Sunteți pe pagina 1din 40

Cladiri cu pereti structurali din panouri mari prefabricate

Introducere
Procedeul prefabricarii elementelor de constructii are o vechime considerabila si s-a
aplicat cu succes in cazul structurilor de beton armat. Barca lui Lambot (1848) si ghivecele
de flori realizate de Monier (1849) pot fi considerate ca fiind primele elemente prefabricate
din beton armat. Primele elemente prefabricate portante pot fi considerate grinzile de
beton ale Cazinoului din Biaritz executate in 1891.
Primele elemente de acoperis de dimensiuni mari au fost probabil fabricate in
Brooklyn (S.U.A.) in 1900. Aveau o lungime de 5,10 m, latime de 1,20 m si grosime de 5
cm si erau pozate pe grinzi cu zabrele din otel. O alta constructie prefabricata a fost
realizata in 1905 la Reading Pennsylvania, S.U.A., pentru un imobil cu patru etaje, doar
stalpii fiind turnati la fata locului.
In 1906 au aparut in Europa grinzile cu zabrele Visintini, fiind folosite cu mare
succes. In 1907 la New Village (S.U.A.) s-au realizat constructii industriale cu elemente
prefabricate preturnate pe santier. Din acelasi an dateaza si prima aplicatie a procedeului
"Tilt Up" care consta in betonarea la sol a peretilor in pozitie culcata si apoi ridicarea lor in
pozitie verticala.
In 1912 s-au construit stalpi, elemente de pereti si plansee prefabricate dupa
sistemul brevetat de John E. Conzelmann.
Prefabricarea caselor de locuit construite din beton armat a inceput in Europa dupa
primul razboi mondial. Cele mai multe studii in acest domeniu au fost intreprinse in
Germania la Brannheim, aproape de Frankfurt pe Main (sistemul May) si la Munchen
(sistemul Katzenberger).
In Anglia au fost puse la punct numeroase procedee de realizare a elementelor de
beton prefabricate.
Realizarea de cladiri din elemente prefabricate a inceput sa ia avant dupa raxboi
cand in sectorul constructiilor din Europa era o penurie de cladiri (locuinte, scoli, cladiri
industriale), de mana de lucru si de materiale de constructie.
In conceptia moderna de proiectare antiseismica a structurilor din panouri mari
prefabricate, rolul imbinarilor de rezistenta dintre panouri este hotarator deoarece acestea
pot oferi structurii un caracter de sistem autoadaptabil, care isi poate modifica controlat
caracteristicile dinamice sub efectul unui cutremur. Astfel se poate lua in considerare
trecerea de la consolele verticale complexe la consolele elementare (prin iesirea din lucru
in primul rand a imbinarilor verticale) care lucreaza in domeniul elastic pana in apropierea
aparitiei deformatiilor plastice in imbinarile orizontale ("cedarea conventionala" a structurii
din panouri mari).
Proiectarea antiseismica a structurilor din panouri mari implica cunoasterea cat mai
exacta a caracteristicilor de rezistenta si deformare detinute de imbinarile orizontale si
verticale dintre panouri.

Evolutia alcatuirii peretilor structurali prefabricati


La baza alcatuirii structurilor cu panouri prefabricate de beton armat sta conceptul
refacerii continuitatii care sa asigure ansamblului o comportare identica cu cea a structurii
cu pereti portanti din beton armat monolit. Diafragmele, realizate prin imbinarea panourilor
de pereti pe verticala, trebuie sa conlucreze intre ele prin efectul de saiba orizontala a
planseului, care la randul sau rezulta orin imbinarea panourilor de planseu intre ele (fig.1).
Tipurile de structuri din panouri mari prefabricate de beton armat folosite in tara
noastra s-au diferentiat prin doua aspecte principale:
modul de realizare a panoului prefabricat;
modul de realizare a imbinarilor dintre panouri.
A evoluat de asemenea tipul de realizare functionala a ansamblului structural si prin
aceasta conformarea antiseismica a acestuia.
Elementele caracteristice evolutiei panourilor si imbinarilor au fost urmatoarele
(fig.2):
perioada 1960 1964 panouri mari fara profilatura marginala, imbinarea realizata
cu bare groase de armatura in colturile panourilor (cladiri P+7E);
perioada 1962 1965 panouri prefabricate prevazute pe margini cu alveole si bare
metalice de legatura, la imbinarile verticale sunt introdusi stalpisori de monolitizare
armati longitudinal si transversal, iar imbinarea orizontala este pe pat de mortar,
exista pene de beton armat la extremitatile imbinarilor verticale (cladiri P+4E);

Fig.1 Eleveatia unei diafragme verticale prefabricate


1 imbinari verticale; 2 imbinari orizontale; 3 armaturi in panouri; 4 armaturi
longitudinale in stalpisori; 5 armaturi transversale in stalpisori (legaturi orizontale); 6
armaturi longitudinale in centuri; 7 armaturi transversale in centuri (legaturi verticale).
din 1970 panourile au pe margini amprente dese si armatura distribuita pe inaltime,
imbinarile verticale sunt de tipul unor stalpisori "deschisi" din beton armat, iar cele
orizontale sunt realizate prin subbetonare si armate longitudinal si transversal
(cladiri P+8E);
din 1972 s-a trecut la proiectarea panourilor mari prefabricate dupa conceptii noi,
acelea ale diafragmelor "tuburi", la care panoul de perete are praguri dese pe toate
laturile, iar imbinarea verticala are un stalpisor "inchis" armat longitudinal si
transversal cu bucle petrecute legate intre ele prin fretare (cladiri P+8E).

Fig.2
Evolutia panourilor prefabricate si a imbinarilor
Analiza prescriptiilor romanesti de proiectare a cladirilor c structuri de rezistenta cu
diafragme de beton armat, asamblate din panouri mari
Prin proiectarea antiseismica se urmareste limitarea degradarilor, a avariilor si
evitarea prabusirii elementelor structurale si nestructurale in vederea limitarii consecintelor
unui cutremur, pierderilor de vieti omenesti si a pagubelor materiale.
Protectia antiseismica a constructiilor se realizeaza prin:
alegerea de amplasamente favorabile din punct de vedere al comportarii la
actiunea seismica;
alcatuirea de ansamblu a constructiei in vederea unei comportari la actiunea
seismica;
alcatuirea de ansamblu a constructiei in vederea unei comportari favorabile la
actiunea unui cutremur;
asigurarea structurii de rezistenta cu proprietatile necesare de rezistenta, stabilitate,
rigiditate si ductilitate.
Normele romanesti recomanda ca alegerea amplasamentului sa se faca de asa
natura incat protectia antiseismica sa poata fi realizata in conditii economice, fara masuri
costisitoare.
In normele din 1978 se interzicea amplasarea cladirilor din panouri mari:
pe terenuri defavorabile din punct de vedere seismic: maluri si rape abrupte, zone
cu discontinuitati tectonice, terenuri fugitive, terenuri surpatoare, grohotisuri
nestabile, umpluturi recente neconsolidate;
pe terenuri care pot conduce la tasari cu valori superioare celor indicate in STAS
3300 77;
Se admitea amplasarea in zone cu conditii speciale de fundare (pamanturi
contractile, terenuri cu nivel ridicat al apelor subterane, inclusiv ape agresive; terenuri cu
rigiditate redusa pentru care normativul P100 78 prevede marirea coeficientului r cu
30%; pamanturi sensibile la umezire din grupa A.
Normativele din 1992 si 1993 recomanda evitarea amplasarii constructilor pe
maluri, rape sau pe alte terenuri care prezinta pericol de alunecari sau surpai, iar daca
aceste amplasamente nu se pot evita, trebuiesc luate masuri de stabilizare a terenului. De
asemenea, in cazul amplasarii constructiilor pe terenuri neconsolidate trebuiesc luate
masurile necesare pentru consolidarea terenurilor, astfel ca acestea sa poata asigura o
buna comportare seismica a constructiilor. In cazul constructiilor situate pe terenuri
sensibile la umezire si in general pe terenuri unde pot aparea tasari diferentiate
importante, este necesara prevederea de masuri suplimentare de alcatuire, dimensionare
si armare, corespunzatoare conditiilor de fundare respective.

Alcatuirea de ansamblu a constructiilor


a) Forma in plan si in elevatie
Se recomanda alegerea de contururi regulate in plan, compacte si simetrice,
evitandu-se disimetriile pronuntate in distribuirea volumelor, a maselor si a rigiditatilor in
cadrul aceluiasi tronson de cladire, in vederea limitarii efectului defavorabil al torsiunii
generale (fig.3). Se vor evita formele neregulate in plan (fig.3b) cu discontinuitati in zona in
care pot aparea eforturi suplimentare semnificative. Daca respectarea acestor prevederi
nu este posibila, se recurge la tronsonarea prin rosturi antiseimice astfel ca fiecare tronson
sa ajunga la o forma avantajoasa, la o distributie avantajoasa a volumelor, maselor si
rigiditatii (fig.3c). In cazul in care, din considerente functionale sau estetice ale fatadelor,
configuratia in plan prezinta neregularitati sub forma unor intranduri (iesinduri), se
recomanda ca dimensiunile acestora sa nu depaseasca din dimensiunea totala a cladirii
pe directia considerata (fig.4).
Fig.3
a forme in plan favorabile; b forme in plan defavorabile; c forme in plan de
tronsonare prin rosturi antiseismice

Fig.4
Recomandari privind dimensiunile intrandurilor (iesindurilor) formei in plan a cladirii
In vederea limitarii efectelor defavorabile ale excitatiei asincrone a bazei structurii,
se recomanda ca la constructiile inalte amplasate in zonele seismice de calcul A, B, si C
dimensiunile in plan sa nu depaseasca 40 m.

b) Masuri ce urmaresc limitarea maselor constructiilor


Forta seismica totala ce actioneaza asupra unor constructii este intim legata de
masa totala a constructiei. Deci in vederea reducerii fortei seismice se poate actiona
asupra masei totale a constructiei in vederea diminuarii ei, prin:
realizarea de elemente nestructurale (invelitori, termoizolatii, sape, pereti de
compartimentare, parapete, balcoane) din materiale usoare, reducerea grosimii
tencuielilor si a sapelor de egalizare;
folosirea betoanelor de inalta rezistenta la elementele structurale in cazul cladirilor
cu regim mare de inaltime;
amplasarea la nivelurile inferioare a functiunilor care implica incarcari utile mari.

c) Prevederi generale de alcatuire a structurilor de rezistenta


Normativul P100 prevede:
ca prin modul de dispunere a elementelor structurale sa se asigure transmiterea cat
mai directa a incarcarilor gravitationale la teren;
asigurarea conlucrarii spatiale intre componentele sistemelor (subsistemelor)
structurale verticale prin realizarea la nivelul planseelor a unor saibe sau
contravantuiri orizontale suficient de rigide si rezistente;
amplasarea golurilor in plansee (pentru scara, ascensor, instalatii) nu trebuie sa
slabeasca exagerat planseul dupa anumite sectiuni, evitand aparitia unor ruperi in
lungul acestora la actiunea unor cutremure de intensitate ridicata.
La stabilirea distributiei elementelor in cadrul ansamblului structural si la
dimensionarea rigiditatii acestora se va avea in vedere ca:
rigiditatea de ansamblu la deplasarea laterala pe directia celor doua axe principale,
respectiv perioadele fundamentale de oscilatie in cele doua directii sa fie cat mai
apropiate;
la constructiile cu mai multe deschideri se va urmari ca, prin dimensionarea
adecvata a rigiditatii elementelor, sa se evite suprasolicitarea pe anumite zone a
saibelor constituite din plansee;
la cladirile etajate se va urmari asigurarea unei variatii continue a rigiditatii de nivel
la deplasarea laterala, fara schimbari bruste de la un nivel la altul.
In vederea obtinerii unei comportari favorabile in domeniul postelastic de deformare,
trebuie evitate schimbarile bruste in capacitatile de rezistenta ale elementelor structurale.
Elementele care sunt cele mai solicitate de actiunea fortelor orizontale trebuie sa fie
suficient lestate deci trebuie sa li se asigure o incarcare gravitationala aferenta suficienta
in vederea obtinerii de conditii avantajoase de preluare a solicitarilor din incarcari
orizontale si de transmitere a acestora la fundatii.
Normativul mai prevede suplimentar ca:
in cadrul aceluiasi tronson suprafta planseului sa fie pe cat posibil aceeasi,
admitandu-se retrageri doar la ultimele niveluri;
dispunerea in plan a peretilor trebuie realizata de asa natura incat sa se evite
efectele defavorabile rezultate din aparitia unor excentricitati suplimentare ca
urmare a plastificarii nesimultane a unor pereti la actiunea cutremurului dupa
anumite directii (fig.5);
distributia in plan a peretilor trebuie mentinuta la toate nivelurile, astfel incat ei sa se
suprapuna pe verticala, admitandu-se suprimari partiale sau totale ale unor
diafragme doar la nivelurile superioare;
Fig.5 Excentricitatea suplimentara datorata plastificarii nesimultane a peretilor

daca se doreste crearea de spatii libere mari la nivelurile inferioare, suprimarea


unor pereti se poate face doar daca se iau masuri in vederea mentinerii caracterului
rigid al structurii si la aceste niveluri;
peretii interiori si exteriori pot fi realizati ca pereti prefabricati structurali in care
caz sunt necesare masuri speciale (amprente, subbetonare, innadiri de armaturi
etc.) pentru a asigura transmiterea eforturilor din incarcari orizontale si verticale
intre panourile peretilor si celelalte elemente structurale verticale (probleme
specifice structurilor cu pereti structurali prefabricati);
distanta maxima intre peretii structurali se adopta in asa fel incat planseele sa poata
asigura in bune conditii conlucrarea tuturor elementelor verticale in vederea obtinerii
unei deplasari solidare de translatie si de torsiune generala.

d) Rosturi de dilatatie si rosturi antiseismice


Pentru evitarea solicitarilor suplimentare ce pot sa apara, datorita contractiei
betonului si a variatiilor de temperatura, lungimea tronsoanelor ("L") intre doua rosturi de
dilatare si lungimile ("I") intre capetele extreme ale peretilor longitudinali se limiteaza, in
cazul amplasarii in zonele seismice de calcul A, B si C, la 40 m.
Rosturile seismice sunt prevazute cu scopul de a separa intre ele corpurile de
constructie cu caracteristici dinamice diferite, pentru a se permite oscilatia lor
independenta in timpul miscarii seismice.
Daca rosturile separa tronsoane cu caracteristici dinamice si constructive similare,
se pot adopta dimensiunile stabilite din conditia de rost dilatatie contractie, cu luarea de
masuri ce vizeaza limitarea degradarilor in zonele de coliziune. Se recomanda ca
tronsoanele de la extremitatile cladirii separate prin rosturi, care suporta socul maxim, sa
aiba in raport cu tronsoanele intermediare o masa sporita prin prevederea unui numar
suplimentar de travei si/sau o capacitate de rezistenta superioara pentru a limita efectele
negative suplimentare intre aceste corpuri de cladire.
In cazurile in care corpurile de cladire invecinate au: caracteristici dinamice diferite
(mase, inaltimi si/sau rigiditati diferite); nu au planseele situate la aceleasi niveluri; au unul
fata de celalalt pozitii excentrice, se pune conditia ca in timpul seismului tronsoanele
separate prin rost sa nu se afecteze prin coliziune atunci cand oscileaza defazat. Latimea
necesara a rostului se determina cu relatia:
d =12 20 mm
in care:
d latimea necesara rostului;
1 , 2 deplasarile maxime ale celor doua tronsoane sub actiunea incarcarilor seismice
orizontale la nivelul extremitatii superioare a corpului de cladire cu inaltime mai mica.
Rosturile de dimensiuni inferioare celor calculate cu formula de mai sus se admit in
cazul in care:
se determina printr-un calcul dinamic fortele de impact si acestea se iau in
considerare la dimensionarea structurii tronsoanelor;
se prevad in rosturi dispozitive de amortizare (tampoane, resoarte), ale caror
caracteristici si pozitii se stabilesc pe baza unui clacul dinamic.
Elementele de mascare a rosturilor nu trebuie sa aiba o influenta semnificativa
asupra oscilatiilor corpurilor de cladire invecinate.

Fig.6 Rosturi antiseismice

Probleme specifice alcatuirii structurilor prefabricate


Alcatuirea structurii de rezistenta

Structura cladirilor din panouri mari este alcatuita dintr-un ansamblu de diafragme
transversale si longitudinale, pline sau cu goluri, si diafragme orizontale planseele,
formand o structura rigida spatial, cu o mare capacitate de rezistenta si stabilitate la
incarcarile verticale si orizontale (fig.7).
Fig.7 Alcatuirea de principiu a unei structuri din panouri mari
1 panou de perete portant exterior;
2 panou de perete portant interior;
3 panou de planseu;
4 beton turnat in stalpisori (imbinari verticale);
5 armaturi verticale in stalpisori;
6 izolatie termica;
7 beton turnat in centuri (imbinari orizontale);
8 armaturi orizontale in centuri.

Prin masurile de alcatuire a elementelor prefabricate si a imbinarilor dintre acestea,


se urmareste obtinerea unei comportari structurale, inclusiv in raport cu actiunile seismice,
similare cu cea a structurilor cu pereti din beton monolit.
In plus fata de cele aratate mai sus, P101 78 recomanda ca:
diafragmele sa fie in masura cat mai mare continue pe toata latimea si lungimea
tronsonului, marind rezistenta si rigiditatea cladirii si evitand aparitia de eforturi
suplimentare locale si de asemenea ca diafragmele sa fie continue pe toata
inaltimea cladirii, asigurand transmiterea directa a eforturilor verticale prin peretii
subsolului la fundatii;
realizarea unui raport judicios intre plinurile si golurile de usi si ferestre ale fiecaruei
diafragme este indicat ca spaletii dintre ferestrele amplasate in diafragmele
longitudinale sa fie de dimensiuni apropiate;
se va cauta ca golurile sa fie dispuse suprapus cu buiandrugi intre ele; pentru
intarirea unor diafragme se admite alternarea pe nivele a unor goluri, cu conditia ca
decalarea golurilor sa fie peste 1,5 m;
in cazul amplasarii pe terenuri cu tasari inegale pe directie longitudinala,
tronsoanele trebuie sa fie prevazute cu cel putin un sir continuu de diafragme
interioare, fara decalari sau intreruperi;
distanta intre diafragme sa nu depaseasca de regula 7,2 m pe nici o directie;
diafragmele de pe o directie sa fie rigidizate prin imbinarea cu diafragmele de pe
cealalta directie, formand elementele de forma T, L, cruce, limitandu-se astfel
substantial efectul flambajului; o latime totala a talpii perpendiculare pe diafragma
de minim 70 cm asigura o rigidizare suficienta.
Se recomanda ca peretii exteriori longitudinali sa indeplineasca urmatoarele
functiuni structurale:
sa fie elemente portante la actiunea incarcarilor verticale;
sa mareasca rigiditatea, rezistenta si stabilitatea diafragmelor transversale, prin
realizarea unot talpi la capetele acestora;
sa sporeasca rezistenta si rigiditatea de ansamblu a cladirii la actiunea incarcarilor
orizontale seismice;
sa confere structurii o mai mare capacitate de rezistenta la efectul de torsiune
generala;
Se mai precizeaza ca:
diafragmele verticale, din panouri formeaza console complexe, din console
elementare in acelasi plan sau in planuri perpendiculare, asamblate prin imbinari
verticale; consolele elementare sunt alcatuite din siruri de panouri suprapuse,
asamblate prin imbinari orizontale;
diafragmele orizontale sunt alcatuite din panouri asamblate prin imbinari orizontale;
panourile de pereti si plansee, precum si imbinarile, se vor executa din acelasi tip
de beton, pentru a asigura omogenitatea materialului; utilizarea de betonae diferite
se admite doar la cladiri cu max. 5 niveluri.
Se atrage atebtia ca:
buiandrugii, importanti disipatori de energie in cazul solicitarilor seismice, sa fie
armati corespunzator;
imbinarile intre panouri sa fie capabile de ductilitate (dispunerea de armaturi din
oteluri ductile) pentru a putea absorbi energia dezvoltata de socurile seismice;
la solicitari mari, imbinarile trebuie sa fie capabile de plastifiere, evitandu-se astfel
distrugerea cladirii prin rupere casanta;
numarul maxim de niveluri supraterane se limiteaza functie de zona seismica a
amplasamentului astfel:
gradul 6, 7 si 8 seismic impune maxim 9 niveluri,
gradul 9 seismic impune maxim 5 niveluri.

Alcatuirea infrastructurii
In situatiile curente, prin proiectare se dirijeaza aparitia deformatiilor postelastice din
actiunile seismice de mare intensitate in suprastructura, iar infrastructura ramane solicitata
in domeniul elastic.
Infrastructura cladirilor de locuit cu panouri mari se realizeaza de regula cu subsol
general. Peretii infrastructurii vor avea de regula o grosime superioara grosimii adoptate in
suprastructura; pentru peretii de contur ai subsolurilor o grosime minima de 250 mm, iar
pentru cei interiori de cel putin 200 mm.
Pentru a se obtine o armare economica la incovoiere si la forta taietoare, se adopta
o inaltime suficienta a infrastructurii.
Golurile pentru instalatii vor avea dimensiuni minime si vor fi dispuse in afara
zonelor cu solicitari mari. In cazul golurile cu dimensiuni mari, se vor prevedea golurile
rotunde sau cu colturi tesite in locul golurilor dreptunghiulare. In jurul golurilor se prevede o
armatura de bordaj de sectiune cel putin egala cu cea a barelor intrerupte prin prezenta
golului.
Procentele de armare orizontale si verticale in pereti vor fi de minim 0,25%, iar
armarea minima in ambele directii a planseului 0,20%, dar cel putin 6 bare 8/m.
Normativul P101 78 specificul faptul ca peretii subsolului pot fi realizati in solutie
monolita sau prefabricata, cu realizarea de centuri pe toti peretii la partea superioara, sub
planseu in cazul peretilor monoliti si la partea inferioara in cazul panourilor prefabricate. In
cazul in care peretii subsolului sunt prefabricati, panourile vor avea prevazute pe fetele
laterale profiluri si mustati sau bucle de armatura, care vor fi innadite in cadrul imbinarilor
verticale prin sudura sau suprapunere. Rezemarea panourilor de pereti pe centura cuzinet
se va face prin subbetonare, iar fata inferioara a panoului va fi prevazuta cu praguri dese
si mustati sau bucle.

Alcatuirea panourilor
a) Elementele prefabricate care alcatuiesc structura sunt de regula sub forma de
elemente plane panouri mari, dar functie de forma concreta a peretilor, de tehnologia de
executie, de mijloacele de ridicare si transport, se pot adopta si alte forme spatiale sau de
bare.
Elementele prefabricate se realizeaza din beton de clasa minima Bc20, cele pentru
pereti interiori de grosime minima de 140 mm pentru cladiri cu maxim 5 niveluri si minim
160 mm pentru cladiri mai inalte.
Panourile de pereti exteriori vor fi de regula alcatuite din trei straturi:
strat interior de rezistenta din beton armat, cu o grosime ce poate fi cu 20 mm mai
mica decat cea indicata pentru pereti interiori si va fi corelata cu numarul, pozitia si
natura elementelor de legatura de stratul exterior;
un strat termoizolant intermediar realizat dintr-un material rigid;
un strat exterior de protectie, din beton armat de grosime minima de 60 mm.
Nervurile de legatura intre cele doua straturi de beton, de grosime intre 40 si 60
mm, se stabilesc functie de dimensiunile, forma panoului si a golurilor, de valoarea
solicitarilor, modul de executie si necesitatea reducerii puntilor termice.
Panourile de planseu au grosimea stabilita pe criterii de rezistenta, stabilitate,
izolare fonica, dar minim 120 mm, si pot rezema pe 4, 3 sau chiar 2 laturi, functie de forma
si dispozitia camerelor, existenta logiilor si a balcoanelor. Panourile de balcon se
realizeaza, de regula, prin scoaterea in consola a panourilor de planseu.
b) Armarea panourilor (fig.8) se realizeaza cu bare armatura PC 52, PC60, OB 37 si
STNB de preferinta sub forma de plase si carcase sudate. Armarea in camp a panourilor,
realizata din doua plase, va respecta conditiile de armare minime pentru armatura
orizontala si verticala. Pe conturul panoului se prevede o armatura de bordare alcatuita din
bare izolate sau carcase sudate, pentru a prelua solicitarile care apar in riglele de cuplare
in fazele de manipulare, transport si montaj. La panourile cu goluri de usi, pentru a
micsora eforturile care apar in riglele de cuplare in fazele de manipulare, transport si
montaj, la partea inferioara a golurilor se vor monta dispozitive speciale de rigidizare
recuperabile. Golurile de usi si ferestre se bordeaza cu bare izolate sau carcase, functie
de solicitarile panoului, si se recomanda armarea suplimentara a colturilor cu bare
inclinate pentru reducerea fisurarii, in special la manipularea panourilor.
Barele verticale, rezultate ca necesare din calculul de incovoiere cu efort axial de
compresiune sau intindere, care nu se pot dispune in monolitizarile verticale, se vor
dispune cat mai aproape de marginile panoului. In cazul panourilor cu goluri de usi, barele
verticale ale armaturii continue se amplaseaza in imediata apropiere a golului. Acoperirea
minima a acestor armaturi este de 50 mm.
Armaturile scoase din panou sub forma de mustati drepte sau sub forma de vare se
vor dispune la interiorul celor doua plase de armare a inimii peretilor. In cazul armaturilor
realizate sub forma de bucle de diametru mare, trebuie luate masuri pentru asigurarea
unui ancoraj corespunzator, prin prevederea a 2 3 bare transversale sudate (fig.9).
Fig.8 Exemple de armare a panourilor portante de pereti interiori
a cu plase generale in planul median al panoului;
b cu carcase locale in planul median al panoului;
c cu carcase intrepatrunse (armare in doua planuri);
1 plasa generala sudata; 2 mustati legate de plasa generala; 3 bare verticale de
bordare a golului; 4 bucse de centrare; 5 carcase sudate; 6 bare izolate; 7 etrieri
inchisi; 8 carcase perpendiculare pe planul panoului; 9 carlige de ridicare in
prelungirea carcaselor verticale; 10 bare de armatura inclinate dispuse deasupra
golurilor; 11 bucse de ridicare; 12 goluri lasate in panou pentru introducerea
dispozitivului de ridicare.

Fig.9 Detaliu de bucla orizontala

Atat mustatile care patrund in imbinarile verticale, cat si cele prin care se asigura
continuitatea armaturilor verticale intermediare, trebuiesc plasate centric, pentru o
transmitere directa, fara excentricitate, a eforturilor de intindere. Pentru aceasta este
necesara prevederea de dispozitive si armaturi suplimentare, in vederea asigurarii pozitiei
mustatilor pe durata betonarii si transportului.

Alcatuirea imbinarilor
a) Principii de baza in alcatuirea imbinarilor
Imbinarile dintre elementele prefabricate care alcatuiesc peretii structurali
prefabricati, trebuie sa asigure, prin modul de realizare, o comportare similara a peretilor
prefabricati cu cea a peretilor monoliti, sub aspectul rigiditatii si al capacitatii de rezistenta
si ductilitate. Normativul P100 indica folosirea, in toate cazurile, a imbinarilor de tip umed
cu beton armat. Avantajele prezentate fata de imbinarile de tip uscat prin elemente
metalice (care implica si prevederea de placi si profile inglobate, ancorate in praznuri)
sunt:
posibilitatea transmiterii continue a eforturilor de compresiune si de lunecare;
limitarea sau chiar evitarea completa a eforturilor de intindere transversala rezultate
din devierea eforturilor, prezente practic intotdeauna in cazul imbinarilor cu piese
metalice;
simplitatea executiei, inclusiv prin admiterea de tolerante sensibil mai mari.
Pe aceasta baza, imbinarile umede cu beton armat sunt, practic, totdeauna
preferabile.
Clasificarea imbinarilor functie de pozitia si rolul in structura le imparte in:
imbinari verticale, sub forma de stalpi din beton armat turnat in spatiile verticale
dintre panourile de pereti si care asigura legaturile orizontale dintre panouri;
imbinari orizontale, sub forma de centuri turnate in spatiile orizontale intre panouri,
care asigura legatura verticala intre panouri si legatura dintre peretii prefabricati si
planseele prefabricate.
Cerinta de baza este ca imbinarile, atat cele verticale cat si cele orizontale, sa fie
alcatuite in asa fel incat sa poata prelua si transmite eforturile ce apar in zona respectiva.
Principiile de baza care trebuie sa li se asigure o comportare in domeniul elastic
pentru solicitarea la lunecare, imbinarile fiind caracterizate de o deformatie elastica (sub
actiunea incarcarilor normate), iar inainte de rupere prin producerea unor lunecari relativ
mari, cu alungirea plastica a armaturilor, fara scaderi importante ale fortei tangentiale,
aceste fenomene de plastifiere conducand la evitarea pericolului unei rupturi casante
(fig.10).
In P85 se arata ca la structurile cu diafragme, proiectate in conformitate cu
prescriptiile in vigoare, este esentiala posibilitatea mobilizarii capacitatii de deformare
postelastica asociata solicitarii de incovoiere. In consecinta, structurile prefabricate nu
trebuie sa se rupa prematur in imbinari. De exemplu in cazul imbinarilor verticale cu dinti si
armaturi transversale, o conceptie de proiectare corecta trebuie sa aiba in vedere
dezvoltarea unei forte de lunecare maxime in imbinare, sensibila mai mica decat valoarea
lunecarii capabile in regim de solicitare monoton crescatoare (fig.11). Aceasta deoarece
incursiunile in domeniul deformatiilor mari sunt asociate cu ruperea dintilor a caror
capacitate de rezistenta nu se poate reface, ci numai eventual inlocui prin introducerea
unor elemente structurale, preluarea lunecarilor in rost fiind asigurata numai prin efectul de
coasere al armaturilor transversale. Intervine o degradare dramatica a rezistentei si a
capacitatii de absorbtie de energie, care afecteaza capacitatea de rezistenta a peretilor
structurali la forte orizontale si implicit siguranta de ansamblu.

Fig.10 Comportarea imbinarilor la actiunea unor solicitari tangentiale


a curba caracteristica a unei imbinari ideale; b exemplu de curba caracteristica a unei
imbinari elastico plastica.

Fig.11 Curba caracteristica lunecare deplasare la colicitarile monoton crescatoare

Transmiterea fortelor de compresiune de la un panou la altul se face prin contact


nemijlocit prin intermediul betonului de monolitizare spre deosebire de normativul P101
78 care admitea in cazul imbinarilor orizontale si transmiterea prin mortar de ciment.
Fortele de intindere se transmit exclusiv prin armaturi innadite prin sudura,
petrecere sau bucle petrecute.
Fortele de lunecare intre panouri se transmit prin alveole, praguri, (dinti), armaturi
care traverseaza imbinarea si care sunt corespunzator ancorate. Prin intinderea acestor
armaturi se creaza un efect de diagonala comprimata sau un efect echivalent de frecare
pe suprafata de separatie intre betoane de varste diferite.
Preluarea lunecarilor se realizeaza printr-un mecanism de tip grinda cu zabrele, in
care efortul din armatura care traverseaza rostul echilibreaza efortul de compresiune din
diagonala comprimata aplicat intre pragurile dintilor (fig.12) sau printr-un mecanism
echivalent de frecare. Primul mecanism este activ in imbinarile verticale cu dinti, iar al
doilea in imbinarile orizontale de la nivelul planseelor.

Fig.12 Mecanismul de transmitere a lunecarii de tip grinda cu zabrele

Transmiterea eforturilor normale si tangentiale se va face cat mai distribuit, pentru a


evita concentrarea de eforturi in anumite zone.
La stabilirea dimensiunilor elementelor de imbinare se va avea in vedere crearea
aparitiilor necesare pentru montarea si innadirea armaturilor, o betonare si o vibrare in
conditii corespunzatoare.
Asigurarea unui beton compact si rezistent, care sa umple spatiile dintre dinti, este
vitala pentru rezistenta imbinarii verticale, de exemplu daca se are in vedere mecanismul
ei de rezistenta. Executia nesatisfacatoare a imbinarilor la constructiile cu panouri mari
realizate in Romania s-a datorat, in mare masura, faptului ca spatiile de betonare
prevazute in proiecte erau insuficient de mari fata de tehnologiile de turnare a betonului
aplicate pe santier. Adoptarea de solutii care prevedeau rezemarea panourilor de planseu
direct pe panourile de pereti (conform P101 85, fig.13 si fig.14), ca si adoptarea unor
solutii de imbinari verticale cu panourile de pereti practic in contact in imbinare (de tip
"inchis"), nu au permis nici betonarea si vibrarea corespunzatoare, si nici controlul calitatii
betonului turnat.
Fig.13 Alcatuirea centurilor
a, b, c latimea minima a centurilor; d rezemarea continua a panourilor de planseu;
c rezemarea discontinua a panourilor de planseu.

Fig.14 Exemple de imbinari orizontale


a imbinare exterioara; b imbinare interioara; c imbinare cu rost;
1 panou de perete interior; 2 panou de perete exterior; 3 panou de planseu; 4
mustati din otel beton; 5 centura executata prin subbetonare; 6 bare longitudinale in
centura; 7 cordon de sudura; 8 eclise din otel beton; 9 mustati 6 sau 8
ancorate in centura; 10 mortar de ciment.

Prevederile din P85 ce vor fi prezentate in continuare au urmarit eliminarea acestor


deficiente.
Normativul P85 prevede in mod obligatoriu ca atat imbinarile verticale, cat si cele
orizontale sa fie de tip deschis, pentru a permite controlul vizual al calitatii betonului turnat.

b) Imbinarile verticale
Fetele laterale ale panourilor vor fi profilate sub forma de dinti avand de regula
configuratia din fig.15. Se recomanda ca raportul h/d sa fie mai mic de 8, iar unghiul sa
nu depaseasca 30. Profilul optim al dintilor si dimensiunile acestora depind si de distanta
dintre marginile panourilor de perete, care sunt pozitionate fata in fata in imbinare, in
vederea realizarii unui unghi favorabil al diagonalelor comprimate. Pe masura ce inclinarea
diagonalelor creste, scade efortul de compresiune in beton si se sporeste efortul din
armatura orizontala din rost si invers. La randul ei distanta dintre fetele panourilor este
dictata de grosimea panourilor si de spatiul necesar unei bune betonari si vibrari. Ca o
consecinta, profilul panourilor trebuie sa rezulte dintr-o analiza de optim pe baza
considerentelor de mai sus.

Fig.15 Detalii de profilatura la panourile de pereti

Lungimea totala a sectiunilor de forfecare a dintilor (h) va fi aproximativ jumatate


din inaltimea panoului. Prevederea privind lungimea totala a dintilor are in vedere faptul ca
la rezistente egale (clase de beton identice), rezistenta dintilor panoului prefabricat si a
celor din monolitizari trebuie sa fie egala. Limitarea inferioara a numarului de dinti pe
inaltimea unui nivel urmareste transmiterea cat mai uniforma a eforturilor in lungul
imbinarii.
Mustatile orizontale se pot realiza cu bare drepte innadite prin sudura (fig.16a) sau
sub forma de bucle petrecute (fig.16b,c), solutie recomandabila. Numarul legaturilor de
armatura pe inaltimea unui nivel va fi de minim 5. Armaturile sub forma de mustati vor fi
pozitionate in intrandurile dintilor. Aceasta prevedere urmareste conservarea integritatii
dintilor, vitala pentru asigurarea capacitatii de rezistenta la lunecare. S-a observat in
practica faptul ca plasarea armaturilor in dreptul dintilor are efecte defavorabile, la
decofrare betonul dintilor fiind afectat pe zone importante.
Normativul P85 face trimitere la STAS 10107/0 90 cu privire la raza minima de
curbura diametrul maxim al buclei in cazul utilizarii mustatilor sub forma de bucle de tip
semicircular.
In imbinarile verticale se prevad si etrieri suplimentari intermediari buclelor, cu
diametrul minim de 6 mm. Distanta maxima intre legaturile transversale ale barelor
verticale este de 10 d (d fiind diametrul barelor verticale din imbinarea verticala).
Fig.16 Exemple de imbinari verticale

c) Imbinarile orizontale
Fetele superioare si cele inferioare ale panourilor de pereti pot fi realizate cu alveole
(amprente) pe adancimi de 20 25 mm sau chiar cu suprafete plane cu rugozitate sporita.
Imbinarile se alcatuiesc sub forma unor centuri continue avand, de regula, o
inaltime egala cu grosimea panourilor de planseu.
Panourile de planseu vor avea dimensiunile egale cu lungimea deschiderilor dintre
pereti, mai putin 150 mm (fig.17) si vor fi montate provizoriu pe popi sau cricuri de perete,
juguri etc. Se admite rezemarea panourilor de planseu sa fie realizate cu o usoara
inclinare fata de verticala, de aproximativ 10 (fig.18).
In P85 se impune, prima data in prescriptiile romanesti, evitarea rezemarii directe a
panourilor de planseu pe pereti prin intermediul dintilor. Solutia de tip rezemare a
panourilor de planseu de peretele inferior, practic generalizata in perioada anterioara,
conduce la intreruperea pe zone relativ mari a continuitatii peretilor verticali, ca urmare a
executiei imperfecte si a imposibilitatii practice a prevederii unui mortar de poza, turnat sau
matat ulterior montarii. De asemenea sectiunea centurii este gatuita in anumite zone unde
nu exista spatiul necesar dispunerii barelor longitudinale si inglobarii lor in beton.

Fig.17 Detalii rezemare plansee

Fig.18 Detaliu fata laterala planseu

Rezemarea panourilor de pereti pe imbinarea orizontala se poate realiza:


pe un strat de mortar vascos matat sub panou intr-un spatiu de 15 20 mm
deasupra centurii;
direct pe betonul din centura, turnat dupa montarea peretilor de deasupra
(subbetonare).
Al doilea procedeu este preferabil si in acest caz se recomanda ca marginea
inferioara a panoului sa fie innecata 20 30 mm in grosimea centurii.
Armaturile verticale din panouri cu rol de conectori si armatura de rezistenta
intermediara de incovoiere se realizeaza de regula cu bare mai putine si cu diametru mai
mare .14 mm care se innadesc prin sudura in nise special prevazute la partea
inferioara a panourilor de pereti, cu dimensiuni corelate cu lungimile necesare innadirii.
Prin modul de realizare a detaliilor de innadire se va urmari transmiterea centrica fara
devieri a eforturilor de intindere din armaturi.
Se admit si alte solutii de realizare a armaturilor verticale care traverseaza
imbinarea orizontala (de exemplu solutia cu bucle petrecute), dar aceste solutii trebuie sa
satisfaca conditiile structurale privind transmiterea eforturilor ce le revin si o executie
simpla si sigura.
Armatura longitudinala din centura va fi alcatuita din cel putin doua bare si va fi
ancorata corespunzator (se prevede o lungime de ancorare de 40 pentru barele PC 52,
PC 60 si OB 37 cu carlige si 60 in cazul barelor OB37 fara carlige.
Armatura transversala a centurilor este realizata de mustatile ce ies din panourile
de planseu, alcatuite de regula sub forma de bucle si, dupa caz, de etrieri suplimentari cu
diametrul minim de 6 mm.

COMPORTAREA IMBINARILOR STRUCTURILOR CU PANOURI MARI


PREFABRICATE DE BETON ARMAT

Consideratii asupra comportamentului imbinarilor


Comportamentul unei imbinari se poate defini prin curba experimentala efort
tangential lunecare, numita si curba caracteristica. Ca o concluzie a incercarilor
experimentale intreprinse, Pommeret distinge doua tipuri fundamentale.
Figura 19 prezinta alura generala a primului tip determinat experimental pentru
imbinari profilate. Se disting urmatoarele puncte de referinta notate de Pommeret:
tr; gr efortul tangential de rupere si lunecare corespunzatoare; ordinul de marime pentru
gr variaza dupa incercarile lui Pommeret intre 0,5 si 1,5 mm;
tm; gm efortul tangential minim si lunecarea corespunzatoare (gm de la 5 la 10 mm);
te; ge efortul tangential extrem si lunecarea corespunzatoare (ge de la 15 la 20 mm).

Fig.19 Curbele caracteristice efort lunecare determinate de Pommaret


a imbinare profilata; b imbinare neteda.

Tipul doi (fig.19b) se refera la imbinarile cu margini netede sau ondulate, la care
Pommaret a definit urmatoarele puncte:
tuc; gc efortul tangent ultim conventional corespunzator la o lunecare arbitrara de 1 mm
(ordinul de marime al lui gr observat pe curbele de tip 1);
te; ge efortul tangential extrem si lunecarea corespunzatoare.
Aderenta dintre betonul de monolitizare si marginile elementelor prefabricate are
efecte sensibile asupra curbei caracteristice.
Acest fenomen aleator al aderentei este similar si pentru imbinarile reale, dar in
acestea fenomenele de contractie, fluaj, dilatare termica diferentiata, provoaca crearea de
fisuri ce vor distruge efectul aprioric favorabil al aderentei
Imbinari de forfecare si imbinari de compresiune. Curbe caracteristice
Conceptia de baza a alcatuirii structurilor din panouri mari de beton armat este
conectarea unitatilor prefabricate (panou de pereti, panouri de planseu) in asa fel incat sa
rezulte diafragme prefabricate rigide (pereti si plansee) cu o comportarea asemanatoare
cu a diafragmelor monolite.
Conectarea intre unitatile prefabricate este realizata prin intermediul imbinarilor
orizontale si verticale.
Imbinarile verticale sunt supuse in principal la forte tangentiale la axa lor, denumite
"forte de forfecare" sau "forte de taiere" (fig.20). Imbinarile orizontale sunt supuse la forte
ce actioneaza perpendicular pe imbinare, de obicei de compresiune, numite "forte
normale" (fig.21a), care sunt determinate in rezistenta imbinarii. In cazul existentei unei
incarcari orizontale mari (seism) si a unei incarcari verticale mai reduse, forta taietoare
produsa in imbinarile orizontale va fi decisiva la stabilirea rezistentei imbinarii (fig.21b).

Fig.20 Forte de forfecare in imbinarile verticale produse de:


a forte orizontale; b forte verticale neegale; c tasari diferentiate;
d sisteme secundare de stabilitate formate dupa producerea de colapsuri locale in
perete.

Fig.21 Forte dezvoltate in rosturi orizontale


a cand compresiunea este determinata; b cand forta taietoare este determinata
Analiza comportarii imbinarii se face prin cuantificarea rezistentei si a
deformabilitatii, considerand imbinarea ca un material ale carui proprietati mecanice pot fi
stabilite analitic sau experimental.
Caracteristica mecanica esentiala a unei imbinari este rezistenta Rj care trebuie
sa fie mai mare ca solicitarea Sj.
S j R j
Pentru o analiza simplificata, care neglijeaza influenta deformabilitatii imbinarii,
cunoasterea valorii lui Rj este suficienta pentru verificarea relatiei de mai sus.
Valoarea lui Rj poate fi luata in considerare pentru un singur tip de imbinare cu
diferite dimensiuni si rezistente caracteristice ale materialelor ce compun imbinarea. In
primul caz rezistenta Rj poate fi determinata prin incercari, iar in al doilea caz Rj poate fi
determinat pe baze teoretice sau prin investigatie experimentala.
Metodele complexe de analiza structurala folosesc modele hiperstatice care tin
seama de deformabilitatea imbinarilor. In mod obisnuit este adoptata o relatie liniara intre
forta si deplasare saun intre moment si rotatie, si in consecinta deformabilitatea imbinarii
este caracterizata de rigiditatea ei.
In cazul imbinarilor de forfecare, intersecteaza rigiditatea la forfecare Cj (fig.22a).
V
C j=
A ju
unde: Aj aria sectiunii longitudinale a imbinarii;
u deplasarea relativa a marginilor panourilor din imbinare;
V forta de forfecare ce actioneaza in imbinare.

Fig.22 Diagrame caracteristice


a imbinare de forfecare; b imbinare de compresiune
La imbinarile de compresiune se defineste rigiditatea de compresiune Kj (fig.22b).
M
K j=

unde:
M momentul de incovoiere ce exprima incastrarea peretelui sau a planseului
considerat in imbinare;
- ungiul de rotatie al sectiunii transversale a imbinarii.

Fig.23 Curba caracteristica forta de forfecare lunecare pentru imbinarile de forfecare


a imbinare profilata; b imbinare neteda si rugoasa.
Fig.24
1 siguranta; 2 nesiguranta

Conform celor prezentate mai sus privind forta de forfecare V, deplasarea u si


deformabilitatea imbinarii caracterizata de rigiditatea la forfecare cj, se pot trage cateva
concluzii:
a) Pentru imbinarile profilate cand 30 o , deplasarea uR depinde de cantitatea de
armatura (creste o data cu cresterea lui Asfy) si de marimea si directia fortei normale N
care actioneaza in imbinare.

Fig.25 Relatia forfecare deplasare V u pentru imbinari cu acelasi procent de armare,


cand:
1. N=0; 2. N=compresiune; 3. N=intindere; 4. N=0 si 30o key 45o - linii pline;
N=0 imbinari plane linia intrerupta
Fig.26 Imbinari de forfecare
a netede; b profilate.

Modalitati de rupere a imbinarilor


Ca o concluzie a cercetarilor intreprinse de diferiti cercetatori, au fost stabilite
modalitatile prin care se poate produce ruperea in cazul imbinarilor profilate (fig.27).

Fig.27 Moduri de rupere imbinari profilate


a forfecare la baza dintilor; b strivirea betonului de monolitizare; c dislocarea
betonului de monolitizare; 4 ruperea prin compresiune; e forfecarea pragului profilului
marginal al panoului
a) Forfecare la baza dintilor (fig.27a);
este modul de rupere cel mai des intalnit;
prezinta o fisura verticala in betonul de monolitizare in planul de lunecare, insotita
cateodata de fisuri oblice care sunt dirijate de la marginea dintelui in betonul de
monolitizare.
b) Strivirea betonului de monolitizare in portiunea inclinata a dintelui de monolitizare
(fig.27b);
a
atata timp cat raportul = este mare, fatetele partii inclinate ale dintilor nu
h
preiau forte de compresiune, acest mod de rupere intervine inainte ca baza dintelui
sa fie forfecata;
Pommeret considera ca pentru raportul =12 se va produce ruperea la baza
dintilor, insotita de forte de compresiune considerabile.
c) Dizlocarea betonului de monolitizare fata de marginea panoului (fig.27c);
fenomenul se produce atat timp cat unghiul este mic ( 45o ) si este insotit
de o lunecare si de o alungire a armaturii transversale din imbinare ( =90 key );
d) Ruperea prin compresiune (fig.27d);
acest mod de rupere a fost descoperit de Peterson ca o concluzie a incercarilor
experimentale;
ruperea este provocata de forte de compresiune foarte mari in bielele de beton,
ceea ce creaza fisuri oblice care leaga fatetele oblice ale dintilor de la o suprafata
de contact la alta.
e) Forfecarea pragului profilului marginal al panoului de perete (fig.27e);
betonul de monolitizare, pus in opera pe santier in conditii dificile si aleatorii, nu
permite garantarea unei calitati deosebite, in timp ce prefabricarea panourilor mari
in uzina face ca betonul acestor elemente sa aiba caracteristici superioare de
calitate;
tinand cont deci de calitatea mai slaba a betonului de monolitizare, se poate afirma
ca ruperea va avea loc in imbinari si nu in panouri, urmand unul din primele patru
moduri descrise mai sus (a, b, c, d).

Fig.28 Fisurarea imbinarilor profilate


a moduri de rupere: 1 la interfete; 2 la colturile dintilor;
3 fisuri diagonale; 4 forfecarea la baza dintilor.
b relatia forta deplasare (V u) corespunzatoare modurilor de rupere:
I fara fisuri la colturile dintilor doua variante: cu pierdere rapida si mai intarziata a
aderentei la interfete;
II fisuri diagonale insotite de forfecarea la colturile dintilor.
Analiza teoretica a comportamentului imbinarilor
In urma incercarilor experimentale intreprinse de diferiti cercetatori s-a putut realiza
o analiza teoretica a comportamentului imbinarilor verticale profilate si prefisurate.
Transmiterea fortei de forfecare, datorita solicitarilor exterioare, de la o bordura la
alta traversand imbinarea, se produce printr-o combinatie de mecanisme care actioneaza
simultan. O explicatie a acestor mecanisme se poate realiza prin decuparea imbinarii in
biele (fig.29).

Fig.29 Decuparea imbinarilor profilate in biele

a) Transferul prin forfecare directa (biele de compresiune)


Pentru o imbinare prefisurata se poate admite fortei de forfecare uniform
repartizata. Sub efectul ei, dintii imbinarii reprezinta niste reazeme care servesc la
transmiterea eforturilor intre cele doua suprafete de contact prin intermediul bielelor
(fig.30a).

Fig.30 Transmiterea eforturilor prin forfecare


a biela de compresiune; b schema fortelor ce actioneaza in imbinare.

O estimare aproximativa a contributiei acestui mecanism la rezistenta unei imbinari


poate fi facuta aplicand rationamentul lui Cholewicki, Eriksson, Tassios prezentat
schematic in fig.30b.
F =T cos iar pentru =60 o F =0,5 T
F
coeficientul de frecare 0,70=arcotg
N
Deci pentru a impiedica lunecarea, trebuie ca unghiul sa fie cel putin 55.
b) Transferul prin intermediul armaturii transversale (efectul de dorn)
Armaturile transversale (principale) joaca un rol considerabil in transferul fortelor in
imbinare. Efortul de intindere ce se manifesta in armatura este echilibrat de efortul de
compresiune din beton la nivelul bazei dintilor.
Forta de intindere din armatura, provocata de o deschidere a fisurii de 0,3 mm,
luand in considerare un modul de elasticitate al armaturii de 2 x 105 N/mm2 si la o latime
de imbinare de 180 mm (imbinarile Pommeret), va fi de 333 N/m2.
Existenta armaturilor transversale duce la lunecari de 1,5 mm, iar incarcarea de
rupere creste in mod sensibil fata de imbinarile nearmate. Pentru ca armaturile principale
sa-si indeplineasca rolul, este necesara asigurarea unei lungimi de ancorare suficiente de
o parte si de alta a planului de contact.

c) Efectul de impanare
Impanarea a doua blocuri de beton separate printr-o fisura si legate pe deschiderea
fisurii prin armatura va antrena o deviere a armaturii. In momentul fisurarii se produce o
deplasare relativa mica intre marginile fisurii. Admitand o aderenta corespunzatoare intre
beton si armatura, deplasarea produsa intre marginile fisurii va solicita bara de armatura la
intindere insotita de deplasarile ax si ay , care vor antrena la randul lor forte de
impanare Qx si Qy.
Dupa Phillips aceasta forta de impanare este provocata de unul din cele trei
mecanisme:
incovoierea armaturii;
forta de forfecare a unei bare de armatura;
deviatia barei "Kinking".

d) Efectul de angrenare
Lunecarea relativa a marginilor fisurii poate fi stanjenita de neregularitatile formei
celor doua margini, putand aparea eforturi in punctele de contact.
Fortele de angrenare depind de numerosi parametri:
natura, forma si marimea granulelor de beton;
deschiderea fisurii.
Este evident ca angrenarea poate fi neglijata in cazul unor deschideri mari de fisuri.

Indicatii privind calculul elementelor portante verticale

Particularitatile de comportare ale structurilor din panouri mari impun urmatoarele


verificari specifice:
verificarea panourilor la compresiune cu flambaj;
verificarea capacitatii de preluare a fortei taietoare;
verificarea imbinarilor orizontale;
verificarea imbinarilor orizontale.

Verificarea panourilor la compresiune cu flambaj


Se determina excentricitatea de calcul cu formula:
e 0= 0.3e 2s e120.4 e se i e pe ve c
in care:
e s - suma excentricitatilor de la marginea superioara a panoului;
e i - suma excentricitatilor de la marginea inferioara a panoului;
e p - excentricitatea datorata defectelor accidentale de planeitate;
e v - excentricitatea provenita din actiunea vantului;
e c - excentricitatea datorata actiunii seismice.
Excentricitatile es si ei se calculeaza cu relatia:
e s ,i =e 1e 2 e 3
e1 excentricitate din dezaxarea imbinarilor in raport cu panoul considerat si a panourilor
suprapuse intre ele (excentricitati structurale), cu luarea in considerare a defectelor de
pozare (excentricitate accidentala).
e2 excentricitate din pozitia dezaxata a reazemelor planseelor (excentricitate structurala);
tot in aceasta categorie intra si excentricitatea data de greutatea stratului de protectie la
panourilor de pereti exteriori din 3 straturi.
e3 excentricitate provenita din abaterea fata de pozitia teoretica (in centrul de greutate) a
planului median (defect de confectionare a panoului).

Se considera ca defectul de pozare introduce intre planurile mediane ale panourilor


un ecart egal cu:
15 mm daca panoul inferior este vizibil la pozare;
20 mm daca panoul inferior nu este vizibil la pozare.
Cand anumite dispozitive (reborduri, ghidaje etc.) limiteaza marimea defectului de
suprapunere, se va introduce in calcule aceasta valoare limita; in toate cazurile valoarea
introdusa in calcul va fi corelata cu cea din conditiile tehnice ale proiectului.
Excentricitatea e3 se datoreste in principal defectelor de omogenitate a betonului,
inerente in cazul turnarii pe orizontala.
Valoarea e3 se va lua:
2 4 % din grosimea panourilor de pereti interiori, in functie de calitatea executiei
(numai la turnarea pe orizontala);
3 5 % din grosimea stratului portant la panourile de pereti exteriori in 3 straturi, in
functie de calitatea executiei.
Excentricitatea ep este functie de conditiile tehnologice de executie a panourilor. In
lipsa altor date se poate considera ca fiind egala cu 2 3 % din inaltimea panoului, in
functie de calitatea executiei.
Fig.31 Determinarea excentricitatii e1

Fig.32 Determinarea excentricitatii e2


Excentricitatile ev si ec se calculeaza cu relatia:
M
e v e c =
N
in care:
M este momentul fata de un ax orizontal paralel cu planul panoului de perete
(pentru o fasie egala cu unitatea) considerat articulat sus si jos si incarcat, cu o
incarcare orizontala provenita din vant (presiune, suctiune) sau cu incarcare
seismica (proportionala cu masa elementului); daca panoul tine seama de
rezemarea peretelui pe 3 sau 4 laturi. In cazul actiunii seismice, se considera o
incarcare triunghiulara cu valoarea maxima la jumatatea inaltimii etajului.
N este incarcarea axiala pentru fasia considerata;
Verificarea la flambaj se face pentru o fasie de latime unitara aflata:
spre latura libera, cand peretele are numai o latura verticala fixata si raportul H/l
(inaltime/lungime) este subunitar;
in zona de mijloc a peretelui, la pereti cu ambele laturi verticale fixate avand
raportul H/l<0,5;
pe o linie verticala situata la o distanta de la marginea cea mai comprimata a
peretelui egala cu cea mai mica dintre valorile H/4 sau 1/3 din lungimea zonei
comprimate la pereti cu ambele laturi verticale libere, sau la pereti cu doua laturi
verticale fixe avand raportul H/l>0.5.
Determinarea lungimii de flambaj se face cu relatia:
l f =KH
unde valoarea coeficientului K se scoata din diagrama din fig.33, in functie de raportul H/l
si de modul de fixare a laturilor verticale ale panoului.

Fig.33 Determinarea coeficientului K


a perete cu ambele laturi verticale libere; b perete cu o latura verticala libera; c
perete cu ambele laturi verticale libere
Coeficientul de subtirime redus se determina cu formula:
l
= f
h
unde:
h - grosimea totala a sectiunii rezistente a panoului;
- un coeficient definit de relatia:
Eb
=
0.8R1
in care:
Eb modulul de elasticitate la compresiune al betonului;
coeficient care tine seama de curgerea lenta, fiind egal cu 1,2 in cazul
betoanelor cu agregate grele si 1,8 in cazul betoanelor cu agregate din granulit;
raportul dintre eforturile normale provenite din incarcarile de lunga durata si
cele totale;
Rb marca betonului.
e0
In functie de raportul si de valoarea din diagrama din fig.34 se obtine
h
coeficientul de flambaj .
Efortul unitar limita pentru compresiune cu flambaj este definit de relatia:
lin =Rc , in care
Rc rezistenta de calcul a betonului la compresiune.
Facand verificarea in sectiunea determinata mai sus, este necesara respectarea
conditiei:
c lim , unde
c - coeficient de comportare = 1,2;

Fig.34 Determinarea coeficientului


Verificarea capacitatii de preluare a fortei taietoare
Aceasta verificare se face punand conditia ca forta taietoare de calcul (incluzand
coeficientul de majorare prevazut de normativul pentru proiectarea antiseismica a
constructiilor), sa fie mai mica sau egala cu capacitatea portanta a diafragmei:
cQ Q lim
L
Qlin = 0,8AaR a0,3 hRtH
H
unde:
Aa suma armaturilor orizontale din diafragma pe nivelul considerat, inclusiv armaturile din
centura;
h grosimea diafragmei;
L inaltimea sectiunii transversale a diafragmei;
H inaltimea nivelului intre axele planseelor;
Rt rezistenta de calcul la intindere a betonului pentru elemente de beton simplu;
Ra rezistenta de calcul a armaturii.
In cazul diafragmelor cu goluri verificarea se va face pentru fiecare spalet la forta
taietoare respectiva.

Verificarea imbinarilor verticale


Verificarea imbinarilor verticale se face in ipoteza aparitiei unor "biele de
compresiune" in betonul de monolitizare.
Capacitatea de rezistenta a imbinarii la lunecare este data de suma capacitatii de
rezistenta a bielelor, a betonului din centura si a armaturii orizontale pe inaltimea unui etaj.
cL e T max
R aH
cL e c 0,6 RtA'0,8 RaAa
2
L e=hH , in care
Le lunecarea pe inaltimea unui etaj;
- efortul tangential in dreptul imbinarii verticale, calculat cu formula lui Juravski, in care
forta taietoare este majorata cu 1,5 conform prevederilor din normativul pentru proiectarea
antiseismica a constructiilor;
a latimea minima a alveolelor;
- coeficient de reducere depinzand de forma profilatiei bielelor de compresiune pe
unitatea de lungime a imbinarii;
Rc si Rt rezistente de calcul ale betonului din panouri conform STAS 10107/0 76;
Aa aria totala a armaturii transversale din imbinarea verticala si a armaturii longitudinale
din centura.
Capacitatea de rezistenta in stadiul plastic a imbinarii, solicitata la lunecare, este
data de relatia:
T min =1,5 AaRa
Este indicat sa se realizeze conditia:
L eT min

Verificarea imbinarilor orizontale


Imbinari cu subbetonare si profile distribuite
Verificarea compresiunii la extremitatile panoului in contact cu imbinarea orizontala
se face cu relatia:
c Rc , in care:
- efortul maxim de compresiune;
Rc rezistenta la compresiune a betonului din panoul prefabricat;
- coeficient de corectie, functie de modul de rezemare a planseului si alcatuirea
centurii, egal cu:
0,8 daca latimea sectiunii curente a centurii este egala cu cea a panoului de
perete;
0,7 in cazul planseelor care patrund in imbinare, daca se realizeaza prin armaturi
sudate sau bucle, un grad de continuitate intre panourile de planseu
0,5 in toate celelalte cazuri.

Verificarea la lunecare se face in ipoteza aparitiei unor biele de compresiune.


Verificarea se face pe ansamblul imbinarii orizontale a unei diafragme (lamele) verticale.
Verificarea se va face atat la partea superioara cat si la partea inferioara a imbinarii,
cu relatia:
R
cL 0 caL0,8 RaA ' a
2
L0 =Ah
in care:
L0 - lunecarea pe ansamblul imbinarii orizontale;
A - aria eforturilor tangentiale; valorile corespund fortei taietoare multiplicate cu
coeficientul de majorare prevazut in normativul P100 78; se considera ca pentru valorile
lin 0,35 , lunecarile sunt preluate prin frecare; pentru zona comprimata in care
aceasta relatie nu este satisfacuta, se considera ca o parte din efortul (egala cu
0,35 ) se preia tot prin frecare;
Rc rezistenta la compresiune a betonului din panouri;
a latimea alveolei sau a pragului;
L inaltimea sectiunii transversale a diafragmei;
- coeficient de reducere depinzand de forma profilatiei superioare si inferioare a
panourilor determinat de la caz la caz si definit ca sectiunea activa a bielelor de
compresiune pe unitatea de lungime a imbinarii;
Ra rezistenta de calcul a armaturii;
A'a aria armaturii verticale dintre panouri si din stalpisori (exclusiv armatura utilizata
pentru preluarea volumului de intindere).
Capacitatea de rezistenta in stadiul plastic a imbinarii, solicitata la lunecare, este
data de relatia:
T min =1,5 A ' aR a
Este indicat sa se realizeze conditia:
L0 T min
Intinderea din compresiune excentrica trebuie sa fie preluata in intregime de
armatura verticala din panouri si din imbinari ( Aa )
cV
Aa =
RA
unde:
V - volumul de intindere, considerand atat aria inimii cat si cea a talpilor din zona
intinsa;
Ra - rezistenta de calcul a armaturii.

Detalii fundatii si imbinari