Sunteți pe pagina 1din 2

CEI 7 ANI DE ACASA

Familia , in orice societate , joaca rolul cel mai important in formarea si socializarea
copilului , deoarece ea reprezinta cadrul fundamental in interiorul caruia sunt satisfacute
nevoile fiziologice si sociale si implinite etapele intregului sau ciclu de crestere .

Parintii sunt primii educatori din viata copilului , educatia primita de acesta pana la
sapte ani , fiind determinanta pentru dezvoltarea sa ulterioara , fiind , in primul rand , cadrul
existentei biofizice al dezvoltarii copilului , principalul obiectiv al familiei trebuie sa fie ,
pastrarea sanatatii , cresterea normal si calirea organismului . Un anumit regim igienico-
sanitar necesar dezvoltarii fizice armonioase , inseamna asigurarea unui program zilnic care
trebuie sa respecte orele de somn , activitate ,joc , plimbare , masa . Dar copilul nu are nevoie
numai de adapost , hrana si haine , familia si caminul reprezinta pentru copil si scoala
primilor ani in care se pun bazele viitoarei sale constiinte , ale tuturor trasaturilor care il vor
defini ca om intreg , ca persoana cu statut social .

Parintii reprezinta primii mentori reali in viata copilului , furnizandu-i primele repere
de orientare in lume , primele informatii si invataturi despre lucrurile si fenomenele din natura
si din societate , primele sfaturi , norme si reguli de conduita . Cresterea si educarea copilului ,
ceea ce inseamna bun pentru el , se afla intr-o dinamica permanenta de la o cultura la alta ,
de la o perioada la alta . Parintii trebuie sa devina constienti de influienta pe care o exercita in
viata copilului , sa cunoasca ca educatia data propriului copil este diferita de cele precedente ,
ca societatea viitoare va fi diferita de celelalte , iar copilul trebuie pregatit corespunzator .

Incepand cu primii ani de viata , copilul preia de la parinti gesturi , atitudini , limbajul
,exemple de comportament positive ca : sarguinta , cinstea , politetea , sociabilitatea ,
initiative creatoare , dispozitia de colaborare . Toate acestea cer calm , intelegere , rabdare ,
dragoste fata de copil . Nu frica , nu teama trebuie sa-l determine pe copil sa faca fapte bune .
Pentru a descoperi binele trebuie sa existe un cod de conduit bazat pe egala respectare atat de
copil cat si de parinti . Dragostea de bine , de adevar , are nevoie mai ales de actiune , de
descoperire a virtutilor de catre copil . Gresesc acei parinti , care ii interzic copiilor de a
apuca , de a desface jucariile , de a le pipai , a le privi si chiar de a le izbi . Activismul precum
si curiozitatea acuta de a cerceta tot ce-l inconjoara trebuie stimulate , incurajate , intelegand
copilul ca pe o fiinta autonoma .

Cultivarea dragosteai fata de frumos se realizeaza tot in familie prin pregatirea bunului
gust al copilului fata de tinuta si locuinta sa , precum sic ea de frumusetea in comportare si
relatie cu cei din jur .

Orice experienta de viata , orice relatie afectiva vor fi resimtite in functie de bazele
oferite de familie . Familia reprezinta pentru copil , structura socio-afectiva de baza , principal
structura protectoare absolute necesara existentei lui . Aici se invata limbajul si
comportamentul social , se formeaza convingeri , aspiratii , aptitudini , sentimente , trasaturi
de vointa si de caracter .

Climatul din familie influenteaza personalitatea copilului , oferindu-I zestrea de


echilibru relational si adaptiv . Acest climat din familie , se impune ca un filtru intre
influentele educative exercitate de parinti si achizitiile psihico-comportamentale , realizate la
nivelul personalitatii copilului . Toate framantarile , preocuparile , ambitiile parintilor il
strivesc pe copil intr-un mediu familial dizarmonic , este dificil pentru el ca sa-si gaseasca
unitatea interioara .

Componenta afectiva , comunicarea verbal si jocul cu copilul au un rol esential in


relatia parinte-copil . Inca de la primele cuvinte , propozitii , copilul simte nevoia sa transmita
parintilor intamplarile din viata lui . Daca parintele va fi mereu ocupat , neatent , oboist sil
va evita sa-l asculte pe copil , acesta va cauta raspunsurile in alta parte sau nu v-a cauta deloc,
firul comunicarilor rupandu-se . Numai fiind aproape de sufletul copilului , luand parte la
preocuparile lui , parintele devine sfatuitorul , punctual de rezistenta si incredere al copilului .
Succesul relatiei parinte-copil depinde de dragostea parinteasca , de iubirea neconditionata
care presupune afectiune , intelegere , asigurarea unor raporturi relationale , juste si
echilibrate . Cand copilul este iubit este mai usor de disciplinat , de modelat . Fara iubire ,
copilul va muri din punct de vedere emotional , aparand tulburari caracteriale in dezvoltarea
personalitatii . Mangaierile , cuvintele de incurajare , lauda , blandetea , atmosfera afectuoasa
arata iubirea. Cu cat legatura emotionala dintre parinte si copil este mai puternica , cu atat
posibilitatea unui comportament delicvent este mai scazuta .

Rolul parintelui in existenta copilului este fundamental , dar numai in masura in care
el gaseste forta , secretul de a creste un individ rezistent , puternic , adaptabil , echilibrat .
Strategiile educative ale familiei ,determina in mare masura personalitatea precum si
rezultatele scolare ale copiilor. Parintii sunt cheia capacitatii copiilor de a invata si de a reusi
in viata . Se spune , ca profesia de parinte este una din cele mai vechi profesii care se practica
de toti membrii comunitatii , insa putini sunt cei care se straduiesc s-o invete sistematic . Cel
mai frumos dar pe care il ofera parintii copiilor , este propria sanatate emotionala , fizica ,
spirituala , intelectuala . Copilul are nevoie de familie , dar nu de orice fel de familie .

S-ar putea să vă placă și