Sunteți pe pagina 1din 11

M-am hotarit sa scriu acest serial dupa cca 1 an si jumatate in care am lucrat in administratia publica, fara a fi insa

functionar public. Dedic acest serial acelor putini colegi, colaboratori si sefi ai mei care se incapatineaza sa faca o nota
discordanta si sa NU se regaseasca in rindurile de mai jos. (Razvan @ www.sictir.org)

Aventuri in administratia publica (Episodul I: Personalul)

Numar
In ciuda aparentelor, administratia publica este extrem de subdimensionata in raport cu nevoile de personal (si aici ma
refer in special la contextul problematicii integrarii europene). Ma rog, stiti voi, vechea discutie cu FMI-ul.

Atunci cind un sector/proiect are o nevoie de personal care devine stringenta, in cel mai fericit caz, i se aloca un numar
de posturi prin transfer de la alte institutii publice (interne/in subordine sau externe). Rareori se fac angajari de personal
din afara sistemului.

Calitate
Gasesc reprezentativ urmatorul exemplu:
Pentru a putea pune in practica o cerinta a UE (sa zicem crearea unei anumite institutii/proceduri) se face urmatorul
necesar de personal:

1 programator baze de date (ORACLE de preferat)


2 specialisti in Sisteme de Informatii Geografice (GIS) cu experienta in fotogrametrie si fotointerpretare.
1 specialist in arhitectura retelelor de calculatoare
1 specialist in probleme cadastrale
2 juristi
1 economist (experienta in audit de preferat)

Ceea ce se obtine in final, eventual prin jongleria posturilor:

2 juristi (de prin alte departamente)


2 agronomi (veniti prin redistribuire)
1 cercetator de la un institut de fizica
1 geograf (care a lucrat ca profesor de liceu)
1 absolvent de Comunicare de la SNSPA (nu stiu cum sa-i zic).

Media de virsta este 47 de ani.

Educatie
Paradoxal, oamenii din administratia publica sint extrem de educati. Daca e sa judeci dupa CV-urile lor, majoritatea au cel
putin studii aprofundate, daca nu un titlu de master sau de doctor. Am colegi care au 2 mastere si un curs de studii
aprofundate in afara pregatirii de baza. Cred ca asta spune multe cu privire la greutatea unor astfel de diplome pe care le
obtii cu 400 de euro in 6 luni de "cursuri fara frecventa". Poate exagerez: unele costa 1200 de euro si dureaza 1 an si
jumatate.
Eu unul nu pot sa imi retin admiratia fata de programe educationale atit de interesante precum: "Relatii publice
europene", "Comunicare si decizie in afacerile publice", "Structuri administrative si acquis comunitar aplicat", "Studii
aprofundate de drept si diplomatie europeana", "Spatiu comunitar si management public" ,"Integrarea europeana la
nivelul comunitatilor locale" etc.
In afara de asta, la loc de cinste pe resumeurile functionarilor publici stau anumite "cursuri/stagii internationale de
specializare" unele dintre ele cu o durata de 3 zile sau mai putin (durata omisa cu buna stiinta). Nu ma refer aici la acei
functionari care si-au facut stagii la Comisie sau care chiar au fost scolarizati in institutii internationale cu programe
serioase.
In fine, categoria mea preferata sint doctorii. Tot upper-managementul ministerelor are pregatire doctorala sau este in
curs sa si-o desavirseasca.
Ma rog, daca dl. Viorel Catarama este doctor, daca dl. Mischie este doctor, daca dl. Dinel Staicu este doctor, de ce n-ar
putea si un ministru sau secretar de stat sa isi faca doctoratul? Ce nu face omul pentru 15% in plus la salariu?

Limbile straine
Pe hirtie, toti functionarii publici stiu cel putin o limba straina. Parerea mea este ca ar trebui sa redefinim verbul "a sti".
Necesar de cunostinte pentru a declara faptul ca stii o limba straina:
Pentru engleza:
"Gud morning. Mai neim is.... Ui nid mor mani. It iz posibal dat..."
Pentru franceza:
"Bonjur. Comonsava? Mersi bocu pur votr amabilite"
Pentru germana (o limba mai usoara):
"Gutanmorgan. Obertainer. Bonfaier. Foraibar. Stecher. Strudel. Smirghel."

Bun, veti intreba atunci ce se intimpla cind vine o delegatie straina sau cind este vreo reglementara europeana de
tradus... Ei atunci, cei de la departamentul de Relatii Internationale asigura traducerea. Sau, dupa caz, se alearga prin
institutie dupa cite un tinar mai talentat la limbi straine. Oricum, tinerii sint abonati la traduceri din start. Doar nu poti
cere cuiva de 50 de ani sa citeasca vreun Regulament al Comisiei in limba engleza. Chit ca pe CV-ul lui scrie "Engleza
avansat".

Calculatorul (PIV, 3GHZ, HDD 80MB, Monitor 17' TFT)


Cunostinte de baza: Solitaire.
Cunostinte avansate: Yahoo Messenger.

Treptele profesionale si salarizarea


Orice minister are prin lege un anumit numar fix de posturi. Exista o ierarhie a functiilor:

Consilier debutant
Consilier asistent
Consilier principal
Consilier superior

Fiecare categorie are 3 diviziuni.


Exsta un algoritm precis care stabileste cit la suta din posturi sint de consilieri superiori, cit la suta sint de consilieri
principali si asa mai departe pe lantul ierarhic in jos. Salariile sint fixe si stabilite prin lege/ordonanta de guvern. Aceasta
grila n-are absolut nici o legatura cu performanta si cu cererea si oferta pe piata fortei de munca. Aceasta grila creaza un
intreg cerc vicios de probleme, dupa cum voi incerca sa exemplific pe parcursul lucrarii.
Ce nu conteza la salarizare:

Volumul de munca depus.


Rezultatele masurate in iesiri (outputs).
Creativitatea, Initiativa, Asumarea de Responsabilitati
Nivelul salariilor pe piata muncii pentru calitatile cerute (vezi exemplul cu programatorul ORACLE).

Ce conteaza la salarizare:

Pilele
Postul pe care se face incadrarea (salariul de baza
Virsta/Vechimea (cu cit mai mare cu atit e si sporul mai mare)
Educatia (sporuri)
Responsabilitatile atribuite prin functii de conducere (sporuri)

Un consilier debutant in prima diviziune ierahica avea asta toamna un salariu net de 2.700.000 lei. Am un prieten care e
consilier principal, pe ultima diviziune. El refuza sa treaca pe urmatoarea treapta ierarhica (consiler superior) pentru ca
salariul aferent primei diviziuni al treptei ierahic superioare este mai mic decit salariul lui actual.
Am avut o colega, absolventa de facultate, care s-a angajat la minister pe un post de consilier debutant (prima treapta
ierarhica). Dupa 3 luni a plecat, pentru ca - zicea ea - o costa mai mult sa vina la serviciu decit daca ar fi stat acasa.
In acest context, exemplul cu programatorul ORACLE de mai sus capata valente noi si minunate. Mi-l imaginez citind
ziarul, de undeva din biroul lui de la XYZ Bank: "Ministerul Administratiei si Internelor scoate la concurs 1 post de consilier
debutant. Cerintele postului: Oracle DBA level IV, 2 ani de experienta. Salarizarea se face in contextul legislatiei in
vigoare." Wow, ce oportunitate...

Promovarea
In fiecare an, angajatul face (cel putin) un "Raport de Activitate Anual". Acesta este aprobat de seful ierahic. In baza lui,
teoretic, seful ii completeaza angajatului un "raport de evaluare a activitatii". Din cite stiu eu, desi exista 4 calificative, n-
am auzit pe nimeni sa ia altceva decit "bine" si "foarte bine".

Programul de lucru
Programul oficial de lucru este de luni pina vineri intre 8:30 si 4:30, cu exceptia sarbatorilor legale. Intrarea in ministere
se face pe baza de cartele de acces/pontaj. Periodic se fac verificari ale listingurilor. Important este sa vii si sa pleci la
timp, nimeni nu verifica ce se intimpla in timpul programului. N-am auzit sa fi fost cineva sanctionat pentru intirzieri sau
plecari mai devreme ci, cel mult, atentionat.
In timpul programului, se fac de obicei cumparaturile, se rezolva treburile personale, se dau examenele de
masterat/doctorat. Ma rog, se chiuleste en-gros. Daca intreaba cineva de tine, colegii te acopera.
Topul scuzelor populare:

"E prin minister"


"Tocmai a iesit din birou"
"E la Ministerul..." (altul decit cel la care lucrezi)
"E intr-o sedinta la Directia..."
"E in concediu"
"E bolnav"

Aici merge aproape orice, pentru ca rareori verifica cineva hirtoagele.

Despre pauzele lungi si dese cheia marilor sucese de cafea/tigari/taclale nici n-am sa mai vorbesc. O sa mentionez ca ele
ocupa cam 30% din timpul de lucru. Pentru a nu va face insa o imagine incompleta o sa va rog sa cititi in episoadele
urmatoare si capitolul "Mod de lucru".

Am vazut insa, deseori, si cazuri la polul opus, cazuri in care Ministerul abuzeaza de personal.
Stiu nenumarate cazuri in care angajatii unor institutii publice au fost obligati sa lucreze dupa program, sau in
weekenduri, fara a le fi platite sau compensate orele suplimentare. Stiu multe cazuri in care functionari publici au fost
obligati sa lucreze in timpul si in afara programului pentru lucruri care nu aveau de-a face cu fisa postului (de ex. in
campaniile electorale ale unor partide, pentru a pregati o vizita sau o conferinta sustinuta de vreun demnitar si chiar pe
post de "receptionere" sau "animatoare" pentru demnitari).

Pregatirea profesionala
Vestea buna este ca si in administratia de stat exista pregatire profesionala. Exista cursuri de limbi straine, cursuri de
calculatoare, aranjamente financiare prin care institutia suporta costurile scolarizarii pentru cei care vor sa urmeze cursuri
post-universitare, stagii de pregatire la Comisie sau la alte institutii europene, oportunitati de training venite din alte tari.

Vestea proasta este ca gestiunea acestor resurse/oportunitati se face intr-un mod netransparent ceea ce perpetueaza
mica intelegere, coruptia de cumetrie intrainstitutionala. Rareori exista criterii de selectie pentru cei care au acces la
cursurile de pregatire profesionala. In general, stagiile si cursurile de pregatire in strainatate sint vazute ca niste
modalitati de a rasplati pe cineva. Stiu cazul unei directoare care a plecat la un curs de o luna de zile in Japonia desi nu
stia nici o limba straina si cursul era la un nivel tehnic si era legat de o cu totul alta sfera de activitate a ministerului.
Tot anecdotic, pot spune ca am dat odata peste o colega care facea copii dupa scrisoare oficiala prin care o universitate
din Coreea de Sud oferea citeva burse (la nivel de master si doctoral) care constau in acoperirea cheltuielilor de
scolarizare, transport cu avionul si cazare. Am intrebat-o ce e cu bursele alea si mi-a zis ca oferta a venit pe adresa
ministerului, a fost trimisa la Departamentul Resurse Umane si de acolo a venit la seful nostru direct si ca daca vreau mai
multe relatii sa intreb la Resurse Umane. Inutil de spus ca la intrebarea mea toata lumea a dat din colt in colt si ca nici
pina acum nu stiu daca sau cine a plecat cu o astfel de bursa (poate s-au risipit pur si simplu).
Am o colega care a fost la un curs de utilizare a calculatoarelor (Carnetul European de Conducere a Calculatorului, sau
ceva de genul asta). Sint mindru de ea: acum deschide Word-ul singura. Ieri insa ii iesise cablul de alimentare din fundul
calculatorului si m-a chemat disperata ca i s-a stricat computerul si nu porneste. Ah, am uitat sa spun ca in anuntul de
angajare pentru postul ei scria la cerinte: "cunostinte pc". Bine ca nu scria "ORACLE DBA level 4".

Siguranta slujbei
Prin legea functionarului public, functionarii nu se pot demite din functii decit foarte foarte greu si in nici un caz pe criterii
politice. Siguranta slujbei e garantata prin lege pentru toti functionarii obisnuiti si pentru sefi de birouri, de servicii,
directori, directori generali si pentru secretarul general al ministerului. In practica, cind opozitia preia puterea, lucrurile se
rezolva foarte simplu: ministerul se reorganizeaza. Reorganizindu-se, se schimba si organigrama. Daca initial era o
"Directie generala de integrare europeana", cu un director general, in noua organigrama ea va fi botezata "Directia de
probleme comunitare si afaceri internationale". Intrucit e o chestie "noua", cu atributii si responsabilitati "total noi",
evident ca postul de director general se scoate la "Concurs" (vezi mai jos).

Functiile de conducere
Seful de serviciu
Este exemplul tipic al supravietuitorului. Omul care are la activ 30 de ani de munca in cadrul ministerului, 30 de ani in
care a invatat cum e sa fi sapat si sa ii sapi pe altii, sa arunci pisica moarta in gradina altcuiva, sa te ratoiesti la subalterni
si sa te ploconesti in fata sefilor. A urcat si a coborit, au fost si vremuri bune si vremuri mai rele, dar s-a desavirsit in arta
transcedentala a pupatului in fund. Spun transcedentala pentru ca ea merge dincolo de culoarea politica a guvernarii, de
calitatea superiorilor, de convergenta sau divergenta de idei cu acestia. Seful de serviciu este un om care se apropie de
pensie. Pentru el, important este sa treaca vremea fara schimbari majore. Este un campion al aburirii, al vorbitului fara a
spune nimic, yesman-ul perfect. Este omul care a invatat citeva sintagme si le arunca in speranta ca pare destept si
cunoscator: "vorbim aici de un sistem complex", sau: "conform prevederilor UE, si aici ma refer la Regulamentul 3568,
Titlul II, articolul 2 b, trebuie sa construim un mecanism de urmarire a emanatiilor". Seful de serviciu se pricepe la tot
desi n-are habar de nimic. Ia ideile subordonatilor si le prezinta ca fiind ale lui. Cind isi da cu parerea pe chestiuni la care
nu se pricepe, o face cu aplomb si siguranta si asta este cel mai periculos, pentru ca din cauza lui se iau cele mai cretine
decizii, pe care tot el e acela care le critica apoi in fata subordonatilor (dom'le, uite si tu ce au decis astia!). Ii pare sincer
rau dupa Ceausescu, desi nu o recunoaste decit la un sprit.

Directorul simplu si general


Este cel care este chemat (la orice ora din zi si din noapte) de cite ori secretarul de stat aferent are indigestii mintale.
Misiunea lui este de a transforma cereri generale de genul "vreau pina miine o analiza a impactului aderarii Romaniei la
UE asupra sigurantei transportului rutier" intr-o cerere coerenta de genul "un inventar al schimbarilor legislative necesare
in domeniul sigurantei rutiere" pe care ulterior sa o dea in lucru sefilor de serviciu. Directorul general este mereu ocupat.
El stie mai bine ca tine. Nu tu ii explici lui, el iti explica tie. Lui nu ii tulburi timpul cu problemele tale timpite. Daca te
cheama sa iti spui parerea, ii spui ceea ce vrea sa auda. Daca ii spui altceva, esti incompetent. Daca il intrebi ceva si nu
te da afara, iti raspunde extrem de amabil, timp de jumatate de ora. Cind termina, n-ai inteles nimic. Nici n-ai cum,
pentru ca tu l-ai intrebat de una si el ti-a vorbit despre ce a vrut el. Faptul ca n-ai inteles e o dovada in plus ca esti prost
si incompetent. In sedintele cu expertii straini, directorul foloseste foarte des modul impersonal si timpurile de viitor:
"vom actiona in directia", "se preconizeaza sa", "se doreste sa facem", "avem in plan", "anul viitor se va prinde in fila de
buget", "noi ne-am propus sa".
Studiu de caz: Directorul de buget finante.
Directorul de buget finante este una dintre cele mai puternice/influente persoane din minister. El are piinea si cutitul
banilor si este normal ca toata lumea sa il curteze. Ministrii se mai schimba, secretarii de stat se mai schimba, dar
directorul de buget finante ramine. Ramine cel putin atita timp cit e la putere partidul in timpul caruia el a ocupat prin
concurs acest post. Daca e atent, poate ramine chiar mai mult. Modul corect de abordare a directorului de buget-finante
este acelasi ca in cazul lui Dumnezeu: te duci la el cind te cheama si te rogi fierbinte sa te binecuvinteze cu semnatura
Lui. Ai noroc daca nu te baga in pizda ma-tii. Modul corect de a iesi din biroul Lui este in hohote de plins. De ce este
directorul de buget finante asa de puternic? Pai sa luam un exemplu. Sa zicem ca statul roman se hotaraste sa
subventioneze achizitia a 10.000 de tone de cartofi. Sau sa scuteasca de taxe importul a 50.000 de computere. Sau sa
liciteze licentierea de carti scolare/manualele alternative, elaborarea paginii de web a institutiei, constructia de sosele etc
etc etc. Care sint alea 10k de tone din cele 100.000 tone produse/aflate pe piata care vor primi subventie? Care sint cele
50k de computere care vor fi scutite de taxe din cele 200.000 importate? Care sint manualele aprobate? Cine va construi
soseaua? Raspuns corect: alea/aia care trebuie. Cine are definitia exacta a lui "care trebuie"? Ati ghicit, Directorul de la
Buget Finante, un om cu multi prieteni.

Secretarul de stat
Secretarul de stat este un om politic la costum si cravata de firma. El se intilneste cu alti oameni importanti cu costum,
cravata si servieta de firma, cu pielea tot atit de fina ca cea a unui obraz nepatat. Are masina cu sofer. Are birou cu
anticamera, secretara (chiar daca in organigrama nu are dreptul la asa ceva, se trece secretara in cadrul unei directii, ia
banii de acolo dar ea lucreaza in anticamera), telefon mobil platit de minister pentru el si pentru sofer. La el te duci in
"audienta". El cere intodeauna chestii strategice si analize complexe. Cere exact genul de informatii pentru care ai avea
nevoie de un institut de cercetari specializat care sa lucreze o luna numai la o singura sarcina. Ceea ce cere secretarul de
stat are prioritate 1. Chiar daca sint 4 chestii in acelasi timp. Chiar daca n-au nimic de-a face cu domeniul in care lucrezi
tu. El este singurul om din minister cu putere de decizie. Orice incercare de a obtine o decizie de la cineva inferior este
sortita din nastere esecului. Secretarul de stat exista pentru ca directorii generali sa ii ghiceasca dorintele nerostite.

Secretarul general
Ar trebui sa asigure coordonarea generala si continuitatea activitatilor ministerului (inclusiv de la o guvernare la alta).
Este omul catre care se intoc toate capetele cind vine o misiune de evaluare de la Bruxelles, pentru ca e singurul vrajitor
in stare sa iti infiinteze o institutie intreaga (cu sediu, birouri, personal si calculatoare) cu doua saptamini inainte de
evaluare si, dupa evaluare sa o transforme in cu totul alta institutie ceruta de Comisie, nou-nouta si gata pentru a fi
aratata urmatoarei delegatii de evaluare. Eu imi imaginez Secretarul General ca pe un scamator scotind un iepuras alb
dintr-un joben. In rolul iepurasului: un proiect pentru care nu exista finantare. In rolul jobenului: bugetul ministerului. In
rolul baghetei: Directorul de buget finante.

Ministrul
Ministrul este omul pe care il vezi la televizor, la stiri. Daca vreodata il vezi in realitate, iti spune ca ai usa deschisa oricind
la el si ca pentru orice fel de problema sa nu eziti sa il contactezi. Despre ministru auzi. Cineva da navala in biroul tau cu
o foaie de hirtie in mina si zice pe un ton disperat: "Ministrul pleaca miine la Lisabona la Intilnirea Anuala a Tarilor
Exportatoare de Cafea. Trebuie sa facem un discurs pina peste o ora". Tu esti economist si lucrezi la Ministerul
Transporturilor si Telecomunicatiilor, Directia de Reglementari si Standarde in Tehnologia Informatiei. N-ai auzit in viata
ta ca tarile exportatoare de cafea se intilnesc in fiecare an. Nu inteleg ce cauta ministrul tau acolo. Deseori nici nu stii
unde e Lisabona. Tocmai ai invatat ce este o "prioritate 0".

Functionarul public de executie


Special l-am lasat la urma. Functionarul public este ultimul pe lantul trofic, capatul de sfirsit al telefonului fara fir. Singurul
lucru bun este ca nu el raspunde pentru calitatea muncii pe care o face si ca pina la Secretarul de Stat (singurul cu
putere de decizie efectiva) nimeni nu poate sa il pedepseasca in vreun fel. Atunci cind este tras la raspundere, pentru
ceva ce s-a facut in comun cu alti functionari (care n-au miscat un deget pe parcurs sau i-au oferit ajutorul pretios sub
forma de comentarii sibilinice) el ia suturile si ceilalti tipa ca n-au stiut nimic despre problema.
Functionarul public de executie este un producator de hirtii. Care hirtii pleaca pe lantul ierarhic in sus, pina la Secretarul
de Stat (uneori Ministru) si se intorc la
el, adnotate cu tot felul de "rezolutii". Functionarul public este un mereu nemultumit: ca are salariul de mizerie, ca i se
cer lucruri ilogice, ca este sub-utilizat in raport cu pregatirea lui, ca este supra-utilizat in timp ce colegii care sint plecati
din minister la cumparaturi n-au nici o treaba, ca nu este informat cu privire la ce se petrece si la ca sugestiile lui nu sint
luate niciodata in considerare. Un functionar public nu poate sa colaboreze cu alt functionar public daca acesta din urma -
indiferent de motiv - are un salariu mai mare.

Concursul de angajare
Concursul de angajare intr-un minister este cea mai mare caterinca posibila, pentru toate partile implicate. Daca esti
printre cei pregatesc concursul, faci o fisa a postului, cu cerinte specifie si cu o bibliografie aferenta, faci subiectele de
examen. Apoi asteapti sa isi depuna dosarul Programatorul Oracle (DBA level 4). Intre timp suna telefonul. Nu, nu este
Programatorul Oracle care cere informatii despre post. La telefon este Directorul. El iti spune ca vrea sa vada si el
subiectele. Intimplator, nepoata lu' var'su de la Braila, care a terminat Facultatea de Psihologie de la Dorohoi, este
singura care se prezinta si care ia concursul (pe bune, pentru ca a tratat subiectele la perfectie). Cind nu telefoneaza
Directorul, la concurs se prezinta un student la constructii si un batrinel de la fostul centru de calcul al vreunei directii
judeteane a ministerului. Studentul stie sa faca pagini web si sa foloseasca Adobe Photoshop, batrinelul stie sa
programeze in Fortran si iti cere perforatorul de cartele ca sa iti demonstreze. Tough choice. Mai ales ca din comisia de
evaluare face parte un mos de la Departamentul de Resurse Umane (fostul "Cadre") care il intreaba pe candidat daca a
auzit de "imei" si de "wold"

Ah, si mai e ceva: cazul in care se scoate la concurs un post de Director. In acest caz, fisa postului va fi facuta dupa
chipul si asemanarea candidatului care trebuie sa ocupe postul. De exemplu: "minim 23 de ani de experienta, din care cel
putin 6 in functii de conducere, studii de specialitate in audit financiar, activitate de cercetare (de preferat in teoria
batului de chibrit aplicata la macroeconomie), ochi albastri, inaltime de minim 1.70m dar nu mai mare de 1.71 etc." Ca sa
fie siguri ca nu greseste cineva, bibliografia este facuta in asa fel incit:
a)nici un outsider n-are acces la ea
b)nimeni altcineva nu poate sa o citeasca in cele 2-3 zile intre publicarea anuntului si data examenului.
Singura sansa este sa stii bibliografia dinainte. Eventual sa fi scris tu o parte din ea.

Aventuri in administratia publica (Episodul II (Dez)Organizarea)

Ca sa acopar acest episod trebuie sa ma refer intii la anticul manual de management dupa care se preda in facultatile de
profil economic si trebuie sa spun ca am ajuns sa regret vremea cind ascultam toate timpeniile si sabloanele scrise acolo.
Timpenii sau sabloane perimate, ele au macar meritul ca scot managementul din empirism si il pun pe baze oarecum
sistematice.

Managementul de administratie publica nu se face pe baze stiintifice. Oamenii care au functii de management (de la
director in sus) nu au pregatire de manageri. La acest capitol, isi justifica existenta pe pozitiie respective prin "vasta
experienta practica". Desi exista facultati si specializari post-universitare pe administratie si management public,
absolventii acestor programe se regasesc in doua ipostaze:

absolventi pe bune, care se angajeaza in administratia publica pe alte pozitii decit cele de conducere
sefi de serviciu, directori sau secretari de stat care isi mai ataseaza un titlu universitar sau post-universitar pe CV
pentru a-si intari pozitia. De cele mai multe ori acest titlu e obtinut in conditii chestionabile, avind in vedere
cunostintele respectivului.

In cei aproape doi ani petrecuti in administratia publica n-am vazut niciodata management aplicat ca stiinta. Rareori am
vazut probleme de management adresate sistematic sau elemente de management strategic. Practic niciodata n-am
remarcat utilizarea aparatului oferit de stiinta numita "comportament organizational". De exemplu, pina acum am vazut
doar doua cazuri in care s-a aplicat de analiza SWOT de niste functionari publici. In unul dintre cazuri distinctia dintre
oportunitati si puncte tari era tare incetosata, dar analiza "dadea bine" in documentul respectiv. Oricum, jos palaria, a
fost ceva sa vad ca macar au incercat.

Hai sa o luam dupa clasicul manual de management, cel care ne spunea in facultate cum e cu functiile managementului.
a. Functia de previziune

Previziunea nu exista. Nu stiu cita lume se poate lauda ca a vazut in vreun minister un studiu / o analiza serioasa cu
privire la ce se intimpla/tendinte pe piata mondiala, continentala si regionala si ce actiuni trebuie sa se faca, ce pirghii de
politica macro-economica trebuie actionate pentru a reactiona la aceste tendinte.

Vestea buna este ca noi sintem mai dati dracului: noi nu sintem reactivi, sintem pro-activi.

Teoretic, dupa ce prevezi ce o sa se intimple, trebuie sa planifici. La noi se planifica ce o sa se intimple. Construim viitorul
cu pixul si sintem in permanenta uimiti ca viitorul nu seamana deloc cu ce am scris noi pe hirtie. Sa nu
anticipam.

Se fac intii strategii. Apoi "planuri de masuri si actiuni, cu responsabilitati si termene clare". Abia astept sa va povestesc.

Ziceam ca se fac "strategii". Cel putin 80% din personalul ministerial este implicat in elaborarea de strategii, de la
strategia generala a ministerului, la strategii sectoriale. Am ajuns sa fac alergie la cuvintul
"strategie". Daca ar fi sa judec dupa numarul de "strategi" din jurul meu as zice ca ma aflu la Statul Major Comun al
Fortelor Aliate. Dar ce este o strategie? O strategie este un document (de cele mai multe ori reciclat sau compilat din
documente mai vechi), un soi de compunere cu titlul
"Ce am vrea noi sa facem" si subtitlul nescris "dar nu o sa fim niciodata capabili". Aceasta lista cu dorinte este scrisa
exact ca scrisoarea pe care o adresezi lui Mos Craciun cind ai 6 ani, cu aceasi coerenta logica si stilistica. Se arunca
alandala promisiuni din programele de guvernare, intentii bune, idei si dorinte de mai bine, cu scopul declarat de a
multumi pe toata lumea. Un strateg adevarat nu face niciodata singur o strategie. Cere pareri, vorbeste cu colegii, cu
sindicatele, cu asociatiile profesionale, patronate, institute de cercetari, etc. Apoi
scrie tot ce isi doresc toti, fara sa verifice daca nu cumva exista conflicte. Un exemplul bun de formulare "strategica" ar
fi: "Ministerul Economiei va sprijini firmele mari, cu un numar mare de angajati si un istoric dovedit de mari contributii la
bugetul de stat pentru a putea penetra pe piata internationala." Apoi, in fraza imediat urmatoare: "In acelasi timp,
ministerul va incuraja IMM-urile si va mentine o buna colaborare cu sindicatele" sau "Ministerul Agriculturii va sprijini
consolidarea terenurilor si exploatatiile agricole mari, viabile, fara insa a-l uita si pe micul fermier...."

In opinia mea, strategiile sint de doua feluri: push si pull. Strategia push e aia pe care o fac cei din serviciile tehnice in
speranta ca va fi aprobata de vreun Secretar de Stat ca sa poata sa le serveasca de fundament pe viitor. In acest caz,
dupa ce ai elaborat strategia, alergi cu ea in mina dupa Secretarul de Stat sa ti-o semneze, insa ti se intoarce mereu cu
rezolutii cretine gen "Rog mai multe detalii cu privire la rolul institutiilor de cercetare" sau "A se vedea si proiectul
Gauss". Strategia ta este despre "Implementarea aquisului comunitar in industria de suruburi".

Strategia pull este aia care iti este ceruta de secretarul de stat. Ea nu e ceruta niciodata inainte de ora 16:00 si trebuie
prezentata de secretarul de stat a doua zi, in sedinta de Guvern. Ca urmare, se ia o strategie veche si se schimba titlul.
Daca nu exista nici o strategie veche pe domeniul respectiv, se ia una dintr-un domeniu adiacent si se modifica un pic
(se inlocuieste "transporturi" cu "suruburi").

Bun. Ai facut o "strategie". Te uiti la ea, e frumoasa: are 10 pagini, formatarea e impecabila, coperta e superba (ai folosit
toate clipart-urile din Word), titlurile capitolelor sint estetic-ambigue ("Implementarea masurilor ce deriva din
agajamentele Romaniei" sau "Obiective majore"). I-o predai frumos sefului de serviciu, care o semneaza si se duce cu ea
la director sa se dea mare ce destept e el si cum a muncit el la strategie. Invariabil, directorul are obiectii si observatii
intemeiate: "cred ca d-lui Secretar de Stat i-ar place sa vada si un capitol despre implicatiile asupra patrunjelului". DO
WHILE.

Urmatorul lucru pe agenda este elaborarea unui "Plan de masuri si actiuni cu responsabilitati si termene clare". Asta e o
sintagma misto pe care au invatat-o directorii si o folosesc de cite ori secretarii de stat le
spun ca vor sa vada lumea muncind, nu arzind gazul de pomana. Ca urmare, pe lantul ierarhic, ajunge la functionarul de
executie sarcina sa scrie acest nou document. Iar se face brainstorming. De data asta nimeni n-are nici o idee, pentru ca
e periculos sa ai idei. In fine, pina la urma, nefericitul caruia i s-a dat de facut documentul asta sta si se gindeste ce
dracu' actiuni sa treaca. "OK.... ia sa vedem... deci ministerul sprijina intreprinderile mari....sa zicem atunci ca actiune ca
'Directia Implementare va elabora un program de sprijinire a transferului de tehnologie in domeniul industrial'.
Termen....him...la anul si la multi ani, in semestrul 5. Responsabil: Directia Implementare".

Principii directoare in elaborarea planului de actiuni si masuri:

Cind deadline-ul pentru o actiune este foarte apropiat, responsabilitatea asupra realizarii actiunii se va pasa unui
departament diferit
Cind o actiune este dificil de facut, responsabilitatea va fi pasata unui departament diferit.
Acelasi principii se repeta si in cazul in care nu se pot pasa responsabilitatile unui departament diferit ci ele trebuie
impartite de un grup de lucru.

Daca nu poti sa modifici deadline-ul sau responsabilitatea, atunci modifici actiunea, foarte usor, discret, ca sa ajunga
unde vrei tu. Exemplu: "Serviciul metodologii va elabora recomandari privind sprijinirea transferului de tehnologie..." Ai
schimbat cuvintul "program" din varianta originala cu "recomandari", te-ai scos, poti sa bati cimpii cit vrei.

Atribuirea responsabilitatilor este un sport foarte amuzant, seamana cu leapsa. Secretul succesului este sa ii propui pe
altii.

Revenim la planul de masuri si actiuni. Cu exceptia programelor Phare, n-am vazut niciodata un astfel de plan care sa fie
formulat in termeni de obiective generale, obiective specifice, riscuri, rezultate si metode de masurare a atingerii
rezultatelor. In aproape toate planurile de actiune pe care le-am vazut, actiunile sint formulate vag, rezultatele practice
sint greu identificabile (de obicei rezultatul este un document) iar masurarea atingerii rezultatului este cvasi-nula (nu pot
considera ca elaborarea unui document la data stabilita este un rezultat in sine, fara nici un parametru de calitate sau
impact). N-am vazut niciodata un plan de masuri si actiuni care sa vorbeasca despre "drum critic", riscuri, etc.

Cu exceptia programelor Phare, n-am vazut niciodata in vreun minister diagrame Gantt sau PERT. Am vazut totusi
programari in timp ale activitatilor insa fie ca nu erau privite in interdependenta lor, fie doar intr-o interdependenta strict
liniara.

b. Functia de organizare

Asta e functia mea favorita. Cum e organizata activitatea intr-o institutie publice, de exemplu, intr-un minister?

Fiecare secretar de stat coordoneaza cite un domeniu de activitate al ministerului. Acest domeniu cuprinde una sau mai
multe directii. Directiile se aseamana foarte mult cu Coreea de Nord: sint autarhice. Nu colaborareaza, nu comunica si, in
general, sint in razboi cu toate celelalte directii.

Element original: operatiunile sint la bunul plac al functionalelor si nu invers.

Comparatie:

In SUA, cei de la administrativ vin si iti aduc/ridica in fiecare zi corespondenta in departament. Exista in biroul
departamental un dulap cu rechizite care este periodic verificat si re-incarcat de catre cei de la administrativ. In caz ca ai
elaborat un document si nu stii daca o sa te dea cineva in judecata dupa ce
il faci public, il chemi pe prietenul de la "Legal Services" sa iti spuna care e treaba. Periodic, le comunici celor de la
contabilitate ce ai mai cheltuit din buget si te certi cu ei daca ti-ai depasit bugetul sau daca nu ai suficiente documente
justificative si trebuie sa inapoiezi banii.

In Romania, daca vrei rechizite, trebuie sa fii pe bune cu "Doamna Nina". "Doamna Nina" (Lili, Gina, Ela, Dora, Mimi, Fifi,
Cici, Geta, Nela etc, numele trebuie sa aiba cel mult 4 litere) este sefa de la administrativ. Ea comanda ce rechizite vrea
ea, cind vrea ea si ti le da cind vrea ea, daca meriti. Teoretic poti sa faci o cerere de consumabile, rechizite sau
echipament. In functie de suma, ea trebuie semnata de Director, Secretar de Stat sau Ministru. Am un coleg care a facut
acum 2 ani cerere pentru un calculator. Cererea are pe ea autograful a doi ministri, un secretar de stat, un director
general si un director de la buget finante. Colegul nu are calculator nici in ziua de azi. N-a vrut "Doamna Nina". Cind a
vrut "Doamna Nina", n-a mai vrut directorul de la Financiar. Si ce daca semnase inainte pe cerere? A luat-o pur si simplu
si a rupt-o. Si ce daca avea numar de inregistrare? Vezi studiul de caz cu Directorul de Buget-Finante.

Administrativul - departamentul meu preferat.

Intr-o buna zi, tu si colegii tai de birou va treziti ca nu mai aveti toner la imprimanta, ca nici hirtie nu mai e, in fine - jale
pe vale. Pentru ca ati fost prevazatori si ati invatat din lectiile trecutului, ati facut deja un referat de necesitate in care ati
scris ca vreti toner, hirtie, pixuri, guma, cd-blank-uri, dischete, etc. Pentru ca esti cu adevarat un supravietuitor, ai luat
deja semnatura de la Directorul tau. Si pentru ca ai valente de leader regional, deja cererea este de doua luni pe biroul
"doamnei Nina". Daca esti foarte foarte cuminte, intr-o zi primesti un telefon:

"Veniti jos sa va dau rechizite".

Un urlet de bucurie se naste in pieptul tau si isi face loc in linistea biroului: "Hai repede jos, ca a zis doamna Nina ca ne
da rechizite". Agitatie, toata lumea se bucura, atmosfera de sarbatoare. Toti colegii din birou coboara la subsol, unde este
depozitul. Se glumeste, se ride, se fac speculatii cu privire la numarul, continutul si calitatea rechizitelor. La subsol, toata
lumea se aseaza la rind, ca mai sint 3 birouri inainte. In total vreo 30 de oameni. In fine, vine rindul biroului vostru. Scoti
copia ta dupa referatul de necesitate. Doamna Nina se uita pe ea si taie scurt cd-blank-urile. "N-avem". Taie si riglele.
"Him.. nici d'astea n-am".

- Dischete...20....him, 10 e bine?

- Nu, pai stiti ca ne trebuie, ca sa salvam documente....

- 15! Mai mult nu pot sa va dau, ca trebuie sa ajunga la toata lumea. Si-asa....(se uita la tine cu subinteles, sa bagi la cap
ce favoare ti-a facut)

Vezi cum virful pixului ei se apropie amenintator de bullet-ul de pe referat unde scrie "hirtie". Te rogi fierbinte la
Dumnezeu. Cu un oftat de usurare vezi ca ti-a lasat totusi 3 topuri din cele 7 pe care le-ai cerut in mod prevazator
inainte. O sa ajunga pentru biroul vostru doua saptamini, dar e bine si asa.

Semnezi pe referatul cu adnotarile doamnei Nina. Impreuna cu colegii pleci cu cite un top de hirtie in fiecare mina, pe
care il tii de curelusa de plastic cu care vine legat si cu rechizitele prinse intre topul de hirtie si barbie intr-un echilibru
extrem de precar. Dupa ce ai urcat 2 etaje, -asta e o adevarata arta, numai olimpicii pot sa o faca fara sa piarda nimic pe
drum - poti sa iti schimbi miinile, ca oricum nu prea ai ce face cu niste palme insingerate. E totusi bine ca ai hirtie.

Directia juridica

Nu va lasati indusi in eroare de nume. In directia juridica nu se fac propuneri de norme legislative. Legile se fac in
directiile "tehnice". Bine-bine, dar daca nu se fac propuneri legi la directia juridica, atunci ce se face? La directia juridica
se verfica propunerile de norme juridice facute de directiile tehnice din punct de vedere gramatical si stilistic. Stiu
propuneri de acte normative care s-au intors de 10 ori de la directia juridica cu observatii pertinente de genul "trebuie sa
puneti o virgula aici" sau "aici
scrieti 'domnul' cu D mare si puneti si un bullet, ca sa se inteleaga mai bine."

In fine, in afara de asta, ce se mai face la directia juridica? Sint aparate in instanta interesele ministerului. Pot da
exemplul unui minister in care directia juridica a reusit in anul 2003 "perfomanta" sa nu cistige absolut nici un proces
intentat. Sigur, prietenii stiu de ce, insa vorbind la modul corect ma gindeam ca daca as fi fost in locul ministrului
respectiv, as fi dat toata directia afara, ca si fara ei tot acelasi rezultat l-as fi obtinut. Ne fiind insa eu ministru, respectivii
angajati de la juridic au primit in schimb al 13-lea salariu si calificativul "bine" sau "foarte bine" la evaluari. Way to go,
boys.

Oricum, ma bucur ca la juridic avem numai juristi, ca daca aveam avocati sau notari, ne luau si onorarii pentru asta.

Departamentul de resurse umane

Ei, aici sintem deja familiarizati cu lucrurile din episodul trecut. Prietenii nostri de la resurse umane. Le spun "prieteni"
pentru ca nu ne incurca cu nimic. Cu absolut nimic. Nu ne zic nimic, nu fac nimic, practic nu exista. Daca esti foarte
ambitios, gasesti pe undeva, ascunsa bine intr-un colt uitat al ministerului, o usita misterioasa pe care scrie "Directia de
Resurse Umane". De cei de la resurse umane auzi doar cind se pune problema sa ti se aloce personal suplimentar. Adica
foarte rar. Cum majoritatea pesonalului suplimentar vine prin redistribuire, auzi de fapt de ei doar cind se pune problema
sa se angajeze personal nou. Ei participa in comisia de selectie. Asta e tot. Nu scriu job descriptions, nu scriu cerinte, nu
scriu bibliografii, nu corecteaza lucrari, nu fac interview-uri, nu fac training, nu fac nimic. Nu vreau insa sa va faceti o
impresie gresita.

Oamenii de la resurse umane sint niste vrajitori ai cifrelor. Un consilier de la resurse umane poate sa iti explice foarte
simplu ca desi esti singur in birou, ai de fapt inca 4 colegi, conform organigramei. Unul e detasat la alta institutie, unul e
pe post de secretara la secretarul de stat, unul e in concediu de maternitate si unul lucreaza din ordinul directorului,
temporar, in alt birou.

Bun. Atunci, cu ce se ocupa ce de la resurse umane? Cei de la resurse umane se ocupa cu actualizatul dosarelor. Alo, va
rugam sa va aduceti o copie dupa bulentin. Alo, buna ziua, va rugam sa va faceti o poza tip pasaport si sa o aduceti la
noi in cel mai scurt timp. Va rugam sa ne comunicati planificarea concediilor (oricum, nu conteaza cum le planificati
voi, tot cum o sa vrem noi o sa vi le punem!).
As fi vrut sa spun aici citeva cuvinte si despre cei de la Centrala telefonica, despre cei de la Biroul Documente Secrete,
despre cei de la Arhiva. Insa nu stiu ce. Pur si simplu nu exista. Nu i-am vazut in viata mea. Am vazut in minister doua
usi, una pe care scria BDS si una pe care scria Arhiva, undeva la subsol, pe linga depozitul de rechizite al lu Doamna
Nina. Erau inchise. De ce avem centrala telefonica pe baza de operatoare in secolul 21, asta e o problema care ma
continua sa ma intrige. Am sunat de vreo cinci ori la operatoare sa o rog sa imi faca legatura la departamente din
institutie la care nu stiam interiorul.De fiecare data, femeia, amabila, mi-a comunicat interiorul si mi-a spus sa mi-l formez
singur. A functionat. Him, cred totusi ca era mai simplu cu o carte de telefone interne, dar cartea de telefon nu s-ar putea
distra ascultind convorbirile altora. Nu e exclus ca operatoarea sa cistige tot atit cit un consilier debutant pe prima treapta
ierarhica.

c. Functia de coordonare

Coordonare? Asta e o gluma buna. Singura forma de coordonare pe care o stiu cei din ministere este grupul de lucru
comun.

Grupul de lucru comun se organizeaza ad-hoc, de obicei atunci cind Secretarul de Stat sau Directorul au indigestii
mintale, respectiv - excese de zel. In grupul de lucru se nominalizeaza participanti, deobicei din toate zonele de interes
pentru tema in cauza. In cele mai multe cazuri nu se nominalizeaza si un leader de grup. In cazul in care secretarul de
stat sau directorul numeste si un resonsabil sau leader, acesta nu are absolut nici o autoriate asupra membrilor grupului
de lucru.

Leme:

orice grup de lucru format din mai mult de 5 persoane este ineficient
orice grup de lucru in care nu exista un sef cu autoriate este ineficient
orice grup de lucru in care nu se tin minute este ineficient
orice grup de lucru la ale carui sedinte de participarea nu este obligatorie, este ineficient

In medie, grupurile de lucru din cadrul unui minister au cam 15-20 de membri. Durata medie a sedintelor grupurilor de
lucru este de 3 ore.

Pe baza experientei mele, am identificat urmatoarele tipuri de grupuri de lucru:

Grupuri de lucru la care nu esti membru dar te duci sa iti dai cu parerea fiindca te pricepi
Grupuri de lucru la care esti membru dar la care nu te duci
Grupuri de lucru la care esti membru si te duci, dar nu faci absolut nimic niciodata
Grupuri de lucru la care esti membru, te duci si participi activ, dar spui numai timpenii fara nici o relevanta pentru
subiectul in discutie.

Concluzia dupa prima sedinta a oricarui grup de lucru care se respecta si caruia i-a fost incredintata o problema serioasa
spre rezolvare: trebuie sa fie tradusa intii legislatia comunitara si sa vedem apoi exact, pe text. Legislatia comunitara
respectiva are in medie cam 150-200 de pagini.

Prin prisma celor aratate mai sus, la subcapitolul functia de organizare, lucrurile stau si mai rau cind grupul de lucru
este compus din reprezentanti din directii diferite.

Insa distractia cea mare incepe atunci cind este nevoie de coordonare in proiecte inter-institutionale. In acest caz,
grupurile de lucru pur si simplu nu au cum sa ajunga la compromis. Asa ca aceste grupuri de lucru inter-institutionale fie

1. Sint o arena pentru discutii sterile fara nici o concluzie fie,


2. Sint o arena de box, faulturi si insinuari gen Stim noi prea bine ce interese stau in spatele lipsei dvs. de
disponibilitate in a sprijini propunerea noastra

Cerc vicios?
Vorbind de coordonare, vorbim si de comunicare, sau mai bine zis de lipsa ei. Zeci de milioane de euro se duc pe apa
simbetei fie pentru ca la momentul in care sint alocati pentru rezolvarea unei probleme sectoriale nu sint identificati toti
factorii interesati in problema respectiva fie ca din cauza
proastei planificari, implementarea solutiei nu se poate face suficient de repede pentru toate partile interesate.

Exemplu: sa zicem ca o agentie din subordinea unui minister descopera ca are nevoie sa infiinteze o retea de calculatoare
VPN intre sediul central si sucursalele ei judetene. Sa presupunem ca acest lucru devine suficient de stringent, ca
planetele se aliniaza bine si ca se face rost si de finantare. Agentia isi construieste reteaua respectiva. In anul urmator,
are loc o schimbare de politica, Agentia iese din subordinea ministerului si intra direct in subordinea prim-ministrului. La
inca un an distanta, se descopera ca o alta agentie din minister si inca vreo doua proiecte separate, au nevoie de o retea
VPN cu sucursalele judetene ale ministerului. Se avanseaza ipoteza ca ar trebui folosita reteaua Agentiei originale. Nu se
poate, pentru ca e o alta institutie, cu un alt buget. Intre timp Agentia respectiva are si alte sedii judetene, in care a
instalat iar reteaua, dupa ce a plecat din sediul vechi - comun, luind cu ea ruterele, serverele si tot ce mai misca. Se
construieste inca o retea, pentru uzul ministerului. Eventual doua, una pentru fiecare proiect, pentru ca fondurile nu pot
fi coordonate si alocate la timp. Iar dupa ce se creaza reteaua, si se instaleaza serverele, routerele, cablaria, tot, eventual
ministerul isi schimba iar sediul.

d. Functia de antrenare

Aici ar trebui sa vorbesc un pic despre motivare. Prefer sa nu vorbesc, ca imi dau lacrimile. Cea mai mare motivatie
pentru functionarul public este lipsa de alternativa si spaima de a ramine pe drumuri in asteptarea zilei in care iese la
pensie.

In 90% din cazuri, sarcinile sint atribuite fara a conferi exectuantilor autoritatea si resursele necesare indeplinirii lor, ceea
ce e un nonsens managerial

Ceea ce este de-a dreptul frustrant, adica frustrant pina la limita la care te scoate din minti, este ca indiferent cit de bine
pregatit este un proiect de catre un birou/serviciu tehnic, seful de serviciu n-are autoritatea si resursele sa il
implementeze, directorul de directie n-are autoritatea si resursele sa il implementeze, secretarul de stat are autoritatea
dar n-are resursele si toata lumea sta la coada la ministru. Si ministrul ce face? Il cheama pe directorul de la Buget
Finante. Care zice ca sint bani. Apoi, in secunda in care a iesit de la ministru, rinjeste sadic la tine.

Orice banut care iese din minister, iese cu avizul si cu semnatura directorului de buget finante. Apoi serviciile tehnice sint
intrebate de ce nu si-au realizat proiectele. Intrebare la care arata cu degetul spre buget-finante. Iar directorul urla ca el
a spus ca are bani disponibili insa nu i s-a aratat niciodata un plan coerent si convingator de cheltuire a lor. In fine, un
intreg dans.

Recapitulare: Teoria XY in varianta X (batul), management clasic, nu exista delegare (decit de responsabilitate, fara a fi
insotita de autoritate si resurse), managementul prin obiective este o chestie de prin carti. Cultura organizationala se
rezuma la celebrul capul plecat sabia nu-l taie.

e. Functia de control

N-am sa ma refer aici la control in sens literal. Exista, bineinteles, in fiecare minister, departamente de audit si corpuri de
control, inspectii samd. Nu la astea vreau sa ma refer. O sa ma refer la controlul operativ, la monitorizare.

Exista o monitorizare pe fiecare sector, monitorizare facuta de Ministerul Integrarii Europene, in raport de angajamentele
negociate. Toate serviciile tehnice trebuie sa raporteze bilunar stadiul indeplinirii angajamentelor. Uneori se ajunge la
situatia paradoxala ca se pierde mai mult timp raportind decit facind practic treaba. Aceste raportari sint extrem de
irelevante. Pentru atingerea obiectivelor negociate cu UE, serviciile tehnice propun acele planuri de actiune despre care
vorbeam mai devreme.

Nimeni nu este insa capabil sa conteste sau sa analizeze critic aceste planuri, sa spuna ca actiunile sint irelevante din
punct de vedere al obiectivului, ca ele sint irealizabile (dintr-un motiv sau altul, in special din punct de vedere financiar)
sau ca prioritatile sint asezate gresit. Serviciul tehnic e la balon, el centreaza, el da cu capul, el inscrie, el ia cartonas
galben. Singura parte buna a acestei monitorizari este ca e singura monitorizare oarecum sistematica care se face si ca e
mai buna decit nimic.

In ultima vreme a aparut o chestie noua: cineva a avut mareata idee de a cere monitorizarea activitatilor tuturor
angajatilor. Ca urmare, fiecare angajat raporteaza acum saptaminal

1. ce a facut in fiecare zi
2. ce are de gind sa faca in saptamina urmatoare

Rezultatul? Un hard disk intreg de maculatura electronica necentralizata in vreo baza de date, care se livreaza sub forma
de email secretarilor de stat. Spun maculatura, pentru ca desi ideea nu e rea, implementarea e absolut penibila.

De exemplu, un functionar public scrie in raportul lui saptaminal, ca luni a studiat cutare reglementare europeana si a
fost la doua sedinte, marti a fost intr-un grup de lucru si a participat la elaborarea unui act normativ, miercuri am tradus
nu stiu ce reglementare..etc Toate aceste activitati nu sint masurabile din punct de vedere al marimii si calitatii output-
ului, din punct de vedere al influentei asupra intregii activitati etc. Informatia astfel colectata, nu este folosita in nici un
fel, functionarii nu sint realocati mai bine in functie de necesitati (ar fi si greu daca raportarile nu se centralizeaza intr-o
baza de date), nimeni nu pateste nimic daca nu isi indeplineste activitatile, pentru ca nici un secretar de stat pe lumea
asta, nici chiar Superman nu poate sa citeasca atitea tone de maculatura.

In fine, mai ramine de chestionat doar utilitatea din punct de vedere al masurarii perfomantei.

Daca productivitatea muncii unui functionar public se masoara in cantitatea de hirtie scoasa la imprimanta, atunci cred ca
sintem pe unul din primele locuri in lume. Daca productivitatea muncii unui functionar public se masoara in numarul de
participari la elaborarea de acte normative, acest indicator nu imi spune decit ca o sa am multe acte normative, cel mai
probabil - extrem de timpite. Daca productivitatea muncii in administratia publica se masoara in calitatea vietii
contribuabilului, e naspa rau de tot.

Chiar, in ce se masoara productivitea muncii in administratia de stat? In ore munca? In reglementari elaborate? In numar
de sedinte frecventate? Sint convins ca exista un raspuns stiintific la asta, insa din pacate nimeni in administratia de stat
nu pare sa fi auzit de el si, din pacate, nici eu.

Ce ar fi daca s-ar masura in plus de PIB sectorial pe cap de angajat ministerial? Sau ma rog, in ceva relevant, orice,
numai relevant sa fie. Science fiction, vorbim limbi straine.

Daca ati ajuns cu cititul pina aici si inca nu v-ati urcat pe pereti de plictiseala, va promit ca in episoadul viitor o sa vedem
si cum sta treaba cu calitatea muncii. Va multumesc pentru atentie. (va urma)