Sunteți pe pagina 1din 56

Universitatea „Nicolae Titulescu” Bucureşti Facultatea de Drept Domeniul Drept civil

Sancțiunile civile fundamentate pe neexecutarea culpabilă a contractelor sinalagmatice

- Rezumat -

Conducător ştiinţific Prof.univ.dr. Gabriel Boroi

Doctorand Nora Andreea Daghie

Sancțiunile civile fundamentate pe neexecutarea culpabilă a contractelor sinalagmatice

Planul lucrării

TITLUL I CONSIDERAȚII GENERALE CU PRIVIRE LA CONTRACT CA IZVOR DE OBLIGAȚII CIVILE

Capitolul I Noţiunea de contract. Clasificare

Secţiunea 1. Caracterizare generală §1. Definiţia contractului. Evoluție în spațiu și timp §2. Fundamentul contractului – teoria autonomiei de voință §3. Voința juridică și limitele acesteia în contract. Reglementare internă și drept comparat §4. Rolul, funcțiile și evoluția contractului

Secţiunea a 2-a. Clasificarea contractelor §1. Preliminarii §2. Clasificarea contractelor după modul de formare: contracte consensuale, contracte solemne și contracte reale §3. Clasificarea contractelor după conținutul lor: contracte sinalagmatice (bilaterale) și contracte unilaterale §4. Clasificarea contractelor după scopul urmărit de părți: contractele cu titlu oneros și contractele cu titlu gratuit §5. Subclasificarea contractelor cu titlu oneros: contractele comutative și contractele aleatorii §6. Subclasificarea contractelor cu titlu gratuit: contracte dezinteresate și contracte-liberalități §7. Clasificarea contractelor după efectele produse: contracte constitutive, contracte translative și contracte declarative de drepturi §8. Clasificarea contractelor după modul (durata) de executare: contracte cu executare instantanee sau dintr-o dată și contracte cu executare succesivă §9. Clasificarea contractelor după cum sunt sau nu nominalizate în legislația civilă: contracte numite și contracte nenumite §10. Clasificarea contractelor după unele corelații existente între ele: contracte principale și contracte accesorii §11. Contracte încheiate între profesioniști și consumatori și contracte ce nu au în vedere consumul §12. Clasificarea contractelor după modul în care se exprimă voința părților în contracte:

contracte negociate, contracte de adeziune și contracte obligatorii §13. Clasificarea contractelor în raport de cetățenia/naționalitatea părților: contracte interne și contracte externe §14. Clasificări ale contractelor propuse de autorii moderni

Capitolul II Forța obligatorie a contractului

Secţiunea 1. Principiul forței obligatorii a contractului. Aspecte de drept comparat §1. Forța obligatorie a contractului între părți §2. Forța obligatorie a contractului în raporturile cu terții §3. Forța obligatorie a contractului în raport cu instanța de judecată. Interpretarea contractului

Secţiunea a 2-a. Enumerarea sancțiunilor determinate de neexecutarea culpabilă a contractului §1. Determinarea noțiunii de sancțiune civilă §2. Sancțiunile civile în caz de neexecutare culpabilă a contractului

Secţiunea a 3-a. Specificul contractelor sinalagmatice §1. Principiul reciprocității și interdependenței obligațiilor părților în contractele sinalagmatice. Consecințe §2. Corelația dintre efectele specifice ale contractelor sinalagmatice și caracterul obligatoriu al contractului în general §3. Mecanismele aplicabile contractelor sinalagmatice

TITLUL II RĂSPUNDEREA CIVILĂ CONTRACTUALĂ

Capitolul I Noțiunea și condițiile răspunderii civile contractuale

Secţiunea 1. Noțiunea de răspundere civilă contractuală §1. Considerații generale privind răspunderea civilă §2. Definiția, reglementarea și clasificarea noțiunii de răspundere civilă contractuală

Secţiunea a 2-a. Condițiile răspunderii civile contractuale §1. Enunțarea condițiilor răspunderii civile contractuale §2. Fapta ilicită §3. Prejudiciul §4. Raportul de cauzalitate §5. Culpa (vinovăția)

Secţiunea a 3-a. Răspunderea civilă contractuală pentru fapta altuia §1. Generalități §2. Fundamentul răspunderii contractuale pentru fapta altuia §3. Condiții speciale de existență

A) obligația contractuală proprie a debitorului să se execute prin altul;

B) desemnarea voluntară de către debitor a terțului sau a terților care au sarcina de a executa, în tot sau în parte, obligația sa contractuală;

C) creditorul să nu-l fi exonerat de răspundere pe debitor pentru neexecutarea de către terț/terți a prestațiilor care fac obiectul obligațiilor contractuale;

D) neexecutarea obligațiilor contractuale ale debitorului principal să constituie o faptă ilicită a terțului sau a terților.

Capitolul II Daunele-interese în materia răspunderii civile contractuale

Secţiunea 1. Noțiunea, caracterul și categorii de daune-interese §1. Noțiunea de daune-interese §2. Caracterul pecuniar al daunelor-interese §3. Punerea debitorului în întârziere §4. Efectele punerii în întârziere §5. Categorii de daune-interese

Secţiunea a 2-a. Evaluarea daunelor-interese §1. Moduri de evaluare a daunelor-interese. Enunțare §2. Evaluarea judiciară a despăgubirilor 2.1. Noțiune. Reglementare juridică

2.2.

Principii

§3. Evaluarea legală a despăgubirilor

3.1. Noțiune. Reglementare

3.2. Trăsături specifice ale evaluării legale sub imperiul Codului civil de la 1864

§4. Evaluarea convențională. Clauza penală

4.1. Noțiune. Reglementare. Funcții

4.2. Intangibilitatea judiciară a clauzei penale

Capitolul III Convențiile de modificare a răspunderii civile contractuale

Secţiunea 1. Precizări prealabile

Secţiunea a 2-a. Clasificarea clauzelor de modificare a răspunderii contractuale §1. Clauze valabile care exonerează de răspundere §2. Clauze valabile de limitare a răspunderii §3. Clauze valabile care agravează răspunderea

TITLUL III EXCEPȚIA DE NEEXECUTARE A CONTRACTULUI

Capitolul I Caracterizare generală a excepției de neexecutare a contractului

Secţiunea 1. Definiție și evoluție istorică §1. Noțiune §2. Evoluție istorică și aspecte de drept comparat. Noul Cod civil al României

Secţiunea a 2-a. Delimitarea excepției de neexecutare de alte instituții ale dreptului civil §1. Excepția de neexecutare și rezoluțiunea §2. Excepția de neexecutare și compensația §3. Excepția de neexecutare și dreptul de retenție

Secţiunea a 3-a. Fundamentul, natura juridică și domeniul de aplicare a excepției de neexecutare §1. Un fundament juridic și un domeniu de aplicare incerte §2. Fundamentul juridic propus

Secţiunea a 4-a. Aplicații practice ale excepției de neexecutare a contractului în Codul civil de la 1864 §1. În materie de vânzare-cumpărare §2. În materie de schimb §3. În materie de depozit

Capitolul II Condițiile de exercitare și mecanismul excepției de neexecutare

Secţiunea 1. Obligațiile reciproce ale părților trebuie să-și aibă originea și temeiul în același raport juridic sinalagmatic

Secţiunea a 2-a. Să existe o neexecutare, chiar parțială, dar suficient de importantă, din partea celui împotriva căruia se invocă excepția de neexecutare

Secţiunea a 3-a. Raportul juridic sinalagmatic prin natura sa trebuie să presupună regula executării simultane a obligațiilor reciproce ale celor două părți

Secţiunea a 4-a. Excepția de neexecutare a contractului operează exclusiv în puterea părții care o invocă

Capitolul III Efectele excepției de neexecutare

Secţiunea 1. Efectele între părțile raportului sinalagmatic

Secţiunea a 2-a. Efectele excepției de neexecutare față de terți

TITLUL IV REZOLUȚIUNEA ȘI REZILIEREA CONTRACTULUI

Capitolul I Noțiune. Reglementare. Formele rezoluțiunii și ale rezilierii

Secţiunea 1. Definiția, reglementarea și înțelesul noțiunilor de rezoluțiune și reziliere §1. Delimitarea rezoluţiunii de o altă sancţiune şi cauză de ineficacitate a actului juridic civil, nulitatea §2. Rezoluțiunea și rezilierea contractului

Secţiunea a 2-a. Fundamentul, natura juridică și formele rezoluțiunii și ale rezilierii §1. Scurtă incursiune în dreptul comparat și originea istorică a rezoluțiunii §2. Formele rezoluțiunii și ale rezilierii. Aspecte de drept comparat. Noul Cod civil al României

Capitolul II Condițiile rezoluțiunii și ale rezilierii judiciare

Secţiunea

1.

Identificarea

condițiilor

rezoluțiunii/rezilierii

judiciare.

Domeniul

de

aplicare

Secţiunea a 2-a. Condițiile cerute pentru admisibilitatea rezoluțiunii/rezilierii judiciare §1. Neexecutarea obligațiilor contractuale §2. Neexecutarea să se datoreze culpei debitorului pârât §3. Punerea în întârziere a debitorului obligației neexecutate

Capitolul III Acțiunea în rezoluțiune sau în reziliere

Secţiunea 1. Specificul apărării drepturilor de creanță născute din contractele sinalagmatice §1. Dreptul de opțiune al creditorului §2. Cenzurarea dreptului de opțiune al creditorului de către instanța de judecată

Secţiunea a 2-a. Aspecte procesuale

Capitolul IV Rezoluțiunea convențională a contractului. Pactele comisorii exprese

Secţiunea 1. Noțiunea și justificarea pactelor comisorii exprese §1. Clauza rezolutorie. Definiție și forme §2. Rezoluțiunea și condiția rezolutorie

Secţiunea a 2-a. Rolul instanței de judecată și necesitatea îndeplinirii condițiilor rezoluțiunii sau rezilierii în ipoteza pactelor comisorii exprese §1. Pactul comisoriu conform căruia, în caz de neexecutare a contractului de către una dintre părți, contractul se desființează

§2. Pactul comisoriu conform căruia, în cazul în care o parte nu-și va executa obligațiile, cealaltă parte este în drept să considere contractul ca desființat §3. Pactul comisoriu conform căruia, în caz de neexecutare de către una dintre părți a obligației sale, contractul se consideră rezolvit de plin drept §4. Pactul comisoriu conform căruia, în caz de neexecutare, contractul se consideră desființat de drept, fără a mai fi necesară punerea în întârziere și fără orice altă formalitate prealabilă

Capitolul V Efectele rezoluțiunii și ale rezilierii

Secţiunea 1. Identificarea efectelor rezoluțiunii/rezilierii și a momentului în care acestea operează

Secţiunea a 2-a. Efectele rezoluțiunii/rezilierii asupra părților contractante

Secţiunea a 3-a. Efectele rezoluțiunii/rezilierii față de terți

TITLUL V CONCLUZII ȘI PROPUNERI DE LEGE FERENDA

A. Subiectul tezei

Prezenta lucrare și-a propus abordarea sancțiunilor civile fundamentate pe neexecutarea culpabilă a contractelor sinalagmatice, mai exact a două concepte fundamentale pe tărâmul neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic:

excepția de neexecutare și rezoluțiunea/rezilierea, indispensabil legate de ideea de neexecutare culpabilă a contractului, și, implicit, de ideea de răspundere contractuală.

B. Argumentele ce au stat la baza alegerii temei

Consider oportun acest demers științific, în primul rând datorită importanței pe care o are contractul civil printre izvoarele de obligații civile. O economie autentică de piață, fără îndoială, este susținută, în măsură considerabilă, de regularitatea și onestitatea raporturilor juridice dintre parteneri în procesul atât de amplu și de complex al producției și al circulației bunurilor, al domeniului vast al serviciilor, în scopul satisfacerii trebuințelor oamenilor. Un asemenea deziderat fundamental nu poate fi realizat decât sprijinit, cu precădere, pe actul principal al nașterii, realizării și stingerii acelor raporturi – contractul civil.

Instrument juridic însemnat în viața economică, contractul a fost cunoscut din cele mai vechi timpuri. Stăpânirea romană l-a făcut cunoscut pe meleagurile țării noastre, la sfârșitul veacului al XVIII-lea și în prima jumătate a secolului următor, descoperindu-se, în zona fostelor mine de aur ale Daciei Traiane, la Alburnus Maior, circa 50 de tăblițe cerate, din care s-au păstrat 25, publicate în anul 1873 de celebrul istoric Theodor Momsen în monumentala operă a sa „Corpus inscriptiorum latinarum”. Ele conțin textele unor contracte civile, unice în lume prin concepția originală a tehnicii de redactare. „Contractus”-ul din dreptul roman și „synallagma” grecesc (termen tradus astăzi în noțiunea de „contract sinalagmatic”) se află la obârșia multitudinii și marii varietăți a contractelor din economia de piață modernă. Dreptul evului mediu a dezvoltat domeniul prin restrângerea formalismului contractual din antichitate, abordarea priorității „manifestării libere a voinței umane” și particularizarea contractelor comerciale față de cele civile.

Contractul nu și-a pierdut importanța nici astăzi. Dimpotrivă, el este principalul izvor de obligații, prin mijlocirea sa realizându-se stabilitatea relațiilor interumane în circulația bunurilor și valorilor. Un semnificativ adagiu latin „contractus legem ex conventione accipiunt” („convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”) evidențiază forța juridică a voinței părților materializată în acest important act juridic. Reciprocitatea și interdependența obligațiilor izvorâte din contractele sinalagmatice determină unele efecte specifice pentru aceste contracte atunci când, în faza executării, survin unele împrejurări, imputabile sau nu uneia dintre părțile contractante, de natură să creeze un dezechilibru între acestea.

Însuși caracterul incontestabil de „putere de lege” al contractului, în sensul art. 969 alin. 1 C.civ. 1864/ art. 1.270 alin. (1) din Noul Cod civil, adaptat la specificul contractului bilateral explică de ce în astfel de împrejurări se îngăduie uneia dintre părți, fie să suspende executarea contractului, fie să tindă chiar la desființarea sa printr-o inițiativă unilaterală.

C. Structura lucrării

Lucrarea este structurată în cinci titluri (titlul I - Considerații generale cu privire la contract ca izvor de obligații civile; titlul II – Răspunderea civilă contractuală; titlul III - Excepția de neexecutare a contractului; titlul IV - Rezoluțiunea și rezilierea contractului; titlul V – Concluzii și propuneri de lege ferenda), care, la rândul lor, sunt împărțite pe capitole, secțiuni și subsecțiuni. În capitolul I din primul titlu, intitulat „Noţiunea de contract. Clasificare”, am analizat contractul ca principal izvor de obligații civile, sub aspectul noțiunii, și am realizat o prezentare a clasificărilor mai mult sau mai puțin cunoscute în literatura de specialitate. Astfel, după o caracterizare cu caracter general a conceptului juridic, pornind de la etimologia cuvântului „contract” și continuând cu definirea lui în codurile diverselor state (Codul civil italian; Codul civil francez; Codul civil al Provinciei Québec; Codul civil olandez; Codul civil elveţian – Codul obligaţiilor), cu privire specială asupra Codului civil român de la 1864, dar și cu referiri la noua reglementare - art. 1.166 din Noul Cod civil, am examinat elementul esențial al contractului - acordul de voinţă al părţilor, de la formalismul inflexibil al dreptului roman quiritar – care pentru încheierea valabilă a unui contract prevedea îndeplinirea unui ritual rigid şi complicat până la consensualismul dreptului modern. Teoria autonomiei de voinţă care a promovat pe plan juridic conceptul contemporan de libertate contractuală, am analizat-o și circumscris-o conceptului în discuție, de-a lungul timpului și în ultimele secole când transformările libertății contractuale și ale dreptului contractual au fost dintre cele mai consistente amplificând ambiguitatea asupra sensului libertății contractuale în ordinea juridică română, care pare să persiste chiar și în urma evoluțiilor recente, iar numărul și diversitatea doctrinelor care s-au interesat de libertatea contractuală este considerabil. Astfel, urmare a evoluțiilor care au avut loc, începând cu cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, realitățile politice, economice și sociale au cunoscut schimbări într-o dinamică accelerată, ceea ce a făcut ca teoria autonomiei de voință să fie mai întâi pusă în cauză și apoi contestată, încercându-se decelarea unui alt fundament teoretic al construcției juridice a contractului care să permită, în noul context, explicarea principiilor care stau la baza formării, executării și eficacității acestuia. Pentru aceste considerente, s-a recurs la doctrina pozitivismului juridic, în sfera căreia se înscrie, ca o variantă mai laxă, concepția utilitarismului social.

Sprijinul esențial pentru concepțiile care predică moartea autonomiei de voință și glorifică pozitivismul normativ se întemeiază pe o evidență concretizată în legislația hiperabundentă, care e limitatoare a portanței juridice a voinței individuale. Astfel, apariția și răspândirea contractelor de adeziune și forțate, extinderea contractului în câmpul dreptului administrativ (concesiuni, achiziții publice etc.), contractele de distribuție și consumație etc. nu ar face decât să ilustreze că forța contractului și relativitatea acestuia ar depinde exclusiv de un anumit act normativ, iar nu de voința părților. Imixtiunea normativă în contract produce excepții de la înțelegerea regulilor clasice, care guvernează formarea și efectele contractului, de unde se deduce că autonomia de voință nu mai are nicio valoare juridică. Acest tip de legislație antivoluntaristă este o certitudine, nu poate fi negată și constituie, în fond, temeiul textual al curentului postmodern în dreptul contractelor. Concluzia la care am ajuns este că problema fundamentelor teoretice ori intelectuale ale contractului este încă departe de a fi primit o rezolvare care să fie unanim acceptată și, în același timp, să răspundă la toate nevoile teoretice și practice. Cu certitudine însă, realitățile economice, sociale și juridice ale timpurilor noastre sunt de natură a susține afirmația că voința părților contractante nu mai poate fi considerată singurul fundament al construcției teoriei generale a contractului. Am analizat în continuare libertatea contractuală și limitele acesteia – ordinea publică și bunele moravuri – din perspectiva reglementării interne (Codul civil de la 1864 și Noul Cod civil) și în dreptul comparat (dreptul francez, dreptul englez, dreptul italian, dreptul spaniol, dreptul elvețian, dreptul Federației Ruse, dreptul belgian, dreptul german), pentru ca finalul caracterizării generale a noțiunii de contract să-l rezerv rolului și funcțiilor sale, care se pot grupa în jurul a două idei strâns legate între ele: ideea de manifestare a persoanei în societate și ideea de organizare a vieții sociale (prima idee menționată reunește funcția de comunicare, funcția egalitară și funcția de gestiune patrimonială, în timp ce a doua idee se referă la funcțiile normativă, distributivă și de stabilizare socială). Întrucât, contractul, ca izvor de obligații civile, se constituie într-o categorie juridică foarte largă și diversificată ce înglobează varii specii, am apreciat ca fiind necesară o operație de sistematizare și de ordonare a contractelor, pe care am realizat-o prin interpunerea unor clasificări întemeiate pe diferite criterii generale [după modul de formare: contracte consensuale, contracte solemne și contracte reale; după conținutul lor: contracte sinalagmatice (bilaterale) și contracte unilaterale; după scopul urmărit de părți: contractele cu titlu oneros și contractele cu titlu gratuit; subclasificarea contractelor cu titlu oneros: contractele comutative și contractele aleatorii; subclasificarea contractelor cu titlu gratuit: contracte dezinteresate și contracte-liberalități; după efectele produse: contracte constitutive, contracte translative și contracte declarative de drepturi; după modul (durata) de executare: contracte cu executare instantanee sau dintr-o dată și contracte cu executare succesivă; după cum sunt sau nu nominalizate în legislația civilă: contracte numite și contracte

nenumite; după unele corelații existente între ele: contracte principale și contracte accesorii; contracte încheiate între profesioniști și consumatori și contracte ce nu au în vedere consumul; după modul în care se exprimă voința părților în contracte: contracte negociate, contracte de adeziune și contracte obligatorii; în raport de cetățenia/naționalitatea părților: contracte interne și contracte externe; alte clasificări ale contractelor propuse de autorii moderni], pentru o caracterizare optimă a fiecărei specii, pentru a vedea mai clar care sunt asemănările și deosebirile între gestul simplu prin care cumperi un ziar și seria de operațiuni complexe – negocieri, studii, proiecte, redactarea actului și a anexelor sale – prin care se încheie o convenție în marea industrie. Capitolul al II-lea al Titlului I l-am consacrat forței obligatorii a contractului din triplă perspectivă: în raporturile dintre părți, cu terții și cu instanța de judecată (căreia îi revine adesea misiunea interpretării contractului), surprinzând, totodată, aspectele de drept comparat incidente (drept englez, drept francez, drept libanez, drept italian, dreptul Provinciei Québec, drept spaniol, drept algerian, drept german, etc.), precum și noua reglementare (Noul Cod civil).

O atenție deosebită am acordat „legii contractelor” – adică forței lor obligatorii – care reprezintă una dintre condițiile imanente ale „vieții juridice” și ale „păcii sociale”. O expresie a forţei obligatorii a actului juridic o reprezintă şi posibilitatea ca acesta să fie modificat sau „revocat” numai prin acordul părţilor. Prin excepție de la această regulă a simetriei, contractul poate fi desfăcut prin voința unei singure părți – denunțare unilaterală, numai pentru cauzele autorizate de lege, pentru care am prezentat exemple din reglementarea internă, multiplicate semnificativ, relativ recent, prin intermediul legislației privind protecția consumatorilor. Regula irevocabilității contractelor mai comportă câteva excepții, în acele situații în care contractul poate fi desfăcut, fie pentru că părțile au inserat o clauză de dezicere, fie independent de voința lor: încetarea forței obligatorii a contractului, ale cărui efecte nu se transmit la moștenitorii persoanei decedate (este ipoteza contractului încheiat intuitu personae); prelungirea (prorogarea) legală a unor contracte, dincolo de termenele prevăzute de părțile contractante (de exemplu, art. 1 și 2 din Legea nr. 17/1994 pentru prelungirea sau reînnoirea contractelor de închiriere privind unele suprafețe locative); suspendarea temporară a puterii obligatorii a contractului cu executare succesivă, pe timpul cât intervine un caz de forță majoră, care împiedică pentru o anumită perioadă de timp executarea obligațiilor (de exemplu, suspendarea operațiunilor portuare pe timp de furtună, viscol sau îngheț). Buna-credință am analizat-o ca o importantă normă de comportament în spațiul contractual, fiind evaluată ca un principiu general al dreptului menit să guverneze toate raporturile juridice, cu referire la abuzul de drept care a fost și este viu disputat în doctrina și practica judiciară română. Concluzia la care am ajuns este aceea că efortul de a veghea la respectarea principiului bunei-credințe și la trasarea limitelor abuzului, constă în cele din urmă în stabilirea unui just echilibru între „eu” și „noi”, între libertate și responsabilitate, în a concilia în

civitas semper reformanda aspirațiile legitime ale individului cu cele ale comunității. Întrucât impactul actual, în circuitul civil român, al instabilității economice readuce în actualitate teoria impreviziunii, i-am dedicat în continuare

o analiză aprofundată a reglementărilor interne și internaționale, cu privire

specială asupra Noului Cod civil român. În raporturile cu terții, principiul relativității efectelor contractului dă expresie ideii exprimate într-un vechi adagiu, potrivit căruia res inter alios acta aliis neque nocere, neque prodesse potest – actul juridic încheiat între anumite persoane nu poate nici să vatăme și nici să profite altor persoane. Am subliniat, de asemenea, că actul juridic civil legal încheiat are forţă obligatorie nu numai pentru părţile acestuia și avânzii lor cauză, ci şi pentru organul de jurisdicţie învestit cu soluţionarea unui litigiu decurgând dintr-un astfel de act, deci instanţa este obligată să asigure executarea actului juridic legal încheiat, ţinând seama, în interpretarea clauzelor lui, de voinţa părţilor, ca și când ar fi vorba de aplicarea dispozițiilor cuprinse în legi sau în alte acte normative. Judecătorul va trebui să dea curs voinței părților așa cum a fost

materializată în contract, cu excepția situațiilor în care o dispoziție legală imperativă le neutralizează, spre exemplu: interpretarea contractului de către judecător, prin prisma noțiunilor de „echitate”, „bună-credință”, „bune moravuri” sau „ordine publică”, înlăturarea clauzelor abuzive, acordarea termenului de grație, suspendarea executării pentru forță majoră. Judecătorului îi revine însă sarcina interpretării contractului, care este absolut necesară atunci când clauzele contractului sunt incomplete, ambigue ori contradictorii, sau când voința declarată nu corespunde voinței interne a părților contractante. În acest sens, am prezentat regulile de interpretare care orientează instanța, așa cum se regăsesc ele în doctrina și practica autohtonă, cu succinte trimiteri la cea din Franța și Anglia. Pentru că dreptul devine eficient numai în măsura în care sunt respectate prevederile sale, în următoarea secțiune am determinat sensul (larg și restrâns) al noțiunii de sancțiune civilă, pornind de la caracteristicile conceptului de

sancţiune juridică, pentru a sfârși prin identificarea sancțiunilor civile în caz de neexecutare culpabilă a contractului: executarea silită în natură; rezoluțiunea contractului; angajarea răspunderii contractuale a debitorului, care va fi obligat

la plata de daune-interese compensatorii și moratorii; obligarea debitorului la

plata de amenzi cominatorii sau, după caz, de daune cominatorii; autorizarea creditorului de a lua măsurile necesare pentru a obține în natură ceea ce i se datorează în temeiul unor contracte, pe cheltuiala debitorului; excepția de neexecutare a contractului dacă o privim din perspectiva părții contractante reia îi este opusă; reducerea prețului bunurilor și lucrărilor, etc. În ultima secțiune a capitolului al II-lea, am restrâns analiza la specificul contractelor sinalagmatice, stabilind corelația dintre acestea din urmă și caracterul obligatoriu al contractului în general, cu arătarea, în final, a mecanismelor aplicabile în cazul în care una dintre părţile contractului sinalagmatic nu-şi execută prestaţiile la care s-a obligat, pentru că nu vrea sau

pentru că nu poate: executarea silită, situaţie în care partea poate avea dezavantajul concursului altor creditori, excepţia de neexecutare a contractului, desfiinţarea retroactivă a contractului prin rezoluţiune, ultima variantă înlăturând şi dezavantajul executării silite. Principiul reciprocității și interdependenței obligațiilor părților este cel care antrenează unele efecte specifice, dintre care, cele mai importante fiind:

· obligativitatea executării, în principiu, simultane a obligațiilor

reciproce și dreptul oricăreia dintre părți de a refuza executarea obligației sale, atâta timp cât cealaltă parte nu își execută propriile obligații (excepția de neexecutare);

· dreptul fiecărei părți de a cere în justiție rezoluțiunea contractului, în

cazul neexecutării obligațiilor celeilalte părți din cauze imputabile acesteia;

· suportarea riscului contractului de către partea ale cărei obligații ar

deveni imposibil de executat din motive de forță majoră;

· necesitatea întocmirii înscrisului probator al contractului sinalagmatic

în tot atâtea exemplare câte părți cu interese contrare există în contract (cel puțin

două).

Excepția de neexecutare a contractului și rezoluțiunea pentru neexecutare se discută pe planul culpei părților în legătură cu executarea contractului, iar problema riscului contractual se discută în legătură cu imposibilitatea executării contractului, datorată unor cauze neimputabile părților. Cel de al II-lea titlu are ca temă centrală descifrarea mecanismului spunderii civile contractuale prin tratarea tuturor aspectelor care delimitează conceptul juridic, începând cu integrarea în noțiunea de răspundere și definirea sa, după identificarea elementelor comune regăsite în diferitele accepțiuni ce i- au fost date în dreptul civil și comparația cu răspunderea civilă delictuală. În acest al doilea titlu al lucrării, un studiu amplu și aprofundat, la nivel teoretic și practic, am rezervat condițiilor răspunderii civile contractuale: fapta ilicită - o inacțiune – neexecutarea totală sau parțială a obligației sau o acțiune – executarea necorespunzătoare ori cu întârziere a obligației; prejudiciul - consecințele dăunătoare materiale, corporale și morale, efecte ale încălcării, în principiu, de către debitor a dreptului de creanță aparținând creditorului contractual, prin neexecutarea lato sensu a prestației sau prestațiilor care sunt datorate; raportul de cauzalitate - criteriul legăturii necesare dintre fapta ilicită (neexecutarea obligațiilor contractuale în sens larg) și efectul păgubitor produs și culpa (vinovăția) - atitudinea psihică a autorului faptei ilicite și păgubitoare față de fapta respectivă și față de urmările acestei fapte, în momentul săvârșirii acesteia. În secțiunea a 3-a a capitolului I, am prezentat analitic răspunderea debitorului contractual pentru fapta persoanelor pe care le substituie sau le asociază în executarea obligațiilor contractuale pe care și le-a asumat față de creditorul său [problema existenței și condițiile speciale de angajare: obligația contractuală proprie a debitorului să se execute prin altul; desemnarea voluntară de către debitor a terțului sau a terților care au sarcina de a executa, în tot sau în parte, obligația sa contractuală; creditorul să nu-l fi exonerat de răspundere pe

debitor pentru neexecutarea de către terț/terți a prestațiilor care fac obiectul obligațiilor contractuale; neexecutarea obligațiilor contractuale ale debitorului principal să constituie o faptă ilicită a terțului sau a terților], consacrată în mod expres de Noul Cod civil sub denumirea „Răspunderea pentru fapta terților”, în art. 1.519. Am conchis în sensul că numărul și diversitatea textelor de lege cu caracter special constituie argumente suficiente pentru a admite, după modelul doctrinei și jurisprudenței franceze, că existența răspunderii contractuale pentru fapta altuia în dreptul nostru privat este o realitate care se impunea a fi recunoscută. Justificarea acestei răspunderi cu valoare de principiu în materie contractuală se află, în primul rând, în forța obligatorie a contractului. Ideea de la care trebuie să pornim atunci când analizăm fundamentul răspunderii contractuale pentru fapta altuia, trebuie să fie aceea potrivit căreia debitorul nu poate implica, prin manifestarea sa unilaterală de voință, o altă persoană în executarea obligației sale contractuale, adică nu poate să eludeze propria sa spundere, să o reducă sau să o modifice. Capitolul al II-lea, intitulat „Daunele-interese în materia răspunderii civile contractuale”, are caracter tehnic și este destinat analizei daunelor-interese în materia răspunderii civile contractuale, abordând, pe rând, noțiunea, caracterul pecuniar, punerea debitorului în întârziere cu evidențierea efectelor pe care le produce și cele două categorii de daune-interese: moratorii și compensatorii. Capitolul se încheie cu problema evaluării despăgubirilor, care este de cea mai mare importanţă pentru părţi întrucât creditorul are interesul să primească echivalentul întregului prejudiciu iar debitorul să plătească doar atât cât reprezintă paguba şi nu mai mult. Evaluarea prejudiciului trebuie pusă în discuţie, întotdeauna, subsecvent dovedirii tuturor condiţiilor răspunderii civile şi, în cadrul acestora, a condiţiilor pe care un prejudiciu trebuie să le satisfacă pentru a fi susceptibil de reparare. Stabilirea despăgubirilor (adică a sumei de bani ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea ori executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a obligaţiei asumate de debitorul său) se poate face în trei moduri:

- pe cale judecătorească (evaluare judiciară);

- prin lege (evaluare legală);

- prin convenţia părţilor (evaluare convenţională – clauza penală).

Cele trei tipuri de evaluare le-am descris pe larg, cu evidențierea noțiunilor, reglementării, principiilor (repararea integrală a prejudiciilor, repararea prejudiciilor previzibile, repararea prejudiciului direct), trăsăturilor specifice și a funcțiilor. O atenție deosebită am acordat clauzei penale și mutabilităţii sale judiciare care a făcut obiectul a numeroase litigii de drept privat şi reprezintă totodată subiectul unor ample discuţii în doctrina juridică

românească. Capitolul al III-lea cuprinde o prezentare a clauzelor de modificare a spunderii civile contractuale: clauze valabile care exonerează de răspundere,

clauze valabile de limitare a răspunderii, clauze valabile care agravează răspunderea. Titlul III se constituie în studiul primului efect specific al contractelor sinalagmatice, pe care l-am tratat de-a lungul a trei capitole, începând cu o clarificare generală a conceptului și abordarea la nivel teoretic a noțiunii, cu deschiderea oferită de literatura juridică străină, trecând prin istoricul apariției instituției și ajungând până la reglementarea din Noul Cod civil român. Pentru a evita confuziile și a-i reliefa particularitățile, am delimitat apoi excepția de neexecutare a contractului de alte instituții ale dreptului civil, punctând asemănările și deosebirile dintre acestea: excepția de neexecutare și rezoluțiunea; excepția de neexecutare și compensația; excepția de neexecutare și dreptul de retenție. O atenție deosebită am acordat fundamentului, naturii juridice și domeniului de aplicare a excepției de neexecutare a contractului, printr-o analiză aprofundată a literaturii de specialitate române și străine, precum și a practicii judecătorești incidente. În final, raportându-mă și la reglementarea din Noul Cod civil (art. 1.556), am propus un fundament juridic hibrid: reciprocitatea și interdependența obligațiilor, dar și principiile de echitate și bună-credință. De asemenea, urmând într-o oarecare măsură exemplul doctrinarilor francezi, am adus câteva argumente prin care am atribuit excepției de neexecutare a contractului și o funcție dinamică, pentru a demonstra astfel că excepția de neexecutare poate fi procedeul direct al rezoluțiunii unilaterale. Am prezentat excepția de neexecutare activă anticipativă ca un mecanism care poate fi adaptat noilor exigențe ale dreptului contractelor. Sub acest aspect, am arătat că ideea pe care întregul drept civil român al contractelor este centrată, a menținerii în mod absolut, în orice condiții, a legăturii contractuale sau a executării silite nu mai satisface pe deplin exigențele zilelor noastre. Judecătorul este în mod cert gardianul menținerii legăturii contractuale, dar prioritatea recunoscută acestei mențineri nu este totuși intangibilă. Nimic nu se opune contestării excepției de neexecutare activă anticipativă în fața judecătorului de către celălalt contractant. Excepția de neexecutare reprezentând un mijloc de apărare la fond, sarcina probei executării iminente sau a absenței unei întârzieri nerezonabile va incumba cocontractantului celui ce invocă excepția. Deci, de cele mai multe ori, excepția activă anticipativă va fi supusă unui control judiciar a posteriori și ne îndepărtăm astfel de un mijloc de justiție pur privată. Este maniera în care, fără a transpune integral tehnica Anticipatory breach în sistemul nostru de drept, am observat că aceasta din urmă poate, prin intermediul mecanismului unic al excepției de neexecutare, să integreze și să generalizeze o caracteristică specifică ei: controlul și gestionarea, de către cel ce poate invoca excepția de neexecutare, a situațiilor în care neexecutarea este previzibilă. În contextul absenței unei reglementări cu caracter general a excepției de neexecutare a contractului în Codul civil de la 1864, capitolul prim al acestui

titlu se încheie cu prezentarea unor aplicații practice în materie de vânzare- cumpărare, schimb și depozit. În capitolul al II-lea am analizat condițiile de exercitare și mecanismul propriu-zis al excepției de neexecutare: obligațiile reciproce ale părților trebuie să-și aibă originea și temeiul în același raport juridic sinalagmatic; să existe o neexecutare, chiar parțială, dar suficient de importantă, din partea celui împotriva căruia se invocă excepția de neexecutare; raportul juridic sinalagmatic prin natura sa trebuie să presupună regula executării simultane a obligațiilor reciproce ale celor două părți; excepția de neexecutare a contractului operează exclusiv în puterea părții care o invocă. Studiul efectelor excepției de neexecutare a contractului, între părțile raportului sinalagmatic și față de terți, încheie cel de-al treilea titlu al lucrării. În ceea ce priveşte efectele excepţiei de neexecutare între părţile contractante, am remarcat că, atunci când pârâtul invocă excepţia în faţa instanţei de judecată, aceasta reprezintă un mijloc de apărare, întrucât, la cererea pârâtului, instanţa fie va respinge acţiunea reclamantului, prin care acesta solicită obligarea pârâtului la executarea contractului, fie va dispune, după caz, obligarea reclamantului însuşi la executarea propriei sale prestaţii, stabilind un termen în acest scop. Excepţia poate fi invocată şi faţă de terţi, atunci când aceştia şi-ar întemeia pretenţiile pe contractul în care nu au fost executate de partenerul contractual prestaţiile la care s-a obligat. Acesta este cazul creditorilor partenerului contractual, dacă ar încerca pe calea acţiunii oblice să exercite drepturile debitorului lor. Tot astfel, se va putea invoca excepţia de neexecutare împotriva acelor creditori chirografari ai partenerului contractual care ar urmări, în virtutea dreptului lor de gaj general, un bun ce s-ar afla pe un temei contractual în mâinile celui ce invocă excepţia. Titlul IV are ca obiectiv analiza celui de-al doilea efect specific contractelor sinalagmatice, fundamentat pe neexecutarea culpabilă a obligațiilor de către una dintre părțile contractante. Determinând, prin analiza literaturii de specialitate, definiția, reglementarea și înțelesul noțiunilor de rezoluțiune și reziliere, am demonstrat că mecanismul rezoluțiunii este unul atât de cunoscut ca și principiu și în același timp atât de tulbure în aplicarea sa. Din rațiuni practice dar și teoretice, pentru că rezoluțiunea este o tehnică originală de distrugere a contractului și s-a considerat a fi inutil a o izola de alte instituții care urmăresc aceeași finalitate, am realizat în continuare delimitarea ei de o altă sancţiune şi cauză de ineficacitate a actului juridic civil, nulitatea, pentru ca apoi să clarific apropierea ei de rezilierea contractului: în timp ce rezoluțiunea desființează contractul pentru trecut, rezilierea produce efecte doar pentru viitor, prestațiile succesive executate nemaiputându-se restitui. Printr-o scurtă incursiune în dreptul comparat și descoperirea originii istorice a rezoluțiunii, am explicat fundamentul, natura juridică și formele rezoluțiunii și ale rezilierii: în principiu, judiciară și convențională. Am analizat caracteristicile specifice marilor sisteme de drept comparat din lumea contemporană cu incidență asupra temei. Această parte a lucrării se detașează prin abundența informațiilor oferite din sistemul francez, german, elvețian,

italian, libanez, al Provinciei Québec, coreean, nord-american, pentru ca în final zăbovesc puțin și în spaţiul dreptului comerţului internaţional, unde rezoluţiunea contractelor este reglementată în textele Convenţiei de la Viena privind vânzarea internaţională de mărfuri din anul 1980 (CVIM) şi ale Principiilor UNIDROIT aplicabile contractelor comerciale internaţionale (2004) elaborate de Institutul Internaţional pentru Unificarea Dreptului Privat de la Roma.

De actualitate și deosebit interes este și analiza textelor din Noul Cod civil, care cuprind o reglementare inovativă a rezoluțiunii și marchează o ruptură cu vechea reglementare în materie, în primul rând prin modul în care operează. Astfel, de exemplu, o modificare importantă priveşte calificarea rezoluţiunii ca remediu pentru consecinţele neexecutării obligaţiei şi faptul că aceasta este de regulă, convenţională, şi nu judiciară ca în lumina Codului civil de la 1864. Potrivit art. 1.550 din Noul Cod civil, rezoluțiunea pentru neexecutare este o decizie a instanței sau a creditorului. Ea nu este niciodată o urmare directă a neexecutării, ci este o măsură care se aplică și nicidecum o situație care se constată. Concepută ca remediu, rezoluțiunea produce efecte specifice, care nu pot fi obținute cât timp nu a fost decisă rezoluțiunea și care nu sunt niciodată dobândite de la sine. De asemenea, potrivit art. 1.552 din Noul Cod civil, rezoluțiunea unilaterală sau rezilierea unilaterală a contractului se poate produce prin notificarea scrisă a debitorului în trei situații: când părțile au convenit în acest mod prin clauză contractuală explicită; când debitorul se află de drept în întârziere; când debitorul nu a executat obligația sa nici în termenul fixat în punerea în întârziere. adar, spre deosebire de reglementarea cuprinsă în Codul civil de la 1864, care în materie de rezoluțiune se bazează pe rezoluțiunea judiciară a contractului, pe un control aprioric al desființării contractului pentru neexecutare realizat de terțul judecător, Noul Cod civil, asumându-și riscul de rupere unilaterală nejustificată, datorită lăsării la aprecierea creditorului a oportunității rezoluțiunii, ne integrează printre acele sisteme de drept, în care rezoluțiunea este în puterea părții inocente care poate să decidă singură desființarea contractului pentru neexecutare. Totodată, am atras atenția asupra faptului că declarația sa de rezoluțiune este supusă unui control a posteriori al întrunirii condițiilor de rezoluțiune, control care are menirea de a responsabiliza partea care se pregătește să invoce rezoluțiunea contractului. Capitolul al II-lea este unul tehnic analizând condițiile rezoluțiunii și ale rezilierii judiciare: să existe o neexecutare a obligaţiilor de către una dintre părţile contractante, neexecutarea obligaţiei să fie culpabilă şi debitorul obligaţiei neexecutate să fi fost pus în întârziere. În capitolul al III-lea, intitulat „Acțiunea în rezoluțiune sau în reziliere”, am cercetat specificul acțiunii în rezoluțiune sau în reziliere, aspecte teoretice și practice, pornind de la dreptul de opțiune al creditorului, privit ca particularitate a apărării drepturilor de creanță născute din contractele sinalagmatice, și

aptitudinea instanței de a-l cenzura, pentru ca în final să mă opresc asupra aspectelor de ordin procedural. Rezoluțiunea convențională a contractului am examinat-o cu atenție în vederea unor concluzii documentate în capitolul al IV-lea. Am arătat că libertatea de voință permite părților inserarea în contract a clauzelor rezolutorii menite să înlăture rolul instanței de judecată în aplicarea acestui remediu și consacrând astfel o rezoluțiune de sorginte convențională ale cărei condiții și efecte sunt stabilite de părțile contractului. Pe baza jurisprudenței, doctrina a conturat o anumită tipologie a pactelor comisorii exprese, în funcție de intensitatea efectelor pe care le produc, care a cut obiectul unei analize detaliate în secțiunea a 2-a denumită „Rolul instanței de judecată și necesitatea îndeplinirii condițiilor rezoluțiunii sau rezilierii în ipoteza pactelor comisorii exprese”. Efectele rezoluțiunii și ale rezilierii le-am identificat și analizat în ultimul capitol, pe aceleași două planuri: asupra părților contractante (desființarea retroactivă a contractului sinalagmatic, repunerea părților în situația anterioară și plata de daune-interese) și față de terți (principiul resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis și excepțiile sale). Ultimul titlu, intitulat „Concluzii și propuneri de lege ferenda”, reunește concluziile formulate pe parcursul întregii lucrări și câteva sugestii de reglementare în contextul intrării în vigoare, a Noului Cod civil al României, printre care:

· introducerea de către legiuitorul român, cu valoare de regulă generală,

a soluţiei desfiinţării contractelor pentru neexecutarea obligaţiilor prin declaraţia unilaterală de rezoluţiune a creditorului, notificată debitorului, acordându-i acestuia în prealabil un termen rezonabil pentru executare;

· o nouă reglementare care să prevadă şi posibilitatea declarării

unilaterale a rezoluţiunii anticipate, în situațiile în care evidența neexecutării esențiale din partea debitorului există deja anterior scadenței obligațiilor sale, astfel încât este neeconomic și injust pentru creditor să aștepte scadența obligațiilor creditorului pentru a putea invoca rezoluțiunea;

· pentru securitatea circuitului civil şi stabilitatea drepturilor dobândite

cu bună-credinţă de către terţi (care nu au nicio contribuţie la neexecutarea contractului între părţi şi s-au încrezut în aparenţa drepturilor acestora), o nouă reglementare a efectelor pe care le generează rezoluţiunea între părţi şi faţă de terţi, prin care drepturile dobândite cu bună-credinţă şi cu titlu oneros de către terţi asupra bunurilor creditorului obligaţiei de restituire ar fi echitabil să fie, de regulă, exceptate expres de lege de la aplicarea regulii resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis, astfel încât acţiunea în revendicare împotriva lor să fie respinsă.

Bibliografie

I. Literatură juridică română

A. Tratate. Cursuri. Monografii

1. I. Adam, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, Ed. All Beck, Bucureşti,

2004

2. I. Adam, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, Ed. Europa Nova, Lugoj,

2002

3. I. Albu, Drept civil. Contractul şi răspunderea contractuală, Ed. Dacia, Cluj- Napoca, 1994

4. I. Albu, V. Ursa, spunderea civilă pentru daune morale, Ed. Dacia, Cluj- Napoca, 1979

5. I. Albu, Drept civil. Introducere în studiul obligațiilor, Ed. Dacia, Cluj-Napoca,

1984

6. Iulia Albu, Repararea prejudiciului cauzat prin vătămări corporale, Ed. Lumina Lex, București, 1997

7. D. Alexandresco, Explicațiune teoretică și practică a dreptului civil român în comparațiune cu legile vechi, Tipografia Națională, Iași, 1998

8. D. Alexandresco, Explicațiunea practică și teoretică a dreptului civil român în comparațiune cu legile vechi și cu principiile legislațiunii străine, vol. V, Ed. Tipografia Națională, Iași, 1898

9. D. Alexandresco, Explicaţiunea teoretică şi practică a dreptului civil român, t. X, Atelierele Grafice Socec & Co., Bucureşti, 1911

10. D. Alexandresco, Explicaţiunea teoretică şi practică a dreptului civil român în comparaţiune cu legile vechi, Tomul al VI-lea, Tipografia Naţională, Iaşi, 1900

11. C.E. Alexe, Judecătorul în procesul civil, între rol activ și arbitrar, vol. I, Ed. C.H. Beck, București, 2008

12. I.M. Anghel, Fr. Deak, M.F. Popa, spunderea civilă, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1970

13. S. Angheni, Clauza penală în dreptul civil şi comercial, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 2000

14. S. Angheni, M. Volonciu, C. Stoica, Drept comercial, ed. a III-a, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004

15. R.D. Apan, Protecția juridică a consumatorilor. Creditul destinat consumului și domeniile conexe, Ed. Sfera Juridică, Cluj-Napoca, 2007

16. I. Apostu, Izvoarele obligaţiilor civile, Ed. Naţional, Bucureşti, 2003

18.

Fl. Baias, Prefață la publicarea Noului Cod civil la Ed. C.H. Beck, București,

2009

19. I. Băcanu, Regimul juridic al dobânzii, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2000

20. I. Bălan, Motivele de recurs în procesul civil, ed. a II-a, Ed. Wolters Kluwer, București, 2010

21. Gh. Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2004

22. Gh. Beleiu, Drept civil român, ed. a V-a, revăzută și adăugită de M. Nicolae și P. Trușcă, Casa de editură și presă Șansa”, București, 1998

23. Gh. Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil, Ed. Şansa SRL, Bucureşti, 1993

24. Gh. Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, ed. a XI-a, revăzută și adăugită de M. Nicolae și P. Trușcă, Ed. Universul Juridic, București, 2007

25. C. Bîrsan, Exportul în contrapartidă. Probleme economice şi juridice, Editura Academiei, Bucureşti, 1987

26. L. Blaga, Elanul insulei, Ed. Dacia, Cluj, 1977

27. A. Bleoancă, Contractul în formă electronică, Ed. Hamangiu, București, 2010

28. M. Boar, spunderea civilă pentru prejudiciile extrapatrimoniale (problema reparării daunelor morale), Teză de doctorat, Cluj-Napoca, 1998

29. Gh. Boboş, Teoria generală a dreptului, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1996

30. Gh. Boboș, Teoria generală a statului și dreptului, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1983

31. T. Bodoașcă, S.O. Nour, I. Puie, Teoria generală a obligațiilor, Ed. Universul Juridic, București, 2010

32. T. Bodoașcă, S.O. Nour, I. Maftei, Drept civil. Partea generală. Subiectele dreptului civil, Ed. Universul Juridic, București, 2010

33. L.R. Boilă, spunderea civilă delictuală obiectivă, Ed. C.H. Beck, Bucureşti,

2008

34. L.R. Boilă, spunderea civilă delictuală subiectivă, ed. a 2-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2009

35. G. Boroi, Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ed. Hamangiu, Bucureşti,

2008

36. G. Boroi, O. Spineanu-Matei, Codul de procedură civilă adnotat, ed. a 2-a, Ed. Hamangiu, București, 2007

37. G. Boroi, L. Stănciulescu, A. Almăşan, I. Pădurariu, Drept civil. Curs selectiv pentru licenţă, ed. a 4-a, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2009

39.

G. Boroi, Drept civil. Partea generală. Persoanele, ed. a 4-a revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2010

40. G. Boroi, O. Spineanu-Matei, Codul de procedură civilă adnotat, ed. a 3-a revăzută și adăugită, Ed. Hamangiu. București, 2011

41. G. Boroi, M.-M. Pivniceru, T.V. Rădulescu, C.A. Anghelescu, Drept civil. Drepturile reale principale. Note de curs, jurisprudență relevantă, spețe, teste grilă, Ed. Hamangiu, București, 2011

42. Gh. Botea, Al. Ţiclea, Gh. Stancu, I. Leş, B. Vlad, V. Lozneanu, Instituţii de drept civil şi drept procesual civil, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2008

43. M.B. Cantacuzino, Elementele dreptului civil, Ed. All Educational, Bucureşti,

1998

44. M.B. Cantacuzino, Elementele dreptului civil, Ed. Cartea Românească S.A., Bucureşti, 1921

45. M.B. Cantacuzino, Curs de drept civil, ed. a II-a, Ed. Ramuri, Craiova

46. O. Căpățînă, Contractul comercial de transport, Ed. Lumina Lex, București,

1995

47. St.D. Cărpenaru, Contractele economice. Teoria generală, Ed. Științifică și enciclopedică, București, 1981

48. St.D. Cărpenaru, Tratat de drept comercial român, ed. a II-a revăzută și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2011

49. St.D. Cărpenaru, Drept comercial român, ed. a V-a, Ed. All Beck, Bucureşti,

2004

50. St.D. Cărpenaru, L. Stănciulescu, V. Nemeş, Contracte civile şi comerciale. Cu modificările aduse de Codul civil 2009, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2009

51. St.D.

Universul Juridic,

Cărpenaru,

Tratat de drept comercial român, Ed.

Bucureşti, 2009

52. E. Chelaru, Drept civil. Partea generală, ed. a 2-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti,

2007

53. N. Chera, Obligaţiile comerciale. Studiu de doctrină şi jurisprudenţă, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008

54. D. Chirică, Tratat de drept civil. Contracte speciale. Vol. I. Vânzarea şi schimbul, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008

Rosetti,

55. D.

Chirică,

Contractele

speciale

civile

și

comerciale,

vol.

I,

Ed.

București, 2005

56. D. Chirică, Predarea conformă a lucrului vândut, în Revista de drept internațional privat și de drept privat comparat, Cluj-Napoca, 2006

57. D. Chirică, Drept civil. Contracte speciale, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1997

58. V.M. Ciobanu, G. Boroi, Drept procesual civil, ed. a 4-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2009

59. V.M. Ciobanu, G. Boroi, T.C. Briciu, Drept procesual civil. Curs selectiv. Teste grilă, ed. a 5-a, Ed. C.H. Beck, București, 2011

60. A. Circa, Relativitatea efectelor convențiilor, Ed. Universul Juridic, București,

2009

61. A. Ciucă, Apelul, Ed. Universul Juridic, București, 2008

62. F. Ciutacu, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, Ed. Themis Cart, Slatina,

2009

63. F. Ciutacu, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor. Note de curs, Ed. Themis Cart, Slatina, 2005

64. F. Ciutacu, Garanţiile de executare a obligaţiilor. Garanţiile personale şi garanţiile reale, Ed. Themis Cart, Slatina, 2006

65. F. Ciutacu, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, Ed. Themis Cart, Slatina,

2008

66. A. Cojocaru, Contracte civile, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2005

67. A. Cojocaru, Drept civil. Partea generală, ed. a III-a, Ed. Universul Juridic, București, 2010

68. Codul comercial adnotat, Ed. Tribuna Craiova, 1994

69. M. Condoiu, Procesul civil. Forma, materia și metoda, Ed. C.H. Beck, București,

2009

70. A. Corhan, Repararea prejudiciului prin echivalent bănesc, Ed. Lumina Lex, București, 1999

71. D. Cosma, Teoria actului juridic civil, Editura Științifică, București, 1969

72. D.-M. Cosma, Cartea funciară, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007

73. P.M. Cosmovici, Contribuții la studiul culpei civile cu specială privire asupra culpei contractuale economice, Editura Științifică, București, 1960

74. P.M. Cosmovici, Drept civil. Drepturi reale. Obligaţii. Legislaţie, Ed. All, Bucureşti, 1994

75. M.N. Costin, M. Mureșan, Dicționar de drept civil, Editura Științifică și enciclopedică, București, 1980

76. M.N. Costin, C.M. Costin, Dicţionar de drept civil de la A la Z, ed. a 2-a, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007

77. M.N. Costin, spunderea juridică în R.S.R., Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1974

78. M.N. Costin, Marile instituţii ale dreptului civil român, vol. 3 – Teoria generală a obligaţiilor, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1993

79. M.N. Costin, spunderea civilă și penală pentru încălcarea regulilor de circulație pe drumurile publice, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1978

80. M.N. Costin, M.C. Costin, Dicționar de drept civil, vol. II, D-K, Ed. Lumina Lex, București, 1999

81. M.N. Costin, I. Leș, M.Ș. Minea, C.M. Costin, S. Spinei, Dicționar de procedură civilă, ed. a 2-a, Ed. Hamangiu, București, 2007

82. F.S. Cotea, Buna-credinţă. Implicaţii privind dreptul de proprietate, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007

83. A. Cotuțiu, G.V. Sabău, Dreptul transporturilor, Ed. All Beck, București, 2005

84. I. Craiovan, Tratat elementar de teoria generală a dreptului, Ed. All Beck, București, 2001

85. S. Cristea, Doctrine juridice, ed. a III-a, Ed. Universul Juridic, București, 2008

86. V. Daghie, Etică și deontologie medicală, Ed. Național, București, 2000

87. L. Dănilă Cătuna, Drept procesual civil. Partea generală, ed. a 3-a, Ed, C.H. Beck, București, 2010

88. Fr. Deak, Teoria generală a obligațiilor, Curs, București, 1960

89. Fr. Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Ed. Actami, București, 1999

90. Fr. Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, vol. I, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2006

91. Fr. Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, vol. III, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2007

92. Fr. Deak, Contracte civile şi asigurări, vol. II, Ed. Actami, Bucureşti, 1995

93. Fr. Deak, St.D. Cărpenaru, Contracte civile și comerciale, Ed. Lumina Lex, București, 1993

94. Fr. Deak, Teoria contractelor speciale, București, 1963

95. I. Deleanu, S. Deleanu, Mică enciclopedie a dreptului. Adagii şi locuţiuni latine în dreptul românesc, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2000

96. I. Deleanu, Ficțiunile juridice, Ed. All Beck, București, 2005

97. I. Deleanu, Părțile și terții. Relativitatea și opozabilitatea efectelor juridice, Ed. Rosetti, București, 2002

98. I. Deleanu, Drepturile fundamentale ale părților în procesul civil, Ed. Universul Juridic, București, 2008

99. I. Deleanu, Drepturile subiective și abuzul de drept, Ed. Dacia, Cluj-Napoca,

1988

100. I. Deleanu, Tratat de procedură civilă, vol. I, ed. a 2-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti,

2007

101. I. Deleanu, Tratat de procedură civilă, vol. I, Ed. Wolters Kluwer, București,

2010

102. P.I. Demetrescu, Drept civil – Teoria generală a obligaţiilor, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1966

103. Mic dicționar filosofic, Ed. Politică, București, 1969

104. G. Dimitrescu, Observaţiuni asupra pactului comisoriu expres, Tipografia „Gutenberg” Joseph Gobl, Bucureşti, 1907

105. A. Dimitriu, Codul comercial adnotat, Ed. C.H. Beck, București, 2009

106. M. Djuvara, Teoria generală a dreptului, vol. I, București, 1930

107. I. Dogaru (coord.), Drept civil. Teoria generală a actelor cu titlu gratuit, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005

108. I. Dogaru, P. Drăghici, Bazele dreptului civil, vol. III – Teoria generală a obligaţiilor, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2009

109. I.

Drăghici, Teoria generală a obligaţiilor, Editura Ştiinţifică,

Dogaru,

P.

Bucureşti, 1999

110. I. Dogaru, N. Popa, D.C. Dănişor, S. Cercel, Bazele dreptului civil, vol. I - Teoria generală, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008

111. I. Dogaru, Drept civil. Idei producătoare de efecte juridice, Ed. All Beck, București, 2002

112. I. Dogaru, Contractul. Considerații teoretice și practice, Ed. Scrisul Românesc, Craiova, 1983

113. I. Dogaru, Drept civil. Contractele speciale, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004

114. I. Dogaru, Elementele dreptului civil. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, Casa de editură şi presă Şansa”, Bucureşti, 1993

115. I. Dogaru, S. Cercel, Drept civil. Partea generală, Ed. C.H. Beck, Bucureşti,

2007

116. I. Dogaru, P. Drăghici, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, Ed. All Beck, Bucureşti, 2002

117. I. Dogaru, T. Sîmbrian, P. Drăghici, A.O. Hanțiu, S. Ionescu, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor. Tratat, vol. III, Ed. Europa, Craiova, 1997

118. E. Dragomir, R. Paliţă, Drept civil. Sinteze pentru pregătirea examenului de admitere şi definitivare în profesia de avocat, Ed. Nomina Lex, Bucureşti, 2009

119. P. Drăghici,

Faptul juridic ilicit cauzator de prejudicii, Ed. Universitaria,

Craiova, 1999

120. M. Dumitru, Regimul juridic al dobânzii legale, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008

121. M. Dumitru, Regimul juridic al dobânzii moratorii, Ed. Universul Juridic, București, 2010

122. M. Dumitru, Particularităţi ale daunelor-interese în materia obligaţiilor comerciale, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008

123. M. Eliescu, Moștenirea și devoluțiunea ei în dreptul Republicii Socialiste România, Editura Academiei, București, 1966

124. M. Eliescu, spunderea civilă delictuală, Editura Academiei, Bucureşti, 1972

125. Y. Eminescu, Dreptul de autor, Ed. Lumina Lex, București, 1994

126. Y. Eminescu, Dreptul de autor. Legea nr. 8 din 14 martie 1996 comentată, Ed. Lumina Lex, București, 1997

127. I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2004

128. I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, ed. revăzută şi completată 2007, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2007

129. G. Florescu, Nulitatea actului juridic civil, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008

130. D.C. Florescu, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, Tratat, vol. I, Ed. Universității Titu Maiorescu, București, 2002

131. D.A.P. Florescu, R. Popa, A. Bordea, L. Popa, M. Epure, G. Spătaru, D. Zamfirache, Excepțiile în procesul civil, Ed. Universul Juridic, București, 2010

132. M. Fodor, Drept procesual civil, vol. I, ed. a II-a revăzută și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2008

133. G.C. Frențiu, D.-L. Băldean, Codul de procedură civilă comentat și adnotat, Ed. Hamangiu, București, 2008

134. A. Fuerea, Drept internațional privat, Ed. Actami, București, 2002

135. M. Gaiță, Drept civil. Obligații, Ed. Institutul European, Iași, 1999

136. Gh. Gheorghiu, C. Cernat, Dreptul proprietății intelectuale, Ed. Universul Juridic, București, 2009

137. D. Gherasim, Buna-credinţă în raporturile juridice civile, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1981

138. D. Gherasim, Teoria generală a posesiei în dreptul civil român, Editura Academiei, Bucureşti, 1986

139. A. Gherghe, Efectele neexecutării contractelor sinalagmatice, Ed. Universul Juridic, București, 2010

140. N.D. Ghimpa, Responsabilitatea civilă delictuală și contractuală. Studiu de doctrină și jurisprudență, București, 1946

141. J. Goicovici, Dreptul consumației, Ed. Sfera Juridică, Cluj-Napoca, 2006

142. J. Goicovici, Dicționar de Dreptul consumului, Ed.C.H. Beck, București, 2010

143. M. Guțan, Drept privat român, ed. a II-a revăzută și adăugită, Ed. Universității „Lucian Blaga”, Sibiu, 2005

144. Gh. Guțu, Dicționar latin-român, Editura Științifică, București, 1993

145. C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român, vol. II, Editura Naţională, Bucureşti, 1997

146. C. Hamangiu, I. Rosetti Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român, vol. 1, Ed. All, Bucureşti, 1998

147. C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român, vol. I, Ed. All, colecția Restitutio, București, 1996

148. C. Hamangiu, N. Georgean, Codul civil comentat ș