MECANISMUL PSIHOLOGIC AL ABANDONULUI

Familia fost , dintotdeauna, apreciata ca fiind o importanta institutie sociala,

pentru multiplele functii pe carele indeplineste. Rolul ei in formare copilului pentru viata este
hotarator.
Daca in domeniul instructiei, scoala ii asigura copilului pregatirea pentru
activitatea profesionala , in domeniul pentru structurile de baza ale personalitatii , fiecare
individ evolueaza pe baza mostenirii ereditare., iar din puct de vedere formativ, in special, in
domeniul moral, caracterul si conduita generala poarta amprenta climatului familial si a
influentelor primare.
Studiile de psihologie si pedagogie, referitoare la contribuitia parintilor in
devenirea copilului ca adult, situeaza functia biologica in prim plan. Aceasta conceptie este pe
deplin justificata. Stiinta a demonstrat valabilitatea acestei teze din dou considerente la fel de
importante. n primul rnd , din punc de vedere al perpeturii speciei , iar in al doile rnd , din
punctul de vedere al calitii potenialului biologic , ca factor determinant in procesul
constituirii i organizarii funciilor psihice.
Particularitaile dezvoltarii i ritmul n care se produce aceasta sunt determinate
ereditar. Evolutia normala sau, dimpotriva, aberanta se explica prin specificul elementelor
primare de ordin biologic.
Planing-ul familial a devenit azi un domeniu de mare importanta, in scopul de a
pune de acord trebuintele biologige reproductive cu cele economico-sociale. Interconditionarea
factorilor erditari cu cei de mediu extern , in special cu educatia, pune in evidenta si alte roluri
si atributii ale parintilor . Iubirea parentala , oricat ar fi de puternica si de statornica nu poate fi
suficienta pentru cresterea si dezvoltarea copilului in limite normale . Mediul familial favorabil
inseamna, in primul rand, cateva componente de baza:
Nutritie corespunzatoare, controlata si dirijata dupa norme igienice;
Locuinta dotata adecvat;
Program zilnic rational in functie de varsta copilului ;
Asistenta medico-sanitara la nivelul secolului in care traim.
Adancirea crizei economice actuale din tara noastra a determinat diminuarea
drastica din punct de vedere material a mai multor familii. Conditiile precare in care traiesc
copiii acestora au repercusiuni puternice asupra potentialului biopsihic. Copiii subnutriti , fara
locuinta corespunzatoare , lipsiti de ocrotire ori abandonati sunt, de fapt, scosi din sfera
educatiei si a instructiei institutionalizate.
Prezenta celor doi parinti in viata copilului este primul indiciu de echilibru al
mediului de familie . Insa nu in toate cazurile este realizabila aceasta cerinta. Schimbarile
profunde in societatea moderna au produs schimbari substantiale si la nivelul vietii de familie.
In momentul in care cele doua surse de influenta mama-tata- nu mai actioneaza la unison, linia
de evolutie a conduitei copilului va fi grav afectata.
In momentul in care unul dintre parinti, sau ambii parinti recurge la abandonul copilului , atunci
acesta produce schimbari majore pe plan psihic si comportamental in viata copilului .
Se vorbeste adesea despre despartirea dintre mama si copil , dar tatal, fratii ,
surorile si ansamblul familiei sunt de asemeanea incluse. Copiii care sunt maltratati in familiile
lor se porta mai bine cand sunt separati de ea. In ceea ce-I priveste pe ceilalti , ei reactioneaza
diferit in functie de temperamentul lor si de durata despartirii. Consecintele psihologice sunt
datorate mai ales carentei afective care rezulta din separare decata din separarea in sine.
Despartirile repetate si scurte, de cateva ore, pana la cateva zile, par a fi fara
consecinte psihologice , daca copilul este prevenit si inconjurat cu multa dragoste, in absenta
mamei sale. Aceasta priveste atat femeile care lucreaza, , cat si cele care nu lucreaza, dar care
incredinteaza copiii bunicilor, sau unei baby-sitter. Copiii care sunt obisnuiti cu despartiri de
scurta durata vor tolera mai bine o despartire mai lunga, impusa uneori de o boala sau de o
internare. Abandonul care dureaza de la cateva zile la cateva saptamani nu sunt exceptionale:
daca se repeta, ele par sa induca o fragilitate psihologica legata mai mult de motivul dispersiei
familiale ( neintelegeri, probleme sociale, sau de sanatate), decat de despartirea in sine.
Despartirea care dureaza mai mult de canci luni in al doilea semestru de viata
antreneaza tulburari ireversibile , dupa Spitz, iar o despartire prelungita, in timpul primilor cinci
ani de viata, este o cauza esentiala de tulburari de comportament si de delicventa, dupa
Bowlby. Incaz de abandonuri repetate sau prea lungi si de conditii afective inadecvate in lipsa
mamei , Bowlby descrie ce 3 D , Disperare, Descurajare, Detasare. Spitz remarca
protestul si interiorizarea copilului , inainte de depresia propriu-zisa, cand acesta este mai
degraba indiferent decat trist: corpul sau este incremenit, privirea sa este goala, nu se mai
joaca, dar are miscari repetitive. Nu reactioneaza atunci cand este stimulat. Doarme prost ,
mananca prost si creste lent in greutate si inaltime.
 Despartirile definitive datorate deceselor sau abandonului au efecte variabile
in functie de copil , dar si aici, lipsa de afectiune de care poate sa sufere copilul este
determinata. Cercetarile au demonstrat ca ca unii copii crescuti in inchisoare de catre mama lor
se dezvoltau mult mai bine , decat cei care , crescuti la orfelinat, erau ingrijiti impecabil din
punct de vedere corporal, dar cu o afectiune limitata.
Abandonul copilului de catre unul dintre parinti ,din cauza divortului, afecteza
totdeauna dezvoltarea psihologica a copilului. Neintelegerile dintre parinti afecteaza mai mult
decat divortul in sine. Scenele de cearta , schimburile de cuvinte , de insulte, sau de lovituri in
fata unui copil il afecteza intotdeauna. Dezbinarea familiei este un motiv de anxietate pentru
copil : Se vor mai ocupa de el? Cine il va lua ? El se simte nesigur intr-un climat de insecuritate
in care exista o miza afectiva si financiara pentru dreptul de a-l pastra, de a-l vizita si de a-I
oferi o pensie alimentara. Unul dintre parinti, deseori aproape demisioneaza , dand copilului
impresia ca il abandoneaza.
Parintele absent este deseori idealizat, si de aceea el trebuie sa l linisteasca pe
copil cu privire la viitorul lui , explicandu-I ca nu va fi abandonat.Ceea ce pare evident pentru
parinti nu este totdeauna si pentru copii, mai ales ca numeroase litigii conjugale au ca punct de
plecare problemele educative. Copiii proveniti din familii divortate au mai multe dificultati
psihologice care se estompeaza intr-un interval de cativa ani dupa abandonul unuia dintre
parinti. Este vorba despre un sentiment de insecuritate sau abandon, despre o spaima sau
inculpabilitate. Copilul se autoacuza ca este in parte responsabil de abandonul parintelui. Sunt
posibile sentimente de tristete, depresie , izolare,insomnie ,cosmaruri si teroare nocturna. Pot
aparea, de asemenea, tulburari de caracter: instabilitate, impulsivitate, furie, minciuna, furturi,
fuga. Uneori, copilul deplaseaza asupra relatiilor sale sociale violenta din familie, dupa caum
reiese din unele anchete care stabilesc o conexiune intre parinti si comportamentul antisocial al
copiilor. In alte cazuri, ei adopta un comportament adult, prematur: isi poarta singuri de grija,
dar nu mai stiu sa se comporte adecvat cu cei de seama lor. Aceasta impresie de hipermaturitate
a copilariei poate totusi sa fie conflictuala in timpul adolescentei , deoarece copilul este defazat
si are deja o mare autonomie , mai putin pe cea financiara.