Sunteți pe pagina 1din 3

Educaia - proces de socializare

Educatia este socializarea metodica a tinerei generatii.; este actiunea exercitata de


catre generatiile adulte asupra celor care nu sunt coapte inca pentru viata sociala.. Ea are ca
obiect nu omul aa cum l-a creat natura, ci omul pe care il vrea societatea, iar ea il vrea aa
cum ii cere structura sa interioara : pentru a exista, orice societate are nevoie de omogenitate
iar educatia este mijlocul prin care societatea ii reanoiete treptat conditiile prorpriei sale
existente, sadind in sufletul copilului similitudinile esentiale care sunt cele mai adecvate
tipului respectiv de societate.Scopul educatiei este de a socializa individul biologic prin
construirea fiintei sale sociale care sa se suprapuna celei individuale.( E.Durkheim, 1980).
In consecinta actiunea de formare a fiintei sociale in concordanta cu necesitatile
socieatii reprezinta obiectivul fundamental al educatiei ca proces de socializare. Educatia ca
socializare este un proces progrsiv i cumulativ prin care individul, pe tot parcursul existentei
sale, asimileaza comportamentele, valorile, normele, rolurile, conventiile i modurile de a
gandi proprii ambientului sociocultural inconjurator.In acceptiunea sa de socializare, eductia
se poate identifica cu procesul de interiorizare a culturii. Anumite trasaturi culturale ale
personalitatii sunt achizitionate din copilaria timpurie i constituie un fel de motenire sociala
incorporata in incontientul individual care imprima directii specifice posibilitatilor naturale
date prin codul genetic. Cultura este constituita din totalitatea valorilor care conditioneaza
comportamentele i atitudinile acceptabile sau nu ale membrilor unei societati.
Individul este dotat, din natere, cu potentialitati multiple. Cultura selecteaza unele
dintre ele i ofera modele de conduita care trebuie urmate pentru ca individul sa se adapteze
la viata sociala. De fapt, exista o interactiune in dublu sens intre personalitate i cultura: pe de
o parte, individul este influentat de modelele culturale ale societatii in care se nate i traiete,
pe de alta parte, el contribuie in felul sau la imbogatirea i nuantarea acestor modele
culturale. Individul poate manifesta fata de cultura fie o atitudine care vizeaza pastrarea
normelor exact aa cum i-au fost transmise - deci o atitudine conformista, conservatoare - fie
o atitudine de provocare a sistemului, o atitudine progresista, creativa, novatoare.
Personalitatea este deopotriva produs creat, i creatoare a culturii, modelata i modelatoare
de cultura, transformata, i transformatoare a culturii.
Personalitatea umana nu este insa doar un receptacul pasiv al influentelor exterioare
de orice tip. In functie de disponibilitatile sale, individul filtreaza influentele culturii, optand
pentru diverse formule de a-i trai viata, de a gandi i de a actiona.
Pe langa acest mod contient de asimilare diferentiata a modelelor culturale, exista,
insa, i o influenta culturii asupra personalitatii care se exercita, intr-o mare masura, i fara
contiinta subiectului. Cultura propune i uneori chiar impune indivizilor modele de conduita,
patternuri pe care se va modela propria lor conduita. Ea antreneaza deci un anumit
conformism, o standardizare a atitudinilor i comportamentelor i, conform lui Linton, un
proces de modelare care structureaza personalitatea.
Individul uman se nate asocial. El devine un actor social in mod progresiv, pe
masura ce invata sa ia parte la viata grupului i a societatii sale, asimilandu-i normele,
valorile, credintele, prin insuirea in cadrul familiei, colii, profesiei, etc., a produselor
culturale care ii permit convietuirea in societate.
In procesul socializarii organismul biologic este umanizat i transformat intr-o
personalitate inzestrata cu contiinta de sine, cu idealuri, valori i aspiratii, intr-un eu
contient de propria identitate , capabila de disciplinarea i ordonarea propriului
comportament. Socializarea armonizeaza conduita individului in conformitate cu cerintele,
normele, valorile i modelele comportamentale impuse de o anumita comunitate sociala, dar
in acelai timp este o conditie indispensabila a formarii, prin individualizare i
autocontientizare, a unei personalitati sui generis, inzestrata cu originalitate i unicitate.
Socializarea nu se poate produce decat in interdependent i interactiune cu
maturizarea biologica.. Oricat de bine intentionati ar fi parintii cu privire la dezvoltarea
copilului lor, ei nu il vor putea stimula sa progreseze decat daca actiunile lor educative vor fi
in concordanta cu nivelul de dezvoltare psiho- motorie i neuro-fiziologica a organismului.
Sugarul de 3 luni, de exemplu, nu poate fi antrenat sa invete sa mearga, intrucat sistemul sau
osos i cel muscular sunt insuficient dezvoltate. In acest caz, actul de socializare a mersului
biped eueaza, intrucit el devanseaza etapa de dezvoltare biologica. Daca, dimpotriva, copilul
va fi lasat sa descopere singur mersul biped, el nu numai ca va face acest lucru foarte tirziu,
dar insai dezvoltarea sa psiho-motorie se va produce tardiv i cu mari dificultati.
Maturizarea biologica, pe de alta parte, poate fi accelerata prin socializare in masura
in care actiunea factorilor sociali este realizata in momentele optime ale dezvoltarii
individului i in concordanta cu trebuintele, capacitatile i cu posibilitatile sale actionale.
Aceasta influenta este exercitata initial de grupul primar al familiei i ulterior de numeroi alti
agenti socializanti, institutionalizati sau nu (coala, grupurile de apartenenta i cele de
referinta, mass-media etc.).
Socializarea este necesara i posibila pentru ca omul are virtual innascuta capacitatea
folosirii limbajului. Aceasta predispozitie nu poate deveni operationala i nu se poate
manifesta daca nu este activata i stimulata prin interactiunea sociala.In absenta relatiilor
interpersonale cu alti membri ai societatii, fiinta umana nu numai ca nu poate evolua in
limitele normalitatii psihice, dar nici la nivel biologic nu poate supravietui existential i, cu
atat mai putin, nu se poate dezvolta i forma ca personalitate umana. Numai in i prin
intermediul interactiunilor sociale individul se descopera, ii construiete treptat
personalitatea i contiinta de sine. Insai evolutia status-quo-lui sau cognitiv i socio-afectiv
depinde in mod esential de complexitatea, multitudinea i varietatea raporturilor
interpersonale in care este implicat. Fara afectiune i dragoste, fara atentie i imbratiari, noul
nascut nu are prea multe anse de supravietuire i cu atat mai putin de evolutie in directia
maturitatii. Efectele privatiunii sociale pot fi uneori fatale i in functie de durata i severitatea
acesteia, aproape intotdeauna conduc la intarzierea dezvoltarii intelectuale i socio-afective.
Modalitatea de socializare la care individul poate fi supus este, intr-o masura
hotaratoare, dependenta de gradul sau de receptivitate, de posibilitatile i capacitatile sale.
Se cunoate relativ putin despre relatia dintre potentialitatile biologice ale noului nascut i
personalitatea individului matur. Totui, este indeobte cunoscut i acceptat faptul ca, in
ansamblul lor, capacitatile depind intr-o mare masura de antrenament, de educatie.
Aptitudinile, insa, par a fi innascute (inteligenta generala, de exemplu, sau talentul pentru
muzica). De asemenea, trasaturile temperamentale (cum ar fi reactivitatea afectiva i motorie,
pasivitatea, activismul, iritabilitatea etc.), avand un suport ereditar foarte bine structurat,
restring sfera modalitatilor de influentare formativa, preventiva sau recuperatorie a
individului, prin socializare.(Cosmivici, A.)
Intr-o anumita masura, felul in care persoana va fi socializata depinde de
potentialitatile, tendintele i capacitatile sale innascute sau dobindite. In mod firesc, copilul
invata numai ce i se arata. Dar el nu poate invata decat in strinsa i directa interdependenta cu
aptitudinile i capacitatile sale actionale i de intelegere. Un copil lipsit de aptitudini pentru
muzica, de exemplu, nu va putea sa invete sa cante cu adevarat bine, oricat s-ar stradui
educatorii - parinti, profesori, specialiti etc.
In procesul de socializare copiii sunt instruiti in legatura cu ceea ce trebuie sa tie i
cu felul in care trebuie sa se comporte, pentru a se integra in societate, pentru a-i dezvolta
capacitatile virtuale, pentru a evolua in directia maturitatii i autorealizarii.
Prin intermediul socializarii sunt transmise regulile fundamentale ale vietii sociale: norme,
interdictii, obiceiuri, credinte, mentalitati etc., de la cele mai simple i elementare deprinderi
pana la cele mai complexe i sofisticate abilitati implicate in activitatile de cercetare, inovare,
descoperire tiintifica sau in actul creatiei artistice.
Dupa cum se tie, comportamentul indisciplinat are un caracter instinctual, fiind
generat de impulsuri imediate, hedoniste sau agresive, concomitent cu ignorarea
consecintelor viitoare. Dimpotriva, un comportament disciplinat, modelat prin educatie,
renunta la recompensa imediata i se adapteaza in conformitate cu diverse obiective mai
indepartate, dar mai importante. Uneori ca raspuns la aprobarea sau acordul societatii, alteori
de dragul idealului de perspectiva, individul ii modifica comportamentul chiar i cu pretul
pierderii sau amanarii unor satisfactii imediate.
Ca deziderat, procesul socializarii are menirea de a promova increderea reciproca i
cooperarea intre oameni, prin stimularea i valorizarea tendintelor altruiste, a disponibilitatii
fata de celalalt, a acelor acte psiho-comportamentale orientate spre ajutorarea, protejarea,
sprijinirea celorlalte persoane, fara ateptarea unei recompense externe, denumite in
sociologie prosociale (vezi i Septimiu Chelcea, Comportamentul prosocial, 1996).
Prin socializare se interiorizeaza rolurile sociale i atitudinile pe care acestea le
presupun. Sub influenta presiunilor exercitate de societate, prin intermediul diverselor grupuri
i organizatii, individul este constrans sa invete viata sociala, sa-i formeze i sa-i dezvolte
abilitatea specifica de a juca roluri sociale cat mai specializate i cat mai variate.
Socializarea induce indemanari, abilitati, priceperi. Numai dobandind indemanarile
necesare indivizii se pot integra in societate. In societatile primitive, aceasta sarcina a
socializarii se realizeaza oarecum spontan, practicile traditionale fiind transmise din generatie
in generatie i fiind, de obicei, invatate prin imitatie i practicarea de zi cu zi. In spatiul socio-
cultural relativ rudimentar al comunitatilor de acest tip, pregatirea tinerilor pentru viata adulta
se poate realiza i in afara unor institutii educative specializate. In societatile avansate din
punct de vedere tehnologic educatia noilor generatii nu se mai poate realiza in mod empiric,
in cadrul comunitatilor patriarhale. Educatia formala a devenit, o conditie necesara a
socializarii eficiente, iar responsabilitatea efectuarii acesteia este atribuita institutiilor
instructiv-educative specializate.
Concomitent cu transmiterea normelor, valorilor, mentalitatilor etc. caracteristice unei
comunitati sociale, in mod inevitabil socializarea induce i un anumit grad de conformitate.
Oamenii nascuti in circumstante asemanatoare tind sa se asemene unii cu altii in obiceiuri,
mentalitati i configuratia personalitatii.
Nu intotdeauna, insa, socializarea impune conformarea totala la normele impuse de societate.
Se pot intalni, in acelai timp, i factori ce incurajeaza individualitatea i unicitatea (Bloom i
Seleznic, 1976):
Intre contiinta umana i sistemul socio-cultural se stabilesc raporturi diverse: de
acceptare sau respingere, de acord sau dezacord, de asimilare sau conflict, de adaptare sau
provocare
Nonconformitatea poate fi o valoare in sine i transmisa, ca i alte valori, prin socializare. De
exemplu, indivizii traind intr-un anume context social pot ajunge sa-i admire pe cei
independenti, inovatori, devianti sau rebeli i sa incerce, la randul lor, sa adopte aceleai
modele nonconformiste de comportament.