Monologul - forma a comuinicarii n care emitentul nu implica receptorul; n aceasta forma a

comunicarii exista totusi feed-back, dar nu exista un public anume; n acelasi timp nici nu se
poate vorbi de existenta unui monolog absolut.

Conferinta - conferinta clasica - presupune o adresare directa, publica n care cel care sustine
conferinta - conferentiarul - evita sa enunte propriile judecati de valoare, rezumndu-se sa le
prezinte cu fidelitate pe cele ale autorilor despre care conferentiaza; conferinta cu preopinenti - n
cadrul acestei forme de conferentiere se prezinta mai multi conferentiari, care prezinta idei opuse
pe aceeasi tema; conferinta cu preopinenti poate fi regizata sau spontana.

Expunerea - este forma de discurs care angajeaza n mod explicit personalitatea, opiniile,
sistemul de valori ale celui care vorbeste, care si transmite opiniile cu privire la un subiect.

Prelegerea - este situatia comunicativa n care publicul caruia i setine o prelegere a avut
posibilitatea sa sistematizeze infeormatii, fapte, evenimente anterioare angajarii acestui tip de
comunicare; presupune un nivel de abordare mai ridicat, fara o introducere de acomodare cu
subiectul pus n discutie.

Relatarea - o forma de comunicare n care se face o decodificare, o dezvaluire, o prezentare,

apelnd la un tip sau altul de limbaj, a unei realitati obiective, a unor stari de fapt, a unor actiuni
fara implicarea celui care participa, ferita de subiectivism si de implicare personala.

Discursul - forma cea mi evoluata si cea mai pretentioasa a monologului, care presupune
emiterea, argumentarea si sustinerea unor puncte de vedere si a unor idei inedite, care exprima un
moment sau o situatie cruciala n evolutia domeniului respectiv.

Toastul - o rostire angajata cu prilejul unor evenimente deosebite; nu trebuie sa depaseasca 3, 4

minute; trebuie sa fioe o comunicare care face apel la emotionalitatea celor prezenti, dar cu
masura.

Alocutiunea - reprezinta o interventie din partea unui vorbitor ntr-un context comunicational
avnd drept scop ilustrarea unui punct de vedere; nu trebuie sa depaseasca 10 minute.

Povestirea - este forma cea mai ampla a comunicarii, n care se folesesc cele mai variate
modalitati, care face apel la imaginatie si sentimente, la emotii, la cunostinte anterioare; n mod
deosebit i este specifica angajarea dimensiunii temporale sub forma trecututlui; subiectivitatea
povestitorului este prezenta din plin, lasndu-si amprenta pe forma si stilul mesajelor transmise.

Pledoaria - este asemanatoare ca forma si functie discursiva cu alocutiunea, diferentiindu-se de

aceasta prin aceea ca prezinta si sustine un punct de vedere propriu.
Predica - tip de adresare n care posibili9tatea de contraargumentare si manifestare critica snt
reduse sau chiar anulate; spceficica institutiilro puternic ierarhizate.

Interventia - situatia n care emitatorul vine n sprijunul unor idei ale unui alt participant la
discutie, acesta din urma decalrndu-si, acordul cu mesajul enuntat; prin interventie emitentul
adnceste un punct de vedere si l sustine.

Interpelarea - situatia n care cineva, aflat ntr-un postura de distribuitor de informatie cere unor
anumite surse o mai buna precizare n anunmite probleme, pe anumite domenii.