Sunteți pe pagina 1din 8

Canonizarea sfintilor dupa invatatura si

dupa randuielile Ortodoxiei


28 Ianuarie 2014 la 10:57
Canonizarea sfintilor dupa invatatura si dupa randuielile Ortodoxiei
Notiuni preliminare.
Prin canonizarea sfintilor se intelege asezarea in randul sfintilor a unor
crestini trecuti din aceasta viata, care au stralucit prin credinta, prin traire
cit mai desavarsita sau prin fapte care au atras proslavirea lor de catre
Dumnezeu.
Pentru actul de instituire a cultului sfintilor, cuvantul canonizare nu s-a
folosit decat mai tarziu, el avand in mod obisnuit intelesul de reglementare
sau de punere in buna randuiala a oricaror lucrari pentru care aceasta era
necesara, dar mai ales a avut intelesul de stabilire a bunei randuieli in
viata bisericeasca, adica in relatiile dintre membrii Bisericii si in special in
acelea dintre cler si credinciosi.
Dar el mai inseamna si randuirea sau inscrierea intr-o lista destinata sa
pastreze evidenta unor anumite lucruri de importanta deosebita. Aceasta
lista se numeste in mod obisnuit canon, de unde avem si numirile:
canonul cartilor Sfintei Scripturi, canonul cantarilor sau slujbelor si altele.
Pentru evidenta si cinstirea sfintilor, s-au alcatuit inca din Biserica
primara liste, in care erau trecuti toti cei socotiti vrednici de aceasta
cinstire.
Desi actele de canonizare a sfintilor nu au fost savarsite intr-un mod unitar
din primele zile ale Bisericii pana in vremea din zilele noastre, procedandu-
se in chip felurit la instituirea cultului sfintilor - impartiti si ei in mai multe
categorii -, ele s-au gasit totusi mereu sub supravegherea si indrumarea
carmuirii bisericesti. Aceasta, in exercitiul atributiilor sale, a purtat in
permanenta grija sa nu se savarseasca abateri de la invatatura si de la
buna randuiala a Bisericii. De aceea, din cand in cand, apar marturii
despre interventia directa a autoritatii bisericesti in actele de canonizare,
prin masuri care au statornicit, incepand chiar din veacurile al III-lea-al IV-
lea un minimum de randuieli necesare de observat cu ocazia instituirii
cultului sfintilor. Astfel de acte se intalnesc din ce in ce mai numeroase in
veacurile al V-lea-al VIII-lea si, fireste, si mai tarziu.
Daca din randuielile observate pana la Sinodul al VII-lea Ecumenic (787)
inclusiv, cu privire la actele de canonizare a sfintilor, retinem elementele
comune si esentiale ale acestora si le comparam cu cele de dupa veacul al
VIII-lea, vom observa ca in esenta ele sunt aceleasi. Aceasta inseamna ca
in epoca sinoadelor ecumenice autoritatea bisericeasca stabilise randuieli
si norme corespunzatoare importantei cultului canonizarii sfintilor, si ca
respectarea lor mai tarziu s-a impus atat pe cale traditionala si ca obicei
juridic, cat si prin masuri luate in acord cu toate aceste randuieli si norme,
de catre autoritatea bisericeasca.
Trebuie sa observam insa ca, desi diverse canoane se ocupa de cultul
sfintilor, totusi nici unul nu stabileste un procedeu de urmat in actul
canonizarii, si nici un sinod ecumenic sau local nu s-a ocupat in mod
special de aceasta chestiune cu scopul de a o reglementa in chip legal.
Faptul se explica prin existenta unei randuieli traditionale in aceasta
privinta, care prin uz indelungat a dobandit putere de lege sau de canon
bisericesc, asa incat, sinoadele nu au mai gasit necesar sa procedeze la o
reglementare de ansamblu a chestiunii, ci s-au oeupat numai de anumite
aspecte ale ei.
Vechea randuiala a canonizarii
Care era randuiala privitoare la canonizarea sfintilor stabilita in epoca
sinoadelor ecumenice, adica in epoca de fixare a principalelor randuieli
traditionale ale Bisericii ?
Din datele ce ni s-au pastrat, aceasta randuiala poate fi reconstituita si
infatisata prin urmatoarele acte si norme, ce intrau in alcatuirea ei:
1. Pietatea credinciosilor a cinstit in mod spontan ca sfinti pe eroii
credintei.
2. Nici o astfel de cinstire nu a inceput in timpul vietii eroilor credintei, ci
numai dupa moartea lor.
3. In cazul mucenicilor si marturisitorilor, cultul incepe indata dupa
trecerea lor din viata, iar in cazul altor categorii de sfinti, cinstirea lor
incepe la un timp nedeterrninat dupa moarte, variind de la caz la caz, sau
dupa imprejurari13.
4. Persoanele carora di s-a acordat cinstirea de sfant sunt inscrise in
calendarele crestine, numite la inceput martirologii si apoi sinaxare,
menologii, calendare si imerologii.
5. In cazul pastrarii sau aflarii osemintelor acestora, cultul respectiv se
extinde si asupra lor, mergand pana la asezarea osemintelor, sub numele
de sfinte moaste, in altarele bisericilor sau in alte incaperi ale locasurilor
de cult. De asemenea, parti din sfintele moaste incep a fi asezate in
antimise, ca altare portative", iar bisericilor li se dau nume dupa moastele
sfintilor aflate in altare sau in genere in cuprinsul lor, sfintii devenind
obladuitori ceresti ai bisericilor. . Sfintilor li se confectioneaza apoi icoane
cu chipul lor si cu scene din viata lor, care incep a impodobi unele locasuri
de cult.
6. Pentru a se da un caracter mai solemn actelor de instituire a cultului
sfintilor, acestea sunt impreunate uneori cu deshumarea, cu transportarea
sau cu asezarea moastelor lor la locurile destinate.
7. In afara de cultul spontan acordat de credinciosi celor pe care acestia ii
cinsteau ca sfinti, apare, cu incepere din veacul al II-lea, randuiala
pomenirii sau slavirii lor prin cantari si prin citirea vietii si faptelor lor in
cadrul slujbelor religioase, oficiate in mod obisnuit in zilele mortii lor, iar
uneori in mai multe zile din an, si anume in zilele care (aminteau aflarea,
transportarea sau depunerea moastelor lor. Numai rareori, si fara caracter
de randuiala intrata in uz, pomenirea sfintilor s-ta facut si in zilele lor de
nastere.
8. Autoritatea bisericeasca intervenea activ in toate aceste acte,
verificand calendarele, actele martirilor, sinaxarele, vietile sfintilor, textele
cantarilor sau slujbelor speciale inchinate sfintilor, procedand cateodata
chiar la stergerea din calendar a unor nume introduse in mod neintemeiat
intre sfinti. De asemenea, ea a intervenit la organizarea procesiunilor
prilejuite cu ocazia deshumarii, transportarii si depunerii (moastelor,
precum si recomandand credinciosilor, cinstireia sfintilor care au fost
proslaviti de Dumnezeu in diverse laturi sau parti ale Bisericii si a caror
faima nu ajunsese in chip spontan pana la obstiile de credinciosi aflate
sub pastorirea ei.
Mai ales prin actele din aceasta categorie, autoritatea, bisericeasca a
asigurat generalizarea cultului unor sfinti in intregul cuprins al Bisericii.
9. Cunoscuti sau necunoscuti, sfintii cinstiti intr-o unitate bisericeasca
sau intr-un tinut erau socotiti ca facand parte toti din aceeasi ceata a
sfintilor intregii Biserici, ca avand aceeasi vrednicie si acelasi rost, ca
pilde pentru viata crestina, si ca ajutatori in lucrarea mantuirii
credinciosilor, intre ei nu se facea nici o deosebire de grad, ci numai de
nume, dupa caracteristicile felului in care a stralucit fiecare. Astfel, unii s-
au numit martiri sau mucenici, altii marturisitori sau confesori, altii ierarhi,
altii cuviosi, altii facatori de minuni sau taumaturgi, altii teologi, altii sfinti
imparati etc..
Tot in randul sfintilor au fost socotiti si cinstiti ca atare, Apostolii si alti
mucenici ai Domnului, apoi Maica Domnului, precum si Parintii Vechiului
Testament, sub numele de patriarhi sau prooroci etc.
10. Savarsirea de minuni nu a fost socotita <o conditie=""
indispensabila="" sau="" un="" semn="" absolut="" necesar="" al=""
sfinteniei="" de="" asemenea="" nici="" nestricaciu-nea="" trupului30=""
ci="" darurile="" au="" fost="" socotite="" ca="" harisme="" daruri=""
ale="" duhului="" sfant="" prin="" care="" dumnezeu="" proslaveste=""
in="" chip="" felurit="" pe="" alesii="" sai="" asa="" dupa="" cum="" i-a=""
proslavit="" si="" harismaticii="" din="" epoca="" primara="" a=""
bisericii="" cu="" deosebites1.=""><p>11. Sfintenia, adica insusirea sau
calitatea de sfant, a fost privita ca lucrare si dar al lui Dumnezeu care nu
inceteaza si care poate oricand sa aduca in ceata sfintilor pe cei ce
primesc acest dar si vietuiesc in chipul cel mai vrednic de el, Deci,
canonul sau lista sfintilor nu s-a incheiat si nici nu se poate incheia, dupa
cum nu s-a incheiat lucrarea Bisericii si nici nu s-a inchis izvorul harului
divin.</p><p>12. Prin canonizare isau prin instituirea cultului unui sfant,
Biserica nu confera ea insasi calitatea sfinteniei, ci numai constata
existenta ei si-i acondia cinstirea cuvenita. De aici reiese ca Biserica nu
declara inca din veacul acesta ca mantuiti pe sfintii pe care-i cinsteste ca
ce o categorie de credinciosi bine placuti lui Dumnezeu, ci numai constata
si declara ca acestia, prin proslavirea de catre Dumnezeu, au fost ridicati
nu numai in categoria celor ice au luat arvuna (mantuirii, ci chilar in aceea
a celor alesi ca viitori ajutatori in lucrarea Bisericii si a credinciosilor
pentru mantuirea alcestora.</p><p>Este de observat ca in epoca ce se
incheie cu ultimul Sinod Ecumenic, problema cultului sfintilor, deci si a
canonizarii, a preocupat constiinta credinciosilor si a Bisericii in gradul cel
mai inalt, mai ales in faza ei din urma, dupa ce s-a declansat iconoclasmul,
care lovea direct in cultul sfintilor si impunea o luare de atitudine ferma si
precisa din partea Bisericii cu privire la toate aspectele acestui cult, deci
inclusiv cu privire la canonizare. Ce-i drept, rafuieli iconoclaste au urmiat
pana la 842, dar epoca dintre 787 si 842 nu a mai adaugat nimic esential la
elementele aratate ale randuielii canonizarii sfintilor.</p><p>Acestea sunt
elemente care se desprind din practica Bisericii din epoca sinoadelor
ecumenice cu privire la canonizarea sfintiilor. De ele s-a tinut seama si
dupa epoca sinoadelor ecumenice, pana in zilele noastre, cu deosebirea ca
s-a accentuat din ce in ce mai mult initiativa si interventia autoritatii
bisericesti, atat prin acte de canonizare formala sau solemna, cat si prin
acte de cenzurare si de ingradire a manifestarilor gresite sau ratacite in
legatura cu cinstirea neintemeiata ia unor persoane ca sfinte, apoi cu
diverse abuzuri ce s-au savarsit si miai continua inca, in legatura cu
sfintele moaste, cu icoanele sfintilor etc.</p><p>Din epoca sinoadelor
ecumenice pana astazi</p><p>In veacul al IX-lea, activitatea patriarhului
Fotie, precum si unele masuri ale imparatilor din veacul al IX-lea-al XII-lea
au a adus elemente noi privitoare la cultul sfintilor si la generalizarea
cultului unora dintre ei in intreaga Biserica.</p><p>Dar in toata vremea,
pana la Schisma (1054) si dupa aceea, pana la caderea Constantinopolului
(1453), s-a urmat randuiala traditionala privitoare la canonizarea sfintilor,
atat in Biserica din Imperiul bizantin cat si in Bisericile locale care se
constituisera intre timp (Biserica Sarba, Bulgara, Rusa si
Romana).</p><p>Mentionam in special, din Biserica Bizantina, cazul
canonizarii Sfantului Grigorie Palama, savarsit printr-o hotarare a Sinodului
Patriarhiei Ecumenice, de fapt a unui sinod endemic, la anul
1368.</p><p>In cuprinsul Bisericii din fostul Imperiu bizantin, dupa
caderea Constantinopolului a aparut un element nou in cultul sfintilor si in
randuiala canonizarii sfintilor. Acesta a fost marcat de cultul neomartirilor
si de canonizarile formale, consemnate in (tomuri sinodale emise in acest
scop de catre Patriarhia Ecumenica sau si de alte patriarhii orientale. In
aceste acte formale de canonizare sau tomuri sunt aratate temeiurile
canonizarii si, in parte, ceremoniile cu caracter de tipic ce s-au observat la
instituirea cultului neomartirilor. In unele cazuri insa s-a procedat la
canonizarea si emiterea de tomuri doar prin alcatuirea si aprobarea de
catre autoritatea bisericeasca a vietii si slujbelor neomartirilor, si prin
hotararea ei de a fi inscrisi in calendar ia zile anumite.</p><p>Dar
concomitent si chiar mai de vreme, cu veacuri inainte, s-au produs acte de
canonizare formala a unor sfinti nationali bulgari, sarbi si rusi. Cu
deosebire, in Biserica Rusa s-a procedat la numeroase canonizari inca in
veacul al XIII-lea, si ele s-au continuat pana in veacul
nostru.</p><p>In Biserica Ortodoxa Romana, in afara de canonizarea
spontana a lui Daniil Sihastru prin evlavia populara si a altor cativa sfinti,
mai este pomenita din vremi mai vechi si o canonizare formala, aceea a
patriarhului Nifon, savarsita la 1517 de catre un sinod format din ierarhi ai
mai multor Biserici, cu ocazia sfintirii bisericii Manastirii Curtea de
Arges.</p><p>Si in Biserica Greceasca, precum si in alte Biserici
nationale, canonizarea sfintilor s-a continuat cu observarea randuielilor
pana in zilele noastre, ultima canonizare - a Sfantului Nicodim Aghioritul -
fiind facuta la 1955 de catre Patriarhia Ecumenica. Acesteia au urmat apoi
canonizarile din Biserica Ortodoxa Rusa (1962) si din cea Bulgara (1962,
1964).</p><p>Concluzii si propuneri pentru un procedeu unitar
ortodox</p><p>In urma celor vazute pana aici cu privire la canonizarea
"sfintilor in Biserica Ortodoxa, se poate conchide ca pentru a se putea
proceda la acte de canonizare, trebuie sa fie date anumite
conditii.</p><p>A. - Conditii de fond:</p><p>1. Ortodoxia neindoielnica a
credintei celui despre care se trateaza, ortodoxie pastrata pana la moarte,
fie in tot timpul vietii, fie in timpul de la oare a imbratisat credinta
ortodoxa.</p><p>2. Proslavirea lui de catre Domnul, cel putin printr-unul
din urmatoarele daruri sau puteri: a) puterea de a suferi moartea xnartirica
pentru dreapta credinta ; b) .puterea de a infrunta orice primejdii sau
suplicii, pentru marturisirea dreptei credinte pana la moarte ; c) puterea
de a-si inchina viata celei mai desavarsite trairi imorale si religioase; d)
puterea de a savarsi minuni in viata sau dupa moarte - sau, in fine; e)
puterea de a apara si de a sluji cu devotament eroic credinta si Biserica
Ortodoxa.</p><p>3. Raspandirea miresmei de sfintenie dupa moartea lui si
confirmarea acesteia, prin cultul spontan pe care i-l acorda poporul
credincios, nuimarandu-l in rand cu sfintii. Cultul acesta poate fi organizat
sau difuz, manifestandu-se printr-o cinstire simpla, prin faima sau numele
de sfant. De la indeplinirea acestei conditii pot face exceptie mucenicii
dreptei credinte.</p><p>Existenta conditiilor de fond, si anume, existenta
neindoielnica a primei si a celei de a treia, - care poate lipsi numai in cazul
martinilor -, ca si a oricareia dintre cele enumerate la cea de a doua,
indreptateste autoritatea bisericeasca sa procedeze la actul de
canonizare. In baza cercetarii istoriei mai vechi a canonizam sfintilor, a
tuturor actelor formale de canonizare cunoscute pana acum, precum si a
tipicului observat cu ocazia canonizarii, se poate de asemenea conchide
ca, pe langa conditiile de fond, pentru savarsirea intocmai a actului de
canonizare mai trebuie observate o seama de randuieli de natura rituala
ce constau in acte formale de savarsit cu ocazia canonizarii solemne, dupa
cum urmeaza.</p><p>B. - Actele formale generale premergatoare:</p><p>1.
Instituirea de catre intaistatatorul sau de Sinodul unei Biserici autocefale
a comisiei de studii si investigatii pentru cercetarea si constatarea
existentei conditiilor de fond.</p><p>2. Intocmirea si prezentarea in
soborul Sfantului Sinod a raportului comisiei de studii si
investigatii.</p><p>3. Aprobarea de catre Sfantul Sinod al
Bisericii autocefale respective a raportului comisiei de studii si
investigatii.</p><p>4. Hotararea Sfantului Sinod al Bisericii autocefalie
respective de a incuviinta cultul noului sfant si de a se proceda la
canonizarea solemna.</p><p>5. intocmirea vietii si a slujbei sau canonului
sfantului si aprobarea lor de catre Sfantul Sinod. Se poate dispune
savarsirea sujbei sfantului, dupa modelul slujbei unui imucenic, cuvios,
ierarh etc, pana la intocmirea, mai tarziu, a slujbei sfantului
canonizat.</p><p>6. Infatisarea elementelor iconografice sau a icoanei
sfantului si aprobarea ei de catre Sfantul Sinod. Si acest act se poate
amana.</p><p>7. Fixarea de catre Sfantul Sinod a tipicului de observat la
savarsirea solemna a canonizarii, precum si a zilei in care se va savarsi
acest act.</p><p>8. Intocmirea de catre Sfantul Sinod a unui -act sinodal,
care va cuprinde: motivarea canonizarii, hotararea Sfantului Sinod prin
care se face insasi asezarea in randul sfintilor, adica in catalogul sau
canonul sfintilor, instituirea cultului public bisericesc, general sau locali,
fixarea zilei de sarbatoare a sfantului, trecerea lui in calendarul bisericesc
(sinaxar) si a slujbei lui in cartile de ritual, si, in fine, oranduirea ca
anumite biserici sa aiba de atunci inainte hramul sfantului
respectiv.</p><p>C. - Tipicul actului de canonizare solemna:</p><p>1.
Aducerea moastelor sfantului, daca exista, cu o zi sau mai multe inainte
de canonizarea solemna, ungerea lor cu Sfantul Mir, de catre
intaistatatorul Bisericii autocefale, si asezarea lor in racla deschisa, in
catedrala sau biserica respectiva.</p><p>2. Ultimul parastas. Acesta se
face numai pentru acei care nu au inca un cult organizat si acceptat de
Biserica in chip tacit.</p><p>3. Vecernie si priveghere toata noaptea, in
ajun. La acestea vor participa activ membri ai Sfantului Sinod, observand
randuielilor prescrise pentru ajunul sarbatorii unui sfant (mucenic, cuvios,
ierarh mic, mare, etc), cu pomenirea sfantului care se
canonizeaza.</p><p>4. Liturghie arhiereasca a doua zi, ziua canonizarii
solemne, la care vor servi membrii Sfantului Sinod. La inceputul Sfintei
Liturghii - inainte de timpul hirotonirii arhiereului - intaistatatorul Bisericii
autocefale va citi actul de canonizare intocmit de Sfantul
Sinod.</p><p>Dupa citire, actul va fi iscalit pe doc, de toti membrii
Sfantului Sinod si de alti arhierei ce s-ar afla de fata. Se va urma apoi
randuiala sarbatoririi sfintilor, citindu-se viata sfantului sau a sfintilor
canonizati si citindu-se canonul (slujba) sau canoanele acestora, plus
panegiricul. indatinat.</p><p>5. Purtarea in procesiune a moastelor sau a
icoanei sfantului in jurul catedralei, citindu-se laudele.</p><p>6. Asezarea
raclei, sau, in lipsa, numai a icoanei sfantului, in biserica. Cat priveste
problema de a se sti daca savarsirea canonizarii poate fi facuta pentru mai
multi sfinti deodata, sau daca ea trebuie facuta pe rand, istoria canonizarii
ne-arata ca sunt uzitate ambele feluri de canonizari.</p><p>Este de
observat, in ce priveste tipicul de urmat la actul savarsirii solemne a
canonizarii, ca acesta nu a fost fixat definitiv in nici o Biserica Ortodoxa
autocefala, si ca el a variat de la o canonizare la alta. Ramane deci, pana
in prezent, la aprecierea fiecarui Sfant Sinod sa-l amplifice sau sa-l reduca.
Tipicul expus mai sus insumeaza toate randudelile cele mai importante
observate cui ocazia diferitelor canonizari solemne care s-au savarsit in
Bisericile Ortodoxe.</p><p>D. - Actele posterioare canonizarii:</p><p>1.
Publicarea oficiala a actului sinodal de canonizare.</p><p>2. Comunicarea
de catre Sfantul Sinod a actului sinodal de canonizare tuturor Bisericilor
Ortodoxe autocefale.</p><p>3. Publicarea oficiala a vietii si slujbei
sfantului.</p><p>4. Inscrierea oficiala a sarbatorii sfantului in calendarul
bisericesc si a slujbei lui in cartile de ritual.</p><p>5. Aplicarea hotararii
Sfantului Sinod cu privire la hramul bisericilor afierosite noului
sfant.</p><p>6. Raspandirea icoanei sfantului intre
credinciosi.</p><p>Cultul unui sfant astfel instituit, cu observarea
conditiilor de fond si cu indeplinirea actelor formale, este un cult insusit,
consacrat si statornicit in chip oficial de catre carmuirea bisericeasca
competenta, si el devine cult obligatoriu prin actul de autoritate pe care-l
cuprinde savarsirea solemna a canonizarii de catre Sfantul Sinod. El
devine obligatoriu pen-tru o intreaga Biserica autocefala sau pentru parti
ale ei, dupa cum a fost instituit, fie ca un cult general, sau numai ea un
cult local in sens propriu, sau ca un cult provincial.</p><p>Pentru ca un
cult al unui sfant. canonizat de o Biserica autocefala, sa fie generalizat
inintreaga Biserica Ortodoxa, sa devina adica general valabil in Ortodoxie,
este necesar ca. asupra acestui lucru sa se cada de acord, fie prin
"Consensus ecclesiae dispereae", - prin consensul tacit sau expres al
tuturor Bisericilor autocefale -, fie da acest lucru sa se hotarasca printr-un
Sinod Ecumenic. Dar cultul unui sfant poate fi acceptat si numai de unele
sau de cateva Biserici, prin simplul consens care ar fi survenit intre
ele.</p><p>Pr. Prof. Liviu Stan</p></o>

https://www.facebook.com/notes/sustine-canonizarea-parintelui-arsenie-
boca/canonizarea-sfintilor-dupa-invatatura-si-dupa-randuielile-
ortodoxiei/208241029367895?
comment_id=379598&offset=0&total_comments=5