Sticla - Istoria milenara a sticlei, Chimia sticlelor, Compozitia chimica a unor sticle mai cunoscute,

Metalizarea superficiala a sticlei referat

Istoria milenara a sticlei

Cea mai veche sticla este sticla vulcanica, rezultata prin racirea rapida a lavei. Diferite obiecte ca varfuri de sulite,
topoare, oglinzi, se pastreaza in diferite muzee.

Cel mai vechi obiect din sticla propriu-zisa se considera o amuleta albastra ce a fost gasita in Egipt si este datata in
anul 7000 i.e.n. In Egipt si Liban au fost descoperite perle din sticla vechi de 5500-3400 ani.

Intr-o localitate din apropierea Bagdadului s-a gasit un cilindru din sticla albastru-deschis, fara incluziuni sau defecte,
datata la circa 2700 ani i.e.n. Calitatea deosebita a sticlei atesta existenta unei indelungate experiente si ca atare se
presupune ca in Asia sticla era cunoscuta inaintea Egiptului.

Se estimeaza ca producerea unor vase in intregime din sticla a inceput cu 700 de ani i.e.n. Atunci modelul era
confectionat din argila nisipoasa care era inmuiat in topitura de sticla. Sticla ce adera la model era incalzita in flacara
pentru a se distribui uniform si a se netezi. Dupa racire miezul era indepartat treptat. 17623bkt13rit7y

Pe la inceputul erei noastre a fost descoperit procedeul de fasonare a obiectelor din sticla goale in interior, prin suflare.
Se pare ca faptul a avut loc in Siria, dar mestesugul s-a raspandit repede in tot Imperiul roman. Unele surse atribuite
romanilor aceasta descoperire. Prin anul 200 Alexandria (Egipt) era un important centru de productie a obiectelor din
sticla. Mestesugul a fost preluat de Roma, unde un sfert din locuitori traiau de pe urma lui.

O alta dovada privin arta mestesugarilor romani este asa zisa ,,vaza de Portland gasita in sec. XVI langa Roma, in
mormantul uni patrician. Sticla de baza este albastra iar peste ea este depus un al doilea strat de sticla alb-laptoasa
modelat artistic cu semne mitologice in relief. Acest obiect a avut o soarta iesita din comun. Dupa ce s-a pastrat intacta
in mormantul in care s-a gasit, timp de 14 sec., a fost cumparata de ducele de Portland si expusa apoi in British Museum
din Londra. Aici, in 1845, a fost sparta cu un baston de un visitator nebun. Vasul a fost reconstituit din cioburi iar
specialisti au executat 2 copii foarte asemanatoare. Una din aceste copii este expusa si in prezent in muzeu.

In secolele I-II e.n. prelucrarea sticlei s-a dezvoltat si pe tarmurile portului Euxin. La Tomis in (actuala Constanta) au
fost gasite urmele unor cuptoare de topit sticla si la muzeul Arheologic Constanta sunt expuse multe vase de sticla sin
acea perioada, variate ca forma si dimensiuni.

In aceasi perioada existau ateliere de prelucrat sticla si in Germania, la Trier si Kln. ki623b7113riit

Prin anul 1000 au aparut asemenea cuptoare in Boemia si in Polonia. Dar cea mai mare faima o aveau produsele de
sticla din Venetia. Aici au fost adusi mesterii iscusiti din Bizant si instalati pe insula-fortareata Murano. Folosind nisip
cuartos fin inbibat cu diferite saruri aduse din cetatile feniciene Sidon (Liban), acesti mesteri au reusit sa obtina produse
ce nu aveau rival in lume.

La inceputul secolului I al erei noastre, un mester roman a inventat teava de suflat sticla: o teava de fier lunga si subtire,
prevazuta la un capat cu o mica unflatura, iar la celalalt capat cu o prelungire de lemn prin care se sufla aerul. La
capatul tevii de fier se prinde un ghem de sticla lichida si se sufla in teava. Se formeaza un balon de sticla caruia inainte
de a se raci i se poate da orece forma. Aproape 2000 de ani toate obiectele de sticla s-au fabricat astfel.

Sticlarii romani faceau vase obisnuite din sticla opaca, verzuie, dar si sticla incolora si slab transparenta din nisipuri
albe.

Sticla colorata era cunoscuta inca de egipteni dar romanii au initiat o arta a sticlei colorate. Acum 1500 de ani in urma
ei stiau sa lucreze pocale parca taiate din pietre pretioase: smarald, safir, opal, rubin; faceau flacoane asemanatoare ca
forma si culoare cu lotusul, curmalele, strugurii etc. Dar nici un asemenea obiect nu se putea compara cu renumitele
cupe murrhine, care erau mai scumpe ca aurul. Aceste cupe erau mici, fara ornamente dar frumusetea lor se datora
colritului viu si bogat. Peretii murrhinei aveau o sclipire deosebita, aruncand parca lumini de curcubeu. Acest efect se
datora faptului ca, in sticla transparenta din care erau facute, erau presarate graunte multicolore din sticla. Neron a
platit pe o murhhina 70 de talanti, suma cu care se puteau cumpara 300 de robi.

Foarte scumpe erau si cestile de sticla pentru spalatul mainilor (trulla), vase folosite de meseni dupa fiecare fel de
mancare (nu se cunosteau tacamurile).

La fel de scumpe erau si diatretele, niste pocale introduse in suporturi dantelate de sticla in forma de inele. Suportul
nu se lipea de pocal si nici nu se incalzea pre mult daca se beau lichide fierbinti.

Pana in zilele noastre nu s-au pastrat decat aproximativ zece diatrete, numai cateva intregi. Se presupune ca au fost
facute de un singur mesterartist, care a pastrat secretul artei sale.

Secole de-a randul Venetia a detinut monopolul sticlei de buna calitate si prelucrate artistic. Dar pentru aceasta
suprematie, insul Murano era o adevarata inchisoare in care divulgarea secretelora sau tentativa de evadare erau
pedepsite cu moartea.

In secolele XIV-XVII apare in Europa numeroase ateliere care produceau sticla ce incepea sa o concureze pe cea de
Murano.

Primul document scris despre sticla apare pe cele peste 20 de tablite de argila arsa care constituiau biblioteca lui
Assurlanipal (circa 650 ani i.e.n.), gasite in micile cetati asiriene Ninive (in Irak). Informatii interesante despre sticla
a lasat in scriirele sale si Pliniu cel Batran.

Prima ,,tehnologiea sticlei apare in 1540 in lucrarea ,,Pirotehnia scrisa se pare la Venetia de Vanaccio Biringuccio.

Treptat, lucrarile despre sticla s-au inmultit in ritm accelerat.

Cea dintai fabrica de sticla cunoscuta din documente in tara noastra se afla langa Targoviste si apartinea lui Matei
Voivod (1650). In Moldova, Grigore Ghica a dat un hrisov pentru infiintarea unei fabrici de sticla in satul Calugara
din tinutul Romanului (1740). Documentele scrise atesta si sexistenta unei fabrici de sticla din 1727 in localitatea Belin
din Crisana.

In secolul XIX s-au construit numeroase fabrici de sticla dintre care unele functioneaza si astazi. Asa sunt fabricele de
la Poiana Codrului (Maramures) constituita in 1801, cea de la Tomesti (Banat) din 1804, fabrica de la Avrig din 1830,
Padurea Neagra 1840, Azuga 1880 si altele.

In anii 1921-1922 s-au constituit fabricile de sticla de la Turda si Medias ce foloseau drept combustibil gazul metan.

Chimia sticlelor

Sticlele sunt un amestec de dioxid de siliciu si silicatii ai diferitelor metale. Sunt materiale necristalizate (amorfe), cu
rezistenta mecanica si duritate mare, cu coeficient de dilatare mic. La temperaturi mai inalte se comporta ca lichidele
subracite cu vascozitate mare. Nu au punct de topire definit. Prin incalzire se inmoaie treptat, ceea ce permite
prelucrarea sticlei prin suflare, presare, turnare, laminare.

Sticlele se obtin, in general, prin topirea in cuptoare speciale a unui amestec format din nisip de coart, piatra de var,
carbonat de sodiu (sau de potasiu) si materialele auxiliare.
Proprietatile fizice ale sticlelor sunt determinate de compozitia lor. Sticla obisnuita, sticla de sodiu are compozitai
aproximativa 6SiO2CaONa2O. Se intrebuintiaza la fabricarea geamurilor si a ambalajelor de sticla.

Sticla de potasiu are compozitia 6SiO2CaOK2O si este rezistenta la variatii de temperatura. Se folosestela fabricarea
vaselor de laborator.

Cristalul (sticla de plumb) este o sticla in care sodiu si calciul au fost inlocuiti cu potasiu si plumb (6SiO2PbOK2O)
si se caracaterizeaza prin proprietati de refractie bune si densitate mare. Flintul si strasul contin un procent de plumb
mai mare ca cristalul. Flintul se foloseste pentru prisme si lentile optice.

Prin adaugarea unor cantitati mici de Al2O3 sau B2O3 se obtin sticle rezistente la variatii bruste de temperatura care
se folosesc la fabricarea vaselor de laborator (sticla Jena, Pirex sau Duran). Au o rezistenta chimica mare si coeficient
de dilatatie mic.

Compozitia chimica a unor sticle mai cunoscute

Sticla de Sticla de Stical de Sticla de Sticla

Componenti geam butelii Sticla laborato laborator Sticla de Lindema Srical Sticla
i (Scaieni (Sighisoara crista r Jena laborato n optic optic
) ) l Turingia (Ger.Glas. r Pirex a a flint
) cron
greu
% % % % % % % % %
SiO2 71,5 72,4 55,5 66 76 81 - 32,70 47
B2O3 - - - - 16 12 64 13,20 -
BeO - - - - - - 15,3 - -
CaO 7,9 9,3 - 8 0,2 0,5 - - -
MgO 3,6 1,l - 4,5 - - - - -
BaO - - - - - - - 45,90 -
PbO - - 30 - - - - - 46,40
ZnO - - - - - - - 3,50 -
Li2O - - - - - - 20,7 - -
Na2O 15,6 15,3 - 11 5,4 4,5 - - -
K2O - - 14,5 3 0,6 - - - 6,35
Al2O3 1,20 1,79 - 7,5 1,7 2 - 3,15 -
Fe2O3 0,20 0,2 - - - - - - -
As2O3 - - - - - - - 1,60 0,20

Sticlele colorate se obtin daca, in topitura, se adauga unii oxizi metalici (de Fe,Co,Cr,Cu etc.), care formeaza silicatii
colorati.

In industria sticlei se utilizeaza drept coloranti un numar foarte mare de substante care se incadreaza de obicei in trei
categorii: colorantii ionici, colorantii moleculari si colorantii coloidali.

Colorantii ionici sunt in general oxizii metalici.

Asa de exemplu sticla rosie contine si oxid de cupru I, sticla galbena sulfat de cadmiu, sticla albastra oxid de cobalt
(II), sticla verde oxid de crom (III), sticla violeta oxid de mangan. Trioxidul de uraniu da o culoare galben-verde
insotita de o frumoasa fluorescenta verde.
Colorantii moleculari sunt reprezentati de seleniu care da o culoare roz, de sulf care da o culoare galbena sau galbena-
cafenie si mai ales de sulfurile si seleniurile diferitelor elemente. Foarte utilizat este amestecul CdS + CdSe care da o
culoare rosie-rubinie a carei nuanta depinde de raportul dintre cei doi componenti.

Colorantii coloidali sunt de fapt metalele care, prin tratamente termice adecvate, sunt dispersate sub forma de solutie
coloidala imprimand sticlei culori ce depind de dimensiunile particulelor coloidale. Astfel, aurul fin dispersat in sticla
da o culoare rosie-rubinie foarte frumoasa. Argintul da nuante de la galben la cafeniu.

Sticlele colorate se topesc in creuzete cu capcitati de ordinul sutelor de liri sau in cuptoare mici in care temperatura, si
mai ales caracterul mediului, se pot controla riguros.

Sticlele colorate se utilizeaza in afara obiectelor de menaj, in numeroase domenii importante.

Mari consumatori de sticla colorata sunt transporturile aeriene, navele, terestre. Semnalizarile luminoase in
transporturi au o deosebita importanta culorile utilizate deobicei, fiind rosul, verde, albastru si galben.

Sticlele colorate se utilizeaza si drept filtre penru anumite radiatii. Pentru protejarea ochilor sudorilor sau a celor ce
privesc in cuptoare incandescente se utilizeaza asa-numitele sticle de cobalt dar si alte sticle care pot retine radicali
calorici sau ultraviolete.

Filtrele colorate intra in componenta unor aparate optice sau de analiza, utilizate in laboratoare de fizica chimie sau
tehnica fotografica.

Metalizarea superficiala a sticlei

Sunt cunoscute numeroase procedee de splicare pe suprafata sticlei a unor particule metalice ce-i confera propritati
optice, electrice sau decorative foarte pretioase. Asta intrucat suprafata sticlei are capacitatea de a fixa puternic
particule solide.

Metalizarea superficiala a sticlei se practica de sute de ani pentru obtinerea oglinzilor. Mult timp oglinzile s-au fabricat
prin depunerea pe sticla a unui strat de amalgam de staniu (aliaj de Sn si Hg). Acest procedeu a fost parasit deoarece
amalgamul nu este stabilit si degaja in permanenta vapori toxici de mercur. Din acelasi motiv aceste oglinzi se
degradau relativ repede. Astazi oglinzile se fabrica prin depunerea pe sticla a unui strat de argint metalic. Depunerea
se realizeaza prin reducera ionilor de argint dintr-o sare complexa amoniacala cu ajutorul unui reducator organic (de
exemplu, acid tartric). Solutia amonicala se obtine prin tratarea azotului de argint cu amoniac. Atentie deosebita se da
pregatirii suprafetei sticlei pentru a se asigura o buna aderenta a argintului. In acest scop placa de sticla se lustrueste
usor cu un abraziv foarte fin. Se inlatura apoi orice urma de grasime prin tratarea sticlei cu un degresant puternic.
Suprafata astfel curatata se spala cu apa si se pastreaza acoperita cu o pelicula de apa distilata pana la argintare.

Una alt procedeu de depunere pe sticla a unor pelicule metalice este depunerea in vid. Pentru aceasta piesa de sticla se
introduce intr-un spatiu vidat in care se evapora metalul ce urmeaza sa fie depus. Evaporarea se face fie introducand
metalul respectiv in arc electric, fie depunandu-l pe un filament de wolfram ce poate fi incalzit la temperatura necesara.
Astfel se poate depune practic orice metal.

Sunt mai multe metode folosite scop. Amintim o metoda relativ recenta care consta in ingrosarea suprafetei sticlei cu
picaturi de metal topit. Topirea se realizeaza fie formand un arc elesctric intre dou sarme din metalul respectiv, fie
introducand o asemenea sarma intr-o flacara oxiacetilenica. Asupra punctului unde se topeste metalul se indreapta un
jet de aer comprimat care pulverizeaza metalul topit si-l proiecteaza pe suprafata sticlei si astfel se incrusteaza puternic
in suprafata ei. Piese de sticla metalizate in acest fel sunt utilizate in constructii in scopuri decorative. O sticla incolora
metalizata cu Al pare argintata iar cu cupru-aurita.
Daca pe sticl ase depune o pelicula de dioxid de staniu, aceasta are proprietati semiconductoare. Peliculele
semiconductoare au multe aplicatii in laboratoare si in industrie. Ele sunt utilizate mult pentru incalzirea electrica a
obiectelor de sticla sau a continutului lor. Astfel, ferestrele avioanelor si in special cele din cabina echipajului sunt
protejate pe aceasta cale impotriva givrajului (acoperiri cu gheata), fenomene curente la inaltimile de zbor ale
avioanelor moderne.

Pentru laboratoare, industrie sau uz casnic se fabrica diferite vase de sticla prevazute cu incalzitoare pe baza de pelicule
semiconducatoare depuse direct pe peretii vasului. Introducerea curentului electric se face prin intermediul unor
contacte de argint depuse pe sticla cu ajutorul unei paste pentru izolarea electrica a pastei semiconducatoare se depune
pe ea o a doua pelicula de SiO2 si TiO2.

Calirea sticlei

Calirea sticlei este cunoscuta cel putin din secolul al XVIII-lea cand ,,lacrima batavica, obtinuta prin caderea unei
picaturi de sticla topita in apa, starnea uimirea tuturor. O astfel de picatura de sticla racita brusc rezista la socuri
puternice, dar devine instantaneu o pulbere fina cand i se rupe codita subtire ramasa dupa desprinderea din bucata
topita.

Calirea a fost aplicata industrial in 1930 pentru obtinerea placilor de asticla cu rezistenta marita, numita ,,securit.

Prin calire creste rezistenta sticlei si aceasta se datoreste unor eforturi de conpresiune in sfaturile superficiale a placii,
care compenseza apoi o parte din eforturile de tractiune ce apar sub influenta solicitarilor mecanice. Valoarea
tensiunilor de conpresie, respectiv rezistenta mecanica a sticlei calite, este influentata de temperatura de la care incepe
racirea si viteza de racire.

Calirea se aplica industrial pe scara larga la fabricarea parbrizelor si a celorlalte geamuri pentru autovehicule.

Sticla plana-cel mai raspandit produs din sticla

Ochiurile de sticla de la ferestre au fost folosite si apreciate de oameni incepand de acum 2000 de ani. Ele au devenit
insa accesibile abia la sfarsitul secolului trecut. Cele mai vechi procedee se bazau pe turnarea sticlei intr-o rama ce
delimita si dadea forma placii de sticla. Se obtineau astfel placi groase cu suprafete nu prea netede.

Imposibilitatea de a obtine placi mari de sticla a dus probabil la inventarea tehnicii vitraliilor care au permis inchiderea
cu sticl a marilor ferestre ogivale. In acest scop se sufla sticla topita sub forma unei basici de dimensiuni convenabile
la care se atasa o vergea de fier in partea opusa tevii de suflare. Dupa desprinderea acesteia se rotea rapid vergeaua si
sticla capata forma unui disc. Din aceste discuri sau bucati taiate de discuri se confectionau vitraliile.

Procedele s-au perfectionat continuu. Dorinta de a obtine oglinzi de dimensiuni mari s-au pus l apunct procedee de
laminare a sticlei. Sticla obtinuta prin laminare trebuie slefuita si lustruita pentru ca suprefetele sa fie netede si paralele.
Slefuirea se face cu o suspensie de nisp in apa si folosind discuri grele de fonta care se rotesc. Lustruirea se face
asemanator dar cu discuri acoperite cu pasla si pulbere fina de Fe2O3. Procedeul este folosit la Fabrica de geamuri de
la Scaieni.

Din 1959 se produce sticla plana prin procedeul numit al ,,sticlei plutitoare (procedeul Pilkington).

In acest procedeu topirea si laminarea se face prin aceleasi operatii doar ca placa de sticla laminata este condusa pe
suprafata unei bai de metal topi (Sn sau aliaje) incalzit la temperatura ridicata. Sticla moale intra in contact cu suprafata
metalului topit; se netezeste perfect suprafata superioara, incalzita cu ajutorul unei flacarei se netezeste datorita actiunii
tensiunii superficiale (,,lustruirea la foc). Placa de sticla, avansand pe baia de metal, se racoreste si este trecuta apoi
in cuptorul de recoacere. Suprafetele apar perfect netede, fara a fi nevoie de slefuire.

Geamurile moderne

Pentru a asigura in locuinte accesul luminii soarelui si confortul maxim, sticla trebuie sa fie termo-si fonoizolata.

Proprietatille izolante termic si fonic se realizeaza de obicei inchizand intre 2 placi de sticla un strat de aer (ferestre
duble).

In cazul cladirilor moderne in care sticla formeaza pereti intregi se foloseste un sortiment relativ nou de geamuri,
numite comercial termopan. Geamurile termopan sunt de fapt niste panouri formate din doua sau mai multe placi de
sticla prinse intre ele fie prin sudura , fie prin lipire de rame, care inchid intre ele straturi de aer uscat, termo-si
fonoizolant. Panourile se fixeaza direct in zidire si pot avea dimensiunile cele mai diferite, in functie de constructie.
Grosimea stratului de aer trebuie sa fie de maximum 4cm pentru ca stratul de aer sa se comporte laminar. Au o mare
rezistenta mecanica si calitati izolante (fonice sau termice) corespunzatoare grosimii stratului de aer.

Pentru reglarea cantitatii de lumina panourile pot fi prevazute intre placile de sticla cu jaluzele de aluminiu ce pot fi
manevrate din exterior. Pentru ca interiorul sa nu fie vizibil de afara, intre placi se puneun strat de fibra de sticla (1-
1,25mm grosime).

Geamul termoabsorbant are in compozitia sa oxizi care absorb intens radiatiile inflarosii (FeO). Aceste geamuri se
fabrica si la noi. Pot opri pana la 80% din radiatiile calorice-numai 40% din cele vizibile. Acelasi efect il are sticla
care are pe o fata o depunere a unei pelicule metalice semitransparente. Pelicula joaca rolul unei oglinzi care reflecta
o mare parte din radiatiile ce cad pe geam ferind interiorul de o incalzire exagerata. Din afara geamul pare ca o oglinda.
Prin el se vede perfect in afara dar impiedica vederea interiorului.

Sticla fototropica isi schimba reversibil transparenta in functie de intensitatea si lungimea de unda a radiatilor
incidente. Astfel se regleaza automat iluminatul in timpul zilei.

Sticla de siguranta este sticla care prin spargere nu da cioburi periculoase si se foloseste in special in mijloacele de
transport.

In toata lumea se produc trei tipuri de sticla de siguranta: sticla armata, sticla triplex, sticla calita (la noi-securit).

Sticla armata contine in grosimea ei o retea de sarma de fier cu ochiuri patrate hexagonale sau alta forma, care in
momentul spargerii impidica desprinderea cioburilor si caderea placii din rama in care este fixata. Se foloseste la
acopeirea haleleor industriale si la constructia peretilor laterali. Plasa metalica se poate introduce intre valturile unei
masini moderne de laminare continua a sticlei, dar sunt si alte procedee.

Uneori firele metalice inglobate in sticla sunt folosite ca rezistente electrice cu ajutorul carora se incalzesc geamurile
avioanelor pentru evitarea depunerilor de gheata.

Sticla triplex este format, in principiu, din doua placi de sticla lipite pe un material transparent care, la spargere retine
cioburile si nu lasa geamul sa iasa din rama. In prezent se folosesc folii de butafol care adera bine pe sticla. Triplexul
are rezistenta mecanica mare, dar este cel mai scump sortiment de sticla plana.

Placile securit, cele mai utilizate in transporturi, se obtin prin calirea sticlei. Placile agatate de niste dispozitive speciale
(de obicei verticale), sunt incalzite in cuptoare electrice pana la aproximativ 600C. Dupa cateva minute sunt scoase
si racite repede cu jeturi de aer. Rezistenta mecanica la incovoire creste de 5-8 ori fata de cea a sticlei necalite iar la
spargere formeaza cioburi sub forma unor graunte cu muchii si colturi rotujite, nepericuloase pentru calatori. Un
dezavantaj il constituie zgomotul puternic produs la spargerea geamului securit. Acest zgomot ii poate surprinde pe
soferi si le pot distrage atenti de la trafic.

Fibrele de sticla

Fibrele si produsele din sticla, cele meia uimitoare produse obtinute din sticla, au intrat de mult in practica industriala,
avand numeroase utilizari curente.

Una din cele mai simple metode de obtinere a fibrelor de sticla este tragerea lor din baghete. Daca o bagheta mentinuta
in pozitie verticala este incalzita pana la topire la capatul inferior, se formeaza la un moment dat o picatura desticla
topita. Picatura tinde sa se desprinda de bagheta, antrenand dupa sine un fir de sticla. In cazul cand firul este infasurat
pe un tambur ce se roteste, tragerea firului poate continua vreme indelungata, obtinundu-se un fir lung. Industrial se
folosesc instalatii in care tragerea se face din 100 de baghete care avanseaza treptat spre zona de topire, antrenate de
2 valturi prin care trec. Sunt si alte procedee care folosesc principiul tragerii fierelor de sticl aprin filiera (orificii de 1-
2mm diametru) prin care patrunde sticla fluida.

Fibrele de sticla au o rezistenta mecanica mare, pe care o pastreaza pana la cca. 250C. De asemenea au o stabilitate
chimica buna si o greutate volumetrica mica. De mare utilitate sunt proprietatile izolate, termice si fonice ale fibrelor
de sticla. Izolatiile termice pe baza de vata de sticla sunt mult utilizate; la fel placile si ,,saltelele prinse intre doua
retele de sarma. Ele sunt utilizate la izolarea termica a conductelor ce transporta fluide calde sau cele ce trebuie ferite
de inghet, a cazanelor cu aburi, a unor cuptoare sau a unor instalatii din industria chimica. Fibrele de sticla si-au gasit
utilizari in izolarea termic aa navelor cosmice si la realizarea unor sisteme de protejare a lor impotriva incalzirii
excesive la reintalnirea in atmosfera. Izolarea fonica gaseste in vata si tesaturile din sticla materiale ideale care absorb
intens sunetele, sunt usoare, neinflamabile.

Tesaturile simple din fibre de sticla (impasliturile) impregnate cu bitum sunt folosite pentru izolatii hidrofuge foarte
durabile.

In industria chimica tesaturile din sticla se folosesc la confectionarea filtrelor, mult mai rezistente ca cele clasice.

O utilizare speciala, moderna, a fibrelor si tesaturilor din sticla este la fabricarea sticloplasticelor-sticla (fibra sau
tesatura) este folosita ca armatura pentru diferite obiecte confectionate din mase plastice. Masele plastice (liantul) se
aleg in functie de calitati necesare la folosire asa de exemplu, pentru produse rezistente la temperaturi ridicate, se
prefera rasinile fenol-formaldehidice, pentru rezistente mecanice mari se folosec rasini epoxi-fenolice iar proprietatile
electrice bune cu rasini polimetil-siloxanice.

Sticloplasticele se utilizeaza pentru confectionarea unor piese in constructia de masini, a ambarcatiunilor de mici
diminsiuni, caroserii de autovehicole, vagoane, conducte, acoperisuri usoare pentru case. Se mai folosesc pentru
placarea anticorosiva a peretilor in industria chimica, pentru izolatii termice sau fonice, pentru aparatura sportiva.

Sticla optica

De mult timp sticla este un material optic consacrat. Aceasta pentru ca sticla cumuleaza cateva propritati fizice si
tehnologice pretioase. Se pot obtine cantitati mari de sticla perfect omogena din punct de vedere optic (transparenta,
indice de refractie, dispresia); variatia compozitiei poate duce la modificari ale proprietatilor optice, rezistenta sticlei
la diferiti agenti externi.

Sticlele optice se grupeaza in doua mari categorii care difera intre ele prin conpozitie, dar mai ales prin valorile
constantelor optice.
 1. Sticlele cron (crown) care este o sticla silico-calco-sodica, ce mai contine suplimentar diferite propritati de alti
oxizi sau fluoruri (BaO, P2O5, Al2O3, NaF, KF, La2O3, etc.). Sticla cron are indicii de refrectie mici si
dispersii mari.
2. Sticlele flint care contin un procent ridicat de oxizi ai metalelor grele (TiO2,CdO,La2O3,Bi2O3) Ele au indicii
de refractie ridicati si dispresii mici.

Instrumentele optice moderne necesita sticle cu o mare varietate de indicii de refractie pe cand dispresia, le este
necesara doar in spectroscopie.

Fibrele optice

Fibrele din sticla si-au gasit o aplicare neasteptata in optica si se bazeazape proprietatea acestor fibre de a conduce
lumina de-a lungul firului de sticla cu foarte putine pierderi. Cand firule este drept, lumina se transmite in linie dreapta.
Daca firul este indoit, lumina urmeaza toate ondulatiile datorita reflexiilor totale repetate care au loc la suprafata de
separare sticla-aer.

In felul acesta lumina poate fi condusa la distante mari. Aplicatiile au devenit interesante numai dupa ce s-au folosit
fibre de sticla extrem de subtiri inmanuncheate intr-un fascicol de grosimea necesara si care poate fi indoit cu usurinta.
Se practica uneori vopsirea acestor la exterior cu negru, pentru a evita trecerea parazita a luminii intre fibre. Astfel s-
au putut transmite imagini prin cablu din spatii sau incaperi greu accesibile sai in care exista conditii periculoase. S-a
pus la punct un aparat care permite vizionarea si fotografierea unor imagini transmise de un fascicol de fibre de
1,25mm diametru si de circa 1m lungime. Aparatul se foloseste in medicina pentru vizualizarea interiorului stomacului
dupa ce pacientul a inghiti capatul cablului optic. Imaginea totala, desi mica este foarte clara si precisa. Exista
posibilitatea ca un astfel de dispozitiv, introdus printr-o vena, sa observe starea de functionare a inimii.

Printre aplicatiile fibrelor optice se numara si laserele. Laserul este un dispozitiv care realizeaza emisia stimulata a
luminii. In mare, principiul emisiei stimulate a luminii poate fi descris astfel: unii electroni din invelisul electronic al
unor anumiti atomi sunt determinati sa treaca pe un nivel energetic superior iar apoi sa revina simultan pe nivelele
initiale, emitaand diferente de energie sub forma de lumina cu o anumita lungime de unda. ,,Ridicarea electronilor pe
un nivel superior se realizeaza iradiind atomii respectivi cu lumina de o lungime de unda aleasa astfel incat sa
corespunda cu diferenta de energie dintre cele doua nivele. Revenirea electronilor pe nivelele energetice inferioare,
insotita de emisia luminii este stimulata tot de iradiere cu lumina de o alta lungime de unda (ce da electronilor impulsul
initial).

In realizarea laserelor, sticla reprezinta mediul transparent in care atomii alesi in functie de lungimea de unda a luminii
ce trebuie emisa si de particularitatile invelisului de electroni, sa fie inglobati intr-o anumita concentratie.

Pe baza proprietatilor ei optice, sticla se foloseste in executarea semnelor de circulatie care stralucesc puternic cand
sunt iluminate de farurile autovehicolelor, devenind astfel vizibile in timpul noptii. In acest scop se folosesc bile de
sticla de mici dimensiuni. Astfel se valorifica proprietatea corpurilor sferice de a reflecta practic intraga cantitate de
lumina incidenta in directia din care sunt iluminate. Aceste bile se aplica pe placa semaforului rutier deasupra unui
polimer alb sau colorat.
Despre suprafaa vitrat sau ct de mari s fie
ferestrele ntr-o locuin
BY ERBU ALEXANDRU 05/07/2017
ntotdeauna m-am ntrebat de ce unele ferestre au o anumit form i de ce sunt amplasate n locul n
care sunt amplasate, iar de multe ori ferestrele unei cldiri sunt acolo pentru c aa este planul i nu s-a
inut cont de utilitatea camerei, de nevoia de lumin, de expunerea i orientarea ferestrei n relaie cu
soarele sau cu locaia construciei, fie ca e vorba de mprejurimi sau de locaia pe glob.

Exist a funcie care determin necesarul de lumin, pentru fiecare camer, ns acum vom presupune
c tim ct lumin ne trebuie n camer i ncercm c vedem cum obinem aceast lumin. Am vorbit
despre necesarul de lumin n diferite camere n articolul Vreau s fiu foarte clar, aici nu este vorba
de luminotehnic, deci nu vorbim de iluminat artificial, ci vorbim despre amplasarea ferestrelor i
despre mrimea i forma lor.
Ce este o suprafa vitrat?

Am putea s spunem c este suprafaa geamurilor prin care trece lumina, atenie s nu fie confundat cu
suprafaa ferestrelor, pentru c tocul ferestrei nu las lumina s treac din exterior spre interior. La fel i
nervurile unor ferestre, acele segmentri ale sticlei, formeaz suprefee n ferestr care nu contribuie la
suprafaa vitrat.

Suprafaa vitrat nu se refer doar la lumin, de exemplu, este necesar s avem o anumit suprafa
vitrat atunci cnd instalm o cetral pe gaze, ca n cazul n care avem o explozie c aib unde s se
duc suflul exploziei i s nu drme toat casa, ci doar s sparg geamurile camerei respective, ns
vom discuta despre asta n alte articole.

Un alt exemplu este efectul antibactericid al soarelui, adic dac lumina trece prin fereastr i
aterizeaz direct pe o suprafa ct mai mare a camerei, atunci suprafeele btute direct de soare vor
beneficia de un efect anitibacterian din cauza ultravioletelor. Sunt multe exemple care ncurajeaz o
form ct mai nalt i ct mai mare a unei ferestre.
Care este raportul dintre suprafaa vitrat i suprafaa camerei?
nainte s v spun nite valori de rapoarte, a vrea s subliniez c i volumetria exterioar conteaz,
adic degeaba arat bine fereastra n raport cu interiorul fiecrei camere, dac din exterior ferestrele
exprim haos i este pur si simplu o insult vizual.

Al doilea lucru care merit menionat este coeficientul de adncime, acesta este raportul dintre
nlimea ferestrei i distana dintre fereastr i peretele opus. Acest raport trebuie sa nu fie mai mare de
2,5, iar recomandat s fie de 2 sau chiar mai mic.

De exemplu, hai s luam n considerare nlimea minima legal pentru un spaiu de locuit, cea de 2,55
m. Dac fereastra are o nlime maxim a spaiului vitrat de 2 m, atunci adncimea maxim a camerei
poate fi de maxim 5m, iar recomendat este de maxim 4 m. Adic nu poi s faci o camer prea mare
dac nlimea camerei nu urmrete acea adncime a camerei care se ndeprteaz odat cu mrirea
suprafeei camerei.

Raportului sta dintre suprafaa vidat i suprafaa camerei se numete coeficient de luminozitate i el
trebuie s fie ntre 1/8 i 1/10, desigur poate fi i mai mic, adic fereastra poate fi i mai mare, ns
depinde de destinaia spaiului, nu tiu dac vrei s te orbeasc lumina n timp ce stai la calculator.
Deci, 1/8 nseamn c pentru fiecare 8 mp de camer avem nevoie de 1 mp de geam, de suprafa
vitrat, iar asta s-ar traduce n faptul c un dormitor cu dimensiunea minima legal de 10 mp ar avea o
fereastr cu o suprafa de 1,25 mp de suprafa vitrat, iar la la raportul de 1/10, acest dormitor pentru
o singur persoan ar avea 1 mp de suprafa vitrat.

Atenie: in s menionez c dormitorul de 10 mp, reprezint suprafaa minim legal a unui dormitor
pentru o singur persoan.
n concluzie, sunt lucruri destul de complicate i a vrea s recapitulm.

1. Raportul dintre suprafaa camerei i suprafaa vitrat s fie de minim 1/10.

2. Raportul dintre nlimea maxim a suprafeei vitrate i lungimea de la fereastr pn la peretele
opus s fie de 2.

Diferena ntre lumina difuz i lumina direct

A vrea s v fac s nelegei un lucru major ca importan n percepia conceptului de iluminat.
Soarele vine dintr-o direcie, adic lumina soarelui este oarecum provenit dintr-o singur parte. n
imaginea de mai jos, putem observa cum se vede cnd lumina este direct i vine dintr-un singur punct.
Putem observa umbre, nuane ascuite i suprafee lucioase, adic iluminatul este incorect pentru c
foreaz ochiul. ns n a doua fotografie o s observm c lumina este difuz i c formele aspre
dispar, iar in imagine exist un echilibru de lumin. A doua imagine este mult mai plcut i obosete
mai puin ochiul.
Acum c tim despre lumina difuz i cea direct, hai s vedem cum obinem genul sta de lumin,
adic cum obinem lumina difuz. Avem dou posibiliti, ori introducem lumina pe mai multe ferestre
amplasate pe mai muli perei ai camerei, ori o introducem pe o singur fereastr, dar amenajm camera
nct lumina s reflecte din tavan sau din partea superioar a pereilor, napoi n camer.
n imaginea de mai jos, avem o situaie n care ferestrele erau posibile pe un singur perete, iar asta ar fi
format forme dure, ns a fost disponibil opiunea sursei de lumin n tavan, aa c s-a mers pe
varianta unui luminator pentru a introduce lumin dintr-un alt unghi.
ns aici a fost posibil instalarea unor ferestre pe doua fee ale cldirii, ns uneori, pentru unele spaii
nu este posibil s instalm ferestre pe perei sau n unii perei cum ar fi unele mansarde sau subsoluri.
Trebuie menionat c se pot cuta alte variante pentru a se obine lumin difuz i suficient pentr
destinaia spaiului respectiv.

Aici se pune accentul pe o vopsea lavabil reflectorizant, gsii mai multe opiuni n piat, ns am s
fac i o recomandare la un moment dat. Aceast vopsea lavabil reflect lumina intrat pe fereastr i o
mprtie prin toat camera.

Dac nelegei ce am scris despre lumin difuz i lumin direct, raportul dintre nlimea maxim a
suprafeei vitrate i lungimea de la fereastr pn la peretele opus i ce nseamn suprafaa vitrat i
implicit ct trebuie s msoare ea n raport cu suprafaa camerei, atunci putei fi siguri c vei contrui o
cas cu un iluminat corect, nu fandosit i performant, dar correct
Castelul este un program de arhitectur ce apare n Europa Occidental n Evul Mediu, fiind reedina fortificat a
unui nobil i rspunznd att nevoii de locuire, ct i de aprare.

Pereii erau doar parial protejai de frig fr nclzire se rceau repede i absorbeau umiditatea. Cine i putea permite,
a tencui pereii cu scnduri sau le atrna cu covoare. Ferestrele mici erau mai puin reci; ferestrele mari cu boli
multiple, care se gsesc numai n slile caselor mari, au fost imobilizate n secolele al XIII-lea i al XIV-lea, cnd
clima a devenit mai sever. Pe locul deschiderilor mari de ferestre au aprut ferestre mici dreptunghiulare, uneori
aranjate n grupuri. Cldirile reprezentative au primit ferestre mari, mprite la jumtate sau transversal, cu partea
superioar minim glazat

Cu toate c geamul era deja cunoscut, dar chiar i n castelele nobilimii a fost utilizate pentru geamuri aa-numita
sticl de pdure ( Waldglas), care poate fi prelucrat numai n aibele lptos rotunde, transmite doar un minimum
de lumin. Majoritatea cavalerilor nu i-au putut permite un astfel de sticla. n loc de aceasta, ferestrele erau acoperite
cu piei sau pergamente abia permeabile, cel mai adesea pe cadre de lemn sau blnuri. Impotriva curentului, fisurile au
fost astupate cu paie sau cu muchi. Acest lucru face o camer sumbr chiar mai ntunecat.

Scurt Istorie a Sticlei

La nceput nu a fost vitrina, nici geamul, nici sticla de bere i nici becul. La nceput a fost nisipul i
focul i mai apoi ntmplri, care au produs n mintea omului antic mici sclipiri de geniu, ce au dus la
descoperirea sticlei i la ceea ce este astzi industria de profil. Ne putem oare imagina cum ar fi viaa
noastr far sticl? Credem c niciun om, locuitor al societii moderne, nu poate face acest exerciiu de
imaginaie.

Folosit ca mod de protejare sau permind intrarea luminii n ncperile noastre, sticla are, n viaa
noastr de zi cu zi, pe de-o parte rol decorativ, iar pe de alt parte rol practic, ea fiind utilizat n att de
multe i diverse domenii, nct chiar nu ne putem imagina cum ar fi viaa fr acest produs al
creativitii omului.

Astzi sticla este un material obinut prin topirea n cuptoare speciale a unui amestec format din
nisip de cuar, piatr de var, carbonat de sodiu i alte materiale auxiliare.

Dar de unde vine sticla? Cum a aprut sticla? Cine-i "vinovat" de apariia sticlei? Cum a evoluat sticla? Pe scurt am putea s
rspundem astfel: sticla vine din trecut, a aprut dintr-o ntmplare, vinovat de apariia ei este omul i a evoluat de la foarte
rudimentar la produsul excepional i avansat de astzi. Dar o astfel de prezentare este totui prea sintetic. Prin urmare, vom pstra
proporiile sinteticului, ns vom aduce n atenie acele detalii definitorii din viaa i evoluia sticlei.

Cea mai veche sticl, gasit n stare natural, este cunoscut drept cea vulcanic, rezultat prin rcirea rapid a lavei. Oamenii o
foloseau pentru bijuterii sau pentru realizarea vrfurilor de lance, utilizate mai apoi la vntoare.
Se pare totui c n Egipt s-a fabricat prima dat sticla pe la 1400 . e. n.. Aici se gsesc figurate toate fazele fabricrii i prelucrrii
sticlei, gsindu-se inclusiv unelte i aparate utilizate n acea perioad.
Fenicienii, la rndul lor, prelund de la egipteni meteugul producerii sticlei, exportau n ntreaga lume obiecte de podoab, vase i
flacoane din sticl. Poate i din acest motiv s-a crezut iniial c sticla a fost descoperit de acetia.

Un alt moment important n evoluia sticlei a fost la nceputul sec. I e.n., cnd un meter roman a inventat eava de fier, lung i
subire, prevzut la un capt cu o mic umfltur, iar n cellalt capt cu o prelungire din lemn prin care se sufla aerul. Aa a aprut
metoda de suflare a sticlei care a fost utilizat o perioad lung de timp.
Se spune c Veneia fusese n trecut un centru important al fabricrii sticlei, specialitii sticlari ce erau adui s munceasc aici erau
izolai pe insula Murano, pentru a nu dezvlui secretul fabricrii sticlei. Tot de ctre sticlarii din Murano au fost obinute i
primele oglinzidinsticl n cursul sec. al XII- lea. Giorgio Agricola, vestitul meter veneian, este considerat printele tehnologiei de
fabricare a sticlei. El ne-a lsat scris n anul 1500 procedeul exact de fabricaie a sticlei.
 Procedeul de tragere a urmat celui de suflare, utilizndu-se n sec. XVII-XVIII n special pentru fabricarea geamurilor, plcilor i a
evilor. Procedeul const, n principiu, n tragerea sticlei sub form de band printr-un sistem de rulouri, care realizeaz tragerea
benzii cu vitez mare i n acelai timp rcirea lent pentru detensionare.
n Frana, n 1784 se produce pentru prima dat cristal cu plumb n fabrica lui St. Louis, iar mai trziu, n 1823 apare celebra
fabric de cristal de Baccarat, chiar dac cristalul cu plumb este o invenie a englezilor.
 ntre 1952-1957, n Marea Britanie, Sir Alastair Pilkington, a dezvoltat sticla float. Procedeul de obinere a sticlei float const n
topirea la aproximativ 1000 C a sticlei, care este apoi turnat continuu din cuptor pe o baie de mic adncime de cositor topit.
Aceasta plutete pe cositor, se mprtie i formeaz o suprafa de nivel. Dup recoacere (controlat de rcire) sticla apare ca un
produs lustruit, cu suprafee practic paralele.
 La scurt timp, acelai Sir Alastair Pilkington pune bazele metodei depunerii pirolitice, care se realizeaz prin proiecia de compui
metalici pe sticl, la temperaturi nalte, n procesul de fabricaie. Aceast metod este ideal pentru izolarea termic.
 Procedeul depunerii pirolitice este urmat ndeaproape de metoda de depunere magnetronic, care este similar procedeului anterior.
Metoda depunerii magnetronice se realizeaz ntr-o incint vidat, oferindu-se sticlei proprieti precum buna izolare termic i
controlul solar.
La mijlocul secolului XX se dorete mbuntirea calitii i proprietilor fizice ale sticlei, ceea ce a dus la apariia sticlei
securizate. Aceasta este obinut prin nclzirea ntr-un cuptor de securizare la circa 700 C, urmat de o rcire brusc. Prin acest
procedeu se echilibreaz tensiunile din interiorul sticlei, ceea ce i confer caliti deosebite precum: rezisten foarte mare n cazul
unui impact mecanic puternic i stabilitate la diferene de temperatur. n caz de spargere, rezult buci relativ mici, riscul unor
accidentri fiind redus considerabil. Sticlatotal securizat este preferat pentru ui de interior, perei despritori, mobilier din
sticl, cabine de du, lifturi, trepte, vitrine pentru magazine i spaii comerciale.

De-a lungul timpului sticla a evoluat constant. De la utilizrile sale n cteva domenii, acum putem s ne bucurm de frumuseea i
proprietile sticlei aproape la tot pasul. Dezvoltarea domeniului de fabricare a sticlei este un proces continuu, aflat n strns
conexiune cu necesitile i preocuprile noastre cotidiene. S nu uitm c sticla este unul din factorii majori, care au contribuit la
dezvoltarea accelerat a Internetului i, n general, a domeniului comunicaiilor. Din sticl se obine arhicunoscuta fibr optic, prin
care se transmite unda fotonic codificat la viteze foarte mari. De pild, semnalele luminoase propagate prin fibra optic pot fi
modulate la viteze de pn la 111 gigabii pe secund.

Este o certitudine c astzi sticla a devenit un simbol al societii moderne.

Ferestrele, utilizari ale sticlei

Sticla este un material obinut prin topirea n cuptoare speciale a unui amestec format din nisip de cuar,
piatr de var, carbonat de sodiu i alte materiale auxiliare.
Ochiurile de sticla de la ferestre au fost folosite si apreciate de oameni incepand de acum 2000 de ani. Ele au devenit
insa accesibile abia la sfarsitul secolului trecut, Folosit ca mod de protejare sau permind intrarea luminii n
ncperi.

Cele mai vechi procedee se bazau pe turnarea sticlei intr-o rama ce delimita si dadea forma placii de sticla (Un alt
moment important n evoluia sticlei a fost la nceputul sec. I e.n., cnd un meter roman a inventat eava de fier, lung i
subire, prevzut la un capt cu o mic umfltur, iar n cellalt capt cu o prelungire din lemn prin care se sufla aerul.
Aa a aprut metoda de suflare a sticlei care a fost utilizat o perioad lung de timp.). Se obtineau astfel placi groase
cu suprafete nu prea netede, ceea ce facea ca si vizibilitatea prin aceste ferestre sa fie destul de redusa. Din acest
motiv nu se puteau obtine bucati mari de sticla pentru ferestrele mai mari de la palate de exemplu. Imposibilitatea de
a obtine placi mari de sticla a dus probabil la inventarea tehnicii vitraliilor, care au permis inchiderea cu sticla a
marilor ferestre ogivale. In acest scop se sufla sticla topita sub forma unui balon de dimensiuni convenabile la care
se atasa o vergea de fier in partea opusa tevii de suflare. Dupa desprinderea acesteia se rotea rapid vergeaua si sticla
capata forma unui disc. Din aceste discuri sau bucati taiate de discuri se confectionau vitraliile.
Procedele de fabricare a sticlei s-au perfectionat continuu. Dorinta de a obtine oglinzi de dimensiuni mari a facut sa
fie puse la punct procedee de laminare a sticlei adica turnarea sticlei in placi subtiri, ca la tabla de metal. Sticla
obtinuta prin laminare trebuie slefuita si lustruita pentru ca suprafetele sa fie netede si paralele. Slefuirea se face cu
un amestec de nisp in apa si folosind discuri grele de fonta care se rotesc. Lustruirea se face in mod asemanator, dar
cu discuri acoperite cu pasla si o pulbere fina de Fe2O3.. Pentru a asigura in locuinte accesul luminii soarelui si
confortul maxim, sticla trebuie sa fie termo si fonoizolata. Proprietatile izolante termic si fonic se realizeaza de
obicei inchizand intre doua placi de sticla un strat de aer adica ferestrele duble.

Din 1959 se produce sticla plana prin procedeul numit al ,,sticlei plutitoare (procedeul Pilkington).

In acest procedeu topirea si laminarea se face prin aceleasi operatii doar ca placa de sticla laminata este condusa pe
suprafata unei bai de metal topi (Sn sau aliaje) incalzit la temperatura ridicata. Sticla moale intra in contact cu
suprafata metalului topit; se netezeste perfect suprafata superioara, incalzita cu ajutorul unei flacarei se netezeste
datorita actiunii tensiunii superficiale (,,lustruirea la foc). Placa de sticla, avansand pe baia de metal, se racoreste si
este trecuta apoi in cuptorul de recoacere. Suprafetele apar perfect netede, fara a fi nevoie de slefuire.

Pentru a asigura in locuinte accesul luminii soarelui si confortul maxim, sticla trebuie sa fie termo-si fonoizolata.

Proprietatille izolante termic si fonic se realizeaza de obicei inchizand intre 2 placi de sticla un strat de aer (ferestre
duble).

In cazul cladirilor moderne, in care sticla formeaza pereti intregi, se foloseste un sortiment relativ nou de geamuri,
numite comercial termopan. Geamurile termopan sunt de fapt niste panouri formate din doua sau mai multe placi de
sticla prinse intre ele fie prin sudura , fie prin lipire de rame, care inchid intre ele straturi de aer uscat, termo si
fonoizolant.
Parbrizele de la masini sunt facute tot din sticla dar o sticla special tratata sa fie mult mai rezistenta; in cazul in
care totusi aceste ferestre se sparg, cioburile sunt foarte mici si nu pot provoca raniri mari celor care se afla in
vehicul. Sticla de siguranta este sticla din a carei spargere nu rezulta cioburi periculoase; ea se foloseste in special
pentru mijloacele de transport. In toata lumea se produc trei tipuri de sticla de siguranta : sticla armata, sticla triplex
si sticla calita.

Calirea sticlei este cunoscuta cel putin din secolul al XVIII-lea, cand ,,lacrima batavica, obtinuta prin caderea unei
picaturi de sticla topita in apa, starnea uimirea tuturor. O astfel de picatura de sticla racita brusc rezista la socuri
puternice si devine instantaneu o pulbere fina cand i se rupe codita subtire ramasa dupa desprinderea din bucata
topita din care s-a format.
Calirea a fost aplicata industrial in 1930 pentru obtinerea placilor de sticla cu rezistenta marita, numita ,, securit .
Prin calire creste rezistenta sticlei si aceasta se datoreaza unor eforturi de compresiune in straturile superficiale ale
placii, care compenseza apoi o parte din eforturile de tractiune ce apar sub influenta solicitarilor mecanice. Valoarea
tensiunilor de compresie respectiv rezistenta mecanica a sticlei calite este influentata de temperatura de la care
incepe racirea si viteza de racire. De aceea calirea se aplica industrial pe scara larga la fabricarea parbrizelor si a
celorlalte geamuri pentru autovehicule.