A vrea s te compar cu primvara, mam

Dar ce-anotimp e-n stare s fie ca i tine?

Orice anotimp l-ai putea pune-n ram,

Dar tu tot anul faci s-mi fie bine.

Te-am cautat la mare

Pentru ca stiam c-ai fost acolo,

Candva.

Te-am cautat si-n stanga

Si-n dreapta,

Dar nici o urma.

Ai plecat,

Probabil spre mare,

Inotand departe.

Nimic nu e ca inainte

Dar marea e la fel

Si doar marea e acolo,

Si doar eu.
Am numarat anii atata timp si mi-am permis sa imi etichetez varsta prin cateva cifre. Am numarat
anotimpurile atata timp si tot ce am reusit sa fac a fost sa le compar. Mi-am numarat micile riduri
si putinele fire albe de par care imi impletesc semne de alerta ca timpul trece, dar tot ce am
reusit sa inteleg a fost ca nici o tinerete nu este vesnica. Le-am permis pleoapelor sa clipeasca
mai incarcate de trairi, ca o bataie de aripi ingreunata de praf. Le-am permis pleoapelor sa se
odihneasca, cu conditia ca ele sa-mi pastreze ochii tineri. Mi-am lasat mainile sa oboseasca si
buzele sa sece, dar sa-mi lase sufletul odihinit. Mi-am lasat deciziile si responsabilitatile sa
vorbeasca, nu varsta. Mi-am lasat nebunia si curajul sa ma ghideze si sa ma alerge, pana frica-mi
pierde urma. Mi-am lasat inima sa-mi bata de doua ori mai tare, numai sa stiu ca iubesc cat
pentru doua vieti. Mi-am lasat greselile sa taca, asumandu-mi sa vorbeasca indreptarea. Am
lasat gurile rele sa tipe, caci distantarea mea de ele m-au facut sa nu le mai aud.

Am numarat anii atata timp ca sa inteleg ca cifra e doar firul de nisip al clepsidrei, cand tot ce a
contat a fost defapt sa sparg clepsidra si sa las nisipul purtat de vant.