Serban Cioculescu-Introducere in poezia lui Tudor Arghezi

Cateva dintre poeziile argheziene dau glas puternic unor valori traditionale: sentimentul
continuitatii, constiinta ancestreala, legatura cu orizonturile originare, cultul pamantului,
slavirea trecutului, muncii campesti si a taranului.

Mesajul testamentar a lui Arghezi se indreapta spre fiul sau caruia ii este incredintata cartea ca
fiind nimic altceva decat un hrisov de noblete intocmit de urmasul robilor feudali. Autorul
isi afirma apartenenta la clasa anonima a robilor(erbilor). Expresia nu e altceva decat
subliniera glasului aspru in care s-au adunat sudoarea si revolta. Transfigurata artistic, durerea
ancestrala e chemata sa mustre stapanii, intorcandu-le durerea si sa dramatizeze momentul.
Versurile dure si apasate fac parte din elementele specific argheziene, sunt contraste izbitoare
ce se materializeaza viguros.

Cioculescu a fost de parere ca versurile din poezia Testament sunt o placere de a fi citite , el
considerand chiar de atunci ca nu vor trece multi ani pana cand ele vor fi raspandite in
manualele scolare si explicate pe intelesul tuturor.

Poezia lasa la iveala si un impresionant accent religios care il face unic pe Arghezi deoarece nici
Alesandri, Eminescu sau Cosbuc nu s-au ridicat la asemenea inaltimi astfel incat sa descrie
atitudinea sacramentala de slujitor al trecutului. Astfel ca amintirea este intaia oara
dumnezeiasca, care indreptata moral, este pentru ambele clase sociala (doua lumi pe poale).

In ceea ce priveste chestiunea sociala Arghezi are o atitudine foarte personala. Afirma si
recunoaste ascest fapt. Exista o apasare de clasa, poezia avand rolul de a potrivi cuvinte din
material rudimentar, limbaj taranesc nefiind altceva decat Rodul durerii de vecii intregi.
Poetul face din cuvinte leagane urmasilor stapani fiind un accent al durerii inabusite.

In suboconstient poate fi vorba de chinul unei remuscari, orice ar fi, sentimentul iertarii pare ca
il insufleteste pe fostul calugar, care ca si Dumnezeu, nu doreste moartea pacatosilor.

Biciul nu este un instrument de razbunare, ci de iertare. Iar daca se tine seama de versurile
finale se poate intelege clar inutilitatea lectiei Robul a scris-o, Domnul o citeste/ Far-a
cunoaste ca-n adancul ei/Zace mania bunilor mei.

Nu exista incoerenta data de alte fragmente ale texutului, Arhgezi postuleaza caracterul social
al operei de arta, dar sub o infatisare mai cuprinzatoare, al gratuitatii ei.

Viata este asa cum o vede tatal si o transmite in acest mod si fiului sau, ca o realitate dura
facuta din rapi si gropi adanci, prin care toate generatiile stravechi au trecut, poetul fiind
urmas al strabunilor.
Arghezi a pus problema omului si a destinului acestuia inca de pe vreme Agatelor negre, ea
nu i-a disparut din campul privirii spirituale niciodata. Este o diferenta insa intre scrierile de
cand era inca tanar, parand un retor al pasiunii si al filozofarii, care se asculta pe sine cand
convoca omenirea sa-i asculte mesajul; mai tarziu, poetul trece la reculegere, isi compune
propriile simboluri, prin care se exprima mai general, insiruind nelinistile, spaimele, bucuriile si
certitudinile lui. Este de la sine inteles ca Arghezi isi modelelaza productiile din tinerete, pentru
a le da un luciu de curatenie in Cuvinte potrivite, astfel a eliminat poemele macabre si
hamletice, pastrand poziile cu un ton mai scazut si cu talcuri invaluite in mister si ceata. Cei
drept au ramas si poezii cu un patos verbal cum ar fi Binecuvantare, Ruga de seara.

Pastreaza convingerea ca poezia isi trage substanta intima din amintiri. Rostul lor nu este de a
povesti trecutul ci de a improspata emotia si trairea din rezervorul amintirilor.