Sunteți pe pagina 1din 6

Tara indepartata roman de Sorin Titel - rezumat referat

TARA INDEPARTATA Roman de Sorin Titel, publicat in 1974, la Editura Eminescu din
Bucuresti. El deschide, in creatia autorului, un ciclu de exceptie, implinit prin romanele
Pasarea si umbra (1977), Clipa cea repede (1979) si Femeie, iata fiul tau (1983).

Critica observa foarte repede diferenta pe care acest abia al treilea roman o aduce in scrisul
autorului si in acelasi timp in romanul postbelic. E distins cu Premiul Asociatiei Scriitorilor
din Bucuresti pe anul 1974.

Daca Femeie, iata fiul tau, romanul indeobste elogiat fara rezerve de critica romaneasca,
porneste, conform unei marturisiri a autorului, de la unul dintre cvartetele lui llaydn, Tara
poate li apropiat de un lied de Schubert" la care se face referire o singura data in paginile
cartii, un cantec nostalgic ale carui cuvinte erau foarte triste (era vorba despre un calator
care merge printr-un peisaj nins si asa mai departe)".

Romanul e o privire in hatisurile memoriei, intr-un teritoriu tot mai intunecat si in acelasi
timp refuzand parca sa se stinga definitiv. Precum in cazul naratorului Marcel, din romanul
lui Proust a carui lectie e bine asimilata de Sorin Titel , adevarul vietii isi are locul doar in
oglinda magica proiectata de prezent in urma sa. Cu toate acestea, exista o diferenta majora:
in cautarea timpului pierdut se bazeaza cu precadere pe inlantuirile capricioase ale memoriei,
dezordinea acesteia fiind singurul focar al romanului.

Tara, volum in care Sorin Titel aplica la fel de reusit alte lectii ale modernitatii romanului, de
la James Joyce la William Faulkner si romanul sud-american, foloseste memoria ca mijloc (si
nu scop), mizand inca pe o posibila regasire a trecutului originar. Imaginile fascineaza, iar
naratiunea se face sub semnul seductiei, indiferent de experimentul literar ce ii da forma.
Romanul renunta la traditionala preferinta a unui fir narativ anume, bine pus in evidenta si
urmat cu fidelitate. Povestea se naste prin incercuiri repetate (ca in zborul unei pasari
desenand forme geometrice vii pe cer), prin acumulari de informatii, schimbari bruste de ritm
sau insistente picturale asupra unui moment sau al altuia. Exista voci narative greu
identificabile care isi fac aparitia, uneori doar pentru o fraza, pe neasteptate, lasand apoi locul
unei povestiri la persoana a IlI-a ce penduleaza constant intre omniscienta si un stil indirect
liber. Experimentul e peste tot bine strunit, efect al unei rafinari continue a scrisului lui Sorin
Titel fata de creatia sa anterioara. Autorul da impresia unui pictor renascentist, elegant
interesat de perspectiva si culoare, de personajele asa-zis secundare ale imaginii, de proportii
si luminozitate. Procedeul e vizibil aproape in fiecare fraza, sugestive fiind, alese
conventional, inceputul si sfarsitul romanului. Cartea debuteaza cu o introducere simbolica a
cititorului dincolo de rama imaginii in aglomeratia de tablou flamand a romanului:

erau inghesuiti intr-un vagon de marfa (se calatorea si cu astfel de vagoane in anii aceia de
dupa razboi), tinerii liceeni care se reintorceau ia scoala, la sfarsitul vacantei de primavara."
Urmeaza o descriere plastica privind forfota si vanzoleala din gara" Faget.

Doua pagini dedicate ochiului care vede mame cu geamantane jerpelite", taranci tragand
dupa ele baloturi cu dune uriase", la fereastra locuintei sefului de gara, tanara nevasta a
sefului (ce frumoase bucle avea si, Doamne, cat de multe, cat de multe, cum sa le poti
numara!)", iar apoi la fantana arteziana tinere cu sandale albe, incaltate de ele pentru prima
data in vacanta asta, in zilele de Pasti" etc. Tabloul e cu grija impartit, iar personajele nu sunt
abandonate: dupa ce ochiul le-a dat viata prima data, se revine la ele, se priveste mai in
adanc, ies la iveala intentii, zambete, umbre, detalii. Privit de la o inaltime ceva mai ridicata,
romanul intreg e construit in felul acesta. Firele narative primesc mobilitate, dar este una
predominant explicativa. Nu exista propriu-zis conflict sau actiune, ci doar contemplarea tot
mai staruitoare a fiecarei pete de culoare, a tuselor si a straturilor pe care pensula le strabate
sperand o uniformitate delicata (nu ar fi exagerat sa vorbim in cazul lui Sorin Titel de o
scriitura tandra, mai ales ca romanele urmatoare vor perfectiona constant aceasta tehnica,
atingand apogeul in Clipa cea repede).

Volumul se incheie, ca sa observam cealalta calitate a stilului autorului din acest roman pe
langa cea a aglomerarii si a focalizarii colective, sub semnul posibilului. Personajul Bantu.
adormit intr-un tren ce stabate campia intinsa, se trezeste intr-o gara pustie, unde peroanele
sunt goale, sala de asteptare la fel si chiar si biroul impiegatului, li usor de observat intentia
autorului-model de a contrapune imaginea finala peste cea de debut: aglomeratia, forfota,
explozia de culoare si muzica s-au evaporat sau, mai bine spus, s-au indepartat iremediabil.

Naratiunea insista, ca pentru a sublinia apasat aceasta transformare, pe ipotezele lui Bantu:

probabil impiegatul iesise in curtea din spatele garii sa stea la soare sau, cine stie, poale o
ajuta pe sotia sefului sa scoata samburii din ciresele pentru dulceata".

Naratorul se simte intr-o stare comparabila de confuzie si nesiguranta:

toate cuvintele se golisera cu totul pe dinauntru de orice fel de inteles si din nou se mira,
pentru ca si acest lucru i se intampla pentru prima oara".

Bantu priveste spre fereastra locuintei sefului de gara, dar nici acolo nu apare nimeni. Ultima
imagine e indelung lucrata:

poate ca impiegatul e treaz si, din plictiseala, isi curata un mar cu un briceag cu lama subtire
si lucitoare. Iar cojile, mici panglici rosii si galbene, le aseaza in scrumiera din fata lui, printre
chistocuri si scrum de tigara." Aglomeratia primei imagini a volumului subliniaza dorita sa
uniformitate conflictuala.

Imaginea marului de la sfarsit imita miscarea naratiunii, singura care luceste de la un capat la
altul al cartii si isi desfasoara miscarile lente de incercuire si aprofundare, lasand urme fine de
rosu si galben, culorile campiei intinse si roditoare.

In interior, lectura e tratata cu numeroase delicii: personajele sunt studiate, voit supuse
efectului de tandrete pe care l-am sugerat mai sus: se misca in mereu acelasi spatiu al
campiei, de la Lugoj la Margina si Faget, intr-un timp narativ capabil de numeroase salturi
inainte si inapoi. Fragmente de text par a scoate in evidenta un personaj sau altul (de la mama
la Eva Nada, surdomutii, Binder, Dorea etc.) doar pentru a-l aseza din nou in umbra cateva
pagini mai incolo, la fel cum privirea fascinata de tablou e nevoita sa selecteze si sa renunte.

Fiecare personaj are un spatiu de influenta al sau, destul de redus, iar intersectia lor nu
produce modificari, cum ar fi de asteptat in orice roman traditional a carui valoare e deseori
masurata in functie de cum evolueaza un personaj sau altul. Obiectivul lui Sorin Titel e
diferit: personajele nu se influenteaza, nu se construiesc unele pe altele, dar lectura castiga
enorm in coerenta si semnificatie prin trecerea succesiva de la un personaj la altul. Romanele
tetralogiei lui Sorin Titel nu sunt romane ale personajelor (nici macar ale mamei, asa cum a
parut criticii): sunt romane ale departarii imaginii si repeziciunii clipei, ale umbrei pasarii ce
priveste in jos peste lume si ale fiului narator, simbol al daruirii, dar si al pasivitatii si
limitelor ochiului creator. Sa vorbesc, asadar, despre mama mea, ca despre o straina, si sa
incerc sa-i inteleg si sa-i definesc sufletul? Cat adevar va fi in ceea ce voi nascoci eu?".

Adevarul e absent si neputincios, tocmai pentru ca imaginile (si, prin extensie, lumea) nu sunt
analizabile rational. Memoria, pentru Proust, e proiectata paradoxal inainte; romanele lui
Sorin Titel sunt urme agatate de prezent, porti de revenire intr-o lume instituita ontologic
inapoi. In cele din urma, romanul e o forma de a privi altfel intr-o lume de aici, mereu alaturi,
cerandu-ti doar sa o limpezesti, cum ai curata un geam obturat de gheata sau ploaie ca sa poti
sa vezi deodata minunea de langa tine. Un dialog de felul celui urmator poate fi o ilustrare a
unei asemenea limpeziri:

- Ce seara frumoasa, spuse mama. Ce luna splendida! spuse matusa Sofi. - Lasa ca asa a fost
si aseara, spuse Caius. - Ploaia asta a spalat pamantul, spuse Eva Nada. De-aia miroasa asa de
frumos, doamna. - Si ciresii, parca sunt o dantela. Sunt ca o spuma, spuse matusa Sofi."

"Tara indepartata" nareaza intamplari ale copilariei si adolescentei, in viziunea naratoriala a


unui personaj principal raissoneur, reflector, Andrei, "baietas slab, care strabatea, tremurand
de frig, acele vremi pline de entuziasm", receptor a trei istorii, raportata fiecare la cate un
personaj: doamna Binder, inginerul Cristea si bizarul personaj Bantu. Frame-ul temporal
descris de scriitor reconstituie primii ani de dupa cel de-al doilea razboi mondial. Vocile
narative se multiplica insa indefinit, fiecare intriga a romanului fiind reflectata diferit in
viziunea mai multor naratori, incat intreaga scriere dobandeste o structura narativa
caleidoscopica: Eva Nada, care pomeneste de surdo-mutii lui Bantu, este inlocuita, treptat, de
Bantu insusi, de plutonier si de babe. Povestitorii, uneori personaje ciudate, croitorese, femei
de la tara, se strang, precum in "Hanu Ancutei", pentru a nara intamplari mai recente sau mai
vechi. Cronotopul tuturor acestor povestiri este, de cele mai multe ori, bucataria. Alta data
apar plutonierita, babele si plutonierul. Un alt personaj este doamna Binder, fanatizata de
Fiihrer, despre care povestesc fiul cel mic, promitand ca "voi fi un povestitor foarte exact",
Frau Lise, Eva Nada, Andrei, baiatul slab si uratel, observatorul intregului spectacol narativ.
Despre legendele care circula in acest spatiu fabulos, Eva Nada spune:

"- Umbla tot felul de povesti, doamna, unele intamplate, altele nu -dar ceva adevar tot o fi in
ele, e drept ca e greu sa afli care ar fi or fi de-adevaratelea si care nu, spun si eu ce am auzit
de la altii, daca mint aia care mi-or povestit, mint si eu; minciuni, spun drept, nu-mi vine sa
cred ca sunt, ca ti se face pielea de gaina, cate s-or mai fi intamplat si in ultima vreme cu
razboiul asta, sa ma crezi, doamna, sa moara al care te minte, azi-noapte n-am putut inchide o
clipita ochii. M-am gandit la povestile astea care umbla, intamplari adica de tot felul."

Frau Lise si fiul cel mic folosesc propriile lor variante de povesti referitoare la moartea
doamnei Binder. Eva Nada este increzatoare in pronia divina: ea crede ca cele douasprezece
femei violate, apoi omorate in timpul razboiului, vor fi razbunate prin pedepsirea vinovatilor.

Doamna Binder este sotia directorului fabricii din localitate, un fel, de arbiter elegantiae
pentru comunitate, ca Petronius din "Quo vadis", de Sienckiewicz. Doi copii ai sai mor intr-
un bombardament si de durere doamna Binder se ineaca in apele Dunarii. Asupra destinului
ei, parerile sunt multe: fiul cel mic emite o parere, Frau Lise da o alta varianta, in timp ce Eva
Nada incurca intamplarile, uitand in cele din urma despre moartea cui vorbeste. Personajele
sufera de o presiune a realului, a evenimentelor, incercand sa le odoneze si sa le dea
semnificatii. Altfel, Eva Nada este o specialista in mancaruri, predilectia pentru domeniul
culinar amintind secvente din Francois Rabelais sau Mihail Sadoveanu. Eva Nada se ocupa
de muraturile de iama, gusta zeama, mos Poldi iubeste tuica, plutonierul mananca sunca
afumata la mijlocul noptii, iar mama se ocupa de prepararea cozonacului:

"Ce zici de cozonacul asta, ai mai vazut vreodata un cozonac atat de frumos?" La fel, mama
taie coltunasi cu marmelada, iar aroma acestora trezeste memoria involuntara, in acelasi fel in
care Marcel Proust isi aducea aminte de madleriele matusii Leonie. Acest personaj feminin
repeta istoria lui Gargantua, fiind dispusa la intreceri culinare ciudate: astfel, ea a mancat
douazeci de oua, ca urmare a unui pariu, si nu mai sufera, din acel moment, acest fel de
mancare. Personajele lui Sorin Titel gusta, la fel ca povestitorii din "Hanu Ancutei", din
bucate, pentru a incepe sirul de povestiri, iar mancarea favorita este, dupa cum se vede,
coltunasii. Astfel, Sorin Titel foloseste cronotopii, puncte de legatura intre spatiu si timp,
organizate sincronic, in jurul carora se structureaza evenimentele romanului. Notiunea de
cronotop a fost introdusa, in teoria literaturii, de M. Bahtin (1895-1975), exemple de
cronotopi date de acesta fiind drumurile, intalnirile, castelul, orasul provincial. in literatura
ultimelor doua secole apar si alte de spatii semnificative: hanul, farul, locomotiva, carciuma,
cavernele secrete, fortareata tehnologica, supertehnicizata, ascunsa, cabana situata in mijlocul
pustietatii, in regiunea de bayou, la William Faulkner.

Personajele evocate in discursurile narative sunt doamna Binder, inginerul Cristea si Bantu.
Eva Nada, surprinsa intr-o indeletnicire gospodareasca, o descrie pe doamna Binder:

"...saraca, tare rau arata. Nu ca s-o fi ingrasat si-o imbatranit si s-o facut inca o data cat a fost,
dar mie, sa-ti spun drept, doamna, nu-mi place uitatura ei."

Atmosfera narativa induce un sentiment tonifiant al povestirii, generat de blandetea


habitatului:

" - Uite, doamna, ce foc s-o mai fi facut daca-s lemnele bune. Lemnele astea care le-au adus
tiganii aia saptamana trecuta sunt extra. Asa lemne n-am mai avut noi de nu stiu cand."

Personajul feminin evocat este aproape ibsenian:

"Statea sprijinita de perete si fuma tigara dupa tigara. El era cu noi la masa, da ochii ii fugea
la ea tot timpul. Avea niste cozi groase, rasucite, date pe spate si cand canta din acordeonul
ala al ei se uita tot timpul la el. Canta din cand in cand si cu vocea, avea o voce profunda, si
canta cantece foarte, foarte triste..."

. Si Bantu este amintit de Eva Nada si de mos Poldi cu nostalgie, rememorand momentul in
care a vrut "sa impuste caii honvezilor".
Romanul se deschide cu trenul placerii, care ii duce pe scolari pe un "traseu al plangerii", in
timp ce Bantu este trimis acasa, de la inchisoare. Localizarea spatiului fixeaza prima intriga a
romanului:

"Ne aflam undeva, intr-un spatiu geografic reperabil, Margina, Faget, Lugoj, Balta Alba: un
teritoriu banatean ce pare in acelasi timp inchis si deschis lumii celei mari [...] Asa stand
lucrurile, exista totusi, in acest spatiu relativ omogen, un pol al maximei iradiatii umane
(casa, Cu punctul ei fierbinte: bucataria) si un pol unde viata abia mai palpaie (internatul).
Trenutul, indesat de mame vorbarete si de copii tacuti, leaga cele doua puncte ale spatiului:
un traseu al plangerii luminat continuu de revarsarea caldurii feminine."

(Vasile Popovici).

O alta intriga este declansata de soldatul dezertor care poposeste in casa unei vaduve:

"s-o oprit la o casa si s-o uitat pe fereastra, ca era lumina aprinsa, si ce-o vazut tare i-o placut,
ca la casa aia statea o vaduva tanara, cu barbatul mort de oftica de vreo luna sau doua".

Femeia il primeste cu maxima discretie, "numa asa o miscat putin din spranceana, adica poti
sa intri", stiind ca "nu era dintre aia care pot intra in casa ca sa-l vada toti..."

. Dupa ce il primeste in casa, lasa vorba in sat ca pleaca la cumnata sa, pentru a se urma
tiparele narative ale "Decameronului" boccaccian:

"... ea se trezea noaptea si se minuna si plangea de bucurie, gandindu-se ca daca n-ar fi venit
omul ala ea murea proasta si neinvatata ca nici dragostea n-ar fi stiut ce-i, si se trezea si el si
se dragosteau pana dimineata."

Idila este curmata de sosirea unei patrule de soldati care il cauta pe dezertor, iar faptul ca se
ascunde in fantana ii aduce nenoroc: unui soldat i se face sete si astfel il descopera pe fugar,
impuscandu-l fara a se mai osteni sa-l scoata afara, incat "bubuia fantana de credeai c-or fi
tras cu dinamita."

Prabusirea soldatului in apa fantanii provoaca un evantai de stropi, dar soldatii iau in deradere
totul:

"Las ca-i vara, ar fi zis unu din ei, si se usuca repede, ca-i cald."

in roman se poate vorbi de adevarate intrigi ale personajului: intriga de maturizare, in care
protagonistul este un erou simpatic, dar naiv, intriga probei, prin care are Ioc initierea, intriga
de absolvire, urmarind schimbarile eroului, intriga degenerarii, punandu-se in evidenta
esecurile de orice fel, intriga tragica, a unui personaj pozitiv, simpatic, confruntat cu legile
aspre ale destinului.
Personajul Diter este surprins printr-un intens flux al constiintei, prin ganduri materializate in
imagini mai mult sau mai putin coerente:

"Stiu ca sunt fierbinte [...] Anume se descaltase, ca sa simta scandura aceea rece, rece, rece."

Obsesia scandurii aminteste de trairea existentialistilor, capabili sa se contopeasca in


elementele naturii; scandura este "alunecoasa si rece, foarte rece."
Mama simte, pentru un moment, artera baiatului, vacile trec prin ploaie cu burtile ude, podul
este trecut cu greutate de copil, "ploaia cade in apa neagra a raului, mici stropi care fac
cerculete in jur, si apa e neagra si rece, rece, rece."

Elementele realitatii disparate revin progresiv:

"Diter are parul moale ca tata, Diter cheleste, Ditercheleste..."

. Degetele de la maini si de la picioare sunt lungi, ca ale tatalui, iar oamenii poarta costume
de baie rosii. Alte semne ale arheologiei memoriei sunt date de chioscul "cu miros de flori
vestede, de urina de cal", de "podul de la piciorul inalt", care e un "semn de noblete".

Doamna Binder isi creeaza, la randu-i, un flux al constiintei, un mecanism de revigorare a


naratiunii:,"Eu stau aici si ma usuc si ei ma cauta la cimitir. Aici unde sunt ascunsa n-au cum
sa ma gaseasca, isi spuse doamna Binder, si-si stranse parul ud sub naframa."

Intr-o structura polifonica de voci narative, se insereaza secvente de mare prospetime a


observatiei, dand farmec unei copilarii in care fascinatia livezilor pline de rod strabate timpul
pana in momentul povestirii. Culesul fructelor se face dupa un adevarat ritual, semanand cu
aventura traita de Niculae Moromete in scena secerisului:

"imi trebuia un ceas pana s-o termin de maturat", apoi "adunam merele cazute peste noapte,
in gramezi mari, la patru-cinci meri cate o gramada".

La fel ca snopii de grau, merele sunt stranse cu caruta:

"cu carul ala trecea de la mar la mar pana ce umplea carul cu sacii de mere."

Universul copilariei seamana cu un mic Eden, pentru ca baiatul se simte in mediul sau
predilect, el fiind in centrul acestui belsug alimentar. "Cornul abundentei", adaptat la un
mediu de deal, creeaza imaginea unui Olimp, guvernat de legile arhaice ale spatiului, de
incercarea de a restabili armonia divina a naturii, prezenta in fiecare fruct al naturii. Merele
sunt obiecte ale ritualului hierofanic; inmagazinand energia solara, ele construiesc imaginea
indepartata a lumii lifjsite de orice limite, a universului guvernat de legile ludice.