Sunteți pe pagina 1din 5

VEHICUL ACHIZIIONAT DIN UE I CARE A MAI FOST NMATRICULAT

1. Cererea solicitantului;
2. Fia de nmatriculare vizat la organul fiscal teritorial competent;
3. Cartea de identitate a vehiculului original i copie;
4. Documentul care atest dreptul de proprietate original i copie;
5. Actul de identitate al solicitantului original i copie;
6. Dovada efecturii inspeciei tehnice periodice, n termen de valabiliate;
7. Copia asigurrii RCA n termen de valabilitate. Aceasta se ncheie pe numele solicitatntului, pe o
perioad de minimum 6 luni;
8. Documentele de nmatriculare eliberate de autoritile strine, n original, precum i plcuele cu
numrul de nmatriculare;
9. Dovada plii contravalorii certificatului de nmatriculare ;
10. Dovada plii contravalorii plcuelor cu numrul de nmatriculare, n valoare de 40 lei pentru numr
la rnd respectiv 85 lei pentru numr preferenial, sume achitate la ghieul de depunere documente;
11. Certificatul de autenticitate eliberat de Registrul Auto Romn;
12. n cazul persoanelor juridice vor fi depuse documentele care s ateste dobndirea personalitii
juridice, denumirea i sediul, n copie (de exemplu certificat nregistrare la Registrul Comerului),
precum si mputernicirea reprezentatului legal al acestora;
13. Procur special autentificat de notarul public, n cazul n care documentele se depun de o alt
persoan dect titularul.
14. n situaia n care persoana care a realizat achiziia intracomunitar a mijlocului de transport i
solicit nmatricularea acestuia, nu este nregistrat n scopuri de TVA conform art.153 din Legea
nr.571/2003 cu modificrile i completrile ulterioare, se vor depune, dup caz, i urmtoarele
documente:
formularul Certificat privind atestarea plii taxei pe valoarea adugat, n cazul achiziiilor
intracomunitare de mijloace de transport noi, dac mijlocul de transport este nou n sensul titlului VI
din Legea nr.571/2003, cu modificrile i completrile ulterioare,
sau
formularul Certificat, dac mijlocul de transport nu este nou n sensul titlului VI din Legea
nr.571/2003, cu modificrile i completrile ulterioare
n conformitate cu prevederile Ordinului comun MAI-MFP nr.168/2039/2010 publicat n M.Of.
nr.327/06.09.2010, certificatul se obine de la Administraia Naional de Administrare Fiscal,
Administraia Finanelor Publice competente pe raza crora solicitanii i au domiciliul sau sediul
15. Certificat care atest plata accizelor, n cazul n care persoanele fizice care solicit nmatricularea
unui autoturism sau autoturism de teren, achiziie intracomunitar, a crui capacitate cilindric este mai
mare sau egal cu 3000 cmc, potrivit prevederilor art. 211 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu
modificrile i completrile ulterioare. Modelul certificatului care atest plata accizelor este prevzut n
Ordinul Preedintelui ANAF publicat n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I nr. 663/29.10.2013.
AUTORIZRII PROVIZORII
1. Cererea solicitantului;
2. Dovada asigurrii obligatorii de rspundere civil auto original+copie;
3. Copii ale documentelor care atest dreptul de proprietate al solicitantului asupra vehiculului;
4. Actul de identitate al solicitantului original + copie;
5. Dovada plii contravalorii autorizaiei de circulaie provizorie.
6. Dovada plii contravalorii plcuelor cu nr. provizoriu 40 de lei (se achit la ghieul instituiei
noastre);
7. Copia declaraiei vamale pentru vehiculele achiziionate din afara UE pentru care se solicit
nmatricularea n Romnia, cu excepia primei autorizri;
8. n cazul persoanelor juridice vor fi depuse documentele care s ateste dobndirea personalitii
juridice, denumirea i sediul, n copie (de exemplu certificat nregistrare la Registrul Comerului),
precum si mputernicirea reprezentatului legal al acestora;
1. Mergi la RAR, imediat ce aduci masina din Germania
Dupa ce aduci masina din Germania, prima oprire trebuie sa o faci la RAR. Iti recomandam sa faci o
programare imediat ce ai cumparat masina, chiar daca esti inca in Germania. Actele necesare la
RAR sunt: actul tau de identitate, brief-ul mare (cartea de identitate din Germania) si o cerere de
activitate RAR.
De la RAR vei primi urmatoarele acte necesare pentru prima inmatriculare:
a) cartea de identitate auto;
b) certificatul de autenticitate al masinii;
c) ITP-ul;
Cost estimat: tarif RAR (450 lei) + combustibil dus-intors la RAR.
Timp estimat: depinde in functie de cat de repede obtii programarea si de cat de aglomerat este oficiul RAR la care te
prezinti. Fa rezervare din timp si pregateste-te sa astepti cateva ore bune la coada.

2. Obtine fisa de inmatriculare auto si cererea de inmatriculare


Cauta un birou de copiat acte si ia o fisa de inmatriculare auto si o cerere de inmatriculare. Roaga un
operator de acolo sa completeze fisa la masina de scris cu datele tale si cele ale masinii.

3. Tradu cartea masinii plus contractul de vanzare - cumparare sau factura


Ne-am uitat pe site-urile mai multor prefecturi din tara: la unele scrie ca e nevoie de traducere
legalizata, la altele doar traducere autorizata. Asadar, tot ce va putem spune e ca sigur trebuie sa
traduceti cartea masinii, impreuna cu contractul de vanzare - cumparare sau factura.
Cost estimat: daca faci o traducere legalizata la urgenta, s-ar putea sa te coste peste 50 lei
Timp estimat: ar trebui sa fie o chestiune de sub o ora.

4. Obtine certificatul de atestare fiscala care sa ateste ca nu datorezi TVA


Daca vrei sa inmatriculezi o masina second hand, dar nu esti inregistrat in Romania ca fiind platitor de
TVA, atunci va trebui sa obtii un certificat de atestare fiscala de la Administratia Financiara (ANAF) de
care apartii.
Pentru a obtine acest certificat ai nevoie de o cerere la care trebuie sa anexezi urmatoarele:
documentul de achizitie din Germania care sa ateste ca la data cumpararii masinii, aceasta avea
peste 6000 km in bord. De ce 6000? Pentru ca altfel, se considera ca masina a fost noua;
documentul din care sa rezulte data primei inmatricularii a autoturismului.
Timp estimat: termenul de eliberare maxim estimat de ANAF este de 5 zile lucratoare de la data depunerii cererii

5. Ia masina in evidenta pe numele tau la Primarie


Mergi la Primarie pentru a lua masina pe numele tau. Sa ai la tine un dosar cu urmatoarele
documente:
contractul de vanzare-cumparare auto in original si copie;
cartea de identatite a masinii pe care ai primit-o de la RAR, plus o copie;
actul tau de identitate in original si copie;
fisa de inmatriculare auto in original si copie;
o cerere tip pe care o vei primi de la Primarie.
Vizeaza fisa de inmatriculare.
Timp estimat: ar trebui sa fie o chestiune de sub o ora.

6. Fa o asigurare auto (RCA) in vederea inmatricularii masinii


Orienteaza-te apoi pentru o polita RCA pentru ca fara aceasta nu vei putea inmatricula masina. Ai
nevoie de o asigurare RCA valabila pe cel putin o luna de zile. Citeste inainte tot ce trebuie sa stii
despre asigurarile RCA.
Cost estimat: depinde in functie de mai multi factori, printre care varsta ta, localitatea, antecedentele tale rutiere,
capacitatea motorului etc. Poti face un calcul estimativ aici.
Timp estimat: n-ar trebui sa dureze foarte mult, important este sa gasesti o oferta avantajoasa pentru tine.
7. Plateste taxa pentru certificatul de inmatriculare auto
Dupa vizita la Primarie, trebuie sa platesti taxa pentru certificatul de inmatriculare in valoare de 37 lei.
Poti face asta prin internet banking, virament sau mandat postal catre contul unic deschis de catre
fiecare institutie a Prefectului. Poti plati si in numerar la casieriile unitatilor Trezoreriei Statului si la
DRPCIV.
Cost estimat: 37 Lei
Timp estimat: cateva minute.

8. Finalizeaza si depune dosarul pentru inmatricularea masinii


In final, actele necesare pentru inmatricularea masinii din Germania vor fi:
a) cererea de inmatriculare auto
b) fisa de inmatriculare vizata
c) asigurarea auto obligatorie (RCA pe minim 6 luni) + copie
d) documentul de proprietate (contractul de vanzare-cumparare al masinii)
e) brief-ul mare
f) brief-ul mic
g) ITP-ul de la RAR
h) certificatul de autenticitate de la RAR (valabil doar 60 zile)
i) placutele de inmatriculare din Germania
j) chitanta de la taxa pentru certificatul de inmatriculare
k) cartea de identitate a masinii in original si copie
l) traducerile dupa cartea masinii si contractul de vanzare - cumparare sau factura
m) certificatul de atestare fiscala
Pe langa toate astea, in final, vei mai avea de achitat o ultima taxa pentru numerele de inmatriculare.
Asta te va costa, fie 40 lei, daca nu vrei ceva preferential sau 85 lei, daca iti doresti un numar anume.
Sfat: fa copii dupa toate actele.

Cat costa inmatricularea unei masini din Germania?


450 lei (acte RAR)
+ ~50 lei (traduceri)
+ 37 lei (taxa certificat de inmatriculare)
+ minim 100 lei (Asigurare RCA)
+ 10 lei (Tipizate si copii)
+ 40 lei/85 lei (taxa numere de inmatriculare)
= minim 687 lei
Timp estimat: numa' Dumnezeu stie. In Bucuresti poate sa dureze cateva zile bune, pe cand intr-un alt oras din tara, in 3
zile, poti sa ai totul gata. Spor!
Plata se poate face on-line n sistem internet banking, dar i de la orice banc unde persoana are
deschis un cont bancar, prin virament ctre contul deschis de ctre Instituia Prefectului-Judeul Alba,
astfel:

pentru contravaloarea tarifelor aferente confecionrii i valorificrii plcilor cu numere de


nmatriculare, atribuirii unui numr de nmatriculare preferenial, pstrrii combinaiei numrului de
nmatriculare, contravaloarea certificatelor de nmatriculare, a autorizaiilor de circulatie provizorii
i a permiselor de conducere, n contul

IBAN: RO32TREZ002502601X007825

Pe documentul de plat vor fi nscrise urmtoarele informaii: CNP-ul i numele persoanei beneficiare
a serviciului solicitat, contul IBAN, codul fiscal al Instituiei Prefectului-Judeul Alba CUI 4562664,
suma i tipul de documente pentru a crui contravaloare se ncaseaz plata.
Plata n numerar se poate face la casieriile unitilor Trezoreriei Statului, la ghieele Serviciului public
comunitar regim permise de conducere i nmatriculare a vehiculelor Alba (pentru documentele emise
de acestea) cu sediul n Alba Iulia, Piata Iuliu Maniu nr. 14 i prin mandat potal.

Adresa Trezoreriei Statului din municipiul Alba Iulia:


Alba Iulia, Strada Primverii nr. 10, judeul Alba.

S-ar putea să vă placă și