Sunteți pe pagina 1din 3

aditivi.afacereamea.ro http://aditivi.afacereamea.ro/betoane-si-mortare/the-riddle-of-ancient-roman-concrete/?

pfstyle=wp

A fost dezlegata enigma stravechiului beton roman


Betonul roman din antichitate a rezistat atacurilor din mediul inconjurator timp de peste 2000 de ani.
Tehnicile fundamentale de constructie ale romanilor trebuie sa fi fost mai bune decat cele ale practicii
curente de constructii daca e sa judecam comparand produsele. Putem nva de la romani in vre-un fel
pentru a ne mbunti betonul?

Crile vechi de istorie ne-au nvat c betonul roman era compus doar din trei pri: o pasta de var hidratat
(stins); cenusa pozzolanica de la un vulcan din apropiere; si cateva roci de marimea pumnului. Daca aceste
componente ar fi fost amestecate impreuna si ar fi puse in opera in modul in care se face betonul modern,
rezultatul cu siguranta nu ar trece testul timpului. Enigma care obsedeaza mintea multor specialisti in beton
este cum faceau acei romani din vremea lui Hristos sa construiasca astfel de constructii complicate si
totusi rezistente la testul timpului asa cum se vede pe harta actuala a Romei?

Cea mai neobinuit constructie roman, ce descrie cel mai bine


progresul lor tehnic, este Pantheonul, o cladire cu fatada de caramida ce
a rezista ravagiilor trecerii timpului intr-o stare aproape perfecta, ezand
magnific n cartierul de afaceri din Roma. Poate c longevitatea sa este
descrisa de ctre scopul su de a onora toti zeii. Mai presus de toate,
aceast cldire umilete inginerul modern nu numai prin splendoarea sa
artistic ci mai ales deoarece nu exist bare de otel pentru a contracara
marile fore de ntindere asa cum ar fi nevoie pentru a consolida betonul
modern. Descrierea acestei mari cladiri circulare ne spune multe despre
inteligenta constructorilor sai; a fost proiectata pentru a conine o minge
imaginara, si are aproape 44 m in diametru avand un perete sub forma
unor fuste ce cad de pe circumferinta sa. In centrul domului este o
deschidere de 6 metri mentinuta de un inel de bronz sprijinit pe un inel de
caramizi integrat in domul din beton. Aceasta deschidere ingenioasa
admite lumina soarelui pentru a-i ilumina interiorul. Pardoseala de
marmur, usor curbata, asigura drenajul iar canelurile complexe din pereti si tavan sunt doar cteva din
caracteristicile de design atent facut.

Rezolvarea enigmei betonului stravechi a constat din doua studii: unul a


presupus intelegerea chimiei, iar celalalt a fost de stabilirea a modului de
punere in opera a betonului stravechi. Pentru a-i intelege compozitia
chimica, trebuie sa mergem inapoi in timp mult inainte de Moise.
Popoarele din Orientul Mijlociu faceau peretii pentru fortificatiile si casele
lor prin turnarea de argila umeda intre cofraje, ceea ce se anumea
adesea paianta. Pentru a proteja suprafetele de argila de eroziune, cei
din vechime au descoperit ca un strat umed si subtire de calcar alb
calcinat se va combina chimic cu gazele din aer pentru a produce un scut
dur de protectie. Putem doar banui ca evenimentul descoperirii pseudo-
betonului s-a intamplat aprox 200 ani inainte de Hristos cand s-a aplicat
un strat de var pe un perete facut din cenusa vulcanica, pozzolanica, din apropierea orasului Pozzuoli din
Italia.

O reactie chimica a avut loc intre componentele chimice din peretele de


argila vulcanica (dioxid de siliciu si cantitati mici de alumina si oxid de fier)
si stratul de var stins (hidroxid de calciu) aplicat pe perete. Mai apoi au
descoperit ca amestecand o cantitate mica de cenusa vulcanica sub
forma de pudra fina cu varul umed s-a putut obtine un strat mai gros, dar
a mai produs si un produs durabil ce putea fi scufundat in apa ceva ce
tencuiala din var umed si nisip simplu nu putea face.

Pentru a explica aceasta diferenta chimica trebuie sa examinam structura


atomica. Tencuiala obisnuita este facuta din var stins si nisip obisnuit.
Acest nisip are o structura atomica cristalina unde dioxidul de siliciu este
atat de condensat incat nu sunt goluri atomice in reteaua sa moleculara
pentru a permite moleculei de hidroxid de calciu din var sa intre si sa
reactioneze. Acelasi lucru este adevarat si pentru contactul dintre varul
stins si pozzolan. Pozzolanul are in structura sa dioxid de siliciu amorf cu
multe goluri in structura sa moleculara. Dupa amestecarea de var stins
cu pozzolan, hidroxidul de calciu intra in golurile atomice pentru a forma
un gel ce expandeaza in beton, unind bucatile de roca una de alta.
Forma de prezentare ca praf fin a cenusii pozzolanice asigura o mre
suprafata ceea ce imbunatateste reactia chimica. Gsim asemanari intre
chimia complexa a gelului antic liant de beton cu substana chimic a
gelului modern liant de beton. Asa ca gelul pozzolan+var a fost cel care a creat durabilitatea betonului antic.

Explicarea punerii in opera a vechiului beton a rezolvat a doua parte a


enigmei. Fr indoial, si cercetarile facute de Ministerul Constructiilor au
jucat un rol important aici. Numai chimia nu poate face un beton bun.
Oamenii fac betonul bun, iar specialistii din Minister au revendicat ca au
acea expertiza. Dei un nou produs denumit beton compactat cu
compresorul fusese recent dezvoltat, perfectionismul celor din proiectare
l-a facut sa fie ales ca si candidat economic pentru construcia barajului.
In 1987, corpul ingineresc din Ministerul Constructiilor din SUA a construit
marele baraj Upper Stillwater Dam folosind beton compactat cu
compresorul in partea de rasarit a statului Utah. Acel beton consta dintr-
un amestec de 40 % ciment Portland si de 60 % cenusi zburatoare, un
produs secundar de la termocentrale. Printr-o coincidenta, cenusa zburatoare continea aceiasi compusi
amorfi de dioxid de siliciu ca si cenusa vulcanica. Iar cimentul Portland hidratat a eliberat calciul identificat si
in formula betonului antic.

Cand Bureau of Reclamation a amestecat aceste doua componente


pentru barajul lor, s-a format un gel de lipire pentru a lipi una de alta
bucile inerte de roca. Pietrele au fost folosite ca un filler puternic in
acelasi mod in care este folosit producerea betonului standard. De aceea
putem cu usurinta corela moleculele de hidroxid de calciu din cimentul
Portland cu cele din varul antic, iar dioxidul de siliciu amorf din cenusile
zburatoare pozzolanice de dioxidul de siliciu amorf din cenusile vulcanice
pozzolanice. Astfel ca am stabilit o legatura rezonabila intre
componentele din beton care formeaza gelul respectiv atat pentru
betonul modern cat si pentru cel antic.

Asemanarea ingredientelor la betonul modern si cel vechi a fost explicata, dar lucrurile nu constau din atat.
Studiile asupra punerii lui in pera sunt foarte importante pentru a produce un beton durabil. Ministerul
Constructiilor a amestecat componentele sale (ciment, cenusa si piatra) cu cat mai putina apa posibil pentru
a obtine un beton vrtos, fara scurgere; l-a intins in straturi pe baraj; si l-a indesat folosind compresoare
mari cu vibratie pentru a produce o noua clasa de beton.

Cei din vechime amestecau manual componentele (varul


stins si argila vulcanica) intr-un vas pentru mortar cu
foarte putina apa pentru a obtine o compozitie aproape
uscata; se transporta pana in santier in cosuri plasandu-l
peste un strat pregatit anterior de pietre; si apoi incepeau
sa indese mortarul in stratul de pietre. Din fericire avem
dovezi. Vitruvius, un renumit arhitect roman (aprox. 20
i.Hr.), a mentionat acest proces, plus faptul ca
instrumente speciale de compactare erau folosite pentru
a construi peretii unei cisterne. Este asta important? Da,
deoarece compactarea structurii moleculare prin
indesare a redus necesarul de apa, care era o sursa de
goluri si defecte. Dar, de asemenea, ambalarea foarte
compacta produce gel de unire mai mult dect s-ar fi
ateptat n mod normal. Prin urmare, avem o asemanare
intre practicile de punere in opera antice si cele
compactate de un compresor cu vibratie, care este cea de compactare puternica a materialelor la plasarea
acestora.

Am invatat ca vechiul beton era un simplu amestec de var stins si cenusa vulcanica (pozzolan) in anumite
proportii pentru a indeplini cerintele arhitectului roman. Am mai invatat ca romanii foloseau metoda de
punere in opera prin compactarea mortarului lor vartos in golurile stratului de piatra. i destul de interesant,
noul beton care a fost dezvoltat de ctre Biroul de Recuperare a urmarit ndeaproape pe cel al celor din
vechime. Deci, putem presupune cu uurin c noua clas de beton generata la Upper Stillwater Dam va
dura poate tot 2000 de ani ca si vechiul beton roman.

dupa David Moore, PE

Articole de interes pe aceeasi tema:

Cum isi amestecau romanii betonul (0)

Publicat in Betoane, Mortare.

de admin 26/11/2011