Context

Poezia Floare albastra, scrisa in 1872 si publicata in revista Convorviri literare in 1873, este o
capodopera a lirismului eminescian din etapa de tinerete, care anunta marile creatii ulterioare,
culminand cu Luceafarul. Dezvoltare a unui motiv poetic european intr-o viziune lirica proprie,
Floare albastra poate fi considerata o poezie-nucleu a romantismului eminescian.

1. Evidentierea unor trasaturi care fac posibila incadrarea poeziei studiate intr-o tipologie,
intr-un curent cultural/literar, intr-o orientare tematica

In Floare albastra sunt asociate, in maniera romantica, mai multe specii literare:poem filosofic,
eglota (idila cu dialog) si elegie (poezie in care sunt exprimate sentimente de tristete, regret,
melancolie).

Tin de romantism: tema (iubirea si natura, conditia geniului, aspiratia spre absolut), motivele literare,
atitudinea poetica, amestecul speciilor, dar si antiteza pe baza careia este construita poezia.

2. Prezentarea a 2 imagini/idei poetice relevante pentru tema si viziunea despre lume din
textul studiat

La romantici, tema iubirii apare in corelatie cu tema naturii, pentru ca natura vibreaza la starile
sufletesti ale poetului. Floare albastra apartine acestei teme si reprezinta ipostaza iubirii
paradiziace, prezenta in idilele eminesciene din aceasta perioada de creatie: Sara pe deal;
Dorinta; Lacul; Povestea teiului sau in secventa idilica din Luceafarul. Depaseste insa cadrul
unei idile, implicand si tema conditiei omului de geniu care aspira la absolut.

Cadrul natural feeric si protector pentru cuplul de indragostiti se realizeaza prin motive romantice
frecvente in lirica erotica eminesciana: codrul, izvoarele, prapastia, valea, luna.

In viziunea romantica, se confrunta doua moduri de existenta sau ipostaze ale cunoasterii: lumea
cunoasterii absolute, infinite, a geniului (simbolizata de culoarea albastra) si lumea iubirii concrete, a
cunoasterii terestre (simbolizata de floare).

Ca in lirismul de masti, eul liric imprumuta pe rand ipostaze umane (masculin-feminin) sau portrete
spirituale (geniu-faptura terestra) care se asociaza celor 2 lumi. Lirismul subiectiv se realizeaza prin
folosirea marcilor gramaticale ale eului liric- verbe si pronume la persoana I singular: eu am ras.

3. Ilustrarea a patru elemente de compozitie si de limbaj ale textului poetic studiat,

semnificative pentru tema si viziunea despre lume

Titlul fixeaza simbolul central, avand ca punct de plecare un motiv romantic de circulatie europeana,
ce sugereaza aspiratie spre fericire prin iubire. Motivul literar asociaza substantivul floare, care
simbolizeaza viata, si culoarea albastra, simbolul eminescian al infinitului, al marilor departari, al
idealului.

Cele 14 strofe alcatuiesc 4 secvente poetice, prin alternanta a 2 planuri, cosmic-terestru, in dialogul
celor 2 voci lirice: geniul/vocea masculina si iubita. Poezia are o compozitie romantica, fiind
structurata in jurul unei serii de opozitii: eternitate-viata, masculin-feminin, detasare apolinica-traire
dionisiaca, vis-realitate, trecut-prezent.
Prima secventa (primele 3 strofe) reprezinta monologul fetei si ia forma reprosului, tanara folosind
simbolurile eternitatii pentru a configura imaginea lumii reci a ideilor abstracte. Monologul fetei
incepe cu reprosul realizat prin adverbul iar, plasat la inceputul poeziei. Tonul adresarii este
familiar, iar in aparentul dialog alterneaza propozitii afirmative si negative, interogative si
exclamative. Termenii populari sustin adresarea familiara, iar cele 2 apelative, sufletul vietii mele si
iubite, dispuse simetric la inceputul si la sfarsitul primei interventii a fetei, exprima iubirea sincera.

In prima strofa, universul spiritual in care geniul este izolat se configureaza prin enumeratia
simbolulilor eternitatii-mortii: Iar te-ai cufundat in stele/Si in nori si-n ceruri nalte?. Aspiratia spre
cunoastere absoluta este sugerata de metafora rauri in soare/Gramadesti-n a ta gandire si de
miscarea ascensionala.

Domeniul cunoasterii guvernat de timpul infinit este definit prin intermediul unor metafore cu valare
de simbol: intunecata mare-misterul genezei; campile asire-universul de cultura si Piramidele-n
vechite/Urca-n cer varful lor mare- universul de creatie umana proiectat cosmic.

Avertismentul final Nu cata in departare/Fericirea ta, iubite!, desi este rostit pe un ton sagalnic,
cuprinde un adevar: in lumea terestra, implinirea umana se realizeaza doar prin iubire.

Meditatia barbatului ,din strofa a patra, constituie cea de-a doua secventa poetica si contine reactia
indragostitului la reprosurile fetei. Desi recunoaste adevarul din vorbele fetei, se detaseaza cu o
anumita ironie: Ah!Ea spune adevarul,/Eu am ras, n-am zis nimica.

Secventa a treia ,care contine strofele V-XII, este cea mai ampla si continua monologul fetei din prima
secventa. De aceasta data, ea adreseaza barbatului chemarea la implinirea iubirii in spatiul terestru,
in cadrul naturii feerice.

Ultima secventa poetica (strofele XIII-XIV) este a doua interventie a vocii lirice din strofa a patra si
reprezinta o continuare a meditatiei barbatului asupra iubirii trecute, pe care o proiecteaza de
aceasta data in ideal. Si te-ai dus, dulce minune/Si-a murit iubirea noastra

Simetria celor 4 secvente poetice este potentata de monologul liric al fetei, care exprima termenii
antinomici (lumea lui-lumea ei), punctat de cele 2 reflectii ulterioare ale barbatului.

Cadrul obiectiv al idilei se incheie cu despartirea, iar in planul subiectiv se accentueaza lirismul.

Daca in penultima strofa despartirea indragostitilor este temporara, in ultima strofa, separata, la
nivel formal printr-un sir de puncte de suspensie de restul poeziei, sfarsitul visului de iubire devine o
certitudine. Verbele la timpul trecut (te-ai dus, a murit) sustin tonalitatea elagiaca. Contrastul
dintre vis si realitate, dar si dintre cele 2 lumi care o clipa s-au intalnit in iubire, pentru ca apoi sa se
reaseze in limitele lor este sugerat de repetitia din penultimul vers (Floare-albastra! Floare-
albastra!...) si mai ales de versul final:Totusi este trist in lume!.

Expresivitatea are surse multiple, in plan morfologic, lexical, stilistic, fonetic si prozodic.

La nivel morfologic, verbele la prezentul etern redau lumea ideilor sau vesnicia naturii (urca, sta),
verbele la viitor din monologul fetei proiecteaza aspiratia spre iubire in reverie, iar verbele la trecut
din meditatia barbatului redau reflectia si distantarea temporala (am ras, te-ai dus, a murit). La
nivel lexical, vorbirea populara si limbajul familiar accentueaza intimitatea (incalte, nu cata).

Figurile de stil si imaginile artistice sunt numeroase: epitetul (prapastie mareata, trestia cea lina);
personificarea (izvoare plang in vale); comparatie (rosie ca marul); inversiunea (albastra-mi
dulce floare); metafora(rauri in soare)etc.
Muzicalitatea trista a poemului este sustinuta de elemente de prozodie: rima imbratisata, ritm
trohaic, masura versurilor de 7-8 silabe.

4. Sustinerea unei opinii despre modul in care tema si viziunea despre lume se reflecta in
textul poetic studiat

In opinia mea, poezia este o dezvoltare a unui motiv romantic de circulatie europeana, intr-o viziune
lirica proprie. Floare albastra isi are punctul de plecare in mitul romantic al aspiratiei catre idealul
de fericire, de iubire pura, intalnit si la scriitorul romantic german Novalis sau la poetul italian
Leopardi. Motiv romantic de circulatie europeana, de asemenea regasit si in alte texte eminesciene,
precum Calin (file din poveste) ori Sarmanul Dionis, simbolul florii albastre dobandeste aici
valoare polisemantica.

Concluzie

Poezia Floare albastra reprezinta o capodopera a creatiei eminesciene din etapa de tinerete, care
anticipeaza marile teme si idei poetice dezvoltate mai tarziu in poemul-sinteza Luceafarul.