Sunteți pe pagina 1din 3

Conceptul de transfer ca origine se datoreaz lui S. Freud.

Freud a devenit pentru prima


dat cunotient de relaia pe care el a descris-o ca fiind mai tarziu transfer, cnd a folosit
tehnica hipnozei cu pacienii si. O pacient, la trezirea din transa hipnotic, a aruncat
braele cuprinzndu-l pe Freud. El a considerat c aceasta ar fi o conexiune fals a
persoanei cu analistul. Mai trziu, el a folosit termenul de deplasare de afecte pentru a se
referi la acest fenomen.
Freud definete transferul n diverse moduri, dei n esen similare. ntr-un moment el
afirm c transferurile sunt tendine noi sau reproduceri ale tendinelor i fantasmelor care
sunt trezite i transformate din incontiente n contiente n timpul progresului analizei, dar
ele au o particularitate, care este caracteristic pentru speciile lor, care transpun persoana
mai timpurie a pacientului asupra persoanei actuale a terapeutului. ntr-un alt moment
Freud definete transferul: o serie ntreag de experiene psihologice sunt renviate, nu ca
aparinnd trecutului, ci ca aplicndu-se persoanei psihanalistului la momentul prezent.
Mai trziu definiiile altor psihanaliti sunt similare. Nunberg prevede c transferul se poate
spune c este o incercare a pacientului de a revigora i readopta situaiile i fanteziile
copilriei sale, n situaia analitic i n raport cu analistul. Lagache specific n definiia lui
situaiile din copilrie n relaiile printe-copil: Transferul este n general definit ca o
repetare n zilele prezente din via i n special n relaia cu analistul, diverselor atitudini
emoionale dezvoltate n timpul copilriei n cadrul familiei i mai ales fa de prini. Hoffer
ofer o definiie oarecum mai tehnic: Termenul de transfer se refer la faptul c oamenii
atunci cnd intr n orice form de relaii - obiect i obiecte folosite din jurul lor pentru
satisfacerea instinctului i pentru protecia mpotriva anxietii (ca mijloc de aprare)
transfer asupra obiectelor acele imagini pe care le-au ntmpinat n cursul experienelor
anterioare infantile i le-au trit cu placere sau au nvat, pentru a evita situaiile ce creaz
neplcere sau durere (principiul plcere-durere). n cele din urm, French denot
caracterul inadecvat al comportamentului pacientului, afirmnd c prin transfer nelegem o
repetare iraional a reaciei modelelor stereotipe care nu au fost ajustate pentru a se
conforma situaiei actuale.
Transferul, astfel, nu este relaia total ntre analist i pacient. Este doar o
parte din ea, acea parte care este iraional, adic, nu este justificat prin natura situaiei
obiective, sau comportamentul actual al personalitii analistului. Reaciile iraionale ale
pacientului sunt repetiii ale reaciilor figurii anterioare, n special ctre prini sau prini
surogat, din viaa pacientului. Repetarea este de obicei explicat prin conceptul de
compulsie la repetiie postulat de Freud pentru a explica comportamentul discordant cu
principiul plcerii. (Lagache, recunoscnd lipsa de explicaii n compulsia la repetiie,
sugereaz c aceasta este legat la efectul Zeigarnik, sau faptul c sarcinile intrerupte sunt
mai bine reamintite i memorate mai activ, dect sarcinile finalizate. n mod similar,
conflictele nerezolvate infantile sunt redeschise n relaia analitic). Afectele i emoiile,
conflictele, atitudinile, dorinele, fanteziile, i ideile iniial ndreptate spre cifrele mai devreme
semnificative sunt deplasate pe, sau transferate asupra analistului.
CONTRATRANSFERUL
Comparativ cu cele abordate privind fenomenul transferului, exist relativ puin discutat n
ceea ce privete contratransferul. Poate c, dup cum Racker sugereaz, neglijarea a
evoluat pn la respingere de ctre analiti a propriilor probleme, probleme care au
supravieuit analiza didactica pe care Freud a explicat-o ca origine a descoperirii
contratransferului. Ipoteza a fost c contratransferul nu a fost prezent, cu excepia cazului
cnd analistul nu a fost complet analizat; dac analistul a simit c nu ar trebui s manifeste
atitudini sau sentimente contratransfereniale, el le-ar suprima. Aceast presupunere a
condiionat recunoaterea contratransferului ca un fapt care este prezent n toate situaiile
analitice. Dezvoltarea interesului n contratransfer a venit, probabil, ca urmare a
recunoaterii faptului c analistul nu este, i nu poate fi, neutru i obiectiv, o oglind sau un
ecran. Nici afirmaia precum c analistul, orict de bine analizat, e liber de reaciile
transfereniale ale clientului. Racker se refer la mitul analitic n care analiza este o
interaciune ntre o persoan bolnav i una sntoas. Atunci cnd analistul nceteaz s
mai fie un ecran gol pentru pacient, pacientul nceteaz s mai fie o problem abstract
ecran pentru analist i devine obiectul unor sentimente puternice.

Desi s-a scris foarte mult despre transfer in lucrarile de referinta in domeniul psihanalizei
si psihoterapiei, despre contratransfer nu s-a scris prea mult. Poate ca acest lucru se
datoreaza nevoii narcisice a lumii psihoterapiei de a se vedea pe sine ca "santatoasa" si pe
pacienti ca "nesanatosi" Din fericire, situatia s-a schimbat, odata cu numeroasele publicatii,
seminarii si conferinte contemporane dedicate acestui subiect.

Unii psihanalisti considera ca nu exista nici o diferenta intre transferul pacientului si


transferul terapeutului, acest punct de vedere fiind destul de raspandit astazi. Atat pacientul
cat si terapeutul trebuie sa-si rezolve transferul si sa-si depaseasca rezistentele.

Sentimentele manifestate in contratransfer pot fi folosite de catre terapeuti drept


barometru care indica ceea ce se intampla in inconstientul pacientului. De exemplu, daca
terapeutul ar incepe sa se simta plictsit, el ar putea presupune ca pacientul evita ceva; daca
s-ar enerva pe pacient, aceasta ar indica de oicei ca pacientul si-a dorit sa-l enerveze pe
terapeut; iar daca terapeutul ar simti o stare de excitare sexuala, aceasta ar fi atribuita
seductiei inconstiente a pacintului. Prin urmare, in cadrul tratamentului, contratransferul
este considerat la fel de important ca transferul.

La inceputul relatiei terapeutice nu se intampla aproape nimic real intre terapeut si


pacient. Pacientul se apara impotriva unor sentimente reprimate de mult timp, care s-ar
putea activa in contextul acestei relatii noi, si terapeutul incearca treptat sa-i arate
pacientului cum opune rezistenta faptului de a fi real. Relatia de transfer/contratransfer
marcheaza inceputul unui proces care va duce la o relatie autentica intre fiinta umana care
este pacientul si fiinta umana care este terapeutul. Oricum, la inceput este o relatie
inradacinata in trecut. Pacientul si terapeutul sunt in primul rand obiecte simbolice unul
pentru celalalt si practic ceea ce se spune si se face in relatia lor prezenta este o reactivare
a atitudinilor si situatiilor aplicate unor figuri din trecut, de obicei parinti sau frati/surori.
Sarcina terapeutului este aceea de a-l ajuta pe pacient sa redevina autentic, ghidandu-l
spre a fi real in relatia cu terapeutul.

Un sens al psihoterapiei ar fi acela de a-al ajuta pe pacient sa dobandeasca uniunea cu


sine insusi, printr-o acceptare afectiva si constienta deplina a tot ce a fost candva negat la
modul patologic in copilaria timpurie. Aceasta uniune cu sine implica depasirea anxietatii si
fricii sinelui respins, precum si a modalitatilor folosite de sine pentru a se apara impotriva
acestor anxietati si frici. Terapia inecarca sa recupereze adevaratul sine, pentru a fi reunit
cu ceea ce s-a pierdut in drumul catre maturitate.
Terapeutul trebuie sa ramana ferm si empatic cand se confrunta cu transferul de ostilitate
al pacientilor, cu acting out-ul intentiilor lor sexuale sau cu orice alte situatii provocatoare si
cu caracter incendiar. A fi terapeut inseamna sa nu-ti iei revansa, sa nu intri in cercul
nevrotic vicios, sa nu cedezi manevrelor defensive ale pacientului sau sa te pierzi in
incercarile lui de a sabota relatia, ci sa cauti permanent intelegerea si sa te lupti cu
transferul pacientului, precum si cu propriul contratransfer. Pentru a putea ajuta un pacient
sa fie din nou autentic, terapeutul insusi trebuie sa fie autentic

S-ar putea să vă placă și