Cultul

a) Locurile de cult. Templul era la egipteni "locuinta zeului". In el se

pastra statuia zeului si era instalat animalul sau sfant. La inceput
egiptenii faceau locuinte modeste pentru zei. Acestea nu erau uneori
decat simple colibe impletite din nuiele de rachita si inchise cu un gard
de pari. La intrare, erau puse insignele tribului si emblema zeului,
sculptata in lemn. Mai tarziu s-au construit temple din piatra, de forma
patrata si cu doua usi, una in fata celeilalte, servind preotilor pentru a
intra pe una si a iesi pe cealalta cand purtau idolul in procesiuni. Cel mai
impunator din monumentele de piatra este celebrul templu imperial al lui
Amon-Ra de la Karnak. Celelalte temple care s-au pastrat, cel de la
Denderah, inchinat zeitei Hathor, cel de la Edfu, inchinat zeului Horus,
cel de la Luxor, Ramesseum-ul, aveau toate cam aceeasi impartire. In
apropierea fiecarui templu era de obicei un templu mai mic, numit
mammisi ("camera nasterii"), in care se presupunea ca se nascuse fiul
marelui zeu al templului principal. Drumul care ducea la templu era
strajuit de o parte si de alta de sfincsi, iar inaintea intrarii erau doua
obeliscuri monolitice, uneori foarte inalte si acoperite cu inscriptii. Pe
peretii interiori ai templului erau reprezentate ceremonii in legatura cu
cultul zeului, iar pe peretii exteriori erau zugravite scene din luptele
victorioase ale regelui.

In timpul Regatului nou s-au construit si temple sapate adanc in stanci.

Cele mai renumite temple in acest caz sunt cele de la Ipsambul, din
Nubia.

In templul propriu-zis nu se celebrau niciodata ceremonii publice. In el

intrau numai preotii principali ai templului si, in anumite imprejurari,
faraonul. Ceremoniile publice se desfasurau afara, in curtea templului.

b) Preotii. Singurul preot in intelesul strict al cuvantului era la egipteni

regele, in calitatea sa de zeu si de fiu al zeilor. Ceilalti preoti isi
implineau functia ca inlocuitori, ca imputerniciti ai regelui. Preotii
egipteni se bucurau de o mare cinstire din partea poporului si aveau
uneori o putere politica extraordinara, cum a fost aceea care a provocat
reactiunea regelui Amenofis al IV-lea. Ei n-au format totusi o casta
inchisa. Cu vremea insa s-a constituit un sacerdotiu propriu-zis, care
mai ales in epoca de decadenta a religiei egiptene devenise extrem de
numeros.

Ierarhia preotilor egipteni avea in fruntea sa un mare preot. Subalternii

acestuia se imparteau in diferite categorii: "ceremoniarii" sau "lectorii",
care recitau formulele sacre scrise pe rulouri de papirus, "servantii", un
fel de diaconi care acompaniau pe oficianti, "cei curati", "parintii divini",
"profetii" si altii, care implineau tot felul de oficii la temple.

Existau si preotese in cultul egiptean, indeosebi in acela al zeitelor Nut

si Hathor,precum si in cultul mortilor. Functia lor principala era aceea de
a se ocupa cu muzica si dansul in cinstea zeilor.

Pe langa privilegiile de care se bucurau, preotii egipteni trebuiau sa se

supuna unor restrictii. De pilda: nu aveau voie sa manance altfel de
carne decat din cea adusa ca sacrificiu; le era interzisa consumarea
carnii de porc si de peste; intrebuintau foarte putin untdelemn si vin; se
imbracau cu haine foarte simple si isi radeau capul. De asemenea
trebuiau sa se supuna unor lungi si complicate purificari.

c) Ritualurile. Cultul egiptean era de doua feluri: zilnic si festiv.

Ritualurile cultului zilnic erau randuite cu amanuntime si erau foarte
complicate. Astfel, la templul din Abydos, cultul zilnic comporta 35 de
ceremonii distincte, iar la cel din Teba aproape 60 de ceremonii. Zeul
era tratat ca un rege caruia nu trebuia sa-i lipseasca nimic. I se facea
toaleta zilnica, i se ofereau mancaruri alese, i se aduceau flori din
abundenta ca sa-i incinte privirea etc. Riturile principale aveau ca scop
sa aplice idolului cultul osirian al reinvierii. Adica se credea ca prin
implinirea ritualului secret, care se practica pentru chemarea in viata a
unei statui, zeul reinvia, asa cum reinviase Osiris.

Riturile cultului festiv se desfasurau cu o extraordinara amploare. In

astfel de imprejurari se dadea putinta poporului sa-si contemple zeul,
care era scos din sanctuarul sau si prezentat publicului, de obicei pe un
fel de barca. Se obisnuia de asemenea ca zeul sa faca vizite vreunui alt
zeu sau zeita cu care era socotit inrudit. De pilda, zeita Hathor de la
Denderah facea vizita o data pe an lui Horus de la Edfu. Atunci idolul
era asezat pe o barca, proprietate a templului, si calatorea pe Nil cu
un alai de muzici, dansuri si tamaieri. La marile sarbatori, regele insusi
oficia ca mare preot si se intampla uneori sa-si adore propria statuie,
recunoscandu-se ca zeu.

Exista la egipteni si un cult particular, savarsit de capul familiei la

propriul sau domiciliu. Acest cult consta din sacrificii pentru stramosi si
din implinirea unor rituri cu prilejul diferitelor evenimente familiale mai
importante.

Ca si in alte religii, jertfele si ofrandele formau partea principala a

riturilor cultului egiptean. S-a discutat asupra sacrificiului uman in cultul
egiptean, dar este sigur ca acesta a existat. Astfel, Amenofis al II-lea
se lauda ca dupa o victorie a sacrificat tatalui sau, zeul Amon, sapte
conducatori sirieni, iar pe peretii templelor si ai mormintelor regale sunt
reprezentari de suverani, chiar din dinastiile Regatului nou, ucigand
inaintea imaginii unui zeu, pe suveranii sau conducatorii de osti straine
invinsi. De asemenea, cand se punea prima piatra la construirea unui
templu se aducea un sacrificiu omenesc; obicei care a fost suprimat cu
timpul.

d) Sarbatorile. Cele mai importante sarbatori anuale erau cele legate de

inundatiilor produse de Nill. Schimbarea anotimpurilor, zilele aniversare
ale nasterii si ale urcarii pe tron a regelui erau de asemenea prilejuri de
sarbatori. Fiecare templu isi avea zilele sale proprii de sarbatoare, care
se raportau la evenimente mitice din viata zeului respectiv, incit fiecare
templu isi avea calendarul sau.

Tot aici am putea aminti si de celebrele "mistere osiriene", care erau de

doua feluri. Unele se desfasurau sub cerul liber, cu participarea
intregului popor. Altele aveau loc in secret, in templu, in fata unui numar
de initiati.

d) Riturile de inmormantare. Unor astfel de credinte cu privire la viata

viitoare le corespundea desigur un ansamblu de rituri de inmormantare.
In epoca preistorica, egiptenii isi ingropau mortii la fel cu toate
popoarele cu o civilizatie inferioara. Cadavrul era strans legat in pozitia
chircita si culcat pe partea stanga, cu capul cel mai adesea spre sud si
cu fata spre vest. Uneori cadavrul era taiat in bucati si capul pus
deoparte, pentru ca mortul sa nu devina primejdios pentru cei vii, venind
printre ei ca strigoi. In aceasta perioada nu exista practica mumificarii.
Mai tarziu insa, ideea de ka, a dus la conservarea cadavrelor prin
imbalsamare, operatie in care egiptenii au excelat.

Exista doua descrieri clasice despre felul cum imbalsamau egiptenii

cadavrele, una a lui Diodor Sicilianul si alta a lui Herodot. Acesta din
urma arata ca existau mai multe feluri de imbalsamari, dupa pretul pe
care rudele mortului il puteau plati specialistilor in arta imbalsamarii.
Imbalsamarile cele mai scumpe se faceau in felul urmator. Se extragea
prin nari cu un fier incovoiat o parte din creier, iar cealalta parte era
lichefiata prin anumite medicamente. Apoi cadavrul era golit de
intestine, curatit si purificat cu o infuzie de vin de palmier si cu aromate
pulverizate. Locul ramas gol era umplut cu smirna pisata si cusut la loc.
Cadavrul era apoi imbibat cu azotat de potasiu si pus la pastrare intr-
un loc ascuns timp de 70 de zile. Dupa aceea era infasurat de la cap
pana la picioare in fisii de panza inmuiate in cauciuc. Pe fata i se punea
o masca de in, care pastra asemanarea cu figura mortului. Rudele aveau
grija ca indata dupa imbalsamare sa bage cadavrul intr-o cutie speciala,
de lemn, construita in forma de om si avand doua ferestre rotunde in
directia ochilor, pentru ca mortul sa poata vedea soarele. Exteriorul
acestei cutii era plin de inscriptii cu rugaciuni catre zeii protectori ai
mortilor: Osiris, Isis, Anubis, Nephtys etc. Dintre obiectele de
inmormantare nu lipsea niciodata o barca.

Ca o masura de prevedere pentru cazul ca imbalsamarea n-ar fi fost

perfecta si astfel mumia nu s-ar fi pastrat, se asezau in mormant una
sau mai multe statui sau statuete, care reprezentau pe mort si care
puteau sa tina locul mumiei, servind ca salas al "dublului", al lui ka.

In mainile mortului si intre benzile mumiei se puneau texte sacre,

rugaciuni si mai ales Cartea mortilor, care trebuia sa-i serveasca pentru
a invinge dificultatile calatoriei in lumea cealalta si pentru a raspunde
cum trebuie in fata judecatii lui Osiris. Pe peretii mormantului erau
zugravite reprezentari ale mitului osirian, care aveau ca scop sa
mijloceasca in chip magic transformarea mortului intr-un Osiris.
Numeroase talismane constituiau pentru mort o adevarata armatura
magica. Dintre acestea nu putea sa lipseasca niciodata carabusul,
simbolul reinvierii, care se aseza pe pieptul mortului in dreptul inimii.

e) Mormintele. In timpurile cele mai vechi si chiar si mai tarziu pentru

oamenii simpli, locuinta" de veci a mortului era o simpla groapa, nu prea
adanca, sapata in nisip, sau in stinca, astupata apoi cu o piatra pentru
ca sa nu intre acolo sacalii. Mormintele regale si ale nobililor au luat
insa, inca din vechime, infatisarea unor fortarete cu peretii oblici spre
centru si avand inauntru cinci camere, una mai mare in centru, in care se
depunea mortul, si alte patru mai mici laterale, care serveau pentru
pastrarea proviziilor si uneltelor necesare mortului. Aceasta casa
mortuara poarta astazi numirea araba mastaba. Cu vremea au intervenit
unele modificari in interiorul acestor cladiri, camera din mijloc devenind o
capela, in care rudele si preotii indeplineau la anumite zile cultul
mortilor. Mumia era pusa in pamant, dedesubtul capelei, unde era
coborata printr-o gaura facuta in acoperisul cladirii. Indata insa dupa
coborarea mumiei in aceasta ascunzatoare, gaura era astupata cu moloz,
pentru a face imposibila profanarea mormantului. Alaturi de capela era o
celula mica in care se tinea statuia mortului. Celula corespundea cu
capela printr-un mic orificiu, permitand sufletului mortului (ka), intrupat
in statuie, sa se bucure de ofrandele si parfumurile arse in camera
funerara alaturata. Orientarea cladirii era cu fata spre rasarit, incat
cei care aduceau sacrificii inauntru sedeau cu fata spre apus, directie in
care se credea ca merg sufletele spre imparatia lui Osiris.

Mormintele faraonilor, pe care le cunoastem sub numele de piramide, nu

sunt altceva decat mastaba de dimensiuni monumentale, cu deosebirea ca
in locul capelei se construia alaturi de piramida un templu, in care se
oficia cultul regelui titular al marii piramide alaturate.

S-au emis mai multe ipoteze asupra semnificatiei piramidelor. S-a spus
de exemplu ca forma lor, care seamana cu aceea a unui cort, ar aminti
vremea cand egiptenii erau un popor nomad, sau ca ele ar semnifica
adapostirea temporara a sufletului intr-un cort, pe drumul sau spre
imperiul lui Osiris. De asemenea s-a spus ca baza patrata a piramidelor
ar avea vreo legatura cu cele patru elemente constitutive ale cosmosului.
S-a ajuns chiar la o intreaga stiinta esoterica a "piramidologiei", care
descopera tot felul de simbolisme si mistere in arhitectura piramidelor.
Cu siguranta ca lucrurile sunt mult mai simple si credem ca au dreptate
cei care spun ca la inceput a fost o simpla ingramadire de pamant sau de
pietre deasupra mormantului. Cele mai renumite dintre ele sunt desigur
marile piramide de la El Giseh, inaltate pentru a adaposti mumiile a trei
suverani din dinastia a IV-a (2723-2563 i. Hr.): Kheops, Khefren si
Mykerinos.