Sunteți pe pagina 1din 1

Ceas de evocare

Motto: Negustorul de zpad

Constantin Noica spunea Stri de spirit trebuie date altora nu coninuturi, nu sfaturi, nu
nvturi.
Relevnd rolul artei n cultivarea empatiei i a sensibilitii fiinei, C.Noica accentueaz nevoia
educaiei estetice alturi de informaie n formarea personalitii umane.
n acest sens s-a desfurat i activitatea Despre Doina cu scriitorii ardeni Andrei Mocua i
Lucia Cuciureanu la Colegiul Naional Vasile Goldi, n data de 3.04.2015 ora 12, n Sala Festiv a
colii.
Au fost evocate momente din viaa poetului tefan Augustin Doina, dar i din opera acestuia. A
avut loc un emoionant moment poetic. Cei doi scriitori au citit din creaiile lui tefan Augustin Doina.
Un grup de elevi ai Colegiului Naional Vasile Goldi, au prezentat, de asemenea, un moment poetic.
Au avut loc i prezentri de carte ale celor doi scriitori. Activitatea a fost cu caracter interactiv.
Participanii au aflat c poetul a fost numit de critica literar spirit aristocratic, c este un
cunoscut poet, eseist, traductor i academician. Opera sa a fost tradus n foarte multe limbi strine:
spaniol, italian, englez, german, francez, polon, sloven, srb, rus, eston, macedonian i se
afl n librrii din ar i strintate.
Aceste ntlniri reprezint o modalitate de receptare i cunoastere a operei poetului de ctre
iubitorii de literatur (critic).
Subscriem opiniei lui Sarte c scriitorul are nevoie de libertatea cititorilor. (Situations II ).

S-ar putea să vă placă și