Sunteți pe pagina 1din 50

DETALIEREA TEMELOR PENTRU TITULARIZARE

LITERATURA ROMANA

Conspect realizat de Iubu Anca Elena


I.PROZA

Continuturi:

Povestirea- Hanu Ancutei

de Mihail Sadoveanu

Aparut in anul 1928, volumul Hanu Ancutei cuprinde in aproximativ o suta de pagini o
imagine esentializata a lumii sadoveniene, lume in care se contopesc Moldova, trecutul istoric si
taranuv vazut in sute de ipostaze(G. Calinescu
Volumul este alcatuit din noua povestiri pe care tot atatia drumeti le deapana, intr-o seara de
toamna, la vestitul han al Ancutei de langa apa Moldovei.
Povestirea este o specie a genului epic in care se relateaza fapte din punctual de vedere al unui
narator care este martor sau participant la actiune. Aceasta se limiteaza la relatarea unui singur
fapt, timpul fiind situate in trecut iar personajele sunt reduse ca numar.
Tehnica folosita de Mihail Sadoveanu in Hanu Ancutei este povestirea in rama, sau
povestirea in povestire, procedeu ce a mai fost realizat in literature universala de catre Giovani
Boccacio in Decameronul. Volumul este un fel de Decameron in care cativa oameni obisnuiti
ai unui han spun anecdote (G. Calinescu), dar mai ales un ansamblu armonios pe tema povestirii
insesi Hanu Ancutei este o carte a povestirilor, a istorisirilor de demult, a initierii in arta
desavarsita a naratiunii (Ion Vlad, Povestirea. Drumul unei structure epice, Ed. Minerva, 1972)
Tehnica povestirii in rama prezinta in volumul Hanu Ancutei urmatoarele caracteristici:
exista o rama a celor noua povestiri constituita din fragmentul initial sic el final
In cadrul acestor fragmente naratorul este chiar autorul care vorbeste la persoana I,
evocand cadrul spatial si temporal.
Imaginea hanului, a drumetilor si a ritualului ce precede fiecare povestire este reluata la
inceputul fiecareia dintre cele noua povestiri, uneori chairs la sfarsit constituind o noua rama.
exista un cadru spatial comun in interiorul caruia povestitorii se intrec in a evoca
intamplari, iar acest spatiu este hanul.
Hanul este un loc de popas si de petrecere, ocrotitor ca o cetate si cunoscut calatorilor din
vremurile vechi, ale Celeilalte Ancute.
Valoarea simbolica a hanului este aceea a unui centru al lumii, loc de intalnire al diferitelor
destine si povesti.
exista un cadru temporal comun aflat la Hanu Ancutei intr-o departata vreme demult
autorulasculta povestile pe care le spun drumetii.
Fiecare dintre cei noua povestitori devine astfel personaj martor.
fiecare personaj este privit in dubla ipostaza, una reala si alta simbolica, ascunsa.
Ancuta este personajul tutelar al hanului care aprinde focul in vatra magica si pregateste
ceremonialul povestirii.
Evocarea intamplarilor se face conform unui ritual vinul se bea din ulcele noi(care mai
apoi se arunca pentru a se reintalnii cu bautorii atunci cand vor devein si ei pamant),
puiul fript la tigla si painea mereu proaspata dau impresia de belsug.

cifra noua este magica, iar cele noua povestiri sunt spuse de naratori ce apartin unor
categorii sociale diferite:
-comisarul Ionita Iapa lui Voda
-calugarul Gherman Haralambie
-mos Leonte zodierul Balaurul
-capitanul de mazili Neculai Isac Fantana dintre plopi
-Ienache Coropcarul Cealalta Ancuta
-ciobanul -:Judet al sarmanilor
-negustorul Damian Cristisor Negustor lipscan
-Orbul Orb sarac
-matusa Salomia si Zaharia Fantanarul Istorisirea Zahariei Fantanarul
Personajele lui Sadoveanu au o deosebita placere sa spuna povesti, cercul lor, al
povestitorilor, este deschis oricui, criteriul de apreciere fiind indemanarea de a nara.
Fiecare poveste in parte are frumusetea si invataturile sale, iar fiecare narator un stil propriu de a
povesti.
Cadrul spatio-temporal este fixat inca din incipit si devine unul magic intr-o toamna
aurie am auzit multe povesti la Hanu Ancutei
Timpul povestirii reconstituie prin forta cuvantului o lume ce sta sub semnul varstei de aur.
Spatiul hanului are valoarea mitica a paradisului pierdut fiind descries cu atata maiestrie
de catre autor:Taberele de cara nu se mai istoveau. Lautarii cantau fara oprire () S-atatea oale
au faramat bautorii, de s-au crucit doi ani muierile care se duceau la targ la Roman. Si, la focuri,
oameni incercati si mesteri frigeau hartane de berbeci si de vitei
Fantana dintre plopi este a patra povestire si are ca tema iubirea tragic, iar ca personaj narrator
pe capitanul de mazili Neculai Isac.
Naratiunea la persoana I, subiectiva (cu focalizare interna) implica doua planuri:
reprezentarea evenimentelor traite in tinerete(timpul narat) si autoanaliza faptelor din perspective
maturitatii (timpul naratiunii)
Naratorul evoca o intamplare traita de el in tinerete, in urma cu peste douazeci si cinci de
ani, pe aceste meleaguri.
In povestire se nareaza un singur fapt epic, o trista poveste de iubire care a avut rol de initiere
pentru tanarul de odinioara.
Atmosfera povestirii tine de modul in care naratorul regizeaza o anumita tensiune,
suspansul, pe tot parcursul povestirii, pentru a capta atentia si interesul ascultatorilor/cititorilor.
Actiunea se ruleaza alert fiind identificabile toate momentele subiectului.
Autenticitatea naratiunii este sustinuta prin relatarea la persoana I si prin interventia Ancutei
care adeveresteintamplarea stiuta de la mama ei.
Personajulnarator relateaza intamplarea din perspective tanarului nestiutor, dar
reprezentarea faptelor este insotita de analiza si condamnarea lor din perspective maturului, din
cauza consecintelor grave.
Tanarul Neculai Isac are defecte specific varstei: nestiinta si nesocotinta. Prima intalnire cu
tiganii si cu fata care umbla prin apa in fusta ei rosie este relatata din perspective tanarului, care
nu vede capcana in aceasta intamplare
Marga nu este asa cum afirma cersetorul o fata proasta care n-a iesit in lume, ci se supune
grupului, acceptand rolul de momeala pentru tanarul calator.
Tanarul Neculai Isac crede ca traiste etapele unei idile superficial, dar se vede prins in
capcana intinsa de tigani. Plateste nechibzuinta sa cu lumina unui ochi. Scapa cu viata tot
datorita tineretii.
Tanarul este caracterizat in mod indirect, prin fapte, limbaj, comportament, gesture.
Portretul fizic al maturului este realizat de la intrarea personajului in scena (venirea la han),
vestimentatia reflectand statutul social, indicat si in formula de adresare folosita de comisul
Ionita Nu esti domnia ta prietenul meu Neculai Isac, capitan de mazili?
Aerul demn si tragic al capitanului de mazili se datoreaza rangului nobiliar si tristetii. Venirea
lui produce un effect deosebit asupra celor de la hanEra un om ajuns la carunteala, dar se tinea
drept si sprinten ca un cal
Frumoasa Marga este eroina tragic a acestei povesti de iubire. Conditia ei umila, tigancusa
care se lasa folosita de ggggrupul nomad pentru a-I jefui pe calatorii dornici de aventuri trupesti
este umanizata si metamorfozata de puterea dragostei adevarate.
Aflata in situatia limita de a se supune legii nescrise a cetei primitive sau de a-l salva pe
barbatul iubit, ea allege jertfa de sine.
Fapta ei o umanizeaza si o plaseaza intr-un plan moral superior fata de tanarul nesabuit, de
unde si caracterul etic, exemplar al povestirii.
Legatura simbolica dintre fiinta ei si elemental acvatic este prezenta la fiecare intalnire cu
personajul narrator. Fata rasare din apa si va sfarsi in acelasi element.
Semnificatia fantanii cu patru plopi este de centru al lumii, loc sacru care insa nu-I mai
protejaza pe indragostiti, fiind pangarit de vina fiecaruia si sortit pieirii. Apa fantanii se amesteca
cu sangele, iar in plan simbloic, iubirea cu moartea.
Naratiunea se imbina cu dialogul si scurte pasaje descriptive. Relatarea personajului-
narator se incheie cu deznodamantul povestirii, dar naratiunea are un epoilog care consta in
dialogul ascultatorilor.
Farmecul ceremonialului povestirii este dat de prezenta elementelor de limbaj popular
singur ca un cuc, arhaic catastih, mazili, regional buiac, hojma, imas. Limbajul
personajelor(tiganii) contrasteaza cu cel al naratorului personaj (boierul) indicand diferenta
sociala si cultural. Expresivitatea limbajului este data de frumustetea metaforei \Catastihul
acelor vremi a inceput sa mi se incurce, epitetul de caracterizare nari largi si ochi iuti,
comparatia sugestiva Am simtit in mine cev afierbinte, parca as fi baut o bautura tare
Concluzii
Fantana dintre plopi apartine specie povestire deoarece este o naratiune subiectivizata (din
unghiul povestitorului, implicat ca protagonist al intamplarii), care se limiteaza la redarea unui
singur fapt epic, o intamplare de dragoste din tinerete, de fapt o initiere ratata. Prin actul nararii
se reinvie o lume apusa. Relatia narrator-receptor presupune: oralitate, ceremonial, atmosfera.
Toate acestea alaturi de stilul de mare rapsod al prozei romanesti al lui Sadoveanu, compun o
opera unica, captivanta si plina de mister ce nu are asemanarea sau concurenta in peisajul
literaturii romane.
Volumul Hanu Ancutei de Mihail Sadoveanu a fost publicat in anul 1928 si a fost realizat
folosind tehnica povestirii in rama.

Nuvela- Moara cu noroc


de Ioan Slavici

Opera literara Moara cu noroc de Ioan Slavici a fost publicata in perioada marilor clasici
(1881) in volumul de debut Novele din popor reprezentativ pentru viziunea autorului asupra
lumii satului romanesc.
Operele lui Slavici reflecta lumea rurala transilvaneana dominata de norme patriarhale, de
traditie.
Criticul G. Calinescu evidentiaza in Istoria literaturii romane de la origini pana in present
caracterul realist al prozei lui Slavici: opera este remarcabila. Cu perceptia justa numai cand
se aplica la viata taraneasca, ea nu idealizeaza si nu trateaza cazuri de izolare. Limba e un
instrument de observatie excelent in mediul taranesc
Moara cu noroc este o nuvela realista de facture psihologica, o adevarata capodopera a
genului fiind considerata de criticul G. Calinescu o nuvela solida cu subiect de roman
Nuvela este o specie a genului epic , in proza, cu constructie riguroasa, cu un singur fir
narativ, cu personaje putine ce sunt caracterizate succinct in functie de contributia lor la
desfasurarea actiunii, personajul principal este complex si puternic individualizat. Are o intriga
riguros construita, accentul fiind pus mai mult pe personaje decat pe actiune.
Moara cu noroc este o nuvela realista prin: tematica importanta acordata banului,
constructia subiectului si personajelor in relatie cu mediul in care traiesc, prin veridicitatea si
obiectivitatea perspectivei narative, atitudinea critica fata de anumite aspecte ale societatii
dorinta de inavutire, verosimilitatea intrigii si a personajelor.
Este de asemenea o nuvela de analiza psihologica prin; urmarirea conflictului interior al
personajului principal Ghita, care trece prin transformari si tensiuni de ordin sufletesc, printr-
un process de dezumanizare treptata.
Titlul nuvelei are valoare simbolica si ironica, norocul asteptat la han devine nenoroc
datorita deciziilor gresite ale personajelor. Se stie ca moara macina grau, dar Moara cu noroc a
capatat alta valoare, una metaforica, devenind un loc in care sunt macinate destine umane.
Tema nuvelei este reprezentata de dorinta de inavutire si consecintele nefaste si
dezumanizante ale acesteia asupra personajelor.
Tema sustine caracterul realist al nuvelei(oglindirea vietii sociale) dar sip e cel psihologic
(efectele nefaste ale dorintei de inavutire in contextual societatii ardelenesti de la sfarsitul
secolului al XIX-lea.
Subiectul
Actiunea nuvelei se desfasoara intr-un spatiu real, transilvanean, in a doua jumtate a sec.
XIXI-lea, in interval de un an, intre doua repere temporal cu valoare religioasa de la sfantul
Gheorghe pana la Pasti.
Structura compozitionala a nuvelei se concentreaza in 17 capitole, fara titlu.
Are o constructie riguroasa cu un subiecxt concentrate, cu deschideri bogate, o structura
narativa complicate si un ritm epic neomogen, cu modificari ale timpului povestirii.
Naratiunea realista se realizeaza la persoana a II-a, din perspective unui narrator omniscient
si omniprezent.
Expozitiunea
Marcheaza inceputul nuvelei prin cuvintele soacrei lui Ghita omul sa fie multumit cu
saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit preceptul moral
rosttit de aceasta reflecta intelepciunea batraneasca, valorile traditionale.
Tot prin vorbele soacrei va fi marcat si sfarsitul nuvelei asigurandu-se astfel o constructive
circular a subiectului.
In acelasi cadru se introduce si personajele, familia lui Ghita formata din Ana sotia sa (nume
predestinate sacrificiului in literature romaneasca- vezi Ana lui Manole, Ana lui Ion), soacra lui
si cei doi copii.
Dorinta lui Ghita de a duce un trai mai bun, imposibil pentru postura sa de cizmar ii da
acestuia idea acestuia de a inchiria carciuma de la Moara cu noroc, in speranta ca astfel norocul
ii va surade. Astfel Ghita isi asuma responsabilitatea destinului familiei sale pornind pe un drum
fara intoarcere.
In cadrul aaceleiasi etape ne este prezentata locatia morii cu noroc peste paduri si peste
tarini, intr-o vale departe de lume, loc de odihna si popas pentru drumetii obositi
Cele cinci cruci ce stau in drumul spre moara, doua de piatra si trei de lemn, sunt semn
pentru drumeti ca locul este binecuvantat.
Simetria incipitului actiunii nuvelei cu finalul acesteia se realizeaza de asemenea prin
descrierea drumului spre moara, acesta devenind in plan simbolic drumul prin viata.
Norocul parea sa-I surada lui Ghita la inceput ce se dovedea a fi priceput si harnic, iar
primele semen ale bunastarii si armoniei in care traia familia nu intarziasera sa apara. Sambata
seara locul se deserta si Ghita ajungand sa mai rasufle, se punea cu Ana si cu batrana sa
numere banii, si atunci el privea la Ana, Ana privea la el, amandoi priveau la copilasi, iara
sporul era dat de la Dumnezeu, dintr-un castig facut cu bine
Intriga
Dupa o vreme insa lucrurile incep sa se complice , aparitia lui Lica Samadaul seful
porcarilor si al turmelor de porci din imprejurimi tulbura echilibrul si fericirea familiei si
constituie intriga nuvelei.
Desfasurarea actiunii
Aceasta etapa a nuvelei se concentreaza in jurul procesului de instrainare a lui Ghita fata de
familia sa, analizat cu maiestrie de Slavici.
Devine mohorat, violent,, ii plac jocurile crude, primejdioase, are gesture de brutalitate
neinteleas afata de Ana pe care o ocrotise pana atunci, acum Ghita numara singur banii si nu mai
mergea la Biserica duminica alaturi de familia sa.
El devine treptat complicele lui Lica la diverse nelegiuiri: jefuirea arendasului, uciderea unei
femei si a unui copil.
GFhita purta un razboi psihologic cu el insusi, o parte din el isi dorea din ce in ce mai multi
bani, alta isi dorea sa redevina cel de dinainte.
Ulterior Ghita se aliaza cu jandarmul Pintea, fosthot de codru si tovarsa al lui Lica, pentru a-
l da pe acesta in vileag.
Punctul culminant
Coincide cu momentul in care Ghita ajunge pe ultima treapta a degradarii morale si a
dezumanizarii, Dispus sa faca orice pentru a se razbuna, Ghita isi arunca sotia in bratele lui Lica,
la sarbatoarea Pastelui, lasand-o la carciuma cu acesta in timp ce el merge la Pintea sa-l anunte
ca Lica are asupra lui banii furati. Dezgustata de lasitatea lui Ghita care se indepartase de ea si de
familie, Ana I se daruieste lui Lica, deoarece Lica e om, pe cand Ghita nu e decat o muiere
imbracata in haine barbatesti. Cand se intoarce si realizeaza ce s-a intamplat Ghita o ucide pe
Ana , iar el la randul lui este ucis de Raut, din ordinul lui Lica care banuia ca l-a tradat lui Pintea.
Ca sa mascheze crima acesta da foc morii.
Deznodamantul
Este unul de natura tragica. Pentru a nu cadea viu in mainile lui Pintea, Lica se sinucide
izbindu-se cu capul de un copac. O sinucidere demna de un om aspru si neinfricat.
Finalul este unul moralizator fiindca sanctionarea drastica a protagonistilor este pe
masura faptelor savarsite Pompiliu Mircea
Finalul nuvelei surprinde cuvintele vorbele soacrei ce pune totul pe mana destinului
simteam eu ca nu are sa iasa bine, dar asa le-a fost dat- si pleaca mai departe alaturi de copii
Zugravind magistral drumul parcurs de Ghita de la cizmarul modest la carciumarul
hapsan, Slavici arata consecintele distrugatoare ale setei de imbogatire si efectele dezumanizante
ale acesteia asupra omului.

CARACTERIZAREA PERSONAJELOR
LICA
Desi nuvela urmareste destinul tragic al lui Ghita, care indemnat de avaritate si de
dragostea de bani ajunge sa piarda totul, Lica este personajul care rastoarna intreaga desfasurare
a actiunii.
Lica este individualizat printr-un portret realizat in mod direct(caracterizare directa) de catre
autor, intr-o maniera realista, prin utilizarea tehnicii detaliului, notarea amanuntului semnificativ:
Lica era un om de treizeci si sase de ani, inalt, uscativ si supt la fata, cu mustata lunga, cu
ochii mici si verzi si cu sprancenele dese impreunate la mijloc. Lica era porcar, insa dintre cei
care poarta camasa subtire si alba ca floricelele, pieptar cu bumbi de argint si bici de carmajin
El intruchipeaza personajul antagonic, la aparitia caruia intreaga actiune a nuvelei
degenereaza. El influenteaza viata lui Ghita si a intregii sale familii, atragandu-l pe acesta in
afaceri necurate.
Autorul realizeaza de asemenea si caracterizarea morala a lui Lica Samadaul e nu numai
un om cu stare, ci mai ales un om aspru si neindurat, care umbla mereu calare, stie toate
infundaturile, cunoaste pe toti oamenii, dar mai ales pe cei rai.
Dintre toate acestea reiese caracterul demonic al personajului, latura sa negativa si forta sa
distrugatoare.
Sosirea lui Lica este intotdeauna insotita de un aer incordat si de o neliniste permanenta a
celorlalte personaje.
Prin caracterizarea indirecta, adica prin intermediul concluziilor ce le putem trage din
actiunile lui Lica, putem semnala aceleasi trasaturi de om rece si primejdios.
Lica facuse un obicei din a ucide oameni, lucru ce nu il deranja prea mult si nu il preocupa.
Latura sa de om rau vine si din meseria sa, aceea de sef al porcarilor, ce ii cerea sa impuna
respect si sa starneasca frica pentru a nu fi inselat.
Latura sa demonica il insoteste pana la deznodamantul tragic al nuvelei cand arata din nou
tarie de caracter cand ii porunceste lui Raut sa-l ucida pe Ghita si sa dea foc morii, dar si un strop
de nebunie cand se sinucide intr-un mod sinistru si infricosator.
GHITA
Ghita este cel mai complex personaj din nuvelistica lui Slavici, al carui destin ilustreaza
consecintele nefaste ale setei de inavutire. Complexitatea si capacitatea de a ne surprinde in
mod convingator fac din Ghita un personaj rotund. Personajul evolueaza de la tipicitate, sub
determinare sociala (carciumarul dornic de avere), la individualizare, sub determinare
psihologica si morala.
El parcurge un traseu sinuos al dezumanizarii, cu framantari sufletesti si ezitari. Ezita intre cele
doua cai simbolizate de Ana (valorile familiei, iubirea, linistea colibei sale) si Lica (bogatia,
atractia malefica a banilor).
Se dovedeste a fi slab in fata incercarilor si tentatiilor si sfarseste tragic.

Romanul Padurea spanzuratilor


de Liviu Rebreanu
Liviu Rebreanu, ctitorul romanului romanesc modern, scrie in anul 1922 primul roman
obiectiv de analiza psihologica din literature romaneasca Padurea spanzuratilor.
Primul roman psihologic din literatura noastra este inspirit dintr-o intamplare reala. Emil
Rebreanu, nascut la 17.Dec.1891, fratele scriitorului si subofiter in armata austro-ungara, a fost
spanzurat la Ghimes pe data de 14 mai.1917 cand incerca sa dezerteze pe frontul romanesc.
In 1920, Liviu Rebreanu face o vizita la Ghimes si descopera mormantul fratelui sau. Astfel
aceasta calatorie si o fotografie in care aparea o padure de spanzurati in dosul frontului austriac
dinspre Italia pe care a vazut-o in anul 1918 la un prieten cand mergea la o conferinta de pace, il
determina sa scrie romanul Padurea spanzuratilor.
Romanul este o specie a genului epic, in proza, de dimensiuni ample, cu o actiune complicata
ce se desfasoara pe mai multe planuri, ce personaje numeroase a caror personalitate este bine
individualizata si al caror destin este determinat de trasaturile de caracter si de propriile actiuni.
Tema romanului- este reprezentata de evocarea primului razboi mondial in care accentul cade
pe intelectualul ardelean care este silit sa lupte, sub steag strain, impotriva propriului neam.
G. Calinescu afirma in Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent ca Padurea
spanzuratilor este monografia incertitudinii chinuitoare
Structura romanului
Romanul este alcatuit din patru parti fiecare avand 11 capitole, iar ultima parte avand doar 8,
ceea ce a determinat criticii literari sa afirme ca Apostol Bologa s-a sfarsit prea curand si intr-
un mod nefiresc.
Romanul trateaza gradat evolutia personajului prioncipal, de-a lungul celor patru parti, de la
militarul ce respecta juramantul fata de imparatul austro-ungar, la romanul ce impartaseste
destinul neamului sau.
Este structurat pe doua planuri care evolueaza paralel, dar care se interconditioneaza unul al
tragediei razboiului, altul al dramei psihologice a personajului principal Apostol Bologa.
Subiectul romanului
Romanul Padurea spanzuratilor urmareste destinul personajului Apostol Bologa. Apostol
face parte dintr-o familie de intelectuali ardeleni si se inroleaza in armata austro-ungara din
rationamente afective pentru a-si impresiona logodnica, pe Marta.
Daca la inceput face din onoarea militara un adevarat cult si participa la executarea lui
Svoboda ca membru al Curtii Martiale plin de mandrie, momentul executarii in general si
privirea lui Svoboda in special se transforma intr-un declansator al procesului de constiinta.
Fiind zdruncinat de imaginea spanzuratorii si de privirea condamnatului, Apostol incepe sa
traiasca o criza de constiinta si intreaga sa fiinta era dominata de aspiratia spre libertate.
Afland ca regimentul sau urmeaza sa treaca frontul pe frontal romanesc din Ardeal incearca sa
obtina aprobarea de a nu participa dar este refuzat.
Are o prima tentativa de dezertare, dar este ranit, spitalizat si trimis la Parva(acasa). In timpul
concediului de convalescenta Apostol rupe logodna cu Marta.
Revenit pe front este gazduit in casa groparului ungur Victor si se indragosteste de fata acestuia
Ilona.
Ca membru al Curtii Martiale este pus in situatia de a condamna la moarte 12 romani, dar ia
din nou hotararea sa dezerteze. De aceasta data este prins si condamnat la moarte.
Odata primita sentinta Apostol isi simte sufletul usurat si inima plina de iubire.
Moare ca un erou al romanilor cu ochii insetati de lumina rasaritului, cu privirea indreptata
spre stralucirea cereasca in timp ce in urechi i se stingea treptat glasul preotului Primeste,
Doamne, sufletul robului tau Apostol, Apostol, Apostol
Romanul surprinde conditia tragica a omului aflat in situatii limita generate de momentele
dramatice ale razboiului dar si de cautarea linistii interioare.
Monologul interior si sondajul psihologic, realizat din perspective autorului, configureaza
destinul tragic al eroului. Pasajele ce descriu atmosfera dezolnta de pe front sau natura cenusie si
mohorata dintr-o zi de toamna sunt in concordanta cu lumea gandurilor si a trairii eroului.
Cartea este calauzita de trei principii:
=>premisa Apostol e cetatean, o particica din Eul cel mare al statului, o rotita dintr-o
masinarie mare.
=>termenul mediu- Apostol devine roman pe cand statul e ceva fictiv putand intruni oameni
straini , neamul e o izolare de iubire, chiar instinctiva
=>concluzia- Apostol devine om in sanul neamului sau, individul isi regaseste Eul sau cel
bun, in care salasluieste mila si dragostea pentru cei de-o seama.
Padurea spanzuratilor este construita in intregime pe schema unei obsesii ce dirijaza destinul
eroului din adancimile subconstientului Tudor Vianu
Ca si Dostoievski, Rebreanu analizeaza trairile sufletesti ale omului in clipa trecerii in nefiinta.
De data aceasta, sub lumina rasaritului catre care se indreapta insetati ochii condamnatului, el
devine un erou martir al neamului romanesc.
Considerat de critici piatra de temelie a romanului psihologic romanesc, Padurea spanzuratilor
deschide drumul romanelor realiste de analiza psihologica ale secolului XX.

CARACTERIZAREA PERSONAJULUI PRINCIPAL


APOSTOL BOLOGA
Rebreanu realizeaza constructia personajului principal prezentandu-I viata la doua niveluri:
Trecutul infatisat prin retrospective asupra copilariei si adolescentei personajului;
Prezentul cuprinzand ultima parte a vietii, aceea in care mustrat launtric de partea de vina
pe care o avea in condamnarea lui Svoboda, Bologa se indreapta si el spre spanzuratoare
Apostol Bologa intruchipeaza un tip uman- al intelectualului: student al Facultatii de Filosofie de
la Budapesta, iar apoi, inrolandu-se in razboi, devine ofiter in armata austro-ungara.
Autorul foloseste o gama diversa de mijloace de caracterizare pentru a-si construi personajul.
Din randul mijloacelor traditionale, caracterizarea indirecta prin relatia cu celelalte personaje
ocupa un loc important in conturarea portretului moral al eroului. Astfel, prin relatia cu tatal sau,
precum si cu Klapka, Constantin Boteanu, Gross, Varga si Cervenco, Apostol Bologa este
cunoscut din exterior.
In primul rand, personaj cu convingeri ferme, dobandite prin invatatura morala primita de
la tatal sau, Iosif Bologa, Apostol are ca deviza cuvintele parintelui: "Ca barbat sa-ti faci datoria
si sa nu uiti niciodata ca esti roman", devenirea fiindu-i calauzita de idea datoriei.
Desi initial, relatia dintre tata si fiu era tensionata, micul Apostol, neintelegand rostul
tatalui si simtind prezenta lui in casa precum o tulburare a echilibrului dintre mama si fiu, odata
cu maturizarea lui, vine si respectul cuvenit parintelui. Devenind intelegator, Apostol nu pune la
indoiala cuvintele tatalui si nu se opune sentimentului de patriotism insuflat de acesta. Asadar,
cunoscutul luptator memorandist, Iosif Bologa, devine modelul etic pentru insusi fiul sau.
Apoi, relatia dintre Apostol Bologa si Klapka evidentiaza caracteristicile prieteniei:
sinceritatea, increderea in celalalt, ajutorul in cea mai dificila situatie. Desi, de cele mai multe
ori, Apostol il combate pe Klapka, atitudinea si vorbele locotenentului duc la conversiunea
eroului.
Pe urma, avand in vedere relatia dintre protagonist si preotul Constantin Boteanu, aceasta
se dovedeste a fi mai mult decat o relatie de tip enorias- duhovnic. Astfel, Apostol nu merge la
preotul Boteanu doar pentru a se spovedi, ci pentru a-i dezvalui tainele sale precum unui prieten.
Din aceasta relatie reiese dragostea eroului pentru semeni, precum si increderea in convingerile
sale.
In continuare, in ceea ce il priveste pe locotenentul Gross, este evidenta asemanarea
acestuia cu Apostol. Personajul oglinda- Gross- nutreste aceleasi sentimente de patriotism
precum protagonistul, si amandoi au certitudinea ca armata austro- ungara nu mai are nimic
omenesc.
Mai apoi, protagonistul se afla intr-o relatie tensionata cu locotenentul Varga. Apostol,
avand "un suflet deschis si leal", s-a imprietenit cu locotenentul de husari, desi i s-a parut "gol si
fudul". Insa contradictiile dintre ei si-au lasat amprentele, cei doi devenind adversari. Mai mult
de atat, Varga, stiind de intentiile lui Apostol de a dezerta , va fi cel care il va prinde si il va preda
Curtii Martiale.
Nu in ultimul rand, in ceea ce il priveste pe capitanul Cervenco, acesta este o voce a
constiintei lui Apostol, o treapta necesara devenirii lui. Cervenco predica necesitatea suferintei si
comunitatea iubirii. Precum un erou umanitar, Cervenco, "extrem de constiincios in serviciu",
dar fara a se atinge de vreo arma, va fi cel care va trezi in Apostol dispretul fata de moarte.
In concluzie, Apostol Bologa, personaj viu, complex, cu slabiciuni omenesti, este strivit in
cele din urma, de macanismul bine pus la punct al unei realitati necrutatoare. In relatie cu tatal
sau- modelul etic-, Klapka- prietenul confident-, preotul Constantin Boteanu- duhovnicul si
prietenul-, Gross- personajul oglinda-, Varga- personajul adversar-, precum si cu Cervenco- eroul
umanitar-, protagonistul oscileaza intre diferite concepte de viata, toate aceste personaje avand o
influenta asupra lui.
Bologa se afla permanent in stare de urgenta sufleteasca- N. Manolescu

Povestea lui Harap Alb


de Ion Creanga
Povestea lui Harap-Alb este un basmu cult publicat in revista Convorbiri literare la
1. August.1877 si apartine celui mai de seama narator din Epoca Marilor Clasici- Ion Creanga.
Prin scrierile sale Ion Creanga se inscrie in realismul taranesc deoarece remarcabilul povestitor
s-a inspirat din inepuizabila comoara a literaturii populare.
Definitia data basmului de marele critic G. Calinescu o oglindire a vietii in moduri
fabuloase incadreaza Povestea lui Harap-Alb printre capodoperele genului.
Basmul cult este specia genului epic, in proza, cu personaje numeroase, simbolice, cu o
actiune ampla implicand fabulosul, supranaturalul care infatisaza parcurgerea unui drum initiatic
de catre erou.
Dintre numeroasele caracteristici care incadreaza Povestea lui Harap-Alb in specia literara basm
cult, mentionam:
=>reperele spatio-temporale sunt vagi si nedetrminate
=>intalnim motive specifice basmului -calatoria initiatica a eroului, dorinta acestuia de a ajunge
imparat, probe , obstacole la care acesta este supus;
=>stilul folosit de autor este unul elaborat imbinand naratiunea cu descrierea si dialogul
=> personajele indeplinesc, prin raportare la erou, o serie de functii antagonistul Spanul,
ajutoarele fantastice -calul, Sfanta Duminica, cei cinci tovarasi Setila, Gerila, Flamanzila,
Ochila, Pasari-Lati-Lungila, donatorii albinele, furnicile.
=>avand ca sursa de inspiratie basmul popular intalnim formule tipice basmului (initiale,
mediane si finale). Prin intermediul acestora se stabileste intre povestitor si ascultator o
conventie potrivit careia in basm totul este posibil, iar iesirea din lumea fabuloasa se face prin
formula de final.
Basmul, inclusiv cel cult, intra in categoria estetica a miraculosului, a fabulosului, astfel de la
inceput pana la final cititorul strabate o lume supranaturala pe care o accepta cu toate conventiile
ei.
Tema basmului este reprezentata de lupta dintre bine si rau. In plus, in aceasta opera, Creanga
evidentiaza formarea unui adolescent, care, plecand intr-o calatorie presarata cu numeroase
probe, se va maturiza. Reprezentativi pentru fortele binelui sunt Harap-Alb si toti cei care il ajuta
(Sfanta Duminica, Gerila, Flamanzila, Setila, Pasari-Lati-Lungila, Ochila, calul, regina albinelor,
regina furnicilor), iar reprezentativi pentru fortele raului sunt Spanul si Imparatul Rosu, exact cei
de care tatal eroului ii spusese sa se fereasca in calatoria sa. In final, ca in aproape toate basmele
culte, raul este invins.
Reperele spatio-temporale sunt vagi, imprecise, ca in orice basm, fiind impinse mult spre
trecut: Amu cica era odata intr-o tara. Este evident ca reperele de timp neprecizate fac ca
cititorul sa fie introdus intr-un timp al fabulosului, contribuind la crearea unei atmosfere
specifice. Spatiul in care se desfasoara actiunea este un taram al fantasticului, pentru ca include
fiinte fabuloase: Gerila, Flamanzila, Setila, Pasari-Lati-Lungila, Ochila, fiinte care se
metamorfozeaza: calul, Sfanta Duminica, fata Imparatului Rosu, dar si animale vorbitoare: calul,
regina albinelor, regina furnicilor.
Compozitia basmului -actiunea se desfasoara dupa un tipar specific basmelor: o situatie initiala
de echilibru, dereglarea echilibrului, plecarea la drum a eroului in incercarea de restabilire a
echilibrului si revenirea la echilibrul initial. Astfel, se precizeaza ca intr-o tara un crai care avea
trei feciori, primeste o scrisoare, de la fratele sau, Imparatul Verde, prin care ii cerea sa-i trimita
pe unul dintre fii pentru a-i mosteni imparatia si a se urca pe tron. Primii doi frati esueaza in
incercarea la care ii supune tatal lor, pentru a vedea daca sunt vrednici ca porneasca la drum. Cel
mic reuseste si pleaca, avand cu sine un cal nazdravan care il va ajuta pemanent pe parcursul
calatoriei sale. Naivitatea si lipsa de experienta a mezinului il vor determina sa accepte tovarasia
Spanului, cu care se intalneste in timp ce se ratacise intr-o padure. El incalca astfel porunca
tatalui sau de a se feri de omul span si de omul ros. Este pacalit si devine rob al Spanului, acesta
din urma dandu-se drept nepotul craiului, odata ce sosesc la curtea lui Verde Imparat. Fiul
craiului, ce primise numele de Harap-Alb, pentru a marca statutul de sluga, este supus de catre
Span la 3 probe: sa aduca salate din Gradina Ursului, sa aduca dintr-o padure capul plin de
nestemate al unui cerb si sa o aduca pe fata Imparatului Rosu. El reuseste sa treaca atat de
primele doua probe, cat si de ultima, desi, la curtea Imparatului Rosu este supus altor probe.
Toate sunt trecute cu bine datorita prietenilor pe care eroul si-i face pe drum: Gerila, Flamanzila,
Setila, Pasari-Lati-Lungila, Ochila, Sfanta Duminica, regina albinelor, regina furnicilor.
Conflictul este reprezentat de lupta dintre bine si rau. Se observa ca Spanul, personajul negativ
al basmului, reprezentativ pentru fortele raului, joaca un rol aparte in viata eroului. El ii este
chiar de ajutor acestuia, deoarece, la sfarsitul tuturor probelor la care il supune pe Harap-Alb,
adolescentul devine adult. Chiar calul ii atrage atentia stapanului sau cu privire la necesitatea ca
Spanul sa existe in viata lui Harap-Alb: Si unii ca acestia sunt trebuitori pe lume cateodata,
pentru ca fac pe oameni sa prinda la minte...
In acest basm exista o relatie de simetrie intre inceput si final. Inceputul este reprezentat de
formula initiala: Amu cica era odata. Aceasta are rolul de a introduce cititorul in lumea
fictionala si de a-l determina sa accepte conventia conform careia, odata intrat in aceasta lume,
va intelege ca fiintele fabuloase si intamplarile neobisnuite vor popula actiunea. Acest inceput
coincide cu fixarea reperelor spatio-temporale, care sunt vagi, imprecise. Finalul are rolul de a
scoate cititorul din lumea fictionala, readucandu-l in lumea reala: Cine are bani, pe la noi, bea si
mananca, cine nu, sta si se uita. Finalul inchide basmul, impreuna cu inceputul ca intr-o rima.
Statutul social al personajului principal Harap-Alb, poate fi cu usurinta identificat in
numele sau. Astfel, se sugereaza prin termenul alb, statutul initial al eroului, acela de fiu de
crai, iar prin termenul harap, care inseamna om cu pielea neagra, sclav, se sugereaza statutul de
rob, de sluga a Spanului, dupa ce acesta l-a inselat.
Statutul psihologic subliniaza un caracter inca in formare, avand in vedere ca fiul de
crai era la varsta adolescentei si nu avea niciun fel de experienta a vietii.
Statutul moral pune in evidenta calitatile si defectele eroului. Astfel, bunatatea si
milostenia ii aduc foloase, pentru ca, miluind o batrana in curtea palatului, dobandeste sfaturi
pretioase de la aceasta, atat inainte de plecarea la drum, cat si in timpul probelor la care a fost
supus. Generozitatea si lipsa de prejudecata ii aduc alaturi cinci prieteni, care dovedesc ca nu
infatisarea conteaza, ci modul in care pot ajuta la nevoie. Eroul are insa si defecte, precum:
naivitatea, lipsa de incredere in fortele proprii.
Trasatura dominanta de caracter este naivitatea, generata de varsta frageda, de lipsa
de experienta si de neascultarea sfatului parintesc. O scena semnificativa pentru ilustrarea acestei
trasaturi o constituie intalnirea din curtea palatului cu batrana cersetoare. Nicio clipa eroul nu isi
pune problema sa o intrebe pe aceasta cum a ajuns acolo, de vreme ce palatul era pazit cu grija.
De asemenea, nu se intreaba de unde stie aceasta atatea amanunte despre el, din moment ce nu o
mai intalnise niciodata. O alta scena semnificativa este intalnirea cu Spanul. Eroul nu numai ca
nu isi da seama ca Spanul se deghizeaza de fiecare data cand ii apare pe drum eroului, ca sa para
ca sunt 3 Spani, nu unul singur, dar nici nu banuieste ca acesta ii intinde o capcana, cand il invita
sa coboare in fantana. Naivitatea in acest caz a avut drept consecinta schimbarea statutului, din
fiu de crai in sluga.
In relatie cu Spanul, in scena primei intalniri cu acesta, se dovedeste lipsa de
maturitate a lui Harap-Alb, care primeste o adevarata lectie de viata. Desi calul ar fi putut sa il
ajute, el il lasa pe erou sa hotarasca ce ar trebui facut, il lasa sa greseasca tocmai pentru a invata
din experienta si a intelege ca aparentele pot insela. Pentru fiul de crai, prezenta Spanului
inseamna invatarea lectiei umilintei, a ascultarii si astfel, a maturizarii, atat de necesare in
devenirea lui ca imparat.
In relatie cu calul sau, Harap-Alb se dovedeste a fi un adolescent care are mare nevoie
de un prieten, de un sfatuitor, de cineva care sa il indrume si sa-i poarte de grija. Si aceasta
intalnire cu calul ii demonstreaza fiului de crai ca aparentele insala si ca nu infatisarea este
importanta, ci calitatile si modul cum iti oferi celor din jur ajutorul.
Viziunea despre lume si viata a autorului in acest basm este magistral subliniata, atat
prin tema, cat si prin constructia personajelor. Creanga nu doreste sa urmeze tiparul basmelor
populare in care eroul este un Fat-Frumos cu multiple calitati, precum: vitejie, echilibru,
frumusete, dorinta de afirmare. Harap-Alb nu are niciuna dintre aceste calitati. El reuseste sa
treaca probele la care este supus cu ajutorul prietenilor sai, a sfatuitorilor precum calul si Sfanta
Duminica. Mai presus insa de probele pe care le trece, fiul de crai se maturizeaza, dobandind
experienta, intentia autorului fiind de a prezenta acest drum al maturizarii eroului prin crearea
unui bildungsroman (roman al maturizarii unui tanar).
Astfel, opera Povestea lui Harap-Alb ramane una dintre cele mai reprezentative
scrieri ale autorului Ion Creanga, despre care Barbu Fundoianu afirma: A fost gresita opinia ca
scrisul lui Creanga e pentru copii. Creanga e facut sa existe numai pentru adulti sau deloc.

POEZIA
MODERNISMUL
Testament
de Tudor Arghezi
Considerat al doilea mare poet dupa Mihai Eminescu, Tudor Arghezi creeaza o opera
originala, care a influentat literature vremii. Plecand de la aspectele traditionale, ofera alternative
poetice(idei, atitudini, modalitati lirice)modern. Personalitate creatoare controversata, Arghezi
realizeaza o opera apreciata superlativ sau dimpotriva, revendicata de clasici si moderni
deopotriva. Opera sa impresioneaza prin varietate si inovatie.
Testament, de Tudor Arghezi face parte din seria artelor poetice moderne ale literaturii romane
din perioada interbelica si a fost asezata in fruntea primului volum arghezian, Cuvinte potrivite-
1927, avand rol de program (manifest) literar, realizat insa cu mijloace poetice.
Este o arta poetica deoarece autorul isi exprima propriile convingeri despre arta literara, despre
menirea literaturii, despre rolul artistului in societate.
Este de asemenea o arta poetica moderna deoarece in cadru ei apare o tripla problematica,
specifica literaturii modern: transfigurarea socialului in esthetic, estetica uratului, raportul dintre
inspiratie si tehnica poetica.
Se poate vorbi despre o permanenta a preocuparii argheziene de a-si formula crezul poetic,
Testament fiind prima dintre artele poetice publicate Flori de mucigai, Epigraf, Frunze pierdute
etc.
Tema poeziei o reprezinta creatia literara in ipostaza de mestesug lasat mostenire unui fiu
spiritual.
Textul poetic este conceput ca un monolog adresat de tata unui fiu spiritual caruia ii este lasata
drept unica mostenire cartea-metonimie care desemneaza opera literara.
Titlul poeziei are o dubla acceptiune: una denotative-actul juridic intocmit de o persoana in
care aceasta isi exprima dorintele ce urmeaza a-I fi indeplinite dupa moarte si una conotativa ce
face referire la cele doua parti ale Bibliei, Vechiul si Noul Testament in care sunt concentrate
invataturile prorocilor si apostolilor pentru omenire.
Astfel creatia argheziana devine o mostenire spiritual adresata urmasilor-cititori sau viitorilor
truditori ai condeiului.
Discursul liric este structurat in sase strofe cu numar inegal de versuri, incalcarea regulilor
prozodice fiind o particularitate a modernismului.
Incipitul poeziei este conceput ca o adresare directa a eului lyric catre un fiu spiritual si contine
idea mostenirii spiritual Nu-ti las drept bunuri dupa moarte/ Decat un nume adunat pe-o carte
Poetul se infatisaza ca o veriga in lantul generatiilor carora , incepand cu fiul evocat, le
transmite mostenire opera sa literara.
In cea de-a doua strofa cartea este numita hristovul vostru cel dintai, cartea de capatai a
urmasilor, un document fundamental al marturisirii existentei si trudei stramosilor.
Ideea central in cea de-a treia strofa este transformarea poeziei intr-o lume obiectuala, poetul
fiind un nascocitor ce transforma graiul lor cu-ndemnuri pentru vite in cuvinte potrivite.
In strofa a patra poetul transforma trecutul intr0un indreptar moral pentru urmasi Am luat
cenusa mortilor din vatra / Si am facut-o Dumnezeu de piatra
Cea de-a cincea strofa reda transfigurarea socialului in esthetic prin faptul ca durerea, revolta
sociala sunt concentrate in poezie, simbolizata prin vioara Durerea noastra surda si amara/ O
gramadii pe-o singura vioara
Ultima strofa evidentiaza faptul ca muza, arta contemplative, pierde in favoarea mestesugului
poetic.
Arghezi introduce in literatura romana estetica uratului, pe care o preia de la scriitorul francez
Charles Baudelaire din volumul Les fleures du mal-florile raului.
Conditia poetului in lume este redata in versul Robul a scris-o / Domnul o citeste, artistul
devenind un rob, un truditor al condeiului ce este aflat in slujba Domnului- cititorul.
La nivel lexico-semantic observam in poezie utilizarea unor cuvinte nepoetice, ce dobandesc
valente estetice potrivit esteticii uratului bube, mucegaiuri, noroaie
Ineditul limbajului arghezian provenind din suprapunerea diferitelor straturi lexicale arhaisme
hristov, regionalism-gramadii, cuvinte populare-rapi, pe branci, uite, termeni religiosi-cu
credinta, icoane, Dumnezeu.
Versul Facui din zdrente muguri si coronae exprima idea transfigurarii estetice a realitatii
degradante.
Materialitatea imaginilor artistice conferind forte de sugestie a ideii poetice se realizeaza la
nivel stilistic unde intalnim:
-epitete rare seara razvratita, Dumnezeu de piatra
-oximoron Veninul strans l-am preschimbat in miere/ Lasand intreaga dulcea lui putere
-enumeratia bube, mucegaiuri si noroi
Concluzii
Opera literara Testament este o poezie ce se incadreaza in curentul literar modernism,
creatia sa artistica fiind atat produsul inspiratiei divine cat si al tehnicii poetice.
Un alt argument in favoarea modernitatii poeziei este reprezentat de faptul ca Arghezi
introduce in literature romana prin Testament, estetica uratului.
Incalcarea regulilor prozodice prin vers liber cu metrica si ritm variabil sunt de asemenea
argument ce atesta modernismul.
Poezia este o arta poetica de sinteza pentru orientarile poeziei interbelice, cu elemente
traditionaliste si moderniste.
Psalm III
Tare sunt singur, Doamne si piezis!...
de Tudor Arghezi
Initial specie a lirici religioase, in care se preamareste divinitatea, in lirica moderna
psalmul este o specie a poeziei filozofice, in care sunt exprimate dilemele existentiale (raportul
om-divinitate).
Psalmul poetic interbelic este creat de o contiinta problematizanta, iar starile contradictorii ale
psalmistului exprima situatia dramatic a conditiei umane, cautarea dialogului cu Dumnezeu intr-
o lume desacralizata.
Psalmii arghezieni sunt monologuri ale celui-care-glasuieste-in-pustiu. Niciun raspuns din
marele gol. Monologul nu ajunge niciodata sa fie dialog-Nicolae Balota, Opera lui Tudor
Arghezi, Bucuresti,1979
Primii 9 psalmi au fost publicati in volumul de debut Cuvinte potrivite aparut in anul 1927, fara a
constitui un grupaj separate.
Psalmul III( Tare sunt singur, Doamne si piezis) apartine lirici moderne. Specie a poeziei
filozofice, psalmul contituie o marturie a unei stari de agonie lupta interioara in cautarea lui
Dumnezeu.

Experienta monahala la Cernica si dilemele omului modern pot fi asociate preliminar


psalmilor arghezieni, care nu sunt poezii mistice, dar se incadreaza in categoria poeziei modern
de tip filozofic.
Versul initial Tare sunt singur, Doamne si piezis!... constituie o formulare lapidara a temei
singuratatea si dorinta de comunicare cu divinitatea. Psalmistul arghezian se simte proscris,
blestemat.
Psalmul III ia forma unui monolog adresat. Tacerea Celui Chemat intretine starea de solitudine si
sentimental de parasire .
Monologul celui uitat vine in contradictie cu preceptul biblic crede si nu cerceta si exprima
nevoia celui uitat de Dumnezeu de a primi un semn al inocentei pierdute.

Proiectia simbolica a eului liric se construieste prin dezvoltarea metaforei copac uitat
pribeag. Axis mundi, legatura intre pamant si cer, copacul simbolizand dualitatea conditiei
umane, a poetului care apartine in acelasi timp lumii terestre, efemere (trupul-radacinile) si lumii
cosmic eterne (spiritual coroana).
Opozitia termenilor copac pribeag si pomi de rod sugereaza conditia celui respins de
divinitate si respectiv pomul vietii din rai, binecuvantat de Dumnezeu.
In prima secventa poetica, strofele I-IV- metafora copac pribeag uitat in campie realizeaza o
imagine a singuratatii omului uitat de Dumnezeu.
Alte metafore insotite de epitet fruct amar, frunzis tepos si aspru asociaza termeni din sfera
semantic a vegetalului si umanului.
Metafora umbra mea de fum exprima component spiritual a omului, insa dureros supusa si ea
trecerii.
Urmatoarele zece versuri constituie a doua secventa poetica care contine motivatia revoltei si
revolta, modificand treptat tonalitatea initiala de lamentatie.
Versul Nalt candelabru, straja de hotare din strofa a V-a spiritualizeaza imaginea copacului
tinzand spre lumina cereasca sugerando jertfa neprimita.
Exasperarea este atitudinea prin care omul nu cauta sa-si depaseasca sau sa-si anuleze conditia,
ci sa si-o implineasca :In rostul meu tu m-ai lasat uitarii / Sa ma muncesc din radacini in
sanger Acesta fiind reprosul adresat divinitatii mute uitarea, golul.
Suferinta psalmistului nu apartine registrului suferintelor umane, ci este una profunda a finitei.
Ultima secventa poetica contine ruga Trimte, Doamne, semnul departarii, / Din cand in cand ,
cate un pui de inger.
Metafora semnul departarii si simbolul pui de inger, ca mesager al transcedentei, sugereaza
nevoia psalmistului de a primi un raspuns, o alinarea a spaimei de singuratate.
Neputincios sa atinga absolutul, sufletul se bucura ca traieste nelinistita patima cereasca
Raportul om-divinitate din psalm implica doua ipostaze :credinciosul parasit si un Dumnezeu
ascuns. Psalmul se construieste fundamental in jurul acceptiunii religioase a divinitatii.
Atitudinea este sete de divin. Versul final aduce acceptiunea etica, idea de bine povata ta mai
buna sip e cea gnoseologica mistuitoare aspiratie de a sti incheiata in esec, avand ca efect
suferinta.
Forta de sugestie a limbajului arghezian, caracterizat prin ambiguitate si expresivitate, se
realizeaza prin neasteptate asocieri lexical, prin schimbari esentiale la nivel syntactic si al topici.
Elementele de modernitate sunt evidente inca de la nivelul prozodic. Poezia este alcatuita din 7
catrene, cu masura diferita de la 7 la 11 silabe, rima incurcisata si ritm combinat, iar finalul este
un distih.
La nivel lexico-semantic predomina cuvintele din campul semantic al vegetalului copac,
fruct,frunzis, pomi de rod, ramuri.
Termeni populari sunt arhaici a tanji, crampei, agurida si se combina cu termeni religiosi te
slujesc, altare, inger.
Imaginarul poetic,sugestia si expresivitatea limbajului provin din bogatia si originalitatea
figurilor de stil epitetul rar copac pribeag, fruct amar, frunzis tepos, metafora indarjire
vie, nalt candelabru, straja de hotar, simbolul pui de inger, personificarea stelele vin si se
aprind, inversiunea nalt candelabru, antiteza copac pribeag pomi de rod, enumeratia
vrabii si lastuni
Concluzie
Psalm III reda, intr-o tonalitate melancolica la inceput si de revolta in ultimo a[parte, diferite
atitudini poetice fata de interlocutorul absent Dumnezeu, in acelasi timp atitudini umane
reflectate in lirica moderna: sentimental neputintei si al parasirii, insngurarea damnata, revolta,
reprosul, ruga.

Pasteluri
Miezul iernei
de Vasile Alecsandri

Cel mai de seama poet roman pana la Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri a daruit
literaturii romane o opera uriasa cuprinzand cele mai diverse genuri si specii literare.
Aflandu-se la Mircesti in vara anului 1867, Alecsandri are ocazia de a citi primele numere din
Convorbiri literare revista junimistilor, care ii face o buna impresie.
De aceea la invitatia lui Iacob Negruzzi, fiul lui C. Negruzzi, la colaborare, el raspune Sunt gata
a va da mana cu toata inima, astfel in martie 1868 apar iernaticele, in aprilie pastelurile de
primavara si in mai 1869 varaticele.
In forma de astazi ciclul Pasteluri a fost constituit de poet in 1875, cu ocazia aparitiei editiei
Opere complete.
In literature Alecsandri este considerat cel mai de seama poet al naturii, el introducand prin ciclul
Pasteluri o noua specie literara pastelul- in care sunt infatisate aspect din natura prin
intermediul carora poetul isi exprima propriile sentimente.
El si-a construit pastelurile in acordul curgerii anotimpurilor si al muncii oamenilor, asociind
imaginilor picturale si o prezenta umana menita sa le insufleteasca.
Poezia Miezul iernei se incadreaza in categoria pastelurilor, Alecsandri creand aici
imaginea picturala a unei nopti geroase de iarna.
In strofa I este evocat si descris, mai ales prin consecintele sale, gerul ''amar, cumplit '' al
miezului de iarna. Sub influenta lui, natura se transforma complet, caci inghetul a cuprins pana si
astrele si cerul, orice urma a vegetalului a disparut fiind inlocuit de regnul mineral. Astfel, stejarii
'' trosnesc '' in paduri, stele par inghetate, cerul pare otelit zapada cristalina sub lumina lunii
pare un lan de diamanturi.
Cadrul general este insotit de unul dintre motivele iernii gerul E un ger amar, cumplit!
Imaginea vizuala de ansamblu este completata de elemente sonore :trosnesc stejarii, zapada
scartaie
In cea de-a doua si cea de-a treia strofa se contureaza imaginea transfigurarii naturii intr-un taram
magic, feeric, exprimata de poet admirativ.
In strofa a doua maretia tabloului naturii se incheaga in mintea poetului sub forma unui ''
templu maestuos '' al carui element de baza este '' bolta cerului senine '' sprijinita de '' inaltele
coloane '' sugerate de fumurile albe ce '' se ridica sub vazduhul scanteios ''. Aici, luna isi va
aprinde '' farul tainic de lumina '' sporind frumusetea rece si neclintita a peisajului.

In strofa urmatoare (3), neputandu-si retine prea plinul sufletesc si strania incantare
in fata solemnitatii naturii, poetul exclama : '' O ! tablou maret, fantastic ! '', ca apoi sa
revidentieze si celelalte minunatii ale acestui impresionant templu : miile de stele care '' ard ca
vecinice faclii '', muntii care ii sunt altare si codrii - adevarate orgi sonore - unde se aude vuetul
ingrozitor al crivatului.
In ultima strofa poetul revine la realitatea hibernala si compune un tablou al linistii
absolute, al neclintirii totale: ''Totul e in neclintire, fara viata, fara glas ; /Nici un zbor in
atmosfera, pe zapada nici un pas ''.
Planurile real si fantastic se impletesc in secventa finala a poeziei prin aparitia unui lup asemuit
unei fantasme: Dar ce va? In raza lunii o fantasma se arata/ E un lup ce se arunca dupa prada-i
spaimantata
Fantasma este o aparitie frecventa in lirica lui Alecsandri fiind o aparitie misterioasa ce se
clarifica ulterior.
Spectacolul naturii este asemuit unui templu.
Figurile de stil creeaza un tablou surprinzator prin maretie, dar si terifiant totodata prin prezenta
gerului care ingheata totul, alungand orice urma de viata.
Epitetele simple sau duble scot in evidenta caracteristicile tabloului: 'ger amar,
cumplit', 'stelele par inghetate', 'cerul pare otelit, 'zapada cristalina', 'campii
stralucitoare', 'vazduh scanteios', 'tablou maret, fantastic' etc.
Enumeratiile reprezinta figuri de stil centrale pe care se bazeaza structura pastelului, in
descrierea elementelor componente ale acestui templu urias, fantastic: 'Muntii sunt a lui altare,
codrii organe sonoare'; 'Totul e in neclintire, fara viata, fara glas' etc.
Comparatiile accentueaza trasaturi uimitoare ale peisajului: 'Fumuri / Ca
inaltele coloane'; 'stele / ard ca vecinice faclii.
Repetitiile subliniaza incremenirea si lipsa vietii din acest tablou: 'fara viata,
fara glas. / Nici un zbor , nici un pas'.
Metaforele dau mai multa expresivitate versului, conturand imaginea acestui templu al naturii in
care fiecare element dobandeste un anume rol: 'Muntii sunt a lui altare, codrii organe sonoare',
'templu maiestos', 'farul tainic de lumina'.
Antiteza subliniaza contrastul dintre imagini: 'Fumuri albe se ridica / Si pe
ele se asaza; 'Totul e in neclintire' 'E un lup ce se alunga '.
Personificarea subliniaza insusiri umane atribuite naturii: 'luna isi aprinde',
'o fantasma se arata'.

Poezia se constituie intr-o imagine arhitecturala de o maretie solemna, cu sugestii de lumina prin
epitetele- scanteios,senina, argintii, sugestii de sunet, de mister farul tainic etc.
Aceste epitete ornante au rolul de a spori maretia cadrului hibernal ce evidentiaza natura intr-un
moment de maxima exultare.
Imaginile create sunt preponderent vizuale, insa isi fac loc si cele auditive '' codrii organe
sonore '', crivatul patrunde scotand note '' sau de miscare, in final, toate imbinandu-se armomios.
Ca elemente de prozodie detaliem ca poezia este alcatuita din 4 catrene.
Versurile ample, cu o masura de 15 silabe, aduc o muzicalitate de profunda vibratie, in care rima
imperecheata si ritmul trohaic au un rol important. Muzicalitatea versurilor creeaza o orchestratie
a naturii care subliniaza sugestiv
Concluzii
Prin dimensiunile peisajului descris si prin succesiunea secventelor descriptive, poezia "Miezul
Iernei" intruneste trasaturile unui tablou in versuri zugravit cu mare maiestrie de Vasile
Alecsandri.
Poezia este unul dintre cele mai valoroase pasteluri ale bardului de la Mircesti. Poetul descrie
tabloul plin de maretie al unei nopti de iarna, in care se simte coplesit de perfectiunea si
grandoarea naturii, incremenita de un ger naprasnic.
"Iarna ramane pentru Alecsandri un camp imens de senzatii, de asociatii. Pe plan vizual ne
intampina orizonturile mari, toate nuantele livide ale cerului, cand de otel, cand de plumb, cand
de opal, pacla densa, promoroaca, soarele palid, galbiu, norii negri, incarcati de geruri, luna ca
o icoana de argint. Aceasta din urma, imaginea selenara, desteapta asociatii teribile si sublime,
de naufragii polare". (Edgar Papu, Din clasicii nostri, Ed. Eminescu, 1977, p. 77)

Malul Siretului
de Vasile Alecsandri

Poezia Malul Siretului surprinde intr-o maniera descriptive, evident picturala, ivirea
zorilor pe maulul Siretului Aburii usori ai noptii ca fantasme se ridica / Si plutin deasupra
luncii, printre ramuri se despica
Atras de peisajul de la Mircesti poetul ne infatisaza aspect inedited, ascunse ochiului strain Raul
luciu se-nconvoaie sub copaci ca un balaur / Ce in raza diminetii misca solzii lui de aur.
Aceasta comparatie introduce in poezie o meditatie discreta asupra scurgerii timpului, a
ireversibilitatii acestuia.
Structura textului poetic
Poezia este structurat n patru catrene, cu versuri lungi de 15-16 silabe, trstur tipic
pastelurilor lui Alecsandri. Din perspectiv preromantic, descrierea peisajului este realizat prin
mbinarea discret a planului uman-terestru cu cel universal-cosmic, alctuite din imagini
artistice i figuri de stil.
Imaginarul poetic
Imaginarul poetic transfigureaz realitatea concret ntr-o viziune artistic specific eului
liric, a crui interpretare implic reflectarea sensibil a lumii nconjurtoare prin funcia
expresiv i estetic a cuvntului; sunetelor i culorilor.
Titlul
Titlul ilustreaz locul mirific ce l-a inspirat pe Alecsandri n aceast poezie, malul rului
Siret, care curgea prin apropierea meleagurilor att de dragi poetului, moia de la Mirceti.
Incipitul este imaginea artistic a momentului unic al zorilor, cnd dimineaa se infiltreaz n
aburii uori ai nopii.
Strofa I-a
Strofa nti descrie momentul incert al dimineii devreme, cnd ziua se ngn cu
noaptea, ntreaga natur pare adormit, iar deasupra luncii Siretului plutesc aburii uor ai
nopii, ce par fantasme, comparaia provocnd o puternic stare emoional.
Planul cosmic, animat de imaginea motorie a cetii care se despic printre ramurile copacilor, se
mbin cu planul terestru nsufleit de imaginea vizual a rului personificat, care se-ncovoaie
pe sub arborii din lunc.
Comparaia ca un balaur este de factur mitologic, asemenea metaforei mic solzii lui de
aur, care sugereaz curgerea lent a valurilor unduitoare ale rului. Epitetul cromatic solzii lui
de aur accentueaz fiorul luntric provocat de lumina strlucitoare a dimineii, care se reflect
n undele Siretului. Verbele la persoana a III-a, se ridic, se despic, se-ncovoaie, mic
reprezint mrcile lexico-gramaticale care atest lirismul obiectiv, distanarea eului liric n
contemplarea naturii dinamizate.
Strofa a II-a
Strofa a doua ilustreaz natura terestr i lirismul subiectiv prin introducerea persoanei
nti singular, exprimnd n mod direct admiraia i ncntarea pentru peisajul de basm al
dimineii. Aezat pe malu-i verde, eul liric, n ipostaza privitorului, este fascinat de curgerea
continu a Siretului, care la cotiri se perde i ale crui ape somnoroase sap malul nsipos.
Atracia pe care peisajul o exercit asupra eului liric este exprimat prin mrcile lexico-
gramaticale reprezentate de verbe i pronume la persoana I singular: m duc, m aez,
privesc.
Lirismul obiectiv compune un tabloul dominat de imagini motorii: apa curge, se schimb-n
vlurele. Epitetul cromatic malu-i verde sugereaz un anotimp clduros, iar alte epitete
descriptive, contribuie, prin sugestie, la crearea emoiei pentru frumuseea peisajului: prundiul
lunecos, malul nsipos, elemente ce constituie planul obiectului privit de eul liric. Rul Siret
este personificat i n aceast strof, deoarece adoarme la bulboace.
Strofa a III-a
n strofa a treia se manifest lirismul obiectiv i ncepe cu imaginea delicat a slciei
pletoase care se apleac deasupra undelor Siretului, tabloul fiind brusc dinamizat i animat de un
pete care salt-n aer dup-o viespe sprintioar i de raele slbatice care se abat din zborul
lor, aezndu-se pe undele primitoare. De remarcat n aceast strof sunt epitetele care
evideniaz detaliile peisajului: salcie pletoas, viespe sprintioar, apa-ntunecat, nour-
trector.
Epitetul n inversiune slbaticele rae accentueaz ideea peisajului viu prin specificul psrilor
care poposesc din zborul lor n aceste locuri feerice, iar metafora un nour trector, sugereaz
stolul de rae care ntunec temporar albia rului.
Strofa a IV-a
Ultima strof accentueaz ideea c acest pastel nu descrie numai un peisaj natural,
exterior, ci i un peisaj interior, al sufletului, evideniind lirismul subiectiv al poeziei. Atitudinea
poetului este meditativ, prezena eului liric n mijlocul naturii feerice evideniindu-se prin
mrcile lexico-gramaticale reprezentate de pronumele la persoana I singular: mea i mine.
Gndurile sinelui poetic sunt atrase hipnotic de valurile mictoare; prin metafora curgerii
Siretului, care sugereaz trecerea ireversibil i implacabil a timpului: i gndirea mea furat
se tot duce-ncet la vale / Cu cel ru care-n veci curge, fr-a se opri din cale.
Eul liric se detaeaz, parc, de natura nconjurtoare, contemplnd fascinat i ncremenit de
admiraie lunca ce clocotete i privind captivat o-oprl de smarald care,personificat, se
uit curioas la el: Cat int, lung la mine, prsind nsipul cald.
Limbajul i expresivitatea textului poetic
Sugestia textului liric este ilustrat prin figurile de stil care compun un tablou unic prin
frumusee, un adevrat ansamblu estetic realizat prin mbinarea imaginilor vizuale cu cele
motorii, provocnd o emoie puternic de admiraie i ncntare asupra cititorului.
Expresivitatea poeziei este susinut de verbele aflate la timpul prezent, care profileaz
permanentizarea aspectului dinamic al ansamblului peisagistic, numind aciuni care nu se
finalizeaz, ci tind s se eternizeze: se ridic, se despic, se-ncovoaie, mic,
adoarme, se coboar, salt, se duce, curge, clocotete.
Prozodia
Versurile lungi, de 15-16 silabe ca n toate pastelurile lui Vasile Alecsandri, ritmul trohaic
i rima mperecheat creeaz un tablou pictural, un adevrat spectacol al naturii, care provoac
eului liric triri profunde de fascinaie i desftare spiritual, duse pn la extaz.
Cu Pastelurile, Vasile Alecsandri atinge treapta deplinei maturizri a talentului su.

Clasicismul acestor creaii lirice se manifest nu numai n viziunea poetului asupra naturii, ci i
pe trmul expresiei. n studiul Direcia nou n poezia i proza romn (1872), Titu Maiorescu
afirma c Pastelurile constituie cea mai mare podoab a poeziei lui Alecsandri, o podoab a
literaturii romne ndeobte.

"Luate in totalitate, pastelurile prezinta o lirica a linistii si a fericirii rurale, un horatianism.


Pentru intaia oara se canta la noi intimitatea, recluziunea poetului, meditatia la masa de scris,
fantasmele desprinzandu-se din fumul tigarii, somnolarea in fata sobei cu catelusul in poala".
(G. Calinescu Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent, Ed. Minerva, 1984, p. 300)

ROMANTISMUL

Curent literar de amploare europeana, romantismul a aparut in Franta si in Germania in


prima jumatate a secolului XIX, s-a extins in toata Europa si a patruns in literature romana prin
scrierile lui Ion Heliade Radulescu, Grigore Alexandrescu, Costache Negruzzi si Vasile
Alecsandri.
Primul program de orientare romantic a fost introductia revistei Dacia literara in care sunt
formulate pentru prima data teme reprezentative pentru acest current.
Romantismul a aparut ca o reactive impotriva rigorilor clasice si rationalismului illuminist.
Principalul deziderat era axarea pe libertatea gandirii, exprimarea sentimentelor si sinceritatii.
Dintre trasaturile fundamentale ale romantismului precizam:
-introduce noi categorii estetice uratul, grotescul, macabrul, fantastical, aspiratia spre
originalitate;
-se introduce noi specii drama romantic, meditatia, poemul filozofic, nuvela istorica, cultivarea
specificului national prin istorie, folclor natura;
--romanticii prezinta interes pentru antiteza, fiind figura de stil cel mai des intalnita in creatiile
romantice.
-imbogatirea limbii literare prin includerea limbii populare, a arhaismelor, a regionalismelor, a
argoului;
-poeziile romantic se axeaza pe contemplarea naturii,ajungandu-se la meditatii asupra
universului;
-se insista asupra sentimentelor, in special asupra iubirii, prezentata in concordant cu natura
inconjuratoare;
-prezinta libertatea in alegerea speciilor literare, astfel vom intalni poezii ce imbina elemente de
pastel, meditatie, satira;
-speciile literare valorificate la maxim erau nuvela istorica, poemul filozofic si meditatia;
Personajele romantic erau eroi exceptional ice treceau prin intamplari deosebite, spre deosebire
de classicism, unde acestia erau reprezentantii nobilimii, la romantici personajele sunt
reprezentanti ai tuturor categoriilor sociale.
-arta devine exclusive rodul sentimentelor si al fanteziei;
Reprezentanti in literature universal Victor Hugo, La Martine, Musset, Byron, Lepardi, Novalis
etc.
In literature aromana romantismul cunoaste trei etape:
Preromantismul faza incipient ce corespunde liricii pasoptiste (scriitorii de la 1848-
I.H.Radulescu, C.Negruzzi, M.Kogalniceanu, B.Petriceicu Hasdeu)
Romantismul eminescian considerat ultima etapa a romantismului universal
Romantismul post-eminescian- identificabil in simbolism (Al. Macedonski),
semanatorism (O.Goga, B.St. Delavrancea)

Declarat romantic, Mihai Eminescu ilustreaza prin intreaga sa opera estetica acestui current
si isi expune ideile artistice in mai multe poeme (Epigonii, Scrisoarea III) iar in poezia Eu nu
cred nici in Iehova se autodeclara poet romantic.
Printre temele si motivele romantic intalnite in opera lui M. Eminescu mentionam: geniul,
singuratatea, visul, reverie, meditatioa nocturna, somnul, extazul, melancholia, natura si iubirea,
trecutul, viata ca vis, poezia si conditia poetului in lume, timpul, revolta impotriva conditiei
umane, miraculosul, interesul pentru mituri si basme s.a.

Luceafarul
de Mihai Eminescu

Criticul Titu Maiorescu, in articolul Directia noua in poezia si proza romana, din 1872, nota:
Cu totul dosebit in felul sau, om al timpului modern, deocamdata blazat in cuget, iubitor de
antiteze cam exagerate, reflexiv mai peste marginile uitate, pana acum asa de putin format, incat
ne vine greu sa-l citam imediat dupa Alecsandri, dar in fine, poet, poet in toata puterea
cuvantului, este d. Mihai Eminescu.
Dupa un deceniu de la aceasta observatie a lui Maiorescu, capodoperele lui Mihai
Eminescu stateau marturie a geniului sau creator, a uimitoarei sale capacitati de sinteza si a
modului extraordinar in care a schimbat si innoit limbajul artistic romanesc. Una dintre aceste
capodopere este opera literara Luceafarul. Poemul se incadreaza in curentul literar romantism,
doua dintre trasaturile specifice fiind: folosirea antitezei si utilizarea ca sursa de inspiratie a
folclorului.
Antiteza, procedeu artistic dominant in acest poem, se evidentiaza inca din prima parte a
poemului, prin opozitia dintre lumea pamanteasca, a fetei de imparat:
Din umbra falnicelor bolti, Spre umbra vechiului castel si lumea nepamanteasca, a
Luceafarului: Colo-n palate de margean, Eu sunt luceafarul de sus.
Antiteza se realizeaza si la nivelul descrierii tanarului Catalin, in raport cu Luceafarul.
Infatisarea umana a primului: Cu obrajei ca doi bujori/ De rumeni, bata-i vina, este in contrast
evident cu cea non-umana a celui de-al doilea: Din negru giulgi se desfasor/ Marmoreele brate,
Si palid e la fata, Iar umbra fetei stravezii/ E alba ca de ceara. Conturarea cadrului
pamantesc, in care Catalin si Catalina isi implinesc dragostea: Sub sirul lung de mandri tei,
Miroase florile de tei se face in contrast cu lumea cereasca, in care este evidentiat zborul
Luceafarului: Un cer de stele dedesubt / Deasupra-i cer de stele, Si din a chaosului
vai/.../Vedea ca-n ziua cea dentai/ Cum izvorau lumine. De asemenea, prin utilizarea
pronumelor personale ei si noi, se subliniaza in poem antiteza dintre fiintele umane,
muritoare, a caror viata este limitata, fiind pusa sub semnul destinului si fiintele ceresti,
nemuritoare: Ei au doar stele cu noroc / Si progoniri de soarte, Noi nu avem nici timp, nici loc
/ Si nu cunoastem moarte.
O alta trasatura care evidentiaza apartenenta poemului la romantism este utilizarea ca
sursa de inspiratie a folclorului. Mihai Eminescu a avut ca sursa de inspiratie basmele romanesti
Fata din gradina de aur si Miron si frumoasa fara corp, pentru a crea in Luceafarul
atmosfera specifica basmelor, inca din incipit: A fost odata ca-n povesti / A fost ca niciodata.,
dar si pentru a prezenta iubirea imposibila dintre doua fiinte apartinand unor lumi diferite. De
asemenea, s-a inspirat din mitul romanesc al Zburatorului, pentru a descrie elementele spatiale
care definesc lumea terestra in care fata de imparat isi desfasoara existenta: Din umbra negrului
castel, dar si una din intruparile Luceafarului: Pe negre vitele-i de par. Mitul Zburatorului
apare in poem ca simbol al visarii, aspiratiei si revelatiei.
Tema poemului este conditia omului de geniu. Inca din primul tablou aceasta tema este sustinuta
de sublinierea trasaturilor Luceafarului, ca fiinta superioara, dotata cu atribute deosebite.
Aspiratia catre inaltimi, cautarea absolutului, dorinta de cunoastere, dorinta de inaltare spirituala,
de atingere a unui ideal superior, sunt cateva dintre atributele omului de geniu, reprezentat in
poem de catre Hyperion. Omul de geniu este construit in text, asa cum apare si in viziunea lui
Schopenhauer, prin raportare la omul obisnuit. Acesta din urma este reprezentat in text de fata de
imparat, careia, in ultimele versuri ale operei, Luceafarul ii adreseaza un firesc repros: Ce-ti
pasa tie, chip de lut/ Dac-oi fi eu sau altul?/ Traind in cercul vostru stramt/ Norocul va petrece,/
Ci eu in lumea mea ma simt/ Nemuritor si rece. Anumite motive poetice prezente in text,
specifice romantismului, sustin tema poeziei: motivul luceafarului, al stelelor, al cerului, al lunii,
al marii, al visului, al castelului, al fetei de imparat, al Zburatorului, al teiului, al zborului
cosmic.
Patru dintre elementele de compozitie a textului sunt: incipitul, elementele de opozitie si
de simetrie, imaginarul poetic, compozitia / figurile semantice.
Incipitul operei contine formula specifica basmului: A fost odata ca-n povesti, prin intermediul
caruia cititorul este avertizat asupra structurii narative a textului, care este considerat un poem
epico-liric. Astfel, intamplarile sunt puse sub semnul unui timp nedeterminat (illo tempore), in
care faptele sunt unice si irepetabile A fost ca niciodata.. In aceste conditii, fata de imparat :
Din rude mari imparatesti, va avea atribute unice: O prea frumoasa fata, Si era una la
parinti, Si luna intre stele. Fata nu este doar frumoasa, ci are atributele perfectiunii: Mandra-
n toate cele si ale puritatii sufletesti: Cum e Fecioara intre sfinti.
Elementele de opozitie din text sunt puse in evidenta prin antiteza dintre omul comun,
obisnuit, reprezentat de catre fata de imparat si omul de geniu, reprezentat de catre Luceafar.
Ambele personaje (le putem numi personaje, deoarece textul epico-liric este realizat pe baza
liricii personajelor) sunt unice, exceptionale in lumea lor. Fata de imparat este una la parinti/Si
mandra-n toate cele/Cum e Fecioara intre sfinti/Si luna intre stele, iar Luceafarul este unic, prin
raportarea sa ca astru ceresc, la celelalte stele, dar si prin atributele sale, asemanatoare cu cele ale
lui Dumnezeu, ca Hyperion: Noi nu avem nici timp, nici loc/ Si nu cunoastem moarte.
In opozitie sunt prezentate cele doua infatisari ale Luceafarului: Parea un tanar voievod/
Cu par de aur moale si Pe negre vitele-i de par/Coroana-i arde pare; O, esti frumos cum
numa-n vis/Un inger se arata Si O, esti frumos cum numa-n vis/Un demon se arata.
Totodata, opuse sunt si cele doua fiinte de care fata este atrasa: Luceafarul este o fiinta
supranaturala, care are doar infatisare umana, dar spirit nepamantesc: Dar ochii mari si
minunati/Lucesc adanc himeric, Si palid e la fata, Iar umbra fetei stravezii/E alba ca de
ceara, iar Catalin este fiinta pamanteasca: Cu obrajei ca doi bujori/De rumeni, bata-i vina.
Imaginarul poetic este evidentiat inca din incipit, prin prezentarea lumii terestre. Sunt conturate
reperele temporale vagi, imprecise, specifice basmului: A fost odata si cele spatiale, care ofera
cititorului imaginea mitului zburatorului, prin sublinierea singuratatii unei tinere fete, aflata intr-
un spatiu propice sosirii acestei fiinte supranaturale: Spre umbra negrului castel, Privea in
zare, Din umbra falnicelor bolti / Ea pasul si-l indreapta / Langa fereastra unde-n colt /
Luceafarul asteapta. Totodata, in primul tablou sunt scoase in evidenta reperele spatiale care
ilustreaza lumea cosmica a Luceafarului, in care este invitata sa patrunda fata de imparat: Iar
cerul este tatal meu / Si muma-mea e marea, Si soarele e tatal meu / iar noaptea-mi este
muma. Imaginarul poetic include, de asemenea, elementele prin care se realizeaza descoperirea
infinitului spatial si temporal. Acestea sunt subliniate in partea a treia a poemului, in care este
descris zborul Luceafarului: Vedea ca-n ziua cea dentai / Cum izvorau lumine, Si cai de mii
de ani treceau/ In tot atatea clipe.
Compozitia poemului include 98 de strofe de tip catren, cu masura versurilor de 7-8
silabe si ritm iambic, combinat cu ritm amfibrahic. Textul contine patru tablouri, construite pe
alternanta a doua planuri: terestru-uman si cosmic-universal, aflate in antiteza.
Tabloul I ilustreaza spatiul terestru in care singuratatea fetei predispune la visare: Cum ea pe
coate-si razima / Visand ale ei tample. Apare in acest tablou motivul literar al ferestrei, ca
deschidere spre alta lume, ca aspiratie catre departari, catre infinit. De asemenea, apare motivul
visului, deoarece singura modalitate ca fata de imparat si Luceafarul sa se intalneasca este in vis:
Caci o urma adanc in vis / De suflet sa se prinda., Copila sa se culce / I-atinge mainile pe
piept / I-nchide geana dulce.
Tabloul al II-lea subliniaza jocul dragostei in care intra fata de imparat si Catalin. Sunt
evidentiate diferentele de stare sociala dintre cei doi si trasaturile tanarului. Pajul apare ca
viclean copil de casa, copil din flori si de pripas, indraznet cu ochii, ce umple cupele cu
vin/ Mesenilor la masa. El ii arata fetei frumusetea sentimentelor de dragoste si o initiaza in
tainele acestora: daca nu stii, si-as arata/Din bob in bob amorul.
Tabloul al III-lea prezinta zborul intergalactic al Luceafarului. El face o calatorie in timp
si spatiu: Si cai de mii de ani treceau / In tot atatea clipe pentru a ajunge la Demiurg, la
momentul de dinainte de geneza Universului. Dialogul cu Demiurgul ii releva lui Hyperion
imposibilitatea de a deveni muritor si conditia sa diferita de a pamantenilor: Ei au doar stele cu
noroc / Si prigoniri de soarte / Noi nu avem nici timp, nici loc / Si nu cunoastem moarte.
Tabloul al IV-lea evidentiaza intensitatea si profunzimea sentimentelor celor doi tineri,
Catalin si Catalina, care formeaza acum un cuplu: Caci esti iubirea mea dintai / Si visul meu din
urma. Luceafarul este martor mut al iubirii lor, Dar nu mai cade ca-n trecut / In mari din tot
inaltul. Cu amaraciune, subliniaza diferentele dintre lumea muritorilor, efemera, supusa
destinului si lumea fiintelor eterne, careia ii apartine.
Viziunea despre lume a autorului este sintetizata prin tema poemului, conditia omului de
geniu si subliniata in finalul poemului, prin care se descifreaza ceea ce Eminescu numea sensul
alegoric al povestii: Aceasta e povestea. Iar intelesul alegoric ce i l-am dat este ca daca geniul
nu cunoaste nici moarte si numele lui scapa de noaptea uitarii, pe de alta parte, aici pe pamant,
nu e nici capabil de a ferici pe cineva, nici de a fi fericit. El n-are moarte, dar n-are nici noroc.
Asadar, finalul poemului scoate in evidenta antiteza dintre lumea omului comun, o lume a
aspiratiilor marunte, o lume supusa destinului, o lume limitata si cea a omului superior, care
aspira catre absolut. In opinia poetului, omul de geniu este constient de conditia sa eterna,
raportata la cea efemera a oamenilor obisnuiti, de care incearca sa se detaseze cu luciditate: Ce-
ti pasa tie chip de lut/ Dac-oi fi eu sau altul/ Traind in cercul vostru stramt/ Norocul va petrece/
Ci eu in lumea mea ma simt/ Nemuritor si rece.

Sara pe deal

de Mihai Eminescu

Idila este o specie a liricii peisagiste si erotice, care prezinta in chip idealizat iubirea, intr-un
cadru rustic, fiind ilustrate prin imagini artistice si figuri de stil tablouri din natura si puternice
trairi interioare, cu predilectie sentimentul de dragoste.
Poezia "Sara pe deal" a fost scrisa de Mihai Eminescu la Viena, in 1871-1872, mai intai
ca o varianta a poeziei "Ondina" si a fost publicata in revista "Convorbiri literare" abia la 1 iulie
1885, de aceea ea se incadreaza in prima etapa a poeziei erotice, perioada dominaia de optimism,
in care imaginea iubirii este luminoasa.
"Sara pe deal" este o idila - pastel, construita cu elemente descriptive de natura, in cadrul
careia se manifesta sentimentul de dragoste, exprimat intr-o viziune specific eminesciana.
Tema o constituie aspiratia poetului pentru o dragoste ideala, o poveste de dragoste ce se
imagineaza intr-un cadru natural rustic.
Ideea poetica ilustreaza intensitatea iubirii, dorinta celor doi indragostiti de a fi fericiti
prin trairea deplina a sentimentului, fapt ce inalta dragostea la valori cosmice, universale, prin
puternice si profunde accente filozofice.
Titlul este specific pastelului si precizeaza timpul "sara" si locul "pe deal", care constituie
cadrul natural in care urmeaza sa se manifeste iubirea.
Structura, semnificatii, limbaj artistic
Poezia este o idila cu puternice note de pastel si este alcatuita din sase strofe si doua
secvente poetice, distribuite astfel: prima secventa cuprinde primele patru strofe, dominate de
pastel, in care notele rustice terestre se impletesc cu elemente ale Cosmosului, ilustrand lirismul
obiectiv; secventa a doua (ultimele doua strofe) este dominata de lirism subiectiv si intensifica
accentele de idila, finalul fiind impresionant prin valoarea absoluta pe care o are iubirea, in
numele careia eul liric este gata sa ofere sacrificiul suprem: "...- Astfel de noapte bogata / Cine
pe ea n-ar da viata lui toata?"
Aceeasi idee a sacrificiului suprem in numele iubirii absolute se regaseste si in alte poezii
erotice eminesciene:
"Reia-mi al nemuririi nimb
Si focul din privire,
Si pentru toate da-mi in schimb
O ora de iubire..."
("Luceafarul")

"O ora sa fi fost amici,


Sa ne iubim cu dor,
S-ascult de glasul gurii mici
O ora, si sa mor"
("Pe langa plopii fara sot")
Prima secventa poetica. Incipitul il constituie versul de pastel, indicand locul si timpul
naturii personificate: "Sara pe deal buciumul suna cu jale".
Strofa intai a poeziei ilustreaza tabioul inserarii intr-un peisaj natural, in care imaginile
vizuale se impletesc cu cele auditive, cu figuri de stil specifice descrierii, ceea ce motiveaza
specia literara numita pastei. Personificarea buciumului care "suna cu jale" si a apelor care
"plang" semnifica armonia perfecta a naturii cu sentimentele poetului, care aspira spre un
sentiment de iubire desavarsita. Imaginile vizuale si motorii "Turmele-1 urc, stele le scapara-n
cale" si cele auditive exemplificate mai sus compun cadrul natural in care urmeaza sa se
manifeste sentimentul de dragoste. Ultimul vers al acestei prime strofe este si primul vers al
idilei: "Sub un salcam, draga, m-astepti tu pe mine".
Strofa a doua imbina alternativ elementele de pastel, descriptive, predominant cosmice,
cu cele de idila, care exprima sentimente Ia fel de inalte, ce confera o sugestiva deschidere spre
Univers. Elemente simbolice ale Cosmosului "luna pe cer" si "stelele [...] pe bolta senina", care
constituie motive romantice, sunt in relatie semnificativa cu ochii iubitei "Ochii tai mari cauta-n
frunza cea rara", ultimul vers al acestei strofe accentuand nerabdarea si dorinta arzatoare a trairii
sentimentului de iubire: "Pieptul de dor, fruntea de ganduri ti-e plina".
Strofele a treia si a patra redau imaginea rustica a satului, in stil panoramic, de la nori,
raze, la stresini, case, fantani, stane, fluiere, omul obosit, adica de la general la detaliu: "Nourii
curg, raze-a lor siruri despica,/ Stresine vechi casele-n luna ridica,/ Scartaie-n vant cumpana de la
fantana,/ Valea-i in fum, fluiere murmura-n stana". Imaginea satului se compune din imagini
vizuale si imagini auditive, de la oamenii osteniti care vin de la camp, la toaca si clopotul care,
prin personificare, "imple cu glasul lui sara".
Ultimul vers, "Sufletul meu arde-n iubire ca para", accentueaza, printr-o expresie
populara tipica idilei, nerabdarea, intensitatea dorintei de iubire.
Imbinarea armonioasa a planului uman-terestru cu planul universal-cosmic este sugestiv
relevata de prezenta elementelor specifice fiecaruia dintre ele: "stresine", "case", "fantana",
"stana" si respectiv "luna", "nourii". Trebuie remarcate in mod deosebit in aceste strofe de pastel
imaginile auditive si cele vizuale, care compun tabloul pictural al satului in amurg.

A doua secventa poetica (ultimele doua strofe) reveleaza ritualul iubirii specific eroticii
eminesciene, exprimand emotia si nerabdarea eului liric ca stari sentimentale ale fiorului iubirii,
redate de interjectia sugestiva: "Ah!" care se repeta la inceputul primelor doua versuri. Dorinta
indragostitilor de a trai in profunzime sentimentul de iubire este insotita de declaratie erotici:
"Ore intregi spune-ti-voi cat imi esti draga". Ritualul este revelat si de verbele la viitor, sugerand
gesturi tandre, mangaietoare de dragoste, daca ea s-ar infaptui: "Ne-om rezima capetele unul de
altul/ Si surazand vom adormi sub inaltul,/ Vechiul salcam [...]" E prezenta aici si ideea proiectiei
iubirii intr-un viitor, candva, precum si ipostaza naturii ocrotitoare a iubirii, care izoleaza cuplul
erotic de restul lumii: "sub salcam", idee ilustrata si in prima strofa. Poezia are si un usor
optimism, dat de verbul "surazand", sugerand bucuria eventualei impliniri a iubirii ideale.
Ideea sacrificiului suprem in numele iubirii ideale, a perfectiunii in dragoste este sugerata
si in finalul acestei poezii:".. .-Astfel de noapte bogata/ Cine pe ea n-ar da viata lui toata?",
sacrificiu de care este capabil numai omul superior, geniul,, singurul care poate aspira spre
idealul de iubire.

Limbajul artistic. Armonia dintre planul uman si planul naturii este realizata de Eminescu
prin personificari (buciumul suna cu jale", "apele plang"), natura umanizata aflandu-se in deplin
acord spiritual cu trairile poetului. Comparatiile -"sufletul meu arde-n iubire ca para"-,
metaforele -"stelele nasc umezi"-, epitetele -"luna [...] "sfanta si clara", "inaltul, vechiul salcam"-
dau sentimentului de iubire sensibilitate, emotie, frumusete interioara, intensificand trairile.
Sugestive sunt, de asemenea, imaginile vizuale si imaginile auditive specifice pastelului, a caror
imbinare perfecta compun un emotionant si semnificativ tablou natural, in care sentimentul de
iubire se integreaza in mod desavarsit: - imagini vizuale: "Turmele-i urc, stele le scapara-n
cale", "Luna pe cer trece-asa sfanta si clara", "Si osteniti oameni cu coasa-n spinare/ Vin de la
camp ..."etc., - imagini auditive: "buciumul suna cu jale", "Scartaie-n vant cumpana de la
fantana", "toaca rasuna mai tare", "Clopotul vechi imple cu glasul lui sara" etc.

Registrul stilistic este predominant romantic, in care motivele poetice - luna, stelele,
cerul, noaptea - ca simboluri cosmice se imbina armonios cu motivele poetice terestre - salcamul,
satul in amurg, dealul.

Prozodia este deosebita prin masura versului de 12 silabe, ritmul fiind, in mod cu totul
surprinzator, format dintr-un coriamb, doi dactili si un troheu, iar rima este pereche si feminini
(ultima silaba neaccentuata) da o mare gingasie, delicatete si puritate poeziei.
Poezia eminesciana este dominata, ca la majoritatea romanticilor, de tema iubirii si a naturii, care
la Eminescu se innobileaza cu o inaltare cosmica, spatiu in care se regasesc natura si iubirea
deopotriva, ingemanate prin sensibilitate, emotie, vibrare interioara.
Tabloul al cincilea creeaza, impresia unui epilog si revine Ia motivele romantice initiale:
sub stapanirea atotputernica a lunii, ca astru tutelar si martor, se desfasoara spectacolul naturii
eterne si al umanitatii efemere. in Universul ilustrat prin aceleasi elemente ca la inceputul
poemului, "pustiuri", "codri", "valuri", oamenii sunt muritori si supusi sortii, idee filozofica ce se
constituie, parca, intr-o concluzie a poeziei si a existentei intregii omeniri:
"Si pe toti ce-n asta lume sunt supusi puterii sortii
Deopotriva-i stapaneste raza ta si geniul mortii!"

Limbajul artistic este specific liricii eminesciene, construit din modalitati uimitoare atat
in ceea ce priveste lexicul, cat si prozodia sau figurile de stil.

Imbinarea surprinzatoare a limbajului popular si a celui intelectual, insa fara abuz de


regionalisme, arhaisme ori de neologisme, fapt ce particularizeaza stilul acestui poem prin cateva
trasaturi:
- naturaletea si prospetimea limbajului poetic este data de cuvinte populare, regionalisme
si arhaisme folosite: "gene ostenite", "ceasornicul", "suflu-n lumanare", "feresti", "osebite",
"raboj", "prizarita", "colb";
- expresia intelectualizata este prezenta, mai ales, in tabloul cosmogonic, unde Eminescu
sugereaza mituri, idei filozofice, etice, care obliga la cugetare; de exemplu, imaginea haosului
primordial, "pe cand fiinta nu era, nici nefiinta" trimite la imnurile creatiunii din Rig-Veda sau
aminteste de ideile lui Schopenhauer: "stapanul fara margini peste marginile lumii". De
asemenea, sunt prezente expresii livresti, "precum Atlas in vechime", "microscopice popoare",
"ne succedem generatii;

Viziunea contrastanta asupra lumii este realizata prin relatii de opozitie si prin antiteza
specifica poetilor romantici:
- antiteza compozitionala: tabloul cosmogonic cu cel satiric;
- antiteza ideatica: "Unul cauta-n oglinda de-si bucleaza al sau par,/ Altul cauta in lume si in
vreme adevar";
- antiteza la nivelul vocabularului: "Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi", "viitorul si
trecutul"; prin derivare: "fiinta nu era, nici nefiinta";

Epitetele morale si ornante construiesc un fundal descriptiv corespunzator sentimentelor


poetului: "miscatoarea marilor singuratate", "galbenele file", "batranul dascal", "timpul mort",
"ironica grimasa", "universul cel himeric";
Comparatiile dau expresivitate ideilor profund filozofice ale poeziei: "precum Atlas in
vechime", "ca si spuma nezarita", "ca o mare far-o raza";
Personificarile ilustreaza desavarsita familiaritate a poetului cu natura terestra si cosmica
deopotriva: "luna varsa peste toate voluptoasa ei vapaie", "codru-ascund in umbra stralucire de
izvoara", "timpul mort si-ntinde trupul si devine vecinicie";
Metaforele sunt numeroase ca si epitetele si au capacitatea de a vizualiza ideile: "urna
sortii", "colonii de lumi pierdute", "musti de-o zi", "din ungherul unor crieri";
Prozodia. Versurile sunt lungi, de 15-16 silabe, ritmul este trohaic. in prima parte a
poemului, rima este feminina, iar in partea de satira rima este masculina, ilustrand tonul retoric.
Rima este aici absolut inedita, fapt ce a starnit reactii impresionante in epoca; Eminescu rimeaza
in mod surprinzator substantiv cu pronume, adjectiv cu pronume sau cu adverb, pronume cu
substantiv: "mititel/el", "adanca/inca", "recunoasca-l/dascal", "iata-I/Tatal".
Scrisoarea a III-a
de Mihai Eminescu

Marele nostru poet, luceafarul poeziei romanesti, valoare de nepretuit in literatura


romana, Mihai Eminescu a scris numeroase pagini de literatura, in special poezie. Scrisoarea III-
a a fost publicata la 1 mai 1881 in revista "Convorbiri literare", unde poetul a si debutat.
Tema este exaltarea trecutului glorios si critica prezentului decazut, adica o abordare in
perspectiva romantica a temei istoriei. Ideea este ca adevaratul patriotism se exprima prin lupta
pentru apararea fiintei nationale, prin afirmarea constiintei nationale.
Compozitia este romantica, fiindca se bazeaza pe o antiteza, insa este alcatuita din patru
tablouri, dupa un model clasicist.
Primul tablou este format din mai multe secvente.
Secventa intai este visul unui sultan, care vede cum luna se coboara sub forma de fecioara si-i
propune o insotire simbolica:
Las sa leg a mea viata de a ta in bratu-mi vino,
Si durerea mea cea dulce cu durerea ta alin-o .Este o implinire a unui destin prestabilit, care
nu poate fi schimbat:
Scris in cartea vietii este si de veacuri si de stele
Eu sa fiu a ta stapana, tu stapan vietii mele.
Sensul acestei insotiri este aparitia si expansiunea islamismului, asa cum este sugerat in cel de al
doilea vis prin simbolul arborelui, asa cum si crestinismul este simbolizat prin arborele iesit din
lesei, Mladita cea Sfanta, Domnul Iisus Hristos:
Iar din inima lui simte un copac cum ca rasare,
Care creste intr-o clipa ca in veacuri, mereu creste.
Umbra arborelui se intinde peste Europa, Asia si Africa. In frunzisul sau se auzeau strigate de
batalie, invocarea lui Allah si frunzele se indoaie deasupra Romeinoua, adica a Bizantului.
Trezit din somn, sultanul o vede pe frumoasa Malcatun, atribuie acest vis prorocului islamic
Mahomet si il interpreteaza ca prevestind expansiunea Imperiului Otoman. Visul devine realitate
si armatele turcesti ajung la Dunare.
Al doilea tablou este al bataliei de la Rovine, dintre Mircea cel Batran si Baiazid. Poetul
imagineaza un dialog intre cei doi conducatori militari. Baiazid este orgolios, violent, laudaros si
evoca victoriile sale asupra armatelor Europei. Pentru a-si satisface acest orgoliu, nu a pregetat sa
provoace moartea a sute de mii de oameni. Mircea reprezinta poporul roman, este calm, curajos,
respecta legea ospitalitatii, este demn, patriot: N-avem osti, dara iubirea de mosie e un zid /
Care nu se-nfioreaza de-a ta faima, Baiazid!. Mesajul concentrat in aceste versuri este patriotic,
afectiv si deci romantic.
Momentul luptei este plin de miscare si ilustreaza parca ideile lui Titu Maiorescu din conditia
ideala a poeziei. Pentru a sugera miscarea ideilor poetice, a violentei luptei, el foloseste multe
verbe, metafore, simboluri, comparatii, hiperbole, repetitii, epitete, realizand un text dens, de o
mare forta expresiva, tocmai pentru a arata forta sentimentului de dragoste fata de tara a
strabunilor.
Tabloul urmator este al taberei romane de dupa batalie, unde unul din Fiii falnicului
Domnscrie o carte, adica o scrisoare, in stil popular: S-o trimita dragei safe, de la Arges
mai departe.
In partea a doua avem o satira virulenta la adresa societatii contemporane, in centrul careia sta
demagogul politic liberalul ca prototip al arivistului: Vezi colo pe uriciunea fara suflet,
fara cuget, Cu privirea-mparosata si la falci umflat si buget, Negru, cocosat si lacom, un isvor
de siretlicuri, La tovarasii sai spune veninoasele-i nimicuri. Se poate face o paralela la arivistii
lui I.L.Caragiale, din piesa O scrisoare pierduta, fie la Catavencu, fie la Agamita
Dandanache grecotei cu nas subtire, pocitura cu bulbucatii ochi de broasca. Demagogia
patriotarda a parlamentarilor corupti: Dintr-acestia tara noastra isi alege astazi solii!, ca sa
legifereze abuzul: Ne fac legi si ne pun biruri, ne vorbesc filosofie,este de-o actualitate
evidenta, fiindca fonfii si flecarii, gagautii si gusatii, /Balbaiti cu gura stramba sunt stapanii
astei natii!.
Solutia din final este romantica. Poetul il cheama pe Vlad Tepes sa-i adune pe acesti arivisti
corupti, venali, ipocriti, mincinosi, tradatoriin doua temniti large, ca sa incapa toti si sa le dea
foc.
Scrisoarea III este o sinteza de romantism, realism si clasicism. Caracterul romantic este
exprimat prin tema, prin compozitie, prin structura exceptionala a eroilor Mircea si Baiazid, prin
imprejurarea exceptionala a luptei de la Rovine, prin structura afectiva a eroilor (Mircea
patriotism, Baiazid ura), prin versificatia populara a scrisorii fiului de domn, prin folosirea
antitezei, prin evaziunea in vis, prefigurand evolutia islamismului, prin evaziunea poetului in
trecutul istoric.

Caracterul realist consta in faptul ca tema, eroii, conflictul, subiectul sunt luate din realitatea
social-istorica, in spiritul critic, ceea ce 1-a determinat pe criticul Garabet Ibraileanu sa-1
considere pe Mihail Eminescu o culme a spiritului critic in Moldova (Garabet Ibraileanu Spiritul
critic in cultura romaneasca), comparandu-1 cu I.L.Caragiale.
Elementele clasiciste sunt reprezentate de valoarea general-umana a eroilor (Mircea este
patriotul, Baiazid cuceritorul, demagogul arivistul), care au valoare de prototipuri. Satira
este o specie clasicista, ca si scrisoarea. Apoi eroii sunt luati din viata claselor dominante, iar
stilul folosit de Mihail Eminescu este inalt, asa cum remarca Titu Maiorescu. Textul are un scop
moralizator, deci clasicist.
Scrisoarea III este un model al stilului eminescian, care se caracterizeaza prin claritate,
acuratete, concizie, conceptualizare, functionalitatea figurilor de stil, expresivitate, modele
creative romantice, sintagme-modul, adica unice, cuvinte-modul care au sensuri noi,
muzicalitate, rime rare, aliteratii, asonante, repetitii, interogatii retorice, dialoguri.
Cel mai incarcat de podoabe stilistice este fragmentul bataliei de la Rovine, unde avem o
adevarata tornada de mijloace artistice:
- epitete: poala verde, capete pletoase, negruluipamant, caii salbateci, flamura
verde, zid inalt, mare turburata.

- comparatii: ca nouri de arama, ca ropotul de grindeni ca vijelia ca si crivatul si


gerul, ca un zid, ca potop, ca o mare. -metafore: calaretii roiesd\ dupa un semn,
nouri de arama, sagetile in valuri se toarna, grindin-otelita, large uliti.

- hiperbole: cata frunza cata iarba, innegrind tot orizontul cu-a lor zeci de mii de scuturi.

- metonimii: codrul clocoti de arme si de bucium, coifuri lucitoare ies, pe copite iau in
fuga fata negrului pamant, lanci scanteie, arcuri se intind, urla campul, si de tropot si
de strigat, umbra mortii se intinde, se clatina siruri, sagetile suiera, se naruie
tot cerul, calca totul in picioare, durduind soseau calarii, se-mprastie a dusmanilor
siraguri, veneau a tarii steaguri, paganitatea e ca pleava vanturata, orizonu-
ntunecandu-l vin sageti.

- repetitii: care vine, vine, vine, tot mai mare si mai mare.

- simboluri: flamura verde, a tarii steaguri, dupa un semn.


- aliteratii: codrul clocoti, vajaind ca vijelia, plesnetul de ploaie.
Preponderenta metonimiilor, a rimelor rare, a ritmurilor alternante, a metaforelor, care
dau relief ideilor, exprima, de fapt, vigoarea spiritului eminescian. Ritmul cristalizeaza ideea
poetica, de aceea continua alternanta si marea varietate a ritmurilor utilizate de Eminescu dau
conturul timbrului unic, care, asa cum arata Garabet Ibraileanu, este o trasatura fundamentala
a originalitatii actului de creatie. Prin spiritul critic, prin structura narativa, prin prototipurile
create, Scrisoarea III poate fi interpretata si ca un poem de factura realista.

NEOMODERNISMUL

Neomodernismul este un curent ideologic, literar definit de spiritul creator postbelic,


caracterizat prin respingerea formelor grave i prin redarea temelor grave ntr-o manier ludic,
de joc, ce ascunde ns tragicul. Literatura neomodernist este definit printr-un imaginar poetic
inedit, limbaj ambiguu, metafore subtile i expresie ermetic.
Neomodernismul s-a conturat n doar 7 numere ale revistei "Albatros" editat n 1941 i condus
de Geo Dumitrescu. Aceast nou form de manifestare a modernismului ce se prelungete pn
prin anii '60 este ndreptat cu faa spre un trecut exemplar. Scriitorii neomoderniti doresc s se
despart de "spiritul veacului", care este cel al rzboaielor i s recupereze valorile i modelele.
Dup Mihai Eminescu i Tudor Arghezi, Nichita Stnescu este al treilea inovator al
limbajului poetic n literatura romn.

Particulariti ale poeziei neomoderniste cultivate n lirica lui Nichita Stnescu:

- poezia contrariaz permanent ateptrile cititorului;


- o poetic a existenei i a cunoaterii;
- lupta sinelui cu sinele; confruntarea dintre creator i gnditor;
- redefinirea poeticului; lupta cu verbul (necuvintele);
- cunoaterea deplin numai prin poezie, ca gest de participare la creaie;
- intelectualismul;
- reinterpretarea miturilor;
- reflecia filozofic, abordarea marilor teme ale liricii;
- ironia, spiritul ludic;
- reprezentarea abstraciilor n form concret are ca efect plsmuirea unui univers poetic
original, cu un imaginar propriu, inedit;
- transferul dintre concret i abstract funcioneaz bivalent, punnd n discuie relaia dintre
contiin i existen;
- ambiguitatea limbajului mpins pn la aparena de nonsens, de absurd; rsturnarea
firescului; ermetismul expresiei;
- subtilitatea metaforei;
- insolitul imaginilor artistice.

Leoaica tarara, iubirea


de Nichita Stanescu

Nichita Stnescu a fost un poet, scriitor i eseist romn, ales post-mortem membru al
Academiei Romne si considerat att de critica literar ct i de publicul larg drept unul dintre
cei mai de seam scriitori pe care i-a avut limba romn, pe care el nsui o denumea
dumnezeiesc de frumoas.
Neomodernismul este o orientare a anilor 60-70 ce s-a manifestat si in literatura si
aduce redescoperirea sensibilitatii creatoare, a emotiei estetice si innoirea limbajlui poetic dupa
un deceniu in care literatura fusese cenzurata si ideologizata politic de catre regimul comunist
din Romania acelei perioade. Nichita Stanescu alaturi de ceilalti poeti nemodernisti ai generatiei
60 precum Marin Sorescu sau Ana Blandiana, refac legaturile cu literatura poetica modernista
interbelica.
Leoaica tanara, iubirea face parte din al doilea volum al autorului, intitulat O
viziune a sentimentelor si aparut in 1964, fiind o poezie neomodernista in care subiectivitatea,
senzorialul si afectivitatea se impletesc cu puterea expresiva a limbajului, ambiguitatea
sensurilor, subtilitatea metaforelor si ineditul imaginilor artistice.
O caracteristica a poeziei neomoderniste este deschiderea textului spre interpretari multiple.
Apartinand lirismului subiectiv deoarece prezinta marci lexico-gramaticale prin care se
evidentiaza eul liric, precum verbe si pronume la persoana 1 singular si adjective posesibve la
persoana l, poezia situeaza eul in centrul unui univers pe care il reconstruieste din temelii,
intalnirea eului cu iubirea ca forta transfiguratoare a lumii favorizeaza dubla receptare a poeziei
ca apartinand atat liricii erotice cat si ca fiind o arta poetica.
Poezia este o arta poetica deoarece autorul isi exprima atat propriile convingeri despre
aspectele esentiale ale artei literare contribuind la dezvoltarea acesteia cat si tema si viziunea
despre lume din perspectiva unei estetici neomoderniste, sentimentul poetic fiind acela de
contopire cu esenta lumii prin iubire.
Atitudinea fiintei care intalneste iubirea, respectiv inspiratia poetica constituie tema
poeziei. Potrivit autorului, atat iubirea cat si inspiratia poetica navalesc brusc si violent in spatiul
sensibilitatii fiintei, modificand dimensiunile universului si implicit ale fiintei. Discursul liric se
structureaza sub forma unei confesiuni: marturisirea propriei aventuri si descoperirea
sentimenului.
Motivul central al textului, care prin repetare devine laitmotiv este acela al leoaicei care
simbolizeaza atat iubirea cat si poezia.
Titlul defineste metaforic iubirea, respectiv poezia. Metafora explicita a iubirii imaginate
ca o leoaica tanara propune o perspectiva atipica, socanta pentru cititorul de poezie clasica prin
ideea de ferocitate pe care o induce. In Logica ideilor vagi autorul observa ca fiecare dintre
simturile noastre cuprind doar o fasie de realitate iar literatura are ca scop incercarea de a acoperi
zonele naturii neinregistrate senzorial. Din acest punct e vedere, intalnirea cu leoaica nu este
altceva decat intalnirea cu poezia, metafora-titlu fiind metafora poeticitatii, astfel in acest caz
iubirea avand sensul de muza.
Incipitul reia titlul poeziei ca prim vers si din acest moment sugestia violentei este anulata
iar sentimentul va fi situat in sfera de semnificatii a simbolului leului, respectiv putere, forta,
agresivitate dar si eleganta si noblete, simbol care, prin feminizare, capata noi valente
imbogatindu-se cu ideea de posesivitate, leoaica, prin latura ei materna, garanteaza perpetua
regenerare iar senzualitatea, gratia si efemeritatea corespunzatoare varstei - tanara ating
domeniul inspiratiei poetice al frumosului.
Poezia este alcatuita din 3 strofe si 24 de versuri libere, inegale, cu rima aleatorie si ritm
combinat in cadrul carora spontaneitatea si muzicalitatea reda fluxul ideilor. Eufonia versurilor
sugereaza amplificarea starii de mirare urmata de starea de gratie. De asemenea , forma moderna
reprezinta o eliberare de rigorile clasice, o cale directa de transmitere a ideilor si a sentimentelor
poetice.
Compozitional poezia are trei secvente lirice corespunzatoare celor trei strofe:
Prima secventa surprinde momentul intalnirii bruste si dureroase a fiintei cu iubirea,
respectiv inspiratia poetica, sub forma unei impresii provenite din universul cinegetic.
Raporturile dintre vanator leoaica si prada eul, sunt multiple, atacul survine camuflarii si este
urmat de seductie.
A doua secenta prezinta o descriere cosmogonica a recreierii universului sub influenta
transfiguratoare a iubirii. Nu este vorba doar de o reconfigurare ci de o reconstructie atat a
universului exterior cat si a celui interior, al carei rezultat il reprezinta modificarea fundamentala
a perceptiei omului, repsectiv poetului, asupra realitatii. Cercul reprezinta un simbol al
perfectiunii ce are in centru eul creator.
Ultima secventa concretizeaza efectele intalnirii cu iubirea, respectiv muza, fiinta umana
fiind scoasa de sub legile fizicii si proiectata in eternitate. In procesul de recreare a lumii dupa
legile iubirii, respectiv legile ceatiei poetice, este integrata si fiinta poetului.
Simetria se realizeaza prin cele doua imagini ale iubirii leoaica l inceputul si la sfarsitul
textului poetic care coreleaza cu doua perceptii diferite ale eului asupra lumii ce sugereaza ca
transformarea este totala si ireversibila. Opozitia se manifesta in cea de-a doua secventa poetica
la nivelul metaforei fiintei durerea muscaturii si la nivelul universului devenit sferoid.
Sursele expresivitatii si ale sugestiei se regasesc la fiecare nivel al limbajului poetic.
Astfel, la nivel morfosintactic marcile lirismului subiectiv , formele pronumelui personal la
persoana l singular, au un dublu efect, sustinand caracterul confesiv pe de-o parte si punctand
sentimentul de uimire, starea de mirare a fiintei in fata intalnirii neasteptate pe de alta parte.
La nivel morfo-sintactic se observa prezenta terminologiei concrete. Campul semantic al fiintei
este realizat prin termeni si structuri lexicale cu valoare de simbol. Campul semantic al timpului
este semnificativ prin trecerea repere precise spre nedefinit. Figurile de stil si imaginile artistice
sunt puse in relatie cu un plan al existentei fiintei umane aflata in contact direct cu iubirea,
respectiv poezia.
Consideram ca poezia Leoaica tanara, iubirea de Nichita stanescu este o arta poetica
neomodernista apartinand lirismului subiectiv deoarece sunt prezente caracteristicile
neomodernismului, limbajul fiind unul nou prin care este exprimata sensibilitatea, eul liric fiind
situat in centrul unui univers construit de la zero iar sentimentele in legatura cu literatura sunt
exprimate in poezie alaturi de tema si viziunea despre lume a autorului care potrivit acestuia este
una a iubirii, ambele fiind exteriorizate prin suprapunere, fiecare identificandu-se reciproc una cu
cealalta si ambele reprezentand centrul universului.

Ctre Galateea
de Nichita Stnescu

Incadrare: Poezia face parte din volumul Dreptul la timp(1965), care marcheaz trecerea spre un
lirism interiorizat, reflexiv, specific celei de-a doua etape de creaie.

Tema poeziei este iubirea creatoare (iubirea si creatia), legatura dintre artist si creatia sa;
-se realizeaz rsturnarea relaiei creator-oper, inversarea rolurilor: artistul este cel nscut" de
oper.
- poezia devine a arta poetica, deoarece, prin mijloace artistice, este redat concepia autorului
despre poezie (atributele ei specifice) i despre rolul poetului (raportul acestuia cu lumea i
creaia).

Semnificatia titlului: poezia reinterpreteaza, in sensul rasturnarii rolurilor, un mit al Antichitatii:


Pygmalion, sculptor din Cipru, ndrgostit de una dintre statuile sale de filde, se roag zeiei
Afrodita s-o nsufleeasc pentru el. Din cstoria cu Galateea, opera-femeie plsmuit de artist,
se nate un fiu numit Pathos (n greac, suferin, patim). Sensul mitului este acela c patosul
artistului nsufleete opera.
Prin prezena prepoziiei ctre n titlu se realizeaz caracterul adresat al discursului liric, ca o
invocaie ctre Galateea, simbol al fiinei iubite, al misterului vieii si al creatiei: poezia se
constituie ca o fierbinte rug adresat operei de catre eul liric in ipostaza creatorului nenscut",
de a-1 crea ca fiina vie
Lirismul subiectiv se realizeaz prin atitudinea poetic transmis n mod direct iar, la nivelul
expresiei, prin mrcile subiectivitii: alternarea formelor de persoana I i a II-a, singular, ale
adjectivului posesiv meu-tu i ale verbului la prezent.
Compoziia: poezia are trei secvene poetice, corespunzatoare celor trei strofe, in care tensiunea
interioara se amplifica treptat
-fiecare ncepe cu verbul tiu" i se ncheie cu imperativul nate-m"(laitmotiv), ceea ce
confer simetria compoziional.
-genunchiul, simbolul rugciunii, constituie un element de recuren, iar gestul adoraiei se
repet gradat n fiecare strof.
-discursul liric se organizeaz gradat n jurul celor dou simboluri: Artistul, aflat sub semnul lui
tiu" i Opera, avand puterea de a-1 nate"
Treptele cunoaterii poetice sunt ierarhizate n cele trei strofe, de la perceptibil/ fenomen la
imperceptibil/ esen: I - i tiu toate timpurile, toate micrile, toate parfumurile /.../; II -
tiu tot ce e mai departe de tine"; III - tiu tot ceea ce tu nu tii niciodat, din tine...".

Prima secven: red, prin enumeraii ample, atributele operei, tiute" numai de artist i
reprezentate n forma concret a nsuirilor femeii iubite: umbra, tcerile, snul, mersul,
melancolia, inelul
- omniscienta eului liric este accentuata prin repetarea adj. nehotarat tot/ toata
-Ingenuncherea pe piatra este o imagine a suferintei si a jertfei creatorului.

In prima strofa, autorul i se adreseaza creatiei sale, pe care o cunoaste in profunzime:


"iti stiu toate timpurile, toate miscarile, toate parfumurile,
si umbra ta, si tacerile tale, si sanul tau
ce cutremure au si ce culoare anume,
si mersul tau, si melancolia ta, si inelul tau, si secunda
si nu mai am rabdare si genunchiul mi-l pun in pietre
si"ma rog de tine,
naste-ma."

Intr-o ampla enumeratie, pusa sub semnul cunoasterii ("iti stiu"), poetul prezinta atributele
creatiei-femeie: miscarile, parfumurile, tacerile, sanul, mersul, melancolia.

In aceasta insiruire, retin atentia doua aspecte:


- primul este legat de metafora inelului, care sugereaza un destin ingemanat, juramantul sfant
care leaga opera de creatorul sau;
-al doilea aspect interesant este jocul dintre "toate timpurile" si "secunda", opera apartinand
atat eternitatii cat si timpului curgator.

A doua secven depete cadrul atributelor concrete, Artistul cunoate i inefabilul operei, ceea
ce nu este legat de planul existenei, orizontul cunoaterii poetice, exprimat metaforic prin indicii
temporali i spaiali: dup-amiaza, dup-orizontul, dincolo-de-marea..." (poetul creeaza
cuvinte) si prin categoriile aproapelui i departelui: tiu tot ce e mai departe de tine,/ att de
departe, nct nu mai exist aproape". Adverbele de loc departesi aproape sugereaza limitele
cunoasterii de tip rational, care nu poate sa patrunda in esenta tainelor lumii. Poetul realizeaza ca
numai cu ajutorul ratiunii nu poate crea, este nevoie de cunoasterea poetica
Ruptura ntre planul contiinei i al expresiei este redat n mod dramatic, intuitiile obscure ale
creatorului sunt ireprezentabile n cadrul operei: tiu tot [...]/ i tot ce e dincolo de ele,/ i att
de departe, nct nu mai are nici nume".
Personificarea genunchiul pietrelor sugereaza insufletirea operei de arta, dar si o alt relaie a
artistului-poet cu lumea dect n strofa anterioar: trecerea de la perceperea exterioar/ de la
contemplaie la comunicarea intim
Verbul ngn" poate avea ca sens conotativ att verbul cnt", ct i verbul imit". Prin
cntec/ poezie, lumea real devine o copie/ imitaie (mimesis) a lumii plsmuite de artist.

Ultima secven:
Strofa a treia cuprinde noua versuri:

"Stiu tot ceea ce tu nu stii niciodata, din tine,


Bataia inimii care urmeaza bataii ce-o auzi,
sfarsitul cuvantului a carui prima silaba tocmai o spui,
copacii - umbre de lemn ale vinelor tale,
raurile - miscatoare umbre ale sangelui tau,
si pietrele, pietrele - umbre de piatra
ale genunchiului meu,
pe care mi-l pun in fata ta si ma rog de tine,
naste-ma. Naste-ma."

Insufletindu-si opera (careia ii daruieste propriile batai ale inimii), creatorul ii confera un statut
de invidiat: copacii, raurile sau alte elemente ale realului sunt "umbre", adica proiectii provenite
din lumina operei.
Chiar si artistul este "umbra" a creatiei sale, facand legatura intre aceasta si lumea
inconjuratoare.
Elementele lumii nsei (copacii, rurile, pietrele) sunt doar umbre" ale artei; materia se nate
din oper, dobndete sens din ea, iar artistul este o punte de legtur ntre oper i materie:
copacii devin umbre de lemn ale vinelor tale, raurile devin miscatoare umbre ale sangelui
tau
-natura apare ca insufletita de opera si nu invers, rasturnandu-se conceptul traditional de
mimesis: nu arta este o copie a lumii, ci lumea este o copie a artei.
- metafora personificatoare pietrele - umbre de piatra ale genunchiului meu arata suferinta,
umilinta, jertfa, rugaciunea.
-creatia este implorata sa dea nastere creatorului deoarece creatorul si creatia se nasc si se sustin
reciproc.

Concluzii
Creatia este aceea care eternizeaza numele artistului, il face sa treaca dincolo de timp, iar
artistul este cel care da viata operei prin imaginatia si sensibilitatea sa.
Versuri albe, inegale ca lungime, ingambamentul.
In "Catre Galateea", actualizarea mitului constituie un element neomodernist, prin ideile
filozofice continute: poetul este un punct in coloana infinita a creatorilor de arta.
De asemenea, abordarea unei mari teme existentiale (relatia dintre creator si opera), metaforele
cu multiple semnificatii si inversarea raportului dintre artist si creatie sunt elemente
neomoderniste.
Interesanta este si viziunea asupra artei, aceasta fiind prezentata in doua ipostaze ale feminitatii:
creatia-iubita si creatia-mama.
Limbajul poetic are multiple si profunde semnificatii, iar prozodia este moderna.

DRAMATURGIA

Genul dramatic cuprinde acele opera literare destinate reprezentarii scenice. De aceea, opera
dramatic impune anumite limite privind amploarea in timp si spatiu a actiunii reprezentate. Ideile
si sentimentele autorului sunt transmise indirect, prin intermediul actiunii si al personajelor,
interventia autorului se reduce la didascalii.
Cele mai importante specii dramatice sunt comedia, tragedia, drama

O scrisoare pierduta
de I.L.Caragiale

Reprezentata pe scena in 1884, comedia O scrisoare pierduta de I.L.Caragiale este a treia


dintre cele patru scrise de autor, fiind o capodopera a genului dramatic.

Opera O scrisoare pierduta este o comedie de moravuri, in care sunt satirizate aspect ale
societatii contemporane autorului, fiind inspirata din farsa electoral din anul 1883.
Comedia- este o specie a genului dramatic care starneste rasul prin surprinderea unor moravuri,
a unor tipuri umane sau a unor situatii neasteptate, cu un final fericit. Personajele comediei sunt
inferioare. Conflictul comic este realizat prin contrastul dintre aparenta si esenta.

Textul operei O scrisoare pierduta este structurat in patru acte alcatuite din scene, fiind
construit sub forma schimbului de replici intre personaje.
Titlul pune in evident contrastul comic dintre aparenta si esenta. Pretinsa lupta pentru puterea
politica se realizeaza, de fapt, prin lupte de culise, avand ca instrument al santajului politic o
scrisoare pierduta- pretextul dramatic al comediei. Articolul nehotrt o indic att
banalitatea ntmplrii, ct i repetabilitatea ei.

Fiind destinata reprezentarii scenice, creatia dramatic impune anumite limite in ceea ce priveste
amploarea timpului si a spatiului.
Actiunea este plasata in capitala unui judet de munte, in zilele noastre, adica la sfarsitul sec
al XIX-lea, in perioada campaniei electorale intr-un intervat de trei zile.

Tema comediei o constituie prezentarea vieii social-politice dintr-un ora de provincie n


circumstanele tensionate ale alegerii unui deputat, eveniment care antreneaz energiile i
capacitile celor angajai, ntr-un fel sau altul, n farsa electoral.
O scrisoare pierdut este o comedie n patru acte, primele trei urmrind o acumulare gradat de
tensiuni i conflicte, iar al patrulea anulnd toat agitaia i panica strnite n jurul scrisorii
pierdute.
n construcia piesei, se remarc trei elemente care subliniaz arta de dramaturg a lui Caragiale:
-piesa ncepe dup consumarea momentului intrigii (pierderea scrisorii), gsindu-l pe Tiptescu
ntr-o stare de agitaie i nervozitate;
-nu exist propriu-zis o aciune, totul se deruleaz n jurul scrisorii, adic a pretextului;
-chiar dac nceputul i finalul piesei nu sunt simetrice, piesa are o arhitectur circular, n sensul
c atmosfera destins din final reface situaia iniial a personajelor, aceea de dinaintea pierderii
scrisorii, ca i cum nu s-ar fi ntmplat nimic.
Reperele spatio-temporale
Fiind destinat reprezentrii scenice, creaia dramatic impune anumite limite n ceea ce
privete amploarea timpului i a spaiului de desfurare a aciunii. ntreaga aciune se
desfoar n capitala unui jude de munte, la sfritul secolului al XIX-lea, n perioada
campaniei electorale, ntr-un interval de trei zile.
Actul I
Scena iniial din actul I prezint personajele tefan Tiptescu i Pristanda, care citesc
ziarul Rcnetul Carpailor i numr steagurile.
Pretextul dramaturgic, adic intriga, care ncinge spiritele i activeaz conflictul, este pierderea
de ctre Zoe, soia lui Zaharia Trahanache, a unei scrisori de amor ce i-a fost adresat lui
Tiptescu, prefectul judeului. Scrisoarea, gsit de Ceteanul turmentat i sustras acestuia de
Caavencu, este folosit de acesta din urm ca mijloc de antaj pentru a obine candidatura.
Comicul de situaie const aici ntre calmul lui Zaharia Trahanache, soul nelat, care crede ns
c scrisoarea este un fals, i zbuciumul celor doi amani care ncearc s gseasc soluii pentru
a recupera scrisoarea.
Actul II prezint numrarea voturilor, dar cu o zi naintea alegerilor.
Conflictul dramatic principal const n confruntarea pentru puterea politic a dou fore opuse:
reprezentanii partidului aflat la putere (prefectul tefan Tiptescu, Zaharia Trahanache,
preedintele gruprii locale a partidului i Zoe, soia acestuia) i gruparea independent
constituit n jurul lui Nae Caavencu, ambiios avocat i proprietar al ziarului Rcnetul
Carpailor. Conflictul are la baz contrastul dintre ceea ce sunt i ceea ce vor s par personajele,
ntre aparen i esen.
Este utilzat tehnica amplificrii treptate a conflictului.
O serie de procedee compoziionale (modificarea raporturilor dintre personaje, rsturnri brute
de situaie, introducerea unor elemente-surpriz, anticipri, amnri) menin tensiunea dramatic,
prin complicarea i multiplicarea situaiilor conflictuale.
Conflictul secundar este reprezentat de grupul Farfuridi-Brnzovenescu, care se teme de trdarea
prefectului. Tensiunea dramatic este susinut prin apariia i dispariia scrisorii, prin felul cum
evolueaz ncercarea de antaj a lui Caavencu. n timp ce Zoe este dispus la acceptarea
condiiilor cerute de Caavencu, Tiptescu i ofer acestuia diferite funcii n schimbul scrisorii,
dar adversarul nu cedeaz. Dac, n zarva acestui conflict, Zaharia Trahanache pare a fi convins
c este vorba de o plastografie, Farfuridi i Brnzovenescu bnuiesc o trdare i se decid s
expedieze o anonim la centru.
n actul III, care constituie i punctul culminant, aciunea se mut n sala mare a primriei unde
au loc discursurile candidailor.
Moment de maxim ncordare, n care cei doi posibili candidai, Farfuridi i Caavencu, rostesc
discursuri antologice. ntr timp, Trahanache gsete o poli falsificat de Caavencu pe care
intenioneaz s o foloseasc pentru contra-antaj. Apoi anun n edin numele candidatului
susinut de comitet: Agami Dandanache. Btaia dintre taberele de alegtori se declaneaz
imediat dup anunarea candidatului, astfel ncercarea lui Caavencu de a vorbi n public despre
scrisoare eueaz. n ncierare, Caavencu pierde plria cu scrisoarea, gsit pentru a doua oar
de Ceteanul turmentat, care o duce destinatarei.
Actul IV, deznodmntul, aduce rezolvarea conflictului iniial pentru c scrisoarea revine la Zoe,
prin intermediul Ceteanului turmentat.
Trimisul de la centru este ales, iar Caavencu apare umil i speriat. Propulsarea ploitic a
candidatului-surpriz se datoreaz unei poveti asemntoare deoarece i el gsise o scrisoare
compromitoare. Caavencu este nevoit s accepte s conduc festivitatea n cinstea noului ales,
i totul se termin ntr-o atmosfer de srbtoare i mpcare.
Dou personaje secundare au un rol aparte n construcia subiectului i n meninerea tensiunii
dramatice. n fiecare act, n momentele de maxim tensiune, Ceteanul turmentat intr n scen,
avnd intervenii involuntare, dar decisive n derularea intrigii. El apare ca un instrument al
hazardului, fiind cel care gsete scrisoarea din ntmplare, n dou rnduri, face s-i parvin mai
nti lui Caavencu i o duce n final adrisantului, coana Joiica. Dandanache este elementul-
surpriz prin care se realizeaz deznodmntul, el rezolv ezitarea cititorului ntre a da
mandatul prostului de Farfuridi sau canaliei Caavencu.
Personajul ntrete semnificaia piesei, prin generalizare i ngroare a trsturilor, candidatul
trimis de la centru fiind mai prost ca Farfuridi i mai canalie dect Caavencu.

Fiind o comedie O scrisoare pierduta imbina numeroase caracteristici ale acestei specii. Cea mai
semnificativa caracteristica este prezenta tipurilor de comic: de nume, de limbaj, de caracter, de
situatie, de moravuri.

Comicul este o categorie estetic avnd ca efect rsul, declanat de conflictul dintre
aparen i esen.
Contrastul comic este inofensiv i este receptat ntr-un registru larg de atitudini: bunvoin,
amuzament, nduioare, dispre. Comicul implic existena unui conflict comic (contrastul), a unor
situaii i personaje comice.
Comicul de situaie tensiunea dramatic prin ntmplrile neprevzute, construite dup scheme
comice clasice: scrisoarea este pierdut i gsit succesiv, rsturnarea de statut a lui Caavencu,
teama exagerat de trdare a grupului Farfuridi-Brnzovenescu, confuziile lui Dandanache care o
atribuie pe Zoe cnd lui Trahanache, cnd lui Tiptescu i, n final, mpcarea ridicol a forelor
adverse.
Comicul de limbaj este ilustrat prin intermediul ticurilor verbale: Ai puintic
rbdare, Curat..., tautologia: O soietate fr prinipuri, va s zic c nu le are, stlcirea
cuvintelor: momental, nifilist,famelie, clieele verbale, negarea primei propoziii prin a
doua: Industria romn este admirabil, e sublim, putem zice, dar lipsete cu
desvrire, Noi aclamm munca, travaliul, care nu se face deloc n ara noastr. Limbajul
este principala modalitate de individualizare a personajelor. Prin comicul de limbaj se realizeaz
caracterizarea indirect. Vorbirea constituie criteriul dup care se constituie dou categorii de
personaje: parveniii, care i trdeaz incultura prin limbajul valorificat de autor ca surs a
comicului i personajele cu carte (Tiptescu i Zoe), ironizate ns pentru legtura
extraconjugal.
Comicul de caracter se observ din ipostazele personajelor, disponibilitatea pentru disimulare, n
timp ce comicul de moravuri cuprinde mai ales relaia dintre Tiptescu i Zoe, dar i practicarea
antajului politic i a falsificrii listelor electorale.
Un tip aparte de comic este comicul de nume: Zaharia (zaharisitul, ramolitul) Trahanache (derivat
de la cuvntul trahana, o coc moale, uor de modelat), Nae (populistul, pclitorul pclit)
Caavencu (demagogul ltrtor, derivat de la ca), Agami (diminutivul carghios al celebrului
nume Agamemnon, purtat de eroul homeric) Dandanache (derivat de la dandana, ncurctur, cu
sufix grecesc, semn al vechilor politicieni), Farfuridi i Brnzovenescu (prin aluziile culinare
sugereaz inferioritate, vulgaritate, prostie), Ghi (slugarnic, individul servil i umil n faa efilor)
Pristanda (numele unui dans popular n care se bate pasul pe loc).

Caracterizarea personajelor

tefan Tiptescu este prezentat nc din lista cu Persoanele de la nceputul piesei n


funcia de prefect al judeului. La adpostul autoritii politice, i folosete avantajele n
propriile lui interese.
n acelai timp, el ntruchipeaz n comedie tipul donjuanului, al primului amorez. Prietenul
cel mai bun al lui Zaharia Trahanache, Tiptescu o iubete pe soia acestuia, Zoe, femeia
cochet, nc din momentul n care ea se cstorete cu neica Zaharia, dup cum observ cu
naivitate soul: pentru mine s vie s bnuiasc cineva pe Joiica, ori pe amicul Fnic, totuna
e... E un om cu care nu triesc de ieri, de alaltieri, triesc de opt ani, o jumtate de an dup ce
m-am nsurat a doua oar. De opt ani trim mpreun ca fraii, i niciun minut n-am gsit la
omul acesta mcar attica ru.
n comparaie cu celelalte personaje, Tiptescu este cel mai puin marcat comic, fiind spre
deosebire de toi ceilali un om instruit, educat, dar cu toate acestea impulsiv, dup cum l
caracterizeaz n mod direct i Trahanache: E iute! N-are cumpt. Aminteri bun biat, detept,
cu carte, dar iute, nu face pentru un prefect.
n fond, Tiptescu triete o dram. De dragul unei femei pe care este nevoit s o mpart cu
altcineva, sacrific o carier promitoare la Bucureti, aa cum remarc acelai
Trahanache: Credei d-voastr c ar fi rmas el prefect aici i nu s-ar fi dus director la
Bucreti, dac nu struiam eu i cu Joiica... i la drept vorbind, Joiica a struit mai mult...
Disperat de pierderea scrisorii, el aplic o bine susinut tactic de atac mpotriva lui Caavencu,
nclcnd chiar legea. Abuzul de putere este principala sa arm: i d mn liber lui Pristanda,
controleaz scrisorile de la telegraf i dispune s nu fie transmis niciun mesaj fr tirea lui, i
ofer lui Caavencu diferite posturi importante, pentru ca apoi, la refuzul acestuia i contient c
alegerile sunt o fars, s cedeze.
Pus n situaia de a se apra, Tiptescu dovedete o bun tiin a disimulrii: cnd Trahanache i
aduce vestea existenei scrisorii, se preface a nu ti nimic; n faa lui Farfuridi i Brnzovenescu
ia poz de victim a propriei sale sensibiliti pentru partid, iar n relaia cu Nae Caavencu este
perfid i violent. Personajul nu are ambiii politice, postul de prefect oferindu-i o stare de
suficien, tulburat doar de pierderea scrisorii.

Zoe, n schimb, n ciuda vicrelilor, a leinurilor, dar i faptului c este considerat o


dam simitoare, este n realitate o femeie voluntar, stpn pe sine, care tie foarte bine ce
vrea i care i manipuleaz pe toi n funcie de propriile dorine.
Spre deosbire de amantul ei, ea nu cade prad disperrii ci ncearc s rezolve situaia cu
Caavencu ct mai repede posibil, dei face parad de iubirea pentru Tiptescu i de sacrificiile ei
pentru el, n fapte ea nu a jertfit altceva dect o fidelitate conjugal stnjenitoare, sacrificiul fiind
fcut de fapt de Tiptescu.
Dincolo de aparene, n cuplul pe care Zoe l formeaz cu Tiptescu, ea reprezint raiunea,
puterea i deine de fapt controlul asupra relaiei. Fiind un om cruia i place s joace pe
fa, dup cum el nsui mrturisete, Tiptescu refuz iniial compromisul politic i i propune
Zoei o soluie disperat, artndu-se pregtit s renune la tot pentru ea: S fugim
mpreun... Ea intervine ns energic i refuz nebunia, deoarece nu dorete s renune la
poziia sa de prim doamn a oraului. De aceea i rspunde ferm prefectului: Eti nebun? Dar
Zaharia? Dar poziia ta? Dar scandalul i mai mare care s-ar aprinde pe urmele noastre?...
Izbucnirea scandalului o ngrozete mai tare dect pierderea brbatului iubit: Cum or s-i
smulg toi gazeta, cum or s m sfie, cum or s rz!... O sptmn, o lun, un an de zile n-
au s mai vorbeasc dect de aventura asta... n orelul acesta, unde brbaii i femeile i
copiii nu au alt petrecere dect brfirea, fie chiar fr motiv... dar nc avnd motiv... i ce
motiv, Fnic! Ce vuiet!... ce scandal! Ce cronic infernal!
Replica ei la ntrebarea lui Tiptescu ascunde o ironie amar: Zoe! Zoe! M iubeti? / Te iubesc,
dar scap-m.
n confruntarea dintre cei doi n ceea ce privete susinerea candidaturii lui Caavencu, prefectul
este cel care cedeaz pn la urm de dragul Zoei: n sfrit, dac vrei tu... fie!... ntmpl-se
orice s-ar ntmpla... Domnule Caavencu, eti candidatul Zoii, eti candidatul lui nenea
Zaharia... prin urmare i al meu!... Poimine eti deputat!... Crispat, ncordat, pe parcursul
ntregii comedii, Zoe devine, la sfritul piesei, generoas, fermectoare, spunndu-i lui
Caavencu: Eu sunt o femeie bun... am s i-o dovedesc. Acum sunt fericit... Puin mi pas
dac ai vrut s-mi faci ru i n-ai putut. Nu i-a ajutat Dumnezeu pentru c eti ru; i pentru c
eu voi s-mi ajute totdeauna, am s fiu bun ca i pn acuma.

Zaharia Trahanache, nenea Zaharia, este tipul ncornoratului dar i al ticitului(dup trstura
dominant). El este un ncornorat simpatic, deoarece refuz s cread - din convingere, sau din
enteres i diplomaie n autenticitatea scrisoriide amor i n adulterul soiei.
Dup cum precizeaz autorul, Trahanache este prezidentul Comitetul permanent, Comitetul
electoral, Comitetul colar, Comitetul agricol i al altorcomitete i comiii, el fiind unul dintre
stlpii locali ai partidului aflat la putere,alturi de Farfuridii i Brnzovenescu, aa cum el nsui
pretinde.
Trstura dominant este ticiala (ncetineala) ilustrat n att deremarcabila formul rostit i
n rarele momente de enervare Avei puinic rbdare !, ct i de la numele Trahanache,
provenit de la trahana- o coc moale, i Zaharia care ne duce cu gndul la zahariseal,
sugernd vertusitatea.Venerabiluleste calm, linitit, imperturbabil, cu o gndire plat i cu un
temperament formal, dar este viclean, de o viclenie rudimentar i n acelai timp periculoas
pentru c tie s disimuleze i s manevreze cu abilitate intrigi politice.
Astfel, cnd el i ai si sunt antajai nu se agit, ci, abil, rspunde cu un contraantaj
descoperind o poli falsificat de Caavencu.
Cu aceeai abilitate politic i combate i pe Farfuridi i pe Brnzovenescu care l bnuiesc pe
prefectde trdare i care ajung apoi s cread despre Trahanache: E taretare de totsolid
brbat Recunoate imoralitatea i corupia la nivelul societii o societate fr moral i fr
prinip, dar politica, nelciunea i frauda falsificnd listele dealegtori i pronunndu-i lui
Dandanache umanitate n alegeri.
El nu admite ns imoralitatea n snul familiei i de aceea nu crede n autenticitatea scrisorii
pecare o consider o plastografie.
Credulitatea lui poate fi pus pe seama unei convingeri ferme sau poate fi considerat un act de
diplomaie, prin care vrea s pstreze onoarea familiei i s nu-i strice relaiile cu prefectul.
De fapt, principiul lui politic este de a respecta ordinele celor de la Centru :noi votm
candidatul pe care-l pune partidul ntreg, pentru ca de la partidul ntreg atrn binele rii i de
binele rii atrn binele nostru. Motivul acestei atitudini este, binenels, binele nostru, prin
care noi, cititorii, trebuie s nelegem binele personal al venerabilului i al celor asemenea lui.
Este neinstruit, cci stlcete neologismele, se exprim confuz, fiind prezente deopotriv
truismul, tautologia i politica se rezum la spusele fiului su, care exprim, n fond, tot o
platitudine : unde nu e moral, acolo e corupie, i o societate fr prinipuri, va s zic c nu le
are.

Jocul ielelor
de Camil Petrescu

Drama este o specie a genului dramatic caracterizat prin ilustrarea vieii reale, printr-un
conflict complex i puternic al personajelor, cu ntamplri i situaii tragice n care eroii au un
destin nefericit.
Camil Petrescu deschide seria dramelor de idei din literatura romn cu piesa Jocul
ielelor, publicat n 1947, n volumul Teatru, compoziia dramei este foarte ncrcat fiind
alctuit din trei acte, 20 de tablouri i 30 de scene. Aciunea se desfoar n mai multe spaii:
redacia ziarului Dreptatea social, subsolul tipografiei, nchisoarea deinuilor politici i
cabinetul ministrului de justiie. Principalele modaliti de expunere sunt dialogul si monologul
dramatic, iar aciunea i descrierea sunt prezente n indicaiile scenice i n replicile personajelor.
Tema o constituie drama de contiin a personajului principal, Gelu Ruscanu nsetat de
dreptatea absolut care este o iluzie. Tiltlu este o metafor i nseamn jocul ideilor. Omul
care vede idei absolute este mistuit de jocul lor halucinant, ntocmai cum cel care are curajul s
priveasc dansul ielelor, nebunete i moare. De la nceput Camil Petrescu face precizarea c
aceast oper este o dram a absolutui i c att personajele ct i partidele politice la care se
face referire sunt de ficiune. Tot aici este precizat timpul i locul unde se petrec evenimentele:
mai 1914, n Bucureti.
Conflictul dramatic este deplasat din zona exterioar, a faptelor, n contiina personajelor.
De aceea protagonitii dramei sunt personaje-contiin, nu caractere sau tipuri umane precum n
comedie. Conflictul dramatic este construit n jurul inteniei lui Gelu Ruscanu de a publica o
scrisoare a fostei sale iubite i urmarete frmntrile sufleteti ale acestui personaj.
Directorul ziarului Dreptatea social, Gelu Ruscanu posed date prin care poate
compromite Guvernul prin persoana lui erban Saru-Sineti, ministrul justiiei. Gelu
intenioneaz s recurg la date compromitoare pentru a restabili adevrul i dreptatea. O
scrisoare a Mariei, soia lui Sineti i fosta amanta a lui Gelu i dezvaluie acestuia crima i furtul
pe care i-a ntemeiat cariera ministrul justitiei: a distrus un testament i a asasinat o btrn
pentru a-i pune mna pe motenire. Maria afl intenia amantului de a publica scrisoarea
compromitoare i l implor s renune la ea pentru ca s nu o nenoroceasc. Gelu ns este
neclintit in hotrrea luat. El opune acestei rugmini ideea dreptii absolute, care este deasupra
intereselor individuale.
n tentaia lui Gelu se lovete de rezistena partidului. Un membru socialist Petru Boruga
nchis cinsprzece ani putea fi eliberat de Sineti in schimbul scrisorii. Presiuni asupra lui face si
matua lui Irena care i relateaz o tragedie despre el, nu tia nimic i n care era implicat Sineti.
Astfel Gelu afl despre tatl su, pe care l divinizase toat viaa , c era un juctor inrit de cri,
c-i petrecea nopile la club dei era un avocat cu o reputaie strlucit. Pierznd la un joc o
sum enorm, pe carew trebuia s o achite imediat, a delapidat banii de la societatea la care era
avocat i cel care i-a dat suma s o pun la loc a fost Sineti, secretarul respectivei societi.
n redacia ziarului vine chiar Sineti pentru a ncerca un antaj: el posed scrisoarea timis
de tatl lui Gelu, in care l ruga s ia din depozitul societaii 20 de mii de lei s i trimit la club.
Gelu l acuz de antaj avnd ca argument c a ateptat ataia ani s-o foloseasc mpotriva lui, dar
Sineti i ofer aceiai motivaie ntrbndu-l de ce amantul care avea scrisoarea de la nevast-sa
de mult vreme, abia acum o d publicitii. Cu generozitate Sineti i napoiaz lui Gelu
scrisoarea tatlui su motivnd c o pstreaz de atia ani (20 de ani) pentru c a fost scris cu
cteva ceasuri nainte de a se sinucide.
Gelu rmane uimit cnd afl c tatl su nu a murit ntr-un accident stupid de vntoare, ci s-
a sinucis. Sineti i relateaz c acesta este versiunea asupra creia au czut de acord s se fac
publicitate adic aceea a accidentului. Numai cteva persoane tiau c s-a sinucis cu pistolul pe
care i l-a trimis iubita sa n acest scop. Sfiat de durere, aflat n faa acestei dileme, Gelu nu
poate supravieui, obsedat de ideea dreptii absolute se sinucite mpucndu-se.
Piesa Jocul ielelor este o dram de contiin construit din manifestarea unor concepii
utopice, imposibil de aplicat n lumea real. Drama ilustreaz teoria noocraiei necesare. Autorul
pledeaz pentru superioritatea intelectualului n societate. Acest principiu este fals i de aici
izvorte drama personajului principal.

Caracterizarea Mariei Sinesti

Opera literara Jocul ielelor de Camil Petrescu reprezinta o drama de idei, drama a
cunoasterii, a luciditatii si a responsabilitatii umane, cu actiune violenta, scene tari si personaje
puternic individualizate.

Maria Sinesti face parte din personajele dramei, fiind sotia ministrului de justitie, Serban Saru-
Sinesti. Ea reprezinta prototipul personajului feminin al lui Camil Petrescu, ca si celelate
personaje feminine din opera, adica fiinte obisnuite care dovedesc a fi incapabile sa ofere iubirea
absoluta eroilor masculini. Construita prin modalitati de caracterizare specifice personajului
dramatic, ea intruchipeaza cochetaria si superficialitatea, dublate insa de farmec si personalitate.

Portretul fizic este realizat in mod direct de Camil Petrescu in didas- calii, acesta fiind un
mijloc artistic modern. Se contureaza frumusetea si delicatetea trupului dar si farmecul misterios
al Mariei care apare ca fiind o frumusete tulbure, si tocmai prin asta tulburatoare, pe baza de
nostalgie , profil suav si nervozitate [...] Cand priveste adeseori fix, are un freamat abia
perceptibil al buzelor, care-i da o tensiune patetica a obrajilor. [...] Vazuta in treacat, pare o
frumusete mistuita de secrete grele, prada tuturor obsesiilor, cu dorinte neimpacate, deviate. [...]
In intimitate, o senzualitate de copil si de salbaticiune, fiindca are un corp proportionat si
molatec de felina..

Caracterizarea directa a tinerei este realizata si prin opiniile celorlalte personaje ale dramei.
Astfel, Sinesti considera o fetita caraghioasa, fiind hiperemotiva, cu imaginatie dezordonata
, cu spaimele si bucuriile deopotriva de copilaroase. : Tot adolescenta ai ramas. Mereu
imaginatia ta bolnavicioasa , Ai ramas cu o minte de copil...Ai fel de fel de spaime. Te
innebunesc cuvintele.

Relatia cu sotul ei, este una rece si chinuitoare in special din prisma comportamentului ei.
Maria isi uraste sotul, considerandu-l o bestie si o noapte grea insa dragostea care o poarta
pentru copiii ei o determina sa isi accepte situatia nu ai fost decat ceea ce te-am stiut, ceea ce
te-am descoperit ingrozita intr-o buna zi: un monstru...Tu esti de vina pentru toate ratacirile
mele...ca ma zbat fara sa gasesc liman...ca tot ceea ce incerc ma duce la rusine si la durere.
Desi Sinesti ii spune ca are obsesii de nevropata si o invinuieste reciproc pentru situatia in
care au ajuns( tu ai facut din casnicia asta o lupta intoarsa, crancena. Am indurat ani de zile
ingenun-cherea mandriei mele de barbat. ) el inca are sentimente de dragoste fata de ea te-
am iubit cu o vointa smintita , esti singura femeie din viata mea. Ars de o sete smintita ti-am
cautat sosii in toate casele viiului. Am crispat albumele lor cu fotografii..Nu te-am putut gasi in
nici o alta femeie.
Maria este cea care declansaza intriga dramei, trimitindu-i o scrisoare de dragoste amantului
ei, Gelu epxrimandu-si prin intermediul acesteia banuiala ca sotul ei ar fi ucis o batrana cu
scopul de a o jefui. Desi viata ei este una mizerabila din punct de vedere sentimental, Maria vrea
sa se salveze si incearca la un moment dat sa isi seduca sotul, propunandu-i sa plece departe de
acele locuri Serbane, sa lasam totul aici si sa plecam../Unde sa plecam? De ce?/ Oriunde
maine nu e maine cel de aici..M-au navalit toate ramele uraciunii.

Pe Gelu Ruscanu insa, il considera un om superior, deosebit de inteligent, pe care-l admira si-l
iubeste Ce vrei sa ma convingi?..Ce vrei sa te convingi? ...Ca iubirea noastra nu exista?..Dar
nu simti ca peste toate incercarile ea dureaza?...Peste spatiu si timp ea este si acum. Au trecut
trei ani de incercari si ocoluri si totusi noi suntem azi fata-n fata caci intre noi este tot iubirea de
atunci. Frivola, nestatornica, Maria nu poate intelege zbuciumul interior al barbatului iubit
Iar socoteli? Iar probabilitati? Ah..intre inima mea si inima ta simt mereu, mereu, lama rece a
mintii tale.

Dragostea dintre acestia se destrama in momentul incare barbatul ingelege ca amandoi percep
iubirea in mod diferit. Pentru Gelu, Maria este o experien- ta a absolutului, care presupune si o
fidelitate absoluta, si de aceea, eroul se desparte de aceasta atunci cand o surpinde cochetand cu
un alt barbat. Pentru Maria, dragostea e doar o explozie de pasiune care sta sub semnul clipei
ce trebuie gustata cu voluptate Trebuie sa iei viata asa cum e...Daca privesti in jos, nu mai poti
trece peste prapastie...Ce e in jurul nostru ne depaseste in toate modurile.

Este misterioasa, imprevizibila, se autocaracterizeaza pornind de la motivul dublului, motiv pe


baza caruia este construita intreaga piesa : Gandesc uneori ca sunt in mine doua fiinte : una
josnica, marginita si lasa, care a primit sa i se dea de barbat un om pe care nu-l iubea [...] si
alta care sufera, care plange, care sangereaza pentru toate josniciile celeilalte. Superficiala
(De la cuvant la fapta nu e la tine nici o deosebire, nici o trecere., Nu mai esti o fata de
scoala care vrea sa traiasca toate fumurile cartilor...nu mai poti fi mereu o neinteleasca. Trebuie
sa te dezmeticesti.), capricioasa dar fermeca- toare, ea este constienta ca detine capitalul
frumusetii si astfel obtine mereu ceea ce isi doreste : Ai trait numai dupa norii mintii tale... ti-
ai dus pana la capat toate capriciile, toate. , A trebuit sa invat ca nimic nu inrece in cruzime
hotararea unei femei care se stie aprig dorita, de a se refuza.

Maria are o influenta foarte importanta asupra lui Gelu, avand un rol funest. Ea aduce arma cu
care acesta isi va pune capat zilelor dar nu va putea
patrunde misterul mortii lui: Nu inteleg nimicDe ce s-a omorat ?.

Asadar, dramaturgul Camil Petrescu incearca prin intermediul personajului Maria Sinesti sa
ilustreze imperfectiunile de natura ale femeii, ce duc la esecul erotic. In opinia mea, ea reprezinta
intruchiparea perfecta a spiritului feminin invaluit de farmec si mister.