Sunteți pe pagina 1din 4

Constitutionalismul romanesc

Inca de la inceputul secolului al XIX-lea, necesitatea modernizarii societatii romanesti a


impus ideea redactarii si aplicarii ulterioare a unor documente cu caracter constitutional.
Primele documente cu caracter constitutional din istoria moderna a romaneasca au fost
Regulamentele Organice, redactate in timpul ocupatiei rusesti a Principatelor (1828-1834); au
fost aplicate in perioada 1831-1858 (Tara Romaneasca) si 1832-1858 (Moldova); pentru prima
oara, cele doua Principate erau organizate dupa legi asemanatoare;
Acestea au fost urmate de Conventia de la Paris, elaborata de Marile Puteri; prevederile
ei au fost puse in aplicare in Principate intre 1858-1864; stabilea crearea Pricipatelor Unite ale
Moldovei si Valahiei, dar cu doi domni, doua adunari, doua guverne, asadar o unire formala;
deschidea calea spre crearea statului roman, precum si separarea puterilor in stat;
Apoi a urmat, Statutul Dezvoltator al Conventiei de la Paris adoptata de domnul Al. I.
Cuza, in urma loviturii de stat din 2 mai 1864; prevedea atributii largite pentru domn, precum si
infiintarea Corpului Ponderator, al doilea Corp legislativ (viitorul senat).
Adevarata istorie constitutionala a Romaniei moderne incepe odata cu adoptarea primei
Constitutii moderne, in 1866. Inspirata din Constitutia Belgiei, socotita la acea vreme una
dintre cele mai liberale legi fundamentale europene, Constitutia de la 1866 a legitimat noua
forma de guvernare a statului roman (monarhie constitutionala), odata cu venirea la tron a
principelui Carol I si a functionat pana in anul 1923. Aceasta lege fundamentala a fost
definitivata pana la venirea la tron a principelui Carol in tara de catre Adunarea Constituanta
si, ulterior, promulgata de noul principe pe data de I iulie 1866.
Noua constitutie a oficializat numele de Romania pentru statul roman si a oferit cadrul
liberal pentru dezvoltarea acestuia , apropiindu-l astfel mai mult de valorile europene ale
vremii. Trei principii erau inscrise in aceasta constitutie: principiul suveranitatii nationale,
principiul separarii puterilor in stat si principiul guvernarii reprezentative. Romania dobandea
astfel un regim politic liberal.
Puterea era impartita in trei: - puterea executiva detinuta de domn si de guvern. Domnul
avea prerogative largi: numea si revoca ministri, avea drept de aministie politica, numea si
confirma in toate functiile publice, era seful armatei, acorda distinctii si decoratii, avea dreptul
de a bate moneda, putea declara razboaie si incheia tratate. Guvernul era condus de un prim-
ministru ales de Domn; primul-ministru alegea Cabinetul (echipa de ministri) care trebuia
aprobat de manarh; - puterea legislativa detinuta de domn si de Parlament. Domnul avea
initiativa legislativa, sanctiona si promulga legile, avea drept de veto. Parlamentul era ales prin
vot cenzitar, era bicameral (format din Senat din Adunarea Deputatilor); initia, dezbatea si
aproba legile, putea interpela ministri; - puterea judecatoresca era detinuta de tribunale, curti
de Justitie si de Inalta Curte de Justitie si Casatie. Hotararile judecatoresti se pronuntau in
numele Domnului, iar judecatorii erau inamovibili.
Constitutia a contribuit la crearea partidelor politice (Partidul National Liberal PNL
1875; Partidul Conservator PC in 1880. A fost modificata in mai multe randuri: in 1879 este
modificat art. 7, prin care este anulata interdictia obtinerii cetateniei romane de catre cei care
nu erau crestini (adica evreii si musulmanii); in 1884 se introduce noua titulatura a statului care
devine regat, iar Carol si sotia sa, Elisabeta de Wied, devin primii regi ai Romaniei; se reduce
numarul colegiilor electorale, de la 4 la 3 prin scaderea censului; astfel numarul celor cu drept
de vot se mareste.
O alta constitutie a Romaniei a fost cea din 1923 ( promulgata de regele Ferdinand I pe
28 martie 1923), ce legifera noul statut politico-juridic survenit dupa realizarea Marii Uniri din
1918. La fel ca precedenta constitutie, aceasta prevedea monarhia constitutionala ereditara ca
forma de guvernare a Romaniei; principiul suveranitatii nationale; in acelasi timp facea referiri
la respectarea principiilor democratice precum separarea puterilor in stat, drepturile si
liberatile cetatenesti, inclusiv pentru minoritati. In constitutie se insista asupra caracterului
national unitar al statului. Introducea controlul preventiv al constitutionalitatii legilor, care
revenea Consiliului Legislativ. Constitutia de la 1923 a introdus un regim democratic.
Constitutia de la 1923 introducea votul universal (barbati peste 21 de ani) spre deosebire
de votul cenzitar potrivit Constitutiei de la 1866. In Constitutia de la 1866 atributiile principelui
erau extinse fata de atributiile regelui in Constitutia de la 1923 (scade puterea regelui orice
act al regelui trebuie contrasemnat de un ministru).
Constitutia de la 1923 a fost urmata, de-a lungul anilor, si de alte legi fundamentale, fie
democratice sau de tip autoritar.
Constitutia de la 1938 a fost promulgata de regele Carol al II-lea pe 27 februarie 1938 si a
fost supusa unui plebiscit (in care oamenii trebuiau sa declare in scris daca o voteaza sau nu).
Constitutia carlista impunea monarhia autoritara (spre deosebirea de monarhia ereditara de
pana acum), in care se desfiinta separarea puterilor in stat, iar atributiile regelui erau mult
largite. Astfel, regele devenea capul statului, in mainile concentrandu-se puterea executiva si
puterea legislativa (Parlamentul, numit Reprezentanta Nationala, avea un rol decorativ, mult
limitat in privinta initiativei legislative); de asemenea, regele numea un numar mare de
senatori, putea convoca, inchide sau dizolva una sau ambele Camere ale Parlamentului.
Constitutia din 1938 a ramas in vigoare pana la instaurarea dictaturii antonesciene, in ianuarie
1941. Ulterior promulgarii, se infiinteaza Frontul Rnasterii Nationale ca partid unic.
Constitutia de la 1938 a introdus votul universal (barbati si femei stiutori de carte) iar
regele avea intreaga putere.
Istoria constitutionala a Romaniei a continuat in secolul al XX-lea prin adoptarea altor
constitutii, dintre care fac parte cele comuniste.
In 1945, sub influenta URSS-ului, in Romania incepe sa se impuna regimul comunist.
Astfel dupa abdicarea la 30 decembrie 1947 regelui Mihai I si proclamarea Republicii Populare
Romane, statul roman intra in una dintre cele mai negre perioade ale istoriei sale, aflata sub
stigmatul comunismului.
Asfel regimul totalitar comunist si-a legitimat obtinerea puterii prin Constitutia din 1948
(inspirata de Constitutia sovietica din 1936). Prin aceasta noua constitutie (care o inlocuia pe
cea din 1923, repusa in vigoare de Mihai I in 1944), se introducea ca forma de guvernare
republica, se prevedeau in continuare drepturile si libertatile cetatenesti, precum si principii
democratice (votul universal, suveranitate poporului), dar care in practica au fost grav
incalcate.
Prevederile Constitutiei din 1948 au fost reluate de Constitutia din 1952 (sublinia in mod
explicit rolul conducator al Partidului Muncitoresc Roman, marca etapa de maxima sovietizare
a tarii) si de cea din 1965 care consfintea victoria socialismului.
Astfel, in ceea ce priveste executivul si legislativul, aceste erau exercitate de Marea
Adunare Nationala, un Parlament unicameral considerat organul suprem al puterii. Marea
Adunare Nationala alegea Prezidiul Marii Adunari Nationale, forma guvernul, modifica textul
constitutiei, vota legile, vota bugetul. Prezidiul Marii Adunari Nationale emitea decrete,
convoca Adunarea, numea si revoca ministri, incheia tratate internationale. De asemenea,
puterea executiva apartinea in toate cele trei constitutii si Consiliului de Ministri (guvernul)
ce avea in frunte un presedinte. Puterea judecatoreasca era exercitata de instantele de
judecata si de Curtea Suprema, insa acestea erau subordonate factorului politic, reperezentat
de Partidul Muncitoresc Roman .
Potrivit Constitutiei de la 1965, Partidul Muncitoresc Roman si-a schimbat numele in
Partidul Comunist Roman, socotit forta conducatoare a intregii societati; statul devenea
proprietarul pamantului, al resurselor subsolului si al mijloacelor de productie, iar denumirea
oficiala era Republica Socialista Romania. Linia nationalista data regimului lui Ceausescu a fost
subliniata si prin revizuirea Constitutiei in 1974, cand s-a infiintat functia de presedinte al
Romaniei, ce avea ca atributii semnarea de tratate internationale, comanda suprema a
armatei, emiterea de decrete prezidentiale, acordarea de grade militare. Prin instituirea
functiei de presedinte si alegerea sa in aceasta demnitate, Nicolae Ceasescu si-a atribuit puteri
depline, fapt care a condus la impunerea socialismului dinastic.
Cat priveste o deosebire existenta intre Constitutia din 1923 si cea mai clara rezida in
forma de guvernare. Daca in 1923, Romania era monarhie constitutionala-ereditara, in 1965,
ea devine republica-socialista.
Asemanari (1948,1952,1965): vot universal, principiul suveranitatii populare, unicitatea
puterilor in stat.
Consecinta adoptarii Constitutiei din 1965 a fost, la fel ca in cazul Constitutiei din 1948,
concentrarea puterii politice in mana unui singur partid, care devenea unica forta politica.
Constitutia de la 1991 a restabilit regimul democratic in Romania si principiile care
decurg din acesta. A avut ca model Constitutia de la 1923 si a fost adoptata de Adunarea
Constituanta la 21 decembrie 1991. Forma de guvernare ramane tot republica, condusa de un
presedinte ales pe 4 ani, prin vot universal. Parlamentul redevine bicameral, guvernul exercita
conducerea generala a administratiei publice, se instituie calitatea de Avocat al Poporului,
pemtru apararea drepturilor si libertatilor cetatenesti , precum si Curtea Constitutionala, care
vegheaza asupra constitutionalitatii legilor. A fost revizuita in anul 2003, hotarand ca
presedintele sa aiba un mandat de cinci ani (Parlamentul continuand sa fie ales pe 4 ani). A fost
aprobata print-un referendum.
Importanta adoptarii constitutiilor in Romania este data de insasi valoarea unor
asemenea documente oficiale, socotite legi fundamentale ale oricarui stat. Constitutia
instituie principiile de guvernare ale unui stat, fiind legea fundamentala a acestuia.