Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Ridicarea actualului palat a inceput in 1645, in timpul domniei celui de-al cincelea
Dalai Lama. Trei ani mai tarziu, Castelul Alb sau Potrang Karpo era deja finalizat. Intre
1690 si 1694 a fost adaugat si Castelul Rosu sau Potrang Marpo. Pentru a fi dus la bun
sfarsit, acest proiect ambitios a necesitat munca a peste 7.000 de muncitori si a 1.500 de
artisti si mesteri. Palatul Potala a fost usor afectat in timpul rezistentei tibetanilor
impotriva ofensivei chinezesti din anul 1959. Spre deosebire de alte structuri religioase
tibetane, palatul a scapat printr-o minune de politica distructiva a armatei
chinezesti. Datorita acestei omisiuni sau indulgente, una dintre cele mai grandioase
constructii ale omenirii troneaza inca de la inaltimea dealului Marpo Ri.
A fost nevoie de aportul mai multor mesteri, muncitori si ingineri pentru ca elaborarea
formei pe care castelul o are in prezent sa fie definitivata. Primele mentiuni cu privire
la constructie dateaza din secolul XIII, desi se crede ca aripa stanga a fost construita
candva in prima jumatate a secolului XII. Partea din mijloc a fost adaugata in perioada
Renasterii, iar aripa dreapta a fost terminata in jurul anului 1570. Unele dependinte au
fost adaugate ulterior sau schimbate mai tarziu, insa din 1990 a inceput un program intens
de renovare care urmareste sa redea castelului imaginea pe care o avea in secolul XVI.
Castelul si doua turnuri au fost ridicate intre 1592 si 1614, beneficiind de un sistem
complex de aparare, mai ales ca vremurile pasnice erau inca departe in acea perioada. In
1635, cand amenintarea militara nu mai exista, a mai fost adaugat un al treilea turn, mai
mic, utilizat in scopuri astronomice pentru observatiile lunare. Castelul si-a pastrat
interioarele din lemn si lucrarile exterioare din piatra in forma lor originala din secolul
XVI. In prezent, acesta face parte din patrimoniul tarii, fiind inclus pe lista Comorilor
Nationale ale Japoniei.
Forma actuala a fost dobandita in timp, majoritatea proprietarilor intervenind, intr-un fel
sau altul, asupra planului. Constructia a fost facuta in etape, fiecare dintre ele surprinzand
stilurile arhitecturale ale perioadei respective. Elementele rafinate de arhitectura civila
sunt foarte bine reprezentate in palatul propriu-zis, unde se remarca Sala Cavalerilor,
care servea drept sala de mese in ocaziile festive sau Sala Dietei, locul in care se
desfasurau festivitatile. In ceea ce priveste stilul, se resimt atat influentele de origine
germanica, franceza, cat si cele de origine militara, cele mai reprezentative fiind galeria si
turnul Nje Boisia ("nu te teme"), denumire cu tenta parodica impusa oarecum de
mercenarii care pazeau castelul.
Castelul trece si printr-o a doua faza de constructie, care inceteaza o data cu moartea lui
Iancu de Hunedoara. In perioada urmatoare nu aveau sa se mai opereze modificari
semnificative, pana la principele Gabriel Bethlen, care incepe o noua serie de schimbari
impuse de ratiuni militare si civile.
In aceasta perioada se adauga constructiei initiale un alt corp, denumit Palatul mare
dinspre oras, format din doua niveluri. Arhitectura gotica din piatra este inlaturata din
Sala Dietei, care a suferit in aceasta perioada o transformare radicala. Principele Gabriel
Bethlen indeparteaza, in mare parte, elementele de arhitectura gotica, inlocuindu-le cu
cele ale arhitecturii frantuzesti, aflata la mare cautare in acea perioada.
Din pure ratiuni militare, sunt construite acum inca doua anexe. Turnul alb indeplinea
rolul de gardian al castelului, dar era in acelasi timp si un punct strategic de aparare.
Terasa de artilerie era folosita pentru armele grele de foc. In secolul XIX, castelul trece
printr-o a treia perioada de transformari, in principal, lucrari de restaurare si de
imbunatatire.