Sunteți pe pagina 1din 59
Faxmedia Consulting HOTEL MAJESTIC, MAMAIA 02 – 09 iulie 2017 Curs: „ Managementul timpului, priorită

Faxmedia Consulting

HOTEL MAJESTIC, MAMAIA 02 09 iulie 2017

Curs: Managementul timpului, priorităților și stresului

Formator: Daniel PAGU Coordonator: Alexandru ANTON
Formator: Daniel PAGU
Coordonator: Alexandru ANTON

“Nu supravietuiesc speciile cele mai inteligente,

nici cele mai puternice, ci cele mai usor adaptabile

Charles Darwin

STRESUL INFOGRAFIC

STRESUL – INFOGRAFIC • În România 62,6% din angajaţi considera că sunt afectaţi de stres. •

În România 62,6% din angajaţi considera că sunt afectaţi de stres.

Ca frecvenţă, stresul reprezintă a doua problemă de sănătate a lucrătorilor (după afectiunile musculo-scheletale).

50%-60%

Stresul se află la originea a 50 până la 60 la sută din absenteism.

8/10

8 din 10 manageri din UE considera că stresul este un factor

îngrijorător la locul de muncă.

< 30%

Dar mai puţin de 30% dintre aceştia au implementat măsuri pentru a face faţă acestui risc.

4/15 • La nivel mondial, 4/15 persoane sunt afectate de anxietate şi de depresie, tulburări

4/15

La nivel mondial, 4/15 persoane sunt afectate de anxietate şi de depresie, tulburări aflate în legătură cu stresul.

de depresie, tulburări aflate în legătură cu stresul. + 50% • Potrivit statisticilor, femeile sunt cu

+ 50%

Potrivit statisticilor, femeile sunt cu aproximativ 50% mai vulnerabile la stres decât bărbaţii.

Stresul - factori favorizatori

O strategie ineficientă de gestionare a emoţiilor puternice

Sedentarismul şi o alimentaţie nesănătoasă

Comunicarea ineficientă

Volumul excesiv de muncă

Hartuirea psihologică

STRES

Efectele stresului

nelinişte

anxietate

furie

dificultate de relaxare teamă Nefericire

depresie

panică

dificultate de relaxare teamă Nefericire depresie panică migrene ingrijorare nervozitate agitaţie irascibilitate

migrene

ingrijorare

nervozitate

agitaţie

irascibilitate

hipertensiune

oboseală

insomnie

Soluţii pentru gestionarea stresului

mindfulness

managementul emoţiilor

tehnici de relaxare

educaţia despre

comunicare

intâlnirile cu prietenii

recunoştinţa

optimismul

exerciţiile fizice

alimentaţia echilibrată

conştientizarea valorilor

personale

excursiile în natură

atitudinea raţională

timpul petrecut cu familia

hobby-urile

muzica

odihna

Renunţă la stres! CUM?

1. managementul stresului, al furiei şi al emoţiilor puternice;

2. imbunătăţirea strategiilor de a face faţă

situaţiilor dificile din viaţa de zi cu zi;

3. dezvoltarea inteligenţei emoţionale;

4. creşterea calităţii relaţiilor cu cei din jur.

Constientizarea conceptului de management al

timpuli, prioritatilor si stresului.

Stresul este un fenomen psihosocial complex ce decurge din confruntarea

persoanei cu cerinţe, sarcini, situaţii,

care sunt percepute ca fiind dificile,

dureroase sau de mare importanţă

pentru persoana respectivă (Băban,

1998).

Răspunsul de “luptă sau fugi” este reacţia

organismului la o situaţie stresantă, în care

creierul produce o cantitate foarte mare de norepinefrină şi adrenalină, care se traduce printr-un nivel crescut de energie, activare

fiziologică puternică, contractarea muşchilor şi

acel sentiment că “ceva” trebuie făcut imediat.

Stresorii sau factorii de stres sunt

evenimente/situaţii externe sau

interne, reale sau imaginare,

suficient de intense sau frecvente

care solicită reacţii de adaptare din

partea individului

Există o serie de factori de stres / potenţiali factori stresori:

boală fizică sau psihică,

abuz fizic, emoţional sau sexual,

situaţie financiară precară,

probleme la locul de muncă: supraîncărcarea muncii, condiţii proaste de lucru, lipsa de resurse, probleme de comunicare cu colegii, cu şefii, responsabilitate prea mare, schimbări organizaţionale, schimbarea locului

de muncă,

familia – probleme de comunicare în familie, divorţul, decesul unui membru al

familiei, conflicte cu fraţii, violenţa în familie, alcoolismul,

prietenii conflicte cu prietenii, lipsa prietenilor, lipsa suportului social,

dezastre naturale (cutremure, inundaţii) sau atacuri teroriste, războaie civile,

propria persoană – lipsa de încredere, nemulţumire faţă de aspectul fizic,

deciziile luate de-a lungul vieţii etc.

Organismul uman scanează şi evaluează în permanenţă mediul extern şi intern şi

răspunde, în consecinţă, acestor evaluări.

Evenimentul sau situaţia (real/imaginar,

extern/intern) pot fi percepute ca fiind:

• ceva neutru, lipsit de interes şi irelevant pentru organism;

• ceva pozitiv, benefic;

• ceva negativ, ameninţător sau periculos.

Aceeaşi situaţie de viaţă poate fi evaluată complet diferit de către mai multe persoane. În acelaşi timp, aceşti factori cu potenţial stresant sunt foarte diferiţi prin însăşi natura lor:

unii pot fi mai uşor schimbaţi (de exemplu, o greşeală făcută

de către un angajat care a comandat insuficientă hârtie de xerox, poate fi destul de uşor rezolvată prin suplimentarea comenzii iniţiale),

alţii pot fi doar diminuaţi (cum ar fi o condiţie medicală cronică care poate fi monitorizată şi tratată mai bine),

iar alţii sunt nemodificabili (precum decesul cuiva drag),

singura soluţie pentru aceştia din urmă fiind acceptarea lor (Roesch, Weiner, Vaughn, 2002).

Resurse personale de a face faţă la factorii

de stres. Stil de gândire şi interpretare

Resursele individuale de adaptare la stres sunt

definite ca fiind:

capacitatea cognitivă

emoţională

şi comportamentală

Acestea au rolul de a reduce, stăpâni sau tolera

solicitările interne sau externe, care depăşesc capacitatea de răspuns automată a organismului.

Adaptarea la stres implică atât existenţa unor resurse

reale (intelectuale, emoţionale, fizice, sociale etc.) si

autoevaluarea propriilor resurse pentru a face faţă evenimentelor evaluate ca fiind negative sau

ameninţătoare (evaluare secundară).

Există o discrepanţă între resursele reale de răspuns

şi evaluarea acestor resurse (prezenţa unor reale

resurse care, însă, sunt evaluate de persoana în cauză ca fiind insuficiente), care generează de cele

mai multe ori starea de stres.

Exemplu: să considerăm situaţia

concretă a pierderii locului de muncă.

Resursele reale: Ex. omul este bine pregătit din punct de

vedere profesional, are experienţă de muncă, un CV bogat,

are un bagaj de cunoştinţe profesionale pe care se poate

baza, îşi poate depune CV-ul în mai multe locuri, va merge la interviuri etc.

Evaluarea individului: Ex. „mi-am pierdut jobul

grav. E criză, n-o să mai găsesc nimic altceva, nu văd nicio

soluţie. O să ajung să nu-mi pot plăti facturile, va trebui să plec din oraş”. Această interpretare va genera o stare puternică de stres.

Factori individuali, cum sunt acceptarea necondiţionată, încrederea în propria persoană, asertivitatea, optimismul sau sentimentul de autoeficacitate sunt factori de protecţie împotriva stresului.

e foarte

Resurse sau mecanisme de coping:

adoptarea unei atitudini proactive,

căutarea suportul social (a prietenilor, a familiei, a specialiştilor),

rezolvarea de probleme,

căutarea de informaţii,

activităţi de relaxare,

umorul,

religia,

reevaluarea pozitivă.

Răspunsul la un eveniment, evaluat ca

fiind stresant, poate fi diferit:

1) acţiune directă asupra stresorului; 2) căutare de informaţii despre stresor; 3) evitare şi neimplicare; 4) utilizarea unor mecanisme de coping (negarea

existenţei stresorului sau refocalizarea pe altceva,

reinterpretarea stresorului ca fiind ceva pozitiv,

raţionalizarea, gândirea magică etc.).

Reacţii la stres

1. Reacţii fizice/fiziologice:

dureri de inimă,

palpitaţii;

apetit alimentar scăzut sau crescut;

indigestii frecvente;

insomnii; crampe sau spasme musculare,

dureri de cap sau migrene;

transpiraţii excesive, ameţeli, stare generală de rău;

constipaţii sau diaree (nemotivate medical); oboseală cronică;

Reacţii la stres

2. Reacţii cognitive:

blocaje ale gândirii;

deficit de atenţie;

scăderea capacităţii de concentrare;

dificultăţi în reamintirea anumitor lucruri;

flexibilitate redusă;

diminuarea creativităţii.

Reacţii la stres

3. Reacţii emoţionale:

iritabilitate crescută,

scăderea interesului pentru domenii care reprezentau înainte pasiuni sau hobby-uri;

pierderea interesului pentru prieteni;

instabilitate emoţională;

anxietate; tristeţe sau chiar depresie;

reprimarea emoţiilor;

dificultăţi în angajarea în activităţi distractive sau

relaxante ;

Reacţii la stres

4. Reacţii comportamentale:

performanţe scăzute la locul de muncă sau la şcoală;

fumat excesiv; consum exagerat de alcool;

tulburări de somn;

management ineficient al timpului;

izolarea de prieteni;

preocupare excesivă pentru anumite activităţi;

comportamente agresive.

IMPORTANT !

Stresul (reacţiile neplăcute) are o dublă

determinare:

una din partea stimulului (a factorilor stresori),

alta din partea individului care interpretează

situaţia (resurse personale, stil de gândire şi

interpretare).

Acest lucru înseamnă că avem o mare influenţă asupra propriilor stări de stres, atât în bine, cât şi

în rău. Avem responabilitatea, dar şi puterea de a schimba lucrurile.

Modalităţi de management

al stresului

1. Identificarea şi monitorizarea factorilor de stres

identificarea factorilor de stres (cum ar fi, supraîncărcarea

muncii, lipsa de suport şi comunicare, lipsa de resurse, probleme medicale, conflicte în familie etc.);

anticiparea perioadelor de stres şi realizarea unui plan de

acţiune pentru a face mai bine faţă (de exemplu, în

apropierea unor termene limită pentru finalizarea proiectelor

la locul de muncă, în preajma unui eveniment important în

familie etc.)

2. Conştientizarea propriilor reacţii la

stres

identificarea şi exprimarea emoţiilor faţă de anticiparea

evenimentului/ situaţiei (precum anxietate, iritabilitate, discomfort, frustrare, deznădejde etc.);

identificarea reacţiilor emoţionale imediate (cum ar fi,

iritabilitatea) şi de lungă durată (de exemplu, neajutorare,

apatie) faţă de eveniment/situaţie;

identificarea reacţiilor comportamentale, fiziologice şi

cognitive privind evenimentul (izolare, evitare, renunţare; dureri de stomac, dureri de cap, lipsa poftei de mâncare,

insomnii; randament scăzut la şcoală sau la muncă, probleme de concentrare, tulburări de memorie, dificultăţi în rezolvarea de probleme, în luarea de decizii etc.).

3. Dezvoltarea unor abilităţi şi comportamente

de management al stresului

dezvoltarea asertivităţii;

dezvoltarea comunicării pozitive cu ceilalţi;

identificarea şi rezolvarea conflictelor, atunci când

apar;

învăţarea metodelor de rezolvare a problemelor şi de luare a deciziilor;

îmbunătăţirea managementului timpului;

învăţarea unor metode de relaxare.

4. Stabilirea şi menţinerea unui

suport social adecvat

solicitarea ajutorului direct şi

receptivitate faţă de acesta;

dezvoltarea şi menţinerea relaţiilor sociale.

5. Dezvoltarea unui stil de viaţă sănătos

adoptarea unor comportamente alimentare

sănătoase;

practicarea regulată a exerciţiilor fizice;

practicarea unor exerciţii de relaxare;

consum responsabil/moderat de alcool, cafea sau

alte excitante pentru sistemul nervos;

cultivarea unor pasiuni, hobby-uri.

6. Dezvoltarea încrederii în propria

persoană şi acceptarea necondiţionată

stabilirea unor scopuri şi obiective realiste, „ce vreau eu de la viaţa asta?”;

stabilirea priorităţilor şi a limitelor personale;

participarea la activităţi care dezvoltă

încrederea în sine.

Modelul simplificat, care leagă toate aceste

elemente, ar putea fi unul de tip ABC, unde:

A evenimentul activator, factorii de stres;

B – resursele personale şi felul în care persoana evaluează balanţa: factori de

stres-capacităţi de adaptare;

C – reacţii emoţionale, fiziologice, cognitive şi comportamentale.

Exemplificare

1. se identifică factorii de stres actuali sau potenţiali;

2. se evaluează resursele personale şi caracteristicile

generale de a evalua factorii de stres (convingeri centrale, gânduri automate);

3. se identifică reacţiile specifice (cum se comportă,

se simte persoana);

4. în funcţie de condiţiile specifice identificate (A-B-

C), se intervine pe rând sau în acelaşi timp, la unul, la două sau la toate cele trei aspecte.

Intervenţii centrate pe individ

dezvoltarea de abilităţi, pentru a rezolva problemele

practice, cu efect direct asupra factorilor de stres,

modificarea stilului de gândire şi interpretare,

creşterea încrederii în propria persoană

abordarea unei atitudini ce denotă un optimism asumat

managementul simptomelor, al reacţiilor la stres.

Consiliere sau coaching pentru dezvoltarea unor

abilităţi de coping orientate pe problemă:

rezolvare de probleme

abilităţi de comunicare

asertivitate

managementul timpului

Consiliere sau coaching pentru

dezvoltarea unor abilităţi de coping

restructurare cognitivă (creşterea

încrederii, reinterpretare pozitivă

etc.)

Consiliere psihologică pentru dezvoltarea unor

abilităţi de coping orientate pe reacţii

tehnici de relaxare - relaxarea

musculara progresiva

TEHNICI CENTRATE PE INDIVID IN MANAGEMENTUL STRESULUI

Autocunoaşterea

„Cunoaşte ceea ce nu cunoşti”. Conştientizarea propriilor nevoi de

dezvoltare creează o atitudine activă şi propensiune spre acumulare de noi

cunoştinţe şi abilităţi.

„Identifică ce ţi se potriveşte”. O persoană foarte energică, care

iubeşte riscul şi stimularea, va fi complet nemulţumită şi va trăi un nivel

crescut de stres într-o funcţie ce presupune sarcini repetitive şi

plictisitoare; în acelaşi timp, o persoană mai puţin energică, temătoare, nu se va descurca foarte bine într-un loc de muncă foarte solicitant.

Cunoaşterea propriilor dorinţe, a punctelor tari şi a celor slabe, a

valorilor personale permite impunerea şi menţinerea unor limite adecvate la locul de muncă.

Dezvoltarea continuă este foarte importantă, la fel cum este şi

conştientizarea propriilor limite şi evitarea extenuării, prin depăşirea acelor

limite.

Acceptarea necondiţionată şi

încrederea în propria persoană

O persoană care se acceptă pe sine, fără să se autoevalueze global, va putea să primească şi să utilizeze feedback-ul

primit inclusiv criticile constructive – fără a deveni

defensivă. Spre exemplu: „Nu am reuşit azi să termin raportul, dar acest lucru nu înseamnă că sunt o persoană incompetentă. Mâine o să am grijă să recuperez”.

Încrederea în anumite abilităţi proprii permite unei persoane

să le utilizeze la maximum pentru a-şi îndeplini scopurile şi o fac mult mai atractivă pentru angajatori. „Am cunoştintele

necesare, ştiu unde găsesc informaţiile de care am nevoie,

cer ajutor dacă nu mă descurc. În final, orice problemă are o soluţie”.

Toleranţa la frustrare şi la disconfort

Primirea de feedback critic, dar constructiv, asupra

performanţei este modalitatea prin care oamenii

învaţă, se dezvoltă şi îşi cresc satisfacţia în muncă.

Disconfortul resimţit în astfel de situaţii este bine să

fie considerat ca fiind ceva neplăcut, dar tolerabil – iar câştigurile ulterioare merită tot efortul. O greșeală este și o oportunitate de învățare.

Orientare pe termen lung

Modificările rapide care au loc pe piaţa muncii solicită o

focalizare pe termen lung şi un management încrezător, capabil să reziste presiunilor de a acţiona pentru câştiguri rapide.

Luarea de decizii în grup, într-un mod participativ necesită uneori mai mult timp, dar câştigurile pe termen lung sunt evidente, datorită faptului că oamenii susţin şi menţin mult

mai bine o decizie la care au participat.

Pe termen scurt, s-ar putea ca un angajat să prefere să fie la

zi cu toate sarcinile şi îndatoririle care-i revin, dar pe termen

lung ar avea şi mai mult de câştigat dacă, din când în când,

şi-ar susţine şi ajuta colegii de muncă.

Asumarea riscurilor

Deciziile NU sunt întotdeauna de tip „alb-negru”.

Uneori, indivizii sunt nevoiţi să aleagă varianta cea mai probabilă, fără a avea certitudinea succesului.

În astfel de condiţii, pentru a ne simţi mai confortabili cu acest gen de situaţii, este

recomandat să luăm în considerare faptul că

indecizia, incapacitatea de a lua o decizie are consecinţe mult mai negative.

Moderaţie sau cumpătare

Pentru a evita epuizarea, indivizii trebuie să fie atenţi să nu

devină obsesivi şi supraimplicaţi în muncă. Se recomandă să

ia pauze regulate, chiar dacă oamenii simt nevoia şi dorinţa de a continua să lucreze. Este indicat să se menţină un

echilibru între muncă şi viaţa personală.

Este recomandată adoptarea unei atitudini moderate în

relaţiile şi discuţiile cu colegii. Negocierea şi rezonabilitatea

vor crea un mediu de muncă mai puţin stresant.

Menţinerea unor limite adecvate în ceea ce priveşte relaţiile cu colegii. Adoptarea unei atitudini deschise, prietenoase, de

sprijin reciproc este foarte benefică la locul de muncă, dar nu

trebuie depăşite anumite limite.

Responsabilitatea emoţională şi

comportamentală

Fiecare individ trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru ceea ce simte, pentru cum percepe locul său de muncă şi cum

răspunde la felul în care este tratat. Este foarte posibil ca

fiecare loc de muncă să conţină elemente disfuncţionale, dar a continua să blamăm şi să dăm vina pe aceste lucruri

negative nu face decât să ne perpetueze postura de victimă şi

să ducă la epuizare nervoasă.

Responsabilitatea emoţională poate reduce timpul şi energia

pe care angajaţii şi managerii le alocă şi care se fac simţite în

reacţiile negative pe care aceştia le manifestă vizavi de

circumstanţe frustrante de la locul de muncă. Utilizând altfel timpul şi canalizându-şi energia în alte direcţii, pot căuta şi găsi soluţii pentru aceste situaţii neplăcute.

Angajament şi auto-direcţionare

Nu are niciun rost să aşteptăm ca lucrurile să se mişte de la sine sau oamenii să ne ajute pur şi simplu. E bine să dezvoltăm o atitudine proactivă. Dacă vedem o problemă, acţionăm şi iniţiem

schimbarea. Dacă dorim sprijin, îl cerem, iar dacă observăm colegi

foarte stresaţi şi depăşiţi de situaţie, mergem şi le oferim ajutorul nostru.

Oamenii care ştiu ce vor nu simt nevoia să concureze cu colegii lor,

ei îşi urmăresc propriile obiective şi nu simt invidie pentru ceea ce obţin alte persoane. Noncompetivitatea înseamnă libertatea de a avea relaţii de sprijin reciproc cu colegii de muncă şi nu poate duce

decât la creşterea eficienţei fiecărui individ în particular şi a echipei în general. Bineînţeles, pe de altă parte, competitivitatea corectă

între departamente ale organizaţiei poate aduce o mulţime de beneficii.

Flexibilitatea

Anticiparea schimbării, mai degrabă decât aşteptarea ei, poate

reduce impactul negativ.

Cercetările au arătat că acei manageri care nu fac faţă bine la stres se tem de schimbare, tind să fie inflexibili şi au abilităţi scăzute de rezolvare de probleme.

Cei care fac bine faţă stresului percep schimbările

organizaţionale mai degrabă ca fiind provocări decât

ameninţări, sunt foarte flexibili şi deschişi la a încerca şi testa noi modalităţi de abordare şi rezolvare a problemelor. Supervizorii eficienţi nu dictează procedurile, nepermiţând

niciun fel de flexibilitate din partea angajaţilor.

Gândirea obiectivă

Mediul modern de muncă nu este un loc potrivit pentru

gândirea de tip magic (cum ar fi, „Totul va fi bine. Lucrurile se

vor rezolva de la sine”). Pentru a supravieţui, trebuie să ne menţinem cu picioarele pe pământ, să păstrăm contactul cu realitatea, chiar dacă, de multe ori, această realitate ne

dezamăgeşte şi nu este aşa cum ne-am fi dorit să fie.

Cel mai bine este să lăsăm la o parte miturile despre cum

acţionează oamenii. Este indicat să învăţăm că cea mai bună

cale de a obţine maximum de la oameni este apelul la

propriul lor interes, propriile lor scopuri şi nu prin moralizări referitoare la ce şi cum „ar fi trebuit” să facă un anumit lucru.

Acceptarea realităţii

Indiferent de cât de bine un individ se descurcă ca

angajat sau manager, este foarte puţin probabil că

va reuşi în TOT ceea ce-şi propune.

Acceptarea realităţii este modalitatea prin care

putem evita să reacţionăm în mod exagerat şi

deloc benefic, atunci când lucrurile nu merg aşa

cum ne dorim şi ne permite să ne revenim şi să

o luăm de la capăt de fiecare dată.

În funcţie de ţinta intervenţiei şi caracteristicile stresorilor, tehnicile centrate pe individ pot presupune dezvoltarea şi

exersarea mai multor abilităţi:

abilităţi de acţiune – în care acţionăm pentru confruntarea

cu problema care cauzează stresul, adesea prin schimbarea

mediului sau a situaţiei în sine;

abilităţi cognitive şi emoţionale atunci când nu avem

puterea de a schimba situaţia în sine, dar putem schimba

modul de interpretare al situaţiei şi emoţiile sau trăirile pe care le avem faţă de acea situaţie dată;

abilităţi de acceptare – în cazul în care ne confruntăm cu

situaţii pe care nu le putem schimba şi nici nu ne putem controla emoţiile, atunci trebuie să acceptăm situaţia şi să trăim cu ea.

Relaţia dintre gânduri şi emoţii (Andreescu şi Liţă, 2006)

CEEA CE GÂNDIM

Îmi va fi imposibil să

N-am să reuşesc niciodată

N-am nimic special care să mă scoată în evidenţă

Dacă voi uita ceea ce am de spus, va fi groaznic…

Dacă a făcut un accident

?

CEEA CE SIMŢIM

DESCURAJARE

DISPERARE

INFERIORITATE

ANXIETATE NELINIŞTE, PANICA

N-ar fi trebuit să-l critic atât de dur

VINOVĂŢIE

N-ar fi trebuit să fac greşeala asta

RUŞINE

Iarăşi încearcă să profite de mine

FURIE

Managementul timpului

Managementul timpului

A face managementul timpului nostru trebuie să devină un

ritual, un obicei de zi cu zi.

Nu e suficient să avem în minte o listă vagă de priorităţi.

Ca să funcţioneze şi să dea randament pentru noi,

managementul timpului trebuie aplicat „indiferent ce se

întâmplă”.

E singura metodă prin care vom putea rămâne concentraţi pe ceea ce este cu adevărat important de-a lungul unei zile.

Pasul 1.

STABILIREA PLANULUI PENTRU ZIUA RESPECTIVĂ

Gândiţi-vă care sunt activităţile, acţiunile prin care

vă puteţi apropia mai mult de obiectivele şi scopurile

dumneavoastră.

Ce v-ar face ca, la sfârşitul zilei, să simţiţi că aţi fost

cu adevărat productiv(ă)?

Nu staţi prea mult să vă gândiţi, lucrurile importante

cu siguranţă vă vor veni în minte în maxim 3-5

minute.

Pasul 2. REFOCALIZAREA

Puneţi-vă ceasul, telefonul sau calculatorul să vă sune la fiecare oră.

Când sună, luaţi o pauză din ceea ce faceţi, respiraţi adânc, uitaţi-vă la lista dumneavostră şi verificaţi

dacă aţi reuşit să fiţi productiv(ă) în ora care a

trecut.

Uitaţi-vă, apoi, la agenda cu lucrurile de făcut şi

reamintiţi-vă ce v-aţi propus să faceţi în ora

următoare.

Faceţi managementul timpului, oră cu oră, nu lăsaţi orele să decidă pentru dumneavostră.

Pasul 3. EVALUAREA

La sfîrşitul zilei, închideţi calculatorul, registrele sau

aparatele de lucru şi evaluaţi-vă ziua.

Treceţi în revistă ce anume a funcţionat, pe ce

anume v-aţi concentrat, unde şi ce anume v-a

distras, ce aţi învăţat, astfel încât să fiţi mai productiv(ă) în ziua care vine.

Pasul 4. STABILIREA AGENDEI ZILNICE

Notati in agenda activitatile care le aveti de realizat.

Verificati periodic si bifati activitatile realizate

Treceti in revista in fiecare dimineata cand incepeti

activitatea ce aveti de facut (urgente si mai putin

urgente)

Planificati pentru urmatoarea zi lucrurile care au ramas

de facut si lucruruile importante.

NU UITAŢI!

Îngrijorarea începe în momentul identificării unei „ameninţări’’ sau a unei probleme şi ia sfârşit în momentul soluţionării ei.

Cu cât veţi rezolva mai rapid problema, cu atât se va scurta durata îngrijorării.

Nu există niciodată destule date care să vă dea certitudinea că aţi luat o

decizie corectă; întotdeauna există riscuri.

Dacă problema a fost definită riguros şi aţi evaluat căile de soluţionare, consideraţi că este o probabilitate foarte mare să acţionaţi corect.

Dacă aţi început să acţionaţi conform uneia dintre decizii, analizaţi-o atent.

Deciziile se bazează pe analiza argumentelor pro şi contra, a consecinţelor favorabile şi nefavorabile. Nu vă concentraţi atenţia doar asupra argumentelor contra. Luaţi în considerare şi avantajele, pentru a nu regreta luarea unei decizii.