Sunteți pe pagina 1din 10

INFLUENŢA PĂRINŢILOR

ASUPRA COPIILOR ÎN ALEGEREA CARIEREI

Cariera cuprinde totalitatea experienţelor profesionale şi personale în care un


individ se implică pe parcursul întregii sale vieţi. Unii cercetători (Gysbers şi More –
1981) consideră că termenul de cariera integrează diferite roluri (ex: rolul de elev, de
angajat, de şomer ), contexte, (ex. activităţi de voluntariat, munca într-o companie sau
într-o IMM) şi situaţii (ex. situaţiile de conflict la locul de muncă sau de recompensare a
eforturilor profesionale depuse) cu care o persoană se confruntă pe parcursul vieţii.
Profesia sau slujba/jobul reprezintă doar o parte din cariera unei persoane.
Teoria procesării informaţiei despre carieră consideră conceptul de carieră ca fiind
secvenţa de dezvoltare a oricărei experienţe de viaţă ce influenţează angajarea în muncă a
unei persoane. Astfel, cariera include educaţia, munca remunerată, munca voluntară,
hobby-uri etc.
Revizuind diversele explicaţii ale termenului de carieră, Herr şi Cramer (1992) au
concluzionat că putem defini cariera ca fiind: unică pentru fiecare individ; construită pe
baza deciziilor vocaţionale ale persoanei; dinamică, pe tot parcursul vieţii interrelaţionată
cu alte roluri, cum ar cele legate de familie, comunitate şi petrecerea timpului liber.
Decizia de carieră reprezintă procesul care duce la selecţia unei alternative de
carieră din mulţimea de variante disponibile la un moment dat. În cadrul deciziei de
carieră distingem trei componente aflate în permanentă interacţiune:
a ) Conţinutul deciziei ( Ce decizie urmează sa iau?)
b ) Procesul decizional ( Cum voi lua această decizie ?)
c ) Contextul deciziei (Care sunt factorii ce îmi influenţează decizia?)
Conţinutul deciziei se referă la problema efectivă care necesită luarea unei decizii,
ca de exemplu: alegerea şcolii, a profilului de studiu, alegerea unei profesii, alegerea unui
loc de muncă.
Procesul decizional cuprinde o serie de etape care au o pondere mai mare sau mai
mică în economia deciziei de carieră. Etapele sunt: definirea deciziei şi identificarea
alternativelor; explorarea şi evaluarea alternativelor existente; planul de carieră;
implementarea deciziei; reevaluarea deciziei.
Definirea deciziei şi identificarea alternativelor presupune: conştientizarea
necesităţii de a lua o decizie de carieră; definirea conţinutului deciziei şi identificarea
alternativelor (care sunt determinate de contextul deciziei).
Explorarea şi evaluarea alternativelor existente este etapa în care se colectează
informaţii despre alternativele existente. Criteriile care stau la baza evaluării
alternativelor sunt specifice pentru fiecare persoană în parte, existând stiluri decizionale
diferite. Ex: Stilul raţional – utilizează o abordare logică şi organizată în luarea unei
decizii, elaborează planuri minuţioase pentru punerea ei în practică. Stilul dependent – se
bazează pe sfaturi, sprijin, îndrumare, consideră indispensabil ajutorul celor apropiaţi
(părinţi, prieteni ). Stilul evitativ – amână mereu luarea unei decizii. Stilul intuitiv- se
centrează pe intuiţii, impresii, nu caută dovezi pentru argumentarea unei decizii. Stilul
spontan – ia decizii sub impulsul momentului, rapid, fără deliberări.
Planul de carieră – presupune stabilirea unui plan de acţiune pentru punerea în
practică a deciziei. Planul se poate referi la modul cum se vor dobândi cunoştinţele şi

1
deprinderile necesare domeniului ales, cum vor fi explorate ofertele educaţionale şi
ocupaţionale, modul în care se va face promovarea personală. Implementarea deciziei –
presupune aplicarea planului stabilit, implică consecvenţă, flexibilitate în adaptare la
situaţii neaşteptate. Planurile eficiente sunt cele care ţin seama de evenimente neaşteptate
şi permit o reevaluare şi readaptare. Reevaluarea deciziei – asigură revizuirea şi
optimizarea procesului de luare a unei decizii. Permite identificarea punctelor “tari” ale
deciziei, corectarea unor dificultăţi apărute în diferite etape.
Factorii care influenţează decizia de carieră sunt:
-autocunoaşterea;
-cunoştinţele despre alternativele educaţionale şi ocupaţionale;
-miturile – credinţe eronate despre carieră. Ex: alegerea unei cariere este un
proces ireversibil, există o singură carieră potrivită pentru mine, succesul se datorează
performanţelor/şansei;
-ideile preconcepute despre o anumită ocupaţie, statutul unei persoane care
prestează o anumită muncă etc.
-părinţii, modelele de carieră, grupul de prieteni, oportunităţile existente la nivel
educaţional şi la nivelul pieţei muncii.
În România se simte tot mai acut nevoia de orientare spre alegerea carierei şi a
inserţiei socio-profesionale a viitorilor absolvenţi de liceu, în conformitate cu standardele
europene. Piaţa muncii nu mai înseamnă pentru tinerii români doar România şi mai ales
nu mai înseamnă doar anumite meserii şi profesii practicate până de curând. Se pune
astfel problema educaţiei tinerilor într-un mod adecvat, care să le ofere egalitate de şanse
cu toţi tinerii europeni.
Consilierea profesionala este considerată pe plan european ca o componentă
esenţială a reformelor educaţionale. De asemenea, reprezintă o dimensiune majoră a
politicilor educaţionale în toate ţările europene. Educaţia pentru orientarea spre carieră,
care înseamnă – in extenso – educaţia pentru viaţă, este un scop educaţional, dirijând
sistemul de învăţământ către un set de valori comune.
Cetăţenia UE oferă drepturi cetăţenilor statelor membre şi consolidează protecţia
intereselor acestora. Unul dintre cele mai importante drepturi este dreptul de a studia,
respectiv de a munci, al românilor în oricare dintre ţările membre ale Uniunii Europene.
Acest lucru implică reformarea sistemului de învăţământ şi de educaţie românesc, în
conformitate cu standardele europene. Tendinţele majore ale reformei curriculum – ului
în plan european constau în: educaţia pentru toţi, relevanţa curriculum – ului pentru
individ si pentru societate, dezvoltarea unor atitudini şi valori dezirabile, dezvoltarea
abilităţilor, a gândirii critice, preocuparea pentru adecvarea instruirii la nevoile fiecărui
individ, maximizarea potenţialului fiecărui elev, predarea şi învăţarea centrate pe elev,
evaluarea holistică a performanţelor.
Învăţarea în sfera orientării şcolare şi profesionale trebuie să aibă sensul de a
învăţa pentru a şti să faci şi nu a învăţa pentru a şti. Creşterea duratei şcolarizării, cu
toate că determină o sporire a gradului de calificare a forţei de muncă nu duce implicit la
ridicarea ratei angajabilităţii, ci la sporirea şansei de a găsi un loc de muncă în domeniul
de pregătire sau în altele conexe.
Similar funcţionează şi o altă realitate: nu este suficientă şcolarizarea sau ridicarea
nivelului aptitudinilor şi deprinderilor de muncă ale anumitor categorii de populaţie

2
defavorizată sau discriminată pe piaţa forţei de muncă (persoane de o anumită etnie,
vârstă, sex, cu handicap etc.) pentru ca acestea automat să şi beneficieze, în mod
democratic, de oferta pieţei muncii; va fi necesară, concomitent şi atenuarea sau
demolarea altor “bariere “ din calea accesului liber la bursa locurilor de muncă.
Sondajele efectuate în rândul elevilor din anii terminali ai învăţământului
gimnazial sau liceal arată că ei au cunoştinţe relativ puţine despre ocupaţii, că pot
enumera doar puţine profesii, funcţii sau meserii şi au informaţii reduse despre conţinutul
muncii presupus de exercitarea acestor activităţi. Evident că în astfel de situaţii şi aria
opţiunilor lor profesionale (realiste şi justificate) este restrânsă, fapt cu implicaţii nefaste
asupra carierei ulterioare, care riscă să fie marcată de alegeri greşite, eşecuri, insatisfacţii,
frecvente schimbări ale slujbelor, somaj şi descurajare.
Nu de puţine ori, în alegerea şcolii şi a unei profesii, un rol de luat în seamă îl are
întâmplarea, şansa ori coincidenţa fericită. Pentru a veni în “întâmpinarea şansei“, trebuie
multiplicate ocaziile favorabile opţiunii, alegerii, deciziei şcolar-profesionale. Acest
demers se poate realiza prin: efectuarea de vizite în potenţiale locuri de muncă; întâlniri
informale cu oameni de diferite profesii; lectura, analiza şi comentarea unor biografii ale
unor persoane cu succes profesional în domeniul lor, confirmat social.
La terminarea ciclului gimnazial/liceal elevii sunt consiliaţi şi îndrumaţi spre
licee, şcoli de arte şi meserii, învăţământ vocaţional, facultăţi, în funcţie de rezultatele
obţinute de profesorul-consilier.
Se ştie însă că părinţii au un rol important în orientarea şcolară şi profesională a
propriilor copii. Experienţa personală pozitivă, dar şi aspiraţiile lor nerealizate sunt
transferate sau impuse copiilor în planul construcţiei carierei. Pe de altă parte, această
realitate este o sursă de conflict între părinţi şi copii, profesori sau consilieri şcolari, în
cazul în care copilul are o altă opţiune sau este sfătuit să abordeze o altă filieră şcolar-
profesională decât cea spre care aspiră adulţii.
Modelele comportamentale legate de muncă, vehiculate în familie (de apreciere
sau dezapreciere a propriei profesii) vor fi preluate şi de copii, contribuind treptat la
conturarea propriilor alegeri. De asemenea, atitudinile parentale puternic autoritare, sau,
din contră, cele neutre, au fiecare rata lor de “manipulare”.
Din motive lesne de înţeles, mulţi părinţi îşi supraapreciază copiii (fapt bun până
la un punct) şi le impun trasee educaţionale şi direcţii profesionale la care ei nu aderă cu
convingere sau la realizarea cărora vor face faţă cu greu, cu eşecuri repetate sau cu
rezultate mediocre. Acest fapt se va răsfrânge asupra satisfacţiei şi reuşitei lor ulterioare
în muncă. Lipsa de consens între părinţi cu privire la viitoarea profesie a copiilor
influenţează alegerea făcută de acesta, în sensul că se va contura cu greu, gradul de
adeziune va fi redus, iar materializarea opţiunii ezitantă şi fără entuziasm. De aceea este
necesară consilierea copiilor şi uneori chiar şi a părinţilor, prin mijloace specifice
activităţii de consiliere.
Explorarea traseelor şcolare şi ocupaţionale presupune o foarte bună cunoaştere a
ofertei educaţionale din judeţ sau din ţară precum şi oferta pieţei muncii, acestea fiind o
sursă importantă de informaţii pentru luarea deciziei în carieră. Comportamentul
explorator reprezintă o premisă importantă în dezvoltarea carierei şi alegerea
alternativelor optime de carieră.

3
Există două tipuri de surse care pot fi utilizate în explorarea educaţională şi
ocupaţională : surse formale şi surse informale.
A. Surse formale:
-materiale tipărite;
-sisteme computerizate de informare;
-materiale audio-vizuale;
B. Surse informale:
-interviuri informaţionale;
-experienţa directă;
-reţeaua socială;
A . SURSE FORMALE:
A.1 Materialele tipărite- reprezintă o sursă de informaţii exacte, provenind direct
de la ofertanţi. Din acestea fac parte: broşurile, pliantele, nomenclatoarele, profilele
ocupaţionale, monografii, reviste de specialitate.
A. 2 Sistemele computerizate de informare cu privire la carieră au devenit din ce
în ce mai populare în ultimii ani. Site-urile de Internet multiple permit accesarea rapidă a
unui număr impresionant de informaţii, atât despre ofertele educaţionale, cât şi cele
ocupaţionale şi ale pieţei muncii.
În cadrul acestor sisteme distingem:
• sisteme de “punere în corespondenţă”, adică de selectare dintr-o listă de
locuri de munca a celui potrivit pentru o persoană, în funcţie de
caracteristicile sale;
• programe care “realizează” un profil psihologic al clientului pe baza unor
chestionare, teste psihometrice, teste de personalitate;
• site-uri de informare cu privire la reţeaua şcolilor şi instituţiilor de
educaţie şi formare profesională;
• programe de sprijin în elaborarea unui CV, redactarea unei scrisori de
prezentare sau completarea unor formulare tipizate;
• programe de dezvoltare a aptitudinilor de căutare a unui loc de muncă;
A. 3 Materiale audiovizuale.Din această categorie fac parte casetele audio-video,
CD-uri, emisiuni radio şi tv care permit elevilor să obţină informaţii de interes despre
traseele educaţionale şi ocupaţionale.
B. SURSE INFORMALE
B.1 Interviul informaţional – este un interviu iniţiat de persoana care se află în
căutarea de informaţii despre oportunităţile educaţionale sau ocupaţionale, realizat cu
persoane aflate în poziţii care le permit oferirea de informaţii clare şi precise despre
acestea. Este o conversaţie focalizată pe obţinerea informaţiilor necesare iniţiatorului
pentru clarificarea opţiunilor de carieră. Interviul de carieră nu este un interviu de selecţie
pentru un post, dar permite stabilirea de legături profesionale care pot favoriza ulterior
obţinerea unui loc de muncă. Prin natura sa exploratorie, interviul de informare este
foarte potrivit pentru elevi ca metodă de colectare de informaţii despre oportunităţile de
formare şi dezvoltare personală.
B. 2 Experienţa directă – sau experimentarea sarcinilor specifice pe care le
implică domeniul educaţional sau ocupaţional de interes, se poate câstiga prin: realizarea
unor activităţi de voluntariat; asistenţa la cursuri şi proiecte; munca pe perioada vacanţei;

4
observarea unei persoane pe timpul muncii si participarea la realizarea altor sarcini (în
comun). Prin experimentare directă elevii obţin informaţii nemijlocite despre domeniile
investigate şi au posibilitatea de a-şi testa şi reacţia afectivă faţă de mediul activităţii
respective.
B.3 Reţeaua socială – reprezintă, în contextul dezvoltării carierei, ansamblul
relaţiilor interpersonale ale unei persoane, care pot facilita obţinerea unor informaţii
legate de oportunităţile de construire şi dezvoltare a carierei. Cantitatea şi calitatea
informaţiilor de care au nevoie diverse persoane este foarte diferită, în funcţie de
momentul în care se află faţă de luarea deciziilor de carieră. De exemplu, elevii care se
află în faza de explorare a carierei şi au o experienţă redusă de muncă, au nevoie pentru
început de informaţii ocupaţionale generale, care îi ajută în elaborarea unei liste de
opţiuni.
Informaţiile ocupaţionale permit:
a) Clarificarea alternativelor educaţionale sau ocupaţionale concordante cu
interesele, abilităţile, valorile şi nevoile persoanei;
b) Identificarea de noi alternative;
c) Familiarizarea clienţilor lipsiţi de experienţă, cu piaţa muncii;
d) Evaluarea opţiunilor prin evidenţierea aspectelor negative şi pozitive ale unui
anumit domeniu educaţional sau ocupaţional;
Informaţiile privind oportunităţile educaţionale şi ocupaţionale se obţin prin
întrebări care diferă de la o persoană la alta, în funcţie de caracteristicile de personalitate.
Exemplu:
Tipul realist se va informa despre: posibilitatea de lucru în grup; dacă meseria
implică realizarea unor produse sau servicii practice; care îi vor fi responsabilităţile, cu ce
maşini va lucra. Tipul investigativ: cât de flexibil este mediul în care va lucra; dacă va
putea să realizeze proiecte în mod independent; dacă va putea învăţa mai mult, mereu
ceva nou. Tipul artistic: este mediul suficient de flexibil încât să-şi poată exercita
imaginaţia, creativitatea, inventivitatea; va putea realiza proiecte independent, va avea
timp pentru reflectare. Tipul social: dacă se pune accent pe munca în grup şi pe
interacţiune socială; dacă poţi împărtăşi sentimente, intuiţii; dacă oamenii sunt ajutaţi prin
instruire, consiliere, apreciaţi după principii etice. Tipul întreprinzător: dacă are
posibilităţi de promovare, dacă mediul de lucru este dinamic, competitiv, dacă pot fi
utilizate abilităţile de negociator. Tipul convenţional: dacă mediul este suficient de
structurat; dacă îşi poate exercita capacităţile organizatorice şi dacă abilităţile sale de
calcul, analiză a datelor vor fi valorificate; dacă mediul de muncă îi oferă stabilitate şi
control..
În cultura occidentală, dar şi în cultura noastră, statutul social şi economic al unei
persoane este conferit de profesia şi de ocupaţiile exercitate de acea persoană. Prestigiul
social dobândit prin practicarea unor profesii şi ocupaţii îi conferă persoanei satisfacţii şi
împliniri.
Relaţia dintre factorii şi condiţiile dezvoltării individului, pe de o parte,
caracteristicile personalităţii sale şi opţiunile profesionale/ocupaţionale, pe de altă parte,
este ilustrată de A.Roe şi M.Siegelman prin următoarele idei:

5
-un mediu familial protectiv, plin de afecţiune şi solicitudine în care a crescut
copilul va determina orientarea adultului de mai târziu spre oameni şi problemele lor şi,
în consecinţă, opţiunea acestuia pentru profesii şi ocupaţii corespunzătoare.
-un mediu familial rejectiv, care neglijează copilul, va determina îndreptarea
acestuia, la vârsta adultă, spre profesii şi ocupaţii orientate împotriva oamenilor.
-condiţiile familiale extrem de protective şi extrem de solicitante, resimţite în
copilărie ca fiind restrictive, ar putea determina persoana să opteze pentru profesii şi
ocupaţii care nu sunt orientate spre alţii (ca modalitate de apărare).
-unele persoane care au copilărit în medii familiale rejective s-ar putea îndrepta
spre profesii şi meserii orientate spre oameni, ca modalitate (compensatorie) de realizare
a trebuinţelor nesatisfăcute în copilărie.
-un mediu familial plin de afecţiune şi căldura umană ar putea furniza un
sentiment de siguranţă sufficient de puternic, astfel încât persoana să opteze mai degrabă
pentru profesii şi ocupaţii orientate spre relaţionare impersonală decât spre satisfacerea
unor nevoi personale.
Ideile dezvoltării ocupaţionale propuse de A.Roe nu au condus la generalizări
sistematice, structurate într-o teorie. Concepţia privind relaţia dintre personalitate şi
profesie/ocupaţie nu are la bază cercetări riguroase, ci, mai degrabă, intuiţii si constatări
empirice pornind de la unele idei de natură psihanalitică şi cele privind structura şi
dinamica trebuinţelor umane ale lui A.Maslow.
Totuşi, concepţia Annei Roe privind opţiunile şi dezvoltarea profesională a
oamenilor şi evoluţia carierei acestora postulează două idei importante, şi anume:
-existenţa unei relaţii semnificative între structura personalităţii unui individ (ca
rezultat al influenţei mediului familial, sociocultural şi educaţional în copilăria
individului) şi profesiile/ocupaţiile alese de acesta. Este subliniat rolul profesiei/ocupaţiei
în satisfacerea trebuinţelor umane şi în autorealizarea persoanei.
-în ceea ce priveşte consilierea psihopedagogică, ideile şi sugestiile Annei Roe
privind dezvoltarea profesională şi evoluţia în carieră ajută consilierii să înţeleagă mai
bine multitudinea şi varietatea factorilor care influenţează opţiunile şi deciziile
oamenilor, precum şi faptul că profesia şi ocupaţia pot contribui, în cel mai înalt grad la
satisfacerea trebuinţelor umane şi la dobândirea sentimentului autorealizării şi
autoîmplinirii.
Opţiunea unui tânăr pentru o anumită carieră fără nici un sprijin extern este un
proces dificil, adesea asociat cu alegeri greşite, ezitări, abandon, amânare, şi toate acestea
cu un serios impact asupra viitorului său profesional. Mulţi dintre noi avem cunoştinţe
sau prieteni care au renunţat la o anumită facultate şi au început alta, pe motiv că nu este
ceea ce îşi doresc. Acesta este cazul fericit. Cazul nefericit este atunci când rămâne în
acea facultate (la insistenţele părinţilor sau pur şi simplu din comoditate) şi se pregăteşte
pentru o meserie pe care nu o doreşte sau poate chiar o urăşte.
Fiecare ne alegem viitoarea meserie în funcţie de anumite criterii. Astfel sunt mai
multe tipuri de alegeri: social orientate: prestigiu, succes, poziţie; altruiste: sprijinirea
familiei, a categoriilor defavorizate; egoiste: confortul personal, câştigul material, muncă
uşoară şi fără responsabilităţi; frustrante: alegerea unui traseu profesional opus dorinţei
celor cu care intrăm în conflict; conformiste: acceptarea soluţiei găsite de altcineva şi

6
plierea aspiraţiilor în acest sens; narcisiste: motivate prin plăcerea în sine, riscul pe care îl
implică satisfacţia furnizată.
Cum în România cele mai multe şcoli nu au consilieri profesionali, consilierea
tinerilor cu privire la carieră revine familiei. Ponderea influenţei părinţilor asupra copiilor
în alegerea unei cariere este, de multe ori, decisivă. Modelele comportamentale ce ţin de
muncă şi sunt vehiculate în familie (de apreciere sau, dimpotrivă, de depreciere a
anumitor profesii) vor fi preluate şi de copii, contribuind treptat la conturarea alegerilor.
Părinţii transferă adesea copiilor nemulţumirile lor profesionale, stereotipurile cu
privire la muncă (grea, bănoasă, sigură, de prestigiu etc) sau propriile aspiraţii
nerealizate, faptul având efecte nefavorabile în alegerea şi realizarea carierei acestora.
Ponderea în care copiii ţin seama de dorinţa părinţilor cu privire la filiera şcolară de
urmat şi profesia viitoare scade pe măsură ce aceştia sunt incluşi în niveluri mai înalte de
şcolarizare (liceu, facultate). Toţi cei abia ieşiţi de pe băncile liceului şi-au pus, la un
moment dat întrebări cu privire la care profesie ar fi cea mai potrivită pentru ei. În
general, „criteriile” pe care le au în vedere părinţii în influenţarea alegerii şcolar-
profesionale a copiilor se referă la:
-siguranţa şi viitorul profesiei pe piaţa forţei de muncă;
-durata studiilor pentru a atinge un astfel de obiectiv (timp în care tânărul este
dependent material de familie);
-costurile financiare (taxe ale educaţiei);
-avantajele materiale neaşteptate;
-poziţia socială conferită de profesiei;
-potenţialele riscuri ale muncii.
Categoriile de argumente folosite de familie sunt, cel mai adesea, diferite de cele
ale specialiştilor în consilierea şi orientarea profesională, acestea fiind de natură
economică, afectivă, de conservare a tradiţiilor, de poziţie socială.
Iată ce sfaturi le dă Mihai Jigău, autorul cărţii „Consilierea Carierei”, părinţilor în
vederea consilierii tinerilor:
- tânărul trebuie tratat cu seriozitate şi respect, ascultat şi încurajat să-şi asume
responsabilităţi;
- părinţii trebuie să se asigure că vor să-l sprijine în a lua o decizie bună şi nu
să-şi impună punctul de vedere sau profesia lor ca model, pentru a-şi compensa propriile
nereuşite sau pentru a-şi realiza propriile aspiraţii;
- să stea de vorbă cu copiii pe tema carierei, să le asculte cu răbdare temerile,
ezitările, punctul de vedere;
- să stea de vorbă cu profesorii;
- să se informeze, împreună cu copiii, despre ofertele de educare/angajare;
- să le pună la dispoziţie şi să-i încurajeze să citească ziare şi reviste de
specialitate pe piaţa muncii, care conţin anunţuri de angajare şi prezentări de companii;
- să le atragă atenţia asupra conţinutului unui anumit anunţ care nu este serios
(cum ar fi cele care conţin promisiuni exagerate şi aluzii transparente la alte activităţi sau
obligaţii);
- la început, lista opţiunilor profesionale ale tinerilor este mai largă; ei trebuie
ajutaţi treptat să-şi contureze interesele cu privire la carieră, prin luarea în considerare a

7
tot mai multe criterii, condiţii sau restricţii impuse de ralitate şi astfel, să se focalizeze pe
un număr mai mic de alternative;
- nu trebuie inoculate, în mintea tinerilor, idei preconcepute şi stereotipuri cu
privire la anumite profesii;
- tinerii trebuie preveniţi că este o realitate a pieţei muncii schimbarea profesiei,
a locului de muncă, concedierea şi şomajul, învătarea continuă sau reorientarea
profesională;
- pentru că unii tineri au tendinţa de a se limita la niveluri de studii mai reduse
sau părăsesc un anumit tip de educaţie înainte de încheierea oficială a duratei acestuia şi
fără a se înscrie la o altă formă de educaţie, ei trebuie avertizaţi asupra faptului că gama
ofertei de locuri de muncă şi salarizarea sunt în legătură directă cu nivelul de studii
finalizate;
- este extrem de utilă cultivarea permanentă a încrederii în sine, în forţele
proprii, în capacitatea de a realiza ceva, fără a exagera şi fără a valoriza la modul absolut;
- tinerii trebuie ajutaţi să nu se descurajeze dacă, după ce au mers la mai mulţi
angajatori, şi după luni de căutare, nu şi-au găsit încă un loc de muncă. Căutarea unui loc
de muncă poate fi foarte frustrantă, de aceea se recomandă apelarea la ajutorul unor
specialişti în recrutare;
- tinerii nu trebuie împiedicaţi, ci dimpotrivă, să se angajeze pentru o lună sau
două pe perioada verii;
- tinerii trebuie informaţi asupra drepturilor ce le revin odată angajaţi, salarii,
carte de muncă, concedii de odihnă şi medicale, asigurări, protecţia muncii.
În majoritatea siuaţiilor, familia este reperul major în conturarea opţiunilor pentru
o anumită carieră a tinerilor.
Modalitatea de punere în relaţie a materiilor şcolare cu ulterioarele dezvoltări
profesionale este posibilă în măsura în care tânărul alege să continue pe domeniul ales.
Desigur, rezultatele bune la aceste domenii nu pot împiedica un elev să aleagă un alt
domeniu profesional. Performanţele şcolare bune la anumite materii duc, cu o posibilitate
mai mare, către anumite profesii şi facilitează realizările în carieră sau, altfel spus,
exercitarea unor profesii presupune anumite aptitudini.
Iată în continuare câteva sfaturi practice pentru părinţii care trebuie să-şi susţină
copilul în alegerea carierei:
Să îi ofere aceeaşi şansă de alegere pe care a avut-o şi el! Să-şi amintească
momentul în care şi-a ales profesia; este uşor să luăm decizii pentru copiii noştri. Înainte
de a-l îndruma (sau forţa) spre o anumită carieră, să-şi amintească ce l-a făcut pe el să
aleagă profesia pe care o practică. Care au fost forţele, astrele şi contextul care i-au
facilitat această opţiune? Care sunt regretele sau nostalgiile pe care le-a avut că nu a facut
ce şi-ar fi dorit să facă? Poate că acest moment de introspecţie îl va ajuta să-i dea un sfat
pertinent copilului său.
Nu este o modă! Dacă într-o zi, fiul sau fiica exclamă "ştiu ce meserie îmi doresc"
şi imediat după aceea adaugă "înca un sfert din clasă vrea acelaşi lucru", este foarte
posibil ca această decizie să fie luată sub presiunea grupului. De multe ori, asemenea
hotărâri riscă fie să fie schimbate în funcţie de modă, fie să persiste şi să obtureze alte
oportunităţi de carieră ale persoanei.

8
Nu este o alegere romantică! Pentru oricare din noi, sună foarte bine o afirmaţie
de genul: "vreau să mă fac doctor pentru a-i ajuta pe ceilalţi". Din păcate, acest gen de
romantism riscă să se piardă, uneori, în cadrul unei perioade de studii aparent
interminabile sau a contactului cu o castă profesională mai degrabă tehnică şi fără un
evident interes caritabil. Atunci când îşi sprijină copilul în alegerea sa romantică, să fie
atent să-şi însuşească (cel puţin la nivel informaţional) şi aspectele lumeşti ale unei
meserii.
Îi permite dezvoltarea talentului sau nativ! Adolescenţii într-adevăr talentaţi într-
o direcţie sau alta constituie mai degrabă excepţia decât regula. Mai mult, talentul real
devine cu timpul evident pentru toţi cei din jur... Dacă este unul dintre norocoşii părinţi ai
unui copil cu un talent special (artistic, ştiinţific sau sportiv), să lase la o parte calculele
pragmatice şi să-i permită să-şi dezvolte talentul. Copilul îi va fi recunoscător mai tarziu.
Deciziile părinţilor în ceea ce priveşte cariera odraslelor lor nu trebuie să fie
irevocabile şi, mai ales, trebuie să ţina cont de dorinţele acestora. Ei trebuie să aibă o
mare libertate în alegerea carierei.
Are un model în profesia pe care a ales-o! Este foarte important ca o decizie de
carieră să fie însoţită de o cunoaştere aprofundată a rutinei meseriei. Dacă adolescentul
vrea să devină, spre exemplu, aviator, să-i înlesnească să stea de vorbă cu un aviator
adevărat, pentru a afla atât părţile strălucitoare ale meseriei, dar şi "bucătăria" internă,
timpii morţi şi stresul zilnic. Să afle apoi dacă adolescentul îşi poate asuma şi această
parte, mai puţin pompoasă şi impunătoare, a meseriei.
Nu este o alegere pragmatică! Şlagărul "când o să fiu mare, vreau să am bani"
este un adevărat hit printre adolescenţii care se visează la vârsta adultă plimbându-se în
maşini scumpe şi învârtindu-se prin cele mai selecte cercuri cu putinţă. Cu cât această
dorinţă este mai mare, cu atât alegerea profesiei tinde să fie mai pragmatică (de obicei
îndreptată spre ştiinţe economice sau spre drept). În unele cazuri, această presiune
pragmatică poate să asfixieze un talent sau o vocaţie.

BIBLIOGRAFIE:
1. *** “ Consiliere şi orientare “ – Ghid metodologic , Mec, CNC,
Bucureşti, 2001.
2. Barrett, Jim – Teste pentru carieră, aptitudini şi selecţie, Ed. Meteor
Press, Bucureşti, 2007.
3. Dumitru, Ion Al. – Consilierea psihopedagogică, Ed. Polirom, Iaşi,
2008.
4. Jigău, Mihai – Consilierea carierei, Ed. Sigma, Bucureşti, 2007.
5. Lemeni, Gabriela, Miclea, Mircea – Consiliere şi orientare - ghid de
educaţie pentru carieră, Ed. ASCR, Cluj-Napoca, 2004.
6. Luca, Marcela Rodica – Personalitate şi succes profesional, Ed.
Universităţii Transilvania, Braşov, 2003.

9
7. Nicolae, Radu – Teste psihologice pentru orientarea în carieră şi
autocunoaştere. Teste. Grille de corecţie. Evaluări – Ed. Polirom, Iaşi,
2006.
8. Plosca, M., Mois, A. – Consilierea privind cariera, Ed. Dacia, Cluj-
Napoca, 2001.
9. Tomşa, Gh. (coord.) – Dicţionar de orientare şcolară şi profesională,
Bucureşti, Ed. Afelin, 1996.

10