Idei esentiale din cartile lui Tolle

Cand accepti natura trecatoare a tuturor formelor de viata, inclusiv a ta, esti invaluit de o stranie senzatie de
impacare.Infruntand moartea, constiinta ta este eliberata intr-o oarecare masura de identitatea cu forma.-de ex:
Budistii fac medi langa mortii proaspeti, merg in cimitire.

A invata sa mori in fiecare zi(sa mori inainte de a muri) inseamna gasirea linistii interioare prin
constientizarea eternitatii.Acea Constiinta este eternul din tine. Este Viata Unica, fara forma. O poti pierde? Nu,
pentru ca tu esti ea.

Este mult mai usor sa renunti si sa te impaci atunci cand iti dai seama de natura iluzorie a tuturor
experientelor si de faptul ca lumea nu-ti poate oferi nimic cu valoare de durata. Vei continua sa cunosti oameni, sa
fii implicat in experiente si activitati, insa fara dorintele si temerile sinelui egotic. Astfel spus, nu mai ceri ca o
situatie, un om, un loc sau un eveniment sa te satisfaca ori sa te faca fericit. Natura lor trecatoare si imperfecta
capata acum intelegere. Iar miracolul este atunci cand nu mai ceri imposibilul, toate situatiile, oamenii, locurile si
evenimentele nu numai ca te satisfac, dar sunt mai armonioase si tihnite.La suprafata, inca mai poti fii bucuros
cand e soare si mai putin bucuros cand ploua, poti fii fericit cand castigi la loto si nefericit cand pierzi tot ce ai. Si
totusi, nici fericirea si nici nefericirea nu mai patrund atat de adanc. Ele sunt doar unde pe suprafata Sinelui tau.
Profunzimea din tine ramane netulburata indiferent de conditiile de afara si de natura lor. Numeroasele lucruri care
se întâmplă, numeroasele forme pe care le îmbracă viaţa au o natură efemeră. Toate sunt trecătoare. Lucruri,
corpuri şi egouri, evenimente, situaţii, gânduri, emoţii, dorinţe, ambiţii, temeri, drame... toate acestea vin, pretind a
fi mai importante decât orice şi dispar înainte să vă daţi seama, topindu-se în neantul din care au venit. Au fost
vreodată reale? Au fost vreodată altceva decât un vis, visul formelor?

. Cu ce se identifica egoul

-se identifica cu obiectele, posesiunile

--se identifica cu corpul

-se identifica cu mintea

-se identifica si sentimentele, emotiile

-se identifica cu propria boala

-egoul se identifica cu oprinii personale, conceptia despre sine insusica fiind bun sau nu ca si altii, ca fiind un om
de scces sau un ratat.

Odata ce si-a gasit o identitate, egoul nu mai vrea sa renunte la ea.Egoul e mereu in cautarea unei identitati.

Egoul- un impostor care pretinde a fi noi !

Ce usurare sa realizez ca eu nu sunt vocea din mintea mea- atuci cine sunt eu?cel ce vede toate acestea, cel ce este
constient de ele, Constiinta pura. Gandurile si sentimentele se schimba mereu-nu stii ce vei simti si gandi peste 5
minute, asadar fericirea exterioara nu dureaza, daca totul se schimba tot timpul, mereu, cum poti sa fii fericit
mereu? Eu sunt deja intreaga si completa exact asa cum sunt.Nu mai e nevoie sa-mi mai ascult gandurile si sa le
iau asa de in serios..Ceea ce ai nevoie iti este oferit chiar acum.
Egoul e intr-o permanenta cautare de altceva ce promite o si mai mare satisfactie, dar nu va fi fericit indiferent de
ceea ce aveti sau obtineti. Putem pretui lucrurile, dar cand ne atasam de ele, e vorba de ego. In relitate nu sunteti
atrasi de un lucru, ci de un gand care contine pronumele “eu”, al meu. Mai mult decat sa aiba, egoul vrea sa isi
doreasca. Egoul simte nevoia de mai multe lucruri cu care vrea sa se identifice, e asemenea unui viciu-sentimentul
de insatisfactie, e ca o foame continua. Disconfort, neastampar, plictiseala, neliniste, insatisfactie-sunt rezultatul
dorintei neimplinite.Oamenii sunt complet identificati ci vocea din mintea lor, curentul neintrerupt de ganduri si
emotii care le insotesc, intrucat am putea spune ca suntem posedati de minte.

-Egoului ii place sa critice, sa barfeasca, sa se planga de ceilalti pentru ca atunci se simte superior. Ii place sa se
lamenteze fie ca se plange cu voce tare sau in gand, iubeste nevoia de a vea dreptate, urletele, violenta, etichetarea
oamenilor, opune rezistenta. Egolului ii place sa arunce vina pe ceilalti-el se consolideaza prin diminuarea
celorlalti, suntem nemultumiti de ce zic altii, ofensati de necinstea lor, suntem nemultumiti de ce fac altii, de ce
spun altii si ne dam cu parerea de ce si cum ar trebui sa faca altii. Egoul iubeste aceasta atitudine, ii place mult
sentimentul de superioritate. Egoul vede inamici si se considera pe sine corect si superior-cand condamnam pe altii
ne simtim superiori.Egoul adora reactivitatea, e dependent de starea de suparare, iritatie, enervare, ranchiuna- e ca
un drog.Ex;e strigator la cer..cum indrazneste?. Cu cât este mai puternic egoul din voi, cu atât mai probabil este să-
i percepeţi pe alţii ca fiind principala cauză a problemelor din viaţa voastră. Este mai mult decât probabil că le veţi
face şi voi viaţa grea altora. Dar nu veţi fi, desigur, capabili să vedeţi acest lucru, întotdeauna vi se va părea că
ceilalţi vă transformă viaţa într-un chin. Sentimentul că este victimă, că este nedreptăţit le atât de mulţi oameni îl
face să se simtă foarte special. Egoul este intarit de sentimentul de a avea dreptate. A avea dreptate inseamna a va
identifica cu un punct de vedere, o opinie, o judecate, o interpretare.Egoul adora sa prezinte gresselile altora pentru
ca el sa aiba dreptate, simtim nevoia sa vorbim de greselile altora, fie impotriva unei persoane, fie a unei situatii-
dupa acest sentiment de superioritate tanjeste egoul si prin el se amplifica.Egoul ia totul la modul personal-asadar
apare emotia-apoi atitudinea defensiva-agresivitatea, etc-egoul iubeste conflictul.Egoul simte nevoia de a iesi in
evidenta, de a fi special, de a detine controlul, nevoia de putere, de atentie, de mai mult, nevoia de opozitie, de
inamici.Egoul asteapta mereu cate ceva de la ceilalti oameni, de la diverse conjuncturi, exista un sentiment de “inca
nu e de ajuns”, de insuficienta si lipsa care trebuie acoperita. Egoul nu e niciodata satisfacut pe deplin si pentru
prea mult timp.Sentimentul de satisfacie din noi chiar ianinte de a impartasi niste vesti noi, deci cand noi stim mai
multe decat celalalt-ne simtim atunci suoperiori ca stim mai multe-no, atunci e egoul care simte aceasta
satisfactie.Egoul e dependent de barfa, de critica rautacioasa si de judecata la adresa altora..Deasemenea daca
cineva stie mai multe decat mine, egoul se simte amenintat, deoarece sentimentul de “mai putin”il doare si atunci
cauta sa gaseasca ceva negativ la celalalt, criticand sau depreciind pe celalalt.Egoul iubeste faima, simte mereu
nevoia sa se simta important in ochii celorlalti., ii place mult sa se simta special.Egoul se hraneste cu atentia
celorlalti oameni, ii place sa fie laudat, apreciat, admirat, ii place sa se faca remarcat. Teama de a fi vazut sau
perceput de altii, intr-un anumit mod, frica de a nu fi suficient de bun inseamna tot ego-nevoia de afi cel mai bun,
nevoia continua de a se simti superior, in spate se afla teama de inferioritate. Egoul cere atentia-ii place sa pozeze
in victima, sa fie compatimit si sa starneasca mila sau interesul celorlalti fata de problemele noastre. Ne identificam
cu povestea in care avem rolul de victima, egoul u vrea sa puna capat problemelor sale, deoarece fac parte din
identitatea sa. Tot ego e si cand ne simtim jigniti, ofensati, scandalizati, nedreptatiti de viata, de soarta, de
divinitate, ne place sa ne autocompatimim.Egoul mai iubeste sa devina cineva. Multi oameni se autosaboteaza,
devenind cu adevaratcel mai mare dusman al lor. O boală poate fie sa consolideze, fie să slăbească egoul. Dacă vă
plângeţi, vă autocompătimiţi sau urâţi faptul că sunteţi bolnavi, egoul vostru devine mai puternic. Când sunteţi
bolnavi nivelul de energie este scăzut, astfel că inteligenţa organismului poate prelua controlul şi utiliza restul de
energie pentru vindecarea corpului, iar minţii — adică gândirii şi emoţiilor egocentriste — nu-i mai rămân prea
multe resurse. Egoul consumă cantităţi considerabile de energie. Nefericirea sau negativitatea reprezintă o boală pe
planeta noastră. Pentru ego, momentul prezent abia dacă există. Numai trecutul şi viitorul sunt considerate
importante.

Egoul este vesnic nemultumit, nemultumit de realitate (ce este realitatea?-ceea ce este-viata asa cum este ea, ceea
ce nu inseamna altceva decat momentul acesta asa cum este el), se simte incomplet, mintea, deci egoul traieste
intr-o stare de “nu e destul”, e lacom dupa mai mult.Cand te identifici cu mintea, deci cand egoul te stapaneste,
devii plictisit si nelinistit foarte repede, foamea nu ii e satisfacuta niciodata, vrea tot mai mult, este intr-o
permanenta cautare, catalogheaza, judeca,asteapta laude, reproseaza, recunoastere, atentie, consolidarea imaginii
prin comparatie cu altii, ii e frica sa nu-si strice imaginea. Dupa cum recunoastem egoul-emotiile preferate si
predominante ale egoului sunt:-dorintele si – fricile si toate cate se declanseaza din acestea. Sa nu uitam ca emoti
adin spatele egoului este frica., teama. . Unul dintre cele mai des întâlnite astfel de mecanisme îl reprezintă furia,
datorită căreia egoul devine, pentru scurt timp, bombastic, uriaş. Egoul adora f mult comparatiile, starea de
vinovatie, are nevoie de conflict, de invidie, e dependent de nefericire, desi sustine ca cauta iubirea, fericirea,
necoia de a avea dreptate, de a invinovati, nevoia de a se afla periodic in conflict cu cineva sau ceva pentru a
consolida diferenta dintre mine si celalalt fara de care nu poate supravietiu, ii place gandirea negativa si va face sa
sufere pe altii pentru a se hrani cu energia si suferinta emotionala rezultata. Egoul-nebunia mintii omenesti.

Atunci cand fiecare gand iti absoarbe complet atentia, te identifici cu vocea din capul tau. Cand realizezi ca in
capul tau exista o voce care pretinde ca esti tu si nu se opreste niciodata, te trezesti din identificarea inconstienta cu
fluxul gandirii. Cand remarci acea voce, iti dai seama ca vocea nu reprezinta ceea ce esti, ceea ce gandesti- ci doar
cel care o constientizeaza. Sa constientizezi ca esti Constiinta din spatele vocii inseamna sa fii liber. Cauza
suferintei si a amagirii este identificarea cu mintea, cu gandurile.Fiecare gand pretinde ca e extrem de important si
vrea sa-ti capteze atentia in intregime.Un sfat: nu-ti mai lua gandurile prea in serios. Atunci cand nu mai crezi ce
gandesti, treci dincolo de ganduri si vezi ca ca nu esti tu cel care gandeste. Atunci când nu există identificare, nu
există nici ataşament — una dintre marile surse ale suferinţei .Sa nu uitam ca se spune ca creierul este si el un
organ de simt, asa ca si urechile, etc, astfel noi percem gnduri, ne vin, nu sunt deci ale noastre in totalitate-de aici
ideea importanta ca e bine sa cultivam atitudini benefice deoarece se declanseaza procesul de rezonanta si atragem
acele ganduri sau idei cu care rezonam. Gândirea majorităţii oamenilor este, în cea mai mare măsură, involuntară,
automată şirepetitivă. Nu este altceva decât un fel de zgomot mental haotic care nu îndeplineşte un scop real.
„Gândesc” este o afirmaţie la fel de falsă precum „diger” sau „îmi circul sângele”. Digestia seîntâmplă, circulaţia
se întâmplă, gândirea se întâmplă . Câtăvreme vă identificaţi cu vocea respectivă nu ştiţi, desigur, acest lucru.
Aproape toate corpurile oamenilor sunt supuse unei mari tensiuni, nu din cauza ameninţării vreunui factor exterior,
ci din cauza presiunii venite din interiorul minţii. Teama, anxietatea, furia, ranchiuna, tristeţea, ura sau antipatia,
gelozia, invidia - toate subminează curgerea energiei prin corp, afectează inima, sistemul imunitar, digestia,secreţia
de hormoni şi aşa mai departe. ceea ce egoul numeşte iubire este în fapt un sentiment de posesivitate şi dependenţă
care într-o secundă se pot transforma în ură. Într-o zi, lauda şi recunoaşterea vă fac fericiţi şi plini de viaţă, în ziua
următoare critica sau faptul de a fi ignoraţi vă fac să vă simţiţi demoralizaţi şi nefericiţi. Emoţiile generate de ego
derivă din identificarea minţii cu factori externi care sunt, fără îndoială, instabili şi supuşi schimbării în orice clipă.
In mine, ca in orice fiinta, exista o dimensiune a Constiintei mult mai profunda decat gandirea. Este esenta a ceea
ce esti tu. O putem numi Prezenta, Constiinta neconditionata. Gaserea ei te va elibera de suferinta. Daca poti fi
martor la gandurile care-ti trec prin minte, fara a te identifica cu ele, fara a le lua in serios, atunci dimensiunea isi
face aparitia sub forma unei Constiinte in care au loc gandurile si emotiile tale-spatiul launtric etern in care se
desfasoara continutul vietii tale. Linistea este natura ta sau constiinta interioara.Ori de cate ori sesizati vocea, veti
realiza ca nu sunteti acea voce, ci cel care este constient de ea.De fapt, sunteti Constiinta care constientizeaza acea
voce. In fundal se afla Constiinta, iar in prim plan e egoul, e vocea, ganditorul- in acest mod va eliberati de
ego.Egoul implica absenta constientizarii.Constiinta si egoul nu pot exista laolalta. Cand devenim constienti de
egoul din noi insine, aceasta constientizare care si-a facut aparitia reprezinta ceea ce sunteti voi, dincolo de
ego-“eul” mai profund. Recunoasterea a ceea ce e fals, inseamna aparitia a ceea ce este real.

Sa nu-ti crezi niciodata mintea cand iti spune :”nu poti sa o faci acum, ai prea multe pe cap ca sa te gandesti la
momentu prezent” , acestea sunt doar ganduri si nu trebuie sa le urmezi, priveste-le doar, sunt ganduri pe care
mintea le formeaza si nu trebuie sa crezi in ele pentru ca nu sunt adevarate. Dacă nu mai creaţi suferinţă pentru
dumneavoastră, nu o mai creaţi nici pentru ceilalţi. Şi nici nu mai contaminaţi frumosul Pământ, spaţiul
dumneavoastră interior şi psihicul colectiv al omenirii cu negativismul creării de probleme.

Egoul devine tot mai slab cand este recunoscut ! Ce avem de facut in acest sens? :

Modalităţile prin care se efectuează acţiunea conştientă sunt acceptarea, bucuria şi entuziasmul. Fiecare reprezintă
o anumită frecvenţă vibraţională a conştiinţei. Trebuie să fiţi atenţi ca una dintre ele să opereze ori de câte ori faceţi
ceva, orice — de la sarcina cea mai simplă până la cea mai complexă. Dacă nu sunteţi nici într-o stare de acceptare,
nici într-una de bucurie, nici de entuziasm, priviţi îndeaproape şi veţi vedea că vă provocaţi suferinţă şi vouă, şi
altora.

1-Bucuria- Pacea adusă de acţiunea în stare de abandon interior se transformă în însufleţire atunci când chiar vă
bucuraţi de ceea ce faceţi. Nu trebuie să aşteptaţi ca ceva „semnificativ” să apară în viaţa voastră pentru a vă putea
bucura în sfârşit de ceea ce faceţi. In bucurie există mai multă semnificaţie decât aţi putea avea nevoie vreodată.Sa
aplicam jocul lui Pollyana: jocul bucuriei si al recunostintei-trebuie sa gasesti ceva de care sa te bucuri in orice
situatie a vietii, chiar si cand lucrurile par sa nu mearga tocmai ok ! Sindromul „dorinţei de a începe să trăiţi” este
una dintre cele mai obişnuite amăgiri ale stării inconştiente. Este mult mai probabil că expansiunea şi schimbarea
pozitivă la nivel exterior vor veni în viaţa voastră dacă vă puteţi bucura de ceea ce faceţi deja, în loc să aşteptaţi
vreo schimbare ca să puteţi începe să vă bucuraţi de ceea ce faceţi. Nu cereţi minţii permisiunea să vă bucuraţi de
ceea ce faceţi. Nu veţi primi decât o mulţime de motive pentru care nu vă puteţi bucura. „Nu acum”, va spune
mintea. „Nu vezi că sunt ocupată? N-am timp. Poate mâine ai putea începe să te bucuri...” Acel mâine nu vine
niciodată dacă nu începeţi să vă bucuraţi de ceea ce faceţi acum.Când spuneţi: îmi place să fac aceasta sau cealaltă,
este vorba despre o percepţie greşită. Face să pară că bucuria vine din ceea ce faceţi, dar nu este cazul. Bucuria nu
vine din ceea ce faceţi, ea curge din adâncul vostru în ceea ce faceţi şi, astfel, în lumea aceasta. Percepţia eronată
că bucuria vine de la ceea ce faceţi este normală, dar şi periculoasă, căci dă naştere credinţei că bucuria poate fi
derivată din altceva, dintr-o activitate sau dintr-un lucru. Şi atunci căutaţi în lume bucuria, fericirea. Dar lumea nu
vi le poate da. De aceea trăiesc mulţi oameni într-o stare constantă de frustrare. Lumea nu le dă ceea ce cred ei că
le este necesar. Însufleţirea respectivă este una cu ceea ce sunteţi. Iată o practică spirituală care va aduce forţă şi
expansiune creativă în viaţa voastră. In viata de zi cu zi puteţi exersa prin a va opri asupra oricărei activităţi
de
rutină, care de obicei înseamnă doar un mod de a atinge un scop şi de a-i acorda întreaga dumeavoastră atenţie,
astfel încât activitatea însăşi să devină scopul. De exemplu, de fiecare dată când urcaţi sau coborâţi scările,
acasă sau la locul de muncă, observaţi îndeaproape fiecare pas, fiecare mişcare, chiar şi propria respiraţie. Fiţi
total prezent. Sau când vă spălaţi pe mâini, fiţi atent la toate percepţiile senzoriale asociate acestei activităţi:
sunetul apei şi felul în care o simţiţi, mişcările mâinilor, mirosul săpunului s.a.m.d. Sau atunci când urcaţi în
maşină, după ce aţi închis portiera, opriţi-vă pentru câteva secunde şi observaţi-vă respiraţia. Conştientizaţi
senzaţia calmă, dar intensă, de prezenţă. Există un criteriu sigur în funcţie de care vă puteţi măsura succesul în
această practică: gradul de pace interioară. Singurul pas esenţial al călătoriei dumneavoastră spre iluminare este
acesta: Învăţaţi să nu vă mai identificaţi cu mintea dumneavoastră. De fiecare dată când creaţi o pauză în fluxul
mental, lumina conştiinţei devine mai puternică. Într-o zi s-ar putea să vă treziţi zâmbindu-i vocii din capul
dumneavoastră, aşa cum zâmbiţi la poznele unui copil. Ceea ce înseamnă că nu va mai luaţi atât de în serios
conţinutul minţii, pentru că sentimental dumneavoastră de sine nu mai depinde de acesta.Faceţi o listă cu mai
multe activităţi de rutină pe care le efectuaţi frecvent. Includeţi activităţi pe care le consideraţi neinteresante,
plictisitoare, obositoare, iritante sau stresante. Dar nu includeţi nimic din ceea ce urâţi sau nu puteţi suferi să faceţi
— caz în care fie acceptaţi, fie încetaţi să faceţi lucrul respectiv. Lista poate include mersul la serviciu şi
înapoierea, cumpărăturile cotidiene, spălarea rufelor sau orice altceva consideraţi obositor sau stresant în munca de
fiecare zi. Apoi, ori de câte ori efectuaţi activităţile respective, faceţi din ele o cale spre vigilenţă. Fiţi absolut
prezenţi în ceea ce faceţi şi simţiţi liniştea vigilentă, însufleţită din interiorul vostru ca fundal a activităţii. Veţi
descoperi în curând că ceea ce faceţi într-o astfel de stare de atenţie susţinută nu mai este stresant, obositor sau
iritant, ci devine sursă de bucurie. Mai exact, ceea ce vă produce bucurie nu este în realitate acţiunea exterioară, ci
dimensiunea interioară a conştiinţei ce curge în acţiune. Aceasta înseamnă să găsiţi bucuria Fiinţării în ceea ce
faceţi. Când vă fixaţi un obiectiv şi lucraţi la îndeplinirea lui, folosiţi “timpul cronologic”.Sunteţi conştient de
scopul fixat, dar respectaţi şi acordaţi întreaga atenţie pasului pe
care îl faceţi în acest moment. Dacă vă concentraţi excesiv asupra obiectivului, poate din cauză că prin
împlinirea lui căutaţi să obţineţi fericire, împlinire sau un sentiment mai complet de identitate, momentul prezent
nu mai este preţuit. Este redus la o simplă treaptă spre viitor, fără valoare în sine. Timpul cronologic devine
atunci timp psihologic. Călătoria vieţii dumneavoastră nu mai este o aventură, ci doar o nevoie obsesivă de a
ajunge, de a obţine, de a reuşi. Nu mai puteţi vedea sau mirosi florile, nici nu mai conştientizaţi frumuseţea şi
miracolul vieţii care, atunci când vă aflaţi în clipa Acum se revarsă peste tot. Intrbati-va: fac ceea ce fac cu
bucurie, cu uşurinţă şi naturaleţe? Dacă nu este aşa , atunci timpul acoperă momentul prezent şi viaţa este
percepută că o povară sau ca o luptă. Dacă în ceea ce faceţi nu există bucurie, uşurinţă şi naturaleţe, acest lucru
nu înseamnă neapărat că trebuie sa vă schimbaţi activitatea. Poate fi suficient să schimbaţi modul în care o
faceţi. “Cum” e întotdeauna mai important decât “ce”. Încercaţi să acordaţi mai multă atenţie lucrului pe care îl
faceţi decât rezultatului. Nu va preocupati de rezultatul actiunii dumneavoastră, ci acordaţi atenţie
acţiunii în sine. Rezultatele vor veni de la sine. Aceasta este o puternică practică spirituală. Dacă simţiţi că viaţa
voastră este lipsită de semnificaţie sau este prea stresantă sau obositoare, aceasta se întâmplă deoarece nu aţi adus
încă în viaţa voastră dimensiunea respectivă. Scopul vostru principal nu a devenit încă acela de a fi conştienţi în
ceea ce faceţi. tot ceea ce fac, chiar si cele mai banale si uzuale lucruri sa le fac cu drag, sa fiu complet prezenta si
plina de recunostinta ca traiesc si pot sa le fac. Sa raspund pe deplin cerintelor momentului, sa ma contopesc cu
ceea ce fac, deci cu momentul prezent. Nu ce faceţi, ci cum faceţi ceea ce faceţi reprezintă factorul care hotărăşte
dacă vă împliniţi destinul. Iar modul în care faceţi ceea ce faceţi este determinat de starea voastră de conştiinţă.
Altfel spus, în orice situaţie şi în orice faceţi, starea conştiinţei voastre este factorul primordial; situaţia şi ceea ce
faceţi este cel secundar.Cel mai mare dusman al egoului este Momentul Prezent, adica viata insasi !!!Constiinta
este ascunsa in Momentul prezent, de aceea o putem numi Prezenta !!! Prezentul este timpul mântuirii. Amânarea
înseamnă niciodată. Privind către ceea ce faceţi sau către locul în care vă aflaţi ca fiind scopul principal al vieţii d-
voastră, negaţi timpul. Iar de aici decurge o putere uriaşă. Negarea timpului în ceea ce faceţi aduce cu sine şi
legătura între scopul dumneavoastră interior şi cel exterior, între Fiinţă şi acţiune. Când negaţi timpul, negaţi egoul.
Doar atunci veţi face extraordinar de bine ceea ce faceţi, căci ceea ce faceţi devine punctul focal al atenţiei
dumneavoastră. Ceea ce faceţi devine un canal prin care conştiinţa intră în această lume. Aceasta înseamnă că ceea
ce faceţi va fi de o înaltă calitate, chiar dacă este vorba despre cea mai simplă acţiune precum a da paginile unei
cărţi de telefon sau a traversa camera. Scopul principal atunci când daţi paginile îl reprezintă datul paginilor; scopul
secundar îl reprezintă găsirea unui număr de telefon. Scopul principal pentru traversarea camerei este traversarea
camerei; scopul secundar este acela de a lua o carte situată în celălalt colţ al camerei, iar în momentul în care luaţi
cartea, acesta devine scopul dumneavoastră principal. Chiar dacă aveţi un ţel, ceea ce faceţi în momentul prezent
trebuie să rămână punctul focal al atenţiei voastre; altfel veţi ieşi din armonia cu scopul universal. Simţiţi că sunteţi
o deschidere prin care curge energia dinspre Sursa nemanifestată a întregii vieţi, în beneficiul tuturor. Poate vă
amintiţi paradoxul legat de timp pe care l-am menţionat mai devreme: oricare ar fi acţiunea pe care o întreprindeţi
ea cere timp, totuşi timpul este întotdeauna acum. Aşadar, în timp ce scopul dumneavoastră interior este acela de a
nega timpul, scopul exterior implică obligatoriu viitorul, motiv pentru care el nu poate exista fără timp. Dar acesta
este întotdeauna secundar. Când deveniţi neliniştiţi sau stresaţi, înseamnă că scopul exterior a preluat controlul, iar
dumneavoastră aţi pierdut din vedere scopul interior. Aţi uitat că starea dumneavoastră de conştiinţă este
primordială, iar orice altceva este secundar. Ceea ce este măreţ se naşte din lucrurile mărunte, dacă ştii să le acorzi
suficient respect şi atenţie. Viaţa tuturor constă în realitate din lucruri mici. Măreţia este o noţiune mentală
abstractă şi fantezia preferată a egoului. Paradoxul este că fundamentul măreţiei îl reprezintă tratarea cu respect a
lucrurilor mărunte din momentul prezent, nu urmărirea ideii de măreţie. Momentul prezent este întotdeauna mic, în
sensul că este întotdeauna simplu, dar înăuntrul lui se află ascunsă cea mai mare putere. Asemenea atomului, este
unul dintre cele mai mici lucruri, dar are o putere. Neliniştea, stresul şi negativitatea vă taie legătura cu puterea
respectivă. Dar de ce au apărut neliniştea, stresul sau negativitatea? Deoarece aţi întors spatele momentului prezent.
Şi de ce aţi procedat aşa? Aţi crezut că altceva era mai important. Aţi uitat care vă era scopul principal. O singură
greşeală mică, o singură interpretare eronată dă naştere unei lumi de suferinţă. Un om valorează atât cât iubește. E
nevoie să înțelegem că nu am fost creați de Dumnezeu ca să suferim, ci ca să ne întâlnim cu El într-o poveste de
iubire. Unică. În ochii tăi este soare când iubești. Iar ca să ajungi la fericire nu ai nevoie de hartă, ci de prezență, de
tine. Prin intermediul momentului prezent aveţi acces la însăşi puterea vieţii, la ceea ce a fost denumit în mod
tradiţional „Dumnezeu”. De îndată ce-i întoarceţi spatele, Dumnezeu încetează să mai fie o realitate în viaţa
dumneavoastră. Aşadar, fiţi sincer faţă de viaţă fiind sincer faţă de scopul dumneavoastră interior. Atunci când
deveniţi prezent şi, astfel, total în ceea ce faceţi, acţiunile dumneavoastră primesc încărcătură spirituală. Scopul
dumneavoastră primordial este acum acela de a permite conştiinţei să curgă în ceea ce faceţi. Scopul secundar este
reprezentat de ceea ce doriţi să realizaţi prin acţiune. După cum ştiţi deja, scopul dumneavoastră secundar sau
exterior aparţine dimensiunii timpului, în vreme ce scopul principal este inseparabil de momentul de Acum şi, prin
urmare, necesită negarea timpului. Cum pot fi reconciliate? Realizând că întreaga călătorie a vieţii dumneavoastră
se reduce în ultimă instanţă la pasul pe care îl faceţi în momentul acesta. Întotdeauna există doar acest singur pas,
astfel că lui îi veţi acorda întreaga dumneavoastră atenţie.Aceasta nu înseamnă că nu ştiţi încotro vă îndreptaţi;
înseamnă doar ca pasul acesta este primordial, iar destinaţia — secundară. Iar ceea ce veţi întâlni odată ajunşi la
destinaţie depinde de calitatea pasului. Cu alte cuvinte, ceea ce are să vă ofere viitorul depinde de starea de
conştiinţă pe care o aveţi acum. Acţiunea primeşte calitatea atemporală a Fiinţării — acesta este succesul. Până ce
Fiinţarea nu curge în ceea ce faceţi, până ce nu deveniţi prezent, vă veţi pierde în ceea ce faceţi. Vă pierdeţi şi în
ceea ce gândiţi şi, de asemenea, în reacţiile pe care le aveţi faţă de ceea ce se întâmplă în exterior. Sa nu ma compar
cu nimeni si sa traiesc in mod autentic.

2--Acceptarea , abandonarea si aparitia spatiului interior !

-renuntarea la rezistenta
Incepeti prin a recunoaste ca exista rezistenta. Fiţi prezent când se întâmplă, atunci când rezistenţa
apare. Observati-va rezistenta interioara.Observaţi-vă ataşamentul faţă de durere. Fiţi extrem de atent.
Observaţi ciudata plăcere pe care o derivaţi din sentimentul de nefericire. Observaţi impulsul de a vorbi şi de a va
gândi la acesta. Rezistenţa va ceda când conştientizaţi aceste lucruri. Observaţi cum mintea o creează, cum
etichetează situaţia, pe dumneavoastră înşivă şi pe alţii. Priviţi procesul mental implicat. Simţiţi energia
emoţiei. Observând rezistenta, veţi descoperi că nu serveşte niciunui scop. La nivelul gândirii, veţi descoperi o
puternică rezistenţă sub formă de critici, nemulţumiri şi proiecţii mentale care vă îndepărtează de momentul
prezent. La nivel emoţional, va exista un curent subteran de disconfort, încordare, plictiseală sau nervozitate.
Ambele sunt aspecte ale modului obişnuit de rezistenţă a minţii. Observati multiplele cai prin care
disconfortul, nemulţumirea şi tensiunea sunt cauzate de critici inutile, prin prezenţa faţă de situaţia prezentă şi
prin negarea clipei Acum.Intrebati-va mereu : Ce fel de gânduri produce mintea d-voastră? Ce simţiţi? Îndreptaţi-
vă atenţia în interiorul corpului dumneavoastră. Simţiţi vreo urmă de încordare? De îndată ce descoperiţi că
există chiar şi un nivel minim de disconfort, în fundalul static, încercaţi să aflaţi în ce mod evitaţi, opuneţi
rezistenţă sau negaţi viaţa – prin negarea clipei Acum. Sunteţi stresat? Sunteţi atât de ocupat să ajungeţi în viitor
încât prezentul se reduce la un mijloc de a atinge un scop? Stresul este provocat de faptul că vă aflaţi “aici” şi
doriţi să fiţi “acolo” sau de faptul că trăiţi în prezent şi vă doriţi să vă aflaţi în viitor. Este o scindare care va
sfâşie. Întrebaţi-vă ce “problema” aveţi acum, nu anul viitor, mâine sau peste cinci minutesau maine la servici sau
azi mai taziu ce problema aveti de rezolvat, etc. Ce nu este în regulă cu acest moment? Veti vedea ca totul e bine
cu acest moment, dar datorita faptului ca ne identificam cu problemele , mai bine zis cu mintea care ne tot repet
aceste probleme la infinit-asta ne face nefericiti- si vom descoperi ca momentul prezent e perfect, ca poate aparea
un animal salbatic in camera chiar acum –asta e o provocare cum sa scapam, nu o problema repetata de
minte.Pentru că rezistenţa este inseparabilă de minte, renunţarea la rezistenţă – abandonarea– reprezintă sfârşitul
minţii ca stăpân al dumneavoastră, al acestui impostor care pretindea a fi cine sunteţi, al falsului dumnezeu. Toate
criticile şi tot negativismul dispar. Mereu pare că oamenii au posibilitatea de alegere, dar aceasta este o iluzie. Atât
timp cât mintea, cu tiparele ei condiţionate, vă conduce viaţa, ce posibilitate de alegere aveţi? Niciuna. Nici
măcar nu sunteţi prezent. Starea de identificare cu mintea este extrem de disfuncţională. Este o formă de nebunie.
Alegerea începe în momentul în care renunţaţi la identificarea cu mintea şi la tiparele ei condiţionate, începe în
momentul în care deveniţi prezent. Până nu atingeţi acest punct, rămâneţi inconştient din punct de vedere
spiritual.
O alternativa pentru renuntarea la o reactie negativă este să vă imaginaţi că deveniţi
transparent faţă de cauza externă a reacţiei, făcând-o astfel să dispară. Toate aceste lucruri pot fi transformate în
practică spirituală. Vă recomand să folosiţi acest exerciţiu pentru evenimentele minore, chiar neînsemnate. Să
presupunem că staţi liniştit acasă. Brusc se aude sunetul ascuţit de la alarmă unei maşini din stradă. Apare un
sentiment de iritare. Care este scopul sentimentului de iritare? Absolut niciunul. De ce l-aţi creat? N-aţi făcut-o
dumneavoastră. Mintea l-a creat. S-a produs absolut automat, total inconştient. Simtiti ca deveniti
transparenti, ca si cum nu ati mai avea soliditatea corpului material. Acum permiteţi
zgomotului sau oricărui lucru care provoacă o reacţie negativă, să treacă pur şi simplu prin
dumneavoastră. Nu se mai izbeşte de un “perete” solid în interiorul dumneavoastră. După
cum am spus, exersaţi mai întâi cu lucruri minore. Cu alarma de la maşină, cu lătratul câinelui, cu ţipetele
copiilor, cu blocajul din trafic. În loc să aveţi un perete de rezistenţă în interiorul dumneavoastră, de care se
lovesc constant şi dureros lucrurile care “n-ar trebui să se întâmple”, lăsaţi totul să treacă prin dumneavoastră.
Cineva va spune un lucru grosolan sau cu intenţia de a va răni. În loc să recurgeţi la reacţia inconştientă şi
negativă, precum atacul, apărarea sau închiderea în sine, lăsaţi totul sa treacă prin dumneavoastră. Nu opuneţi
rezistenţă. Este ca şi cum nu ar mai exista nimeni care poate fi rănit. Aceasta este iertarea. În acest fel
deveniţi invulnerabil. Puteţi în continuare să-i spuneţi acelei persoane că se comportă inacceptabil, dacă
aceasta este alegerea dumneavoastră. Dar ea nu mai are puterea să vă controleze starea interioară. Propria
dumneavoastră putere acţionează – nu puterea altcuiva asupra dumneavoastră; nici nu mai sunteţi controlat de
minte. Indiferent dacă este vorba de alarma maşinii, de o persoană nepoliticoasă, de inundaţii, de un cutremur dau
de pierderea tuturor bunurilor materiale, mecanismul de rezistenţă este acelaşi. Nu este nevoie sa
acceptati o situatie de viata indezirabila sau neplăcută. Nu este nevoie nici să vă amăgiţi şi să spuneţi
că totul este bine. Nu. Recunoaşteţi pe deplin că vreţi sa ieşiţi din respectiva situaţie. Apoi vă restrângeţi atenţia
la momentul prezent fără a-l eticheta mental în nici un fel. Aceasta înseamnă că nu judecaţi clipa de Acum. De
aceea nu există nici rezistenţă, nici negativism emoţional. Acceptaţi calitatea acestui moment. Apoi acţionaţi şi
faceţi tot ce vă sta în putinţă pentru a ieşi din această situaţie. Acest mod de a acţiona e pozitiv.
Cand spuneti „nu altei persoane sau unei situatii, lăsaţi răspunsul să vină din înţelegere, şi nu dintr-
o reacţie, din conştiinţa clară a ceea ce este rău sau bine pentru dumneavoastră în acel moment. Lăsaţi-l să fie
un “nu” liber de reacţie, un nu de o calitate înaltă, liber de orice negativism, pentru a nu crea astfel o nouă
suferinţă. Nu poluaţi cu negativism Fiinţa dumneavoastră interioară, frumoasă şi strălucitoare, şi nici Pământul.
Nu daţi voie nefericirii, sub orice formă ar apărea, să-şi facă loc în dumneavoastră.
Cand va aflati implicat intr-o cearta sau într-o situaţie conflictuală cu partenerul dumneavoastră sau cu
cineva apropiat, începeţi prin a observa cât de defensiv deveniţi atunci când vă este atacată poziţia, sau observaţi
forţa propriei agresiuni atunci când atacaţi poziţia celuilalt. Observaţi-vă ataşamentul faţă de propriile puncte de
vedere şi opinii. Dacă nu puteţi niciodată accepta ceea ce este, implicit nu-i veţi putea accepta nici pe ceilalţi
aşa cum
sunt. Îi veţi judeca, critica, eticheta, respinge, sau veţi încerca să-i schimbaţi. Simţiţi energia mental-emoţională
din spatele nevoii dumneavoastră de a avea dreptate şi de a-i dovedi celuilalt că greşeşte. Aceasta este energia
minţii egocentrice. O conştientizaţi recunoscând-o, simţind-o cât mai mult posibil. Apoi, într-o zi, în mijlocul unei
certe, vă veţi da seama brusc că aveţi posibilitatea de alegere, şi este posibil să decideţi să renunţaţi la propria
reacţie – numai pentru a vedea ce se întâmplă. Vă abandonaţi. Nu mă refer numai la abandonarea reacţiei în mod
verbal, spunând: “Bine, ai dreptate”, cu o privire care spune “Mă situez deasupra acestei inconştiente copilăreşti”.
Aceasta ar însemna doar deplasarea rezistenţei la un alt nivel, mintea egocentrică deţinând în continuare controlul
şi reclamându-şi superioritatea. Mă refer la abandonarea întregului câmp de energie mental-emoţională din
interiorul
dumneavoastră, care lupta pentru putere. Sinele fals este viclean, aşa că trebuie să fiţi extrem de atent, de prezent,
şi absolut sincer cu dumneavoastră înşivă pentru a vedea dacă aţi abandonat cu adevărat identificarea cu o
poziţie mentală şi v-aţi eliberat de minte.
Stim ca nimic nu durează în această dimensiune, unde totul e mâncat de molii şi rugină. Orice se sfârşeşte
sau se transformă, sau poate suferi o schimbare de polaritate: aceeaşi situaţie, care ieri sau anul trecut era bună, s-
a transformat brusc sau treptat într-una rea. Lucrul care v-a făcut fericit vă face acum nefericit. Prosperitatea de
astăzi devine consumul sterp de mâine. Nunta fericită şi luna de miere devin divorţul sau convieţuirea nefericită.
Sau dispare o situaţie, iar absenţa ei va face nefericit. Când o stare sau o situaţie de care mintea s-a ataşat şi cu
care s-a identificat se schimbă sau dispare, mintea nu va fi în stare să accepte. Se va agăţa de starea care dispare
şi se va opune schimbării. Este aproape ca şi cum vi s-ar fi smuls un mădular din trup.Cand nu opui
rezistenta vietii, te afli într-o stare de graţie, de pace şi naturaleţe. Această stare nu mai are nevoie ca lucrurile
să fie într-un anume fel, bune sau rele. Pare aproape paradoxal, şi totuşi, când dependenţa interioară faţă de
forme nu mai considerabil. Lucruri, oameni sau condiţii despre care aţi crezut că vă sunt necesare pentru a fi
fericit vin acum spre d-voastră fără luptă şi fără efort, şi sunteţi astfel liber să vă bucuraţi de ele şi să le
apreciaţi – atât timp cât vor dura. Şi aceste lucruri vor trece, desigur, ciclurile vin şi pleacă, dar când nu mai
există dependenţa, nu mai există nici frica de pierdere. Viaţa curge lin. Observati orice planta sau animal
si lăsaţi-le să vă înveţe ce înseamnă acceptarea a ceea ce este şi abandonarea de sine în clipa Acum.Lăsaţi-le să
vă înveţe Fiinţa. Lăsaţi-le să vă înveţe integritatea – să fii întreg, să fii tu însuţi, să fii real. Lăsaţi-le să vă
înveţe cum să trăiţi şi să muriţi şi cum să nu transformaţi viaţa şi moartea într-o problemă.
Nu cautati pacea. Nu căutaţi nici o altă stare decât cea în care sunteţi acum. Pentru că altfel veţi crea conflict
interior şi rezistenţa inconştientă. Iertaţi-vă atunci când nu sunteţi împăcat. Atunci când acceptaţi toată lipsa
dumneavoastră de pace, aceasta se transformă în pace. Orice acceptaţi pe deplin vă duce acolo, vă dăruieşte
pacea. Acesta este miracolul abandonării. Când acceptaţi ceea ce este, fiecare moment devine cel mai bun
moment. Aceasta este iluminarea. Trecand dincolo de polaritatea creata de minte, deveniţi asemenea
unui lac adânc. Situaţia externă a vieţii dumneavoastră, orice se petrece în exterior, este suprafaţa lacului. Uneori
calmă, alteori furtunoasă şi agitată de vânt, în concordanţă cu ciclurile şi anotimpurile. În adânc însă, lacul
rămâne mereu netulburat. Dumneavoastră sunteţi întregul lac, nu numai suprafaţă, şi sunteţi în contact cu propria
adâncime care rămâne absolut nemişcată. Nu vă opuneţi schimbării, agăţându-vă mental de o situaţie. Pacea
dumneavoastră interioară nu depinde de ea. Rămâneţi în Fiinţa – neschimbătoare, atemporală, nemuritoare – şi
nu mai depindeţi pentru împlinire şi fericire de lumea exterioară a formelor mereu schimbătoare. Vă puteţi
bucura de ele, vă puteţi juca cu ele, vă puteţi crea forme noi, puteţi aprecia frumuseţea a tot ce există. Dar nu va
mai exista nevoia de a vă ataşa de niciuna dintre ele.
Una dintre cele mai puternice practici spirituale este meditaţia profundă asupra morţii formelor fizice,
inclusiv a dumneavoastră. Se numeşte: a muri înainte de moarte. Pătrundeţi adânc în aceasta meditaţie.
Forma dumeavoastră fizică se dizolvă, nu mai există. Apoi vine un moment când toate formele mentale sau
gândurile mor şi ele. Sunteţi încă aici – prezenţa divină din dumneavoastră. Luminoasă, pe
deplin trează.
Nimic din ce a fost real nu a murit vreodată, ci numai nume, forme şi iluzii. La acest nivel
profund, compasiunea devine vindecătoare în cel mai larg sens. În această stare, influenţa vindecătoare nu este
bazată pe fapte, ci pe fiinţare. Oricine intră în contact cu dumneavoastră va fi atins de prezenţă şi va fi
influenţat de pacea pe care o
emanaţi, fie că este conştient de aceasta sau nu.
Abandonarea este intelepciune asimpla, dar profundă, care înseamnă a accepta cursul vieţii şi a nu i te
opune. Singurul loc unde poţi simţi cursul vieţii este momentul Acum, aşa că abandonarea este acceptarea
momentului prezent în mod necondiţionat şi fără rezerve. Înseamnă abandonarea rezistenţei
interioare faţă de ceea ce este. Dacă aţi avut o viaţă suficient de lungă, ştiţi că lucrurile “merg prost”
destul de des. Tocmai în aceste momente este nevoie să practicaţi abandonarea, dacă doriţi să eliminaţi durerea şi
suferinţa din viaţa dumneavoastră. Acceptarea a ceea ce este va eliberează imediat de identificarea cu mintea şi
vă reconectează astfel la Fiinţă. Rezistenţa este mintea. Abandonarea este un fenomen pur interior. Nu înseamnă
că la nivelul exterior nu mai puteţi acţiona şi schimba situaţia. Da fapt, nu întreaga situaţie este cea care trebuie
acceptată când vă abandonaţi, ci numai minusculul segment numit Acum. De exemplu, dacă v–aţi afla undeva
împotmolit în noroi, nu aţi spune: “Bine, mă resemnez în faţa faptului că sunt împotmolit în noroi.” Resemnarea
nu este abandonare. In starea de abandonare vedeţi foarte limpede ce trebuie făcut şi acţionaţi făcând
câte un singur lucru pe rând şi concentrându-vă asupra fiecărui lucru în parte. Învăţaţi de la natură: observaţi
cum fiecare lucru se împlineşte şi cu miracolul vieţii se dezvăluie fără nemulţumire sau nefericire. De aceea a
spus Iisus: “Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc”.
Daca va simtiti dintr-o data foarte usori, limpede şi profund împăcat, acesta este un semn inconfundabil
ca v-aţi abandonat cu adevărat. Observaţi apoi ce se întâmplă cu poziţia mentală a celeilalte persoane când nu o
mai alimentaţi cu energie prin rezistenţă. Când identificarea cu o poziţie mentală a dispărut, începe comunicarea
autentică.
Renuntati la asteptare ca stare mentala. Când va surprindeţi alunecând în aşteptare… ieşiţi
repede din ea. Intraţi în momentul prezent. Fiţi, pur şi simplu, şi bucuraţi-vă de sentimentul vieţii. Când sunteţi
prezent, nu este niciodată
nevoie să aşteptaţi ceva. Aşa că data viitoare când cineva vă va spune: “Îmi pare rău că v-am făcut săaşteptaţi”,
îi puteţi răspunde: “Nu face nimic, n-am aşteptat. Am stat aici şi m-am simţitbine, trăind bucuria de a fi eu
însumi.
Cât timp din viaţa petreceţi aşteptând? Ceea ce eu numesc “aşteptare la scară redusă” este, de exemplu,
aşteptarea la coadă la oficiul poştal, într-un blocaj în trafic, la aeroport sau aşteptarea cuiva, a terminării lucrului
s.a.m.d. “Aşteptarea la scară largă” este aşteptarea următoarei vacanţe, a unei slujbe mai bune, a momentului în
care copiii vor fi mari, a unei relaţii cu adevărat importante, a succesului, a acumulării de bani, sau a momentului
când voi deveni cineva important sau voi atinge iluminarea. Nu este un lucru neobişnuit ca oamenii să aştepte
întreaga lor viaţa înainte să înceapă să trăiască. Aşteptarea este o stare mentală. În principiu, ea înseamnă că vă
doriţi viitorul; nu vă doriţi prezentul. Nu vă doriţi ce aveţi şi vă doriţi ceea ce nu aveţi. Cu fiecare tip de
aşteptare, creaţi în mod inconştient un conflict interior între viaţa de aici şi acum, unde nu doriţi să vă aflaţi, şi
viitorul proiectat, acolo unde vă doriţi să fiţi. Acest lucru reduce într-o foarte mare măsură calitatea vieţii,
făcându-vă să pierdeţi prezentul. Când respectaţi, recunoaşteţi şi acceptaţi pe deplin realitatea dumneavoastră
prezentă – locul în care vă aflaţi, cine sunteţi, ce faceţi în acest moment - , când acceptaţi în totalitate ceea ce
aveţi, atunci sunteţi recunoscător pentru ce aveţi, recunoscător pentru ceea ce este, recunoscător pentru Fiinţă.
Adevărata prosperitate este recunoştinţa pentru momentul prezent şi pentru plinătatea vieţii din momentul
prezent. Cu cât acordaţi mai multă atenţie trecutului, cu atât îl alimentaţi mai mult cu energie şi este cu atât mai
probabil că vă veţi identifica cu el. Acordaţi atenţie prezentului; acordaţi atenţie comportamentului, reacţiilor
dumneavoastră, dispoziţiilor, gândurilor, emoţiilor, fricilor şi dorinţelor aşa cum apar ele în prezent.
Starea de abandon si boala- Abandonarea este acceptarea interioară totală a ceea ce este. Concentrarea
atentiei asupra acestui moment şi abţinerea de la etichetarea lui mentală reduc boala la unul sau mai mulţi
factori, precum: durere fizică, slăbiciune, disconfort sau neputinţă. Faţă de acestea vă abandonaţi –
acum. Nu vă abandonaţi în fata ideii de “boală”. Permiteţi-i suferinţei să vă aducă în momentul prezent, într-o
stare de prezenţă conştientă intensă. Folosiţi suferinţa pentru iluminare. Abandonarea nu transforma ceea ce
este, sau, cel puţin, nu în mod direct.
Abandonarea vă transformă pe dumneavoastră. Când în dumneavoastră s-a produs transformarea, întreaga
dumneavoastră lume se transformă, pentru că lumea este doar o reflectare a conştiinţei prezente. Nu boala este
problema. Dumneavoastră sunteţi problema, atât timp cât mintea egocentrică deţine controlul. Cand sunteti
bolnav sau invalid, să nu credeţi că aţi eşuat în vreun fel, să nu vă simţiţi vinovat. Nu daţi vina pe viaţă că
v-a tratat nedrept, dar nu va învinovăţiţi nici pe dumneavoastră. Toate aceste lucruri sunt o formă de rezistenţă.
Dacă suferiţi de o boală gravă, folosiţi-o pentru iluminare. Folosiţi orice lucru “rău” care se întâmplă în viaţa
dumneavoastră pentru iluminare. Retrageţi timpul din boală. Nu-i daţi un trecut şi un viitor. Permiteţi-i să vă
forţeze să deveniţi intens conştient de momentul prezent - şi vedeţi ce se întâmplă. Deveniţi un alchimist.
Transmutaţi metalul obişnuit în aur, suferinţa în conştiinţă, dezastrul în iluminare. Sunteţi grav bolnav şi aţi
devenit acum furios din cauza a tot ceea ce am spus? Acesta este un semn clar că boala a devenit o parte a
sentimentului dumneavoastră de identitate şi că acum vă protejaţi identitatea – şi în acelaşi timp protejaţi boala.
Starea care este etichetată drept “boală” nu are nimic de-a face cu cine sunteţi cu adevărat. Ori de câte ori apare
pe neaşteptate vreun dezastru sau atunci când o situaţie se “înrăutăţeşte” serios – o boală, un handicap, pierderea
casei, a averii sau a unei identităţi sociale, ruperea unei relaţii intime, moartea sau suferinţa unei persoane iubite,
sau chiar iminenţa propriei morţi -, trebuie să ştiţi că există şi cealaltă faţă a monedei, că sunteţi la un pas de
ceva incredibil: o completă transformare alchimică a metalului obişnuit, de durere şi suferinţa, în aur. Acest pas
se numeşte abandonare. Ce spun nu înseamnă că veţi deveni fericiţi într-o asemenea situaţie. Nu veţi deveni. Dar
frica şi durerea vor fi transformate în pace interioară şi serenitate, care apar dintr-un loc foarte adânc – din
Nemanifestat. Este “pacea lui Dumnezeu care covârşeşte orice minte”. Comparativ cu aceasta, fericirea este un
lucru superficial. Odată cu această pace vine şi înţelegerea – nu la nivel mental, ci în profunzimea Fiinţei – că
sunteţi indestructibil, nemuritor. Aceasta nu este o simplă credinţă. Este o certitudine absolută, care nu are nevoie
de dovezi exterioare dintr-o sursă secundară. Prima ocazie este sa va abandonati în fiecare moment
realităţii. Ştiind că ceea ce există nu poarte fi anulat – pentru că există deja -, spuneţi da la ceea ce există, sau
acceptaţi ceea ce nu există. Apoi faceţi ce trebuie să faceţi, ce vă cere situaţia. Dacă rămâneţi în această stare de
acceptare, nu mai creaţi negativism, nici suferinţă, nici nefericire. Trăiţi într-o stare care nu cunoaşte rezistenţă,
o stare de graţie şi naturaleţe, liberă de conflicte interioare. Ori de câte ori nu puteţi face acest lucru, ori de câte
ori pierdeţi ocazia – fie pentru că nu generaţi suficientă prezenţă conştientă care să prevină apariţia unui tipar
de rezistenţă habituala şi inconştienţa, fie pentru că situaţia este atât de gravă, din punctul dumneavoastră de
vedere, încât nu o puteţi accepta - , creaţi o formă de durere, o formă de suferinţă. Poate părea că situaţia este
cea care creează suferinţa, dar în ultimă instanţă nu este aşa – rezistenţa este cea care o creează. Iata si ce-a
de-a doua ocazi de a va abandona: dacă nu puteţi accepta ce este în exterior, acceptaţi atunci ce este în
interior. Dacă nu puteţi accepta condiţiile exterioare, acceptaţi atunci condiţiile interioare. Aceasta înseamnă: nu
vă opuneţi durerii. Permiteţi-i să existe. Abandonaţi-vă durerii, disperării, fricii, singurătăţii, sau oricărei forme
ar îmbrăca-o suferinţa. Fiţi martorul ei fără să o etichetaţi mental. Îmbrăţişaţi-o. Apoi vedeţi cum miracolul
abandonării transformă suferinţa profundă în pace profundă. Aceasta este crucificarea dumneavoastră. Lăsaţi-o
să devină învierea şi înălţarea dumneavoastră. Când durerea vă este adâncă, toate vorbele despre abandonare vă
vor părea în orice caz zadarnice şi lipsite de sens. Când durerea vă este adâncă, veţi simţi probabil mai degrabă
un impuls puternic de a evada din ea, decât de a vă abandona. Nu doriţi să simţiţi ceea ce simţiţi. Ce ar putea fi
mai normal? Dar nu există scăpare, nu există ieşire. Există multe căi false de scăpare – muncă, băutura,
drogurile, furia, proiecţia, reprimarea s.a.m.d. -, dar ele nu va eliberează de durere. Suferinţa nu-şi pierde din
intensitate când o transferaţi la nivelul inconştient. Când negaţi durerea emoţională, lucrurile pe care le faceţi sau
le gândiţi, precum şi relaţiile dumneavoastră, devin contaminate de ea. S-ar putea spune că o transmiteţi sub
forma energiei pe care o emanaţi, şi ceilalţi o recepţionează într-un mod subliminal. Dacă sunt inconştienţi, se
vor simţi poate chiar obligaţi să vă atace sau să vă rănească într-un fel sau altul, sau dumneavoastră i-aţi putea
răni, proiectându-vă propria durere asupra lor. Atrageţi şi manifestaţi orice corespunde stării dumneavoastră
interioare.Cand nu exista cale de iesire din suferinta, există totuşi întotdeauna o cale prin ea. Aşa că
nu întoarceţi spatele durerii. Înfruntaţi-o. Simţiţi-o pe deplin. Simţiţi – nu vă gândiţi la ea! Exprimaţi-o dacă este
necesar, dar nu creaţi un scenariu mental în jurul ei. Acordai întreaga dumneavoastră atenţie sentimentului, şi
nu persoanei, evenimentului sau situaţiei care poate să o fi provocat. Nu vă lăsaţi mintea să folosească durerea
pentru a vă crea din ea o identitate de victimă. Plângându-vă de milă şi povestind altora povestea dumneavoastră
rămâneţi blocat în suferinţă. Pentru că este imposibil să scăpaţi de sentiment, singura posibilitate de schimbare
este să pătrundeţi în el; altfel nimic nu se va schimba. Aşa că dăruiţi atenţia dumneavoastră totală sentimentului
şi abţineţi-vă de la a-l eticheta mental. În timp ce vă adânciţi în sentiment, fiţi extrem de atent. La început poate
părea ca un loc întunecat înspăimântător, când veţi simţi impulsul puternic de a fugi, observaţi-l dar nu-l urmaţi.
Continuaţi să vă concentraţi asupra sentimentului, continuaţi să simţiţi durerea, spaima, singurătatea,
sentimentul de orice natură. Rămâneţi atent, rămâneţi prezent – prezent în întreaga Fiinţă, cu fiecare celulă a
corpului dumneavoastră. Când faceţi aceasta, aduceţi lumină în întuneric. Aceasta este flacăra conştiinţei
dumneavoastră.
Când o acţiune nu vă aduce bucurie, puteţi cel puţin accepta că aceasta este ceea ce aveţi de făcut. Acceptare
înseamnă: acum aceasta este ceea ce îmi cere situaţia, momentul să fac, aşa că o fac de bunăvoie. Am vorbit deja
pe larg despre importanţa acceptării interioare a ceea ce se întâmplă, iar acceptarea a ceea ce trebuie să faceţi este
doar un alt aspect al acesteia. De exemplu, probabil că nu vă veţi putea bucura să schimbaţi un pneu dezumflat la
maşină în toiul nopţii, pe un drum pustiu şi în timp ce plouă cu găleata, cu atât mai puţin veţi putea să vă
entuziasmaţi de situaţie, dar puteţi avea o stare de acceptare. A efectua o acţiune într-o stare de acceptare înseamnă
a avea o stare de pace în timp ce acţionaţi. Pacea respectivă este o vibraţie energetică subtilă care curge atunci în
ceea ce faceţi. La suprafaţă, acceptarea pare o stare pasivă, dar în realitate este activă şi creativă, pentru că aduce
ceva cu totul nou în această lume. Pacea aceea, vibraţia aceea energetică subtilă este conştiinţa, iar una dintre căile
prin care intră ea în lume este acţiunea în stare de abandon interior, iar unul dintre aspectele acesteia este
acceptarea. Sa practicam acceptarea a ceea ce este Acum. Cand vei accepta in totalitate acest moment, cand nu mai
opui rezistenta, cand nu mai traiesti in tensiune cu ceea ce este, gandirea se va estompa si va fi inlocuita de cu
linistea alerta. Odata cu acceptarea, abandonul total- vine pacea si linistea interna, ramai in Dumnezeu.Esti perfect
constient, si totusi mintea ta nu mai eticheteaza acest moment in nici un fel. Absenţa rezistenţei reprezintă cheia
către cea mai mare putere din univers. Am putea spune că totalitatea — Viaţa — vrea ca micul copac să devină un
copac în toată regula, dar copacul cel tânăr nu se vede pe sine ca separat de viaţă, aşa că nu vrea nimic pentru el. El
este una cu ceea ce vrea Viaţa. De aceea nu este îngrijorat sau stresat. Iar dacă trebuie să moară prematur, moare
fără crispare. Abandonul său în moarte este acelaşi cu abandonul său în viaţă. El îşi simte, oricât de neclar,
înrădăcinarea în Fiinţă, în Viaţa unică eternă şi fără de formă Renuntarea inseamna capitulare, abandon in fata
acestui moment, nu a unei povesti prin care interpretezi acest moment si apoi incerci sa te resemnezi. Daca accepti
pe oricine intra in spatiul clipei Acum ca pe un oaspete de seama si ii dai voie sa fie cine este, el se va schimba in
bine. Acceptarea inacceptabilului este cea mai mare sursa de Gratie Divina din aceasta lume. Orice accepti in
totalitate iti va aduce linistea, inclusiv acceptarea faptului ca nu poti accepta, ca opui rezistenta. Lasa Viata in pace.
Las-o asa cum este. “Si asta va trece” e scris pe inelul primit cadou de rege-asta semnifica lipsa rezistentei
interioare fata de evenimente si punerea in acord cu ceea ce se intampla. Aceasta poveste cu inelul se referă la lipsa
caracterului permanent al situaţiilor — realizarea acestei lipse de permanenţă duce la lipsa de ataşament. A nu
opune rezistenţă, a nu judeca, a nu vă ataşa, acestea sunt cele trei aspecte ale adevăratei libertăţi şi ale unei vieţi
iluminate.Scopul acestor cuvinte este acela de a vă face conştienţi de efemeritatea fiecărei situaţii, efemeritate
datorată faptului că orice formă, fie ea rea sau bună, este trecătoare. Când deveniţi conştienţi de faptul că toate
formele sunt trecătoare, ataşamentul vostru faţă de ele scade, iar voi încetaţi, într-o anumită măsură, să vă mai
identificaţi cu ele. A fi detaşat nu înseamnă că nu vă mai puteţi bucura de ceea ce are lumea bun de oferit. De fapt,
vă veţi bucura chiar mai mult. Odată ce vedeţi şi acceptaţi că toate lucrurile sunt trecătoare şi inevitabil supuse
schimbării, vă puteţi bucura de plăcerile lumii atât cât durează ele, fără teama că le pierdeţi, fără neliniştea legată
de viitor. Când sunteţi detaşaţi, vă situaţi pe o poziţie avantajoasă, de unde priviţi evenimentele vieţii voastre fără a
mai fi captivii lor. Deveniţi asemenea unui astronaut care vede planeta Pământ înconjurată de vastitatea spaţiului şi
realizează un adevăr paradoxal: pământul este preţios, dar în acelaşi timp insignifiant. Admiţând că Şi aceasta va
trece deveniţi detaşaţi, iar împreună cu detaşarea apare şi o altă dimensiune în viaţa voastră — Spaţiul interior.
Frumuseţea se iveşte în liniştea prezenţei. Este necesară prezenţa pentru a deveni conştient de
frumuseţea, măreţia şi sfinţenia naturii. Aţi privit vreodată în infinitatea spaţiului, într-o seară senină, uimit de
liniştea absolută şi de vastitatea sa inimaginabilă? Aţi ascultat vreodată cu adevărat susurul unui pârâu de munte
într-o pădure? Sau cântecul mierlei la apus, într-o seară calmă de vară? Pentru a deveni conştient de astfel de
lucruri, este nevoie ca mintea să fie tăcută. Este nevoie ca, pentru un moment, să lăsaţi la o parte bagajul
personal de probleme, de trecut şi viitor, precum şi toate cunoştinţele pe care le aveţi; altfel veţi privi, dar nu veţi
vedea, veţi asculta fără să auziţi. Este necesară prezenţa dumneavoastră totală. In spatele frumusetii formelor
exterioare există mai mult: ceva care nu poate fi numit, ceva inefabil, o esenţă interioară, profundă şi sfântă.
Oriunde şi oricând există frumuseţe, această esenţă interioară străluceşte în exterior. Vi se dezvăluie numai
când sunteţi prezent. Este oare posibil ca această esenţă fără nume şi prezenţa dumneavoastră să fie unul şi
acelaşi lucru? S-ar afla acolo în absenţa prezenţei dumneavoastră? Meditaţi profund asupra acestui lucru.
Descoperiţi singur. Ori de câte ori vă observaţi mintea, vă retrageţi conştiinţa din formele mentale, conştiinţa
devenind atunci ceea ce numim observator sau martor. Prin urmare, observatorul – conştiinţa pură de dincolo de
forme – devine mai puternic, iar formele mentale devin mai slabe. Când vorbim despre observarea minţii,
personalizăm un eveniment de importanţă cosmică: prin dvoastră, conştiinţa se trezeşte din visul ei de
identificare cu forma şi se retrage din formă. Pentru a ramane Prezent in viata de zi cu zi , este
important să fiţi adânc înrădăcinaţi în propriul corp; altfel, mintea, care are o forţa extraordinară, vă va trage
după sine, ca un rău tumultuos. Înrădăcinarea în propriul corp presupune locuirea deplină a corpului. Îndreptarea
permanentă a unei părţi a atenţiei înăuntrul câmpului energetic interior al corpului dvoastră. Simţirea corpului pe
dinăuntru, cum s-ar spune. Conştiinţa corpului va menţine prezent. Va ancorează în clipa Acum. Trupul pe care îl
puteţi vedea şi simţi nu vă poate transpune în Fiinţă. Dar acest corp vizibil şi tangibil este numai un înveliş
exterior, sau mai degrabă o percepţie limitată şi distorsionată a unei realităţi mai profunde. În starea
dumneavoastră naturală de conectare cu Fiinţa, această realitate profundă poate fi simţită în orice moment sub
forma corpului invizibil interior, a prezenţei care dă viaţă. Aşa că “să locuieşti corpul” înseamnă să simţi
corpul pe dinăuntru, să simţi viaţa din corp şi prin aceasta să ajungi să realizezi că ceea ce eşti se afla dincolo de
forma exterioară. Sunteţi rupt de Fiinţă atât timp cât mintea va acaparează toată atenţia. Când acest lucru se
întâmplă – şi se întâmplă continuu pentru cei mai mulţi oameni – nu sunteţi în corp. Mintea vă absoarbe toată
conştiinţa şi o transformă în forme mentale. Nu vă puteţi opri din gândit. Pentru a putea conştientiza Fiinţa,
trebuie să redobândiţi conştiinţa acaparată de minte. Aceasta este o sarcină esenţială în călătoria dumneavoastră
spirituală. Veţi elibera cantităţi vaste de conştiinţă, care înainte erau prinse într-o gândire inutilă şi compulsivă.
O modalitate eficientă pentru a realiza acest lucru este să vă îndepărtaţi pur şi simplu atenţia de la gândire şi să
o focalizaţi în corp, acolo unde Fiinţa poate fi simţită, în primă instanţă, ca acel câmp energetic interior care
însufleţeşte ceea ce percepeţi ca fiind corpul fizic.
Conectarea la corpul interior ! Vă rog, încercaţi acest lucru acum. S-ar putea să vă fie mai uşor dacă
închideţi ochii în timpul acestui exerciţiu. Mai târziu, când “a va locui corpul” va fi devenit ceva natural şi uşor,
acest lucru nu va mai fi necesar. Îndreptati-va atentia asupra corpului interior: Simţiţi-l din interior.
Este viu? Există viaţă în palmele, braţele, picioarele şi tălpile dumneavoastră, în abdomen, în piept? Puteţi simţi
câmpul energetic subtil care va străbate corpul şi care face să vibreze fiecare organ şi fiecare celulă? Îl puteţi
simţi simultan în toate părţile corpului, ca un singur câmp energetic? Menţineţi-vă atenţia îndreptată asupra
corpului interior pentru câteva momente. Nu începeţi să vă gândiţi la el. Simţiţi-l. Intraţi adânc în corp.
Pentru a pătrunde şi mai adânc în corp, încercaţi următoarea meditaţie. Sunt suficiente 10, 15 minute de timp
cronologic. Asigutati-va ca nu puteti fi deranjat de nimic din exterior, cum ar fi soneria telefonului sau
oamenii care v-ar întrerupe. Aşezaţi-vă pe un scaun dar nu vă lăsaţi pe spate. Menţineţi-vă coloana vertebrală
dreapta. Acest lucru vă va ajuta să rămâneţi alert. Sau aşezaţi-vă în poziţia dumneavoastră favorită de
meditaţie. Asiguraţi-vă că aveţi corpul relaxat. Închideţi ochii. Inspiraţi adânc de câteva ori. Simţiţi-vă
respiraţia ca şi cum ar pătrunde în abdomenul inferior. Observaţi cum acesta se dilată şi se contractă uşor în timp
ce aerul intră şi iese din corp. Conştientizaţi apoi întregul câmp energetic interior al corpului. Nu vă gândiţi la el
– simţiţi-l. Făcând aceasta, retrageţi conştiinţa din minte. Dacă vi se pare util, folosiţi vizualizarea “luminii” pe
care am descris-o mai devreme. Când vă puteţi simţi clar corpul interior ca un singur câmp de energie,
abandonaţi, dacă este posibil, orice imagine vizuală şi acordaţi atenţie numai senzaţiei. Dacă puteţi, renunţaţi şi
la orice imagine mentală pe care încă poate o aveţi în legătură cu corpul fizic. Tot ceea ce rămâne este un
sentiment învăluitor de prezenţa sau “fiinţare”, iar corpul interior este simţit ca fiind fără de graniţe. Apoi
pătrundeţi şi mai adânc în acest sentiment. Deveniţi una cu el. Contopiţi-vă cu câmpul de energie, până când nu
mai percepeţi o dualitate între observator şi observat, între dumneavoastră şi corpul dvoastră. Se dizolvă acum şi
distincţia dintre interior şi exterior, astfel încât nu mai există un corp interior. Pătrunzând adânc în corp, aţi trecut
dincolo de el. Rămâneţi în această dimensiune a Fiinţei pure atât timp cât vă simţiţi confortabil; deveniţi din nou
conştient de corpul fizic, de respiraţie şi de simţurile fizice şi deschideţi ochii. Priviţi apoi împrejur timp de
câteva minute, într-un mod meditativ – adică fără a pune etichete mentale – şi, în timp ce faceţi aceasta,
continuaţi să simţiţi corpul interior. Pătrunderea în această dimensiune fără formă este cu adevărat eliberatoare.
Va eliberează de captivitatea în lumea formelor şi de identificarea cu forma. Putem numi această dimensiune
Nemanifestatul. Sursa invizibilă a tuturor lucrurilor, Fiinţa din toate fiinţele. Este o dimensiune de adâncă linişte
şi pace, dar şi de bucurie şi vitalitate intensă. Ori de câte ori sunteţi prezent, deveniţi într-o anumită măsură
“transparent” pentru lumină, pentru conştiinţa pură care emană din Sursă. Vă daţi seama şi că lumina nu este
separată de ceea ce sunteţi, ci constituie propria dumneavoastră esenţă.
Când conştiinţa vă este îndreptată în afară, mintea şi lumea apar. Când este îndreptată înăuntru, îşi recunoaşte
propria Sursă şi se întoarce acasă, în Nemanifestat. Apoi, când conştiinţa revine în lumea manifestată, vă reluaţi
identitatea de formă pe care temporar aţi abandonat-o. Aveţi un nume, un trecut, o situaţie de viaţă, un viitor.
Dar, dintr-un punct de vedere fundamental, nu mai sunteţi persoana care aţi fost: aţi recunoscut realitatea
interioară care nu este “din lumea aceasta”, deşi nu este separată de ea, aşa cum nu este separată nici de
dumneavoastră.
Faceţi din următorul exerciţiu practica dumneavoastră spirituală: In viata d-voastra, nu acordaţi niciodată
100% din atenţie lumii exterioare şi minţii. Păstraţi o parte în interior. Simţiţi-vă corpul interior chiar şi când
sunteţi angajat în activităţile zilnice, mai ales în relaţiile cu ceilalţi oameni şi cu natura. Simţiţi liniştea din
adâncul său. Lăsaţi poarta deschisă. Este foarte posibil să fiţi conştient de Nemanifestat pe tot parcursul vieţii. Îl
simţiţi ca pe un sentiment profund de pace undeva în fundal, o linişte care nu vă părăseşte niciodată, orice s-ar
întâmpla în lumea exterioară. Deveniţi o punte între Nemanifestat şi manifestat, între Dumnezeu şi lume. Aceasta
este starea de conectare la Sursă, pe care o numim iluminare. Dacă vă păstraţi atenţia pe cât de mult posibil în
corp, veţi fi ancorat în Acum. Nu vă veţi pierde în lumea exterioară şi nu vă veţi mai pierde în minte. Gândurile
şi emoţiile, fricile şi dorinţele vor mai exista într-o anumită măsură, dar nu vor mai prelua controlul.
Va rog sa examinati unde va este atentia în acest moment. Mă ascultaţi pe mine sau citiţi aceste
cuvinte într-o carte. Aici se focalizează atenţia dumneavoastră. Sunteţi de asemenea periferic conştient de
lucrurile care va înconjoară, de alţi oameni s.a.m.d. În plus, s-ar putea să existe ceva activitate mentală legată de
lucrurile pe care le auziţi sau le citiţi, câteva comentarii mentale. Şi totuşi, nu este nevoie ca toate acestea să vă
absoarbă întreaga atenţie. Încercaţi să vedeţi dacă puteţi rămâne în legătură cu corpul interior în acelaşi timp.
Păstraţi o parte din atenţie înăuntru. Nu lăsaţi toată atenţia să se îndrepte spre exterior. Simţiţi-vă întregul corp
pe dinăuntru ca pe un singur câmp de energie. Este ca şi cum aţi asculta sau aţi citi cu întregul corp. Practicaţi
aceasta în zilele şi săptămânile care urmează. Nu acordaţi întreaga atenţie minţii şi lumii exterioare. Faceţi tot
posibilul să vă concentraţi asupra lucrului pe care îl faceţi, dar simţiţi în acelaşi timp şi corpul interior, ori de
câte ori este posibil. Rămâneţi înrădăcinat în interior. Apoi observaţi cum acest lucru schimbă starea conştiinţei
dumneavoastră şi calitatea lucrului pe care îl faceţi. Ori de cate ori aveti nevoie de un raspuns, de o
soluţie sau de o idee creativă, încetaţi pentru un moment să gândiţi, concentrându-vă atenţia asupra câmpului
energetic interior. Deveniţi conştient de linişte. Când reîncepeţi să gândiţi, gândirea vă va fi proaspătă şi
creativă. Obişnuiţi-vă ca în orice activitate mentală să oscilaţi la fiecare câteva minute între gândire şi un fel de
ascultare interioară, o linişte interioară. Am putea spune: nu gândiţi numai cu capul, gândiţi ci tot corpul. Lăsaţi
respiraţia sa vă ducă în corp. Dacă la un moment dat descoperiţi că vă este greu să intraţi în legătură cu
corpul interior, este de obicei mai uşor ca pentru început să vă fixaţi atenţia asupra respiraţiei. Respiraţia
conştientă, care este în sine o meditaţie puternică, vă va aduce treptat în contact cu corpul.
Urmariti-va respiratia cu atentia în timp ce aerul iese şi intră în corp. Inspiraţi şi simţiţi cum abdomenul
se dilată şi se contractă uşor la fiecare inspiraţie şi expiraţie. Dacă vă este mai uşor să vizualizaţi, închideţi
ochii şi imaginaţi-vă înconjurat de lumină sau scufundat într-o substanţă luminoasă – o mare de conştiinţă.
Apoi inspiraţi acea luminal. Simţiţi cum substanţa luminoasă va inundă corpul şi-l face de asemenea luminos.
Apoi, treptat, concentraţi-vă mai mult asupra senzaţiei. Nu vă ataşaţi de nici o imagine vizuală. Sunteţi în corp.
Aţi accesat puterea clipei Acum. Detaşarea, alături de lipsa judecării şi a rezistenţei interioare vă oferă accesul la
dimensiunea respectivă. Atunci când nu mai sunteţi total identificaţi cu formele, conştiinţa — ceea ce sunteţi —
este eliberată din întemniţarea ei în formă. Eliberarea aceasta înseamnă apariţia spaţiului interior. El vine ca o
linişte, o subtilă pace adânc înrădăcinată înăuntrul vostru, una care rămâne şi în situaţii aparent rele. Şi aceasta va
trece. Brusc, în jurul evenimentului există spaţiu. Există spaţiu şi în jurul emoţiilor pozitive şi negative, chiar şi în
jurul durerii. Şi, mai presus de toate, există spaţiu între gândurile voastre. Iar în spaţiul acesta ia naştere un
sentiment de pace care nu aparţine „acestei lumi”, căci lumea aceasta este formă, iar pacea este spaţiu. Aceasta este
pacea lui Dumnezeu. Acum puteţi savura şi onora lucrurile acestei lumi fără să le atribuiţi o semnificaţie şi o
importanţă pe care nu le au. Puteţi lua parte la dansul creaţiei şi puteţi fi activi fără să nutriţi ataşament faţă de
rezultat şi fără să formulaţi cerinţe exagerate de la lumea aceasta: împlineşte-mă, adu-mi fericirea, fă-mă să mă
simt în siguranţă, spune-mi cine sunt. Lumea nu vă poate da toate acestea, iar când nu mai aveţi astfel de aşteptări,
toată suferinţa autoindusă se sfârşeşte. Toată această suferinţă este cauzată de o supraevaluare a formelor şi o lipsă
de conştientizare a dimensiunii spaţiului interior. Când dimensiunea aceasta este prezentă în viaţa voastră, vă puteţi
bucura de lucruri, de experienţe şi de să etichetezi cu cuvintele bun sau rău, atinge acest inel şi citeşte ceea ce este
scris. În felul acesta vei fi mereu în pace.” Viaţa este întotdeauna acum. Atunci de ce pare că ar fi vorba despre mai
multe momente? Deoarece momentul prezent este confundat cu ceea ce se întâmplă, confundat cu conţinutul.
Spaţiul lui Acum este confundat cu ceea ce se întâmplă în acel spaţiu. Confundarea momentului prezent cu
conţinutul dă naştere nu doar iluziei timpului, ci şi iluziei egoului. Totul pare să fie supus legilor timpului şi totuşi
totul pare să se întâmple în clipa de Acum.
Acesta este paradoxul. Poti deveni constient de Constiinta(acel spatiu launtric al starii de Constiinta pura)ca
fiind fundalul in care se nasc toate gandurile, sentimentele. Sa devii constient de Constiinta inseamna aparitia
linistii launtrice.Lasa linistea sa-ti conduca faptele si cuvintele. . Dacă v-aţi simţit vreodată copleşiţi în timp ce
priveaţi spaţiul, dacă aţi simţit chiar un respect profund în faţa acestui mister de neînţeles, înseamnă că pentru o
clipă aţi anulat dorinţa de a explica, de a eticheta şi aţi devenit conştienţi nu doar de obiectele din spaţiu, ci şi de
profunzimea infinită a spaţiului însuşi. Şi mai înseamnă că aţi devenit suficient de liniştiţi în interior pentru a
observa vastitatea în care există aceste nenumărate lumi. Viaţa este întotdeauna acum.Atunci cand privesti in jurul
tau, de ex. o floare-nu o catalogati, nu incepeti sa va ganditi ce nume are, cum arata, ci doar priviti-o fara a gandi
nimic despre ea, fara alte interpretari -fiti prezenti-doar atat fara a implica judecata.Sa renuntam la nevoia de a
intelege ceva, ci doar sa privim „ceea ce este”, dar sa nu uitam de noi, pentru ca tu esti observatorul din spatele
lucrurilor, tu esti spatiul, prezenta si daca apare un gand, doar priveste-l fara alte interpretari , dar nu-l urmari ,
lasa-l sa treaca, sa se duca, nu te lasa absorbit de el asemeni cainelui care adulmeca un miros si se duce dupa el (ca
altfel te identifici cu el)si scapi prezentul. Priveste in jur, observa frumusetea, dar nu cataloga, nu mai adauga nimic
acestui moment prezent. Tu esti spatiul imens in care toate acestea se desfasoara, esti Constiinta din spatele lor-
atunci vei simti o anumita pace, o liniste in fundal, dar o liniste alerta, vie. Fara afi alert te pierzi din nou in
gandire. Conştientizarea faptului că eşti Fiinţa din spatele gândirii, liniştea din spatele
zgomotului mental, iubirea şi bucuria din spatele durerii, înseamnă libertate, salvare,
iluminare.

“Oboseala vine din lupta fiintei cu viata. Cand te opui vietii, judecand, criticand, maniindu-te, pierzi viata din
tine si obosesti, si este si normal pentru ca mergi contra curentului

Iubirea este curgerea vietii.

Pacea, linistea, se obtin cand lasi viata sa curga prin tine 
si nu mai opui rezistenta la ceva”.

Si m-a intrebat: ”ai obosit vreodata in timp ce te bucurai, in timp ce iubeai, in timp ce te rugai? Atunci te lasai
purtata de curgerea vietii, nu opuneai rezistenta.

Observa cat de prezenta este o floare, cum se preda Vietii. Natura te poate apropia de liniste.acesta este darul ei
pentru tine. Cand admiri si iubesti natura, cand imbibi natuta in Constiinta ta-acesta este darul tau pentru natura.
Prin tine, natura devine constienta de ea insasi. Un vast spatiu tacut tine toata natura in imbratisarea sa.
Deasemenea si pe tine. Când te plimbi sau te odihnesti în naturã, sãrbãtoreste acest moment. Stai nemiscat.
Priveste. Ascultã. Vezi cum fiecare animal si fiecare plantã sunt identice cu sine. Spre deosebire de oameni, ele nu
se disociazã. Nu trãiesc prin intermediul imaginilor despre sine, astfel încât nu au nevoie sã se îngrijoreze dacã sunt
la nivelul acelor imagini. Cãprioara este ea însãsi. Narcisa este ea însãsi. Tot ceea ce “e” nu putea fi altcumva.
Desigur, in cele din urma nu va mai fi niciun celalalt, te vei intalni mereu pe tine insuti. Ori de cate ori acceptati
complet o pierdere veti trece dincolo de ego si atunci isi face aparitia ceea ce sunteti cu adevarat- Constiinta insasi.
Când dimensiunea aceasta este prezentă în viaţa voastră, vă puteţi bucura de lucruri, de experienţe şi de plăcerile
simţurilor fără să vă pierdeţi în ele, fără ataşament interior faţă de ele, adică fără să deveniţi dependenţi de lume.
Cuvintele Şi aceasta va trece reprezintă indicatoare spre realitate. Indicând spre efemeritatea tuturor formelor, ele
indică implicit şi către ceea ce este etern. Doar ceea ce este etern în voi poate recunoaşte efemerul, ca
efemer.Atunci când dimensiunea spaţiului este pierdută sau necunoscută, lucrurile acestei lumi primesc o
importanţă absolută, o seriozitate şi o pondere pe care în realitate nu le au. Când lumea nu este privită din
perspectiva a ceea ce este lipsit de formă, ea devine un loc ameninţător, iar în final un ţinut al disperării. Profetul
din Vechiul Testament trebuie să fi simţit aceasta atunci când a scris: „Toate lucrurile sunt într-o necurmată
frământare, aşa cum nu se poate spune.” Dacă în timp ce lucrurile se desfăşoară în prim-plan, în fundal simţiţi o
stare de linişte interioară vigilentă, înseamnă că aţi înţeles despre ce este vorba. Dimensiunea aceasta există în toţi
oamenii,-sa ne punem intrebarea- Va simtiti Prezenta? Conştiinţa spaţiului reprezintă nu doar eliberarea de ego, ci
şi eliberarea de dependenţa faţă de lucrurile acestei lumi. Atunci când sunteţi supăraţi din cauza unui eveniment, a
unei persoane sau situaţii, cauza reală nu o reprezintă evenimentul, persoana sau situaţia, ci o pierdere a adevăratei
perspective pe care doar spaţiul o poate oferi. Cădeţi în capcana conştiinţei obiectelor, pierzând contactul cu spaţiul
interior atemporal al conştiinţei însăşi. Folosite ca indicator, cuvintele Şi aceasta va trece pot restabili conştiinţa
acestei dimensiuni din voi. Un alt indicator către adevăr îl reprezintă următoarea formulare: „Motivul supărării
mele nu e niciodată cel care cred eu că este.” Dacă nu vă petreceţi întreaga viaţă în stări de nemulţumire, teamă,
nelinişte, depresie, disperare sau consumaţi de alte stări negative, dacă aveţi capacitatea de a vă bucura de lucruri
simple precum sunetul ploii sau al vântului, dacă puteţi să vedeţi frumuseţea norilor ce se mişcă pe cer sau să staţi
uneori în solitudine fără să vă simţiţi singuri şi fără să simţiţi nevoia unui stimul mental pentru distracţie, dacă vi se
întâmplă să trataţi o persoană complet străină cu amabilitate sinceră, fără să vreţi nimic de la ea... Înseamnă că şi-a
făcut apariţia o breşă, oricât de mică, în curentul altfel neîncetat al gândurilor care formează mintea omenească.
Când se întâmplă acest lucru apare — chiar dacă subtil —şi sentimentul unei stări de bine, de pace însufleţită.
Intensitatea lui poate varia de la un sentiment de mulţumire abia perceptibil în fundal până la ceea ce vechii
înţelepţi ai Indiei numeau ananda — fericirea Fiinţării. Pentru că aţi fost condiţionaţi să acordaţi atenţie doar
formelor, probabil că nu sunteţi conştienţi de această stare de bine decât în mod indirect. De exemplu, capacitatea
de a vedea frumosul, de a aprecia lucrurile simple, de a vă bucura de propria voastră companie sau de a pune în
relaţia cu alţi oameni o bunăvoinţă plină de iubire au, toate, un element comun. Acesta este reprezentat de un
sentiment de mulţumire, de pace şi de însufleţire care reprezintă fundalul invizibil fără de care aceste experienţe nu
ar fi posibile. Ori de câte ori în viaţa voastră îşi fac loc frumuseţea, bunătatea, recunoaşterea valorii lucrurilor
simple, căutaţi înăuntrul vostru fundalul tuturor acestora. Dar nu-l căutaţi ca şi cum ar fi ceva concret. Nu puteţi
pune mâna pe el spunând: „Al meu e” şi nici nu-l puteţi prinde cu mintea ca să-l definiţi în vreun fel. El este
asemenea cerului fără nori. Nu are formă. Este spaţiu; este linişte, dulceaţa Fiinţării şi este infinit mai mult decât
sunt aceste cuvinte, care sunt doar indicatoare. Când ajungeţi să îl simţiţi în mod direct în voi, se adânceşte. Aşa că
atunci când apreciaţi lucrurile simple — un sunet, o privelişte, o atingere — când vedeţi frumosul, când simţiţi
bunăvoinţă plină de iubire faţă de altcineva, încercaţi să simţiţi şi spaţiul interior care este sursa şi fundalul acelei
experienţe. Conştiinţa spaţiului interior este unul şi acelaşi lucru cu ceea ce sunteţi voi în esenţă. Cu alte cuvinte,
forma lucrurilor mărunte lasă loc spaţiului interior. Şi din acest spaţiu interior, care este însăşi conştiinţa
necondiţionată, radiază adevărata fericire, bucuria Fiinţării. Dar ca să fiţi conştienţi de lucrurile mici, tăcute, trebuie
să fiţi şi voi tăcuţi în interior. Este nevoie de un grad ridicat de vigilenţă. Staţi în tăcere. Priviţi. Ascultaţi. Fiţi
prezenţi.
Iată şi un alt mod de a găsi pacea interioară: conştientizaţi faptul că sunteţi conştienţi. Spuneţi sau gândiţi: „Eu
Sunt” şi nu adăugaţi nimic în plus. Conştientizaţi liniştea care-i urmează lui Eu Sunt. Simţiţi prezenţa voastră, fiinţa
goală, dezvăluită, dezbrăcată. Aceasta nu este atinsă de atribute precum tânăr sau bătrân, bogat sau sărac, bun sau
rău şi altele. Este matca nelimitată a întregii creaţii, a tuturor formelor.

A fi incapabili să simţiţi viaţa care animă corpul fizic, însăşi viaţa care este esenţa voastră reprezintă cea mai mare
privare de care puteţi avea parte. Corpul vostru interior nu este solid, ci spaţios. El nu este forma voastră fizică, ci
viaţa care animă această formă fizică. Este inteligenţa care creează şi susţine corpul, coordonând simultan sute de
funcţii diferite a căror complexitate este atât de extraordinară, încât mintea omenească poate înţelege doar o fărâmă
din ea. Când deveniţi conştienţi de el, ceea ce se întâmplă de fapt este că inteligenţa respectivă devine conştientă de
ea însăşi. Este „viaţa” ce se eschivează atunci când oamenii de ştiinţă o caută, negăsind-o niciodată, deoarece
conştiinţa care se află în căutarea ei este ea. Deşi nu are formă, spaţiul interior este foarte viu. Acel „spaţiu gol”
este viaţa în deplinătatea ei, Sursa nemanifestată a tot ceea ce este manifest. Cuvântul tradiţional pentru a denumi
Sursa respectivă este Dumnezeu. Spatiul interior care e viu, plin de un calm vigilent, fericire, entuziasm e insasi
Constiinta care e mereu in fundal si pe acest fundal linistit se pot face treburile exterioare-atunci energia se
pastreaza, nu exista stress, nu obosesti si totul e foarte frumos.(e exemplul trait de mine cand faceam condicile-s-a
creat un spatiu interior calm, viu, plin de bucurie si entuziasm, iar in tot acest timp eu lucram din greu, dar fara sa
simt oboseala si stresul.-imi constientizam respiratia.Totuşi, o recunoaştere sau credinţa pur intelectuală că „nu
sunt această formă” nu ajută, întrebarea cea mai importantă este: simt eu în acest moment prezenţa spaţiului
interior, adică îmi simt eu propria Prezenţă sau, mai degrabă, Prezenţa care Sunt Eu? devenind conştienţi de spaţiul
momentului de Acum, vă veţi simţi brusc mai vii în interior. Utilizaţi pe cât posibil conştiinţa corpului interior în
viaţa de zi cu zi, pentru a crea spaţiu. Atunci când aşteptaţi, atunci când ascultaţi pe cineva, atunci când faceţi o
pauză pentru a privi cerul, un copac, o floare, pentru a vă privi partenerul sau copilul, simţiţi concomitent
însufleţirea din interior. Aceasta înseamnă că o parte a atenţiei sau a conştiinţei voastre rămâne fără formă, iar
restul este disponibil pentru lumea exterioară a formei. Ori de câte ori „locuiţi” în corp în acest fel, el serveşte drept
ancoră pentru a rămâne prezenţi în Acum. Acest lucru vă împiedică să vă pierdeţi în gândire, în emoţii sau în
situaţii exterioare.
Atunci când gândiţi, simţiţi, percepeţi şi experimentaţi, conştiinţa se naşte în formă. Se reincarnează — într-un
gând, într-un sentiment, într-o percepţie senzorială sau o experienţă. Ciclul renaşterilor din care speră budiştii să
iasă în final se întâmplă continuu şi doar în momentul de faţă — prin puterea lui Acum — puteţi ieşi din el. Printr-
o acceptare deplină a formei lui Acum vă armonizaţi în interior cu spaţiul, care este esenţa lui Acum. Prin
acceptare deveniţi spaţioşi în interior. Armonizaţi-vă cu spaţiul, nu cu forma: astfel aduceţi adevărata perspectivă şi
echilibrul în viaţa voastră. Spaţiul interior mai apare şi atunci când vă detaşaţi de nevoia de a vă pune în lumină
identitatea formală. Această nevoie aparţine egoului, nu este o nevoie reală. Deja am vorbit pe scurt despre acest
aspect. Ori de câte ori renunţaţi la unul dintre aceste tipare de comportament, îşi face apariţia spaţiul interior.
Deveniţi voi înşivă într-un mod mai autentic. Egoului îi va părea că vă pierdeţi, dar lucrurile stau exact invers.
Atunci când vă treziţi, nu mai sunteţi pierduţi în gândire, ci vă recunoaşteţi ca fiind conştiinţa din spatele acesteia.
Gândirea încetează să mai fie o activitate autonomă, care serveşte propriilor sale interese, punând stăpânire pe voi
şi conducându-vă viaţa. Cea care preia controlul este conştiinţa, în loc să fie responsabilă cu viaţa voastră, gândirea
devine servitorul conştiinţei. Conştiinţa este legătura conştientă cu inteligenţa universală. Un alt termen pentru ea
este Prezenţa: conştiinţa fără gânduri. Iniţierea procesului trezirii reprezintă un act de graţie divină, insa doar prima
strafulgerare . Care este relaţia dintre conştiinţă şi gândire? Conştiinţa este spaţiul în care există gândurile, atunci
când spaţiul acela a devenit conştient de el însuşi. Esenţa a ceea ce sunteţi o reprezintă conştiinţa. Atunci când
conştiinţa (dumneavoastră) se identifică total cu gândirea, uitându-şi astfel natura esenţială, se pierde pe sine în
gândire. Când se identifică cu formaţiuni mental-emoţionale precum dorinţa şi frica — forţele motivaţionale
primordiale ale egoului — ea se pierde pe sine în acele formaţiuni. Conştiinţa se pierde pe sine şi atunci când se
identifică cu acţiunile şi cu reacţiile faţă de ceea ce se întâmplă. Fiecare gând, fiecare dorinţă sau teamă, fiecare
acţiune sau reacţie primeşte atunci un fals sentiment de sine, iar incapacitatea de a simţi bucuria simplă a Fiinţării
duce la căutarea plăcerii, iar uneori chiar a durerii, ca substitute pentru ea. Aceasta înseamnă a trăi în uitare a
Fiinţării. În starea aceea de uitare a ceea ce sunteţi, orice succes nu este nimic mai mult decât o amăgire trecătoare.
Indiferent ce obţineţi, în curând veţi fi din nou nefericit sau vreo altă problemă vă va capta complet atenţia. Dacă
nu acceptaţi nesiguranţa, atunci ea se transformă în frică. Dacă o acceptaţi fără rezerve, ea se transformă în
creativitate, însufleţire şi vigilenţă.

Conştiinţa este inteligenţa, principiul organizator din spatele apariţiei formei. Conştiinţa a pregătit formele timp de
milioane de ani pentru ca ea să se poată exprima pe sine prin ele în ceea ce este manifest. Conştiinţa se incarnează
în dimensiunea manifestă, adică devine formă. Când face acest lucru, ea intră într-o stare ca de visare. Inteligenţa
rămâne, dar conştiinţa devine inconştientă de sine. Se pierde pe sine în formă, se identifică cu formele. Am putea
spune că aceasta este coborârea divinului în materie. În stadiul acela al evoluţiei universului, întreaga mişcare
exterioară are loc într-o stare de visare. Străfulgerări ale trezirii apar doar în momentul dezintegrării unei forme
individuale, adică al morţii. Şi apoi începe următoarea încarnare, următoarea identificare cu forma, următorul vis
individual care face parte din visul colectiv. Înseamnă că acum conştiinţa poate începe să dea naştere formei fără să
se piardă în ea. Poate rămâne conştientă de sine chiar în timp ce creează şi experimentează forma.

-Renuntarea la identificarea cu corpul durere

Cea mai mare parte a suferinţei oamenilor este inutilă. Este creată chiar de dumneavoastră, atât timp cât viaţa vă
este condusă de mintea care nu este supusă observării. Durerea pe care o creaţi acum este întotdeauna o formă de
neacceptare, o formă de rezistenţă inconştientă faţă de ceea ce este. La nivelul gândului, rezistenţa este o
formă de critică. La nivel emoţional, este o formă de negativism. Intensitatea durerii depinde de gradul de
rezistenţă faţă de
momentul prezent, iar acesta depinde la rândul său de gradul de identificare cu mintea. Mintea caută întotdeauna
să nege clipa Acum şi să evadeze din ea. Cu alte cuvinte, cu cât sunteţi mai identificat cu mintea dumneavoastră,
cu atât mai mult suferiţi. Sau puteţi privi acest lucru şi în felul următor: cu cât sunteţi mai capabili să respectaţi
şi să acceptaţi clipa Acum, cu atât sunteţi mai liber de durere şi suferinţă – şi de mintea egocentrică. Unele
învăţături spirituale afirmă că toată suferinţa este, în ultimă instanţă, o iluzie, şi acest lucru este adevărat.
Durerea este inevitabilă atât timp cât vă identificaţi cu mintea, adică atât timp cât sunteţi inconştient din punct de
vedere spiritual. Mă refer aici în primul rând la durerea emoţională, care este în acelaşi timp şi principala cauză a
durerilor fizice şi a bolilor. Resentimentul, ura, mila de sine, vinovăţia, furia, deprimarea, gelozia s.a.m.d., chiar şi
cel mai uşor sentiment de iritare – toate sunt forme ale durerii. Şi orice plăcere sau exaltare conţine în ea
sâmburele durerii, fiind inseparabilă de contrariul ei care se va manifesta în timp. fiecare durere emoţională pe
care o trăiţi lasă în urmă un reziduu de durere care continuă să trăiască în dumneavoastră. Se contopeşte cu
durerea din trecut, care se afla deja acolo, şi se fixează în mintea şi corpul dumneavoastră. Acest lucru include,
bineînţeles, şi durerea suferită
în copilărie, provocată de inconştienţa lumii în care v-aţi născut. Această durere acumulată este un câmp
energetic negativ care vă locuieşte trupul şi mintea. Dacă o priviţi ca pe o entitate invizibilă de sine stătătoare,
vă apropiaţi foarte mult de adevăr. Este corpul-durere emoţional. Corpul-durere are două modalităţi de
funcţionare: latentă şi activă. Se poate afla în starea latentă în 90% din timp, însă într-o persoană extrem de
nefericită poate fi activ în
proporţie de 100%. Unii oameni trăiesc aproape în întregime prin corpul-durere, în timp ce alţii îl pot simţi numai
în anumite situaţii, cum ar fi relaţiile intime, situaţiile asociate cu abandonarea sau pierderile din trecut, rănile
fizice şi emoţionale s.a.m.d. Poate fi activat de orice eveniment, mai ales dacă acesta rezonează cu un tipar de
durere din trecutul dumneavoastră. Când este pregătit să se trezească din faza latentă, chiar şi numai un gând sau
o remarcă inocentă făcută de cineva apropiat îl poate activa.Cand se activeaza corpul-durere sau mai bine zis
vechile amintiri, orice ne enerveaza, la femeie devine activ in perioada premenstruala si la ciclu, atunci orice zice
partenerul, chiar de e ceva pozitiv, de ex:vai ce bine arati!ea spune:da?, dar de ce pana acum nu mi-ai zis...etc..si
asa incepe scandalul.Emotiile sunt ca norii care vin si trec, nu trebuie sa le luam asa de in serios-cerul ramane tot
acelasi si tot acolo, asa ca trebuie sa privim emotiile fara a face drame si povesti in jurul lor. Corpul-durere nu
vrea sa il obsevati in mod direct şi să îl vedeţi aşa cum este. În momentul în care observaţi corpul-durere,
îi simţiţi câmpul energetic şi va fixaţi atenţia asupra lui, identificarea s-a rupt. A apărut o dimensiune superioară
de conştiinţă. Eu o numesc prezenţă. Sunteţi acum martorul sau observatorul corpului-durere. Aceasta înseamnă
că el nu vă mai poate folosi, pretinzând că vă reprezintă, şi nu se mai poate alimenta prin dumneavoastră. V-aţi
descoperit puterea interioară autentică. Unele corpuri-durere sunt neplăcute, dar relativ inofensive, de exemplu ca
un copil care nu se mai opreşte din smiorcăit. Altele sunt monştri vicioşi şi distructivi, adevăraţi demoni. Unele
sunt violente fizic; cu mult mai multe sunt violente din punct de vedere emoţional. Unele vor ataca oamenii
apropiaţi sau pe cei din jurul dumneavoastră, în timp ce altele vă vor ataca pe dumneavoastră, gazda lor.
Gândurile şi sentimentele pe care le aveţi despre viaţă devin atunci profund negative şi autodistructive. Bolile şi
accidentele apar deseori în acest mod. Unele corpuri-durere îşi împing gazdele la sinucidere. Când credeţi că ştiţi
bine o persoană şi apoi va confruntaţi brusc cu o creatură străină şi îngrozitoare, trăiţi un şoc puternic. Este însă
mai important să observaţi corpul durere în dumneavoastră decât în alţii.
Acordati atentia oricarui semn de nefericire, sub orice formă ar apărea – poate fi corpul-durere pe cale
de a se trezi din starea latentă. Acesta poate lua forma iritării, a nerăbdării, a unei proaste dispoziţii, a unei
dorinţe de a răni, a enervării, a furiei, a deprimării, a nevoii de a crea un moment dramatic în viaţa
dumneavoastră intimă s.a.m.d. Surprindeţi-l chiar în momentul în care se trezeşte din starea latentă. Corpul-
durere vrea să supravieţuiască, precum orice altă entitate vie, şi poate supravieţui numai dacă dumneavoastră vă
identificaţi în mod inconştient cu el. Apoi se poate ridica, poate pune stăpânire pe dumneavoastră, poate “deveni”
dumneavoastră şi poate trăi prin dvoastră. Are nevoie să-şi primească “hrana” prin dumneavoastră. Se va hrăni
cu orice experienţă care rezonează cu propriul său fel de energie, cu orice lucru care creează o nouă durere,
indiferent de formă: enervare, distructivitate, ură, mâhnire, dramă emoţională, violentă şi chiar boală. Aşa că,
după ce corpul-durere preia controlul, va crea o situaţie în viaţa dumneavoastră care va reflecta propria sa
frecvenţă energetică, pentru a se hrăni cu ea. Durerea se poate hrăni doar cu durere. Ea nu se poate hrăni cu
bucurie. Îi pare absolut indigesta. Din momentul în care corpul-durere a preluat controlul, vă doriţi şi mai multă
durere.Deveniţi atunci o victimă sau un agresor. Doriţi să răniţi sau doriţi să fiţi rănit, sau amândouă. Nu există
o mare diferenţă între ele. Bineînţeles, nu sunteţi conştient de acest lucru, şi veţi afirma cu vehemenţă că nu vă
doriţi durerea. Dar priviţi cu atenţie şi veţi descoperi că gândirea şi comportamentul dumneavoastră sunt
proiectate în aşa fel încât să facă durerea să continue, atât pentru dvoastră cât şi pentru alţii. Dacă aţi
conştientiza acest lucru, tiparul s-ar dizolvă, pentru că este o nebunie să-ţi doreşti mai multă durere şi nimeni nu
este nebun în mod conştient. Corpul-durere, care este umbra întunecată aruncată de către ego, se teme de fapt de
lumina conştiinţei dumneavoastră. Îi este teamă că va fi descoperit. Supravieţuirea sa depinde de identificarea
inconştientă cu el, precum şi de frica dumeavoastră inconştientă de a înfrunta durerea care trăieşte în
dumneavoastră. Dar dacă nu o înfruntaţi, dacă nu o aduceţi în lumina conştiinţei, veţi fi constrâns să o retrăiţi
de nenumărate ori.Cand apare o stare de tristete, las-o sa fie, nu o ascunde, observ-o, se va amplifica, dar nu o mai
alimenta cu alte ganduri, ea se va generaliza in toata aura ta, te cuprinde, dar daca nu ii mai dai energie prin
gandurile tale, ea se va consuma, se va dizolva(merge bine pentru furie, vinovatie , etc)-ne vom elibera atunci de
miile de ganduri din subconstient care o intretineau. Corpul-durere vă poate părea un monstru periculos pe care nu
puteţi suporta să îl priviţi, dar vă asigur că este o fantomă lipsită de substanţă care nu poate triumfa în faţa
prezentei dumneavoastră. Cand deveniti obsevator şi începeţi să anulaţi identificarea, corpul durere va
continua să opereze pentru un timp şi va încerca să vă păcălească să vă identificaţi din nou cu el. Deşi nu îl mai
alimentaţi cu energie prin identificare, el are o anumită inerţie, ca un titirez care continua să se învârtească pentru
un timp, deşi nimic nu îl mai activează. În acest stadiu poate crea şi dureri fizice în anumite părţi ale corpului, dar
acestea nu vor dura. Rămâneţi în prezent, rămâneţi conştient. Fiţi paznicul mereu vigilent al spaţiului interior. E
nevoie să fiţi suficient de prezent pentru a observa corpul-durere în mod direct şi pentru a-i simţi energia. Atunci
nu vă mai poate controla gândirea.

Transpunerea suferinţei în conştiinţă- Atenţia conştientă şi susţinută rupe legătura dintre corpul-durere
şi procesele mentale şi dă naştere procesului de transmutare. Este ca şi cum durerea ar deveni combustibilul
pentru flacăra conştiinţei dumneavoastră, care va arde astfel mai puternic. Acesta este înţelesul ezoteric al vechii
arte a alchimiei: transmutarea metalului obişnuit în aur sau a suferinţei în conştiinţă. Ruptura interioară este
vindecată şi deveniţi din nou întreg. Din acel moment responsabilitatea dumneavoastră este de a nu mai crea noi
dureri.
Concentrati-va atentia asupra sentimentului din interiorul dumneavoastră. Daţi-vă seama că acesta
este corpul-durere. Acceptaţi prezenţa lui acolo. Nu vă gândiţi la el – nu lăsti sentimentul să se transforme în
gândire. Nu judecaţi şi nu analizaţi. Nu vă creaţi din el o identitate. Rămâneţi prezent şi continuaţi să fiţi
observatorul a ceea ce se întâmplă în dumneavoastră. Conştientizaţi-vă nu doar durerea emoţională, ci deveniţi
conştient şi de “cel care observă”, de martorul tăcut. Aceasta este puterea clipei Acum, puterea propriei
dumneavoastră prezente. Apoi vedeţi ce se întâmplă.

Constientizarea brusca a faptului că sunteţi sau aţi fost ataşat de durere poate fi o descoperire destul de
şocantă. În momentul în care aţi realizat acest lucru, aţi rupt ataşamentul. Corpul-durere este un câmp de energie,
aproape ca o entitate care s-a instalat temporar în spaţiul dumneavoastră interior. Este energie vitală blocată, o
energie care nu mai circulă. Aşa cum nu puteţi lupta împotriva întunericului, nu puteţi lupta împotriva corpului
durere. Este suficient să îl observaţi. Observarea implică acceptarea lui ca parte a ceea ce este în momentul
prezent.

Orice emoţie negativă pe care nu o înfruntaţi complet şi nu o vedeţi ca fiind ceea ce este în momentul în care apare
nu se va dizolva pe deplin. Ea va lăsa în urmă un rest de durere. Poate fi şocant când realizaţi pentru prima dată că
în voi este ceva care caută periodic negativitatea emoţională, caută nefericirea. Iar pentru a-i recunoaşte prezenţa în
voi aveţi nevoie de şi mai multă luciditate decât pentru a o remarca la altcineva. Odată aflaţi în stăpânirea
nefericirii nu numai că nu veţi încerca să-i puneţi capăt, ci veţi face torul pentru a-i aduce şi pe ceilalţi în aceeaşi
stare, pentru a vă hrăni din reacţiile lor emoţionale negative.În cazul majorităţii oamenilor, corpul-durere are un
stadiu latent şi unul activ. Când se află în stare latentă este uşor să uitaţi că purtaţi în voi un nor greu şi întunecat
sau un vulcan adormit — în funcţie de câmpul energetic al corpului-durere din fiecare dintre voi. Răstimpul în care
rămâne adormit diferă de la o persoană la alta: cel mai adesea câteva săptămâni, dar poate fi vorba de câteva zile
sau câteva luni. În cazuri rare, corpul-durere poate rămâne în hibernare ani de zile înainte să fie declanşat de vreun
eveniment. . Emoţia provenită din corpul-durere (emotii vechi) câştigă repede controlul asupra gândirii voastre şi,
odată ce mintea v-a fost luată în stăpânire de corpul-durere, gândirea devine negativă. Vocea din minte va depăna
poveşti triste, neliniştite sau furioase despre voi sau despre viaţa voastră, despre alţi oameni, despre trecut, viitor
sau evenimente imaginare. Vocea va acuza, învinovăţi, se va plânge, îşi va imagina. Iar voi sunteţi total identificaţi
cu orice spune vocea,credeţi toate gândurile ei denaturate, în acel punct s-a instalat deja dependenţa de nefericire.
La un moment dat,după câteva ore sau chiar câteva zile, se umple şi se întoarce în starea de latenţă, lăsând în urmă
un organism sleit şi un corp mult mai sensibil la boli. Dacă toate acestea vi se par un fel de descriere a unui parazit
din psihicul vostru, aveţi dreptate. Exact aceasta este. Dacă sunt alţi oameni prin preajmă, de preferinţă partenerul
sau un membru apropiat al familiei, corpul-durere va încerca să-i provoace — să-i calce pe nervi, cu alte cuvinte —
aşa încât să se poată hrăni din drama care decurge de aici. Corpuri le-durere se dau în vânt după relaţiile intime şi
după familii, deoarece de acolo îşi iau ele cea mai mare parte a hranei. Este greu să rezistaţi corpului-durere al unei
alte persoane atunci când acesta este hotărât să smulgă de la voi o reacţie. Vă ştie instinctiv punctele slabe, cele mai
vulnerabile. Dacă nu reuşeşte prima dată, va încerca încă o dată şi încă o dată. Este o emoţie vie care caută emoţie
vie. Corpul-durere al celuilalt vrea să îl trezească pe al vostru, aşa încât ambele corpuri-durere să îşi furnizeze
reciproc energie. Prezenţa voastră conştientă este cea care întrerupe identificarea cu corpul-durere. Când nu vă
identificaţi cu el, corpul-durere nu vă mai poate controla gândirea şi astfel nu se mai poate reînnoi, hrănindu-se cu
gândurile voastre. În cele mai multe cazuri, corpul-durere nu se dizolvă imediat, dar odată ce aţi tăiat legătura între
el şi gânduri, corpul-durere începe să piardă din energie. Gândirea voastră nu mai este întunecată de emoţii;
percepţiile din prezent nu mai sunt deformate de trecut. Când nu mai puteţi suporta ciclul nesfârşit al suferinţelor,
începeţi să vă treziţi. Astfel că şi corpul-durere are locul său necesar într-un context mai larg. Cel care are un corp-
durere greu va găsi cu uşurinţă motive pentru a fi supărat, furios, rănit, trist sau temător. Lucruri relativ
nesemnificative peste care altcineva ar trece cu un zâmbet sau chiar fără să le observe devin cauza aparentă a unei
mari nefericiri. Sigur că nu sunt ele cauza adevărată, ci doar elementul declanşator. Ele readuc la viaţă vechea
emoţie acumulată. Corpul-durere şi egoul sunt rude apropiate. Sigur că uneori poate exista suferinţă în întâmplare
sau în situaţie, dar voi amplificaţi totul prin reacţia pe care o aveţi. Reacţia aceasta, amplificarea aceasta reprezintă
ceea ce vrea corpul-durere, ceea ce îi este lui necesar, ceea ce îl hrăneşte. Sunteţi captivii filmului sau visului
vostru, captivi în propriul vostru iad. Pentru voi aceasta este realitatea şi nicio altă realitate nu este posibilă.

O persoană cu un corp-durere puternic, activ, emană o anumită energie pe care ceilalţi o percep ca extrem de
neplăcută. Când întâlnesc o astfel de persoană, unii vor mediat să se îndepărteze sau să reducă la minimum
contactul cu ea. Simt o respingere faţă de câmpul energetic al acelei persoane. Alţii simt un val de agresiune faţă de
persoana respectivă şi devin nepolitico şi sau o atacă verbal şi, în mele cazuri, chiar fizic. Aceasta înseamnă că în ei
este ceva care rezonează cu corpul-durere al persoanei respective. Acel ceva faţă de care reacţionează atât de
vehement se află ş în ei. Este propriul lor corp-durere. Nu este deloc surprinzător faptul că persoanele cu un corp-
durere greu şi care devine activ în mod frecvent se află adeseori în situaţii conflictuale. Uneori ei sunt, desigur, cei
care le iscă în mod activ. Dar alteori pot să nu facă nimic; negativitatea pe care o emană este suficientă pentru a
atrage ostilitatea şi a genera conflicte. Este necesar un grad înalt de Prezenţă pentru a evita să aveţi o reacţie atunci
când întâlniţi pe cineva cu un corp-durere atât de activ. Dacă reuşiţi sa rămâneţi prezenţi, se întâmplă uneori ca
Prezenţa voastră să-i permită celeilalte persoane să întrerupă identificarea cu corpul-durere şi să aibă astfel
experienţa miracolului unei treziri bruşte. Chiar dacă trezirea este de scurtă durată, procesul de trezire va fi în acest
mod iniţiat.Nu reacţionam, nu confirmam realitatea poveştii noastre, nu ne hrănim mintea cu şi mai multe gânduri,
nici corpul-durere cu mai multă emoţie. Mintea generatoare de gânduri nu poate înţelege Prezenţa şi de aceea o va
interpreta adesea greşit. Va spune că sunteţi nepăsători, distanţi, că nu aveţi compasiune, că nu sunteţi în relaţie. În
realitate sunteţi în relaţie, dar la un nivel mai profund decât cel al gândirii şi emoţiei. De fapt, la acest nivel
apropierea este una autentică, comuniunea este adevărată şi trece mult dincolo de relaţie. În liniştea Prezenţei
simţiţi esenţa fără de formă în voi şi în celălalt ca şi cum aţi fi una. Numai cunoscând unitatea pe care o formaţi
împreună cu celălalt iubiţi cu adevărat, vă pasă cu adevărat, nutriţi compasiune adevărată. Însă pe măsură ce
nefericirea se amplifică, ea duce şi la amplificarea dezastrului în viaţa voastră. Poate că la un moment dat corpul nu
va mai putea suporta tensiunea şi va apărea o boală sau o disfuncţie. Sau poate că dorinţa corpului-durere de a se
hrăni cu răul va duce la implicarea voastră într-un accident, într-o situaţie conflictuală sau dramă uriaşă sau poate
chiar veţi ajunge să recurgeţi la violenţă fizică. Sau poate că totul devine prea greu de îndurat şi nu mai puteţi
continua să trăiţi cu sinele vostru nefericit. Corpul-durere face, desigur, parte din acest sine fals. Ori de câte ori
corpul-durere preia controlul asupra voastră, ori de câte ori nu îl recunoaşteţi drept ceea ce este, el devine parte
integrantă a egoului vostru. Atunci când vă identificaţi cu ceva, indiferent ce, faceţi ca acel ceva să se transforme în
ego. Între lucrurile cu care se poate identifica egoul, corpul-durere este unul dintre cele mai puternice. . Dar nu
corpul-durere, ci identificarea cu el este cauza suferinţei pe care v-o provocaţi vouă înşivă şi altora. Nu corpul-
durere, ci identificarea cu el vă forţează să retrăiţi trecutul iar şi iar şi vă menţine într-o stare de inconştienţă. De
aceea, o întrebare mai importantă pe care ar trebui s-o puneţi este aceasta: „Cât durează eliberarea de identificară
cu corpul-durere?” Iar răspunsul la această întrebare este: nu durează absolut deloc. Atunci când corpul-durere este
activat, cunoaşteţi faptul că ceea ce simţiţi este corpul-durere din voi. Cunoaşterea aceasta este unicul lucru necesar
pentru a întrerupe identificarea cu el. Iar atunci când încetează identificarea, începe transformarea. Cunoaşterea
împiedică ridicarea către minte a vechilor emoţii şi înstăpânirea acesteia nu numai asupra dialogului interior, ci şi
asupra acţiunilor şi interacţiunilor cu alţi oameni. Drept consecinţă, corpul-durere nu vă mai poate folosi şi nu se
mai poate reînnoi prin intermediul vostru. Vechea emoţie mai poate trăi în voi un timp, ieşind periodic la suprafaţă.
De asemenea, vă mai poate păcăli uneori să vă identificaţi din nou cu ea, eclipsând astfel cunoaşterea, dar nu
pentru mult timp. A nu mai proiecta vechea emoţie în situaţii noi înseamnă a vă confrunta direct cu ea în
interiorul vostru. Poate că această confruntare nu va fi tocmai plăcută, dar nici nu vă va omorî.
Prezenţa voastră este mai mult decât capabilă să îi vină de hac. Emoţia nu reprezintă ceea ce sunteţi voi. Atunci
când simţiţi manifestarea corpului-durere, nu faceţi greşeala de a crede că este ceva în neregulă cu voi. Egoul adoră
problematizarea. Cunoaşterea trebuie să fie urmată de acceptare. Altfel, orice altceva o va eclipsa din nou.
Acceptarea însemnă a vă îngădui să simţiţi ceea ce simţiţi în momentul respectiv. Ea face parte din ceea ce este
Acum. Nu puteţi avea o dispută cu ceea ce este. Sau puteţi, dar dacă o faceţi veţi suferi. Permiţându-i să existe,
deveniţi aşa cum sunteţi: vaşti, spaţioşi. Deveniţi întregi. Nu mai sunteţi un fragment, aşa cum se percepe egoul pe
sine. Adevărata voastră natură iese la iveală, iar ea este una cu natura lui Dumnezeu.
Isus face referire la aceasta atunci când spune: „Fiţi voi întregi, cum Tatăl din ceruri întreg este.” „Fiţi voi perfecţi”
ce apare în Noul Testament este o traducere eronată a termenului original din greacă, care înseamnă întreg. Aceasta
înseamnă că nu trebuie să deveniţi întregi, ci să fiţi ceea ce sunteţi deja — cu sau fără corpul-durere. A vă cunoaşte
în profunzime nu are nimic de-a face cu ideile care plutesc încoace şi-ncolo prin mintea voastră. A vă cunoaşte pe
voi înşivă înseamnă a fi înrădăcinaţi în Fiinţă, nu rătăciţi în minte. Aşadar, ar fi poate potrivit să vă puneţi
întrebarea: care sunt lucrurile care mă supără sau mă deranjează? Dacă lucrurile mărunte au puterea de a vă aduce
tulburare, atunci ceea ce credeţi că sunteţi este exact aşa: mărunt. Aceasta este credinţa voastră inconştientă. Care
sunt lucrurile mărunte? În ultimă instanţă toate lucrurile sunt mărunte, căci toate sunt trecătoare. Acest eu mic care
caută siguranţa sau împlinirea în lucruri trecătoare şi se nelinişteşte sau se înfurie pentru că nu reuşeşte să le
găsească. Ei, măcar acum ştiţi cine credeţi în realitate că sunteţi.
Dacă pacea este într-adevăr ceea ce căutaţi, atunci veţi alege pacea. Dacă pacea ar conta pentru voi mai mult decât
orice altceva şi dacă într-adevăr aţi şti despre voi că sunteţi spirit şi nu micuţul eu, aţi rămâne fără reacţie şi
complet vigilenţi atunci când vă confruntaţi cu oameni sau situaţii dificile. Modul în care reacţionaţi faţă de oameni
sau situaţii, mai ales atunci când apar probleme, reprezintă cel mai bun indicator al profunzimii cunoaşterii pe care
o aveţi faţă de voi înşivă. Aceasta înseamnă că veţi vedea doar egoul din ei şi veţi consolida astfel egoul din voi. În
loc să priviţi „prin” egoul celorlalţi, voi priviţi „către” egoul lor. Cine priveşte către egoul celorlalţi? Egoul din voi.
Voi nu sunteţi egoul. Prin urmare, atunci când deveniţi conştienţi de egoul din voi nuînseamnă că ştiţi cine sunteţi
— înseamnă că ştiţi cine nu sunteţi. Dar ştiind cine nu sunteţi înlăturaţi cel mai mare obstacol din calea adevăratei
cunoaşteri de sine. Dar dacă nu înţelegeţi ceea ce sunteţi, atunci ceea ce sunteţi nu poate străluci în această lume.
Rămâne în dimensiunea nemanifestată care este, desigur, adevărata voastră casă. Şi atunci sunteţi asemenea unui
om în aparenţă sărac, care nu ştie că are un cont în bancă de 100 de milioane de dolari, astfel că bogăţia lui rămâne
un potenţial neexploatat. Dacă gândul lipsei — fie că e vorba de bani, recunoaştere sau iubire — a devenit parte
integrantă a ceea ce credeţi că sunteţi, atunci lipsa vă va însoţi pretutindeni. În loc să confirmaţi binele care deja
existe în viaţa voastră, nu vedeţi decât lipsa. Confirmarea binelui care deja există în viaţa voastră reprezintă
fundamentul belşugului de orice fel. Vedeţi plenitudinea vieţii care vă înconjoară. Simţind căldura soarelui pe
pielea voastră, privind florile splendide din faţa florăriei, muşcând dintr-un fruct zemos sau udându-vă până la piele
în ploaia revărsată din cer. Plenitudinea vieţii se întâlneşte la orice pas. Când îi zâmbiţi unui străin deja se produce
o mică revărsare de energie. Deveniţi voi cei care oferă. Puneţi-vă adeseori întrebarea: „Ce pot oferi acum; cum pot
fi de autor acestei persoane sau în această situaţie?”

Bucuria Fiinţării, care este singura fericire adevărată, nu poate ajunge la voi prin intermediul niciunei forme, averi,
realizări, persoane sau eveniment — prin nimic din cele ce se întâmplă. Bucuria aceea nu poate veni la voi —
niciodată. Ea izvorăşte din dimensiunea fără de formă din interiorul vostru, din conştiinţa însăşi; astfel, este una cu
ceea ce sunteţi.

Mişcarea de întoarcere din viaţa unei persoane, slăbirea sau dezintegrarea formei ce poate fi cauzată de vârsta
înaintată, boală, neputinţă, pierdere sau vreo formă de tragedie personală are un potenţial ridicat în ceea ce priveşte
trezirea spirituală — încetarea identificării conştiinţei cu forma. Să anulezi identificarea cu corpul-durere
înseamnă să aduci prezenţa în durere şi, în acest fel să o transformi. Anularea identificării cu gândirea
înseamnă a fi observatorul tăcut al gândurilor şi al comportamentului, şi mai ales al tiparelor
repetitive de gândire şi al rolurilor jucate de către ego. De fapt, în momentul în care critica încetează,
prin acceptarea realităţii existente, v-aţi eliberat de minte. Aţi făcut loc iubirii, bucuriei,
păcii. Iubirea este o stare a Fiinţei. Iubirea nu se afla în afara, ci în adâncul
dumneavoastră. Nu o puteţi pierde şi nu vă poate părăsi. Nu depinde de vreun alt corp, de
vreo formă exterioară. In linistea Prezentei, vă puteţi simţi propria realitate atemporală şi fără formă,
ca viaţă nemanifestată care vă animă forma fizică. Apoi puteţi simţi aceeaşi viaţă în adâncul fiecărui om şi al
fiecărei fiinţe. Priviţi dincolo de valul formei şi separării. Acest lucru este realizarea unităţii.
Acest lucru este iubirea.

Aşa că, ori de câte ori relaţia dumneavoastră nu merge bine, ori de câte ori aduce la suprafaţă “nebunia” din
dumneavoastră şi din partener, bucuraţi-vă. Ceea ce era inconştient este adus la lumină. Este o oportunitate de a
vă elibera. In fiecare moment, pastrati constiinta momentului, mai ales conştiinţa stării d-voastră
interioare. Dacă există furie, fiţi conştient de furie. Dacă există gelozie, sentimente defensive, nevoia de ceartă,
de a avea dreptate, dacă există copilul interior care cere dragoste şi atenţie, sau dacă există durere emoţională de
orice fel – orice ar fi, fiţi conştient de realitatea momentului şi păstraţi “cunoaşterea”. Relaţia
devine atunci sadhana dumneavoastră, practica dumeavoastră spirituală. Dacă observaţi comportament
inconştient în partenerul d-voastră, cuprindeţi-l în îmbrăţişarea iubitoare a cunoaşterii
dumneavoastră, în aşa fel încât să nu reacţionaţi. Inconştienţa şi cunoaşterea nu pot coexista pentru
mult timp – chiar dacă numai celălalt deţine această cunoaştere, şi nu şi cel care manifestă inconştienţa. Pentru
forma de energie din spatele ostilităţii şi a atacului, prezenţa dragostei este de nesuportat. Dacă reacţionaţi sub
orice formă la inconştienţa partenerului, deveniţi şi dumneavoastră inconştient. Dar când vă amintiţi să vă
observaţi propria reacţie, nimic nu este pierdut. relaţiile nu există pentru a vă face fericit sau pentru
a vă aduce împlinirea. Dacă veţi continua să urmăriţi ţelul salvării dumneavoastră printr-o
relaţie, veţi fi deziluzionat de fiecare dată. Dar dacă acceptaţi că relaţia există pentru a vă
face conştient, şi nu nefericit, atunci relaţia vă va oferi salvarea şi vă veţi alinia conştiinţei
superioare care vrea să se nască în această lume. Nu contează dacă partenerul nu va coopera.
Sănătatea mintală – conştiinţa – poate intra în această lume numai prin dumneavoastră. Nu aveţi nevoie să
aşteptaţi ca lumea să devină sănătoasă sau ca altcineva să devină conştient înainte ca dumneavoastră să
realizaţi iluminarea. S-ar putea să aşteptaţi pe vecie.

3-Entuziasmul-Sa ne simţim asemenea unei săgeţi ce se îndreaptă către ţintă — şi care se bucură de călătorie.
Atunci când vreţi mai mult să vă atingeţi scopul decât să faceţi ceea ce faceţi deveniţi stresaţi. Atunci când apare
stresul, acesta este de obicei un semn că egoul sa întors. enthousiazein înseamnă „a fi posedat de un dumnezeu.”
Entuziasmul aduce o forţă uriaşă în ceea ce faceţi. Entuziasmul şi egoul nu pot coexista. Unul implică absenţa
celuilalt. Entuziasmul ştie încotro se îndreaptă, dar în acelaşi timp este profund contopit cu momentul prezent,
sursa a ceea ce îl animă, a bucuriei sale şi a puterii sale. Entuziasmul nu „vrea” nimic pentru că nu-i lipseşte nimic.
Este una cu viaţa şi, oricât de dinamice ar fi activităţile inspirate de entuziasm, nu vă pierdeţi în ele. Întotdeauna
rămâne un spaţiu liniştit, dar foarte însufleţit în centrul roţii, un nucleu de pace în mijlocul activităţii, care este atât
sursa a orice, cât şi neatins de nimic. Nimeni nu poate trăi mereu în entuziasm. Mai târziu, poate veni un nou val de
energie creativă care să ducă la un entuziasm reînnoit.

4-Tot ce avem de facut este sa observam in noi felul egoului de a se manifesta prin toate modurile
enumerate mai sus(cand simtim superioritate, conflict, etc) puteţi detecta în voi înşivă unele dintre aceste tipare
inconştiente: cereţi recunoaştere pentru ceva ce aţi făcut şi vă înfuriaţi sau vă supăraţi dacă nu o primiţi; încercaţi
să obţineţi atenţie din partea celorlalţi vorbind despre problemele voastre, despre bolile voastre sau făcând o scenă;
vă exprimaţi părerea atunci când nimeni nu v-a cerut-o şi când aceasta nu schimbă cu nimic situaţia; sunteţi mai
preocupaţi de modul în care vă vede cealaltă persoană decât sunteţi cu adevărat sau, cu alte cuvinte, îi folosiţi pe
ceilalţi ca pe nişte reflexii ale egoului vostru sau ca pe mijloace de amplificare a egoului;încercaţi să-i impresionaţi
pe ceilalţi cu averea, cunoştinţele, aspectul fizic, statutul, forţa fizică şi aşa mai departe; vă creaţi temporar un ego
bombastic printr-o reacţie furioasă împotriva cuiva sau a ceva; luaţi lucrurile la modul personal, vă simţiţi ofensaţi;
vă plângeţi inutil de ceilalţi, cu voce tare sau în gând, considerând că voi sunteţi cei care au dreptate; vreţi să fiţi
văzuţi sau să păreţi importanţi. Odată ce aţi identificat vreunul dintre aceste tipare ca fiindu-vă propriu, vă sugerez
să faceţi un experiment. Aflaţi cum vă simţiţi şi ce se întâmplă atunci când renunţaţi la tiparul respectiv. Pur şi
simplu renunţaţi brusc la el şi vedeţi ce se întâmplă.
Estomparea a ceea ce reprezentaţi la nivel de formă constituie o altă modalitate de a genera conştiinţă. Descoperiţi
puterea uriaşă care începe să curgă prin voi în lume atunci când încetaţi să vă mai scoateţi în evidenţă identitatea
formală. Când cineva mă acuză sau mă critică, egoul simte că se petrece o diminuare a sinelui şi imediat încearcă
să-şi remedieze sentimentul de sine diminuat recurgând la autojustificare, apărare sau învinovăţire. O practică
spirituală puternică constă în a permite diminuarea egoului atunci când se iveşte ocazia, nemaiîncercând să îl
reabilitaţi. Vă recomand să aveţi această experienţă din când în când. De exemplu, când cineva vă critică, vă
învinovăţeşte sau vă insultă, în loc să-i răspundeţi pe loc în acelaşi mod sau în loc de a vă apăra — nu întreprindeţi
nimic. Permiteţi imaginii de sine să rămână diminuată şi apoi urmăriţi cu atenţie ce simţiţi adânc în interiorul
vostru. Timp de câteva secunde s-ar putea să aveţi un sentiment de disconfort, ca şi cum vi s-ar fi micşorat
dimensiunile. După care aţi putea simţi în interior un spaţiu foarte viu. Nu v-aţi micşorat deloc. În realitate, v-aţi
dilatat. În acel punct, există posibilitatea să realizaţi un lucru uimitor: atunci când aparent vă diminuaţi în vreun fel,
dar ca răspuns nu manifestaţi absolut nicio reacţie nici în plan exterior, nici în interiorul vostru, veţi realiza că
nimic real nu s-a diminuat, că devenind „mai puţin”, deveniţi în fapt mai mult. Când nu mai apăraţi şi nu mai
încercaţi să vă consolidaţi forma, faceţi pasul în afara identificării cu forma, cu imaginea de sine mentală.
Devenind mai puţin (în percepţia egoului), suferiţi de fapt o expansiune şi creaţi spaţiu pentru ca Fiinţa să-şi facă
apariţia. Atunci poate străluci prin forma vizibil slăbită adevărata putere, ceea ce sunteţi dincolo de formă. Acesta
este mesajul lui Isus atunci când spune: „Lepădaţi-vă de voi înşivă” sau „întoarceţi şi obrazul celălalt.”
Aceasta nu înseamnă, desigur, că îi invitaţi pe ceilalţi să vă agreseze sau că vă transformaţi în victimele oamenilor
inconştienţi. Pot exista situaţii în care să fie necesar să îi spuneţi cuiva răspicat să se „dea la o parte”. Lipsite de
defensivitatea caracteristică egoului, cuvintele voastre vor avea putere, dar nu şi forţă reactivă. La nevoie, puteţi
spune cuiva un nu clar şi ferm, iar acesta va fi ceea ce numesc eu un „nu de calitate superioară”, lipsit de orice
negativitate.
Dacă vă mulţumiţi cu faptul de a nu fi cineva în mod deosebit, de a nu ieşi în evidenţă, atunci vă armonizaţi cu
puterea universului. Ceea ce pentru ego pare slăbiciune, reprezintă de fapt singura putere adevărată. Un alt aspect
al acestei practici îl reprezintă înfrânarea tendinţei de a vă consolida sinele fălindu-vă, dorindu-vă să vă faceţi
remarcaţi, să fiţi speciali, să produceţi impresie sau să cereţi atenţie. Din când în când, puteţi să vă înfrânaţi şi
impulsul de a vă exprima părerea atunci când toţi cei din jur o formulează pe a lor. Vedeţi cum vă veţi simţi.

5-Sa nu mai luam lucrurile la modul personal- nu va mai plangeti, nu mai acuzati, nu mai invinovatiti si
nu va mai ganditi ca celalalt face rau-nu mai alimentati drama, deci solutia e lipsa de reactie fata de egoul celorlalti,
dar vom simti lipsa de reactie doar atunci cand voi recunoaste egoul ca fiind cauza comportamentului unei
persoane, atunci voi intelege ca nu e nimic personal-pentru ca asa se manifesta in general egoul-abia atunci nu va
mai apare necesitatea de a reactiona ca si cum ar fi fost personal. Lipsa reactiei nu e un semn de slabiciune, ci de
putere-pentru ca atunci esti constient de toate acestea. bateţi din aripi — care se traduce prin „despărţiţi-vă de
poveste” — şi întoarceţi-vă la singurul loc care vă oferă energie: momentul prezent. Putem însă înceta să
amplificăm corpul-durere pe care îl avem deja. Putem învăţa să întrerupem obiceiul de a acumula şi perpetua
emoţii vechi, bătând din aripi — metaforic vorbind-asemeni ratelor care s-au certat pe lac, dar care nu mai au
ulterior ganduri de razbunare, şi abţinându-ne să insistăm în minte asupra trecutului, indiferent dacă este vorba
despre ceva ce s-a întâmplat ieri sau în urmă cu treizeci de ani. Putem învăţa cum să nu păstrăm vii în minte situaţii
sau întâmplări şi cum să ne întoarcem atenţia continuu către momentul prezent atemporal şi imaculat, în loc să ne
lăsăm prinşi de născocirea în minte a unui film. Atunci Prezenţa noastră este cea care devine identitatea noastră, şi
nu gândurile şi emoţiile. Nimic din ce s-a întâmplat în trecut nu vă poate împiedica să fiţi prezenţi în această clipă.

6-Practica recunostintei prin rugaciuni si emiterea mantrei celei mai puternice “multumesc”.Iti
multumesc, Doamne, ca te-ai gandit sa fiu si eu !. Fa rai din ce ai-adica cultiva multumirea, recunostinta, nu
nemultumirea. Repetarea mantrei Multumesc, Multumesc, meditatii de multumire, rugaciuni de
multumire.Sa nu uit ce a zis Omraam , Moojie despre a multumi- e una dincele mai puternice forme de
evolutie spirituala.Noi luam faptul ca suntem sanatosi, putem vedea, auzi, simti, mirosi,respira, ca putem sa
ne miscam, sa umblam, sa gustam, etc ca pe ceva ce ni se cuvine fara sa ne gandim ca aceste toate sunt un
cadou foarte pretios daruit de Dumnezeu, e o Gratie pentru ca in orice secunda le putem pierde.Iti
multumesc, Iubitul meu Divin pentru toate aceste Gratii..cate cadouri, cate daruri, ate gratii...Iti multumesc.
1. Traieste in momentul prezent – Prezenta

Dintr-o parabola Zen. Un om calatorind pe un camp intalneste un tigru. Omul fuge, dar tigrul alearga dupa el.
Ajungand aproape de o prapastie se prinde cu mana de o vita salbatica si ramane agatat de aceasta deasupra
prapastiei. Tigrul il adulmeca de sus. Inspaimantat, omul nostru priveste in jos, acolo unde un alt tigru asteapta sa-l
manance. Doar vita salbatica este cea care-l sustine. Doi soricei, unul alb si unul negru, incetul cu incetul incep sa
roada din vita salbatica. Omul nostru vede o capsuna delicioasa langa el. Apucand capsuna cu o mana si tinandu-se
de vita cu cealalta, cade in prapastie in timp ce mananca delicioasa capsuna. Ce dulce a fost acea capsuna in timpul
caderii sale. Acesta este adevaratul non-atasament si adevarata viata traita in prezent.

Intelepciunea stie ca nu exista nimic altceva in afara momentului prezent. Intelepciunea intelege ca nu are sens sa
fim atasati de ceva anume. Cat de des traim pentru a ajunge sa traim o alta experienta sau pentru un alt moment?
Asta au incercat toti acesti mestri sa ne invete, sa traim in prezent, plini de compasiune si de recunostinta, chiar si
pentru acea pe capsuna pe care o gustam in timp ce ne asteptam sfarsitul. Fiecare dintre noi putem trai realitatea
maestriei doar in momentul prezent, deoarece aceasta nu exista nici in trecut si nici in viitor. Putem trai experienta
iubirii, compasiunii si a recunostintei doar in acest moment. Orice altceva este o iluzie.

7-Practica iertarii- Ma iert si ma dezleg de toata suferinta, de toata neputinta, de toata frustrarea, de toata
supararea, de toate fricile, temerile, regretela traite pana in acest moment. Plus tehnica data de Nicusor Catrina.

IERTAREA !

Imi pare rau ca ti-am facut rau prin gandurile mele negative, prin sentimentele mele negative, prin cuvintele mele
negative si prin faptele mele negative, te rog iarta-ma !
Doamne Dumnezeule, Tată Ceresc, te implor cu umilinţă să reverşi în fiinţa mea energia ta divină a iertării. Te
implor să mă ajuţi să îi iert în mod total şi necondiţionat pe toţi cei care mi-au greşit, atât cu voie, cât şi fără voie.
Îţi mulţumesc pentru că mi-ai ascultat ruga şi mă ajuţi. Amin!

Afirmaţie pentru IERTARE

- Mă iert pentru orice acţiune, gând sau faptă trecută, prezentă sau viitoare din această realitate sau din oricare altă
realitate, ce n-a fost compusă din frecvenţele Iubirii Sacre. - Îi iert pe toţi cei care consider că m-au tratat nedrept în
viaţa aceasta sau în oricare altă viaţă. - Te rog, iarta-ma ca te-am facut prizonierul gandurilor mele.
- Imi pare rau ca ceva din mine a creat acest lucru in tine.- Imi pare rau.- Te binecuvantez si te las sa pleci.
- Te iubesc.”

Rugaciune de IERTARE

„Doamne Dumnezeule, iarta-ma ca n-am inteles pina acum posibilitatile pe care Tu le-ai dat gurii mele, ca n-am
inteles ca prin rostirea cuvintelor Te pot imita, pot deveni ca Tine si pot fi in fiecare zi o reflectare a Ta. Nu mi-am
dat seama si prin Cuvint am facut rau; am spus lucruri absurde, i-am ranit pe oameni, am perturbat fiinte si am
darimat totul tocmai prin acest instrument pe care Tu mi l-ai daruit. In loc sa ma servesc de el pentru a face binele,
pentru a consola, a alina, a invigora, a reinvia fiintele, pentru a le aduce si orienta catre Tine, Domnul, Creatorul;
m-am servit de el pentru a le dobori si a le injosi. Iarta-ma Doamne, invata-ma cum sa-mi folosesc gura si limba,
nu numai pentru a minca, pentru a flecari si a nu intelege nimic, ci pentru a face celorlalti bine, pentru a-i incalzi si
lumina”.- Omram

MA IERT, MA IUBESC, MA ACCEPT SI MA ONOREZ EXACT ASA CUM SUNT!

" Imi cer iertare sufletului meu ca nu l-am lasat sa se exprime in felul in care ar fi vrut . Imi cer iertare corpului
meu, organelor mele, partilor corpului meu carora le-am cauzat deteriorari prin comportamentul meu culinar, imi
cer iertare de la tot trupul meu pentru ca am fost indiferenta cu el de multe ori si nu l-am ingrijit cand mi-a cerut,
nu i-am dat somn, odihna si hrana potrivita atunci cand a cerut si a avut nevoie. Imi cer iertare de la sufletul meu,
ca nu l-am hranit cu suficienta iubire, cu placere, cu creativitatea de care avea nevoie, cu poezie, cu muzica, cu
poveste, cu dans, cu contemplarea frumusetii naturii si a Ta iubitul meu Divin.

Imi cer iertare mintii mele ca n-am sadit in ea mereu ganduri frumoase.Ma iert ca nu mi-am iubit mai mult
corpul,ma iert ca nu i-am multumit mai mult pentru tot ceea ce a facut si face pentru mine,ma iert ca nu am
multumit fiecarei celule si fiecarui organ pentru ca lucreaza pentru mine, ca eu sa fiu sanatoasa. Ma iert ca nu i-am
multumit mai mult soarelui, marii,florilor, copacilor, ierbii,frunzelor, insectelor,animalelor, norilor, ploii,
oamenilor planetei pamant, lui Dumnezeu,ingerului meu pazitor, copilului meu, parintilor mei, Vietii.Ma iert ca am
avut si am emis ganduri negative, am spus cuvinte negative, obscene si urate, ca am injurat, ma iert ca am avut
sentimente negative, ma iert ca am gresit cu faptele. Ma iert ca am barfit, am gandit rau despre altii, ca am
condamnat, ca am judecat pe altii, ca am proiectat asupra lor lucruri negative si i-am otravit in acest mod, ma iert
ca am mintit ca mi-am plans de mila,ma iert ca am fost geloasa si mi-am ranit iubitul prin comportamentul meu,
ma iert ca nu am avut suficienta incredere in Tine Iubitul meu Divin, ma iert ca mi-am facut griji mereu , ma iert
pentru fricile mele, ma iert pentru lipsa mea de perseverenta, ma iert pentru lipsa mea de umilinta spirituala si de
exacerbare a egoului. Ma iert ca in acest mod am facut rau intregii umanitati. Ma iert ca am fost nervoasa si am
strigat si am vorbit foarte urat cu propriul meu copil si l-am facut sa sufere.Ma iert ca nu am avut sufiecienta
rabdare cu el. Ma iert ca nu i-am oferit mai multa iubire decat am facut-o. Ma iert si ma dezleg de toate acestea
precum si de prejudecatile mele. Ma iert pentru toate momentele mele de revolta,de razvratite de nemultumire si
neacceptare in fata vietii. Ma iert ca nu am fos mai recunoscatoare universului pentru tot ceea ce mi-a oferit.Ma
iert pentru tot timpul pe care l-am pierdut cu nimicuri , ma iert pentru timpul pe care nu l-am petrecut cu Tine,
Iubitul meu Divin si ca au fost momente cand am uitat de Tine.Imi cer iertare si ma dezleg de toti oamenii pe care
i-am necajit, fata de care am gresit, sau care au gresit fata de mine iar eu nu i-am iertat, imi cer dezlegare de ei. Ii
las pe toti sa isi urmeze drumul asa cum si eu voi fi libera de-acum sa merg, sa plutesc nestingherita in destinul
meu, neinfranata in legaturi care trag inapoi.Sunt dezlegata de tot ceea ce am emis cu gandul, am spus cu vorba,
am emis cu sentimente si am facut cu faptele, de asteptari. Nu mai astept salvarea, iubirea, fericirea, ele sunt cu
mine din aceasta clipa in care sunt dezlegata si libera.Sunt libera sa iubesc, sa fiu, sa ma misc, sa creez, sa plutesc,
sa fiu ce si cine vreau eu sa fiu. Sunt libera sa fiu..Andreea Daria.." MA IERT, MA IUBESC, MA ACCEPT , IMI
MULTUMESC MIE INSAMI PENTRU TOT CEEA CE SUNT SI MA ONOREZ EXACT ASA CUM SUNT!

Ma iert si ma dezleg de toata suferinta, de toata neputinta, de toata frustrarea, de toata supararea, de toate fricile,
temerile, regretela traite pana in acest moment.

8-Umilinta autentica

9-Practica uimirii in fata miracolului vietii

10- Eliberarea de minte- 1- Inceputul libertatii e înţelegerea faptului că nu sunteţi

„gânditorul-obsevati ganditorul.” Incepeti prin a va asculta vocea din cap cât de
des puteţi. Acordaţi atenţie în mod special tiparelor repetitive de gândire, acelor benzi de magnetofon care se tot
repetă în capul dumneavoastră probabil de ani întregi. Ascultaţi vocea din capul dumneavoastră, fiţi acolo ca
martor prezent. Când ascultaţi acea voce ascultaţi-o în mod imparţial. Ceea ce înseamnă că nu o judecaţi. Nu
judecaţi şi nu condamnaţi ce auziţi, pentru că aceasta ar însemna că aceeaşi voce a intrat din nou, pe uşa din
spate. Şi curând veţi înţelege: Există vocea, iar eu sunt aici, ascultând-o, observând-o. Conştientizarea
sentimentului de eu sunt, acest sentiment al propriei prezenţe, nu este un gând. El izvorăşte de dincolo de minte.
Şi astfel, atunci când ascultaţi un gând, nu sunteţi conştient numai de gând, ci şi de propria prezenţă ca martor al
gândului. Aşa apare o nouă dimensiune a conştiinţei.
In timp ce va ascultati gandul, simţiţi o prezenţă conştientă – sinele dumeavoastră profund – ca şi cum s-
ar afla în spatele sau dedesuptul gândului. Atunci gândul îşi pierde puterea asupra dumneavoastră şi îşi pierde cu
repeziciune din intensitate, pentru că nu îl mai încărcaţi cu energie prin identificarea cu el. Acesta este începutul
sfârşitului gândirii voluntare şi compulsive. Când un gând cedează, veţi simţi o discontinuitate în fluxul mental –
un hiat al
nonminţii. La început aceste întreruperi vor fi de scurtă durată, poate de câteva secunde, dar treptat vor deveni mai
lungi. Când apar astfel de întreruperi, veţi simţi o anumită linişte şi pace interioară. Veţi simţi de asemenea cum
un sentiment subtil de bucurie va invadează, izvorând din interior: bucuria Fiinţei. În această stare de conectare
interioară sunteţi mult mai alert, mult mai treaz decât în starea de identificare cu mintea. Sunteţi pe deplin prezent.
Pe măsură ce pătrundeţi mai adânc în această dimensiune a nonminţii, cum i se spune uneori în Orient, atingeţi
starea de conştiinţă pură. Iluminarea înseamnă depăşirea gândului. În starea de iluminare, gândirea e în
continuare folosită atunci când este necesară, dar cu mult mai multă atenţie şi într-un mod mult mai eficient decât
înainte. O folosiţi în cea mai mare parte în scopuri practice, dar sunteţi liberi de dialogul intern involuntar şi aveţi
linişte interioară. Când vă folosiţi mintea, şi mai ales atunci când e nevoie de o soluţie creativă, alternaţi la
fiecare câteva minute gândirea cu liniştea, activitatea mentală cu tăcerea minţii. Tăcerea minţii este conştiinţa
fără gând. Numai în acest fel este posibilă gândirea creativă, pentru că doar aşa are gândul putere reală. Gândul
singur, lipsit de concentrarea la dimensiunea vastă a conştiinţei, devine repede sterp, nebunesc, distructiv. Starea
psihologică de frică e independentă de orice pericol concret şi imediat. Se manifestă în multe forme: disconfort,
îngrijorare, anxietate, nervozitate, încordare, groază, fobie, s.a.m.d. Acest tip de frică psihologică e întotdeauna
legat de ceea ce ar putea să se întâmple, şi nu de ceva ce se întâmplă în clipa de faţă. Dumneavoastră vă aflaţi în
“acum şi aici”, în timp ce mintea dumneavoastră se afla în viitor. Acest lucru creează o prăpastie de anxietate. Şi
dacă v-aţi identificat cu mintea şi aţi pierdut contactul cu puterea şi simplitatea clipei Acum, sentimental de
anxietate vă va însoţi constant. Puteţi face oricând faţă momentului prezent, dar nu puteţi face faţă unui lucru
care este numai o proiecţie a minţii – nu puteţi face faţa viitorului. Mai mult decât atât, cât timp vă identificaţi cu
mintea, viaţa vă este condusă de către ego. Ca urmare a naturii lui fantomatice şi în ciuda elaboratelor lui
mecanisme de apărare, egoul este foarte vulnerabil şi nesigur, şi se vede ameninţat continuu. La fel stau lucrurile
şi în cazul în care egoul pare foarte încrezător. Acum amintiţi-vă că emoţia este reacţia corpului la activitatea
minţii. Ce mesaj primeşte corpul în mod constant de la ego, acest fals sine făurit de minte? “Pericol, sunt
ameninţat.” Şi care este emoţia generate de acest mesaj constant? Frica, desigur.Frica pare a avea multe cauze.
Frica de a pierde, frica de eşec, frica de a fi rănit s.a.m.d. Dar, în ultimă instanţă, orice frică înseamnă frica de
moarte, de anihilare a sinelui fals. Pentru sinele fals moartea este mereu aproape. În această stare de identificare cu
mintea, frica de moarte influenţează toate aspectele vieţii dumneavoastră. De exemplu, chiar şi un lucru absolut
obişnuit şi “normal”, precum nevoia compulsivă de a avea dreptate într-o discuţie şi de a-i dovedi celuilalt că se
înşală – apărând poziţia mentală cu care v-aţi identificat – este o consecinţă a fricii de moarte. Dacă vă
identificaţi cu o poziţie mentală, atunci când vă înşelaţi, sentimental de identitate bazat pe o construcţie mentală
este ameninţat serios cu anihilarea. Aşa că sinele fals nu îşi poate permite să greşească. A greşi înseamnă a
muri. Din această cauză s-au purtat războaie şi s-au distrus nenumărate relaţii. Din clipa în care aţi renunţat la
identificarea cu mintea, pentru sentimental dumneavoastră de identitate nu mai are nici o importanţă dacă aveţi
dreptate sau greşiţi, aşa că nevoia compulsivă şi profund inconştientă de a avea dreptate, care este o formă de
violenţă, nu a mai există. Puteţi afirma clar şi limpede ce gândiţi sau ce simţiţi, fără ca în aceasta să mai existe
agresivitate sau nevoie de apărare. Sentimentul de identitate provine atunci dintr-un loc mai profund şi mai
adevărat, din interiorul dumneavoastră, şi
nu din minte. URMĂRIŢI APARIŢIA ORICĂRUI SENTIMENT DEFENSIV. Ce apăraţi? O identitate iluzorie,
o imagine din mintea dumneavoastră, o entitate fictivă. Conştientizând acest tipar, observându-l, veţi renunţa să
vă mai identificaţi cu el. În lumina conştiinţei dumneavoastră, acest tipar inconştient se va dizolva rapid. Dacă vi
se pare greu să pătrundeţi direct în clipa Acum, începeţi prin a observa tendinţa obişnuită a minţii de a dori să
evadeze din prezent. Veţi observa că viitorul este de obicei imaginat ca fiind mai bun sau mai rău decât prezentul.
Dacă viitorul închipuit este mai bun decât prezentul, acest lucru a dă speranţă şi un sentiment plăcut de
anticipare. Dacă este mai rău, creează anxietate. Ambele sunt iluzii. În clipa în care realizaţi că nu sunteţi
prezent, aţi devenit prezent. De fiecare dată când vă puteţi observa mintea, nu mai sunteţi prins în ea. A apărut un
alt factor, ceva ce nu aparţine minţii: prezenţa observatoare. Fiţi prezent ca observator al minţii dumneavoastră –
al gândurilor şi emoţiilor, precum şi al diferitelor reacţii în diferite situaţii.Fiţi cel puţin la fel de interesat de
propria reacţie pe cât sunteţi de situaţia sau de persoana care va determină să reacţionaţi. Observaţi de asemenea
cât de des vi se îndreaptă atenţia spre trecut său viitor. Nu judecaţi sau analizaţi ce observaţi. Priviţi gândul,
simţiţi emoţia, observaţi reacţia. Nu faceţi din ele o problemă personală. Veţi simţi atunci ceva cu mult mai
puternic decât
toate lucrurile pe care le observaţi, veţi simţi însăşi tăcuta prezenţă observatoare din spatele minţii, observatorul
tăcut. Este nevoie de o prezenţă intensă atunci când anumite situaţii declanşează o reacţie cu o puternică
încărcătură emoţională., ca de exemplu atunci când vă e ameninţată imaginea de sine, atunci când apare o
provocare în viaţa dumneavoastră care declanşează frica, atunci când lucrurile “nu merg cum trebuie” sau este
reactivat un moment emoţional din trecut. În aceste momente veţi avea tendinţa să deveniţi “inconştient”. Reacţia
sau emoţia pun stăpânire pe dumneavoastră – dumneavoastră “deveniţi” reacţia. O manifestaţi. Vă justificaţi,
contraziceţi, atacaţi, vă apăraţi… numai că acesta nu sunteţi dumneavoastră, este doar tiparul de reacţie, este
mintea, în modul ei obişnuit de supravieţuire. Identificarea cu mintea încarcă reacţia cu şi mai multă energie,
observarea minţii îi retrage energia. Identificarea cu mintea creează mai mult timp; observarea minţii deschide
dimensiunea atemporalităţii. Energia retrasă minţii se transformă în prezenţă.

2.-Observati-va emotiile-fi-ti martorul care observa emotiile =emotia este reactia corpului la
activitatea mentala sau altfel spus o reflectare a mintii in corp. Daca aveti dificultati in a va simti
emotiile incepeti prin a va concentra atenţia asupra câmpului energetic intern al corpului dumneavoastră.
Simţiţi-vă corpul din interior. În acest fel veţi intra în contact cu emoţiile dumneavoastră. Dacă doriţi cu
adevărat să vă cunoaşteţi mintea, corpul vă va oferi întotdeauna o reflectare corectă, aşa că observaţi-vă emoţia
sau, mai degrabă, simţiţi-o în corp. Poate că nu veţi putea conştientiza sub forma gândurilor activitatea mentală
inconştientă, dar ea a fi mereu reflectată în corp sub forma unei emoţii, iar de emoţie puteţi deveni conştient.
Observarea unei emoţii în acest mod este, în esenţă, acelaşi lucru cu ascultarea sau observarea gândului, aşa cum
am arătat mai devreme.Singura diferenţă este că, pe când gândul se afla în minte, emoţia are o puternică
componentă fizică şi va fi simţită în primul rând în corp. Puteţi atunci permite emoţiei să existe, fără a fi însă
controlat de ea.
Nu mai sunteţi emoţia, sunteţi martorul, prezenţa observatoare. OBIŞNUIŢI-VĂ SĂ VĂ ÎNTREBAŢI: Ce se
întâmplă în mine în acest moment? Întrebarea vă va indica direcţia corectă. Dar nu analizaţi, observaţi numai.
Concentraţivă atenţia spre interior. Simţiţi energia emoţiei. OBIŞNUIŢI-VĂ SĂ VĂ URMĂRIŢI STAREA
MENTALĂ şi emoţională prin observare de sine. “Sunt destins în acest moment?” este o întrebare bună, pe care
v-o puteţi pune în mod frecvent. Sau puteţi întreba: “Ce se întâmplă în mine în mine în acest moment?”

Sa privesc in jur sau o situatie fara ganduri, fara sa judec, sa ascult in tacere, fara niciun alt comentariu in minte.
Dar atunci când percepem fără să interpretăm sau fără să aplicăm etichete mentale, adică fără să adăugăm gânduri
percepţiilor noastre. Câtă vreme sunteţi prezenţi ca observatori ai minţii voastre, este mai puţin probabil să vă
păcălească şi să vă aducă acolo unde vrea „Iată secretul meu”, a continuat el. „Pe mine nu mă deranjează nimic din
ceea ce mi se întâmplă.” Acest lucru implică o armonizare interioară cu ceea ce se întâmplă. „Ceea ce s întâmplă”
se referă, desigur, la acest moment aşa cum este el, iar el întotdeauna este deja aşa cum este. Se referă la conţinut,
la forma pe care o îmbracă momentul acesta — singurul moment care există vreodată. A fi în armonie cu ceea ce
este înseamnă a nu opune rezistenţă interioară faţă de ceea ce se întâmplă. Înseamnă a nu pune etichetele mentale
de bun sau răi, ci a permite ca ceea ce este să existe pur şi simplu. Maestrul care accepta totul asa cum e permite
formei în care se manifestă momentul, fie ea bună sau rea, să fie aşa cum este şi în acest mod nu participă la drama
umană. Este atât de complet integrat în ceea ce se întâmplă, încât ceea ce se întâmplă nu mai are putere asupra lui.
Doar dacă opuneţi rezistenţă faţă de ce se întâmplă sunteţi la mila evenimentelor, iar fericirea sau nefericirea vă vor
fi determinate de mersul lumii. Răspunzând întotdeauna solicitării momentului prezent, el se desprinde de copil
atunci când vine timpul s-o facă. Relaţia primordială, cea mai importantă din viaţa voastră este cea cu clipa de
Acum sau, mai degrabă, cu orice formă pe care o îmbracă clipa de Acum, cu alte cuvinte ceea ce este sau ceea ce
se intampla. Vreau ca momentul prezent să-mi fie prieten sau duşman? Odată ce aţi decis că vreţi ca momentul
prezent să vă fie prieten, prima mutare depinde de voi: deveniţi prietenoşi cu el, primiţi-l bine, indiferent în ce se
deghizează şi în curând veţi vedea rezultatele. Viaţa devine prietenoasă cu voi; oamenii vă vin în ajutor,
împrejurările devin cooperante. O singură decizie vă schimbă întreaga realitate. Dar va trebui să reluaţi acea
decizie de fiecare dată — până când modul acesta de a trăi devine ceva natural. Decizia de a face din momentul
prezent un prieten reprezintă sfârşitul egoului. Egoul nu poate fi niciodată în armonie cu momentul prezent, adică
în armonie cu viaţa. Egoul tratează momentul prezent în trei feluri: ca pe un mijloc către un scop, ca pe un obstacol
sau ca pe un duşman. Să le luăm pe rând, astfel încât, atunci când regăsiţi în voi tiparul respectiv, să-l puteţi
recunoaşte şi să luaţi din nou decizia adecvată.
Pentru ego, momentul prezent este, în cel mai bun caz, util doar ca un mijloc ce conduce spre un scop. El vă duce
spre un moment viitor considerat a fi mai important, chiar dacă viitorul nu vine niciodată decât sub formă de
moment prezent şi nu este, prin urmare, nimic mai mult decât un gând din mintea voastră. Cu alte cuvinte, nu
sunteţi niciodată pe deplin aici, deoarece sunteţi întotdeauna ocupaţi cu încercarea de a ajunge în altă parte. Când
tiparul acesta devine mai pronunţat — şi aceasta se întâmplă foarte frecvent — momentul prezent este privit şi
tratat ca şi cum ar fi un obstacol de trecut. Atunci apar nerăbdarea, frustrarea şi stresul, iar în cadrul culturii noastre
aceasta este realitatea de fiecare zi a oamenilor, starea lor normală. Viaţa, cea care există acum, este văzută ca o
„problemă”, iar lumea voastră este una plină de probleme ce trebuie rezolvate toate înainte de a putea fi fericiţi,
împliniţi sau înainte de a începe să trăiţi cu adevărat — cel puţin aşa credeţi voi. Problema este următoarea: în locul
fiecărei probleme soluţionate, apare o alta. Câtă vreme veţi vedea momentul prezent ca pe un obstacol, problemele
nu se pot sfârşi. „Voi fi orice doreşti să fiu”, spune Viaţa sau clipa de Acum. „Te voi trata aşa cum mă tratezi tu.
Dacă mă vezi ca pe o problemă, voi fi o problemă pentru tine. Dacă mă tratezi ca pe un obstacol, voi fi un
obstacol.” În cel mai rău caz, şi această abordare este şi ea foarte des întâlnită, momentul prezent este tratat ca un
duşman. Când urâţi ceea ce faceţi, vă plângeţi de ceea ce vă înconjoară, blestemaţi lucrurile care se întâmplă sau s-
au întâmplat sau când dialogul vostru interior este alcătuit din expresii precum ar trebui şi n-ar trebui, din
învinovăţiri şi acuzaţii, atunci vă certaţi cu ceea ce este, vă certaţi cu ceea ce deja există ca realitate. Transformaţi
Viaţa în duşman şi Viaţa spune: „Dacă vrei război, vei avea război.” Realitatea exterioară, care întotdeauna vă
reflectă înapoi starea interioară, este atunci experimentată ca fiind ostilă.
O întrebare vitală pe care trebuie să v-o puneţi frecvent este aceasta: în ce relaţie mă aflu eu cu momentul prezent?
Apoi deveniţi vigilenţi ca să aflaţi răspunsul. Tratez clipa de Acum ca fiind doar un mijloc către îndeplinirea unui
scop? O văd ca pe un obstacol? O transform într-un duşman? Din moment ce tot ce aveţi vreodată este momentul
prezent, din moment ce Viaţa este inseparabilă de momentul de Acum, semnificaţia adevărată a întrebării este
aceasta: care este relaţia mea cu Viaţa? întrebarea aceasta este o modalitate excelentă de demascare a egoului din
voi şi de a vă aduce în starea de Prezenţă. Puneţi-vi-o adesea, până ce nu veţi mai avea nevoie s-o faceţi. Oriunde
priviţi, găsiţi nenumărate probe indirecte privitoare la realitatea timpului — un măr în descompunere, faţa voastră
privită în oglinda din baie comparată cu faţa voastră dintr-o fotografie de acum treizeci de ani — însă nu găsiţi
niciodată vreo probă directă, nu experimentaţi timpul în sine. Întotdeauna experimentaţi doar momentul prezent
sau, mai degrabă, ceea ce se întâmplă în el. Dacă mergeţi doar pe probă directă, atunci nu există timp, iar clipa de
Acum este tot ce există şi a existat vreodată. Priviţi cu atenţie pentru a vedea dacă nu cumva această căutare
spirituală nu este o formă deghizată de ego.

11-Daţi la o parte timpul. Eliminarea timpului din conştiinţa voastră înseamnă eliminarea egoului. Aceasta
este singura practică spirituală adevărată. Când vorbim de eliminarea timpului nu ne referim, desigur, la timpul
marcat de limbile ceasului, acesta fiind util în scopuri practice precum stabilirea unei întâlniri sau planificarea unei
călătorii. Activităţile noastre alături de ceilalţi ar fi aproape imposibile fără un ceas. Noi vorbim despre eliminarea
timpului psihologic, care reprezintă preocuparea necontenită a minţii egotice faţă de trecut şi viitor şi opunerea ei
faţă de contopirea cu viaţa prin armonizarea cu ceea ce este, în mod inevitabil, în momentul prezent. Egoul nu
poate tolera prietenia cu momentul prezent, cu excepţia unor scurte momente imediat următoare obţinerii a ceea ce
şi-a dorit. Dar nimic nu poate satisface egoul pe termen lung.

12-Sa-mi traiesc viata intr-un mod cat mai autentic, adica sa fiu eu insami, sa fiu cine sunt eu si
nu cum vrea lumea sa fiu.sa nu caut iubire, fericire si aprobare in jurul meu. A trăi conform unei imagini pe care o
aveţi despre voi înşivă sau pe care o au alţii despre voi înseamnă a trăi nesincer — un alt rol inconştient pe care îl
joacă egoul.

13-Practicarea compasiunii-ea rasare atunci cand constientizati faptul ca toti sufera de aceeasi boala a mintii,
adica de ego, unii mai tare, altii mai putin. A nu fi în stare să te opreşti din gândit e o boală cumplită, dar nu ne
dăm seama de acest lucru pentru că aproape toată lumea suferă de ea, aşa că o considerăm ceva firesc. Acest
neîncetat zgomot mental ne împiedică să găsim lumea liniştii interioare. Pentru o exprimare mai exactă, nu este
vorba de faptul că vă folosiţi greşit mintea – de obicei n-o folosiţi deloc. Ea va foloseşte pe dumneavoastră.
Aceasta este boală. Credeţi că sunteţi mintea dumneavoastră. Este o iluzie. Instrumentul a pus stăpânire pe
dumneavoastră.
Este aproape ca şi cum aţi fi posedat fără să o ştiţi, şi în felul acesta credeţi că sunteţi entitatea care vă poseda.
Fiecare om pe care îl întâlnești duce o luptă despre care poate nu știi nimic. Fii binevoitor cu toți, mereu! Judecă
după ce ai plâns plânsul celuilalt, după ce te-a durut durerea celuilat,  după ce ai râs râsul celuilat, după ce ai
muncit munca celuilat,  după ce ai căzut căderile celuilat, după ce ai ridicat greutățile celuilat, după ce ai trăit dorul
celuilat, după ce ai gustat setea celuilat, după ce ai văzut vederea celuilat, după ce ai gândit gândul celuilat, după ce
ai pipăit atingerea celuilat, după ce ai mirosit mirosul celuilat, după ce ai auzit auzul celuilat, abia după ce…
Eventual judecă după ce ai parcurs traseul celuilat. Nu ai fost acolo. Nu ai văzut. Nu ai simțit. Nu ai auzit. Crezi că
știi, dar faci ipoteze. Cine îți dă dreptul să judeci, să răstignești și apoi să îngropi cu pietre? Cu cât judeci pe cineva
mai mult, cu atât îl iubești mai puțin, cu atât te prețuiești tot mai infim. Compasiunea este conştiinţa unei
legături adânci între dumneavoastră şi toate fiinţele. Data viitoare când veţi spune “nu am nimic în
comun cu această persoană”, amintiţi-vă că aveţi extraordinar de mult în comun: peste numai câţiva ani – doi sau
şaptezeci de ani, nu contează prea mult – amândoi veţi deveni cadavre în descompunere, apoi grămezi de praf, iar
apoi absolut nimic. Adevărul acesta ne trezeşte şi ne face să devenim mai umili, fără a lasa prea mult loc
mândriei. Este acesta un gând negativ? Nu, este un fapt. De ce să închideţi ochii în faţa lui? În acest sens, există o
egalitate totală între dumneavoastră şi orice altă fiinţă. . Starea de identificare cu mintea este extrem de
disfuncţională. Este o formă de nebunie. Aproape toată lumea suferă de această boală într-o măsură mai mică
sau mai mare. În momentul în care vă daţi seama de acest lucru, nu mai pot exista resentimente. Cum aţi putea
nutri resentimente faţă de boala cuiva? Singura reacţie potrivită este compasiunea.

14-Sa realizez ca eu nu sunt corpul acesta, gandurile, emotiile, perceptiile senzoriale sau
experientele mele. Sa ma eliberez de identificarea cu forma, cu gandurile, emotiile. Cu cât vă identificaţi mai
mult cu forma, cu atât mai puternic devine egoul .Atunci apare intrebarea Cine sunt eu/.-sunt cel care observa toate
acestea-pura Constiinta !-Eu sunt Viata-Eu sunt spatiul in care se intampla totul.eu sunt clipa Acum. Fa din
momentul Prezent centrul atentiei tale ! Tu esti Constiinta deghizata in forma unei persoane !Cand te imprietenesti
cu momentul prezent, te simti acasa indiferent unde te afli. începeţi prin a deveni responsabili pentru starea voastră
interioară în orice moment. Iar aceasta înseamnă acum. Întrebaţi-vă: „Am în mine negativitate în acest moment?”
Apoi deveniţi vigilenţi, atenţi la gândurile şi la emoţiile voastre. Fiţi atenţi la nefericirea ce îmbracă oricare dintre
formele pe care le-am amintit mai sus, între care insatisfacţia, nervozitatea, sentimentul de a fi „sătul/ă până-n gât”
şi aşa mai departe. Fiţi atenţi la gândurile care apar pentru a justifica sau explica această nefericire, în realitate ele
fiind cele care o provoacă, în momentul în care conştientizaţi că în interiorul vostru există o stare negativă nu
înseamnă că aţi pierdut ci, din contra, aţi câştigat. Până când nu apare această conştientizare va exista identificarea
cu stările interioare, iar o astfel de identificare este egoul. Prin conştientizare, apare şi încetarea identificării cu
gândurile, emoţiile şi reacţiile. Aceasta nu trebuie confundată cu negarea. Gândurile, emoţiile sau reacţiile sunt
conştientizate, iar în momentul conştientizării are loc automat încetarea identificării. Percepţia sinelui, a ceea ce
sunteţi suferă o transformare: înainte eraţi gândurile, emoţiile şi reacţiile,acum sunteţi conştiinţa, Prezenţa
conştientă care observă aceste stări.„Într-o zi mă voi elibera de ego.” Cine spune asta? Egoul. A vă elibera de ego
nu este deloc treabă grea, ci dimpotrivă, una foarte uşoară. Nu este nevoie decât să fiţi conştienţi de gândurile şi
emoţiile voastre — pe măsură ce apar ele. Nu este tocmai vorba de „a face” ceva, ci de „a privi.”

15-Respiratia constienta, adica sa fim atenti la repiratie sau cu alte cuvinte sa urmarim procesul respiratiei,
incepand de la nari –catre abdomen. Situatia ideala este atunci cand abdomenul se misca usor, in ritmul respiratiei
tale iar pieptul ramana nemiscat. Aerul pe care il respiri este natura, asa cum este insusi procesul de respiratie.
Acorda atentie Respiratiei si da-ti seama ca nu tu faci acest lucru. Este respiratia naturii. Asa te reconectezi cu
natura in cel mai intim si puternic mod :devenind constient de respiratia ta si invatand sa-ti pastrezi atentia
focalizata pe aceasta. Este un lucru care vindeca si da puteri- provoaca o schimbare in Constiinta. Cand simt ca
mintea o ia razna , ca sa revin inprezent si focusata pe ceea ce fac, ma concentrez pe respiratie.Daca imi calmez
repiratia imi calmez si mintea. OSHO – ALCHIMIA RESPIRATIEI-este adevarat ca, pe cat putem, nu ar trebui sa
impiedicam sau sa intervenim in cursul natural al vietii noastre, altfel apar probleme. Ar fi bine sa nu deranjam
felul in care corpurile noastre functioneaza in mod normal. Nu ar trebui sa intervenim in modul in care respiram,
umblam, stam in picioare sau ne asezam, pentru ca in clipa in care o facem incep sa apara schimbari. Amintiti-va
ca atunci cand pierdem ceva are loc o schimbare, si atunci cand castigam se intampla acelasi lucru. Atat pierderea,
cat si castigul sunt schimbari.  Asa ca, daca vreti sa ramaneti la fel, este corect sa nu interveniti asupra respiratiei.
Dar, daca vreti sa produceti o transformare in vietile voastre, atunci trebuie sa va asumati riscul.

Respiraţi conştient de două-trei ori. Acum vedeţi dacă detectaţi un subtil sentiment de însufleţire care se
răspândeşte în întreg corpul interior. Vă puteţi simţi corpul dinspre interior, ca să spunem aşa? Îndreptaţi-vă atenţia
pentru un timp oarecare către anumite părţi ale corpului. Simţiţi-vă mâinile, apoi braţele, labele picioarelor şi
picioarele până sus. Vă simţiţi abdomenul, pieptul, gâtul şi capul? Dar buzele? Există viaţă în ele? Deveniţi apoi
conştienţi din nou de corpul interior ca un tot. La început puteţi închide ochii în timpul acestui exerciţiu, ca după ce
vă simţiţi corpul să-i deschideţi, să priviţi în jur şi să continuaţi să vă simţiţi în acelaşi timp şi corpul. Unii dintre
cititori vor constata că nu e nevoie să închidă ochii; pot să-şi simtă corpul interior chiar în timp ce citesc acestea.

Riscul este ca atunci cand va schimbati felul de a respira, va schimbati intregul stil de viata.
Daca sunteti satisfacuti asa cum sunteti, daca voi considerati ca este in regula sa fiti cum sunteti acum, atunci nu
trebuie sa faceti nimic. Dar daca simtiti ca nu este destul sa fiti asa cum sunteti acum, trebuie sa faceti o schimbare!
Atunci o schimbare in felul de a respira ajunge sa fie importanta, foarte importanta. In clipa in care va schimbati
felul de a respira, multe dintre lucrurile din voi vor incepe sa se destrame si multe altele se vor aduna la un loc.
Dupa mii de experimente s-a descoperit care sunt acele parti care se destrama si care sunt cele care se aduna si vi se
adauga. Acum este aproape batut in cuie: e o adevarata stiinta!
Stim cu totii cateva lucruri din viata de zi cu zi. De exemplu, cand te infurii ti se schimba felul in care respiri, nu
ramane la fel. Felul in care respiri se schimba chiar si atunci cand esti tacut si calm, nu ramane ca inainte. Iar daca
stii cum respiri cand esti calm, atunci poti sa creezi acea stare prin reglarea respiratiei in asa fel incat sa corespunda
cu tacerea.

Mintea si respiratia sunt legate una de cealalta.

Cand mintea se excita sexual, respiratia se schimba imediat. Deci, daca atunci cand esti excitat nu lasi felul in care
respiri sa se modifice, dorinta de sex dispare. Nu poate continua.  Pentru ca orice lucru sa se poata produce, fiecare
parte a corpului trebuie sa se alinieze intr-un anumit fel cu toate celelalte. Asa ca, daca incepi sa respiri calm atunci
cand te ia pe sus ditamai valul de furie, furia se va evapora, pentru ca nu are cum sa ramana la fel cand respiri
calm.  Este imposibil ca cineva sa fie furios daca respiratia ii este calma si regulata.
Furia si respiratia linistita nu pot merge mana in mana.
Deci disciplina respiratiei este foarte importanta. O schimbare a modului de a respira duce la o schimbare
corespunzatoare in mintea voastra.  Si inversul este posibil. Daca respiri in modul in care o faci cand esti furios,
descoperi repede ca in minte iti apare furia. Ar fi bine sa intelegem, aici, diferenta dintre ceea ce numim respiratie
artificiala si ceea ce numim respiratie naturala. Ceea ce voi cunoasteti ca fiind respiratie naturala nu e chiar atat de
naturala. Daca o intelegeti cu adevarat, veti sti ca acea respiratie cu care sunteti obisnuiti este artificiala, dar pentru
ca ati respirat asa multa vreme, inca din copilarie, v-ati obisnuit cu ea. A devenit un obicei, o a doua natura. Voi nu
stiti cu adevarat ce este respiratia naturala! Respirati intr-un anumit fel ziua, iar noaptea respirati intr-un mod foarte
diferit. Respiratia voastra din timpul zilei a devenit artificiala. Noaptea, in timp ce dormiti, respiratia naturala preia
controlul. Felul in care respirati in timpul somnului este mai natural decat respiratia voastra din timpul zilei.
Daca deveniti ceva mai constienti de modul in care respirati cand sunteti intr-o multime si cum o faceti cand sunteti
singuri, veti constata ca cele doua moduri sunt foarte diferite. Veti descoperi ca respiratia vi se schimba si atunci
cand iesiti din multime si ramaneti singuri. Cand sunteti inconjurati de o multime, mintea voastra este in tensiune,
iar respiratia este scurta si superficiala, nu merge in profunzime. Dar atunci cand sunteti singuri si relaxati,
respiratia voastra devine din nou profunda. Noaptea, cand dormiti, ea ajunge complet profunda. Nu respirati
niciodata atat de profund ziua; cand sunteti treji nu respirati niciodata atat de natural si profund, si puternic, incat sa
va puteti auzi respiratia.
Ceea ce noi cunoastem drept respiratie naturala nu este naturala: este doar o respiratie conditionata si artificiala din
care ne-am facut un obicei. Copiii respira complet altfel. Duceti un copil la culcare si uitati-va la el cum doarme:
respira cu burta; pe masura ce respira, burta i se ridica si coboara. Dar adultii respira cu pieptul. Copilul respira
natural. Daca incepeti sa respirati precum copiii, mintea voastra va ajunge incet-incet in aceeasi stare cu cea a unui
copil; mintea voastra va deveni la fel de inocenta ca a unui copil. Sau, invers, daca veti deveni la fel de inocenti ca
si copiii, veti incepe sa respirati cu burta.
In Japonia si China, statuile lui Buddha il reprezinta cu o burta mare si un piept mic. Noua ni se pare ca statuile
japoneze arata ciudat, credem ca sunt deformate si urate. Dar, de fapt, ele sunt corecte, pentru ca atunci cand
respira un om al tacerii cum e Buddha, el respira cu burta, acesta e modul natural de a respira! Burta cea mare a
statuii lui Buddha este simbolica. S-ar putea ca in realitate ea sa nu fi fost atat de mare, dar trebuia sa fie
reprezentata astfel, pentru ca un om ca Buddha respira cu burta si este inocent ca un copil. Cand intelegem asta,
putem sa ne indreptam catre o respiratie mai naturala. Cand respiratia noastra devine complet naturala, in interiorul
nostru incepe sa se dezvolte si sa se desfasoare cel mai mare potential al vietii noastre. Respiratia este atat de
profund legata de fiinta noastra incat chiar si o usoara modificare a ei creeaza reverberatii in intreaga noastra fiinta.
Oxigenul din respiratie reprezinta potentialul pentru viata. Respirand profund, inspirati atat de multa viata, incat
potentialul energiilor voastre latente este zgandarit si incepe sa se trezeasca. … Daca iti urmaresti respiratia
profunda timp de douazeci si patru de ore pe zi, vei ajunge sa nu mai poti dormi deloc. Atentia constanta asupra
respiratiei te tine treaz.
De ce deveniti apatici si lipsiti de sensibilitate cand mergeti intr-un loc aglomerat? Din cauza excesului de dioxid
de carbon si a lipsei de oxigen! Orice produce carbon in corpul nostru ne adanceste inconstienta. Cresterea
nivelului de dioxid de carbon din corp duce la mai mult somn, ne aduce energiile deja adormite intr-un somn mai
profund.Oxigenul este extrem de pretios. Cu cat iti umpli mai mult corpul cu oxigen, cu atat mai rapida va fi
tranzitia de la corp la suflet. Oxigenul este de mare ajutor in trezirea si curgerea lui kundalini. Oxigenul, care este
adevarata forta vitala, este invizibil. Ceea ce noi numim viata noastra este un proces de oxigenare. Oriunde exista
oxigenare, exista si viata. Viata este oxigen in flacari. Deci: cu cat se oxigeneaza mai mult, cu atat mai stralucitoare
este flacara vietii tale! A respira conştient, adică a concentra atenţia noastră întreagă pe procesul respiraţiei,
înseamnă a readuce întreaga noastră energie în momentul prezent. Atunci cand respiratia se face constient, deci
este insotita de atentie, putem obtine efecte miraculoase. Daca adaugam o idee, un gand sau o imagine in aerul pe
care-l inhalam, va fi preluat si transferat prin fluidul electromagnetic in substanta aerului si apoi in principiul
Akasha. Aerul astfel impregnat va juca un dublu rol: partea materiala a elementelor este destinata sa conserve
corpul fizic, iar fluidul electromagnetic , incarcat cu o idee sau o imagine, va conduce informatia spre corpul astral
si de aici, prin matricea mentala reflexiva spre spiritul etern care va actiona in consecinta. Astfel dorintele noastre
(cele care nu intra in contradictie cu legile universului) vor prinde viata. Fiinta umana care respira constient este
mai atenta la propriul organism, la trairile launtrice. Actul respiratiei activeaza timusul si chakra inimii, permite
energiei inimii sa curga usor, producand starea de calm profund si relaxare, stare care caracterizeaza meditatia.
     Calea de a readuce echilibrul in corpul fizic dar si in cele subtile (mental si emotional) este deci tehnica
respiratiei constiente, iar atunci cand respiratia se face cu concentrare in chakra inimii corpurile sunt inundate de
energia luminii si a iubirii neconditionate. Stimularea timusului determina si intarirea sistemului imunitar cu rol
decisiv in sanatatea fiintei.   Asadar, cand ne trezim dimineata sa incepem ziua cu cateva respiratii adanci , dar
blande si pline de iubire, ceea ce va schimba energiile pentru intrega zi. Daca in timpul zilei intalnim probleme sau
chiar provocari- sa respiram adanc! Respiratia schimba vibratiile si dinamica , misca energiile in corpul nostru.

1. 16-O alta metoda-sa fii constient de tacere- te duce in Prezent-atunci nu gandesti 1-urmeaza
acea alerta interioara calma-esti in prezent.cand e zgomot poti fi constient de linistea din spatele
zgomotului

17-Acorda atentie la pauza dintre 2 ganduri, dintre cuvinte, dintre orice zgomot, la pauza dintre inspir si
expir.

Nefericirea ta nu se naste din circumstantele vietii tale, ci din conditionarea mintii, a egoului. Nefericirea
este o boala mental-emotionala creata de ego, care a ajuns la proprortii epidemice.De ce abordam acest moment ca
si cum ar fi un obstacolpe care trebuie sa-l depasesti?Simti ca exista o clipa in viitor la care vrei sa ajungi si care e
mai important? Din moment ce viitorul nu vine niciodata decat ca Prezent, ca moment prezent.Acest mod de
gandire guverneaza un curent subtil de neliniste, tensiune si nemultumire.Si nici nu se onoreaza viata, care este
clipa Acum, si nu este niciodata altfel decat Clipa Acum.In momentul in care atentia ta e concentrata in Clipa
Acum, realizezi ca viata este sacra. Sacralitatea exista in orice lucru pe care il percepi atunci cand esti prezent.

Modul în care vă adresaţi preşedintelui companiei poate diferi în mod subtil de modul în care îi vorbiţi
portarului. Modul în care vă adresaţi unui copil poate fi diferit de cel în care vorbiţi unui adult.De ce se întâmplă
astfel? Pentru că interpretaţi roluri. Nu sunteţi voi înşivă nici cu preşedintele, nici cu portarul sau copilul. Relaţiile
nu sunt adevărate.

Copii pana la urmă vor face greşeli şi vor cunoaşte suferinţa, aşa cum se întâmplă cu toţi oamenii. De fapt, acestea
ar putea fi greşeli doar din punctul vostru de vedere. Ceea ce este pentru voi o greşeală poate fi exact experienţa
necesară copiilor voştri. Oferiţi-le cât de mult ajutor şi îndrumare puteţi, dar înţelegeţi că uneori este nevoie să le
permiteţi să greşească, în special pe măsură ce se apropie de vârsta adultă. N-ar fi minunat să vă puteţi cruţa copiii
de orice suferinţă? Nu, n-ar fi. Atunci nu s-ar mai dezvolta ca fiinţe umane şi ar rămâne superficiale, identificate cu
forma exterioară a lucrurilor.Suferinţa îi împinge spre profunzimile fiinţei. Mare parte din ea este provocată de ego,
dar în final suferinţa distruge egoul — numai că acest lucru nu se întâmplă până când nu suferiţi în mod conştient.
Suferinţa are un scop nobil: evoluţia conştiinţei şi arderea egoului.

Yogananda-a cauta fericirea in afara ta este ca si cum ai incerca sa prinzi cu lasoul un nor.Fericirea nu este un
lucru:este o stare a mintii.Trebuie traita. Adevarata fericire nu va fi gasita niciodata in exteriorul Sinelui.Cei care o
cauta acolo vaneaza curcubeul dintre nori. Fericirea nu depinde de o anumita persoana sau de oa numita
situatie.Nonatasamentul te ajuta sa sa traiesti incontinuu intr-o stare de libertate interioara si fericire.Atunci cand
poti fi fericit in prezent, inseamna ca il ai pe Dumnezeu. O regula buna de urmat este sa ramai mereu calm si
vesel.Daca tu esti fericit, toate celulele si organele tale se vor imbaia in fericire, vor fi fericite si perfect sanatoase.
Suntem ceea ce gândim (sănătoși, bolnavi, fericiți, nefericiți). Gândurile sunt coroană de spini sau de flori pe capul
fiecăruia. Ele descarcă o anumită chimie în corp. Orice emoție negativă blochează celulele sistemului imunitar și
ne lasă organismul fără apărare pentru câteva ore sau chiar ani. Stresul este moartea celulei. Orice boală trebuie
tratată cu înțelegere, compasiune și nu cu revoltă, deoarece unele suferințe le primim ca lecții, iar  altele au cauze
spirituale (egoism, invidie,  răzbunare, stres, frică etc). Esti nemuritor, esti inzestrat cu bucurie eterna.Nu uita
niciodata asta in timpul jocului cu viata schimbatoare-aminteste-ti mereu ca adevarata ta natura este extazul etern si
nimic altceva. Nu te scuza ca esti prea ocupat pentru a te gandi la Dumnezeu. Cand vei muri va trebui sa iti
parasesti toate angajamentele imediat, fara nici un fel de scuza sau intarziere. Atunci de ce sa nu renunti la unele
preocupari inutile sau ganduri nefolositoare pentru a-ti face timp pentru Dumnezeu? Lumea exterioara ia din tine
tot ceea ce poate si te tine conectat la obiceiuri inutile si activitati neproductive. Esti responsabil pentru tine, iar
lumea nu va raspunde pentru faptele tale.

My soul is screaming in ecstasy, Every fiber of my being, is in Love with you ! Rumi.

-15 lucruri la care trebuie sa renunti pentru a fi fericit

A. Renunta la nevoia de a avea intotdeauna dreptate

Multe persoane nu suporta ideea de a gresi si isi doresc sa aiba intotdeauna dreptate, chiar si cu riscul de a incheia
o relatie minunata sau provocand mult stres si durere, pentru ei si pentru altii. Pur si simplu nu merita. Oricand
simti nevoia "urgenta" de a sari intr-o discutie despre cine are dreptate si cine greseste, intreaba-te urmatorul lucru:
"Prefer sa am dreptate sau prefer sa fiu o persoana blanda?". Ce castig dintr-un conflict verbal, in urma caruia cel
din fata mea paraseste "scena" cu un gust amar si un sentiment de dezamagire?

B. Renunta la nevoia pentru control

Fii dispus sa renunti la nevoia de a controla intotdeauna tot ce se intampla cu tine si cu cei din jurul tau: situatii,
evenimente, oameni etc. Indiferent ca sunt persoane dragi, colegi de munca sau pur si simplu straini pe care ii
intalnesti pe strada, permite-le sa existe. Permite tuturor lucrurilor si persoanelor sa fie exact asa cum sunt si o sa
vezi ce bine te vei simti. "Lasand lucrurile sa fie, totul va curge lin, asa cum trebuie", spunea Lao Tzu.

C. Renunta la vina
Renunta la nevoia ta de a da vina pe alte persoane pentru ceea ce ai sau nu ai, pentru ceea ce simti sau nu simti.
Inceteaza sa renunti la puterile tale si incepe sa iti asumi responsabilitatea pentru viata ta.

D. Renunta la auto-infrangere

Cati oameni se ranesc singuri din cauza mentalitatii lor negative, poluate si a auto-infrangerii repetitive? Nu crede
tot ceea ce iti spune mintea, in special daca este ceva negativ si care te auto-distruge. Esti mai bun de atat. "Mintea
este un instrument superb daca este folosit asa cum trebuie. Totusi, folosita in mod gresit, devine foarte
distructiva", spunea Eckhart Tolle.
E. Renunta la convingerile tale limitate

Renunta la convingerile tale despre ceea ce poti sau nu poti face, despre ceea ce este posibil sau imposibil. De
acum inainte nu o sa mai permiti convingerilor tale limitate sa te tina captiv. Deschide-ti aripile si zboara! "O
convingere nu este o idee detinuta de minte, este o idee care tine mintea", spunea Elly Roselle.

F. Renunta sa te mai plangi

Renunta la nevoia ta constanta de a te plange despre acele multe, multe, multe lucruri, oameni, situatii, evenimente
care te fac nefericit, trist si depresiv. Nimeni nu te poate face nefericit, nicio situatie nu te poate face trist decat
daca ii permiti. Nu situatia care declanseaza acele sentimente este de vina, ci modul in care alegi sa le privesti. Nu
subestima niciodata puterea gandirii pozitive.

G. Renunta la luxul de a critica

Renunta la nevoia de a critica lucruri, evenimente sau oameni care sunt diferiti fata de tine. Cu totii suntem diferiti,
si totusi cu totii suntem la fel. Toti vrem sa fim fericiti, toti vrem sa iubim si sa fim iubiti si toti vrem sa fim
intelesi. Cu totii vrem ceva, si ceva este dorit de noi toti.

H. Renunta la nevoia de a impresiona celelalte persoane

Inceteaza sa mai incerci atat de tare sa fii ceva ce nu esti doar ca ceilalti sa te placa. Lucrurile nu functioneaza asa.
In momentul in care incetezi sa mai incerci atat de tare sa fii ceva ce nu esti, momentul in care renunti la toate
mastile tale, momentul in care te accepti cu adevarat, o sa descoperi ca oamenii se simt atrasi de tine, fara a depune
niciun efort pentru asta.

I. Renunta la ideea de a te opune schimbarii

Schimbarea este buna. Schimbarea te va ajuta sa mergi de la A la B. Schimbarea te va ajuta sa faci imbunatatiri in
viata ta si in viata celor din jurul tau. "Urmareste fericirea si Universul va deschide usile pentru tine acolo unde nu
existau decat pereti", spunea Joseph Campbell.

J. Renunta la etichetare

Inceteaza sa etichetezi acele persoane, lucruri si evenimente pe care nu le intelegi ca fiind ciudate si diferite si
incearca sa iti deschizi mintea, putin cate putin. Mintile functioneaza doar atunci cand sunt deschise. "Forma cea
mai inalta de ignoranta este atunci cand respingi ceva despre care nu stii nimic", spunea Wayne Dyer.

K. Renunta la temerile tale

Frica este doar o iluzie, nu exista, tu ai creat-o. Totul este in mintea ta. Daca vei corecta interiorul, exteriorul va fi
exact asa cum trebuie. "Singurul lucru de care trebuie sa ne temem este frica insasi", spunea Franklin D. Roosevelt.

L. Renunta la scuze

De multe ori ne limitam din cauza numeroaselor scuze pe care le folosim. In loc sa crestem si sa lucram la a ne
imbunatati viata si spiritul, ramanem blocati, mintindu-ne singuri, folosind tot felul de scuze, scuze care in 99,9%
din cazuri nu sunt reale.

M. Renunta la trecut

Este greu. Se stie. In special atunci cand trecutul arata mult mai bine decat prezentul si viitorul pare atat de
infricosator, insa trebuie sa iei in calcul faptul ca momentul prezent este tot ceea ce ai si tot ce o sa ai vreodata.
Trecutul dupa care tanjesti, trecutul la care visezi, a fost ignorat de tine atunci cand a fost prezent. Inceteaza sa te
mai pacalesti singur. Fii prezent in tot ceea ce faci si bucura-te de viata. Pana la urma viata este o calatorie, nu o
destinatie. E bine sa ai o viziune clara asupra viitorului, pregateste-te, dar intotdeauna fii in prezent.

N. Renunta la atasament

Acesta este un concept care pentru multi dintre noi este greu de inteles, insa nu este ceva imposibil. Devii din ce in
ce mai bun odata cu trecerea timpului si cu mult antrenament. Momentul in care te detasezi de toate lucrurile, devii
atat de linistit, tolerant, bland si seren. O sa ajungi intr-un loc in care o sa fii capabil sa intelegi toate acele lucruri
fara a mai suferi. O stare dincolo de cuvinte.

O. Renunta sa iti traiesti viata in functie de asteptarile celorlalti

Mult prea multe persoane traiesc o viata care nu le apartine pentru a o putea trai. Isi traiesc vietile in functie de
ceea ce cred altii ca este bine pentru ei, traiesc viata in functie de ceea ce spun parintii ca este mai bun pentru ei, in
functie de ce zic prietenii, dusmanii si profesorii lor ca este bine pentru ei. Aceste persoane isi ignora vocea
interioara, chemarea interioara. Sunt atat de ocupati facandu-le pe plac celorlalti, incat pierd controlul asupra
propriilor vieti. Uita ceea ce ii face fericiti, ce isi doresc, ce au nevoie si eventual uita cine sunt cu adevarat. Ai o
singura viata, trebuie sa o traiesti, sa o detii si in special sa nu lasi parerile altora sa te impiedice in drumul tau.

-renunta la asteptari- asteptarile de la ceilalti sunt cele ce ne istovesc linistea.

Avem 60.000 de ganduri/zi si 75% din acestea sunt negative si se repeta.Cum am putea fi fericiti in aceste
conditii? Nu ne costa nimic sa fim buni, dar ne costa foarte mult sa fim rai.

Fiecare moment al vieții noastre este o minune, fiecare zi din viața noastră este un dar de care trebuie să ne
bucurăm neîncetat. Cuvintele, gândurile, acțiunile, gesturile pe care le facem determină viața pe care o trăim.
Trăiește prezentul, indiferent de ora pe care o arată ceasul. Ține minte, nu există zi lipsită de importanță. Astăzi
este cea mai frumoasă zi din viața ta. Și mâine mai frumoasă ca cea de astăzi. Și poimâine. si tot asa. Zilele devin
săptămâni, săptămânile se transformă în luni, iar lunile în ani si, chiar fără să-ti dai seama, ajungi în Vârf. Nu uita
că schimbările pozitive se întâmplă lent, pas cu pas, delicat, frumos. Marile salturi pozitive ale lumii au fost făcute
prin pasi mărunti, constanti, care au rezistat testului timpului. Profunzimea fiintei tale caută linistea. Zgomotul
exterior îl auzim în viata cetătii. Zgomotul interior sunt gândurile. Cites-te! Roagă-te! Contemplă o icoană!
Priveste natura! Spală-ti mintea , învată de la natură ce înseamnă linistea. În acea baladă dulce va vorbi
Dumnezeu… si mie, si tie. Încheie fiecare zi cu iertare şi un gând bun. Nu contează cât de grea este viaţa ta, mâine
este o nouă ocazie să o faci mai bună. Fii bun şi lucuri bune ţi se vor întâmpla. parintele Hrisostom

Urmariti să creaţi numai lucruri frumoase, nu aduceţi la viaţă nimic urât. Nu aveţi prea mult timp şi nu aveţi nici
multă energie de pierdut. Având o viaţă atât de scurtă, având o sursă de energie atât de mică, este pur şi simplu
stupid să o pierdeţi în tristeţe, în furie, în ură, în gelozie.osho.
GLOSSA

Eckhart Tolle Puterea lui ACUM traducere Dan Mirahorian.pdf

Eckhart Tolle Puterea Prezentului editura Curtea Veche.pdf

Eckhart Tolle Un Pamant Nou.pdf

Eckhart Tolle Puterea prezentului Ghid practic.pdf

Eckhart Tolle Linistea vorbeste.pdf

Eckhart Tolle Secretul lui Milton.pdf

Articole, interviuri, comentarii, alte texte:

De ce Eckhart Tolle nu spune nimic despre capacitatile uriase ale inconstientului fiintei umane.pdf

Eckhart Tolle Cum este sa fii in relatie de cuplu cu o fiinta care are stari de iluminare spirituala.pdf

Eckhart Tolle Despre Materializare Schimbarea este un act de creatie.pdf

Eckhart Tolle Despre rugaciune.pdf

Eckhart Tolle Economia actuala.pdf

Eckhart Tolle Esenta unei relatii este spatiul din ea.pdf

Eckhart Tolle Izvorul frumusetii.pdf

Eckhart Tolle Sfaturi.pdf

Eckhart Tolle Sinteze.pdf

Eckhart Tolle Trezirea.pdf

__._,_.__

GLOSSA

GLOSSA Caci acelorasi mijloace

Se supun câte exista,
Vreme trece, vreme vine, Si de mii de ani încoace
Toate-s vechi si noua toate; Lumea-i vesela si trista;
Ce e rau si ce e bine Alte masti, aceeasi piesa,
Tu te-ntreaba si socoate; Alte guri, aceeasi gama,
Nu spera si nu ai teama, Amagit atât de-adese
Ce e val ca valul trece; Nu spera si nu ai teama.
De te-ndeamna, de te cheama,
Tu ramâi la toate rece.
Multe trec pe dinainte,
In auz ne suna multe,
Cine tine toate minte
Si ar sta sa le asculte?...
Tu asaza-te deoparte,
Regasindu-te pe tine,
Când cu zgomote desarte
Vreme trece, vreme vine.
Nici încline a ei limba
Recea cumpana-a gândirii
Inspre clipa ce se schimba
Purtând masca fericirii,
Ce din moartea ei se naste
Si o clipa tine poate;
Pentru cine o cunoaste
Toate-s vechi si noua toate.
Privitor ca la teatru
Tu în lume sa te-nchipui:
Joace unul si pe patru,
Totusi tu ghici-vei chipu-i,
Si de plânge, de se cearta,
Tu în colt petreci în tine
Si-ntelegi din a lor arta
Ce e rau si ce e bine.
Viitorul si trecutul
Sunt a filei doua fete,
Vede-n capat începutul
Cine stie sa le-nvete;
Tot ce-a fost ori o sa fie
In prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zadarnicie
Te întreaba si socoate.
Nu spera când vezi miseii
La izbânda facând punte,
Te-or întrece nataraii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teama n-ai, cata-vor iarasi
Intre dânsii sa se plece,
Nu te prinde lor tovaras:
Ce e val, ca valul trece.
Cu un cântec de sirena,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca sa schimbe-actorii-n scena,
Te momeste în vârteje;
Tu pe-alaturi te strecoara,
Nu baga nici chiar de seama,
Din cararea ta afara
De te-ndeamna, de te cheama.
De te-ating, sa feri în laturi,
De hulesc, sa taci din gura;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Daca stii a lor masura;
Zica toti ce vor sa zica,
Treaca-n lume cine-o trece;
Ca sa nu-ndragesti nimica,
Tu ramâi la toate rece.
Tu ramâi la toate rece,
De te-ndeamna, de te cheama:
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera si nu ai teama;
Te întreaba si socoate
Ce e rau si ce e bine;
Toate-s vechi si noua toate:
Vreme trece, vreme vine.
(1883, decembrie)