EXCRETIA

Sistemul excretor este format din:

Rinichi asezati in cavitatea abdominala, de o parte si de alta a coloanei vertebrale, in regiunea
lombara.
Cai urinare:
- Tubi colectori patrund in parenchimul rinichiului
- Calice mici
- Calice mari in numar de 3: mic, mijlociu, mare
- Bazinet (pelvisul renal )
- Uretere
- Vezica urinara
- Uretra
Nefronul este unitatea anatomica si functionala a rinichiului. Acesta este alcatuit din:
Corpuscul renal, alcatuit din capilare glomerulare si capsula glomerulara ( Bowman )
Sistem tubular, alcatuit din tub contort proximal, ansa Henle, tub contort distal

Formarea si elimenarea urinei

Functiile majore ale rinichilor sunt:

1. De a excreta cea mai mare parte a produsilor finali de metabolism ai organismului
2. De a controla concentratiile majoritatii constituentilor organismului, contribuind astfel la
mentinerea homeostaziei si a echilibrului acido-bazic
Roluri secundare ale rinichilor sunt:
1. Formarea si eliminarea reninei ( enzima ), cu efect hipertensiv
2. Formarea si eliberarea eritropoietinei ( hormon ), responsabil de diferentierea si proliferarea
globulelor rosii
3. Activarea vitaminei D3
4. Gluconeogeneza

Cei doi rinichi contin impreuna circa 2 milioane de nefroni, fiecare nefron fiind apt sa produca urina.
Tipuri de nefroni:
1. Corticali
2. Juxtamedulari

Nefroni corticali Nefroni juxtamedulari

85% din numarul total de nefroni
Au glomerulul situat in zona corticala
Au anse Henle scurte, ce pot ajunge doar in
stratul extren al zonei medulare renale
Produc urina diluata
15% din numarul total de nefroni
Au glomerulul situat la jonctiunea dintre zona
corticala si cea medulara
Au anse Henle lungi, ce coboara adanc in
medulara, uneori ajungand la nivelul papilelor
renale
Produc urina concentrata, prin mecanismul

1
 contracurent
Reteaua capilara peritubulara reprezinta reteaua bogata de capilare din jurul intregului sistem tubular al
rinichiului. Aceasta retea primeste din arteriolele aferenta sange care a trecut deja prin glomerul. Cea
mai mare parte a retelei de capilare peritubulare se gaseste in cortexul renal, de-a lungul tubilor
proximali , al tubilor distali si al tubilor colectori( deoarece acolo se gasesc toti nefronii corticali, precum
si tubii contorti proximali si distali ai nefronilor juxtamedulari ). O parte din capilare se gasesc in
medulara de-a lungul anselor Henle lungi ale nefronilor juxtamedulari.

Debitul sangvin renal este de 1200mL/min, adica 420mL/100g tesut/ min. In conditii bazale, debitul
sangvin renal reprezinta 20% din debitul cardiac de repaus.

Filtrarea glomerulara si filtratul glomerular

Urina primara reprezinta filtratul glomerular, adica lichidul care se filtreaza dn capilarele glomerulare in
capsula Bowman.

Filtratul glomerular are aproape aceeasi compozitie ca si lichidul care se filtreaza din capatul arterial al
capilarelor in interstitii. Se considera ca filtratul glomerular ( urina primara ) este o plasma care nu
contine proteine in cantitati semnificative.

Debitul filtrarii glomerulare reprezinta cantitatea de urina primara (filtrat glomerular ) care se formeaza
intr-un minut in toti nefromii ambilor rinichi. Normal, debitul filtrarii glomerulare este de 125mL/min =
180L/24h. Peste 99% din filtratul glomerular ( urina primara ) este reabsorbit in mod obisnuit in tubii
uriniferi, restul de 1% din urina primara devina urina finala ( 1,8L urina/24h ).
Asadar, din debitul cardiac ( 6L/min ) 20% reprezinta debit sangvin renal ( 1,2L/min = 420mL/100g
tesut/min ). Din debitul sangvin renal aproximativ 10% reprezinta debitul filtrarii glomerulare
( 125mL/min = 180L/24h ). Din debitul filtrarii glomerulare 1% reprezinta debitul urinar ( 1,25mL/min =
1,8L/24h )

Dinamica filtrarii prin membrana glomerulara

Fortele care realizeaza filtrarea la nivelul glomerulului in capsula Bowman sunt:

1. Presiunea din capilarele glomerulare ( valoarea sa medie este de 60mm Hg ), care determin
filtrarea
2. Presiunea din capsula Bowman in exteriorul capilarelor, care se opune filtrarii ( aproximativ
18mm Hg )
3. Presiunea coloid-osmotica a proteinelor plasmatice din capilare glomerulare, care se opune
filtrarii ( presiunea coloid-osmotica medie in acest caz este de 32mm Hg )
4. Presiunea coloid-osmotica a proteinelor din capsula Bowman, care este considerata 0. Aceasta ar
favoriza filtrarea.

Reabsorbtia si secretia tubulara

Filtratul glomerular traverseaza diferitele portiuni ale tubilor uriniferi si, pe tot acest parcurs, substantele
sunt absortite sau secretate selectiv de catre epiteliul tubular( la nivelul tubilor contorti proximali se face
reabsorbtie selectiva, la nivelul ansei Henle se face reabsorbtia apei, la nivelul tubilot contorti distali se

2
face secretia tubulara selectiva, iar la nivelul tubilor colectori se face reabsorbtia apei). Lichidul care
rezulta in urma acestor procese intra in pelvisul renal sub forma de urina finala.
Reabsorbtia tubulara

Majoritatea compusilor urinei primare sunt substante utile. Ele sunt recuperate prin reabsorbtie.

Nefrocitele, celulele tubilor uriniferi sunt adaptate morfologic si biochimic pentru functia de reabsorbtie:
Morfologic, nefrocitele au la polul apical numerosi microvili care maresc considerabil suprafata
activa, iar la polul bazal au numeroase mitocondrii care produc ATP necesar procesului de
reabsorbtie.
Biochimic, membranele nefrocitelor contin pompe metabolice care participa la transportul activ.

Reabsorbtia tubulara se face prin:

Transport pasiv
Transport activ

Transportul pasiv al substantelor utile din urina primara in arterioala eferenta se face in virtuta unor legi
fizice ale:
Difuziunii ( in gradient chimic, electric si electrochimic )
Osmozei
Diferentelor de presiuni hidrostatice
Transportul pasiv nu necesita energie si nu este limitat de o capacitate maxima de transport a nefronului.
Prin transport pasiv se reabsoarb:
Apa, in gradient osmotic
Ureea, in gradient chimic
O parte din Na+ si Cl-, prin gradient electric si electrochimic

Reabsorbtia apei
Toate segmentele nefronului pot reabsorbi apa, dar in proportii diferite:
La nivelul tubilor contorti proximali are loc cea mai importanta reabsorbtie de apa ( 80% din apa
filtrata ). Aceasta este o reabsorbtie obligatorie, apa fiind atrasa osmotic din tub in interstitiu ca
urmare a reabsorbtiei sarurilor, glucozei si al altor compusi utili.
La nivelul ansei Henle se absoarbe 4% din apa filtrata, in special prin mecanism contracurent,
ceea ce determina concentrarea urinei
La nivelul tubilor contorti distali, dar mai ales la nivelul tubilor colectori are loc absobrtia a 15%
din apa filtrata. Aceasta este o reabsorbtie facultativa, determinata de hormonul antidiuretic
ADH.
In lipsa ADH, reabsorbtie facultativa nu se produce, eliminandu-se un volum de 20-25L urina
diluata in 24h.
In prezenta ADH, reabsorbtia facultativa se produce si ca urmare, in 24h se elimina 1,8L urina
concentrata.
Reabsorbtia facultativa permite adaptarea volumului diurezei la starea de hidratare a
organismului. In tubii contorti distali si in tubii colectori intervin mecanisme de reglare a diurezei
si a eliminarilor de Na+ si K+.

3
Transportul activ este selectiv si se datoreaza travaliului metabolic al nefrocitului.
Transportul activ se face cu consum de energie si oxigen ( consum de ATP ) si impotriva gradientelor de
concentratie sau electrice. Forta pompelor metabolice este limitata de capacitatea lor maxima de a
transporta o substanta pe unitatea de timp ( Tmax ). Celula consuma energie numai pentru recuperarea
substantelor utile, lasand catabolitii in urina.
Prin transport activ se reabsorb:
Glucoza
Aminoacizii
Unele vitamine
Polipeptidele
Majoritatea sarurilor minerale ( Na+, K+, Cl-, HCO3-, fosfati, sulfati, urati, etc.)
Transportul activ se realizeaza in special la nivelul tubilor contorti proximali, determinand si reabsorbtia
obligatorie a apei.

Secretia tubulara

Principala modalitate de curatire a plasmei de catabolitii azotati neutilizabili este filtrarea.

Secretia tubulara completeaza functia rinichilor de eliminare a unor substante acide, toxice sau in exces
si a unor medicamente. De asemenea, prin secretie rinichii intervin si in reglarea concentratiei
plasmatice a unor constituenti obisnuiti ( K+, acid uric, creatinina ).
Secretia tubulara poate avea loc pe toata lungimea nefronului.
Mecanismele secretiei sunt aceleasi cu cele ale reabsorbtiei: active si pasive. Sensul transportului este
inversat: dinspre interstitiul peritubular, inspre interiorul tubului.

Secretia de H+
Mecanismul secretiei de H+ este un mecanism de transport activ, iar sediul principal este tubul contort
proximal, dar poate avea loc si in restul nefronului.
La nivelul tubului contort distal exista mecanisme de transport prin schimb ionic ( activ ), care reabsorb
Na+ si secreta K+ sau H+. Acest mecanism este activat de aldosteron.
Secretand ionii de H, rinichii participa la reglarea echilibrului acido-bazic.

Secretia de K+
Secretia de K+ are loc mai ales in tubul contort distal, prin mecanisme active ( schimb ionic ) si pasive.
Prin secretia de potasiu, rinichiul asigura mentinerea normala a potasemiei.

Secretia de NH3
In afara de efectul antitoxic, secretia de amoniac reprezinta si o modalitate de excretie suplimentara de
protoni, fara o acidifiere suplimentara a urinei. Surplusul de protoni eliminati se leaga de amoniac,
rezultand ionul amoniu, care se elimina, impreuna cu clorul sub forma de clorura de amoniu.

Transportul urinei prin uretere

Ureterele sunt mici tuburi musculare netede care incep in pelvisul fiecarui rinichi si coboara pana la
vezica urinara.

Pe masura ce urina se acumuleaza in pelvis, presiunea din pelvis creste si initiaza o contractie
peristaltica, aceasta raspandindu-se de-a lungul ureterului pana la vezica urinara.

4
Stimularea parasimpatica poate creste, iar stimularea simpatica poate scadea frecventa undelor
peristaltice, precum si intensitatea contractiei.

In portiunea inferioara, ureterul patrunde oblic in vezica urinara si trece cativa centimetri sub epiteliul
vezical, astfel ca presiunea intravezicala comprima ureterul prevenind refluxul urinei in ureter in timpul
mictiunii, cand presiunea din vezica urinara creste foarte mult.

Vezica urinara

Vezica urinara este o cavitate cu pereti alcatuiti din musculatura neteda, formata din doua parti:
Corpul vezical, care este cea mai mare parte a vezicii, in care se acumuleaza urina
Colul ( trigonul ) vezical, care este o prelungire in forma de palnie a corpului, continuandu-se in
jos cu uretra.
Muschiul neted al colului vezical, numit si detrusor sau sfincter intern, are un tonus natural
( controlat total involuntar )care opreste, in mod normal, patruderea urinei la nivelul colului
vezical si al uretrei, impiedicand astfel golirea vezicii, inainte ca presiunea sa atinga pragul critic.
Vezica urinara mai prezinta si un sfincter extern ( muschi striat ) care este supus unui control
voluntar la sistemului nervos. Sfincterul extern poate preveni mictiunea, chiar si atnci cand
controlul involuntar tinde sa o initieze.

Mictiunea

Mictiunea este procesul de golire a vezicii urinare atunci cand este plina.

In esenta, vezica urinara se umple progresiv, pana ce presiunea intraparietala atinge o anumita valoare
prag, moment in care se declanseaza un reflex nervos, numit reflex de mictiune, care fie determina
mictiunea, fie, daca nu este posibil, produce dorinta constienta de a urina.
Cand in vezica s-au adunat 30-50mL urina, presiunea creste la 5-10cm apa. Acumularea in vezica urinara
a 200-300mL urina determina o crestere de numai cativa centimetri apa a presiunii intravezicale. Acest
nivel aproape constant al presiunii este rezultatul tonusului intrinsec al peretelui vezical. Daca volumul d
urina depaseste 300-400 mL presiunea creste foarte mult si rapid.

Reflexul de mictiune odata declansat se autoamplifica. Astfel, contractia initiala a veicii creste
descarcarea de impulsuri de la receptorii vezicali, ceea ce va duce la accentuarea contractiei reflexe,
acest ciclu repetandu-se pana cand muschiul vezicii urinare ajunge la o contractie puternica.
Daca reflexul de misctiune declansat nu reuseste sa goleasca vezica, elementele nervoase ale acestui
reflex raman inhibate timp de cateva minute sau uneori o ora sau chiar mai mult, inainte ca un alt reflex
sa fie declansat de o umplere si mai accentuata a vezicii si sa initieze mictiunea.
Reflexul de mictiune este controlat in intregime de maduva spinarii, dar poate fi stimulat sau inhibat de
centrii nervosi superiori din trunchiul cerebral si din cortexul cerebral.

5
 Compozitia chimica a urinei

Urina contine 95% apa si 5% reziduu uscat.

Reziduu-ul uscat al urinei consta in:
Substante minerale ( saruri de Na, K, Ca, Mg)
Substante organice
- Creatinina
- Uree
- Acid uric
- Enzime
- Hormoni
- Vitamine
Elemente figurate ( mai putin de 5.000/mL )
- Hematii
- Leucocite

Valori medii normale in urina finala

Componentul Cantitatea eliminata in 24h
Na+ 3,3 g
K+ 2 3,9 g
Ca2+ 0,2 g
2+
Mg 150 mg
HCO3- 0,3 g
-
Cl 5,3 g
Fosfor 1 1,5 g
Uree 25 g
Acid uric 0,6 0,8 g
Creatinina 12g
Apa 1 1,5 L

6
7
8
9
10
11