Stingerea servitutilor

Legiuitorul a prevazut trei cauze de stingere a servitutilor si anume: imposibilitatea materiala de

a mai exercita servitutea, confuziunea si neuzul timp de 30 ani. La acestea trebuie sa adaugam:
pieirea fondului aservit, renuntarea, expirarea termenului si rezolvirea, revocarea sau anularea
dreptului celui ce a constituit servitutea ori a titlului constitutiv.

Art. 636 dispune ca: servitutea nceteaza cnd lucrurile se gasesc n astfel de stare, nct
servitutea nu se mai poate exercita. cum legea reglementeaza chestiunea stingerii servitutilor
prin imposibilitatea de a le exercita, rezulta ca de fapt imposibilitatea de a le exercita nu este o
cauza de stingere de sine statatoare. Se spune ca de fapt servitutea nu se stinge, ca ea continua
sa existe, nsa nu mai poate fi exercitata. Imposibilitatea de a exercita servitutea din cauza starii
lucrurilor, este deci mai curnd o cauza de suspensie a exercitiului; dect o cauza de stingere a
dreptului.
Art. 637 adauga faptul ca servitutile nu mai renasc, cnd a trecut de la ncetarea exercitarii timpul
prescris de art. 640. De fapt n realitate timpul respectiv este cel precizat de art. 639 care dispune
faptul ca servitutea se stinge prin neuz n curs de 30 de ani. De aici rezulta faptul ca servitutea
care nu se mai exercita prin imposibilitatea, din cauza unui obstacol material, timp de 30 de ani,
servitutea nu va mai putea sa renasca fiind n mod definitiv stinsa.
Exista nsa n practica si ipoteze (ntr-adevar rare) n care imposibilitatea de a exercita servitutea
pare a fi o cauza de stingere de sine statatoare. n practica nsa, o asemenea imposibilitate nu se
ntlneste dect n cazul pierderii fondului aservit (de exemplu disparitia cladirii, n cazul unei
servituti stabilite asupra unei cladiri). Si aici prin urmare imposibilitatea de a exercita nu este o
cauza de sine - statatoare, ci se confunda cu stingerea prin disparitia lucrului.
Confuziunea, cea de a doua posibilitate de stingere a servitutilor reprezinta reunirea fondului
dominant si a celui servant n minile aceluiasi proprietar. Art. 638 dispune ca orice servitute
este stinsa cnd fondul catre care este datorita si acela ce o datoreaza cad n aceeasi mna. n
concluzie fie ca proprietarul fondului dominant dobndeste si fondul aservit, fie proprietarul
fondului aservit dobndeste si fondul dominant, fie o terta persoana dobndeste ambele fonduri,
servitutea se va fi stinsa.
nsa si stingerea servitutii prin confuziune nu este totdeauna definitiva. Exista cazuri cnd
servitutea care se stinsese prin reunirea n aceeasi mna a fondurilor renvie atunci cnd aceste se
despart din nou si apartin la proprietari diferiti1.

Cnd confuziunea nceteaza n virtutea unei cauze retroactive, care deci o sterge si pentru trecut,
servitutea renaste totdeauna deoarece confuziune fiind considerata ca inexistenta n trecut nici
servitutea numai poate fi considerata vreodata ca stinsa prin confuziune. Astfel, sa presupunem
ca proprietarul fondului aservit a cumparat fondul dominant, asa nct servitutea a trebuit sa se
stinga prin confuziune; daca vnzarea este anulata prin efectul unei actiuni n anulare, n
revocare sau n rezolutiune, sau prin efectul realizarii unei conditii rezolutorii, servitutea renvie
oricare ar fi natura ei, fiindca n asemenea cazuri vnzarea, si deci, consolidarea, se afla distruse
n mod retroactiv.
Cnd confuziunea nceteaza fara efect retroactiv, deci numai pentru viitor, atunci n principiu
servitutea nu renaste, ci ramne definitiv stinsa. Astfel, daca proprietarul care reunise n minile
sale ambele fonduri, nstraineaza din nou unul dinte ele, servitutea stinsa prin consolidare nu mai
renaste.
Rezulta ca aceasta cauza de stingere este definitiva cnd confuziunea nu nceteaza n mod
retroactiv, dar chiar cnd confuziunea nceteaza numai pentru viitor, confuziunea este o cauza de
stingere definitiva numai pentru servitutile neaparente.
Servitutea se poate stinge nsa si prin neuz sau prescriptie extinctiva. Legiuitorul a socotit ca o
servitute, fiind o restrngere a dreptului de proprietate, care prin natura ei, trebuie sa fie libera,
nu-si justifica existenta dect prin utilitatea pe care o procura titularului ei; or, o servitute de care
titularul nu uzeaza timp de 30 de ani se dovedeste inutila si trebuie deci sa dispara.
Toate servitutile stabilite prin faptul omului se sting prin neuz, n schimb servitutile naturale si
legale nu se sting prin neuz fiindca ele sunt simple prelungiri ale proprietatii care prin natura ei
este si imprescriptibila1.
Prescriptia poate fi ntrupa prin recunoasterea servitutilor de catre proprietarul fondului aservit si
poate fi ntrerupta prin reluare exercitiului servitutii de catre titularul ei. De asemenea ea este
suspendata sau ntrerupta prin cauzele obisnuite care atrag suspendarea sau ntreruperea; n
aceasta situatie aplicndu-se regulile generale ale prescriptiei.
Prin art. 640 legea ncearca sa determine punctul de plecare al prescriptiei pentru diferitele
categorii de servituti, astfel:

Pentru servitutile necontinue, prescriptia ncepe sa curga din ziua cnd titularul servitutii a
ncetat a se folosi de ea, sau mai precis din ziua cnd facut ultimul act de folosinta. Astfel o
servitute de trecere, ncepe a se prescrie prin neuz din ziua n care proprietarul fondului dominant
a trecut pentru ultima oara pe fondul aservit;
Pentru servitutile continue prescriptia ncepe sa curga din ziua cnd s-a facut un act contrar
servitutii, adica din momentul cnd folosinta a fost oprita. Un exemplu n acest sens este
servitutea de vedere care a fost mpiedicata prin ridicarea ferestrei. Aceasta lucrare poate fi
facuta fie pe fondul servit, fie pe fondul dominant.
Art. 641 dispune ca modul servitutii (masura si limitele n care se exercita) se poate prescrie ca si
servitutea si n acelasi chip. Aceasta nseamna ca prescriptia poate sa stinga nu numai servitutea
n totalitatea ei, ci numai n masura n care ea se exercita, adica numai o parte din servitute, cu
alte cuvinte servitutea poate avea drept rezultat micsorarea servitutii. Acest rezultat are loc cnd
nu se mai uzeaza de servitute dect n parte, ntr-un mod mai restrns dect acela n care fusese
stabilita.
Aceasta dispozitie se afla n contradictie cu art. 642 care n caz de pluralitate de titular, ai unei
servituti, exercitarea servitutii de catre un singur titular, adica un uz partial, pastreaza ntreaga
servitute nemicsorata.
Jurisprudenta franceza a ncercat sa o nlature, cel putin n materie de servituti necontinue.
Alte moduri de stingere a servitutilor le vom analiza n continuare. Pieirea fondului aservit.
Servitutea se stinge pe cale de consecinta cnd piere fondul aservit asupra caruia se exercita fiind
un caz de stingere prin lipsa de obiect. Un exemplu de un asemenea caz se poate ntlni pentru
servitutile stabilite asupra unei cladiri (casa, zid) care piere la un moment dat si nu mai este
recladita (caci n cazul n care este recladita n termen de 30 de ani servitutile renasc). Un alt caz
mai frecvent este prin disparitia fondului prin exproprierea pentru cauza de utilitate publica a
fondului aservit. Titularul servitutii, stinsa din cauza exproprierii fondului, are drept la o
despagubire reprezentnd valoare folosintei pierdute. Renuntarea este un mod de stingere nsa ea
poate fi facuta att cu titlu oneros, ct si cu titlu gratuit.
Expirarea termenului este foarte rar ntlnita deoarece n majoritatea cazurilor servitutea este
perpetua si pura si simpla.

Rezolvirea, revocarea si anularea dreptului celui ce a constituit servitutea sau a titlului constitutiv
stinge dreptul de servitute n virtutea regulii conform careia: resoluto jure dantes, rozolvitur jus
accipiens.
Stingerea servitutilor prin indiviziune. n acest sens art. 642 dispune ca atunci cnd fondul
dominant se afla n indiviziune ntre mai multi proprietari, prescriptia servitutii nu curge
mpotriva nici unuia dintre coproprietari, chiar daca numai unul singur dintre ei exercita
servitutea, n vreme ce ceilalti nu se folosesc de ea. Prin urmare uzul unuia mpiedica prescriptia
fata de toti. Este o consecinta logica a indivizibilitatii servitutii: servitutea nu se poate pastra n
parte si stinge n parte, din moment ce nu se poate stinge fata de unul singur dintre proprietari, nu
se poate stinge fata de nici unul dintre ei.

Stingerea dreptului de servitute

Avocat Dobrescu Bogdan 17th Sep 2013 No Comment in DREPT PROCESUAL CIVIL

Coordonator: Av. Bogdan Dobrescu

Servitutea este o sarcina ce greveaza un imobil pentru uzul si utilitatea imobilului unui alt
proprietar. Celelalte dezmembraminte ale dreptului de proprietate sunt desprinderea unor atribute
din mana proprietatului ( ex: uzufructul, uzul, abitatia, superficia), dar servitutea este doar o
sarcina, o limitare a atributelor dreptului de proprietate (el nu se va pierde prin instrainarea
proprietatii).

Dreptul de servitute se stinge prin:

1. Consolidare

Consolidarea presupune ca ambele fonduri ajung la acelasi proprietar (fondul dominant=fondul

in favoarea sau in folosul ori profitul caruia se instituie servitutea. Fondul aservit=fondul in
sarcina caruia s-a instituit servitutea pentru a asigura utilitatea ori punerea in valoare a fondului
dominant)

Consolidarea se poate realiza fie prin dobandirea fondului dominant de catre proprietarul
fondului aservit sau invers, ori dobandirea ambelor fonduri de o terta persoana.

2. Fondul dominant renunta dreptul de servitute

Renuntarea trebuie sa fie expresa si fara echivoc, deci nu se prezuma. Doar pentru ca il lasa pe
proprietarul fondului aservit sa faca lucrari ce ingreuneaza servitutea nu inseamna ca a renuntat
la servitute, aceea fiind doar o atitudine ingaduitoare. Daca nu este de acord cu lucrarile are
dreptul la exercitarea unei actiuni confesorii.

3. Ajungerea la termen

-in situatia in care s-a prevazut un termen pana la care sa existe dreptul de servitute

-nu va mai fi nevoie de consimtamantul proprietarului fondului dominant pentru a radia din
cartea funciara dreptul de servitute.

4. Rascumpararea

Proprietarul fondului aservit poate rascumpara servitutea atunci cand exista o disproportie vadita
intre utilitatea pe care servitutea o confera fondului dominant si inconvenientele si dificultatile pe
care fondul aservit le suporta pentru a asigura servitutea.

Daca partile nu ajung la o intelegere, instanta, dupa ce va constata situatia de fapt, va putea
suplini consimtamantul proprietarului fondului dominant.

5. Imposibilitatea definitiva de a exercita servitutea

Spre exemplu, in cazul in care apare o imprejurare definitiva care sa impiedice exercitarea
servitutii. Cum ar fi cazul servitutii instituite pe un fond, ca un alt fond sa poata avea trecere spre
o fantana. Daca acea fantana seaca, nu mai exista motiv ca proprietarul fondului dominant sa
limiteze dreptul fondului aservit. Daca imposibilitatea este temporara servitutea continua sa
existe dar se va exercita dupa incetarea cauzei.

6. Neuzul timp de 10 ani

Acest termen este unul de prescriptie si curge de la ultimul act de exercitiu in cazul servitutiilor
necontinue, ori de la primul act contrar servitutii in cazul servitutiilor continuate. Totusi, daca
fondul dominant apartine unor coproprietari este suficient ca unul singur dintre ei sa faca un act
de intrerupere a termenului, ca acest lucru sa profite tuturor celorlalti copropritari care nu au mai
folosit servitutea.

7. Disparitia utilitatii

Este data tot de imprejurari de fapt.

Spre exemplu: se introduce o alimentare comunala cu apa iar acest lucru face inutila mentinerea
servitutii de a trece spre fantana pe fondul altui proprietar.

8.Exproprierea fondului aservit

Daca servitutea este conforma utilitatii publice data fondului aservit dupa expropriere, servitutea
nu se va stinge.

9. alte moduri: anularea ori revocarea actului prin care s-a constituit servitutea ori a actului prin
care s-a dobandit fondul dominant.

Notiunea si constituirea fiduciei in Noul Cod Civil 773

de Oana Ureche

Miercuri, 19 octombrie 2011, 13:51 Dosare Juridice - Noul Cod Civil

Fiducia presupune transferul temporar al unor drepturi sau a dreptului de proprietate asupra unor bunuri, prezente sau
viitoare, de la o persoana fizica sau juridica (numita constituitor) catre o alta persoana (numita fiduciar), pentru ca bunurile sau
drepturile astfel transferate sa fie administrate in interesul unui beneficiar, urmand ca, la incetarea fiduciei, sa fie transmise de
catre fiduciar beneficiarului. Calitatea de beneficiar al fiduciei poate reveni unui tert, dar si constituitorului sau fiduciarului. Cel
mai important element al fiduciei este acela ca bunurile sau drepturile transmise fiduciarului formeaza in patrimoniul acestuia o
masa distincta, ce nu poate fi urmarita de creditorii fiduciarului decat pentru obligatii nascute in legatura cu gestionarea
bunurilor sau drepturilor respective. Nici creditorii constituitorului nu pot urmari bunurile sau drepturile transmise prin fiducie,
decat in cazul in care sunt titularii unor drepturi de garantie reala, constituite asupra bunurilor sau drepturilor respective
inainte de transmiterea lor prin contractul de fiducie.

Fiduciarul devine proprietar al bunurilor, respectiv titular al drepturilor ce ii sunt transmise prin fiducie de catre constituitor. Cu
toate acestea, poate sa exercite aceste drepturi doar in conformitate cu scopul stabilit de catre constituitor si pentru o durata
determinata, ce nu poate depasi 33 de ani.

Fiducia este creata prin contract incheiat in forma autentica de catre constituitor si fiduciar, sau prin lege.

In afara obligatiei de incheiere a contractului de fiducie in forma autentica, art. 780 din Noul Cod Civil prevede si necesitatea
inregistrarii acestui contract la organele fiscale competente sa administreze sumele datorate de fiduciar bugetului general
consolidat al statului; in cazul in care masa patrimoniala fiduciara contine drepturi reale asupra unor bunuri imobile, contractul
de fiducie trebuie inregistrat si la compartimentele de specialitate ale autoritatilor publice locale in raza carora se afla imobilele
respective, precum si in cartea funciara. Neindeplinirea formalitatilor de inregistrare fiscala in termen de 30 de zile de la
incheierea contractului de fiducie va atrage nulitatea absoluta a contractului de fiducie.

Spre deosebire de fiducie, trust-ul poate fi incheiat in conditii mai putin riguroase, fiind necesara doar exprimarea fara echivoc a
vointei constituitorului. Intrucat nu este necesar acordul trustee-ul (echivalentul fiduciarului), trust-ul poate fi constituit si prin
testament.

In cadrul fiduciei, constituitor poate fi orice persoana fizica sau juridica. Deoarece fiducia presupune transmiterea unor
drepturi, constituitorul persoana fizica trebuie sa aiba capacitate deplina de exercitiu. In cazul constituitorilor persoanelor
juridice, decizia cu privire la incheierea contractului de fiducie va trebui adoptata de catre organele de conducere sau
administrare, cu respectarea dispozitiilor statutare si legale incidente in functie de valoarea bunurilor si drepturilor transmise,
sau de identitatea beneficiarului (spre exemplu, in cazul in care o societate comerciala pe actiuni va incheia, in calitate de
constituitor, un contract de fiducie prin care il desemneaza drept beneficiar pe administratorul sau, vor fi incidente dispozitiile
art. 150 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, iar pentru incheierea contractului ar putea fi necesara obtinerea
aprobarii adunarii generale extraordinare a actionarilor).

Daca orice persoana fizica sau juridica poate fi constituitor, in calitate de fiduciar vor putea actiona doar institutiile de credit,
societatile de investitii si de administrare a investitiilor, societatile de servicii de investitii financiare, societatile de asigurare si
de reasigurare, precum si notarii sau avocatii. Si sub acest aspect fiducia difera de trust, unde orice persoana fizica sau juridica
poate actiona drept trustee.

Potrivit art. 777 din Noul Cod Civil, atat constituitorul, cat si fiduciarul, pot avea calitatea de beneficiar al fiduciei. O posibila
controversa ar putea insa aparea cu privire la cumularea calitatii de constituitor cu cea de fiduciar. Din definitia data de art. 773
din Noul Cod Civil, rezulta ca fiducia presupune instrainarea (transferul) unor drepturi de catre constituitor catre fiduciar.
Aceeasi concluzie este sustinuta si de dispozitiile art. 780 alin. (4) din Noul Cod Civil, care se refera la necesitatea respectarii
cerintelor speciale de forma, atunci cand anumite drepturi sunt transmise de catre constituitor catre fiduciar, precum si de
prevederile referitoare la obligatiile fiduciarului in legatura cu indeplinirea scopului fiduciei. Cu toate acestea, potrivit
dispozitiilor legale generale referitoare la patrimoniile de afectatiune, transferul drepturilor si obligatiilor dintr-o masa
patrimoniala in alta, in cadrul aceluiasi patrimoniu, nu constituie o instrainare (art. 32 din Noul Cod Civil). S-ar putea astfel
sustine ca ar fi posibila crearea unei mase patrimoniale de afectatiune fiduciara chiar in cadrul patrimoniului constituitorului,
care ar putea cumula calitatea de fiduciar (in cazul in care indeplineste conditiile prevazute de lege) cu cea de constituitor. Desi
ar putea fi aduse argumente in favoarea acestei interpretari, credem ca nu este posibila cumularea calitatii de constituitor cu
cea de fiduciar, avand in vedere conditiile care trebuie intrunite pentru constituirea in mod valabil a unei fiducii: incheierea unui
contract, ceea ce presupune acordul de vointa al cel putin doua persoane, respectarea intereselor creditorilor etc.

Tocmai pentru a permite utilizarea cat mai diversa a acestei institutii, Codul Civil nu detaliaza scopul pentru care fiducia poate fi
constituita. Singura conditie impusa este aceea ca fiducia sa nu reprezinte o liberalitate (transfer cu titlu gratuit al unor bunuri
sau drepturi) facuta de constituitor in favoarea beneficiarului. Ratiunea acestei limitari (prevazute ca atare si in Codul Civil
francez) pare a fi protejarea intereselor succesorilor constituitorului si ale creditorilor acestuia, care ar putea fi afectati de
diminuarea patrimoniului constituitorului. Deoarece contractul de fiducie va fi nul in cazul in care, prin intermediul sau,
constituitorul va face o liberalitate in favoarea beneficiarului, este recomandabil ca, pentru a preveni o asemenea calificare,
contractul de fiducie sa includa detalii cu privire la motivul care l-a determinat pe constituitor sa incheie operatiunea respectiva.

Aceasta interdictie de utilizare a fiduciei in scopul realizarii unor liberalitati reprezinta una dintre principalele diferente care
exista intre fiducie si trust; din acest motiv, fiducia nu va putea fi utilizata in multe dintre cazurile in care trust-ul isi gaseste
aplicare (spre exemplu, alocarea de bunuri sau fonduri in vederea realizarii unor activitati in scop caritabil, sau in scopul
gratificarii unui membru al familiei constituitorului, etc.).

Autor:
Oana Ureche, Avocat asociat, Tuca Zbarcea & Asociatii
Pentru alte detalii: www.noulcodcivil.ro