Sunteți pe pagina 1din 32

Expertiza judiciara ca procedeu probatoriu

1. Scurta introducere expertiza ca procedeu probatoriu

In practica judiciara, cateodata organele judiciare sunt puse in faa unor probleme pe care
nu le pot rezolva singure, astfel fiind necesare cunotinele unor specialiti din domeniile tiinei,
artei, tehnicii etc. In astfel de cazuri, legea le permite i uneori chiar le obliga sa recurga la
ajutorul specialitilor. Prin urmare, ori de cate ori in vederea lamurarii unor imprejurari necesare
elucidarii cauzei, organele judiciare au nevoie de parerea unor persoane care au cunotine de
specialitate, ele numesc unul sau mai muli experi, stabilind i problemele ce trebuie soluionate,
asupra carora urmeaza sa se pronune acetia. Actele normative denumesc aceste activitai
desfaurate de specialiti prin termenul de 'expertize'. Datorita faptului ca se desfaoara in cadrul
unui proces, ele sunt reglementate de legiuitor sub denumirea de 'expertize judiciare'.

Expertiza este un procedeu probatoriu, adica o modalitate prin care se obine un mijloc
de proba. Mijloacele de proba sunt enumerate in mod limitativ in art. 64 alin. 1 C.pr.pen. i sunt:
declaraiile invinuitului sau ale inculpatului, declaraiile parii vatamate, ale parii civile i ale
parii responsabile civilmente, declaraiile martorilor, inscrisurile, inregistrarile audio sau video,
fotografiile, mijloacele materiale de proba, constatarile tehnico-tiinifice, constatarile medico-
legale i expertizele, doar prin aceste mijloace de proba putandu-se obine probele in procesul
penal[1].

2. Noiunea i obiectul expertizei judiciare

Expertiza poate fi definita ca fiind activitatea de cercetare a unor imprejurari de fapt,


necesare stabilirii adevarului obiectiv in cauza supusa soluionarii de catre un expert, prin
cunotine specifice fiecarei specialitai, activitate desfaurata la cererea organului judiciar in
situaia in care acesta nu poate singur sa lamureasca respectiva imprejurare de fapt.[2]

Termenul de obiect al expertizei are mai multe inelesuri, acestea fiind: obiectul
expertizei in inelesul ei, obiectul propriu-zis, material al expertizei i obiectul raportului de
expertiza, adica obiectivele unui caz concret de expertiza, intrebarile la care trebuie sa raspunda
expertul. Cunoaterea obiectului expertizei judiciare are o importana deosebita atat teoretica, cat
i practica.

Obiectul generic al expertizei judiciare este aratat in Codul de procedura penala, care, in
art. 116, stipuleaza: cand pentru lamurirea unor fapte sau imprejurari ale cauzei, in vederea
aflarii adevarului, sunt necesare cunotinele unui expert, organul de urmarire penala ori instana
de judecata dispune, la cerere sau din oficiu, efectuarea unei expertize. Prin urmare, obiectul
expertizei reclama o anume competena tiinifica, tehnica sau de alta natura, in afara de cea
juridica care revine in exclusivitate organelor judiciare.[3]
Fiecare expertiza are un obiect specific care face posibila delimitarea genului de expertiza
solicitata i care urmeaza a fi realizata de o anume categorie de specialiti pentru lamurirea
imprejurarilor de fapt ale cauzei. Obiectul specific el expertizei se refera la obiectele expertizate,
purtatoare de informaii, in legatura cu care se pune problema stabilirii unor fapte i imprejurari
de fond, spre pilda, in cazul expertizei medico-legale, obiectul material il reprezinta, in principal,
corpul uman a carui examinare permite stabilirea starii de sanatate psihica, examinarea secreiilor
biologice etc., in cazul expertizei criminalistice obiectele materiale sunt cele pe care se afla
urmele, obiectele folosite la savarirea infraciunii, armele de foc i muniiile, drogurile etc.

Necunoaterea exacta a obiectului expertizei judiciare duce la orientarea incorecta a


organelor de urmarire penala i a instanei de judecata in cazul in care se dispune efectuarea unei
expertize, intrucat nu se cunoate intotdeauna obiectul fiecarui gen de expertiza judiciara
(tehnica, criminalistica, medico-legala, contabila) sau al fiecarui gen de expertiza criminalistica
(chimica, traseologica, balistica etc.). De asemenea, necunoaterea obiectului expertizei judiciare
duce i la confundarea expertizei cu diverse aciuni pur procesuale (spre pilda, experimentul in
cadrul anchetei), a dispunerii sau respingerii neintemeiate a expertizei, a inlocuirii acesteia cu
alte modalitai de cunoatere a opiniei unor specialiti (de exemplu, solicitarea unei constatari
tehnico-tiinifice sau a unui simplu aviz tehnic).

Printr-o ordonana in faza de urmarire penala sau printr-o incheiere in faza de judecata se
face cunoscut obiectul expertului, ocazie cu care i se aduc la cunotina intrebarile la care
acesta urmeaza sa raspunda (art. 118 alin. 1 i art. 113 alin. 1 din C.pr.pen.). Intrebarile
formulate de organele judiciare trebuie sa ina cont de posibilitaile tehnico-tiinifice existente.
De asemenea, trebuie sa se ia in considerare anumite condiii de fond i de forma pentru
formularea intrebarilor, precum: sa fie formulate intr-un limbaj clar i precis, sa aiba o legatura
logica intre ele, termenii utilizai sa nu fie ambigui sau improprii, modul de formulare sa oblige
la un raspuns cert, pozitiv sau negativ, sa nu oblige pe expert sa traga concluzii care nu in de
specialitatea sa, sa nu solicite soluionarea unor probleme care sunt de competena organelor
judiciare, sa nu solicite expertului sa faca aprecieri cu privire la incadrarea juridica sau la forma
de vinovaie.[4]

3. Dispunerea i efectuarea expertizei

Conform art. 116 C.pr.pen., Cand pentru lamurirea unor fapte sau imprejurari ale cauzei,
in vederea aflarii adevarului, sunt necesare cunotinele unui expert, organul de urmarire penala
ori instana de judecata dispune, la cerere sau din oficiu, efectuarea unei expertize. Prin urmare,
expertiza poate fi dispusa in cursul urmaririi penale de catre organul de urmarire penala, prin
rezoluie motivata inainte de punerea in micare a aciunii penale i prin ordonana motivata dupa
punerea in micare a aciunii penale, conform opiniei majoritare a doctrinei, sau in faza de
judecata, de catre instana, printr-o incheiere.

3.1. Cazuri de efectuare obligatorie a expertizelor

Utilizarea expertizei este limitata, in sensul ca recurgerea la ea este facultativa de regula,


administrarea ei fiind lasata la aprecierea organelor judiciare. In procesul penal, parile ii pot
spune i ele cuvantul cu privire la necesitatea i obiectul expertizei. Organul judiciar poate in
mod liber sa aprecieze daca intr-o cauza concreta este sau nu admisibila i concludenta o
expertiza.[5] Insa aceasta libertate trebuie exercitata cu mult discernamant, organele judiciare
fiind obligate sa aprecieze judicios utilitatea acestui procedeu probatoriu. Astfel, nu trebuie sa se
abuzeze de folosirea acestuia in sensul de a fi admise cu multa uurina atunci cand nu e necesar,
insa nici sa fie inlaturate in mod greit.

Totui, sunt cazuri in care expertiza este obligatorie, astfel ca organul judiciar trebuie sa
recurga la acest procedeu probatoriu, fara a mai avea drept de apreciere cu privire la necesitatea
sa. Astfel, art. 117 C.pr.pen. dispune ca expertiza e obligatorie in urmatoarele situaii:

1. in cazul infraciunii de omor deosebit de grav;

2. cand organul de urmarire penala sau instana de judecata are indoiala asupra starii psihice a
invinuitului sau inculpatului[6];

3. daca nu s-au stabilit cauzele morii prin intermediul unei constatari medico-legale anterioare.

In primele doua cazuri se efectueaza o expertiza psihiatrica obligatorie intr-o unitate de


specialitate. Internarea persoanei expertizate se dispune de organele de cercetare, cu aprobarea
procurorului sau de catre instana de judecata. Dispoziia de internare este obligatorie i in caz de
opunere se aduce la indeplinire prin organele de poliie.

Instana de judecata trebuie in cazul expertizelor obligatorii sa analizeze i cererile


parilor cu privire la efectuarea expertizei i sa dispuna internarea inculpatului intr-o unitate
sanitara de specialitate, pentru examinarea acestuia de catre o comisie competenta. In cazul
expertizei psihiatrice obligatorii, atat prima expertiza cat i cele suplimentare trebuie efectuate,
conform art. 117 alin. 2 C.pr.pen., in instituii sanitare de specialitate, in condiii de internare a
invinuitului sau a inculpatului, de catre medici psihiatri.

In afara situaiilor prevazute de art. 117 din Codul de procedura penala, expertiza mai este
obligatorie i in cazul realizarii unor instituii procesuale, spre pilda suspendarea urmaririi
penale sau amanarea sau intreruperea executarii pedepsei.[7]Astfel, art. 239 C.pr.pen.
stipuleaza obligaia efectuarii unei expertize medicale in cazul in care invinuitul sau inculpatul
acuza o stare de boala grava in cursul urmaririi penale sau a judecaii i care il impiedica sa ia
parte la proces. In acest scop, organul de cercetare penala inainteaza dosarul procurorului, cu
propunerea de suspendare a urmaririi penale, urmand ca acesta sa se pronune printr-o ordonana.
Conform art. 453 alin. 1 din C.pr.pen., in cazul condamnatului cu pedeapsa inchisorii sau
deteniei pe viaa, se stabilete printr-o expertiza medico-legala ca sufera de o boala care il pune
in imposibilitatea de a executa pedeapsa, aceasta poate fi amanata. De asemenea, pentru
amanarea sau intreruperea executarii masurii internarii intr-un centru de reeducare se va efectua
in mod obligatoriu o expertiza medico-legala, conform dispoziiilor art. 491' din C.pr.pen.

Cazurile de expertiza obligatorie din articolele 239, 453, 455 i 491 din C.pr.pen. prezinta
un coninut deosebit, reprezentand o condiie pentru realizarea unor instituii procesuale, ca
suspendarea urmaririi penale sau amanarea executarii pedepsei, spre deosebire de expertizele
obligatorii prevazute de art. 117 din C.pr.pen., care sunt mijloace de proba prin care se dovedete
o fapta sau imprejurare ce intra in obiectul probaiunii din cauza respectiva, ajutand la stabilirea
adevarului i la buna soluionare a cauzei.

Articolul 99 aliniatul 2 din Codul penal prevede un alt caz de expertiza obligatorie,
stipuland ca minorul care are varsta intre 14-16 ani raspunde penal, numai daca se dovedete
ca a savarit fapta cu discernamant. Astfel, exista obligaia organelor judiciare ca prin
ordonana sa dispuna efectuarea unei expertize psihiatrice de catre unitaile medicale de
specialitate i sa propuna masurile legale ce se cuvin, in funcie de concluziile expertizei.[8]

3.2. Aspecte privind contradictorialitatea expertizei

Contradictorialitatea este un principiu fundamental al dreptului procesual penal, in


temeiul acestui principiu partile putand sa formuleze cereri, sa propuna si sa administreze probe
si sa puna concluzii cu privire la toate problemele de fapt si de drept de care depinde corecta
solutionare a procesului. Astfel, contradictorialitatea ingaduie partilor in litigiu sa participe in
mod activ la prezentarea, argumentarea si dovedirea drepturilor sau apararilor lor in cursul
desfasurarii procesului, avand dreptul de a discuta si combate sustinerile facute de fiecare dintre
ele, precum si de a-si expune punctul de vedere asupra motivelor instantei in scopul stabilirii
adevarului si al pronuntarii unei hotarari legale si temeinice.

In materie de expertize, in special in materie penala, Curtea impune statelor obligatia ca


acuzatul sa poata solicita judecatorului dezbaterea contradictorie a raportului de expertiza[9],
inclusiv prin posibilitatea de a obtine audierea ca martor a unei persoane, susceptibila sa combata
evaluarea expertului[10]. Astfel, CEDO a conchis, in cazul Bonisch v. Austria (6 mai 1985), o
incalcare a articolului 6(1), deoarece expertul citat de aparare nu a beneficiat de aceleasi
prerogative ca si expertul desemnat de acuzare. De remarcat este faptul ca sistemul romanesc de
expertize criminalistice se afla intr-o situatie similara, in sensul ca expertul citat de aparare
trebuie sa fie avizat/aprobat/numit de organele judiciare, in unele situatii de
catre acuzare/procuror (a se vedea prevederile art.7 OG 75/2000 si L488/2002), nu beneficiaza
de aceleasi preorgative ca si expertul criminalist oficial (a se vedea prevederile art.7 OG 75/2000
si L488/2002), avand doar dreptul sa formuleze observaii cu privire la obiective, materialele
examinate, modul de efectuare a expertizei i obiecii cu privire la raportul de expertiza, la
rezultate, la concluzii. In speta, daca procurorul prezinta un raport de expertiza criminalistica
intocmit de catre expert criminalist oficial, atunci si partea trebuie sa aiba dreptul la un expert
criminalist independent si sa prezinte un raport de expertiza criminalistica intocmit de acesta,
care sa aiba aceleasi prerogative ca si primul. In prezent, acest lucru nu este posibil in Romania.

Art.124 alin. (2) prevede ca cand se socotete necesar, se cer expertului lamuriri
suplimentare in scris, ori se dispune chemarea lui spre a da explicaii verbale asupra raportului de
expertiza. In acest caz, ascultarea expertului se face potrivit dispoziiilor privitoare la ascultarea
martorilor. Astfel, experii sunt ascultai atunci cand trebuie sa dea lamuriri suplimentare faa de
raportul de expertiza scris depus la dosar.[11]

In funcie de procedura de efectuare, se face distincie intre:


1. expertiza aparent necontradictorie, cum este cazul expertizelor medico-legale i
criminalistice, in cazul carora organul de urmarire penala sau instana care dispune efectuarea
expertizei prin ordonana respectiv incheiere comunica institutului de specialitate prin adresa
actul de dispoziie ce cuprinde i formularea obiectivelor i termenul de efectuare, impreuna cu
dosarul cauzei. Conducerea institutului de specialitate numete expertul, iar fiecare dintre pari
are dreptul sa solicite ca un expert recomandat de ea sa participe la efectuarea expertizei.

2. expertiza contradictorie, spre pilda expertizele tehnice sau cele contabile, in situaia carora,
conform art. 120 C.pr.pen., organul de urmarire penala sau instana de judecata, cand dispune
efectuarea expertizei, fixeaza un termen la care sunt chemate parile i expertul. La acest termen
se intiineaza parile i expertul despre obiectul expertizei i intrebarile la care expertul trebuie
sa raspunda i li se aduce la cunotina ca au dreptul sa faca observaii cu privire la aceste
intrebari si ca pot solicita modificarea sau completarea lor. Parile mai sunt informate asupra
faptului ca au dreptul sa ceara numirea i a cate unui expert recomandat de fiecare din ele care va
participa la efectuarea expertizei. Ulterior examinarii cererilor i obieciilor parilor i expertului,
organul de urmarire penala sau instana invedereaza expertului termenul in care el trebuie sa
efectueze expertiza, informandu-l totodata daca la efectuarea acesteia urmeaza sa participe i
parile.[12] Astfel, contradictorialitatea expertizei este asigurata prin drepturile prevazute in
art. 120. Raportul de expertiza este supus discuiei contradictorii a parilor, ceea ce reprezinta o
aplicare a principiului contradictorialitaii.[13]

O problema speciala se poate pune in cazul in care urmarirea penala este inceputa in
rem. Conform art. 116 C.pr.pen., efectuarea unei expertize, de orice natura ar fi aceasta, poate fi
dispusa doar de instana judecatoreasca, in cursul judecaii, sau de organul de urmarire penala,
ceea ce presupune implicit ca in prealabil urmarirea penala sa fi fost inceputa in respectiva cauza,
dupa cum reiese din art. 201 alin. 1 C.pr.pen (Urmarirea penala se efectueaza de catre procurori
i de catre organele de cercetare penala).

Situaia in care urmarirea penala a fost inceputa in personam nu prezinta dificultai,


intrucat, prin definiie, identitatea invinuitului sau inculpatului este cunoscuta, i atunci se vor
aplica regulile mai sus prezentate. Dimpotriva, in caz ca urmarirea penala a fost inceputa in
considerarea faptei prevazuta de legea penala, adica in rem, cu toate ca nu exista inca invinuit
sau inculpat in cauza, pot exista pari vatamate. Despre parte civila sau parte responsabila
civilmente nu se poate vorbi inca, in aceasta faza a procesului penal, din moment ce lipsete
invinuitul sau inculpatul in cauza, intrucat, dupa cum dispune art. 15 alin. 1 C.pr.pen, persoana
vatamata se poate constitui parte civila in contra invinuitului sau inculpatului i a persoanei
responsabile civilmente, iar aceasta din urma, conform art. 24 alin. 3 C.pr.pen., este chemata sa
raspunda doar pentru pagubele provocate prin fapta invinuitului sau a inculpatului. Totui, i in
aceasta ipoteza se poate dispune efectuarea unei expertize de catre organul de urmarire penala,
intrucat este indeplinita condiia prevazuta implicit de art. 116 C.pr.pen., anume sa fie inceputa
deja urmarirea penala in cauza, chiar i doar in rem.

In acest ultim caz, anume cel al inceperii urmaririi penale in rem, in vederea respectarii
exigenelor prevazute de art. 120 alin. 1 C.pr.pen., organul de urmarire penala, atunci cand
fixeaza termenul, va trebui sa cheme, pentru invederarea drepturilor procesuale prevazute de art.
120 alin. 2-3 C.pr.pen., doar partea vatamata, neexistand invinuit sau inculpat in cauza i prin
urmare neputandu-se vorbi nici de constituire de parte civila sau parte responsabila civilmente.

Se pune problema opozabilitaii expertizei in aceste condiii, legalitatea efectuarii unei


astfel de expertize. Consideram ca dispunerea de catre organele de urmarire penala a efectuarii
unei expertize in aceste condiii este legala, aceasta urmand a produce efecte procesuale depline,
faa de toate persoanele, inclusiv deci faa de cele care vor dobandi ulerior in cadrul procesului
calitatea de invinuit sau inculpat. Opozabilitatea expertizei faa de aceste persoane se deduce
inclusiv din obligaia invinuitului sau inculpatului de a lua procedura din stadiul in care aceasta
se afla in momentul dobandirii calitailor procesuale mai sus aratate.

S-ar putea argumenta ca astfel se incalca drepturile invinuitului sau inculpatului


prevazute in art. 120 C.pr.pen., insa aceasta aparenta incalcare poate fi inlaturata cu prilejul
prezentarii materialului de urmarire penala, deoarece acetia au, conform art. 250-252 C.pr.pen.,
dreptul de a formula noi cereri, inclusiv de administrare de noi probe, spre pilda efectuarea unui
supliment de expertiza conform art. 124 C.pr.pen., sau, daca este necesar, chiar a unei expertize
noi, conform art. 125 C.pr.pen. [14]

4. Recuzarea expertului

Sunt situaii cand experii, dei intrunesc toate condiiile legale pentru a fi numii experi,
devin incompatibili datorita unei calitai funcionale sau poziiei lor in proces. Sunt
incompatibili de a fi experi, datorita calitaii lor funcionale, acele persoane care indeplinesc in
cauza respectiva lucrari legate de funcia lor oficiala, conform art. 54 C.pr.pen. i anume:
judecatorul, procurorul care pune concluzii in instana i aparatorul. Sunt incompatibili de a fi
experi, datorita poziiei lor procesuale, inculpatul, partea vatamata, martorul sau orice alte
peroane care ar fi interesate in cauza respectiva.

In conformitate cu prevederile art. 11 din Ordonana Guvernului Romaniei nr. 65/1994,


experii contabili nu pot sa efectueze lucrari pentru agenii economici sau pentru instituiile unde
sunt salariai i nici pentru cei cu care acetia sunt in raporturi contractuale sau se afla in
concurena.

Conform art. 54 alin. 2 C.pr.pen., calitatea de expert este incompatibila cu aceea de


martor in aceeai cauza; calitatea de martor are intaietate, astfel ca in cazul in care cel numit
expert cunoate personal anumite imprejurari de fapt ale cauzei, deci in situia in care poate fi
audiat ca martor, el nu mai poate fi numit expert in aceeai cauza. Aceasta ingradire a capacitaii
generale de a fi expert este justificata de prezumia lipsei de obiectivitate in cauza a celor
considerai incompatibili.[15]

In C.pr.pen. sunt stabilite modalitaile de soluionare a situaiilor de incompatibilitate a


experilor, art. 54 C.pr.pen. dispunand ca normele privind cazurile de incompatibilitate, de
abinere i de recuzare se aplica i experilor. Prin urmare, exista doua cai de inlaturare a
incompatibilitaii: abinerea, aceasta fiind modalitatea prin care persoana care are cunotina ca
se afla in vreunul din cazurile de incompatibilitate comunica faptul ca inelege sa nu participe la
desfaurarea procesului penal i recuzarea, modalitatea prin care, in lipsa unei declaraii de
abinere, oricare parte a procesului penal cere ca persoana aflata in vreunul din cazurile de
incompatibilitate sa fie oprita de la participarea la desfaurarea procesului penal.[16]

5. Expertiza ADN

5.1. Scurta privire asupra evoluiei expertizei ADN

ADN, miraculoasa substana ce conine intreaga informaie genetica, a devenit o


adevarata cheie a medicinii moderne i a medicinii legale, in particular. Concentrandu-i atenia
asupra lungilor filamente diafane de ADN, geneticienii au realizat, in mai puin de 15 ani,
progrese spectaculoase in ceea ce privete prelucrarea materialului genetic cu ajutorul
tehnologiilor biologice moleculare. Amprentele genetice constituie rezultatul procesului de
genotipare al ADN-ului uman in scopul identificarilor de persoane.[17]

Introducerea tehnicilor de genetica moleculara in medicina legala s-a facut incepand cu


anul 1985, cand sir A. Jeffreys a aratat ca in structura ADN se gasesc familii de secvene
repetitive cu structura similara i ca fiecare sistem este unic pentru fiecare individ. Aceasta
metoda numita amprenta genetica (DNA fingerprinting)[18] a dovedit ca aduce mai multe
informaii pentru identificare decat toate metodele clasice la un loc.

Imediat ce s-a stabilit ca fiecare individ este unic prin motenirea genetica pe care o are i
ca acest lucru poate fi determinat, genotiparea ADN a fost unanim acceptata in multe domenii ale
medicinii legale. Acest lucru nu a fost uor de realizat, pe de o parte datorita opozanilor
conservatori i, pe de alta parte, drumului necesar de a fi parcurs pana la admiterea testului ADN
ca proba in instana. Pe masura validarii performanelor i fiabilitaii sistemelor de markeri ADN,
testele genetice au fost insuite de comunitatea tiinifica din intreaga lume, tendina care s-a
accentuat mult in ultimii 5-6 ani odata cu generalizarea tehnologiilor PCR i a celor de
secveniere i detecie automata.

Privind evoluia acceptanei testelor ADN, putem observa ca, daca la inceput acestea s-
au folosit doar pentru soluionarea anumitor cazuri problema, la care celelalte metode au fost
neconcluzive, azi ele sunt utilizate i acceptate unanim. In prezent in Statele Unite ale Americii
toi nou-nascuii sunt testai pentru determinarea ADN, iar Pentagonul are in baza de date
profilul genetic al tuturor soldailor sai. Acest lucru se intampla i cu persoanele condamnate
pentru delicte savarite prin violena. Din cauza acestor masuri s-au facut dezbateri aprinse
pentru a stabili daca genotiparea ADN i stocarea informaiilor obinute incalca sau nu drepturile
individului.[19]

5.2. Colectarea i conservarea probelor

Pentru a fi analizat, ADN-ul coninut intr-un eantion de probe trebuie mai intai izolat,
adica separat de ceilali constitueni ai eantionului. Tehnica amprentelor genetice poate fi
aplicata tuturor probelor biologice ce conin celule nucleate: sange, sperma (exceptand cazurile
de azoospermie), fragmente de esuturi (incepand cu pielea i pana la esutul osos, pulpa dentara
i firul de par), lichid aminotic, saliva.[20]
Molecula de ADN este o molecula stabila, mai stabila decat multe alte proteine care fac,
de obicei, obiectul analizelor in laboratoarele medico-legale. Degradarea ADN-ului are loc sub
aciunea unor enzime proprii celulei, ADN-azele, i este accelerata de factori din mediul
ambiental, in special: umiditatea, caldura, razele ultraviolete i contaminarea bacteriana. Din
acest motiv este indispensabila prelevarea i conservarea corecta a probelor biologice destinate
tipurilor genetice, in condiii de refrigerare, uscaciune sau protejate de lumina solara. Eforturile
trebuie concentrate in aceasta direcie, intrucat reprezinta prima garanie a unor analize de
calitate. Neglijena sau ignorana in manipularea probelor sau la transport poate prejudicia
intreaga testare, lucru critic uneori in activitatea de identificare, putandu-se ajunge la rezultate
fals pozitive, fals negative sau neconcludente. Erorile pot fi consecina nerespectarii de catre
personalul laboratorului a protocoalelor de lucru, a evaluarii greite a datelor primare, a unui
accident, a falsificarii sau substituirii probelor.[21]

In general, exista doua metode de colectare a probelor destinate analizelor in laborator:


(1) colectarea directa a urmelor i (2) transferul urmelor pe un substrat mai bun sau mai uor
manevrabil (spre pilda, transferul unei picaturi de sange de pe asfalt pe un tampon de vata). Este
preferata intotdeauna prima metoda intrucat aceasta nu presupune pierderi prin manipulare i se
bazeaza pe prelevarea probei, impachetarea ei in mod corespunzator i transportul acesteia in
laborator pentru conservare i analiza.[22]

5.3. Aplicabilitatea genotiparii ADN

Metoda moderna de analiza a identificarii umane, genotiparea ADN, are o aplicabilitate


foarte larga in domeniul medicinii legale i este utilizata in mod curent pentru:

Identificarea suspecilor pe baza probelor biologice recoltate de la locul faptei;

Disculparea suspecilor nevinovai;

Eliberarea inocenilor din inchisoare;

Stabilirea filiaiei pe linie materna sau paterna;

Identificarea ramaielor umane rezultate in urma unor catastrofe sau atentate;

Identificarea agresorilor sexuali;

Probleme de emigraie;

Stabilirea relaiilor de descendena biologica cu aplicabilitate in antropologie.

5.4. Analiza i interpretarea statistica a rezultatelor testelor ADN in cazuistica penala

Investigaiile genetice sunt un adevarat amestec de genetica moleculara, tiine biostatice


i tehnologie in care analiza i interpretarea informaiilor obinute reprezinta etapa eseniala a
intregii proceduri. Evaluarea statistica a unui test ADN presupune identificarea tuturor factorilor
care intervin in calculul probabilistic astfel incat rezultatul final al testului sa nu fie subevaluat
sau supraevaluat.

inta analizei ADN in scop judiciar este de a testa ipoteza prin care doua probe recoltate
independent (de la suspect i de la locul faptei) provin din aceeai sursa biologica, daca exista
sau nu relaii de filiaie intre doi indivizi. Concluziile formulate in urma analizelor ADN privind
relaia in care se afla profilele genetice ale probelor studiate (provenind de la suspect i proba
recoltata) pot avea trei rezultate:

rezultat de excludere: apare in situaia in care profilele genetice prezinta una sau
mai multe neconcordane la o serie de markeri ADN investigai, intrucat nu provin
din aceeai sursa biologica excluderea are un caracter absolut, nefiind necesare
testari suplimentare.

rezultat de probabilitate (includere): apare in cazul in care alelele fiecarui locus


ADN genotipat pentru cele doua probe sunt identice intrucat pot proveni din
aceeai sursa biologica pentru formularea rezultatului final se ateapta
prelucrarea biostatistica a rezultatelor.

rezultat neconcludent: apare in cazul in care profilele genetice obinute in urma


genotiparii sunt inutilizabile insa nu au un caracter absolut; de cele mai multe ori
se repeta analiza ADN pe alte probe sau pe aceleai probe, pentru a se formula o
concluzie cu valoare in instana: de includere sau de excludere.

Ca i in cazul serologiei clasice, evaluarea testelor genetice se face cu ajutorul termenilor


de probabilitate, utilizandu-se teorema lui Bayes. Conform acestei teoreme, probabilitatea ca
doua evenimente necondiionate sa se produca simultan este egala cu produsul celor doua
probabilitai considerate independent. Astfel, avand doua evenimente A i B independente,
probabilitatea ca ele sa se desfaoare simultan este:

P(A,B) = P(A) P(B)

5.5. Aspecte legislative internaionale din domeniul testarii genetice

In Anglia, Criminal Justice Act din 1995 permite poliiei sa recolteze probe non-intime
pentru analiza ADN a oricarui individ ce savarete o infraciune pedepsita cu inchisoarea.
Recoltarea de probe pentru genotiparea ADN este de asemenea permisa pentru toi suspecii unui
caz i in situaia in care persoana nu este considerata vinovata de catre justiie, profilul genetic
ramanand in baza de date, i mai mult, proba recoltata poate fi reanalizata ulterior printr-o noua
tehnologie ADN mai performanta. Motivul pentru care legislaia engleza permite acest lucru este
bazat pe statistica, care arata ca o mare majoritate din persoanele condamnate pentru violuri au
avut condamnari anterioare pentru delicte minore.

In alte ari europene profilul genetic intra in baza de date doar daca infractorul este
condamnat pentru un delict grav. In Germania, toate probele ADN prelevate pentru analize se
transmit anonim i numai daca persoana se dovedete vinovata este inclusa in baza de date. In
Olanda, probele ADN se pot recolta numai daca ajuta la soluionarea cazului. Astfel, daca un
suspect recunoate ca a comis un viol nu se mai preleveaza nicio proba i nu mai intra in baza de
date.

In SUA, legislaia privind formarea bazelor de date este focalizata in special pe


condamnaii pentru viol i omucideri. i aici, in unele state, legislaia prevede colectarea
probelor ADN de la toi condamnaii, iar in unele state federale legile sunt inaplicabile pentru
minori. In alte state federale, legea nu permite prelevarea de probe ADN de la acuzaii aflai in
arest pana la eliberarea lor pe cauiune i astfel se poate pierde timp preios sau ar putea parasi
ara. Legislaia statului California din 2001 prevede reinerea dovezilor biologice din trialurile
criminalistice atata timp cat criminalul se afla in inchisoare. Scopul acestei legi este de a asigura
dovezile biologice ale tuturor suspecilor in cazul unei retestari a ADN pentru ca s-a constatat ca
un mare numar de persoane au fost reabilitate in urma retestarii ADN. Acest lucru a fost posibil
datorita faptului ca in timpul procesului nu s-a putut efectua testul ADN sau ca s-a declarat in
mod eronat potrivirea dintre proba de ADN a condamnatului i a celei prevelate de la locul
crimei. Astfel, in perioada 1989-2003 in SUA au fost reabilitate 328 persoane din care 145
datorita retestarii ADN, iar in perioada 1999-2003, 50% din reabilitari s-au facut prin retestarea
ADN.

Exista in prezent un consens general ca bazele de date accelereaza investigaiile


criminale, ajutand in acelai timp la eliminarea suspecilor inoceni. Crearea Bazelor de Date
Naionale, precum i perspectivele extinderii lor la nivel transnaional, suscita inca vii discuii cu
privire la drepturile persoanelor a caror ADN este stocat in aceste baze, deoarece o analiza
genetica poate in orice moment releva i alte date decat cele legate de identificare, atentand grav
la intimitatea unui individ uman.[23]

5.6. Reglementarea bazelor de date genetice naionale

Pentru a uura munca criminalitilor i pentru a se evita producerea unor erori judiciare,
statul roman a fost nevoit, la insistenele structurilor judiciare vest-europene, sa ia masuri pentru
realizarea unei uriae baze de date menite sa stocheze probe biologice, mai precis mostre de
ADN de la infractorii periculoi, dar si de la cetaenii voluntari. Astfel, s-a nascut Legea nr.
76/2008 privind organizarea i funcionarea Sistemului Naional de Date Genetice Judiciare, lege
care a aparut in Monitorul Oficial in 2008, in aprilie, iar acum, in mod normal, ar fi trebuit deja
pusa in aplicare, fapt ce nu s-a intamplat inca.

Articolul 1 al acestei legi stipuleaza ca (1) Prezenta lege are drept scop constituirea
Sistemului Naional de Date Genetice Judiciare, denumit in continuare S.N.D.G.J., pentru
prevenirea i combaterea unor categorii de infraciuni prin care se aduc atingeri grave drepturilor
i libertatilor fundamentale ale persoanei, in special dreptului la viaa i la integritate fizica i
psihica, precum i pentru identificarea cadavrelor cu identitate necunoscuta, a persoanelor
disparute sau a persoanelor decedate in urma catastrofelor naturale, a accidentelor in masa, a
infraciunilor de omor sau a actelor de terorism. (2) Prezenta lege stabilete condiiile in care pot
fi prelevate probe biologice de la anumite persoane fizice sau din urmele ramase la locul
comiterii unor infraciuni, in vederea determinarii profilului genetic, precum i condiiile in care
pot fi prelucrate datele cuprinse in S.N.D.G.J. (3) In S.N.D.G.J. se verifica i se compara profile
genetice i date cu caracter personal, in scopul: a) excluderii persoanelor din cercul de suspeci i
identificarii autorilor infractiunilor cuprinse in anexa care face parte integranta din prezenta lege;
b) stabilirii identitaii persoanelor - victime ale catastrofelor naturale, ale accidentelor in masa i
ale actelor de terorism; c) realizarii schimbului de informaii cu celelalte state i combaterii
criminalitaii transfrontaliere; d) identificarii participanilor la comiterea infraciunilor cuprinse
in anexa. In anexa sunt cuprinse infraciunile pentru care pot fi prelevate probe biologice, in
vederea introducerii profilelor genetice in S.N.D.G.J. i anume: omor, omor calificat, omor
deosebit de grav, pruncucidere, ucidere din culpa, determinarea sau inlesnirea sinuciderii,
vatamare corporala, vatamare corporala grava, loviri sau vatamari cauzatoare de moarte, lipsire
de libertate in mod ilegal, sclavie, viol, act sexual cu un minor, perversiune sexuala, corupie
sexuala, incest, talharie, tortura, rele tratamente aplcate minorului, tratamente neomenoase i
altele.

Tot potrivit legii, prelevarea se face obligatoriu, in cazul persoanelor condamnate


definitiv pentru o serie de infraciuni considerate grave, cum ar fi omor, pruncucidere, ucidere
din culpa, vatamare corporala, lipsire de libertate, sclavie, viol, incest, talharie, rele tratamente
aplicate minorului, genocid, furt de obiecte de patrimoniu. Prelevarea probelor biologice de la
aceste persoane se face, potrivit legii, la eliberarea din penitenciar, de personalul medical al
penitenciarului, cu sprijinul personalului de paza i in prezena unui poliist, fara nicio alta
notificare prealabila din partea instanei de judecata. Probele care ar trebui sa se recolteze de la
aceste persoane constau in 'probe epiteliale colectate prin periaj al mucoasei bucale, iar in
situatiile in care nu se poate realiza aceasta modalitate, prin recoltarea unor celule epiteliale din
regiunea feei'.

In afara de condamnai, pot intra in aceasta baza de date si suspeci sau 'persoane care au
avut contact cu locul comiterii infraciunii in mod justificat sau accidental', insa, in cazul
acestora, pentru prelevarea de probe e nevoie de consimamantul lor i de o hotarare
judecatoreasca.

Aceste mostre sunt pastrate pana in momentul in care persoana de la care au fost
prelevate implinete 60 de ani sau, in cazul in care moare pana la implinirea acestei varste, datele
mai sunt pastrate in sistem timp de cinci ani de la data decesului.

Responsabil de acest proiect, in implementarea caruia a fost implicata i Autoritatea


Nationala a Penitenciarelor, este Inspectoratul General al Politiei, prin Institutul National de
Criminalistica - unitatea care are sarcina de a prelucra si stoca aceste date, prin doua unitati
distincte, intre care comunicarea e restrictionata prin lege. Beneficiarii acestei baze de date sunt,
conform legii, organele judiciare, Serviciul Roman de Informatii si, pe principiul reciprocitatii,
organele judiciare ale altor ari comunitare.

5.7. Aspecte legate de dreptul la viaa privata

Deocamdata, dei nu au avut vreun efect concret, prevederile legislative cu privire la


Sistemul Naional de Date Genetice Judiciare au devenit un prilej bun pentru deinui de a
formula excepii de neconstituionalitate in procesele in care sunt implicati, motivand
restrangerea drepturilor omului. In anul 2009, Curtea Constitutionala a fost nevoita sa ia in
discutie exceptia de neconstituionalitate 289/2009, ridicata intr-un proces penal, excepie care
viza tocmai Legea cu privire la Sistemul National de Date Genetice Judiciare, contestata pe
motiv ca 'prevederile ei incalca dispoziiile constitutionale referitoare la viata intima, familiala i
privata i dreptul la respectarea vietii private si de familie, deoarece se realizeaza o ingerina a
autoritatii publice in viata privata, ingerina care nu este necesara intr-o societate democratica'.

Magistraii Curtii Constitutionale au respins aceasta excepie de neconstitutionalitate,


motivand ca drepturile consacrate de Convenia pentru apararea drepturilor omului si a
libertatilor fundamentale nu sunt absolute, putand fi supuse anumitor limitari ori restrictii din
partea autoritailor. 'Dreptul la viaa privata poate fi supus anumitor ingerine cu condiia ca
acestea sa fie prevazute de lege, sa urmareasca un scop legitim, sa apara ca necesare intr-o
societate democratica, sa priveasca un drept aparat de Convenie i sa fie proporionale cu scopul
urmarit'.

5.8. Valoarea probanta a expertizei amprentelor genetice

In sistemul roman este incident principiul liberei aprecieri a probelor, potrivit art. 63 alin.
2 C.pr.pen. probele neavand o valoare dinainte stabilita. Aprecierea fiecarei probe se face de
organul de urmarire penala sau de instana de judecata in urma examinarii tuturor probelor
administrate, in scopul aflarii adevarului.[24] Prin urmare, regula o reprezinta intotdeauna
coroborarea probelor administrate i evaluarea lor in ansamblu.

Expertiza amprentelor genetice, avand valoarea probanta a unei expertize, nu prezinta o


valoare probanta superioara, dei, in mod tradiional, este considerata regina probelor sau
proba absoluta.

In practica s-a pus problema admisibilitaii probei ADN in justiie, punandu-se mai multe
intrebari al caror raspuns este fundamental pentru folosirea analizelor ADN in cercetare. Dintre
acestea enumeram urmatoarele:

cat de mare, din punct de vedere fizic, trebuie sa fie proba biologica pentru ca analiza de
laborator sa poata pune in evidena structura ADN a unui individ?

care este vechimea maxima admisa a unei astfel de probe i care sunt factorii care pot
duce la rezultate false, pentru evitarea unor erori judiciare?

exista o zona anume a corpului uman de unde proba relevanta trebuie recoltata pentru a fi
concludenta i in ce condiii?

se poate confunda, sau nu, ADN-ul uman cu ADN-ul altor organisme vii?

La aceste intrebari, cercetatorii implicai in proiectul genomului uman au venit cu


raspunsuri, lamurind fiecare aspect in parte. Astfel, in primul rand, s-a demonstrat tiinific ca
marimea probei supuse analizei pentru determinarea ADN-ului poate fi redusa pana la
dimensiunea unei molecule, ADN-ul fiind prezent in absolut toate celulele unui organism viu (cu
excepia eritrocitelor), indiferent din ce parte a corpului provin. In ceea ce privete vechimea
probelor biologice, dilema a fost soluionata prin cercetari efectuate asupra unor probe a caror
vechime depaete mai multe mii de ani (mumiile egiptene). Cu privire la delimitarea stricta
existenta intre ADN-ul organismelor vii, pe specii i subspecii, cercetarile ultimilor 25 de ani au
rezolvat tranant problema. Prin utilizarea markerilor i sondelor umane nu exista posibilitatea
hibridizarii fragmentelor umane cu fragmente de la alte specii cu care ar putea fi contaminata
proba de interes judiciar.

Deosebit de important este faptul ca toate arile care au adoptat o astfel de tehnologie au
apelat la specialiti din organismele internaionale care au elaborat reguli stricte, incepand cu
ridicarea probelor din campul infracional i finalizand cu interpretarea profilelor genetice
obinute, reguli care s-au materializat prin legi stricte. In acest mod, atat magistraii, cat i cei
care instrumenteaza cazul au domeniul foarte clar definit.

Faptul ca analizele ADN se pot efectua pe cantitai foarte mici de probe provenite de la
organisme, la origine vii, ca vechimea acestora nu constituie niciun impediment in determinarea
lor, precum i alcatuirea harii complete a genomului uman, care exclude posibilele confuzii ale
ADN-ului uman cu ADN-uri mai puin cunoscute, dau analizelor ADN un carcater unic, de
proba a probelor.

Unele controverse sunt legate de interpretarea rezultatelor expertizei amprentei genetice.


Astfel, maniera de exprimare in raportul de laborator a valorii probante a analizei in calitate de
mijloc de proba, in cazul in care profilul genetic obinut din eantionul prelevat de la locul faptei
corespunde cu cel aparinand suspectului suscita numeroase controverse. Pentru a determina
aceasta valoare, expertul trebuie sa calculeze probabilitatea ca amprenta obinuta pe baza ADN-
ului autorului infraciunii sa aparina unei persoane nevinovate. Pentru eliminarea unor astfel de
suspiciuni, pe langa afirmaia ca suspectul este persoana de la care provin probele biologice
analizate, deci persoana vinovata, expertul trebuie sa completeze concluziile raportului de
expertiza cu precizarea probabilitaii acestei posibilitai.

5.9. Avantaje i dezavantaje ale metodei amprentei genetice

Avantajele acestei analize sunt, in esena, urmatoarele:

identifica caracteristici ale individului i nu ale unor grupuri largi, precum ar fi cele patru grupe
sanguine sau cele ase grupe serice pretabile pentru probele ridicate de la locul faptei;

caracteristicile individului nu ii pierd personalitatea in cadrul amestecurilor (amestecuri de


sange sau secreii), putandu-se decela contribuia faptuitorilor sau a victimei;

necesarul de proba este foarte mic, in unele cazuri, chiar daca proba prezinta denaturari cauzate
de factorii de mediu, putand fi analizate, situaie in care metodele clasice nu dau rezultate;

posibilitatea automatizarii constituie un mare avantaj, fiind inlaturate erorile umane i


subiectivismul interpretarilor rezultatelor;
posibilitatea stocarii analizelor in memoria calculatorului duce la obinerea unor banci de date
care pot fi utilizate prin suprapunere cu amprentele genetice ale unor faptuitori descoperii
ulterior, principiul fiind identic cu cel utilizat in sistemul AFIS;

scoaterea din cauza, rapid i definitiv a suspecilor nevinovai;

identificarea rapida a vinovailor pe baza unei puternice prezumii;

o mai buna administrare a justiiei;

increderea marita a publicului in sistemul justiiei i diminuarea criminalitaii.

Printre dezavantaje se enumera:

gradul de performana (probabilitatea de identificare a persoanei) depinde de tehnica utilizata


(uzual folosindu-se mai multe metode), de gradul de specializare i de experiena tehnicienilor;

admisibilitatea probei ar putea fi contestata invocandu-se aa-numita brother defence, legatura de


rudenie: persoana vinovata i victima ar putea avea in profilul ADN o poriune cu benzi identice
datorita faptului ca au un autor comun. Ignorarea acestui aspect ar insemna incalcarea
principiului constituional al prezumiei de nevinovaie;

calitatea analizelor, aparatura utilizata, reactivii specifici i gradul de pregatire a tehnicienilor


duc la costuri ridicate ale determinarilor. Condiiile de asepticitate foarte drastice impun luarea
de precauii extreme in manipularea probelor biologice;

metodele genetice utilizeaza simultan fragmente de acizi nucleici i reactivi de multiplicare,


existand posibilitatea intercontaminarii probelor sau contaminarea lor de catre personal, in cazul
in care nu sunt respectate masurile de securitate (gradul aseptic, gradul de sterilizare a incaperii,
reactivilor, ustensilelor i accesoriilor).

Anchetatorii i procurorii care au recurs la profilele ADN trebuie sa tie ca avocaii


apararii vor putea pune in discuie, in cazul anumitor chestiuni, admisibilitatea acestui mijloc de
proba. Principalele puncte contestate, de obicei, sunt urmatoarele:

eventuala contaminare a eantioanelor care poate duce la o interpretare eronata a rezultatelor sau
chiar la invalidarea lor completa;

compararea cu un segment de populaie insuficient pentru calculul probabilitailor;

manipularea eantioanelor in condiii defectuoase sau lipsa de fiabilitate a procedurilor de


laborator.

Toate aceste puncte sensibile au fost soluionate prin faptul ca laboratoarele care
efectueaza profile genetice cu aplicabilitate judiciara, prin sistemul de asigurare a calitaii nu
obin recunoaterea oficiala decat in momentul in care organismele internaionale verifica
competena personalului, aparaturii i a tehnologiei aplicate. Dupa parcurgerea acestor etape sunt
analizate in paralel, in laboratoare acreditate i cele aspirante, seturi identice de probe,
comparandu-se rezultatele, iar momentul in care acestea sunt identice se permite funcionarea
acelui laborator.

5.10. Domenii de aplicare a metodelor genetice

Metodele genetice ii gasesc aplicabilitatea pentru toata gama de infraciuni, avand in


vedere principiul conform caruia profilul genetic al urmelor biologice ridicate de la locul faptei
(urme litigiu) sunt identice cu cele ale unor persoane din cercul de banuii sau din baza de date
(model de comparaie).

Astfel, in cazul omuciderii, profilul genetic se va stabili plecand de la urmele de sange


(uscate sau proaspete), care se vor compara cu amprenta victimei i cu cea a suspectului obinuta
pe baza unei prelevari de sange de la acesta.

In cazul violurilor, profilul genetic se determina analizand sperma recuperata din vaginul
victimei care va fi comparata cu profilul ADN al suspectului, obinut pe baza prelevarii unei
mostre de sange de la acesta. In cazul violurilor, a perversiunilor sexuale sau a infraciunilor de
pedofilie se poate individualiza fiecare participant al amestecurilor de secreii. i in aceasta
situaie demonstraia este certa.

In cazul accidentelor de circulaie, produse pe drumurile publice, cu fuga de la locul


accidentului, daca s-a descoperit material uman pe caroseria vehiculului, profilul genetic se va
stabili plecand de la celulele prelevate de pe maina i comparate cu cele ale victimei. Daca
exista corespondena, rezulta ca vehiculul purtator al urmelor biologice este cel care a accidentat
victima.

Pentru identificarea cadavrelor, o soluie ar fi determinarea filiaiei in condiiile in care


ascendenii sau descendenii sunt prezumai. In aceasta situaie, rolul cheie este deinut de ADN-
ul mitocondrial care se distruge mult mai greu.

Furtul prin efracie i infraciunile legate de sigurana circulaiei pe drumurile publice


sunt cele mai frecvente i cele mai susceptibile sa lase urme din care se vor preleva ulterior
eantioane de ADN.[25]

6. Valoarea probanta a raportului de expertiza

Aprecierea probelor reprezinta, in general, operaia finala a activitaii de administrare a


probelor i determina masura in care acestea formeaza organelor judiciare convingerea certa ca
faptele i imprejurarile la care se refera au avut sau nu loc in realitate. Ea poate interveni insa in
anumite limite, i, anterior administrarii i examinarii probelor, cand se pune problema
admisibilitaii lor i a verificarii fiabilitaii probei.[26] Astfel, art. 67 alin. (3) C.pr.pen. prevede
ca admiterea sau respingerea cererii de administrare a probelor se face motivat, iar potrivit art.
67 alin. (2) cererea pentru administrarea unei probe nu poate fi respinsa daca proba este
concludenta i utila, ceea ce ar putea insemna ca organul judiciar i-a conferit deja o valoare
(estimativa), inainte de a o administra, fie prin coroborarea ei cu probele deja administrate, fie
prin raportarea ei la cerinele de relevana prevazute de lege.[27] Astfel, art. 67 Conform art. 63
alin.(2), probele nu au valoare mai dinainte stabilita, astfel ca in sistemul roman a fost consacrat
principiul liberei aprecieri a probelor. Aceasta apreciere se face de catre organul de urmarire
penala sau de instana de judecata in urma examinarii tuturor probelor administrate, in vederea
aflarii adevarului. Prin urmare, regula o reprezinta coroborarea probelor administrate i evaluarea
lor in ansamblu, sistemul roman necunoscand vreo ierarhizare a mijloacelor de proba, nicio
proba neavand fora superioara celorlalte probe.[28] Pe de alta parte, pentru a putea fi utilizate in
procesul penal, probele trebuie obinute in mod legal, art. 64 C.pr.pen. stipuland ca Mijloacele
de proba obinute in mod ilegal nu pot fi folosite in procesul penal.[29]

Cu toate ca, in abstracto, i se acorda o deosebita autoritate, avand in vedere fundamentul


sau tiinific, expertizei in mod practic, ca i celorlalte mijloace de proba, nu ii este recunoscuta o
fora probanta absoluta, ci concluziile expertului sunt supuse liberei aprecieri a organului
judiciar. Este posibil ca, uneori, o expertiza sa nu reflecte realitatea, fie datorita lipsurilor in
pregatire, fie datorita altor cauze i, pe cale de consecina, valoarea lor probatorie este validata
prin apreciere in intreg ansamblul probelor existente in cauza.[30]

Constatarile de fapt ale experilor leaga organele judiciare, spre pilda aratarea cercetarilor
facute in prezena parilor i susinerile acestora facute in prezena experilor, data raportului de
expertiza. Aceste meniuni cuprinse in raportul de expertiza fac dovada pana la inscrierea in fals,
intrucat experii au lucrat in calitate de delegai ai organelor judiciare. In schimb, organele
judiciare nu sunt legate de concluziile raportului care constituie doar elemente de convingere,
care raman la libera lor apreciere.

S-a pus in practica o problema referitoare la valoarea concluziilor probabile ale


expertului, recunoscandu-se in schimb unanim valoarea concluziilor certe pozitive sau negative.
Astfel, in doctrina, unii autori au susinut ca atata timp cat sunt doar probabile, concluziile nu au
valoare i mai mult incurca organul judiciar decat sa-l ajute. Totui, parerea majoritara in
doctrina este ca aceste concluzii probabile au valoarea lor, deoarece nu exclud posibilitatea
existenei unei situaii de fapt, i deci, ele pot fi luate in considerare, au fora probanta in masura
in care se coroboreaza, sunt confirmate de celelalte probe administrate in cauza. De asemenea,
ele pot evidenia anumite aspecte a caror importana nu a fost remarcata de organul judiciar.
Acest punct de vedere il consideram cel mai realist, intrucat pot exista situaii in care expertul nu
poate ajunge la nicio concluzie i din acest motiv trebuie luat in considerare faptul ca in cazul
concluziilor probabile, expertul reuete totui sa ajunga la o concluzie care se bazeaza pe date
faptice stabilite in mod concret i obiectiv i pe o motivaie tiinifica a situaiilor care nu au
permis o certitudine.

In masura in care concluziile nu sunt argumentate, acestea nu pot constitui temeiul


convingerii organelor judiciare i a soluiei date in cauza, trebuind sa fie completata expertiza
printr-un supliment sau, dupa caz, sa fie efectuata o noua expertiza.[31]

In cazul administrarii a doua expertize contradictorii, organul judiciar nu are voie sa


procedeze la o medie aritmetica intre cele doua, ci este obligat saa accepte motivat una dintre
expertize pe care o considera mai fundamentata tiinific, mai concordanta cu realitatea i care
este sprijinita i de alte probe din dosar. In ceea ce privete expertizele medico-legale, daca se
ajunge la concluzii contrare, este obligatorie obinerea avizului Comisiei Superioare Medico-
Legale. Obligativitatea rezulta din prevederile art. 8 al Regulamentului de aplicare a Decretului
nr. 446/1966 i numai daca exista doua sau mai multe acte medico-legale, ale caror concluzii
sunt contrare.

Raportul de expertiza este supus discuiei contradictorii a parilor, ceea ce, in acelai
timp, reprezinta o aplicare a principiului contradictorialitaii i un real ajutor, in numeroase
cazuri, dat organului judiciar in aprecierea corecta a concluziilor experilor, deoarece cu aceasta
ocazie parile pot dezvalui unele elemente eseniale pentru activitatea de apreciere a expertizei
desfaurata de organele judiciare.[32]

7. Asemanari i deosebiri intre constatarea tehnico-tiinifica i expertiza

Nu se poate vorbi despre expertize fara a se face vreo referire i la constatarile tehnico-
tiinifice, care sunt procedee probatorii prin care se folosesc, in faza de urmarire penala,
cunotinele unui specialist sau tehnician in vederea lamuririi urgente a unor fapte sau
imprejurari ce necesita cunotinele unui asemenea specialist. Astfel, intre cele doua instituii
exista atat asemanari, cat i deosebiri de importana deosebita. Vom incerca sa ne referim la
acestea pe scurt, in cele ce urmeaza.

Asemanari:

Atat expertizele, cat i constatarile tehnico-tiinifice ii aduc un aport important la realizarea


scopului procesului penal, respectiv, aflarea adevarului i tragerea la raspundere penala a
faptuitorului;

Atat expertizele, cat i constatarile tehnico-tiinifice sunt mijloace de proba cu valoare de sine-
statatoare, reglementate de Codul de procedura penala;

Atat expertizele, cat i constatarile tehnico-tiinifice au obiectul fixat de organul judiciar;

In cazul amandurora, operaiile i concluziile se consemneaza intr-un raport.[33]

Deosebiri:

In timp ce expertizele constituie mijloace de proba atat in procesul penal, cat i in procesul civil,
putand fi dispuse de organul de urmarire penala sau de instana de judecata, constatarile tehnico-
tiinifice sunt mijloace de proba specifice numai procesului penal, putand fi dispuse numai de
organele de urmarire penala, numai refacerea sau completarea lor putand fi dispuse de instana
de judecata;

Sub aspectul raiunii care le justifica, daca pentru efectuarea expertizei, organele judiciare
apreciaza ca este necesar in interesul aflarii adevarului sa apeleze la cunotinele unor specialiti
pentru lamurirea unor fapte sau imprejurari, in cazul constatarilor tehnico-tiinifice, pe langa
realizarea acestei condiii, organul judiciar trebuie sa constate fie pericolul dispariiei unor
mijloace de proba, fie primejdia schimbarii situaiei de fapt, precum i necesitatea lamuririi
urgente a unor fapte sau imprejurari ale cauzei;

Sub raportul momentului din care pot fi dispuse, constatarea tehnico-tiinifica poate fi dispusa
numai din momentul imediat inceperii urmaririi penale doar in faza de urmarire penala, pe cand
expertiza poate fi dispusa atat dupa inceperea urmaririi penale, cat i dupa punerea in micare a
aciunii penale i chiar in faza de judecata;

Daca in cazul expertizelor parile au dreptul sa cunoasca obiectul expertizei i sa faca obiecii la
intrebarile puse expertului, la efectuarea constatarii tehnico-tiinifice acestea nu participa in nici
un fel;

Expertul este persoana care are cunotine de specialitate intr-un domeniu al tiinei, tehnicii,
artei i care este abilitata in mod oficial in calitate de expert de a lamuri chestiuni care in
procesul judiciar necesita asemenea cunotine. El funcioneaza in cadrul laboratoarelor
criminalistice sau institutelor medico-legale sau ca persoana particulara atestata (in cazul
expertizelor contabile), iar constatarile sunt efectuate de specialiti, care sunt persoane ce poseda
cunotine i experiene dintr-un domeniu anume, care funcioneaza, de regula, pe langa sau in
cadrul instituiei de care aparine organul de urmarire penala sau in cadrul unor instituii de
specialitate ale Ministerului Sanataii;

Cand refacerea sau completarea constatarii tehnico-tiinifice ori medico-legale este dispusa de
instana de judecata, raportul se trimite procurorului, pentru ca acesta sa ia masuri in vederea
completarii sau refacerii lui, iar cand organul de urmarire penala sau instana de judecata
constata, la cerere sau din oficiu, ca expertiza nu este completa, dispune efectuarea unui
supliment de expertiza, fie de catre acelai expert, fie de catre altul;

Constatarile tehnico-tiinifice au ca obiect cercetarea mai puin aprofundata a unor situaii de


fapt, coninutul lor fiind redus la o constatare, in timp ce expertizele au un obiect mai amplu
constand intr-o investigare mai amanunita, mai ampla a problemei de specialitate supusa
soluionarii, expertul exprimand un punct de vedere in problema respectiva, chiar interpretand
constatarile efectuate anterior.[34]

8. Modificarile aduse de proiectul noului Cod de Procedura Penala in materia expertizei

In primul rand, este de remarcat faptul ca in proiectul noului Cod nu mai este
reglementata constatarea tehnico-tiinifica, regasindu-se doar expertiza, art. 1 al proiectului
prevazand ca Efectuarea unei expertize se dispune cand evaluarea unor fapte sau
imprejurari ce prezinta importanta pentru aflarea adevarului in cauza,
impune constatarea (s.n.) si opinia unui expert. In actualul Cod nu se prevede prin ce act
poate fi dispusa expertiza de catre organul de urmarire penala, ceea ce inseamna ca e
vorba de rezoluie motivata, aceasta constituind regula in materie, in timp ce proiectul
noului Cod prevede expres ordonana motivata ca act de dispunere a expertizei de catre
organul de urmarire penala. De asemenea, proiectul noului Cod prevede expres cine poate
cere dispunerea unei expertize, in faza de urmarire penala putand cere partile, subiectii
procesuali principali sau avocatii acestora, iar in faza de judecata, partile, persoana
vatamata sau avocatii acestora, procurorul. Cererea de efectuare a expertizei trebuie
formulata in scris, cu indicarea faptelor si imprejurarilor supuse evaluarii si a obiectivelor
care trebuie lamurite de expert.

Proiectul prevede faptul ca expertiza poate fi efectuata de experti oficiali sau de experti
independenti autorizati din tara sau din strainatate. Specialistii care functioneaza in cadrul
organelor judiciare sunt asimilati expertilor oficiali, aceasta prevedere fiind necesara,
luand in considerare faptul ca a fost desfiinata instituia constatarilor tehnico-tiinifice,
specialitii, dupa cum rezulta din proiect, fiind asimilai experilor oficiali.

De asemenea, proiectul prevede, in art.170 alin.(7) faptul ca In domeniile strict


specializate, daca pentru intelegerea probelor sunt necesare anumite cunostinte specifice
sau alte asemenea cunostinte, instanta poate solicita opinia unei personalitati sau a mai
multor personalitati ori specialisti din domeniul respectiv. Dispozitiile relative la audierea
martorului sunt aplicabile in mod corespunzator. Proiectul prevede posibilitatea
organului judiciar de a desemna doi sau mai muli experi in situatia in care, ca urmare a
complexitatii expertizei, sunt necesare cunostinte specializate din discipline distincte,
regula ramanand insa desemnarea unui singur expert. Ca i in actualul Cod, se prevede
dreptul parilor de a solicita ca la efectuarea expertizei sa participe un expert recomandat
de acestea, prevazandu-se in plus ca in cazul in care expertiza este dispusa de instanta,
procurorul poate solicita ca un expert recomandat de acestea sa participe la efectuarea
expertizei.

In ceea ce privete incompatibilitatea expertului, se face referire, ca i in actualul


Cod, la cazurile de incompatibilitate a judecatorului, insa acestea difera parial faa de cele
prevazute in actualul Cod. Astfel, la unele cazuri de incompatibilitate s-a renunat, cum ar
fi faptul ca exista imprejurari din care rezulta ca este interesat sub orice forma, el, soul
sau vreo ruda apropiata, la cazul referitor la dumanie, la cel referitor la liberalitaile
primite de la una din pari, avocatul sau mandatarul acesteia, insa toate aceste ipoteze sunt
acoperite de un nou caz de incompatibilitate introdus de proiect, unul mai general, anume
ca exista o suspiciune rezonabila ca impartialitatea judecatorului este afectata. De
asemenea, daca in actualul Cod sunt limitate actele de urmarire penala ce constituie cazuri
de incompatibilitate in caz ca au fost efectuate de cel in cauza, reducandu-se la punerea in
micare a aciunii penale, trimiterea in judecata sau punerea de concluzii, proiectul
prevede incompatibilitatea in cazul efectuarii oricaror acte de urmarire penala sau al
participarii, in calitate de procuror, la orice procedura desfasurata in fata unui judecator
sau a unei instante de judecata.

Un element de noutate il constituie art. 172 alin. (2), care prevede ca Participarea ca
expert de mai multe ori in aceeasi cauza constituie motiv de incompatibilitate, cu exceptia
celui recomandat de parte, spre deosebire de art. 54 alin. (3) din actualul Cod, care
stipuleaza ca Participarea ca expert sau ca interpret de mai multe ori in aceeai cauza nu
constituie un motiv de recuzare. Un alt element de noutate este dat de posibilitatea
procurorului de a formula cerere de recuzare a expertului, in actualul Cod cererea putand fi
facuta doar de pari.
Proiectul prevede dreptul expertului de a refuza efectuarea expertizei pentru aceleasi
motive pentru care martorul poate refuza depunerea marturiei. De asemenea, daca in
actualul Cod, dupa ce se prevede ca expertul are dreptul de a lua cunotina de materialul
dosarului necesar pentru efectuarea expertizei, se continua cu In cursul urmaririi penale,
cercetarea dosarului se face cu incuviinarea organului de urmarire, continuare ce nu se
regasete in proiect, ceea ce inseamna ca nu mai este nevoie de respectiva incuviinare.

Proiectul noului Cod face referire i la onorariul expertului, referire ce nu se


regasete in actualul Cod. Actualul Cod prevede doar drepturile experilor,
neprevazand obligaiile acestora, insa in proiect acestea sunt stipulate expres: Expertul are
obligatia de a se prezenta in fata organelor de urmarire penala sau a instantei de judecata
ori de cate ori este chemat si de a-si intocmi raportul de expertiza cu respectarea
termenului limita stabilit in ordonanta organului de urmarire penala sau in incheierea
instantei. Termenul limita din ordonanta sau incheiere poate fi prelungit, la cererea
expertului, pentru motive intemeiate, fara ca prelungirea totala acordata sa fie mai mare
de sase luni. Intarzierea sau refuzul nejustificat de efectuare a expertizei atrage
raspunderea civila a expertului sau a institutiei desemnate sa o efectueze pentru
prejudiciile cauzate. Se poate remarca posibilitatea prelungirii termenului de efectuare a
expertizei, fara a se putea depai ase luni.

Remarcabila este i instituirea posibilitaii inlocuirii experilor, in vederea asigurarii


administrarii cu celeritate a probatoriului, prevazuta la art. 174: (1) Expertul poate fi
inlocuit daca in mod nejustificat nu finalizeaza raportul de expertiza pana la termenul
fixat, sau daca manifesta dezinteres fata de insarcinarea ce i-a fost incredintata. (2)
Inlocuirea se dispune, cu citarea expertului, prin ordonanta de catre organele de urmarire
penala sau prin incheiere de catre instanta, care se comunica asociatiei sau corpului
profesional de care apartine expertul. Expertului inlocuit i se poate aplica de catre
procuror sau judecator o amenda judiciara de la 500 la 5000 lei. Dispozitiile art. 173 alin.
(8) se aplica in mod corespunzator. (3) Expertul este, de asemenea, inlocuit cand este
admisa cererea sa de abtinere sau o cerere de recuzare, ori in cazul in care se afla in
imposibilitate obiectiva de a efectua sau finaliza expertiza. (4) Expertul inlocuit trebuie sa
puna de indata la dispozitia organului judiciar toate actele sau obiectele incredintate
precum si observatiile cu privire la activitatile desfasurate pana la momentul inlocuirii
sale.

In ceea ce privete procedura expertizei, art. 175 alin. (3) prevede ca Expertul este
instiintat cu privire la faptul ca are obligatia de a analiza obiectul expertizei, de a indica cu
exactitate orice observatie sau constatare si de a expune o opinie impartiala cu privire la
faptele sau imprejurarile evaluate in conformitate cu regulile stiintei si expertizei
profesionale, prevedere ce nu se regasete in actualul Cod. Noi dispoziii cu privire la
efectuarea expertizei au fost introduse in proiect, art.176 prevazand faptul ca (1)
Expertiza poate fi efectuata cu privire la obiecte sau persoane. (2) In vederea examinarii
acestor obiecte, expertii au dreptul sa procedeze la deschiderea sau redeschiderea sigiliilor,
si la punerea de noi sigilii, dupa ce au reambalat, daca a fost necesar, obiectele pe care au
fost insarcinati sa le examineze. Despre aceste activitati expertii fac mentiune in raportul de
expertiza.(3) In cazul in care obiectul expertizei nu se poate examina, expertiza se
efectueaza in baza documentatiei pusa la dispozitia expertului.

In ceea ce privete raportul de expertiza, datorita faptului ca in proiect nu mai sunt


reglementate constatarile tehnico-tiinifice, art. 177 alin. 1 prevede ca Dupa efectuarea
expertizei, constatarile (s.n.) si opinia expertului sunt expuse intr-un raport scris. De
asemenea, art.177 alin. (5) introduce o noua dispoziie, anume In situatia in care expertiza
a fost efectuata in lipsa partilor ori a subiectilor procesuali principali, acestia sau avocatul
lor sunt incunostintati cu privire la intocmirea raportului de expertiza si cu privire la
dreptul la studierea raportului.

Tot in vederea asigurarii administrarii cu celeritate a probatoriului, proiectul


prevede posibilitatea audierii expertului potrivit dispozitiilor privitoare la audierea martorilor,
de catre organul de urmarire penala sau de catre instanta, la cererea procurorului, a
partilor, a subiectilor procesuali principali sau din oficiu, atunci cand organul
judiciar apreciaza ca audierea este necesara pentru lamurirea constatarilor sau
concluziilor expertului. Astfel, suplimentul de expertiza se va putea dispune numai daca se
constata ca expertiza nu este completa, iar aceasta deficienta nu poate fi suplinita prin
audierea expertului, suplimentul fiind efectuat catre acelasi expert, iar cand acest fapt nu
este posibil, de catre un alt expert. Deopotriva, efectuarea unei noi expertize se va putea
dispune numai in conditiile in care concluziile raportului de expertiza sunt neclare sau
contradictorii, ori intre continutul si concluziile raportului de expertiza exista contradictii,
iar aceste deficiente nu pot fi inlaturate prin audierea expertului. Cand organul de
urmarire penala sau instanta de judecata dispune efectuarea unei noi expertize de catre o
institutie medico-legala, aceasta este efectuata de o comisie.

In legatura cu prezentarea scriptelor de comparaie, s-a introdus o noua prevedere,


anume s-a completat alin. (6) al art. 182: Daca suspectul sau inculpatul refuza, se face
mentiune in procesul-verbal. Refuzul de a se conforma solicitarii organului de urmarire
penala sau instantei nu poate fi interpretat in defavoarea suspectului sau inculpatului.

Proiectul cuprinde o reglementare detaliata a modalitatilor de efectuare a:

expertizei medico-legale psihiatrice si a internarii medicale a suspectului sau a inculpatului intr-o


institutie sanitara de specialitate in vederea efectuarii acestei expertize;

autopsiei medico-legale, exhumarii si autopsiei medico-legale a unui fetus sau a unui nou-nascut;

expertizei toxicologice;

examinarii medico-legale a persoanei;

examinarii fizice;

expertizei ADN.
In ceea ce privete expertiza medico-legala psihiatrica, art. 183 prevede cazuri noi de
efectuare obligatorie a acesteia, prevazand ca In cazul infractiunii de omor, omor calificat
sau a infractiunilor comise de minorii cu varsta intre 13-16 ani, in cazul uciderii sau
vatamarii copilului nou-nascut ori a fatului de catre mama, precum si atunci cand organul
de urmarire penala sau instanta are o indoiala asupra starii psihice a suspectului sau
inculpatului, raportat la momentul savarsirii infractiunii ce face obiectul acuzatiei, se
dispune efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, stabilindu-se, totodata,
termenul de prezentare in vederea examinarii. (2) Expertiza se efectueaza in cadrul
institutiei medico-legale de catre o comisie, constituita potrivit legii. De asemenea,
proiectul, in acelai articol, prevede ca (3) Expertiza medico-legala psihiatrica se
efectueaza dupa obtinerea consimtamantului scris al persoanei ce urmeaza a fi supusa
expertizei, exprimat in prezenta unui avocat ales sau din oficiu, in fata organului
judiciar, iar in cazul minorului si in prezenta reprezentantului legal. (4) In cazul in care
suspectul sau inculpatul refuza in cursul urmaririi penale efectuarea expertizei organul de
urmarire penala sesizeaza judecatorul de drepturi si libertati in vederea emiterii unui
mandat de aducere in scopul prezentarii la comisia medico-legala psihiatrica.(5) In cazul in
care considera ca este necesara o examinare complexa, ce necesita internarea medicala a
suspectului sau a inculpatului intr-o institutie sanitara de specialitate, iar acesta refuza
internarea, comisia medico-legala sesizeaza organul de urmarire penala sau instanta cu
privire la necesitatea luarii masurii internarii nevoluntare.

De asemenea, proiectul prevede posibilitatea ca participarea expertului sa poata fi


solicitata de organele judiciare la cercetarea locului faptei sau la reconstituire, atunci cand
se apreciaza ca participarea acestuia este necesara pentru buna desfasurare a
procedurii.

9. Aspecte de drept comparat

La nivel european, exista mai multe tipuri de experti la care se apeleaza in solutionarea
dosarelor. Acestia apartin fie unor laboratoare specializate, fie sunt experti independenti inscrisi
sau nu pe liste nationale si care fac obiectul unor evaluari periodice, fie sunt doar persoane
calificate, iar nu experti in sens strict.

In Marea Britanie se recurge exclusiv la laboratoare private, iar in Suedia in mod


exclusiv la laboratoare publice. In multe tari, precum Spania, Belgia, Romania etc., se recurge la
o solutie de mijloc, apelandu-se atat la laboratoare publice cat si la experti privati.

In functie de reglementarile existente la nivel national, laboratoarele trebuie sa obtina o


serie de acreditari. Astfel, in cazul Frantei si Marii Britanii este obligatorie certificarea
laboratoarelor de catre o comisie special abilitata pentru ca acestea sa poata efectua analize
genetice.

In ceea ce privete contestarea probelor tiinifice de catre aparare, in unele state acestea
pot fi contestate inca din etapa de investigatie ori poate fi contestata valoarea probatorie a
serviciilor furnizate de un anumit expert (cazul Slovaciei). Pot fi contestate, de asemenea,
rezultatele expertizei (exemplul Romaniei, Spaniei, Danemarcei) ori poate fi solicitata o noua
expertiza sau examinari suplimentare (exemplul Romaniei). [35]

Acreditarea laboratoarelor si institutelor furnizoare de servicii de expertiza reprezinta o


garantie a calitatii acestora. Pentru a putea delimita statutul expertului, trebuie stabilita mai intai
o definitie comuna a expertului, intrucat criteriile ce trebuie indeplinite pentru obtinerea acestui
statut difera de la un sistem de drept la altul.

In unele tari, statutul de expert este definit la nivel legislativ, in timp ce in altele acesta
este determinat de apartenenta la o categorie profesionala sau la o institutie specializata.
Totodata, exista posibilitatea utilizarii serviciilor unor persoane calificate si nu neaparat ale unor
experti.

Statele europene se diferentiaza din punct de vedere al modalitatii de acordare a statului


de expert intr-un anumit domeniu. Acesta poate fi acordat fie de catre o institutie independenta,
fie prin recunoasterea de catre autoritatile judiciare, fie prin indeplinirea unor criterii sau prin
inscrierea pe o lista oficiala.

In Germania exista liste de experti, dar acestea sunt informale si sunt create la nivel
local. In domeniul civil exista o lista de experti alcatuita de Camera de Comert si Industrie. In
aceasta tara i nici in Frana nu exista, ca in Marea Britanie, consilii speciale pentru acreditarea
expertilor sau norme profesionale foarte stricte, in Marea Britanie statutul de expert fiind acordat
in urma evaluarii realizate de o comisie specializata. In Marea Britanie, de noua ani, exista o lista
a expertilor acreditati pentru a furniza servicii de expertiza Politiei. Exista 26 de domenii pentru
care expertii pot fi inscrisi pe lista, precum ADN, analiza fibrelor etc. Odata inscrisi pe lista, nu
exista limite geografice pentru acei experti. in Marea Britanie, statutul de expert este acordat in
urma evaluarii realizate de o comisie specializata.

In Statele Unite ale Americii, principiul certificarii este cel al experienei profesionale,
dar i al pregatirii profesionale. Spre pilda, pentru expertiza criminalistica a documentelor, este
necesara o prealabila pregatire in fizica i chimie i de principiu afilierea la una din asociaiile
profesionale. Experii pot funciona pe langa diferite organe judiciare (de ex., expert pe langa
eful Poliiei din South District). Exista o tendina de a nu necesita in mod expres studii
suplimentare, insa a avut loc, totui, o concentrare a experilor pe domenii de specialitate, in
Asociaii Profesionale, astfel incat in majoritatea statelor americane, numirea ca expert se poate
face la propunerea parilor, dar in general participarea propriu-zisa este condiionata de aa-
numitele credentials care atesta experiena profesionala, trecutul profesional, calitatea de
memebru intr-una dintre asociaiile de specialitate. In anumite domenii nu sunt cerute studii de
specialitate, ci se face doar dovada suficientelor cunotine dobandite prin experiena in
domeniul respectiv. Pe de alta parte, in anumite state, expertizele sunt supuse in evaluarea lor
unor standarde specifice, cele mai des intalnite fiind standardul Frye i standardul Daubert. Chiar
daca in prezent folosirea standardului Daubert este regula la Curtea Federala i in mai mult de
jumatate din statele americane, standardul Frye se utilizeaza in unele state precum Arizona,
California, Florida, Illinois, New York, Pennsylvania i Washington.
Raportul expertului este de fapt un ansamblu de note scrise i o concluzie care se depun
la dosarul cauzei i care vor constitui suportul pentru cross examining. In cursul acestei
proceduri, vor fi puse in discuie atat argumentele tehnice i metodologice, cat i justificarea
tiinifica a soluiei adoptate de expert pentru obinerea concluziei. Se poate observa diferena
faa de sistemul romanesc, care nu cere prezena expertului in instana i in care expertul nu
participa in general la edina, obieciunile parilor fiindu-i comunicate in scris pentru a le
raspunde tot astfel. Totui, dupa cum am menionat mai sus, expertul poate fi audiat conform
regulilor prevazute pentru martori, in caz ca e nevoie de lamuriri suplimentare, conform art. 124
C.pr.pen.

Tot in Statele Unite, admisibilitatea sau inadmisibilitatea anumitor constatari ale


expertului este atributul judecatorului, dar corelarea concluziilor cu restul cauzei are loc doar
prin intermediul parilor i este un atribut lasat la aprecierea jurailor, judecatorul fiind doar
portarul tiinific al concluziilor, in sensul ca se impune o anumita rezonabilitate, accesibilitate
i credibilitate tiinifica a expertizei.[36]

Crearea unui statut de expert european implica definirea unor criterii de stabilire a
acestuia. Daca un expert trebuie sa furnizeze expertiza in fata unui tribunal dintr-o alta tara, dupa
alte proceduri, pot aparea probleme.

In Franta nu este reglementat statutul de expert judiciar, acest statut fiind apreciat de la
caz la caz, in functie de domeniul de specialitate. Elementele comune sunt regulile de morala si
independenta ce trebuie respectate. Conform art. 157 C.pr.pen. francez, expertii sunt persoane
fizice sau juridice care figureaza pe lista nationala a Curtii de Casatie sau pe listele Curtilor de
Apel. Cu titlu de exceptie, prin decizie motivata, organele judiciare pot numi experti persoane
care nu figureaza pe aceste liste.

In ceea ce privete sistemul anglo-saxon (SUA, Anglia i ara Galilor), spre deosebire de
sistemul continental adoptat in majoritatea Europei, inclusiv in Romania, raportul scris de
expertiza nu poate fi utilizat ca mijloc de proba, el exprima doar un punct de vedere al expertului
cu privire la o anumita problema de specialitate, este considerat o proba din auzite, proba
indirecta, care e inadmisibila, fiind incidenta regula interdiciei probelor din auzite (hearsay
evidence). Pentru a deveni raportul de expertiza mijloc de proba, expertul trebuie sa dea o
declaraie nemijlocita in faa instanei, ca i martor, fiind supus unei proceduri numite cross-
examination, cross-examining (interogarea martorului propus de catre partea adversa), dupa ce
este supus unei proceduri direct-examination (cunoscuta sub denumirea de examination-in-chief
in Anglia, Australia, Canada, India i Pakistan) (formularea de intrebari de catre partea ce a
propus martorul), care sunt tehnici de ascultare a martorilor, putandu-se formula intrebari direct
expertului, de catre toate parile implicate in proces. In ceea ce privete cross-examination, in
Statele Unite ale Americii se pot formula doar intrebari legate de faptele relevate cu ocazia
examinarii directe (direct-examination), in timp ce in Anglia, Australia i Canada nu se aplica
aceasta regula, putandu-se formula orice intrebari relevante faa de problemele discutate in
cadrul procesului.

De asemenea, tot in dreptul anglo-saxon nu exista o limitare a experilor, expertizele


putand fi efectuate de orice specialiti, spre deosebire de ce se intampla in dreptul continental,
inclusiv Romania, unde funcioneaza principiul oficialitaii, expertiza putand fi efectuata doar de
catre experi oficiali in instituii i laboratoare specializate, putand doar participa la expertiza
experi recomandai de pari, care pot doar sa formuleze observaii cu privire la obiective,
materialele examinate sau obiecii cu privire la raportul de expertiza.

Tot ca o deosebire intre sistemul continental i cel anglo-saxon, ca urmare a faptului ca


raportul de expertiza, in primul sistem, constituie mijloc de proba, in timp ce in cel de-al doilea,
este nevoie de declaraie data de expert in instana, in sistemul continental, expertul nu
poate refuza efectuarea expertizei decat pentru motive temeinice, obiective, in schimb in cel
anglo-saxon, expertul poate refuza intocmirea raportului de expertiza, intrucat acesta constituie
doar un punct de vedere al expertului cu privire la o problematica anume, insa, odata intocmit
raportul, expertul nu mai poate refuza sa dea decalarii in instana dupa modalitaile prevazute
pentru martori, cu privire la raportul de expertiza intocmit.

In ceea ce priveste problema independentei expertilor, trebuie avuta in vedere existenta


unor reguli diferite in etapa anchetei si in etapa de judecata. Acest aspect apare cu precadere in
cazurile in care, datorita caracterului specific al domeniului abordat (exemplul accidentelor de
avion din Franta), numarul de experti este limitat sau atunci cand expertul activeaza in acelasi
domeniu profesional ca si subiectii procesului penal. Ipoteza lansata de un judecator de instructie
din Franta este aceea ca problema independentei expertilor poate fi specifica sistemului de drept
francez, datorita caracterului inchizitorial al acestuia. Independenta expertilor poate fi legata si
de formarea profesionala a acestora.

La nivel national, sistemul este organizat in mod diferit. In unele tari laboratorul de
analiza si institutele stiintifice se afla sub autoritatea Ministerului Justitiei, in timp ce in altele
este subordonat Politiei. Trebuie avut in vedere modul in care se realizeaza aceasta subordonare.
In cele mai multe cazuri aceasta este doar financiara, fara a fi influentata expertiza furnizata.

In Marea Britanie, sistemul judiciar este unul adversarial. Independenta expertilor trebuie
sa tina de obiectivitatea stiintei. Exista o lista cu experti recunoscuti, iar inregistrarea pe aceasta
lista costa 200 de lire. Se poate vorbi de o adevarata piata de furnizare a acestui tip de servicii,
fiind necesara supravegherea contractelor incheiate. Este responsabilitatea autoritatilor care
apeleaza la experti sa asigure respectarea regulilor. In Marea Britanie exista cateva mii de
experti inregistrati pe baza experientei si dosarului profesional. Analiza independentei expertului
trebuie raportata in permanenta la controlul exercitat de catre judecator si la dosarul de caz in
ansamblul sau. In cazul sistemelor inchizitoriale, intregul dosar este coordonat de judecatorul de
instructie, insa pot aparea dezechilibre cauzate de accesul partilor la expertiza.[37]

In cadrul sistemului de drept francez, raportul expertului poate fi supus examinarii altui
expert, fiind astfel furnizata o noua garantie a corectitudinii acestuia.

In cadrul procesului penal, analiza furnizata de expert nu trebuie considerata un adevar


absolut, ci trebuie supusa evaluarii autoritatilor competente. Din punct de vedere legal, proba
stiintifica nu are o valoare probatorie superioara altor mijloace de proba.
10. Jurisprudena CEDO in materie

Articolul 6 al Conveniei Europene a Drepturilor Omului consacra dreptul la un proces


echitabil, art. 6 1 din Conventie prevazand ca: Orice persoana are dreptul sa fie judecata in
mod echitabil, iar articolul 6 3 (d) din Conventie prevazand ca Partea are urmatoarele
drepturi minime:(d) de a interoga sau a contribui la interogarea martorilor acuzarii si de a obtine
citarea si interogarea martorilor apararii in aceleasi conditii ca si martorii acuzarii. Astfel,
dreptul la un proces echitabil impune, printre altele, i respectarea principiului
contradictorialitaii i asigurarea dreptului acuzatului de a interoga martorii din proces.

In ceea ce privete contradictorialitatea, in materie de expertize, in special in materie


penala, Curtea impune statelor obligatia ca acuzatul sa poata solicita judecatorului dezbaterea
contradictorie a raportului de expertiza, inclusiv prin posibilitatea de a obtine audierea ca martor
a unei persoane, susceptibila sa combata evaluarea expertului[38].

O alta condiie indispensabila realizarii unui proces echitabil este asigurarea dreptului
acuzatului de a interoga martorii din proces. In art.6 paragr. 3 lit. d din Conventie este folosita
notiunea de martori fara a fi facuta vreo specificare cu privire la persoanele care pot fi
incadrate in aceasta notiune, daca aceasta trebuie interpretata stricto sensu sau, dimpotriva,
trebuie sa i se confere un sens mai larg, integrandu-se aici nu numai martorii propriu-zisi (stricto
sensu) ci si alte categorii de persoane, precum experii. Curtea Europeana a Drepturilor Omului a
ales, motivat, calea interpretarii extensive a notiunii de martor, folosita de art.6 paragr. 3 lit. d
din Conventie, considerand ca dreptul inscris in acest text consta in posibilitatea ce trebuie sa-i
fie acordata acuzatului de a contesta o marturie facuta in defavoarea sa si de a putea cere sa fie
audiati martori care sa-l disculpe, in aceleasi conditii in care sunt audiati martorii acuzarii. Deci,
acest drept constituie o aplicare a principiului contradictorialitatii in procesul penal si, in
acelasi timp, o componenta importanta a dreptului la un proces echitabil. La fel s-a decis si in
privinta expertilor, mai ales atunci cand, de exemplu, se exercita o actiune publica in urma
raportului pe care acesta (expertul) l-a redactat. Motivarea in drept a acestei solutii (referitoare la
experti) a constat in aceea ca expertul se apropie de pozitia juridica a unui martor in acuzare.
Si, s-a subliniat, in continuare, ca audierea expertului nu contravine dispozitiilor Conventiei, iar
principiul egalitatii armelor impune un echilibru intre aceasta audiere si cea a persoanelor
care, sub orice forma, pot fi ascultate. A se vedea, in acest sens, CEDO, decizia din 2 iunie 1986,
in cauza Bonisch contra Austria.[39] Aceasta nu inseamna insa ca partile unui proces au dreptul sa
obtina administrarea oricarei probe, Curtea si Comisia lasand o marja de apreciere larga
judecatorului national pentru a verifica oportunitatea si necesitatea unei probe, mergandu-se pana
la admiterea interzicerii de a incerca probarea unor fapte.[40]

In ceea ce privete cazuistica CEDO relevanta in materie de expertiza, vom incerca sa


redam pe scurt cateva cauze. Astfel, in cauza Bonisch v. Austria (6 mai 1985), invinuitului i s-a
respins cererea de efectuare a expertizei formulata in cursul urmaririi penale, astfel incalcandu-i-
se acestuia dreptul la un proces echitabil prevazut de art.6 al.1 din Conventie precum si dreptul la
aparare, intrucat constatarile tehnico-stiintifice au constituit probe impotriva invinuitului, fara ca
acestuia sa i se fi dat posibilitatea de a administra o proba contrara. Or, prin respingerea cererii s-
au incalcat dispozitiile art.66 alin.2 Cod procedura penala potrivit carora in cazul cand exista
probe de vinovatie, invinuitul sau inculpatul are dreptul sa probeze lipsa lor de temeinicie, ceea
ce invinuitului nu i s-a permis. In aceasta cauza, Curtea a statuat ca faptul ca reclamantul nu a
avut posibilitatea de a propune un expert care sa contrazica concluziile prezentate de expertul
propus de procuror reprezinta o incalcare a art.6 al.(1) din Conventie (Hotararea din 6.05.1985,
paragrafele 33-35).

In cazul Mirilashvili v. Russia (nr. 6293/04, 11 decembrie 1998), Curtea de la Strassbourg


a reiterat ca `este libertatea judecatorului sa decida cu privire la competenta unui martor expert
desemnat de parte` i a constatat faptul ca expertului partii i s-a permis doar sa exprime opinii cu
privire la concluziile expertilor desemnati de procuror sa efectueze expertiza audio (n.n.: similar
sistemului din Romania, art. 1 si 7 din Ordonanta Guvernului nr. 75 / 2000 si Legii nr. 488 /
2002 in care expertiza criminalistica se efectueaza numai de catre experti oficiali, in institute de
stat, iar expertul criminalist autorizat poate doar sa faca observatii la raportul de expertiza) si
nu i s-a permis participarea nemijlocita la efectuarea acesteia. Este de obervat ca este inadmisibil
ca intr-un proces penal, Statul sa preleveze si sa expertizeze probe, sa cerceteze, sa judece si sa
condamne o persoana fara ca aceasta sa aiba posibilitatea de a se apara corespunzator conform
principiului egalitatii armelor din Conventie (art.6).

Curtea a decis lipsa unei violari a art. 6 intr-o afacere extrem de interesanta, cauza Vernon
c. Marea Britanienr. 38753/97 din 14 septembrie 1999. In fapt, urmare a unui grav accident de
circulatie, reclamantul a suferit serioase probleme psihice ce au condus, intre altele, la divortul
acestuia. Reclamantul a introdus o actiune in repararea prejudiciului contra soferului vinovat de
accident, iar in cursul procesului a produs ca si proba o expertiza psihiatrica, care a relevat
probleme complexe si serioase de sanatate mintala, obtinand suma de 1,3 milioane lire sterline
drept despagubiri. Pentru a putea utiliza raportul medicului, reclamantul a fost nevoit, conform
preceptelor dreptului britanic, sa renunte la privilegiul clientului, care facea secret acel raport.
Ulterior, in cursul procesului de divort al reclamantului, in legatura cu atribuirea cresterii
copiilor, inculpatul a adus ca si proba un alt raport psihiatric, pentru care a renuntat de asemenea
la caracterul sau secret, in care se afirma ca starea sa de sanatate s-a ameliorat semnificativ.
Intrand, pe cai ramase necunoscute, in posesia acestui document, soferul vinovat de accidentul de
circulatie a obtinut redeschiderea primului proces, in urma careia a obtinut reducerea sumei
datorate la numai 600 000 lire sterline. Reclamantul s-a plans in fata Curtii de faptul ca
judecatorul national a utilizat al doilea raport de expertiza psihiatrica, incalcand privilegiul clien-
tului si fara consimtamantul sau. Curtea a respins insa plangerea, pe motiv ca instanta nationala
nu a depasit limitele marjei de apreciere, pentru a determina utilitatea si legalitatea probei, in
conditiile in care reclamantul a renuntat la privilegiul respectiv in ambele proceduri[41].

In cauza Mantovanelli c. Frana (nr. 21497/93, din 18 martie 1997), Curtea amintete ca
unul dintre elementele unei proceduri echitabile este caracterul contradictoriu al acesteia. Fiecare
parte are dreptul nu numai de a lua la cunotina toate elementele care ii sunt necesare pentru a-i
susine preteniile, ci i de a lua la cunotina i de a discuta orice act al dosarului in prezena
judecatorului, cu scopul de a-l ajuta ori influena sa ia o decizie. Din acest punct de vedere,
Curtea considera ca respectul contradictorialitaii nu impune neaparat dreptul ca parile sa
participe alaturi de un expert in realizarea expertizei, insa impune posibilitatea de a contesta
concluziile acestuia in faa instanei. Curtea subliniaza ca domeniul expertizelor este unul tehnic,
necunoscut judecatorului care va inclina natural spre a da crezare raportului de expertiza, astfel
incat posibilitatea de a-l discuta in contradictoriu este eseniala pentru echitabilitatea
procedurii.[42]

In cauza Ubach Mortes c. Andora (nr. 46253/99, din 4 mai 2000), Curtea a decis ca
unicul fapt ca partea adversa a dispus de un interval de timp mai lung decat acuzatul pentru a
produce o expertiza pe care sa o depuna in faa instanei nu este suficient pentru a junge la
concluzia unei violari a dreptului la egalitatea armelor in cadrul unei proceduri. Aceasta cu atat
mai mult atunci cand acuzatul prezinta propria sa expertiza in faa judecatorului, in ciuda
intervalului de timp mai redus de care a beneficiat.[43]

In prezent, pe rolul CEDO se afla o cauza referitoare la legalitatea avizului obligatoriu ce


trebuie dat de Comisia Superioara Medico-Legala in caz de concluzii contradictorii ale unor
expertize medico-legale diferite. Astfel, se pune problema daca obligativitatea acest aviz nu
contravine cumva principiului separaiei puterilor in stat, avizul avand caracter administrativ i
fiind obligatoriu pentru instanele de judecata, care aparin puterii judecatoreti, sau principiului
egalitaii. Comisia Superioara Medico-Legala funcioneaza pe langa Institutul Naional de
Medicina Legala 'Prof. Mina Minovici' Bucuresti, i constituie autoritatea tiinifica suprema in
domeniul medicinei legale, care verifica, evalueaza, analizeaza i avizeaza din punct de vedere
tiinific, la cererea organelor de drept, continutul si concluziile diverselor acte medico-legale.

Avizul Comisiei Superioare Medico-Legala poate fi solicitat exclusiv de organele


judiciare abilitate (Politie, Parchet, instante de judecata). Potrivit art. 24 din O. G. nr. 1/2000,
Comisia are competenta exclusiva de a se pronunta asupra concluziilor contradictorii ale
expertizelor, Comisiile de avizare si control al actelor medico-legale din cadrul institutelor de
medicina legala avand, in temeiul art. 25 din aceeasi ordonanta, competenta de a aviza rapoartele
de expertiza si actele noilor expertize, iar nu si pe cea de a se pronunta asupra eventualelor
concluzii contradictorii ale acestora. In cazul unor concluzii contradictorii ale unor expertize cu
cele ale unei noi expertize medico-legale sau ale altor acte medico-legale, Comisia Superioara
Medico-Legala poate aviza in totalitate sau partial concluziile uneia dintre ele, facand anumite
precizari sau completari. In cazul in care concluziile actelor medico-legale nu pot fi avizate,
Comisia Superioara Medico-Legala poate formula propriile concluzii.

BIBLIOGRAFIE
1. Chiria, R., Curtea Europeana a drepturilor omului, culegere de hotarari 1950-
2001, Ed. C.H.Beck, Bucureti, 2008;

2. Constantin, R., Expertizele mijloc de proba in procesul penal, Ed. Tehnica,


Bucureti, 2000;
3. Dragomirescu, V.T.V., Expertiza medico-legala in psihiatria judiciara, Ed. Viaa
Medicala Romaneasca, Bucureti, 2003;

4. Groza, I.L., Mixich, F., Identificarea medico-legala prin amprenta


genetica, Ed.Craiova, 2003;

5. Hecser, L.L., Hadareanu, V., Expertiza medico-legala psihiatrica sau expertiza


medico-legala psihiatrica i psihologica? Argumente teoretice i practice, in
Revista Dreptul nr. 11/1999;

6. Ionescu, D., Procedura penala, partea generala. Sinteze i spee, Ed. Sfera
Juridica, Cluj-Napoca, 2007;

7. Ionescu, L., Asigurarea calitaii in expertiza criminalistica, in Revista Dreptul nr.


1/1999;

8. Lazar, Aug., Proba tiinifica in materie penala. Perspective europene, in Revista


de Drept Penal nr. 3/2009

9. Mateu, Gh., Tratat de procedura penala. Partea generala, vol I, Ed. CH Beck,
Bucureti, 2007;

10. Mateu, Gh., Procedura penala - parte speciala, vol II, Ed. Lumina Lex,
Bucureti, 1998;

11. Mateu, Gh., Libertatea aprecierii probelor. Limite, in Revista de Drept


Penal nr. 3/2004;

12. Mateu, Gh., O noutate pentru procedura penala romana: invalidarea


probelor obinute in mod ilegal, in Revista Dreptul nr. 7/2004;

13. Neagu, I., Drept procesual penal, partea generala, vol. II, Bucureti, 1992;

14. Pansier, F.J., Bullier, A.J., Proof and evidence: La preuve pnale en droit
francais et anglais, Gazette du Palais, 8 iulie 1993;

15. Patulea, V., Proces echitabil. Jurisprudena comentata a Curii Europene a


Drepturilor Omului, Ed.Institutul Roman pentru drepturile omului, Bucureti,
2007;
16. Perju-Dumbrava, D., Beianu, B.L., Genotiparea ADN in expertiza
medico-legala, Ed. Accent, Bucureti, 2004;

17. Radu (Cudriescu), G.A., Relevana dreptului comparat in materie penala


i procesual penala, in Revista Dreptul nr.7/2009;

18. tefanescu, .T., Sporea, D., Analiza ADN mijloc de proba valoros al
justiiei, in Revista Dreptul nr. 4/2005;

19. Vasile, M., Vlad, M., Reflecii cu privire la efectuarea expertizei in cazul in
care urmarirea penala este inceputa in rem, in Revista Dreptul nr. 12/2005;

20. Vaduva, N., Controverse privind valoarea probanta a expertizei


amprentelor genetice, in Revista Dreptul nr. 2/2005;

21. Vaduva, N., Expertiza judiciara, Ed. Universitaria, Craiova, 2001;

22. Vaduva, N., Expertizele, constatarile tehnico-tiinifice i medico-


legale, Ed. Universitaria, Craiova, 1997;

[1] Cu privire la probe i la mijloacele de proba, a se vedea i Gh.Mateu, Tratat de procedura penala.
Partea generala, vol I, Ed. CH Beck, Bucureti, 2007.

[2] R. Constantin, Expertizele mijloc de proba in procesul penal, Ed. Tehnica, Bucureti, 2000, p. 23.

[3] N. Vaduva, Expertiza judiciara, Ed. Universitaria, Craiova, 2001, p. 81.

[4] N. Vaduva, op.cit., p.86.

[5] N. Vaduva, Expertizele, constatarile tehnico-tiinifice i medico-legale, Ed. Universitaria, Craiova,


1997, p. 52.

[6] Despre aceasta problema, a se vedea i L.L.Hecser, V.Hadareanu, Expertiza medico-legala


psihiatrica sau expertiza medico-legala psihiatrica i psihologica? Argumente teoretice i practice, in
Revista Dreptul nr. 11/1999.

[7] V.T.V.Dragomirescu, Expertiza medico-legala in psihiatria judiciara, Ed. Viaa Medicala


Romaneasca, Bucureti, 2003, p.154.

[8] N. Vaduva, op.cit., pp. 173-175.

[9] V.Patulea, Proces echitabil. Jurisprudena comentata a Curii Europene a Drepturilor


Omului, Ed.Institutul Roman pentru drepturile omului, Bucureti, 2007, p.160.
[10] CEDO, hot. Bnisch; hot. Olsson. A se vedea si CEDO, hot. Barber, Messegu si Jabardo.

[11] Gh. Mateu, Procedura penala - parte speciala, vol II, Ed. Lumina Lex, Bucureti, 1998, p.82.

[12] D. Ionescu, Procedura penala, partea generala. Sinteze i spee, Ed. Sfera Juridica, Cluj-Napoca,
2007, pp. 235-236.

[13] R. Constantin, op.cit., p.49.

[14] M. Vasile, M. Vlad, Reflecii cu privire la efectuarea expertizei in cazul in care urmarirea penala
este inceputa in rem, in Revista Dreptul nr. 12/2005, pp. 235-236.

[15] N. Vaduva, op.cit., pp.123-124.

[16] D. Ionescu, op.cit., p.142.

[17] R. Constantin, op.cit., p.198.

[18] Aceasta denumire este data de paralelismul dintre multitudinea de benzi obinute prin genotipare
i multitudinea desenelor liniare ce alcatuiesc o amprenta digitala.

[19] D. Perju-Dumbrava, B.L.Beianu, Genotiparea ADN in expertiza medico-legala, Ed. Accent,


Bucureti, 2004, pp. 7-8.

[20] R. Constantin, op.cit., p.198.

[21] D.T.tefanescu, D.Sporea, Analiza ADN mijloc de proba valoros al justiiei, in Revista Dreptul nr.
4/2005, p.215.

[22] I.L.Groza, F.Mixich, Identificarea medico-legala prin amprenta genetica, Ed.Craiova, 2003, pp.41-
42.

[23] D. Perju-Dumbrava, B.L.Beianu, op.cit.,pp.48-49.

[24] Gh.Mateu, op.cit.,, p.170.

[25] N.Vaduva, Controverse privind valoarea probanta a expertizei amprentelor genetice, in Revista
Dreptul nr. 2/2005, pp.159-161.

[26] In acelai sens, Antoine J. Bullier, F.J. Pansier, Proof and evidence: La preuve pnale en droit
francais et anglais, Gazette du Palais, 8 iulie 1993, p.886.

[27] Gh. Mateu, Libertatea aprecierii probelor. Limite, in Revista de Drept Penal nr. 3/2004, p.37.

[28] D. Ionescu, op.cit., p. 193.

[29] In acest sens, a se vedea i Gh.Mateu, O noutate pentru procedura penala romana:invalidarea
probelor obinute in mod ilegal, in Revista Dreptul nr. 7/2004.

[30] I. Neagu, Drept procesual penal, partea generala, vol. II, Bucureti, 1992, p.111.
[31] R. Constantin, op.cit., p.49.

[32] Ibidem, p.50.

[33] R.Constantin, op.cit., p.267.

[34] N.Vaduva, op.cit., pp.92-93.

[35] Aug.Lazar, Proba tiinifica in materie penala. Perspective europene, in Revista de Drept Penal nr.
3/2009.

[36] Idem, p.39.

[37] E. Downham, expert, United Kingdom.

[38] CEDO, hot. Bnisch; hot. Olsson. A se vedea si CEDO, hot. Barber, Messegu si Jabardo.

[39] V.Patulea, op.cit., pp. 160-162.

[40] In speta este vorba despre probarea inexistentei lagarelor de concentrare naziste, fapt interzis de catre legea
germana ca fiind contrara evidentelor istoriei si a demnitatii umane (Comis., dec. din 16 iulie 1982, p. 192).

[41] R.Chiria, Curtea Europeana a drepturilor omului, culegere de hotarari 1950-2001, Ed. C.H.Beck, Bucureti,
2008, p. 121.

[42] Ibidem, p.118.

[43] Ibidem, pp.124-125.