Adaptari ale vietuitoarelor in mediul desertic

In sens biologic adaptarea inseamna ajustarea fiintelor la mediul ambiant,

integrarea lor in mediu. Prin mediu intelegem totalitatea factorilor fizico-
chimici, precum si totalitatea celorlalte finite cu care specia considerata intra in
relatii directe sau indirecte.

Adaptarea biologica presupune supravietuirea organizmelor vii si

posibilitatea de a se reproduce. In acest sens, adaptarea este proprie numai
fiintelor vii si semnificatia cuvantului adaptare sau adaptat difera calitativ
de semnificatia lor cand sunt utilizate in alte domenii decat cele ale biologiei.

Adaptarea este un proces foarte complex care priveste toate nivelurile de

organizare ale lumii vii, priveste structurile si functiile organismelor vii,
cuprinde procese de ordin biochimic, fiziologic si genetic, relatiile cu factorii
fizico-chimici ai mediului, relatiile intraspecifice si relatiile interspecifice.

Relatiile care privesc fertilitatea relativa a specie, durata perioadei de

reproducere, abilitatea de a gasi parteneri, rezistenta generala a indivizilor ,
reactia contra parazitilor, relatiile de cunoastere si cooperare intre indivizii din
aceeasi specie, ajustarile interne ca reglarea mediului intern etc., sunt toate
componente ale procesului de adaptare biologica.

Diversitatea mediilor de viata si vechimea intr-un mediu au dus la o mare

diversitate a formelor si gradului de adaptare.

Unele organisme au structuri ce le permit sa supravietuiasca si sa se

reproduca in conditii de mediu foarte variate, altele sunt puternic specializate si
nu pot parasi un anumit mediu. Din aces punct de vedere ele au fost clasificate
in doua grupe: euribionte si stenobionte.

Adaptarea este indreptata predominant in directia favorizata de factorii de

mediu cei mai intensi si cu cea mai mare semnificatie pentru specie. Ea are insa
o semnificatie relativa, caracteristica, ce sta in raport in primul rand cu faptul ca
mediul de viata nu este stabil.
 Mediul desertic

Mediul desertic se extinde intre 150 si 350 latitudine.

In functie de conditiile de ariditate, deserturile se diferentiaza in

deserturi hiperaride (cu precipitatii sub 50 mm/an), deserturi aride (50-150
mm/an) si semideserturi (150-250 mm/an). Cele mai intinse deserturi sunt in
Africa (Sahara, Kalahari, Namib), Asia (Peninsula Arabia, Iran, Pakistan,
India), in centrul si vestul Australiei, America de Nord (Podisul Mexican,
Mojave-Sonora) si in America de Sud (Atacama,in Chile). Deserturi exista si in
afara regiunilor tropicale, in emisfera nordica, ajungand pana la aproape 50 0
latitudine: Gobi, Kara-Kum, Kizil-Kum, Takli-Makan (Asia), Marele Bazin
(America de Nord) s.a

Caracteristica mediului desertic este climatul cald si uscat cu mari

variatii diurne si precipitatii anuale sub 200 mm, cu o distributie neuniforma.
In aceste conditii, vegetatia aproape ca lipseste, speciile de plante prezentand
adaptari (ciclu vegetativ scurt pe intervalul umed de dupa ploi, dar cu seminte
rezistente in lunga perioada secetoasa; radacini lungi si adanci, frunze reduse,
mici, frecvent transformate in spini etc.) si o densitate extrem de mica. La fel
de saraca este fauna, care, in cazul majoritatii speciilor, are o activitate
nocturna.

Relieful specific este reprezentat de intinderi mari de nisip (erg-urile

sahariene), de campuri de pietre (hamade), munti cu versanti abrupti, la baza
carora sunt poale de grohotis, varfuri ascutite izolate etc. Vanturile puternice
genereaza furtuni de nisip violente, care transporta particulele fine pe distante
foarte mari (sute de kilometri).

Deserturile propriu-zise, unde precipitatiile sunt sub 150 mm/an si cad in

cateva averse la intervale mari de timp (sunt si ani lipsiti de ploi), se remarca
prin mase de nisip cu dune de dimensiuni mari si campuri de pietre.

Acumularea de saruri rezultate din evaporarea apei, determina

dezvoltarea unor cruste de culoare alba, verzuie sau gri.

Precipitatiile putine si evaporatia intensa fac ca marea majoritate a vailor

sa fie seci, iar reteaua de rauri ce coboara din munti, dezorganizata, intrucat
apa se pierde rapid prin evaporare si infiltrare; numai raurile foarte mari (Nil,
Senegal, Murray), cu izvoare in regiuni cu precipitatii bogate, pot traversa
desertul (pierd o parte din debit si ajung la ocean sau in unele lacuri).

Clima este calda si uscata, cu un regim de insolatie care poate sa atinga

3.500-4.000 de ore pe an. Temperaturile medii anuale sunt ridicate (25-30 0 C)
si se inregistreaza mari diferentieri diurne. In zilele de vara temperaturile pot sa
ajunga la 500 C, iar in noptile de iarna temperaturile pot sa fie negative.
Precipitatiile sunt rare si extrem de neregulate, iar uneori picaturile de ploaie se
evapora inainte de a atinge solul. In Sahara cad ploi extrem de rar (5 mm/an),
inregistrandu-se mai multi ani consecutivi fara precipitatii.

Din cauza modificarilor globale ale climei si activitatilor umane este

evidenta o tendinta de extindere a regiunilor desertice si de accentuare a
secetelor prelungite. In deserturile foarte uscate aproape intreaga suprafata a
pamantului pare a fi lipsita de vegetatie, constand din roca nuda, pietris si nisip
sau dune miscatoare.

Solurile de desert (sieroziomuri) sunt lipsite de humus datorita vegetatiei

rare si au o culoare cenusie sau roscata, in functie de tipul compusilor fierului
care le coloreaza. Aceste soluri contin mari cantitati de carbonat de calciu si
alte saruri, lasate aproape de suprafata.

Mediul desertic creeaza mari dificultati plantelor si animalelor, in primul

rand din cauza lipsei de apa pe intreaga durata a anului, cat si (in multe puncte)
din cauza incalzirii excesive a aerului si solului in perioada soarelui inalt.

In deserturi predomina suprafetele intinse lipsite de vegetatie, acoperite

cu dune de nisip sau cu stanci. Vegetatia este localizata pe fundul vailor seci
(ueduri) si in oaze, unde se intalnesc palmieri, care folosesc rezervele de apa
din panzele freatice.

Deserturile au o vegetatie care difera mult de la o regiune la alta. Spre

exemplu, in Sahara predomina ierburile, tufisurile xerofite, iar in deserturile
Mojave - Sonora (S-V Statelor Unite) sunt caracteristici cactusii candelabru.

In pustiurile calde vegetatia este ceva mai variata, cu adaptari pentru

utilizarea (economica) a apei: multe specii au frunze caduce, suculente sau
spinoase, cu ciclu rapid de dezvoltare; exista si plante suculente care ating
cativa metri inaltime, cum sunt euforbiaceele arborescente si cactusii. In
schimb, in pustiurile reci vegetatia dominanta este formata din tufe rare de
graminee, mici plante lemnoase taratoare, muschi, licheni etc.

Fauna este reprezentata prin diferite specii de serpi, scorpioni si insecte.

Camila dromader, specifica desertului Sahara, a fost domesticita; in Gobi sunt
camile cu doua cocoase si cai salbatici, in Atacama, lame etc. Pentru desertul
Kalahari este caracteristic strutul african.

Desertificarea este un proces complex de extindere a tinuturilor aride

prin distrugerea treptata a vegetatiei. Aducand mari daune tarilor din zona, ea
continua sa acapareze noi areale. Cauzele desertificarii sunt legate de
variabilitatea climatica si in primul rand de tendintele globale de incalzire a
Terrei si de activitatile omului prin presiunea exercitata asupra tinuturilor
semiaride extrem de fragile, datorita cresterii demografice rapide. In tinuturile
semiaride traiesc peste 600 de milioane de oameni, a caror existenta este
amenintata permanent de inaintarea deserturilor cu viteze care pot sa atinga
mai multi kilometri pe an. Deserturile sunt putin propice si vietii, si activitatii
umane, cu exceptia oazelor. In acestea populatia practica agricultura irigata pe
mici parcele (legume, bumbac, pomi fructiferi). Faptul ca adapostesc in
subsolul lor o serie de bogatii minerale, cum sunt hidrocarburile in Sahara si in
pustiurile din Peninsula Arabia, minereurile neferoase din desertul Atacama,
minereurile de fier si aurul din deserturile australiene, diamantele din desertul
Namib s.a. a favorizat aparitia unor asezari umane.

Gratie irigatiilor unele areale desertice au fost transformate in ogoare

roditoare, ca de exemplu in pustiurile Karakum (Kazahstan, Turkmenistan),
Mojave (S.U.A.), Sonora (Mexic), Sahara (Libia, Algeria, Tunisia), din
Peninsula Arabia (Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Arabia Saudita).

Vietuitoarele din desert prezinta anumite adaptari.

Plantele xerofitice prezinta o serie de adaptari cum sunt:

-reducerea sistemului foliar sau prezenta frunzelor pieloase, putenic

cutinizate;
-acoperirea epidermei cu peri sau formarea unui strat de ceara;
-conformatii speciale pentru protejarea celulelor stomatice, cufundarea lor
in mezofil sau formarea de cripte stomatice , acoperirea lor cu ceara sau
formarea de canale ce impiedica evaporarea;
-radacini foarte lungi (la unele specii din genul Tamarix) ce ajung la
panza de apa freatica, permitand transpiratie intensa prin care se evita
supraincalzirea.

Plantele suculente sunt o categorie aparte de xerofite, cu sistemul foliar

redus, transformat in tepi, tesuturi ce inmagazineaza apa pe care o utilizeaza
treptat si un system radicular superficial care poate absorbi pet imp de poaie
cantitati mari de apa. Un exemplu in acest caz sunt cactusii, agavele etc. Multe
dintre caracteristicile adaptive dependente de umiditatea mediului sunt
reversibile. La Ulex europaeus, planta comuna in climate uscate, care are frunze
si ramuri transformate in spini, daca este cultivata in mediul umed pierde
aproape toti spinii si se dezvolta frunze cu 3 foliole.
 Ulex europaeus

Dintre animale, artropodele si mamiferele sunt principalele grupe care au

reusit sa se adapteze la conditii vitrege de umiditate.

Artropodele au reusit sa se adapteze la mediul secetos prin castigarea unei

rezistente avansate la uscaciune, bazata pe mecanisme metabolice de retinere a
apei si adesea prin rezistenta la inanitie prelungita. Astfel adultul de Tenebrio
molitor (gandac cu puncte portocalii) supravietuieste in mediul uscat 20 de zile
fara hrana, iar larvele cateva luni. Pimelia bajula din regiunile aride ale
Israelului poate supravietui 137 de zile fara hrana . Rezistenta la uscaciune in
stare de deshidratare avansata (pana la 1%) la larvele unor chironomide din
Nigeria a atins durata de 3 ani. Introduse in apa dupa 3 ani, s-au umflat si au
inceput sa inoate.

Mamiferele desertice au in general picioare lungi care le permit o deplasare

rapida in cautarea surselor de apa la distante mari. In perioada umeda depun
grasime , care este consumata in timpul lactatiei sau a perioadei de seceta .
Unele dintre animalele desertice au adaptari fiziologice specific printre care se
numara: capacitatea de a excreta urina foarte concentrata, toleranta fata de
acidul oxalic continut in plantele consumate, capacitatea de a mentine echilibrul
apei la dieta carnivora in ciuda necesitatii mari de apa pentru excretia de uree.

Daca ne luam dupa caracteristicile actuale ale formelor de uscat, trecerea la

viata terestra a necesitat o serie de adaptari, dintre care cele mai importante
sunt: transpiratia redusa, capacitatea de a colecta apa din surse mici si de a
absorbi apa contra gravitatiei , secretia activa de saruri , reducerea azotului total
excretat pe unitate de greutate corporala, reducerea osmoconcentratiei totale a
lichidelor corporale si perfectionarea mecanismelor comportamentale pentru
selectarea de microhabitate adecvate.

Fauna desertului este foarte saraca: scorpioni, soparle, vulpi de desert,

struti. Spre margini patrund uneori animale de savana.

Exemple de animale care s-au adaptat mediului desertic

Vipera araba
Este una dintre cele trei specii
cunoscute de vipere cu corn din
lume.
Vipera araba sau vipera desertului are
culoarea nisipului, pielea sa fiind
marcata
cu dungi transversale vagi de culoare
maro deschis, pe spate i albe pe
partile inferioare ale corpului. Capul
este mare, de forma
trunghiulara,corpul robust, coada
scurta, acoperita cu placi solzoase. Lafel ca celelalte vipere, aceasta specie
prezinta dinti arcuiti , pr i n care pot injecta o cantitate mare de venin.
Este activa incepand din amurg i pana noaptea tarziu. Culoarea corpului o ajuta
sa se camufleze perfect n nisip sau printre stanci.Exemplarele din acesta specie
sunt pradatori eficienti, folosind atat tehnica de urmarire, cat si pe cea a
ambuscadei, atunci cand isi captureaza victimele. Cea mai recent constatata
tehnic de vanatoare este aceea prin care vipera isi afunda corpul si capul in
nisip, ncolacindu-si rapid corpul, pana cand numai ochii si botul ii ies la
suprafata. Sarpele isi pandeste prada din aceasta pozitie, iar la aparitia
acesteia(lilieci, pasari mici, rozatoare) se napusteste asupra ei, injectand-o cu
venin.Puternica otrava actioneaza rapid, putand ucide o vrabie n 30 de
secunde.Cand este amenintata vipera desertului isi rasuceste corpul si isi freaca
placile solzoase din zona cozii, producand un sunet specific. De asemenea,
sasaie si isi umfla corpul inainte de a musca.
 Fenecul sau vulpea desertului
S-a adaptat conditiilor de temperatura
dindesert: urechile i i sunt mari, blana de
culoarea nisipului, corpul usor si simturile
agere. Este considerata cea mai mica
specie dintre vulpi. Urechile exgerat de
mari ajuta la eliminarea caldurii
corporale,pentru ca sunt puternic
vascularizate la suprafata pielii, iar caldura
sangelui se evapora prin ele. De asemenea,
marimea urechilor le face mai sensibile, vulpile de desert putand capta sunetele
produse de prada sau de pradatori dupa lasarea intunericului, cand animalele de
desert devin mai active. Agilitatea si rezistenta acestui animal ii permit procurarea
hranei,care consta in tot felul de animale mici: soareci, reptile, pasari i ouale
lor, dar si insecte.
Ii petrece ziua intr-o vizuina, sapata de obicei in nisip, la adapost de caldura
torida a desertului.Aceasta vizuina are mai multe galerii si o camera
tapisata cuplante, blana si pene, care ii servesc drept asternut.Fenecul este unul
dintre cele mai frumoase animale din zona calda.

Camila
Se gaseste in desert i n Asia sau Africa de
Nord.Corpul acesteia este adaptat pentru viata
in desert. Are picioarele subtiri, foarte potrivite
pentru mersul in nisip, iar fata i gatul sunt
lungi. Pleoapele o protejeaza de nisip. Este
inalta de 2 sau 2,50 m pana la cocoasa si
lunga de 3 m. Ajunge la greutatea aproximativa
de 700 kg. Traieste impreuna cu familia,
atingand varsta medie de 30-40 de ani.
Se hraneste cu tot ce gaseste in desert: plante,
graunte,frunze uscate, curmale. Se cunosc 2 tipuri de camile: Dromaderul (sau
camila araba) care are o singura cocoasa si camila Bactrian care are
2cocoase.Desi se crede ca in cocoasa camila isi pastreaza apa, acest lucru este
fals. Cocoasa ii foloseste pentru a stoca energie pentru momentele in care nu
gaseste mancare. Camila este supranumita "vaporul desertului" pentru modul
in care se misca.
Camila poate bea apa salcie sau sarata, iar cand da de aceasta este
capabila sa bea in 10 minute o cantitate egala cu o treime din greutatea corpului
ei.Camila poate calatori 7 zile fara mancare si fara apa.

Dromader

Broasca testoas de desert este o reptila

ierbivor care rezista cu brio si atunci
cand temperaturile se ridica pana la 60 de
grade Celsius, datorita capacitatii sale de
a-si sapa galerii.Mai mult, ea isi petrece
aproape toata viata in aceste vizuine care
ii ofera adapost.Galeriile pe care si le
sapa pot fi simple, adica atat de mari cat
sa incapa la fix, dar se pot intinde i pe mai
multi metri.Broasca testoasa de desert
cantareste intre 4,5-9 kilograme cu tot cu carapace si masoara pana la 40 de cm
lungime.Broasca testoasa de desert scoate sunete care pot fi asemanate cu un
suierat sau pacanit. Are simtul vizual si olfactiv foarte bine dezvoltate,insa nu aude
decat sunetele de frecventa joasa,care nu pot fi auzite de noi oamenii.
Broasca testoasa de desert traieste de obicei intre 80 si100 de ani si ajunge la
maturitate dupa 15-20 de ani de cand eclozeaza. Din noiembrie pana in
martie ele intra intr-o stare de hibernare.Aceste reptile sunt foarte bine adaptate la
mediul secetos n care traiesc. Ele isi sapa bazine in care sa se adune apa de
ploaie si asteapta rabdatoare sa se umple.In rest, testoasa isi ia necesarul de apa
din umezeala ierbii si a florilor salbatice pe care le mananca primavara.
Interesant este ca aceasta reptila poate trai chiar si un an fara sa bea apa.
Bibliografie:

-Biologie generala- Tiberiu Perseca, Iordachi Tudose ( Editura didactica

si pedagogica Bucuresti 1983);
-Internet.
 Referat
Adaptari ale vietuitoarelor in mediul desertic

Popescu Ana-Maria

Ecologie si protectia mediului

Anul I