INSTITUTII DE CREDIT

CURS XIII BANCILE CENTRALE SI

POLITICA MONETARA
AN UNIV. 2016 - 2017

Conf. univ. dr. Alina-Nicoleta RADU

alina.radu@fin.ase.ro
 1. Organizare curs
Politica monetara
Instrumente
Efecte

Eficacitate

Mecanismul rezervelor minime obligatorii

Rata de dobanda
Referinte bibliografice
Dardac, N. si T. C. Barbu: Institutii de credit, Editura
ASE, 2012
Mishkin, F.: The Economics of Money, Banking and
Financial Markets, Columbia University, Ed.
Pearson Hall, 2009
Politica Monetara
1. Politica monetara
Politica monetara reprezinta unul din instrumentele politicii
economice, prin intermediul careia se actioneaza asupra
cererii si ofertei de moneda din economie.

Importanta politicii monetare rezulta din obiectivul

fundamental al acesteia, respectiv stabilitatea preturilor, la
care se adauga limitarea inflatiei si mentinerea valorii
interne si externe a monedei.

Responsabilitatea indeplinirii acestor obiective revine Bancii

Centrale, care detine monopolul in formularea si
transpunerea in practica a obiectivelor politicii monetare.
 2. Instrumentele de politica monetara
Pentru indeplinirea obiectivelor de politica monetara pot fi utilizate
instrumente directe si indirecte, intre care este posibila stabilirea
urmatoarei distinctii:

Instrumentele indirecte - utilizate de catre Banca Centrala in relatiile cu

celelalte banci si cu agentii nefinanciari.
La modul traditional, aceasta categorie de instrumente include instrumente care
permit controlul asupra costului si asupra cantitatii de moneda centrala.

Instrumentele directe - reprezentate de masurile care ii afecteaza, in mod

direct, pe utilizatorii si detinatorii de moneda, inclusiv institutiile financiare.
Dintre acestea prezinta importanta: incadrarea creditului, fixarea administrativa
a unor rate ale dobanzii si controlul asupra ratei de schimb.

Instrumentele indirecte corespund actiunilor asupra pietei, iar cele

directe constituie masuri ale autoritatilor monetare.
 3. Efectele politicii monetare (1)
In functie de situatia conjuncturala a economiei,
autoritatea monetara poate decide cresterea sau
diminuarea ofertei de moneda prin utilizarea
instrumentelor de politica monetara folosindu-se doua
tipuri de masuri reunite in:
politica monetara expansionista (lejera sau usoara);
politica monetara restrictiva sau stransa.

Principalele probleme care sunt urmarite prin cele doua

tipuri de politica monetara si efectele acestora se
manifesta dupa cum se prezinta in tabelul urmator:
3. Efectele politicii monetare (2)
Politica monetara usoara (expansionista) Politica monetara restrictiva
Problema somajul si recesiunea Problema inflatia
cheie: cheie:
Banca Centrala cumpara titluri, Banca Centrala vinde titluri,
diminueaza rata rezervei majoreaza rata rezervei
Mecanism: obligatorii si rata oficiala a Mecanism: obligatorii si rata oficiala a
scontului scontului

Sporeste oferta de moneda Scade oferta de moneda

Scade rata de dobanda Sporeste rata de dobanda

Sporesc investitiile Scade nivelul investitiilor

Efecte: Efecte:
Creste cererea agregata Scade cererea agregata

Creste PIB real in functie de Inflatia se diminueaza

cresterea investitiilor

Sursa: Dardac si Barbu (2012)

 4. Eficacitatea politicii monetare (1)
Majoritatea economistilor analizeaza politica monetara din punct de
vedere al eficacitatii, prin evidentierea urmatoarelor trasaturi:

viteza si flexibilitate: comparativ cu politica fiscala a carei aplicare

necesita deliberari parlamentare, cumpararea si vanzarea titlurilor de
catre Banca Centrala se poate stabili zilnic => oferta de moneda si rata
dobanzii sunt influentate;

independenta fata de factorul politic: rezulta din durata mandatului

Consiliului de Administratie al Bancii Centrale, pe o perioada mai mare de
timp decat a mandatului politic;

succesul politicii monetare: care s-a manifestat, in tarile dezvoltate, in

perioada anilor 1980 - 1990 si ulterior pentru a ajuta iesirea economiilor
din starea de recesiune din anii '90-'92.
4. Eficacitatea politicii monetare (2)
Limite ale politicii monetare

reducerea controlului
modificarile in practica bancilor pot conduce la reducerea
controlului Bancii Centrale asupra ofertei de moneda (ca urmare
a inovatiilor financiare si a modificarilor structurii investitiilor
populatiei).

manifestarea unei asimetrii ciclice

in conditiile unei politici monetare restrictive, nivelul rezervelor
bancilor comerciale poate fi diminuat pana la contractarea
volumului imprumuturilor si respectiv a ofertei de moneda.
4. Mecanismul rezervelor obligatorii (1)
Consta in obligativitatea bancilor de a-si constitui depozite
la Banca Centrala, in functie de marimea resurselor atrase
sub forma de depozite.

Scopul urmarit printr-un astfel de mecanism este atat

prudential, cat si monetar.
Prudential - se confera publicului siguranta ca bancile dispun
oricand de suficiente lichiditati pentru a face fata solicitarilor de
retragere a depunerilor.
Monetar - este limitata capacitatea bancilor de a multiplica
credit pe baza depozitelor clientilor, situatie evidentiata si de
formula multiplicatorului creditului, de unde rezulta o relatie
invers proportionala intre nivelul acesteia si rata rezervei minime
obligatorii.
4. Mecanismul rezervelor obligatorii (2)
Obiectivul principal al sistemelor de rezerve minime obligatorii a fost de a
permite Bancilor Centrale sa actioneze asupra creatiei monetare, prin
influentarea comportamentului bancilor in materie de credite.

Rezervele obligatorii prezinta importanta tehnica in trei domenii:

o crestere a ratei rezervei poate servi la compensarea efectelor asupra
lichiditatii bancare pe care le exercita intrarea de devize sau creditele obtinute
direct de la Banca Centrala de catre trezoreria statului.

sistemul poate fi utilizat pentru a putea lupta impotriva speculatiilor antrenate

de revalorizarea monedei nationale.

permite disocierea intr-o anumita masura, a costului creditului datorat

interventiilor Bancii Centrale pe piata monetara si permite, de asemenea, sa
actioneze asupra cererii de credite.
4. Mecanismul rezervelor obligatorii (3)
Remunerarea rezervelor obligatorii genereaza o serie de efecte, astfel:
in toate tarile, rezervele obligatorii antreneaza un cost care afecteaza cheltuielile
de exploatare bancara.
ativitatea practica face sa apara doua tipuri de situatii:
rezervele nu sunt remunerate;
rezervele sunt remunerate, dar in circumstante particulare, avand in vedere ca Banca
Centrala are ea insasi o anume obligatie de utilizare a acestor rezerve (finantarea
Trezoreriei in Italia sau Spania).

Remunerarea ramane, uneori, inferioara ratei de dobanda de piata, indiferent

daca se aplica asupra rezervelor sau numai asupra unei parti din acestea.

In ipoteza remunerarii la o rata de piata a dobanzii, efectul acestui instrument se

diminueaza, intrucat se produce majorarea rezervelor, fara ca Banca Centrala sa
majoreze oferta de moneda centrala, ceea ce conduce la o crestere puternica a
ratei de dobanda.
4. Mecanismul rezervelor obligatorii (4)
Baza de calcul a rezervelor este, in general, constituita din
exigibilitati (resurse atrase) si manifesta doua tendinte,
astfel:
in tarile in care exista preferinta pentru agregatele monetare in
sens restrans, rezervele sunt bazate pe depozitele atrase de la
clienti (SUA, Canada);
in tarile in care prezinta importanta evolutia unor agregate
monetare in sens larg, rezervele obligatorii sunt calculate asupra
totalitatii resurselor bancilor (Spania, Franta , Germania).

Trebuie remarcat si faptul ca in tarile in care nu exista un

control al operatiunilor de schimb cu strainatatea, rezervele
obligatorii se calculeaza pe o baza care include si detinerile de
moneda nationala ale nerezidentilor (Germania, SUA).
4. Mecanismul rezervelor obligatorii (5)
Principiul de actiune al rezervelor minime obligatorii
Daca se manifesta o scadere a ratei rezervelor minime
obligatorii
nevoile bancilor comerciale in moneda centrala se vor diminua;
se majoreaza lichiditatea bancara, ceea ce permite bancilor sa faca
fata nevoilor de moneda, care rezulta din activitatea curenta.

Daca se manifesta o crestere a ratei rezervelor minime

obligatorii
nevoile bancilor comerciale in moneda se majoreaza, intrucat ele
trebuie sa majoreze suma rezervelor detinute in contul de la institutia
centrala;
se reduce lichiditatea bancara, ceea ce antreneaza probleme de
trezorerie ale bancilor respective.
5. Rata de dobanda (1)
influentarea cantitatii de moneda centrala prin utilizarea ca
instrument de politica monetara a ratei de dobanda
vizeaza urmatoarele aspecte:
mecanismul de transmitere al variatiilor de rata a dobanzii pe
termen scurt;

fixarea obiectivelor operationale ale ratei de dobanda;

mijloacele de actiune ale Bancii Centrale asupra nivelului ratei de

dobanda;

obstacolele in utilizarea "ratei de dobanda" ca instrument al

politicii monetare;

actiunile Bancii Centrale asupra structurii ratei de dobanda.

5. Rata de dobanda (2)
Transmiterea variatiilor de rata a dobanzii pe termen scurt
Variatiile ratei de dobanda influenteaza evolutia agregatelor
monetare, dar canalele de transmitere sunt urmatoarele:
modificari in comportamentul agentilor nefinanciari (cererea de moneda)
prin constituirea de portofolii formate din active monetare si active
nemonetare
cererea de credite bancare ale agentilor nefinanciari
oferta de credit a bancilor, care variaza in functie de:
costul si dificultatile intalnite in finantarea prin moneda centrala;
utilizarile alternative disponibile (cumparari de titluri).

O puternica crestere a ratei de dobanda pe termen scurt, poate sa nu

se repercuteze asupra ratei de dobanda pe termen lung, daca
operatorii anticipeaza caracterul temporar al acestei cresteri, sau
daca echilibrul intre cererea si oferta de capitaluri pe termen lung
raspunde unor motive specifice, putin influentate de rata de
dobanda pe termen scurt.
5. Rata de dobanda (3)
Diminuarea ecartului dintre rata dobanzii pe termen scurt si cea pe termen
lung, va incuraja detinerea de moneda, mai degraba decat achizitia de
titluri, astfel incat, pe total se va manifesta o puternica majorare a masei
monetare.

Concluzii:
utilizarea instrumentului rata de dobanda permite, cu dificultate, indeplinirea
obiectivului care vizeaza masa monetara;
evolutia masei monetare trebuie interpretata cu prudenta: o depasire a
obiectivului monetar poate fi acceptata in masura in care este insotita de
incetinirea vitezei de circulatie a monedei, fara a se produce modificari in
comportamentul agentilor economici.

Altfel spus, cele mai mari variatii ale ratei de dobanda induc modificari in viteza
de circulatie a monedei, pe termen scurt.
In contextul unui control cantitativ direct, este dificil de interpretat o asemenea
evolutie, ceea ce conduce la nuantarea aprecierilor care se fac asupra evolutiei
agregatelor masei monetare retinute la obiective.
5. Rata de dobanda (4)
Obiectivele referitoare la rata de dobanda
sunt fixate la termeni nominali si, desi se vorbeste mult despre rata
reala a dobanzii in perioada actuala, aceasta notiune nu este
considerata un fundament justificat al strategiei Bancilor Centrale

Bancile Centrale sunt constiente de faptul ca in perioade de

inflatie, rata nominala a dobanzii constituie un indicator
necorespunzator al gradului de severitate al politicii monetare

desi, in teorie, ratele reale ale dobanzii reflecta corect

randamentul asteptat de catre investitori sau costurile creditelor
pentru debitori, datorita dificultatilor intalnite in practica pentru
masurarea acestora, utilizarea este foarte limitata
5. Rata de dobanda (5)
Mijloacele de actiune ale Bancii Centrale asupra nivelului
ratei de dobanda

refinantarile la o rata fixa a dobanzii:

un mod de alimentare normala cu moneda centrala,
o modalitate la care se recurge in ultimul moment, cu caracter mai
mult sau mai putin penalizator.

In declin in prezent deoarece modificarile de rata a dobanzii la

aceste operatiuni provoaca o inhibare a autoritatii monetare,
care, cel mai adesea, reactioneaza cu intarziere. Impactul
psihologic al acestor modificari reprezinta sursa unor
suprareactii din partea operatorilor pe piata monetara.
5. Rata de dobanda (6)
imprumuturile acordate la o "rata variabila" a
dobanzii sau operatiunile de "open- market"
imbraca forma interventiilor asupra titlurilor pe termen
scurt
forme:
vanzari / cumparari ferme sau preluari in pensiune de efecte
publice sau private;
operatiunile de "open-market" pe piata instrumentelor
negociabile pe termen scurt (bonuri de tezaur).
Operatiunile swap

Interventiile asupra titlurilor pe termen lung (obligatiuni)

5. Rata de dobanda (7)
Obstacolele utilizarii ratei de dobanda ca
instrument al politicii monetare
conflictele intre obiectivele cursului de schimb si masa
monetara;
heterogenitatea sistemului bancar;

indatorarea intreprinderilor;

creditele cu rata preferentiala a dobanzii.

 5. Rata de dobanda (8)
Actiunile Bancii Centrale asupra structurii la termen a
ratei de dobanda
autoritatile monetare au cautat, intotdeauna, o remunerare a
activelor financiare in functie de gradul lor de lichiditate
(durata plasamentelor)
durata unui plasament cu rata variabila a dobanzii trebuie
apreciata pornind de la perioada dintre doua revizuiri ale
ratei de dobanda
in conditiile unei piete a obligatiunilor, pe care investitorii isi
conserva titlurile pana la scadenta, notiunea de durata corespunde
cu "durata initiala".
pe piata instrumentelor negociabile, care sunt emise pe o durata
care poate varia de la 10 zile pana la 30 de ani, notiunea de
durata reprezinta durata ramasa.
5. Rata de dobanda (9)
Curba randamentelor care rezulta din oferta si cererea de diferite
produse sau din anticipari, reflecta o tendinta crescatoare a ratei de
dobanda in functie de durata initiala.
Bancile Centrale trebuie sa identifice in ce masura structura la termen a ratei
de dobanda este generata de raportul dintre cerere si oferta de capital, sau
de anticiparile de rata a dobanzii care se repercuteaza asupra ansamblului
de active financiare.

O crestere a ratei de dobanda pe termen scurt poate avea

repercusiuni diferite:
absenta impactului pe termen lung, daca interventia respectiva este
considerata drept o reactie la o problema a cursului de schimb pe
termen scurt sau o masura de a reduce expansiune economica;

un impact asupra ratei de dobanda pe termen lung, in ipoteza in care

este considerata insuficienta pentru a frana inflatia.