Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
LITERATURA ROMANA
Continuturi:
de Mihail Sadoveanu
Aparut in anul 1928, volumul Hanu Ancutei cuprinde in aproximativ o suta de pagini o
imagine esentializata a lumii sadoveniene, lume in care se contopesc Moldova, trecutul istoric si
taranuv vazut in sute de ipostaze(G. Calinescu
Volumul este alcatuit din noua povestiri pe care tot atatia drumeti le deapana, intr-o seara de
toamna, la vestitul han al Ancutei de langa apa Moldovei.
Povestirea este o specie a genului epic in care se relateaza fapte din punctual de vedere al unui
narator care este martor sau participant la actiune. Aceasta se limiteaza la relatarea unui singur
fapt, timpul fiind situate in trecut iar personajele sunt reduse ca numar.
Tehnica folosita de Mihail Sadoveanu in Hanu Ancutei este povestirea in rama, sau
povestirea in povestire, procedeu ce a mai fost realizat in literature universala de catre Giovani
Boccacio in Decameronul. Volumul este un fel de Decameron in care cativa oameni obisnuiti
ai unui han spun anecdote (G. Calinescu), dar mai ales un ansamblu armonios pe tema povestirii
insesi Hanu Ancutei este o carte a povestirilor, a istorisirilor de demult, a initierii in arta
desavarsita a naratiunii (Ion Vlad, Povestirea. Drumul unei structure epice, Ed. Minerva, 1972)
Tehnica povestirii in rama prezinta in volumul Hanu Ancutei urmatoarele caracteristici:
exista o rama a celor noua povestiri constituita din fragmentul initial sic el final
In cadrul acestor fragmente naratorul este chiar autorul care vorbeste la persoana I,
evocand cadrul spatial si temporal.
Imaginea hanului, a drumetilor si a ritualului ce precede fiecare povestire este reluata la
inceputul fiecareia dintre cele noua povestiri, uneori chairs la sfarsit constituind o noua rama.
exista un cadru spatial comun in interiorul caruia povestitorii se intrec in a evoca
intamplari, iar acest spatiu este hanul.
Hanul este un loc de popas si de petrecere, ocrotitor ca o cetate si cunoscut calatorilor din
vremurile vechi, ale Celeilalte Ancute.
Valoarea simbolica a hanului este aceea a unui centru al lumii, loc de intalnire al diferitelor
destine si povesti.
exista un cadru temporal comun aflat la Hanu Ancutei intr-o departata vreme demult
autorulasculta povestile pe care le spun drumetii.
Fiecare dintre cei noua povestitori devine astfel personaj martor.
fiecare personaj este privit in dubla ipostaza, una reala si alta simbolica, ascunsa.
Ancuta este personajul tutelar al hanului care aprinde focul in vatra magica si pregateste
ceremonialul povestirii.
Evocarea intamplarilor se face conform unui ritual vinul se bea din ulcele noi(care mai
apoi se arunca pentru a se reintalnii cu bautorii atunci cand vor devein si ei pamant),
puiul fript la tigla si painea mereu proaspata dau impresia de belsug.
cifra noua este magica, iar cele noua povestiri sunt spuse de naratori ce apartin unor
categorii sociale diferite:
-comisarul Ionita Iapa lui Voda
-calugarul Gherman Haralambie
-mos Leonte zodierul Balaurul
-capitanul de mazili Neculai Isac Fantana dintre plopi
-Ienache Coropcarul Cealalta Ancuta
-ciobanul -:Judet al sarmanilor
-negustorul Damian Cristisor Negustor lipscan
-Orbul Orb sarac
-matusa Salomia si Zaharia Fantanarul Istorisirea Zahariei Fantanarul
Personajele lui Sadoveanu au o deosebita placere sa spuna povesti, cercul lor, al
povestitorilor, este deschis oricui, criteriul de apreciere fiind indemanarea de a nara.
Fiecare poveste in parte are frumusetea si invataturile sale, iar fiecare narator un stil propriu de a
povesti.
Cadrul spatio-temporal este fixat inca din incipit si devine unul magic intr-o toamna
aurie am auzit multe povesti la Hanu Ancutei
Timpul povestirii reconstituie prin forta cuvantului o lume ce sta sub semnul varstei de aur.
Spatiul hanului are valoarea mitica a paradisului pierdut fiind descries cu atata maiestrie
de catre autor:Taberele de cara nu se mai istoveau. Lautarii cantau fara oprire () S-atatea oale
au faramat bautorii, de s-au crucit doi ani muierile care se duceau la targ la Roman. Si, la focuri,
oameni incercati si mesteri frigeau hartane de berbeci si de vitei
Fantana dintre plopi este a patra povestire si are ca tema iubirea tragic, iar ca personaj narrator
pe capitanul de mazili Neculai Isac.
Naratiunea la persoana I, subiectiva (cu focalizare interna) implica doua planuri:
reprezentarea evenimentelor traite in tinerete(timpul narat) si autoanaliza faptelor din perspective
maturitatii (timpul naratiunii)
Naratorul evoca o intamplare traita de el in tinerete, in urma cu peste douazeci si cinci de
ani, pe aceste meleaguri.
In povestire se nareaza un singur fapt epic, o trista poveste de iubire care a avut rol de initiere
pentru tanarul de odinioara.
Atmosfera povestirii tine de modul in care naratorul regizeaza o anumita tensiune,
suspansul, pe tot parcursul povestirii, pentru a capta atentia si interesul ascultatorilor/cititorilor.
Actiunea se ruleaza alert fiind identificabile toate momentele subiectului.
Autenticitatea naratiunii este sustinuta prin relatarea la persoana I si prin interventia Ancutei
care adeveresteintamplarea stiuta de la mama ei.
Personajulnarator relateaza intamplarea din perspective tanarului nestiutor, dar
reprezentarea faptelor este insotita de analiza si condamnarea lor din perspective maturului, din
cauza consecintelor grave.
Tanarul Neculai Isac are defecte specific varstei: nestiinta si nesocotinta. Prima intalnire cu
tiganii si cu fata care umbla prin apa in fusta ei rosie este relatata din perspective tanarului, care
nu vede capcana in aceasta intamplare
Marga nu este asa cum afirma cersetorul o fata proasta care n-a iesit in lume, ci se supune
grupului, acceptand rolul de momeala pentru tanarul calator.
Tanarul Neculai Isac crede ca traiste etapele unei idile superficial, dar se vede prins in
capcana intinsa de tigani. Plateste nechibzuinta sa cu lumina unui ochi. Scapa cu viata tot
datorita tineretii.
Tanarul este caracterizat in mod indirect, prin fapte, limbaj, comportament, gesture.
Portretul fizic al maturului este realizat de la intrarea personajului in scena (venirea la han),
vestimentatia reflectand statutul social, indicat si in formula de adresare folosita de comisul
Ionita Nu esti domnia ta prietenul meu Neculai Isac, capitan de mazili?
Aerul demn si tragic al capitanului de mazili se datoreaza rangului nobiliar si tristetii. Venirea
lui produce un effect deosebit asupra celor de la hanEra un om ajuns la carunteala, dar se tinea
drept si sprinten ca un cal
Frumoasa Marga este eroina tragic a acestei povesti de iubire. Conditia ei umila, tigancusa
care se lasa folosita de ggggrupul nomad pentru a-I jefui pe calatorii dornici de aventuri trupesti
este umanizata si metamorfozata de puterea dragostei adevarate.
Aflata in situatia limita de a se supune legii nescrise a cetei primitive sau de a-l salva pe
barbatul iubit, ea allege jertfa de sine.
Fapta ei o umanizeaza si o plaseaza intr-un plan moral superior fata de tanarul nesabuit, de
unde si caracterul etic, exemplar al povestirii.
Legatura simbolica dintre fiinta ei si elemental acvatic este prezenta la fiecare intalnire cu
personajul narrator. Fata rasare din apa si va sfarsi in acelasi element.
Semnificatia fantanii cu patru plopi este de centru al lumii, loc sacru care insa nu-I mai
protejaza pe indragostiti, fiind pangarit de vina fiecaruia si sortit pieirii. Apa fantanii se amesteca
cu sangele, iar in plan simbloic, iubirea cu moartea.
Naratiunea se imbina cu dialogul si scurte pasaje descriptive. Relatarea personajului-
narator se incheie cu deznodamantul povestirii, dar naratiunea are un epoilog care consta in
dialogul ascultatorilor.
Farmecul ceremonialului povestirii este dat de prezenta elementelor de limbaj popular
singur ca un cuc, arhaic catastih, mazili, regional buiac, hojma, imas. Limbajul
personajelor(tiganii) contrasteaza cu cel al naratorului personaj (boierul) indicand diferenta
sociala si cultural. Expresivitatea limbajului este data de frumustetea metaforei \Catastihul
acelor vremi a inceput sa mi se incurce, epitetul de caracterizare nari largi si ochi iuti,
comparatia sugestiva Am simtit in mine cev afierbinte, parca as fi baut o bautura tare
Concluzii
Fantana dintre plopi apartine specie povestire deoarece este o naratiune subiectivizata (din
unghiul povestitorului, implicat ca protagonist al intamplarii), care se limiteaza la redarea unui
singur fapt epic, o intamplare de dragoste din tinerete, de fapt o initiere ratata. Prin actul nararii
se reinvie o lume apusa. Relatia narrator-receptor presupune: oralitate, ceremonial, atmosfera.
Toate acestea alaturi de stilul de mare rapsod al prozei romanesti al lui Sadoveanu, compun o
opera unica, captivanta si plina de mister ce nu are asemanarea sau concurenta in peisajul
literaturii romane.
Volumul Hanu Ancutei de Mihail Sadoveanu a fost publicat in anul 1928 si a fost realizat
folosind tehnica povestirii in rama.
Opera literara Moara cu noroc de Ioan Slavici a fost publicata in perioada marilor clasici
(1881) in volumul de debut Novele din popor reprezentativ pentru viziunea autorului asupra
lumii satului romanesc.
Operele lui Slavici reflecta lumea rurala transilvaneana dominata de norme patriarhale, de
traditie.
Criticul G. Calinescu evidentiaza in Istoria literaturii romane de la origini pana in present
caracterul realist al prozei lui Slavici: opera este remarcabila. Cu perceptia justa numai cand
se aplica la viata taraneasca, ea nu idealizeaza si nu trateaza cazuri de izolare. Limba e un
instrument de observatie excelent in mediul taranesc
Moara cu noroc este o nuvela realista de facture psihologica, o adevarata capodopera a
genului fiind considerata de criticul G. Calinescu o nuvela solida cu subiect de roman
Nuvela este o specie a genului epic , in proza, cu constructie riguroasa, cu un singur fir
narativ, cu personaje putine ce sunt caracterizate succinct in functie de contributia lor la
desfasurarea actiunii, personajul principal este complex si puternic individualizat. Are o intriga
riguros construita, accentul fiind pus mai mult pe personaje decat pe actiune.
Moara cu noroc este o nuvela realista prin: tematica importanta acordata banului,
constructia subiectului si personajelor in relatie cu mediul in care traiesc, prin veridicitatea si
obiectivitatea perspectivei narative, atitudinea critica fata de anumite aspecte ale societatii
dorinta de inavutire, verosimilitatea intrigii si a personajelor.
Este de asemenea o nuvela de analiza psihologica prin; urmarirea conflictului interior al
personajului principal Ghita, care trece prin transformari si tensiuni de ordin sufletesc, printr-
un process de dezumanizare treptata.
Titlul nuvelei are valoare simbolica si ironica, norocul asteptat la han devine nenoroc
datorita deciziilor gresite ale personajelor. Se stie ca moara macina grau, dar Moara cu noroc a
capatat alta valoare, una metaforica, devenind un loc in care sunt macinate destine umane.
Tema nuvelei este reprezentata de dorinta de inavutire si consecintele nefaste si
dezumanizante ale acesteia asupra personajelor.
Tema sustine caracterul realist al nuvelei(oglindirea vietii sociale) dar sip e cel psihologic
(efectele nefaste ale dorintei de inavutire in contextual societatii ardelenesti de la sfarsitul
secolului al XIX-lea.
Subiectul
Actiunea nuvelei se desfasoara intr-un spatiu real, transilvanean, in a doua jumtate a sec.
XIXI-lea, in interval de un an, intre doua repere temporal cu valoare religioasa de la sfantul
Gheorghe pana la Pasti.
Structura compozitionala a nuvelei se concentreaza in 17 capitole, fara titlu.
Are o constructie riguroasa cu un subiecxt concentrate, cu deschideri bogate, o structura
narativa complicate si un ritm epic neomogen, cu modificari ale timpului povestirii.
Naratiunea realista se realizeaza la persoana a II-a, din perspective unui narrator omniscient
si omniprezent.
Expozitiunea
Marcheaza inceputul nuvelei prin cuvintele soacrei lui Ghita omul sa fie multumit cu
saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit preceptul moral
rosttit de aceasta reflecta intelepciunea batraneasca, valorile traditionale.
Tot prin vorbele soacrei va fi marcat si sfarsitul nuvelei asigurandu-se astfel o constructive
circular a subiectului.
In acelasi cadru se introduce si personajele, familia lui Ghita formata din Ana sotia sa (nume
predestinate sacrificiului in literature romaneasca- vezi Ana lui Manole, Ana lui Ion), soacra lui
si cei doi copii.
Dorinta lui Ghita de a duce un trai mai bun, imposibil pentru postura sa de cizmar ii da
acestuia idea acestuia de a inchiria carciuma de la Moara cu noroc, in speranta ca astfel norocul
ii va surade. Astfel Ghita isi asuma responsabilitatea destinului familiei sale pornind pe un drum
fara intoarcere.
In cadrul aaceleiasi etape ne este prezentata locatia morii cu noroc peste paduri si peste
tarini, intr-o vale departe de lume, loc de odihna si popas pentru drumetii obositi
Cele cinci cruci ce stau in drumul spre moara, doua de piatra si trei de lemn, sunt semn
pentru drumeti ca locul este binecuvantat.
Simetria incipitului actiunii nuvelei cu finalul acesteia se realizeaza de asemenea prin
descrierea drumului spre moara, acesta devenind in plan simbolic drumul prin viata.
Norocul parea sa-I surada lui Ghita la inceput ce se dovedea a fi priceput si harnic, iar
primele semen ale bunastarii si armoniei in care traia familia nu intarziasera sa apara. Sambata
seara locul se deserta si Ghita ajungand sa mai rasufle, se punea cu Ana si cu batrana sa
numere banii, si atunci el privea la Ana, Ana privea la el, amandoi priveau la copilasi, iara
sporul era dat de la Dumnezeu, dintr-un castig facut cu bine
Intriga
Dupa o vreme insa lucrurile incep sa se complice , aparitia lui Lica Samadaul seful
porcarilor si al turmelor de porci din imprejurimi tulbura echilibrul si fericirea familiei si
constituie intriga nuvelei.
Desfasurarea actiunii
Aceasta etapa a nuvelei se concentreaza in jurul procesului de instrainare a lui Ghita fata de
familia sa, analizat cu maiestrie de Slavici.
Devine mohorat, violent,, ii plac jocurile crude, primejdioase, are gesture de brutalitate
neinteleas afata de Ana pe care o ocrotise pana atunci, acum Ghita numara singur banii si nu mai
mergea la Biserica duminica alaturi de familia sa.
El devine treptat complicele lui Lica la diverse nelegiuiri: jefuirea arendasului, uciderea unei
femei si a unui copil.
GFhita purta un razboi psihologic cu el insusi, o parte din el isi dorea din ce in ce mai multi
bani, alta isi dorea sa redevina cel de dinainte.
Ulterior Ghita se aliaza cu jandarmul Pintea, fosthot de codru si tovarsa al lui Lica, pentru a-
l da pe acesta in vileag.
Punctul culminant
Coincide cu momentul in care Ghita ajunge pe ultima treapta a degradarii morale si a
dezumanizarii, Dispus sa faca orice pentru a se razbuna, Ghita isi arunca sotia in bratele lui Lica,
la sarbatoarea Pastelui, lasand-o la carciuma cu acesta in timp ce el merge la Pintea sa-l anunte
ca Lica are asupra lui banii furati. Dezgustata de lasitatea lui Ghita care se indepartase de ea si de
familie, Ana I se daruieste lui Lica, deoarece Lica e om, pe cand Ghita nu e decat o muiere
imbracata in haine barbatesti. Cand se intoarce si realizeaza ce s-a intamplat Ghita o ucide pe
Ana , iar el la randul lui este ucis de Raut, din ordinul lui Lica care banuia ca l-a tradat lui Pintea.
Ca sa mascheze crima acesta da foc morii.
Deznodamantul
Este unul de natura tragica. Pentru a nu cadea viu in mainile lui Pintea, Lica se sinucide
izbindu-se cu capul de un copac. O sinucidere demna de un om aspru si neinfricat.
Finalul este unul moralizator fiindca sanctionarea drastica a protagonistilor este pe
masura faptelor savarsite Pompiliu Mircea
Finalul nuvelei surprinde cuvintele vorbele soacrei ce pune totul pe mana destinului
simteam eu ca nu are sa iasa bine, dar asa le-a fost dat- si pleaca mai departe alaturi de copii
Zugravind magistral drumul parcurs de Ghita de la cizmarul modest la carciumarul
hapsan, Slavici arata consecintele distrugatoare ale setei de imbogatire si efectele dezumanizante
ale acesteia asupra omului.
CARACTERIZAREA PERSONAJELOR
LICA
Desi nuvela urmareste destinul tragic al lui Ghita, care indemnat de avaritate si de
dragostea de bani ajunge sa piarda totul, Lica este personajul care rastoarna intreaga desfasurare
a actiunii.
Lica este individualizat printr-un portret realizat in mod direct(caracterizare directa) de catre
autor, intr-o maniera realista, prin utilizarea tehnicii detaliului, notarea amanuntului semnificativ:
Lica era un om de treizeci si sase de ani, inalt, uscativ si supt la fata, cu mustata lunga, cu
ochii mici si verzi si cu sprancenele dese impreunate la mijloc. Lica era porcar, insa dintre cei
care poarta camasa subtire si alba ca floricelele, pieptar cu bumbi de argint si bici de carmajin
El intruchipeaza personajul antagonic, la aparitia caruia intreaga actiune a nuvelei
degenereaza. El influenteaza viata lui Ghita si a intregii sale familii, atragandu-l pe acesta in
afaceri necurate.
Autorul realizeaza de asemenea si caracterizarea morala a lui Lica Samadaul e nu numai
un om cu stare, ci mai ales un om aspru si neindurat, care umbla mereu calare, stie toate
infundaturile, cunoaste pe toti oamenii, dar mai ales pe cei rai.
Dintre toate acestea reiese caracterul demonic al personajului, latura sa negativa si forta sa
distrugatoare.
Sosirea lui Lica este intotdeauna insotita de un aer incordat si de o neliniste permanenta a
celorlalte personaje.
Prin caracterizarea indirecta, adica prin intermediul concluziilor ce le putem trage din
actiunile lui Lica, putem semnala aceleasi trasaturi de om rece si primejdios.
Lica facuse un obicei din a ucide oameni, lucru ce nu il deranja prea mult si nu il preocupa.
Latura sa de om rau vine si din meseria sa, aceea de sef al porcarilor, ce ii cerea sa impuna
respect si sa starneasca frica pentru a nu fi inselat.
Latura sa demonica il insoteste pana la deznodamantul tragic al nuvelei cand arata din nou
tarie de caracter cand ii porunceste lui Raut sa-l ucida pe Ghita si sa dea foc morii, dar si un strop
de nebunie cand se sinucide intr-un mod sinistru si infricosator.
GHITA
Ghita este cel mai complex personaj din nuvelistica lui Slavici, al carui destin ilustreaza
consecintele nefaste ale setei de inavutire. Complexitatea si capacitatea de a ne surprinde in
mod convingator fac din Ghita un personaj rotund. Personajul evolueaza de la tipicitate, sub
determinare sociala (carciumarul dornic de avere), la individualizare, sub determinare
psihologica si morala.
El parcurge un traseu sinuos al dezumanizarii, cu framantari sufletesti si ezitari. Ezita intre cele
doua cai simbolizate de Ana (valorile familiei, iubirea, linistea colibei sale) si Lica (bogatia,
atractia malefica a banilor).
Se dovedeste a fi slab in fata incercarilor si tentatiilor si sfarseste tragic.
POEZIA
MODERNISMUL
Testament
de Tudor Arghezi
Considerat al doilea mare poet dupa Mihai Eminescu, Tudor Arghezi creeaza o opera
originala, care a influentat literature vremii. Plecand de la aspectele traditionale, ofera alternative
poetice(idei, atitudini, modalitati lirice)modern. Personalitate creatoare controversata, Arghezi
realizeaza o opera apreciata superlativ sau dimpotriva, revendicata de clasici si moderni
deopotriva. Opera sa impresioneaza prin varietate si inovatie.
Testament, de Tudor Arghezi face parte din seria artelor poetice moderne ale literaturii romane
din perioada interbelica si a fost asezata in fruntea primului volum arghezian, Cuvinte potrivite-
1927, avand rol de program (manifest) literar, realizat insa cu mijloace poetice.
Este o arta poetica deoarece autorul isi exprima propriile convingeri despre arta literara, despre
menirea literaturii, despre rolul artistului in societate.
Este de asemenea o arta poetica moderna deoarece in cadru ei apare o tripla problematica,
specifica literaturii modern: transfigurarea socialului in esthetic, estetica uratului, raportul dintre
inspiratie si tehnica poetica.
Se poate vorbi despre o permanenta a preocuparii argheziene de a-si formula crezul poetic,
Testament fiind prima dintre artele poetice publicate Flori de mucigai, Epigraf, Frunze pierdute
etc.
Tema poeziei o reprezinta creatia literara in ipostaza de mestesug lasat mostenire unui fiu
spiritual.
Textul poetic este conceput ca un monolog adresat de tata unui fiu spiritual caruia ii este lasata
drept unica mostenire cartea-metonimie care desemneaza opera literara.
Titlul poeziei are o dubla acceptiune: una denotative-actul juridic intocmit de o persoana in
care aceasta isi exprima dorintele ce urmeaza a-I fi indeplinite dupa moarte si una conotativa ce
face referire la cele doua parti ale Bibliei, Vechiul si Noul Testament in care sunt concentrate
invataturile prorocilor si apostolilor pentru omenire.
Astfel creatia argheziana devine o mostenire spiritual adresata urmasilor-cititori sau viitorilor
truditori ai condeiului.
Discursul liric este structurat in sase strofe cu numar inegal de versuri, incalcarea regulilor
prozodice fiind o particularitate a modernismului.
Incipitul poeziei este conceput ca o adresare directa a eului lyric catre un fiu spiritual si contine
idea mostenirii spiritual Nu-ti las drept bunuri dupa moarte/ Decat un nume adunat pe-o carte
Poetul se infatisaza ca o veriga in lantul generatiilor carora , incepand cu fiul evocat, le
transmite mostenire opera sa literara.
In cea de-a doua strofa cartea este numita hristovul vostru cel dintai, cartea de capatai a
urmasilor, un document fundamental al marturisirii existentei si trudei stramosilor.
Ideea central in cea de-a treia strofa este transformarea poeziei intr-o lume obiectuala, poetul
fiind un nascocitor ce transforma graiul lor cu-ndemnuri pentru vite in cuvinte potrivite.
In strofa a patra poetul transforma trecutul intr0un indreptar moral pentru urmasi Am luat
cenusa mortilor din vatra / Si am facut-o Dumnezeu de piatra
Cea de-a cincea strofa reda transfigurarea socialului in esthetic prin faptul ca durerea, revolta
sociala sunt concentrate in poezie, simbolizata prin vioara Durerea noastra surda si amara/ O
gramadii pe-o singura vioara
Ultima strofa evidentiaza faptul ca muza, arta contemplative, pierde in favoarea mestesugului
poetic.
Arghezi introduce in literatura romana estetica uratului, pe care o preia de la scriitorul francez
Charles Baudelaire din volumul Les fleures du mal-florile raului.
Conditia poetului in lume este redata in versul Robul a scris-o / Domnul o citeste, artistul
devenind un rob, un truditor al condeiului ce este aflat in slujba Domnului- cititorul.
La nivel lexico-semantic observam in poezie utilizarea unor cuvinte nepoetice, ce dobandesc
valente estetice potrivit esteticii uratului bube, mucegaiuri, noroaie
Ineditul limbajului arghezian provenind din suprapunerea diferitelor straturi lexicale arhaisme
hristov, regionalism-gramadii, cuvinte populare-rapi, pe branci, uite, termeni religiosi-cu
credinta, icoane, Dumnezeu.
Versul Facui din zdrente muguri si coronae exprima idea transfigurarii estetice a realitatii
degradante.
Materialitatea imaginilor artistice conferind forte de sugestie a ideii poetice se realizeaza la
nivel stilistic unde intalnim:
-epitete rare seara razvratita, Dumnezeu de piatra
-oximoron Veninul strans l-am preschimbat in miere/ Lasand intreaga dulcea lui putere
-enumeratia bube, mucegaiuri si noroi
Concluzii
Opera literara Testament este o poezie ce se incadreaza in curentul literar modernism,
creatia sa artistica fiind atat produsul inspiratiei divine cat si al tehnicii poetice.
Un alt argument in favoarea modernitatii poeziei este reprezentat de faptul ca Arghezi
introduce in literature romana prin Testament, estetica uratului.
Incalcarea regulilor prozodice prin vers liber cu metrica si ritm variabil sunt de asemenea
argument ce atesta modernismul.
Poezia este o arta poetica de sinteza pentru orientarile poeziei interbelice, cu elemente
traditionaliste si moderniste.
Psalm III
Tare sunt singur, Doamne si piezis!...
de Tudor Arghezi
Initial specie a lirici religioase, in care se preamareste divinitatea, in lirica moderna
psalmul este o specie a poeziei filozofice, in care sunt exprimate dilemele existentiale (raportul
om-divinitate).
Psalmul poetic interbelic este creat de o contiinta problematizanta, iar starile contradictorii ale
psalmistului exprima situatia dramatic a conditiei umane, cautarea dialogului cu Dumnezeu intr-
o lume desacralizata.
Psalmii arghezieni sunt monologuri ale celui-care-glasuieste-in-pustiu. Niciun raspuns din
marele gol. Monologul nu ajunge niciodata sa fie dialog-Nicolae Balota, Opera lui Tudor
Arghezi, Bucuresti,1979
Primii 9 psalmi au fost publicati in volumul de debut Cuvinte potrivite aparut in anul 1927, fara a
constitui un grupaj separate.
Psalmul III( Tare sunt singur, Doamne si piezis) apartine lirici moderne. Specie a poeziei
filozofice, psalmul contituie o marturie a unei stari de agonie lupta interioara in cautarea lui
Dumnezeu.
Proiectia simbolica a eului liric se construieste prin dezvoltarea metaforei copac uitat
pribeag. Axis mundi, legatura intre pamant si cer, copacul simbolizand dualitatea conditiei
umane, a poetului care apartine in acelasi timp lumii terestre, efemere (trupul-radacinile) si lumii
cosmic eterne (spiritual coroana).
Opozitia termenilor copac pribeag si pomi de rod sugereaza conditia celui respins de
divinitate si respectiv pomul vietii din rai, binecuvantat de Dumnezeu.
In prima secventa poetica, strofele I-IV- metafora copac pribeag uitat in campie realizeaza o
imagine a singuratatii omului uitat de Dumnezeu.
Alte metafore insotite de epitet fruct amar, frunzis tepos si aspru asociaza termeni din sfera
semantic a vegetalului si umanului.
Metafora umbra mea de fum exprima component spiritual a omului, insa dureros supusa si ea
trecerii.
Urmatoarele zece versuri constituie a doua secventa poetica care contine motivatia revoltei si
revolta, modificand treptat tonalitatea initiala de lamentatie.
Versul Nalt candelabru, straja de hotare din strofa a V-a spiritualizeaza imaginea copacului
tinzand spre lumina cereasca sugerando jertfa neprimita.
Exasperarea este atitudinea prin care omul nu cauta sa-si depaseasca sau sa-si anuleze conditia,
ci sa si-o implineasca :In rostul meu tu m-ai lasat uitarii / Sa ma muncesc din radacini in
sanger Acesta fiind reprosul adresat divinitatii mute uitarea, golul.
Suferinta psalmistului nu apartine registrului suferintelor umane, ci este una profunda a finitei.
Ultima secventa poetica contine ruga Trimte, Doamne, semnul departarii, / Din cand in cand ,
cate un pui de inger.
Metafora semnul departarii si simbolul pui de inger, ca mesager al transcedentei, sugereaza
nevoia psalmistului de a primi un raspuns, o alinarea a spaimei de singuratate.
Neputincios sa atinga absolutul, sufletul se bucura ca traieste nelinistita patima cereasca
Raportul om-divinitate din psalm implica doua ipostaze :credinciosul parasit si un Dumnezeu
ascuns. Psalmul se construieste fundamental in jurul acceptiunii religioase a divinitatii.
Atitudinea este sete de divin. Versul final aduce acceptiunea etica, idea de bine povata ta mai
buna sip e cea gnoseologica mistuitoare aspiratie de a sti incheiata in esec, avand ca efect
suferinta.
Forta de sugestie a limbajului arghezian, caracterizat prin ambiguitate si expresivitate, se
realizeaza prin neasteptate asocieri lexical, prin schimbari esentiale la nivel syntactic si al topici.
Elementele de modernitate sunt evidente inca de la nivelul prozodic. Poezia este alcatuita din 7
catrene, cu masura diferita de la 7 la 11 silabe, rima incurcisata si ritm combinat, iar finalul este
un distih.
La nivel lexico-semantic predomina cuvintele din campul semantic al vegetalului copac,
fruct,frunzis, pomi de rod, ramuri.
Termeni populari sunt arhaici a tanji, crampei, agurida si se combina cu termeni religiosi te
slujesc, altare, inger.
Imaginarul poetic,sugestia si expresivitatea limbajului provin din bogatia si originalitatea
figurilor de stil epitetul rar copac pribeag, fruct amar, frunzis tepos, metafora indarjire
vie, nalt candelabru, straja de hotar, simbolul pui de inger, personificarea stelele vin si se
aprind, inversiunea nalt candelabru, antiteza copac pribeag pomi de rod, enumeratia
vrabii si lastuni
Concluzie
Psalm III reda, intr-o tonalitate melancolica la inceput si de revolta in ultimo a[parte, diferite
atitudini poetice fata de interlocutorul absent Dumnezeu, in acelasi timp atitudini umane
reflectate in lirica moderna: sentimental neputintei si al parasirii, insngurarea damnata, revolta,
reprosul, ruga.
Pasteluri
Miezul iernei
de Vasile Alecsandri
Cel mai de seama poet roman pana la Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri a daruit
literaturii romane o opera uriasa cuprinzand cele mai diverse genuri si specii literare.
Aflandu-se la Mircesti in vara anului 1867, Alecsandri are ocazia de a citi primele numere din
Convorbiri literare revista junimistilor, care ii face o buna impresie.
De aceea la invitatia lui Iacob Negruzzi, fiul lui C. Negruzzi, la colaborare, el raspune Sunt gata
a va da mana cu toata inima, astfel in martie 1868 apar iernaticele, in aprilie pastelurile de
primavara si in mai 1869 varaticele.
In forma de astazi ciclul Pasteluri a fost constituit de poet in 1875, cu ocazia aparitiei editiei
Opere complete.
In literature Alecsandri este considerat cel mai de seama poet al naturii, el introducand prin ciclul
Pasteluri o noua specie literara pastelul- in care sunt infatisate aspect din natura prin
intermediul carora poetul isi exprima propriile sentimente.
El si-a construit pastelurile in acordul curgerii anotimpurilor si al muncii oamenilor, asociind
imaginilor picturale si o prezenta umana menita sa le insufleteasca.
Poezia Miezul iernei se incadreaza in categoria pastelurilor, Alecsandri creand aici
imaginea picturala a unei nopti geroase de iarna.
In strofa I este evocat si descris, mai ales prin consecintele sale, gerul ''amar, cumplit '' al
miezului de iarna. Sub influenta lui, natura se transforma complet, caci inghetul a cuprins pana si
astrele si cerul, orice urma a vegetalului a disparut fiind inlocuit de regnul mineral. Astfel, stejarii
'' trosnesc '' in paduri, stele par inghetate, cerul pare otelit zapada cristalina sub lumina lunii
pare un lan de diamanturi.
Cadrul general este insotit de unul dintre motivele iernii gerul E un ger amar, cumplit!
Imaginea vizuala de ansamblu este completata de elemente sonore :trosnesc stejarii, zapada
scartaie
In cea de-a doua si cea de-a treia strofa se contureaza imaginea transfigurarii naturii intr-un taram
magic, feeric, exprimata de poet admirativ.
In strofa a doua maretia tabloului naturii se incheaga in mintea poetului sub forma unui ''
templu maestuos '' al carui element de baza este '' bolta cerului senine '' sprijinita de '' inaltele
coloane '' sugerate de fumurile albe ce '' se ridica sub vazduhul scanteios ''. Aici, luna isi va
aprinde '' farul tainic de lumina '' sporind frumusetea rece si neclintita a peisajului.
In strofa urmatoare (3), neputandu-si retine prea plinul sufletesc si strania incantare
in fata solemnitatii naturii, poetul exclama : '' O ! tablou maret, fantastic ! '', ca apoi sa
revidentieze si celelalte minunatii ale acestui impresionant templu : miile de stele care '' ard ca
vecinice faclii '', muntii care ii sunt altare si codrii - adevarate orgi sonore - unde se aude vuetul
ingrozitor al crivatului.
In ultima strofa poetul revine la realitatea hibernala si compune un tablou al linistii
absolute, al neclintirii totale: ''Totul e in neclintire, fara viata, fara glas ; /Nici un zbor in
atmosfera, pe zapada nici un pas ''.
Planurile real si fantastic se impletesc in secventa finala a poeziei prin aparitia unui lup asemuit
unei fantasme: Dar ce va? In raza lunii o fantasma se arata/ E un lup ce se arunca dupa prada-i
spaimantata
Fantasma este o aparitie frecventa in lirica lui Alecsandri fiind o aparitie misterioasa ce se
clarifica ulterior.
Spectacolul naturii este asemuit unui templu.
Figurile de stil creeaza un tablou surprinzator prin maretie, dar si terifiant totodata prin prezenta
gerului care ingheata totul, alungand orice urma de viata.
Epitetele simple sau duble scot in evidenta caracteristicile tabloului: 'ger amar,
cumplit', 'stelele par inghetate', 'cerul pare otelit, 'zapada cristalina', 'campii
stralucitoare', 'vazduh scanteios', 'tablou maret, fantastic' etc.
Enumeratiile reprezinta figuri de stil centrale pe care se bazeaza structura pastelului, in
descrierea elementelor componente ale acestui templu urias, fantastic: 'Muntii sunt a lui altare,
codrii organe sonoare'; 'Totul e in neclintire, fara viata, fara glas' etc.
Comparatiile accentueaza trasaturi uimitoare ale peisajului: 'Fumuri / Ca
inaltele coloane'; 'stele / ard ca vecinice faclii.
Repetitiile subliniaza incremenirea si lipsa vietii din acest tablou: 'fara viata,
fara glas. / Nici un zbor , nici un pas'.
Metaforele dau mai multa expresivitate versului, conturand imaginea acestui templu al naturii in
care fiecare element dobandeste un anume rol: 'Muntii sunt a lui altare, codrii organe sonoare',
'templu maiestos', 'farul tainic de lumina'.
Antiteza subliniaza contrastul dintre imagini: 'Fumuri albe se ridica / Si pe
ele se asaza; 'Totul e in neclintire' 'E un lup ce se alunga '.
Personificarea subliniaza insusiri umane atribuite naturii: 'luna isi aprinde',
'o fantasma se arata'.
Poezia se constituie intr-o imagine arhitecturala de o maretie solemna, cu sugestii de lumina prin
epitetele- scanteios,senina, argintii, sugestii de sunet, de mister farul tainic etc.
Aceste epitete ornante au rolul de a spori maretia cadrului hibernal ce evidentiaza natura intr-un
moment de maxima exultare.
Imaginile create sunt preponderent vizuale, insa isi fac loc si cele auditive '' codrii organe
sonore '', crivatul patrunde scotand note '' sau de miscare, in final, toate imbinandu-se armomios.
Ca elemente de prozodie detaliem ca poezia este alcatuita din 4 catrene.
Versurile ample, cu o masura de 15 silabe, aduc o muzicalitate de profunda vibratie, in care rima
imperecheata si ritmul trohaic au un rol important. Muzicalitatea versurilor creeaza o orchestratie
a naturii care subliniaza sugestiv
Concluzii
Prin dimensiunile peisajului descris si prin succesiunea secventelor descriptive, poezia "Miezul
Iernei" intruneste trasaturile unui tablou in versuri zugravit cu mare maiestrie de Vasile
Alecsandri.
Poezia este unul dintre cele mai valoroase pasteluri ale bardului de la Mircesti. Poetul descrie
tabloul plin de maretie al unei nopti de iarna, in care se simte coplesit de perfectiunea si
grandoarea naturii, incremenita de un ger naprasnic.
"Iarna ramane pentru Alecsandri un camp imens de senzatii, de asociatii. Pe plan vizual ne
intampina orizonturile mari, toate nuantele livide ale cerului, cand de otel, cand de plumb, cand
de opal, pacla densa, promoroaca, soarele palid, galbiu, norii negri, incarcati de geruri, luna ca
o icoana de argint. Aceasta din urma, imaginea selenara, desteapta asociatii teribile si sublime,
de naufragii polare". (Edgar Papu, Din clasicii nostri, Ed. Eminescu, 1977, p. 77)
Malul Siretului
de Vasile Alecsandri
Poezia Malul Siretului surprinde intr-o maniera descriptive, evident picturala, ivirea
zorilor pe maulul Siretului Aburii usori ai noptii ca fantasme se ridica / Si plutin deasupra
luncii, printre ramuri se despica
Atras de peisajul de la Mircesti poetul ne infatisaza aspect inedited, ascunse ochiului strain Raul
luciu se-nconvoaie sub copaci ca un balaur / Ce in raza diminetii misca solzii lui de aur.
Aceasta comparatie introduce in poezie o meditatie discreta asupra scurgerii timpului, a
ireversibilitatii acestuia.
Structura textului poetic
Poezia este structurat n patru catrene, cu versuri lungi de 15-16 silabe, trstur tipic
pastelurilor lui Alecsandri. Din perspectiv preromantic, descrierea peisajului este realizat prin
mbinarea discret a planului uman-terestru cu cel universal-cosmic, alctuite din imagini
artistice i figuri de stil.
Imaginarul poetic
Imaginarul poetic transfigureaz realitatea concret ntr-o viziune artistic specific eului
liric, a crui interpretare implic reflectarea sensibil a lumii nconjurtoare prin funcia
expresiv i estetic a cuvntului; sunetelor i culorilor.
Titlul
Titlul ilustreaz locul mirific ce l-a inspirat pe Alecsandri n aceast poezie, malul rului
Siret, care curgea prin apropierea meleagurilor att de dragi poetului, moia de la Mirceti.
Incipitul este imaginea artistic a momentului unic al zorilor, cnd dimineaa se infiltreaz n
aburii uori ai nopii.
Strofa I-a
Strofa nti descrie momentul incert al dimineii devreme, cnd ziua se ngn cu
noaptea, ntreaga natur pare adormit, iar deasupra luncii Siretului plutesc aburii uor ai
nopii, ce par fantasme, comparaia provocnd o puternic stare emoional.
Planul cosmic, animat de imaginea motorie a cetii care se despic printre ramurile copacilor, se
mbin cu planul terestru nsufleit de imaginea vizual a rului personificat, care se-ncovoaie
pe sub arborii din lunc.
Comparaia ca un balaur este de factur mitologic, asemenea metaforei mic solzii lui de
aur, care sugereaz curgerea lent a valurilor unduitoare ale rului. Epitetul cromatic solzii lui
de aur accentueaz fiorul luntric provocat de lumina strlucitoare a dimineii, care se reflect
n undele Siretului. Verbele la persoana a III-a, se ridic, se despic, se-ncovoaie, mic
reprezint mrcile lexico-gramaticale care atest lirismul obiectiv, distanarea eului liric n
contemplarea naturii dinamizate.
Strofa a II-a
Strofa a doua ilustreaz natura terestr i lirismul subiectiv prin introducerea persoanei
nti singular, exprimnd n mod direct admiraia i ncntarea pentru peisajul de basm al
dimineii. Aezat pe malu-i verde, eul liric, n ipostaza privitorului, este fascinat de curgerea
continu a Siretului, care la cotiri se perde i ale crui ape somnoroase sap malul nsipos.
Atracia pe care peisajul o exercit asupra eului liric este exprimat prin mrcile lexico-
gramaticale reprezentate de verbe i pronume la persoana I singular: m duc, m aez,
privesc.
Lirismul obiectiv compune un tabloul dominat de imagini motorii: apa curge, se schimb-n
vlurele. Epitetul cromatic malu-i verde sugereaz un anotimp clduros, iar alte epitete
descriptive, contribuie, prin sugestie, la crearea emoiei pentru frumuseea peisajului: prundiul
lunecos, malul nsipos, elemente ce constituie planul obiectului privit de eul liric. Rul Siret
este personificat i n aceast strof, deoarece adoarme la bulboace.
Strofa a III-a
n strofa a treia se manifest lirismul obiectiv i ncepe cu imaginea delicat a slciei
pletoase care se apleac deasupra undelor Siretului, tabloul fiind brusc dinamizat i animat de un
pete care salt-n aer dup-o viespe sprintioar i de raele slbatice care se abat din zborul
lor, aezndu-se pe undele primitoare. De remarcat n aceast strof sunt epitetele care
evideniaz detaliile peisajului: salcie pletoas, viespe sprintioar, apa-ntunecat, nour-
trector.
Epitetul n inversiune slbaticele rae accentueaz ideea peisajului viu prin specificul psrilor
care poposesc din zborul lor n aceste locuri feerice, iar metafora un nour trector, sugereaz
stolul de rae care ntunec temporar albia rului.
Strofa a IV-a
Ultima strof accentueaz ideea c acest pastel nu descrie numai un peisaj natural,
exterior, ci i un peisaj interior, al sufletului, evideniind lirismul subiectiv al poeziei. Atitudinea
poetului este meditativ, prezena eului liric n mijlocul naturii feerice evideniindu-se prin
mrcile lexico-gramaticale reprezentate de pronumele la persoana I singular: mea i mine.
Gndurile sinelui poetic sunt atrase hipnotic de valurile mictoare; prin metafora curgerii
Siretului, care sugereaz trecerea ireversibil i implacabil a timpului: i gndirea mea furat
se tot duce-ncet la vale / Cu cel ru care-n veci curge, fr-a se opri din cale.
Eul liric se detaeaz, parc, de natura nconjurtoare, contemplnd fascinat i ncremenit de
admiraie lunca ce clocotete i privind captivat o-oprl de smarald care,personificat, se
uit curioas la el: Cat int, lung la mine, prsind nsipul cald.
Limbajul i expresivitatea textului poetic
Sugestia textului liric este ilustrat prin figurile de stil care compun un tablou unic prin
frumusee, un adevrat ansamblu estetic realizat prin mbinarea imaginilor vizuale cu cele
motorii, provocnd o emoie puternic de admiraie i ncntare asupra cititorului.
Expresivitatea poeziei este susinut de verbele aflate la timpul prezent, care profileaz
permanentizarea aspectului dinamic al ansamblului peisagistic, numind aciuni care nu se
finalizeaz, ci tind s se eternizeze: se ridic, se despic, se-ncovoaie, mic,
adoarme, se coboar, salt, se duce, curge, clocotete.
Prozodia
Versurile lungi, de 15-16 silabe ca n toate pastelurile lui Vasile Alecsandri, ritmul trohaic
i rima mperecheat creeaz un tablou pictural, un adevrat spectacol al naturii, care provoac
eului liric triri profunde de fascinaie i desftare spiritual, duse pn la extaz.
Cu Pastelurile, Vasile Alecsandri atinge treapta deplinei maturizri a talentului su.
Clasicismul acestor creaii lirice se manifest nu numai n viziunea poetului asupra naturii, ci i
pe trmul expresiei. n studiul Direcia nou n poezia i proza romn (1872), Titu Maiorescu
afirma c Pastelurile constituie cea mai mare podoab a poeziei lui Alecsandri, o podoab a
literaturii romne ndeobte.
ROMANTISMUL
Declarat romantic, Mihai Eminescu ilustreaza prin intreaga sa opera estetica acestui current
si isi expune ideile artistice in mai multe poeme (Epigonii, Scrisoarea III) iar in poezia Eu nu
cred nici in Iehova se autodeclara poet romantic.
Printre temele si motivele romantic intalnite in opera lui M. Eminescu mentionam: geniul,
singuratatea, visul, reverie, meditatioa nocturna, somnul, extazul, melancholia, natura si iubirea,
trecutul, viata ca vis, poezia si conditia poetului in lume, timpul, revolta impotriva conditiei
umane, miraculosul, interesul pentru mituri si basme s.a.
Luceafarul
de Mihai Eminescu
Criticul Titu Maiorescu, in articolul Directia noua in poezia si proza romana, din 1872, nota:
Cu totul dosebit in felul sau, om al timpului modern, deocamdata blazat in cuget, iubitor de
antiteze cam exagerate, reflexiv mai peste marginile uitate, pana acum asa de putin format, incat
ne vine greu sa-l citam imediat dupa Alecsandri, dar in fine, poet, poet in toata puterea
cuvantului, este d. Mihai Eminescu.
Dupa un deceniu de la aceasta observatie a lui Maiorescu, capodoperele lui Mihai
Eminescu stateau marturie a geniului sau creator, a uimitoarei sale capacitati de sinteza si a
modului extraordinar in care a schimbat si innoit limbajul artistic romanesc. Una dintre aceste
capodopere este opera literara Luceafarul. Poemul se incadreaza in curentul literar romantism,
doua dintre trasaturile specifice fiind: folosirea antitezei si utilizarea ca sursa de inspiratie a
folclorului.
Antiteza, procedeu artistic dominant in acest poem, se evidentiaza inca din prima parte a
poemului, prin opozitia dintre lumea pamanteasca, a fetei de imparat:
Din umbra falnicelor bolti, Spre umbra vechiului castel si lumea nepamanteasca, a
Luceafarului: Colo-n palate de margean, Eu sunt luceafarul de sus.
Antiteza se realizeaza si la nivelul descrierii tanarului Catalin, in raport cu Luceafarul.
Infatisarea umana a primului: Cu obrajei ca doi bujori/ De rumeni, bata-i vina, este in contrast
evident cu cea non-umana a celui de-al doilea: Din negru giulgi se desfasor/ Marmoreele brate,
Si palid e la fata, Iar umbra fetei stravezii/ E alba ca de ceara. Conturarea cadrului
pamantesc, in care Catalin si Catalina isi implinesc dragostea: Sub sirul lung de mandri tei,
Miroase florile de tei se face in contrast cu lumea cereasca, in care este evidentiat zborul
Luceafarului: Un cer de stele dedesubt / Deasupra-i cer de stele, Si din a chaosului
vai/.../Vedea ca-n ziua cea dentai/ Cum izvorau lumine. De asemenea, prin utilizarea
pronumelor personale ei si noi, se subliniaza in poem antiteza dintre fiintele umane,
muritoare, a caror viata este limitata, fiind pusa sub semnul destinului si fiintele ceresti,
nemuritoare: Ei au doar stele cu noroc / Si progoniri de soarte, Noi nu avem nici timp, nici loc
/ Si nu cunoastem moarte.
O alta trasatura care evidentiaza apartenenta poemului la romantism este utilizarea ca
sursa de inspiratie a folclorului. Mihai Eminescu a avut ca sursa de inspiratie basmele romanesti
Fata din gradina de aur si Miron si frumoasa fara corp, pentru a crea in Luceafarul
atmosfera specifica basmelor, inca din incipit: A fost odata ca-n povesti / A fost ca niciodata.,
dar si pentru a prezenta iubirea imposibila dintre doua fiinte apartinand unor lumi diferite. De
asemenea, s-a inspirat din mitul romanesc al Zburatorului, pentru a descrie elementele spatiale
care definesc lumea terestra in care fata de imparat isi desfasoara existenta: Din umbra negrului
castel, dar si una din intruparile Luceafarului: Pe negre vitele-i de par. Mitul Zburatorului
apare in poem ca simbol al visarii, aspiratiei si revelatiei.
Tema poemului este conditia omului de geniu. Inca din primul tablou aceasta tema este sustinuta
de sublinierea trasaturilor Luceafarului, ca fiinta superioara, dotata cu atribute deosebite.
Aspiratia catre inaltimi, cautarea absolutului, dorinta de cunoastere, dorinta de inaltare spirituala,
de atingere a unui ideal superior, sunt cateva dintre atributele omului de geniu, reprezentat in
poem de catre Hyperion. Omul de geniu este construit in text, asa cum apare si in viziunea lui
Schopenhauer, prin raportare la omul obisnuit. Acesta din urma este reprezentat in text de fata de
imparat, careia, in ultimele versuri ale operei, Luceafarul ii adreseaza un firesc repros: Ce-ti
pasa tie, chip de lut/ Dac-oi fi eu sau altul?/ Traind in cercul vostru stramt/ Norocul va petrece,/
Ci eu in lumea mea ma simt/ Nemuritor si rece. Anumite motive poetice prezente in text,
specifice romantismului, sustin tema poeziei: motivul luceafarului, al stelelor, al cerului, al lunii,
al marii, al visului, al castelului, al fetei de imparat, al Zburatorului, al teiului, al zborului
cosmic.
Patru dintre elementele de compozitie a textului sunt: incipitul, elementele de opozitie si
de simetrie, imaginarul poetic, compozitia / figurile semantice.
Incipitul operei contine formula specifica basmului: A fost odata ca-n povesti, prin intermediul
caruia cititorul este avertizat asupra structurii narative a textului, care este considerat un poem
epico-liric. Astfel, intamplarile sunt puse sub semnul unui timp nedeterminat (illo tempore), in
care faptele sunt unice si irepetabile A fost ca niciodata.. In aceste conditii, fata de imparat :
Din rude mari imparatesti, va avea atribute unice: O prea frumoasa fata, Si era una la
parinti, Si luna intre stele. Fata nu este doar frumoasa, ci are atributele perfectiunii: Mandra-
n toate cele si ale puritatii sufletesti: Cum e Fecioara intre sfinti.
Elementele de opozitie din text sunt puse in evidenta prin antiteza dintre omul comun,
obisnuit, reprezentat de catre fata de imparat si omul de geniu, reprezentat de catre Luceafar.
Ambele personaje (le putem numi personaje, deoarece textul epico-liric este realizat pe baza
liricii personajelor) sunt unice, exceptionale in lumea lor. Fata de imparat este una la parinti/Si
mandra-n toate cele/Cum e Fecioara intre sfinti/Si luna intre stele, iar Luceafarul este unic, prin
raportarea sa ca astru ceresc, la celelalte stele, dar si prin atributele sale, asemanatoare cu cele ale
lui Dumnezeu, ca Hyperion: Noi nu avem nici timp, nici loc/ Si nu cunoastem moarte.
In opozitie sunt prezentate cele doua infatisari ale Luceafarului: Parea un tanar voievod/
Cu par de aur moale si Pe negre vitele-i de par/Coroana-i arde pare; O, esti frumos cum
numa-n vis/Un inger se arata Si O, esti frumos cum numa-n vis/Un demon se arata.
Totodata, opuse sunt si cele doua fiinte de care fata este atrasa: Luceafarul este o fiinta
supranaturala, care are doar infatisare umana, dar spirit nepamantesc: Dar ochii mari si
minunati/Lucesc adanc himeric, Si palid e la fata, Iar umbra fetei stravezii/E alba ca de
ceara, iar Catalin este fiinta pamanteasca: Cu obrajei ca doi bujori/De rumeni, bata-i vina.
Imaginarul poetic este evidentiat inca din incipit, prin prezentarea lumii terestre. Sunt conturate
reperele temporale vagi, imprecise, specifice basmului: A fost odata si cele spatiale, care ofera
cititorului imaginea mitului zburatorului, prin sublinierea singuratatii unei tinere fete, aflata intr-
un spatiu propice sosirii acestei fiinte supranaturale: Spre umbra negrului castel, Privea in
zare, Din umbra falnicelor bolti / Ea pasul si-l indreapta / Langa fereastra unde-n colt /
Luceafarul asteapta. Totodata, in primul tablou sunt scoase in evidenta reperele spatiale care
ilustreaza lumea cosmica a Luceafarului, in care este invitata sa patrunda fata de imparat: Iar
cerul este tatal meu / Si muma-mea e marea, Si soarele e tatal meu / iar noaptea-mi este
muma. Imaginarul poetic include, de asemenea, elementele prin care se realizeaza descoperirea
infinitului spatial si temporal. Acestea sunt subliniate in partea a treia a poemului, in care este
descris zborul Luceafarului: Vedea ca-n ziua cea dentai / Cum izvorau lumine, Si cai de mii
de ani treceau/ In tot atatea clipe.
Compozitia poemului include 98 de strofe de tip catren, cu masura versurilor de 7-8
silabe si ritm iambic, combinat cu ritm amfibrahic. Textul contine patru tablouri, construite pe
alternanta a doua planuri: terestru-uman si cosmic-universal, aflate in antiteza.
Tabloul I ilustreaza spatiul terestru in care singuratatea fetei predispune la visare: Cum ea pe
coate-si razima / Visand ale ei tample. Apare in acest tablou motivul literar al ferestrei, ca
deschidere spre alta lume, ca aspiratie catre departari, catre infinit. De asemenea, apare motivul
visului, deoarece singura modalitate ca fata de imparat si Luceafarul sa se intalneasca este in vis:
Caci o urma adanc in vis / De suflet sa se prinda., Copila sa se culce / I-atinge mainile pe
piept / I-nchide geana dulce.
Tabloul al II-lea subliniaza jocul dragostei in care intra fata de imparat si Catalin. Sunt
evidentiate diferentele de stare sociala dintre cei doi si trasaturile tanarului. Pajul apare ca
viclean copil de casa, copil din flori si de pripas, indraznet cu ochii, ce umple cupele cu
vin/ Mesenilor la masa. El ii arata fetei frumusetea sentimentelor de dragoste si o initiaza in
tainele acestora: daca nu stii, si-as arata/Din bob in bob amorul.
Tabloul al III-lea prezinta zborul intergalactic al Luceafarului. El face o calatorie in timp
si spatiu: Si cai de mii de ani treceau / In tot atatea clipe pentru a ajunge la Demiurg, la
momentul de dinainte de geneza Universului. Dialogul cu Demiurgul ii releva lui Hyperion
imposibilitatea de a deveni muritor si conditia sa diferita de a pamantenilor: Ei au doar stele cu
noroc / Si prigoniri de soarte / Noi nu avem nici timp, nici loc / Si nu cunoastem moarte.
Tabloul al IV-lea evidentiaza intensitatea si profunzimea sentimentelor celor doi tineri,
Catalin si Catalina, care formeaza acum un cuplu: Caci esti iubirea mea dintai / Si visul meu din
urma. Luceafarul este martor mut al iubirii lor, Dar nu mai cade ca-n trecut / In mari din tot
inaltul. Cu amaraciune, subliniaza diferentele dintre lumea muritorilor, efemera, supusa
destinului si lumea fiintelor eterne, careia ii apartine.
Viziunea despre lume a autorului este sintetizata prin tema poemului, conditia omului de
geniu si subliniata in finalul poemului, prin care se descifreaza ceea ce Eminescu numea sensul
alegoric al povestii: Aceasta e povestea. Iar intelesul alegoric ce i l-am dat este ca daca geniul
nu cunoaste nici moarte si numele lui scapa de noaptea uitarii, pe de alta parte, aici pe pamant,
nu e nici capabil de a ferici pe cineva, nici de a fi fericit. El n-are moarte, dar n-are nici noroc.
Asadar, finalul poemului scoate in evidenta antiteza dintre lumea omului comun, o lume a
aspiratiilor marunte, o lume supusa destinului, o lume limitata si cea a omului superior, care
aspira catre absolut. In opinia poetului, omul de geniu este constient de conditia sa eterna,
raportata la cea efemera a oamenilor obisnuiti, de care incearca sa se detaseze cu luciditate: Ce-
ti pasa tie chip de lut/ Dac-oi fi eu sau altul/ Traind in cercul vostru stramt/ Norocul va petrece/
Ci eu in lumea mea ma simt/ Nemuritor si rece.
Sara pe deal
de Mihai Eminescu
Idila este o specie a liricii peisagiste si erotice, care prezinta in chip idealizat iubirea, intr-un
cadru rustic, fiind ilustrate prin imagini artistice si figuri de stil tablouri din natura si puternice
trairi interioare, cu predilectie sentimentul de dragoste.
Poezia "Sara pe deal" a fost scrisa de Mihai Eminescu la Viena, in 1871-1872, mai intai
ca o varianta a poeziei "Ondina" si a fost publicata in revista "Convorbiri literare" abia la 1 iulie
1885, de aceea ea se incadreaza in prima etapa a poeziei erotice, perioada dominaia de optimism,
in care imaginea iubirii este luminoasa.
"Sara pe deal" este o idila - pastel, construita cu elemente descriptive de natura, in cadrul
careia se manifesta sentimentul de dragoste, exprimat intr-o viziune specific eminesciana.
Tema o constituie aspiratia poetului pentru o dragoste ideala, o poveste de dragoste ce se
imagineaza intr-un cadru natural rustic.
Ideea poetica ilustreaza intensitatea iubirii, dorinta celor doi indragostiti de a fi fericiti
prin trairea deplina a sentimentului, fapt ce inalta dragostea la valori cosmice, universale, prin
puternice si profunde accente filozofice.
Titlul este specific pastelului si precizeaza timpul "sara" si locul "pe deal", care constituie
cadrul natural in care urmeaza sa se manifeste iubirea.
Structura, semnificatii, limbaj artistic
Poezia este o idila cu puternice note de pastel si este alcatuita din sase strofe si doua
secvente poetice, distribuite astfel: prima secventa cuprinde primele patru strofe, dominate de
pastel, in care notele rustice terestre se impletesc cu elemente ale Cosmosului, ilustrand lirismul
obiectiv; secventa a doua (ultimele doua strofe) este dominata de lirism subiectiv si intensifica
accentele de idila, finalul fiind impresionant prin valoarea absoluta pe care o are iubirea, in
numele careia eul liric este gata sa ofere sacrificiul suprem: "...- Astfel de noapte bogata / Cine
pe ea n-ar da viata lui toata?"
Aceeasi idee a sacrificiului suprem in numele iubirii absolute se regaseste si in alte poezii
erotice eminesciene:
"Reia-mi al nemuririi nimb
Si focul din privire,
Si pentru toate da-mi in schimb
O ora de iubire..."
("Luceafarul")
A doua secventa poetica (ultimele doua strofe) reveleaza ritualul iubirii specific eroticii
eminesciene, exprimand emotia si nerabdarea eului liric ca stari sentimentale ale fiorului iubirii,
redate de interjectia sugestiva: "Ah!" care se repeta la inceputul primelor doua versuri. Dorinta
indragostitilor de a trai in profunzime sentimentul de iubire este insotita de declaratie erotici:
"Ore intregi spune-ti-voi cat imi esti draga". Ritualul este revelat si de verbele la viitor, sugerand
gesturi tandre, mangaietoare de dragoste, daca ea s-ar infaptui: "Ne-om rezima capetele unul de
altul/ Si surazand vom adormi sub inaltul,/ Vechiul salcam [...]" E prezenta aici si ideea proiectiei
iubirii intr-un viitor, candva, precum si ipostaza naturii ocrotitoare a iubirii, care izoleaza cuplul
erotic de restul lumii: "sub salcam", idee ilustrata si in prima strofa. Poezia are si un usor
optimism, dat de verbul "surazand", sugerand bucuria eventualei impliniri a iubirii ideale.
Ideea sacrificiului suprem in numele iubirii ideale, a perfectiunii in dragoste este sugerata
si in finalul acestei poezii:".. .-Astfel de noapte bogata/ Cine pe ea n-ar da viata lui toata?",
sacrificiu de care este capabil numai omul superior, geniul,, singurul care poate aspira spre
idealul de iubire.
Limbajul artistic. Armonia dintre planul uman si planul naturii este realizata de Eminescu
prin personificari (buciumul suna cu jale", "apele plang"), natura umanizata aflandu-se in deplin
acord spiritual cu trairile poetului. Comparatiile -"sufletul meu arde-n iubire ca para"-,
metaforele -"stelele nasc umezi"-, epitetele -"luna [...] "sfanta si clara", "inaltul, vechiul salcam"-
dau sentimentului de iubire sensibilitate, emotie, frumusete interioara, intensificand trairile.
Sugestive sunt, de asemenea, imaginile vizuale si imaginile auditive specifice pastelului, a caror
imbinare perfecta compun un emotionant si semnificativ tablou natural, in care sentimentul de
iubire se integreaza in mod desavarsit: - imagini vizuale: "Turmele-i urc, stele le scapara-n
cale", "Luna pe cer trece-asa sfanta si clara", "Si osteniti oameni cu coasa-n spinare/ Vin de la
camp ..."etc., - imagini auditive: "buciumul suna cu jale", "Scartaie-n vant cumpana de la
fantana", "toaca rasuna mai tare", "Clopotul vechi imple cu glasul lui sara" etc.
Registrul stilistic este predominant romantic, in care motivele poetice - luna, stelele,
cerul, noaptea - ca simboluri cosmice se imbina armonios cu motivele poetice terestre - salcamul,
satul in amurg, dealul.
Prozodia este deosebita prin masura versului de 12 silabe, ritmul fiind, in mod cu totul
surprinzator, format dintr-un coriamb, doi dactili si un troheu, iar rima este pereche si feminini
(ultima silaba neaccentuata) da o mare gingasie, delicatete si puritate poeziei.
Poezia eminesciana este dominata, ca la majoritatea romanticilor, de tema iubirii si a naturii, care
la Eminescu se innobileaza cu o inaltare cosmica, spatiu in care se regasesc natura si iubirea
deopotriva, ingemanate prin sensibilitate, emotie, vibrare interioara.
Tabloul al cincilea creeaza, impresia unui epilog si revine Ia motivele romantice initiale:
sub stapanirea atotputernica a lunii, ca astru tutelar si martor, se desfasoara spectacolul naturii
eterne si al umanitatii efemere. in Universul ilustrat prin aceleasi elemente ca la inceputul
poemului, "pustiuri", "codri", "valuri", oamenii sunt muritori si supusi sortii, idee filozofica ce se
constituie, parca, intr-o concluzie a poeziei si a existentei intregii omeniri:
"Si pe toti ce-n asta lume sunt supusi puterii sortii
Deopotriva-i stapaneste raza ta si geniul mortii!"
Limbajul artistic este specific liricii eminesciene, construit din modalitati uimitoare atat
in ceea ce priveste lexicul, cat si prozodia sau figurile de stil.
Viziunea contrastanta asupra lumii este realizata prin relatii de opozitie si prin antiteza
specifica poetilor romantici:
- antiteza compozitionala: tabloul cosmogonic cu cel satiric;
- antiteza ideatica: "Unul cauta-n oglinda de-si bucleaza al sau par,/ Altul cauta in lume si in
vreme adevar";
- antiteza la nivelul vocabularului: "Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi", "viitorul si
trecutul"; prin derivare: "fiinta nu era, nici nefiinta";
Caracterul realist consta in faptul ca tema, eroii, conflictul, subiectul sunt luate din realitatea
social-istorica, in spiritul critic, ceea ce 1-a determinat pe criticul Garabet Ibraileanu sa-1
considere pe Mihail Eminescu o culme a spiritului critic in Moldova (Garabet Ibraileanu Spiritul
critic in cultura romaneasca), comparandu-1 cu I.L.Caragiale.
Elementele clasiciste sunt reprezentate de valoarea general-umana a eroilor (Mircea este
patriotul, Baiazid cuceritorul, demagogul arivistul), care au valoare de prototipuri. Satira
este o specie clasicista, ca si scrisoarea. Apoi eroii sunt luati din viata claselor dominante, iar
stilul folosit de Mihail Eminescu este inalt, asa cum remarca Titu Maiorescu. Textul are un scop
moralizator, deci clasicist.
Scrisoarea III este un model al stilului eminescian, care se caracterizeaza prin claritate,
acuratete, concizie, conceptualizare, functionalitatea figurilor de stil, expresivitate, modele
creative romantice, sintagme-modul, adica unice, cuvinte-modul care au sensuri noi,
muzicalitate, rime rare, aliteratii, asonante, repetitii, interogatii retorice, dialoguri.
Cel mai incarcat de podoabe stilistice este fragmentul bataliei de la Rovine, unde avem o
adevarata tornada de mijloace artistice:
- epitete: poala verde, capete pletoase, negruluipamant, caii salbateci, flamura
verde, zid inalt, mare turburata.
- hiperbole: cata frunza cata iarba, innegrind tot orizontul cu-a lor zeci de mii de scuturi.
- metonimii: codrul clocoti de arme si de bucium, coifuri lucitoare ies, pe copite iau in
fuga fata negrului pamant, lanci scanteie, arcuri se intind, urla campul, si de tropot si
de strigat, umbra mortii se intinde, se clatina siruri, sagetile suiera, se naruie
tot cerul, calca totul in picioare, durduind soseau calarii, se-mprastie a dusmanilor
siraguri, veneau a tarii steaguri, paganitatea e ca pleava vanturata, orizonu-
ntunecandu-l vin sageti.
- repetitii: care vine, vine, vine, tot mai mare si mai mare.
NEOMODERNISMUL
Nichita Stnescu a fost un poet, scriitor i eseist romn, ales post-mortem membru al
Academiei Romne si considerat att de critica literar ct i de publicul larg drept unul dintre
cei mai de seam scriitori pe care i-a avut limba romn, pe care el nsui o denumea
dumnezeiesc de frumoas.
Neomodernismul este o orientare a anilor 60-70 ce s-a manifestat si in literatura si
aduce redescoperirea sensibilitatii creatoare, a emotiei estetice si innoirea limbajlui poetic dupa
un deceniu in care literatura fusese cenzurata si ideologizata politic de catre regimul comunist
din Romania acelei perioade. Nichita Stanescu alaturi de ceilalti poeti nemodernisti ai generatiei
60 precum Marin Sorescu sau Ana Blandiana, refac legaturile cu literatura poetica modernista
interbelica.
Leoaica tanara, iubirea face parte din al doilea volum al autorului, intitulat O
viziune a sentimentelor si aparut in 1964, fiind o poezie neomodernista in care subiectivitatea,
senzorialul si afectivitatea se impletesc cu puterea expresiva a limbajului, ambiguitatea
sensurilor, subtilitatea metaforelor si ineditul imaginilor artistice.
O caracteristica a poeziei neomoderniste este deschiderea textului spre interpretari multiple.
Apartinand lirismului subiectiv deoarece prezinta marci lexico-gramaticale prin care se
evidentiaza eul liric, precum verbe si pronume la persoana 1 singular si adjective posesibve la
persoana l, poezia situeaza eul in centrul unui univers pe care il reconstruieste din temelii,
intalnirea eului cu iubirea ca forta transfiguratoare a lumii favorizeaza dubla receptare a poeziei
ca apartinand atat liricii erotice cat si ca fiind o arta poetica.
Poezia este o arta poetica deoarece autorul isi exprima atat propriile convingeri despre
aspectele esentiale ale artei literare contribuind la dezvoltarea acesteia cat si tema si viziunea
despre lume din perspectiva unei estetici neomoderniste, sentimentul poetic fiind acela de
contopire cu esenta lumii prin iubire.
Atitudinea fiintei care intalneste iubirea, respectiv inspiratia poetica constituie tema
poeziei. Potrivit autorului, atat iubirea cat si inspiratia poetica navalesc brusc si violent in spatiul
sensibilitatii fiintei, modificand dimensiunile universului si implicit ale fiintei. Discursul liric se
structureaza sub forma unei confesiuni: marturisirea propriei aventuri si descoperirea
sentimenului.
Motivul central al textului, care prin repetare devine laitmotiv este acela al leoaicei care
simbolizeaza atat iubirea cat si poezia.
Titlul defineste metaforic iubirea, respectiv poezia. Metafora explicita a iubirii imaginate
ca o leoaica tanara propune o perspectiva atipica, socanta pentru cititorul de poezie clasica prin
ideea de ferocitate pe care o induce. In Logica ideilor vagi autorul observa ca fiecare dintre
simturile noastre cuprind doar o fasie de realitate iar literatura are ca scop incercarea de a acoperi
zonele naturii neinregistrate senzorial. Din acest punct e vedere, intalnirea cu leoaica nu este
altceva decat intalnirea cu poezia, metafora-titlu fiind metafora poeticitatii, astfel in acest caz
iubirea avand sensul de muza.
Incipitul reia titlul poeziei ca prim vers si din acest moment sugestia violentei este anulata
iar sentimentul va fi situat in sfera de semnificatii a simbolului leului, respectiv putere, forta,
agresivitate dar si eleganta si noblete, simbol care, prin feminizare, capata noi valente
imbogatindu-se cu ideea de posesivitate, leoaica, prin latura ei materna, garanteaza perpetua
regenerare iar senzualitatea, gratia si efemeritatea corespunzatoare varstei - tanara ating
domeniul inspiratiei poetice al frumosului.
Poezia este alcatuita din 3 strofe si 24 de versuri libere, inegale, cu rima aleatorie si ritm
combinat in cadrul carora spontaneitatea si muzicalitatea reda fluxul ideilor. Eufonia versurilor
sugereaza amplificarea starii de mirare urmata de starea de gratie. De asemenea , forma moderna
reprezinta o eliberare de rigorile clasice, o cale directa de transmitere a ideilor si a sentimentelor
poetice.
Compozitional poezia are trei secvente lirice corespunzatoare celor trei strofe:
Prima secventa surprinde momentul intalnirii bruste si dureroase a fiintei cu iubirea,
respectiv inspiratia poetica, sub forma unei impresii provenite din universul cinegetic.
Raporturile dintre vanator leoaica si prada eul, sunt multiple, atacul survine camuflarii si este
urmat de seductie.
A doua secenta prezinta o descriere cosmogonica a recreierii universului sub influenta
transfiguratoare a iubirii. Nu este vorba doar de o reconfigurare ci de o reconstructie atat a
universului exterior cat si a celui interior, al carei rezultat il reprezinta modificarea fundamentala
a perceptiei omului, repsectiv poetului, asupra realitatii. Cercul reprezinta un simbol al
perfectiunii ce are in centru eul creator.
Ultima secventa concretizeaza efectele intalnirii cu iubirea, respectiv muza, fiinta umana
fiind scoasa de sub legile fizicii si proiectata in eternitate. In procesul de recreare a lumii dupa
legile iubirii, respectiv legile ceatiei poetice, este integrata si fiinta poetului.
Simetria se realizeaza prin cele doua imagini ale iubirii leoaica l inceputul si la sfarsitul
textului poetic care coreleaza cu doua perceptii diferite ale eului asupra lumii ce sugereaza ca
transformarea este totala si ireversibila. Opozitia se manifesta in cea de-a doua secventa poetica
la nivelul metaforei fiintei durerea muscaturii si la nivelul universului devenit sferoid.
Sursele expresivitatii si ale sugestiei se regasesc la fiecare nivel al limbajului poetic.
Astfel, la nivel morfosintactic marcile lirismului subiectiv , formele pronumelui personal la
persoana l singular, au un dublu efect, sustinand caracterul confesiv pe de-o parte si punctand
sentimentul de uimire, starea de mirare a fiintei in fata intalnirii neasteptate pe de alta parte.
La nivel morfo-sintactic se observa prezenta terminologiei concrete. Campul semantic al fiintei
este realizat prin termeni si structuri lexicale cu valoare de simbol. Campul semantic al timpului
este semnificativ prin trecerea repere precise spre nedefinit. Figurile de stil si imaginile artistice
sunt puse in relatie cu un plan al existentei fiintei umane aflata in contact direct cu iubirea,
respectiv poezia.
Consideram ca poezia Leoaica tanara, iubirea de Nichita stanescu este o arta poetica
neomodernista apartinand lirismului subiectiv deoarece sunt prezente caracteristicile
neomodernismului, limbajul fiind unul nou prin care este exprimata sensibilitatea, eul liric fiind
situat in centrul unui univers construit de la zero iar sentimentele in legatura cu literatura sunt
exprimate in poezie alaturi de tema si viziunea despre lume a autorului care potrivit acestuia este
una a iubirii, ambele fiind exteriorizate prin suprapunere, fiecare identificandu-se reciproc una cu
cealalta si ambele reprezentand centrul universului.
Ctre Galateea
de Nichita Stnescu
Incadrare: Poezia face parte din volumul Dreptul la timp(1965), care marcheaz trecerea spre un
lirism interiorizat, reflexiv, specific celei de-a doua etape de creaie.
Tema poeziei este iubirea creatoare (iubirea si creatia), legatura dintre artist si creatia sa;
-se realizeaz rsturnarea relaiei creator-oper, inversarea rolurilor: artistul este cel nscut" de
oper.
- poezia devine a arta poetica, deoarece, prin mijloace artistice, este redat concepia autorului
despre poezie (atributele ei specifice) i despre rolul poetului (raportul acestuia cu lumea i
creaia).
Prima secven: red, prin enumeraii ample, atributele operei, tiute" numai de artist i
reprezentate n forma concret a nsuirilor femeii iubite: umbra, tcerile, snul, mersul,
melancolia, inelul
- omniscienta eului liric este accentuata prin repetarea adj. nehotarat tot/ toata
-Ingenuncherea pe piatra este o imagine a suferintei si a jertfei creatorului.
Intr-o ampla enumeratie, pusa sub semnul cunoasterii ("iti stiu"), poetul prezinta atributele
creatiei-femeie: miscarile, parfumurile, tacerile, sanul, mersul, melancolia.
A doua secven depete cadrul atributelor concrete, Artistul cunoate i inefabilul operei, ceea
ce nu este legat de planul existenei, orizontul cunoaterii poetice, exprimat metaforic prin indicii
temporali i spaiali: dup-amiaza, dup-orizontul, dincolo-de-marea..." (poetul creeaza
cuvinte) si prin categoriile aproapelui i departelui: tiu tot ce e mai departe de tine,/ att de
departe, nct nu mai exist aproape". Adverbele de loc departesi aproape sugereaza limitele
cunoasterii de tip rational, care nu poate sa patrunda in esenta tainelor lumii. Poetul realizeaza ca
numai cu ajutorul ratiunii nu poate crea, este nevoie de cunoasterea poetica
Ruptura ntre planul contiinei i al expresiei este redat n mod dramatic, intuitiile obscure ale
creatorului sunt ireprezentabile n cadrul operei: tiu tot [...]/ i tot ce e dincolo de ele,/ i att
de departe, nct nu mai are nici nume".
Personificarea genunchiul pietrelor sugereaza insufletirea operei de arta, dar si o alt relaie a
artistului-poet cu lumea dect n strofa anterioar: trecerea de la perceperea exterioar/ de la
contemplaie la comunicarea intim
Verbul ngn" poate avea ca sens conotativ att verbul cnt", ct i verbul imit". Prin
cntec/ poezie, lumea real devine o copie/ imitaie (mimesis) a lumii plsmuite de artist.
Ultima secven:
Strofa a treia cuprinde noua versuri:
Insufletindu-si opera (careia ii daruieste propriile batai ale inimii), creatorul ii confera un statut
de invidiat: copacii, raurile sau alte elemente ale realului sunt "umbre", adica proiectii provenite
din lumina operei.
Chiar si artistul este "umbra" a creatiei sale, facand legatura intre aceasta si lumea
inconjuratoare.
Elementele lumii nsei (copacii, rurile, pietrele) sunt doar umbre" ale artei; materia se nate
din oper, dobndete sens din ea, iar artistul este o punte de legtur ntre oper i materie:
copacii devin umbre de lemn ale vinelor tale, raurile devin miscatoare umbre ale sangelui
tau
-natura apare ca insufletita de opera si nu invers, rasturnandu-se conceptul traditional de
mimesis: nu arta este o copie a lumii, ci lumea este o copie a artei.
- metafora personificatoare pietrele - umbre de piatra ale genunchiului meu arata suferinta,
umilinta, jertfa, rugaciunea.
-creatia este implorata sa dea nastere creatorului deoarece creatorul si creatia se nasc si se sustin
reciproc.
Concluzii
Creatia este aceea care eternizeaza numele artistului, il face sa treaca dincolo de timp, iar
artistul este cel care da viata operei prin imaginatia si sensibilitatea sa.
Versuri albe, inegale ca lungime, ingambamentul.
In "Catre Galateea", actualizarea mitului constituie un element neomodernist, prin ideile
filozofice continute: poetul este un punct in coloana infinita a creatorilor de arta.
De asemenea, abordarea unei mari teme existentiale (relatia dintre creator si opera), metaforele
cu multiple semnificatii si inversarea raportului dintre artist si creatie sunt elemente
neomoderniste.
Interesanta este si viziunea asupra artei, aceasta fiind prezentata in doua ipostaze ale feminitatii:
creatia-iubita si creatia-mama.
Limbajul poetic are multiple si profunde semnificatii, iar prozodia este moderna.
DRAMATURGIA
Genul dramatic cuprinde acele opera literare destinate reprezentarii scenice. De aceea, opera
dramatic impune anumite limite privind amploarea in timp si spatiu a actiunii reprezentate. Ideile
si sentimentele autorului sunt transmise indirect, prin intermediul actiunii si al personajelor,
interventia autorului se reduce la didascalii.
Cele mai importante specii dramatice sunt comedia, tragedia, drama
O scrisoare pierduta
de I.L.Caragiale
Opera O scrisoare pierduta este o comedie de moravuri, in care sunt satirizate aspect ale
societatii contemporane autorului, fiind inspirata din farsa electoral din anul 1883.
Comedia- este o specie a genului dramatic care starneste rasul prin surprinderea unor moravuri,
a unor tipuri umane sau a unor situatii neasteptate, cu un final fericit. Personajele comediei sunt
inferioare. Conflictul comic este realizat prin contrastul dintre aparenta si esenta.
Textul operei O scrisoare pierduta este structurat in patru acte alcatuite din scene, fiind
construit sub forma schimbului de replici intre personaje.
Titlul pune in evident contrastul comic dintre aparenta si esenta. Pretinsa lupta pentru puterea
politica se realizeaza, de fapt, prin lupte de culise, avand ca instrument al santajului politic o
scrisoare pierduta- pretextul dramatic al comediei. Articolul nehotrt o indic att
banalitatea ntmplrii, ct i repetabilitatea ei.
Fiind destinata reprezentarii scenice, creatia dramatic impune anumite limite in ceea ce priveste
amploarea timpului si a spatiului.
Actiunea este plasata in capitala unui judet de munte, in zilele noastre, adica la sfarsitul sec
al XIX-lea, in perioada campaniei electorale intr-un intervat de trei zile.
Fiind o comedie O scrisoare pierduta imbina numeroase caracteristici ale acestei specii. Cea mai
semnificativa caracteristica este prezenta tipurilor de comic: de nume, de limbaj, de caracter, de
situatie, de moravuri.
Comicul este o categorie estetic avnd ca efect rsul, declanat de conflictul dintre
aparen i esen.
Contrastul comic este inofensiv i este receptat ntr-un registru larg de atitudini: bunvoin,
amuzament, nduioare, dispre. Comicul implic existena unui conflict comic (contrastul), a unor
situaii i personaje comice.
Comicul de situaie tensiunea dramatic prin ntmplrile neprevzute, construite dup scheme
comice clasice: scrisoarea este pierdut i gsit succesiv, rsturnarea de statut a lui Caavencu,
teama exagerat de trdare a grupului Farfuridi-Brnzovenescu, confuziile lui Dandanache care o
atribuie pe Zoe cnd lui Trahanache, cnd lui Tiptescu i, n final, mpcarea ridicol a forelor
adverse.
Comicul de limbaj este ilustrat prin intermediul ticurilor verbale: Ai puintic
rbdare, Curat..., tautologia: O soietate fr prinipuri, va s zic c nu le are, stlcirea
cuvintelor: momental, nifilist,famelie, clieele verbale, negarea primei propoziii prin a
doua: Industria romn este admirabil, e sublim, putem zice, dar lipsete cu
desvrire, Noi aclamm munca, travaliul, care nu se face deloc n ara noastr. Limbajul
este principala modalitate de individualizare a personajelor. Prin comicul de limbaj se realizeaz
caracterizarea indirect. Vorbirea constituie criteriul dup care se constituie dou categorii de
personaje: parveniii, care i trdeaz incultura prin limbajul valorificat de autor ca surs a
comicului i personajele cu carte (Tiptescu i Zoe), ironizate ns pentru legtura
extraconjugal.
Comicul de caracter se observ din ipostazele personajelor, disponibilitatea pentru disimulare, n
timp ce comicul de moravuri cuprinde mai ales relaia dintre Tiptescu i Zoe, dar i practicarea
antajului politic i a falsificrii listelor electorale.
Un tip aparte de comic este comicul de nume: Zaharia (zaharisitul, ramolitul) Trahanache (derivat
de la cuvntul trahana, o coc moale, uor de modelat), Nae (populistul, pclitorul pclit)
Caavencu (demagogul ltrtor, derivat de la ca), Agami (diminutivul carghios al celebrului
nume Agamemnon, purtat de eroul homeric) Dandanache (derivat de la dandana, ncurctur, cu
sufix grecesc, semn al vechilor politicieni), Farfuridi i Brnzovenescu (prin aluziile culinare
sugereaz inferioritate, vulgaritate, prostie), Ghi (slugarnic, individul servil i umil n faa efilor)
Pristanda (numele unui dans popular n care se bate pasul pe loc).
Caracterizarea personajelor
Zaharia Trahanache, nenea Zaharia, este tipul ncornoratului dar i al ticitului(dup trstura
dominant). El este un ncornorat simpatic, deoarece refuz s cread - din convingere, sau din
enteres i diplomaie n autenticitatea scrisoriide amor i n adulterul soiei.
Dup cum precizeaz autorul, Trahanache este prezidentul Comitetul permanent, Comitetul
electoral, Comitetul colar, Comitetul agricol i al altorcomitete i comiii, el fiind unul dintre
stlpii locali ai partidului aflat la putere,alturi de Farfuridii i Brnzovenescu, aa cum el nsui
pretinde.
Trstura dominant este ticiala (ncetineala) ilustrat n att deremarcabila formul rostit i
n rarele momente de enervare Avei puinic rbdare !, ct i de la numele Trahanache,
provenit de la trahana- o coc moale, i Zaharia care ne duce cu gndul la zahariseal,
sugernd vertusitatea.Venerabiluleste calm, linitit, imperturbabil, cu o gndire plat i cu un
temperament formal, dar este viclean, de o viclenie rudimentar i n acelai timp periculoas
pentru c tie s disimuleze i s manevreze cu abilitate intrigi politice.
Astfel, cnd el i ai si sunt antajai nu se agit, ci, abil, rspunde cu un contraantaj
descoperind o poli falsificat de Caavencu.
Cu aceeai abilitate politic i combate i pe Farfuridi i pe Brnzovenescu care l bnuiesc pe
prefectde trdare i care ajung apoi s cread despre Trahanache: E taretare de totsolid
brbat Recunoate imoralitatea i corupia la nivelul societii o societate fr moral i fr
prinip, dar politica, nelciunea i frauda falsificnd listele dealegtori i pronunndu-i lui
Dandanache umanitate n alegeri.
El nu admite ns imoralitatea n snul familiei i de aceea nu crede n autenticitatea scrisorii
pecare o consider o plastografie.
Credulitatea lui poate fi pus pe seama unei convingeri ferme sau poate fi considerat un act de
diplomaie, prin care vrea s pstreze onoarea familiei i s nu-i strice relaiile cu prefectul.
De fapt, principiul lui politic este de a respecta ordinele celor de la Centru :noi votm
candidatul pe care-l pune partidul ntreg, pentru ca de la partidul ntreg atrn binele rii i de
binele rii atrn binele nostru. Motivul acestei atitudini este, binenels, binele nostru, prin
care noi, cititorii, trebuie s nelegem binele personal al venerabilului i al celor asemenea lui.
Este neinstruit, cci stlcete neologismele, se exprim confuz, fiind prezente deopotriv
truismul, tautologia i politica se rezum la spusele fiului su, care exprim, n fond, tot o
platitudine : unde nu e moral, acolo e corupie, i o societate fr prinipuri, va s zic c nu le
are.
Jocul ielelor
de Camil Petrescu
Drama este o specie a genului dramatic caracterizat prin ilustrarea vieii reale, printr-un
conflict complex i puternic al personajelor, cu ntamplri i situaii tragice n care eroii au un
destin nefericit.
Camil Petrescu deschide seria dramelor de idei din literatura romn cu piesa Jocul
ielelor, publicat n 1947, n volumul Teatru, compoziia dramei este foarte ncrcat fiind
alctuit din trei acte, 20 de tablouri i 30 de scene. Aciunea se desfoar n mai multe spaii:
redacia ziarului Dreptatea social, subsolul tipografiei, nchisoarea deinuilor politici i
cabinetul ministrului de justiie. Principalele modaliti de expunere sunt dialogul si monologul
dramatic, iar aciunea i descrierea sunt prezente n indicaiile scenice i n replicile personajelor.
Tema o constituie drama de contiin a personajului principal, Gelu Ruscanu nsetat de
dreptatea absolut care este o iluzie. Tiltlu este o metafor i nseamn jocul ideilor. Omul
care vede idei absolute este mistuit de jocul lor halucinant, ntocmai cum cel care are curajul s
priveasc dansul ielelor, nebunete i moare. De la nceput Camil Petrescu face precizarea c
aceast oper este o dram a absolutui i c att personajele ct i partidele politice la care se
face referire sunt de ficiune. Tot aici este precizat timpul i locul unde se petrec evenimentele:
mai 1914, n Bucureti.
Conflictul dramatic este deplasat din zona exterioar, a faptelor, n contiina personajelor.
De aceea protagonitii dramei sunt personaje-contiin, nu caractere sau tipuri umane precum n
comedie. Conflictul dramatic este construit n jurul inteniei lui Gelu Ruscanu de a publica o
scrisoare a fostei sale iubite i urmarete frmntrile sufleteti ale acestui personaj.
Directorul ziarului Dreptatea social, Gelu Ruscanu posed date prin care poate
compromite Guvernul prin persoana lui erban Saru-Sineti, ministrul justiiei. Gelu
intenioneaz s recurg la date compromitoare pentru a restabili adevrul i dreptatea. O
scrisoare a Mariei, soia lui Sineti i fosta amanta a lui Gelu i dezvaluie acestuia crima i furtul
pe care i-a ntemeiat cariera ministrul justitiei: a distrus un testament i a asasinat o btrn
pentru a-i pune mna pe motenire. Maria afl intenia amantului de a publica scrisoarea
compromitoare i l implor s renune la ea pentru ca s nu o nenoroceasc. Gelu ns este
neclintit in hotrrea luat. El opune acestei rugmini ideea dreptii absolute, care este deasupra
intereselor individuale.
n tentaia lui Gelu se lovete de rezistena partidului. Un membru socialist Petru Boruga
nchis cinsprzece ani putea fi eliberat de Sineti in schimbul scrisorii. Presiuni asupra lui face si
matua lui Irena care i relateaz o tragedie despre el, nu tia nimic i n care era implicat Sineti.
Astfel Gelu afl despre tatl su, pe care l divinizase toat viaa , c era un juctor inrit de cri,
c-i petrecea nopile la club dei era un avocat cu o reputaie strlucit. Pierznd la un joc o
sum enorm, pe carew trebuia s o achite imediat, a delapidat banii de la societatea la care era
avocat i cel care i-a dat suma s o pun la loc a fost Sineti, secretarul respectivei societi.
n redacia ziarului vine chiar Sineti pentru a ncerca un antaj: el posed scrisoarea timis
de tatl lui Gelu, in care l ruga s ia din depozitul societaii 20 de mii de lei s i trimit la club.
Gelu l acuz de antaj avnd ca argument c a ateptat ataia ani s-o foloseasc mpotriva lui, dar
Sineti i ofer aceiai motivaie ntrbndu-l de ce amantul care avea scrisoarea de la nevast-sa
de mult vreme, abia acum o d publicitii. Cu generozitate Sineti i napoiaz lui Gelu
scrisoarea tatlui su motivnd c o pstreaz de atia ani (20 de ani) pentru c a fost scris cu
cteva ceasuri nainte de a se sinucide.
Gelu rmane uimit cnd afl c tatl su nu a murit ntr-un accident stupid de vntoare, ci s-
a sinucis. Sineti i relateaz c acesta este versiunea asupra creia au czut de acord s se fac
publicitate adic aceea a accidentului. Numai cteva persoane tiau c s-a sinucis cu pistolul pe
care i l-a trimis iubita sa n acest scop. Sfiat de durere, aflat n faa acestei dileme, Gelu nu
poate supravieui, obsedat de ideea dreptii absolute se sinucite mpucndu-se.
Piesa Jocul ielelor este o dram de contiin construit din manifestarea unor concepii
utopice, imposibil de aplicat n lumea real. Drama ilustreaz teoria noocraiei necesare. Autorul
pledeaz pentru superioritatea intelectualului n societate. Acest principiu este fals i de aici
izvorte drama personajului principal.
Opera literara Jocul ielelor de Camil Petrescu reprezinta o drama de idei, drama a
cunoasterii, a luciditatii si a responsabilitatii umane, cu actiune violenta, scene tari si personaje
puternic individualizate.
Maria Sinesti face parte din personajele dramei, fiind sotia ministrului de justitie, Serban Saru-
Sinesti. Ea reprezinta prototipul personajului feminin al lui Camil Petrescu, ca si celelate
personaje feminine din opera, adica fiinte obisnuite care dovedesc a fi incapabile sa ofere iubirea
absoluta eroilor masculini. Construita prin modalitati de caracterizare specifice personajului
dramatic, ea intruchipeaza cochetaria si superficialitatea, dublate insa de farmec si personalitate.
Portretul fizic este realizat in mod direct de Camil Petrescu in didas- calii, acesta fiind un
mijloc artistic modern. Se contureaza frumusetea si delicatetea trupului dar si farmecul misterios
al Mariei care apare ca fiind o frumusete tulbure, si tocmai prin asta tulburatoare, pe baza de
nostalgie , profil suav si nervozitate [...] Cand priveste adeseori fix, are un freamat abia
perceptibil al buzelor, care-i da o tensiune patetica a obrajilor. [...] Vazuta in treacat, pare o
frumusete mistuita de secrete grele, prada tuturor obsesiilor, cu dorinte neimpacate, deviate. [...]
In intimitate, o senzualitate de copil si de salbaticiune, fiindca are un corp proportionat si
molatec de felina..
Caracterizarea directa a tinerei este realizata si prin opiniile celorlalte personaje ale dramei.
Astfel, Sinesti considera o fetita caraghioasa, fiind hiperemotiva, cu imaginatie dezordonata
, cu spaimele si bucuriile deopotriva de copilaroase. : Tot adolescenta ai ramas. Mereu
imaginatia ta bolnavicioasa , Ai ramas cu o minte de copil...Ai fel de fel de spaime. Te
innebunesc cuvintele.
Relatia cu sotul ei, este una rece si chinuitoare in special din prisma comportamentului ei.
Maria isi uraste sotul, considerandu-l o bestie si o noapte grea insa dragostea care o poarta
pentru copiii ei o determina sa isi accepte situatia nu ai fost decat ceea ce te-am stiut, ceea ce
te-am descoperit ingrozita intr-o buna zi: un monstru...Tu esti de vina pentru toate ratacirile
mele...ca ma zbat fara sa gasesc liman...ca tot ceea ce incerc ma duce la rusine si la durere.
Desi Sinesti ii spune ca are obsesii de nevropata si o invinuieste reciproc pentru situatia in
care au ajuns( tu ai facut din casnicia asta o lupta intoarsa, crancena. Am indurat ani de zile
ingenun-cherea mandriei mele de barbat. ) el inca are sentimente de dragoste fata de ea te-
am iubit cu o vointa smintita , esti singura femeie din viata mea. Ars de o sete smintita ti-am
cautat sosii in toate casele viiului. Am crispat albumele lor cu fotografii..Nu te-am putut gasi in
nici o alta femeie.
Maria este cea care declansaza intriga dramei, trimitindu-i o scrisoare de dragoste amantului
ei, Gelu epxrimandu-si prin intermediul acesteia banuiala ca sotul ei ar fi ucis o batrana cu
scopul de a o jefui. Desi viata ei este una mizerabila din punct de vedere sentimental, Maria vrea
sa se salveze si incearca la un moment dat sa isi seduca sotul, propunandu-i sa plece departe de
acele locuri Serbane, sa lasam totul aici si sa plecam../Unde sa plecam? De ce?/ Oriunde
maine nu e maine cel de aici..M-au navalit toate ramele uraciunii.
Pe Gelu Ruscanu insa, il considera un om superior, deosebit de inteligent, pe care-l admira si-l
iubeste Ce vrei sa ma convingi?..Ce vrei sa te convingi? ...Ca iubirea noastra nu exista?..Dar
nu simti ca peste toate incercarile ea dureaza?...Peste spatiu si timp ea este si acum. Au trecut
trei ani de incercari si ocoluri si totusi noi suntem azi fata-n fata caci intre noi este tot iubirea de
atunci. Frivola, nestatornica, Maria nu poate intelege zbuciumul interior al barbatului iubit
Iar socoteli? Iar probabilitati? Ah..intre inima mea si inima ta simt mereu, mereu, lama rece a
mintii tale.
Dragostea dintre acestia se destrama in momentul incare barbatul ingelege ca amandoi percep
iubirea in mod diferit. Pentru Gelu, Maria este o experien- ta a absolutului, care presupune si o
fidelitate absoluta, si de aceea, eroul se desparte de aceasta atunci cand o surpinde cochetand cu
un alt barbat. Pentru Maria, dragostea e doar o explozie de pasiune care sta sub semnul clipei
ce trebuie gustata cu voluptate Trebuie sa iei viata asa cum e...Daca privesti in jos, nu mai poti
trece peste prapastie...Ce e in jurul nostru ne depaseste in toate modurile.
Maria are o influenta foarte importanta asupra lui Gelu, avand un rol funest. Ea aduce arma cu
care acesta isi va pune capat zilelor dar nu va putea
patrunde misterul mortii lui: Nu inteleg nimicDe ce s-a omorat ?.
Asadar, dramaturgul Camil Petrescu incearca prin intermediul personajului Maria Sinesti sa
ilustreze imperfectiunile de natura ale femeii, ce duc la esecul erotic. In opinia mea, ea reprezinta
intruchiparea perfecta a spiritului feminin invaluit de farmec si mister.