Formula AS > Anul 2011 > Numarul 973 > Asul de inima

Despre dragoste, cu Parintele Pantelimon,

de la Manastirea Oasa
Dia Radu
"Fara Dumnezeu, orice iubire moare"

- Timisorean la origine, absolvent al Facultatii de Arte Plastice a Universitatii de Vest, in

prezent e calugar si preot la Manastirea Oasa, unde picteaza si minunate icoane, pline de aur
si har. Dar aurul cu adevarat pretios al tanarului parinte e inaltimea sa duhovniceasca
deosebita, care transpare si in textul pe care il publicam. Un indreptar de viata si de iubire
adevarata -

"Iubirea e fundamentul intei noastre"

- Drumul spre Oasa e batut de sute de tineri care vin sa se spovedeasca. Simtiti, oare, prin
destainuirile lor, ca ceva s-a schimbat in felul in care se raporteaza la dragoste?

- As spune ca noi, monahii, cunoastem mult mai bine lumea decat se cunoaste ea insasi,
pentru ca noi n-o vedem din exterior, ci din interior. In sensul acesta, parerea mea este ca
tinerii de azi au mare potential suetesc, dar le lipsesc punctele cardinale. Cel mai adesea ei
nu stiu cu adevarat ce e iubirea. O confunda cu indragostirea. Si nici nu stiu sa o traiasca.
Vad lme si traiesc dupa clisee. Viseaza toti o iubire mare, ca-n lme. O iubire data de-a
gata, cu un partener fara cusur, care sa-i inteleaga orice ar . Si nu pricep de ce lor nu li se
intampla la fel. Dar iubirile astea din carti si lme sunt utopice, nu se verica real. Ceea ce
se simte insa la toti cei care vin sa se spovedeasca este o cautare neobosita, nevoia de a trai
o iubire profunda, perfecta. Foamea asta de iubire exista in toti.

- De ce avem atata nevoie sa ne implinim intr-o dragoste mare?

- Cautand iubirea, il cauti, de fapt, pe Dumnezeu. Chiar fara sa-ti dai seama. Chiar daca nu
esti un bun crestin, simti cumva, straniu, de ecare data cand iubesti si esti iubit, ca acolo,
in iubire, e adevarul. Cauti iubirea toata viata, ai nevoie de ea chiar si atunci cand te prefaci
ca nu mai ai, o traiesti gresit, o traiesti stramb, dar o iei de la capat. Gravitezi in jurul ei, te
straduiesti mereu sa o intelegi, pentru ca simti ca acolo e implinirea si fericirea. Noi,
oamenii, nu putem sa nu iubim, sa nu vrem sa m iubiti. Pentru ca asta e fundamentul
intei noastre. Dumnezeu este iubire si tot ceea ce este in lumea asta tanjeste dupa iubire.
Dumnezeu a creat totul dupa chipul si dupa asemanarea Lui, dupa tiparul Lui, al relatiei
treimii. Dumnezeu e o relatie, Dumnezeu nu e singur. Noi am fost creati ca oameni sa
participam la bucuria relatiei din Dumnezeu si cu Dumnezeu. Sa traim iubirea. Sa m
impreuna. De aceea se spune ca raiul e comuniunea cu toti, iar iadul e neputinta de a mai
iubi.

- Desi il avem pe Dumnezeu, simtim totusi ca fara celalalt nu suntem completi. E nevoie de un
altul, ca sa m fericiti?

- Dumnezeu i-a facut pe oameni incompleti, tocmai ca sa aiba nevoie unul de altul. Daca ne-
ar facut perfecti, ne-am fost sucienti singuri. Sigur, exista oameni care daruiesc mai
mult, oameni care dau mai putin, dar nu trebuie sa ne oprim la relatia cu un singur om,
trebuie sa invatam sa iubim pe toata lumea, sa castigam un rod din relatia cu ecare, nu
doar din aceea cu partenerul de viata. Orice om e un dar potential pentru noi, cu care ne
putem imbogati.

- Visam, aproape toti, la o iubire mare, care sa ne tina toata viata. Si totusi, realitatea ne arata
ca iubirile mor, si ele, mai des decat am vrea sa credem. De ce se stinge dragostea?

- Moare pentru ca nu exista si Dumnezeu in ecuatie. Si atunci noi nu avem de unde sa ne

alimentam, sa ne regeneram iubirea. Fara Dumnezeu, nu exista principiul generator de
iubire. Omul singur e o inta limitata. Harul e cel care il face innit de adanc. Harul e de la
Dumnezeu. Sfantul Ioan Gura de Aur spunea ca orice realitate netransgurata degenereaza.
Se consuma. Fara har, omul e in stare cazuta. La fel si cu iubirea. Ea se stinge daca nu exista
raspuns. Daca o intorci catre Dumnezeu si catre oameni, ea primeste raspuns din innitatea
Lui Dumnezeu. Daca o intorci catre tine, catre trup, catre materie, ea se cheltuie, se
epuizeaza, pentru ca lucrurile astea sunt limitate. De asta e nevoie de cununie. Cununia e
unirea a doi cu un al treilea, cu Dumnezeu, care e innit.

- Din pacate, simplul fapt ca te cununi in biserica nu garanteaza mereu fericirea...

- Trebuie sa invatam sa-L vedem in celalalt pe Dumnezeu. Nu trebuie sa ne raportam la un

om ca la un lucru nit. Orice persoana e un izvor innit, dar care nu e descatusat. Prin
iubire si cu ajutorul lui Dumnezeu, putem rupe zagazurile, astfel ca celalalt sa-si dea
drumul intial, sa scoata din el tot potentialul lui moral, spiritual si de iubire. Pentru ca
ecare om e cu mult mai mult decat se vede. Si vine iubirea si activeaza in celalalt ceva ce
habar nu avea ca zace in el. Ai nevoie de un celalalt care sa iti dea masura. In relatie de doi,
omul evolueaza continuu. Si nu mai are cum sa se sature de celalalt, sa se plictiseasca, sa
ajunga la rutina. Pentru ca ecare il face pe celalalt sa evolueze. Fiecare se desface ca un
boboc, apoi ca o oare, si aceasta inorire a lui este innita. Multi oameni par incapabili de
sentimente profunde. Asta, pentru ca nu au fost iubiti, la randul lor, ca sa inceapa sa
inoreasca. Dar toate astea nu sunt posibile fara Dumnezeu. Si fara efortul ecaruia de a
activa in celalalt taina Lui, harul dumnezeiesc. Trebuie sa iubesti cu Dumnezeu din tine, pe
Dumnezeu din celalalt.

- Cum ar trebui sa iubim, parinte? Unde gresim, de tot ajungem sa o luam de la capat?

- Nu stim sa ne daruim. Nu avem exercitiul daruirii de sine. Societatea actuala ii educa pe

oameni in directia propriilor dorinte, ii invata sa se iubeasca intai de toate pe ei, sa-si
urmareasca propria implinire. Si dragostea devine, astfel, un fel de accesoriu, care le
serveste fericirii proprii. Am o cariera, am o casa, am si o iubita! Dar nu iubim cu adevarat
decat atunci cand facem acest exercitiu al iesirii din sine si cand incepem sa ne exersam in
daruire, sa ne antrenam puterea de iubire. Sa iubesti inseamna sa gravitezi in jurul
implinirii celuilalt. Sa te gandesti cum poti tu sa-l ajuti pe celalalt, cum poti sa-i vii in
intampinare, cum sa-l odihnesti, cum sa-l scutesti de un efort, cum sa-i faci o bucurie, cum
sa-i gatesti o mancare buna, cand e obosit. Trebuie sa inveti sa traiesti prin celalalt si pentru
celalalt. Iubirea inseamna foarte multe gesturi. Intentiile, gandurile in sine nu au nici o
valoare in absenta lor. E plina lumea de ele. Facand gesturi te si verici pe tine, daca poti cu
adevarat sa iubesti. Am citit de curand intr-o carte cum un detinut politic taran, inchis la
batranete, primea de la babuta lui scrisori, in care ea punea si cate o oare presata. Asta
inseamna iubirea. Si chiar mai mult. Sa daruiesti atunci cand esti epuizat, cand nu mai ai
nici o forta. Nu exista scuza sa nu daruiesti. Daca dai din prisos, cand ti-e bine si-ti vine
usor, nu are valoare. Atunci cand nu mai poti si vrei totusi sa faci ceva pentru celalalt,
izbucnesc in tine resurse de energie de care habar nu aveai. Primesti forta de la Dumnezeu
si ajungi sa faci mai mult decat credeai ca esti capabil. Sa te daruiesti atunci cand nu mai
poti te leaga cu adevarat de celalalt si-l face si pe celalalt sa se deschida, sa daruiasca la
randul lui. In iubire, trebuie sa daruim ce nu avem, cand nu mai avem. Si atunci, ca in
Evanghelie, nimicul se transforma, si painea si pestii ajung tuturor.
- Pana unde te poti darui pe tine, fara ca asta sa te anuleze cu totul? Uneori, poate e mai bine
sa te opresti, daca celalalt nu-ti raspunde la fel...

- Daruirea de sine e un gest voluntar, nu este o dependenta fata de celalalt, nu e sclavie. Nu

ti se cere s-o faci. Prin daruire nu ma anulez, ci ma regasesc pe mine si ma imbogatesc cu
felul celuilalt de a . Prin posedare, ma anulez. Unora le convine sa se lase stapaniti de altii.
E cazul multor femei de azi, care ajung sa se inrobeasca. Le bat barbatii, sunt chinuite, dar
le e frica sa-si asume un drum, de dragul sigurantei. Au parte de o suferinta absurda, care
nici macar nu e mantuitoare. E o forma de lene. Refuza responsabilitatea propriilor decizii
si atunci prefera doar sa execute. Dar asa nu vor evolua niciodata.

"Cand Dumnezeu iti trimite dragostea, nu inseamna ca-ti da

de-a gata si o mare iubire"

- Nu toata lumea are parte in viata aceasta de iubiri extraordinare. E vina noastra? Tine de
noi sa traim o mare iubire sau ea e un dar de la Dumnezeu?

- Dumnezeu are un drum clar pentru ecare. Nu exista coincidente. Faptul de a intalni o
anumita persoana tine de voia Domnului. Dar felul in care reactionam noi la intalnirea
respectiva tine de noi. Fiecare persoana care ne iese in cale e un dar de la Dumnezeu si noi
trebuie sa ne intrebam, de ecare data, de ce a randuit Dumnezeu sa intalnesc omul ala. Ce
pot eu sa fac din relatia asta? Ce trebuie eu sa inteleg? Ce folos pot sa trag? Apoi, sa nu
confundam indragostirea cu iubirea. Daca Dumnezeu iti trimite dragostea, nu inseamna ca-
ti da de-a gata si o mare iubire. Dragostea e doar o arvuna de la Dumnezeu. Daca o cheltui
fara stiinta, nu mai ajungi niciodata la iubirea adevarata. Poate la inceput nu pare mare,
dar iubirea, daca se lucreaza, creste tot mai mult. Iubirea nu e emotie, e o putere.
Dumnezeu nu e trup si totusi se deneste pe sine ca iubire. Deci, iubirea nu e trup! Sigur, si
componenta asta trupeasca intra in iubire, dar nu se reduce totul la ea. Iubirea e o mare
putere a omului, primita de sus, o putere care trebuie eliberata si lucrata de ecare in parte.
Spun eliberata, pentru ca cel mai adesea ne iubim pe noi insine, si atunci iubirea este
inchisa in noi, se invarte in cerc. Este o iubire egoista, intoarsa catre sine, in loc sa e libera
si sa nu ceara nimic in schimb.

- Iubirea adevarata e intotdeauna libera?

- Da, iubirea adevarata arma libertatea celuilalt. Nu incearca sa-l stapaneasca. Aici se
greseste cel mai mult in relatii, cand unul incearca sa-l transforme pe celalalt, sa-l ajusteze
dupa gustul propriu. Cand iubesti, trebuie sa iesi din tine in sensul de a incerca sa-l traiesti
pe celalalt, sa-l intelegi pe celalalt, sa vezi lumea prin ochii lui. Daca ii calci libertatea, apare
instinctul de aparare. Si se va inchide in el. Se va feri de tine, se va simti agresat. Intr-o
relatie trebuie sa existe un balans intre apropiere si distanta. Trebuie sa-i pastrezi celuilalt
taina, sa n-o spulberi. Sa nu incerci sa cotrobai in toate cotloanele suetului lui, sa nu intri
cu excavatorul peste ori. Tupeul, indrazneala distrug misterul celuilalt. Exercitiul acesta al
iesirii din noi insine uneori e dureros, inseamna sa parasesti o pozitie sigura, sa iesi din
confortul felului tau de a , adoptand felul celuilalt de a . Dar numai asa te poti largi, te
poti imbogati si poti transforma iubirea in cale de cunoastere. Daca ramai in tine insuti, esti
foarte sarac. Ba, mai mult, te trezesti ca toti iti intorc spatele. Te trezesti singur.

- Ar trebui atunci sa cultivam toleranta in dragoste?

- Ar trebui sa facem exercitiul alteritatii, nu al tolerantei. Toleranta e un fel de ingaduinta

fata de ceva ce tie nu-ti convine, presupui ca celalalt are niste defecte pe care tu, din
marinimie, le treci cu vederea. Adica toleranta presupune mandria. Or, intr-o relatie de
iubire tu nu ai dreptul sa consideri felul tau de a mai bun ca al celuilalt, n-ai voie sa ceri
celuilalt sa se schimbe, trebuie sa-ti ceri tie sa-l suporti pe celalalt. In iubire, nu trebuie sa te
preocupe binele tau, ci trebuie sa te pui pe tine in slujba celuilalt, preocuparea ta sa e
devenirea lui. Scopul lui nu e sa te infrumuseteze pe tine, sa te faca sa te simti mai frumos si
mai bun. Iubirea traita drept schimba oricum lucrurile in bine. Faptul ca ma daruiesc total,
ca ma arat jerttor il face si pe celalalt sa se corecteze, sa se simta, il schimba in bine.
Parintele Teol Paraian spunea ca dragostea niciodata nu calculeaza si dragostea totdeauna
calculeaza. Cum vine asta? Pai, niciodata nu calculeaza ce daruieste, ca sa-i atraga atentia
celuilalt uite, cate am facut pentru tine, acum da-mi si tu la fel. Si in acelasi timp calculeaza
mereu cat primeste, ca sa poata da mai mult. Asta e iubirea adevarata.

- Cateodata, oricate ai face pentru celalalt, el ramane indiferent si nu-ti intoarce nici o farama
de dragoste. Cum stii care e omul pentru care merita sa dai tot?

- In ordinea reasca, important e sa nu te implici intr-o relatie pana nu esti sigur de ea.
Potentialul de afectiune, de iubire, trebuie pastrat pana gasesti o persoana cu care te
potrivesti cu adevarat, cu care sa ai in primul rand o potrivire sueteasca, nu trupeasca.
Apoi, un om de calitate, daca a intalnit un alt om de calitate si se jertfeste pana la capat,
reuseste sa-l invinga pe celalalt prin iubire, chiar daca celalalt iubeste mai putin. Iubirea
unuia, cu statornicie, poate sa salveze iubirea celuilalt. Am cunoscut multe recuperari
miraculoase de relatii care erau in pragul esecului si au ajuns chiar mai puternice si mai
profunde ca inainte. Oamenii trebuie sa invete sa aprecieze crizele. Intrebarea mai are insa
si o capcana. Daca te opresti la om, risti sa pierzi tot. Daca il ai in minte mereu si pe
Dumnezeu, gasesti in jur suciente persoane care sa merite sa dai tot, fara sa-ti mai e
teama ca ai putea pierde. Nici un om nu merita in sine sa-i dai tot. Pentru ca omul ala nu e
ultima realitate, dar Dumnezeul din el, da. In denitiv, prin om ne daruim, de fapt, lui
Dumnezeu.

"Daca nu se ajunge la cununie, inseamna ca Dumnezeu e scos afara din ecuatie"

- Si atunci care e rostul casniciei?

-Relatia, casnicia sunt doar un cadru in care noi ne manifestam, ne desavarsim. Ne exersam
iubirea, aceasta capacitate de a iesi din noi insine, de a deveni transparenti, ca Dumnezeu
sa se poata manifesta deplin in noi, iar noi sa ajungem la acea patrundere reciproca intre
oameni, sa putem iubi tot mai mult. Numai daca ne exersam deschiderea, devenim niste
vase largi care pot primi mult mai mult decat pe celalalt. Si atunci pot iubi, prin intermediul
lui, pe toti oamenii, intreaga natura si toate animalele, pot cuprinde in inima mea toata
creatia lui Dumnezeu. Exersand comuniunea in doi ne pregatim pentru comuniunea cu toti,
care va in Imparatia Cerurilor.

- Exista suete pereche? Oameni alaturi de care totul devine mult mai usor?

- Exista, dar mai multe. Nu exista un singur om cu care sa-ti e scris sa i impreuna. Exista
insa mai multe persoane in lumea asta cu care relationezi foarte bine. Faptul ca ai intalnit
una si, din nestiinta, iubirea s-a cheltuit, nu inseamna ca vei ramane toata viata singur. Asa
cum faptul ca ai intalnit un suet pereche nu garanteaza ca iubirea va dura, daca nu lucrezi
virtutile ei. Fara potrivire, nu e posibila dragostea. Dar potrivirea e doar o scanteie. Ea nu
garanteaza vesnicia sentimentului. Nu meriti ceva pentru care n-ai muncit! (rade). Din
contra, se intampla des ca tocmai aceste iubiri sa se cheltuie mai repede, pentru ca totul e
perfect si nimeni nu depune nici un efort. Se ajunge la un fel de sucienta, pentru ca
celalalt corespunde perfect nevoilor mele si eu nevoilor lui, si atunci ecare se iubeste pe
sine, prin intermediul celuilalt.

- Asa se nasc gelozia si posesivitatea?

- Gelozia e iubirea de sine prin celalalt. Daca esti gelos, nu-l iubesti pe celalalt cu adevarat, ci
consideri ca celalalt e dreptul tau si cineva atenteaza la el. Ti-e frica sa nu vina cineva sa ti-l
fure. Dar nici un om nu are dreptul sa il conste pe celalalt. Iubirile astea contorsionate, cu
gelozii si suferinte care-ti fura ochii si-ti intuneca mintea, sunt iubiri demonice. Ele sunt
fascinante in felul lor, sunt foarte simtuale, au un erotism exacerbat, dar produc enorm de
multa suferinta, te desinteaza ca persoana. Tu crezi ca te-ai jertt suferind, dar de fapt ai
fost posedat. Iubirea adevarata, dumnezeiasca, arma, nu distruge. E ca un cer senin. N-are
tulburare si n-are ceata.

- Astazi, tot mai multi oameni aleg o forma libera de iubire. Nu se mai casatoresc, ba uneori
nici nu mai locuiesc impreuna, dar cu toate acestea, se iubesc si traiesc in armonie. E gresit ca
procedeaza asa?

- Iubirea care nu implica responsabilitate si sacriciu nu e iubire adevarata. E iubire

conjuncturala, care nu ajunge la maturitate. De fapt, in cazul lor nici nu se ajunge cu
adevarat la iubire, ei raman in faza de indragostire. Daca nu se ajunge la cununie,
inseamna ca Dumnezeu e scos afara din ecuatie. Si fara harul dumnezeiesc, omul e nit si
dragostea lui tine doar o vreme. Cei care aleg calea aceasta vor o iubire in care sa nu aiba
nimic de pierdut, ci doar de castigat. Vor sa ia ceva ce se obtine usor si sa se pastreze mereu
liberi, in cazul ca apare ceva mai ofertant.

- Cand traiesti o iubire nefericita, te gandesti adesea ca ar putea exista cineva care sa te
iubeasca mai mult, sa te inteleaga mai bine...

- Modul asta de a vedea lucrurile e o consecinta a gandirii tehniciste. Un produs se uzeaza

moral, in momentul in care apare o versiune imbunatatita a lui. (rade) Adica iese din uz. Or,
oamenii nu ies din uz, ei devin continuu. Trebuie sa aprofundam, sa sapam in relatia
respectiva, pentru a ajunge la noi si noi adancimi, chiar daca apar oportunitati de relatii
mai bune, chiar daca cunoastem persoane care ni se par mai potrivite. N-avem voie sa
schimbam persoana. N-avem voie sa incepem mii de drumuri, pentru ca nu mai ajungem
niciodata la capat. Nu poti sa te remodelezi la innit dupa alte tipare de femei sau barbati,
pentru ca te tocesti ca piesa, ajungi sa nu mai ai nici un prol. Tu crezi ca ai capatat
experienta, ca ti-ai imbogatit modul de a , avand foarte multe iubiri, dar de fapt te-ai
pierdut pe tine, nu mai stii cine esti cu adevarat. In iubire, ca si in profesie, e foarte
important sa i statornic. Nu te poti face trei ani medic, apoi inca trei actor si dupa alti trei
sa te pregatesti sa devii fotbalist. Trebuie sa mergi mai departe. Pentru ca impasul la care
ajungi intr-o relatie e al tau, in primul rand, nu al celuilalt. Dumnezeu ti l-a randuit tie, ca sa
te depasesti, ca sa evoluezi. Schimband persoana, fugi de tine, fugi de devenire. Iar
obstacolul va reveni, sub alta forma, oricine ar langa tine.

"Nimic nu se poate fara sacriciu, fara principiul crucii"

- De ce e atat de importanta delitatea? Cunosc persoane care spun ca-si iubesc partenerii,
desi ii mai insala din cand in cand, si ca asta nu are nici o importanta, atata timp cat nu sunt
sentimente la mijloc.

- Se mint singuri. Indelitatea e o forma de consum. E foarte urat sa-i consumi pe ceilalti,
pentru nevoile tale erotice. Dar, de fapt, te consumi pe tine. Stagnezi. Fara delitate, nu poti
ajunge la nivele mai profunde. Numai asa poti evolua. Or, daca iti permiti alternative,
inseamna ca nu esti dispus sa infrunti blocajul, ca vrei sa il ocolesti. Daca iti refuzi
alternativa, atunci nu mai eziti, depasesti criza si vezi si ce potential zace in tine si in
celalalt. Si esti mai castigat si mai bogat ca inainte. Ajungi la alt nivel al iubirii, e o iubire
ranata si foarte profunda, care nu mai sta doar in indragostirea trupeasca. Efortul putin
inseamna devenire putina, inseamna sa fugi de implinirea de sine. Vedeti, nimic nu se poate
fara sacriciu, fara principiul crucii. Sacriciul pe cruce e fereastra spre Inviere. Sfantul
Maxim Marturisitorul spunea ca in creatie toate se cer dupa cruce. Asa se manifesta iubirea
lui Dumnezeu fata de noi. Pentru ca asta e conditia noastra cazuta, consecinta caderii in
pacat. Nu ni se da nimic, daca nu jertm ceva. Si iubirea e o jertfa. Jertfesti sinele tau, ca sa-
ti apropii sinele celuilalt. E o renuntare la tine. Sacriciul da profunzime oricarei relatii. E
cel care xeaza iubirea. Sa te indragostesti e usor, dar sa iubesti e foarte greu. Fugi de
cruce: fugi de inviere, fugi de bucurie, fugi de iubirea adevarata! Nu se poate fara. Fara
cruce, e calea usoara, comoda. Nestiind sa suferim cu bucurie, sa umplem suferinta de rost,
fugim, de fapt, de viata. Si tot ce primim e de mana a doua. Toate bucuriile si iubirile sunt
diluate. Tot ce traim e searbad.

- De ce suferintele din dragoste sunt unele dintre cele mai dureroase?

- Pentru ca omul, iubind, se deschide si devine profund. Si atunci incaseaza loviturile direct
in profunzimea intei. Daca iubirea a fost cu Dumnezeu si celalalt pleaca totusi, Dumnezeu
nu ramane dator. Vine El si umple golul, pentru ca tu nu l-ai iubit doar pe cel care a plecat,
ci si pe Dumnezeu din el. Poti destramat cu adevarat dupa o despartire, doar daca nu-L ai
pe Dumnezeu. Daca ai iubit stramb, daca ai fost posedat de celalalt.

- Uneori, dupa o mare iubire, nu mai avem curaj sa mergem mai departe, sa ne mai deschidem
suetul inca o data. Cum putem vindeca ranile lasate de o suferinta din dragoste?

- Parintele Teol Paraian spunea ca suferinta e o mare taina. Degeaba ti-o explici teoretic,
inima continua sa doara. Si orice sfat din afara ramane tot in afara. Numai Dumnezeu poate
vindeca astfel de rani, daca considera. Dar unele dintre ele nici nu trebuie sa se vindece. Se
intampla uneori ca inima ta sa poata purta innit de multe rani deschise. Capacitatea de
suferinta a omului e foarte mare. Dar nici nu trebuie sa devenim atat de obsedati sa se
inchida rana, sa uitam tot. Un esec in dragoste nu trebuie sa ne inrmizeze afectiv. Poti sa
duci o alta relatie si cu o rana in inima. Si cu mai multe rani in inima. Dumnezeu iti da
oricum puterea de a iubi din nou. Trebuie sa mergi inainte, sa ai curajul sa te deschizi din
nou, sa incasezi din nou. N-ai voie sa te opresti.

"Fericirea se munceste in ecare zi"

- Unora parca le sunt date numai suferinte, toata viata...

- Trebuie sa intelegi ca e ca un joc intre tine si Dumnezeu. In suferinta se ascunde, de fapt,

dragostea lui Dumnezeu fata de tine. Si atunci incepi sa gasesti un rost ecarei suferinte.
Fara Dumnezeu, totul sfarseste intr-un mare absurd. Si cea mai mica suferinta te doboara.
Nu mai intelegi nimic si ajungi sa-ti pui capat zilelor. Cu Dumnezeu, cea mai mare suferinta
e umpluta de sens si e mereu urmata de bucurie. Trebuie sa nu uiti niciodata ca Dumnezeu
te iubeste si te pune la incercare. Te incearca, pentru ca vrea sa-ti dea ceva. Dar cu un pret!
Trebuie sa meriti darul, sa te ridici spiritual la nivelul la care il poti primi. Nivelul urmator
al jocului. Oricum, darul e intotdeauna cu mult mai mare decat suferinta pe care o treci ca
sa ajungi la el. Dumnezeu nu ne poate darui liber, ca atunci ne-ar asxia cu iubirea lui, ne-
ar distruge inta, nu ne-ar mai lasa sa inorim liber. Dumnezeu, cand ne iubeste, ne pune
la incercare, ca pe argint in topitoare. Pentru ca vrea sa scoata din noi esenta cea mai pura.

- Ce ar trebui sa facem ca sa m fericiti?

- Trebuie sa pornim in cautarea adevarului iubirii, cu toate fortele noastre. Sa nu ne

angajam steril, de suprafata, ci sa ne daruim total, tuturor oamenilor si, prin ei, lui
Dumnezeu. Si sa o facem pe viata. Fericirea adevarata exista. Si exista aici, pe pamant. Ea
nu e decat o cale pe care inaintam. Doar in masura in care stim sa daruim, o sa si primim.
Pentru ca Dumnezeu ne chinuie uneori, dar ne si rasplateste cu asupra de masura. Se joaca
cu noi, ne face sa vrem mai mult, sa ne dorim mai mult, sa devenim mai mult. Fericirea nu
e un dat, o pleasca, o incremenire care pica pe tine. O fericire statica ne-ar strivi sub o
plictiseala cumplita. Fericirea se munceste, se castiga in ecare zi. E un urcus continuu, o
dinamica ce se adapteaza permanent nevoilor noastre. Fericirea e devenire.

Reproducerea, difuzarea sau folosirea partiala sau in intregime a materialelor prezentate este
interzisa fara acordul nostru scris. Copyright 1998-2011 Formula AS. Toate drepturile
rezervate.