Sunteți pe pagina 1din 23

Buna ziua. Am si eu o fetita de 14 ani care practica volei.

Este foarte sensibila si foarte


emotiva.As vrea sa stiu daca se poate vorbi si individual, in cadrul unui program de consiliere
pentru sportivi.Va multumesc.
Sfatul psihologului
Sigur ca se poate. Varsta de 14 ani este o varsta a schimbarilor atat in plan emotional, cat si
in plan comportamental si orice forma de interventie este necesara, atat sub aspectul
dezvoltarii viitorului adult, cat si din perspectiva cresterii performantei sportive.

Fetita mea deseneaza copaci cu scorbura in jumatatea de sus a trunchiului copacului si cu


o coroana mica. As vrea sa stiu ce inseamna. Multumesc!

Sfatul psihologului
Desenul este un instrument psihologic foarte utilizat pentru evaluarea copiilor, insa ca orice
instrument psihologic, are valoare daca este administrat si interpretat intr-un context bine definit
si de catre un specialist. Interpretarea separate a unor elemente nu poate conduce la o concluzie
sau exprimarea unei sfat de specialitate. Totusi, putem sa va dam cateva informatii cu caracter
general legat de desenarea unor copaci cu scorbura. Prezenta acesteia poate semnala existenta
unor dificultati (in plan scolar sau relational) sau a unor evenimente afective intense in evolutia
si dezvoltarea copilului dumneavoastra. Pentru informatii complete si cu valoare diagnostica,
sfatul nostru este sa va adresati unui psiholog.

Cum sa conving copilul sa mearga la gradinita?


Am un baietel de 3 ani si 4 luni. Problema este cu gradinita. Toata ziua spune ca nu ii place
la gradi, ca vrea cu mama si cu tata. Plange de cand ne trezim dimineata ca nu vrea la gradi
si pana cand plecam tot il auzim plangand. Se trezeste noaptea si plange, nu mai vrea haine
noi ca sunt pentru gradinita, nu-l mai incanta nici o jucarie, spune ca nu mai vrea nimic, ca o
sa fie ascultator. Dupa ce il iau de la gradi sta suparat, nu mai vrea afara la joaca, nu mai vrea
sa stea cu nimeni inafara de mama si spune tot timpul nu imi place la gradi, imi place de tine,
vreau sa stau acasa. Nu stiu ce sa mai fac si cum sa-l fac sa vrea la gradi si sa nu mai planga.

Sfatul psihologului
Orice schimbare, mai ales cele intervenite in aceasta varsta, aduce cu sine anumite emotii
negative, cauzate in principal de teama de separare. Teama sau refuzul copilului de a merge la
gradinita nu este in general legata de conditiile concrete in care copilul isi desfasoara activitatile
ci are legatura cu fricile lui interioare. Copilului ii este teama de a nu pierde relatia afectiva cu
parinti si in acest context este important ca parintii sa adopte comportamente si atitudini care
sa intareasca increderea copilului si sa ii sporeasca interesul fata de activitatile si
responsabilitatile pe care le are in cadrul grupului. Astfel, copilul se va putea centra pe relatiile
pe care le dezvolta cu cei de varsta lui, implicandu-se impreuna in activitati colective, fara a
resimti distanta parintilor ca un motiv de ingrijorare si nesiguranta.In cazul in care astfel de
manifestari se intensifica, va recomandam sa apelati la ajutorul unui psiholog.

Imi este frica de sexul opus!


Buna ziua, am si eu o problema comportamentala: se pare ca imi este frica de sexul opus
da stiu, suna ciudat si mai stiu si ca e din cauza unui tata abuziv (nu sexual!) dar pur si
simplu o persoana rece si dura si chiar daca am ajuns la varsta la care pot realiza ca nu toti
sunt la fel, inca nu ma pot apropia de nimeni. Am 23 de ani, sunt virgina, iar singura relatie pe
care am avut-o pana acum a fost pe la 14 ani, dar a fost ceva copilaros, ca la 14 ani am fost
indragostita pana acum de mai multe ori, insa s-au finalizat tragic (pentru mine) si n-au facut
decat sa ma demoralizeze si mai tare. Nici cu prieteniile nu stau foarte bine, nu prea am prieteni
de sex masculin si imi e foarte greu, in general, sa ma apropii de ei sau sa port conversatii cu
ei, desi am abordat problema din foarte multe directii. As mai adauga si faptul ca imi e groaznic
de frica de ideea de viol, dar repet, nu am avut parte de niciun comportament abuziv din acest
punct de vedere. V-as ruga daca se poate, sa-mi dati un sfat cu privire la situatia mea.
Multumesc!

Sfatul psihologului
Este posibi ca temerile cu care va confruntati sa isi aiba originile in experientele emotionale
trecute, atat in relatia cu parintii, cat si in relatiile cu persoanele de sex opus. Avand in vedere
ca situatia expusa de Dvs, are un istoric incarcat, se recomanda interventia unui specialist care
sa va ofere o imagine completa a originii conflictelor interne si sa va coordoneze pasii pe
parcursul intregului proces al schimbarii. In mod cert fricile actuale au o motivatie interioara si
raspund unor nevoi de ordin emotional si numai invatand cum sa depasiti aceste obstacole, va
veti redobandi increderea si veti achizitiona noi comportamente, pozitive, in relatia cu posibilii
parteneri. Esecurile inceputurilor de relatie au ca sursa neimplinirile anterioare care actioneaza
sub forma unui obstacol, prin faptul ca reprezinta o presiune permanenta pentru Dvs. Important
este sa constientizati aceste obstacole si sa identificati propriile resurse interioare pentru a le
depasi.

Nu pot dormi, sa fie stres ?


Buna ziua, am si eu o problema! Nu pot dormi, sa fie stres?

Sfatul psihologului
Stresul influenteaza negativ atat modul in care percepem si interpretam situatiile de viata, cat
si felul in care reactioneaza propriul corp, iar in acest context, una dintre modificarile frecvente,
este afectarea ciclului somn-veghe. Afectarea somnului, poate avea consecinte grave asupra
functionalitatii noastre ( irascibilitate, pierderea atentiei, schimbari ale dispozitiei emotionale,
diminuarea apetitului etc). De aceea va recomandam sa identificati sursa acestei probleme,
pentru a preveni eventuale situatii nedorite. In acelasi timp, insomnia poate avea si cauze
somatice si din acest motiv, va recomandam sa consultati medicul curant.

Parintii nu au fost de acord cu aceasta relatie


Am citit raspunsurile dumneavoastra la diferite intrebari asa ca am decis sa va cer si eu
sfatul Am un iubit de doi ani de zile,iar de un an locuim impreuna.Parintii mei nu au fost de
acord cu aceasta relatie,insa eu am trecut peste cuvantul lor si in urma cu un an m-am mutat
la acesta acasa. Am facut foarte multe sacrificii pentru acest baiat,am renuntat chiar si la
scoala trasferandu-ma la privat. Lucrurile sau schimbat acum,nu ne mai intelegem la fel de
bine,ne certam destul de des iar el reactioneaza violent la absolut orice nu-i convine, se
enerveaza foarte repede iar dupa cateva minute ii pare rauNu stiu ce ar trebui sa facsa
astept sa se schimbe?? Astept cat de repede posibil sfatul dumneavoastra!

Sfatul psihologului
In legatura cu problema mentionata de Dvs, ar fi recomandat sa o priviti din doua perspective.
Din prima perspectiva, micile conflicte pot fi generate de lipsa de experienta intr-o astfel de
situatie si de dificultatile de adaptare la nevoile celuilalt. Din cea de-a doua perspectiva, merita
sa reflectati, daca persoana respectiva reprezinta cea a mai buna alegere, daca aceasta
corespunde modelului partenerului dorit si daca relatia pe care o aveti reuseste sa satisfaca
nevoile reale ale cuplului. In ambele situatii, va recomandam sa aveti o abordare directa, sincera
si deschisa cu partenerul Dvs, lamurind agenda emotionala a cuplului.
Abandonul scolar
Buna ziua! Ajutati-ma va rog sa-mi conving sora mea sa nu paraseasca facultatea nu mai
vrea sa invete si zice ca nu are capacitatile necesare sa faca fatacum pot sa o ajut?
Multumesc anticipat!

Sfatul psihologului
Un prim demers pentru solutionarea situatiei prezentate de Dvs, este acela de a avea o imagine
cat mai completa a problemei cu care se confrunta sora Dvs. Este bine de aflat care sunt
motivele reale care stau in spatele unei astfel de decizii. De multe ori, suntem tentati sa
abandonam lucrurile, doar pentru a scapa de presiunea unui responsabilitati, fara a ne gandi la
consecintele pe termen lung. In acelasi timp, decizia de a abandona studiile poate fi privita ca
fiind o alegere bazata pe lipsa de concordanta intre drumul actual, respectiv profilul facultatii,
si nevoile si interesele ocupationale ale persoanei in cauza. Incercati sa sondati si sa aflati
interesele reale ale persoanei, printr-o abordare directa si sincera. In cazul in care nu depasiti
impasul, va recomandam sa apelati la un specialist in probleme de psihologie si orientare
vocationala.

Interpretarea desenului la copii


Buna ziua! Am o fetita de 6 ani si mi-a adus un desen care imi pune multe semen de intrebare.
Este un desen pentru sora ei. O inima albastra cu o stea negra in mijloc iar pe margine sunt
zimturi colorate cu violet, restul paginii este colorata cu negru. Am intrebat-o ce reprezinta
steaua din mijloc si mi-a raspuns: se vede mai bine si poate fi intuneric, intunericul te face
mai vesel!. Dati-mi, va rog, un sfat! Simt ca ceva nu este in regula! Va multumesc!
Sfatul psihologului
Plecand de la cele relatate de Dvs. vrem sa va oferim cateva informatii despre semnificatia
desenului din perspectiva acestuia, ca si instrument psihologic. Testul desenului este un
instrument proiectiv, utilizat des, in cabinetul psihologic, atunci cand vine vorba de evaluarea
psihologica a copilului. Prin desen, copilul isi exprima trairile reale si agenda emotionala
personala. Pentru a fi utilizat si pentru a avea o valoare diagnostica reala, trebuie respectate
anumite cerinte, atat in legatura cu aplicarea, cat si in legatura cu contextul in care are loc
interpretarea. Din aceste considerente, nu se pot face predictii sau interpretari fara a avea
desenul in fata si informatii cu privire la contextul de viata in care se incadreaza fiica Dvs. Ca
parinte, ar fi foarte important sa observati comportamentul copilului atat in familie, cat si in
relatie cu ceilalti copii si sa surprindeti eventualele schimbari fata de modul obisnuit in care
copilul Dvs. se comporta. In cazul in care observati reactii conflictuale sau neadaptate
contextului, tulburari de somn sau modificari ale apetitului alimentar, va recomandam sa
consultati un psiholog.
Alegerea profesiei de psiholog
Mai am un an de liceu dupa care doresc sa urmez facultatea de psihologie in Bucuresti ( sunt
din Resita). Care sunt sansele de a gasi in capitala un loc de munca in domeniu?
Sfatul psihologului
Pentru a identifica posibilitatile de incadrare in campul muncii ca psiholog ar trebui sa stiti care
sunt optiunile acestei profesii, mai exact, spre ce domeniu v-ar placea sa va orientati. Puteti
activa in domeniul organizational ca psiholog sau specialist resurse umane, puteti opta pentru
o specializare in psihoterapie si asta ar implica deschiderea unui cabinet privat, puteti activa in
domeniul securitatii nationale, al sportului de performanta, in cadrul sistemului de invatamant
ca si cadru universitar pentru diverse discipline din aria psihologiei, in domeniul asistentei
sociale sau ca psiholog clinician intr-o clinica sau intr-un spital. Acesta ar fi primul demers
pentru a stabili care sunt alternativele gasirii unui loc de munca avand la baza specializarea
psihologie.
Ma iubeste? Nu ma iubeste?
Buna seara! Am si eu o problema: iubesc o persoana iar persoana respectiva spune ca ma
iubeste. Pana in urma cu 1 an jumate simteam acest lucru, dar acum, comportamentul ei ma
face sa cred ca nu ma iubeste. Ce ar trebui sa fac? Dati-mi, va rog, un sfat! Multumesc
anticipat!
Sfatul psihologului
Buna seara! In primul rand, atata vreme cat persoana respectiva este langa tine si impreuna
formati un cuplu, va recomandam sa discutati deschis si sincer despre problemele aparute intre
voi. Este foarte posibil, ca odata cu trecerea timpului, intr-o relatie, lucrurile nespuse la
momentul potrivit sa amplifice dimensiunea problemei si sa genereze anumite bariere in
comunicarea sau in comportamentul partenerilor. Este important sa evitati discutiile in
contradictoriu in favoarea celor orientate catre solutie. Identificati care sunt cauzele reale ale
comportamentelor nedorite si nu consecintele acestora. De multe ori, intr-o relatie de cuplu,
partenerii abordeaza o problema fara a tine cont de faptul ca acea problema este, de fapt,
consecinta altor probleme, ceea ce va ingreuna si mai mult obtinerea solutiior. Fiti deschisi,
sinceri si cautati solutii comune amandurora! Numai dupa ce veti avea o astfel de abordare veti
sti care este imaginea reala a relatiei voastre si veti actiona in consecinta!

Instabilitatea emotionala
Buna ziua. Imi puteti spune ce inseamna mai exact, tendinta spre instabilitate, reiesita din
testarea psihologica de la serviciu? Va multumesc!
Sfatul psihologului
Instabilitatea emotionala sau labilitatea emotionala este tendinta de a trece de la o stare
emotionala la alta sau tendinda de a reactiona exagerat, din punct de vedere afectiv, la stimulari
minime, din mediul inconjurator. De obicei, instabilitatea emotionala poate avea urmatoarele
cauze: situatii de stres intens, modificari hormonale aduse de perioada de sarcina, tulburari de
dispozitie ( depresie, tulburare bi-polara etc), tulburari de anxietate ( atac de panica, anxietate
generalizata) sau tulburari de personalitate ( personalitate de tip borderline, personalitate
histrionica etc).Intr-o astfel de situatie este cel mai indicat lucru este sa urmati recomandarile
facute de psihologul sau medicul specialist, pentru a evita eventualele complicatii sau agravari
ale situatiei.

Am un baietel de cinci ani care doreste sa fie fata


Am un baietel de 5 ani si o fata de 11 ani. Baietelul a crescut inconjurat de sora si de
verisoarele lui si s-a jucat cu papusile sorei, dupa care a dorit si el cateva si i-am
cumparat. Daca vede un desen se identifica cu personajul feminin, de cele mai multe ori, pentru
ca, imi spune el, fetele au mai multa putere, magie si podoabe. De multe ori imi ia bluzele si
le poarta prin casa. Aseara mi-a spus la culcare ca nu intelege de ce Dumnezeu l-a facut baiat
si ca ar da orice sa fie fata. Ce trebuie sa fac ?
Sfatul psihologului
In contextul prezentat, comportamentul baiatului dumneavoastra ar trebui sa va ingrijoreze,
pentru ca poate fi vorba de o tulburare de identitate sexuala. In relatarea prezentata exista un
cumul de comportamente ce pot reprezenta indicatori importanti. Faptul ca se joaca cu papusile
nu este un lucru foarte neobisnuit pentru aceasta varsta, ci faptul ca se identifica cu personaje
feminine si isi doreste sa fie fata. Nu trebuie sa intrati in panica. Aceste comportamente pot fi
trecatoare, dar cu siguranta trebuie sa va adresati medicului pediatru si psihologului specialist.
De asemenea, trebuie sa cunoasteti ca in astfel de situatii pozitia si comportamentul fiecarui
parinte este determinant. Copilul va avea dificultati in asumarea propriului sex daca barbatul
familiei ( tata) nu-si asuma rolul potrivit.
Desenul persoanei la copii
Fetita mea are 4 ani si deseneaza oameni cu ochi mici, capul mare, iar gura e formata din
triunghiri mari adica dintii. Ce sfat imi puteti da?
Sfatul Psihologului
Desenul persoanei este un instrument psihologic foarte utilizat pentru evaluarea copiilor, insa
ca orice instrument psihologic, are valoare daca este administrat si interpretat intr-un context
bine definit si de catre un specialist. Interpretarea separata a unor elemente nu poate conduce la
o concluzie sau exprimarea unei sfat de specialitate. Totusi, putem sa va dam cateva informatii
cu caracter general: capul este sediu conceptiei despre sine, modul de relationare cu lumea
exterioara; ochii sunt indicatori ai afectiunii, dar si ai abilitatii de a face fata realitatii; gura
exprima in general starile emotionale, iar in cazul de fata, prin prezenta dintilor, se poate lua in
calcul agresivitatea. Pentru informatii complete si cu valoare diagnostica, sfatul nostru este sa
va adresati unui psiholog specializat.

Divortul si custodia copilului


Buna ziua. Am si eu o problema cu sotul, avem un minor de 1 ani si 2 luni, suntem in divort,
si bineinteles ca intre noi, pe parcursul divortului s-au intamplat multe. As vrea sa stiu daca
imi va putea lua copilul dupa ceea ce s-a intamplat intre noi si ma refer la problemele pe care
le-am avut in relatia sentimentala? Va multumesc!
Sfatul psihologului
Din punctul nostru de vedere, incredintarea custodiei unui copil se face avand in vedere
interesul suprem al copilului. In aceasta situatie, instanta de judecata va analiza toate
documentele si informatiile aduse de parti si va lua o decizie in functie de interesele copilului.
In luarea unei astfel de decizii, instanta poate solicita prezentarea unui raport de expertiza
psihologica a copilului, dar si a Dvs. ca parinti care sa cuprinda atat nivelul de dezvoltare psiho-
emotionala a copilului, cat si informatii privind calitatea Dvs. de a relationa optim in rolul de
parinte. Din acest punct de vedere, recomandam ca in aceasta perioada sa evitati, ca parinti,
tensiunile si sa va orientati asupra nevoilor emotionale ale copilului intrucat acesta trece printr-
o dificila, in care are nevoie de suportul Dvs.Va dorim o zi frumoasa!

Sotul si familia
Buna ziua! Momentan ma lupt cu niste probleme familiale , sunt niste divergente intre sotul
meu si parintii mei, el nu se intelege prea bine cu ei , iar eu sunt tot timpul la mijloc ma acuza
mereu ca eu impreuna cu ei vrem sa il distrugem pe el; cred ca este bolnav cu capul nu stiu ce
sa mai cred, am incercat de nenumarate ori sa vobesc cu el si sa ii explic ca nu este asa cum
crede el. Am ajuns la capatul puterilor , chiar nu mai stiu ce sa fac?! Va rog frumos daca ma
puteti ajuta sa imi dati un sfat, ce as putea sa fac in continuare sa reglementez lucrurile, sa pot
avea o viata linistita deoarece nu mai pot trai in acest stres . Va multumesc!
Sfatul psihologului
Orice relatie de familie pentru a se putea dezvolta armonios si pentru a rezista in timp are nevoie
de un echilibru. In mentinerea si realizarea acestuia, un rol cheie il are comunicarea directa,
sincera legata de propriile nevoi, dorinte si asteptari, dar si abordarea reala a situatiilor de viata
traite. Daca in situatia dumneavoastra partenerul pierde din vedere aceste aspecte, pot exista
cauze de natura emotionala sau functionale. De asemenea, in situatia descrisa nu trebuie
ignorata starea dumneavoastra emotionala si sentimentele pe care le traiti, in aceasta situatie cu
care va confruntati. Mentinerea acestei stari, poate slabi si afecta functionarea optima si
echilibrul interior. Sfatul nostru este sa discutati cu partenerul si solicitati un ajutor specializat
pentru a identifica sursa acestor probleme si a gasi solutii pe termen mediu si lung. In mod
sigur, fara o interventie, problemele nu se vor rezolva de la sine si vor continua sa se acutizeze.
Discutati deschis cu partenerul dumneavoastra despre aceste probleme si nevoia de a gasi solutii
impreuna.
Ma simt singura!
Am 19 ani, ma simt singura si ma tem de a incepe alte relatii cu o persoana de genul opus.
De trei ani incoace eu numai pot avea de relatii de iubire cu o persoana de genul opus. Nu stiu
ce se intimpla, dar eu nu ma pot intalni cu un baiat de 2-3 luni. La inceput merge foarte bine si
brusc se termina relatia. Va rog mult sa-mi dati un sfat sau sa-mi spuneti din ce cauza se
intimpla asta.
Sfatul Psihologului
Acest ma simt singura poate sa aiba o cauza emotionala profunda, ascunsa in experientele de
viata din trecutul tau. Singuratatea este o parte din viata noastra si fiecare dintre noi o simtim si
o traim in mod diferit, insa semnificatia pe care o dai tu, este cel mai important luncru. Atat
temerea ta de a incepe o relatie cu un partener, cat si mentinerea ei in timp, trebuie aprofundata
impreuna cu un psiholog specializat, pentru a vedea care este cauza si de ce se finalizeaza brusc
dupa cele 2-3 luni in care totul merge foarte bine. Unul dintre cele mai importante aspecte ale
unei relatii este comunicarea. Spunandu-i celeilalte persoane ce simti, ce vrei sau nu vrei sa
faci, indiferent daca este vorba de o activitate sociala sau un comportament intim, vei asigura
buna functionare a unei relatii. Sfatul nostru este sa apelezi la un psihoterapeut pentru a afla cat
mai multe, pentru a intelege toate comportamentele si motivatiile din spatele actiunilor tale,
inainte de a putea face orice fel de schimbare. In acest demers terapeutic de cunoastere si
dezvoltare, vei putea obtine toate raspunsurile de care ai nevoie. Mult succes

Am un baietel de 4 ani care de la o vreme manifesta un comportament violent. Cum


trebuie sa procedez?
Am un baietel de 4 ani care de la o vreme manifesta un comportament violent. Loveste si
vorbeste urat cand se enerveaza ca nu ii fac pe plac, dar loveste si fara a avea motiv ( de ex.
trece pe langa tine si iti da un pumn sau da cu capul in tine). Am incercat sa ii explic ca ceea
ce face ma raneste atat pe mine cat si pe ceilalti, l-am pedepsit in camera lui sau fara televizor
dar pare ca nu vrea sa inteleaga. De asemenea, nu vrea sa ma asculte mai ales cand face
anumite actiuni care ii pot provoca rani. Va rog sa ma ajutati cu un sfat, cum as putea sa il
dezvat de vorbitul urat si de lovituri. Specific ca in familia nostra nu exista agresiune intre
parinti si nici nu ne vorbim urat. Va multumesc!
Sfatul psihologului
In legatura cu solicitarea dumneavoastra, trebuie sa stiti faptul ca toti copiii manifesta
intr-o forma sau alta comportamente agresive, mai ales in anumite etape ale dezvoltarii
lor. Copiii invata agresivitatea, din primii ani de viata, de la parinti, persoanele apropiate
familiei, ceilati copii cu care interactioneaza, dar si din filme, desene animate sau carti cu
benzi desenate. Odata ce copilul a invatat un comportament agresiv si acesta functioneaza
si aduce beneficii, el devine un tipar comportamental. Acest tipar, va fi multiplicat atunci
cand copilul cauta atentia parintilor, se confrunta cu evenimente neplacute, frustrante
sau atunci cand observa si alte persoane actionand agresiv. De asemenea, copiii devin
frustrati atunci cand sunt obositi, suprastimulati sau cand se afla intr-un mediu nou, iar
in aceste situatii au tendinta de a-si pierde controlul si a maifesta astfel de coportamente.
Prezenta unui comportament agresiv la o varsta frageda, poate duce mai tarziu la aparitia
altor probleme. Toti copiii au nevoie de un anumit nivel de agresivitate, pentru a putea
reactiona adaptativ la anumite situatii din mediul inconjurator. Agresivitatea insa, devine
o problema care trebuie sa va preocupe atunci cand copilul ataca (loveste, musca) repetat
un alt copil sau adult.

Iata cateva sfaturi practice:


Evitati pedepsele fizice sau pedepsele aspre, punitive, in dezacord cu comportamentul
manifestat de copil. Daca parintele raspunde cu agresivitate, in situatiile frustrante,
tensionate, copilul va invatat si va urma acelasi model.
Monitorizati factori care declanseaza agresivitatea si modul in care copilul
reactioneaza. Ce situatie sau context, declanseaza raspunsul agresiv.
Discutati cu copilul dumneavoastra despre consecintele comportamentului agresiv.
Invatati copilul comportamentul adecvat in astfel de situatii, cum sa-si exprime
emotiile, atat cele pozitive dar si cele negative.
Acordati copilului atentie si afectiune. Toti copii au nevoie de aceste doua ingrediente
fundamentale pentru a stabili in viitor relatii interumane autentice si armonioase. In cazul
in care agresivitatea copilului isi mentine nivelul ridicat si continua in timp, discutati cu
medicul pediatru si cu pshiologul. Consilierea psihologica va poate oferi solutii si strategii
practice pentru a avea un stil parental cat mai functional si adaptat nevoilor copilului
dumneavoastra. De asemenea, este foarte util sa urmati programe de educatie parentala,
programe care va ofera informatii necesare pentru a va imbunatati abilitatile de parinte.

Sunt o persoana sensibila excesiv !


Doresc sa ma sfatuiti cum sa fac sa nu mai fiu o persoana sensibila excesiv, adica orice
discutie in contradictoriu cu sotul, sefii ma deprima rapid. Sunt permanent obosita, desi nu
muncesc foarte mult, sunt trista mai mereu fara motiv real, chiar imi dau seama ca nu am
motive, dar nu pot fi decat asa, zilnic ma doare ceva (cap, articulatii, coloana). Am o familie
frumoasa, sotul meu este un barbat corect, tandru, atent, copiii sunt sanatosi si draguti, nu
ridica probleme deosebite si totusi eu sunt asa cum am descris. Precizez situatia aceasta este
mai grava de cand am pierdut-o pe mama acum 2 ani, nu ma pot echilibra deloc, oricum si
inainte eram o fire pesimista. Probabil va trebui sa apelez la o consiliere psihologica prin
sedinte, nu on-line, dar totusi astept raspuns.
Sfatul psihologului
In situatia prezentata, primul lucru important este sa stabiliti daca aceste manifestari nu au si o
cauza somatica si in acest sens este foarte util sa consultati un medic.De asemenea, trebuie sa
cunoasteti faptul ca sentimentele si starile emotionale descries (sensibilitate excesiva, oboseala,
tristete , dureri somatice, etc) sunt de cele mai multe ori rezultatul unei tulburari de natura
psihologica (un conflict interior, o suprasolicitare psihica, o schimbare in viata personala sau
profesionala etc). Pierderea pe care ati suferit-o poate fi o cauza si un factor important in
mentinerea acestor probleme, dar in cele mai multe cazuri perioada normal de doliu, pe care
orice persoana care a pierdut pe cineva drag o traverseaza nu trebuie sa depaseasca 1 an de zile.
Sfatul nostru este sa apelati cu incredere la ajutorul unui psiholog specializat. Problema despre
care ne vorbiti, va afecteaza atat pe dumneavoastra, cat si pe cei apropiati, intreaga familie.
Mentinerea acestor stari, pot slabi si afecta functionarea optima si echilibrul interior, pe termen
mediu si lung.Solutia este sa gasiti impreuna cu cei dragi, cu ajutorul specialistilor raspunsuri
si solutii la aceste probleme. Este important sa priviti cu incredere in viitor.

Despre performantele scolare


Buna ziua! Am si eu cateva intrebari. De ce uneori elevii care au cunostinte bogate la o
disciplina de studiu nu pot rezolva sarcini scolare simple? De ce pentru un elev nota 7 este o
performanta, iar pentru altul un esec? De ce unii psihologi sustin ca emotiile dezorganizeaza
conduita, iar altii sustin contrariul? Va multumesc pentru timpul acordat.
Sfatul Psihologului
In legatura cu solicitarea Dvs., dorim sa mentionam faptul ca de cele mai multe ori, in cazul
elevilor cu o dezvoltare psihica normala, performantele de ordin scolar se datoreaza, in primul
rand, interesului si implicarii acestora in sarcinile / activitatile didactice. Este foarte posibil ca
un elev, de exemplu, cu un nivel de inteligenta foarte ridicat sa nu rezolve anumite sarcini
scolare simple intrucat sarcina respectiva sa nu rezoneze afectiv / motivational cu interesele
personale. De aici si contradictiile si dezorientarea cadrelor didactice in ceea ce priveste
predictiile cu privire la dezvoltarea sociala si profesionala a respectivilor elevi. In ceea ce
priveste sistemul de notare si modul in care elevii se raporteaza in mod diferentiat fata de
anumite etaloane, aceasta tine de nivelul de aspiratie al fiecaruia. Unii tintesc sus si astfel, nota
7 reprezinta un calificativ slab, in timp ce altii se multumesc cu putin sau au resurse limitate si
atunci nota 7 va reprezenta un calificativ satisfacator.
In legatura cu caracterul emotiilor, trebuie mentionat faptul ca abordarea contradictorie este
cauzata de confuzia pe care emotia insasi o genereaza. Putini sunt cei care stiu sa opereze cu
emotiile si tocmai de aceea acestea capata un caracter peiorativ. Gandurile si comportamentele
sunt mult mai usor de evaluat sau de controlat, in raport cu emotia, care este mult mai greu de
gestionat. Atata vreme cat stim cum sa ne gestionam emotiile si cum sa actionam sub efectul
acestora, ele capata un caracter pozitiv, dand sens vietii noastre. In caz contrar, atunci cand
acestea sunt prea puternice si nu avem mecanismele necesare la indemana pentru a ne adapta
contextului, ele vor genera situatii de esec, confuzie si disconfort. Asadar, caracterul pozitiv
sau negativ al emotiilor este dat de capacitatea fiecaruia de a adapta impactului pe care acestea
il au asupra vietii noastre.
Hipnoterapia poate vindeca o trauma psihica?
Ma bucur ca am gasit aceasta pagina si cu aceasta ocazie as dori sa va intreb daca o lunga
suferinta psihica, datorita traumei din copilarie/adolescenta poate fi vindecata mai degraba
prin hipnoterapie? Neincrederea, tristetea adanca si altele mi-au distrus personalitatea. Exist
doar, nu traiesc in adevaratul sens al cuvantului.
Sfatul psihologului
Hipnoterapia este un instrument important atunci cand vorbim de trauma si de interventia
terapeutica in astfel de situatii. Hipnoza este un catalizator care activeaza procese cognitive si
emotionale producand modificari pozitive ale comportamentului manifest. Prin intermediul
regresiei de varsta, se pot aduce la suprafata constienta, emotiile care stau la baza suferintei
prezente. In transa hipnotica se produc restructurari, resemnificari ale evenimentelor trecute
care au produs suferinta, adultul fiind liber sa inteleaga si sa aleaga modul in care se va plasa
in viitor fata de acele evenimente trecute. Din aceasta perspectiva si din experienta profesionala,
sfatul nostru este sa urmati un astfel de program terapeutic pentru a identifica si depasi toate
obstacole interne si pentru a atinge o starea de echilibru..

Cum pot proceda parintii in astfel de situatii?


Am o nepoata in clasa a III-a care, se pare ca acum cateva zile ar fi avut acces prin cadrul
internet la cateva scene porno. Ca urmare a suferit un soc si sunt trei nopti de cand nu mai
poate inchide ochii, are nevoie de calmante, a devenit retrasa cu cei din jur. Cum pot proceda
parintii sai in acest caz pentru a o scoate din acea stare?
Sfatul Psihologului
Este stiut faptul ca in dezvoltarea normal a copiilor, sexualitatea se manifesta timpuriu si exista
din partea copilului un interes crescut pentru aceasta tema. Copilul doreste sa stranga informatii
pentru a intelege acest mister si isi construieste teorii explicative diverse, in functie de etapa de
varsta si mediul educational in care traieste. In cazul de fata, vizionarea filmului a a avut un
impact puternic atat prin expunerea directa, cat si prin continutul manifest al scenelor derulate.
Un astfel de eveniment poate avea un efect emotional traumatizant si poate influenta negativ
dezvoltarea normala si creste vulnerabilitatea copilului. Teoretic exista doua pericole care pot
aparea in astfel de situatii: fie crestere interesului copilului pentru comportamentul sexual
(hipersexualizare), fie respingerea, evitarea acestui comportament si asocierea lui cu emotii
negative puternice: teama , frica, anxietate. Ambele situatii pot produce efecte negative mai
tarziu in construirea unei imagini de sine pozitive, dar si in dezvoltarea unei relatii de cuplu
armonioase.

Iata cateva sfaturi:

evitati culpabilizarea sau orice forma de pedeapsa pentru acest eveniment


discutati deschis, calm, cu caldura, despre acest eveniment oferind informatii si explicatii,
potrivite varstei sale; educatia sexuala este un lucru foarte important pentru viitorul adult,
iar primele informatii trebuie oferite de parintii (in cazul de fata de mama)
normalizati cat mai mult comportamentul Dvs. in raport cu acest eveniment, pentru a nu
accentua emotiile negative ale copilului
nu administrati calamante sau alta medicamente fara a consulta medicul
monitorizati discret evolutia copilului, iar daca nu se produc rapid schimbari, consultati de
urgenta un psiholog.
Cum trebuie sa explic copilului meu ca a fost adoptat?
As dori sa stiu daca aveti specialitatea in vederea unei sedinte psihologice privind explicarea
copiilor adoptati de ce nu sunt cu parintii biologici. Am o fetita de 3 ani adoptata si doresc sa
ii spun cat mai devreme. Ma intereseaza sa pregatim fetita noastra pentru acest subiect delicat
din viata ei. Va multumesc anticipat pentru raspuns.
Sfatul psihologului
Nu exista o specializare legata de aceasta solicitare. Specializarea ceruta in astfel de situatii,
tine de psihologia infantila si consilierea psihologica in general. Exista in literature de
specialitate doua puncte de vedere usor diferite. O parte din specialisti sfatuiesc parintii sa
vorbeasca cu copilul cat mai repede posibil (in intervalul 2/4 ani), altii sustin ca momentul ideal
ar fi in perioada 6/8 ani, cand copilul are posibilitatea sa inteleaga mai bine, fiind din punct de
vedere intelectual si emotional pregatit. In mod sigur insa, a astepta pana la la adolescenta
pentru a discuta despre aceasta situatie nu este recomandat. Din punct de vedere al dezvoltarii
insa, trebuie sa stim ca incepand cu varsta de 4 ani, copiii incep sa puna intrebari despre nasterea
lor, despre proveninta lor si este important sa primeasca raspunsuri adecvate atat din punct de
vedere al intelegerii, cat mai ales din punct de vedere emotional.

Prietenul meu este o fire agresiva si impulsiva. Cum ar trebui sa procedez?


Am 35 de ani si am o relatie de 5 ani. Prietenul meu este o fire impulsiva si agresiva in ultimul
timp. A mai manifestat in trecut porniri violente si mentionez ca bautura nu are nici o legatura,
insa ultima le-a intrecut pe toate. Locuim impreuna, este o fire placuta ca persoana, sociabil si
comunicativ, cu un temperament vulcanic de cele mai multe ori. Eu ma consider o persoana
echilibrata, calculata si pozitiva in gandire si atitudine. Cam de 2 ori pe an apar aceste situatii
tensionate intre noi care din punctul meu de vedere din ce am constatat apar in momentul in
care ii reprosez ceva, il contrazic, nu reactionez asa cum se asteapta el s-o fac si-mi sustin pct
de vedere. Devine agresiv si violent, recent am scos si un certificat medico legal. As vrea sa
inteleg ce anume declanseaza aceste reactii la el, pt ca am incercat sa nu-l provoc si parca e
mai rau si mai pornit, am incercat si sa-i raspund cu aceeasi moneda si e singura modalitate
prin care a cedat si s-a potolit. As vrea un sfat de la dvs daca este posibil, despre cum ar trebui
sa procedez, cum sa ajung sa pot discuta normal si civilizat si rational cu el, cum as putea locui
sub acelasi acoperis cu astfel de persoana?
Sfatul psihologului
Agresivitatea este o forma de expresie, o modalitatea de comunicare emotionala. Fiecare
gaseste un raspuns comportamental si afectiv diferit cand trebuie sa faca fata unor situatii
tensionate sau frustrante. Modul in care raspundem unor astfel de situatii, isi are originea in
modelul familial si educational primit. Daca copilul a trait intr-un context in care agresivitatea,
violenta fizica, au fost un mod de comunicare si rezolvare a problemelor, adultul va reactiona
asemanator. In pus, agresivitatea poate fi perceputa si ca o forma de atentie si de exprimare a
afectiunea in cadrul unei relatii.Din punctual nostru de vedere, in contextul relatiei adulte, fata
de comportamentele agresive ar trebui sa existe o tolerate zero. Din pacate, cand vorbim de
partea emotionala, argumentele rationale nu produc schimbarea pe care noi o dorim. Sfatul
nostru este sa discutati deschis cu prietenul dumneavoastra si sa-l ajutati sa constientizeze faptul
ca comportamentul agresiv nu este o solutie. Exista programe terapeutice de interventie, care
ofera solutii viabile privin controlul acestor stari emotionale.

Am o stare permanenta de neliniste!


De cateva luni ma confrunt cu o stare permanenta de neliniste, de parca ceva mi s-ar
intampla, recent am avut si cosmaruri. Nu stiu ce sa fac sa ies din starea asta. Nu mai pot sa
adorm seara decat foarte greu si mereu cu o sursa de lumina sau muzica. Astept un raspuns.
Multumesc.
Sfatul psihologului
Legat de solicitarea dumneavoastra, este foarte important sa constientizati faptul ca simptomele
pe care le descrieti (neliniste, teama, cosmaruri, dificultati la adormire) sunt cauzate in cele mai
multe cazuri de o suprasolicitare psihica. Cauza acestei suprasolicitari, poate fi un conflict
interior sau o schimbare in viata personala sau profesionala.
Din aceasta perspective, sfatul nostru este sa urmati un program de interventie psihoterapeutica,
pentru a identifica si depasi aceste obstacole interioare. Psihoterapeutul va ajuta sa identificati
ingrijorarile si sa vedeti lucrurile intr-o lumina mai realista, adaptata situatiilor din prezent.

Am o mare problema, sunt foarte dependenta de prietenul meu !


Buna ziua! Am urmarit raspunsurile date pe site-ul dumneavoastra si ma gandeam ca ma
puteti ajuta si pe mine! Am o mare problema, sunt foarte dependenta de prietenul meu si imi
doresc sa stea tot timpul cu mine, nu suport sa il vad langa altcineva,iar daca face chiar si un
lucru minor pentru alti ne certam o zi, doua. Certuri foarte urate! Sunt foarte geloase si nu imi
place sa rasfete pe cineva mai mult decat mine ,ma deranjeaza absolut tot ce face si nu are
legatura cu persoana mea! As dori sa ma schimb si sa fiu mai delasatoare, sa ii dau putina
libertate. Credeti ca ma puteti ajuta cu un sfat cum as putea face acest lucru? Multumesc!
Sfatul psihologului
Avand in vedere cele relatate de dumneavoastra, exista mai multe perspective de abordare a
problemei. In general, gelozia spune foarte multe lucruri despre modul in care relatia de cuplu
este perceputa. Pe de o parte va doriti foarte mult relatia cu prietenul, iubirea lui, iar pe de alta
parte, nu aveti incredere in el si va simtiti nesigura in relatie. Prin gelozie incercati sa-l
controlati pe partener. Exista persoane care au fost inselate in relatia de cuplu si acest lucru i-
a facut sa piarda increderea in celalalt, considerand ca, daca acest lucru s-a intamplat in trecut,
se va intampla si in viitor.

Din aceasta perspectiva, iata cateva sfaturi care va pot ajuta sa imbunatatiti relatia de cuplu:

Constintizeaza ca o parte a problemei se afla si la tine, iar modul tau de comportament


influenteaza relatia intr-o directie pe care tu nu o doresti.
Invata sa te accepti si sa te pretuiesti pe tine insuti!
Nu reactiona impulsiv. Gelozia este, de cele mai multe ori, o reactie la ceea ce ne imaginam
ca ar putea fi si are mai multa legatura cu relatiile din trecutul nostru decat cu prezentul.
Mult succes!

Am avut cateva tentative de suicid!


Am avut cateva tentative de suicid insa nu am avut curaj sa merg pana la capat!Vreau doar
sa mi spuna cineva cum sa fac sa ma impac cu ideea ca maine va fi la fel, adica voi trai aceeasi
viata pe care o detest. Momentan sunt foarte vulnerabila. Sotul meu cu care oricum nu ma
inteleg a plecat sofer in Danemarca, copilul meu a trecut in clasa I, iar eu am facut o colica
renala de toata frumusetea! Acestea sunt problemele mele actuale, cele mai vechi sunt
problemele adevarate! Nu stiu nici macar eu ce raspuns astept! Darmultumesc!
Sfatul psihologului
Sfatul nostru este sa apelati cu incredere la ajutorul unui specialist. Problema despre care ne
vorbiti, va afecteaza atat pe dumneavoastra, cat si pe cei apropiati, intreaga familie.
Solutia nu este sa va impacati cu ideea ca maine va fi la fel, ca viata pe care o traiti o detestati,
ci sa gasiti impreuna cu cei dragi, cu ajutorul specialistilor raspunsuri si solutii la aceste
probleme. Exista in viata fiecarui om, momente de tristete, neputinta si revolta, dar in mod sigur
aceste momente grele pot fi depasite. Este important sa nu renuntati la speranta si sa priviti cu
incredere in viitor. Ziua de maine poate aduce noi oportunitati si lucrurile care le vedeti acum
in alb si negru, vor capata maine alte perspective si multa culoare.

S-ar putea sa iubesc doi barbati in acelasi timp !?


Am nevoie de un sfat. Pe scurt, este vorba de o relatie de 5 ani neincheiata si o alta relatie
de cateva luni cu o alta persoana. S-ar putea sa iubesc doi barbati in acelasi timp, e adevarat
poate pe unul mai mult si pe celalalt mai putin. Am insomnii si plang foarte mult de cateva
satpamani. Oboseala si depresia incep sa isi spuna cuvantul. Vreau sa iau o decizie si sa raman
cu unul dintre ei pentru totdeauana linistita si impacata cu mine insumi. Sunt foarte stresata,
deprimata, disperata sa gasesc o solutie in acest sens. Dar nu stiu cum, cand si mi-e teama sa
iau vreo decizie gresita.
Sfatul psihologului
Va aflati in fata unei situatii de alegere, iar orice alegere aduce cu sine un consum energetic si
emotional major. Decizia, in general, implica doua componente: una rationala si alta
emotionala. Fiind vorba de implicarea intr-o relatie de natura emotionala, este simplu de inteles
ca decizia, in cazul de fata, se axeaza in principal pe elemente de natura emotionala. Or in aceste
situatii decizia, este mult ingreunata de consecintele in plan afectiv emotional ale alegerii
facute. Desi de cele mai multe ori suntem tentati sa cantarim alegerile noastre, stabilind la nivel
rational consecintele alegerilor, sub forma de pierderi si beneficii, va recomandam sa nu treceti
emotia prin fitrul ratiunii, sa nu o rationalizati. Ori de cate ori va veti orienta asupra alegerii
unuia dinte parteneri in detrimentrul celuilalt, veti avea tendinta de a va reintoarce asupa
deciziei, orientandu-va asupra eventualelor pierderi pe care le va produce alegerea facuta.

Orientati-va asupra beneficiilor emotionale si faceti abstractie de faptul ca orice alegere implica
anumite compromisuri, evaluate sub forma pierderii altor beneficii. Trebuie sa evaluati
alternativele alegerii si sa actionati. Procesul decizional implica finalizarea prin declansarea
unei actiuni, favorabile deciziei stabilite!Decizia trebuie sa va apartina in totalitate si sa fie in
acord cu nevoile si asteptarile personale. Daca ati ajuns in situatia de a fi pusa in fata unei
alegeri de genul celei descrise de Dvs, dupa o perioada de cinci ani alaturi de un partener, se
presupune ca ceva nu a functionat in acea relatie. Asigurati-va ca ati facut tot ce se putea face
pentru a repara lucrurile si abia apoi orientati-va asupra altor perspective! Asadar.simtiti,
alegeti si actionati!

Cum as putea scapa de timiditate?


Numele meu este Alexandra si am 21 de ani. Va scriu deoarece vreau sa va cer niste sfaturi
cum as putea sa scap de timiditate si sa ma simt mai bine intr-un colectiv. Acum sunt la
facultate, dar pana acum la liceu nu am avut prieteni, eram genul care statea singura in banca.
Acum mi-am facut un grup de prieteni si nu stiu cum sa ma port, sunt zile cand imi vine sa
plang cand vad ca ei gasesc subiecte de discutie iar eu tac si stau muta pentru ca nu stiu ce as
putea zice. Pe de alta parte, cum as putea fi o fire mai deschisa?
Sfatul psihologului
Fiecare din noi are o teama mai mica sau mai mare atunci cand stabileste relatii noi in plan
social sau cand trebuie sa se integreze intr-un colectiv. Timiditatea insa, este o emotie intensa
care in anumite situatii, ne impiedica sa stabilim relatii optime, de succes cu oamenii din jurul
nostru. Ne este teama sa deschidem o discutie, pentru ca ne gandim la respingere, la posibilitatea
de a fi judecati de ceilalti. De asemenea, suntem foarte critici cu noi insine si stabilim standarde
inalte de performanta. Anumite temeri sunt invatate social, iar altele provin din experientele
noastre anterioare, experiente stresante sau psihotraumatizante. Daca nu gasim o cale sa
depasim aceste obstacole interne, blocajele vor aparea in toate situatiile ulterioare. Timiditatea,
dificultatea de a ne exprima emotiile si trairile in relatie cu ceilalti oameni, pe termen mediu si
lung poate avea ca efect singuratatea, izolarea si in final multa suferinta. Din aceasta perspectiva
si din experienta profesionala, sfatul nostru este sa urmezi un program de optimizare si
dezvoltare personala, pentru a identifica si depasi toate aceste obstacole interne.

Am o problema?
Am tatal internat in spital cu depresie anxioasa, iar mama si sora plecate in Italia. Am
momente foarte dese, adica in fiecare zi, in care am o stare foarte proasta, sunt pesimista imi
vine doar sa plang intruna. Nu ma pot opri din plans, plang cate doua ore in sir. Iubitul meu
nu poate sa-mi zica nimic pentru ca devin foarte nervoasa din orice ma enervez si reactionez
urat, plang il lovesc ii adresez cuvine grele, nu stiu ce este cu mine, nu ma pot controla. Am o
problema?
Sfatul psihologului
In ceea ce priveste situatia descrisa de Dvs, putem sa observam ca exista elemente care
caracterizeaza starile depresive (stare generala proasta, tristete, iritabilitate, pesimism). In acest
caz, este foarte important sa consultati un medic pentru ca in spatele acestor emotii si
comportamente, se pot afla inclusiv cauze de natura medicala. Daca starile nu au cauza somatica
ci sunt de natura psihologica, va recomadam sa urmati un program terapeutic care sa contribuie
la ameliorarea starii Dvs. Psihoterapia va reduce aceste stari si va invata cum sa impiedicati pe
viitor reinstalarea acestora.

Comportamentul parental in ceea ce priveste emotiile copiilor


Am un baietel de 10 ani si este in clasa a 3 a. Este un copil agresiv si nu asculta de nimeni.Nu
stiu ce sa mai fac, poate dumneavoastra imi spuneti ce pot face.
Sfatul psihologului
Agresivitatea la copii reprezinta principalul indicator al unor stari interioare conflictuale. Din
acest motiv este foarte important sa descoperiti care este sursa reala a acestui conflict. Prin
comportamentul sau copilul va semnaleaza un conflict, o nemultumire, o tensiune interioara,
pe care nu o poate verbaliza altfel. In prima faza, este important sa identificati acea sursa de
conflict si apoi sa interveniti prin procesul educational. In astfel de situatii, faza de evaluare
este foarte importanta pentru ca ofera un punct de plecare in stabilirea celorlalte coordonate din
relatia cu copilul.
De ce ma tot indragostesc de oameni nepotriviti?
Am o problema: Inca de cand eram copil, ma indragostesc de cei mai nepotriviti barbati. Eu
vin dintr-o familie buna dar imi gasesc fericirea alaturi de tot felul de golani, infractori si stiu
ca nu e bine. Mai ales ca fericirea mea tine foarte putin timp, pentru ca nu am nimic in comun
cu ei. Mama spune ca am atractia asta din cauza tatalui meu, care din pacate nu a fost un
exemplu pentru societate. Tot mama spune ca am nevoie de un psiholog. Chiar am? Chiar pot
alunga aceste sentimente?
Sfatul psihologului
Buna ziua,
Exista un mod personal in care fiecare din noi face o alegere, in functie de experienta noastra
anterioara, de toate evenimentele vietii prin care am trecut. Asa ne alegem prietenii, profesia,
si bineinteles partenerul, alturi de care vrem sa formam un cuplu.
Sunt foarte multe studii care arata faptul ca, modele din familie sunt foarte importante, in modul
in care noi vom percepe partenerul de viata.
Daca modelul tatalui este unul autoritar,dominator, agresiv, copilul (fata) va proiecta acest lucru
si in relatia lui de cuplu, pentru a-si satisface astfel, nevoia infatila de ajutor si iubire.
Ar fi foarte utila o discutie cu un psiholog, pentru a clarifica toate aceste aspecte.
Este important sa intelegi acest mod alt tau de a fi si sa gasesti noi modalitati de a te autodefini.

Cosmarurile
Copilul meu are patru ani si trei luni. In ultima vreme viseaza foarte urat, se trezeste noaptea
plangand. Atunci cand il intreb ce a visat, ba imi spune ca nu isi mai aminteste, ba imi spune
ca il alerga un monstru. Nu inteleg de unde apar aceste cosmaruri. Sunt foarte selectiva cu
desenele la care se uita. Mi-e mila de el cand il vad ca plange asa, il vad ca se teme de ceva.
Nu stiu nici cum sa reactionez si nici ce sa fac. Va rog sa ma ajutati.
Sfatul psihologului
Visele, atat la copii cat si la adulti , sunt expresii simbolice, metaforice ale inconstientului.
Incepand cu varsta de 3 ani, cosmaruriile, visele urate, apar la orice copil.
Majoritatea copiilor viseaza monstri, balauri, personaje din desene animate sau din povestile
citite de parinti. Toate aceste lucruri, coreleaza cu intamplarile de peste zi, inconstientul
copilului fiind astfel stimulat.
Se poate intampla ca un anumit vis urat sa se repete in fiecare seara, si astfel copilul nu va mai
vrea sa mearga la culcare, sau sa doarma singur, pentru ca ii va fi teama ca va avea din nou acel
vis. Daca nu se va odihni corespunzator intreaga lui activitate din ziua urmatoare va fi afectata
Din acest motiv este important ca parintii sa observe acest lucru si sa incerce sa analizeze
activitatea micutului de peste zi pentru a incerca sa identifice cazua. De asemenea, este
important de stiut, ca fiecare varsta a copilului aduce transformari fizice si psihologice si din
acest motiv, ar fi foarte util sfatul uni specialist.

Relatia parinti copii


Am o problema cu baiatul meu de 14 ani. In general este un copil bun, nu pot sa ma plang,
are rezultate bune la scoala, insa nu vrea sa isi faca curat in camera. Nici pe mine nu ma lasa
sa ii fac. Imi spune ca este spatiul lui privat si ca nu am voie sa intru. Suntem foarte buni
prieteni pana cand ajung la subiectul ce a facut la scoala si cand o sa isi faca ordine in camera.
Cum sa comunic cu el sa inteleaga?
Sfatul psihologului
Adolescenta este o perioada plina de provocari, de tensiuni si probleme, atat pentru parinti cat
si pentru adolescenti.
Baiatul dumnevoastra incepe o noua etapa a dezvoltarii personale, o etapa plina de schimbari
profunde, semnificative si doreste sa va atraga atentia asupra acestui fapt printr-un anumit
comportament. Adolescentul incepe astfel sa-si renegocieze locul si statutul in cadrul familiei
si in consecinta, pune sub semnul intrebarii autoritatea parintilor, normele, regulile existente si
acceptate pana la acest moment.
Tanarul de 14 ani, va trebui sa-si gaseasca un drum propriu in aceasta lume noua, lumea
adultilor, iar aceasta provocare pune o presiune psihologica imensa asupra lui si asupra celor
din jur.
Nevoia de independenta si autonomie, nevoia de a-si dezvolta abilitatile sociale, ocupa un loc
central in sistemul lui de referinta.
Dumneavoastra ca si parinte, trebuie sa creati si sa mentineti un context favorabil dezvoltarii.
Este ca si cum baiatul ar invata pentru a doua oara sa faca primii pasi intr-un univers mult mai
complex si competitiv. Pentru a reusi acest lucru, el are nevoie de respect, intelegere, de suport
si ajutor. Dezordinea, neimplicarea in activitatiile curente, obisnuite ale familiei, nevoia de
intimitate, sunt comportamente frecvente, normale in aceasta etapa a vietii. Ceea ce trebuie sa
faca parintele este sa se adapteze la acest nou context, pentru ca altfel, relatia parinte
adolescent nu se va imbunanati si nu se va dezvolta corespunzator.
Tensiuniile se vor mentine, iar toate aceste acumulari vor detemina comportamente mult mai
radicale, mai negative. Cu totii stim ca cicatriciile care raman la aceasta varsta, isi vor spune
cuvantul mai tarziu, in relatia cu ceilalti oameni, in relatiile profesionale, in relatia de cuplu,
precum si in alte relatii ale viitorului adult.
Dezvoltati aspectele pozitive in relatia cu baiatul, aspecte pe care le-ati castigat dj, manifestati
intelegere si respect.
Incurajati-l in a lua propriile decizii, chiar daca nu sunt intodeauna cele mai bune, pentru ca
astfel, va deveni responsabil pentru acestea, isi va castiga increderea si stima de sine, atat de
necesare oricarui adult.

Am inceput sa-mi urasc corpul


Poate ma puteti ajuta cu urmatoarea problema.Nu am vorbit niciodata cu nimeni si mi-e
putin jena. Am de cativa ani o boala de piele numita vitiligo care se manifesta prin aparitia
petelor albe pe corp. La mine, singura zona afectata de vitiligo este zona genitala. Din aceasta
cauza am inceput sa-mi urasc corpul. Imi este tare greu sa ma aproprii de vreun baiat, imi este
greu sa incep o relatie din cauza aceasta, dar de cateva luni, in viata mea a aparut un baiat cu
care ma inteleg foarte bine, ma iubeste si ma respecta, dar el nu stie despre boala mea, nu stiu
cum as putea sa-i spun, mi-e foarte jena si frica sa nu ma respinga, mi-e frica sa nu-l
dezamagesc. Nu stiu cum as putea incepe discutia despre vitiligo si cum sa ii spun despre asta.
Mi-e frica de reactiile lui. Va rog,am mare nevoie de un sfat.
Multumesc mult!
Sfatul psihologului
Dorim sa va multumim pentru interesul acordat si increderea de a discuta cu noi despre
problema dumneavoastra.
Orice relatie de cuplu, pentru a se putea dezvolta armonios si a rezista in timp, are nevoie de
cateva ingrediente de baza: atractia fizica, respectul reciproc si increderea in partener.In cadrul
relatiei, fiecare partener vine cu anumite asteptari si experiente personale anterioare si din acesta
perspectiva, foarte importanta este comunicarea directa, sincera, legata de propriile nevoi si
dorinte, dar si lucrurile care ar trebui stiute si lamurite inca de la inceput.
Saftul nostru este sa discutati deschis cu partenerul dumneavoastra.
Este important sa alegeti un moment potrivit. Incepeti prin a va exprima sentimentele pozitive
si dorinta de a continua relatia inceputa. Alegeti cu atentie cuvintele si descrieti problema. Nu
lasati aceste lucrurile nelamurite. Mai devreme sau mai tarziu ele vor fi descoperite si se vor
naste resentimente din partea partenerului.
Daca partenerul nu va accepta asa cum sunteti dumnevoastra, si problema in cauza inseamna
sfarsitul relatiei, nu ati pierdut nimic, ci ati castigat ! Daca nu existe sentimente profunde si
dorinta de a-l intelege si accepta pe celalalt, asa cum este el, inseamna ca relatia oricum nu ar
fi functionat. Si nu in ultimul rand, plecand de la experienta noastra profesionala, am dori sa va
facem o recomandare: este foarte important sa va ganditi in perspectiva, in a incepe un demers
de cunoastere si dezvoltare personala. Exista in descrierea dumneavoastra, anumite aspecte pe
care trebuie sa le depasiti, singura sau cu ajutorul psihologului (Imi urasc corpul, frica de
respingere ). Este important sa va aplecati asupra acestor aspecte si sa lucrati cu ele, pentru ca
in timp aceste lucruri va pot impiedica sa fiti fericita si implinita cu viata dumneavoastra.
Numai bine!

Relatia de culplu vs. Relatia cu parintii


Ma numesc Daniela si am 31 de ani, iar relatia dintre mine si sotul meu s-a racit si distantat
foarte tare din cauza conflictului meu cu mama lui. Din punctul lui de vedere mama lui are
mereu dreptate si mereu este de parte ei. Acest lucru ma face sa ma indepartez foarte mult de
el. Ce pot face? Va multumesc!
Sfatul psihologului
Buna ziua,

Dorim sa va multumim pentru interesul si increderea acordata in a discuta cu noi.


Orice relatie de cuplu pentru a se putea dezvolta armonios si a rezista in timp are nevoie de
cateva ingrediente de baza: atractia fizica, respectul reciproc si increderea in partener. In cadrul
relatiei, fiecare partener vine cu anumite asteptari si experiente personale si mai ales cu bagajul
relational anterior in care un loc important il ocupa relatia cu parintii. Din aceasta perspectiva,
foarte importanta este comunicarea directa, sincera, legata de propriile nevoi si dorinte, dar si
lucrurile care ar trebui stiute si lamurite inca de la inceput: astepatrile partenerului privind
conduita de cuplu si care va fi relatia cu familia primara si gradul de independenta fata de
aceasta. Saftul nostru este sa discutati deschis cu partenerul dumneavoastra. Conflictul cu mama
soacra, nu face decat sa adanceasca lipsa de comunicare directa si sa raceasca atmosfera din
cuplu.
Este important sa alegeti un moment potrivit. Incepeti prin a va exprima sentimentele pozitive
si dorinta de a contiunua relatia inceputa. Alegeti cu atentie cuvintele si descrieti problema si
punctul dumneavoastra de vedere.
Nu lasati aceste lucruri nelamurite, pentru ca genereaza resentimente intre parteneri. Mai
devreme sau mai tarziu lucrurile trebuie lamurite si in acest sens este important sa gasiti o
solutie, in care ambii parteneri sa aiba de castigat pe termen lung. Daca partenerul nu va accepta
punctul dvs. de vedere, insemna ca problema in cauza va persista in timp, iar consecintele nu
pot fi decat negative. Va veti simti singura, izolata si neinteleasa in relatia de cuplu. Este
important sa rezolvati aceasta stare conflictuala pentru ca in timp, aceste lucruri va pot
impiedica sa fiti fericita si implinita cu viata dumneavoastra. In perspectiva, puteti lua in calcul
si consilierea psihologica de cuplu, care va poate ajuta foarte mult in a depasi aceste obstacole.
Numai bine!

Educatia copiilor
Am un baietel de 2ani si 8 luni si de citeva luni se loveste cu manutele in cap si fata. Am
incercat orce sa-i distrag atentiasa vorbesc cu el mai serios ..am ridicat si vocea dar fara
schimbari. Are acest comportament cand nu i se permite ceva si chiar atunci cand este laudat.
Problema este ca are viciu cardiac de la nastere, are cateva interventii chirurgicale si a ramas
in urma cu statura si e cam slabut. La varsta lui inca nu merge singur, merge doar de manuta
foarte rar, cand ramane cu cineva strain. In permanenta, impreuna cu sotul i-am fost alaturi.
Se teme de sunete prea puternice, de exemplu: aspirator, mixer de bucataire. Spuneti-mi va rog
ce sa facem? Cum ar fi corect sa procedam in acest caz? Si inca ceva: va rog frumos si un sfat
pentru noi. De cand s-a nascut baiatul eu cu sotul suntem foate agitati, tot ce facem facem din
fuga, mancam in fuga, cateodata nu simt nici gustul mancarii. Acordam toata atentia baiatului,
ne certam din nimic. Va rog frumos sa ne dati un sfat, cum sa facem sa educam copilul eficient.
Multumesc mult!
Sfatul psihologului
Buna ziua,
Dorim sa va multumim pentru increderea si interesul acordat de a discuta cu noi despre
problema dumneavoastra.
Sunt mai multe aspecte care pot fi abordate in situatia descrisa:
Comportamentul fiului dumneavoastra poate fi interpretat ca o forma de comunicare, o
modalitate prin care doreste sa va atraga atentia, prin care va solicita prezenta si afectiunea.
Ingrijorarea si atentia sportita din partea dumneavoastra are ca efect intarirea comportamentului
nedorit si perpetuarea lui. Ce trebuie sa faceti este sa intrerupeti gratificarea acestui
comportament si astfel el se va stinge treptat. Nu-i mai acordati atentie, monitorizati-l indirect,
de la distanta. Nu va mai manifestati ingrijorarea si teama direct, in prezenta lui.
Nu ridicati vocea. Nu va manifestati intr-o maniera care poate fi interpretata de copil ca fiind
un comportament agresiv. Acesta interpretare ii sporeste anxietatea, frica si neincrederea in el.
Interventiile de care ati vorbit, spitalizarea, se pot constitui in experiente traumatizante si de
aceea are nevoie de suportul dumneavoastra si al sotului. Comunicati calm, pe un ton linistitor,
incurajati-l, oferiti-i suport, dar cresteti si autonomia si independenta.
Daca lucrurile raman in acelasi context si comportamentul se mentine, este nevoie de evaluare
din partea unui specialist.
Problemele legate de statura, greutate, necesita o abordare din partea unui medic pediatru.
Legat de educatia parentala si de modelul cel mai potrivit pe care trebuie sa-l urmati in cresterea
si dezvoltarea copilului dumneavoastra, va recomandam percurgerea unor sedinte de consiliere
psihologica de familie, pe care le ofera si cabinetul nostru.
Va dorim mult succes!

Comportamentul parental in ceea ce priveste emotiile copiilor


De ceva vreme (cam 3-4 saptamani), fetita mea de 3 ani si 5 luni se sperie nu stiu de ce sau
de cine si nu sta singura in camera. Inainte o lasam singura in camera la desene si mai intram
din cand in cand in camera sa vad ce mai face si nu aveam surprize. Statea linistita si foarte
captivata de desene. Acum, cand vede ca ies din camera vine imediat dupa mine. Chiar daca ii
explic ca sunt la baie sau in bucatarie si nu are cum sa intre nimeni in camera, tot degeaba.
Cateodata, chiar daca este sotul acasa si eu nu sunt in camera, vine dupa mine (la bucatarie
sau baie). Este foarte enervant sa nu ma lase sa respir macar un minut, dar in acelasi timp ma
si sperie faptul ca nu stiu cum sa o ajut, cum sa aflu de ce se teme.
Sfatul Psihologului
In general, etapa de varsta 3-5 ani coincide cu momentul in care parintii incep procesul
intarcarii afective. Din dorinta de a oferi copilului cadrul in care sa isi castige independenta
afectiva fata de parinti, sa il sprijine, chiar si in mod inconstient, in obtinerea autonomiei, acestia
adopta o conduita retinuta in petrecerea timpului langa copil. In astfel de situatii, teama
copilului de a ramane singur nu este explicata prin teama de eventuale experiente traumatizante
atunci cand adultii nu sunt in preajma, ci este expilcata de teama profunda de a nu pierde
beneficiile afective ale relatiei cu parintii. Copilul cauta sa fie in permanenta in orizontul afectiv
al parintelui pentru a se asigura ca prin contactul cu acesta pastreaza beneficiile relatiei. Mai
tarziu, teama de a ramane singur se poate transforma in teama de intuneric sau teama de
personaje imaginare negative. Este zadarnic sa ii oferiti copilului explicatii rationale de genul
Sunt in baie sau Sunt aici cata vreme copiul doreste atentii de tip emotional. Oferiti-i un
cadru securizant din punct de vedere afectiv si veti constata schimbarile asteptate. Copilul va
invata ca parintii, chiar daca nu se gasesc in campul sau vizual, sunt prezenti din punct de vedere
emotional si nu il vor abandona, uita sau neglija.

Comportamentul parental in ceea ce priveste emotiile copiilor


Baietelul meu de 1 an si o luna refuza sa raspunda atunci cand il strig. Vine doar daca ii
spun ca urmeaza sa ii dau ceva (Ia uite ce are mami sau Vino sa iti dau ceva) altfel
continua ce face in acel moment fara sa imi dea nici cea mai mica atentie. Iar cand ies cu el in
parc, nici macar aceste trucuri nu mai functioneaza si cea mai mare problema o am cu
leaganele, pt ca tot timpul se duce la leagan chiar daca sunt alti copii care se dau si eu ii spun
ca nu e voie. Cum ar trebui sa procedez ca sa schimb aceste lucruri?
Sfatul Psihologului
Contrar aparentelor de fiinta inocenta, naiva si necunoscatoare, copiii, chiar de la aceste varste
extrem de fragede, functioneaza si dezvolta comportamente similare cu cele ale adultilor.
Simplul fapt ca va asculta doar atunci cand are de castigat anumite recompense ar trebui sa va
puna pe ganduri. Refuzand sa asculte de dumneavoastra in lipsa unor stimulari premiale, copilul
isi exercita controlul asupra adultilor. A descoperit mijloacele prin care va poate manipula si nu
o face neaparat cu scopul obtinerii acelor beneficii sau recompense ci pur si simplu, pentru a
simti ca detine controlul situatiei. Solutia in vederea schimbarii o reprezinta stingerea treptata
a acestei conditionari operante. Nu inlocuiti sau scoateti definitiv si brusc premiile pentru a nu
starni o reactie de disconfort sau sentimentul de insecuritate, context care ar agrava si mai mult
situatia. Puteti negocia cu cel mic pana in punctul in care intelege ca nu poate controla totul
prin astfel de comportamente.

Comportamentul parental in ceea ce priveste emotiile copiilor


Am doi baietei, unul de 3 ani si unul de 1 an. Cand s-a nascut cel mic, cel mare parea
neafectat, ba chiar incantat de fratiorul lui. Dupa aproximativ 2 luni a devenit in mod evident
gelos. A inceput sa il loveasca cu jucarii in cap si sa isi roada unghiile. Dupa aproximativ
jumatate de an am reusit sa il facem sa nu isi mai roada unghiile. In prezent sunt foarte dese
momentele in care trebuie fizic sa ma aflu intre ei pentru ca cel mare sa nu il loveasca pe cel
mic.
Ne dam seama ca cel mare are aceste reactii din cauza ca sufera si acesta este modul in care
el se exteriorizeaza, incercam sa avem rabdare, sa ii explicam de fiecare data ca nu e bine si
de ce, sa ii impartasim sentimentele noastre cand face asta, dar de multe ori devenim foarte
frustrati. Nu vrem sa il pedepsim, exclus sa apelam la bataie, dar de mute ori ne simtim
neputiinciosi. Are momente in care eu il tin bine sa nu scape, iar el se trage si spune vreau sa
il lovesc. Sunt si momente frumoase, in care se joaca unul langa altul, sau cel mai adesea ne
jucam toti trei. As fi curioasa ce sfaturi aveti, cum am putea sa il ajutam pe cel mare sa il
accepte pe fratele lui?
Sfatul psihologului
Astfel de comportamente sunt destul de frecvent intalnite atunci cand in sanul familiei isi face
aparitia un nou membru. Gelozia intre frati se poate manifesta prin doua tipuri de
comportamente: fie prin ignoranta, fie prin agresivitate. In prima situatie, fratii se izoleaza,
refuza sa interactioneze reciproc, nu comunica, nu intreprind activitati comune si evita prezenta
celuilalt frate. In cazul in care copiii sunt de acelasi sex, comportamentul mai frecvent din partea
primului nascut este cel de agresivitate, fie fizica, fie verbala. Primul nascut, prin venirea pe
lume a celui mic, se va considera frustrat de beneficiile relatiei cu parintii. In aceasta perioada
trebuie sa invete si sa descopere noi comportamente atat de necesare in vederea gestionarii
relatiei cu ceilalti membri ai familiei.
Rosul unghiilor, suptul degetului, smulsul parului reprezinta manifestari inconstiente ale
tensiunilor emotionale. Este felul in care copilul isi manifesta si descarca tensiunea.
Va recomandam sa jucati cat mai discret rolul de mediator intre cei mici si sa le asigurati un
climat echilibrat din punct de vedere al relatiei afective, atat dintre cei doi, cat si din punct de
vedere al relatiei cu fiecare, in mod individual. Copiii trebuie sa simta ca parintii au
disponibilitatea de a le oferi amandurora iubire in mod neconditionat, indiferent de context sau
relatia dintre ei. Este total contraindicat sa apelati la sanctiuni punitive precum violenta fizica
sau verbala. Recompensati pozitiv fiecare comportament pozitiv al copiilor. Lipsa conflictelor,
o relatie armonioasa, petrecerea timpului impreuna fara declansarea unor acte violente trebuie
recompensata ca atare.

Comportamentul parental in ceea ce priveste emotiile copiilor


Am un baiat de 3 ani si 2 luni, e un copil energic nazdravan, dar e un copil bun. Eu sunt o
mama foarte speriata, panicoasa (dezastru) recunosc ca gresesc, dar problema mea este:
baietelul meu cand se loveste sau il doare ceva nu-mi spune, e drept ca de cate ori cade sau se
loveste eu ma sperii foarte tare si reactionez urat, adica dupa ce ca se loveste il mai sperii si
eu cu frica mea. Ce sa fac, cum sa ma controlez sau cum sa procedez pentru ca baiatul meu sa-
mi spuna ce are si sa nu se fereasca?
Sfatul psihologului
La aceasta varsta copilul descopera mediul inconjurator prin explorarea continua a acestuia,
invata comportamente, asimileaza informatii si isi formeaza reflexe de viata. Toate aceste
lucruri se fixeaza prin incercare si eroare. Copilul invata ce este bine si ce este rau, ce ii face
bine si ce ii face rau, ce ii provoaca placere sau durere, ce este pozitiv si ce este negativ, iar prin
repetare conditionata va descoperi si va alege singur acele experiente sau comportamente care
ii vor produce placere si le va evita pe cele cauzatoare de durere. Asadar, pastrandu-va interesul
fata de activitatile desfasurate de copil, urmarind cu atentie ceea ce face pentru a preintampina
anumite situatii neplacute, va invit sa va pastrati calmul, nu va panicati pentru cel mai
neinsemnat comportament ezitant al copilului ( cazatura, lovitura etc ). Teama dumneavoastra
se va transfera copilului, care va asocia orice forma de esec cu un insucces ceea ce il va
determina sa abandoneze anumite comportamente care trebuie exersate ( mersul, urcatul
treptelor, deschisul sertarelor, manipularea unor obiecte etc). Lasati-l sa isi exprime nevoile,
asistandu-l in permanenta pentru a percepe prezenta dumneavoastra ca pe un factor de suport si
nu ca pe unul de corectie.

Comportamentul parental in ceea ce priveste emotiile copiilor


Fetita mea de 3 ani nu vrea sa vorbeasca cu nici o persoana cu care ne intalnim, fie ca o
cunoaste sau nu, nu vrea sa salute, sa spuna cum o cheama sau macar ceva monosilabic.
Acasa nu-i mai tace gura, dar in rest nu stiu daca este vorba de timiditate. Am mari emotii ca
incepe gradinita si se va purta la fel ca si la cresa, unde vorbea doar monosilabic.
Sfatul psihologului
Unii copii sunt mai sociabili, mai deschisi catre lumea exterioara, stabilesc usor contacte cu
ceilalti, pe cand altii sunt orientati mai degraba spre interior, sunt mai retrasi, prefera mai
degraba sa se joace singuri, sunt mai rezervati in ceea ce privesc relatiile cu adultii si cu ceilalti
copii. Ne referim la temperamentul copilului, acea zestre genetica cu care fiecare copil vine pe
lume si care nu poate fi modificata radical, ci doar imbunatatita. Tipurile temperamentale
precum introversia si extroversia nu sunt supuse unei valorizari morale de bine sau rau,
fiecare avand avantaje si dezavantaje in functie de situatie. Un copil extrovert va fi sociabil,
indraznet, va cauta jocurile cu ceilalti, dar in acelasi timp poate avea dificultati in a realiza
singur o sarcina, poate fi dependent de ceilalti. Un copil introvert este sensibil, are o capacitate
imaginativa bogata, nu este tocmai vorbaret, stabileste mai greu relatii cu ceilalti, insa acestea
sunt semnificative, prefera sa se joace singur, dar gaseste atractiv si jocul de grup.
Din cate v-ati dat seama, fetita dumneavostra, ca si fire sau temperament este mai degraba
introverta. Evident, temperamentul nu se poate schimba pe tot parcursul vietii, dar acesta poate
fi ajustat astfel incat sa permita o adaptare eficienta la solicitarile din mediu. Specific copiilor
introverti este faptul ca acestia au nevoie de o anumita perioada de timp de acomodare cu
persoane sau situatii noi, ca abia apoi sa stabileasca o relatie cu acestea, respectiv sa comunice
intr-un mod natural. Cu siguranta, fetita dumneavoastra se va acomoda la gradinita, insa acest
lucru se va produce intr-un mod treptat, pe masura ce va asimila gradinita ca fiind un mediu in
care se va considera securizata din punct de vedere emotional, asa cum se intampla acasa.

Comportamentul parental in ceea ce priveste emotiile copiilor


Baietelul meu de 6 luni are fimoza. Este destul de serioasa problema si am fost sfatuita sa-l
decalotam la doctor dupa varsta de 6 luni. Este foarte barbar si dureros si anestezia locala
care se face este aproape fara folos. Intrebarea mea este cand ar fi bine sa facem acest lucru.
Ma gandesc ca ar putea fi destul de rau afectat pe plan psihic pana intr-un an. Pe de alta parte,
toti ne sfatuiesc sa o facem cat mai repede sa nu-si aduca aminte. Eu una ma gandesc sa o fac
in jurul varstei de doi ani ca sa aiba deja mai multa ncredere in noi si sa inteleaga altcumva
lucrurile. Ce ma sfatuiesti sa fac? Cand ar fi cel mai bine pentru el, acum ca e mai mic sau
putin mai incolo?
Sfatul psihologului
Daca din punct de vedere medical, operatia de fimoza poate fi efectuata la orice varsta, cu
complicatiile asociate de rigoare, din punct de vedere psihologic, perioada optima pentru
efectuarea operatiei de fimoza este intervalul 9 luni 2 ani, dupa aceasta varsta existand riscul
aparitiei traumelor emotionale la copil. Se recomanda efectuarea acesteia in acest interval,
tinand cont de specificul operatiei si de efectele pe termen lung pe care le poate avea asupra
viitorului adult. Dupa varsta de 2 ani, memoria experientelor constiente este tot mai activa, ceea
ce va contribui semnificativ la fixarea unor astfel de experiente traumatizante pentru copil. Va
recomandam sa efectuati un examen clinic corect, sa cereti sfatul unui medic specialist si sa
luati decizia in cunostinta de cauza, asumandu-va raspunderea unui astfel de demers.

Comportamentul parental in ceea ce priveste emotiile copiilor


Am o fetita de 2 ani jumate si de cand s-a nascut, ea nu a dormit niciodata toata noaptea.
Totdeauna a fost agitata noaptea, viseaza mult, rade, vorbeste, dar si plange in somn. Situatia
s-a inrautatit cand am inceput din nou serviciul, cred ca a afectat-o acest lucru. In fiecare
noapte se trezeste de cateva ori, sub diferite pretexte, numai ca sa merg la ea sau incepe si
plange si ma striga. In aceasta perioada s-au schimbat si destul de des persoanele care au stat
cu ea cat sunt eu la serviciu (3 zile pe saptamana), dar au fost persoane din familie pe care le
cunoaste. Ziua este cuminte, fericita, un copil cat se poate de normal. De adormit adoarme
usor, dar peste noapte. Imi imaginez ca toate aceste schimbari o afecteaza, dar cum sa fac
sa fie linistita noaptea?
Sfatul psihologului
Tulburarile de somn, atat la varsta copilariei, cat si la varsta adulta, reprezinta semnalul unor
dezechilibre emotionale. S-a constatat faptul ca un procent de aproximativ 30% din numarul
copiilor sufera de tulburari de somn. Faptul ca in timpul zilei fetita are un comportament
normal, nu reprezinta decat confirmarea acestui aspect. Ziua controlul constient este puternic
prezent, copilul se poate cenzura, gaseste anumite comportamente compensatorii prin care isi
ascunde sau descarca tensiunile emotionale, cel mai frecvent si specific comportament de acest
gen fiind jocul / joaca. Noaptea, in timpul somnului, controlul constient scade si tensiunile incep
sa se manifeste prin tulburari de somn si agitatie nocturna.

Tulburarile de somn la copii reprezinta un mod de semnalizare a unor tensiuni interne, ceva din
mediul inconjurator rezonand afectiv negativ cu nevoile copilului. La aceasta varsta copilul nu
dispune de mijloacele de comunicare adecvate pentru a-si exprima nevoile, asteptarile sau
nemultumirile.
In cazul copilului dumneavoastra tulburarie de somn sunt generate fie de schimbarea persoanei
care o ingrijeste, prin atasamentul afectiv stabilit cu persoana respectiva, fie analizand mai
profund, de teama de a nu fi abandonata. Fiind martora la atatea schimbari, nebeneficiind de un
mediu securizant din acest punct de vedere, fetita devine anxioasa la gandul ca la un moment
dat ar putea fi abandonata. Incercati sa stabiliti un cadru stabil in ceea ce priveste educatia si
supravegherea copilului, intrucat penrtu o dezvoltare armonioasa din punct de vedere afectiv-
emotional copilul are nevoie de echilibru si stabilitate.

Comportamentul parental in ceea ce priveste emotiile copiilor


Am o fetita de 2 ani, pe care nu reusesc sa o culc seara mai devreme de 11:30, ceea ce este
foarte tarziu. Se trezeste la 9 dimineata si la pranz doarme de la 2 la 5. Este foarte energica si
agitata in timpul zilei. Mentionez ca alimentatia ei este urmatoarea: dimineata: 200 ml lapte
milupa, snack la 11: un iaurt/biscuiti; pranz: mancare gatita data prin blender; snack la 4:
baton de cereale/suc de fructe si cateodata prajitura magura/un bastonas de ciocolata kinder;
seara: mancare gatita data prin blender/melcisori/gris cu lapte. Iese afara la joaca atat
dimineata, cat si dupa amiaza, destul de mult. Cum recomandati sa ii modificam programul ca
sa doarma mai devreme sau gresim ceva in alimentatie? Mentionez ca am intrerupt D3-ul si
orice alt supliment alimentar pe perioada verii la recomandarea doctorului de familie.
Sfatul psihologului
Timpul de somn recomandat pentru un copil cu varsta de 2 ani este de 13 ore, incluzand somnul
de dupa-amiaza. Din cate observ, fetita dumneavoastra se incadreaza in acest program, ceea ce
ii permite o dezvoltare normala din punct de vedere somatic si psihologic. Atata timp cat copilul
doarme suficient si in conformitate cu varsta pe care o are, nu consideram un pericol pentru
sanatate modul in care sunt dispuse orele de somn. Daca totusi preferati ca fetita sa doarma mai
devreme, o modalitate ar fi sa ii modificati programul somnului de pranz, decalandu-l cu o ora
sau doua mai devreme, astfel incat spre seara, aceasta sa se simta epuizata dupa perioada de
joaca si in acest fel somnul va veni de la sine.

Comportamentul parental in ceea ce priveste emotiile copiilor


Am si eu o rugaminte mare: bebele meu de 2 ani si jumatate nu vrea sa stea pe oala. Deloc.
Nu am idee de ce. Pana acum jumatate de an statea macar o data pe zi. Am zis sa nu fortez
baietelul. Am incercat sa facem pipi din picioare si am si facut de vreo doua ori, dar gata, nu
a mai vrut. Cand vede oala incepe sa bazaie. Nici sa vorbeasca nu vrea. Dar se vede clar ca
intelege tot si a zis mama si tata acum mai bine de un an, pe rand. Prima data mama
pentru o perioada si apoi tata. Nu in acelasi timp. Iar pe urma n-a mai zis nimic.
Legat de decalotare: noi decalotam de la cateva zile si mie mi se pare normal, tine de igiena si
va rog sa-mi spuneti daca gresesc. Sa fac asta pana cand stie sa faca asta singur- cand se spala
singur la baie, sau sa renunt, acum, pentru ca este clar ca am trecut de pragul de fimoza? Mie
mi se pare ca tine de igiena, dar nu as vrea sa-l afecteze in alt fel.
Sfatul psihologului
In primul rand este foarte important sa incurajati copilul sa vorbeasca, el fiind la varsta la care
isi formeaza deprinderile de limbaj. Pentru a-l stimula in acest sens vorbiti cat mai mult cu cel
mic, cititi povesti, adresati intrebari, uitati-va impreuna cu el la desene animate, jucati-va cu el,
astfel incat sa creati un cadru propice pentru ca baietelul sa se exprime. Intariti comportamentul
pozitiv oferindu-i copilului o recompensa ori de cate ori acesta indeplineste ceea ce asteptati de
la el; recompensa poate fi una materiala (dulciuri, jucaria preferata etc.), dar la fel de bine
functioneaza si recompensa verbala (felicitari, laude, aprecieri). In legatura cu statul pe olita,
incercati sa faceti din aceasta experienta negativa, asa cum ati descris-o, una care sa il capteze
pe copil. Ati putea, de exemplu, sa folositi o olita colorata sau chiar personalizata, explicati
copilului pe un ton bland care este utilitatea ei, invatati-l cum sa stea pe olita, il puteti duce din
cand la olita pentru a se familiariza cu ea. In momentul in care ati hotarat sa-l convingeti pe
copil sa faca la olita, asigurati-va ca ati renuntat la scutece; in acest fel consecinta neplacuta
il va determina pe copil sa isi faca nevoile la olita. Nu uitati de recompmensa, aceasta trebuie
aplicata imediat dupa efectuarea comportamentului dorit.

Comportamentul parental in ceea ce priveste emotiile copiilor


Am un baietel de 2 ani si 5 luni. De 2 luni a invatat sa mearga la toaleta si ziua si noaptea.
De fapt, noaptea nu se scula deloc dar nici nu se scapa. De o saptamana a inceput sa faca in
fiecare noapte in pat si chiar ziua se scapa prin casa. In timpul zilei daca l-am mai certat nu a
mai facut ( am presupus eu ca nu i se mai pare ceva deosebit toaleta, cum era la inceput si
acum se ia cu joaca si uita). Dar noaptea, deja a devenit regula, la fiecare somn face pe el.
Pampers nu i-am pus din nou noaptea ca m-am gandit sa nu se reobisnuiasca. Care ar fi cauza
si ce as putea face? Mai ales ca in curand va incepe si gradinita. Sa ii pun pampers sau sa
incerc sa-l trezesc sa-l duc la toaleta?
Sfatul psihologului
Faptul ca baietelul a invatat deprinderea de a face la toaleta este un lucru foarte bun si inseamna
ca strategia pe care ati folosit-o la momentul respectiv a functionat. Puteti sa reluati aceeasi
metoda si sa observati daca obtineti rezultatele dorite. In caz contrar, alegeti alta modalitate de
a-l convinge pe copil sa mearga la toaleta. Asa cum ati sesizat si dumneavoastra, este posibil ca
toaleta sa nu i se mai para ceva deosebit. Faceti din toaleta un loc special, puteti construi o
poveste in legatura cu mersul la toaleta, puteti personaliza toaleta cu desene preferate de copil,
eventual personaje care utilizeaza si ele toaleta.
Recompensati copilul atunci cand indeplineste comportamentul dorit, folositi laude, felicitari,
dar si obiecte cu semnificatie, de exemplu stelute, buline etc.
Nu cred ca este o solutie sa reveniti la scutece, ci mai degraba ar incuraja copilul sa regreseze
la vechile obiceiuri. Chiar daca se va mai intampla sa faca pe el, in timp, obiceiul va disparea
si va fi inlocuit, copilul reusind sa se descurce si la gradinita.

Comportamentul parental in ceea ce priveste emotiile copiilor


Fetita mea este in varsta de 2 ani si 3 luni. Suntem in faza in care scapam de scutec. Ii punem
scutec doar cand doarme. La gradinita, unde isi petrece timpul de la 09.00 la 17.00, nu face pe
ea deloc, probabil ca merg la ore fixe, in grup, la toaleta. Acasa, cu mama, cere de fiecare data
la toaleta. Cand ramane cu tatal, foarte des, caci cu el sta seara dupa gradinita pana la somnul
de noapte, nu cere la toaleta. Problema este nu doar ca nu cere, caci o duce cam la jumatate
de ora si nu face nimic, ci faptul ca il cauta prin casa, se uita la el zambind si face pe ea!! Este
o sfidare cumva?! Cum ne sfatuiti sa procedam?
Sfatul Psihologului
La aceasta varsta, fetita dumneavoastra este intr-un amplu proces de dezvoltare, atat din punct
de vedere fizic, cat si intelectual, emotional. In jurul varstei de doi ani, copilul solicita
independenta, o anumita autonomie, iar daca parintii nu raspund pozitiv la aceaste nevoi, copilul
se poate supara si poate manifesta comportamente de razvratire.
Legat de problema semnalata, comportamentul copilului se poate explica prin faptul ca fetita,
in relatie cu tatal ei, a descoperit o modalitate eficienta de a obtine atentie suplimentara si de a
detine controlul, folosind ca arma olita.

Cum se imprima modelele pozitive de comportament, prin acest comportament selectiv, fetita
controleaza relatia cu parintele, spunand astfel NU, in dorinta de a-si afirma independenta si
autonomia. Legat de sfaturi, este important de stiut ca orice comportament se invata, dar are
nevoie de o constanta si o repetabilitate pentru a se fixa corespunzator.
Din acest motiv, este necesar ca ambii parinti sa adopte aceeasi conduita fata de copil si sa
respecte aceleasi reguli privind desfasurarea intamplarilor.
Sa nu utilizati pedeapsa, critica sau rusinarea copilului.
De asemenea, nu puneti presiune si nu fortati copilul sa adopte comportamentul dorit de
dumneavoastra.
Singura modalitate eficienta, cu efecte bune asupra dezvoltarii normale si armonioase a
copilului, este intarirea pozitiva a comportamentului, folosind lauda si aprobarea.

Relatia de cuplu
Am o problema pe care probabil ca o au multe femei, dar peste care eu nu cred ca pot sa
trec. Sunt casatorita de 10 ani si am doi copii. Acum jumatate de an l-am prins pe sotul meu cu
o alta femeie. De atunci, totul s-a schimbat intre noi. Eu ma port foarte urat cu el si sunt foarte
complexata. Iar el, e mult mai distant. Suntem practic despartiti, dar stam in aceeasi casa, de
dragul copiilor. Mi-e greu sa arunc casnicia la gunoi dupa 10 ani, dar nu reusesc nici sa trec
peste acest incident. Ce sa fac? Prietenele mele spun ca toti barbatii inseala si ca ar trebui sa
trec peste.
Sfatul psihologului
Mai devreme sau mai tarziu, in viata fiecarui cuplu, exista momente sau perioade mai dificile,
pe care fiecare din noi le gestioneaza in mod diferit. In oricare dintre situatiile descries de
dumneavoastra, exista lucruri pe care le castigati si lucruri pe care le pierdeti.
In aceasta situatie, primul pas pe care este obligatoriu sa-l faceti, este sa puneti in balanta toate
aceste optiuni si sa vedeti care dintre aceste variante sunt mai importante, atat pentru copil cat
si pentru dumneavoastra. Pasul final este sa luati o decizie si sa va asumati responsabilitatea
pentru aceasta alegere, precum si pentru rezultatele ei.

Relatia de cuplu
Sunt casatorita de un an de zile cu un barbat pe care il consider sufletul meu pereche. Nu imi
vad viata fara el si il iubesc sincer. De la o vreme insa, imi fug ochii dupa un coleg de munca.
Nu vreau sa-mi parasesc sotul, nici sa-l insel macar, dar nu in]eleg de ce ma atrage acest
barbat cu care nici macar nu vorbesc. E normal sa mai simti atractie si pentru alte persoane
in situatia in care eu am o relatie foarte implinita?
Sfatul psihologului
Este normal sa simtim si sa fim receptivi la tot ceea ce ne inconjoara. Atractia fizica este
inceputul oricarei relatii, insa pentru ca aceasta relatie sa se dezvolte si sa dureze in timp, este
nevoie de mult mai mult. Ceea ce este important in ceea ce ne spuneti, este faptul ca sunteti
implinita si fericita in casnicia pe care o aveti, iar din acest motiv, sfatul pe care vi-l putem oferi
este sa alegeti folosind partea constienta, rationala si sa va bucurati de ceea ce aveti dj
castigat.

Relatia de cuplu
Am si eu o rugaminte la dvs. daca ma puteti ajuta cu un sfat. Am 26 de ani si ma confrunt cu
o situatie pe care nu mai stiu cum sa o rezolv. Sunt casatorita de aproximativ un an si am o
relatie de 2 ani cu sotul meu. Relatia a inceput printr-o iubire si o pasiune foarte mare, iar pe
parcurs lucrurile nu au mai functionat in parametrii normali din punct de vedere sexual. Adica
viata sexuala este aproape inexistenta (imi spune mereu ca e obosit si gaseste diferite scuze ),
am incercat sa vorbesc cu el sa ii explic, dar nu ma asculta, se inhiba, iar certurile si discutiile
au devenit un mod de viata pentru noi. In ultima perioada, am incercat sa il conving sa facem
o terapie de cuplu.. aceasta ar fi ultima sansa care gandesc eu, as putea sa o mai dam relatiei
noastre, deoarece eu am deja o stare depresiva si nu mai pot continua asa. Mai sus v- am
prezentat situatia ca si cand ar fi numai vina lui pentru ca asa consider la momentul de fata,
dar nu imi pot da seama daca si eu gresesc cu ceva as vrea daca se poate sa imi raspundeti
e-mailului . Multumesc!
Sfatul psihologului
Buna ziua,

Dorim sa va multumim, pentru interesul acordat si increderea de a discuta cu noi, despre


problema dumneavoastra.Orice relatie de cuplu, pentru a se putea dezvolta armonios si a rezista
in timp are nevoie de cateva ingrediente de baza: atractia fizica, respectul reciproc si increderea
in partener.In cadrul relatiei, fiecare partener vine cu anumite asteptari si experiente personale
anterioare si din acesta perspectiva, foarte importanta este comunicarea directa, sincera legata
de propriile nevoi si dorinte. Pierderea atractiei pentru partener si lipsa vietii sexuale in cuplu,
semnaleaza o problema majora in relatiile dintre cei doi parteneri. Dragostea incepe de la
atractie fizica, iar pe parcurs aceasta joaca un rol decisiv in mentinerea unitatii cuplului si
detensionarea conflictelor care apar in agenda comuna. Daca acest lucru este pierdut, se pierde
o legatura importanta si cuplul este in pericol.
De asemenea, nu trebuie ignorata starea dumneavoastra emotionala si sentimentele pe care le
traiti in aceasta situatie cu care va confruntati. Mentinerea acestei stari poate slabi si afecta
functionarea optima si echilibrul interior. Terapia de cuplu este o solutie eficienta in a evalua
corect situatia, a gasi raspunsuri si modalitati concrete de a depasi problema cu care cuplul se
confrunta. In mod sigur, fara o interventie, problemele nu se vor rezolva de la sine si vor
continua sa se acutizeze.cSaftul nostru este sa discutati deschis cu partenerul dumneavoastra
despre aceasta problema si nevoia de a gasi solutii impreuna.
Plecand de la experienta noastra profesionala, am dori sa va asiguram ca terapia de cuplu este
o solutie viabila, iar in cele mai multe cazuri, finaliatea este una pozitiva si benefica pentru
ambii parteneri. Este foarte important sa va aplecati acum asupra acestor probleme si sa lucrati
cu ele, pentru ca in timp, toate aceste nemultumiri si frustrari acumulate, va pot impiedica sa
fiti fericita si implinita cu viata dumneavoastra.
Numai bine!