Sunteți pe pagina 1din 15

Extinctiv - care duce la înlãturarea efectelor unui act juridic.

Modalitãţile actului juridic civil (AJC) - sunt acele evenimente viitoare de care depinde fie
existenţa AJC, fie executarea lui. Modalitãţile AJC sunt: (1) termenul, (2) condiţia şi (3) sarcina.
1. Termenul este un eveniment viitor şi sigur cã se va produce, de care depinde începerea sau
stingerea executãrii drepturilor şi obligaţiilor izvorâte dintr-un AJC. Ex: contractul de închiriere. Clasificare:
a) dupã efectele pe care le produc: (1) termene suspensive - suspendã sau amâna pânã la împlinirea lor
executarea drepturilor şi obligaţiilor izvorâte dintr-un AJC; (2) termene extinctive - are loc stingerea
executãrii drepturilor şi obligaţiilor izvorâte dintr-un AJC. Ex: termenul dintr-un contract de închiriere.
B) dupã cum în momentul încheierii actului se cunoaşte sau nu datã când se îndeplineşte termenul:
(1) termene certe: (a) termenul direct - este un termen cert, indicat printr-o data calendaristicã; (b)
termenul indirect - este un termen cert când se indicã durata şi momentul când începe sã curgã; (2)
termene incerte - data de împlinire nu se cunoaşte (contract de rentã viagerã).
C) dupã izvorul termenului: (1) voluntar (se stabileşte de cãtre pãrţi în cazul contractului); (2) legal
(este stabilit de lege); (3) judiciar (termenul acordat de organul de jurisdicţie - se numeşte şi termen de
graţie).
D) dupã cum una sau ambele pãrţi se bucurã de beneficiul termenului: termene stabilite în favoarea
debitorului, creditorului sau a ambelor pãrţi.
Efectele termenului (vom face diferenţa dintre termenul suspensiv şi extinctiv) - întotdeauna
termenul afecteazã doar executarea termenului, dar nu şi existenţa sa.
Efectele termenului suspensiv: (1) dacã debitorul executã obligaţia înainte de termen, el face o platã
valabilã;
(2) titularul dreptului (creditorul) poate lua mãsuri de conservare a dreptului sãu înainte de îndeplinirea
termenului;
(3) în cazul actelor translative de proprietate, termenul suspensiv nu amâna transferul dreptului, afarã de
de cazul în care se prevede în mod expres contrariul;
(4) creditorul, înainte de împlinirea termenului, nu poate opune debitorului compensaţia;
(5) creditorul nu poate sã invoce înainte sã termen acţiunea oblicã şi acţiunea revocatorie, înainte de
împlinirea termenului;
(6) prescripţia dreptului la acţiune începe sã curgã la data împlinirii termenului suspensiv.
Efectele termenului extinctiv: marcheazã stingerea dreptului subiectiv şi a obligaţiei corelative.
2. Condiţia - este un eveniment viitor şi nesigur ca îndeplinirea de care depind existenţa (naşterea
sau desfiinţarea) AJC. Clasificare:
a) dupã criteriul efectului pe care îl produce: (1) condiţia suspensivã (amânã naşterea drepturilor şi
obligaţiilor pânã la realizarea ei; (2) condiţia rezolutorie (acea condiţie de care depinde desfiinţarea AJC).
Ex: îţi vând autoturismul, dar dacã voi fi transferat în altã localitate, contractul va fi desfiinţat.
B) dupã factorul de care depinde realizarea sau nerealizarea condiţiei ca eveniment viitor şi
nesigur:
(1) condiţii cazuale (acea condiţie a cãrei realizare depinde de întâmplare, de hazard de forţe exterioare
voinţei pãrţilor);
(2) condiţii mixte (acea condiţie a cãrei realizare sau nerealizare depinde de voinţa uneia dintre pãrţi şi
voinţa unei persoane determinate); (3) condiţii potestative - potentas (putere) se subclasificã în: (a) condiţia
potestativã simplã (a cãrei realizãri depinde de voinţa uneia dintre pãrţi şi de fapte exterioare sau de voinţa
unei persoane nedeterminate); (b) condiţia potestativã purã (a cãrei realizare depinde exclusiv de voinţa
uneia dintre pãrţi).
Observaţie! Condiţia pur potestativã din partea debitorului este afectatã de nulitatea absolutã.
C) dupã modul de formulare: (1) condiţia pozitivã (formulatã în sens afirmativ); (2) condiţia negativã
(formulatã printr-o negaţie).
Validitatea condiţiei - o condiţie e valabilã dacã este licitã, moralã şi posibilã. Observaţie! În speţã,
condiţia afecteazã însãşi existenţa AJC şi ea îşi produce efecte în mod retroactiv pentru trecut.

Efectele condiţiei (vom face diferenţa dintre condiţia suspensivã şi rezolutorie):


1. Efectele condiţiei suspensive (are douã etape): a) pendante conditione (pânã la îndeplinirea
condiţiei); b) eveniente conditione (dupã realizarea condiţiei).
A. Pendante conditione - condiţia suspensivã are urmãtoarele efecte: (1) creditorul nu poate cere
-1-
executarea obligaţiei; (2) debitorul nu datoreazã nimic, dar dacã plãteşte poate cere restituirea; (3) nu poate
opera compensaţia; (4) prescripţia extinctivã nu curge; (5) în actele translative nu se produce efectul
translativ; (6) creditorul poate lua mãsuri de conversare a dreptului sau; (7) creditorul poate cesiona (renunţa
la) dreptul sãu, dar tot cu condiţie suspensivã.
B. Eveniente conditione - condiţia suspensivã are urmãtoarele efecte: (1) plata fãcutã de debitor rãmâne
valabilã; (2) transmisiunile de drepturi reale se consolideazã.
2. Efectele condiţie rezolutive.
A. Pendante conditione - condiţia rezolutorie are urmãtoarele efecte: (1) creditorul poate cere
debitorului îndeplinirea obligaţiei; (2) debitorul, sub condiţia rezolutorie, suportã riscul pieirii fortuite a
bunurilor; (3) dreptul dobândit sub condiţie rezolutorie se poate transmite.
B. Eveniente conditione - condiţia rezolutorie are urmãtoarele efecte: (1) AJ se desfiinţeazã retroactiv;
pãrţile AJ trebuie sã-şi restituie ceea ce au primit în temeiul actului desfiinţat. Excepţie: anumite efecte ale
AJ nu retroactiveazã (sunt trei excepţii). O prescripţie extinctivã sã curgã numai de la data îndeplinirii
condiţiei. (2) fructele culese rãmân debitorului; (3) actele de administrare fãcute de vânzãtor rãmân valabile.

3. Sarcina - obligaţia de a da, a face sau a nu face ceva impusã de dispunãtor gratificatului în actele cu
titlu gratuit. Clasificare: a) sarcinã în favoarea gratificatului; b) sarcinã în favoarea dispunãtorului; c) sarcinã
în favoarea unei terţe persoane. În doctrinã se mai distinge între sarcina posibilã, licita şi moralã şi între
sarcinã imposibilã, ilicitã şi imoralã. Efecte: sarcina nu afecteazã valabilitatea AJ, ci numai eficacitatea
acestuia, iar neexecutarea sarcinii atrage ca sancţiune revocarea AJC.
Efectele AJC - drepturile şi obligaţiile care intrã în conţinutul raportului juridic civil care izvorãşte
din acel act. Principiile AJC sunt: a) principiul forţei obligatorii a actului juridic; b) principiul
irevocabilitãţii; c) principiul relativitãţii efectelor.

1. Principiul forţei obligatorii - art. 969, alineatul I din Codul Civil potrivit cãreia convenţiile legal
fãcute au putere de lege între pãrţile contractante. Justificare: (1) interesul general de a asigura stabilitatea
circuitului civil; (2) imperativul moral al respectãrii cuvântului dat. Excepţii (acele situaţii în care, dispãrând
raţiunile pe care se întemeiazã principiul, acesta nu se mai justificã). Clasificare:
a) cazuri în care fata obligatorie a actului dispare sau se restrânge: (1) cazul încetãrii actului ca urmare a
dispariţiei unui element component. Exemplu: moartea pãrţii unui AJ intuitu personam (în virtutatea
calitãţilor personale ale celeilalte pãrţi). Exp: dispariţia bunului, obiect al contractului de închiriere,
suspendarea efectelor contractelor cu executare succesiva în cazul intervenţiei forţei majore.
B) cazuri când forţa obligatorie a actului se extinde, se prelungeşte, dincolo de momentul prevãzut de
pãrţi. Exp: prorogarea legalã a contractelor de închiriere pentru locuinţelor din fondul locativ de stat.

2. Principiul irevocabilitãţii. A) AJ unilateral nu poate fi retractat de partea care l-a fãcut. B) Actul
juridic bilateral nu poate fi denunţat prin voinţa uneia dintre pãrţi. Acest principiu este consacrat în art. 936,
alin. 2 - convenţiile se pot revoca prin consimţãmântul mutual sau din cauza autorizate de lege. Decurge din
primul principiu, al forţei obligatorii. Acest principiu se exprima prin adagiul mutuus contensus, mutuus
disensus. Excepţii: (1) care se referã la actele juridice unilaterale: (a) acte juridice esenţialmente revocabile
(testamentul, renunţarea la succesiunea în anumite condiţii, ofertã de a contracta pânã în momentul în care
ajunge la destinatar). (2) În ceea ce priveşte actele juridice bilaterale. Exemplu: donaţia între soţi.

3. Principiul relativitãţii efectelor actului juridic - efectele actului juridic se produc numai între pãrţile
contractante. Se exprimã prin adagiul res inter dias acta aliis neque nocere neque prodesse potest (actul
juridic încheiat între pãrţi nu poate nici sã vãtãmeze nici sã profite altora). Acest principiu este prevãzut pe
cale de interpretare în art. 973: convenţiile nu au efect decât între pãrţile contractante. Pãrţile - sunt acele
persoane fizice sau juridice care participã, fie direct, fie prin reprezentant, la încheierea actului juridic, iar
efectele acelui act se produc în patrimoniul lor. Terţii - opuşii pãrţilor - acele persoane care nu participã nici
direct şi nici prin reprezentant la încheierea actului juridic, fiind strãini de acest act. Avânzii cauzã - acele
persoane fizice sau juridice care, deşi nu participã nici direct şi nici prin reprezentant la încheierea actului
juridic, suportã efectele actelor juridice încheiate de pãrţi. Avânzii cauzã sunt:
(1) Succesorii universali - acele persoane fizice sau juridice care dobândesc un patrimoniu adicã
totalitatea drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale. În cadrul persoanelor fizice - moştenitorul legal unic -
-2-
legatarul universal. În cazul persoanelor juridice - persoanele juridice care iau naştere prin fuziune şi
absorbţie.
(2) Succesorii cu titlu universal - actele persoane fizice sau juridice care dobândesc o fracţiune de
patrimoniu.
(3) Succesorii cu titlu particular - acele persoane care dobândesc un bun privit în mod individual asupra
cãrora transmiţãtorul a constituit anterior anumite drepturi şi obligaţii prin acte juridice anterioare încheiate
cu alte persoane.
(4) Creditorul chirografar - acel creditor care nu are constituitã o garanţie realã (gaj, ipotezã, privilegiu)
asupra creanţei sale. Excepţii: aparenţe - primii trei succesori.

4. Excepţii de la principiul relativitãţii - excepţiile sunt acele situaţii în care un AJC ar putea da naştere
la drepturi şi obligaţii în favoarea respectiv a sarcinii unei terţe. Excepţiile aparente sunt acele situaţii în care
numai în mod aparent se dau naştere la drepturi şi obligaţii în favoarea unei terţe persoane, iar în realitate
actul îşi manifesta voinţa. Excepţii aparente: a) situaţia avânzilor-cauzã; b) promisiunea faptei altuia
(convenţia porte-fort) - acea convenţie prin care o persoanã (promitent) se obliga faţã de cealaltã persoanã
(creditorul promisiunii) sã determine o a treia persoanã (tert) sã ratifice actul juridic încheiat în absenţa sa.
C) simulaţia - operaţiune juridicã în care se suprapun douã acte; d) reprezentarea - acel procedeu tehnico-
juridic prin care o persoanã numitã reprezentant încheie un AJ în numele şi pe seama reprezentantului astfel
încât efectele AJ se produc direct şi nemijlocit în numele şi pe seama reprezentantului; e) acţiunile directe:
(1) reglementat de 1488 Codul Civil - în materie antrepriza de construcţii; (2) act reglementat de art. 1542 al
Codului Civil - în materia contractului de mandat.
Excepţia realã de la principiul relativitãţii este stipulaţia pentru altul - acea situaţie în care o persoanã
(stipulant) convine cu cealaltã parte (promitent) cã actul din urmã sã efectueze o prestaţie în favoarea unei a
treia persoane (terţ beneficiar) care nu participã nici direct şi nici prin reprezentant la încheierea AJ. Ex:
donaţia cu sarcinã în favoarea unei terţe persoane.

5-6. Noţiunea de parte, având-cauzã şi terţ - pentru o bunã înţelegere a acestui principiu se impune
precizarea noţiunilor de pãrţi, avânzi-cauzã şi terţi, deoarece în raport cu un anumit act juridic civil, toate
subiectele sunt incluse în una din aceste trei noţiuni. Prin parte se înţelege acea persoanã care încheie actul
juridic civil personal sau prin reprezentare şi în patrimoniul sãu persoana cãreia se produc efectele actului
juridic respectiv. Având cauzã (habetens causam) este acea persoanã faţã de care actul juridic produce
efecte, deşi nu a participat la încheierea actului respectiv. Aceste efecte sunt suportate datoritã legãturii sale
juridice cu pãrţile actului. Existã trei categorii de avânzi-cauzã şi anume:
- succesori universali şi succesori cu titlu universal;
- succesori cu titlu particular;
- creditori chinografari.
Este succesor universal persoana care dobândeşte un patrimoniu, adicã o universalitate (universitas
bonorum). Este situaţia moştenitorului legal unic, legãtorului universal, persoanei juridice dobânditoare a
unui patrimoniu prin efectul comasãrii sau al transformãrii.
Este succesor cu titlu universal persoana care dobândeşte o fracţiune dintr-un patrimoniu. Sunt
succesori cu titlu universal, moştenitorul legal, legãtorul sau legãtorii cu titlu universal, persoana juridicã
dobânditoare a unei pãrţi din patrimoniul unei persoane juridice divizata (total sau parţial).
Calitatea de avânzi-cauzã a succesorilor universali şi cu titlu universal consta în aceea cã actul juridic
încheiat de autorul lor îşi produce efectele şi de faţă cu aceştia, ei preluând toate drepturile şi obligaţiile
autorului, cu excepţia acelora strâns legate de persoana autorului, precum şi cele declarate de pãrţi ca fiind
intransmisibile. Terţii sunt persoanele strãine de actul juridic care nu au participat nici direct şi nici prin
reprezentant la încheierea acestuia. În concluzie, actul juridic civil încheiat nu produce nici un efect faţă de
terţi.

7. Nulitatea AJC - (def) este o sancţiune de drept civil care lipseşte AJC de acele efecte în vederea cãrora
a fost încheiat. Actul în sine există în mod material, însã nu poate produce efecte juridice deoarece legea nu
îi recunoaşte valabilitatea. Funcţiile nulitãţii: a) funcţia preventivã (nulitatea are efect de inhibiţie); b)
funcţia sancţionatorie (desfiinţarea retroactivã a AJC); c) funcţia de mijloc de garanţie a principiului
legalitãţii.
-3-
(def) Delimitarea instituţiei nulitãţii actului juridic civil faţă de alte cauze de ineficacitate a actului juridic
civil este necesarã pentru o mai bunã înţelegere a acestuia, dar şi pentru evitarea confuziei nulitãţii actului
juridic civil cu alte sancţiuni de drept civil. Delimitarea nulitãţii de alte sancţiuni de drept civil: (1) nulitate
- rezoluţiune; (2) nulitate - reziliere; (3) nulitate - caducitate; (4) nulitate - revocare; (5) nulitate -
impozabilitate.
Clasificarea nulitãţii:
A. În funcţie de natura interesului ocrotit prin norma încãlcatã: (a) nulitate absolutã care sancţioneazã
încãlcarea unei norme care ocroteşte un interes general; (b) nulitatea relativã care sancţioneazã încãlcarea
unei norme care ocroteşte un interes personal.
B. În funcţie de întinderea efectelor: nulitate totalã sau parţialã.
C. Dupã modul de consacrare legislativã: nulitate expresã sau virtualã.
D. Dupã felul condiţiei nerespectate: nulitate de fond (art. 948 din Codul Civil) sau nulitate de forma (nu
e respectatã condiţia de validitate).
E. Dupã modul de valorificare: nulitate judiciarã sau nulitate amiabilã.

8. Delimitarea nulitãţii de rezoluţiune. (definiţia delimitãrii... +) Rezoluţiunea este acea sancţiune de


drept civil care constã în desfiinţarea retroactivã a unui contract sinalagmatic, cu executare uno ictu, pentru
neexecutarea culpabilă a obligaţiilor de cãtre una din pãrţi. Asemãnãrile dintre nulitate şi rezoluţiune sunt
dupã cum urmeazã:
- ambele cauze de ineficacitate a actului juridic civil;
- atât rezoluţiunea cât şi nulitatea produc efecte retroactiv;
- ambele presupun o hotãrâre a organului de jurisdicţie, fiind judiciare;
Principalele deosebiri dintre nulitate şi rezoluţiune sunt:
- nulitatea presupune un act juridic nevalabil, în timp ce rezoluţiunea presupune un act juridic valabil
încheiat;
- nulitatea se aplicã oricãrui act juridic civil, iar rezoluţiunea se aplicã doar în cazul contractelor
sinalagmatice cu executare uno ictu;
- cauzele de nulitate există în momentul încheierii actului juridic, în timp ce la rezoluţiune cauzele sunt
ulterioare momentului încheierii actului juridic civil;
- prescripţia extinctivã este supusã unor reguli diferite, dupã cum este vorba despre nulitate sau rezoluţiune.

9. Delimitarea nulitãţii de reziliere. (definiţia delimitãrii... +) Rezilierea este acea sancţiune de drept
civil care intervine în cazul neexecutãrii culpabile a obligaţiilor de cãtre una din pãrţile unui contract
sinalagmatic cu executare succesivă. Sancţiunea rezilierii constă în încetarea efectelor contractului respectiv
numai pentru viitor. Între nulitate şi reziliere există aceleaşi asemãnãri şi deosebiri ca şi între nulitate şi
rezoluţiune, cu menţiunea că rezilierea produce efecte doar pentru viitor - ex. Nunc.

10. Delimitarea nulitãţii de caducitate. (definiţia delimitãrii... +) Caducitatea este acea cauză de
ineficacitate care constã în lipsirea actului juridic civil de orice efecte datoritã încheierii unor cauze
ulterioare încheierii sale şi independent de voinţa autorului lor.
Atât nulitatea cât şi caducitatea sunt cauze de ineficacitate. Deosebirile dintre acestea douã sunt
urmãtoarele:
- nulitatea presupune un act juridic nevalabil încheiat, în timp ce caducitatea presupune un act juridic valabil
încheiat;
- nulitatea este retroactivă (ex. Tunc), iar caducitatea produce efecte doar pentru viitor (ex. Nunc);
- nulitatea există în momentul încheierii actului juridic, iar caducitatea presupune o cauzã ulterioarã actului
juridic, fiind strãinã de voinţa autorilor actului.

11. Delimitarea nulitãţii de revocare. (definiţia delimitãrii... +) Revocarea este acea sancţiune de
drept civil care constã în înlãturarea efectelor actului juridic civil datoritã ingratitudinii gratificatului ori
neexecutãrii culpabile a sarcinii. Asemãnarea dintre acestea douã constă în faptul cã ambele sunt cauze de
ineficacitate a actului juridic civil. Deosebirile dintre nulitate şi revocare sunt urmãtoarele:
- nulitatea presupune un act nevalabil, iar revocarea presupune un act valabil încheiat;
- cauzele de nulitate există în momentul încheierii actului juridic, iar revocarea presupune cauze ulterioare
-4-
încheierii actului juridic;
- nulitatea este aplicabilã oricãrui act juridic, iar revocarea se aplicã, în principiu, liberalitãţilor;
- prescripţia extinctivã este supusã unor reguli diferite, dupã cum este vorba despre nulitate sau revocare.

12. Delimitarea nulitãţii de inopozabilitate. (definiţia delimitãrii... +) Inopozabilitatea este


sancţiunea ce se aplicã în cazul nesocotirii unor cerinţe de publicitate faţă de terţi sau a depãşirii limitelor
puterii de a reprezenta.
Deosebirile dintre nulitate şi inopozabilitate sunt urmãtoarele:
- nulitatea presupune un act nevalabil, iar inopozabilitatea presupune un act valabil încheiat;
- efectele nulitãţii privesc atât pãrţile actului juridic, cât şi terţii, iar în caz de inopozabilitate, efectele actului
juridic se produc faţă de pãrţi, dar nu şi faţă de terţi;
- la nulitate, cauzele sunt contemporane încheierii actului, pe când inopozabilitatea presupune neîndeplinirea
unor formalitãţi ulterioare încheierii actului juridic;
- nulitatea relativă se poate acoperi prin confirmare, iar inopozabilitatea poate fi înlãturatã în materie de
reprezentare, prin ratificare.

13-14. (def nulitãţii... +) Cauzele de nulitate. Nulitatea are drept cauzã generică nerespectarea
dispoziţiilor legale care reglementeazã condiţiile sale de valabilitate. Cauze:
(1) cauze de nulitate absolutã: (a) încãlcarea normelor privind capacitatea persoanelor: ((1))
nerespectarea unei Incapacitaţi speciale care ocroteşte un interes general; ((2)) lipsa capacitãţii de folosinţã a
persoanei juridice şi încãlcarea prin specialitãţii capacitãţii de folosinţã a persoanelor juridice. (b) lipsa totalã
a consimţãmântului; (c) nevalabilitatea AJ; (d) absenţa cauzei sau cauza ilicitã sau moralã; (e) nerespectarea
formei ad-validitatem; (f) încãlcarea ordinii publice; (g) fraudã legii.
(2) cauze de nulitate relativã: (a) viciile de consimţãmânt; (b) lipsa de discernãmânt în momentul
încheierii AJ în urmãtoarele situaţii:
- AJ e încheiat de persoana lipsitã de capacitate de exerciţiu;
- AJ e încheiat de minorul între 14-18 ani, fãrã încuviinţarea ocrotitorului legal şi e lezionar pentru minor;
- AJ e încheiat fãrã încuviinţarea autoritãţii tutelare;
- AJ e încheiat cu nerespectarea unor Incapacitaţi speciale instituite pentru ocrotirea unor interese
individuale (art. 1307 din Codul Civil - care se referã la interdicţie).

15. Regimul juridic al nulitãţii. Acest regim juridic se subsumeazã rãspunsului a trei întrebãri:
1. Cine poate invoca nulitatea? Nulitatea absolutã poate fi invocatã de orice persoanã interesatã;
nulitatea relativã poate fi invocatã numai de persoana al cãrui interes e ocrotit prin norma încãlcatã.
2. Cât timp poate fi invocata nulitatea? Nulitatea absolutã poate fi invocata oricând, fiind
inprescriptibilã extinctiv; norma relativã poate fi invocatã numai în termenul de prescripţie.
3. Poate fi acoperitã (confirmatã) nulitatea? Nulitatea absolutã nu poate fi acoperitã. Nulitatea relativã
poate fi acoperitã de cãtre persoane al cãrui interes e ocrotit prin norma încãlcatã.
Prin efectele nulitãţii se înţeleg consecinţele juridice ale aplicãrii sancţiunii nulitãţii, adicã urmãrile
datorate desfiinţãrii în tot sau în parte a actului juridic încheiat cu încãlcarea dispoziţiilor legale referitoare la
condiţiile de validitate.

Principiile efectelor nulitãţii:

A. 16. Principiul retroactivitãţii efectelor nulitãţii - nulitatea produce efecte nu numai pentru viitor, ci şi
pentru trecut, adicã efectele nulitãţii urmãresc actul juridic pânã în momentul încheierii lui. Excepţii: Sunt
considerate excepţii de la acest principiu acele situaţii în care din anumite raţiuni, efectele produse între
momentul încheierii AJ şi momentul constatãrii nulitãţii sunt menţinute: (1) menţinerea efectelor produse de
un contract cu executare succesiva (contractul de închiriere) - în acest caz, retroactivitatea efectelor nulitãţii
este obiectiv imposibilã. (2) Pãstrarea fructelor culese anterior anulãrii în baza art. 485 din Codul Civil -
retroactivitatea efectelor nulitãţii se întemeiazã pe ideea de protecţie a terţului posesor de bunã credinţã.

B. 17. Principiul restabilirii situaţiei anterioare încheierii actului juridic - regula de drept potrivit
cãreia ceea ce s-a executat în baza unui act anulat trebuie restituit astfel încât pãrţile raportului juridic sã fie
-5-
puse în situaţia în care s-ar fi aflat dacã actul nu s-ar fi încheiat. Excepţii: sunt excepţii de la acest principiu
acele situaţii în care din anumite raţiuni, prestaţiile efectuate în temeiul actului anulat nu sunt supuse
restituirii. (1) Cazul incapabilului ţinut sã restituie prestaţiile primite doar dacã s-a îmbogãţit (art. 1164 din
Codul Civil). Excepţia este justificatã de principiul ocrotirii minorului în raport de drept civil. (2) Cazul
aplicãrii regulii de drept potrivit cãreia nimãnui nu-i este îngãduit sã se prevaleze de propria culpã pentru a
obţine protecţia unui drept (actele juridice care ar avea o cauzã imoralã sau ilicitã).

C. 18. Principiul anulãrii actului subsecvent ca urmare a anulãrii actului iniţial - regula de drept
potrivit cãreia anularea actului iniţial primar atrage şi anularea actului subsecvent datoritã legãturii sale
juridice cu primul. În practicã, anularea acestui principiu se caracterizeazã în douã situaţii specifice: cazul
actelor autorizate şi cazul a douã acte din care unul principal şi unul secundar. Excepţii: sunt considerate
excepţii de la acest principiu acele situaţii în care anularea actului iniţial nu atrage şi anularea actului
subsecvent.
(1) Cazul art. 1909, alin. 1 din Codul Civil coroborat (sprijinit) cu art. 972 din Codul Civil - ipoteza în
care proprietarul unui bun mobil îl înstrãineazã printr-un act juridic lovit de nulitate dupã care dobânditorul
din acest caz înstrãineazã bunul unui tert de bunã-credinţã, iar ulterior primul act juridic este anulat.
Anularea primului AJ ar atrage în baza principiului desfiinţarea actelor încheiate ulterior, însã în baza 1909,
alin. 1 din Codul Civil, va fi menţinut actul încheiat cu terţul de bunã-credinţã.
(2) Cazul art. 20, alin. 2 Decretul 31/1954 privind persoanele fizice şi juridice potrivit cãruia deşi cel
declarat mort pe cale judecãtoreascã poate cere dupã anularea hotãrâri declarative de moarte, înapoierea
bunurilor sale, totuşi dobânditorul cu titlu oneros nu este obligat sã le înapoieze decât dacã se va dovedi ca la
data dobândirii ştia cã cel declarat mort este în viatã. (3) Cazul subdobânditorului de bunã-credinţã şi cu titlu
oneros al unui imobil. În principiu, anularea actului transmiţãtorului cu titlu oneros nu este de naturã sa
atrage anularea actului în ceea ce-l priveşte pe terţul achizitor în cazul în care acesta este de bunã-credinţã.
Soluţia se întemeiazã pe consideraţii de echitate şi justiţie.

Principii de drept care, în concurs cu regulã ceea ce este nul produce efecte nule o înlãtura.

1. 19. Principiul conversiunii - conversiunea actului juridic înseamnã, în esenţã, înlocuirea actului nul cu
un act valabil. Pentru a opera conversiunea se cer a fi îndeplinite urmãtoarele condiţii: sã existe un element
de diferenţa între actul nul şi cel valabil; unul din acte sã fie anulat efectiv şi total; din manifestarea de voinţã
a pãrţilor sã nu rezulte inadmisibilitatea conversiunii. Având în vedere aceste condiţii, rezultã cã nu este
vorba de conversiune în urmãtoarele cazuri: a) actul juridic nu este încã desfiinţat, bucurându-se de
prezumţia de validitate; b) unele clauze ale actului sunt anulate, iar altele menţinute (în caz de nulitate
parţialã); c) actul juridic apare nul datoritã denumirii greşite date de pãrţi. Aplicaţii ale conversiunii: (1)
cazul manifestãrii de voinţa nulã ca vânzare-cumpãrare, dar valabilã ca antecontract de vânzare-cumpãrare;
(2) cazul în care actul de înstrãinare este lovit de nulitate, dar este valabil ca act de revocare a legatului ce
avea ca obiect bunul; (3) cazul în care moştenitorul înstrãineazã un bun din masa succesoralã şi în care, deşi
actul de înstrãinare este nul, totuşi manifestarea de voinţa exprimatã în el valoreazã ca act de acceptare a
succesiunii.

2. 20. Principiul validitãţii aparenţei în drept - act principiu înlãtura nulitatea unui act încheiat într-o
situaţie de eroare comunã. Consacrarea acestui principiu o gãsim în legea 19/1998 privind actele de stare
civilã. Actele de stare civilã întocmite de o persoanã care a exercitat public atribuţii de ofiţer de stare civilã
sunt valabile chiar dacã acea persoanã nu avea aceastã calitate.

3. 21. Principiul rãspunderii civile delictuale - acest principiu are în vedere situaţia în care incapabilul
minor ar sãvârşi un delict civil cu ocazia încheierii actului juridic, situaţie în care nu va putea cere anularea
AJ întrucât cealaltã parte ar fi prejudiciatã. În asemenea cazuri, principiul ocrotirii minorului stipulat în art.
1159 din Codul Civil în conformitate cu care minorul care face o declaraţie cã este major are acţiune în
resciziune (Anulare a unui act din cauza unui viciu radical), cedeazã în fata principiului rãspunderii civile
delictuale, în acest sens art. 1162 din Codul Civil dispune: minorul nu are acţiune în resciziune contra
obligaţiilor ce rezultã din delictele sale. Practic, menţiunea actului anulabil este cea mai bunã reparare a
prejudiciului ce s-ar putea produce co-contractantului prin fapta ilicitã a minorului.
-6-
22. Prescripţia extinctivã (PE) - este acea sancţiune de drept civil care constã în stingerea dreptului la
acţiune ne-exercitat în termenul de prescripţie. Sediul materiei este reprezentat de Decretul 167/1958:
reprezentarea dreptului comun în materie.
Caracterul normelor care reglementeazã PE - dupã adoptarea din 1968, în literatura de specialitate s-a
admis în mod constant cã normele care reglementeazã PE au caracter imperativ. Consecinţe:
inadmisibilitatea derogãrii prin convenţie de la normele PE; obligativitatea aplicãrii din oficiu de cãtre
organul de jurisdicţie a normelor privind PE.
Efectele PE - problema care se ridicã este aceea: ce anume se stinge prin prescripţie. Existã douã
ipoteze: a) se stinge chiar dreptul subiectiv civil; 2) se stinge dreptul material la acţiune. Argumente: (a) cel
de interpretare gramaticala care rezultã din art. 1 Decretul 167/1958: dreptul la acţiune având un obiect.
Patrimonial se stinge prin prescripţie dacã nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege; (b) rezultã din
interpretarea logicã a art. 19, alin. 1 Decret 167/1958: reglementeazã repunerea în termen; (c) rezultã din
interpretarea logicã a art. 20, alin. 1/167/1958 reglementeazã obligaţiile naturale sau imperfecte. Debitorul
care a executat obligaţia dupã ce dreptul la acţiunea creditorului s-a prescris nu are dreptul sã cearã
înapoierea prestaţiei, chiar de la data executãrii nu ştia cã termenul prescripţiei era împlinit. Consecinţe: (1)
supravieţuirea dreptului subiectului civil şi a obligaţiei corelative care prin trecerea termenului de prescripţie
sunt transformate din perfecte în imperfecte; (2) imprescriptibilitatea dreptului la acţiune în sens procesual.

23. Principiile PE: (1) este reglementat în art. 1, alin. 2: odatã cu stingerea dreptului la acţiune privind un
drept principal se stinge şi dreptul la acţiune privind dreptul accesoriu; (2) art. 12, Decret 167/1958: în cazul
prestaţiilor succesive, dreptul la acţiune privind fiecare prestaţie se stinge printr-o prescripţie deosebitã.

24. Domeniul prescripţiei extinctive - înţelegem sfera drepturilor subiective ale cãror acţiuni cad sub
incidenţa acestei instituţii. Domeniul PE în categoria drepturilor patrimoniale - în principiu, dreptul de
creanţa sunt prescriptibile extinctiv. Excepţii: a) acţiunea în restituirea depunerilor la casa de Economii şi
Consemnaţiuni; b) acţiunea care are ca efect partea convenitã din rezerva de prime din asigurãrile facultative
de persoanã.
PE şi drepturi reale: acţiunile reale sunt prescriptibile extinctiv (art. 21, Decret 167/1958). Sunt
considerate ca fiind imprescriptibile extinctiv:
(1) acţiunea în revendicare imobiliarã; (2) acţiunea în revendicare mobiliarã şi imobiliarã întemeiatã pe
dreptul de proprietate publicã; (3) acţiunea în partaj reglementat de art. 728 din Codul Civil: nimeni nu poate
fi obligat sã rãmânã în indiviziune; (4) acţiunea negatorie prin care se invoca în instanţã dezmembrãmânt al
dreptului de proprietate; (5) acţiunea confesorie prin care se urmãreşte apãrarea unui drept de superficie.
Acţiuni reale prescriptibile extinctiv: acţiuni în revendicarea mobiliara întemeiatã pe drept de
proprietate privatã (art. 1890 din Codul Civil) şi acţiuni în revendicare în urmãtoarele cazuri: a) art. 498
privind accesiunea imobiliarã naturalã; b) art. 520 din Codul de Procedura Civilã: cererile de evicţiune totalã
sau parţialã privind un imobil adjudecat, se prescrie în termeni de trei ani de la data înscrierii actului de
adjudecare în cartea funciarã;
c) acţiunea confesorie prin care se urmãreşte apãrarea drept de uz, uzufruct, abitaţie şi servitute.

25. Domeniul PE în categoria drepturilor nepatrimoniale: drepturile personal nepatrimoniale sunt


imprescriptibile extinctiv. Excepţii: (1) acţiuni în anulabilitatea unui act juridic (art. 9/Decret); (2) acţiuni în
nulitatea relativã a cãsãtoriei (art. 21 din Codul Familiei) în cazul vicierii consimţãmântului prin eroare cu
privire la identitatea fizicã a celuilalt soţ; (3) acţiuni în tãgada paternitãţii: se prescrie în şase luni de la datã
când tatãl a cunoscut despre naşterea copilului; (4) acţiuni în stabilirea paternitãţii copilului din afara
cãsãtoriei (se prescrie într-un termen de un an).
Termenele de prescripţie extinctivã - intervalul de timp stabilit de lege înãuntrul cãruia trebuie
exercitat dreptul la acţiune în sens material sub sancţiunea pierderii acestui drept. Au caracter esenţialmente
legal.
Clasificare termenelor: (a) sfera de aplicare: termene generale şi speciale; (b) izvorul lor: termene
prevãzute în Decretul 167/1958 şi termene prevãzute în alte acte normative.

-7-
26. Termenul general de prescripţie de 3 ani, aplicabil acţiunilor personale care însoţesc drepturi
subiective civile de creanţă. Art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 instituie termenul de prescripţie
extinctivã cu caracter general, aplicabil raporturilor juridice obligaţionale. Potrivit acestui articol, "termenul
prescripţiei este de 3 ani (...)". Acest termen general de prescripţie extinctivã se aplicã ori de câte ori nu
există termene speciale de prescripţie extinctivã. Acest termen general de prescripţie extinctivã se aplicã şi la
pretenţiile patrimoniale care însoţesc o acţiune care este sau nu prescriptibilã extinctiv (ex. Acţiunea în
nulitate, acţiunea în rezoluţiune sau reziliere etc.). Prin analogie, acest termen general de prescripţie
extinctivã este aplicabil şi acţiunilor nepatrimoniale prescriptibile extinctiv pentru care nu este stabilit prin
lege un termen special de prescripţie extinctivã, însã nu poate fi extins şi la acţiunile sale, deoarece potrivit
dispoziţiilor art. 21 din Decretul nr. 167/1958, generalitatea termenului de 3 ani nu se extinde şi la acţiunile
reale care intrã sub incidenţa Codului Civil.
Termenul reglementat de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 prezintã urmãtoarele caracteristici:
- în comparaţie cu termenele de prescripţie anterioare, prevãzute de Codul Civil este mult mai scurt;
- termenul general de prescripţie se aplicã ori de câte ori legea nu prevede un terme special.
Având în vedere cele subliniate, putem concluziona cã termenul general constituie regulã, iar
termenele speciale, excepţia.

27. Termenul general de prescripţie de 30 de ani, aplicabil acţiunilor reale care însoţesc drepturile
reale principale prescriptibile extinctiv. Deoarece potrivit dispoziţiilor art. 21 din Decretul nr. 167/1958,
"Dispoziţiilor Decretului de faţã nu se aplicã dreptul la acţiune privitor la drepturile de proprietate, uzufruct,
uz, abitaţiune, servitute şi superficie", rezultă cã pentru drepturile reale principale prescriptibile extinctiv,
termenul general de prescripţie extinctivã este cel instituit de art. 1890 din Codul Civil, care dispune că
"toate acţiunile, atât reale cât şi personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile şi pentru care n-a
definit un termen de prescripţie se vor descrie prin treizeci de ani, fãrã ca cel ce invocă această prescripţie sã
fie obligat a produce vreun titlu şi fãrã sã i se poatã opune reaua-credinţă." Acest text se aplicã acţiunilor
reale ori de câte ori nu există un termen special de prescripţie extinctivã. Caracterul general al termenului
prevãzut în art. 1890 din Codul Civil rezultă şi din dispoziţiile art. 1894 Cod Civil, potrivit cãrora "Regulile
prescripţiei relative la alte obiecte decât cele cuprinse în acest titlu şi care sunt expuse la locurile respective
din acest codice exclud aplicarea dispoziţiilor acestui titlu în toate cazurile când sunt contrarii lor".
Conţinutul real al generalitãţii termenului de prescripţie de 30 de ani prevãzut de art. 1890 din Codul civil, se
obţine prin scoaterea din totalul acţiunilor reale a:
1. Acţiunilor reale imprescriptibile extinctiv;
2. Acţiunilor reale supuse unor termene speciale de prescripţie;
În concluzie, acest termen se aplicã:
- acţiunii în revendicare mobiliară, întemeiatã pe dreptul de proprietate privatã;
- acţiunii confesorii (cu excepţia situaţiei în care prin aceasta se apãră dreptul de superficie).
Termene speciale de prescripţie extinctivã - în primul rând existã termene speciale aplicabile
persoanelor nepatrimoniale: (1) termeni de şase luni pentru acte în anulabilitatea cãsãtoriei; (2) termeni de
şase luni pentru acte în tãgada paternitãţii copilului din cãsãtorie; (3) termeni de un an în stabilirea
paternitãţii copilului din afara cãsãtoriei.
Termenele speciale de prescripţie aplicabile acţiunilor personale întemeiate pe dreptul de creanţa. Ex:
termen de şase luni aplicabil acţiunilor în rãspundere pentru vicii ascunse fãrã viclenie.

28-32. Începutul PE - în aceastã materie avem o regulã generalã - care este prevãzutã în art. 7, alin. 1
Decret 167/1958, potrivit cãreia"prescripţia începe sã curgã de la datã când se naşte dreptul de acţiune sau
dreptul de a cere executarea silitã."; mai este prevãzut în art. 1886 din Codul Civil. Prima regulã - art. 7,
alin. 2 Decret 167/1958 potrivit cãruia obligaţiile care urmeazã sã se execute la cererea creditorului precum
şi în acelea în care termenul de executare nu este stabilit, prescripţia începe sã curgã de la data naşterii
raportului de drept. A doua regulã: pentru dreptul subiectiv afectat de un termen suspensiv sau condiţie
suspensivã, prescripţia dreptului la acţiune începe sã curgã de la data împlinirii termenului sau realizãrii
condiţiei art. 7, alin. 1, Decr. 167/1958.
A treia regulã: în cazul acţiunilor în rãspundere pentru paguba cauzatã pentru fapta ilicitã şi în cazuri
asimilite, prescripţia începe sã curgã de la data la care pãgubitul a cunoscut sau trebuia ori putea sã cunoascã
pagubã şi pe cel care rãspunde de ea. A patra regulã: prescripţia acţiunii în declararea nulitãţii începe sã
-8-
curgã în mod diferit în funcţie de nulitatea relativa (art.9/Decr.167/1958).
În cazul violenţei, prescripţia începe sã se scurgã de la data la care acesta a încetat. În cazul dolului
sau vicleniei de consimţãmânt sau în celelalte cazuri de anulare, prescripţia începe sã curgã de la data la care
cel îndreptãţit a cunoscut cauza anulãrii, însã cel mai târziu la împlinirea a 11 luni de la data încheierii
actului.
A cincea regulã: prescripţia dreptului la acţiune privind viciile ascunse ale unui lucru, ale unei lucrãri sau
construcţii, încep sã curgã de la data descoperirii viciului, însã cel mai târziu de la împlinirea termenului de
garanţie pentru aceste vicii. În afarã de reglementãrile speciale din art.9/Decr.167/1958 mai exista şi altele
privind prescripţiile extinctive prevãzute în alte acte normative - prescripţia dreptului la opţiune succesoralã
începe sã curgã de la data încheierii convieţuirii sau întreţinerii.

33. Suspendarea PE: este acea modificare a cursului prescripţiei care constã în oprirea de drept a
curgerii termenului de prescripţie pe timp cât dureazã situaţia limitativ prevãzutã de lege care îl pun în
imposibilitatea de a acţiona pe titularul dreptului la acţiune.
Termenele de prescripţie au o duratã în timp. Această duratã mai micã sau mai mare este determinatã
de momentul începerii termenului de prescripţie avut în vedere şi, respectiv, de împlinirea lui. În
determinarea momentului de îndeplinire, trebuie avut în vedere şi modul de calcul. Calculul termenelor de
prescripţie, indiferent de unitãţile de timp în care sunt stabilite (luni sau ani), se face potrivit sistemului
calcului intermediar, aceasta în sensul cã ziua când începe curgerea termenului de prescripţie termenul este
inclusã în calcul. Calculul termenului de prescripţie se face întotdeauna prin determinarea momentului
naşterii la acţiune, adicã a zilei care marcheazã dies a quo (ziua când începe termenul) urmând dies a quam
(ziua când se sfârşeşte termenul) sã fie determinatã în funcţie de câtimea termenului avut în vedere.
Situaţiile care pot interveni în ceea ce priveşte începerea şi împlinirea termenului la acţiune - în
determinarea momentului începerii şi împlinirii termenului de prescripţie, trebuie avute în vedere şi anumite
necesitãţi prevãzute în mod expres prin lege care pot determina suspendarea, întreruperea şi repunerea în
termen. Dupã cum am mai arãtat, rolul şi importanţa prescripţiei extinctive se concretizeazã în ideea de
sancţiune a persoanelor interesate care din neglijenţă sau pasivitate nu sesizeazã organele de justiţie în
termenul prevãzut de lege pentru a-şi valorifica dreptul subiectiv pretins a fi încãlcat sau nerecunoscut.
Prin suspendarea prescripţiei dreptului la acţiune urmeazã sã înţelegem oprirea de drept a curgerii
termenului de prescripţiei pe timpul cât dureazã situaţiile limitate prevãzute de lege care îl pun pe titularul
dreptului în imposibilitatea de a acţiona. Aşadar, putem reţine cã situaţiile reglementate de art. 13 din
Decretul nr. 167/1958 vizeazã o imposibilitate juridicã de a acţiona, iar art. 14, din acelaşi decret, vizeazã o
imposibilitate moralã de a acţiona.
Cauzele de suspendare prevãzute în art. 9/Decr. 167/1958. Cauzele de suspendare a prescripţiei
extinctive sunt legale şi limitative. Acestea rezultă din conţinutul art. 13 şi 14 din Decretul nr. 167/1958:
1. Forţã majorã. Textul art. 13 litera a, foloseşte noţiunea de forţã majorã fãrã a da o definiţie acesteia,
însã doctrinã şi jurisprudenţa definesc forţa majorã ca fiind un eveniment imprevizibil şi insurmontabil
precum cutremurul de pãmânt, inundaţia şi altele asemenea.
2. Participarea la forţele armate ale României, care sunt puse pe picior de rãzboi. Va opera
suspendarea şi în situaţia în care atât creditorul cât şi debitorul fac parte din forţele armate ale României, iar
acestea sunt pe picior de rãzboi; simpla participare la forţele armate ale ţãrii (ca militar activ ori pentru
satisfacerea stagiului militar) nu constituie cauză de suspendare a prescripţiei extinctive. ªi aceastã cauzã
pune titularul dreptului la acţiune în imposibilitatea materialã (fizică) de a acţiona.
3. Reclamaţia administrativã - pânã la rezolvarea reclamaţiei administrative fãcute de cel îndreptãţit.
Pentru cã prevederile sã fie suspendatã, trebuie îndeplinite urmãtoarele condiţii:
- reclamaţia administrativă prealabilă sã aibã ca obiect "despãgubirii ori restituiri" în termenul unui contract
de transport sau de prestare a serviciilor de poştă şi telecomunicaţii;
- sã nu treacã mai mult de 3 luni de la înregistrarea reclamaţiei; dacã petiţionarul primeşte rãspuns, care nu-i
convine, înainte de împlinirea celor 3 luni, prescripţia este suspendatã numai pânã la primirea acelui rãspuns,
nefavorabil; dacã reclamaţia rãmâne nerezolvatã, neprimindu-se rãspuns, în cele trei luni, suspendarea
înceteazã, iar titularul dreptului la acţiune este în drept sã formuleze cerere de chemare în judecatã la organul
de jurisdicţie competent.
4. Între ocrotitor şi ocrotit, prescripţia e suspendatã cât timp socotelile nu au fost date şi aprobate, potrivit
-9-
art. 14 alin. 14 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958. Aceste dispoziţii se aplicã raporturilor dintre pãrinte, tutore
şi curator, pe de o parte şi cele ale cãrui bunuri sunt administrate de ocrotitorul legal pe de altã parte (minor,
interzis, cel ocrotit prin curatelã).
5. Prescripţia este suspendatã:
a) cât timp cel lipsit de capacitate de exerciţiu nu are reprezentant legal;
b) cât timp cel cu capacitate de exerciţiu restrânsă nu are ocrotitor legal care sã-i încuviinţeze actele.
Aceastã cauzã de suspendare priveşte minorul sub 14 ani, aceasta fiind interzisul judecãtoresc şi minorul
între 14 - 18 ani, aceasta fiind aplicatã pe toatã durata lipsei reprezentantului legal sau a ocrotitorului legal,
dupã caz. Din cele prezentate rezultă cã putem vorbi despre o imposibilitate de natură juridicã.
6. Prescripţia este suspendatã în raporturile dintre soţi - potrivit acestui alineat, prescripţia este suspendatã
pe toatã durata cãsãtoriei, fãrã a avea importanţã dacã soţii sunt sau nu despãrţiţi în fapt, în text nefiind
explicat acest aspect. Ne aflãm aici într-o imposibilitate moralã de a acţiona.

34. Efectele generale ale suspendãrii prescripţiei: potrivit art. 15 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958
"Dupã încetarea suspendãrii, prescripţia îşi reia cursul socotindu-se şi timpul scurs înainte de suspendare."
Potrivit acestor prevederi se face astfel distincţie între: a) efectul anterior cauzei de suspendare; b) efectul pe
durata cauzei de suspendare; c) efectul ulterior cauzei de suspendare. Pentru perioadã anterioarã cauzei,
suspendarea nu produce efecte juridice, intrând în calculul termenului de prescripţie şi timpul scurs între
începutul prescripţiei şi data suspendãrii acesteia.

35. Efectul special al suspendãrii: acest efect este reglementat de art. 15 alin. 2, potrivit cãruia:
"prescripţia nu se va împlini totuşi înainte de expirarea unui termen de 6 luni socotit de la data încetãrii
cauzei de suspendare, cu excepţia prescripţiilor mai scurte de 6 luni care nu se vor împlini decât dupã
exprimarea unui termen de o lunã de la suspendare". Prin urmare, acest efect special se produce doar în
cazurile în care:
- pânã la împlinirea termenului de prescripţie a rãmas mai puţin de 6 luni, dacã termenul de prescripţie
aplicabil este mai mare de 6 luni (ex. Termenul general de prescripţie de 3 ani);
- pânã la împlinirea termenului de prescripţie a rãmas mai puţin de o lunã dacã termenul de prescripţie
aplicabil este mai mic de 6 luni (ex. Termenul de 60 de zile prevãzut în art. 24 din Decretul nr. 167/1958).

36. Întreruperea PE: este acea modificare a cursului prescripţiei care constã în înlãturarea prescripţiei
scurse înainte de intervenţia cauzei de întrerupere. 5.6.1. Problema întreruperii cursului prescripţiei dreptului
la acţiune pune în discuţie atitudinea celor douã persoane care urmeazã sã figureze în cadrul procesului civil
în calitate de pãrţi, respectiv titularul dreptului subiectiv în calitate de reclamant şi titularul obligaţiei în
calitate de pârât.
În baza acestor consideraţii, putem defini întreruperea cursului prescripţiei dreptului la acţiune în felul
urmãtor:
"Oprirea cursului unei prescripţii începute datoritã atitudinii luate de una sau alta dintre viitoarele pãrţi a
procesului civil fãrã a se mai ţine seama de timpul care s-a scurs deja cu consecinţa începerii, dacã sunt
întrunite condiţiile cerute de lege unui nou termen de prescripţie a dreptului la acţiune".
Cauzele de întrerupere: sunt grupate în art. 16 din Decretul nr. 167/1958. Este de observat cã cele douã
cauze avute în vedere privesc atitudinea persoanei obligate (prima cauză) şi atitudinea titularului dreptului
încãlcat sau nerecunoscut (a doua cauză). Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 16 din Decretul nr. 167/1958,
Prescripţia se întrerupe:
a) prin recunoaşterea dreptului a cãrei acţiune se prescrie, fãcutã de cel în folosul cãruia curge
prescripţia";
b) "prin introducerea unei cereri de chemare în judecatã ori de arbitrare, chiar dacã cererea a fost
introdusã la o instanţã judecãtorească ori la un organ de arbitraj necompetent".
C) "printr-un act începãtor de executare", aceasta fiind o cauzã de întrerupere a prescripţiei dreptului de a
cere executarea silitã, fiind studiatã de dreptul procesual civil.
Articolul 16 din Decretul nr. 167/1958 mai prevede că "prescripţia nu este întreruptã dacã s-a pronunţat
încetarea procesului, dacã cererea de chemare în judecatã sau executare a fost respinsã, anulatã sau dacã s-a
perimat ori dacã cel care a fãcut-o a renunţat la ea." Aceste cauze de întrerupere a cursului prescripţiei
extinctive sunt legale, limitative, producând efecte de drept (ope legis).
- 10 -
37. Efectele întreruperii prescripţiei extinctive.
A. Reglementarea efectelor întreruperii prescripţiei extinctive: aceste efecte sunt reglementate în art.
17 din Decretul nr. 167/1958 care stabileşte cã: "Întreruperea şterge prescripţia începută înainte de a se fi ivit
împrejurarea care a întrerupt-o. Dupã întrerupere, începe sã curgã o nouã prescripţie. În cazul când
prescripţia a fost întreruptã printr-o cerere de chemare în judecatã ori de arbitrare sau printr-un act începãtor
de executare, noua prescripţie nu începe sã curgã cât timp hotãrârea de admitere a cererii nu a rãmas
definitivă sau, în cazul executãrii, pânã la îndeplinirea ultimului act de executare."
B. Analiza efectelor întreruperii prescripţiei extinctive: dupã cum rezultã din prevederile art. 17 alin. 1
şi 2 din Decretul nr. 167/1958, întreruperea prescripţiei extinctive produce un efect anterior şi un efect
posterior.
Astfel, anterior datei întreruperii, prescripţia este înlãturatã astfel încât timpul scurs între momentul de
început al prescripţiei şi data cauzei de întrerupere este socotit necurs. Efectul posterior întreruperii constă în
începerea unui nou termen de prescripţie. Dacã în cazul întreruperii prin recunoaştere efectele se produc
instantaneu, în cazul întreruperii prin cererea de chemare în judecatã, efectele se produc definitiv, pe data
rãmânerii definitive a hotãrârii judecãtoreşti de admitere a cererii, aceasta însemnând cã între data sesizãrii
instanţei şi data rãmânerii definitive a hotãrârii opereazã o întrerupere provizorie, sub condiţia admiterii
cererii şi rãmânerii definitive a hotãrârii.
Efectele întreruperii prescripţiei extinctive se produc de plin drept (ope legis), organul de jurisdicţie
urmând sã constate doar producerea lor.

38. Repunerea în termenul de prescripţie. Repunerea în termenul de prescripţie este acel beneficiu
acordat de lege titularului dreptului la acţiune, care din motive temeinice nu a putut formula acţiunea în
justiţie înãuntrul termenului de prescripþie, astfel cã organul jurisdicþional este îndreptãţit sã soluţioneze, în
fond, cererea de chemare în judecatã, deşi a fost introdusã dupã împlinirea termenului de prescripţie.
Repunerea în termenul de prescripţie este o instituţie juridicã consacrată cu caracter general în art. 19 din
Decretul nr. 167/1958: "Instanţã judecãtorească sau organul arbitral poate, în cazul în care constatã cã fiind
temeinic justificate, cauzele pentru care termenul de prescripţie a fost depãşit sã dispunã chiar din oficiu
judecarea sau rezolvarea acţiunii ori sã încuviinţeze executarea silitã.
Reglementãri cu caracter special întâlnim în dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 18/1991, potrivit cãrora
"Calitatea de moştenitor se stabileşte pe baza certificatului de moştenitor sau a hotãrârii judecãtoreşti
definitive ori, în lipsa acestora, prin probe din care rezultã acceptarea moştenirii.
- Art. 5 alin. 4 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţie
de locuinţă trecute în proprietatea statului, prevede: "Moştenitorii, în sensul prezentei legi sunt socotiţi de
drept acceptanţii succesiuni de la data depunerii cererii prevãzute la art. 14 pentru restituirea în natură a
apartamentelor, sau, dupã caz, pentru acordarea de despãgubiri."
- Art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia stabileşte
cã "Bunurile preluate de stat fãrã un titlu valabil, inclusiv cele obţinute prin vicierea consimţãmântului pot fi
revendicate de foşti proprietari sau succesorii acestora, dacã nu fac obiectul unor legi speciale de reparaţie".
- Potrivit art. 4 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic unor imobile preluate în mod abuziv
în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, se stabileşte cã: "Succesibilii care dupã data de 6 martie
1945 nu au acceptat moştenirea, sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile
care fac obiectul prezentei legi ...".

Persoanele. Persoana fizicã - omul ca titular de obligaţii şi drepturi civile.

39. Capacitatea de folosinţã a persoanelor: art.5, alin.2/Decr.31/954 - capacitatea de folosinţa este


capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii. Definiţia doctrina: aptitudinea generalã şi abstractã a unei
persoane prin încheierea de acte juridice civile. Caracterele juridice: legalitatea, generalitatea,
inalienabilitatea, intangibilitatea, egalitatea, universalitatea.

1. Legalitate - însuşirea de a nu putea fi reglementat. Capacitatea este recunoscutã tuturor persoanelor.


2. Generalitate - capacitatea este aptitudinea generalã. Aceastã aptitudine generalã nu se confunda cu
aceste drepturi.
- 11 -
3. Inalienabilitatea - nimeni nu poate renunţa nici în totalitate, nici în parte la capacitatea de folosinţã.
4. Intangibilitatea - capacitatea de folosinţa nu I se poate aduce limitãri decât în cazurile şi condiţiile
expres prestate de lege.
5. Egalitate - principiul egalitãţii - sexul, rasa, naţionalitatea, religiile, gradul de culturã ori originea nu
au nicio reglementare asupra capacitãţii.
6. Universalitate - este recunoscutã tuturor persoanelor. Nimeni nu poate fi lipsit de capacitate de
folosinţã.

40. Începutul capacitãţii de folosinţã a persoanei fizice - principiu în materie - capacitatea de


folosinţa începe de la naşterea persoanei fizice. Excepţia: capacitatea de folosinţa începe de la data
concepţiei. Drepturile capacitãţii sunt recunoscute de la concepţie, însã numai dacã el se naşte viu. Pentru a
succede, trebuie neapãrat ca persoane care succede sã existe în momentul deschiderii succesiunii, copilul
conceput se considera cã existã. Copilul nãscut mort este considerat cã nu existã.

41. Timpul legal de concepţie a copilului - timpul legal la concepţia copilului este timp cuprins între
a 300-a şi a 180-a zi înainte naşterii copilului. Art. 61 din Codul Familiei stabileşte doua prezumţii:
1. Prezumţia cele mai scurte gestaţii - aceasta prezumţie este cã care nu poate fi rãsturnatã prin proba
contrarã.
2. Prezumţia cele mai lungi gestaţii - este prezumţia potrivit cãreia concepţia copilului este posibilã în
oricare din zilele din intervalul 300-180 zile. Poate fi rãsturnatã prin proba contrarã.
Condiţii de aplicare a excepţiei de la articolul 7: aceastã capacitate este recunoscutã copilului conceput de
la data concepţiei numai în ceea ce priveşte dreptul, iar nu în ceea ce priveşte obligaţiile:
a) art.19/Decr.52/1954 - acceptarea moştenirii unui minor indiferent de vârsta va fi cunoscutã ca fiind
fãcutã sub beneficiu de inventar (în sensul cã pasivul succesoral se plãteşte din activul succesoral fãrã sã
existe o rãspundere de bunuri proprii);
b) acel copil sã se nascã în viu (prima respiraţie) - se verificã prin plãmâni.

42. Conţinutul capacitãţii de folos a persoanei fizice - consta în aptitudinea omului de a avea toate
drepturile şi obligaţiile civile. Aceste conţinut se obţine prin reunirea a douã lãturi:
- latura activã - aptitudinea omului de a avea drepturi subiective civile;
- latura pasivã - aptitudinea persoanei fizice de a avea obligaţii civile.
Reguli privind stabilirea conţinutului capacitãţii de folos:
1. Conţinutul se stabileşte prin raportare la sistemul legislativ al unui stat, în vigoare la un moment dat.
2. Întinderea realã a conţinutului este datã de luarea în considerare a îngrãdirii acestei capacitãţi.
3. Pentru stabilirea conţinutului trebuie sã avem în vedere nu numai drepturile civile, ci şi altele ce se
referã la acest conţinut.
4. Stabilirea conţinutului se face având în vedere aptitudinea omului de a fi titular de drepturi şi obligaţii
civile şi nu de drepturi şi obligaţii aparţinând altei ramuri de drept.
Îngrãdirile capacitãţii de folosinţa:
1. Dupã finalitatea lor: îngrãdirea cu caracter de sancţiune; îngrãdirea cu caracter sau mãsuri de protecţie
ocrotitoare.
2. Dupã cum opereazã ele: care opereazã de drept; care opereazã prin efectul unor hotãrâri judecãtoreşti
rãmase definitive.
3. Dupã izvorul lor: îngrãdiri stabilite în legea civilã sau în legea penalã.
Îngrãdirile capacitãţii de folosinţã a persoanei fizice. Incapacitaţi prevãzute în Codul Civil:
- art. 806 - minorul mai mic de 16 ani nu poate dispune în niciun fel prin donaţie sau testament de
bunurile sale;
- art. 7 - minorul de 16 ani poate dispune prin testament pentru jumãtate din bunurile de care dupã lege
poate dispune majorul;
- art. 809 - minorul de 16 ani nu poate dispune prin testament în favoarea tutorelui sau; majorul nu poate
sã dispunã prin donaţie sau prin testament în favoarea tutorelui sau atâta timp cât socotelile nu au fost date şi
primite;
- art. 810 - doctorii şi farmaciştii care au tratat personae pentru o boalã de care se moare nu pot fi
beneficiarii donaţiilor sau testamentelor de aceste persoane în timpul bolii lor; aceeaşi regulã se aplicã şi
- 12 -
preoţilor;
- art. 833 - testamentul fãcut pe mare nu poate avea ca destinatari ofiţerii navei respective cu excepţia
cazului în care sunt rude cu testatorul;
- art. 1307, alin. 1 - vânzarea între soţi este interzisã;
- art. 1308 - nu pot fi adjudecaţi în nume propriu sau prin interpuşi urmãtoarele persoane:
1. Tutorii pentru averea celor de sub tutela lor.
2. Mandatãrii pentru averea ce sunt înstrãinaţi sã vândã.
3. Administratorii averii comunelor şi stabilimentelor încredinţate lor spre îngrijire.
4. Funcţionarii publici pentru bunurile statului pe care sunt însãrcinaţi sã le vândã.
- Art. 1305 - judecãtorii, procurorii şi avocaţii nu pot cesionari de drepturi litigioase de competenţa
tribunalului în raza cãruia îşi desfãşoarã activitatea.
Incapacitaţi prevãzute de Codul Familiei:
- art. 128 - nu se pot încheia acte juridice intre tutore, soţul sãu, o rudã în linia dreaptã, fraţii şi surorile
tutorelui sau, pe de-o parte şi minorul, pe de altã parte;
- art. 123, alin. 3 - minorul nu poate sã facã donaţii care sã garanteze obligaţia altuia. Nulitatea absolutã
intervine în cazul încãlcãrii capacitãţilor care opresc încheierea intre cel incapabil şi orice altã persoanã.
Exista capacitãţi care sunt prevãzute în dreptul muncii, comercial, administrativ, capacitãţi care afecteazã
capacitatea de folosinţã a persoanei fizice. Concluzie: în acesta materie a capacitãţii de folosinţã a persoanei
fizice, capacitatea este regulã, iar incapacitatea este excepţia. Incapacitatea trebuie sã fie expres prevãzutã de
lege.
Încetarea capacitãţii de folosinţã a persoanei fizice - regula este prevãzutã în art. 7 şi art. 18 din Decret
31/1954, astfel, potrivit art. 7, capacitatea de folosinţã a persoanei fizice înceteazã odatã cu moartea acesteia.
În ceea ce priveşte moartea unor persoane existã douã ipoteze:
1. Moartea unei persoane poate fi constatata fizic prin examinarea cadavrului.
2. Ipoteza persoanei dispãrute a cãrei moarte nu poate fi constatata fizic, ipoteza în care se desfãşoarã
mãsura declarãrii judecãtoreşti a morţii. În ambele situaţii, data încetãrii capacitãţii de folosinţa este data
morţii, trecutã pe actul de deces al persoanei respective.
Declararea judecãtoreascã a morţii - art. 16-21 din Decretul 31/1954 şi din punct de vedere procesual
de art. 36-43 din Decretul 321/1954. Existã douã modalitãţi de declarare judecãtoreascã a morţii:
1. Declararea judecãtoreascã a morţii precedatã de declararea judecãtoreascã a dispariţiei
2. Declararea judecãtoreascã a morţii neprecedatã de declararea judecãtoreascã a dispariţiei (situaţia de
excepţie).

1. 43. Declararea judecãtoreascã a morţii precedatã de declararea judecãtoreascã a dispariţiei -


condiţia necesarã este aceea cã de la data ultimelor ştiri din care rezultã cã persoanã era în viaţã, sã fi trecut
minim un an. Prin data ultimelor ştiri înţelegem cã acea persoanã lipseşte de la domiciliu, ceea ce duce la o
incertitudine în ceea ce priveşte existenţa în viaţã a persoanei. Ea se stabileşte pe bazã de probe în sensul cã
se stabileşte o anumitã zi consideratã ca fiind data ultimelor ştiri. Dacã nu existe probe, aceastã datã este
ultima zi a lunii ultimelor ştiri sau ultima zi din anul ultimelor ştiri.
Procedura declarãrii judecãtoreşti a dispariţiei: a) Formularea cererii de declarare a dispariţiei; b)
Faza prealabilã a judecãţii; c) Faza judecãţii propriu-zise; d) Faza ulterioarã judecãţii propriu-zise.
Introducerea cererii se face de la instanţã de la ultimul domiciliu al persoanei dispãrute. Dupã ce
primeşte cererea, preşedintele instanţei va dispune prin organele primãriei şi poliţiei sã se facã
cercetãri pentru a culege cât mai multe date despre persoanã dispãrutã. Va dispune afişarea cererii la ultimul
domiciliu şi la primãrie cu invitarea celor ce vor putea da informaţii despre persoanã dispãrutã. Art. 38/Decr.
32/1954 - dupã trecerea a 45 de zile de la afişarea cererii, preşedintele va fixa un termen de judecatã cu
citarea pãrţilor. Persoanã dispãrutã va fi citatã la ultimul domiciliu. La judecatã, participarea procurorului
este obligatorie. Art. 30/Decr.3 2/1954 - hotãrârea judecãtoreascã de declarare a dispariţiei rãmasã definitorie
şi irevocabilã. Hotãrârea va putea fi comunicatã şi autoritãţii tutelare pentru a se numi un martor dacã sunt
îndeplinite condiţiile legale.
Efectul hotãrârii judecãtoreşti de declarare a dispariţiei - principiul este acela al îndeplinirii
condiţiei de fond pentru declararea judecãtoreascã a morţii persoanei respective. Persoanã dispãrutã este
prezumatã a fi în viaţã. Declararea judecãtoreascã a morţii precedatã de declararea
judecãtoreascã a dispariţiei: conform art. 16, alin. 2, Decret 31/1954 indicã urmãtoarele condiţii:
- 13 -
- sã existe o hotãrâre judecãtoreascã de declararea a dispariţiei rãmasã irevocabila care sã fi fost afişatã
timp de de 30 de zile;
- de la data ultimelor ştiri sã fi trecut patru ani;
- de la data afişãrii hotãrârii judecãtoreşti a dispariţiei sã fi trecut cel puţin şase luni.

2. 44. Declararea judecãtoreascã a morţii neprecedatã de declararea judecãtoreascã a dispariţiei


(situaţia de excepţie).
Conform art. 16, alin. 3, Decret 31/1954 indicã urmãtoarele condiţii:
- persoanã dispãrutã sã fi dispãrut în cursul unor fapte de rãzboi, accidente de cale feratã, naufragiu sau
într-o altã împrejurare asemãnãtoare care îndreptãţeşte a se supune decesul;
- de la data împrejurãrii dispariţiei sã fi trecut cel puţin un an. În ceea ce priveşte regula de declarare a
morţii, se aplicã aceeaşi regulã ca la procedura de dispariţie. În ceea ce priveşte data morţii, respectiv anul,
luna, ziua, aceasta este prevãzutã în mod expres în hotãrârea judecãtoreascã de declarare a morţii. Data
morţii nu trebuie confundatã cu data ultimelor ştiri, data pronunţãrii hotãrârii sau data rãmânerii irevocabile
a hotãrârii.
Efectele hotãrârii declarative de moarte: principalul efect îl constituie încetarea capacitãţii de
folosinţã a persoanei fizice la data stabilitã în hotãrâre ca fiind data morţii.

45. Anularea hotãrârii judecãtoreşti declarative de moarte: art. 20, Decr. 31/1954 indicã cã dacã cel
declarat mort este, de fapt, în viaţã, asta poate cere oricând anularea hotãrârii prin care s-a declarat moartea.
Cererea de anulare poate fi introdusã de orice persoanã interesatã la instanţã care a dat hotãrârea
judecãtoreascã. Se va face de urgenţã cu ascultarea concluziilor judecãtorului. Efectele anulãrii:
- efecte pe plan nepatrimonial - încetarea capacitãţii de folosinţa este înlãturatã;
- efectul patrimonial - cel declarat mort poate cere înapoierea bunurilor sale exceptând: dobânditorul cu
titlu oneros nu este obligat sã înapoieze bunurile dacã a fost de bunã credinţã, în sensul cã la data dobândirii
nu ştia cã persoana declaratã moartã este în viaţã.

46. Comorienţii - art. 21, Decr. 31/1954 - în cazul în care mai multe persoane au murit în aceeaşi
împrejurare, fãrã a se putea stabili dacã una a supravieţuit celeilalte, sunt socotite cã au murit deodatã.
Aceastã situaţie este numitã doctrina - situaţia comorienţilor. Prin interpretare extensivã, acest text de lege se
aplicã şi în situaţia în care mai multe persoane au murit în împrejurãri diferite fãrã a se putea stabili dacã una
a supravieţuit celeilalte. Situaţia comorienţilor presupune persoane între care exista vocaţie succesoralã
reciprocã.

47. Capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice - art. 5, alin. 3, Decr. 31/1954 - potrivit cãruia
capacitatea de exerciţiu este capacitatea de a-şi exercita drepturile şi asuma obligaţiile prin încheierea de acte
juridice civile.
Premisele capacitãţii de exerciţiu: a) existenţa capacitãţii de folos a persoanei fizice; b) existenţa
discernãmântului respectiv de aptitudinea omului de a avea reprezentarea consecinţelor juridice civile ale
manifestãrii sale de voinţã. Felurile capacitãţii de exerciţiu:
A. Lipsa capacitãţii de exerciţii: minorii sub 14 ani şi persoanele puse sub interdicţie judecãtoreascã
(alienaţii şi debilii mentali).
B. Capacitatea de exerciţiu restrânsã: minorii între 14-18 ani.
C. Capacitate de exerciţiu deplinã: majorii şi femeia cãsãtoritã înainte de 18 ani.

A. 48. Lipsa capacitãţii de exerciţii. Potrivit art. 11, alin. 1, Decr. 31/1954, nu au capacitate de exerciţiu:
a) minorul care nu a împlinit 14 ani; b) persoana pusã sub interdicţie. Enumerarea este limitativa! În materie
testamentara, limita este de 16 ani. Actele juridice ale celor care nu au capacitate de exerciţiu se fac de cãtre
reprezentanţii lor regali. Reprezentanţii legali sunt pãrinţii şi tutorii. În anumite cazuri reprezentarea legalã
este realizatã de curatorul celui lipsit de capacitate de exerciţiu. Care sunt actele juridice care pot fi încheiate
de cãtre persoanele fãrã capacitate de exerciţiu? Actele de conservare (care prin definiţie nu sunt
vãtãmãtoare, indiferent cine le fac, respectiv minorii sau majorii), somaţia, înscrierea unui privilegiu sau a
unei ipoteci, întreruperea prescripţiei, actele mãrunte: încheiate zilnic pentru nevoile curente - micile
cumpãrãturi de alimente, rechizite.
- 14 -
Încetarea lipsei capacitãţii de discernãmânt: pentru minor, lipsa capacitãţii de discernãmânt înceteazã
fie prin împlinirea vârstei de 14 ani, când dobândeşte capacitatea restrânsã de exerciţiu, fie prin moartea lui.
În ceea ce-l priveşte pe interzisul judecãtoresc, lipsa capacitãţii de exerciţiu înceteazã fie prin ridicarea
interdicţiei, fie prin moarte.

B. 49. Capacitatea de exerciţiu restrânsã. Art. 9, Decr. 31/1954: aptitudinea minorului între 14-18 ani de
a dobândi şi exercitã drepturi civile, asuma şi exercitã obligaţii civile, prin încheierea personală a unor acte
juridice civile. Aceasta începe cu împlinirea vârstei de 14 ani.
Actele juridice civile pe care minorul între 14-18 ani nu le poate încheia personal şi singur: acte de
conservare şi acte juridice mãrunte, depozitul special la cec, acte de administrare, dacã acestea nu sunt
lezionare, dacã a împlinit 16 ani, minorul poate dispune prin testament de jumãtate din ceea ce ar fi putut
dispune dacã ar fi fost major. Acte juridice civile pe care minorul le poate încheia numai cu încuviinţarea
ocrotitorului legal: acte de administrare, închirierea unui bun, contract de antrepriza pentru repararea unui
bun. Acte juridice pe care numai minorii le pot încheia cu dubla încuviinţare, atât a ocrotitorului lega, cât şi a
autoritãţii tutelare: contractul de vânzare-cumpãrare a unui bun, grevarea unui bun o sarcinã realã (gaj,
ipoteca), renunţarea la un drept, încheierea unei tranzacţii. Acte juridice interzise minorului de la 16-18 ani:
minorul nu poate sã facã nici chiar cu încuviinţare donaţii şi nici sã garanteze obligaţia altora; este interzis
încheierea actelor juridice intre tutori, soţul sãu, rudele în linie dreaptã, fraţii şi surorile tutorelui pe de o
parte şi minorul pe de altã parte. Încetarea capacitãţii de exerciţiu restrânsã:
- la împlinirea vârstei de 18 ani;
- femeia care se cãsãtoreşte înainte de a împlini 18 ani;
- minorul este pus sub interdicţie judecãtoreascã;
- prin moarte.

C. 50. Capacitatea de exerciţiu deplinã - aptitudinea general şi abstractã a omului de a exercita drepturi
civile şi a a asuma obligaţii civile prin încheierea personal şi singur de acte juridice civile. Începe la
împlinirea vârstei de 18 ani. Persoanã ce are capacitate deplinã de exerciţiu poate sã încheie orice act civil
personal şi singur, aceasta rezultând din generalitate capacitãţii de exerciţiu. Se aplicã incapacitãţile de
folosinţa ale persoanei fizice. Încetarea capacitãţii de exerciţiu deplinã:
- la moartea persoanei;
- prin punerea sub interdicţie judecãtoreascã;
- prin anularea/desfiinţarea cãsãtoriei înainte ca femeia sã fi împlinit 18 ani (în opinia unor autori, în
cazul desfacerii cãsãtoriei, femeia îşi pãstreazã capacitatea de exerciţiu deplinã);
- în cazul cãsãtoriei curative, dacã femeia a fost d buna credinţã la încheierea cãsãtoriei, hotãrârea de
anulare rãmâne irevocabila înaintea împlinirii de 18 ani.
Consecinţele încãlcãrii regulilor capacitãţii de exerciţiu - în materia capacitãţii de exerciţiu,
sancţiunea care intervine este nulitatea relativã a actului juridic. Ea este o nulitate de fond şi expresã,
prevãzutã în art. 25, alin. 2/Decr. 32/1954, precum şi în art. 133, alin. Final şi art. 147 din Codul Familiei.

- 15 -