Apararea victimei: facilitarea nu este principala problema

S-a spus ca furtul identitatii unei persoane si a informatiilor personale nu implica

intrebarea daca ci cand. Perspectiva apararii victimei recunoaste ca urmarea recomandarilor
pentru prevenirea furtului ar reduce riscurile, facand ca sarcina hotului sa fie mai greu de
indeplinit. Dar din punctul de vedere al apararii victimei s-ar parea ca toate aceste sugestii tot se
pot dovedi a fi ineficiente. Asadar pare nedrept sa invinovatim majoritatea victimelor pentru ca
hotii de identitate sofisticati pot depasi orice obstacole.

Din ce in ce mai multi oameni si-au imbunatatit abilitatile lor de aparare fata de atacurile
cibernetice. Ei si-au format o rutina din ruperea ofertelor de card de credit nesolicitate si a
documentelor de finante care le umplu periodic casutele lor postale. Si totusi, chiar daca se
feresc, escrocii de carduri creaza noi modalitati mai destepte pentru a le lua banii.

In plus, multi oameni ar considera lista lunga de lucruri permise si nepermise ca fiind
nerezonabila, impracticabila (clienti care sa refuze impartasirea CNP-ului creditorilor) si o povara
(precum schimbarea parolelor care contin multe litere si numere la fiecare 6 luni). Aparatorii
victimelor arata ca este o povara emotionala pentru majoritatea oamenilor sa traiasca astfel.
Pentru ca acele cazuri cu hotii de identitate raman nerezolvate, nu se stie cum impostorii intra in
posesia informatiilor confidentiale de care au nevoie. Victimele pot fi criticate pentru ca au cazut
in capcana unor scamatorii prin e-mail si pentru ca au aruncat documente netaiate la gunoi dar ele
nu pot fi invinovatite pentru ca datele lor personale sunt interceptate in timpul unei tranzactii cu
un vanzator online nesigur.

Depasind invinovatirea victimei si apararea victimei

Analizand invinovatirea victimei si apararea ei, descoperim cateva puncte tari si alte
puncte slabe. Invinovatirea victimei nu este pentru a se oferi un tap ispasitor. Depinde despre ce
infractiune este vorba, cine sunt victimele si dece unii oameni condamna acel comportament. In
mod similar apararea victimei nu are intotdeauna un scop nobil. Cei ce invinovatesc victimele nu
sunt in mod neaparat liberali sau conservatori, bogati sau saraci, tineri sau batrani sau barbati sau
femei. Uneori ei schimba tabara si devin aparatori ai victimelor depinde de natura faptelor, a
infractiunii si a partilor implicate.

Cel mai grav dezavantaj a ambelor perspective este tendinta de a fi microscopic decat
macroscopic. Argumentele celor ce invinovatesc sau apara victimele se incurca atat de tare in
particularitatile fiecarui caz incat ei tind sa ignore fortele sociale mai mari si conditiile de mediu
care dau forma atitudinilor si comportamentului victimelor dar si a infractorilor.

In cazul unui furt de masini, argumentele celor ce invinovatesc victimele si a celor ce le

apara, insista asupra actiunilor conducatorilor si a hotilor. Ceea ce este exclus din analiza este la
fel de important ca ceea ce este inclus. Un plan de bataie cuprinzator trebuie sa ia in calcul cat de
sofisticat si organizat a devenit furtul comercial si cat de profitabila continua sa fie piata neagra
pentru astfel de masini. Chiar si mai important, este necesar sa trecem dincolo de invinovatirea si
apararea victimei pentru a realiza ca producatorii sunt responsabili pentru usurinta cu care
produsele lor sunt luate de la clientii lor. Cei pro se lauda ca au nevoie de un minut sau doua (si o
surubelnita obisnuita) pentru a trece de sistemul standard de alarma anti-furt. Poate invinovatirea
victimelor pentru furtul auto serveste ca distragerea atentiei de la problemele din fabrica:
producatori de automobile care creeaza si vand masini care sunt usor de furat.

Guvernul trebuie sa faca mai multe pentru a proteja publicul de hotii cibernetici care
cauta informatii despre carduri, debite (precum coduri PIN), CNP si date de nastere. Multor
agentii de aplicare a legii le lipsesc experti in oameni de stiinta in domeniul calculatoarelor si
raman mult in urma cand vine vorba de detectarea intrusilor, gasirea celor care au facut asta si
strangerea de dovezi care vor fi admise de judecator. Majoritatea legilor se concentreaza pe
pedepsirea vinovatilor; ofera putina protectie in privinta compensarii guvernamentale sau
restituirea banilor.

Abordarea invinovatitii sistemului de asemenea pune la indoiala sinceritatea eforturilor

facute de corporatiile gigant (in special banci si companiile de creditare) care par sa sufere
pierderi atunci cand clientii lor cad prada hotilor de identitate. Chiar daca acest gen de frauda
initial costa miliarde de dolari anual, in final ei dau mai departe toate aceste cheltuieli clientilor
lor, crescand ratele si comisioanele. Birourile de credit nu sufera pierderi directe, ci chiar castiga
atunci cand clientii tematori semneaza pentru servicii de monitorizare a creditelor. Companiile au
descoperit ca acesta criza prezinta o noua oportunitate de a face bani.

In mod clar, trecand de partea analitica, se impune ca cercetatorul sa treaca dincolo de

criminologie si victimologie si sa mearga in stiintele sociale mai largi: sociologie, antropologie,
psihologie, economie si stiinte politice. Doar atunci gandurile si actiunile raufacatorilor dar si ale
victimelor pot fi intelese si apreciate.

Importanta legala a determinarii responsabilitatii

O sotie se intoarce acasa tarziu in noapte dupa ce a fost cu amantul ei la un motel. Sotul
ei, un fost profesor si director se infurie si o da cu capul de podeaua garajului, spargandu-i
capul. Politia ii gaseste corpul plin de sange in spatele rotii SUV-ului, intr-un parau, dar cand ei
realizeaza ca aparentul accident este o inscenare, sotul este arestat. El este judecat pentru crima
dar juriul il gaseste vinovat de crima de grad scazut. (Miller, 2005)

Procesul de a gasi responsabilul pentru o infractiune se bazeaza pe judecati care sunt

subiectul unor provocari. Aceste judecati sunt bazate pe valori, etica si prejudecati referitoare la
faptul ca daca victima este vinovata pentru nerespectarea legii. Decizii importante care afecteaza
soarta raufacatorului si perceptia publicului se ascund in spatele responsabilitatii victimei.
 Politistii, procurorii, juratii si judecatorul iau in considerare daca victima a facilitat,
precipitat sau provocat raufacatorul. Politia este prima care se confrunta cu asta. De exemplu,
cand este chemata la locul unei incaierari, politistii trebuie sa decida daca sa aresteze pe unul din
cei doi sau pe nici un participant sau de ce ii acuza daca aresteaza pe cineva. Atunci cand
procurorii analizeaza acuzatiile aduse de politisti impotriva raufacatorilor ei trebuie sa decida
daca plangerile victimelor au fost nevinovate in totalitate. Daca victimele pot fi invinovatite cat
de putin atunci credibilitatea lor ca martori pentru procuror este afectata. Crimele care au rezultat
din provocari extreme din partea celui decedat pot fi considerate crime ce pot fi justificate si nu
vor fi acuzati.

Daca inculpatul este condamnat, judecatorul poate privi provocarea victimei ca o

circumstanta atenuanta, care face adecvata o sentinta mai usoara. Atunci cand inculpatul trebuie
sa ii restituie victimei o suma de bani, vinovatia victimei poate fi o cauza pentru a reduce
cantitatea ce trebuie returnata. Consideratii asemanatoare sunt atunci cand victimele unor
infractiuni violente doresc compensarea prejudiciilor. Daca juratii considera ca victima este si ea
vinovata pentru incident, ei vor reduce suma sau in cazuri extreme vor respinge in totalitate
reclamatia victimei. In unele conflicte care apar in urma interactionarii excesive intre doua parti
ostile, desemnarea unui inculpat si a unei victime nu se aplica.

In concluzie credintele larg raspandite si stereotipurile despre aceasta responsabilitate

poate modela profund modul in care un caz este gestionat in cadrul procesului de justitie penala.