Nichita Stnescu

O clrire n zori
Lui Eminescu tnr

Tcerea se izbete de trunchiuri, se-ncrucise,

se face deprtare, se face nisip.
Mi-am ntors ctre soare unicul chip,
umerii mei smulg din goan frunzie.
Cmpul tindu-l, pe dou potcoave
calul meu salt din lut, fumegnd.
Ave, m-ntorc ctre tine, eu. Ave!
Soarele a izbucnit peste lume strignd.

Tobe de piatr bat, soarele crete,

tria cu acvile din faa lui
se prbuete n trepte de aer, sticlete.
Tcerea se face vnt albstrui,
pintenul umbrei mi-l crete
n coastele cmpului.

Soarele rupe orizontul n dou.

Tria i nruie sfretele-i carcere.
Sulie-albastre, fr ntoarcere,
privirile mi le-azvrl, pe-amndou,
s-l ntmpine fericite i grave.
Calul meu salt pe dou potcoave.
Ave, maree-a luminilor, ave!

Soarele salt din lucruri, strignd

clatin muchiile surde i grave.
Sufletul meu l ntmpin, ave!
Calul meu salt pe dou potcoave.
Coama mea blond arde n vnt.