Sunteți pe pagina 1din 4

Minunata lume noua a lui Aldous Huxley este scrisa inaintea altei antiutopii

devenita capodopera a genului- 1984, a lui Orwell- si prezinta o lume a viitorului mult
mai putin sumbra decat cea construita in plin avant al societatii patronate de teroare,
terorism si frica nu atat de moarte, cat de pedeapsa ce o insotea, a unui Stalin stapan pe
aproape doua continente.
Autorul insusi recunoaste in Reintoarcere la minunata lume noua ca tonul mai
putin sumbru,lumea incarcata cu optimist(mai degraba infantil si cu siguranata datorat
conditionarii genetice) si absenta mortii ori a pedepsei injositoare ori terifiante se
datoreaza cu prisosinta faptului ca si-a scris cartea inainte ca omenirea sa avorteze pe
scena politica a planetei regimurile totalitare bazate pe conformare, frica, opresiune si
represiune.
Faptul ca Hitler nu marcase inceputul celui de-al treilea Reich ori ca Stalin inca
nu impartise lumea- state, natiuni, traditii- dupa bunul lui plac face ca romanul lui Huxley
sa cunoasca ororile unei societati abrutizate nu de atingerea masinilor, ci de cea a omului.
Astfel, neavand la indemana ingredientele pe care mai tarziu Orwell le va incorpora
romanului sau, Huxley pune viitorul in mainile masinilor, a stiintei excesive, a
conditionarii ca rezultat al descoperirilor stiintifice si al aplicarii acestora cu succes.
Oarecum firesc vor disparea din peisaj moartea, batranetea, boala, caci lumea
viitorului va permite stergerea din cotidian a lucrurilor care greveaza existenta fericita a
oamenilor. Vor aparea in schimb clasele; oricat de avansata ar fi, ori poate de aceea,
societatea are nevoie de o clasificare atenta, minutioasa si exacta a membrilor ei, astefl
incat sa nu apara in niciun moment probleme legate de devenire sociala ori profesionala.
In ceea ce priveste partea sentimentala, aceasta este sublima si lipseste cu
desavarsire. Nu e nevoie de sentimente, de frustrari, atata timp cat “posedarea” femeilor
nu e interzisa, ci chiar de dorit, incurajata fiind o conduita sexuala “ortodoxa” care sa
insemna un numar cat mai mare de parteneri(care sa apartina bineinteles aceleasi clase ca
aceea din care facea parte cel care cauta sa nu ramana singur, deziderat implinit de noua
ordine sociala).
Dezvoltarea si progresul nu pot fi atinse decat printr-o clara delimitare de ceea ce
e vechi si prin urmare neinteresant si potential periculos pentru ordinea sociala. Prin
urmare, cartile sunt interzise, iar oamenii “salbatici” inchisi in rezervatii. Scarba

1
provocata de cuvintele mama, tata, nastere, dragoste e insotita totodata de paloarea in
obrajii infantililor locuitori ai acestei entitati ce se numeste Statele Unite al Lumii Noi sau
de rasul sanatos. Ceea ce ramane, insa, in substrat e problema moralitatii, nu cea a
dezvoltarii mecaniciste. Dezvoltarea personala, a omului, a modului in care se va raporta
acesta atat la sine cat si la ceilalti sunt probleme ce apar pe parcursul romanului. Cartea
nu are subiect stiintifico-fantastic, decat prin prezenta unei exacerbate prezente tehnice in
viata oamenilor. Ceea ce e important, insa, sunt oamenii; dezumanizarea e rezultatul
firesc al progresului.
Romanul reuseste sa prezinte o societate structurata si controlata dupa principiile
sistemului de casta implementat stiintific. In aceasta societate, Henry Ford este profetul
respectat. Semnul sau- T- nu e altceva decat ruperea omului de ceea ce-i fusese sprijin si
azimut timp de doua mii de ani. Spiritualitate, asadar, prezenta doar in memoria
Controlorilor Mondiali, nu si acolo unde e necesara, in launtrul individului.
Productia de serie, consumul si religia acestuia devin principalele coordonate ale
civilizatiei din anul 632 al erei Ford. Oamenii din aceasta “minunata lume noua” sunt
produsi in eprubete, eliminandu-se oroarea viviparitatii si complicatiile ori rateurile
acesteia, sexul asociat consumului unui drog euforizant- soma- avand doar rolul de a
mentine stabilitatea sociala printr-o senzatie de placere si de multumire intr-o lume ajunsa
nu doar la deplina stabilitate sociala si emotionala, ci si la deplina despiritualizare.
Pesimismul lui Huxley cu privire la ceea ce rezerva viitorul speciei umane
cladeste paginile acestei carti facand trimitere si la scrierile pline de speranta desarta ale
lui H.G.Wells. la ce sunt bune masinile, tehnica, stiinta? La recolte mai mari, la productie
mai mare, implicit la atingerea fericirii. Ceea ce tehnica nu reuseste sa dea omului pare a
fi, in viziunea lui Huxley, tocmai ce omul isi poate oferi singur si acel ceva ce il poate
gasi doar scrutand propriul eu. Dezvoltarea eului dincolo de indatoririle catre societate
sunt respinse si interzise. Canonul impus de societate si de institutiile sale inca din etapa
de conditionare si a aventurii ce insoteste drumul in eprubeta al embrionilor nu poate fi
excedat si nu are cum sa fie atata timp cat hipnopedia pare a fi bunul cel mai de pret al
acestei organizari sociale.
Antiutopie, romanul lui Huxley aduce in fata si in mainile cititorului o lume in
care fericirea e impusa cu forta, zice-se pentru binele fiecarui individ si pentru cel

2
general, al societatii. Pedepsele lipsesc sau aduc cu ele, in fapt, fericire mai mare, caci
deportarea pe vreo insula ratacita aiurea in vreun ocean, inghetat sau insorit, de asemenea
la dorinta “condamnatului”, nu poate fi socotita o pedeapsa atata timp cat, spre exemplu,
Bernard Marx si Holschmitz isi vor gasi parteneri de suferinta, alti rebeli ale unei cauze
ce nu le apartine.
Lipsa constrangerilor fatise e cauzata de acea predestinare genetica si a
conditionarii ce vine firesc pe parcursul desfasurarii unui proces eficient in urma caruia
societatea obtine in proportii controlate indivizii de care are nevoie.
Nu se face risipa, ba chiar se imbunatateste si inmulteste pana la deteriorare
materialul genetic din care vor rezulta noi si noi indivizi Alfa, Beta, Delta, Gama,
Epsilon. Consumul de orice fel, dar mai ales cel care priveste produsele scumpe este
incurajat. Moartea e indepartata, boala nu exista, nimic nu le lipseste acelor oameni,
acelor Adami si Eve decazute din drepturi nu de catre un decident divin , ci de catre
vointe pamantene. Fericirea trupului insoteste o alienare spirituala si o decadere a
sentimentului. Stresul si problemele cotidiene se gasesc scufundate in vacante de soma.
Munca in ture scrupulos coordonata, jocurile si sportul, sexul liber, dupa bunul
plac drogurile fac inutila prezenta altor mijloace de atingere a fericirii. Cartile nu exista
decat sub forma de manuale. Religia si credinta in entitati divine nu doar ca sunt absente,
ci sunt vazute ca atentatori la stabilitatea sociala.
Putinele carti ramase din veacurile de demult, ale existentei in stare aproape
salbatica a omenirii, sunt pastrate departe de ochii indivizilor acestei societati. Doar
Controlorii mai pot lua contact cu o lume pe care si ei o inteleg din ce in ce mai putin si
pe care oricum o resping ca fiind nepotrivita pentru realitatea actuala.
Problema moralitatii unei asemenea lumi, a perpetuarii unui soi de existenta in
afara esentei umanitatii ramane ca semn si avertisment din ce in ce mai aproape de
implinire.
Sterilizarea femeilor e, de fapt, sterilizarea afectiva a unei rase ce si-a cladit
suferintele si bucuriile nu pe progres tehnic, ci pe continua descoperire a comorilor ce
zaceau ascunse in launtrul spiritului si la care au contribuit inconstient, ca inscrierea
continua a experientelor pe un palimpsest purtat de fiecare individ, libertatea de a fi , cu
bucuriile si deziluziile ei.

3
Lumea rationala ce se opune in romanul lui Huxley celei anterioare erei Ford
trage dupa sine esecul si nu realizarile cu adevarat necesare omenirii. Problemelor sociale
Controlorii propun sterilizarea psihica, transfromarea oamenilor in brute si prefacute
elite, ducand destinul omenirii la capatul unei benzi, la buza unei eprubete, la temperatuta
unui embrion.
Dezvoltarea continua cu strictul scop de oferire a fericirii materiale, aceasta frica
de lipsuri, pare a transforma pe oameni in ne-oameni, in unelte, in mijloace si nu in
scopuri. Fericirea lor nu le apartine; e, de fapt, a conducatorilor, nu e linistea sociala a
unui Bernard Marx, ci a lui Mustafa Mond.
Salbaticii, adevaratii oameni, provoaca scarba si rasete, dezgust si admiratie,
respingere si invidie, dar nu reusesc sa treaca pragul existentei rationale asa cum o
propune Mond.