Sunteți pe pagina 1din 3

Curs 7 (10.04.

2013):

Plata:
Executarea in natura e regula principiu. Exceptie apare pe 2 planuri : daca debitorul nu da
de buna voie prestatie avem o executare silita + daca debitorul nu executa in natura, ci prin
echivalent. Ttilu executoriu ceea ce in carte nu mai corespunde de lege lata.

Executarea silita
Debitorul nu vrea sa execute obligatia, este rau platnic, desi debitorul putea sa o faca. Daca
debitorul vrea, dar nu poate pentru ca e impedicat de un tert sau de natura atunci avem
imposibilitatea fortuita de a executa prestatia. Pentru executarea silita este vorba despre un creditor
care are o creanta certa, lichida si exigibila. Nu exista o incertitudine asupra existentei creantei,ci
creanta este la momentul scadentei si se cunoste intinderea ei. Daca creanta este constata printr-un
inscris olograf nu se poate incepe executarea. Ttilu executoriu = un document ori un inscris oficial
care permite organului de executare sa il consranga pe debitor sa savarseasca prestatia la care era
obligat. Nu orice fel de inscris e un titlu, insa un titlu este intotdeauna un inscris oficial. Dpdv. al
proceduri civile sunt titluri executorii: hotararile judecatoresti executorii (hotarari pt care s-au
parcurs toate caile de atac sau hotararile din fond care nu mai pot fi atacate), hotararile judecatoresti
definitive, hotararile arbirale si inscrisurile oficiale autentice. Actele notariale autentice pot fi titluri
executorii daca constata o creanta certa, lichida si exigibila. Dupa ce avem titlul executoriu se
sesizeaza executorul judecatoresc, care executa pe debitorul rau platnic. Daca avem un inscris
olograf valabil tehnic el nu valoreaza titlu executoriu, dar creditorul trebuie sa il dea in judecata pe
debitor pentru a obtine o hotarare judecatoreasca care valoreaza titlu executoriu. Dupa ce are titlul
executoriu creditorul va pune in intarziere pe debitor. Punerea in intarziere este o formalitate prin
care dupa ce creanta a ajuns la scadenta creditorul il somneaza pe debitor sa faca plata. Din acest
punct de vedere punerea in intarziere este o formalitate care se concretizeaza intr-un inscris care se
numeste somatie dupa CPP inmanata de executorul judecatoresc debitorului. Scadenta nu valoreaza
in sine paguba pentru creditor. Implinirea termenului suspensiv al obligatiei nu il pune automat pe
creditor in situatia de a plati altceva decat el datora anterior. Logica aceasta nu functioneaza in
comert in sesnsul ca exista intarziere de drept pe cazul de la art.1523 alin 1 litera d. In raporturile
juridice dintre particulari punerea in intarziere trebuie facuta, in raporturile dintre profesionisti
punerea in inatarziere este automata, coincide cu momentul scadentei si neexecutarea in sine la
scadenta insemna punere in intarziere. Art. 1522 vorbeste de notificare punere in intarziere se
poate face prin 2 forme: prin notificarea prin executorul judecatoresc sau prin cererea de chemare
in judecata. Dpdv tehnic ori este notificare fara de cerere sau doar cerere efectele se produc
identic. Alegerea intre notificare scrisa si cerere de chemare in judecata este o chestie de
oportunitate fara sa fie diferenta de natura juridica sau de efecte. Si notificarea si cererea de
chemare in judecata trebuie sa cuprinda un termen rezonabil (obiectul obligatiei poate presupune un
anumit termen). Punerea in inatrziere poate sa isi produca efecte de plin drept, fara a fi neovie de
inscris, fiind o execptie, cu efectul ca implinirea scadentei vaoreaza punerea in intarziere in cazul
rap dintre profesionisti, la obligatiile in bani asumata in activitatile unei intreprinderi. Art. 1525
coroborat cu art 1523 alin 2 litera d. Punerea in intarziere poate fi: punerea de drept poate sa aiba
temei fie acordul partilor, fie legea, fie natura obiectului obligatiei. Normele de la punerea in
intarziere sunt supletive si partile pot sa dispuna cum se face punerea in inatarziere. Daca obiectul
obligatiei nu se poate executa decat pana la o data sau doar la o anumita data atunci debitorul este
pus prin natura obligatiei in inatrziere (ex.: atunci cand cumperi un brad de craciun). NCC spune in
1523 alin 2 litera e punerea in intarziere are sens doar pentru obligatiile izvorate din acte juridice
(raporturi contractuale). Pentru faptele ilicite debitorul obligatiei de reparare este de drept in
intarziere. Art 1526, 1432, 1454 alin 2 punerea in inarziere in materie de obligatii solidare, e
suficient ca unul dintre debitori sa fie pus in intarziere si toti ceilati vor fi pusi in intarziere, la
indivizibile nu e asa.

Art 1525 combinat cu 1634 punerea in inatrziere este un comutator de risc inainte de a fi
pus in inatrziere daca se produce factorul fortuit, obligatia in principiu se stinge. Riscul in aceatsa
materie e inteles ca imprejurarea externa vointei subiectilor care exclude deci culpa determinand o
modificare a raportului obligational sau chiar o stingere a lui. Exsita o imprejurirade fortuita care
scapa subiectiolor de drept ce are consecinte asupra obligatiei, adica desfinteaza obligatia ori ii
suspenda plata. Dpdv contractul se pune problema cine suporta riscul? Comutarea riscului insemna
ca in principiu debitorul obligatiei imposibil de executat nu mai poate sa ceara o eventuala
contraprestatie daca obligatia a devenit obiectiv imposibil. Daca obligatia a devenit imposibil de
executat dupa punerea in inatrziere se comuta riscul la cealalta parte, cel pus in inatrziere va suporta
riscul. Avem insa o execptie: daca creditorul nu ar mai fi putut beneficia nici el de executarea
obligatiei. Problema riscului se pune dupa tipul de contract. In materie de risc de executare se face
deosebire intre contractele bilaterale si unilaterale. Creditorul obligatiei imposibil de executat
suporta riscul - unilateral. Contract bilateral debitorul obligatiei suporta riscul. In materei de
proprietate riscul pierii bunului era in sarcina proprietarului (adica a cumparatorul pentru ca
proprietatea se transmitea odata cu incheierea contractului), NCC a schimbat regula si riscul e
suportat de catre vanzator chiar daca nu mai este proprietar.

Punerea in inatrziere a creditorului art 1510 la ? creditorul in general nu are numai


dreptul, ci si obligatia de a primi plata. Punerea in inatrziere a creditorului este o tehnica procesuala
prin care debitorul ii ofera si apoi ii consemeaza prestatia. Punerea in intarziere functioneaza in 2
timpi: oferta reala (inseamna promisiunea executarii in mod concret a obligatiei prin indicarea exacta
a obiectului obligatiei, sublineaza ca debitorul este in posesia obiectului prestatiei care poate fi
oferita in mod concret creditorului. Daca creditorul nu face nimic urmeaza etapa a doua) si
consemnarea (le indisponibileaza la un tert si le pune la dispizitia creditorului. Consemnarea insemna
depozitarea bunului fara ca altcineva sa se poata atinge de el). Crediotrul dupa consemnare este
tinut sa plateasca daune-interese debitorul pentru intarziera primirii platii, dupa cum e tinut sa
plateasca toate cheltuileile de conservare a bunului consemnat. Oferta reala urmata de
consemnatiune e numita punerea in intarziere a crediotrului.

Executarea silita propriu-zisa

Cum se poate face executarea prin natura sau echivalent? Regula este ca si in materie de
executare voluntara, aceasta se face in natura. Principiul fundamnetal conform caruia nimeni nu
poate fi constrans la un fapt propriu opereaza si aici. Executarea nu presupune o constrangere fizica a
debitorului. Nu te poti atinge e persoana debitorului. Executarea este asupra bunurilor debitorului si
nu asupra persoanei, raporturile sunt mai degraba ad rem. Pentru obligatiile de a face sau nu face se
aplica regula nemo potest cogi ad factum cu consecinta ca creditorul poate sa faca el singur sau sa
intocmeasca o alta persoana sa faca in constul debitorului pe cheltuiala debitorului. Intotdeauna la
obligatiile de a face apare acesta dualitate: pentru creditor executarea este in natura, iar pentru
debitor este prin echivalent - unghiul de vedere ala creditorului conteaza. La obligatia intuitu
persoane prin aplicarea principiului nimeni nu poate fi obligat la un fapt, prestatia devine imposibila.
Pentru obligatiile de a da, acestea sunt executabile in natura intotdeauna. Executarea depinde in
functie de tipul de bun. Daca nu se mai poate executa in natura, se executa prin echivalent.
Echivalent = suma de bani echivalenta a prestatiei debitorului. De aici rezulta ca orice obligatie,
indiferent de natura ei poate fi executata prin echivalent. Executarea prin echivalent este o exceptie
de la cea in natura. Executarea prin echivalent e prezentata ca fiind daune interese. Daune interese
vine din franta si cuprinde despgaburile pe care debitorul trebuie sa i le plateasca creidotrului pentru
ca nu si-a executata obligatiile. Raspunderea contractuala nu trebuie confundata cu executarea prin
echivalent. Daunele interese compensatori, care au o natura echivalenta a executarii obligatiei in
natura se aplica la orice obligatie indiferent de natura ei. In cazul acordari de daune interese in
materie delictuala ar fi absurd sa zici ca se aplica regulile raspuneri contractuale. Exista un echivoc
deoarece in principiu daunele interese sunt atasate contractului. Daunele interese compensatori si
dobanzile sunt atasate contractului. NCC si VCC au introdus elemente de drept subtantial principiul
executarea in natura si exceptia prin echivalent, restul erau de procedura insa sunt introduse tot aici.
Confuzia mai este generata pentru ca modalitatile de evaluare a obligatiei neexecutate tin uneori de
clauzele contractuale. Raspunderea contractuala duce si ea la daune interese, insa aceste daune
interese nu se leaga neaparat de nexecutare contractului in natura si invers. Nu intotdeauna
executarea prin echivalent se realizeaza in conditiile raspunderi contractuale.