Pe cnd luna strlucete peste-a tomurilor bracuri,

ntr-o clip-l poart gndul ndrt cu mii de veacuri,

La-nceput, pe cnd fiin nu era, nici nefiin,
Pe cnd totul era lips de via i voin,
Cnd nu s-ascundea nimica, dei tot era ascuns...
Cnd ptruns de sine nsui odihnea cel neptruns.
Fu prpastie? genune? Fu noian ntins de ap?
N-a fost lume priceput i nici minte s-o priceap,
Cci era un ntuneric ca o mare fr-o raz,
Dar nici de vzut nu fuse i nici ochi care s-o vaz.
Umbra celor nefcute nu-ncepuse-a se desface,
i n sine mpcat stpnea eterna pace!...
Dar deodat-un punct se mic... cel nti i singur. Iat-l
Cum din chaos face mum, iar el devine Tatl!...
Punctu-acela de micare, mult mai slab ca boaba spumii,
E stpnul fr margini peste marginile lumii...
De-atunci negura etern se desface n fii,
De atunci rsare lumea, lun, soare i stihii...
De atunci i pn astzi colonii de lumi pierdute
Vin din sure vi de chaos pe crri necunoscute
i n roiuri luminoase izvornd din infinit,
Sunt atrase n via de un dor nemrginit.
Iar n lumea asta mare, noi copii ai lumii mici,
Facem pe pmntul nostru muunoaie de furnici;
Microscopice popoare, regi, oteni i nvai
Ne succedem generaii i ne credem minunai;
Muti de-o zi pe-o lume mic de se msur cu cotul,
n acea nemrginire ne-nvrtim uitnd cu totul
Cum c lumea asta-ntreag e o clip suspendat,
C-ndrtu-i i-nainte-i ntuneric se arat.
Precum pulberea se joac n imperiul unei raze,
Mii de fire viorie ce cu raza nceteaz,
Astfel, ntr-a veciniciei noapte pururea adnc,
Avem clipa, avem raza, care tot mai ine nc...
Cum s-o stinge, totul piere, ca o umbr-n ntuneric,
Cci e vis al nefiinei universul cel himeric...