Sunteți pe pagina 1din 2

pe la 6 dimineata ma dau jos din tren.

poposesc in gara doua ore pana cand soseste


urmatorul tren de care am nevoie. in tot acest timp privesc la vagabontii care
cersesc cum stiu ei mai bine si la oamenii care isi cara bagajele si vocifereaza
atat de matinal. undeva pe un peron vad chipul disperat al unui barbat subtirel cu
ochelari grosi. tremura si cand are ocazia isi lasa barbia-n palme. nu stiu daca ii
curge vreo lacrima sau nu, dar imi imaginez ca tocmai ce a divortat. langa el stau
patru sau cinci saci de rafie alba si trei genti, tot de rafie, viu colorate. dupa
felul cum le transporta, imi dau seama ca sacii sunt plini de haine. l-a dat
nevasta afara sau venind de la munca a gasit-o cu altul in pat si atunci, dupa
multa cearta in familie, si-a luat talpasita si-a plecat cat a vazut cu ochii (prin
ochelari, sa nu uitam). oricat de mult as incerca sa construiesc istoria fictiva a
acestui om, vagabontii nu-mi dau pace: unul vrea cincizeci de bani, altii o tigara,
altu bajbaie incat nu-i inteleg cerinta. "n-am! lasa-ma!" apoi il chem inapoi pe
cel ce a cerut o tigara, ii dau doua si zambesc in sinea mea. nu ca as fi facut un
gest de milostenie (nici nu stiu daca s-ar numi asa ca doar ii intaresc viciul, il
duc in pacat) dar imi dau seama ca acest om poate fi William Holmes Hazard din "On
the Road" a lui Kerouac.

"William Holmes Hazard[...]era vagabont pentru ca asa dorise. Cand era mic, o
vazuse pe maica-sa dand o bucata de placinta unui vagabont, iar cand acesta plecase
mai departe, baietelul intrebase: <<Mami, ce-i nenea ala?>> <<Pai, ala-i un
vagabont>>. <<Mami, si eu vreau sa fiu vagabont intr-o zi.>> <<Taca-ti fleanca,
asta nu-i pentru cei din familia Hazard.>> Dar el nu uitase niciodata ziua aceea si
cand crescu, dupa ce juca o vreme fotbal la LSU, se facu vagabont."

Nu stiam fragmentul din cap asa ca, de cum am ajuns acasa am aruncat cheia si
bagajul si am inceput aa caut cartea. Unde-i? Unde, unde oare? E ascunsa intr-un
coltisor. Rasfoiesc putin si, desi am citit-o, acum acest fragment m-a lasat sec:
"doar atat? de ce vrea sa fie Bill Slim vagabont mai exact, ce i-a trezit aceasta
dorinta? de unde veneau cei doi? mama cumpara placinta sau o avea la indemana?"

---------

Mama lucreaza douasprezece ore pe zi. Nu are vreo eticheta meseria ei: spala haine,
le calca, face curat, sterge praful, vinde la un magazin, vopseste parul
prietenelor ei, face mancare la onomastici. Sa vezi ce torturi face. Nu mai zic de
prajiturelele cu crema de vanilie.

Tare m-a rugat sa invat carte, sa devin om mare cu statut social. Visa sa ajung
vre-un functionar ce sta la birou, da telefoane, semneaza acte, participa la
evenimente si da ordine. Cand si cand sa mai trec pe la ea pentru a o intreba de
sanatate, sa o vad cum croseteaza si poate, in limita timpului posibil sa stau pana
seara si sa luam cina impreuna.

Strangea banii cu sarguinta pentru anii mei de facultate. Si al dracului se mai


ruga la toti sfintii pentru sanatatea si reusita mea in viata. Punea acatiste peste
acatiste de fiecare data cand mergea la biserica si tinea posturile cu sfintenie.
Nu ciocolata. Fara dulciuri sau carne. Dimineata, amiaza sau seara numai cruditati
sau chestii fara niciun pic de gust.

Era o sambata de august, imi aduc bine aminte. A fost ziua in care am inceput sa
gust speranta viitorului. Cum zi de zi lucra, mama facea piata in zilele de
sambata. Ma mai lua si pe mine la piata pentru a-mi arata cum sa aleg legumele,
fructele si cum sa negociez. Nu prea dadeam atentie. Ma multumeam sa tin plasele si
sa zambesc aiurea babetelor cu miros acrisor de lapte stricat ce vindeau la tarabe.
In acea dimineata eram tare nemultumit. Era iarasi post, Postul Sfintei Mari, iar
mama cumpara din nou numai orez, ceapa si alte legume ce nu-mi placeau deloc. Si
tare ma admonesta sa nu mananc dulce, sa fiu baiat cuminte si ascultator. Caram
plasele fara niciun chef, mahnit de suferinta mea. Tare as fi mai vrut un corn de
la patiseria din colt. Dar nu, mama nu mi-a cumparat unul. Nu aveam voie. I-a
cumparat o placinta unui necunoscut. Gura imi era apa toata, pieptul ardea de
ciuda, iar ochii atintiti la mama, negrii de nervi si suparare. Cum sa-i ia lui si
mie nu? Cine-i el?

-Mami, ce-i nenea ala?


-Pai, ala-i un vagabont.
Al dracului mai visam la placinta data-n van unui necunoscut. Ce-i cu gestul asta,
voiam sa o intreb pe mama. De ce unui necunoscut ii dai o placinta si mie nu?
-Dar lui de ce-i dai placinta?
-N-are ce manca, e sarac, pedepsit de Dumnezeu.
-Dar el nu tine post? voiam s-o inchid, sa o fac sa-i para rau si sa-mi cumpere si
mie o placinta.
-Lasa-l sa se bucure si el. Ia aminte, sa fii milostiv ca nu o sa stii unde-i
Iisus! El se ascunde-n cei infometati, insetati, nevoiasi. El e portarul ce ne va
deschide portile raiului, puisorul mami.
Toata ziua Iisus. Eu imi doream o placinta, nu sa plec mai stiu eu unde.
-Mami, si eu vreau sa fiu vagabont intr-o zi.
-Taca-ti fleanca, asta nu-i pentru cei din familia Hazard.