Sunteți pe pagina 1din 45

D.T.

CURS GENETICA 1
STRUCTURA ADN SI ORGANIZAREA CELULARA A
ACESTUIA

ADNul reprezinta substratul molecular al ereditatii, este un macropolimer de


dezoxiribonucleotide. Un dezoxiribonucleotid este format dintr-o grupare glucidica
(dezoxiriboza, H in loc de OH la C2), o grupare fosfat si o baza azotat. Baza azotat se
leaga la C1 al dezoxiribozei (se formeaza un nucleozid), iar gruparea fosfat se leaga la C5
prin legaturi puternice covalente, formand nucleotidul.
Bazele azotat sunt de 2 feluri: purinice (A,G), pirimidinice (C,T,U).
Nucleotidele sunt conectate unele de altele prin legaturi fosfodiesterice, formandu-se
o catena continua si liniara ce reprezinta structura primara a ADNului. Datorita gruparii
fosfat, molecula de ADN are caracter acid si numeroase sarcini negative. In structura
primara exista o parte invariabila, scheletul fosfoglucidic si o parte variabila, nucleotidele.
In molecula de ADN exista o libertate totala de asezare a nucleotidelor, succesiunea
acestora reprezinta informatia genetica codificata. Sensul de citire este determinat de
polaritatea 5'->3'.

STRUCTURA SECUNDARA A ADNului

In structura secundara exista doua catene antiparalele, care se infasoara una in jurul
celeilalte, formandu-se o structura de dublu helix. In dublu helix, bazele azotate sunt
orientate spre interior. Intre cele doua catene se formeaza legaturi de hidrogen, ci anume 3
legaturi intre G si C si 2 legaturi intre A si T.
Molecula de ADN:
este rasucita la dreapta, are un diametru de aproximativ 2 nm, pasul helixului
(o rasucire completa) este de 3,6 nm (incap aproximativ 10 perechi de baze).
prezinta 2 santuri: la nivelul santului mare se ataseaza factori de transcriptie,
iar la nivelul santului mic, proteine histonice (pentru tipul B).

PROPRIETATI

In conditii de temperatura crescuta (60-100C) sau tratament alcalin, cele doua catene
se pot separa, disocia, proprietate denumita DENATURARE. Daca amestecul este racit
lent, se reface structura initiala de dublu helix, iar daca racirea este brusca, rezulta un
amestec monocatenar.
RENATURAREA (HIBRIDIZAREA) se refera la refacerea structurii de dublu-
helix dupa denaturare. Aceste proprietati sunt deosebit de importante in diagnosticul
bolilor genetice (se pot folosi fragmente scurte de ADN marcate fluorescent si

1
complementare regiunii tinta) si in terapia genica (prin inhibarea ARNului mesager in
cadrul unor afectiuni genetice).

ORGANIZARE

Cea mai mare cantitate se gaseste in nucleu (peste 99%). In nucleu, ADNul se
asociaza cu proteine histonice, nonhistonice, ARN, formand o structura morfo-functionala
numita cromatina. Cromatina se poate prezenta sub forma a doua entitati:
eucromatina se coloreaza slab, este slab condensata; este bogata in secvente
C-G, ADN nerepetitiv si proteine nonhistonice; are o concentratie mare de gene, se replica
precoce in faza S a ciclului celular si este partea activa transcriptional;
heterocromatina se coloreaza intens, este puternic condensata; este bogata in
secvente A-T, ADN repetitiv si proteine histonice; are o concentratie foarte mica de gene,
se replica la sfarsitul fazei S, inactiva transcriptional.

STRUCTURA SUPRAMOLECULARA A CROMATINEI

Pentru a incapea in spatiul ingust al nucleului, fibrele de cromatina (ADNul) sufera o


serie de spiralizari si condensari, formandu-se un sistem ierarhizat de fibre de cromatina.
Unitatea morfo-functionala a fibrei de cromatina este nucleozomul. Un nucleozom este
format dintr-un miez histonic (octamer-8 histonic), contine cate 2 proteine histonice de
tipul H2a, H2b, H3, H4, in jurul caruia se infasoara aproximativ 146 nucleotide de ADN.
Histonele sunt proteine mici, bazice, se ataseaza la nivelul santului mic /micii incizuri
la ADN. Exista 5 tipuri majore: H1, H2a, H2b, H3, H4 ce sunt modificate de gene
monoexonice. Au rol structural, dar sunt implicate si in expresia genelor, prin fenomene de
acetilare sau metilare.
Proteinele non-histonice au caracter acid sau neutru si intervin mai ales in expresia
genelor.

PRIMUL NIVEL DE IMPACHETARE

Primul nivel de impachetare se realizeaza prin legarea nucleozomilor adiacenti apare


fibra nucleozomala cu diametrul de aprox. 10-11 nm. Un rol important in aceasta etapa il
are histona H1, care se ataseaza la locul intrarii si iesirii ADN, mentinand astfel infasurat
ADN-ul pe miezul histonic. Doi nucleozomi adiacenti sunt conectati prin intermediul a
aproximativ 60-80 perechi de baze ADN (ADN linker sau de legatura).

AL DOILEA NIVEL DE IMPACHETARE

Al doilea nivel de impachetare il reprezinta fibra cu diametrul de 30 nm, care apare


prin dispunerea fibrei nucleozomale in solenoid (modelul solenoidal) sau in zig-zag. In
cazul dispunerii in solenoid, histona H1 este orientata spre interior, nucleozomii adiacenti
vin in contact unul cu celalalt, existant aproximativ 6 nucleozomi/rotatie. In cazul
2
dispunerii in zig-zag, nucleozomul vine in contact cu cel de-al treilea nucleozom
formandu-se o structura alternativa intre nucleozomi. Se realizeaza o impachetare de
aproximativ 1 la 40.

AL TREILEA NIVEL DE IMPACHETARE

Aceasta fibra cu diametrul de 30nm formeaza o serie de bucle inegale, care se


ataseaza la nivelul unei matrici proteice, formand fibra pliata in bucle laterale cu diametrul
de 300nm (al treilea nivel).

AL PATRULEA NIVEL DE IMPACHETARE


Al patrulea nivel de condensare se obtine prin spiralizarea fibrei cu diametrul de
300nm in fibra cu diametrul de 700 nm = CROMATIDA. In metafaza cromozomul are 2
cromatide (1400 de nm, 700 nm pe cromozom). Cromozomii se vad la microscop numai in
timpul diviziunii celulare.
Un cromozom in metafaza contine 2 cromatide surori identice, fiecare continand o
molecula de ADN asociata cu proteine histonice. Exista 24 de molecule de ADN diferite
in genomul uman, corespunzatoare celor 24 de cromozomi diferiti.

Centromerul este o structura foarte importanta in segregarea corecta a


cromozomilor, formata din ADN centromeric. ADN ul la nivel centromeric este compus
din secvente monomerice de ADN repetitiv (171 perechi de baze). ADNul din regiunea
centromerica se numeste ADN satelit (alfa-satelit), secventele repetitive se organizeaza in
repetitii de rang superior cu dimensiuni de 1-3 kilo-baze ce formeaza in zona
centromerului o regiune ce poate ajunge la 5 mega-baze. Secventele repetitive prezinta o
mare heterogenitate, atat intre persoane diferite, cat si intre cromozomii omologi (poate fi
diferit numarul de repetitii sau secventa repetitiei). Pozitia centromerului nu este
determinata de o secventa genica, ci este determinata epigenetic prin interventia unei
variante a histonei H3 , denumita CENP-A (de la proteina centromerica). Peri-centromerii
- se gasesc si alte tipuri de ADN (ADN beta-satelit, ADN satelit tip 1,2,3).
Cele 2 cromatide surori sunt mentinute impreuna prin intermediul unui complex de
proteine ce formeaza o structura inelara denumita coezina.
La nivelul legaturii centromerice se asambleaza o structura multiproteica complexa
(peste 100 proteine) cu rol in atasarea cromozomilor pe filamentele fusului de diviziune
numita kinetocor.
Capetele cromozomiale numite telomere sunt formate din secvente hexanucleotidice
repetitive 5'-TAAGGG-3' (catena grea), respectiv secventa complementara 3'-ATTCCC-5'
(secventa complementara).
Datorita replicarii incomplete a capetelor cromozomiale, catena grea e mai lunga cu
approx. 150-200 nucleotide. Telomerele indeplinesc urmatoarele roluri:
mentinerea stabilitatii si integritatii cromozomiale
asigurarea replicarii complete a cromozomului (prin interventia enzimei
telomeraza)

3
stabilirea arhitecturii tridimensionale a nucleului (se ataseaza prin intermediul
lor de membrana internucleara, ocupand pozitii specifice in nucleu)
intervin in recombinarea meiotica datorita faptului ca alipirea cromozomilor
incepe de la nivelul telomerelor

D.T.
CURS GENETICA 2
GENOMUL UMAN

Genomul uman reprezinta ansamblul informatiei ereditare din ADNul unei celule sau
al unui organism.
Secventa genomului uman reprezinta cunoasterea secventelor ADN de la nivelul
celor 24 cromozomi diferiti.
Genomul este folosit pentru secvente de ADN identice ale indivizilor unei specii
(genom de referinta), nu se refera la diferentele intre indivizi (polimorfism genetic).
Secventele codante (exonice) reprezinta mai putin de 1,5% din genom, restul
reprezentand secvente necodante (intronice).
ADNul necodant: se gaseste in structura genelor, dar nu si in ARNmesager; se mai
gaseste la nivelul regiunii6 UTR, ARNribozomal, ARNtransfer, ARNsmall nucleu,
elemente genetice mobile =transpozoni.
In genomul uman au fost identificate urmatoarele clase de ADN:
1. ADN nerepetitiv secvente unice in genom; sunt secvente bogate in
eucromatina, exoni, introni, secvente de reglare.
2. ADN moderat repetitiv secvente de 300-1000 perechi baze, repetate de 10x,
100x ori, dispersate in intreg genom: ARNribozomal, ARNtransfer, elemente mobile.
3. ADN inalt repetitiv secvente de 2-200 perechi baze, repetate de 1000x ori;
nu sunt transcrise in ARN. Se gaseste in regiunile bogate in heterocromatina (telomer,
centromer).
ADNul inalt repetitiv se imparte in doua tipuri:
Minisateliti: 10-60 perechi baze, dispersate in toti cromozomii;
Microsateliti: 1-6 perechi baze, dispersate uniform in genom.

STRUCTURA GENELOR CE CODIFICA PROTEINE

Gena reprezinta un segment de ADN, unitatea de baza morfo-functionala a ereditatii.


Gena este un ansamblu liniar de secvente nucleotidice ce contine informatia genetica
necesara sintezei unui polipeptid (proteina) sau ARNm functional. O gena ce codifica
proteine este formata din cadrul de lectura (ORF-open reading frame), intr-o zona centrala,
flancata de 2 regiuni laterale cu rol in reglarea secventei genice. Cadrul de lectura contine
informatia genetica codificatoare pentru sinteza unei proteine. E format din secvente

4
discontinue, alternante, exoni si introni. Regiunea centrala incepe cu situsul start al
transcriptiei (SST).

Regiunea centrala contine:


site start de transcriptie
5' UTR (5' untranslated region) - secventa consens ( 5'-CCAGCCATG 3') si
codon initiator (ATG-AUG pt ARN)
o alternanta de introni si exoni ( in mod normal, exonii sunt mai multi cu 1
decat intronii)
Exonii sunt elemente codificatoare ce vor fi transcrisi in ARN premesager, pastrati in
ARN matur si vor fi tradusi mai departe in aminoacizi.
Dimensiunea lor variaza, o medie undeva la 150 perechi de baze, nr. de exoni al unei
gene poate varia (o medie de 8 exoni/gene, existand si gene cu un singur exon, de ex. cele
care codifica histone). Ultimul exon cuprinde un codon stop.
Intronii sunt elemente necodificatoare transcrisi in ARN precursor dar eliminati din
ARN matur. Fiecare intron incepe cu dinucleotidul 5'-GT si se termina cu nucleotidul AG-
3', care functioneaza ca niste balize semnalizatoare pentru locul unde se va efectua
decuparea lor.
Regiunea centrala se termina cu 3'-UTR, care contine situsul de poliadenilat, locul
unde poli-A-polimeraza adauga o coada poli-adenil.
Regiunea de prelucrare 5' contine promotorul si alte elemente de reglare a expresiei
genice. Promotorul contine boxa TATA, boxa GC si boxa CAAT. Boxa TATA are un rol
foarte important in transcriptie, reprezentand locul unde se aseaza ARN-polimeraza (prin
intermediul TF2D) ca transcriptia sa inceapa cu nucleotidul +1. Boxa TATA impreuna cu
factorii generali de transcriptie si ARN-polimeraza formeaza complexul bazal al
transcriptiei. Boxele GC si CAAT au rol in reglarea expresiei bazale.La nivelul regiunii 5'
se mai gasesc elemente specifice tisulare si elemente de raspuns la semnale
intra/extracelulare, intensificatori (amplifica transcriptia bazala), atenuatori (scad
transcriptia) si insulatori (limiteaza actiunea ultimelor 2 elemente).
Regiunea de reglare 3' este imprecis delimitata si cu functie neconoscuta. Se pare ca
prezinta elemente implicate in procesarea si stabilitatea ARNm si elemente indicate in
reglarea expresiei.

Genele ce codifica proteine pot fi impartite in:


gene comune/ubicuitare, reprezinta approx. 1/5 din totalul genelor, sunt
exprimate in toate celulele, codifica proteine implicate in procese ce au loc in toate
celulele (proteine membranare, proteine implicate in replicarea ADN, codifica histone,
proteine pt metabolismul energetic etc);
genele specifice, reprezinta approx. 4/5 din totalul genelor, sunt gene
exprimate in anumite tipuri celulare si/sau in anumite momente specifice.

R.T.

5
CURS GENETICA 3
REPLICAREA ADN

Replicarea ADN reprezinta procesul fundamental care sta la baza ereditatii.


Replicarea ADN este procesul prin care dintr-o molecula de ADN parentala se formeaza
doua molecule noi ADN identice intre ele si cu molecula parentala, fiecare molecula nou
formata continand: o catena parentala si o catena nou sintetizata - replicare semi-
conservativa.
Procesul de replicare are nevoie de un complex proteic multienzimatic:
Topoizomeraza sectioneaza catenele ADN, reducand tensiunea de la nivelul
dublu-helixului (rol in despiralizare).
Helicaza enzima care rupe legaturile de H dintre cele doua catene, rezultand
monocatene.
Proteinele SSB se leaga de monocatenele ADN, impiedicand refacerea
structurii dublu-helixului.
Polimerazele enzime care adauga nucleotide complementare celor din
catena-matrita. Polimerazele care intervin in replicarea ADN sunt: polimeraza alfa, delta,
epsilon.
Polimerazele nu stiu sa inceapa sinteza unei noi catene, ele avand nevoie de un scurt
segment de ARN (10-15 nucleotide), numit primer.
Polimerazele adauga nucleotide complementare numai in directia 5-3, la capatul
hidroxil (-OH).
Polimerazele delta si epsilon au activitate de autocorectie (recunosc un nucleotid
inserat gresit, il elimina si adauga nucleotidul corect).
ARN polimeraza sintetizeaza primerul ARN.
Ribunocleotidul H rol in degradarea primerului ARN.
ADN ligaza sudeaza segmente de ADN.
PCNA (antigenul de proliferare celulara) actioneaza ca o pensa culisanta, ce
mentine strans polimeraza de catena-matrita.
Initierea replicarii incepe la nivelul unor regiuni specifice din genom, notate ORI
(approx. 30.000-50.000), ce corespund unor unitati replicative de 100 kilobaze, numite
repliconi.
Prin intermediul unor histon-acetil-transferaze (HAT), se produce decondensarea
cromatinei.
Prin intermediul topoizomerazei, helicazei si proteinelor SSB, cele doua catene de
ADN se desfac in Y, rezultand furca de replicare.

6
Sinteza catenelor incepe cu primerul ARN, care este extins de polimeraza alfa, pana
la approx. 40 nucleotide.
Pe catena-matrita 3-5 sinteza noii catene este realizata de polimeraza epsilon,
sinteza este continua si rapida si se numeste catena avansata, directoare. Sinteza se
realizeaza in directia 5-3.
Pe catena-matrita 5-3 sinteza este realizata de polimeraza delta, sub forma unor
fragmente, fragmente Okazaki si se numeste catena intarziata.
Replicarea se termina cand polimerazele ajung la capatul repliconului, primerul ARN
este indepartat de ribonucleaza, polimeraza delta adauga nucleotide complementare,
continuitatea ADN fiind refacuta de ADN ligaza.

REPLICAREA TELOMERELOR

Moleculele de ADN nou sintetizate au o catena mai lunga (catena-matrita), care la


nivelul extremitatii 3 au o regiune nereplicata, ce corespunde primerului degradat.Pentru
a se asigura protectia cromozomilor, catena mai lunga se pliaza inapoi, formand o bucla,
bucla T, care se insera intre cele doua catene (structura tricatenara).
Replicarea capetelor cromozomiale (telomerelor) este asigurata de enzima
telomeraza. Are o structura ribonucleoproteica, fiind formata dintr-o subunitate TERT,
cu activitate de reverstranscriptie si o subunitate TERC, ce consta intr-o secventa ARN,
complementara secventei telomerice. In felul acesta, telomeraza poate adauga approx. 60
de perechi de baze complementare.
Telomeraza este activa in perioada embrionara iar dupa nastere ramane activa in
cateva tipuri de celule (germinale, stem), in rest fiind inactiva.
Lungimea telomerelor la nastere este de 10 kilobaze, la varstnici avand doar 1500
perechi de baze, marcandu-se astfel fenomenul de imbatranire.

MECANISME MOLECULARE ALE EXPRESIEI GENELOR

Informatia genetica de la nivelul moleculei de ADN este copiata si tradusa in final


intr-o proteina, pe baza unui flux informational, unidirectional si universal, care se
conformeaza dogmei centrale a geneticii: ADN ARN Proteine.
Unele virusuri (HIV) si retrotranspozomii folosesc moleculele de ARN pentru sinteza
de ADN (reverstranscriptie).
TRANSCRIPTIA se desfasoara in nucleu si reprezinta procesul de copiere a
informatiei genetice din ADN (a unei gene) sub forma codificata complementara si
antiparalela intr-o molecula de ARN.
Exista mai multe tipuri de ARN sintetizate prin transcriptie: ARNmesager,
ARNribozomal, ARNde transport, ARNantisens, ARNinterferent mic, microARN,
7
ARNnucleolar mic, ARNnucleal mic, ARNlung necodant ). De regula, moleculele ARN
sunt molecule monocatenare.
Elementele necesare transcriptiei sunt:
Catena transcrisa este catena 3-5 (antisens);
ARN polimeraza II enzima ce adauga ribunocleotide complementare;
Factori de transcriptie (TF);
Mediator complex multiproteic, cu rol de a activa ARN polimerazele si TF;
Ribonucleotide.
Etapele transcriptiei:
1.Formarea complexului de initiere ( promotor + ARN polimeraza II + TF ). In
aceasta etapa, ARN polimeraza II, prin intermediul TF II D, este pozitionata la nivelul
promotorului ( boxa TATA ), astfel incat transcriptia sa inceapa cu nucleotidul + 1.
2.In etapa de elongare intervine TF II H, care elibereaza catena ADN antisens 3-5,
ce serveste ca matrita pentru adaugarea complementara de ribunucleotide de catre ARN
polimeraza II.Pe masura ce sinteza ADN se desfasoara, catenele de ADN se reasociaza si
molecula de ARNmesager se desprinde, ramanand legata doar la 3.
3.Transcriptia se termina cand se intalneste secventa semnal AATAAA, in aval
clivarea se produce la 30 de nucleotide.In urma transcriptiei, este copiata intreaga
informatie din cadrul de lectura, introni + exoni.

Maturarea ARNmesager precursor

ARNmesager precursor, rezultat al transcriptiei, este prelucrat in nucleu, formandu-se


ARNm matur.
Prelucrarea consta in doua etape:
1.Modificarea extremitatii ARNmesager precursor, prin adaugarea de 10-100
molecule de adenozina la 5, iar la 3 se adauga 150-250 molecule de adenina, formandu-
se o coada poli-A-adenilat.
Procesarea extremitatii are rolul de a creste stabilitatea moleculei de ARNmesager,
facilitand recunoasterea de catre subunitatea mica ribozomala si transportul in citoplasma.
2.Procesarea ARNmesager precursor consta in eliminarea intronilor si jonctionarea
( unirea ) exonilor.
In urma procesarii, la nivelul ARNmesager matur ramane doar informatia genetica de
la nivelul exonilor. Procesul de eliminare a intronilor si unire a exonilor se numeste
matisare ( splicing ).

8
Deoarece exista o mare flexibilitate intre introni si exoni, pot fi eliminate o parte din
exoni sau pastrati o parte din introni, obtinandu-se astfel dintr-o singura gena mai multe
variante proteice, rezultand proteine inrudite sau diferite.

R..
CURS GENETICA 4
MECANISME MOLECULARE ALE EXPRESIEI GENICE

In realitate, fluxul informatiei genetice nu este unidirectional si universal. De


exemplu, unele secvente de ADN- transpozonii, sunt inital transcrise in ARNmesager si
apoi retrocopiate, prin intermediul reverstranscriptaza, in secventa de ADN (ARN
reverstranscriptaza ADN).
Unele segmente de ADN nu au intotdeauna o pozitie fixa in genom, ele se pot
deplasa dintr-un loc in altul, fara a parea intr-o forma individualizata. Acest fenomen se
numeste transpozitie iar secventele de ADN poarta denumirea de transpozoni sau
elemente genetice mobile.
In functie de mecanismul de deplasare, transpozonii se impart in:
1. Transpozoni de clasa I TN I
Sunt retrotranspozoni care se copiaza in ei insisi (retroelemente). Initial sunt
transcrisi in ARN, apoi sunt copiati prin reverstranscriptie, in copii de ADN complementar
si mai apoi inserati, prin intermediul unei endonucleaze, in alte pozitii in genom. TN I
reprezinta cea mai mare parte din total.
2. Transpozoni de clasa II TN II
Sunt secvente care se deplaseaza in genom, prin intermediul unei enzime
transpozaza, care taie si lipeste secvente de ADN intr-o bresa, formata in alta pozitie din
genom.
Transpozonii reprezinta 45% din secventele de ADN si constituie o clasa distincta de
ADN repetitiv, ce a contribuit decisiv la expansiunea genomului uman. Transpozonii pot
interveni in reglarea functiei genelor, mutand exoni sau chiar gene dintr-o pozitie in alta.
Transpozonii pot fi impartiti in 4 categorii:
1. Elemente nucleare dispersate lungi (LINEs)
Sunt secvente ADN de approx. 6 kilobaze, repetate de 850.000 ori.
2. Elemente nucleare dispersate scurte (SINEs)
Sunt secvente ADN de approx. 300 perechi de baze, ce se gasesc in 1.7 milioane
copii.
3. Retrotranspozoni LTR
Sunt asemanatori retrovirusurilor, au terminal repetitii lungi.
1+2+3 sunt transpozoni de clasa I TN I.

9
4. Transpozoni fosili
Sunt asemanatori celor bacterieni, nu mai sunt activi. Sunt transpozoni de clasa II.

TRANSLATIA. CODUL GENETIC.

Translatia reprezinta procesul de traducere, de decodificare a informatiei genetice


din ARNm matur, intr-un lant de aminoacizi AA, care va forma o proteina activa, dupa
modificari biochimice si conformationale.
Are la baza codul genetic, ce reprezinta un sistem de corespondenta intre:
un grup de 3 nucleotide, care vor forma codonul;
un aminoacid AA.
Se desfasoara in citoplasma.
Proprietatile codului genetic:
1. Codul genetic este triplet.
43=64 codoni, dintre care:
61 sunt codoni initiatori, codifica AA si se numesc codoni sens.
3 sunt codoni stop (UAA, UAG, UGA) si se numesc codoni non-sens.
2. Codul genetic este degenerat.
Cu exceptia metioninei si triptofanului, ceilalti AA sunt semnificati (codificati) de doi
sau mai multi codoni.
3. Codul genetic este nesuperpozabil si fara virgule.
Nesuperpozabil =fara nucleotide comune intre doi codoni.
Fara virgule =nu exista nucleotide neincluse in codon.
4. Codul genetic este lipsit de ambiguitate.
Un codon semnifica acelasi AA.
5. Codul genetic este universal.
Este acelasi la plante, mamifere si specia umana.

Aparatul translaiei:

ARNm contine informatia genetica, necesara pentru sinteza unui polipeptid;


ARNt transporta AA, din citoplasma in ribozomi;
Ribozomii locul sintezei proteice;
Aminoacizi;
Enzime aminoacilsintetaza, peptidiltransferaza, translocaza;
Co-factori proteici: factori de initiere (EIF 1-6), factori de elongare (1-20,
factori de terminare (RF).

10
ARNt este un micropolimer de 75-85 nucleotide, cu structura in forma de trifoi, cu 4
brate si 3 bucle:
Bratul contine capatul 3, cu trinucleotidul CCA reprezinta locul unde se leaga AA,
prin intermediul enzimei aminoacilsintetaza;
Bucla 2 contine anticodonul ce recunoaste, prin complementaritate, codonul
corespunzator din ARNm.
Ribozomii reprezinta locul sintezei proteice si sunt formati din doua subunitati:
Mare 60S si Mica 40S, ce contin ARNribozomal si proteine.

Etapele translatiei:

1.Initiere
O serie de evenimente, care plaseaza ARNde transport ARNt1, incarcat cu AA
metionina, direct in situsul P (peptidil al ribozomului) si formeaza complexul de initiere:
Metionina - ARNt1 - 40S - ARNm - 60S = complex de initiere
Ribozomul activ are 4 situsuri:
situs A (aminoacil), situs P (peptidil), situs E (de iesire), ce se gasesc la
nivelul Subunitatii Mari 60S si
situs de legare ARNm, la nivelul Subunitatii Mici 40S.

2.Elongarea
La nivelul situsului A, se plaseaza ARNt2, incarcat cu AA corespunzator celui de-
al doilea codon.
Prin intermediul peptidiltransferazei, se formeaza o legatura intre cei doi AA, care
vor ramane legati la ARNt2, din situsul A.
Prin intermediul translocazei, ribozomul se deplaseaza in directia 5-3, cu 3
nucleotide.
ARNt2, impreuna cu cei 2 AA, vor fi plasati in situsul P, situsul A devenind liber,
iar ARNt1 se elimina prin situs E.
Procesul se reia ciclic, adaugandu-se noi AA. Pe masura ce ribozomul se deplaseaza,
alti ribozomi pot sa inceapa sinteza proteica poliribozomi si multe molecule de proteine.

3.Terminarea
Are loc cand este intalnit un codon stop (UAA, UAG, UGA), aparatul translational se
dezasambleaza, iar prin intermediul unui factor de eliberare RF, elibereaza lantul
polipeptidic.

VARIABILITATEA GENETICA. MUTATII.

Variabilitatea genetica reprezinta ansamblul de fenomene, ce produc diferentieri


genetice intre indivizii unei populatii, precum si intre populatii.

11
Aceste diferentieri se produc pe baza unor modificari genetice, dar si a factorilor
din mediul inconjurator, creandu-se astfel diversitatea, ce reprezinta premisa evolutiei.
Variabilitatea este produsa prin: recombinari genetice, migratii si mutatii.
I. Recombinare genetica
Prin recombinare genetica se intelege procesul prin care apar combinatii genetice noi,
intre doua unitati genetice distincte.

A. Genomica
Se produce in cazul procesului sexual, in care genomurile din gameti se unesc si
formeaza zigotul.

B. Cromozomiala
1. Intercromozomiala
Are loc in cursul anafazei I si II meiotice, atunci cand perechile de cromozomi
(bivalenti) se ataseaza si orienteaza catre filamentele fusului de divizune, independent de
alte perechi de cromozomi.
2. Intracromozomiala
Are loc in timpul profazei I meiotice, prin fenomenul de crossing-over (ruperea
cromatidelor nesurori, in acelasi punct) si schimbul de segmente egale intre cei doi
cromozomi omologi.

C. Intragenica
Are loc intre doua gene alele, formandu-se o gena hibrida/fuziune genica, formata
dintr-un fragment al unei gene, fragmentul ramas fiind al celeilalte gene.

II. Migratiile
Transferul de gene prin deplasarea unui grup de indivizi dintr-o populatie, intr-o alta
populatie genetic diferita, introducandu-se astfel gene noi in populatia gazda poarta
numele de migratie.

III. Mutatiile
Mutatiile reprezinta schimbarea secventelor nucleotidelor din ADN. Mutatiile pot fi
ereditare sau accidentale.
Clasificare:
A. Dupa cantitatea materialului genetic afectat
1. Genice (afecteaza secventa nucleotidelor din genom)
2. Cromozomiale (afecteaza structura cromozomilor)
3. Genomice (afecteaza numarul cromozomilor)
a) aneuploidii (1, 2 perechi)
b) poliploidii (intreg setul)

B. In functie de tipul celulei afectate

12
1. Germinale
Sunt mutatii ereditare, afecteaza precursorii gametilor iar individul format va avea
mutatia in toate celulele.
2. Somatice
Nu sunt mutatii ereditare, apar la nivelul celulei unui tip de tesut, formandu-se o
clona celulara anormala, alaturi de celule normale mozaicism somatic.

C. In functie de cauza
1. Spontane :erori de replicare, distributie, recombinare.
2. Induse :de factori endogeni sau exogeni (fumat, UV, virusuri).

R..
CURS GENETICA 5
MUTATIILE GENICE

Mutatiile genice reprezinta modificari nenaturale, permanente si ereditare care


intereseaza secventa de nucleotide a unei gene. Daca sunt interesate:
Una sau cateva nucleotide microleziuni genice;
Portiuni extinse macroleziuni genice.
In functie de modificarea produsa, exista trei tipuri de mutatii genice:
A. Substitutie;
B. Deletie;
C. Insertie.

A.Substitutie
Substitutia reprezinta inlocuirea unui nucleotid cu altul. Poate fi:
De tranzitie: o baza purinica (A,G) sau pirimidinica (T,C) este inlocuita cu o
baza de acelasi tip;
De transversie: o baza purinica este inlocuita de una pirimidinica, sau invers.
Desi teoretic transversiile ar trebui sa fie mai numeroase, in realitate sunt mai
frecvente tranzitiile, deoarece ADN polimeraza mai frecvent incorporeaza gresit o baza de
acelasi tip, iar mecanismele de reparare mai usor recunosc si corecteaza o transversie,
decat o tranzitie.
Substitutia este cel mai frecvent tip de mutatie in patologia umana. Aproape toate
variantele de hemoglobina HB normala sunt produse prin substitutie.
Hemoglobina la adulti este alcatuita din 2 lanturi alfa (1,2) si 2 lanturi beta (1,2).
Ex. 1.Siclemia (=drepanocitoza) reprezinta boala genetica in care hematiile au forma
de secera. Boala este mai frecventa in Africa tropicala, India, Orientul Mijlociu, Bazinul
Mediteranean.

13
Siclemia este produsa printr-o substitutie in gena HBB de pe cromozomul 11, gena ce
codifica lantul de betaglobulina, in care acidul glutamic este inlocuit de valina (in lantul de
betaglobulina), iar in gena la nivelul codonului 6 adenina A, este substituita de timina T.
GAG GTG
Indivizii bolnavi au ambele alele (gene) mutante, boala transmitandu-se autozomal
recesiv. Hematiile isi pierd deformabilitatea, blocand vasele sanguine (dureri, infarct
splenic, inflamatii pulmonare, anemie hemolitica).
La heterozigoti NM, semnele bolii apar cand scade concentratia oxigenului O2.
2. Hemocromatoza este o boala autozomal recesiva, produsa cel mai frecvent prin
substitutia cisteinei cu tirozina, la nivelul codonului 282. Este afectat metabolismul
fierului Fe, cu o supraincarcare cu Fe, datorita mutatiilor in gena HFE.
Substitutiile se pot produce in orice regiune genica:
A. Exoni;
B. Introni;
C. Regiune de legare.
A. Substitutiile de la nivelul exonilor, in functie de efectul asupra informatiei
genetice, pot fi:
1. Mutatie silentioasa (=sinonima) substitutia intr-un codon sens, ce semnifica
un anumit AA, produce un alt codon sens, ce semnifica acelasi AA; nu produc boli
genetice.
2. Mutatie cu sens gresit (=missens) substitutia intr-un codon sens determina
aparitia unui alt codon sens, ce semnifica un AA diferit. Aceasta mutatie reprezinta cea
mai frecventa cauza de afectiuni genetice. Mai rar, prin substitutie poate aparea un codon
ce semnifica un AA asemanator ca structura si functie (lizina si arginina), numita mutatie
conservativa, cu efect fenotipic sinonim. In genom, mutatiile cu sens gresit sunt
neconservative si produc afectiuni genetice.
3. Mutatia nonsens are loc prin substitutia intr-un codon sens, ce determina
aparitia unui codon stop (UAA, UAG, UGA) si implicit, un ARNm mai scurt si o proteina
trunchiata. Aceste mutatii produc, de ex: Hemoglobinopatia McKees Rock?.
4. Mutatia sens are loc prin substitutia la nivelul unui codon nonsens (stop), ce
determina aparitia unui codon sens si implicit, un ARNm si o proteina mai lunga. Aceste
mutatii produc :Hemoglobinopatia alfa Constant Spring?.
Substitutia la nivelul exonilor afecteaza stabilitatea proteinelor, functia si
interactiunile cu alte molecule, transportul.

B.Substitutia la nivelul intronilor poate modifica:


situsul donor 5 GT, ce va determina retinerea unor introni in ARNm matur
splice site mutation, unde este afectat acest situs;
situsul acceptor AG 3, care determina lipsa unui fragment sau a unui exon
intreg din ARNm matur exon skipping.

14
C.Substitutiile la nivelul regiunii de reglare nu modifica secventa de AA la nivelul
proteinei, dar pot afecta nivelul de ARNm si proteine (pot intensifica sau diminua
transcriptia).

B si C. Deletia si Insertia
Reprezinta lipsa, respectiv aditia uneia sau mai multor nucleotide in structura genica.
Deletia sau insertia implica un numar de trei nucleotide sau multiplu de trei, in
proteina codificata vor lipsi sau vor fi adaugati unul sau mai multi AA.
Cand deletia si insertia afecteaza una sau doua nucleotide (nu un multiplu de trei), se
produce o decalare a cadrului de citire mutatie cu defazarea cadrului de citire. AA de
dupa mutatie vor fi diferiti de cei din proteina initiala, producandu-se frecvent un codon
STOP prematur, ce este asociat cu boli genetice.
Ex: 1.Fibroza chistica (mucoviscidoza) apare la 75% din persoane, o deletie de trei
nucleotide (CTT) la nivelul codonului 508, ce codifica acest grup de nucleotide,
fenilalanina DF508. Boala autozomal recesiva, produsa de mutatii ale genei CF, localizata
pe bratul lung al cromozomului 7.
Boala se caracterizeaza prin secretie vascoasa ce afecteaza caile respiratorii, plamanii
si pancreasul exocrin. Majoritatea pacientilor nu depasesc varsta de 20 de ani in lipsa
tratamentului.
Mutatiile la nivelul genei CF afecteaza proteina codificata CFTR, care functioneaza
in mod normal ca un canal transmembranar de clor (nivel crescut de Na, Cl in secretiile
sudorale ale pacientilor cu fibroza chistica), boala are o frecventa de 1:2.500.
Deletiile si insertiile se pot produce la nivelul unor secvente ADN repetitive
(microsateliti), la nivelul repetitiilor trinucleotidice. Mecanismul producerii acestora il
reprezinta derapajul (glisarea) repetitiv al ADNpolimerazei:
in cazul insertiilor, ADNpolimeraza gliseaza inapoi si se produce o boala in
catena nou formata;
in cazul deletiilor, ADNpolimeraza gliseaza inainte si se produce o boala in
catena parentala.
Cresterea numarului de repetitii trinucleotidice a fost asociata cu o noua categorie de
mutatii, numite mutatii dinamice.
Variabilitatea genetica poate fi produsa si de remanieri genetice aberante, care au loc
intre secvente identice, situate in amplasari diferite ale cromozomilor:
recombinare omoloaga nealelica (RON);
intre secvente care nu prezinta sau au o foarte mica omologie de secventa RN
recombinare neomoloaga (nelegitima).
Efectul fenotipic al mutatiilor patogene
Mutatiile pot determina:
1. Castigarea functiei:
cresterea nivelului de expresie al proteinei boala Charcot-Marie-Tooth,
datorita duplicatiei genei PMP22;
cresterea activitatii proteinei de a-si efectua functia normala acondroplazie.

15
2. Pierderea functiei:
hemocromatoza, fenilcetonuria boli cu transmitere recesiva;
pierderea partiala sau totala a sintezei proteice , boli enzimatice, hemofilie.
3. Dobandirea unor proprietati noi ale proteinei mutante: siclemie.
4. Expresie inadecvata:
ca timp: heterocronica, rezistenta Hb fetale;
ca loc: ectopica, activarea unui proto-oncogene.
Frecventa mutatiilor
Rata de mutatii genice in spermatogeneza este mai ridicata fata de ovogeneza. In
ovogeneza sunt frecvente erorile de separare a bivalentilor, respectiv cromozomilor, ceea
ce determina o rata mai mare a mutatiilor genomice si cromozomiale.
Cauzele mutatiilor
Spontane:
erori accidentale in cursul replicarii;
hidroliza rezidurilor nucleotidice, ce produc situsuri abazice;
dezaminarea spontana a citozinei, adeninei si guaninei, formandu-se uracil,
hipoxantina si xantina.
Rata de erori este de approx. 50.000 erori/genom/zi, dar prin interventia
mecanismelor de reparare a leziunilor ADN, este redusa la 1 eroare la 10-10 nucleotide,
induse de factori din:
mediul extern: radiatii UV (formeaza dimeri pirimidinici), raze X si gamma
(rupturi), fumul de tigara, hidrocarburi policiclice, agenti alchilanti;
mediul intern: speciile reactive de O2.

R.T.
CURS GENETICA 6
EREDITATEA MONOGENICA

Caracterele monogenice sunt codificate de o singura pereche de gene, care se


conformeaza, de regula, principiului: o gena -- o proteina -- un caracter. Aceste
caractere (genom) se mostenesc si se transmit conform legilor lui Mendel caractere
mendeliene.
Pozitia pe care o gena o ocupa in cromozom se numeste locus (pl. Loci). Un locus
poate fi reprezentat in populatie de una sau mai multe variante ale unei gene, ce poarta
denumirea de alele.
Genele alele reprezinta variante alternative ale unei gene, ce ocupa aceeasi pozitie
locus si influenteaza aceleasi caractere. Pentru cele mai multe gene, exista o alela
preponderenta in populatie =alela de tip salbatic (wild).

16
Daca la nivelul locilor omologi, alelele (genele) sunt identice =stare homozigot
(BB, bb) iar daca alelele (genele) sunt diferite =stare heterozigot (Bb).
Genotipul reprezinta ansamblul alelelor continute de o persoana in toti loci
genetici.
Fenotipul reprezinta ansamblul caracterelor morfologice, fiziologice, biochimice
si comportamentale, ce rezulta in urma interactiunii genotipului cu factorii de mediu.
Intre doua gene (alele), situate la nivelul a doi loci omologi, se poate stabili un raport
de dominanta, recesivitate sau de codominanta. Fiecare din cele doua alele normale
participa cu 50% la cantitatea de proteina codificata.
1. In cazul in care, o alela dominanta este mutanta M, cantitatea de proteina
codificata pe alela normala nu este de-ajuns pentru indeplinirea functiei normale
(haploinsuficienta) si determina un fenotip patologic. Genele dominante se noteaza cu
litera mare si se exprima fenotipic, atat in stare homozigota MM, cat si in stare
heterozigota MN.
2. In situatia in care una dintre cele doua alele este mutanta, dar produsul
codificat de alela normala (50%) este de-ajuns pentru indeplinirea normala a functiei, alela
mutanta respectiva este numita alela recesiva. Genele recesive se noteaza cu litera mica
si se exprima fenotipic numai in stare homozigota mm.
3. Daca ambele alele se exprima fenotipic cu aceeasi intensitate,
codominanta.
LEGILE LUI MENDEL
In populatia umana, aprox. 70% are abilitatea de a simti gustul amar al
feniltiocarbamidei, caracterul fiind codificat de gena G (=TAS2R38), localizata pe
cromozomul 7, bratul lung 7q34.
Persoanele homozigote pentru alela recesiva nu au aceasta abilitate =persoana
negustatoare.

I. 1parinte este homozigot dominant GG


1parinte homozigot recesiv gg
100% descendenti sunt heterozigoti Gg (gustatori)

II. Daca ambi parinti sunt heterozigoti gustatori Gg:


75% descendenti sunt gustatori
25% descendenti sunt negustatori

Legea I a lui Mendel = Legea puritatii gametilor


Fiecare individ primeste in mod egal material genetic de la ambi parinti. Genele se
despart (segrega) in gameti. Gametii sunt puri d.p.d.v. genetic. Prin combinatii
intamplatoare in F2, se obtine un raport dominant.

Legea II a lui Mendel = Legea liberei combinari

17
Genele ce determina un caracter, segrega independent de genele ce determina alt
caracter. Genele din perechi diferite de alele se combina independent una de alta cand se
formeaza gametii. In cazul a doua caractere, raportul de segregare este 9:3:3:1.
In functie de: localizarea genelor pe cromozomi si tipul genei, se deosebesc 5 tipuri
de transmiteri monogenice:
A. Transmitere autozomal dominanta
B. Transmitere autozomal recesiva
C. Transmitere X-linkat dominanta
D. Transmitere X-linkat recesiva
E. Transmitere Y-linkat

A. TRANSMITERE AUTOZOMAL DOMINANTA

Genele dominante se manifesta fenotipic, atat in stare homozigota, cat si in stare


heterozigota, fiind plasate pe autozomi.
D -alela dominanta mutanta, d alela recesiva normala, DD homozigoti bolnavi, dd
homozigoti sanatosi, Dd heterozigoti bolnavi
I. 1 parinte homozigot bolnav DD
1 parinte homozigot sanatos dd

II. 1 parinte heterozigot bolnav Dd


1 parinte homozigot sanatos dd

III. Ambi parinti heterozigot bolnavi Dd

Caracteristicile transmiterii autozomal dominante T.A.D. :


Atat barbatii, cat si femeile sunt afectati in proportii egale, fiecare dintre ei
putand mosteni si transmite alela mutanta, cu aceeasi probabilitate.
T.A.D. este continua, verticala, din generatie in generatie.
Doi indivizi bolnavi pot avea copii sanatosi, daca sunt heterozigoti.
Un individ bolnav are cel putin un parinte afectat (exceptie: mutatiile de novo).
Un individ bolnav homozigot, va avea toti descendentii bolnavi.
Homozigotii sunt mai afectati fata de heterozigoti.
Transmiterea pe linie tata fiu este posibila.

Exceptiile transmiterii autozomal dominante T.A.D. :


Penetranta incompleta, care reprezinta frecventa cu care o alela mutanta se
exprima fenotipic.

18
Daca este de 100%, se exprima la toti descendentii (penetranta completa), iar daca nu
este de 100% =penetranta incompleta. Poate fi influentata de metodele de diagnostic,
varsta de debut, sexul persoanei.
Mutatii germinale noi
In cazul a doi parinti sanatosi, poate aparea o mutatie noua, doar la nivelul unui
gamet.
Ex: Toate cazurile de osteogenesis imperfecta II sunt produse de mutatii de novo.
Mozaicismul germinal reprezinta acea situatie in care exista o linie modificata
genetic, alaturi de o linie normala, la nivelul celulelor precursoare ale gametilor.
Expresivitatea variabila se refera la gradul, intensitatea si amploarea
manifestarilor clinice, prin care o gena se exprima fenotipic.

R.T.
CURS GENETICA 7
Afectiunile transmiterii autozomal dominante T.A.D. :
1. Sindromul Marfan
2. Neurofibromatoza tip 1
3. Acondroplazia
4. Osteogenesis imperfecta
5. Hipercolesterolemia familiala
6. Hipocondroplazia
7. Boala polichistica renala a adultului
8. Malformatiile degetelor (polidactilia, sindactilia, brahidactilia)

1. Sindromul Marfan
Incidenta: 1/10.000
Semne clinice:
Afectiuni musculo scheletice: talie inalta, membre alungite, degete lungi si
subtiri =arahnodactilie, deformari ale sternului, scolioza, laxitate, hipermobilitate
articulara;
Afectiuni cardio vasculare: dilatarea Aortei Ascendente, cu risc de ruptura,
prolaps de valva mitrala;
Afectiuni oculare: ectopie de cristalin, cornee plata, miopie/hipermetropie.
Producere: mutatii ale genei FBN (15q), care produce o glicoproteina extracelulara,
cu importante functii ale tesutului conjunctiv. Mutatiile afecteaza matricea conjunctiva,
printr-un fenomen de dominanta negativa (fibrilina anormala impiedica fibrilina normala
sa isi desfasoare corect functia).

19
Sindromul Marfan este o afectiune genetica, caracterizata print pleiotropism
=capacitatea unei gene dominante sau a unei perechi de gene recesive de a afecta organe si
sisteme.

2. Neurofibromatoza tip 1
Incidenta: 1/3.500-5.000
Semne clinice:
Multiple pete cafe au lait (culoarea cafelei cu lapte);
Efelide axilare si inghinale;
Multiple neurofibroame =tumori benigne cutanate, cu origine in celulele
nervoase; neurofibroamele plexiforme au risc de malignizare;
Noduli Lish la nivelul irisului;
Glioame optice =tumori ale nervului optic;
Leziuni osoase;
Afectare cognitiva.
Producere: mutatii ale genei NF1(17q11), care produce neurofibromina, ce
functioneaza in mod normal ca un supresor tumoral. Mutatiile genei NF1 determina o
crestere si proliferare celulara necontrolata. Neurofibromatoza tip 1 este o boala cu
expresivitate variabila (semnele clinice si intensitatea lor variaza de la o persoana la alta).

3. Acondroplazia
Incidenta: 1/10.000-20.000
Semne clinice:
Nanism dizarmonic (120-140cm);
Membre scurte (mai ales femurul, humerusul);
Torace normal;
Acrocefalie =cap mare, proeminenta fruntii;
Deformari ale coloanei vertebrale (lordoza);
Mana in forma de trident;
Hipotonie;
Inteligenta normala.
Producere: mutatii ale genei FGFR3 (4p16), ce codifica receptorul 3 al factorului de
crestere fibroblastic, care are rol in inhibitia cresterii osoase si a proliferarii condrocitelor,
ce sunt implicate in formarea cartilajelor; mutatiile determina castig de functie.
Mutatiile sunt 80% mutatii de novo si sunt asociate cu varsta paterna avansata (>40
ani). Homozigotii sunt mult mai afectati decat heterozigotii (deces in timpul vietii
intrauterine).

4. Osteogenesis imperfecta
Incidenta: 1/10.000
Semne clinice:

20
Sclere albastre;
Fragilitate osoasa, deformari scheletice, fracturi osoase;
Hipostatura;
Tulburari de dentitie;
Surditate.
Exista 7 tipuri de Osteogenesis Imperfecta, dar tipul 2 este cel mai sever, cu multiple
fracturi si deformari la nastere si deces neonatal.
Producere: mutatii ale genelor COL1A1 (17q21) si COL1A2 (7q21), ce codifica
lantul pro alfa1, pro alfa2 al tipului 1 de colagen. Mutatiile afecteaza fie calitatea, fie
cantitatea colagenului.

5. Hipercolesterolemia familiala
Incidenta: 1/1.000.000 homozigoti, 1/500 heterozigoti
Semne clinice:
Cresterea nivelului de colesterol, cu depuneri la nivelul vaselor sanguine, cu
risc de afectiuni cardio vasculare (infarct, AVC): heterozigoti colesterol =500 mg/dl,
homozigoti colesterol =1000 mg/dl;
Xantelasme palpebrale =colesterol in pleoape, xantoame =colesterol in jurul
articulatiilor.
Producere: mutatii ale genei LDLR (19p13), ce codifica receptorul pentru LDL,
responsabil pentru internalizarea si transportul colesterolului prin sange. Mutatiile
afecteaza calitatea si cantitatea de receptor, homozigotii fiind mult mai afectati decat
heterozigotii.

B. TRANSMITERE AUTOZOMAL RECESIVA

Aproximativ 1/3 din caracterele monogenice se transmit autozomal recesiv. O gene


recesiva se exprima fenotipic numai in stare homozigota.
R alela dominanta normala
r alela mutanta recesiva

1. RR homozigoti dominanti (sanatosi)


2. Rr heterozigoti purtatori (are gena mutanta, dar clinic sanatos)
3. rr homozigoti afectati

I. ambi parinti sunt heterozigoti Rr =purtatori (sanatosi)


75% descendenti sunt sanatosi: 50% heterozigoti Rr, 25% homozigot RR
25% descendenti sunt bolnavi homozigoti rr

II. 1 parinte homozigot RR (sanatos)


21
1 parinte homozigot rr (bolnav)
100% descendenti sunt heterozigoti Rr purtatori (sanatosi)

III. 1 parinte heterozigot Rr =purtator (sanatos)


1 parinte homozigot rr (bolnav)
50% descendenti sunt heterozigoti Rr purtatori (sanatosi)
50% descendenti sunt homozigoti rr (bolnav)

Caracteristicile transmiterii autozomal recesive T.A.R. :


Atat barbatii, cat si femeile sunt afectati in proportii egale, fiecare dintre ei
putand mosteni si transmite alela mutanta, cu aceeasi probabilitate.
T.A.R. este discontinua =una sau mai multe generatii pot fi sarite, orizontala.
Un individ afectat primeste alela recesiva mutanta de la fiecare dintre parinti.
Consangvinizarea este mai frecventa decat in celelalte tipuri de transmiteri si
creste incidenta bolii.
In multe cazuri, genele codifica enzime si purtatorii pot fi depistati prin
determinarea activitatii enzimatice.
Mutatiile de novo sunt mai rare.
In T.A.R. , o parte dintre persoanele afectate pot fi heterozigoti compusi
=mutatii diferite in aceeasi gena, ca in fibroza chistica.
Frecventa heterozigotilor in bolile A.R. poate fi determinata dupa formula:
Ht =2 * DF, unde Ht =frecventa heterozigoti, DF=frecventa bolii
Prin consangvinizare se intelege probabilitatea ca doua persoane sa fie purtatoare ale
aceleasi mutatii, deoarece fiecare dintre acestea au primit alela mutanta de la un stramos
comun (persoane inrudite). Consangvinizarea este invers proportionala cu frecventa bolii:
cu cat boala este mai rara, cu atat consangvinizarea este mai mare.
Coeficientul de consangvinizare (F) se refera la probabilitatea ca un cuplu consangvin
sa aiba un homozigot afectat.
Coeficientul de inrudire (R) se refera la proportia de gene comune, pe care le au un
cuplu consangvin.
Exemple: tata fiica, frate sora R=1/2, F=1/4; unchi nepoata, matusa nepot
R=1/4, F=1/8.
Consangvinizarea creste riscul de intalnire al heterozigotilor, favorizand aparitia
homozigotilor. In cazul casatoriei a doi veri primari, riscul de a avea un copil afectat este
mic, 4-5%, in cazul incestului riscul fiind 50% descendenti vor fi afectati.

R.T.
CURS GENETICA 8
Afectiunile transmiterii autozomal recesive T.A.R.:
1. Fenilcetonuria
2. Albinismul oculocutanat tip 1
22
3. Hemocromatoza ereditara
4. Displazia condroectodermala
5. Fibroza chistica
6. Siclemia
7. Talasemiile
8. Boli lizozomale (Boala Gaucher)

1. Fenilcetonuria
Incidenta: 1/10.000
Semne clinice:
Retard de crestere;
Microcefalie;
Depigmentare cutanata si oculara (par blond, ochi albastri);
Mirosul urinii si al sudorii caracteristic (miros de hambar);
Cresterea fenilalaninei in sange;
Dermatite;
Retard mental ireversibil, daca boala nu este detectata precoce si inceputa
restrictia alimentara.
Producere: mutatii ale genei PAH (12q24), responsabila de conversia fenilalaninei in
tirozina, care este necesara pentru sinteza melaninei si neurotransmitatori.
Intr-un numar mic de cazuri, boala este produsa de mutatii ale genelor ce codifica
enzime implicate in metabolism tetrahidrobiopterinei, ce este un co-factor pentru
fenilalaninhidroxilaza, o enzima codificata de gena PAH.
Este o afectiune pentru care se face screening neonatal; daca este detectat devreme, se
poate evita retardul mintal.

2. Albinismul oculocutanat tip 1


Incidenta: 1/40.000
Exista 4 tipuri de albinism, cauzate de mutatii in gene implicate in producerea
melaninei.
Semne clinice:
Depigmentarea cutanata si oculara (pielea este alba/roz, ochii pot fi roz);
Fotofobie;
Nistagmus =miscari involuntare ale ochilor;
Risc crescut de cancer cutanat.
Producere: mutatii ale genei TYR (11q), implicata in calea de sinteza a melaninei.

3. Hemocromatoza ereditara
Incidenta: 1/400
Semne clinice:
Afectare hepatica (hepatomegalie);
Afectare pancreatica (diabet zaharat);

23
Afectare cutanata (hiperpigmentare);
Artrite;
Afectiuni cardiace (insuficienta cardiaca, aritmii);
Afectiuni endocrine.
Producere: mutatii ale genei HFE (6p21), gena implicata in metabolismul Fierului. La
pacientii cu H.E., se produce o supraincarcare cu Fe, datorita cresterii absorbitiei si
depozitarii lui crescute in diferite organe.

4. Displazia condroectodermala (Ellis-Van Creveld)


Incidenta: 1/60.000-100.000
Semne clinice:
Hipostatura;
Membre turte, torace ingust;
Hexadactilie/Sindactilie;
Displazia unghiilor;
Afectare cardiaca.
Producere: mutatii ale genelor EVC sau EVC2 (4p16), implicate in procese de
dezvoltare si diferentiere celulara.

5. Talasemiile
Sunt afectiuni in care este alterata sinteza lanturilor de globina.
Producere: mutatii ale genei HBA (16) talasemia alfa, HBB (11) talasemia beta.
Catenele sintetizate normal vor fi in exces, pot precipita, distrugand membrana
hematiilor =liza.

C.TRANSMITERE X-LINKAT RECESIVA

Genele X linkat recesive se exprima fenotipic in stare:


Homozigota, la femei: XdXd;
Hemizigota, la barbati: XdY.

XD alela dominanta normala


Xd alela recesiva mutanta

1. XDXD femei homozigote sanatoase


2. XDXd femei heterozigote purtatoare
3. XdXd femei homozigote bolnave

1. XDY barbati hemizigoti sanatosi


2. XdY barbati hemizigoti bolnavi

I. XDXD mama homozigota sanatoasa

24
XdY tata hemizigot bolnav
100% baieti sanatosi
100% fete purtatoare

II. XDXd mama heterozigota purtatoare


XDY tata hemizigot sanatos
50% baieti sanatosi, 50% baieti bolnavi
50% fete sanatoase, 50% fete purtatoare

III. XDXd mama heterozigota purtatoare


XdY tata bolnav
50% baieti sanatosi, 50% baieti bolnavi
50% fete purtatoare, 50% fete bolnave

Caracteristicile transmiterii X linkat recesive:


Este o transmitere discontinua; de regula, sunt afectati barbatii, rareori pot
exista si femei purtatoare cu semne clinice, datorita inactivarii cromozomului X.
Tatal afectat nu poate transmite direct boala fiicelor, ci o transmite prin
intermediul fiicelor purtatoare, la nepoti.
Daca mama este purtatoare, 50% baieti vor fi afectati.

Boli cu transmitere X linkat recesiva:


1. Distrofia musculara Duchenne
2. Distrofia musculara Becker
3. Hemofilia A si B
4. Daltonism

1. Distrofia musculara Duchenne


Incidenta: 1/3.500 nou-nascuti de sex masculin.
Semne clinice:
Oboseala musculara;
Lipsa fortei musculare;
Afectarea mersului;
Dificultati in urcarea scarilor;
Musculatura afectata este initial la nivelul gambelor, dupa restul grupelor musculare,
cu imposibilitatea de a merge. In final, insuficienta respiratorie (afecteaza diafragmul).
Retard mintal moderat;
Afectare cardiaca;
Putini pacienti depasesc 20-25 ani.
Producere: mutatii ale genei DMD (Xp21), in aprox. 1/3 cazuri sunt mutatii de novo,
2/3 mutatii ereditare.

25
Gena DMD codifica distrofina, necesara functiei normale a muschilor, avand rol in
mentinerea stabilitatii sarcolemei si asamblarea jonctiunilor sinaptice. Mutatiile genei
conduc la lipsa distrofinei.

2. Distrofia musculara Becker


Incidenta: 1/30.000
O boala mai putin severa, debut mai tarziu (10 ani).
Semne clinice: afectare musculara (tulburari de mers), care progreseaza lent.
Producere: mutatii ale genei DMD, conducand la scaderea cantitatii de distrofina (nu
lipseste complet!).
Situatia in care sunt:
Mutatii in aceleasi alele (gene), care conduc la boli diferite, se numeste
heterogenitate de locus;
Mutatii in alele (gene) diferite, care conduc la aceeasi boala, se numeste
heterogenitate alelica (ex. Retinita pigmentara).

3. Hemofilia
Incidenta: tip A -1/10.000, tip B -1/100.000, la sexul masculin.
Producere:
Tip A cauzat de lipsa factorului de coagulare 8;
Tip B cauzat de lipsa factorului de coagulare 9.
Semne clinice:
Sangerari la traumatisme usoare (gingivale, nazale, urinare);
Echimoze;
Hemartroze =sange in articulatii;
Hematoame musculare =sange in muschi.
Producere:
Tip A mutatii ale genei F8C, ce codifica factorul 8 de coagulare;
Tip B mutatii ale genei F9C, ce codifica factorul 9 de coagulare.

4. Daltonismul
Incidenta: 1/8 barbati, 1/200 femei
Semne clinice: deficiente de vedere a culorilor (rosu si verde).
Producere: mutatii ale genelor RCP/GCP, implicate in perceptia rosului, respectiv
verde.

D.TRANSMITERE X LINKAT DOMINANTA

XD alela dominanta mutanta


Xd alela recesiva normala

1. XDXD

26
2. XDXd
3. XdXd

1. XDY
2. XdY

I. XDXd mama heterozigota afectata


XdY tata hemizigot sanatos
50% fete sanatoase, 50% fete bolanve
50% baieti sanatosi, 50% baieti bolnavi

Caracteristicile transmiterii X linkat dominante:


Trasatura este considerata X linkat dominanta daca se exprima constant la
femeile heterozigote.
Transmiterea este continua, din generatie in generatie.
Femeile sunt mai frecvent afectate decat barbatii.
In multe cazuri, bolile X linkat dominante sunt letale.
Mama afectata transmite atat la baieti, cat si la fete.
Tata afectat transmite doar la fete.

Boli cu transmitere X linkat dominanta


1. Rahitismul hipofosfatemic
2. Sindromul Rett
3. Incontinentia pigmenti

1. Rahitismul
Incidenta: 1/20.000
Semne clinice:
Hipostatura;
Deformari osoase, mai ales la nivelul membrelor inferioare;
Fragilitate osoasa;
Tulburari de dentitie;
Tulburari neurosenzoriale.
Producere: mutatii ale genei PHEX, ce codifica o endopeptidaza, implicata in
homeostazia fosfatilor si care inactiveaza substante, ce promoveaza excretia fosfatilor.
Mutatiile genei conduc la rahitismul hipofosfatemic.

2. Sindromul Rett
Incidenta: 1/8.500-10.000 la femei, letala la barbati.
Semne clinice: Dezvoltare normala pana la 18 luni, dupa un regres ireversibil: pierd
capacitatea de a merge, tulburari de spectru autism.
Retard mintal profund.

27
Producere: mutatii ale genei MECR2 (Xq), ce codifica o proteina exprimata la nivelul
sistemului nervos, cu rol de represie (inactivare) a transcriptiei.

3. Incontinentia pigmenti
Incidenta: afecteaza femeile, letala la barbati.
Semne clinice:
Vezicule cutanate;
Hiperstriuri pigmentare;
Afectiuni ale unghiilor;
Majoritatea cazurilor au inteligenta normala.
Producere: mutatii ale genei NEMO (Xq), care intervine in activarea factorului
nuclear KB.

D.T.
CURS GENETICA 9
BOLI CITOGENETICE (CROMOZOMIALE)

Bolile cromozomiale sunt afectiuni produse de modificari vizibile ale cromozomilor


(in microscopia optica - nivel de rezolutie de 5-10 Mbaze). Se pot imparti in boli
autozomale si gonozomale.
Consecinte fenotipice ale anomaliilor cromozomiale:
poliploidii, trisomiile cromozomilor mari, monosomiile autozomale sunt letale;
singurele trisomii viabile sunt trisomia 13>18>21 (severitate), X, Y si trisomia
8 in mozaic;
monosomiile sunt mai severe decat trisomiile;
aneuploidiile autozomale sunt mai severe decat cele gonozomale;
anomaliile de structura neechilibrate sunt mai severe decat cele echilibrate;
anomaliile neechilibrate se asociaza frecvent cu fenotip anormal;
anomaliile echilibrate prezinta fenotip normal, dar pot avea consecinte
reproductive.

POLIPLOIDIILE sunt letale, aproape in totalitate embrionii poliploizi fiind pierduti


in primul trimestru de sarcina (avortul spontan). Principala cauza este dispermia (doi
spermatozoizi intr-un ovul). In cazul tetraploidiei, defecte ale ciclului celular. Sunt
letale!!

I. ANOMALII AUTOZOMALE
1. Sindromul Down (Trisomia 21) este cea mai frecventa boala genetica si
principala cauza de retard mintal.
Frecventa: 1/700, mai afectat sexul masculin 3B/2F.

28
Semne clinice:
Hipotonie;
Brahicefalie (diametru antero-posterior micsorat si diametrul occipital turtit);
Fante palpebrale oblice in sus (ochi mongoloizi);
Radacina nasului latita;
Epicantus (pliu cutanat la unghiul intern al ochiului);
Gura mica cu limba mare, plicaturata;
Gat scurt;
Maini mici, pliu palmar unic;
Incurbarea degetului 5;
Distanta haluce deget 2 marita;
Defecte cardiace, digestive, genito urinare;
Retard mintal moderat sever.
Diagnostic citogenetic:
In aprox. 95% din cazuri exista o trisomie libera si omogena, produsa prin
nondisjunctie cromozomiala materna (90%) in meioza I (75%). Cariotip: 47,XX (XY)
+21.
In aprox. 4-5% din cazuri apare printr-o translocatie robersoniana neechilibrata (14-
21).
In foarte putine cazuri exista variante in mozaic (2-3%), produse prin nondisjunctie
post-zigotica: 47,XX(XY)+21/46,XX(XY).
In sindromul Down a fost identificata o regiune critica, numita DSCR (21q22.1-
21q22.3), care pare sa fie responsabila de manifestarile sindromului.
Diagnostic prenatal:
Este posibil prin analiza cromozomilor din vilozitati coriale (10-13 sapt. de sarcina)
sau a celulelor din lichidul amniotic (16-20 sapt).
Indicatii:
Varsta materna avansata (peste 35 ani);
Dublu-test sau triplu-test modificat;
In caz de anomalii ecografice.
Sfat genetic:
Riscul de sindrom Down creste odata cu varsta materna:
1/1500 la 20 de ani;
1/350 la 35 de ani;
1/100 la 40 de ani;
1/25 la 45 de ani.
Riscul de recurenta:
Trisomiei libere omogene =1%
Variantelor in mozaic =<0.1%
Translocatiilor mostenite =10-15%(21-alt autozom/alt acrocentru (13,14,15,22)
sau 100% in cazul unei translocatii 21q, 21q)

29
Evolutie si prognostic:
Risc de infectii respiratorii, leucemii, afectiuni tiroidiene.
Dupa 40 de ani se instaleaza brusc o dementa care merge catre Alzhemier.
Speranta de viata relativ buna, ajunge undeva la 60 de ani (50 de ani-85%).

2. Sindromul Patau (Trisomia 13)


Frecventa: 1/10.000-20.000.
Semne clinice:
Malformatii ale SNC (holoprozoencefalie - nu se separa emisferele cerebrale,
arhinencefalie - nu se desparte corpul calos);
Microftalmie;
Despicatura buzei si a palatului;
Despicatura irisului;
Hexadactilie;
Proboscis;
Malformatii cardiace, digestive, genitale;
Retard psiho-motor, criptohidie.
Diagnostic citogenetic:
In aprox. 80% din cazuri exista o trisomie libera si omogena 47,XX(XY)+13, cauzata
in mare parte de non-disjunctie materna in meioza I.
In aprox. 20% din cazuri, trisomia 13 este produsa prin translocatie robertsoniana
neechilibrata.
Rar sunt prezente mozaicuri 47,XX(XY)+13/46,XX(XY).
Diagnosticul prenatal: este posibil, suspiciunea fiind ridicata pe baza anomaliilor
ecografice (malformatii cerebrale si viscerale).
Sfatul genetic:
Riscul de recurenta:
trisomiile omogene =1%
translocatii robertsoniene =10-15%
translocatii13q, 13q =100%
Evolutie si prognostic:
Supravietuirea foarte redusa, 50% mor in prima luna, 90% in 6 luni, iar 3%
supravietuiesc peste 1 an in terapie intensiva cu suport major.

3. Sindromul Edwards (Trisomia 18)


Frecventa: 1/5.000-8.000.
In 80% din cazuri este afectat sexul feminin 8F/2B.
Semne clinice:
Hipertonie;
Dolicocefalie (marirea diametrului antero-posterior, occipital proeminent);
Urechi mici, hipoplazice;
Hipoplazia mandibulei;

30
Degetele 2 si 5 de la maini suprapuse peste degetul 3, respectiv 4;
Calcai dezvoltat exagerat, haluce scurtat, picior piolet;
Malformatii cardiace, digestive (omfalocel);
Retard psiho-motor.
Diagnostic citogentic:
Peste 90% din cazuri cu trisomie libera si omogena 47,XX(XY)+18.
Sunt prezente cazuri in mozaic (5%) 47XX(XY)+18/46,XX(XY) sau trisomie 18
partiala (1%).
Diagnostic prenatal: malformatii cerebrale si viscerale;
Sfatul genetic:
In trisomia libera si omogena, riscul de recurenta este de 1%, trisomia fiind cauzata
mai ales de non-disjunctie materna in meioza II.
In trisomiile partiale, riscul poate ajunge la 10%.
Evolutie si prognostic:
Speranta de viata redusa, 90% mor in primele 6 luni, 5% supravietuiesc peste 1 an.

I. ANOMALII GONOZOMALE
1. SINDROMUL TURNER (Monosomia cromozomului sexual X)
Frecventa: .500-3.000 exclusiv pentru nou-nascutii de sex feminin.
In aprox. 95% din cazuri, boala este letala la embrionii de sex feminin.
Semne clinice:
Hipostatura;
Limfedem;
Pterygium coli (gat umflat);
Dismorfism;
Hipogonadism, care duce la amenoree primara si sterilitate primara si
definitiva (ovare fibrozate, uter infantil, caractere sexuale slab dezvoltate, datorate
deficitului de estrogen si progesteron);
Anomalii cardiace, cu coarctatie de aorta;
Coeficient de inteligenta normal;
Pot exista unele deficiente de perceptie spatiala.
Diagnostic citogenetic:
Monosomie libera si omogena in aprox. 60% din cazuri, 45,X, cauzata in mare parte
de nondisjunctie paterna.
In 25% din cazuri sunt prezente variante in mozaic 45,X/46,XX.
In 15% din cazuri sunt prezente variante de anomalii structurale ale cromoz X.
Diagnostic prenatal:
Poate fi suspectata pe baza ecografiei fetale (hygroma cysticum, hidrops fetalis, malf.
cardiace si renale) sau a analizei citogentice.
Sfatul genetic:
Riscul de recurenta este asemanator populatiei generale, insa putin crescut.
Evolutie si prognostic:

31
Speranta buna de viata, depinzand de nivelul malformatiilor.

2. SINDROMUL KLINEFELTER ( Trisomie gonozomala XXY)


Frecventa: 1/1.000 exclusiv la nou-nascutii de sex masculin.
Semne clinice:
Atrag atentia in jurul pubertatii.
Talie inalta;
Dispozitia tesutului adipos de tip ginoid (feminin);
Ginecomastie;
Voce subtire;
Caractere sexuale slab dezvoltate;
Testicule mici;
Deficit de testosteron;
Sterilitate.
Diagnostic citogentic:
Coeficient de inteligenta normal sau usor redus, pot aparea defecte de vorbire,
comportament, integrare sociala.
85% trisomie libera omogena, in majoritatea cazurilor de origine paterna 47,XXY.
15% cazuri in mozaic 47,XXY/46,XY; poate fi si o tetrasomie 48,XXXY.
Evolutie si prognostic:
Speranta de viata normala.
Risc de recurenta ca in populatia generala.

3. SINDROMUL XYY (Aneuploidia Y)


Frecventa: 1/1.000 la nou-nascutii de sex masculin.
Semnele clinice: sunt nespecifice, multe cazuri ramanand nediagnosticate.
Inconstant apar:
Talie modificata;
Tulburari de comportament, adaptare;
Boala este produsa de aparitia unui cromozom Y suplimentar la barbat, 47,XYY.
Trisomie cauzata de non-disjunctia paterna, mai ales in meioza II.
Speranta de viata si integrare sociala buna.

4. SINDROMUL TRIPLU-X
Frecventa: 1/1.000 cazuri, exclusiv la sexul feminin.
Semne clinice: nespecifice si usoare
Talie inalta;
Tulburari ale ciclului menstrual.
Boala este produsa de monosomia X, cariotip 47, XXX, cauzat mai ales de non-
disjunctie materna in meioza I.

32
D.T.
CURS GENETICA 10
BOLI CAUZATE DE EXPANSIUNEA REPETITIILOR
TRINUCLEOTIDICE MUTATII DINAMICE

Proprietatile mutatiilor dinamice:


Initial, numarul de repetitii poate creste moderat, realizand o premutatie, fara a
determina semne clinice; premutatia poate conduce la instabilitate iar cresterea ei in
generatia urmatoare peste un prag critic va realiza o mutatie completa. Mutatiile complete
prezinta semne clinice.
Mutatiile dinamice prezinta fenomenul de anticipatie (=un debut mai precoce si o
severitate mai mare a bolii din generatie in generatie), existand o relatie aproape liniara
intre debutul bolii si severitatea semnelor clinice, in functie de numarul de repetitii.
Mutatiile dinamice prezinta efect parental, boala fiind mai severa daca este transmisa
de unul dintre parinti. De exemplu, in sindromul X fragil (autism), formele grave sunt
transmise de mama; in boala Huntington, formele grave sunt transmise de tata.
Mecanismul prin care se produce expansiunea repetitiilor trinucleotidice este
derapajul replicativ al polimerazei (polimeraza aluneca inapoi, formandu-se o bucla in
catena in curs de sinteza).

1. Boala Huntington boala neurologica, degenerativa, progresiva.


Semne clinice:
Sindrom extrapiramidal (miscari coreiforme =involuntare, bruste, exagerate),
tulburari cognitive, de personalitate, care merg catre dementa;
In stadiile avansate, prezinta tulburari motorii severe, tulburari de somn,
incontinenta, mutism.
Producere: expansiunea trinucleotidului CAG, de la nivelul exonului 1 al genei HTT
(4p16), ce determina expansiunea tractului poliglutamic si moarte neuronala, mai ales la
nivelul neostriatului;
Numarul de repetitii:
Normal: N=10-26;
Risc crescut de expansiune/premutatie: N=27-35;
Boala: N >35;
Forme severe: N >60.
Formele severe sunt transmise de catre tata (efect parental patern).

2. Distrofie miotonica Steinert


Semne clinice:
Miotonie =incapabilitatea de a relaxa pumnul;
Hipotonie;
Hipotrofie musculara;
33
Tulburari cardiace, in unele cazuri si tulburari mintale;
Atrofie testiculara si calvitie.
Producere: expansiunea trinucleotidului CTG, de la nivelul regiunii 3'UTR din gena
DMPK (distrofie miotonica protein-kinaza), ce codifica o protein-kinaza, fiind localizata
pe cromozomul 19q13.
Numarul de repetitii:
Normal: N=5-30;
Formele moderate: N=50-80;
Formele severe: N=2000.
Formele severe sunt transmise de catre mama (efect parental matern).

3. Sindromul X fragil principala cauza de retard mintal si principala forma


genetica de autism;
Semne clinice:
Intarziere marcata in dezvoltarea limbajului;
Hiperactivitate;
Deficit de atentie;
Dismorfism facial (fata alungita si urechi mari);
Macroorhidism (volum testicular mare);
Retard mintal moderat.
Barbatii sunt sever afectati, femeile mai putin.
Producere: expansiunea trinucleotidului CGG din regiunea 5'UTR de la nivelul genei
FMR1 (Xq27.3), care codifica o PK, cu rol in dezvoltarea si functionarea normala a
neuronilor.
Numarul de repetitii:
Normal: N=6-54;
Mutatii moderate: N=55-200;
Boala: N >200.
Cresterea numarului de repetitii determina aparitia unui situs fragil pe cromozomul X
si este asociata cu metilarea genei si inactivarea ei;
amplificarea numarului de repetitii se produce numai in ovogeneza (efect parental
matern).

SINDROAME CAUZATE DE DELETII SI MICRODELETII

Aceste sindroame reunesc un grup de boli, cauzate de pierderea unui segment


cromozomial, care cuprinde mai multe gene, pozitionate una langa alta. Din acest motiv,
mai sunt numite sindroame ale genelor contigue.
Deletia/microdeletia se produce adesea prin crossing-over inegal si recombinare
omoloaga nealelica. In multe situatii, fragmentul pierdut este prea mic (sub 4 Mbaze) sa
fie vizualizat prin tehnici de citogenetica conventionala microscopica (cariotip), fiind
necesare tehnici de citogenetica moleculara: tehnica FISH sau array CGH.

34
1. Sindromul Cri du chat
Incidenta: 1/20.000-50.000
Cariotip: 46,XX,del5p sau 46,XX,5p-
Semne clinice:
Microcefalie;
Fata rotunda cand sunt mici, apoi devine alungita;
Hipertelorism;
Epicantus;
Plansul caracteristic, asemanator mieunatului de pisica, datorat hipoplaziei
laringiene;
Malformatii cardiace, genito-urinare;
Retard mintal.
Producere: pierderea terminala al unui segment de pe bratul scurt al cromozomului 5,
regiunea critica fiind 5p15.
Deletia este de novo in majoritatea cazurilor, iar in unele cazuri poate fi vizualizata si
prin cariotip.

2. Sindromul Wolf-Hirschhorn
Incidenta: 1/50.000
Cariotip: 46,XX,del4p sau 46,XX,4p-
Semne clinice:
Dismorfism facial caracteristic: baza nasului largita si proeminenta, glabella
proeminenta, hipertelorism (=distanta mare intre ochi), proeminenta arcadelor
supraorbitare/sprancenoase, malformatii auriculare;
Retard de crestere;
Defecte cardiace, digestive, genito-urinare (deschiderea uretrei la un nivel
anormal);
Retard mintal.
Producere: pierderea terminala a bratului scurt al cromozomului 4, vizibila si pe
cariotip in aproximativ 50% din cazuri; regiunea critica pentru acest sindrom este 4p16.
In majoritatea cazurilor deletia este de novo, iar in restul cazurilor poate proveni
dintr-o translocatie echilibrata, prezenta la parinti.
Speranta de viata este relativ mica, o mare parte decedeaza in primul an.

3. Sindromul DiGeorge (Sindromul Velo-Cardio-Facial)


Incidenta: 1/4.000
Semne clinice:
Dismorfism facial: fata alungita, buza superioara subtire, nas cu filtru lung,
despicatura palatului cu insuficienta valului palatin;
Anomalii cardiace (defecte cono-concale: Tetralogia Fallot =stenoza
pulmonara, defect septal ventricular, hipertrofie ventricul drept si dextrapozitia aortei);

35
Hipocalcemie (hipoparatiroidism);
Aplazia timusului;
Retard mintal.
Producere: deletie interstitiala la nivelul 22q11.2, zona pierduta avand intre 1.5 si
3Mb, cuprinde aprox. 45 de gene.

4. Sindromul Williams
Incidenta: 1/8.000-20.000
Semne clinice:
Dismorfism facial: fata alungita cu ingustare bitemporala, obrajii sunt plini,
varful nasului rotunjit, se foloseste termenul de fata de spiridus;
Stenoza aortica supravalvulara;
Hipercalcemie;
Retard mintal moderat; de regula, sunt prietenosi si au afinitate crescuta pentru
sunete.
Producere: deletie interstitiala de la nivelul 7q11.23; in aproape toate cazurile
regasim o deletie de aprox. 1.6 Mb, ce include mai mult de 20 de gene, cea mai importanta
fiind ELN.
Deletia nu este vizibila pe cariotip si se diagnosticheaza prin tehnica FISH sau array
CGH.
D.T.
CURS GENETICA 11
EREDITATEA MONOGENICA ATIPICA

DISOMIA UNIPARENTALA
In mod normal, fiecare descendent primeste un cromozom matern si unul patern
(cromozomi omologi), in fiecare pereche de cromozomi. Disomia uniparentala este situatia
in care un descendent mosteneste cromozomii dintr-o pereche sau mai multe, de la un
singur parinte. Poate fi de tipul:
Izodisomiei sunt mostenite doua copii identice ale unui cromozom;
Heterodisomie sunt mosteniti ambii cromozomi de la un singur parinte.
Disomia uniparentala poate avea consecinte patologice, prin formarea unei stari
homozigote pentru o gena recesiva, sau daca cromozomul implicat contine una sau mai
multe gene amprentate.
Unul dintre mecanismele producerii disomiei uniparentale il reprezinta salvarea unei
trisomii de la zigot, prin pierderea unui cromozom.
AMPRENTAREA GENOMICA

36
In majoritatea situatiilor exista o exprimare bialelica la nivel molecular pentru un
anumit locus pe cromozomii omologi, exprimandu-se atat alela de origine materna, cat si
cea de origine paterna. Exista mai multe gene (peste 100) in care exista exprimare doar de
la nivelul unel alele, fie de pe cromozomul matern, fie de pe cel patern, rezultand astfel o
exprimare monoalelica, ce conduce mai departe la o hemizigotie functionala.
Amprentarea genomica este un proces epigenetic ce determina exprimarea unei
singure alele, intr-o maniera dependenta de originea parentala.
Defectele de amprentare cauzeaza fenotipuri patologice, prin exprimare bialelica
anormala sau represie completa a ambelor alele. Genele amprentate sunt implicate in
procese importante pentru dezvoltarea organismului. Amprentarea se stabileste in timpul
formarii celulelor germinale (perioada embrionara). Initial, amprentele mostenite sunt
sterse si se stabilesc noi amprente in functie de sexul embrionului. Fenomenul de
amprentare se realizeaza prin modificari epigenetice, precum:
Remodelarea cromatinei, in care intervin:
histon-acetilaze (HAT): prin acetilare, genele devin active;
histon-dezacetilaze (HDAC): pierderea acetilarii se asociaza cu pierderea
functiei.
Fenomene de metilare, in care intervin:
ADN metil transferaze, genele fiind inactivate prin metilare si activate prin
demetilare.

1. Sindromul Beckwith-Wiedmann
Semne clinice:
Gigantism;
Macroglosie;
Omfalocel;
Hernie ombilicala;
Predispozitie pentru tumori (hepatice, renale Wilms, corticosuprarenale).
Producere: expresia bialelica a genei IGF2 (11p15), ce codifica factorul 2 de crestere,
similar insulinei. Expresia bialelica poate aparea prin disomie uniparentala paterna (in
mod normal functioneaza gena IGF2 doar de la tata), metilare anormala sau anomalii de
structura.

2. Sindromul Prader-Willi
Semne clinice:
Hipotonie;
Obezitate;

37
Dismorfism cranio-facial necaracteristic: ingustarea diametrului bitemporal,
ochi migdalati;
Retard mintal moderat, tulburari de comportament (agresivitate, dementa,
foarte impulsiv);
Maini si picioare mici;
Hipogonadism.
Producere: trei mecanisme, ce determina pierderea expresiei genelor din regiunea
15q11-13 de pe cromozomul patern.
Pierderea expresiei paterne se poate realiza prin microdeletie 15q11-13 pe
cromozomul patern, disomie uniparentala materna, sau defecte de metilare.

3. Sindromul Angelmann
Semne clinice:
Hipostatura;
Ataxie;
Retard mintal sever;
Spasticitate;
Crize de ras sever;
Tulburari de pigmentare.
Producere: pierderea expresiei genei UBE3A, implicata in dezvoltarea neuronala, de
pe 15q11-13 matern.
Pierderea expresiei se poate realiza prin: microdeletii 15q11-13 pe cromozomul
matern, disomie uniparentala paterna, deletie de amprentare-metilare, mutatii ale genei
UBE3A.

EREDITATEA MULTIFACTORIALA

O serie de caractere sunt determinate de interactiunea mai multor perechi de gene


nealele =factori genetici, cu factorii de mediu. Aceste caractere sunt numite multifactoriale
si pot fi studiate in studii de agregare familiala, studiul gemenilor si studii de adoptie.
Exemple de caracteristici multifactoriale: culoarea pielii, inteligenta, personalitatea.

Caracteristici ale caracterelor multifactoriale:


Sunt produse prin actiunea simultana a mai multor gene nealele;
Au efecte cumulative;
Genele actioneaza independent unele fata de altele;
Distributie normala, tip gausian;
38
Fenotipul poate fi influentat de factori de mediu.
Exista mai multe modele pentru transmiterea multifactoriala:
Modelul susceptibilitatii cu prag, factorii genetici impreuna cu factorii de
mediu formeaza o singura entitate, denumita susceptibilitate; bolnavii se vor gasi dincolo
de pragul distributiei susceptibilitatii.
Modelul mixt/oligogenic intervine o gena majora de susceptibilitate impreuna
cu gene aditionale cu efecte mici la care se adauga factorii de mediu.
Bolile multifactoriale sunt produse de factori genetici, in interactiune cu cei de
mediu.
Caracteristicile bolilor multifactoriale:
Boli cu caracter familial;
In cazul bolilor rare, mai frecvent afectate sunt rudele de gradul I (cu cat boala
este mai rara, cu atat agregarea familala este mai mare);
Parintii unei persoane afectate pot fi bolnavi sau sanatosi;
Indivizii afectati se gasesc dincolo de pragul susceptibilitatii;
Un bolnav are un risc mai mare de a avea copii bolnavi si rude de gradul I;
riscul scade pe masura scaderii inrudirii si poate diferi de la o familie la alta.
Riscul empiric de recurenta este specific fiecarei boli in parte, fiind dependent
de recurenta bolii (pt rudele de gradul I: radical Fc)

Boli multifactoriale: boala coronariana, HTA, diabetul zaharat, astm bronsic, artrita
reumatoida, boli neurodegenerative, psihoze, schizofrenia, obezitatea, cancerul.
Malformatii congenitale izolate: cheiloschizis, palatoschizis, picior stramb
congenital, defecte congenitale de cord, stenoza pilorica, defecte de tub neural -
anencefalia, spina bifida.
In cazul malformatiilor congenitale, riscul de recurenta creste daca:
In familie sunt mai multe persoane afectate;
Exista o forma mai grava de malformatie;
Se naste un copil ce apartine sexului rar afectat;
Au loc casatorii consangvine.

SISTEME DE REPARARE A LEZIUNILOR ADN

La nivelul organismului uman functioneaza cinci sisteme de reparare a leziunilor


ADN, care au ca mecanism general excizia fragmentului alterat si sinteza corecta a noului
fragment inserat. Etape:
Recunoasterea situsului lezat;

39
Desfacerea dublului helix;
Excizia fragmentului alterat;
Indepartarea si degradarea fragmentului lezat;
Resinteza lacunei;
Realizarea legaturilor fosfodiesterice.

1. Sistemul de reparare prin excizia bazelor modificate (BER): intervine in cazul


bolilor modificate chimic. (Exemplu: dezaminarea citozinei la uracil)
2. Sistemul de reparare prin excizia bazelor imperecheate (MMR): intervine in
cazul bazelor imperecheate gresit.
3. Sistemul de reparare prin excizia nucleotidelor (NER): intervine in cazul
formarii dimerilor pirimidinici, leziuni ADN determinate de radiatii UV, substante chimice
(citostatice).
4. Sistemul de reparare directa monoenzimatica (MGMT): intervine in cazul unor
cataboliti (metil guanidin transferaza), cataboliti formati in urma actiunii unor agenti
alchilati exogeni, ce adauga grupari metil.
5. Sistemul de reparare a rupturilor ADN se bazeaza pe 2 mecanisme:
recombinare omoloaga -HR si unirea neomoloaga a capetelor.

Sindroame produse de deficiente de mecanisme de reparare a leziunilor ADN:


Xeroderma pigmentosum;
Sindromul Cockayne;
Tricothiodistrofia;
Ataxia telangiectazica;
Anemia Fanconi;
Sindromul Bloom;
Sindromul Werner.
R.T.
CURS GENETICA 12
CANCERUL

Cancerul defineste o gama larga de boli, caracterizate prin alterarea proceselor de


crestere si proliferare celulara. Proliferarea celulara necontrolata va determina formarea
unei mase celulare, numita tumora sau neoplasm.
Exista doua tipuri de tumori; tumorile maligne, spre deosebire de cele benigne,
invadeaza tesuturile si organele din jur si metastazeaza la distanta.
40
Cancerele isi au originea intr-o singura celula precursoare, care se multiplica activ si
formeaza o clona celulara.
Etiologia cancerului este multifactoriala: factorii de mediu, dispozitia genetica,
varsta.
Toate cancerele apar datorita unor evenimente genetice si epigenetice (=nu se
modifica structura genei).
Majoritatea evenimentelor genetice se produc in celulele somatice, determinand o
clona celulara la nivelul unui anumit tesut; nu sunt ereditare. Mai rar, se pot produce la
nivelul celulelor germinale, determinand agregare familiala, deci prezinta ereditate.
Clase de gene implicate in ereditatea cancerului
I. Oncogenele
Protooncogenele reprezinta o clasa de gene normale, implicate in controlul cresterii si
diferentierii celulare. Variantele mutante (active) ale protooncogenelor se numesc
oncogene. Oncogenele au efect dominant la nivel celular, astfel incat pentru convertirea
fenotipului este necesara o singura mutatie.
Oncogenele codifica diferite proteine, receptori ai factorilor de crestere, factori de
crestere FC, factori de transcriptie FC.
Activarea oncogenelor
1. Mutatii punctiforme
De exemplu, activarea protooncogenelor KRAS in cancerul de plaman, cord,
pancreas, mutatiile determina aparitia unor proteine KRAS anormale, capabile sa
semnalizeze continuu. Mutatiile fac aceste proteine sa fie active.
2. Translocatii cromozomiale
Se pot produce prin:
a) Fuziunea si generarea unei gene hibride;
De exemplu, in cazul leucemiei mieloide cronice, prin translocatia 9-22, se produce o
fuziune intre: protooncogena abl, de pe cromozomul 9, cu gena bcr, de pe cromozomul 22,
formandu-se un cromozom 22 mai mic, numit cromozom Philadelphia.
b) Plasarea langa un promotor activ din structura unei alte gene.
De exemplu, in cazul limfomului Burkitt, prin translocatia 8-14, protooncogena MYC
este plasata langa promotorul genei, ce codifica lantul greu al imunoglobulinelor.

3. Amplificare genica
Se realizeaza prin producerea mai multor copii ale unei protooncogene. De exemplu,
gena ERB (cancer esofagian, gastric)

4. Pierderea expresiei unei gene microARN (vezi gene ARN)

41
5. Hipometilarea regiunii promotor
Unele protooncogene devin active prin pierderea metilarii.

6. Insertie virala
Retrovirusurile transporta oncogene active, iar virusurile ADN pot insera oncogene,
fara corespondent uman.

II. Gene supresoare de tumori


Sunt gene ce blocheaza dezvoltarea neoplaziilor maligne, prin reglarea cresterii si
proliferarii celulare. Genele supresoare de tumori au efect recesiv la nivel celular, astfel
incat pentru convertirea fenotipului sunt necesare doua mutatii.
Studiul retinoblastomului (=tumora cu origine embrionara de la nivelul retinei) a
permis formularea ipotezei celor doua evenimente, numita si ipoteza Knudson: pentru
aparitia unei celule tumorale, o mutatie este mostenita, iar cealalta mutatie apare in timpul
vietii, la nivelul celulelor somatice (retiniene), ceea ce va determina pierderea
heterozigozitatii =mecanismul cel mai frecvent in cancerele ereditare, produsa de mutatii
in gene supresoare de tumori.

III. Gene microARN


Sunt gene ce codifica molecule mici de ARN monocatenar necodant, cu dimensiuni
de 21-23 nucleotide, care este implicat in reglarea posttranscriptionala, prin legarea la
nivelul regiunii 3UTR catenele tinta (ARNmesager), producand fie blocarea ei, fie
degradarea ARNmesager tinta.
Genele microARN pot functiona ca oncogene sau ca gene supresoare de tumori.

IV. Genele de stabilitate


Sunt gene implicate in stabilitatea genomului si reparea leziunilor ADN. Mutatiile
acestor gene cresc frecventa mutatiilor in intreg genomul si favorizeaza aparitia
instabilitatii cromozomiale.
a. Alterarea NER cancere cutanate
b. Alterarea BER (MUTYH) polipoza ereditara a colonului
c. Alterarea MMR (HNPCC) cancer de colon nonpolipozic ereditar

Exemple de cancere ereditare:


Neoplazii endocrine multiple;
Retinoblastomul ereditar;

42
Cancerul colorectal nonpolipozic ereditar;
Polipoza adenomatoasa familiala;
Cancerul de san si ovar ereditar.

GENOMUL MITOCONDRIAL

Celulele contin 500-2000 mitocondrii. La nivelul matricei, fiecare mitocondrie


contine 2-10 molecule circulare de ADN dublu-catenar.
Caracteristicile genomului mitocondrial
ADNul circular dublu-catenar contine 16569 perechi baze;
ADNul prezinta doua catene:
o O catena bogata in guanina G, numita catena grea H;
o O catena bogata in citozina C, numita catena usoara L.
Sunt 37 de gene, dintre care 28 gene se gasesc pe catena grea H, iar 9 gene pe
catena usoara L. Dintre cele 37:
o 13 gene codifica polipeptide;
o 2 gene codifica ARNribozomal;
o 22 gene codifica ARNde transport.
Genele sunt contigue;
Genele nu prezinta introni, astfel incat intreaga secventa este copiata in
molecule ARN;
Cu exceptia buclei D (1000 perechi baze), tot ADNul este codant;
4 codoni au alta semnificatie;
Replicarea si transcrierea se desfasoara fara intrerupere;
Polimeraza gamma opereaza cu o fidelitate inferioara polimerazelor delta si
epsilon, mecanismele de reparare nu sunt eficiente, lipsesc histonele cu rol protectiv, astfel
incat rata mutatiilor este de 10x, 20x mai mare decat in genomul nuclear.
Datorita ratei mari a mutatiilor, in organism exista mixturi de mitocondrii (normale,
cat si mutante).
Coexistenta ARN mitocondrial normal cu cel mutant poarta numele de heteroplasmie.
Homoplasmia este atunci cand exista un singur tip de ARNmitocondrial (normal sau
mutant).
Trecerea de la heteroplasmie la homoplasmie se numeste segregare replicativa.
Transmiterea mutatiilor mitocondriale
Mutatiile mitocondriale sunt de 3 tipuri: deletii, substitutii, duplicatii.

43
Genomul mitocondrial se mosteneste pe cale materna (toate mitocondriile zigotului
provin din ovul). Indivizii afectati pot fi atat barbati, cat si femei; mama transmite boala la
ambele sexe, tatal nu.
Bolile mitocondriale
Apar cand numarul mitocondriilor mutante depaseste un prag critic (aprox. 85%);
afecteaza in principal sistemele: nervos, ocular, cardiac, muscular.

1. Oftalmoplegia externa progresiva cronica (CPEO)


Semne clinice:
Ptoza palpebrala;
Tulburari musculare;
Oftalmoplegie;
Atrofii ale musculaturii mimicii, gatului, etc.

2. Sindromul Kearns-Sayre
Semne clinice:
Retinopatie;
Oftalmoplegie;
Tulburari ale conducerii cardiace.

3. Sindromul Melas
Semne clinice:
Miopatii;
Encefalopatii;
Acidoza lactica;
Accidente vasculare (stop).

4. Neuropatia optica ereditara Leber


Semne clinice:
Nevrita retrobulbara nedureroasa;
Atrofie optica;
Pierderea bilaterala a vederii;
Neuropatie;
Tulburari cardiace.

44
45