2.

CONSTITUIREA STATULUI ROMAN MODERN

2.1. UNIREA PRINCIPATELOR ROMANE.

In timpul Revolutiei de la 1848-1849, ideea de unitate a fost formulata diferit de la o provincie la alta, in functie de contextul intern si extern. Ea
a aparut cu claritate in gazetele Pruncul roman si Poporul Suveran de la Bucuresti, in documentele redactate de revolutionarii moldoveni refugiati la
Brasov (mai 1848) sau Cernauti (august 1848), precum si in cadrul Marii Adunari Nationale de la Blaj din 3-5 mai 1848, unde s-a strigat "Noi vrem sa
ne unim cu tara!".
Infrangerea revolutiilor de la 1848 din centrul si sud-estul Europei de catre Rusia,care isi asuma rolul de a pacifica zona,i-a consolidat
acesteia pozitiile inaintate spre Balcani si Consantinopol,cu atat mai mult cu cat puterile occidentale au de rezolvat mai intai propriile probleme legate
de momentul 1848.
In 1849, dupa interventia militara otomana care a pus capat evenimentelor revolutionare din Tara Romaneasca, Rusia si Turcia semneaza
Conventia de la Balta-Liman(19 apr/1 mai 1849). Potrivit acesteia, regimul politic regulamentar a fost reintrodus, dar a suferit cateva modificari, in
sensul accentuarii tutelei politice a puterilor suzerane ori protectoare, dar si al sporirii autoritatii domnului. Domnul nu mai era ales, ci numit de tar si
de sultan; durata domniei era fixata la sapte ani; Adunarile erau dizolvate si inlocuite cu divanuri alcatuite exclusiv din mari boieri numiti de domn.
Puterea suzerana si cea protectoare controlau activitatea domnilor, dorind sa suprime raspandirea ideilor liberale si nationale si sa mentina
stabilitatea politica.Conventia mai prevedea si posibilitatea ocuparii Munteniei si Moldovei,dar numai in caz de tulburari.
Domnii numiti in temeiul Conventiei de la Balta-Liman, Grigore Alexandru Ghica in Moldova si Barbu Stirbei in Tara Romaneasca, au domnit
pana in 1856. Adepti ai unui reformism etatist de tip iluminist, ambii au avut merite incontestabile in modernizarea societatii si a statelor romanesti,
incurajand dezvoltarea economica si invatamantul. In Moldova, Grigore Alexandru Ghica a permis reintoarcerea exilatilor revolutionari si organizarea
miscarii unioniste, spre deosebire de omologul sau muntean, care, fara a fi vadit antiunionist, a preferat sa evite orice tip de agitatie politica. De
asemenea, tot Grigore Al. Ghica a decretat emanciparea robilor tigani (1856), a aprobat tiparirea letopisetelor Moldovei, a desfiintat cenzura si a
decretat libertatea presei.
Rolul Principatelor Romane in zona este reevaluat din perspectiva unui nou razboi ruso-turc.Amplificarea propagandei panortodoxe si folosirea
acestei idei de catre guvernul taris era insa criticata,pe buna dreptate,de emigratia pasoptista romaneasca aflata in legatura cu cercurile politice
occidentale.Acum sunt redactate o serie de pamflete antirusesti,introduse clandestin in Principate,pentru a avertiza opinia publica fata de pericolul
anexarii rusesti.Nu intamplator,paralela care se face intre Turcia si Rusia era pe deplin favorabila primei,considerata toleranta si chiar liberala,in
comparatie cu autocratismul rus,care isi incalcase propriile angajamente luate fata de Occident in legatura cu polonezii sau romanii.
Pe plan international, in 1853, in relatiile dintre Rusia si Poarta survine o noua criza majora. Izbucnirea razboiului Crimeii (1853-1856) intre
Rusia si Turcia si implicarea Angliei (1854), Frantei (1854) si Sardiniei (1855) [ tari care au dorit sa rezolve conflictul pe cale diplomatica,aducand
Rusia la masa tratativelor.Refuzul Rusiei deschide calea razboiului] in conflict de partea Portii au afectat spatiul romanesc. Noua faza a problemei
orientale a debutat cu ocuparea Principatelor de catre trupele rusesti(iunie 1853),insa fara a declara razboi turcilor.Astfel,Rusia,care dorea sa
foloseasca Principatele drept cap de pod spre inima Imperiului Otoman,incalca in felul acesta prevederile Conventiei de la Balta-Liman din 1849,ce
prevedea posibilitatea ocuparii Munteniei si Moldovei,dar numai in caz de tulburari.In octombrie 1853,Imperiul Otoman declara razboi Rusiei,iar
domnii Principatelor se refugiaza la Viena.In aprilie-august 1854, Rusia a fost infranta si a acceptat negocierile de pace de la Paris,iar in septembrie
1854,domnii Principatelor se intorc in tara.Razboiul a prilejuit cunoasterea problemei romanesti in cercurile diplomatice europene, ca urmare a
propagandei desfasurate de revolutionarii romani aflati in exil dupa infrangerea revolutiei de la 1848. Existenta in randul romanilor a unui puternic
curent unionist si interferarea intereselor Marilor Puteri in sud-estul Europei au facut ca problema unirii Principatelor sa devina o problema europeana.
Astfel,ea a fost discutata in cadrul Conferintei de la Viena (martie 1855), precum si a Congresului de pace de la Paris (1856) care punea capat
razboiului Crimeii (1853 -1856).
CONGRESUL DE PACE DE LA PARIS (februarie - martie 1856).
In 1856,aliatii din razboiul deja incheiat doresc sa blocheze Rusia din ascensiunea ei mondiala,in Orient,dar mai ales in Europa,pentru o
perioada,pe cat posibil,cat mai lunga(-> astfel,s-a pus in discutie chestiunea romaneasca,deoarece un stat latin tampon la gurile Dunarii si la Marea
Neagra ar fi stavilit Rusia in expansiunea ei spre vest).Hotararile adoptate,inclusiv cele referitoare la soarta Principatelor,au avut in vedere acest
deziderat,la care se adauga anumite interese clar definite ale unor puteri,de exemplu,cazul italian pentru Franta.In aceste conditii,nu putem vorbi
despre simpatia reprezentantilor prezenti la Paris pentru o chestiune sau alta,chiar si atunci cand s-a pus problema rezolvarii situatiilor noi si
delicate,precum realizarea unitatii popoarelor roman si italian.
La Paris, cele sapte tari participante au avut atitudini diferite, in functie de propriile interese. Franta sprijinea unirea(idee sustinuta de
reprezentantul Frantei,contele Walewski), pentru ca astfel imparatul Napoleon al III-lea, prin ministrul sau de externe, contele Walewski, spera sa-si
refaca prestigiul european; Sardinia si Prusia considerau ca prin unirea Principatelor Romane isi vor "deschide drum" pentru constituirea propriilor
state nationale - italian si, respectiv, german; Rusia, infranta in razboiul Crimeii, "juca" dupa "muzica" Frantei; Anglia, s-a aratat favorabila unirii, apoi
si-a schimbat atitudinea; Austria si Turcia erau impotriva, deoarece nu doreau sa-si piarda influenta in teritoriile romanesti + considerau ca
propunerea Frantei nu se justifica,deoarece romanii nu doresc unirea.
Deciziile adoptate prin Tratatul de pace de la Paris (18/30 martie 1856) prevedeau:
inlocuirea protectoratului Rusiei asupra Principatelor cu garantia colectiva a celor 7 mari puteri;
mentinerea suzeranitatii otomane;
garantarea independentei administrative;
revizuirea legilor fundamentale (Regulamentele Organice);
Moldovei primea de la Rusia trei judete din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad, Ismail) nu de dragul reintregirii ei,ci pentru a-i
indeparta pe rusi de gurile Dunarii(Lucian Boia)
trimiterea in Principate a unei Comisii Europene cu misiunea de a propune "bazele viitoarei lor organizari";
 libertatea navigatiei pe Dunare si infiintare Comisiei Europene a Dunarii(C.E.D);
libertatea a comertului si a cultelor, neutralizarea Marii Negre;
dreptul la armata nationala
convoca Adunarile ad-hoc
Marile Puteri pregateau alegerea unor adunari consultative speciale - numite Adunari ad-hoc - in fiecare Principat, care aveau misiunea de a face
cunoscuta unei comisii internationale parerea romanilor(cu atle cuvinte,erau consultati) asupra unirii si problemelor importante. Rezolutiile acestor
adunari urmau sa fie prezentate conferintei Marilor Puteri, organizata la Paris, unde urmau sa se ia deciziile finale, comunicate ulterior romanilor sub
forma unui decret promulgat de sultan. Trupele militare straine trebuiau sa fie retrase. Poarta numea in mod provizoriu caimacami, loctiitori ai
domnului, pentru a supraveghea si a mentine stabilitatea in cele doua tari romanesti. Hotararile marilor puteri din 1856 au fost importante pentru
romani, deoarece urmareau sa impiedice expansiunea Imperiului Rus spre sud-estul Europei.
Rolul Adunarilor Ad-hoc (septembrie-decembrie1857). Prevederile Tratatului de pace de la Paris nu aveau drept rezultat realizarea
imediata a unirii, dar inlocuirea protectoratului Rusiei crea conditii dintre cele mai favorabile infaptuirii acesteia. Exista posibilitatea ca romanii insisi sa
hotarasca asupra viitorului lor. Miscarea unionista s-a intensificat pe plan intern dupa ce revolutionarii exilati au putut sa revina in tara. In locul celor
doi domni, al caror mandat expirase in 1856, Poarta a numit caimacami care sa conduca Principatele.Alexandru D.Ghica a fost numit in Tara
Romaneasca, iar Teodor Bals si Nicolae Vogoride in Moldova.
Alegerile pentru Adunarile Ad-hoc au evidentiat disputa dintre partizanii unirii ("partida nationala") si fortele ostile care se bazau pe sprijinul
Austriei, Angliei si Turciei. In aceste alegeri clerul, marea proprietate si orasenii votau direct, iar mica proprietate si taranii indirect, prin
delegati.Pentru prima oara in Tarile Romane prevederile electorale se intemeiau pe avere, nu pe originea sociala, iar adunarile care se
constituiau in temeiul lor aveau un anume grad de reprezentativitate. Adunarile ad-hoc erau organe consultative,abilitate sa exprime doar
,,dorinte.Dupa exprimarea acestora,adunarile s-au dizolvat,iar marile puteri au luat act de ele prin Conventia de la Paris,care a servit drept constitutie
Principatelor pana in 1864.
Falsificarea alegerilor din Moldova de catre caimacamul Nicolae Vogoride (cu sprijinul Turciei), a creat o stare de tensiune interna si
internationala. Fruntasii unionisti au adus la cunostinta Comisiei europene de la Bucuresti falsificarea alegerilor in Moldova.In semn de fata de
falsificare,parcalabul de Galati , A.I.Cuza ,isi da demisia. In august 1857, prin intalnirea de la Osborne dintre Napoleon al III-lea si regina Victoria a
Angliei, situatia s-a dezamorsat, incheindu-se un compromis: Anglia a acceptat organizarea unor noi alegeri in Moldova (in care fortele unioniste au
obtinut victoria), iar Franta a renuntat la principiul unirii depline sub un principe strain (la al doilea scrutin au castigat unionistii in Moldova.
Adunarile ad-hoc nu puteau lua hotarari, ci doar faceau propuneri marilor puteri. Ambele adunari au adoptat propuneri asemanatoare, intre
care unirea Principatelor intr-un stat sub numele de Romania si aducerea pe tronul tarii a unui principe strain, dintr-o familie domnitoare europeana
care sa-si creasca mostenitorii in religia tarii, respectarea autonomiei, neutralitatea si inviolabilitatea teritoriului noului stat, adunare legislativa si
guvern constitutional reprezentative, sub garantia colectiva a Marilor Puteri. S-au adus in discutie si alte probleme: rezolvarea chestiunii agrare,
organizarea interna etc. Dupa exprimarea romanilor, adunarile s-au dizolvat, iar marile puteri au luat act de ele prin Conventia de la Paris, care a
servit drept constitutie Principatelor pana in 1864.
CONVENTIA DE LA PARIS. In 1858 s-a intrunit Conferinta Marilor Puteri la Paris, in cadrul careia comisia de ancheta prezenta raportul sau
asupra dorintelor romanilor si, dupa dezbateri prelungite, se aproba la 7/19 august Conventia de la Paris, care prevedea:
inlocuia Regulamentele Organice.
mentinea suzeranitatea Portii otomane, sub garantia colectiva a celor sapte puteri semnatare ale Tratatului de la Paris.
Principatele Unite Moldova si Valahia urmau sa aiba fiecare cate un domnitor, ales pe viata de Adunarea electiva din fiecare principat.
domnii impreuna cu Guvernul reprezentau puterea executiva si nici un act al lor nu avea valoare daca nu era contrasemnat de ministrul de
resort.
puterea legislativa se exercita colectiv de catre domn, adunarea legislativa a fiecarui principat si Comisia Centrala de la Focsani. Adunarile
functionau ca un parlament unicameral, care dezbatea si adopta legile, fara a avea insa initiativa legislativa. Guvernele erau alcatuite din
ministri numiti de domnitori, responsabili in fata acestora si a Adunarilor elective.
puterea judecatoreasca ,exercitata in numele domnului,era incredintata magistratilor numiti de el. In afara institutiilor separate existau si trei
institutii comune: Comisia Centrala de la Focsani (care elabora proiectele de legi de interes comun), Inalta Curte de Justitie si Casatie
(infiintata pe 24 ianuarie 1861 cu sediul tot la Focsani) si armata.
se sublinia necesitatea reglementarii raporturilor dintre proprietari si tarani.
Conventia era completata de un act electoral, care stabilea sistemul de alegeri pentru cele doua adunari; alegatorii se imparteau, in functie
de venit (vot cenzitar), in alegatori directi si alegatori indirecti (votau prin intermediul unor delegati).
principii de organizare si modernizare a viitorului stat (separatia puterilor in stat, desfiintarea privilegiilor de clasa, egalitatea in fata legii,
drepturi politice pentru crestini, libertatea individuala, accesul liber la functiile publice, garantarea proprietatii);

Conventia de la Paris avea atributele unei Constitutii, inlocuind Regulamentele Organice; a fost valabila pana in anul 1864. Prin actul adoptat
la Conferinta de la Paris din 1858 s-au creat conditiile realizarii unitatii nationale prin insasi vointa romanilor. Faptul ca nu se specifica in Conventie
obligativitatea ca cei doi domni sa fie diferiti ca persoana, oferea posibilitatea de a se face primul pas si cel mai important spre unirea Principatelor.
Prin abolirea rangurilor si privilegiilor boieresti si consacrarea egalitatii tuturor cetatenilor in fata legii, Conventia de la Paris punea capat Vechiului
Regim si crea premisele instaurarii regimului modern. Prevederile ei au constituit un pas hotarator pe drumul realizarii unirii Principatelor, exprimand
sustinerea politica in primul rand a Frantei lui Napoleon al III-lea. ). Acest act constitutional adoptat la Paris nu implinea, dar nici nu anula speranta de
unire a romanilor.
 Dubla alegere ca domn a lui Alexandru Ioan Cuza. Campania electorala din Moldova, a dus la alegerea unei adunari favorabile
unirii.Astfel,Adunarea Electiva era dominata de reprezentantii Partidei Nationale. Conservatorii ii aveau drept candidati pe fostul domnitor Mihail
Sturdza si pe fiul acestuia, Grigore Sturdza. Fortele progresiste au reusit sa desemneze un singur candidat, pe colonelul Alexandru Ioan
Cuza. Anunarea Electiva a Moldovei s-a intrunit la 5 ianuarie 1859,pentru a-l alege pe domnitor.Alegerea s-a facut prin vot deschis,48 de deputati
desemnandu-l pe Cuza domn al Moldovei.El a fost acceptat si de conservatori, datorita vederilor sale moderate in comparatie cu alti posibili
candidati. Alegerea lui Cuza semnifica triumful fortelor politice care militau pentru modernizarea societatii.
Ideea alegerii domnului moldovean si la Bucuresti a fost oficial sugerata muntenilor de catre delegatia Moldovei,care mergea spre
Constantinopol pentru a anunta rezultatul alegerii de la Iasi. La Bucuresti, Adunarea Electiva era dominata de conservatori care doreau sa aleaga pe
unul din fostii domnitori: Gheorghe Bibescu sau Barbu Stirbei. Ideea alegerii aceluiasi domnitor in ambele Principate prinsese, insa, contur si
reprezentantii Partidei Nationale au facut apel la populatia capitalei pentru a-i determina pe conservatori sa accepte alegerea lui Cuza.
Sub presiunea maselor, unionistii reusesc sa contracareze majoritatea conservatoare, Adunarea Electiva acceptand, dupa dezbateri furtunoase,
propunerea de a-l desemna domn al Tarii Romanesti pe alesul Moldovei, Alexandru Ioan Cuza. Cele doua tabere au renuntat la candidatii proprii,
acceptand candidatura lui Cuza, care in 24 ianuarie 1859 a fost ales domn in unanimitate si in Tara Romaneasca. Acest act politic a
inaugurat politica faptului implinit. Alegerea aceluiasi domn in ambele Principate a produs uimirea Curtilor europene, dar si admiratia cercurilor
progresiste. Domnia lui Alexandru Ioan Cuza a reprezentat o perioada hotaratoare pentru consolidarea unirii si modernizarea statului. In prima parte
a domniei s-a realizat unificarea administrativa si legislativa, s-a obtinut, din partea marilor puteri garante recunoasterea unirii depline, iar in a doua
parte a domniei au fost infaptuite reforme in conformitate cu cerintele epocii moderne.

2.2. DOMNIA LUI ALEXANDRU IOAN CUZA

Domnia sa poate fi impartita in trei mari etape:

perioada consolidarii unirii(1859-1861),caracterizata prin eforturi diplomatice pentru recunoasterea internationala a unirii si prin
eforturi interne in vederea unificarii legislative si a celei administrative;
perioada reformelor realizate pe cale constitutionala (1862-1864)
regimul guvernarii autoritare (1864 -1866)
Consolidarea si recunoasterea internationala unirii. Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza a fost interpretata de marile puteri ca o
incalcare a prevederilor Conventiei de la Paris. Din acest motiv, dupa 24 ianuarie 1859, viata politica a Principatelor era deosebit de complexa.
Uniunea personala nu era recunoscuta de Marile Puteri. La Iasi si la Bucuresti functionau doua guverne si doua Adunari, iar organizarea
administrativa era lipsita de unitate. Principalele obiective ale noului domn erau recunoasterea internationala a dublei alegeri - pe plan extern .Un rol
deosebit in aceasta actiune au jucat-o diplomatii,prieteni personali ai domnitorului,precum Vasile Alecsandri(la Paris,Londra,Torino), principele
Obolenschi (la Sankt Petersburg), Ludovic Steege (la Viena si Berlin) , Costache Negri (la Constantinopol) etc. Pe plan intern,tinta acestuia era
realizarea uniunii politice si administrative depline si recunoasterea ei, precum si alcatuirea unui plan de reforme care sa modernizeze societatea
romaneasca. Pe plan extern, prin Conferinta organizata in martie 1859 la Paris, Franta, Anglia, Rusia si Sardinia au recunoscut actul de la 24
ianuarie; Austria si Turcia si-au dat acordul in septembrie 1859, dar numai pentru perioada domniei lui Cuza. Se consacra astfel uniunea personala a
celor doua Principate, prima etapa spre realizarea deplina a unirii.
Pe plan intern,in perioada 1859-1862 a fost initiat un amplu program de consolidare a unirii: in domeniul administrativ s-au unificat serviciile de
vama; de asemenea, s-a centralizat administratia telegrafului, s-au unificat armatele (reunite in tabara de la Floresti) si cursul monetar. Capitala a fost
stabilita la Bucuresti, s-a adoptat noua stema (vulturul si zimbrul), s-a extins administratia romaneasca si in cele trei judete din sudul Basarabiei;
pentru uniformizarea legislatiei, Comisia Centrala de la Focsani (care si-a desfasurat activitatea intre ianuarie 1859 - ianuarie 1862) a elaborat un
proiect de Constitutie si proiecte de lege agrara si electorala. De asemenea, Cuza a promovat elemente ale burgheziei in aparatul de stat, a numit
functionari moldoveni in Tara Romaneasca si invers si s-a preocupat de uniformizarea armatei, creandu-se primul minister unic - cel de razboi (1860),
condus de generalul Ioan Emanoil Florescu.
Pe plan extern, Cuza a initiat diverse actiuni diplomatice: prin memorii adresate Marilor Puteri le solicita sa fie de acord cu constituirea la
Bucuresti a guvernului si a Adunarii unice; in septembrie 1860 a efectuat o vizita la Constantinopol, unde a fost primit ca un adevarat suveran etc. Ca
urmare, puterile europene reunite in Conferinta de la Constantinopol (septembrie- noiembrie 1861), au recunoscut deplina unire politica a
Principatelor(22 noiembrie/4 decembrie 1861) si l-au convins pe sultan sa recunoasca oficial unirea pe timpul domniei lui Cuza.. Firmanul emis de
sultan sublinia ca unificarea deplina a institutiilor era valabila numai pe timpul domniei lui Cuza. In acest context favorabil au urmat importante
evenimente politice: la 11 decembrie 1861, Cuza a proclamat unirea si nasterea natiunii romane,iar in 1862,unificarea administrativa si politica era
definitivata; la 22 ianuarie 1862 s-a constituit primul guvern unic, in frunte cu Barbu Catargiu, iar peste doua zile si-a deschis lucrarile Adunarea
legislativa a Principatelor Unite. La 24 ianuarie 1862, prima Adunare unica a Principatelor Unite adopta numele de Romania pentru noul stat si
proclama Bucurestiul capitala tarii.
Pe 4 august 1862 a fost infiintata Directia generala a Arhivelor Statului,iar pe 24 august 1862 s-au unificat serviciile sanitare din Moldova si
Tara Romaneasca.
Cele doua principale tendinte ale domniei lui Cuza au fost liberalismul si conservatorismul.Domnul a colaborat pe parcursul domniei sale,mai
ales cu liberalii moderati.

Marile reforme. Guvernul Barbu Catargiu (ianuarie - iunie 1862). Primul guvern unic al Principatelor, format la 22 ianuarie 1862, a fost condus
de Barbu Catargiu. Era un guvern conservator, care reflecta structura Adunarii unice. Comisia Centrala de la Focsani a fost,astfel, desfiintata si a
fost creat un alt organism, Comitetul legislativ provizoriu. In aprilie 1862 a fost elaborata o lege a presei. Principala problema a societatii romanesti
din aceasta perioada era, insa, problema agrara, iar solutionarea acesteia era sustinuta de toate fortele politice. Modalitatile de rezolvare preconizate
erau insa diferite. Conservatorii, care reprezentau interesele mosierimii, sustineau desfiintarea clacii, dar nu erau de acord cu improprietarirea
taranilor, dorind sa mentina intacta marea proprietate. Prin urmare, guvernul punea in discutia Adunarii, in primavara anului 1862, un proiect de lege
rurala (intocmit inca din 1860 de Comisia Centrala de la Focsani) care reflecta viziunea conservatorilor de rezolvare a problemei agrare.Pe 11 iunie
1862 Adunarea voteaza proiectul legii agrare, insa Alexandru Ioan Cuza a refuzat sa-l sanctioneze.
Guvernul Nicolae Kretzulescu (iunie 1862 - octombrie 1863). Guvernarea cabinetului Barbu Catargiu s-a incheiat o data cu asasinarea, in
conditii neelucidate pana astazi, a primului-ministru (iunie 1862). S-a format imediat un guvern al caii de mijloc condus de Nicolae Kretzulescu, lider al
liberalilor moderati. De la bun inceput guvernul a urgentat adoptarea masurilor administrative avand in vedere realizarea unirii depline: Directia
generala a arhivelor statului(4 august 1862) , a unificat serviciile sanitare(24 august 1862), a constituit Consiliul superior al instructiunii
publice(septembrie 1862) . Guvernul a luat primele masuri care vizau manastirile inchinate, care aveau mari datorii catre statul roman. In 1860,
Costache Negri, reprezentantul roman la Constantinopol, depunea primul memoriu in aceasta chestiune. In noiembrie 1862, averile manastirilor
inchinate au fost trecute in proprietatea statului, iar in ianuarie 1863 Adunarea a hotarat ca datoria lor sa intre in bugetul statului.
Guvernul Mihail Kogalniceanu (octombrie 1863 - ianuarie 1865). Considerat cel mai important guvern din timpul domniei lui Cuza pentru
activitatea sa reformatoare, acest cabinet a fost instalat la 11 octombrie 1863. In noiembrie, la deschiderea lucrarilor Adunarii, Cuza anunta in
mesajul sau programul legislativ: reforma electorala si agrara, organizarea armatei, reforma instructiunii publice, secularizarea averilor manastiresti
etc. In 17 decembrie 1863 a fost adoptata legea secularizarii averilor manastiresti, transferandu-se astfel intinse suprafete agricole in proprietatea
statului. Trecerea sub controlul statului a averilor manastiresti, inclusiv ale manastirilor inchinate, a intarit autonomia tarii. Legea secularizarii averilor
manastiresti a asigurat un fond funciar insemnat, care va fi folosit apoi pentru aplicarea Legii agrare din 14 august 1864. Pe 13 februarie 1864 a fost
adoptata Legea privind infiintarea Consiliului de Stat, care era prezidat de domnitor si elabora la cererea guvernului proiecte de legi.
Odat cu apariia Romniei ca ar problema agrar a continuat s provoace instabilitate. Pe ntreg teritoriul statului, au existat rscoale
rneti.Stenii nu aveau suficiente terenuri, plus ca trebuiau s plteasc impozitele i s practice clac pentru boieri. Alexandru Ioan Cuza a
sperat s mbunteasc situaia din ar prin reforme agrare. El a ncercat secularizarea terenurilor monahale i, de dou ori, s anuleze iobgia i
s reduc terenurile marilor proprietari, dar majoritatea parlamentar era format din boieri care se opuneau. In martie 1864 a inceput dezbaterea
chestiunii rurale, care a accentuat confruntarea dintre guvern, sprijinit de domnitor, si Adunare Legiuitoare(institutie parlamentara), dominata de marii
proprietari funciari. Punerea proiectului legii rurale (agrare) de catre Kogalniceanu in discutia Legislativului (proiect care propunea desfiintarea clacii
si improprietarirea taranilor cu loturile pe care le aveau in folosinta) a determinat fortele conservatoare care dominau Adunarea Legiuitoare(si care nu
doreau reforma agrara prin improprietarire) sa dea un vot de blam guvernului. Cuza a preferat sa mentina cabinetul si sa dizolve forul legislativ, dand
astfel lovitura de stat din 2 mai 1864.Primul ministru,Kogalniceanu isi prezinta demisia care nu este acceptata de Cuza.Lovitura de stat a fost
insotita de o proclamatie catre armata si de una catre popor. De asemenea, a fost adoptat un nou act constitutional - numit Statutul dezvoltator al
Conventiei de la Paris( aprobat printr-un plebiscit, organizat la 10 mai 1864), care extindea substantial atributiile domnitorului -, precum si o noua
lege electorala. Potrivit Statutului dezvoltator, noua lege fundamentala care inlocuia Conventia de la Paris :
atributele puterii executive erau sporite,iar cele ale legislativului limitate;
domnitorul singur avea initiativa legilor elaborate de Consiliul de Stat si, de asemenea, avea drept de veto
=>subordonand,astfel,legislativul.
Adunarea devenea bicamerala, prin crearea celui de-al doilea corp legiuitor, Corpul Ponderator (Senatul),camera legislativa
superioara formata din membri de drept si membri numiti de Cuza. Regulamentul de functionare al acestuia era alcatuit de guvern, iar
presedintele Adunarii era numit de domn. In iunie 1864, marile puteri au recunoscut modificarile aduse Conventiei de la Paris,
acordand Principatelor dreptul de a schimba in viitor legile care priveau organizarea interna.
Prin Statutul dezvoltator se trecea la un regim autoritar. Noua lege electorala impartea corpul electoral in doua categorii, alegatori primari si
directi, marea numarul alegatorilor.Votul ramanea cenzitar, dar censul era mai mic in comparatie cu dispozitiile electorale ale Conventiei de la
Paris,sporind astfel numarul alegatorilor. Lovitura de stat a inaugurat o conducere autoritara a domnitorului, criticata vehement de opozitie. Ea a fost
justificata de imposibilitatea adoptarii reformelor in conditiile in care alegerile facute in conformitate cu prevederile Conventiei de la Paris creau o
majoritate conservatoare in Camera.

Perioada 1864-1866 e una dintre cele mai active si mai reprezentative din punct de vedere al legilor adoptate:Legea rurala,:Legea Instructiunii
publice,Legea organizarii judecatoresti,Codul civil si de procedura civila,Codul penal si de procedura penala.
Elaborata de Consiliul de Stat si imbunatatita de guvern, Legea rurala a fost promulgata de domnitor la 14/26 august 1864.
Aceasta elibera taranii clacasi de sarcinile de tip feudal (claca) si ii improprietarea cu pamantul pe care-l foloseau, prin rascumparare
(despagubire).
Articolul 1 al legii oferea posibilitatea taranilor clacasi sa devina proprietari deplini pe locurile supuse posesiunii lor.
Suprafata de pamant pe care o primeau era stabilita in functie de numarul vitelor detinute.
Cei care nu au facut claca deveneau proprietari numai pe locurile de casa si gradina, iar pamantul nu putea fi instrainat sau ipotecat
timp de 30 de ani.
Taranii plateau despagubiri pentru claca timp de 15 ani.
Pamantul acordat taranilor nu trebuia sa depaseasca 2/3 din suprafata mosiei, fara a socoti padurile. Existau insa si
numeroase limite:intinderea mica a lotului, neimproprietarirea unui numar destul de mare de tarani etc.
Totusi, legea a intarit proprietatea taraneasca si a imbunatatit situatia unei parti importante a locuitorilor satelor.De asemenea,insa,legea din
1864 crea diferentieri in randul taranimii.
O alta lege insemnata a fost cea a instructiunii publice, promulgata la 7 decembrie 1864, prin care invatamantul devenea unitar, structurat pe
trei cicluri: primar, care era gratuit si obligatoriu, secundar si superior.De asemenea,actul consacra laicizarea invatamantului si instituia egalitatea
intre sexe in ceea ce priveste accesul la educatie. Tot in domeniul invatamantului este de remarcat infiintarea, in octombrie 1860, a Universitatii din
Iasi, cu patru facultati: drept, filozofie, stiinte, teologie. La 4 iulie 1864 se infiinta si Universitatea din Bucuresti, care avea sectii de drept, stiinte si
filosofie (litere). In 1864 - 1865 au fost adoptate si alte reforme care au contribuit la constituirea unui cadru nou de organizare a societatii: in
administratie (legea privind organizarea administratiei,legea comunala, legea pentru infiintarea consiliilor judetene); in justitie (elaborarea Codului
penal - martie 1864,promulgarea in 2 decembrie. Acesta a fost alcatuit dupa modelul francez(din 1810) si prusac(din 1851); adoptarea noului Cod
civil, in 4 decembrie 1864); in domeniul organizarii bisericesti (legi care au diminuat rolul Bisericii in treburile civile si au sporit dominatia statului in
structura administrativa a acesteia); in comert (elaborarea Codului comercial, infiintarea Camerei de Comert); adoptarea sistemului unic de masuri si
unitati (septembrie 1864); in domeniul armatei - Legea organizarii armatei (noiembrie 1864) s.a. In ianuarie 1865, in urma unor neintelegeri cu
domnitorul, Mihail Kogalniceanu a demisionat. Cabinetele care i-au urmat au continuat politica reformatoare.
Politica externa. In aceasta perioada, Principatele au urmat in politica externa o directie proprie. Cuza a concentrat in mainile sale toate
parghiile externe, pentru a evita eventualele oscilatii provocate de viata interna. Domnitorul a sustinut miscarile de eliberare ale popoarelor din
Europa Centrala si Estica, emigratia poloneza, pe cea maghiara si pe cea bulgara de pe teritoriul roman. A organizat si coordonat propaganda roma-
neasca in strainatate si a sustinut dezvoltarea culturala a romanilor din Imperiul Habsburgic, pentru care a alocat sume importante de la bugetul
statului. Pentru a afirma individualitatea politica a statului roman, a infiintat agentii diplomatice la Constantinopol, Paris si Belgrad, iar in 8 august
1862 a creat ministerul de externe, care avea ca scop coordonarea intregii politici externe. Domnia lui Cuza a coincis, astfel, unei perioade de
crestere a prestigiului tarii. Raporturile cu puterea suzerana si Puterile Garante se deosebeau esential de perioada anterioara. Pentru intarirea
autonomiei tarii in relatiile cu puterile europene, a fost sporita capacitatea militara, s-a incercat emiterea unei monede si a unei decoratii nationale, s-a
proclamat autocefalia Bisericii Ortodoxe Romane fata de Patriarhia de la Constantinopol (recunoscuta, insa, mult mai tarziu) etc.
Politica externa in timpul lui Cuza a avut realizari remarcabile,care au pregatit drumul spre obtinerea independentei:
recunoasterea pasaportului romanesc(1860);
reglementarea granitei dintre Romania si Turcia pe cursul Dunarii;
nerecunoasterea aplicarii si in cazul Romaniei a intelegerilor comerciale incheiate intre Turcia si Marile Puteri.

Au fost initiate relatii cu patriotii maghiari si polonezi,care urmareau eliberarea tarlor lor,dar in conditiile in care nu erau primejduite interesele
nationale ale Romaniei.Astfel,in 1863,tratativele cu ungurii au fost intrerupte din cauza necesitatii apararii romanilor din Transilvania,provincie pe care
oamenii politici maghiari o doreau anexata la Ungaria.In acest sens,Cuza trimite o scrisoare generalului maghiar Istvan Turr,prin care ii specifica
acestuia ca nu va consimti sa contribuie la ridicarea Ungariei inainte de a sti cu certitudine ca maghiarii s-au pus de acord cu romanii din
Transilvania.Tot in 1863,cand un detasament armat polonez a dorit sa traverseze teritoriul Romaniei pentru a participa la rascoala antirusa,el a fost
capturat de armata romana,pentru ca ar fi pus in primejdie securitatea Romaniei.
Romania a avut relatii foarte bune cu tanarul stat sarb.In 1862 a ingaduit trecerea din Rusia in Servia a unui transport de arme,in ciuda
protestelor Austriei,Imp.Otoman,Marii Britanii si chiar ale Frantei.De asemenea,a sprijinit emigratia bulgareasca,care beneficia de ajutor material din
partea statului roman si de posibilitatea de a urma studiile de invatamant superior.

Monstruoasa coalitie si sfarsitul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Masurile legislative modernizatoare adoptate de Alexandru Ioan Cuza
au fost insotite de anumite tendinte autoritare, care i-au atras adversitatea oamenilor politici de toate orientarile. Astfel, la inceputul anului 1863 s-a
conturat o grupare eterogena formata din liberalii radicali condusi de Ion C. Bratianu si C.A. Rosetti si conservatori, intrata in istorie sub numele de
"monstruoasa coalitie" care urmarea detronarea lui Cuza si aducerea pe tronul tarii a unui principe strain. Liberalii radicali(rosii), continuatori ai
ideologiei de la 1848 si care actionasera pentru Unire si dubla alegere a lui Cuza, dorind o transformare economica si sociala radicala, dupa modelul
Europei Occidentale, considerau masurile luate de acesta prea moderate.De asemenea,ei erau nemultumiti si pentru faptul ca nu erau asociati la
putere de catre domnitor. Conservatorii, in schimb, doreau pastrarea traditiilor si privilegiilor epocii premergatoare revolutiei, puternic afectate de
politica reformatoare a domnitorului, si insistau ca dezvoltarea sa se faca lent si fara schimbari radicale. Pentru ambele grupari, Cuza ducea o politica
necorespunzatoare.Legea agrara din 1864 ,precum si cea electorala,au stat si ele la baza dorintei acestora de a-l da jos pe Cuza de pe tron.
Desi Cuza a reusit sa puna in aplicare ambitiosul sau program legislativ si de organizare a unor institutii moderne, pozitia i-a fost subminata de
activitatea "monstruoasei coalitii". Conservatorii l-au criticat pentru reformele agrara si electorala, iar liberalii radicali i-au reprosat ca era prea
moderat. Constient de esecurile domniei autoritare, domnitorul s-a gandit la abdicare. Liberalii radicali condusi de Ion C. Bratianu si C.A. Rosetti au
organizat lovitura de stat de la 11 februarie 1866. Cuza a semnat actele de abdicare si a plecat in strainatate, unde a murit in mai 1873. Locul
domnitorului a fost luat de o locotenenta domneasca, compusa din Lascar Catargiu, generalul Nicolae Golescu si colonelul Nicolae Haralambie si
de un guvern provizoriu condus de Ion Ghica.. Domnia lui Al. I. Cuza a fost o etapa decisiva in modernizarea statului roman: a insemnat, in primul
rand, punerea in aplicare a programului de la 1848. Politica reformatoare si intarirea statului roman a reprezentat o premisa importanta in dobandirea
independentei. La abdicarea lui Cuza (11 februarie 1866), Romania moderna era, in esenta, edificata.

2.3. INSTAURAREA DINASTIEI DE HOHENZOLERN

Ideea aducerii printului strain nu era noua, caci ea fusese formulata in memoriile boieresti si in Rezolutiile Adunarilor ad-hoc din 1857. Pentru
Romania anului 1866, aceasta idee avea multiple semnificatii: era o solutie pentru consolidarea statului national (caci puterile europene
recunoscusera unirea doar pe timpul lui Cuza); se miza pe asigurarea stabilitatii interne, inlaturandu-se lupta pentru domnie; prezenta pe tronul tarii a
unui reprezentant dintr-o mare familie domnitoare europeana putea sa intareasca prestigiul extern al tarii, reprezentand o garantie pentru
consolidarea autonomiei si pentru pregatirea terenului in vederea dobandirii independentei de stat a Romaniei. Inlaturarea lui Cuza a atras reactia
puterilor europene. In randul acestora, intrunite in cadrul Conferintei de la Paris din martie 1866, se auzeau voci care cereau desfacerea unirii: Rusia
si Turcia foloseau prilejul pentru a cere separarea si ocupatia militara. Aparea chiar propunerea ca romanii sa fie intrebati din nou asupra viitorului lor,
ca in 1857, Poarta insistand pentru organizarea unor noi alegeri sub supravegherea comisarilor otomani. Austria a actionat si ea deschis pentru
desfacerea unirii.
Pe plan intern, atat liberalii, cat si conservatorii erau in majoritate in favoarea aducerii unui print strain pe tronul Romaniei, ca solutie eficienta
si sigura pentru stabilitatea politica si sociala.Dupa detronarea lui Cuza,alegerea printului s-a oprit oficial asupra lui Filip de Flandra(belgian),dar
acesta a refuzat. Astfel,prin intermediul Frantei si cu acceptul Prusiei, s-a perfectat aducerea in tara a lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, inrudit
cu regele Prusiei si var dupa mama cu Napoleon al III-lea. Acesta a fost proclamat domn al Romaniei in urma plebiscitului din aprilie 1866. La 25
aprilie 1866, Carol a acceptat propunerea si a obtinut acordul tatalui sau, al regelui Prusiei si al cancelarului prusac Otto von Bismarck pentru a pleca
spre Romania. Deoarece unele puteri europene nu erau de acord cu aceasta solutie si cereau alegerea unui nou domn pamantean, cercurile politice
romanesti au mers pe varianta "faptului implinit". Din cauza conflictului austro-prusac, printul a calatorit cu un pasaport fals pana la Turnu Severin,
fiind insotit de Ion C. Bratianu. In dimineata zilei de 10 mai (care va fi Ziua Nationala a Romaniei pana in 1947), Carol intra in Bucuresti, pe Podul
Mogosoaiei, indreptandu-se spre Mitropolie, unde a fost proclamat domn de catre Adunare, in fata careia a jurat sa pazeasca legile Romaniei,
drepturile si integritatea sa. Marile Puteri, dezbinate de interese contradictorii l-au acceptat in mod formal pe Carol. In urma unei vizite facute la
Istanbul, in octombrie 1866, Poarta dadea firmanul de investitura a lui Carol I, prin care renunta implicit la "nota restrictiva" de recunoastere a unirii
doar pe timpul lui Cuza si accepta unirea deplina, indiferent de domnitor.

2.4. Constitutia din 1866. Adunarea Legislativa aleasa cu o luna inaintea venirii lui Carol s-a transformat in Adunare Constituanta, luandu-si
misiunea de a discuta si apoi de a vota proiectul unei Constitutii. Dupa dezbateri aprinse intre conservatori si liberali, noua lege fundamentala a fost
promulgata de domn la 1 iulie 1866, ea reprezentand prima Constitutie interna romaneasca (elaborata de reprezentantii legitimi ai natiunii) care a
ramas in vigoare pana in 1923. Inspirata dupa modelul belgian(Constitutia belgiana a fost elaborata in 1831), Constitutia a fost una dintre cele mai
democratice din Europa secolului al XIX-lea. Adoptarea Constitutiei a reprezentat un pas inainte pe drumul modernizarii principalelor institutii si al
racordarii lor la mutatiile europene petrecute in secolul al XIX-lea. Aceasta lege fundamentala se asemana cu alte Constitutii liberale in vigoare in
Europa occidentala. Ea tinea cont de conditiile specifice ale Romaniei si se referea la o diversitate de aspecte care vizau dezvoltarea si modernizarea
societatii: teritoriul Romaniei, drepturile cetatenesti, Reprezentanta Nationala (Parlamentul), puterile in stat, prerogativele domnului si ale ministrilor
s.a. Exprimand dorinta de independenta, Constitutia proclama oficial numele de Romania, nu amintea nimic despre raporturile cu Poarta si cu
Puterile garante(=>dovada de indrazneala), consfintea ca statul roman era o monarhie constitutionala, iar ca sistem politic consacra parlamentarismul
pluripartidist. Printre principiile asezate la baza Constitutiei se numarau:

introducerea pentru prima data a numelui de stat Romania,stat indivizibil (art.1)

principiul democratic al separatiei puterilor in stat;
suveranitatea nationala; asemanari 1932 + 76 articole la fel.
guvernarea reprezentativa si responsabila;
monarhia ereditara;
drepturi si libertati cetatenesti.
Aceasta lege fundamentala a statului limita prerogativele domnitorului la cele ale unui monarh constitutional,crea conditiile pentru alegerea
unui guvern reprezentativ,stipula responsabilitatea ministrilor pentru actiunile lor si intarirea principiului separarii puterilor.Se adopta principiul
constitional englez potrivit caruia ,,regele domneste dar nu guverneaza.

Puterea executiva era incredintata domnului si guvernului.

Guvernul avea ca principale atributii:
elaborarea proiectelor de legi;
gestionarea treburilor interne si externe ale statului.

Ca sef al puterii executive, domnitorul avea urmatoarele atributii:

numea si revoca ministrii;
numea si confirma in toate functiile publice;
era comandantul armatei;
conferea distinctii si decoratii;
batea moneda;
avea drept de amnistie politica si gratiere;
putea sa declare razboi si sa incheie pace;
semna conventii;
incheia tratate cu alte state valabile doar dupa ce erau aprobate de Parlament.
Actele sale aveau tarie numai daca erau contrasemnate de un ministru de resort(care,de fapt,avea aceasta obligatie)
Domnitorul se bucura si de largi prerogative legislative:
convoca,amana si dizolva(cu conditia sa organizeze alegeri intr-un interval de maximum o luna) Adunarea Deputatilor si Senatul;
sanctiona si promulga legi;
avea drept de veto ,dar nu absolut,intrucat trebuia sa tina seama de parerea deputatilor si senatorilor si nu putea respinge definitiv un proiect
de lege.

In practica,guvernul era factorul decisiv in conducerea tarii.

Puterea legislativa era impartita intre domn si Parlamentul (bicameral) care avea o serie de atributii:
dezbatea si adopta bugetul (numai Adunarea Deputatilor);
vota,modifica sau abroga legile;
avea drept de interpelare a guvernului.
 drept de ancheta si de demitere a Guvernului.

Atributiile domnului in Parlament:

initiativa legislativa(impreuna cu Adunarea legislativa);
sanctioneaza si promulga legile.

Puterea judecatoreasca se exercita prin Curti de judecata si Tribunale. Hotararile si sentintele acestora se pronuntau in numele legii si se
executau in numele domnului. Cea mai inalta instanta era Curtea de Casatie(infiintata la 24 ianuarie 1861).Judecatorii erau inamovibili.Hotararile
judecatoresti se pronuntau in numele domnului si in virtutea legii.

Drepturi si libertati cetatenesti.Constitutia consfintea importante drepturi si libertati cetatenesti:

libertatea constiintei;
a presei si a intrunirilor;
libertatea invatamantului,invatamantul primar obligatoriu si gratuit;
egalitatea in fata legilor (art.10);
libertatea exercitarii drepturilor politice (numai de catre crestini);
libertatea personala si inviolabilitatea domiciliului;
dreptul la azil politic;
dreptul de intrunire si asociere, aceasta prevedere stand la baza organizarii partidelor politice.

Proprietatea, de orice natura, era proclamata sacra si inviolabila (art.19). Articolul 7 prevedea ca "insusirea de roman se dobandeste, se
conserva si se pierde potrivit regulilor statornicite prin legile civile", iar cetatenia romana poate fi dobandita doar de "strainii de rituri crestine". Articolul
31 consacra suveranitatea poporului. Impreuna, articolele 32, 33 si 35 consfintesc separatia puterilor. In plus, prin articolul 35 se consacra monarhia
constitutionala ca forma de organizare statala, in timp ce articolul 82 consfinteste caracterul ereditar al monarhiei.
Principiile liberale specifice acestei legi fundamentale nu se regaseau in legea electorala cenzitara care completa Constitutia. Astfel, normele
cenzitare promovau interesele marilor proprietari funciari si ale marii burghezii, electoratul fiind impartit pe colegii (doua pentru Senat si patru pentru
Camera Deputatilor) in functie de avere. Primele trei colegii ii delegau direct pe deputati (vot direct), in vreme ce colegiul al lV-lea alegea prin
delegati (vot indirect). Pentru Senat existau doua colegii in care isi exprimau optiunea proprietarii funciari si de imobile. Varsta minima a alegatorilor
era fixata la 21 de ani. Sistemul electoral cenzitar, aproape general in acel moment in Europa, care impartea corpul de alegatori in colegii, in functie
de venituri, oglindea marile diferente sociale din sanul societatii romanesti: pe de-o parte, boierimea care si-a perpetuat predominanta politica si dupa
1866, pe de alta parte, taranimea - stratificata - care constituia majoritatea populatiei. Intre aceste clase sociale exista o burghezie care va castiga in
importanta din ce in ce mai mult. Pentru dreptul de vot actionau 2 factori de excludere:
religios conform articolului 7 drept de vot aveau doar locuitorii de rit crestin.
de sex femeile nu aveau drept de vot.
Cele doua mari partide ale epocii moderne - Partidul National-Liberal si Partidul Conservator - s-au cristalizat tocmai in urma aplicarii Con-
stitutiei din 1866. In ansamblu, Constitutia din 1866 poate fi considerata un compromis intre liberali si conservatori: pentru ca acestia din urma sa
accepte adoptarea unei constitutii liberale, liberalii au acceptat introducerea unui sistem electoral nedemocratic, bazat pe votul cenzitar.
Constitutia din 1866 a avut insa si alte limite, ea permitand introducerea si perpetuarea unor practici nedemocratice: guvernul nu era o creatie
a Parlamentului. Acest fapt este demonstrat de procedura de schimbare a guvernelor. Procesul incepea cu demisia guvernului in functie si cu
numirea de catre domnitor a unui nou prim-ministru, dupa care era dizolvat Parlamentul si se stabileau noi alegeri. Noul guvern folosea toate
mijloacele disponibile pentru a-si asigura o majoritate in Parlament si, pana dupa Primul Razboi Mondial, nu a fost niciodata dezamagit.
Desi nu o consacra efectiv, Constitutia din 1866 a fost perceputa pe plan extern ca o puternica manifestare a independentei. Ea prevedea
ereditatea domniei si atributiile unui domn suveran, depasind statutul de autonomie recunoscut prin tratatele internationale. In acelasi timp, legea
fundamentala a Romaniei nu amintea nimic de suzeranitatea otomana si de garantia colectiva a puterilor europene. De asemenea, promulgarea
Constitutiei de catre domn fara a mai astepta acordul puterilor europene, era si ea o dovada a aspiratiei romanilor catre independenta. Constitutia din
1866 a fost suferit 3 modificari: in 1879 a fost modificat articolul 7, in sensul acordarii de drepturi civile si politice (cetatenie) indiferent de religie; in
1884, cand se reduce numarul de colegii electorale de la patru la trei; in 1917, cand sunt modificate regimul proprietatii si sistemul electoral, pentru a
permite introducerea reformei agrare si a reformei electorale. Aceasta lege fundamentala, ramasa in vigoare pana in 1923, a contribuit la
consolidarea si modernizarea statului roman.
Promulgarea Constitutiei de catre Carol fara acordul puterii suzerane si a puterilor garante reprezenta un veritabil act de independenta.

Art. l. Principatele Unite Romane constituie un singur stat indivizibil sub numele de Romania.
Art. 2. Teritoriul Romaniei este inalienabil.
Art. 7. insusirea de roman se dobandeste, se conserva si se pierde potrivit regulilor statornicite prin legile civile. Numai strainii de rituri crestine
pot dobandi impamantenirea.
Art.10. Nu exista in Stat nici o deosebire de clasa. Toti romanii sunt egali inaintea legilor si datori a contribui fara deosebire la darile si sarcinile
publice. Ei singuri sunt admisibili in functiunile publice, civile si militare.
Art. 19. Proprietatea de orice natura, precum si toate creantele asupra Statului, sunt sacre si neviolabile.
Art. 31. Toate puterile Statului emana de la natiune, care nu se poate exercita decat numai prin delegatiune si dupa principiile si regulile
asezate in Constitutiunea de fata.
 Art. 32. [] Orice lege cere innoirea a cator trele ramuri ale puterii legiuitoare. Nici o lege nu poate fi supusa sanctiuni domnului, decat dupa ce
va fi discutata si votata liber de majoritatea ambelor Adunari.
Art. 33. Initiativa legilor este data fiecareia din cele trei ramuri ale puterii legislative.
Art. 35. Puterea executiva este incredintata domnului, care o exercita in mod regulat prin Constitutiune.
Art. 82. Puterile constitutionale ale domnului sunt ereditare, in linie coboratoare directa si legitima a mariei sale principelui Carol I de
Hohenzollern-Sigmaringen, din barbat in barbat prin ordinul de primogenitura si cu exclusiunea perpetua a femeilor si coboratorilor lor.

2.5. CUCERIREA INDEPENDENTEI DE STAT.

Contextul intern si international. Dupa 1772, elita politica solicitase in memoriile adresate marilor puteri, statutul de independenta pentru
Principatele romane. Diferite proiecte si planuri din preajma anului 1848 ale revolutionarilor munteni si moldoveni, aflati in legatura cu activitatea
revolutionarilor polonezi, aveau ca obiectiv dobandirea independentei. Adversarul comun era Rusia care, prin "articolul aditional" la Regulamentele
Organice, urmarea sa-si sporeasca controlul asupra Principatelor. Romanii considerau ca o intelegere cu sultanul, pe cale pasnica, s-ar fi putut
realiza, iar principala piedica in calea reformelor interne o constituia tarul. Aceeasi ostilitate era manifestata si fata de habsburgi, fapt care a permis, in
timpul domniei lui Al. I. Cuza, o apropiere de revolutionarii maghiari. Interesante sunt planurile federaliste care infloreau la jumatatea secolului al XIX-
lea. Nicolae Balcescu a sustinut si el mai multe proiecte federaliste (1850, 1851), retinand atentia cel ce viza fondarea Statelor Unite ale
Dunarii care ar fi grupat pe romani, maghiari si "iugoslavi". Ion H. Radulescu dorea o "republica universala a Europei ". Mai realiste au fost
planurile de intelegere balcanica. Astfel, in 1863, Cuza a stabilit relatii diplomatice cu Serbia peste capul Portii, relatii continuate dupa venirea lui
Carol I la tronul tarii, prin semnarea unui tratat cu Serbia in 1868. Cei doi monarhi au sustinut miscarea revolutionarilor bulgari, iar in 1866 si 1869,
oamenii politici romani se consultau cu emisarii guvernului grec in vederea stabilirii unei actiuni comune antiotomane.
Independenta era dorita de intreaga clasa politica,insa mijloacele prin care urma sa fie dobandita depindeau de evolutia situatiei
internationale.Oamenii politici romani si Carol I au considerat ca redeschiderea problemei orientale in 1876 putea sa ofere un astfel de prilej.Rusia isi
urmarea mai vechiul plan,acela de a controla stramtorile Bosfor si Dardanele si de a scoate Imperiul Otoman din Europa.De aceea,pentru a-si atinge
obiectivul,a sprijinit o serie de rascoale antiotomane ale populatiilor slave si ortodoxe din Peninsula Balcanica,aflata sub autoritatea Portii, care i-ar fi
oferit Rusiei pretextul unei interventii militare de sprijin in favoarea acestora. [rascoala antiotomana din Bosnia-Hertegovina(1875) unde intervin si
Serbia si Muntenegru(de partea Bosniei) , rascoala din Bulgaria(aprilie 1876) si razboiul dintre Serbia,Muntenegru - sprijinite de Rusia - si Imperiul
Otoman din iunie 1876] .Rusia avea in vedere,in realitate,rporpiile interese strategice controlul stramtorilor,expansiunea in Pen.Balcanica,revansa
fata de infrangerea suferita in 1856 si nu soarta bulgarilor,sarbilor etc.,stapaniti de turci.Situatia era cu atat mai complicata cu cat unele puteri
occidentale,Anglia si Franta mai ales,nu vedeau cu ochi buni incercarea Rusiei de a-si consolida pozitia in Europa prin dezechilibrarea raportului de
forte pe continent si manifestau prudenta fata de un nou conflict in Balcani.
Redeschiderea "crizei orientale" in 1875., a oferit ocazia unei actiuni politice si militare pentru dobandirea independentei,in conditiile in care
eforturile de a obtine acest statut pe cale diplomatica esuasera. Carol I ridicase aceasta problema in fata Consiliului de Ministri inca din 1873. Clasa
politica sustinea ideea, dar existau deosebiri de vederi asupra cailor si metodelor prin care se putea realiza. Cei mai multi liberali (intre care I.C.
Bratianu, M. Kogalniceanu) erau pentru o apropiere de Rusia in vederea unei actiuni antiotomane deschise. Schimbarea de atitudine fata de aceasta
era legata de esecul rus in razboiul Crimeii si de ostilitatea fata de Imperiul habsburgic, devenit Austro-Ungaria in 1867, cu toate consecintele care
decurgeau de aici pentru romanii din imperiu.
Conservatorii se opuneau, socotind ca regimul garantiei colective din 1856 era singurul obstacol in calea expansiunii ruse. Formati la scolile
din Germania, ei vedeau in panslavism cea mai serioasa amenintare. Pentru conservatori, singura cale de obtinere a independentei era pe cale
diplomatica, colaborand cu Austro-Ungaria si Germania.Astfel,guvernul Lascar Catargiu(conservator) a intreprins actiuni diplomatice de castigare a
sprijinului Marilor Puteri pentru independenta.Un bun exemplu este semnarea,in 1875 a conventiei comerciale cu Austro-Ungaria. Prin notele
diplomatice din ianuarie 1876,Romania si-a exprimat neutralitatea in legatura cu situatia din Balcani.
Noul guvern liberal condus de I.C. Bratianu (1876) cu M. Kogalniceanu la externe, spera sa obtina independenta pe cale pasnica. Criza s-a
agravat in 1876. Serbia si Muntenegru au declarat razboi Turciei, iar bulgarii au declansat miscarea de eliberare, parte din detasamentele lor
inarmate fiind pregatite chiar pe teritoriul romanesc. Printr-un memoriu guvernul roman solicita, in iulie 1876, Portii si Puterilor garante recunoasterea
individualitatii statului roman si a numelui de Romania(=>practic independenta), dar acesta era primit cu ostilitate. In august primul-ministru a avut o
intrevedere cu imparatul Franz Joseph I la Sibiu, incheiata fara rezultate deosebite. Nici apropierea de Rusia din septembrie/octombrie 1876, cand o
delegatie condusa de I.C. Bratianu si M. Kogalniceanu propusese la Livadia, in Crimeea, tarului Alexandru al II-lea si cancelarului Rusiei, Gorceakov
un tratat antiotoman, nu avusese mai mult succes. In decembrie 1876, Dimitrie Bratianu initia un demers diplomatic la Constantinopol, cerand
"garantii speciale pentru neutralitatea vesnica a teritoriului romanesc". Tratativele romano-otomane esuau insa, ca urmare a adoptarii Constitutiei lui
Midhat Pasa( in decembrie 1876) prin care statul roman era declarat "provincie privilegiata" a imperiului(ceea ce a provocat protestul guvernului
roman. In aceste conditii, calea obtinerii independentei prin lupta devenea tot mai evidenta.
Austro-Ungaria si Rusia se intelegeau prin conventia de la Budapesta, semnata la 3 ianuarie 1877, cu privire la schimbarile teritoriale pe care
ar fi trebuit sa le aduca un eventual razboi ruso-turc (Rusia ar fi anexat sudul Basarabiei, revenind la gurile Dunarii, iar Austro-Ungaria s-ar fi multumit
cu Bosnia si Hertegovina).
Victoria Portii impotriva popoarelor rasculate din Balcani si rivalitatea ruso-otomana(care era pe punctul de a declansa razboiul intre cele
doua) amenintau transformarea teritoiului romanesc intr-un teatru de razboi.De aceea,o alianta cu rusia putea inlatura o astfel de primejdie si
deschidea drumul spre cucerirea independentei de stat.La 4/16 aprilie 1877, guvernul liberal condus de Ion C. Bratianu a incheiat Conventia romano-
rusa. Conventia a fost semnata de baronul Dmitri Stuart, reprezentantul Rusiei in Romania, si de Kogalniceanu, ministrul nostru de externe si stabilea
trecerea armatelor ruse prin tara in regimul rezervat armatelor prietene(cheltuielile fiind suportate de guvernul rus) si respectarea integritatii teritoriale
a Romaniei. Actul fixa intr-o anexa drumul pe etape spre Dunare, care ocolea Bucurestiul, si numea comisarii pentru raporturile cu institutiile
romanesti. Rusia se angaja sa respecte statutul tarii si "sa mentina si sa apere integritatea actuala a Romaniei". Incheierea Conventiei evidentiaza o
schimbare a atitudinii Rusiei fata de statul roman in comparatie cu alte faze ale Crizei Orientale din secolul al XIX-lea.
Conventia din 4/16 aprilie 1877 reprezenta un eveniment important pe calea afirmarii de sine statatoare a statului roman. Imediat,la 6 aprilie,
decretul de mobilizare a chemat sub arme 120.000 de persoane, din care 58.700 formau Armata de operatiuni. Desi statul facuse eforturi financiare
deosebite pentru a asigura o dotare corespunzatoare, armata era slab inarmata si echipata. Armata romana intra in actiune preluand apararea
Dunarii pe linia Turnu Severin-Calarasi. La 12/24 aprilie 1877, Rusia a declarat razboi otomanilor si armatele sale au inceput traversarea Romaniei.
Luand act de noua realitate, otomanii au bombardat localitatile Bechet, Islaz, Corabia, Calafat, Giurgiu; romanii au ripostat bombardand Vidinul(26
aprilie 1877) si Turtucaia. Adunarea (29 aprilie) si Senatul (30 aprilie) au votat motiuni prin care declarau starea de razboi cu Imperiul Otoman, dar nu
si independenta. In 9 mai 1877, la o interpelare a lui Nicolae Fleva, privind situatia Romaniei, Mihail Kogalniceanu, ministrul de externe, raspundea,in
Camera Deputatilor printr-un discurs in care declara ca statul roman era hotarat sa rupa orice legatura cu Imperiul Otoman ("Suntem independenti;
suntem natiune de sine statatoare!"). In aceeasi zi, Camera Deputatilor a votat o motiune prin care se lua act de ruperea relatiilor cu Poarta si de
independenta absoluta a Romaniei. A doua zi(10 mai 1877), Senatul vota aceeasi motiune. Proclamarea independentei semnifica atat inlaturarea
suzeranitatii otomane cat si a garantiei colective a marilor puteri. Independenta, salutata cu entuziasm de populatie, a fost receptata de Marile Puteri
in mod diferit, in functie de propriile interese: Rusia a acceptat-o ca pe un fapt implinit, dar nu si de jure; Italia si-a aratat simpatia; Franta, Germania si
Austro-Ungaria au ramas in expectativa; Marea Britanie a privit-o cu ostilitate, iar Poarta a ripostat prin razboi.

Participarea Romaniei la razboiul pentru independenta (1877 - 1878). La inceputul razboiului, Rusia a refuzat cooperarea cu armata
romana, deoarece nu dorea sa-si creeze "obligatii" fata de o tara de la care urmarea sa rapeasca cele trei judete din sudul Basarabiei (Cahul,
Bolgrad, Ismail). Cu toate acestea, trupele romane au sprijinit trecerea trupelor tariste in sudul Dunarii la jumatatea lui iunie 1877. Dupa ce au
traversat Dunarea, rusii au inaintat cu repeziciune pe trei directii, ajungand peste o luna dincolo de Balcani. In luptele de la Dunare, ei au fost sprijiniti
de armata romana prin diverse forme: bombardarea flotilei turcesti; bombardamente asupra pozitiilor inamice de pe malul drept al Dunarii etc.
Cheia victoriei in Balcani era luarea Plevnei, un puternic sistem de fortificatii cu o pozitie strategica insemnata, aparat de o garnizoana formara
din 50.000 soldati, condusa de generalul Osman-pasa; de aici otomanii puteau surprinde si inconjura coloana principala rusa ce se indrepta spre
pasul Sipka si Balcani. Ignorand forta armatei otomane, armata rusa a declansat, in iulie, un atac total nepregatit si cu un efectiv militar mic.
Inaintarea in Balcani, condusa de arhiducele Nicolae, s-a oprit la Plevna, unde primele doua atacuri rusesti au fost sangeros respinse.
Situatia critica din Balcani l-a determinat pe arhiducele (marele duce) Nicolae, comandantul frontului rusesc din Balcani, sa adreseze
principelui Carol cunoscuta telegrama din 19/31 iulie 1877, prin care solicita cooperarea armatei romane, neacceptata pana atunci de partea rusa."
Insistentele romanesti privind incheierea unei conventii care sa reglementeze participarea armatei romane n-au dat rezultate. Desi nu exista o
conventie militara intre cele doua tari, dupa noi apeluri ale comandamentului rus, armata romana a trecut in sudul Dunarii (Divizia 4 si o parte din
Divizia 3). Desi Romania insista in continuare sa se incheie o conventie militara de colaborare care sa precizeze individualitatea armatei romane, in
cursul tratativelor dintre tar, arhiduce si principele Romaniei, din august 1877, s-a acceptat doar constituirea unui front romanesc la Plevna, fiind
respinsa conventia scrisa.Carol I primeste comanda suprema a trupelor aliate de la Plevna .
La 30 august 1877, fortele romano-ruse puse sub comanda principelui Carol au executat un al treilea atac general asupra Plevnei. Singura
victorie - cucerirea redutei Grivita I - a fost scump platita, caci au murit aproape 10.000 de ostasi romani, intre care maiorul George Sontu si capitanul
Valter Maracineanu. Acest bilant trist, intarea opinia principelui Carol, exprimata inainte de atac, ca cetatea trebuia asediata. Lupte crancene s-au
desfasurat in septembrie-octombrie pentru izolarea completa a Plevnei si impiedicarea aprovizionarii garnizoanei otomane. Pentru a intari blocada,
fortele romane au cucerit reduta Rahova la 9 noiembrie 1877. Supusa unui permanent bombardament Plevna era, la inceputul lunii noiembrie,
complet izolata si cu proviziile aproape epuizate. In ziua de 28 noiembrie 1877 a avut loc incercarea lui Osman-Pasa de a sparge incercuirea la
Plevna, care s-a incheiat cu un esec. In aceeasi zi, dupa aproape trei luni, Plevna a capitulat, iar comandantul ei s-a predat ofiterilor romani. Caderea
Plevnei a avut o influenta hotaratoare asupra desfasurarii ulterioare a razboiului. In timp ce armata rusa a continuat ofensiva pe directia Sofia -
Adrianopol, trupelor romane le-a revenit misiunea de a cuceri cetatile turcesti din vestul Bulgariei, printre care Vidin si Belogradcik. Infranti pe toate
fronturile, otomanii au capitulat in ianuarie 1878, semnand armistitiul si apoi tratatul de pace de la San Stefano (februarie 1878).

Recunoasterea internationala a independentei. In ultima parte a razboiului, Rusia a aratat o atitudine neprietenoasa, comunicand
autoritatilor romane ca doreste sa obtina cele trei judete din sudul Basarabiei; acest fapt a atras, in ianuarie 1878, protestul Parlamentului Romaniei.
In perioada tratativelor de pace de la San Stefano, relatiile romano-ruse s-au inrautatit si mai mult, urmare a neadmiterii reprezentantului roman la
negocieri si mai ales a hotararii Rusiei de a ocupa din nou sudul Basarabiei. Delegatul Romaniei la tratative, colonelul Eraclie Arion, a fost
imputernicit sa sustina recunoasterea independentei si retrocedarea gurilor Dunarii pana la bratul Sf. Gheorghe. Rusia a hotarat insa reanexarea
judetelor din sudul Basarabiei, declarand deschis ca-si rezerva dreptul de a le schimba cu Dobrogea. In tara dezbaterile parlamentare au respins insa
solutia rusa, sustinand mentinerea integritatii teritoriale.
Tratatul de pace semnat la San Stefano (langa Istanbul), la 19 februarie - 3 martie 1878, fara acceptarea Romaniei la dezbateri, prevedea:
independenta Serbiei, Romaniei si Muntenegrului, autonomia Bosniei si Hertegovinei,
organizarea Marelui Principat al Bulgariei (in care stationau trupe ruse), care se intindea de la Dunare la Marea Mediterana si avea
statut de autonomie;
stramtorile Bosfor si Dardanele erau deschise circulatiei tuturor navelor;
Rusia "oferea" Dobrogea in schimbul anexarii sudului Basarabiei.
Toate acestea prevederi oglindeau politica de forta a Rusiei, fapt ce a nemultumit statul roman.
Relatiile romano-ruse au devenit deosebit de incordate. In aprilie 1878, erau aduse din Balcani in Romania trupe si incepea aplicarea planului
de ocupare militara. Trupele ruse au ocupat orasul Giurgiu si au ajuns in apropierea capitalei. In aceste conditii, domnitorul Carol I a ordonat
regruparea armatei in nordul Olteniei si Munteniei pregatindu-se pentru rezistenta in cazul unei agresiuni militare din partea Rusiei.
 Tratatul de la San-Stefano nemultumea si mari puteri ca Anglia, ingrijorata de pozitia castigata de Rusia in Balcani, si Austro-Ungaria, care nu
primea Bosnia si Hertegovina. Germania a preluat misiunea de reconciliere si a organizat noi tratative de pace. Intre timp, Rusia a declarat ca nu este
in nici un fel angajata fata de Romania, Conventia din 1877 referindu-se doar la raporturile romano-otomane, nu si la cele ruso-romane.
Ca urmare, in vara anului 1878 au avut loc noi tratative de pace, finalizate in cadrul Congresului de pace de la Berlin, la care au participat
cele sapte state semnatare ale tratatului din 1856. Nici de data aceasta, Romania nu a fost invitata; dupa lungi insistente, primul ministru Ion C.
Bratianu si ministrul de externe Mihail Kogalniceanu au fost primiti intr-o sedinta unde au prezentat un memoriu prin care solicitau recunoasterea
independentei si a integritatii nationale, garantarea neutralitatii tarii, acordarea unor despagubiri de razboi, precum si interzicerea trecerii trupelor ruse
pe teritoriul Romaniei.Delegatia romana a fost auzita,dar nu si ascultata. Reflectand lupta de interese dintre Marile Puteri, Tratatul de pace de la
Berlin (1/13 iulie 1878) prevedea:
principatul Bulgariei era micsorat si se infiinta in sudul sau provincia autonoma Rumelia,
Bosnia si Hertegovina intrau sub administratia Austro-Ungariei,
insula Cipru revenea Angliei.
Serbia si Muntenegru deveneau independente.

In privinta Romaniei, independenta ii era recunoscuta in anumite conditii: modificarea articolului 7 din Constitutie in sensul acordarii
cetateniei romane pentru locuitorii de alta religie decat cea crestina(conditia aceasta reprezenta o incalcare a autonomiei legislative),
rascumpararea de catre guvernul roman a actiunilor fostei Societatii care construise drumurile de fier din Romania (societatea
Strousberg cu capital german creata in 1872).Rusia ceda statului roman Dobrogea(pentru care se da o lege in 1880), Delta Dunarii si
Insula Serpilor, dar primea sudul Basarabiei.(conditionarea recunoasterii independentei de acceptarea acestui schimb facut de Rusia
la San Stefano reprezenta o incalcare a integritatii teritoriale).

Ingerintele si amenintarile Rusiei au determinat o tensionare a relatiilor romano-ruse. Dincolo de anumite prevederi dezavantajoase, ramanea
faptul esential si anume recunoasterea internationala a independentei de stat a Romaniei. Prin tratatul final semnat la 1 iulie 1878, independenta era
recunoscuta imediat de Rusia, Imperiul Otoman, Serbia, Austro-Ungaria si abia in 1880 de catre Franta, Anglia si Germania.
Independenta a avut urmari dintre cele mai importante pentru statul roman. A creat conditii pentru intarirea regimului politic si accelerarea
progresului economic si social. Reintegrarea Dobrogei dadea o noua perspectiva legaturilor economice cu lumea. Dupa cucerirea independentei,
Romania devenea stat cu drepturi depline in relatiile internationale. Suveranitatea nationala a ingaduit afirmarea unei politici externe proprii, a permis
instituirea unui sistem protectionist necesar dezvoltarii economice, a creat conditii pentru consolidarea sistemului politico-institutional. Obtinerea si
recunoasterea independentei a avut drept principala consecinta proclamarea principelui Carol ca rege, la 14 martie 1881. Romania a devenit astfel
regat, ridicandu-si in mod substantial statutul si pozitia internationala.

Dictionar

plebiscit = consultare directa si libera a cetatenilor,care e pronunta prin da sau nu asupra unei decizii de importanta deosebita.
Locotenenta domneasca = organ politico-administrativ care tine locul domnitorului si exercita atributiile acestuia.
garantie colectiva = aici,acord intre cele 7 mari puteri europene ale momentului (Franta,Marea Britanie,Prusia,Regatul Sardiniei si
Piemontului,Imperiul Habsburgic,Rusia,Imperiul Otoman) cu privire la garantarea in comun a statutului politico-juridic international al Principatelor
Romane.
secularizare = trecerea in patrimoniul statului a unui bun apartinand bisericii sau monarhiei.
drept de veto =

Vasile Alecsandri este ales in Adunarea Ad-hoc si in Adunarea Electiva a Moldovei,figurand printre candidatii la domnie,dar renunta in favoarea lui
Cuza.
Mihail Kogalniceanu a editat ,,Dacia literara , ,,Arhiva romaneasca , ,,Propasirea. A facut parte din Comitetul Central al Unirii de la Iasi (1857),din
Adunarea Ad-hoc si Adunarea Electiva. A fost sef al guvernului(oct. 1863 ian. 1865).In timpul Razboiului de Independenta a fost ministru de externe
Alexandru Ioan Cuza a participat la Adunarea de la hotelul Petersburg din Iasi,27 martie 1848 si la Adunarea de la Blaj,3/5 mai 1848.In 1856 era
parcalab de Covurlui(Galati),functie din care isi da demisia in timpul alegerilor pentru Adunarile Ad-hoc,ca urmare a falsificarii listelor electorale.In
momentul alegerii sale ca domn era comandantul ostirii Moldovei,cu gradul de colonel.

,,Satenilor! Indelungata voastra asteptare,marea fagaduinta,data voua de inaltele puteri ale Europei prin articolul 46 al conventiei,interesul
patriei,asigurarea proprietatii funciare si dorinta cea mai vie s-au implinit.Claca e desfiintata pentru de-a pururea si de azi voi sunteti proprietari pe
locurile supuse stapanirii voastre. (Proclamatia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, din 14 august 1864)

Art.1. Dobrogea,anexata azi Romaniei,se imparte in doua judete.

Art.3.Toti locuitorii din Dobrogea care in ziua de 11 aprilie 1877 erau cetateni otomani,devin si sunt cetateni romani.
Art.5. Locuitorii Dobrogei sunt egali inaintea legii,se bucura de toate drepturile cetatenesti si pot fi numiti in functii publice indiferent de origine ,religie.
Art.16. Religia ortodoxa a rasaritului e religia domnitoare si in Dobrogea.
Art.20. Invatamantul e liber,daca exercitiul sau nu ar atinge bunele moravuri,ordinea publica si sanatatea copiilor
(Lege pentru organizarea Dobrogei, 1880)

Unirea Principatelor si crearea statului roman modern au fost posibile datorita

aparitiei unei conjuncturi externe favorabile
dorintei romanilor de emancipare politica.