CONCLUZII

Cred ca, restaurarea, ca form superioar de conservare a patrimoniului construit, constituie o

component a gestului de arhitectur, definit ca act de creaie i supus, n consecin, cunoscutei
triade vitruviene utilitate, soliditate, frumusee. Toate aceste trei componente universal i
permanent valabile, structureaz fenomenul de arhitectur, prin produsul su, creaia de arhitectur,
obiect sau ansamblu, i sunt supuse uzurii fizice i morale din cauza mbtrnirii, condiiilor naturale
distructive sau aciunii deliberate a omului, nu de puine ori duntoare. Perioada intermediar dintre
timpul n care monumentul a fost edificat i prezentul istoric ce avanseaz continuu este alctuit din
tot attea prezenturi, devenite n timp trecuturi, prin a cror trecere monumentul a fost inerent
marcat. Continuitatea existenei sale n timp, calitate ce i-a conferit, n parte, calitatea patrimonial,
i-a fost dat de intervenii repetate asupra tuturor elementelor sale, ceea ce i-a asigurat ntr-o msur
pe care, n general, o putem delimita cu dificultate, o integritate (relativ) a valenelor iniiale i ale
caracteristicilor de debut. O nou intervenie n demersul ciclic de conservare a monumentului
devine, din acest punct de vedere, cel puin n plan teoretic, o convenie cu o ncrctur mai mare
sau mai mic de compromis, ceea ce ar presupune o rspundere individual i colectiv deliberat
acceptat.Pentru a fi o intervenie legitim, restaurarea presupune, firesc, c timpul este ireversibil,
realitate ce impune respectul fa de complexa istoricitate a monumentului, astfel c gestul
interveniei asupra unui monument nu trebuie s aib nimic strin timpului su de desfurare,
marcndu-l ca eveniment istoric; ceea ce de fapt i este, ca aciune uman inserat n procesul
conservrii patrimoniului cultural. Acestea sunt premisele elaborrii acestui proiect.