Sunteți pe pagina 1din 92

A. S. Puşkin

Evgheni Oneghin

„Să declar ă m de la început: că nu f ă ră oarecare timiditate ne­am hot ăr â t să î ncepem examenul critic al unui poem ca Evgheni Oneghin. Deoarece multiple sunt motivele ce justific ă aceast ă timiditate. Oneghin este opera î n care Pu şkin a pus c ât mai mult din sine î nsu şi, copilul ră sfăţ at al fanteziei sale, de câ t care puţ ine poeme veţ i gă si, cari să reflecte personalitatea autorului lor cu atâ ta plenitudine, cu at âta str ă lucire şi cu at âta luciditate. Toat ă via ţa, tot

sufletul, toat ă iubirea lui Pu şkin se g ă sesc aici. Toate sentimentele sale, concepţ iile sale, idealurile sale. A formula o judecat ă asupra lui Evgheni Oneghin î nseamn ă a formula o judecat ă asupra poetului însu şi, î n toată deplina putere a activit ăţ ii lui creatoare” a şa sun ă î nt â ile râ nduri din cel de­al optulea studiu pe care, dimpreun ă cu cel de­al nou ă lea, î nsumâ nd, ambele, cam o sut ă de pă g â ni şi denumite, cum f ă cea şi Sainte­Beuve cu ale sale ample Convorbiri de luni, doar „articole”, le consacr ă lui Evgheni Oneghin Bielinski şi cat ă să mă rturisim c ă nimic din ceea ce criticul rus a formulat, cu at â ta credinţă , cam cu un veac şi­un pătrar î n urmă , la apariţ ia primei edi ţ ii, î n opt volume, din opera lui Pu şkin, nu şi­a irosit nici cea mai mic ă umbr ă de adevă r. Dar epigramele lui Pu şkin, nevinovate sau r ăut ă cioase, nu privesc numai pe colegi sau profesori. Ele ţ intesc cu mult mai sus, ne ţ inâ nd seama de ranguri, cu o independen ţă de spirit demnă de invidiat. C â nd î n iulie 1814 după î nfr â ngerea lui Napoleon şi capitularea Parisului, pacificatorul Alexandru I se î ntoarce în ţ ar ă , î mpă ră teasa mam ă î i ofer ă un balet şi arcuri de triumf („prea mici pentru tine”, spunea inscrip ţ ia), ceea ce î i sugeră poetului o caricatură , de mare succes printre con şcolari, î n care ţ arul, î ngrăşat pe urma banchetelor din str ă inătate, nu izbutea s ă se strecoare prin arcul de triumf, pe care generalii din suit ă se repezeau s ă ­l lărgească cu să biile. Î nsă o dată cu terminarea colegiului, î n 1817 cu faima crese î ndă a poetului, ecourile colportate ale epigramelor, fie ale sale, fie ale celor ce i se aruncau în seam ă ,

î ncepeau să pună î n gardă , să trezeasc ă invidii şi calomnii, să ridice problema

ordinei publice şi a siguran ţ ei statului. O epigram ă din 1818 î mpotriva lui Ka­ ramzin, istoricul rus, contemporan, din care Kog ă lniceanu va cita î n lecţ ia de deschidere a cursului s ă u de la Academia Mih ă ileană , din 1843 dar care­l va trece cu vederea excesele şi nu­l va p ă ră si î n clipa î n care se decidea exilul

poetului, insinua cum „ î n istoria lui simpl ă şi plină de elegan ţă , Karamzin (totu şi) ne explică , fă r ă cea mai mică prejudecat ă I raţ iunile autocra ţ iei I şi binefacerile cnutului”. Î n acela şi an se î nver şuneaz ă î mpotriva arhimandritului Foţ ius, rasputinul damelor mistice din Petersburg şi mai cu seam ă î mpotriva contesei Orlov despre care se spunea c ă , evlavioasă , îşi dă ruise lui Dumnezeu sufletul şi arhimandritului Fo ţ ius „carnea ei de p ă că toasă ”. Şi tot despre ei, î n Convorbirea dintre arhimandritul Fo ţ ius şi contesa Orlov: „Ascult ă ceea ce proclam: I La trup sunt eunuc, dar la suflet b ă rbat. I Dar cu mine, î n fond, ce faci i I I ţ i transform trupul î n suflet”. De­a dreptul vitriolant, dar cu paternitate contestată , e distihul împotriva lui Galitzin, cunoscut pederast şi ministru al instrucţ iunii publice: „Ataca ţ i­l pe la spate I Acolo e partea lui slab ă ”. Arak­ ceev, primul ministru, „fratele şi amicul ţarului”, e denun ţ at drept „tiranul tuturor ru şilor şi că lă ul tuturor gubernatorilor”. Oda libert ăţ ii, din 1817 vibreaz ă de puternice accente revolu ţ ionare; Pu şkin î nsu şi, fericit s ă iasă nemaculat, cu fruntea sus, din acesta dramatic ă „captivitate”. La 6 mai 1820 costumat cu o bluz ă roşie, î ncinsă pe talie, pe cap cu un fetru cu boruri largi, Pujkin se pornea î ntr­o lungă expedi ţ ie, ce avea s ă dureze un bun num ă r de ani. Recomandat supravegherii generalului Insov, cu re şedinţ a la Ekaterinoslav, printr­o binevoitoare adres ă iscă lit ă de Capo dIstria şi de ministrul afacerilor externe, Pu şkin se bucură de toate favorurile şi, după o raită î n Caucaz, î n tovă r ăşia copiilor generalului Raievski, erou al r ăzboiului din 1812 de unde se va inspira pentru poemele Prizonierul din Caucaz şi Fâ ntina din Bahcisarai şi după aceea, la Cameni ţa, din guvern ă m â ntul Kievului, se va stabili, o dat ă cu str ămutarea re şedinţ ei generalului Insov, la Chi şină u, capitala Basarabiei, de cur â nd provincie ruseasc ă . Un Chi şinău, oarecum rustic, altul dec â t cel pe care aveam s ă ­l cunosc, un veac mai t â rziu, după î nt â iul ră zboi mondial, cu largi promenade, cu vaste gr ă dini publice, invadate de mă rgă rită rel, cu vile, ruinate, la marginea t ârgului, pe unde Lidia, fecioar ă , se preumbla melancolic ă pe ţărmul iazului, acel Chi şină u despre care şi Pu şkin şi Costache Negruzzi, care s­a bucurat î n 1822 de intimitatea poetului rus, au l ă sat pitore şti şi autentice mă rturii. Evoc â nd î n cea de­a şaptea scrisoare, din septembrie 1839 acel scurt r ă stimp de bejanie basarabean ă , de după revolu ţ ia din 1821 şi după ce la şul se pustiise, Costache Negruzzi îşi aminte şte să fi î nt â lnit, î n dese râ nduri, preumbl â n­du­se prin gr ă dina ora şului, pe Pu şkin, „acest Byron al Rusiei, care avu un sf â r şit at ât de tragic” şi pe Calipso, „greaca cea frumoas ă ” purt â nd un şal negru şi despre care legendele spuneau s ă fi cunoscut, ba chiar s ă fi fost amanta lui Byron. Despre exilul de la Chi şinău, al lui Pu şkin, despre via ţ a lui plin ă de capricii, despre incidentele cu boierii moldoveni, despre nenum ă ratele dueluri, despre amorurile lui, î ndeosebi, pentru c ă au lă sat urme, cu Pulcheria Bartolomeu şi cu Calipso Polihroni, se pot citi felurite detalii, î ntemeiate pe documente, î n minu ţ ioasa monografie, î n dou ă volume, Pouchkine (Albin Michel, 1946) a lui Henri Troyat, cunoscut nou ă mai mult ca biograf, dintr­o excelent ă „via ţă ” a lui

Dostoievski, î n care am identificat, cu IX vin iot epistole, î n î nsori d Ă ce sau Unde s­au r J Ndiciile Î ncă din epoca i, câ nd, nota inspira ţ iile!), dar desă vâ rjit î n plină maturitate, Evghfni Onegbm tope şte î n miraculoasa şi, nu mai puţ in, omogena lui ţ esătură , toate ecourile unei vie ţ i, pe câ t de agitată , pe atâ ta ţi de

î nră dă cinat ă î n solul ca şi î n istoria poporului rus. „ Şi după aceea, spunea

Bielinski, în încheierea vastului s ău examen critic, poemul a ştiut s ă vorbească de atâ tea lucruri şi să pomenească î n treacăt de at âtea altele ce apar ţ in universului naturii fi şo ciet ăţ ii ruseşti ( î neît) se poate spune despre Oneghin c ă este o enciclopedie a vie ţ ii ruseşti şi o oper ă î n cel mai î nalt grad na ţ ională ” ( î n

treacă t, se cuvine semnalat ă , cu satisfac ţ ie, caracterizarea de „enciclopedie”, pe care Gheorghe Bezviconi şi Scarlat Callimachi, autorii pre ţ iosului studiu Pu şkin

î n exil, 1947 o utilizeaz ă vorbind de Evgheni Oneghin). Iar î n discursul s ău din

1880 istoricul eseu, ce­l consacr ă poetului rus şi care începea cu afirmaţ ia lui Gogol după care „Pu şkin este un fenomen extraordinar şi, poate, o manifestare unică a sufletului rus”, Dostoievski st ăruie î ndeosebi asupra caracterului s ău profetic, î ntrucâ t, spunea autorul Fra ţ ilor Karamazoff, „Pu şkin apare în momentul în care noi începem să luă m cu adevă rat cuno ştinţă de noi î nşine, câ nd î n societatea noastră această conştiinţă , î ncă î n stare de germina ţ ie un secol după reforma lui Petru cel Mare, contribuie prin apari ţ ia ei, să ne lumineze drumul î ntunecat şi să ne că l ăuzeasc ă . Î n sensul acesta Pu şkin e un oracol şi o indica ţ ie.” Î n ce mă sur ă Evgheni Oneghin reprezenta un fenomen nou î n literatura rus ă , în ce m ă sur ă e deschiz ă tor de drumuri, se va putea urm ări din cele ce urmeaz ă . Cum suntem î ncă la eseul lui Dostoievski şi la ciudat ă , î n aparen ţă , apropiere pe care romancierul o face î ntre Ţiganii şi Evgheni Oneghin, mai exact î ntre eroii lor, c ă ci î n Alecu, ră zvr ătitul social,

„vagabondul” fr ă m â ntat, propriu unor anumite epoci din istoria rus ă , ce­ şi află adă post, temporar, î n şatrele şi î n inimile ţiganilor, vedea „deja schi ţ at ă aceast ă gâ ndire puternic ă , ce se va exprima mai t â rziu cu o at â t de perfect ă armonie î n Evgheni Oneghin, Unde acest Alecu nu mai apare într­o lumin ă pe jum ătate fantastic ă , dar î nzestrat cu o figur ă realmente palpabil ă şi inteligibil ă ” (ceea ce reprezint ă , de fapt, o net ă linie de demarcaţ ie XI lui TSn” ş1 rCa ii (, t «r «»

° v­”;:;» • • • p”r «• „ptui dup ă doi an, a leg frige­m ă I î n foc vâ nă t puni­m ă I Dr m­ai fuge pe c ărbune lbovnicu nu­ ţi voi spune, I Că el este tinerel, I Dr ăg ă la ş şi frumu şel” etc. (p. 16), c ă ruia Donici î i adaug ă urmă toarea sugestiv ă adnotare,

î n josul paginei: „Anume acest c â ntec Pusckin î n a sa alcă tuire l­au pref ă cut î n limba rossieneasc ă î nsemnareaj t âlm [ă citoruluij” (p. 16). Că Byron, iscoditor al genului, pentru care m ărturiseşte şi î n strofele Iui Evgbeni Onegbin o continu ă admira ţ ie, i­a fost lui Pu şkin model î n alcătuirea acestui roman în versuri, aceasta este ne î ndoios. Î nsă dincolo de sugestia tiparului epic, nimic nu apropie luminosul poem al lui Pu şkin de neguroasele şi ardentele poeme ale lui Byron. Poe ţ ii Europei, spunea Dostoievski, un Pamy, un Andre Chenier şi î n primul r â nd Byron, au exercitat o influen ţă hot ă râ toare asupra dezvolt ă rii geniului pu şkinian, î nsă despre o „imita ţ ie” a modelelor

stră ine nu poate fi vorba, dat ă fiind „extrema independen ţ a a geniului s ău” şi dovada cea mai sigur ă e î n începutul acestui Evgbeni Onegbin, pe care Dostoievski î l socoteşte apar ţ inâ nd primei perioade din crea ţ ia poetului, „atunci câ nd Pu şkin îşi şi gă sise idealul pe solul patriei ( şi) se impregnase de el,

regener â ndu­l, î n întregime, cu toat ă puterea iubitoarei şi pă trunz ătoarei sale inimi”. Mai mult, Pu şkin însu şi e conştient de originalitatea sa, pe care o afirm ă ră spicat şi nu o dat ă î n poemul s ău. C â nd Tatiana, robit ă de iubirea pentru Oneghin, după ce î i scrie patetica confesiune, se preumbl ă cu lecturile ei favorite sub bra ţ , î nchipuindu­se c â nd o Clariss ă , câ nd o Iulie şi câ nd o Delfină , Pu şkin află prilejul ( şi romanul tot şi î ntr­aceasta st ă şi î nt â iul, marele său merit, e un continuu comentariu al evenimentelor şi reflexelor lor) să pună problema romanului în versuri, cum era Evgbeni Onegbin sau î n proză şi, o dat ă cu aceasta, problema „eroului” ce se cuvine luat model şi „urmat” şi care era î n cinste în literatura rusă î nainte de Pu şkin, cu un cuv â nt problema „moralităţ ii”, Oarecum somnifer ă (Moral ă ne provoacă somn, I Iar viciul şi­n roman, ca­n via ţă , j Ne stă pâ neşte ca un domn.), a romanelor. Cele dou ă strofe din suita ce se cade urm ă rit ă î n î ntregime la locul indicat, a XII­a şi a XIII­a din cel de­al treilea C â nt al XIII XU poemului, sunt, din acest punct de vedere,

î

ntru totul semnificative, atk prin referin ţ ele literare, privind „muza” britanic ă ,

(

şt pe „idolul” ei1), c ât şi, î n opoziţ ie, pentru aspira ţ ia lui Pu şkin de a consacra

vieţ ii ruseşti, patriarhale, un roman î n proza: „Ni­s ast ăzi min ţ ile î n cea ţa, Morală ne provoac ă somn, Iar viciul şi­n roman, ca­n via ţă , Ne st ă pâ neşte ca un domn! Muza britanic ă cu basme Tulbură visu­l, cu fantasme, Acuma idol î n delir E melancolicul Vampir, Sau biet Melmoth, om f ă ; a viciu, jidov R ă tă citor, Corsar, Ori enigmaticul Sbogar, Pe care Byron, din capriciu, l­a zugr ă vit cu romantism, Cu disperatu­l egoism. Amicii mei, ce sens î n asta f Din voia cerurilor, tac, Nu voi mai fi poet şi basta! Inlra­va­n mine un alt drac. Uit â nd că Phoebus m­amenin ţ a, Voi cobor î cu umilinţă : Şi­atuncea un roman în proza Va lumina apusa­mi poz ă . Nu chinul tainicelor crime, C ât groaza şi desfr â u î n lume, Ci­n el voi zugr ă vi anume Că minul rus cel din vechime, Cu vis, iubire, nop ţ i cu luna Şi toat ă datina str ă bună .” Subiectul romanului în versuri Evgheni Otteghin e cele mai simple şi, potrivit vcchei glume, de prestigiu XIV dintre I şi mai ales î n circula ţ ie, privind conflictele pieselor de teatru, ar putea fi redus la propozi ţ iunea „un bă iat iubeşte o fat ă ”, cu „ varianta c ă , de ast ă dată , ini ţ iativa revine fetei. Mo ştenind pe un unchi bogat în domenii, gospodar, dar ferit a; demonul luminilor, c ă ci pe roasa lui, cum spune cu incisiv ă ironie poetul, nici o pat ă de cerneal ă n­ar putea fi identificat ă , Evghcni Oneghin, posesor al unei vechi experien ţ e mondene, ale c ărei reminiscen ţ e de teatru şi baluri au f ă cut din el un blazat, un dezgustat de oameni, un ins c ăzut prad ă „spleen”­ului, se î nfundă la ţ ar ă , unde plictiseala î l urm ă reşte, ceea ce nu­l î mpiedică , cu concursul poetului, evident, să aducă , la fel cu str ă bunul Horaţ iu, un binemeritat elogiu vie ţ ii rustice!

„Am fost nă scut pentru o via ţă Tă cut ă , pa şnică , de ţ ar ă !

Aici

r ă sună mai semea ţă ,

Mai

vie, lira­mi solitar ă .

Aici, după plă cuta munc ă ,

Mă plimb pe­un lac pustiu, pe lunc ă , Şi far niente­l a mea lege —

Din zori de ziuă , se­nţ elege,

Mă scald în dulcea libertate: Citesc pu ţ in, dorm c ât î mi place,

Iar gloria m ă lă sa­n pace; Nu tot a şa­n vremi dep ă rtate,

Visâ nd la umbr ă de molifţ i,

Tr ă it­am anii ferici ţ i?! Flori, dragoste, c âmpii de ţ ar ă , Tot sufletu­mi v ă apar ţ ine! Şi fac deosebire clar ă î ntre Oneghin şi­ntre mine: Maliţ iosul cititor, Sau, poate, vreun biet editor XV SS nu m ă clevetească ­aki, Glumind cu bunii mei amici, Să mă denun ţ e la oricine, C­am zm â ng ă lit dl meu portret, C ă Byron, falnicul poet, fiind p ă rtinitor cu mine: De pare c ă să scrim poeme Şi despre alţ ii, noi ne­am teme!”; î ntreprinde reforme, ceea ce alarmeaz ă pe megieşi, care­l socotesc „farmazon” şi „smintit periculos”, se î mprieteneşte „din plictis” cu t â nă rul Lenski, poet romantic, kantian şi adept al libert ăţ ii, care

iubeşte pe Olga, prieten ă din copilă rie, sora Tatianei, taciturn ă aceasta, pe care Oneghin o cunoa şte î ntr­o vizit ă la Larini, pă rinţ ii fetelor, câ nd Tatiana se

î ndr ă gosteşte fulger ător de Oneghin, îi scrie o epistol ă , e respinsă de acesta,

care particip ă totu şi la onomastica fetei, c â nd se dansează mazurci î ndr ă cite î n

furia de al ă muri ale fanfarei militare, îşi tachineaz ă prietenul val ţâ nd tot timpul cu Olga, e provocat la duel de Lenski, pe care î nt â mpl ător î l ucide, pentru ca, după trecere de ani, î n care timp c ă lă toreşte, iar Tatiana str ă mutat ă la Moscova pătrunde, gra ţ ie că să toriei cu un general erou, în î nalta societate, s ă o

î ntâ lnească , să o dorească cu înfocare, să ­l scrie şi s­o implore, dar respins, cu o demnitate ce n­ascunde totu şi dragostea pe care tot i­o mai p ă streaz ă şi sfâ r şească î n cele din urmă cu noi lecturi, î n care î ncearcă palidă consolare; „Porni iar pe lecturi, de zor: Citi pe Cibbon şi Rousseau, Manzoni, Herder şi Chamfort, Madame de Stael, Bkhat, Tissot, Citi pe scepticul de Bayle, Pe prodigiosul Fontenelle Şi dintr­ai no ştri pe c âţ iva, Care­l spuneau c â te ceva.

XVI Şi almanahuri şi jurnale, Coloane de moral ă pline, Unde m ă ­njur ă fi

pe mine, Iar alteori, cu madrigale, M ă onoreaz ă iarăşi ei. E sempre bene, domnii

mei!

Câ t el citea cu ochi fierbin ţ i, li r ăt ă cea departe gâ ndul, Triste ţ i şi visuri şi dorinţ i, Tot sujletu­l întipă r â ndu­l. Dar r â nduri triste c â nd citea, Cu ochiul minţ ii parcurgea Altfel de r â nduri. C­un suspin î n ele se­adâ ncea deplin Şi î n tradi ţ ii legendare, Cu datini tainice, b ă trâ ne şi­a inimii dureri p ă g â ne, Cu vr ă ji şi supersti ţ ii rare, Ori cu pove şti mai noi, bizare, Sau scrisul tinerei fecioare.” Un atare subiect, rectiliniu, f ă ră de siluiri şi fă ră alte meandre, dec â t acelea, marginalii şi interven ţ ii subiective, autobiografice, pe care î nsăşi

originalitatea compunerii le reclam ă , nu putea satisface un public şi mai ales o critică deprinsă cu vechile şabloane literare. Criticii, care g ă seau că Evgheni One ghin nu e „o lucrare coerent ă , ci o pă lă vr ă geal ă poetică , despre orice şi mai nimic, din toate”, pentru motivul, î ndeosebi, că „poemul nu se termină nici cu un mariaj, nici c­o înmorm â ntare” ( şi ironia îşi ajunge sie şi) şi că , de asemenea, ră m â ne o enigm ă înfl ă că rarea lui Oneghin pentru Tatiana, pe care, alt ă dat ă , o respinsese, Bielinski îi ră spundea cu multă justeţ e că „nimic nu e mai natural, de la un cap ă t al romanului la altul, dec â t atitudinea lui Oneghin fa ţă de Tatiana, (fi) c ă fă ră să fie un erou virtuos, Oneghin nu e nici o brut ă , nici un destr ă bă lat. Unul 2 XVII din marile merite ale Ini Pu şkin ră m â ne acela de a fi dep ăşit moda monştrilor vicio şi şi pe aceea a eroilor plini de virtute, zugr ă vind, pur şi simplu, oameni.” Iar pentru aceasta ajunge s ă amintim două din strofele poemului, una din explica ţ iile lui Oneghin că tre Tatiana î n clipa câ nd îşi declină virtu ţ i matrimoniale, fragment de rar ă delicateţă , pe care imaginea caisului ce­51 schimbă florile î n prim ă var ă nu face decâ » să o poten ţ eze: „Ce­a fost, s ă ­ntorci nu se mai poate. Nici ani, nici suflet, e­n zadar. V­o spun c ă vă iubesc ca frate şi, poate şi mai ginga ş chiai. Să m­ascultaţ i fă ră mâ nie: Fecioara tin ă ră se­mbie

Să ­şi schimbe visul c­un alt vis, Cum schimb ă florile­un cais Î n prim ă vara revenit ă : A şa a hot ăr â t Preanaltul, Cur â nd vei î ndr ă gi pe­un altul! Dar fi ţ i, vă rog, mai st ă pâ nită : Nu toţ i la fel v ă vor cunoa şte Şi ceasul r ău din umbr ă paste!” iar a doua, din comentariul poetului, pe tem ă at ât de stră veche şi atâ t de lesne de înţ eles a „fructului oprit”, f ă ră de care raiul nu e rai: „ Şi­al mea Oneghin, seara­ntreag ă , E ocupat doar de Tatiana: Nu de feti ţa ca o frag ă ,

î ndr ă gostit ă şi să rman ă , Ci de prin ţ esa glacială , Inaccesibil ă vestal ă , Tronâ nd acum pe ţă rmul Nevei. Ah, oameni, str ă nepoţ i ai Evei, La fel sunte ţ i voi cu stră buna: Xvm Nu ce­l permis îţ i place fie, Ci şarpele mereu te­mbie La pomul t ă inuit, î ntr­una: Doar m ă rul cel oprit să ­l dai, Că ci raiul jar de el nu­ î rai!” Cum nu e vorba s ă î ntreprindem un catalog al multelor şi feluritelor teme şi frumuse ţ i din Evgbeni Oneghin, altminteri superfluu c â t ă vreme gr ă dinile

î nflorite ale poemului îmbie, la doi pa şi, cu por ţ ile larg deschise, ră m â ne să

spicuim, ici şi colo, un peisaj, o triste ţă , o reflecţ ie de ordin social, cu pitore şti

ecouri, contemporane sau aproape. Aceasta pentru a nu l ă sa impresia că am trecut pe lingă podoabe f ă ră să le fi bă gat în seam ă şi î n nă dejdea, totu şi, că şi a şa, pu ţ ine! A num ă r şi izolat prezentate, cele c âteva citate vor avea darul s ă sugereze suspendatele gr ă dini ale Semiramidei, din care le­am smuls. Trec peste strofa a X­a din cel de­al treilea c â nt, î n care sunt cumulate atributele poeziei practicat ă de Lenski, printre care şi vagul romantic, acel nu ştiu ce,

î ntâ lnit şi la Eminescu („un nu ştiu ce” şi „un nu ştiu cum”), altul dec â t „nu

ştiu ce­ul (el despejo) spaniolului Baltasar Gracian, care vedea î n el suprema virtute (maximidades) a eroului militar şi mă opresc la strofa a treia din c â ntul al şaptelea, c â nd, după uciderea lui Lenski şi î n ciuda primă verii revenite, o

neî nţ eleasă tristeţă învă luie şi pe Oneghin şi pe rapsodul s ă u: „Să n­avem, oare, bucurie, Câ nd frunzele, pierdute­n toamna,

apus?

Cu primă vara iar î nvie,

Şi zvon din cr â ng la via ţă ­ndeamn ă ?

Au,

Un

cu natura ce rena şte,

gâ nd î ndurerat ne pa şte: Tâ njim că anii ni s­au dus Cu tinere ţ ea ce­a

Au,

Un

De­o alt ă veche prim ă vară ,

poate, ne revine­n minte,

vis poetic ce­nfioar ă ,

XIX

Ce ţrinde­n inimi s ă ne câ nte,

Visâ

nd o ţ ara depă rtata Cu nop ţ i şi lun ă fermecat ă s”

Dintre peisaje şi alegerea ar putea merge c ătre dimine ţ ile din Petersburg, către nopţ ile de pe Neva, al c ă ror farmec Pu şkin î l admir ă şi­l reproduce î n note şi dintr­o minunat ă descriere a idilei lui Gnedici, m ă opresc la una doar din Irtultde strofe î nchinate peisajului de iarnă : „ Şi iat ă , scâ r ţâ ind fi gerul, Veni pe câ mp să toarne­argint. • (Nu roze seam ă nă ­acum cerul, Ci albe flori de mă rg ărint.) Pe r âu s­a şterne ghea ţa­ncet Oglinzi moderne, de parchet Şi droaia de copii s ţâ rleaza Pe luciul ghe ţ ii patineaz ă . Creoi, pe ro şii picioru şe, Uit â nd să ­noate, ca pe ap ă , Gâ scanul gras patina­ şi scapă , Alunecmd jos. Juc ău şe Stelu ţ e albe, de z ă pada, Din cer au prins pe ţă rm să cadă .”

Drumul de str ă mutare la Moscova, al Tatianei, pune î n contrast

prezentul preistoric şi viitorul sur â ză tor, deşi pentru mult mai t â rziu profetizat, al civilizaţ iei, al binefacerilor culturii: „C â nd binefacerea culturii Ne­o trece grani ţa tâ rziu, Cu timpul, d â nd imbold naturii, (Cum filozofii­n table scriu, Se pare, peste ani cinci sute) Avea­vom şi noi alte rute, T ă ind Rusia cu şosele şi poduri ghintuite, grele,

XX

D» font ă , arcuind pe­abis,

Vor

trece peste vai şi r âuri; Tuneluri cu boltite brluri Vor sfredeli prin

mun ţ i, ca­n vis; Î ntreaga lume cre ştinească Î n gă ri tractire­o s ă gă sească .

Dar azi la noi sunt drumuri rele, Cu poduri vechi ce putrezesc; Prin sta ţ ii

ploşni ţ e rebele Şi purici noaptea te sf â r şesc. Nici birturi nu­s. Î n izba rece, Sub

ochi un Preiskurant îţ i trece Flă m â nd, m â ncă ri inexistente Trezindu­ ţ i pofte violente. Prin sate me şteresc ciclopii La foc domol, sufl â nd î n foaie, Dreg cu ciocan şi nicovale Produsul slab al Europii, Blagoslovind şi deal şi vale şi toate râ pele natale.” în vreme ce o c ă lă torie la Odesa, în timpul exilului ovidian, fireşte, cu via ţa ei agitat ă şi lini ştindu­se abia î n noapte (Doar Marea Neagr ă n­ are pace!), cu pr â nz de stridii aduse din Ţarigrad şi stropite cu vinul rece scos din beci, al restauratorului Oton, cu muzic ă de Rossini, la oper ă , Orfeul Europei cum î l numeşte Pu şkin sau „dl. Vacarmini”, cum î i spunea, pentru tonitruanta lui muzic ă , la cam aceea şi epocă , Stendhal, romancierul şi turistul, recheam ă , vr â nd­nevr â nd, în minte, o scen ă de peste dou ă decenii, cu toate

sugestiile implicite şi pe basarabeanul Stihescu, dvoreaninul benderliu din romanul de la 1850 Tainele inimii al lui Mihail Kog ă lniceanu, care spunea: „La Odesa • am vă zut vapoare. Ian, de ieste nout ăţ i ada­ne vere; atunce podvozile ar fi mai ieftine, griul s­ar vinde mai lesne şi atunce şi ţ ara voastr ă ar î nsemna mai mult.” XXI Puţ inele strofe citate, ici şi colo, din poemul Evgbcni Oneghin ar ajunge, poate, s ă dea o idee despre calitatea acestei dificile t ă lmă ciri din poezia rusească . Î nsă şi asimilarea poemului î n graiul şi stihul romanesc şi tă lmă citorul însu şi au dreptul la mai mult. Ion Buzdugan e un vechi t ă lmă citor al liricii ruse, de tainele c ă reia condi ţ ii speciale î l apropiau, dac ă nu chiar î l şi meneau. Originar de dincolo de Prut, din districtul B ăl ţ i şi descendent al unei familii de r ăzeşi, cu r ă dă cini adâ nc î nfipte î n via ţ a rustic ă , Ion Buzdugan a respirat cu intensitate atmosfer ă proprie a ţinutului î n care Pu şkin şi­a petrecut, ca un alt Ovidiu, anii exilului. Studiile speciale, agricole şi de literatur ă , de la Gore Gorki, Cameni ţ a şi Moscova, i­au î nlesnit cunoa şterea nu numai a limbii, dar şi a literaturii şi î ndeosebi a poeziei ruse şti, din care, pe vremea câ nd apă rea î nt â iul volum din Antologia poe ţ ilor de azi din 1925 preg ătea o culegere antologic ă . Paralel cu poezia original ă , acele aromate Miresme din step ă şi autumnale Podgorii de aram ă , î n care peisajul natal predomină şi paralel cu activitatea sa de folclorist, de culeg ă tor mai cu seamă al liricii populare, Ion Buzdugan şi­a urmat cu os â rdie şi mare iscusin ţă opera de t ălm ă citor al poeziei ruse şti. Amintita antologie din 1925 îşi surprindea cititorii cu dou ă t ă lm ă ciri din noua liric ă rusească : Herghelie de Serghei Esenin şi Toamnă de Constantin Balmont, î n excelenta interpretare a lui Ion Buzdugan. C ât de organic p ă trunsese Ion Buzdugan î n esenţ a melancolic ă a elegiei lui Balmont se poate deduce din cele dou ă strofe finale, î n care „clopo ţ eii de argint cu suspin de cu ţ it” nu şi­au atenuat vibra ţ ia nici după patru decenii:

„Zboară } runzele­n vlnt. Frunze. V â ntul le str â nge. Şi­mi bat crengi î n fereşti, poate­l aripa ta? Nu mai pot suferi chinul meu. Cine pl â nge f. Te implor: taci, o, taci: Nu te pot, nu te pot ajuta! Vai, tu singur cu tine vorbe şti, reneg â ndu­te însu ţ i. Ah, veni ţ i î napoi clopo ţ ei de argint cu suspin de cu ţ it. Noapte ad â ncă . Iar toamna înă bu şe pl â nsu­ ţ i. O, Destin nepă truns s ă iubeşti pâ n­la chin şi să fii despă r ţ it. Un an mai tâ rziu (mai exact î n num ă rul din 7 noiembrie 1926 al revistei Universul literar, al c ă rei redactor se î nt âmpla să fiu), apă rea î n admirabila tă lmă cire a lui Ion Buzdugan poemul lui Alexandru Blok Scy ţ ii, iar î n numă rul din 26 decembrie, acela şi an şi tot din Blok, î nceputul marelui poem Cei doisprezece, cu o at â t de autentic ă atmosfer ă revolu ţ ionar ă , pe care­l va continua î n numerele l­7 din anul 1927 ambele poeme sus ţ inute de o puternic ă şi original ă ilustra ţ ie în peniţă , datorit ă lui V. Feodorov şi care, ne î ndoios, a marcat, ca şi tă lmă cirile lui Ion Buzdugan, o dat ă memorabil ă . Î n num ărul din 2 ianuarie 1927 Ion Buzdugan ad ă uga o pre ţ ioasă schi ţă de studiu despre Poetul Alexandru Blok, al c ă rui profil liric îi contura cu m ă iestrie, insist â nd

asupra originalit ăţ ii poetului şi chiar asupra „zigzagului, de spade încruci şate, al ritmurilor” din poemul Cei doisprezece, pe care t ă lmă citorul s­a str ă duit să ­l respecte. Pentru ecourile ei, oarecum, pu şkiniene, a ş cita din poemul Scy ţ ii urm ătoarea strof ă : „Noi tot iubim şi graiul cifrelor metalic Şi harul visurilor grece — Noi î nţ elegem tot t ăi şul geniului galic Şi geniul teuton, posomor â t şi

rece!”

Au urmat apoi traduceri din Maxim Gorki, din teatrul lui Pu şkin, iar de

cel pu ţ in dou ă decenii a continuat şlefuirea lui Evgheni Oneghin. Transpunerea

î n limba noastr ă a acestui poem, unul din cele mai moderne ca inspira ţ ie şi

compozi ţ ie, de o fantezie pururi t â nă r ă î n împletirea autobiograficului cu ficţ iunea şi unul dintre cele mai riguroase sub raportul tiparului metric, cu tirania rimelor simetrice, pune t ălm ă citorului variate probleme, de felsimple, pe care t ă lm ă citorul Ion Buzdugan te­a î nvins, datorită şi sârguin ţ ei şi priceperii şi talentului XXIII s ă u. Utilizarea arhaismelor de spe ţ a: op, brac, d ă dacă etc. Şi a neologismelor (prestan ţă , rute, spleen etc), cu egal ă prestidigita ţ ie, alternarea expresiilor populare (de spe ţ a: verzi şi uscate, la toart ă , câte ceva şi elte­oleac ă etc), cu termenii str ă ini, uneori cu expresii str ă ine (ar niente, comme ii faat, sempre bene), î ncrustate în forma lor originar ă î n textul poemului, mul ţ imea numelor proprii din literatura universal ă , beletristic ă sau economic ă , ini ţ iativele lexicale în rim ă (titlu, capitlu) sau rima rarissim ă (acaţ iu­Horaţ iu, pinţ a­suferin ţă ), fă r ă a mai vorbi de inepuizabilul efluviu de poezie, propriu originalului, ce curge de­a lungul c â nturilor şi stanţ elor, mă rturisesc, cu prisosinţă , disciplina secundat ă de fantezie, cu care Ion Buzdugan s­a aplicat

î n aceast ă trudnică , dar victorioas ă , opera ţ ie. Î n planul tă lmă cirilor din alte limbi şi­ndeosebi î n aceea a poemelor în versuri, din care literatura noastr ă cunoa şte un bogat palmares de titluri şi nume dintre cele mai prestigioase, Evgheni Oneghin şi interpretul s ău Ion Buzdugan vor figura oric â nd printre cele dint â i. FERPES9ICVUS TABEL CRONOLOGIC

1799 26 mai (6 iunie): La Moscova s­a n ă scut Ale­xandr Sergheevici

Pu şkin.

1801 în noaptea de 11 spre 12 martie: Printr­o lovitur ă de palat, este

detronat Pavel I, urm â nd la tronul Rusiei ţarul Alexandru I (p â nă î n 1825).

1802 24 septembrie: Se sinucide A. N. Radi şccv, scriitor revolu ţ ionar rus,

autorul faimoasei C ă lă torii de la Pe­tersburg la Moscova (1790).

18Q9 Anul na şterii Iui N. V. Gogol şi a poetului A. V. Kol ţ ov.

1811 octombrie: Intr ă la Liceul de la Ţarskoe Se î o (ast ă zi ora şul Pu şkin).

Această institu ţ ie de în­văţă m â nt inaugurat ă chiar î n acel an era destinat ă copiilor de nobili în scopul de a­l preg ă ti pentru „posturi importante î n aparatul de stat”. Î n realitate, liceul s­a transformat î ntr­o adevă rată şcoala de „liber­ cugetă tori”. Leag ă prietenii durabile cu c âţ iva din viitorii poe ţ i şi luptă tori decembrişti: Delvig, Pu şcin, Kiibel­beker şi al ţ ii,

XXV Se na şte V. G. Bielinski, critic şi istoric literar, teoretician de seam ă al realismului rus.

1812 Anul ră zboiului de ap ărare a patriei împotriva invaziei lui Napoleon.

Victoria poporului rus a contribuit considerabil la cre şterea prestigiului Rusiei

ca mare putere, î n acela şi timp a constituit un factor hot ă râ tor de trezire la viaţă a for ţ elor sociale şi na ţ ionale ruse. Pu şkiti a fost educat î n atmosfera avâ ntului patriotic creat de anul 1812 Se nasc scriitorii ru şi A. I. Herzen şi I. A. Goncearov. 1814 Apare î n revista Vestnik Evrop â (Mesagerul Europei) poezia C ă tre un amic versificator, prima oper ă tipă rită a lui A. S. Pu şkin. Se na şte M. I. Lermontov care dup ă dispari ţ ia lui A. S. Pu şkin devine cel mai viguros continuator al s ău î n poezia rusă . Î n acela şi an s­a n ă scut în Ucraina poetul Tara ş Şcvcenko.

1815 Pu şkin recit ă poezia sa Amintiri din Ţarskoe Selo la un examen, î n

prezenţ a poetului G. R. Derjavin (1743­l816), care a exclamat: „Iat ă un demn

continuator al meu!”

1816 Pu şkin frecventeaz ă casa lui N. M. Karamzin, care locuia la Ţarskoe

Selo. Devine membru ai asocia ţ iei literare „Arzamas” care milita î mpotriva adepţ ilor clasicismului perimat, grupa ţ i î n jurul societ ăţ ii „Convorbiri ale iubitorilor de literatur ă rusă ”, condusă de Şi şkov. Î ncep să se constituie asocia ţ ii secrete, care aveau drept scop

ră spâ ndirea ideilor de libertate şi organizarea luptei î mpotriva guvernului ţarist.

1817 După absolvirea liceului, Pu şkin este numit într­un post la Colegiul

Afacerilor Externe, Din aceast ă perioadă , devine î n poezie purtă torul de cuv â nt al tendin ţ elor tineretului nobiliar progresist, animat de sentimente patriotice.

Sub influen ţ a ideilor revolu ţ ionare ale lui Ra­di şcev, Pu şkin scrie cunoscuta sa odă Libertatea.

1818 Se împrieteneşte cu viitorii decembri şti N. I. Tur­gheniev, N. I.

Krivţ ov, I. D. Iaku şkin, Nikita Muraviov, S. N. Muraviov­Apostol şi alţ ii. Scrie

poezia C ătre Ceaadaev, î n care prezice pieirea inevitabil ă a autocra ţ iei. Î n acela şi an scrie şi poezia satiric ă antimonarhist ă Poveşti (Noel). Se na şte romancierul rus I. S. Turgheniev.

1819 Devine membru al cercului literar Lampa verde, apropiat de

organizaţ ia politică secret ă Uniunea prop ăşirii. La adun ă rile Lă mpii verzi se discutau probleme literare, de teatru, politice; se citeau versuri antiguvernamentale. Scrie poezia Satul, î ndreptat ă î mpotriva feudalismului şi iobă giei.

1820 martie: Termin ă poemul Ruslan şi Ludmila, pe care î l î ncepuse î ncă

î n timpul liceului. Cu aceast ă ocazie cunoscutul poet rus Jukovski scrie î ntr­o

dedica ţ ie adresat ă lui Pu şkin, care abia împlinise 20 de ani: „Elevului victorios, din partea dasc ă lului î nvins”. Pu şkin în surghiunul din sud (1820­l824): Ekaterinoslav (ast ăzi Dnepropetrovsk), Chi şină u şi Odesa. Scrie poemele romantice: Prizonierul din Caucaz, Fra ţ ii haiduci, F â ntâ na din Bahci­sarai. Guvernul ţ arist este alarmat de influenţ a poeziilor revolu ţ ionare ale t â nă rului poet. „Pu şXXVI XXVII kin

declar ă ţ arul Alexandru I a inundat Rusia cu versuri instigatoare: tot tineretul le î nvaţă pe dinafară . Pu şkin trebuie s ă fie trimis î n Siberia”. Datorit ă stă ruin ţ elor prietenilor s ă i, poetul scap ă de greul surghiun în Siberia, î n schimb este exilat î n sudul Rusiei. 6 mai: Pleac ă din Petersburg la Ekaterinoslav. Face apoi o c ă lă torie în Caucaz şi Crimeea. Î ntr­o noapte, pe corabia care­l ducea de la litoralul caucazian spre Gurzuf, compune elegia romantic ă S­a stins în ză ri m ă reţul soare.

Septembrie: Poetul surghiunit se stabile şte î n ora şul Chi şină u. Î n perioada exilului din sud, se apropie mult de membrii asocia ţ iei secrete decembriste din sud (Pestei, Raevski, Orlov, Ia­ku şkin şi al ţ ii). Despre Pestei, conducă torul decembri ştilor din sud, poetul afirma c ă este „unj din cele mai luminate şi originale min ţ i din cât (am cunoscut.” La Chi şină u cunoa şte personal pe c âţ iva din membrii mi şcă rii eteriste, printre care pe Alexandru Ipsilanti şi fraţ ii Cantacuzino. Izbucnesc mi şcă ri revolu ţ ionare î n unele ţări din Europ (Spania, Italia). La Petersburg au loc tulbur ă ri î n gimentul de gard ă Semionovski. 1821 în insula Sf. Elena se stinge din via ţă Napoleon Bonaparte. Pu şkin semnalează acest moment prin poci Napoleon. La Moscova s­a n ă scut F. M, Dostoiewski, iar î n sat» Nemirovo din Ucraina poetul N. A. Nekrasov. Î n Grecia începe r ă scoala pentru eliberarea ţării de şu jugul turcesc. Aceste evenimente îşi g ă sesc ecoul şi î crea ţ ia poetică a lui Pu şkin. Xxvm î n acela şi an, în Ţara Rom â nească se desfăşoar ă , r ă scoala „curajosului Vladimiresko, care a adu nat o armat ă de 7000 de panduri şi am ău ţ i”, scria cu admira ţ ie şi simpatie poetul c ătre un prieten al s ă u. „Ce tablou extraordinar! Dou ă popoare care de mult z ă ceau î ntr­o stare umilitoare s­au ră sculat în acela şi timp şi, trezin­du­se din adormire, an ren ă scut,

fă câ ndu­ şi apari ţ ia pe arena politic ă a lumii”. Sub impresia clipelor minunate de speranţă şi libertate, Pu şkin scrie poeziile: Nu pl â nge, grecoaic ă fidelă , Sus, Grecie, Războiul, î n care poetul îşi exprim ă dorinţa să participe la luptă

î mpotriva Turciei pentru libertatea na ţ ională a Greciei. La Petersburg se constituie „Societatea secret ă din nord” al că rei principal animator va fi poetul revolu ţ ionar Râ leev; î n sud ia fiin ţă „Societatea din sud”, în frunte eu colonelul Pestei. Pu şkin creeaz ă poemul Gavriliada, î ndreptat împotriva supersti ţ iilor religioase şi a clericalismului, î n poezia Pumnalul el cheam ă la lupt ă î mpotriva autocraţ iei. Pu şkin schi ţ eaz ă planul unei mari tragedii politice, V ă dim, pe o temă din trecutul luptei pentru libertate din vechea Rusie.

22 Apare poemul Prizonierul din Caucaz. Î n acela şi an apare poemul

neterminat, Fra ţ ii haiduci, cu tendin ţ e vă dite spre realism.

23 Scrie poemul romantic F â nt â na din Bahcisarai, care î mpreun ă cu

Prizonierul din Caucaz s­au bucurat de un succes uria ş, fiind „citite î n î ntreaga Rusie, de către toţ i cei care ştiau s ă citească ” (Bielinski).

XXIX începe monumentala sa crea ţ ie romanul î n versuri Evgheni Oneghin, oper ă model a realismului pe plan mondial, despre care Bielinski a afirmat c ă este o adevă rată „enciclopedie a vieţ ii ruseşti şi oper ă na ţ ională î n cel mai î nalt grad.” Ultimul an al şederii lui Pu şkin î n ora şul Chi şi­nă u. Aici stabile şte rela ţ ii strâ nse cu C. Stamatl (traduc ă torul Prizonierului din Caucaz) şi cu scriitorul Costache Negruzzi (traduc ătorul poeziei Şalul negru şi al nuvelei C ârjaliul, apă ruta î n versiune rom â nească î n anul 1837 î n Curierul de ambe sexe). Tot î n 1837 apare în tipografia lui Eliade poemul Ţiganii în traducerej lui Al. Donici. Manifest â nd interes faţă de folclorul moldovenesc, Pu şkin noteaz ă dou ă legende: Dafna şi Dabija, legend ă moldovenească de la 1663 şi Duca, legend ă moldovenească din sec. al Xll­lea, cu inten ţ ia să elaboreze opere artistice. Ultima etap ă a surghiunului din sud, h Odesa sub supravegherea generalului guvemv tor lipsit de scrupule Voron ţ ov. S­a nă scut A. N. Ostrovski, dramaturg şi animator di seam ă al teatrului naţ ional rus în a doua jumă tate a ie colului al XlX­lea.

1824 începe surghiunul de la Mihailovskoe. Poetu este î ndeaproape

supravegheat. Cunoa şte ne mijlocit via ţ a poporului, obiceiurile, datinile limba

lui; adun ă şi noteaz ă basme, câ nteci populare. Î n aceast ă perioadă , al ături de Pu şki: se află dă daca sa Arina Rodionovna, „pru ten ă la vreme rea”, cum a câ ntat­o el î ntr­poezie (1826). Apare ultima oper ă î n spirit romantic ­ poc mul Ţiganii, cu puternice elemente realiste.

XXX

825 în luna ianuarie este vizitat la Mihailovskoe de Pu şcin, cel mai apropiat prieten al poetului, iar î n prim ă vara aceluia şi an de un alt prieten din liceu, Delvig. Acolo, în surghiun, Pu şcin printre altele î i adusese î n manuscris comedia lui Griboedov Prea mult ă minte strică , care a produs asupra lui Pu şkin „o impresie de nedescris şi l­a situat dintr­o dat ă pe Griboedov î n râ ndul poeţ ilor no ştri de frunte”.

La 14 decembrie are loc r ă scoala decembri ştilor, prima genera ţ ie de revolu ţ ionari ru şi. Î n diminea ţ a zilei de 13 (25) iulie 1826 la Petersburg sunt executa ţ i prin spâ nzur ă toare conduc ă torii ră scoalei: K. F. Râ leev, P. I. Pestei, S. I. Muraviov, N. P. Bestujev­Riumin, P. G. Kahovski. Î n timpul surghiunului de la Mihailovskoe (1824­l826) Pu şkin se apropie de culmile înfloririi talentului s ă u. Aici el scrie poemul Contele Nulin, poeziile Andre Chenier, Cln­tec bahic, C ă tre A. P. Kern, 19 octombrie şi alte peste 100 de poezii, patru capitole (III, IV, V, VI) din romanul Evgheni Oneghin, tragedia Boris Godunov.

1826 Se na şte cunoscutul prozator satiric rus M. E. Sal­t â kov­Şcedrin.

Î n noaptea de 3 spre 4 septembrie, din ordinul ţ arului Nicolae I, Pu şkin,

î nsoţ it de un curier special, p ă r ă seşte Mihailovskoe, sosind la Moscova.

Ră mâ nâ nd pentru totdeauna credincios idealurilor prietenilor s ă i decembrişti, scrie mesajul Î n versuri, î n greu surghiun siberian. Î n poezia XXXI Proroci ţ i îşi expune crezul artistic al poetul: ­ cet ăţ ean. Moare N. M. Karamzin, scriitor şi istoric rus, î ntemeit, rul curentului sentimentalist ua literatura rus ă . A clabor i Istoria statului rus în 12 voi, apă rute î ntre anii 1816 1829 despre care Mihail Kog ă lniceanu a vorbit elogios Cuvâ nt pentru deschiderea cursului de Istorie Na ţ iona, expus î n Academia Mihă ileană la 23 noiembrie 1843 (! I fondul Bibliotecii Academiei Republicii Socialiste Ron­l nia se p ă streaz ă cele 12 voi. Ale Istoriei lui Karamzi,

1827 Scrie poezia alegoric ă Arion, î n care, de aso menea, îşi exprim ă

adeziunea la idealurile revo lu ţ ionare ale decembri ştilor. Scrie capitolul VI din Evgheni Oneghin care cuprinde o descrie • profund realist ă a vieţ ii societ ăţ ii din Mosco i î n vara anului 1827 poetul î ncepe să lucreze: romanul istoric Arapul lui Petru cel Mă {oper ă a r ămas neterminat ă ), care constin i prima încercare mai

î nsemnat ă a lui Pu şkin; domeniul prozei literare.

1828 Locuieşte la Petersburg de la sf â r şitul anulu 1827 şi aproape î ntreg

anul 1828 Aici se în tâ lneşte cu Delvig, cu compozitorul Glinka,:; Griboedov. Scrie poemul eroic Poltava. Solicit ă fă ră succes, să se î nroleze î n râ ndurile

trupely ruse şti care luptau î n Caucaz împotriva Turcie. I­a fost respins ă , de altfel şi cererea pentn aprobarea unei c ă l ă torii î n str ă inătate. Î n aceh; aa se na şte Lev Tolstoi şi N. G. Cem âşevski c w» scrie mai t â rziu despre A. S. Pu şkin că „a fos. Primul la noi care a ridicat literatura la rang» de cauz ă na ţ ională ”.

XXXII

1829

Pleacă î n Caucaz. Acolo reu şeşte să se î nt â l­nească cu câţ iva din

participan ţ ii la ră scoala din 14 decembrie 1825 La 27 iunie sose şte la Ar­zrum. Din că l ă toria poetului î n Caucaz au rezultat notele sale de drum (C ă l ătoria î n

Ar­zrum), poeziile Caucazul, Avalan şa, Pe dealurile Graziei şi altele. Î n Caucaz va î nt â lni carul ce transporta trupul ne î nsufleţ it al prietenului s ău Griboedov, ucis la Teheran de supu şii fanati­za ţ i ai şahului Persiei. Atunci Pu şkin va spune: „Griboedov ţ i­a î ndeplinit datoria a scris Prea multă minte stric ă .”

1830 Apare la Petersburg, sub redac ţ ia lui A. Delvig, Literaturnaia gazeta

(Gazeta literar ă ), la care Pu şkin colaborează î n mod activ cu o serie de articole şi note critice. La acest organ mai colaborau Viazemski, Barat â nski, criticul O. Somov şi al ţ ii. Pu şkin tindea s ă dea revistei o orientare realist ă . Î n iulie izbucne şte revolu ţ ia din Fran ţ a, care se bucur ă de simpatia

poetului. Î n noiembrie izbucne şte ră scoala din Polonia, care a produs o impresie puternic ă asupra lui Pu şkin. Î n vederea apropiatei c ă sătorii cu Natalia N. Goncearova, pleac ă î n septembrie la Boldino, satul de pe mo şia pă rintească , pentru reglementarea unor treburi administrative. „Toamna de la Boldino” (septembrie­noiembrie 1830) a constituit cea mai rodnic ă perioadă de creaţ ie a poetului. Cit ă m câ teva din cele mai importante lucr ă ri scrise la Boldino:

9

septembrie Dricarul 13 septembrie Povestea cu popa fi argatul: s ău

Balda

14

septembrie C ă pitanul de post ă

18

septembrie terminat capitolul al VlII­lea din Evgheni Oneghin

(intitulat mai t ârziu Că lătoriile lui Oneghin) 20 septembrie Domni şoara ţă ră ncu ţă

25 septembrie termin ă capitolul al IX­lea al Romanului Evgheni Oneghin

(ulterior devenit ultimul)

1 octombrie O, criticul meu rumen, glume cu p â ntec mare 5­l0 octombrie C ă suţ a din Kolomna

12­l4 octombrie î mpu şcă tura

16

octombrie Genealogia mea

20

octombrie terminat Viscolul

23

octombrie terminat Cavalerul avar

26

octombrie terminat Mozart şi Salicri 1 noiembrie Istoria satului

Goriuhino

4 noiembrie Oaspetele de piatr ă La Boldino, Pu şkin a mai scris

numeroase poc zii scurte şi note critice. Aici a des ă vâ r şit opera sa

fundamentală : Evgheni Oneghin.

1831 18 februarie: C ă sătoria cu Natalia N. Goncc. ­ Rova. Peste pu ţ in

timp, soţ ii se stabilesc 1; Ţarskoe Selo, iar apoi, î ncepâ nd din toamn ă , 1 Petersburg. Pătruns de un înalt spirit patriotic, ia o atitu dine ferm ă î mpotriva du şmanilor externi ai Ru şiei, care o amenin ţ au cu interven ţ ia. Scrie poeziile Aniversarea b ă t ă liei de la Borodino, Pone gritorilor Rusiei. Î n acela şi an, el scrie şi poezi; XXXIV Î n fa ţa sfâ ntului morm â nt, î nchinat ă memoriei lui Kutuzov. Î ncepe să lucreze la romanul Ros­lavlev (r ă mas neterminat). Poetul continu ă să lucreze la Istoria satului Goriuhino.

183l­l832 Apar Serile î n sat la Dikanka ale lui N. V. Gogol. Dup ă lectură , Pu şkin scria: „Iat ă o veselie cu adev ă rat sincer ă , firească . Şi cita, poezie! Cit ă sensibilitate!”

1832 Scrie romanul î n proz ă Dubrovski. Va ap ă rea pentru prima dat ă î n

traducere rom â nească î n Noutatea din Ia şi (1897), sub titlul R ăzbunarea unui fiu sau Din viaţ a unui haiduc rus.

1833 întreprinde c ă lă torii î n localit ăţ ile care au fost cuprinse de r ă scoala

lui Pugaciov (1773­l775). Scrie Istoria lui Pugaciov, poemul C ă l ăreţ ul de aram ă ,

Basmul cu pescarul şi peşti şorul, Basmul cu domni ţa adormit ă şi cei şapte voinici.

1834 Apar lucr ă rile în proz ă Damă de pică , Kirdjali şi altele. Î n revista Telescop apare amplul studiu al lui Bielinski, Reverii literare, care î i aduc recunoa şterea unanim ă . Pu şkin a î ntreză rit î n el „un talent de mari speranţ e”.

1835 Primeşte autoriza ţ ia de a edita revista Sovre­menik. Primul num ă r

apare î n aprilie 1836 Pu şkin atrage în jurul revistei colaboratori valoro şi ca:

Gogol, Viazemski, V. F. Odoevski, Kol ţ ov, Tintcev şi alte for ţ e scriitoriceşti ale vremii.

XXXV N. V. Gogol scoate volumele Mirgorod şi „Arabesc u, dup ă care

autorul lor este proclamat de Bielinski dr. „capul literaturii, capul poe ţ ilor

(Despre nuvela rus ă despre nuvelele demnului Gogol),

1836 Scr â e romanul istoric Fa ţ a că pitanului. La no romanul apare

pentru prima dat ă în revista F ă milia (nr. l­9 1866). P â nă la 23 august 194­l Fa ţ