Sunteți pe pagina 1din 24

Din sumar: E DITORIAL

Din viaþa Eparhiei


FUNDAMENTUL
Prezentarea Scrisorii enciclice “Spe Salvi”
pag. 6
ADEVÃRATEI
CREDINÞE
Calendar
ªi acum aºa zice Domnul, Ziditorul tãu…:
Bunavestire - promisiunea mântuirii “Nu te teme, cãci Eu te-am rãscumpãrat
pag. 7 ºi te-am chemat pe nume, al Meu eºti!
Dacã tu vei trece prin ape, Eu sunt cu
Adevãruri de credinþã tine, ºi în valuri tu nu vei fi înecat.
Dacã vei trece prin foc, nu vei fi ars, ºi
flãcãrile nu te vor mistui.
Spirit ºi adevãr Cã Eu sunt Domnul Dumnezeul tãu,
pag. 8 Sfântul lui Israel, Mântuitorul…
Fiindcã tu eºti de preþ în ochii Mei ºi de
Creºtinul azi cinste ºi te iubesc…”.
(Is. 43,1-4)

Asceza creºtinã în
contextul modernitãþii Începem Postul Mare, dar ce doreºte
pag. 10 Domnul prin acest timp? Post de la
mâncare? Sã nu fumez? Sã nu mã uit la
Raþiune ºi credinþã televizor? Sã nu beau? Mai important decât
toate este sã pot ajunge la realizarea mea
pag. 11
supremã, la o reînnoire a fundamentului
credinþei mele.
Biserica ºi societatea Atunci când ai ajuns la „bazã”, dincolo de
urâciunea pãcatului, dincolo de plictisealã,
Ostatici ai zilei de mâine de sãturare, de orice întrebare…
pag. 12 Atunci când, dupã ce ai gonit spre cele
omeneºti ºi ai sorbit plãcerea otravei, ai
File din calendarul primãverii intrat în agonie ºi þi-ai dat seama cã nu existã
decât un singur izvor de viaþã…
pag. 13 Atunci când te aºtepþi sã te certe,
pedepseascã, tãvãleascã prin noroi, ºi totuºi
In memoriam El nu o face… Atunci când ai vrea sã te baþi
cu capul de pereþi, cu pumnii în cap, când
Pãrintele Emil Puni a fost simþi cã te urãºti… El surâde blând ºi îþi
condus pe ultimul drum pãmântesc spune: Te cunosc, eram cu tine când tu
pag. 15 fugeai de Mine, eram cu tine când pãcãtuiai
ºi Mã batjocoreai… Atunci când simþi cã nu
ai niciun merit, ba cã ai merita sã fii pedepsit,
Familia creºtinã ºi totuºi primeºti atât de mult…
Într-un cuvânt, atunci când experimentezi
Cãsãtoriile mixte Milostivirea lui Dumnezeu, atunci, de-abia
pag. 16 atunci, înseamnã cã ai pus un fundament
solid credinþei tale ºi ai un pilastru pe care te
Comemorãri poþi rezema.
Misericordias Domini in eternum cantabo.
Triptic aniversar
Florentin CRIHÃLMEANU,
pag. 19 Episcop Eparhial de Cluj-Gherla

2 Via]a Cre}tin@ nr. 3/2008


Reper de via]@ cre}tin@

POSTUL – pocãin]ã în bucurie


„Iar când postiþi, nu fiþi posomorâþi ca fãþarnicii; cã ei îºi mânjesc feþele ca sã le arate
oamenilor cã þin post… Tu însã, când posteºti, unge-þi capul ºi spalã-þi faþa, pentru ca nu
oamenilor sã te arãþi cã posteºti, ci Tatãlui tãu, Care este în ascuns…”.
(Mt 6, 16a-18a)
Contextul social actual, orientat spre un
consumism exacerbat, susþinut ºi de structurile
mediatice din ce în ce mai acaparatoare ºi mai
performante, creeazã noi provocãri pentru
credinciosul creºtin care doreºte sã trãiascã conform
poruncilor lui Dumnezeu. Ce mai înseamnã azi
postul? Cum trebuie practicat? Care este scopul
postului? Sunt numai câteva din întrebãrile cu care
creºtinul se va confrunta, într-un fel sau altul, pe
parcursul zilelor dedicate de Bisericã postului.
Pentru a rãspunde acestor întrebãri, se impune o
revenire la semnificaþia fundamentalã a postului. Pe
filon grec, postul derivã din metanoia, adicã
schimbarea ideii, a gândului, a mentalitãþii. Cardinalul
Tomas Spidlik insistã, în schimb, pe partea pozitivã a
acestui termen: „modul de a gândi creºte mai bine nu
prin schimbare, ci înaintând în direcþia luatã”.
Finalitatea unui astfel de progres este depãºirea
vederii fizice sau metafizice a realitãþilor ºi ajungerea
la „a vedea aceleaºi lucruri ºi pe noi înºine cu ochii
luminaþi de Spiritul Sfânt”. Din aceastã perspectivã,
analizarea propriei vieþi în lumina harului veºnicului
Dumnezeu constituie elementul fundamental al Principalul pericol ce pândeºte o astfel de atitudine
postului creºtin. De aici se naºte, de fapt, necesitatea este concentrarea excesivã pe postul alimentar în
revenirii în sânul Tatãlui celui milostiv, pentru fiecare defavoarea dimensiunii sale interioare, fundamentalã
dintre cei ce se regãsesc fie în postura fiului rãtãcit, fie de altfel pentru convertirea inimii, la care ne îndeamnã
în a celui nemulþumit, a celui ce nu ezitã sã-i cearã postul creºtin. Fãrã dorinþa sincerã de a ne apropia
rãzvrãtit socotealã lui Dumnezeu pentru situaþia în mai mult de Dumnezeu ºi de semenii noºtri, postul nu
care se aflã. ªi cine dintre noi poate spune cã nu se mai are decât o valenþã curativã ºi exterioarã. De
aflã în una sau alta din cele douã situaþii? A-þi aceea, reîntoarcerea la fundamentul spiritual al
recunoaºte smerit îndepãrtarea de Dumnezeu, iatã postului este o necesitate constantã pentru fiecare
punctul de plecare pe calea convertirii la care ne invitã dintre cei ce i se dedicã. Cei care se preocupã mai
postul. mult de postul alimentar trebuie sã continue lupta
spiritualã pentru a recupera dimensiunea teologicã a
ACTUALITATEA NEALTERATÃ A POSTULUI practicii renunþãrii, ambele valenþe fiind necesare trãirii
postului autentic creºtin. O cântare de la Vecernia care
Se poate constata, relativ uºor, cã în ultima vreme se celebreazã miercuri seara în prima sãptãmânã din
aproape în fiecare magazin, pe timpul postului, existã post, subliniazã foarte frumos aceste douã aspecte
standuri special amenajate cu o gamã largã de necesare ale postului: „Postind, fraþilor, trupeºte, sã
„produse de post”: de la pateuri vegetale la crenvurºti postim ºi spiritual. Sã dezlegãm toatã legãtura
de post. Dupã cât de bine se vând aceste produse, am nedreptãþii… Sã dãm flãmânzilor pâine ºi pe sãracii
putea spune cã sunt tot mai numeroºi cei care cei fãrã de case sã-i aducem în casele noastre; ca sã
postesc. Dar, oare, chiar despre post este vorba? Sau luãm de la Hristos Dumnezeu mare milã”.
despre o practicã la „modã”? De-a lungul istoriei creºtinismului, practica postului
Nu se poate rãspunde categoric la aceste întrebãri, nu a încetat sã provoace interogaþii, dar ºi sã atragã
dar se poate, în schimb, constata cã este vorba aici persoane care au simþit nevoia unei schimbãri de
mai ales de un post alimentar, însã ºi acesta practicat viaþã, a înaintãrii pe calea apropierii de Dumnezeu.
nu tocmai conºtient ºi hotãrât. Dacã vrei cu adevãrat Caracterul actual al postului are la bazã nevoia
sã te abþii de la mâncãrurile de dulce, adicã de origine constantã a omului de purificare, de revenire la acele
animalã, atunci nu le vei înlocui cu altele de post, dar principii ce pot oferi un scop existenþei, o existenþã
care sã fie cât mai apropiate ca gust de cele la care care, pentru cel credincios, nu poate avea totala
vrei sã renunþi. E ca ºi cum ai vrea sã posteºti împlinire decât în comuniunea de viaþã ºi iubire a
gândindu-te ºi cãutând mereu gustul bucatelor tocmai Preasfintei Treimi.
de la care ai vrea sã te abþii. - continuare în pag. 4 -

Via]a Cre}tin@ nr. 3/2008 3


Reper de via]@ cre}tin@

FERICIREA SE DOBÂNDEªTE ÎN URMA


ÎNTÂLNIRII CONCRETE CU DUMNEZEU
Mântuitorul nostru ne spune cã Împãrãþia lui sa, el poate dobândi adevãrata fericire. Modalitatea de
Dumnezeu este printre noi (Lc 17,21). Ba, mai mult, a avea o relaþie concretã cu Dumnezeu constã în
ea nu este numai printre noi, ci în intimitatea noastrã trãirea unei vieþi teologale, adicã o viaþã de
cea mai profundã: „Cel ce mã iubeºte, va pãzi dependenþã totalã faþã de Dumnezeu prin credinþã,
cuvântul meu ºi Tatãl meu îl va iubi, iar noi vom veni speranþã ºi iubire. Aceste trei virtuþi teologale sunt
la el ºi în el ne vom face lãcaº” (Io 14,23). Cât de daruri prin care creºtinul poate participa la viaþa divinã,
minunat este acest adevãr: Dumnezeu ºi-a stabilit o viaþã pe care Isus a venit sã ne-o comunice.
Împãrãþia Sa în inima omului. În faþa acestei prezenþe, Credinciosul creºtin este înzestrat cu diferite daruri
omul nu trebuie sã rãmânã pasiv, cãci în funcþie de dumnezeieºti ºi învãluit de harurile necesare în
modul în care se relaþioneazã cu Cel prezent în inima vederea sfinþeniei. În drumul sãu, el este întãrit prin

sau mimarea unei bucurii exterioare în discordanþã cu


POSTUL – POCÃIN[Ã ÎN BUCURIE trãirea interioarã. Consecinþa dialogului în rugãciune
cu Dumnezeu, la care conduce postul, este tocmai
- urmare din pag. 3 - starea de bucurie izvorâtã din împlinirea unei nãzuinþe
adânc înfipte în sufletul omului creat dupã chipul ºi
CUM SÃ POSTIM? asemãnarea Ziditorului.
Paradoxal, renunþarea la care ne invitã postul,
Nu mã voi referi aici la normele prescrise de chiar dacã în mod obiºnuit are o conotaþie ce stã sub
Bisericã pentru perioada postului, ci, mai ales, la semnul tristeþii, aduce, de fapt, bucuria regãsirii ºi
atitudinea fundamentalã, descrisã de însuºi locuirii în preajma lui Dumnezeu. Mai mult decât atât,
Mântuitorul Hristos, pe care trebuie sã o aibã cel ce împreunã cu faptele de milostenie ºi rugãciunea,
posteºte. În Evanghelia dupã Matei, la capitolul al postul conduce spre convertirea omului în raport cu
VI-lea, Isus vorbeºte nu numai despre cum trebuie sã sine însuºi, cu aproapele ºi cu Dumnezeu.
postim, ci ºi despre alte douã componente principale
care însoþeasc postul ºi trãirea creºtinã: milostenia ºi POSTUL MARE –
rugãciunea. CALE SPRE BUCURIA ÎNVIERII LUI HRISTOS
„Tu însã, când posteºti, unge-þi capul ºi spalã-þi
faþa, pentru ca nu oamenilor sã te arãþi cã posteºti, Un alt aspect important care trebuie subliniat:
ci Tatãlui tãu, Care este în ascuns…” (v. 17; 18). postul nu este un scop în sine. Este o cale, un mijloc
„Tu însã, când faci milostenie, sã nu ºtie stânga ta care-ºi are destinaþia în regãsirea comuniunii cu
ce face dreapta…; ºi Tatãl tãu, Care vede întru Dumnezeu, ruptã de pãcat. Mai cu seamã Postul
ascuns, îþi va rãsplãti la arãtare” (v. 3; 4). Mare, timp forte de pregãtire sufleteascã, este calea
„Tu însã, când te rogi, intrã în cãmara ta ºi, ce ne conduce creºtineºte spre întâmpinarea mãritei
închizând uºa, roagã-te Tatãlui tãu, Care este întru Învierii lui Hristos. Aºa cum pentru înþelegerea
ascuns…” (v. 6). teologicã corectã, în credinþã, a misterului
În fiecare dintre aceste atitudini descrise de Isus, rãscumpãrãrii noastre, nu poate fi separatã moartea
accentul cade pe interiorizarea legãturii cu Dumnezeu pe Cruce de Învierea lui Hristos, tot astfel timpul
Tatãl, ca o contracarare a practicilor contrare ce au ca pregãtitor al Postului Mare nu poate fi trãit în
principal scop desfãºurarea în faþa oamenilor a adevãrata sa valenþã creºtinã decât animaþi de
aºa-numitelor competenþe spirituale. Opoziþia nu este bucuria dãruitã de Cel Înviat. Sfântul Apostol Pavel
între oamenii spectatori ºi Dumnezeul tainic, ci între vorbeºte foarte frumos despre aceastã unitate care
voinþa de preamãrire lumeascã ºi cea de cãutare însufleþeºte speranþa creºtinã: „Dacã am murit
sincerã a dialogului profund cu Dumnezeu, ascuns în împreunã cu Hristos, credem cã vom ºi vieþui
taina inimii celui ce i se dãruieºte. Regãsirea pãcii împreunã cu El, ºtiind cã Hristos, odatã înviat din
sufleteºti nu þine de gãlãgia spectacolului regizat de morþi, nu mai moare; asuprã-I moartea nu mai are
cel ce vrea sã atragã privirile. Ea rezidã în dinamismul stãpânire” (Rom 6, 8).
conlucrãrii cu harul gratuit al lui Dumnezeu, izvorul În încheiere, nu trebuie uitat nici faptul cã
nesecat al binecuvântãrii. purificarea sufleteascã, ce se realizeazã prin
Pentru a scoate ºi mai bine în evidenþã importanþa practicarea postului, nu vine numai de la noi. Ea este
dimensiunii interioare a postului, mântuitorul Hristos un dar al lui Dumnezeu, un rãspuns la rugãciunea
invitã, aºa cum s-ar putea interpreta versetul 17, la o noastrã. În mod concret, aceasta se realizeazã prin
anumitã formã de „deghizare”, de inducere în eroare a Sacramentul Spovedaniei, în care harul iertãrii lui
celor din jurul celui ce posteºte. Acest fapt, însã, nu Dumnezeu spalã mulþimea pãcatelor, dãruind bucuria
înseamnã aprobarea fãþãrniciei ca mod de viaþã pe Învierii prin împãrtãºirea cu Trupul ºi Sângele lui
calea urmãrii lui Hristos, ci aprofundarea în trãirea Hristos, Taina mântuirii ºi bucuriei noastre.
intimã cu Dumnezeu, comoara de mare preþ a
credinciosului. De fapt nu este vorba despre forþarea Pr. Dc. Daniel AVRAM

4 Via]a Cre}tin@ nr. 3/2008


Reper de via]@ cre}tin@
credinþã, susþinut de speranþã ºi înflãcãrat de iubire, Ce stã la baza rugãciunii? Catehismul spune cã
având la îndemânã tot ce-i este necesar pentru avea umilinþa este temelia rugãciunii. Pentru cã noi nu ºtim
o existenþã întru totul trãitã în intimitatea lui sã ne rugãm cum se cuvine, Dumnezeu vine în
Dumnezeu. În vederea acestui þel, el trebuie sã ajutorul slãbiciuni noastre (cf. Rm 8,26). Pentru
dobândeascã acea voinþã prin care sã vrea sã aceasta, trebuie sã ne predispunem sã primim acest
colaboreze cu puterea Spiritului Sfânt, singurul care-l ajutor, sã avem o atitudine de cerºetor în faþa lui
poate introduce ºi menþine în trãirea unei vieþi Dumnezeu. Trãirea acestei exigenþe implicã umilinþa,
supranaturale, trãitã în Hristos. Acest tip de viaþã despre care Catehismul spune cã este „dispoziþia
presupune o activitate permanentã, continuã. Pe necesarã pentru a primi în dar rugãciunea”.
fiecare, El ne chemã la o relaþie neîntreruptã. Isus nu Ce trebuie sã cerem când ne rugãm? Condiþia
cere un anumit gest sau o anumitã formulã de evlavie, care se impune pentru a fi împlinitã rugãciunea este
de pietate: El cere toate clipele vieþii omului, toate sã cerem doar ceea ce ne ajutã sã dobândim viaþa
puterile sale, întregul sãu suflet, pentru ca, în schimb, veºnicã: mai întâi bunurile supranaturale, iar apoi, în
sã-l facã capabil sã înceapã, încã de pe pãmânt, sã mãsura în care ne sunt utile pentru mântuire, bunurile
trãiascã viaþa divinã. Ce mãreþ lucru sã corespunzi pãmânteºti. Aceasta este regula stabilitã de cãtre
chemãrii lui Hristos, pentru a putea respira încã de aici Hristos însuºi: „Cãutaþi mai întâi Împãrãþia cerurilor ºi
aerul curat ºi luminos al adevãrului ºi al iubirii veºnice! dreptatea Sa, ºi toate celelalte vi se vor adãuga vouã”
Pentru aceasta, creºtinul trebuie sã se obiºnuiascã sã (Mt 6,33). A cãuta Împãrãþia lui Dumnezeu înseamnã
facã din fiecare zi o rugãciune a dori sã atingi scopul pentru care
continuã, dupã cuvântul Evan- Dumnezeu te-a creat, înseamnã a
gheliei: „Neîncetat sã vã rugaþi ºi cere de la Dumnezeu doar ceea ce
niciodatã sã nu vã descurajaþi” este în conformitate cu voinþa Sa.
(Lc 18,1). Dumnezeu ºtie mai bine ca oricine
În perioada binecuvântatã a care sunt nevoile fiecãrui suflet în
Postului, creºtinului i se propune parte. Este nevoie, deci, sã
într-un mod aparte sã aprofundeze subordonãm totul Providenþei
relaþia sa cu Dumnezeul Cel viu ºi divine, o subordonare care implicã
adevãrat. Pe lângã renunþãrile din încredere ºi abandon în mâinile
iubire ºi milostenia sincerã faþã de Creatorului, Cel ce a avut bunãtatea
cei sãraci, pe care creºtinul le face de a pune Împãrãþia Sa în inimile
de-a lungul postului, mai mult ca noastre. Pentru aceasta, Sfântul
orice el trebuie sã stea faþã cãtre Grigore de Nazianz ne îndeamnã
faþã cu Dumnezeu, rugându-se ºi cã „trebuie sã ne amintim de
adâncind relaþia sa de iubire cu Dumnezeu mai des chiar decât
Creatorul sãu. Asupra acestui respirãm”.
aspect al vieþii creºtine propunem În vederea unui asemenea ideal,
câteva reflecþii în cele ce urmeazã. Catehismul ne învaþã cã „nu ne
Cea mai profundã tainã a vieþii omului este trãirea putem ruga în orice clipã, cum ne-o cere Mântuitorul,
unei legãturi vii ºi personale cu Dumnezeu. Existenþa dacã nu ne rugãm în anumite momente”. De aceea,
unei astfel de legãturi este expresia voinþei lui Biserica „le propune credincioºilor ritmuri de rugãciune
Dumnezeu. Doar în mãsura în care se trãieºte o astfel menite sã hrãneascã rugãciunea continuã”. Unele sunt
de legãturã, omul poate fi cu adevãrat fericit ºi, în zilnice, altele sãptãmânale, iar cele mai multe le
acelaºi timp, împlinit. Pentru a ajunge la realizarea regãsim pe parcursul anului liturgic, în mod cu totul
acestui ideal, este nevoie mai întâi de darul lui special fiind invitaþi la rugãciune în timpul binecuvântat
Dumnezeu ºi, apoi, de colaborarea cu acest dar al Postului Mare.
printr-un efort propriu, printr-o luptã continuã, printr-un Scopul vieþii de rugãciune este de a trãi cu
exerciþiu perseverent. Aceastã colaborare dintre darul Dumnezeu, de a ne descoperi idealul, de a ne simþi
lui Dumnezeu ºi lucrarea omului se exprimã înainte de împliniþi, de a fi cu adevãrat fericiþi. Cât de fericit poate
toate prin rugãciune, fãrã de care viaþa creºtinã nu ar fi omul care-ºi gãseºte idealul ºi poate da sens vieþii
putea exista. sale! El ºtie ce vrea, ºtie unde merge ºi pe unde sã o
Ce este rugãciunea? Sfânta Tereza a Pruncului ia, ºtie ce are de fãcut, unde trebuie sã ajungã ºi prin
Isus defineºte rugãciunea astfel: „Pentru mine, ce mijloace. El îºi aminteºte cã altãdatã mergea fãrã
rugãciunea este un elan al inimii, o simplã privire sã ºtie unde, iar greutatea drumului îl obosea ºi-l
aruncatã spre cer, este un strigãt de recunoºtinþã ºi de descuraja. Acum însã, nimic nu-l mai poate opri. ªtie
iubire, atât în încercare cât ºi în bucurie”. Rugãciunea cã la capãtul trudei sale se aflã Cel pe care-L cautã,
este o conversaþie cu Dumnezeu, un dialog de iubire Acela pe care, de altfel, L-a gãsit deja în inima sa, prin
cu El, un dialog care porneºte dintr-o dorinþã de credinþã: „L-am gãsit pe Cel pe care-L iubesc;
perfecþiune în vederea îndumnezeirii. Rugãciunea apucatu-L-am atunci ºi nu L-am mai lãsat” (Cânt 3,4).
este o relaþie vie a fiilor lui Dumnezeu cu cele Trei Iubirea i-a dat atunci aripi, fiindcã „ea este mai tare
Persoane ale Sfintei Treimi. Aceastã relaþie îl cheamã decât moartea” (Cânt 8,6) ºi orice teamã de dificultãþi
pe creºtin la a se menþine în mod obiºnuit în prezenþa a dispãrut datoritã speranþei, cãci ne învaþã Apostolul
lui Dumnezeu, deci la a fi în comuniune cu El. Este Pavel: „toate le pot întru Cel care mã întãreºte”
vorba de o comuniune de viaþã, care începe în (Fil 4,13).
momentul botezului. Pr. Anton CRIªAN,
Vicar cu preoþii ºi persoanele consacrate

Via]a Cre}tin@ nr. 3/2008 5


Din via]a Eparhiei

PREZENTAREA SCRISORII ENCICLICE SPE SALVI


A SFÂNTULUI PÃRINTE, PAPA BENEDICT AL XVI-LEA
La capela „Sfântul Iosif” a ºi le-au ridicat oamenii din toate
Catedralei din Piaþa Ciapariu, în timpurile: “Sfântul Pãrinte spune cã
zilele de 6-7 martie a.c. a fost «omul este rãscumpãrat prin
prezentatã recenta Scrisoare Iubire», dar aici nu este vorba de
Enciclicã a Sfântului Pãrinte, Papa iubirea umanã, care este fragilã ºi
Benedict al XVI-lea, cãtre Episcopi, care poate fi distrusã de moarte, ci
preoþi ºi diaconi, cãtre persoanele este vorba de acea iubire care dã
consacrate ºi cãtre toþi credincioºii, certitudinea sã spui, împreunã cu
Spe Salvi. Sf. Pavel: «Nici moartea, nici viaþa,
În conferinþele ce s-au desfãºurat nici îngerii, nici stãpânirile, nici cele
în dupã-masa fiecãrei zile, au luat prezente, nici cele viitoare, nici
cuvântul Pr. Florin Bozântan, puterile, nici înãlþimile, nici
Consilier eparhial cu probleme adâncurile ºi nici vreo altã creaturã
teologice, Prof. Cãlin Sãplãcan, nu va putea sã ne despartã de
de la Facultatea de Teologie iubirea lui Dumnezeu, care este în
Greco-Catolicã din Cluj-Napoca, Hristos Isus, Domnul nostru» (Rm
Pr. Anton Criºan, Vicar cu preoþii 8,38-39). Cine vrea sã rãmânã în
ºi persoanele consacrate, care au aceastã iubire, acela trebuie sã
abordat aspecte dogmatice, împãrtãºeascã trãirea Sfântului
filosofice ºi spirituale ale Enciclicii, Pavel, care spune: «Trãiesc prin
iar în încheiere, Preasfinþia Sa credinþa în Fiul lui Dumnezeu, care
Florentin Crihãlmeanu a realizat o imagine de m-a iubit ºi s-a dat pentru mine (Gal 2,20)”.
ansamblu asupra acestei scrisori pontificale. Aprofundând cele expuse mai înainte, Preasfinþia
În prima zi de conferinþe, Pr. Florin Bozântan, în Sa Florentin a realizat un rezumat al documentului,
consideraþiile sale dogmatice, a arãtat: „Speranþa prezentând totodatã câteva aspecte mai importante:
este pusã de Dumnezeu în inima fiecãrui om, ea „Rãscumpãrarea ne este oferitã în sensul cã am
asumând aºteptãrile care inspirã activitãþile primit o speranþã demnã de încredere. Mântuirea
oamenilor, le purificã, pentru a le îndrepta spre noastrã este un dar gratuit, nemeritat. Dumnezeu ne
Împãrãþia Cerurilor. Viaþa nu este un simplu produs al face acest dar, pentru ca sã trãim cu speranþã. Poate
legilor ºi materiei, ci, în toate ºi în acelaºi timp, existã cã nu înþelegem bine ce reprezintã aceastã mântuire
o voinþã personalã, existã un spirit care în Isus Hristos în timpul vieþii noastre. Cu siguranþã, dupã momentul
s-a revelat ca Iubire. Sfântul Pãrinte face o trecere de trecerii, vom înþelege mult mai bine care este marele
la speranþa trecutului, o speranþã a venirii har al faptului cã suntem mântuiþi. Prin har aþi fost
Mântuitorului, aºteptat de Biserica primarã, la o mântuiþi – spune Sfântul Apostol Pavel. Iatã cum
speranþã a timpului actual, care intereseazã viaþa ºi mântuirea trebuie sã fie izvor de speranþã pentru noi,
moartea omului astãzi.” astãzi, care sã ne facã sã putem trãi altfel prezentul,
Dupã o incursiune istoricã ºi o analizã a scrisorii sã ne ajute în momentele dificile, dar mai cu seamã
din perspectivã filosoficã, Prof. Cãlin Sãplãcan a sã ne ofere un scop, un þel, un punct final vieþii
reluat problematica speranþei, accentuând urmãtorul noastre. Spre ce ne îndreptãm? Spre un neant, spre
aspect: „Ce înseamnã a spera, ce anume putem un haos, spre o groapã din cimitir? Nicidecum!
spera? Constatarea pe care Sfântul Pãrinte o face, Dumnezeu ne-a chemat sã fim pãrtaºi la bucuria
este legatã de decalajul care existã între progresul gloriei Sale, împreunã cu Fiul Sãu, acum înãlþat la
ºtiinþific ºi cel etic. Între reacþiile de dupã apariþia ceruri, cu Preasfânta Fecioarã Maria ºi cu toþi Sfinþii.
acestui document, este ºi aceea cã Papa Benedict al (...) Existã un aspect care de multe ori e trecut cu
XVI-lea doreºte sã dea un rãspuns acelora care-ºi vederea în acest document: Papa spune: Criza
pun întrebarea despre ceea ce este dupã moarte. actualã a credinþei este o crizã a speranþei creºtine –
Rãspunsul Sfântului Pãrinte este fundamentat într-o adicã omul nu mai are motiv sã spere; ºi atunci, dacã
convingere creºtinã puternicã, bazatã pe mesajul lui nu existã speranþã, în ce sã cred? Sfântul Pãrinte
Isus Hristos ºi care vizeazã sensul vieþii, deoarece aratã cum, întãrind speranþa, punem un fundament
speranþa nu are în vedere ceea ce se petrece dupã credinþei noastre. Este legãtura cea mai directã între
moarte, ci ceea ce se petrece acum, aici. Acesta este speranþã ºi credinþã. (...)
unul dintre punctele forte ale Enciclicii Spe Salvi: de a Sã nu ne dãm niciodatã bãtuþi în credinþã. Sã fim
spune, în ciuda reproºurilor pe care Karl Marx sau siguri cã El a învins lumea – ºi ne spune ºi nouã: „Nu
Nietzsche le-au fãcut creºtinismului, cã speranþa te teme, turmã micã!”. El a învins lumea odatã pentru
creºtinã este posibilã. Speranþa creºtinã este pentru totdeauna, de aceea ne cere sã ne lãsãm învinºi aici
acum, pentru prezent, dar îºi va gãsi împlinirea de bine, nu de rãu, sã nu ne pierdem niciodatã
dincolo, dupã moarte.” speranþa.”
În continuare, Pr. Anton Criºan a prezentat
aspecte spirituale, între care rãspunsul central pe Biroul de presã
care credinþa creºtinã îl dã tuturor întrebãrilor pe care

6 Via]a Cre}tin@ nr. 3/2008


Calendar

BUNAVESTIRE –
Promisiunea mântuirii
Originea rãului în lume rãmâne un fapt de dintr-o Fecioarã, o descoperã îngerul, din
nepãtruns pentru mintea omeneascã. Oricâte însãrcinarea lui Dumnezeu: „Spiritul Sfânt se va
explicaþii s-au încercat, ele n-au putut fi pe deplin coborî peste tine ºi puterea Celui Preaînalt te va
satisfãcãtoare pentru inteligenþa ºi inima omului. umbri; ºi pentru aceea, ºi Sfântul care se va naºte
Aceastã continuã neliniºte, revolta naturii noastre din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema” (Lc 1,35).
împotriva rãului existent ºi setea nestinsã dupã ªi pentru a o liniºti ºi încredinþa ºi mai mult pe
fericire, nu-ºi pot avea explicarea decât într-un Fecioara speriatã ºi neliniºtitã, care „nu ºtia de
paradis pierdut, dupã care râvnim ºi nu ne vom bãrbat”, aduce pildã pe Elisabeta, rudenia sa, soþia
împãca pânã nu-i vom deschide porþile. preotului Zaharia, care-l zãmislise acum, la
În nemãrginita Lui bunãtate ºi iubire de bãtrâneþe, de ºase luni, pe Sf. Ioan Botezãtorul:
oameni, Dumnezeu n-a pãrãsit cu totul neamul “Cãci la Dumnezeu nimic nu este cu neputinþã”
omenesc pentru cãderea în pãcat, ci, ca o razã de (Lc 1,37). Atunci Fecioara Maria a rostit: „Iatã roaba
speranþã, i-a promis cã odatã îi va trimite un Domnului, fie mie dupã cuvântul Tãu” (Lc 1,38). «ªi
Rãscumpãrãtor, un Mântuitor. Îndatã ce le-a rostit Cuvântul s-a fãcut trup ºi a locuit între noi». Prin
sentinþa pedepsei, a zis duhului rãu care-i consimþirea Preacuratei la vestirea rânduielii lui
îndemnase pe Adam ºi Eva la pãcat: „Duºmãnie voi Dumnezeu, s-a fãcut începutul mântuirii noastre. În
pune între tine ºi femeie, între seminþia ta ºi seminþia Ea ºi cu Ea s-au sfârºit profeþiile despre venirea lui
ei; tu vei înþepa cãlcâiul ei, iar ea va zdrobi capul Mesia, cãci El se întrupase în trupul feciorelnic al
tãu” (Fac 3,15). Este întâia promisiune Mariei. ªi ne mai spune Sf. Luca, amintind de
dumnezeiascã asupra venirii în lume a Unuia nãscut întâlnirea Mariei cu Elisabeta: „ªi când a auzit
din femeie, care va zdrobi puterea diavolului – Elisabeta salutarea Mariei, sãltat-a pruncul în
promisiunea naºterii Mântuitorului din Preacurata pântecele ei ºi s-a umplut Elisabeta de Spirit Sfânt,
Fecioarã Maria. ºi a strigat cu glas mare ºi a zis: Binecuvântatã eºti
Psalmii ºi profeþiile din Legea Veche vorbesc tu între femei ºi binecuvântat este rodul pântecelui
mereu de venirea în lume a lui Mesia, Care se va tãu. ªi de unde mie aceasta, ca sã vinã la mine
naºte din „Rãdãcina lui Iesse”, din seminþia lui Maica Domnului meu? (Lc 41-42). Aºadar, Fiul lui
David, din Fecioara care-L va lua în pântece, ºi care Dumnezeu era întrupat în clipa în care Fecioara
din viþa lui David trãgându-se, este zisese: „Iatã roaba Domnului, fie
indicatã a fi însãºi Preacurata mie dupã cuvântul Tãu”. De atunci
Fecioarã Maria, cea logoditã cu a rãmas preabinecuvântatã ºi
Iosif, tot din neamul lui David. Sf. preamãritã între toate femeile ºi
Evanghelist Luca istoriseºte: “Iar în mamele.
a ºasea lunã, a fost trimis îngerul Preacurata Fecioarã Maria
Gavril de la Dumnezeu, într-o are un loc unic în rãscum-
cetate din Galileea, al cãrei nume pãrarea noastrã prin Mântuitorul
era Nazaret, la o Fecioarã logoditã Isus Hristos, pentru cã prin trupul
cu un bãrbat care se chema Iosif, Ei s-a împreunat firea omeneascã
din casa lui David; iar numele cu cea dumnezeiascã. Cel nãscut
Fecioarei era Maria. ªi intrând din trupul Ei ºi-a vãrsat sângele
îngerul la ea, a zis: Bucurã-te, primit de la Ea ºi ºi-a rãstignit pe
ceea ce eºti plinã de har, Domnul lemnul Crucii trupul nãscut din
este cu tine. Binecuvântatã eºti tu trupul Ei, pentru mântuirea
între femei” (Lc 1,26-28). La noastrã. Nu numai cinstea Ei
tulburarea Mariei, îngerul o întrece orice putere de închipuire
întãreºte: “Nu te teme, Marie, cãci omeneascã, ci ºi însemnãtatea
ai aflat har la Dumnezeu. ªi iatã, Preacuratei în economia divinã ºi
vei lua în pântece ºi vei naºte fiu ºi istoria omenirii: niciun alt muritor,
vei chema numele lui Isus. Acesta va fi mare ºi Fiul femeie sau bãrbat, nu s-au nãscut, dar nici nu se vor
Celui Preaînalt se va chema” (Lc 1,30-32). mai naºte, cu misiunea pe care a avut-o Preacurata;
Femeia despre care vorbesc vechile dar nici înger, nici arhanghel nemuritor. În
prorociri, a fost descoperitã acum, la plinirea consecinþã, ºi puterea ºi ajutorul Preacuratei nu pot
vremurilor, prin trimiterea Arhanghelului Gavril la Ea: fi decât superioare oricãrei înþelegeri omeneºti. De
Maria din Nazaretul Galileei, Fecioara logoditã cu aceea, mijlocirea sa, pentru noi, la Fiul Ei, e cel mai
Iosif. Sãmânþa Ei, care urma sã sfarme „capul puternic sprijin pe care ni-l putem dori.
ºarpelui”, puterea diavolului, avea sã fie Isus. Cum
va fi cu putinþã ca Fiul lui Dumnezeu sã se nascã Alexandru PINTELEI

Via]a Cre}tin@ nr. 3/2008 7


Adev@ruri de credin]@

SPIRIT {I ADEV~R
Nicio învãþãturã nu este de ajuns, e nevoie de o naºtere.
Jakob Böhme, De incarnatione Verbi I, 4, 19

1. CUM NE RAPORTÃM LA conºtient, omul, simte în adâncul lui respon-


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU? sabilitatea faþã de aceastã fiinþã, a sa proprie,
care-i este încredinþatã, ºtie cã trebuie sã ia decizii
Suntem obiºnuiþi sã considerãm, adeseori în de care-i depind viaþa, destinul ºi, mai ales, starea
mod superficial, cã paginile Sfintei Scripturi sunt finalã, eschatologicã. Se simte aruncat într-o lume
doar ceea ce numim noi, autoflatându-ne, hranã care trece, se schimbã, în care formele noi le
spiritualã, expresie ce dã senzaþia, datoritã formei consumã pe cele vechi ºi în care el însuºi, deºi
pretenþioase sub care se prezintã, cã ar ascunde oarecum îmboldit interior spre dãinuire ºi în
sau manifesta o realitate autenticã a vieþii noastre imposibilitatea de a se concepe pe sine însuºi ca
spirituale. Raportarea noastrã la Scripturi a pierdut nefiind, se vede consumat de eroziunea biologicã,
una dintre dimensiunile esenþiale ale intervenþiei lui de o entropie, pare-se cã, atotstãpânitoare. Omul
Dumnezeu în lume: judecata. Ce este judecata? devine rezistenþã la nimic înspre ceva, adicã, în
Este confruntarea milostivã, tandrã pe care Spiritul o tragedia zbaterii sale, atestã starea sa nemântuitã.
provoacã în noi, între interioritatea proprie, umanã ºi Moartea ca perspectivã inevitabilã vine sã grãiascã
adevãrul dumnezeiesc, al cãrei scop este realizarea ultimul cuvânt (oare?), dar care este ºi o nesuferitã
veracitãþii spirituale. Mila lui Dumnezeu, amuþire în ceea ce priveºte taina noastrã cea mai
întotdeauna îmbrãþiºatã de adevãr, este recesivã. Moartea se manifestã în douã dimensiuni
compasiune judecãtoare. Invers, judecata lui de bazã, de aceea ºi efortul omului de a se mântui,
Dumnezeu e întotdeauna milostivã, neregãsindu-se salva, conserva pe sine, merge în douã direcþii
în spiritul resentimentar sau rãzbunãtor ce interdependente: a) autoconservarea, care la nivel
caracterizeazã adesea aºa-zisa corecþie fraternã individual înseamnã lupta pentru dobândirea
între oameni, ci totdeauna orientatã spre vindecare condiþiilor necesare ºi propice vieþii, ºi b) salvarea
ºi mântuire. Aceste douã aspecte ale prezenþei prin alþii, în primã instanþã prin urmaºi, fapt care
divine în lume, mila ºi judecata, se manifestã ca implicã prezenþa unei/unor persoane iubite.
hranã ºi ca vindecare, neadmiþând nicio Ajungem la rãdãcina adevãratã, deºi nu foarte
concurenþã între ele. Ne vom concentra în mod vizibilã a zbaterilor noastre: în fapt, cu toate
deosebit asupra celui de-al doilea aspect, cel metaforele pe care le adãugãm ca sã cosmetizãm
terapeutic, al Cuvântului lui Dumnezeu, care “e viu aparenþa deseori inesteticã, suprafaþa istoriei
ºi lucrãtor ºi mai ascuþit decât orice sabie cu douã noastre personale, este foarte probabil ca mobilul
tãiºuri ºi pãtrunde pânã la despãrþitura sufletului ºi faptelor noastre cele mai sublime ºi chiar eroice
spiritului, dintre încheieturi ºi mãduvã, ºi destoinic (aparent) sã provinã din douã extensiuni
este sã judece simþirile ºi cugetãrile inimii” (Evr existenþiale ale fricii: frica de moarte individualã,
4,12). Ne vom raporta, prin urmare, la Sfânta teama înnãscutã în faþa perspectivei cãderii în
Evanghelie ca la o sfidare cu care Cel ce ne iubeºte neant, ºi frica de moartea colectivã, prezentã sub
ne stimuleazã, ne încurajeazã sã vedem fiinþa douã forme: teama dispariþiei individuale din
noastrã interioarã în adevãrata ei luminã, lumina ce memoria colectivã, din pomenirea urmaºilor ºi a
vine de la însuºi Plãsmuitorul ei. celor iubiþi, ºi teama de neperpetuarea speciei
umane. Deºi interdependente, este evident primatul
celei dintâi din perspectivã individualã. Iatã, aºadar,
2. ANALIZÃ EXISTENÞIALÃ – realitatea noastrã nudã: experimentãm starea
STRUCTURILE FRICII nemântuitã, în prezenþa presantã a fricii de moarte
(aspectul thánatos) ºi a fricii de neacceptare, de
Experienþa fiecãruia dintre noi dezvãluie mai neiubire, de respingere (aspectul éros). Acestea
degrabã sau mai târziu, în familiarizarea cu sine, sunt cele douã ziduri interioare între care oscileazã
conºtiinþa unei vulnerabilitãþi ºi precaritãþi conºtiinþa ºi de care se loveºte voinþa umanã. Tot
fundamentale, constituind secretul cel mai obscur al ceea ce facem în viaþã îºi are mobilul în aceste frici
nostru ºi care, în cele din urmã, este originea ce stau la baza construcþiei individuale. Logica
întregului lanþ al motivaþiilor ce ne miºcã în mod acestei construcþii este cumulul de substanþe în
obiºnuit. Cu alte cuvinte, omul se simte pe sine vederea conservãrii mele ºi cumulul de forþã în
însuºi ca un fel de concentrare de conºtiinþã, cumul vederea acceptãrii mele de cãtre ceilalþi. Este o
conºtient, aruncat într-o lume care-i este strãinã, logicã a închiderii, a separãrii, segregãrii mele de
preexistentã ºi de care va depinde toatã scurta lui ceilalþi, de Celãlalt. Numai cã închiderea, stagnarea,
viaþã. Temporalitatea ºi spaþialitatea pot fi, ºi sunt oprirea în sine duce inevitabil la cutremurãtoarea
percepute ca atare, cele douã chingi ale închisorii realitate de care fugim, moartea. Este o experienþã
noastre, la fel de bine cum pot fi orizontul jocului comunã, întotdeauna privitor la alþii, dar presimþitã
propriei libertãþi. Nu numai atât, dar acest centru ca atingând ºi persoana proprie, mai ales în cei

8 Via]a Cre}tin@ nr. 3/2008


Adev@ruri de credin]@
dragi, faptul cã, pânã la urmã, viaþa individualã este simþim ºi cu care trebuie sã luptãm de-a lungul
curmatã de moarte, chiar în cazul celor care au întregii vieþi: gastrimargía (lãcomia pântecelui),
dispus de cele mai bune condiþii de autoconservare porneía (pornirile senzualitãþii), argurofilía (iubirea
(hranã, îmbrãcãminte, mijloace materiale, servicii de arginþi, bogãþii), orgé (mânia), lupé (tristeþea),
medicale impecabile). De asemenea, nemurirea prin akédia (lâncezealã, depresie spiritualã), kenodoxía
persoana iubitã sau urmaºi se dovedeºte a fi o iluzie (slava deºartã) ºi uperifanía (trufia)1. Roadele amare
incapabilã sã rezolve enigma dispariþiei mele, a ale pãcatului cresc ºi se coc pe aceste ramuri,
neputinþei de a mã salva, de a mã mântui pe mine irigate de complãcerea voinþei ºi încãlzite de soarele
însumi. inteligenþei noastre ce-ºi dã asentimentul. Sf.
Singura posibilã speranþã ar putea veni de la Apostol Pavel le enumerã: “adulter, desfrânare,
Altcineva, care sã nu fie deloc supus lumii tranzitorii, necurãþie, destrãbãlare, închinare la idoli,
de care aceastã întreagã lume sã depindã ºi care sa fermecãtorie, vrajbe, certuri, zavistii, mânii, gâlcevi,
aibã stãpânire asupra seminþei mele veºnice, dezbinãri, eresuri, pizmuiri, ucideri, beþii, chefuri ºi
asupra sâmburelui, miezului meu nepieritor. cele asemenea” (Gal 5, 20.21). Fiecare din cele trei
Experienþa noastrã existenþialã ne convinge cã ne rãdãcini ale rãului atacã una dintre dimensiunile
gãsim într-o stare de cãdere în care orice efort fundamentale ale fiinþei umane ºi se manifestã cu
autosuficient de ridicare, de salvare, conservare de gânduri ale rãutãþii specifice, dupã cum urmeazã:
sine, duce în mod fatal la experierea
concretã, falimentarã a acelei cãderi.
Doar o Realitate Transcendentã stãrii
noastre ar fi capabilã sã ne ridice.
Oricât ar suna de banal pentru urechile
noastre de creºtini instruiþi ºi obiºnuiþi
cu noul, Dumnezeu Tatãl, prin Isus
Hristos în Spiritul Sfânt, este aceastã
realitate. Nu doar cã suntem convinºi
de starea noastrã cãzutã, cã nu ne putem
automântui, dar nici mãcar nu putem oferi stãrii Desigur, oricare din aceste dimensiuni ar fi
noastre o explicaþie plauzibilã, în lipsa unui afectatã, este corupt ºi se îmbolnãveºte omul întreg.
Transcendent. Doar datoritã faptului cã acest Observãm cum acestea corespund în mod esenþial
Transcendent ºi-a manifestat prezenþa istoric, în cu ceea ce, în analiza noastrã, am numit structurile
Revelaþie ºi mai ales în venirea lui la noi în forma fricii. Zice însã Sf. Apostol Ioan: “În iubire nu este
noastrã (Întruparea), putem sã ºtim cã ne aflam în fricã, ci iubirea desãvârºitã alungã frica, pentru cã
starea cãzutã din cauza unei culpe primordiale. frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu
Culpã care a constat tocmai în încercarea omului de este desãvârºit în iubire” (I Io 4,18). Aºa cum rezultã
a-ºi fura divinitatea, de a sustrage de la Creatorul în mod logic, structurile fricii reveleazã slãbiciunea
sãu ceea ce acesta deja îi promisese ºi, de fapt, îi lor principialã: dacã este efort de conservare de
dãduse chiar, fiind chip ºi asemãnare (cf Gen 1,26). sine, va fi închidere în sine, repliere în sine, filautía.
Este încercarea libertãþii create de a se atomiza, de Aceasta dezvãluie precaritatea mea relaþionalã,
a fi ca Dumnezeu în afara lui, în loc de a fi cu el. lipsa iubirii, ca dimensiune a deschiderii spre
Aceastã temeritate, de a mã strânge pe mine celalalt. Singura posibilitate a ieºirii din aceastã
însumi, de a mã culege (contrariul reculegerii), de a închisoare a iubirii pãtimaºe de sine ºi, ca urmare,
mã conserva în afara râului veºnic curgãtor al din structurile fricii, este iubirea, dar nu o iubire
Darului, este culpa primordialã a libertãþii create a simplu umanã, care ar putea cãdea din nou în
omului (ºi mai întâi a Îngerului), culpã care ne reþeaua rãului prin aportul subiectiv inerent, ci
întâmpinã pe fiecare la intrarea în existenþã. Iatã iubirea transcendentã, iubirea lui Dumnezeu (în
cum voinþa noastrã de conservare de sine poate sã primul rând în sensul iubirii lui pentru mine, dar ºi în
însemne ºi sã lãmureascã sursa însãºi a morþii: acela al iubirii mele pentru el, ca ºi consecinþã), care
“Cine þine la sufletul lui îl va pierde, iar cine-ºi pierde nu este condiþionatã, fiind liberã de orice fricã: “Noi
sufletul lui pentru Mine, îl va gãsi” (Mt 10,39). Faptul îl iubim pe Dumnezeu, fiindcã el ne-a iubit cel dintâi”
de a fi sau a deveni actorii, protagoniºtii propriei (I Io 4,19).
noastre vieþi spirituale se reveleazã a fi nimic altceva
decât o sucombare la vechea înºelãciune, o Gabriel MARINCAª
lamentabilã abandonare în nimic, la care adãugãm,
pentru a conferi mai multã gravitate (hilarã), iluzia Notã:
autenticitãþii. 1
Pentru enumerarea, descrierea, precum ºi pentru
Sãmânþa ultimã a rãului în noi este, deci, voinþa remediul împotriva celor opt gânduri ale rãutãþii, vezi
de sine, iubirea pãtimaºã de sine, miºcarea Evagrie Ponticul, Tratatul practic. Gnosticul, Polirom,
centripetã care atomizeazã fiinþa umanã, o separã. Iaºi, 1997, pp. 43-75. De asemenea, pentru
Este numitã de cãtre asceþi, filautía. Aceastã aprofundarea unora dintre ele, vezi, Gabriel Bunge,
sãmânþã se înrãdãcineazã în noi cu trei rãdãcini Mânia ºi terapia ei dupã avva Ecagrie Ponticul, Deisis,
viguroase: pofta trupului ºi pofta ochilor ºi trufia vieþii Sibiu, 1998, ºi, de acelaºi autor, Akedia. Plictiseala ºi
(I Io 2,16). Aceste trei rãdãcini ale rãului odrãslesc terapia ei dupã avva Evagrie Ponticul sau sufletul în
în noi, asemenea neghinei aruncate de duºman (cf. luptã cu demonul amiezii, Deisis, Sibiu, 2001.
Mt 13, 24-30), opt ramuri otrãvitoare, pe care le

Via]a Cre}tin@ nr. 3/2008 9


Cre}tinul azi

Asceza creºtinã în contextul modernitãþii


Cuvântul grec askeo, askesis, asketes Creatorul a gândit un ritm pentru om – ziua
primeºte diferite semnificaþii, aplicându-se, în pentru muncã, iar noaptea pentru odihnã –,
decursul timpului, exerciþiului trupului, în cazul deoarece capacitãþile acestuia sunt limitate. A ºti
atleþilor ºi-al soldaþilor, exerciþiului inteligenþei ºi-al alterna timpul destinat muncii cu cel destinat
voinþei, muncii artistice sau tehnice, dar ºi repausului, relaþiei cu Dumnezeu ºi cu semenii
exerciþiului ce întãreºte virtuþile morale, cultului ºi devine un sprijin pentru o viaþã mai bunã.
vieþii religioase. Agitarea excesivã oboseºte, consumã,
Pe drumul cãutãrii lui Dumnezeu, asceza este enerveazã ºi distruge; tãcerea, în schimb, este
menitã sã fie un antrenament conºtient ºi spaþiu indispensabil întâlnirii cu sine, cu Dumnezeu
perseverent, ºi presupune o tensiune constantã. ºi, apoi, cu semenii, în mod autentic. Disciplina
Strãdaniile vieþii spirituale sunt o alegere liberã ºi calmului ºi a tãcerii se constituie într-un alt mijloc
conºtientã, deoarece creºtinul este conºtient de de bunãstare umanã ºi spiritualã.
mãreþia ºi bunãtatea scopului pentru care luptã, Creºtinismul înþelege cã omul a fost creat pentru
întâlnirea ºi unirea pentru totdeauna cu Dumnezeul relaþie, pentru comunicare ºi comuniune. Asceza nu
sãu. Tensiunea nu poate fi eliminatã total din viaþa se poate opune acestui principiu, dacã vrea sã fie
creºtinã autenticã pânã la momentul vederii lui
Dumnezeu „aºa cum este” (I Ioan 3,2).
Existã trei dimensiuni fundamentale ale
ascezei creºtine: postul, faptele de milostenie ºi,
evident, rugãciunea. Aceasta, deoarece toate
dimensiunile fundamentale ale fiinþei noastre sunt
chemate sã participe la purificarea ºi sfinþirea omului
întreg. Postul este direct legat de trup. Faptele de
milostenie, despre ale cãror acte ºtim cã sunt
deopotrivã de naturã trupeascã ºi sufleteascã,
pornesc din suflet, iar rugãciunea este legatã de
spiritul omului.
Este esenþial ca asceza pe care o practicãm sã
fie o cãutare a vieþii cu Dumnezeu, sã ne lege de
El, sã ne apropie într-un mod simþit de El. Pentru
aceasta, se pare cã este necesar ca darul sau
efortul pe care-l facem, de dragul lui Dumnezeu ºi,
evident, al aproapelui, „sã ne doarã”, adicã sã ne
atingã, sã nu fie ceva ce ne lasã indiferenþi, nu ne
implicã, dupã spusele Maicii Tereza de Calcutta: „Sã
nu fie din prisos, pentru ca donatorul sã se poatã
edifica înainte de toate pe sine.”
În contextul modernitãþii, asceza rãmâne
pentru creºtini o constantã necesarã, dar primeºte
conotaþii specifice. Antropologia ºi psihologia
observã cã anumite variaþii psihofizice ºi factori
culturali ai organismului influenþeazã sensibil asupra
creºterii globale a persoanei. În contextul societãþii
noastre, întârzie trecerea de la adolescenþã la creºtinã, ci trebuie sã-l susþinã. A avea ºi a cultiva
vârsta adultã, cresc temperamentele nervoase, se relaþii de calitate, asumând sacrificiile ce le
dezvoltã o sensibilitate dureroasã, care duce la presupune acest obiectiv, devine o altã modalitate
iritaþii majore cu stimuli minori. de creºtere a calitãþii vieþii.
Sensibilitatea, devenind mai accentuatã, riscã sã În sfârºit, viaþa cotidianã ne oferã ocazii de a face
sufoce omul. Nu trebuie uitat cã asceza creºtinã ascezã. Astfel, a suporta cu blândeþe dificultãþile
este în serviciul vieþii, al vieþii autentic creºtine, fiecãrei zile, munca obositoare sau intemperiile
aceea pe care Hristos Isus a venit sã o aducã „din climatului, realitãþi care adesea nici nu pot fi
plin” (Ioan 10,10). Este oportun ca asceza sã fie schimbate, poate deveni un eficace mijloc de
dezbrãcatã de mentalitatea penitenciarã ºi sã sfinþire.
adopte o terapeuticã preventivã. Iatã doar câteva exemple care ne pot inspira în a
De aceea, a cãuta eliberarea de orice nevoie petrece o perioadã de post care sã nu distrugã
de doping (vitezã, zgomot, alcool), libertatea de a omul, ci sã-l fortifice, cãlãuzindu-l pe drumul întâlnirii
nu recurge la evadãri din cotidianul vieþii, ci de a o cu Dumnezeu.
face suportabilã, agreabilã ºi umanizatã, contribuie
la creºterea calitãþii vieþii umane ºi spirituale. Pr. Cãlin BOT

10 Via]a Cre}tin@ nr. 3/2008


Cre}tinul azi

Ra]iune {i credin[~
Ne aflãm “dincoace” de oricare dintre concepþiile europene clasice despre relaþia dintre religie,
pe de o parte, filosofie ºi ºtiinþã, pe de altã parte: considerarea filosofiei ca “servitoare” a religiei,
considerarea religiei ca treaptã spre filosofie ºi a acesteia din urmã drept pasaj spre triumful
ºtiinþei, considerarea filosofiei ca tribunal al cunoaºterii.

Tertulian, Auguste Comte, Kant sau Hegel nu mai Geneza, celebra carte a Bibliei (“O lege fizicã nu ar
sunt decât repere istorice ale unei probleme care trebui niciodatã sã fie denunþatã doar datoritã
cere astãzi noi dezlegãri. Nici formula vestitei obiecþiilor religioase contra consecinþelor ce rezultã
“republica christiana” ºi nici pariul “depãºirii istorice a din ea”), dar a tras o concluzie neaºteptatã: în
religiei” nu mai sunt realiste. O nouã interacþiune a virtutea a înseºi legilor cunoscute ale fizicii, universul
religiei, ºtiinþei, filosofiei s-a conturat. Expansiunea existã de la un moment dat, iar chiar legile fizicii
fãrã precedent a ºtiinþelor, multiplicarea iniþiativelor presupun astfel intervenþia cuiva din afara spaþiului ºi
filosofice, resurgenþa religiei sunt, împreunã, probe. timpului.
Astfel de observaþii a prilejuit oricãrui cunoscãtor Pe scurt, chiar legile fizicii presupun existenþa lui
al scenei intelectuale din zilele noastre recentul Dumnezeu! Un biolog, Rupert Riedl (Die Strategie
incident din renumita universitate “La Sapienza”, de der Genesis. Naturgeschichte der realen Welt, 1976),
la Roma. Dupã ce Senatul universitar a adresat argumentase deja cã “nimeni nu poate gândi fãrã
Papei, în numele a peste patru mii de membri ai premise metafizice”, încât nici înþelegerea unei legi
corpului academic, invitaþia de a susþine o conferinþã din ºtiinþele naturii, fie ºi din fizicã, nu se atinge fãrã
aniversarã (universitatea fiind iniþiativã pontificalã), o asumpþii ce depãºesc acea lege. Încurajat de noile
mânã de profesori s-a opus vizitei, propagandistic ºi dezbateri din ºtiinþele naturii, Hans Küng (Der Anfang
gãlãgios, invocând laicitatea ºtiinþei ºi opinia fostului aller Dinge. Naturwissenschaft und Religion, 2005) a
Cardinal Ratzinger privind procesul lui Galilei. privit “minunile” relatate de Biblie nu ca “întreruperi
Cu desãvârºitã demnitate, Vaticanul a declinat ale cursului controlat de legile naturii”, ci ca
vizita, dar a publicat conferinþa Suveranului Pontif, “interpretãri”, aºadar nu drept “relatãri de
care propunea, în mod interesant, meditaþia asupra evenimente”, ci ca “semne” ale prezenþei unei puteri
întrebãrii: Ce poate spune Papa la aniversarea unei supreme în lume.
universitãþi dedicate cercetãrii ºtiinþifice? Acþiunea Fizicienii, biologii, filosofii, teologii lucizi nu-ºi mai
reprobabilã a acelei mâini de profesori ridicã multe propun astãzi sã tranºeze odatã pentru totdeauna
întrebãri: Nu cumva însãºi democraþia a devenit relaþia dintre ºtiinþã, religie, filosofie ºi nu susþin
vulnerabilã în faþa grupusculelor agresive, în era exclusivismul vreuneia.
mediatizãrii maxime? Nu cumva cãutarea adevãrului Ei propun însã cooperarea acestora. Habermas
este acum folositã ca ideologie de împiedicare a pledeazã pentru “dialogul” continuu deschis al
dezbaterii? Nu cumva sunt cercetãtori ºtiinþifici care marilor forme ale spiritului, Joseph Ratzinger a vorbit
nu mai citesc destul? despre “necesara corelaþionalitate dintre raþiune ºi
Se poate discuta îndelung asupra fiecãrei credinþã” (Dialectica secularizãrii. Despre raþiune ºi
întrebãri. Mã limitez la a evoca, cu comentarii credinþã, 2004), iar Hans Küng a vorbit despre
inevitabil concise în cadrul de faþã, împrejurãrile care “complementaritatea” lor.
acutizeazã astãzi tema relaþiei dintre raþiune ºi Relaþia dintre credinþã ºi raþiune s-a acutizat ºi din
credinþã ºi-i conferã noi orizonturi de dezlegare. altã perspectivã: emergenþa fundamentalismului
Cronologic, este de început cu anii 1971-73, când religios, care a relansat formula unui Dumnezeu
mai mulþi fizicieni (Robert H. Dicke, Brandon Carter, “absolut transcendent”, “divinitate arbitrarã”. În
Paul Davies), din SUA, Israel ºi Australia, au reacþie, mai mult decât oricine, Papa Benedict al
observat cã ceea ce s-a asumat în construcþia XVI-lea (cu douã cãrþi memorabile: Glaube und
teoriilor din fizicã ºi biologie (constanta vitezei Vernunft, 2006; Gott und die Vernunft, 2007) a
luminii, constanta lui Planck, constanta lui Boltzmann argumentat trei teze cardinale: “a acþiona în pofida
etc.) drept “constante ale naturii” sunt mãrimi raþiunii este contrar esenþei lui Dumnezeu”; a-l
convergente cu apariþia vieþii ºi a minþii umane. Astfel concepe pe Dumnezeu ca logos þine nu doar de
s-au putut formula argumente pentru a se accepta impactul elenismului asupra creºtinismului, ci chiar
“principiul antropic” de organizare a universului. de ascendenþa iudaicã a Bibliei; astãzi este nevoie
Cine, însã, putea sã punã universul pe baze de o “autocriticã” a înseºi înþelegerii moderne a
antropice? Fizicianul Paul Davies (The Mind of God raþiunii, care sã o facã conºtientã de sensul, sfera de
..., 1992) a gãsit în evoluþie semnele unei “mind of aplicare legitimã ºi limitele ei.
God” ºi a repus, astfel, în discuþie relaþia dintre religie
ºi ºtiinþã. Andrei MARGA
Un alt fizician, Frank Tipler (Ein – Designer Articol preluat din “Ziua de Cluj”, nr. 971/2008 prin
Universum, 1973), a argumentat cã legile fizicii ar bunãvoinþa d-lui director Octavian Hoandrã
trebui acceptate indiferent de compatibilitatea lor cu

Via]a Cre}tin@ nr. 3/2008 11


Biserica }i societatea

Ostatici ai zilei de mâine


Suntem obiºnuiþi cu constatarea cã ne aflãm într-o conºtiinciozitatea cu care îºi face el meseria. Astfel am
situaþie de tranziþie, în care toate valorile tradiþionale ajuns acolo cã nimeni nu mai rãspunde pentru cutare
ale societãþii sunt în crizã, toate sunt ameninþate de insucces politic, economic sau social, ci "omul"
noul stil de viaþã care a-a prãbuºit literalmente ca o impersonal, "celãlalt", niciodatã "eu". Acesta este
avalanºã asupra noastrã. Toatã lumea este de acord rezultatul subminãrii în conºtiinþa publicã a existentei
cã cea mai ameninþatã valoare dintre toate este unui Dumnezeu care ºtie tot, care vede tot ºi faþã de
instituþia cãsãtoriei. Se considerã deja ca un fenomen care fiecare suntem rãspunzãtori.
normal, ca una din trei cãsãtorii încheiate sã Ce e de fãcut? Trebuie sã creãm condiþii pentru
sfârºeascã prin divorþ în decurs de un an, iar cei care stimularea conºtiinþei rãspunderii pentru propunerile
se considerã mai deºtepþi, nici mãcar nu se fãcute, pentru deciziile luate. Trebuie cultivatã
cãsãtoresc. În Franþa s-au legiferat deja reglementãri toleranþa faþã de opiniile fiecãruia, dar ºi rãspunderea
pentru împãrþirea bunurilor câºtigate împreunã în pentru opiniile emise. Un filozof (necunoscãtor în
cursul unei convieþuiri “pe bazã de consens”, în cazul domeniul mecanicii ºi al construcþiilor navale) a spus
în care aceasta se destramã. cã ne aflãm în situaþia unor marinari ale cãror motoare
Vina o punem pe modificarea structurii societãþii, s-au defectat în largul oceanului, departe de orice port
pe dispariþia “marii familii” tradiþionale, în cadrul cãreia sau ºantier naval ºi care au ajuns în situaþia de a
convieþuiau cel puþin trei generaþii succesive. trebui sã-þi repare nava cu piesele existente, fãrã
Examinând însã lucrurile mai îndeaproape, remarcãm niciun aport din afarã. Omenirea s-a gãsit de multe ori
cã rãul constã în incapacitatea viitorilor soþi de a-ºi în situaþii ca aceasta, dar totdeauna s-au gãsit ºi
asuma rolul de soþ, soþie, tatã ºi mamã. Acest lucru oameni cu iniþiativã, care sã-ºi asume rãspunderea de
I-a remarcat din timp Biserica, deoarece a introdus în a face cava pentru a ieºi din impas.
Codul de drept Canonic obligativitatea cursurilor de Societatea noastrã este mãcinatã nu doar de lipsa
pregãtire prematrimonialã pentru ambii miri. Se simþului responsabilitãþii, ci ºi de neîncredere, de
adevereºte tot mai mult cã, printre condiþiile de reuºitã egoismul feroce, de lipsa rigidã de iubire faþã de
ale unei cãsãtorii care se încheie, se numãrã ºi “celãlalt". Deja ºi cuvinte ca: bunãtate, bunãvoinþã.
viziunea religioasã asupra cãsãtoriei a mirilor, mãrinimie, delicateþe, au o notã de desuetudine în
urechile noastre. Observatorii înþelepþi neagã cã
aceastã degradare moralã de dimensiuni sociale s-ar
datora doar vieþii economice de subzistenþã, sau
nedreptãþilor sociale care provin – real, sau doar
presupus – din ea. Dacã am admite aceasta, ar
însemna cã am vrea sã modificãm situaþia tocmai prin
remedierea fenomenelor care sunt cauzele economiei
de subzistenþã. Dimpotrivã: conform opiniilor
gânditorului francez Emmanuel Lévinas, pivotul
central al gândirii etice este senzaþia de a fi
rãspunzãtori pentru celãlalt. Lévinas vede în
angajamentul asumat pentru celãlalt acea situaþie în
care apare ºi are sens binele moral. Existenta
"celuilalt" pune sub semnul întrebãrii justeþea moralã a
existenþei mele senine ºi lipsite de grijã, construcþia
egocentricã a vieþii mele. Acest "celãlalt" este, mai
ales, cel fãrã apãrare, cel în nevoi, cel slab. Faþa care
apare în spatele ei ne citeazã în faþa unui Judecãtor
convingerea privind caracterul sacramental al actului Suprem. Eu garantez cu viaþa mea pentru viaþa
pe care îl încheie. celuilalt, sunt un ostatic luat pentru a garanta viitorul
Un rol hotãrâtor în realizarea unor cãsãtorii reuºite aproapelui meu. Sentimentul cã eºti rãspunzãtor
îl are puterea exemplului, al exemplului eroic al pentru celãlalt este un sentiment obsedant, similar
familiilor tinere care îºi asumã rãspunderea de a avea celui de solidaritate faþã de rude, care prevaleazã faþã
doi, sau chiar trei copii. Biserica are datoria de a de relaþiile întemeiate pe alegere. O astfel de formã a
facilita în cadrul vieþi parohiale contacte ºi legãturi mai existenþei, ºi anume aceea cã fãrã o angajare
apropiate între familiile reuºite. prealabilã, personalã, eu sunt responsabil pentru
Diminuarea capacitãþii tinerilor de a-ºi asuma celãlalt, este faptul frãþiei interumane. Raportul dintre
rãspunderea întemeierii unei familii, este în mare parte sentimentul de rãspundere ºi frãþie este caracterizat
consecinþa industrializãrii societãþii, a faptului cã s-a printr-o asimetrie sui-generis, de o lipsã de echilibru
ajuns acolo ca niciun muncitor sã nu mai stãpâneascã dintre mine ºi celãlalt. Întâietatea este a celuilalt:
în totalitate tot procesul tehnologic de fabricaþie, ci sentimentul de rãspundere pentru celãlalt nu poate fi
numai o fazã a lui, devenind dependent de executarea decât dezinteresat, nu poate duce în mod egocentric
corectã a fazelor dinaintea celei pentru care a fost el din nou la sine însuºi. Sentimentul de rãspundere
instruit ºi creându-i astfel sentimentul de pentru celãlalt e fãrã pretenþia de reciprocitate. Sunt
iresponsabilitate, deoarece nu îºi dã seama în ce pur ºi simplu rãspunzãtor pentru celãlalt, fãrã sã-mi
mãsurã calitatea produsului finit depinde de pese dacã celãlalt rãspunde de mine, sau nu. Este o

12 Via]a Cre}tin@ nr. 3/2008


Biserica }i societatea

File din calendarul prim@verii


În sfârºit..., fila 21 martie anunþã care a canonizat-o în 1461, a spus
înscãunarea Primãverii! Este cã nimeni nu se apropie de ea fãrã
echinocþiul. Cum se vor realiza sã devinã mai învãþat ºi mai sfânt. La
speranþele noastre, vom vedea... îndemnul ei (imperativ), Papa
Fila 25 aratã Bunãvestirea, ziua Grigore IX, la 1377, se întoarce la
care lumineazã luna întreagã – este Roma, din “prinsoarea de la
marea promisiune a rãscumpãrãrii, Avignon”. Nu era cãlugãriþã, era doar
adoptarea noastrã ca fii ai Mariei. sorã terþiarã: este un caracter de
Aproape întreaga lunã martie se “modernitate”, am zice noi azi. Cu
suprapune Postului Mare. Biserica a toate acestea, a fost învrednicitã cu
dovedit grijã maternã, recomandând stigmatele; ºi, deºi analfabetã – doar
creºtinilor perioade de abstinenþã ºi târziu s-a pomenit cã scrie – trimitea
mortificaþie, auxiliare ale pregãtirii scrisori dictate, cu sfaturi la toþi
pentru Paºti. ªi biologic este înþelepþii Europei, pentru a cãrei
necesarã “purificarea” organismului! pace se trudea. Este Patroana
Sâmbãtã, 1 martie, a fost prima politicienilor. ªi mai amintim grija ei
sâmbãtã dedicatã pomenirii celor ce pentru familie –atât de suferindã azi!
ne-au precedat. Sã fim solidari cu ei, –, precum ºi îndemnul pentru a
sã-i pomenim în sâmbetele urmã- S f â n t a C a t e r i n a d e S i e n a pãstra reculegerea sufletului în
toare. “chilia interioarã”… Iatã motive
Tot la 1 martie, calendarul noteazã ziua pentru care la dolce Mamma Caterina a fost
universitarilor – recomandatã cãlduros de Sfântul declaratã Doctor al Bisericii de cãtre Papa Paul VI,
Pãrinte Benedict al XVI-lea, mai ales reculegerii în 1970, iar de cãtre neuitatul Ioan-Paul II, în 2000,
tinerilor; vorbeºte mereu de emergenþa educaþiei. Patroanã a Europei pentru Mileniul III (alãturi de
ªi, în sfârºit, o sfântã primãvãraticã: a trãit între Sfânta Brigitta a Suediei ºi Sfânta Tereza Benedicta
25 martie 1347-29 aprilie 1380: deci a rãmas tânãrã, a Crucii).
trãind numai 33 de ani. Cu toate acestea, cu elan ºi Cu dragoste, în reculegere, sã parcurgem luna
energie minunate, cei din cercul ei, cei mai mulþi mai martie, sub ocrotirea Sfântului Iosif, Ocrotitorul
în vârstã, o numeau MAMA CATERINA. Cãci de Sfintei Familii!
Sfânta Caterina de Siena este vorba. Papa Pius II, Viorica LASCU

legãturã fãrã legãturi reciproce. Nu e starea nevroticã "bellum omnium contra omnes".
de a vrea sã ajuþi cu orice preþ, ci definiþia Trãim într-o lume în care omenirea îºi pune pentru
filosofico-antropologicã a fraternitãþii umane. prima datã întrebarea dacã va mai exista un “mâine”
Sentimentul de rãspundere umanã precede intenþiile, – ºi cautã rãspuns la aceastã întrebare. Viitorul ne
voinþa ºi angajamentele omului. Sentimentul de este ameninþat de focarele de rãzboi latente, de
rãspundere faþã de celãlalt este o subordonare, este energiile devastatoare acumulate, de incapacitatea de
zestre ontologicã a fiinþei umane. Este normal cã a ne repartiza în mod echitabil resursele. Mai
spiritul burghez al cetãþeanului protesteazã împotriva importantã decât întocmirea exactã a catalogului
unei astfel de subordonãri – ºi pe bunã dreptate, zice problemelor pe care Ie avem de rezolvat, este sã
Lévinas – cãci a desfiinþat relaþiile feudale de definim în ce constã fraternitatea la vederea acestor
subordonare ºi le-a înlocuit cu exigenþele libertãþii ºi probleme. Dupã Lévinas, noi, cei de azi, suntem
ale egalitãþii. Spiritul burghez al cetãþeanului este ostaticii zilei de mâine. Suntem garanþii speranþei cã
interesat de egalitatea în drepturi a relaþiilor, de omenirea va mai exista ºi mâine, cã vor mai putea trãi
simetria relaþiilor echilibrate. Societatea burghezã oameni, cã îºi vor mai putea asuma rãspundere
doreºte sã realizeze supremaþia libertãþii printr-o pentru celãlalt. Va fi nevoie de iubire, de valoare
formã organizatã a egoismului, cea socialistã spera sã moralã, datoritã cãreia omenirea va mai merita sã
o realizeze prin organizarea egalitãþii. Egoismul supravieþuiascã. Viitorul viitorului începe în momentul
organizat e cel care se manifestã în schimburile în care sunt capabil sã-mi asum rãspunderea – aici ºi
organizate în domeniul economic ºi politic. Lévinas se acum – pentru celãlalt. Mã întâlnesc cu "celãlalt” "de
îndoieºte cã în schimburile reciproce – de altfel mâine", în persoana “celuilalt" “de azi". În “celãlaltul"
aprobate de toþi – ar putea fi identificate mãcar urme "de azi" este prezent "celãlaltul" “de mâine". A fi ostatic
ale eticului. Moralitatea apare – zice Lévinas – doar înseamnã a fi garantul zilei de mâine.
dincolo de simetrie, de echilibrul burghez. El nu Dintre cele trei idealuri ale Revoluþiei Franceze,
renunþã la conceptul de justiþie bazat pe egalitate al pânã acum doar douã au devenit forþe definitorii ale
societãþilor moderne, dar nu îl considerã suficient. De societãþii. Se pare cã, pentru perpetuarea omenirii,
aceea, considerã cã fraternitãþii aflatã dincolo de pentru fericirea societãþii, este neapãrat nevoie ºi de
aceastã simetrie i se cuvine primul loc. Aceasta pentru eficientizarea celei de-a treia, a fraternitãþii.
ca fraternitatea sã nu devinã doar un fronton formalist
ºi abstract al societãþii moderne, în spatele cãruia sã Pr. loan-Vasile BOTIZA
se dezvolte în dragã voie egoismul neorganizat, un (dupã Nyíri Tamás, O.P.)

Via]a Cre}tin@ nr. 3/2008 13


Biserica }i societatea

Confesiunea cuvintelor
Cuvintele pe care le folosim în viaþa religioasã
depind de apartenenþa noastrã confesionalã. Voi
ilustra aceasta prin câteva exemple, dealtfel
binecunoscute, din vocabularul religios ortodox
versus greco-catolic.
Astfel, liturghia ortodoxã abundã în Doamne,
miluieºte(-ne)!, în timp ce aceeaºi hrisostomicã
celebrare/slujbã reitereazã, în varianta gre-
co-catolicã, Doamne, îndurã-te spre noi! Aceastã
din urmã formulã apare uneori, corectatã parcã, în
versiunea Doamne, îndurã-te de noi ! Doxologiile
sunt adresate, în principiu, Treimii în ambele strane,
lãsându-se în grija unor teologi de ºcoalã nouã
apelativul Trinitãþii, care – în buna logicã a limbii
latine – exprimã sugestiv ideea de tri-unitate. Totuºi,
într-un caz se preferã aproape univoc sã I se dea
slavã lui Dumnezeu, în timp ce în altul aceluiaºi I se
cuvine mãrire sau chiar glorie. Terminologia este
recognoscibil întotdeauna ºi de cãtre toþi, nu la fel
precisã, aºa cum se cuvine, ºi în domeniul ad intra:
stau lucrurile cu numele sau cu atributul creºtin al
dacã Tatãl, ca izvor intangibil a toate, este lesne
Fiului, în a Sa iconomie a mântuirii. El este fie
tradiþionalul Iisus Hristos, fie mai modernul Isus
Cristos, la care se adaugã varianta intermediarã,
TU EªTI ÎNCREDEREA DEPLINÃ Christos, precum ºi toate combinaþiile posibile dintre
„nume” ºi „prenume”. Cea de-a treia persoanã a
Tu eºti încrederea deplinã Treimii poate fi, la rândul sãu, numitã Duh Sfânt sau
A celor ce Te preamãresc, Sfânt Duh, precum ºi Spirit Sfânt sau Sfânt Spirit,
Tu eºti o Veºnicã Luminã, ceea ce are consecinþe – cum bine se ºtie – în
Ne eºti ºi pacea cea seninã, antropologia creºtinã, una de extracþie biblicã ºi de
Nemãrginite Dumnezeu. expresie patristicã, în formã trihotomicã. Aºadar,
omul este trup, suflet ºi duh/spirit. Probabil cã
Tu, ce-ai creat istoria ºi timpul, aceastã din urmã subtilã distincþie lingvisticã,
Le sprijineºti mereu, mereu, aplicatã îndeobºte persoanei, ajunge, în cazul
Tu, ce-ai inspirat tot gândul, comunitãþilor care utilizeazã respectivele cuvinte, sã
Tu, ce-nfrumuseþezi pãmântul, confere veritabile identitãþi confesionale. Putem
Atotputernic Dumnezeu. afirma aproape infailibil (nu-i aºa?) cã bunul român
ortodox este cel care, cu întregul sãu duh aduce
Tu eºti Fiinþa Luminatã slavã Treimii în Duhul Sfânt, în timp ce nu mai puþin
Ce vieþuieºti cu noi mereu, bravul ardelean greco-catolic mãreºte ºi el, prin
Tu eºti Fãptura-ntruchipatã Spiritul Sfânt – ºi poate chiar Filioque – magnificenþa
Nãscut în ieslea minunatã, eternului Pãrinte. Aþi sesizat aici, desigur, filonul
Om ºi Dumnezeu. latinist al ªcolii ardelene, pandantul salutar al
pravoslavnicei noastre coloraturi.
Tu, Cel ce-ai fost, eºti ºi vei fi ªi toate acestea pentru a spune cât de bogatã
este limba care îngãduie o atât de mare diversitate.
În veci cu noi, mereu,
Însã sursele greceºti, latineºti ºi slavoneºti ale
Tu, câte-ai zis le vei plini,
lexicului nostru bisericesc nu se combinã
Iar noi în veci vom birui întotdeauna liber, ci intrã ºi ele în logica identitarã,
Cu Tine, Dumnezeu. cea pe care unii ar numi-o a repetiþiei identicului. Iar
dacã în metafizicã terapia acestei maladii se
Eºti Începutul ºi Sfârºitul, gãseºte o datã cu descoperirea celuilalt, poate cã ºi
Din veºnicie eºti mereu, în dinamica lingvisticã a comunitãþilor de credinþã,
De la-nceput Tu eºti Cuvântul alteritatea ar putea constitui un antidot. La
Ce þine Cerul ºi Pãmântul, înþepenirea vocabularului, mai întâi, sau – cu bãtaie
Stãpâne Dumnezeu. ceva mai lungã – la recunoaºterea fratelui, adicã a
celui care e diferit de mine, dar împreunã cu care
Pr. Leon DOROª, aparþinem aceleiaºi familii.
ieromonah bazilian Alin TAT

14 Via]a Cre}tin@ nr. 3/2008


In memoriam

P~RINTELE EMIL PUNI A FOST CONDUS


PE ULTIMUL DRUM P~MÂNTESC
Sâmbãtã, 8 martie a.c., a avut loc slujba preot care ºi-a pus întreaga
înmormântãrii Pãrintelui Emil Puni SJ, fost Superior viaþã la dispoziþia Bisericii.
Provincial al Societãþii lui Isus din România. Casa lui era ºi casã de
Ceremonia s-a desfãºurat în Deva, la biserica formare, ºi aulã de cursuri,
„Neprihãnitei Zãmisliri”, al cãrei ctitor a fost chiar cel ce ºi bibliotecã de studiu, ºi
era condus pe ultimul drum pãmântesc. salã de consiliu, ºi capelã
La ceremonie au participat Preasfinþia Sa în care se celebrau Sfinte
Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj, Înalt Preasfinþia Sacramente, o casã
Sa György Jakubinyi, Episcop de Alba-Iulia, deschisã oaspeþilor din þarã
Preasfinþia Sa Florentin Crihãlmeanu, Episcop de sau din strãinãtate. A ºtiut sã se facã tuturor, toate,
Cluj-Gherla, Preasfinþia Sa Virgil Bercea, Episcop de rãspunzând cu promptitudine misiunilor încredinþate,
Oradea, alãturi de care au celebrat în jur de 50 de conform chemãrii sale preoþeºti. La fel de prompt
preoþi, între care Mons. Böcskei László, Vicar General rãspunde acum ultimei chemãri: de a pãtrunde în
al Diecezei de Timiºoara, Pr. Olivo Bosa, Provincialul Gloria cereascã, de a mijloci bogate ºi alese haruri
Ordinului Societãþii lui Isus din România, împreunã cu pentru Bisericã, pentru Ordinul Societãþii lui Isus ºi
numeroºi preoþi ºi fraþi din acest ordin. De asemenea, parohia din Deva, atât de dragã sufletului sãu nobil.
au fost prezenþi cãlugãri franciscani, cãlugãriþe din A fost un pãstor care a vestit cu tãrie Cuvântul
Ordinul Sfântului Vasile cel Mare ºi din Congregaþia Evangheliei prin vorbã, dar ºi prin viaþã, sfinþitor al
Maicii Domnului, autoritãþi locale ºi sute de credincioºi. sufletelor prin celebrarea neobositã a Sfintelor Taine,
În cuvintele rostite s-a evocat personalitatea conducãtor ºi îndrumãtor spiritual al turmei
eminentului Pãrinte, care timp de peste 30 de ani, în încredinþatã spre mântuire. A ºtiut sã fie ºi preot ºi
timpul perioadei de persecuþie, a fost Provincial al profesor, îndrumãtor ºi pãrinte, ostenitor în rugãciune
Ordinului Societãþii lui Isus. Pr. Puni a fost numit Vicar ºi mãrturisitor în închisorile comuniste. A fost
General al Eparhiei de Lugoj, de cãtre PS Alexandru Provincial al Ordinului Societãþii lui Isus ºi simplu
Mesian, ºi a pãstorit comunitatea din Deva, pentru cãlugãr, Vicar General ºi simplu preot, un om cãruia
care s-a strãduit din rãsputeri sã înalþe un lãcaº de haina preoþeascã îi venea bine oriunde ºi oricând.
rugãciune, de alinare sufleteascã, de sfinþire, de Pr. Emil Puni, prin ceea ce a dãruit, este o
catehezã ºi de culturã greco-catolicã. adevãratã piatrã de temelie ce va rãmâne la
S-a citit, de asemenea, mesajul din partea fundamentul spiritual al acestei comunitãþi.
Preafericitului Lucian Mureºan, Arhiepiscop Major al La moartea unei personalitãþi, îndrumãtor ºi pãrinte
Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolicã, ºi spiritual, mult stimat ºi iubit de mulþi, lumea este
alte mesaje din partea celor care l-au cunoscut ºi l-au întristatã, îndoliatã. Atunci când un copil se naºte, este
apreciat. mare bucurie, pentru cã un om a venit pe lume ºi toþi
îl înconjoarã cu dragoste, pentru cã l-au aºteptat sã
vinã, mai cu seamã pãrinþii care l-au adus la viaþa
fizicã. Dar atunci când un suflet se naºte la viaþa
veºnicã, oare nu este mare bucurie pentru sufletul
ajuns la ceruri, pe care toþi cei dragi îl înconjoarã cu
dragoste, acolo, sus, pentru cã l-au aºteptat sã vinã?
ªi… mai cu seamã, Pãrintele - Tatãl Creator, Fiul -
Rãscumpãrãtor ºi Spiritul Sfânt - Sfinþitor, Cei care i-au
dat viaþa sufletului.
De ce sã ne întristãm, de ce sã fim egoiºti, privind
doar la durerea despãrþirii, doar la golul lãsat, doar la
amintiri, la trecut?... Naºterea unui suflet nobil la viaþa
veºnicã trebuie sã întãreascã speranþa ºi credinþa
noastrã creºtinã.
Sã spunem, aºadar: se poate, se poate învinge
moartea din lume, moartea dimprejurul nostru ºi
moartea trupeascã, pentru cã nu suntem destinaþi
acestei lumi, ci lumii cereºti, dupã cum spune
cântarea: „Patria mea e sus în cer...”.
În cuvântul sãu, Preasfinþia Sa Florentin a subliniat: Sã-i fie naºterea la cer întru odihnã, pace ºi veselie
“Ne luãm rãmas bun de la cel care a fost un stâlp al înveºmântatã, ºi de lumina cea fãrã-de-sfârºit veºnic
credinþei, izvor de binecuvântãri pentru Bisericã, luminatã. Odihneascã în pacea lui Hristos, pe care
neînfricat mãrturisitor al dreptei credinþe în timpul L-a slujit viaþa toatã!”.
comunismului. Ne amintim de Mons. Emil Puni ca de
un ascet, om de rugãciune ºi de înaltã culturã, un Biroul de presã

Via]a Cre}tin@ nr. 3/2008 15


Familia cre}tin@

C~S~TORIILE MIXTE
LEGISLA[IE CANONIC~ {I CONSECIN[E ÎN VIA[A DE FAMILIE
Codul de drept canonic al Bisericii Catolice – atât cel Ecumenic [4]: "Pentru orice cãsãtorie, prima preocupare a
latin cât ºi cel oriental – definesc cãsãtoria ca fiind un pact Bisericii este de a menþine trãinicia ºi stabilitatea legãturii
matrimonial, irevocabil, guvernat de legi proprii, între un conjugale indisolubile ºi a vieþii familiale care decurge din
bãrbat ºi o femeie, botezaþi, pentru a realiza o convieþuire pe aceasta. Unitatea desãvârºitã a persoanelor ºi împãrtãºirea
durata întregii vieþi, pact matrimonial care este sacrament completã a vieþii care constituie starea cãsãtoriei sunt mult
[1]. Rezultã din definiþia cãsãtoriei, din sacramentalitatea ei mai uºor asigurate când cei doi soþi aparþin aceleiaºi
ºi din celebrarea liturgicã a acesteia, cã în cadrul cãsãtoriei, comunitãþi de credinþã... Pentru toate aceste motive,
sau mai bine zis al familiei, soþii trebuie sã fie în credinþa ºi cãsãtoria între persoane care aparþin aceleiaºi comunitãþi
comuniunea catolicã. Cum România este o þarã majoritar bisericeºti rãmâne obiectivul de recomandat ºi de încurajat".
ortodoxã, nu de puþine ori au loc cãsãtorii între catolici ºi
ortodocºi. Cum se realizeazã atunci comuniunea de ÎNDATORIRILE SOÞILOR
credinþã între soþi? Ce spune dreptul bisericesc în acest Cu toate cã legea interzice, în mod justificat, celebrarea
caz? Vom încerca sã vedem în articolul ce urmeazã. cãsãtoriei cu creºtini necatolici, Ierarhul locului, þinând cont
de circumstanþe precum timpul, locul ºi persoana, poate
CE ESTE CÃSÃTORIA MIXTÃ? acorda permisiunea canonicã, cu condiþia sã existe motive
Termenul "cãsãtorie mixtã" este folosit de legislaþia juste [5]. Binele spiritual al soþilor este un motiv just ºi
catolicã în vigoare pentru a defini orice cãsãtorie între o raþional pentru acordarea permisiunii, cu condiþia ca
parte catolicã aparþinând unei Biserici sui iuris [2], inclusiv amândouã pãrþile (soþii) sã cunoascã ºi sã nu refuze scopul
cea latinã (romano-catolicã), ºi o parte botezatã, care nu ºi caracteristicile esenþiale ale cãsãtoriei, precum ºi
aparþine Bisericii Catolice. Aceste cãsãtorii sunt o obligaþiile pe care ºi le-a asumat partea catolicã în ceea ce
consecinþã a diviziunii existente între creºtini, ºi, înainte de priveºte botezarea ºi educarea copiilor în Biserica Catolicã.
celebrarea liturgicã, trebuie obþinutã permisiunea explicitã a Actuala legislaþie impune, pe de o parte, pãrþii catolice
Ierarhului locului [3], permisiune care, chiar dacã este respectarea obligaþiilor inerente credinþei ºi fidelitãþii sale
scrisã, nu este o dispensã, ºi prin urmare este doar pentru faþã de Bisericã, iar pe de altã parte respectã libertatea de
liceitate ºi nu pentru validitate. conºtiinþã ºi cea religioasã a pãrþii necatolice.
Respectarea libertãþii de conºtiinþã ºi religioasã trebuie
CÃSÃTORIILE MIXTE ÎN LEGISLAÞIA ACTUALÃ sã fie o preocupare fundamentalã a pastoraþiei fiecãrui
Canonul 813 CCEO (1124 CIC), atunci când preot, cãci el este obligat sã facã tot posibilul pentru ca nici
menþioneazã cãsãtoriile mixte, vizeazã orice cãsãtorie între unul dintre soþi sã nu facã presiuni asupra convingerilor
doi botezaþi, dintre care unul este catolic iar celãlalt nu religioase ale celuilalt sau, mai rãu, sã-i impunã convertirea
(necatolic, cum este numit de terminologia canonicã). Prin sau sã punã piedici în faþa liberului exerciþiu al libertãþilor de
necatolic (chiar dacã termenul nu este foarte potrivit), mai sus.
canonul înþelege credincioºii creºtini orientali care nu sunt în Conform legii divine – de la care nu existã dispensã –
comuniune cu Biserica Catolicã (ortodocºii de tradiþie amândoi soþii trebuie sã respecte scopurile ºi caracteristicile
bizantinã ºi credincioºii creºtini de tradiþie precalcedonianã), esenþiale ale cãsãtoriei, de aceea în cadrul cãsãtoriilor mixte
protestanþii (care aparþin Bisericilor ºi Comunitãþilor partea catolicã are obligaþia nu numai de a persevera în
ecelziastice ce s-au separat de Biserica Occidentalã de credinþa catolicã ºi de a se declara dispusã sã îndepãrteze
tradiþie latinã) ºi neo-protestanþii (cei care aparþin din proprie iniþiativã orice fel de pericol ºi risc de a-ºi pierde
Comunitãþilor ecleziastice separate de Bisericile credinþa, ci ºi aceea de a formula o promisiune sincerã de a
protestante), care nãscuþi ºi educaþi fiind în credinþa în avea grijã sã facã tot ceea ce-i stã în putinþã [6] pentru ca
Hristos în comunitãþile lor, nu pot fi acuzaþi de pãcatul toþi copiii sãi sã fie botezaþi ºi educaþi în credinþa sa, pentru
despãrþirii de Bisericã, astfel cã Biserica Catolicã îi ca astfel copiii sã beneficieze ºi ei de toate cele puse la
îmbrãþiºeazã cu respect ºi iubire fraternã. Prin termenul dispoziþie de Biserica Catolicã pentru a obþine viaþa cea
necatolic canonul nu-i cuprinde direct ºi pe acei catolici care veºnicã.
au abandonat în mod public credinþa catolicã, chiar dacã au Formularea legii cu privire la obligaþia expresã pe care o
decis sã devinã membri ai unei Biserici sau Comunitãþi are partea catolicã în cãsãtoriile mixte, în mod special aceea
ecleziastice necatolice. Aceste persoane pentru a se de a-ºi boteza ºi educa copiii în Biserica Catolicã, este
cãsãtori cu un catolic au nevoie de o permisiune specialã a fãcutã astfel încât sã nu se pretindã mai mult decât îi stã în
Ierarhului locului. putinþã. Este foarte adevãrat cã în Orientul creºtin, în cadrul
Prevederea canonicã de a cere ºi de a obþine cãsãtoriilor mixte dintre catolici ºi ortodocºi, atât celebrarea
permisiunea pentru celebrarea cãsãtoriilor mixte este liturgicã cât ºi botezul copiilor au loc, de cele mai multe ori,
justificatã datoritã faptului cã uniunea matrimonialã între o în Biserica soþului. De aceea, pentru soþia catolicã este
persoanã catolicã ºi una necatolicã constituie prin faptul uneori foarte dificil sã-l convingã pe soþul ortodox sã
însuºi un obstacol în faþa deplinei uniuni spirituale între soþi, celebreze cãsãtoria în Biserica Catolicã ºi, în consecinþã,
a comuniunii lor totale. Soþii care trãiesc cãsãtoria mixtã au sã-ºi boteze copiii în aceeaºi Bisericã; de cele mai multe ori
de înfruntat dificultãþi particulare de conºtiinþã ºi greutãþi capacitatea soþiei catolice de a face tot ceea ce-i stã în
sensibile inerente raporturilor dintre soþ ºi soþie când este în putinþã este foarte limitatã. În schimb, este foarte mare
joc respectarea libertãþii religioase. capacitatea femeii catolice de a-i educa pe copii în spiritul
Un alt motiv pentru care Biserica impune obþinerea propriei credinþe catolice.
acestei permisiuni este ºi faptul subliniat în Directoriul Canonul 814 CCEO (1124 CIC) stabileºte cã Ierarhul

16 Via]a Cre}tin@ nr. 3/2008


Familia creºtinã
locului are puterea de a refuza acordarea permisiunii de cãsãtoriilor mixte a fost îndelung discutatã ºi disputatã.
celebrare a cãsãtoriei mixte, atunci când nu sunt îndeplinite Problema este importantã ºi greu de rezolvat, deoarece
condiþiile prescrise. Aceastã clauzã legislativã asupra toate Bisericile, pentru a fi coerente cu propria credinþã ºi
permisiunii ce trebuie acordatã nu este o condiþie care sã doctrinã, impun propriilor credincioºi aceleaºi precauþii
invalideze cãsãtoria. Pentru a fi mai bine înþeleasã aceastã pentru a autoriza cãsãtoriile mixte, impunând condiþia ca toþi
prevedere a legislaþiei în vigoare trebuie spus cã obþinerea copiii rezultaþi sã fie botezaþi ºi educaþi în propria Bisericã.
permisiunii din partea Ierarhului locului nu este o condiþie Acest lucru este mai manifest la Bisericile Ortodoxe, la
obligatorie pentru celebrarea cãsãtoriei mixte, deci, dacã ea majoritatea dintre ele, deoarece impun ca aceastã
nu se obþine, cãsãtoria poate avea totuºi loc. Un alt aspect promisiune sã fie fãcutã în scris ºi de cãtre amândouã
al prevederii pe care o analizãm este ºi acela cã Ierarhul pãrþile, cu alte cuvinte sunt impuse condiþii severe chiar ºi
locului are dreptul de a refuza acordarea permisiunii, dar pãrþii neortodoxe. Legislaþia Bisericilor Ortodoxe rãmâne ºi
numai atunci când nu se îndeplinesc condiþiile impuse de astãzi mult mai rigidã decât cea Catolicã. Acest lucru se
lege, adicã dacã partea catolicã refuzã sã facã tot ceea datoreazã mai ales faptului cã ecleziologia ortodoxã pare sã
ce-i stã în putinþã astfel încât copiii sã fie botezaþi ºi educaþi punã în dubiu eclezialitatea ºi sacramentalitatea celorlalte
în Biserica Catolicã, sau dacã partea necatolicã exclude Biserici ºi Comunitãþi creºtine.
scopurile ºi caracteristicile cãsãtoriei, pe de o parte, iar pe Din cele expuse, apare evident faptul cã grija pastoralã
de altã parte, dacã partea necatolicã refuzã sã respecte faþã de cãsãtoriile mixte întâlneºte în zilele noastre dificultãþi
libertatea de conºtiinþã ºi credinþã a pãrþii catolice. specifice ºi greu de surmontat, de aceea rãmâne în
Dupã cum am vãzut mai sus, permisiunea canonicã a continuare ca obligaþie fundamentalã crearea unei acþiuni
Ierarhului locului nu este o condiþie sine qua non, însã, cu pastorale comune a tuturor Bisericilor ºi Comunitãþilor
toate acestea, orice preot va cere aceastã permisiune ecleziale creºtine privitor la cãsãtoria mixtã. Catehismul
înainte de a celebra o cãsãtorie mixtã, astfel cã, în cazul Bisericii Catolice, referindu-se la acest aspect, afirmã
unui refuz din partea Ierarhului locului, chiar dacã aceasta urmãtoarele: "În multe pãrþi ale lumii, datoritã dialogului
nu va conta pentru viitorii soþi, va conta, în schimb, pentru ecumenic, comunitãþile creºtine interesate au reuºit sã
preotul celebrant, care nu va acþiona împotriva propriului organizeze o pastoraþie comunã a cãsãtoriilor mixte. Scopul
Ierarh. Cu toate acestea, refuzul Ierarhului de a permite o acestei pastoraþii este acela de a ajuta familiile mixte sã-ºi
cãsãtorie mixtã nu este o interdicþie explicitã adresatã trãiascã situaþia particularã în care se aflã la lumina
preotului de a celebra respectiva cãsãtorie, ci un îndemn la credinþei. Acest lucru trebuie sã le ajute sã depãºeascã
reflecþie ºi la prudenþã, adresat atât parohului cât mai ales tensiunile existente între obligaþiile soþilor unul faþã de altul,
viitorilor soþi. cât ºi faþã de propriile comunitãþi ecelziastice. Trebuie sã
Obligaþia pe care o are partea catolicã de a-ºi boteza ºi încurajeze dezvoltarea aspectelor comune în credinþã ºi
educa copiii în Biserica Catolicã rezultã ºi din canonul 1439 respectul, toleranþa faþã de aspectele divergente ale
CCEO (1366 CIC) care prevede o pedeapsã adecvatã credinþei lor" [8]. Cãsãtoria mixtã, mai ales cea între creºtini,
pentru pãrinþii sau tutorii legali care nu îi boteazã ºi nu-i care amândoi îºi trãiesc propriile convingeri religioase,
educã pe copii în credinþa catolicã. Cu toate acestea, în poate sã îmbogãþeascã vizibil acþiunea ecumenicã a
cazul cãsãtoriilor mixte, dacã se întâmplã ca partea catolicã Bisericilor.
sã nu-ºi poatã îndeplini aceastã obligaþie, nu cade sub "Botezul comun ºi dinamismul harului furnizeazã soþilor,
incidenþa acestei prevederi canonice. în cadrul acestor cãsãtorii, fundamentul ºi motivarea pentru
Disponibilitatea pastoralã ºi ecumenicã a Bisericii în a exprima unitatea lor în sfera valorilor morale ºi spirituale.
ceea ce priveºte cãsãtoriile mixte, este manifestatã ºi prin În acest scop, ºi pentru a scoate în evidenþã importanþa
faptul cã solicitã Ierarhii locului ºi preoþii parohi sã aibã grija ecumenicã a unei astfel de cãsãtorii mixte, trãite în credinþã
ºi atenþia necesare pentru ca partea catolicã dintr-o de cãtre soþii creºtini, trebuie cãutatã – chiar dacã aceasta
cãsãtorie mixtã, cât ºi copiii rezultaþi, sã aibã la dispoziþie nu se dovedeºte a fi întotdeauna uºor – o cordialã
toate cele necesare practicãrii ºi pãstrãrii credinþei catolice colaborare între preotul catolic ºi cel necatolic, încã din
[7]. perioada pregãtirii pentru cãsãtorie ºi nuntã" [9].

CÃSÃTORIILE MIXTE ªI DIALOGUL ECUMENIC Mons. Mihai TODEA,


Prezenþa acestor prevederi canonice în legislaþia Vicar General
catolicã a fost apreciatã de cãtre Biserica Anglicanã,
deoarece subliniazã obligaþia pe care preotul o are faþã de Note:
credincioºii sãi, chiar ºi atunci când trãiesc într-o familie 1
Cf. cann. 776, §1,2,3 CCEO ºi 1055 §1, 2 CIC.
mixtã din punct de vedere confesional, pentru cã obligã 2
Bisericile sui iuris sunt acele Biserici care fiind în
partea catolicã sã respecte libertãþile religioase ºi de deplinã comuniune cu Sfântul Pãrinte, deci Catolice, au o
conºtiinþã ale pãrþii necatolice. În acelaºi timp însã, în acest legislaþie proprie, o tradiþie proprie ºi un rit liturgic propriu.
fel se face o invitaþie la o cooperare generoasã ºi 3
Pe lângã Episcopul Eparhial, sau Diecezan, au
permanentã cu preotul sau ministrul sacru al pãrþii calitatea de Ierarh al locului Episcopul Coadiutor, Episcopul
necatolice, favorizându-se o atmosferã ecumenicã Auxiliar, Vicarul General sau Protosincelul, precum ºi ceilalþi
constructivã, atât la nivelul familiei cât mai ales la cel Vicari Episcopali sau Sinceli.
interconfesional. 4
Îndreptar pentru aplicarea principiilor ºi a normelor cu
Numãrul mare ºi în continuã creºtere al cãsãtoriilor privire la ecumenism, Editura Presa Bunã, Iaºi, 2001, nr.
mixte subliniazã odatã în plus necesitatea unei colaborãri 144.
fraterne între Bisericile ºi Comunitãþile creºtine, pentru a 5
Cf cann 814, 815 CCEO ºi 1125, 1126 CIC.
studia aspectele legate de doctrina matrimonialã, 6
Omnia pro viribus facturam esse.
dimensiunea sa sacramentalã, exigenþele etice ºi morale, 7
Dupã cum prevede canonul 816 CCEO (1128 CIC).
aspectele canonice ºi implicaþiile pastoral-ecumenice. În 8
Catehismul Bisericii Catolice, nr. 1636.
multe dialoguri ecumenice bilaterale între Biserica Catolicã 9
Ioan Paul al II-lea, Exortaþia Apostolicã Familiaris
ºi celelalte Biserici ºi Comunitãþi creºtine, chestiunea Consortio, nr. 78: EV 7/1778.

Via]a Cre}tin@ nr. 3/2008 17


M@rturii din via]a cre}tin@

MONSENIORUL GRIGORE ZÃGREAN –


O E VO C A R E S E N T I M E N TA L Ã
- urmare din nr. 1-2/2008 - într-adevãr, a existat vreodatã". Recunosc, de la o
vreme, când deja ajunsesem profesor, nu aveam
Tot întâmplãri neînþelese pãreau în anii aceia, ai aceeaºi certitudine ca ºi el, speram mãcar într-o
copilãriei, ºi cãlãtoriile alãturi de tatãl meu prin umanizare a sistemului.
localitãþile Visuia, ªopteriu, Urmeniº, Budurleni, Parva Mereu m-am întrebat, mai ales dupã trecerea lui la
etc. Plecam cu trenul pânã la Sânmihaiu de Câmpie. Domnul, de unde atâta fermitate, atâta stabilitate în
Acolo eram aºteptaþi de cãtre un credincios, cu o convingerile sale. Rãspunsul I-am aflat în puternica lui
cãruþã, dar de cele mai multe ori mergeam pe jos. Nu credinþã, fiindcã zilnic primea curaj de la altarul
pricepeam de ce umblam pe ocolite, pe dealurile din improvizat acolo, la cantonul 41.
jurul localitãþilor. Credincioºii care îl "Sunt un surogat de ceferist",
aºteptau erau adunaþi pe la case spunea uneori. De la târnãcop,
mai retrase. Aici, cu ferestrele AM CÃUTAT... furcã ºi lopatã, «popa de la ºtrec» a
acoperite, în timpul nopþii, se fost "promovat" ca referent la
celebrau liturghii, oamenii se Viaþa-ntreagã-am cãutat districtul CFR L8 ªintereag, apoi a
mãrturiseau, se cuminecau, Sã Te-ntâlnesc, Isuse; ajuns vânzãtor de bilete la halta
primeau – pe lângã Trupul ºi Am alergat ºi-am sângerat Arcalia, post din care s-a ºi
Sângele lui Isus – multã speranþã, Sã Te cunosc, prin Cruce... pensionat.
de la preotul care îºi risca libertatea Chemat de mai multe ori ºi
pentru a-i îngriji spiritual. N-am întâlnit surâs divin interogat la Tribunalul Militar din
Retrãiesc imaginea unei nopþi Pe Faþa Ta, Isuse, Cluj, tata continua sã-ºi expunã fãrã
mohorâte, când mergeam în urma Ci marea-þi dragoste, din plin, reþinere opiniile, convingerile.
tatãlui meu, în tovãrãºia unui M-a luminat, prin Cruce. Aveam impresia cã cei care îl
credincios care ºi-a pus la audiau, îl apreciau în sinea lor;
dispoziþie calul sãu pentru a duce Iubirea Ta, Iubirea Ta, demnitatea lui ºi fermitatea
bagajele noastre la gara din O, blândule Isuse, punctelor sale de vedere impunea,
Sânmihaiu din Câmpie. Traversam pânã la urmã, respect. Când a fost
M-a mângâiat a aºtepta
o pãdure, ningea ºi ploua, se vânzãtor de bilete, era în mod
Sfinþenia, prin Cruce. special sub vizorul Securitãþii.
auzeau în depãrtare lupii urlând.
Aveam vreo opt-nouã ani. Uneori, cei puºi sã-l supravegheze
Tremuram de frica ºi nu înþelegeam Cãci n-am gãsit, Isuse bun, râdeau de “ideea fixã” a preotului
de ce trebuie sã umblãm noaptea, Iubirea-Þi nicãieri ceferist Grigore Zãgrean, care Ie
pe dealuri, prin pãduri, prin locuri În faptele ce Ie adun spunea cã Biserica lui va renaºte,
lãturalnice. ªi astãzi ca ºi ieri; va reveni la viaþã. I-a stimulat
Dupã decembrie 1989, odatã cu aceastã atitudine ºi întâlnirea de la
repunerea în libertate a Bisericii ªi nici în inimi omeneºti Cãldãruºani, din 1970, cu
Române Unite, la prima liturghie – Zadarnicã speranþã – Cardinalul în pectore luliu Hossu,
greco-catolicã celebratã la Casa de O, Doamne, Cel ce mântuieºti care îl convinsese cã "Dumnezeu
Culturã "George Coºbuc" din Din moarte la viaþã... va ridica piatra de pe mormântul
Bistriþa, mi-am dat seama cât de Bisericii noastre".
mult i se datoreazã tatãlui meu Ci doar în focul cel nestins Am încercat sã evoc în aceste
continuarea existenþei Bisericii Din Inima Ta sfântã pagini, într-o manierã sentimentalã,
Greco-Catolice în judeþul nostru Te caut, Doamne,-n veci ascuns un timp al unei epoci apuse, în care
(Bistriþa-Nãsãud), în anii de În Dragostea-Þi Preasfântã... personajul principal al acelui spaþiu
prigoanã. I-am întâlnit la acea de la cantonul CFR 41 a fost tatãl
primã liturghie, pe scãrile Casei de Acolo doar Te voi gãsi meu, «popa de la canton»,
Culturã, pe mulþi dintre credincioºii În pacea Ta divinã, sintagma prin care locuitorii din
care frecventau "biserica" de la Acolo doar nu va mai fi Chintelnic îl desemnau ºi-l
canton, sau pe cei pe la care Nici plânset ºi nici vinã. respectau pe preotul Grigore
mergea tata, mai ales în preajma Zãgrean, pe ceferistul alãturi de
Crãciunului ºi a Pºtelui. care unii dintre ei munceau la calea
Acolo fi-voi fericit,
Niciodatã tatãl meu nu ºi-a feratã, iar alþii participau la liturghiile
În sacrã bucurie, sale clandestine, deºi erau
pierdut speranþa, mereu îmi
spunea: “Copile, ascultã-mã, În Sufletu-Þi îndrãgostit ortodocºi din tatã-n fiu.
comunismul va dispãrea într-o zi! De inima mea vie...
Aºa se va duce, încât oamenii se Victoria MAN-NICOLAE prof. Ion Radu ZÃGREAN
vor întreba a doua zi dacã,

18 Via]a Cre}tin@ nr. 3/2008


Comemor@ri

TRIPTIC ANIVERSAR
În Sãlaj sunt patru localitãþi emblematice nu numai Luãrile de cuvânt de dupã parastas nu au avut un
pentru acest judeþ ºi Transilvania, ci pentru întreaga caracter convenþional. Au vorbit, printre alþii, pãrintele
þarã prin personalitãþile ce sunt originare de aici: Gheorghe Þurcas, care a fost paroh în Bãdãcin timp
Bãdãcin, prin Iuliu Maniu, Bocºa Românã, prin de nouã ani, înainte de 1989, Marin Pop, istoric de la
Simion Bãrnuþiu, Bãseºti, prin Gheorghe Pop, ºi Muzeul de Istorie ºi Artã Zalãu, autorul unei monografii
Bobota, prin Corneliu Coposu. de referinþã despre Partidul Naþional Român ºi Partidul
La 3 februarie a.c., Parohia Românã Unitã cu Naþional Þãrãnesc, baciul Vasile Oros, care l-a
Roma, Greco-Catolicã, din Bãdãcin a organizat cunoscut pe cel omagiat în perioada cât a fost elev, ºi
ceremonii consacrate unor evenimente ce se un supravieþuitor al masacrelor de la Trãsnea ºi Ip.
focalizeazã asupra marelui bãrbat de stat originar de Cuvinte emoþionante a rostit primarul comunei Pericei,
pe aceste meleaguri: 135 de ani de la naºtere, 55 de de care aparþine satul Bãdãcin, domnul Boncidai
ani de la trecerea în veºnicie ºi 75 de ani de la Csabi, care, alãturi de reprezentanþii altor instituþii ºi
punerea pietrei fundamentale a Casei Naþionale organisme neguvernamentale, a depus o coroanã de
din Bãdãcin, devenitã ºcoala din localitate, ce s-a flori. Florile s-au aºezat pe locul amenajat de familie
construit în intervalul 1933-1937, pe un teren donat de pentru a adãposti osemintele patriotului ºi omului de
Iuliu Maniu. Festivitãþile au debutat cu o Liturghie mare caracter, care este îngropat într-un loc
Arhiereascã sãvârºitã de Episcopul de Oradea, Virgil deocamdatã necunoscut, în Cimitirul Sãracilor din
Bercea, împreunã cu un sobor de preoþi din care au Sighetu-Marmaþiei. Nu aº vrea sã abuzez de hiperbole
fãcut parte vicarul general de Oradea, Florian Gui, sau de exprimãri patetice, dar Maniu, ºi fãrã
vicarul foraneu de ªimleu, Gheorghe identificarea locului de veci, rãmâne
Þurcaº, ºi parohul din Bãdãcin, „un om pentru eternitate”, un model
Cristian Borz. În tãlmãcirea pericopei de moralitate pentru viaþa politicã. La
evanghelice a zilei, P.S. Virgil a arãtat sfârºit, parohul locului l-a invitat pe
cã Iuliu Maniu a fost nu numai un om Ierarhul de la Oradea sã vinã la
politic exemplar, ci ºi un creºtin Bãdãcin, în 22 august, când, ca în
devotat Bisericii Blajului, care prin fiecare an, un grup de 50 de tineri fac
verticalitatea sa se înscrie în ºirul un pelerinaj pe jos pânã la temniþa
celor 12 Ierarhi greco-catolici care nu din nordul þãrii.
ºi-au abandonat convingerile, chiar Cât priveºte Casa Naþionalã din
cu preþul vieþii. Cuvântul de învãþãturã Bãdãcin, care a purtat numele „Dr.
al Episcopului m-a fãcut sã mã Ioan Maniu ºi ºotia Clara, nãscutã
gândesc la un episod conþinut în Coroianu”, transformatã ulterior în
romanul lui Bedros Horasangian, ºcoalã, unde am urmat primele douã
„Sala de aºteptare”, în care paznicii clase primare, se impune observaþia
de la Sighetu-Marmaþiei îi reproºau cã, din lipsã de elevi, s-au desfiinþat
celui întemniþat cã, dacã stãpânitorii clasele V-VIII. Apoi s-a vizitat casa
vremelnici ai Ardealului nu l-au închis, memorialã, din care sunt amenajate
românii l-au condamnat la închisoare Celula unde a fost întemniþat numai douã încãperi. Am pãºit cu
pe viaþã. Se confirmã cele scrise în Iuliu Maniu la Sighet emoþie acolo, deoarece nu am mai
Cartea Cãrþilor, cã nimeni nu este pus piciorul din 1948, când mai trãia
profet în þara lui. Acest lucru s-a confirmat ºi prin faptul sora lui Iuliu Maniu. Se impun urgente lucrãri de
cã puþine din rudele lui au fost prezente la Bãdãcin. reparaþii, þinând seama de vechimea clãdirii (s-a
Biserica „Întâmpinarea Domnului”, care este construit în 1879), iar în ultimii 20 de ani aceasta nu a
funcþionalã numai la demisol, a fost neîncãpãtoare mai fost întreþinutã.
pentru marele numãr de participanþi veniþi ºi din alte În final, aº vrea sã reproduc câteva versuri din
pãrþi ale judeþului. Bineînþeles, au lipsit canalele de Imnul lui Iuliu Maniu, avându-l ca autor pe Ioan Pop.
televiziune naþionale. Mi se pare semnificativ cã Acesta a fost scris în 1983, iar pentru gestul sãu de
lãcaºul de cult se edificã pe un teren care, de curaj, domnul Pop a fost maltratat de Securitate:
asemenea, a aparþinut marelui dispãrut. Parastasul „Îl simt cum mai vine, / Mai vine pe-acasã, / Îl vãd
s-a þinut sub un soare primãvãratic, în cimitirul familiei, cum se-aºeazã / Cu satul la masã, / ªi-ºi varsã
situat lângã locuinþa celui omagiat, iar în pomelnic au durerea / Sãdind-o în noi – / Generaþii ca mine, / Ca
fost cuprinºi Iuliu Maniu, pãrinþii acestuia, Ioan ºi tine, ca voi.
Clara, sora Cecilia, alungatã din locuinþã ºi decedatã Ref: Sã cântãm despre Iuliu / Despre „Sfinx” sã
la Simleu-Silvaniei, Simion Bãrnutiu, unchiul tatãlui lui cântam, / Toatã lacrima noastrã / Pentru el s-o
Maniu, Corneliu Coposu ºi preotul Simion Man, care, vãrsãm.”
prin faptã ºi gând, i-a fost recunoscãtor binefãcãtorului Imnul a fost cântat de elevii ºi vrednicii lor învãþãtori
lui pânã la sfârºitul vieþii, deci nu l-a trãdat niciun ai ºcolii din Bãdãcin.
moment. Adrian MAN

Via]a Cre}tin@ nr. 3/2008 19


Studii

OBSERVAÞII GEODEMOGRAFICE
ASUPRA CONFESIUNII CATOLICE DIN
REGIUNEA DE DEZVOLTARE VEST A ROMÂNIEI
Odatã cu intrarea României în structurile Uniunii de statul comunist ºi de Biserica Ortodoxã
Europene (1 ianuarie 2007), s-au activat ºi s-a (terenurile agricole, livezile, viile ºi fermele au fost
amplificat pe plan intern importanþa regiunilor de preluate de Ministerul Agriculturii; pãdurile de
dezvoltare. Aceste structuri, în numãr de opt Ministerul Silviculturii; terenurile miniere ºi
(Nord-Est, Sud-Est, Sud, Sud-Vest, Vest, Nord-Vest, petrolifere au trecut în posesia Ministerului Minelor
Centru ºi Bucureºti-Ilfov), constituie suportul ºi Petrolului; arhivele, documentele, muzeele au fost
teritorial de implementare a politicilor de dezvoltare preluate provizoriu de Ministerul Cultelor;
regionalã. Ca suprafaþã, mãrime demograficã ºi catedralele, bisericile, capelele, mãnãstirile ºi
structurã, regiunile de dezvoltare din România sunt schiturile au fost date în folosinþa Bisericii Ortodoxe
comparabile cu cele din Franþa ºi Italia, cu landurile Române).
din Germania ºi cu comunitãþile autonome din În cele patru judeþe ale Regiunii de Dezvoltare
Spania. Diferã însã de acestea prin faptul cã nu au Vest, populaþia de confesiune catolicã se prezenta
statut administrativ. conform tabelului de mai jos (sursa: Recensãmântul
Regiunea de Dezvoltare Vest, cea care face general al populaþiei din anul 2002):
obiectul analizei noastre, este extinsã pe 32.034
kmp ºi numãra aproximativ
1.900.000 locuitori (Ia
recensãmântul naþional din
anul 2002), din care circa
62% reprezenta populaþia
urbanã. Are în compunere
judeþele Arad, Caraº-
Severin, Hunedoara ºi Timiº
ºi se înscrie provinciei
istorice Banat, sud-vestului
Transilvaniei ºi sudului Criºanei. Analizând informaþiile din tabelul alãturat, reiese
Demersul nostru de a studia sub raport faptul cã cei aproximativ 185.000 de credincioºi
geodemografic confesiunea catolicã din Regiunea catolici din regiunea de dezvoltare studiatã,
de Dezvoltare Vest se justificã prin faptul cã, în prezentau urmãtoarea repartiþie teritorialã: 27,9% în
prezent, în UE religia reprezintã un element cultural Arad, 14,3% în Caraº-Severin, 14,2% în Hunedoara
de referinþã, care diferenþiazã populaþiile statelor ºi 43,6% în Timiº.
membre. Între confesiunile din UE, cea catolicã este În cadrul structuri confesionale a judeþelor din
reprezentativã (267,2 mil. în întreaga Europã), fiind compunerea Regiunii de Dezvoltare Vest,
majoritarã în multe state membre: Italia, Spania, credincioºii catolici deþineau: 11,9% în Arad, 7,9% în
Franþa, Portugalia, Austria, Irlanda, Polonia, Caraº-Severin, 5,3% în Hunedoara ºi 11,9% în
Ungaria, Slovenia, Slovacia etc. Timiº. Prin aceste procente prezentate, putem
La recensãmântul din anul 2002, locuitorii catolici conchide cã locuitorii catolici se plasau pe locul II în
din regiunea studiatã – o zonã multietnicã, structura pe confesiuni a celor patru judeþe, dupã
recunoscutã pentru marea toleranþã ce a existat ortodocºi (care în toate judeþele depãºeau 70%).
mereu între populaþiile aºezate aici de-a lungul Privind situaþia locuitorilor catolici din regiune pe
istoriei – erau în numãr de 185.297 persoane, dintre medii de habitat, se constatã faptul cã majoritatea
care 22.117 greco-catolici, respectiv 11,9%, ºi acestora trãiau în mediul urban, reprezentând
163.180 romano-catolici, adicã 88,1%, ceea ce 64,6%. Prin procentul prezentat (64,6%) referitor la
reprezenta aproximativ 10% din totalul populaþiei ponderea urbanã a locuitorilor de confesiune
spaþiului analizat ºi circa 15% din catolicii din catolicã, se constatã faptul cã în Regiunea de
România. Ponderea relativ restrânsã a greco- Dezvoltare Vest aceºtia depãºeau atât media
catolicilor se explicã prin faptul cã Biserica Românã generalã a populaþiei urbane din teritoriul analizat
Unitã cu Roma, Greco-Catolicã, a fost trecutã, de (aproximativ 62%), cât ºi media populaþiei urbane
regimul comunist, în mod abuziv în afara legii în din România (circa 52%).
intervalul 1948-1989. În aceste patru decenii cât În structura populaþiei catolice urbane (119.688
Biserica Greco-Gatolicã a fost interzisã, ierarhii ºi o persoane), 11,6% erau greco-catolici, iar restul,
parte din preoþi au fost arestaþi ºi închiºi în lagãrele 88,4%, romano-catolici. Însã numãrul credincioºilor
ºi închisorile comuniste (Periprava, Salcia, Capul catolici din aceste judeþe ale regiunii, care locuiau în
Midia, Nistru, Baia Sprie, Sighet, Aiud, Gherla, oraºe în anul 2002, era foarte diferenþiat, fiind
Jilava, Piteºti etc.), iar bunurile ei, prin decretul nr. rezultatul evenimentelor istorice ºi politice ºi se
1719 din 27. XII. 1948, au fost confiscate ºi preluate prezenta conform tabelului alãturat:

20 Via]a Cre}tin@ nr. 3/2008


Studii

Populaþia catolicã din Regiunea de Dezvoltare Vest a României:


A. Structura cultului catolic din regiune; B. Ponderea credincioºilor catolici în cadrul judeþelor regiunii:
a. sub 6%; b. 6-10%; c. peste10%; C. Numãrul credincioºilor catolici în judeþele regiunii:
1. sub 30.000; 2. 30.000-60000; 3. peste 60.000.
cei romano-catolici în
Diecezele de Timiºoara ºi
Alba-Iulia.

Bibliografie:
Mãrculeþ I., Mãrculeþ
Cãtãlina (2005), Aspecte
privind credincioºii gre-
Analizând repartiþia teritorialã a populaþiei greco- co-catolici de pe teritoriul
catolice urbane din judeþele Arad, Caraº-Severin, Diecezei Lugojului dupã reînfiinþarea Bisericii Unite,
Hunedoara ºi Timiº, se evidenþiazã faptul cã Deºteptarea Credinþei, nr.11 (188), Dej. Mãrculeþ I.,
pondere peste media urbanã regionalã a acestui Mãrculeþ Cãtãlina (2006), Aspecte geodemografice
cult (62,8%) se înregistra doar în judeþul Hunedoara privind structura confesionalã a populaþiei din Banat
(87,6%). De asemenea, se constatã faptul cã în dupã anul 1990, Comunicãri ªtiinþifice, V, Ed. Samuel,
judeþul Arad procentele greco-catolicilor din mediul Mediaº. Mãrculeþ I., Mãrculeþ Cãtãlina (2006),
urban (43,7%) erau inferioare celor din mediul rural Aspecte geodemografice privind cultul greco-catolic
(56,3%). din România în perioada 1930-2002, Terra XXXV
Situaþia populaþiei urbane romano-catolice, care (LV). Sãgeatã R. (2002-2003), Evoluþia organizãrii
era ºi ea majoritarã în spaþiul analizat (57,0%), era administrativ-teritoriale a României între anii
uºor diferitã de cea greco-catolicã. Aici, credincioºii 1950-1968, S.C.G., T. XLIX-L, Bucureºti. ***(2002),
romano-catolici din trei judeþe depãºeau media Rezultatele recensãmântului populaþiei ºi locuinþelor
ponderii urbanului acestei confesiuni: Hunedoara, din 18 martie 2002, C.N.S., Bucureºti.
cu 96,0%, Timiº, cu 62,9%, ºi Arad, cu 58,5%.
În încheiere, subliniem faptul cã locuitorii gre- Prof. drd. Ioan MÃRCULEÞ
co-catolici din Regiunea de Dezvoltare Vest sunt Asist. cercet. drd. Cãtãlina MÃRCULEÞ
cuprinºi în prezent în cadrul Eparhiei Lugojului, iar

Via]a Cre}tin@ nr. 3/2008 21


Info
PF LUCIAN, CONSACRATOR LA PRESOV binecuvântaþi, care de 40 de ani încoace au avut ºansa
de a primi neîngrãdit o educaþie catolicã.
Preafericirea Sa Lucian, Arhiepiscopul Major al BRU,
împreunã cu Preasfinþia Sa Virgil, Preasfinþia Sa EXHUMAREA TRUPULUI LUI PADRE PIO
Alexandru ºi Preasfinþia Sa Vasile, au participat, în zilele
de 16 ºi 17 februarie, la Presov (Republica Slovacã), la Oficiali ai Bisericii au exhumat trupul lui Padre Pio în
ceremoniile prilejuite de ridicarea în rang a Bisericii ziua de 2 martie 2008, în pregãtire pentru venerarea
Greco-Catolice Slovace. publicã a rãmãºiþelor lui pãmânteºti, în acest an.
La 30 ianuarie, Papa Benedict al XVI-lea a anunþat Episcopul Domenico D`Ambrosio a relatat cã trupul lui
reorganizarea Bisericii Greco-Catolice Slovace, ridicând- Padre Pio, care a murit în 1968, este parþial neputrezit.
o la rangul de Bisericã Mitropolitanã "sui iuris". Totodatã, Deºi nu s-a gãsit niciun semn al stigmatelor - rãnile de pe
Eparhia de Presov pentru catolicii de rit bizantin a devenit mâini ºi picioare corespunzând rãnilor lui Isus rãstignit -
sediu mitropolitan, Preasfinþia Sa Jan Babjak, pânã la pãrul ºi barba sfântului sunt intacte. Episcopul a remarcat
acea datã Episcop Eparhial de Presov, cãpãtând cã mâinile iubitului cãlugãr capucin s-au conservat foarte
demnitatea de Arhiepiscop Mitropolit. În acelaºi timp, bine.
Exarhatul Apostolic de Kosice pentru catolicii de rit Trupul lui Padre Pio - care a fost canonizat de Papa
bizantin a fost ridicat la rangul de Eparhie, sufraganã a Ioan Paul al II-lea în 2002 - este transferat la un nou
sediului mitropolitan de Presov, Exarhul de pânã acum sanctuar în San Giovanni Rotondo, unde a trãit el.
devenind primul Episcop Eparhial de Kosice, Preasfinþia Rãmãºiþele lui pãmânteºti vor fi expuse acolo pentru
Sa Milan Chautur. O a treia mãsurã prevãzutã de Sfântul venerare. Arhiepiscopul D`Ambrosio s-a confruntat cu
Pãrinte a fost crearea Eparhiei de Bratislava pentru obiecþii din partea unor rude ale lui Padre Pio faþã de
catolicii de rit bizantin, sufraganã a Mitropoliei de Presov, exhumarea trupului sfântului, dar a reuºit în cele din
ºi numirea primului Eparh de Bratislava, Peter Rusnak, urmã sã îl punã la dispoziþie pentru venerare în cadrul
pânã în prezent paroh în Bratislava. celei de-a 40-a comemorãri a morþii sale. În fiecare an
Sâmbãtã, 16 februarie, a avut loc ceremonia aproape 1 milion de oameni merg la San Giovanno
consacrãrii noului Episcop de Bratislava, Mons. Peter Rotondo pentru a vizita mormântul sfântului; oficialii
Rusnak. Oficiul religios a grupat la masa altarului 31 de Bisericii aºteaptã mulþimi mai mari pentru anul aniversar.
Arhierei, peste douã sute de preoþi ºi mii de credincioºi.
Sfânta Liturghie, prezidatã de Eminenþa Sa Cardinalul A MURIT ARHIEPISCOPUL DE MOSUL
Leonardo Sandri, Prefect al Congregaþiei pentru
Bisericile Orientale, a fost pontificatã de Eminenþa Sa Vineri, 14 martie a.c., a murit Arhiepiscopul caldeean
Cardinalul slovac Jozef Tomko. Alãturi de de Mosul, Faraj Rahho, rãpit la 29
Ierarhii greco-catolici slovaci, români, februarie, dupã ce celebrase Calea
ucraineni, ruteni, maghiari, americani ºi Crucii. Rãpitorii lui au anunþat moartea
canadieni, s-au aflat 11 confraþi Episcopi Ierarhului, indicându-le mediatorilor cum
ai Bisericii Romano-Catolice. Dupã pot sã recupereze trupul prelatului de 67
prezentarea Bullei papale de creare a de ani. "Este o cruce grea pentru Biserica
Eparhiei de Kosice ºi a numirii noului noastrã, înainte de Paºte", a declarat
eparh, a avut loc consacrarea noului Episcopul Rabban de Arbil. Liderii
Episcop. Bisericii Caldeene au dus trupul prelatului
A doua zi, 17 februarie, sãrbãtoarea la spitalul din Mosul pentru investigarea
Bisericii Greco-Catolice Slovace a morþii, ale cãrei cauze sunt încã
continuat cu ceremonia ridicãrii la rangul necunoscute.
de Bisericã Mitropolitanã "sui iuris" cu Funeraliile au avut loc în oraºul
sediul la Presov ºi întronizarea învecinat Karamles, Arhiepiscopul fiind
Înaltpreasfinþiei Sale Jan Babjak ca Padre Pio îngropat lângã pr. Ragheed, secretarul
Arhiepiscop ºi Mitropolit de Presov. sãu personal, ucis de teroriºti la 3 iunie
Peste 40 de Arhierei au celebrat sfântul oficiu, 2007, când pleca dintr-o bisericã dupã ce celebrase
participanþilor la ceremonia din ziua precedentã Sfânta Liturghie. Arhiepiscopul era bolnav. Suferea cu
adãugându-li-se Preafericirea Sa Cardinalul Lubomyr probleme cu inima de câþiva ani ºi de atunci avea nevoie
Husar, Arhiepiscop Major al Bisericii Greco-Catolice din zilnic de tratament medicamentos. Negocierile dificile
Ucraina, ºi Eminenþa Sa Cardinalul Stanis³aw Dziwisz, pentru eliberarea sa au durat peste douã sãptãmâni.
Arhiepiscop Mitropolit de Cracovia, fostul secretar Încã de la început nu s-a permis contactarea directã a
particular al Papei Ioan Paul al II-lea. Ceremonia s-a ostaticului. Condiþiile impuse de rãpitori, pe lângã plata
încheiat cu procesiunea preoþilor ºi Arhiereilor, în cântul unei uriaºe sume, de milioane de dolari, au inclus
miilor de credincioºi participanþi. furnizarea de arme ºi eliberarea prizonierilor arabi din
Biserica Greco-Catolicã din Slovacia a cunoscut închisorile kurde.
persecuþiile regimului comunist ateu al secolului trecut, Vestea morþii Arhiepiscopului Rahho "l-a îndurerat ºi
fiind "desfiinþatã", la fel ca ºi Biserica din România; doi întristat profund" pe Papa, a afirmat directorul biroului de
Episcopi au cunoscut martiriul, alãturi de sute de preoþi ºi presã al Sfântului Scaun. Papa a lansat repetate apeluri
mii de credincioºi. Dumnezeu a permis ca "primãvara" lor pentru eliberarea Arhiepiscopului. Numeroºi lideri
sã fie mai timpurie, astfel cã din 1968 i s-a permis din nou islamici au cerut, de asemenea, eliberarea prelatului, atât
sã funcþioneze. Astãzi este o Bisericã vie, cu numeroºi sunniþi cât ºi ºiiþi, din Irak, Liban ºi Iordania, condamnând
preoþi tineri, peste 70 de studenþi teologi la Seminarul din aceastã acþiune "contrarã islamului".
Presov, cu vocaþii la viaþa consacratã, cu credincioºi

22 Via]a Cre}tin@ nr. 3/2008


Info
FONDATOAREA MIªCÃRII FOCOLARE A TRECUT LA DOMNUL

În ziua de vineri, 14 martie a.c., Chiara Via]a Cre}tin@


Lubich, la vârsta de 88 de ani, ºi-a încheiat
pelerinajul pe pãmânt într-o atmosferã seninã Publicaþie lunarã a Eparhiei
ºi sacrã. Ea a decedat la locuinþa ei de la Române Unite, Greco-Catolice
Rocca di Papa (Roma), unde se întorsese
dupã ce a fost externatã de la Spitalul Gemelli de Cluj-Gherla
cu o searã înainte. Aceasta a fost dorinþa ei în
timpul ultimelor zile de spitalizare. Fondator: Pr. Vasile CHINDRIª
În ultimele ore ale vieþii ei, sute de
persoane - rude, colaboratori apropiaþi ºi fii ºi Director:
fiice spirituale ale ei - ºi-au luat rãmas bun de Pr. Dc. Daniel AVRAM
la ea, în camera sa, ºi apoi s-au oprit pentru
un moment de meditaþie în capela alãturatã. A Redactor:
fost o constantã ºi spontanã procesiune de rugãciune. Dupã aceea, au
rãmas în jurul casei ei în reculegere. Pe unele dintre aceste persoane,
Alexandru PINTELEI
Chiara a putut sã le recunoascã, în ciuda stãrii ei de slãbiciune extremã. Tehnoredactor:
A urmat un val de mesaje din întreaga lume, exprimând compasiunea Ioachim GHERMAN
liderilor religioºi, politici, academici ºi civili. Aceste mesaje de iubire ºi
unitate au venit în special din partea nenumãraþilor ei copii spirituali Adresa revistei:
prezenþi pe toate continentele.
În ultimul secol au luat fiinþã multe miºcãri creºtine care dau un impuls Str. Moþilor nr. 26, cod 400001
de viaþã nouã ºi tânãrã Bisericii ºi societãþii. Între acestea, Miºcarea Cluj-Napoca, jud. Cluj
Focolarelor este printre primele ºi printre cele mai mari. Nu doar catolicii telefon: 0264-439018 int 21
fac parte din aceastã miºcare, ci ºi creºtini din alte biserici; sunt chiar ºi e-mail:viata.crestina@gmail.com
credincioºi din alte religii ºi persoane cu convingeri care nu sunt
religioase, care - pãstrându-ºi credinþa ºi neamestecând nimic - se ISSN: 1223-4281
inspirã din acest ideal al unitãþii. Miºcarea a fost aprobatã de Sfântul
Scaun, mai întâi în anii `60, iar în forma sa de astãzi spre anii `90. Potrivit art. 206 C.P., respon-
Colaborarea cu ierarhia catolicã, dar ºi cu responsabilii din alte Biserici,
a fost mereu unul din punctele importante, pentru a putea sluji Bisericii în
sabilitatea juridicã pentru conþinutul
totalitatea sa. În particular însã, este o vocaþie pentru reînnoirea societãþii articolului aparþine autorului. De
în spirit creºtin; miºcarea realizeazã aceasta prin lucrul cu tinerii, cu asemenea, în cazul unor agenþii de
familiile, în diferitele sectoare ale societãþii. presã ºi personalitãþi citate,
catholica.ro responsabilitatea juridicã le aparþine.
Nici un material din aceastã revistã
nu poate fi reprodus, difuzat sau
STIMAÞI CITITORI folosit în orice alt mod decât cu
aprobarea scrisã a editorului.
Din cauza majorãrii generale a preþurilor, vã informam cã Manuscrisele ºi documentele
începând cu data de 1 ianuarie 2008, preþul unei reviste este de nepublicate (fotografii, pliante, cãrþi),
2,00 lei, iar al unui abonament pe anul 2008 de 24,00 lei. expediate pe adresa redacþiei din
Abonamentele se pot efectua direct la redacþie, sau prin mandat iniþiativa autorilor, nu se restituie.
poºtal achitat pe adresa: Episcopia Românã Unitã, Str. Moþilor,
nr. 26, 400001 Cluj-Napoca, jud. Cluj (CIF 4288365), în contul nr.
ABONAMENTELE se pot efectua
RO93BACX0000003005881009, deschis la Banca Unicredit Þiriac
Cluj. Pentru orice sesizare privind abonamentele, vã rugãm sã direct la redacþie, sau prin mandat
contactaþi redacþia, tel. 0264-439018 int. 21, sau 0729884889, poºtal achitat pe adresa: Episcopia
0744995346, de luni pânã vineri, între orele 10.00-12.00. Românã Unitã, Str. Moþilor nr. 26,
Pentru a se putea asigura apariþia la timp a revistei, vã rugãm 400001 Cluj-Napoca, judeþul Cluj,
insistent sã vã achitaþi în cel mai scurt timp abonamentul, spre a (CIF 4288365), în contul nr.
nu fi nevoiþi sã recurgem la suspendarea lui. RO93BACX0000003005881009,
deschis la Banca Unicredit Þiriac

P o º t a re d a c þ i e i

Cluj. Pentru orice sesizare privind
abonamentele, vã rugãm sã con-
tactaþi redacþia, tel. 0264-439018
int. 21, sau 0729884889, de luni
Dragi cititori, prin intermediul acestei rubrici ne puteþi pune întrebãri
pânã vineri, între orele 10.00-12.00.
din orice domeniu teologic, urmând ca noi sã vã rãspundem în
urmãtoarele numere ale revistei. Întrebãrile, propunerile, criticile Preþul unui abonament pe anul
dumneavoastrã le aºteptãm pe adresa: Revista “Viaþa Creºtinã”, Str. 2008 este de 24,00 lei (pentru
Moþilor nr. 26, cod 400001, Cluj-Napoca, jud. Cluj , tel. 0264-439018 Europa - 45 euro, pentru America
int 21, sau prin e-mail: viata.crestina@gmail.com - 50 USD).

Via]a Cre}tin@ nr. 3/2008 23