Universitatea Ovidius,Constanta

Facultatea de medicina
Specializare:Balneofiziokinetoterapie si recuperare

Elemente de biofizica de circulatiei sangelui

Studenta:Dnciulescu Georgiana
Anul I Grupa 2
Cuprins :
1.HIDROSTATIC
a.Densitatea
b.Presiunea hidrostatica
c.Fenomene de transport in solutii
2.HIDRODINAMICA
a.Ecuatia de continuitate
b.Ecuatia lui Bernoulli
c.Vascozitatea
d.Legea lu Poiseuille-Hagen
3.ELEMENTE DE HEMODINAMICA
a.Rolul de pompa al inimii
b.Fazele ciclului cardiac
c.Structura muschiului cardic
d.Schema generala a patului vascular
 HIDROSTATICA

Hidrostatica, sau statica fluidelor, este o ramur a mecanicii fluidelor care

studiaz legile echilibrului fluidelor i ale corpurilor scufundate n ele. Un fluid se afl n
echilibru n momentul n care rezultanta forelor ce acioneaz asupra masei de fluid
este nul.
Echilibrul fluidelor poate fi mprit n dou categorii:

1.Absolut, cnd fluidul se afl n repaus fa de un sistem de referin fix (repausul

lichidului aflat ntr-un rezervor fix)

2.Relativ, cand fluidul este n repaus fa de un sistem de referin mobil (repausul

lichidului dintr-un rezervor aflat n micare)
Observaie: Repausul absolut al fluidului este un caz limit al repausului relativ.
Forele ce acioneaz asupra lichidelor sunt:

A.Forele masice, fore ce acioneaz n fiecare punct al masei de fluid, fiind

determinate de cmpul de fore externe n care se afl lichidul i proporionale cu
masa acestuia.(de exemplu: fora gravitaional, fora centrifug, ineria, fora
electromagnetic);

B.Forele superficiale (de suprafa), fore ce acioneaz asupra suprafeelor de

delimitare a masei de fluid, fiind determinate de interaciunea dintre moleculele de
fluid cu moleculele fluidului nconjurtor sau cu suprafeele solide cu care fluidul vine
n contact. (de exemplu: fora de frecare la micarea fluidului, for de presiune.

Definitia si obiectul statisticii fluidelor:

Hidrostatica studiaza:
1.Starea de repaus(absolut sau relativ) al fluidelor
2.Legile echilibrului static
3.Interactiunile dintre fluidele in repaus si corpurile solide

PRINCIPIUL FUNDAMENTAL AL HIDROSTATICII: diferenta presiunilor din

doua puncte ale unui lichid aflat in echilibru este direct proportionala cu diferenta de
nivel la care se afla cele doua puncte.
a.Densitatea
Densitatea (sau mai exact densitatea de mas, numit i mas specific) este o mrime
fizic folosit pentru descrierea materialelor i definit ca masa unitii de volum. Astfel, densitatea
unui corp este egal cu raportul dintre masa i volumul su. Unitatea de msur n Sistemul
Internaional pentru densitate este kilogramul pe metru cub (kg/m); alte uniti folosite sunt gramul
pe centimetru cub (g/cm), kilogramul pe litru (kg/L) etc. Densitatea se noteaz de obicei cu litera
greceasc (ro) sau cu iniiala cuvntului, litera d.

Densitatea este o mrime local (intensiv), n sensul c densitatea unui corp poate diferi de
la un loc la altul i nu depinde de mrimea corpului. Corpurile realizate din substane omogene au
aceeai densitate indiferent de punctul n care se face msurarea; la un astfel de corp prin divizare
se obin corpuri care prezint aceeai densitate. Astfel densitatea este o mrime prin care poate fi
caracterizat substana respectiv; n unele aplicaii densitatea poate folosi pentru identificarea
substanelor sau evaluarea puritii sau concentraiei lor.
Volumul substanelor, i ca urmare i densitatea, depinde de temperatur i de presiune. La
substanele lichide i mai ales la cele solide aceast dependen e slab. n schimb gazele prezint
variaii mari ale densitii cu temperatura i presiunea.
Densitatea este importan n acele situaii n care corpurile de densiti diferite se comport
diferit sau trebuie manipulate diferit, ori n care cunoaterea densitii poate servi n efectuarea unor
operaii. De exemplu, plutirea unui corp solid la suprafaa unui lichid este determinat de relaia
dintre densitile celor dou substane: cele mai multe tipuri de lemn plutesc pe ap, dar cele mai
multe tipuri de metal se scufund (ambarcaiunile de metal nu se scufund pentru c nu sunt
masive, ci nglobeaz i aer, nct densitatea lor medie este mai mic dect a apei).

Formul
P=m/V
Metode de msurare
Densitatea se poate msura cu picnometrul, cu densimetrul (areometru), cu balana
(folosind fora lui Arhimede) sau la fluide n curgere pe fluxuri industriale cu debitmetrul Coriolis.

Uniti de msur
Unitatea de msur a densitii n SI (Sistemul Internaional de Msurri i Greutai) este
raportul dintre unitatea de msur a masei (kilogram) i unitatea de msur a volumului (metru la
puterea a treia, sau metrul cub), deci este kilogram pe metru cub, kg/m3.
Densitate n fizic
Generaliznd, orice distribuie a unei mrimi fizice pe orice mrime spaial
(lungime, suprafa sau volum) este o "densitate" a respectivei mrimi fizice pe unitatea de mrime
spaial, respectiv pe unitatea de lungime, suprafa sau volum. Astfel de mrimi fizice sunt, n
esen, densiti sau repartiii (distribuii) liniare, de suprafa sau volumice ale mrimii fizice despre
care se vorbete.
Cteva exemple de densiti (n sensul generalizat) sau distribuii liniare, de suprafa
(superficiale) sau de volum (volumice) sunt:
1. Masa unitii de lungime. Se folosete mai ales n mecanic, n capitolele dedicate deformrii
corpurilor i propagrii oscilaiilor n diferite medii. Se mai poate aplica la evi, tije, srme etc., a
cror dimensiune dominant este lungimea.
2. Densitate superficial de sarcin, folosit n electricitate, n capitolele electricitaii statice.
3. Distribuia energetic volumic, folosit in mecanica cuantic la studierea efectului tunel.

b.Presiunea hidrostatica
Presiunea hidrostatic este presiunea static exercitat la un anumit nivel n interiorul
unui lichid, determinat de greutatea coloanei de lichid aflat deasupra acestui nivel.

Uniti de msur pentru presiune

Unitatea de msur pentru presiune n S.I.: pascal (Pa)

[p]SI = [F]SI/[S]SI = N/m2 = Pa.

Alte uniti de msur pentru presiune, utilizate n practic:

torr: 1 torr = 133,28 Pa

atmosfer fizic (atm): 1 atm = 101325 Pa
atmosfer tehnic (at): 1 at = 98066,5 Pa
bar: 1 bar = 105 Pa

Instrumentele de msur pentru presiune se numesc manometre.

Simbol

Simbolul presiunii hidrostatice este (a nu se confunda cu pH-ul).

Presiunea hidrostatic prezinta:

 Un lichid n repaus exercit fore de apsare pe suprafaa oricrui corp cu care este n
contact. Aceste fore sunt perpendiculare pe suprafeele pe care se exercit. Deci, n lichidele
aflate n repaus exist o presiune numit static.

Presiunea static din interiorul unui lichid poate fi pus n eviden folosind
un manometru cu capsul manometric.

Presiunea static exercitat la un anumit nivel n interiorul unui lichid, determinat de

greutatea coloanei de lichid aflat deasupra acestui nivel se numete presiune hidrostatic.

C.Fenomene de transport in solutii

1. Difuzia simpla
2. Difuzia prin membrane permeabile
3. Osmoza
4. Masurarea presiunii osmotice
5. Fenomene de transport prin membrana celulara

1. Difuzia simpla

Difuzia este un fenomen de transport de substanta din regiunile in care solutia este mai
concentrata (este vorba de concentratia pe care o atinge acea substanta), catre zonele in
care concentratia este mai mica, fenomen datorat exclusiv agitatiei termice a moleculelor si
avand ca rezultat final egalizarea concentratiilor.

2. Difuzia prin membrane permeabile

In cazul in care o membrana (permeabila pentru solvit) separa compartimente continand

solutii de concentratii diferite, gradientul de concentratie se manifesta aproape in totalitate
numai in grosimea membranei, deoarece viteza de deplasare a moleculelor de solvit prin
membrana este mult mai mica decat prin solutie (figura, alta figura).

In general, solubilitatea solvitului in solvent difera de cea din membrana, raportul lor
fiind si purtand numele de coeficient de partitie. Presupunand ca solvitul este de ori mai
solubil in membrana decat in solvent, concentratia solvitului in membrana va fi tot de ori mai
mare decat cea din solutie; variatia concentratiei solvitului in acest caz este ilustrata in figura.

3. Osmoza
 Osmoza este fenomenul de difuzie a solventului printr-o membrana semipermeabila
care separa solutii de concentratii diferite.
Aparent paradoxal, solventul difuzeaza dinspre solutia mai diluata catre solutia mai
concentrata; daca s-ar putea vorbi de concentratie a solventului intr-o solutie, situatia ar deveni
fireasca, solventul difuzand din zona in care este mai concentrat catre zonele in care este mai
diluat, asa cum prevad legile difuziei.
Presiunea mecanica necesara pentru a impiedica osmoza poarta numele de presiune
osmotica (). Presiunea osmotica se datoreaza exclusiv miscarilor de agitatie termica a
moleculelor de solvit.

4. Masurarea presiunii osmotice

Pentru masurarea presiunii osmotice a solutiilor au fost imaginate cateva metode.Una

dintre aceste metode utilizeaza osmometre prevazute cu o membrana semipermeabila care
separa solutia cercetata de solventul pur; solventul patrunde in compartimentul ce contine
solutia pana ce presiunea hidrostatica a solutiei devine egala cu presiunea osmotica

5. Fenomene de transport prin membrana celulara

Structura membranei celulare

Membrana celulara este un ansamblu de structuri aflat la periferia celulei si avand ca
principale functii transportul moleculelor si ionilor (dinspre mediul extracelular catre celula si
invers) precum si receptia informatiilor aduse de stimuli de diferite naturi (mecanici, electrici,
electromagnetici, chimici, termici, imunologici etc.).
Membrana celulara este formata dintr-un bistrat lipidic intrerupt din loc in loc de
macromolecule proteice si glicoproteice.

Trebuie remarcat faptul ca, in conditii speciale, cand concentratiile de sodiu extracelular
si de potasiu intracelular sunt excesiv de mari iar in celula exista mult ADP si P i, sensul de
desfasurare a evenimentelor (marcat pe aceasta schema) se inverseaza iar pompa incepe sa
sintetizeze ATP (in general, pompele membranare sunt reversibile).

Pe langa pompa descrisa mai sus, exista numeroase alte pompe; in membrana celulelor
mucoasei gastrice exista pompa de H+-K+ iar in membrana celulelor musculare precum si in cea
a reticulului sarcoplasmic exista pompe de calciu.

Toate aceste pompe sunt ATP-aze sensibile la ionii mentionati. Ele pot fi inhibate cu
diferite substante ca ouabaina, azide, cianuri etc. In anumite imprejurari, celula fabrica pompe
menite sa elimine anumite substante toxice, droguri sau medicamente. Astfel, in chimioterapia
cancerului apare rezistenta la medicamentele administrate.
 HIDRODINAMICA
Hidrodinamica este disciplina tiinific care se ocup de curgerile lichidelor.Ea se
ocupa cu studiul miscarii lichidelor, in general al fluidelor. Ca la studiul oricarui sistem si la
abordarea studiului lichidelor presupune folosirea unor modele idealizate.
Lichidul ideal este incompresibil si fara vascozitate( frecari interne).Acesta constituie un
mediu continuu, in care se pot forma curenti, adica se poate produce deplasarea unor parti fata
de celelalte.
In curgere, moleculele lichidului au o anumita viteza(raportul dintre spatial parcurs in
intervalul de timp).Intreaga cantitate de lichid in curgere reprezinta campul vectorului viteza.
Numim linie de curgere traiectoria urmata de un element al fluidului in miscare,
tangentele la aceste linii fiind directiile de miscare ale moleculelor in acel punct.Curentul este
uniform daca vitezele lichidului in diferite puncta sunt constant.
Numim linie de current curba a carei tangent in orice punct este in directia vitezei
fluidului din acel punct. Tubul de current este marginit de liniile de current care strabat frontier
unui element de suprafata.Prin conventie, liniile de current sunt desenate mai dese acolo unde
viteza lichidului este mai mare si mai rare acolo unde viteza este mai mica.

a.Ecuatia de continuitate
Sarcina elementara fiind mult mai mica decat sarcinile cu care lucram la scara
macroscopica, noi percepem de obicei sarcina 515h76f electrica ca si cum ar varia
continuu. Din acest motiv s-aintrodus notiunea de densitate de sarcina.

Consideram un volum , delimitat de suprafata inchisa , care contine sarcina ,

densitatea volumica de sarcina fiind

Pentru deducerea ecuatiei de continuitate vom considera un tub de current intr-un fluid
in miscare. Prin definie, debitul volumic de curgere,Q reprezinta volumul de fluid care
traverseaza o sectiune a tubului in unitatea de timp, in timp ce viteza de curgere, v, reprezinta
distanta parcursa de un element de lichid in unitatea de timp

Pentru un fluid incompresibil care curge stationar si nu se disipa prin peretii laterali,
debitul de curgere, Q este constant.Se observa ca viteza de curgere este mai mare daca
sectiunea este mai mica sis cade cu cresterea sectiunii transversal a tubului.

b.Ecuatia lui Bernoulli

 Legea lui Bernoulli este un principiu fizic care afirm c presiunea total n lungul unei
linii de curent ntr-un fluid incompresibil i lipsit de vscozitate, aflat n curgere staionar, este
constant. A fost enunat i argumentat de matematicianul elveian Daniel Bernoulli (1700-
1782) n tratatul su Hydrodinamica, sive de viribus et motibus fluidorum commentarii, aprut n
1738

c.Vascozitatea
Viscozitatea este proprietatea unui fluid de a se opune micrii relative a particulelor
constituent. Viscozitatea este perceput ca o rezisten la curgere. n acest sens, apa, cu viscozitate
mic, este fluid, n timp ce uleiul, cu viscozitate mare, este vscos. Toate fluidele reale sunt
vscoase, cu excepia celor superfluide. Un fluid nevscos este considerat fluid ideal.
Cuvntul viscozitate face parte din familia cuvntului vscos i n limba romn este admis
i pronunia ca atare. Conform normelor ortografice actuale, termenul ar trebui
ortografiat vscozitate. Aceast form este n conflict cu radicalul visc- din care deriv familia de
cuvinte i se abate de la termenul internaional. Ca urmare, n textele scrise se recomand folosirea
formei viscozitate, prezent n toate dicionarele i n toate lucrrile tehnice.
Viscozitatea dinamic variaz de obicei puin cu presiunea, dar destul de mult
cu temperatura. De aceea este necesar i menionarea temperaturii pentru care este dat
viscozitatea. n cazul n care densitatea fluidului depinde i ea de presiune i temperatur,
viscozitatea cinematic variaz mult cu aceti parametri, care trebuie precizai. La suspensii
viscozitatea variaza cu procentul volumic al particulelor dispersate.
Fluidele pentru care ipoteza lui Newton este valabil (de exemplu apa, gazele) se
numesc fluide newtoniene. Ipoteza simpl a lui Newton nu este valabil pentru toate fluidele.
Fluidele pentru care ipoteza lui Newton nu este valabil se numesc fluide nenewtoniene. Cu studiul
comportrii fluidelor din punct de vedere al viscozitii se ocup reologia.

Definire - legea lui Newton

Isaac Newton a postulat c pentru o curgere uniform ntre dou plci plane paralele n
micare (curgere Couette), tensiunea tangenial ntre dou straturi de fluid este proporional
cu gradientul vitezei u/y n direcia perpendicular pe straturi.
Pentru aceasta, a considerat tensiunile tangeniale care apar datorit frecrii ntre
suprafeele de separaie ale straturilor de fluid care se deplaseaz cu viteze diferite. Astfel,
interaciunea dintre particulele situate de o parte i de alta a unei suprafee de separaie se
manifest prin tensiuni normale i tangeniale. Dac un fluidul este aflat ntre dou plci plane
paralele aflate ntre ele la distana h, se poate considera placa inferioar P1 fix iar cea superioar
P2 c se deplaseaz cuviteza constant

Fluidul poate fi asimilat unei serii de straturi subiri i astfel dac stratul 1 (datorit aderrii la
placa mobil P2) se deplaseaz cu viteza dup un scurt interval de timo, stratul 2 aflat n
vecintate,se pune n micare cu o vitez mai mic, Fenomenul se datoreaz existenei
ntrestraturile i2 a unei tensiuni tangeniale care duce la antrenarea n micare a stratului 2, aflat la
momentul iniial n repaus. n mod similar, stratul 2 antreneaz stratul 3, n timp ce acesta la rndul
su acioneaz asupra stratului 2, n sensul frnrii. S-a constatat c un strat oarecare de fluid
accelereaz stratul adiacent care are o vitez mai mic i frneaz pe cel care are o vitez mai
mare prin intermediul tensiunilor tangeniale. Fenomenul se manifest n ntregul fluid, pn la
ultimul strat considerat, a crui vitez este nul datorit aderrii la placa fix P 1.

Msurarea viscozitii
Viscozitatea se poate msura cu diferite tipuri de viscozimetre. Cum s-a spus, controlul
temperaturii n timpul msurtorilor este esenial.
Tipuri de viscozimetre:

Viscozimetre rotative. Acestea determin viscozitatea dinamic. Ele pot determina

viscozitatea unui fluid fr a avea nevoie de un fluid de comparaie. Sunt folosite ca
etaloane.

Viscozimetre cu element vibrator. Acestea determin tot viscozitatea dinamic, dar au

nevoie de o etalonare cu un fluid de comparaie.

Viscozimetre cu capilar. Acestea determin viscozitatea cinematic, prin compararea

cu un fluid etalon. Sunt foarte precise, se folosesc n laboratoare,

Viscozimetru Engler. Acesta determin viscozitatea cinematic, prin compararea cu un

fluid etalon, la curgerea printr-un orificiu. Principiul este asemntor viscozimetrelor cu
capilar, iar valorile msurate se exprim n grade Engler (E).

Viscozimetre cu bil. Acestea determin tot viscozitatea cinematic, ns necesit

etalonare. Se folosesc n tehnic.
Pentru fluide nenewtoniene, aparatele se numesc reometre.

d.Legea lu Poiseuille-Hagen
Descrie curgerea fluidelor reale (vascoase) sub o diferenta de presiune.Debitul (volumic)
de lichid prin conducta este direct proportional cu caderea de presiune (Dp) pe distanta , cu
raza tubului (R) la puterea a patra si invers proportionala cu vascozitatea lichidului (h),
constanta de proportionalitate fiind, in cazul tubului cilindric, p/8.

In realitate, aceste interactiuni exista si se manifesta prin aparitia unor forte de frecare
interne sau de vascozitate intre diferitele straturi de fluid sau intre fluid si peretii vecini. Stratul
cu viteza mai mica va frana stratul cu viteza mai mare cu care este in contact, si invers, stratul
cu viteza mai mare va accelera stratul cu viteza mai mica peste care el aluneca.
 Aparitia acestor forte, situate in planele de alunecare, se datoreaza variatiei de impuls a
straturilor datorita trecerii moleculelor dintr-un strat in altul.Fluidele la care apar astfel de forte se
numesc fluide vascoase. Vascozitatea unui fluid se caracterizeaza cu ajutorul coeficientului de
vascozitate dinamica: h.
 ELEMENTE DE HEMODINAMICA

Hemodinamica are ca obiect studiul fenomenelor fizice ale circulatiei (mecanica inimii
si hidrodinamica curgerii sngelui prin vase elastice), aparatele, modelele precum si
dispozitivele experimentale folosite pentru acest studiu. Studiul circulatiei sanguine foloseste
modele mecanice datorita numeroaselor analogii care exista ntre functionarea inimii si cea a
unei pompe, ntre artere si tuburile elastice etc.

Inima este un organ cavitar musculos care pompeaza snge (lichid nenewtonian
pseudoplastic) n tot organismul prin contractii ritmice (datorita ciclului cardiac) n vasele de
snge de diametre diferite, avnd pereti nerigizi si partial elastici. Inima are aproximativ 60-100
batai /minut, si aproximativ 100.000 batai / zi. Bataile inimii sunt accelerate de activitatea
musculara si de temperatura mai ridicata a corpului.

a.Rolul de pompa al inimii

Rolul principal al inimii consta n expulzarea sngelui n circulatie, prin nchiderea si
deschiderea n mod pasiv a valvulelor care au rol de supapa. Inima este constituita din doua
pompe (Fig. 22), conectate prin circulatiile pulmonara si sistemica:

- pompa dreapta care are rolul de a pompa spre plamni sngele dezoxigenat colectat din
organism (circulatia pulmonara)

- pompa stnga colecteaza sngele oxigenat din plamni si l pompeaza n corp (circulatia
sistemica)

Fiecare parte a inimii este echipata cu doua seturi de valvule care, n mod normal,
impun deplasarea sngelui ntr-un singur sens, cele doua pompe ale inimii avnd fiecare cte
doua camere: atriul este un rezervor care colecteaza sngele adus de vene si ventriculul care
pompeaza sngele n artere. Septul este peretele care desparte att atriile ct si ventriculele si
care mpiedica trecerea sngelui dintr-un atriu/ventricul n celalalt. Etanseitatea pompelor este
determinata de musculatura cardiaca.

Miscarea valvulelor este reglata de diferenta de presiune dintre atrii, ventricule si vase
sanguine, ele mpiedicnd sngele sa curga n directie gresita. Musculatura cardiaca asigura
att variatia volumului inimii si presiunii sngelui precum si energia necesara functionarii prin
procesele biofizice si chimio-mecanice din miocard.
b.Fazele ciclului cardiac
Activitatea de pompa a inimii se poate aprecia cu ajutorul debitului cardiac, care
reprezinta volumul de snge expulzat de fiecare ventricul ntr-un minut. El este egal cu volumul
de snge pompat de un ventricul la fiecare bataie (volum-bataie), nmultit cu frecventa cardiaca.
Volumul-bataie al fiecarui ventricul este, n medie, de 70 ml, iar frecventa cardiaca normala este
de 70-75 batai/min.; astfel, debitul cardiac de repaus este de aproximativ 5 l /min. Inima trebuie
sa puna n miscare n fiecare minut, n medie 4 l n repaus, iar n timpul exercitiilor fizice, pna
la 20 l. n somn, debitul cardiac scade, iar n stari febrile, sarcina si la altitudine, creste.

Fiecare bataie a inimii consta ntr-o anumita succesiune de evenimente, care reprezinta
ciclul cardiac. Acesta cuprinde 3 faze:

- sistola atriala consta n contractia celor doua atrii, urmata de influxul sanguin n ventricule.
Cnd atriile sunt complet golite, valvulele atrioventriculare se nchid, mpiedicnd ntoarcerea
sngelui n atrii.

- sistola ventriculara consta n contractia ventriculelor si ejectia din ventricule a sngelui, care
intra astfel n sistemul circulator. Cnd ventriculele sunt complet golite, valvula pulmonara si cea
aortica se nchid.

- diastola consta n relaxarea atriilor si ventriculelor, urmata de reumplerea atriilor.

Fazele ciclului cardiac, din punct de vedere mecanic, cu referire la ventriculul stng
sunt: umplerea (diastola ventriculara), contractia atriala, contractia izovolumica sau izometrica,
ejectia si relaxarea izovolumica (izometrica).

Umplerea corespunde diastolei ventriculare care dureaza 0,50s. Datorita relaxarii

miocardului, presiunea intracavitara scade rapid pna la ctiva mmHg. n momentul n care
devine mai mica dect presiunea atriala, se deschide valvula mitrala ducnd la scurgerea
sngelui din atriu. Relaxarea continua a miocardului, permite scaderea n continuare a presiunii,
genernd umplerea rapida a ventriculului, urmat de un aflux mai lent, datorita scaderii diferentei
de presiune.

Contractia atriala este faza n timpul careia se umple complet ventriculul. n timpul
acestor faze, valvula sigmoida este nchisa, iar presiunea aortica este mai mare dect cea
ventriculara.

n timpul contractiei izovolumice (la volum constant), ambele valvule sunt nchise,
ventriculul contractndu-se ca o cavitate nchisa, asupra unui lichid incompresibil, fapt care
duce la o crestere foarte rapida a presiunii intracavitare. Deoarece musculatura se contracta,
forma ventriculului se modifica, dar volumul sngelui continut ramne acelasi. Presiunea
sngelui creste rapid depasind-o pe cea din aorta, n acest moment deschizndu-se valvula
sigmoida.

c.Structura muschiului cardic

Structura muschiului cardiac

Cele trei straturi din care este alcatuit muschiul inimii au fiecare cte o alta orientare a
fibrelor musculare (Fig. 24) si participa n mod diferit la etapele ciclului cardiac si anume:

- stratul intern cuprinde fibre rasucite elicoidal;

- stratul median este alcatuit din fibre circulare care ajuta la micsoarea volumului ventricular n
sistola; el este foarte bine dezvoltat n ventriculul stng;

- stratul extern are de asemenea fibre rasucite elicoidal, dar n sens invers celor din stratul
intern; compunnd forta generata de fibrele elicoidale din stratul intern (F1 din Fig. 24) cu forta
generata de fibrele elicoidale din stratul extern (F2 din Fig. 24) se obtine o rezultanta (R)
paralela cu axul longitudinal al inimii, prin urmare sub efectul fortelor dezvoltate de fibrele
spiralate baza inimii se apropie de apex.

Lucrul mecanic al inimii

Dintre fenomenele fizice care se desfasoara n cursul activitatii inimii, o importanta deosebita o
are efectuarea de lucru mecanic de catre inima prin expulzarea sngelui, la fiecare ciclu
(aproximativ 1,6J). Lucrul mecanic reprezinta produsul scalar dintre forta si deplasare. Daca nu
exista deplasare (de exemplu, variatie nula de volum n cazul functionarii unei pompe), nu se
poate vorbi despre efectuare de lucru mecanic. n fazele ciclului cardiac n care variatia de
volum este nula (contractia si relaxarea izovolumice sau izometrice) nu se efectueaza lucru
mecanic, spre deosebire de etapa de ejectie.

Conform legii de conservare a energiei, lucrul mecanic al inimii se va regasi sub alte forme
de energie n:

- energia potentiala a sngelui (careia i corespunde o presiune efectiva asupra peretilor

vasului),

- n energia cinetica a sngelui care masoara miscarea sngelui,

- n ncalzirea sngelui ca urmare a frecarilor dintre straturile de snge.

 Lucrul mecanic generat de inima n sistola se acumuleaza partial sub forma de energie
potentiala si este cedat apoi coloanei de snge n timpul diastolei. Deoarece arterele au pereti
elastici, n conditiile regimului pulsatil n care lucreaza inima, acestea permit curgerea sngelui
si n perioada n care inima este n diastola; astfel, debitul este cu mult mai mare dect debitul
ce ar exista n vase cu pereti neelastici (vezi Mecanica Lichidelor-Curgerea prin pereti elastici,
experimentul lui Marey).

d.Schema generala a patului vascular

Dinspre aorta, unde presiunea este cea mai mare (presiunea medie este de 100
mmHg), sngele curge spre locul cu presiunea cea mai joasa, vena cava (presiunea medie este
de 10 mmHg). Se poate face o analogie cu sensul curentului electric de la un potential mai
mare la un potential mai scazut, debitul sanguin reprezentnd echivalentul intensitatii curentului
electric. Drumul se ramifica, ramificatiile fiind legate n paralel. Presupunnd ca rezistenta, n
unitati arbitrare, a fiecarei cai este 0,1 (R1 = R2 = R3 = 0,1), se poate calcula rezistenta
echivalenta a gruparii serie

Prin urmare, desi are loc o ramificare din ce n ce mai complexa a vaselor de snge, cu
cresterea sectiunii transversale a patului vascular (sectiunea totala a capilarelor fiind de cca.
750 de ori mai mare dect aria sectiunii transversale a aortei), rezistenta la naintare a sngelui
scade, viteza de curgere fiind invers proportionala cu suprafata sectiunii vasului.

Legea lui Laplace stabileste ce calibru va avea vasul de snge, care se comporta ca o
membrana elastica de forma cilindrica, atunci cnd sngele are o anumita presiune. Tensiunea
T depinde de structura peretelui vasului sanguin.

biofizica aparatului circulator. Cu ajutorul ei se pot explica unele particularitati anatomo-

functionale fiziologice si patologice ale inimii si ale vaselor de snge si anume:

- daca scade raza de curbura R a stratului median al muschiului inimii, avnd constanta
tensiunea parietala T, conform legii Laplace, se constata ca presiunea la care are loc
expulzarea sngelui creste ;

- n regiunea apicala peretele ventricular se subtiaza, raza de curbura a cordului fiind mai mica,
la aceeasi presiune a sngelui, tensiunea din perete este mai mica;

- n cazul hipertrofiei cardiace, cresterea razei de curbura duce la diminuarea presiunii sistolice,
asadar la o expulzare deficitara, pentru aceeasi tensiune n fibrele musculare ;
- n cazul cardiomiopatiei dilatative, muschiul cardiac este slabit, raza ventriculului
creste.Cardiomiopatia dilatativa este o afectiune severa in care muschiul cardiac este slabit
si nu mai are putere sa pompeze sangele in intreg organismul. Inima slabita nu poate sa
pompeze mult sange, astfel incat ramane mai mult sange la acest nivel dupa fiecare bataie
de inima. Pe masura ce cantitati mai mari de sange raman in camerele inferioare din inima
(ventriculi), acestea se dilata. In timp, muschiul cardiac isi pierde forma (se dilata) si devine
tot mai slab.

Majoritatea pacientilor cu cardiomiopatie dilatativa dezvolta in final insuficienta cardiaca.

Insuficienta cardiaca nu semnifica oprirea inimii, ci mai degraba este o afectiune in care
ventriculii sunt incapabili sa pompeze suficient sange pentru a intruni necesarul de oxigen si
nutrienti al organismului.

Structura capilarelor

Capilarele contin la exterior un strat format din tesut conjunctiv cu fibre de colagen si de
reticulina, n care se gasesc si fibre nervoase vegetative, iar la interior un tesut monostrat
endotelial.

Muschii netezi care intra n structura vaselor de snge pot ramne contractati pentru o
perioada mai lunga de timp, activitatea lor fiind controlata de sistemul nervos autonom.
ndeplinesc multiple roluri, cum ar fi: dilatarea si contractarea vaselor sanguine, dar si
deplasarea alimentelor ingerate de-a lungul tubului digestiv, contractia uterului etc. n arteriole
se afla o cantitate mare de muschi netezi, controlul exercitat de acestia asupra calibrului
vascular fiind cel mai reprezentativ la acest nivel.

Factorii care intervin n geneza rigiditatii intra n actiune la valori de tensiune diferite.
Cnd tensiunea este scazuta, este solicitata elastina, la cresterea tensiunii va fi solicitat
colagenul. Cu ct diametrul arterei este mai mare, deci artera este mai dilatata, cu att ea va
deveni mai rigida, deoarece cresterea diametrului duce la o transmisie progresiva a tensiunii de
la elastina la colagen.

Elasticitatea arteriala joaca un rol deosebit de important n reologia sngelui, deoarece

nu numai ca transforma regimul intermitent de propulsare a masei sanguine n regim continuu
de curgere, dar mareste si debitul sngelui n vase (vezi experimentul lui Marey). Daca peretii
arteriali ar fi rigizi, debitul sanguin ar fi mai mic, iar inima ar trebui sa efectueze n timpul sistolei
un lucru mecanic mai mare.
Vscozitatea sngelui

La fluidele reale, n timpul curgerii apar forte de frecare interna ntre straturile moleculare
care curg cu viteze diferite. Aceste forte, numite forte de vscozitate, tind sa anuleze miscarea
relativa a straturilor si ele sunt cu att mai mari cu ct viteza relativa a straturilor este mai mare.
n general, pentru un fluid aflat n curgere laminara, forta de vscozitate este proportionala cu
gradientul vitezei:

Forta de vscozitate = coeficientul de vscozitate aria gradientul vitezei

=hS

h = coeficientul de vscozitate (numit si vscozitate);

S = aria suprafetei de frecare ntre straturi;

v = viteza relativa de curgere a straturilor;

x = distanta ntre straturi (masurata pe o directie perpendiculara pe directia de curgere);

gradientul vitezei = v/x.

Coeficientul de vscozitate se masoara n Poiseuille: 1 Poiseuille (1 PI) = 1 Ns/m2.

Unitatea utilizata frecvent se numeste poise: 1 poise (1 P) = 10-1 Ns/m2.

Vscozitatea apei la temperatura camerei este 1 cP = 0,01 P, iar a sngelui (la

temperatura corpului) este cuprinsa ntre 0,02 si 0,04 P. Vscozitatea sngelui variaza cel mai
mult cu temperatura si cu numarul de hematii pe unitatea de volum.

Fluidele reale care satisfac relatia de mai sus se numesc fluide newtoniene.
Vscozitatea acestor fluide () nu depinde de viteza de curgere si nici de presiune ( = const.).
Exista si fluide reale nenewtoniene, care nu satisfac relatia de proportionalitate ntre forta de
vscozitate si gradientul vitezei, deoarece vscozitatea lor depinde de viteza de curgere sau de
presiune.

Vscozitatea sngelui depinde de concentratia hematiilor, care, prin forma lor discoidala,
maresc rezistenta la curgere (frecarea interna) a sngelui. n anemie, concentratia hematiilor
este redusa, ceea ce micsoreaza vscozitatea sngelui, n timp ce o concentratie ridicata a
hematiilor creste vscozitatea. n plus, daca viteza de curgere a sngelui creste, hematiile tind
sa se orienteze pe directia de curgere, astfel nct scade rezistenta la curgere. Vscozitatea
sngelui scade deci atunci cnd viteza de curgere creste. Aceasta proprietate defineste sngele
ca fluid nenewtonian pseudoplastic si se datoreaza faptului ca sngele nu este un fluid omogen,
ci o suspensie. n componenta sngelui intra plasma sanguina si elementele figurate, cum ar fi
globulele rosii (eritrocite sau hematii), mai multe tipuri de globule albe (leucocite) si trombocite.
 n conditii normale, plasma sanguina este de 1,2 1,6 ori mai vscoasa dect apa, iar
sngele de 2 4 ori. Plasma este un fluid newtonian.

Bibliografie:
www.wikipedia.ro