Sunteți pe pagina 1din 16

UNIVERSITATEA VALAHIA TARGOVISTE

FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE


MASTER:MANAGEMENTUL SERVICIILOR PUBLICE

ERGONOMIE

PROF.DR.MIHAIL IURCU

CURSANT:
CERCEL GHEORGHITA

TARGOVISTE 2010

~ 1 ~
CUPRINS;
NOTIUNI INTRODUCTIVE………………………………………………………..pag.3-4
CAPITOLUL I
STIINTE COOPERANTE ERGONOMIEI…………………………………… ….pag.4-6
1.1.Obiectul de studiu al ergonomiei………………………………………… …….pag.4
1.2Forme aplicative ale ergonomiei……………………………………………..…..pag.5
CAPITOLUL II
GRADUL DE REFLECTIE……………………………………………………….pag.6-8
CAPITOLUL III
TIPURI DE REFLECTIE IN SISTEMUL ERGONOMIC……………………..pag.9-15

CONCLUZII………………………………………………………………………..pag.15

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………pag.16

~ 2 ~
COMPORTAMENT - TIPURI DE REFLECŢIE ÎN SISTEMUL ERGONOMIC

NOTIUNI INTRODUCTIVE

Prezentarea modului de apariţie şi dezvoltare a ştiinţei ergonomiei;


Definirea ergonomiei, a obiectului ştiinţei, formelor aplicative şi a legilor ei;
Însuşirea modului de realizare a cercetării interdisciplinare ergonomice;
Asimilarea noţiunilor ce stau la baza organizării ergonomice a muncii şi a principiilor
economiei de mişcare.
Conceptul general al ergonomiei. Scurt istoric al apariţiei şi dezvoltării ştiinţei.
Termenul “Ergonomie” (gr. ergon - muncă şi nomos - lege) a fost propus în 1949 de către
Murrel, prin el înţelegându-se, într-o definiţie extinsă (Manolescu, 1999), gruparea ştiinţelor
biologico-medicale, psihologico-sociale şi tehnice, în vederea cercetării relaţiilor şi
posibilităţilor de adaptare optimă reciprocă, în condiţii date, atât a omului la munca sa cât şi
a muncii la om, în scopul creşterii eficienţei tehnico-economice, a optimizării condiţiilor
satisfacţiei, motivaţiei şi rezultatelor muncii, concomitent cu menţinerea stării de sănătate şi
favorizarea dezvoltării personalităţii.
In anul 1947 prof. K. F. H. Murrell (de la Universitatea Bristol - Anglia) a fost chemat să
avizeze echipamentul militar.In anul1949 la Oxford are loc prima reuniune a societăţii de
cercetări ergonomice (Ergonomics Research Society) care defineşte şi certifică ergonomia ca
ştiinţă de sine stătătoare. Termenul de ergonomie este de origine greacă (ergos=muncă,
travaliu, efort şi nomos=lege naturală, normă) - folosit pentru prima dată în anul 1857 de
biologul polonez Wojciech Zostryebowski în studiul ”Perspectivele ergonomiei ca ştiinţă a
muncii”
Definitie ergonomie.
Maurice de Montmollin - “ergonomia este tehnologia comunicaţiilor în sistemele om-maşină”.
Profesorul francez Bernard Metz - ergonomia este “un ansamblu integrat de ştiinţe
susceptibile să ne furnizeze cunoştinţe asupra muncii umane, necesare adaptării raţionale a
omului la maşină şi a muncii la om”.
Profesorul rus V. Munipov arată că ergonomia este o “disciplină care a luat naştere din
ştiinţele tehnice, psihologice, fiziologice şi igienă. Ea cercetează posibilităţile omului în
procesele de muncă, urmărind să creeze condiţii optime de muncă”.

~ 3 ~
Organizaţia Internaţională a Muncii (ILO) - “Ergonomia este aplicarea ştiinţelor biologice,
umane, în corelaţie cu ştiinţele tehnice, pentru a ajunge la o adaptare reciprocă optimă între
om şi munca sa, rezultatele fiind măsurate în indici de eficienţă şi bună stare de sănătate a
omului”. s-a lansat noul concept om-solicitări (introdus de profesorul Petre Burloiu la
simpozionul din aprilie 1974 ţinut la ASE Bucureşti) şi care exprimă ideea echilibrului
balanţei energetice a organismului uman.
“Ergonomia este o ştiinţă cu un caracter federativ, care pe baza interdisciplinarităţii - care
este legea sa fundamentală - integrează aportul tehnicii, fiziologiei, psihologiei, sociologiei,
economiei şi al altor ştiinţe sociale, având ca obiect orientarea creării tehnicii contemporane la
nivelul posibilităţilor psihofiziologice normale ale omului şi utilizarea raţională a acestor
posibilităţi în condiţiile de mediu, sociale şi culturale cele mai favorabile care pot fi asigurate
de societate, in vederea realizarii reproductiei fortei de munca de la o zi la alta.”
În CONCLUZIE, ergonomia este ştiinţa care sintetizează principii ale altor ştiinţe
precum cele medicale, economice, tehnice, antropometria, psihologia muncii, sociologia
muncii, pentru aplicarea lor în proiectarea şi optimizarea sistemului om-maşină-mediu din
punct de vedere al condiţiilor de muncă, precum şi al creşterii productivităţii muncii .
Ergonomia nu trebuie confundată cu nici una dintre ştiinţele care o compun.

CAPITOLUL I

STIINTE COOPERANTE ERGONOMIEI

1.1.Obiectul de studiu al ergonomiei.


Ergonomia, fiind o ştiinţă, dispune de un obiect de studiu, de metode şi de tehnici de
cercetare proprii. Obiectul de studiu al ergonomiei îl constituie organizarea activităţii umane
în procesul muncii prin optimizarea relaţiei din sistemul om-maşină-mediu, având drept scop
creşterea eficienţei tehnico-economice, optimizarea condiţiilor satisfacţiei, motivaţiei şi
rezultatele muncii, concomitent cu menţinerea bunei stări fiziologice şi favorizarea dezvoltării
personalităţii. Însă această optimizare, în special cea a relaţiei om-maşină-mediu, necesită
îndeplinirea următoarelor condiţii:
-orientarea şi selecţia riguroasă a factorului uman,
- reorientarea profesională;

~ 4 ~
- proiectarea echipamentelor în concordanţă cu posibilităţile umane;
- crearea unei ambianţe care să asigure securitate şi confort;
- repartizarea raţională a sarcinilor;
- economia energetica a organismului uman.
1.2Forme aplicative ale ergonomiei - ordonează noţiunile într-un anumit mod specific, în
funcţie de anumite criterii:
1. În funcţie de scopul său, ergonomia se poate implica în studiul sistemului om-maşină
mediu în două etape :
-Etapa adaptării omului la munca sa, prin selecţie, orientare şi formare profesională,
activităţi specifice managementului resurselor umane ;
-Etapa adaptării muncii la om şi transformării mediului de muncă la caracteristicile
factorului uman, la posibilităţile acestuia, activităţi specifice ştiinţelor inginereşti prin
excelenţă ;
2. În funcţie de stadiul sau faza de aplicare a ergonomiei se disting :
-Ergonomia de concepţie (proiectivă sau iniţială) care constituie preocuparea proiectanţilor
în sensul unei mai bune amplasări a mijloacelor de producţie pentru obţinerea unei structuri
optime a mediului de muncă, în concordanţă cu posibilităţile lucrative ale oamenilor;
-Ergonomia de corecţie (ulterioară conceperii produselor) care urmăreşte remedierea unor
lipsuri ale ergonomiei de concepţie sau modernizarea pe baze ergonomice a locurilor de
muncă
3. În funcţie de obiectul preocupărilor, ergonomia poate fi :
-Ergonomia producţiei – studiază condiţiile în care se desfăşoară munca în complexitatea
procesului de producţie (execuţie, repartiţie, circulaţie, consum);
-Ergonomia produsului – studiază produsele destinate să devină mijloace de muncă.
Preocupările pentru studiul ergonomic trebuie să înceapă încă din faza de concepţie şi să fie
continuate în faza de exploatare prin corecţii aduse şi optimizări. Scopul acestei cercetări şi
perfecţionări a produselor sub aspect ergonomic este elaborarea atestatului ergonomic,
instrument prin care se stabilesc solicitările operatorului uman în condiţiile efective ale
folosirii produsului dat. Atestatul ergonomic conferă producătorilor un plus de competitivitate,
iar beneficiarilor un important avantaj economic pe linia orientării, formării şi selecţiei
profesionale şi în final a organizării muncii;
4. În funcţie de sfera preponderentă a elementelor componente, preocupările ergonomiei
au generat apariţia şi dezvoltarea unor noi subdiscipline :
-Ergonomia activităţilor care studiază procesele de muncă prin prisma aspectelor

~ 5 ~
fiziologice, antropologice şi de igienă;
-Ergonomia informaţională ce se referă la proiectarea şi amplasarea dispozitivelor de
semnalizare/avertizare şi răspuns;
-Ergonomia sistemelor sau a organizaţiilor care ţine seama de raporturile de interacţiune a
subsistemelor în ansamblu;
-Ergonomia euristică ce se bazează pe analiza proceselor mentale în cursul rezolvării
sarcinilor de muncă;
-Topoergonomia care se ocupă de dimensionarea maşinilor, organelor de comandă, a
locurilor de muncă pe baza noţiunilor de antropometrie;

CAPITOLUL II

GRADUL DE REFLECTIE

Pe măsură ce sistemul ergonomie este mai evoluat, mai bine pregătit, el poate conduce la
posibilitatea de a prelucra o cantitate mai mare de informaţie, fixându-şi o varietate mai mare
de scopuri.
Pătrunderea în profunzimea intimităţii procesului productiv a scos în evidenţă faptul că
dubla categorie de conexiuni care apar în sistemul ergonomie şi printr-o abordare estetică, şi
care se formează în memorie (se însumează), datorită noilor surse stimulatoare (de natură
estetică) manifestate simultan, aparţin aceluiaşi domeniu.
De aceea, indicii de valoare estetică ataşaţi surselor excitatoare pozitive în procesul
muncii, deşi sunt determinaţi şi de alte criterii, participă direct la realizarea în condiţii
superioare a preceptelor ergonomice.
De fapt, „tipurile de conexiuni asociative sunt foarte variate şi se înmulţesc pe măsură ce
capacitatea sistemului de prelucrare a informaţiei creşte. Şi aceste legături se întăresc
progresiv în memorie, pe măsură ce, prin funcţionarea sistemului, caracterul asociativ al
diferitelor surse devine mai pregnant'".
în acest sens, ergoestetica industrială reprezintă rezultatul intervenţiei unor elemente de
natură estetică asupra mijlocului, locului procesului şi mediului de muncă, pentru stimularea
armoniei dintre capacitatea reactivă şi cea productivă, păstrându-se prin forma realizată,
permanent, echilibrului raportului dintre eforturi (fizic şi psihic) în procesul muncii.
Efectul este un proces de muncă care implică realizarea unui grad de reflecţie cât mai
~ 6 ~
ridicat. Implicarea unor elemente de natură estetică în )rocesul muncii, prin crearea dublei
categorii de conexiuni, au ca efect, aşa după cum s-a văzut, amplificarea stărilor psihice de
trăire interioară, conducând la realizarea unor comportamente deosebite.
Nu orice intervenţie are însă calitatea de a contribui la impulsionarea fapidă, pozitivă, a
stărilor intime de satisfacţie şi armonie, în procesul muncii, unele perturbând întregul
sistem, şi de aici şi tipul de comportament adoptat.. ..
Modul de realizare a intimităţii procesului muncii, a formei concrete de manifestare
relaţională, a raportului direct dintre om şi solicitare, în cadrul sistemului ergonomie, a
demonstrat cu prisosinţă acest lucru.
Astfel, în funcţie de natura diferită a intervenţiilor, pot apărea şi comportamente diferite.
în acest sens, putem exemplifica, prin experienţe practice, cum că intervenţiile care pregătesc
acţiunea, o definesc, o conturează precis, (o explică) sunt absolut necesare, iar intervenţiile
care completează ulterior acţiunea nu sunt întotdeauna necesare, de cele mai multe ori ele
chiar împovărând starea iniţială.
Corectivele, completările ulterioare, sunt binevenite numai atunci când există abateri faţă
de forma ideală, scontată anterior, dar pot fi eliminate de la început prin intervenţii iniţiale
precise care să permită realizarea din faza primară a acelei forme a procesului de muncă, care
să se suprapună perfect peste forma întregului sistem, realizând armonia de fond încă din
această fază.
Gradul de reflecţie realizat, în cadrul intervenţiilor oportune, încă din faza iniţială, va
stimula capacitatea reactivă, multiplicând capacitatea productivă a omului, fără eforturi
suplimentare.
Comportamentul omului este în acest caz specific unei reflecţii pozitive, cu înţelegerea lejeră a
procesului, iar armonia şi satisfacţia ating cotele maxime.

Complementaritatea elementelor de natură estetică, în sistemul ergonomie, pot


constitui cadre de intervenţie iniţială sau ulterioară. '
Ergoestetica industrială urmăreşte, în acest sens, şi realizarea unor intervenţii iniţiale,
estetice, pe lângă cele de altă natură - după specific -pentru realizarea scopului propus:
creşterea gradului de reflecţie, cu obţinerea unei reflecţii corespondente, superioare, şi un
comportament
specific, adecvat sistemului ergonomie armonios proiectat.
Cadrele relaţionale, rezultate în urma interferenţei elementelor estetice de intervenţie,
în sistemul ergonomie, prin multitudinea direcţiilor de acţiune şi influenţă, impune şi

~ 7 ~
trebuie să permită realizarea unui „dialog mutual rapid."
Acţiunile întreprinse prin intervenţia unor elemente estetice, cu efecte multiple asupra
mijlocului, locului de muncă, procesului de muncă, mediului şi a omului, în cadrul viziunii
extinse a sistemului ergonomie, într-o abordare ergoestetica, trebuie să asigure:
♦ o prelucrare rapidă a informaţiilor transmise în sistem de elementele de intervenţie,
ce conturează cadrul şi forma concretă de realizare a procesului muncii;
♦ o reflecţie obiectivă, pozitivă, cu o reacţie la obiect şi la moment, a Subiectului - fără
solicitări;
♦ preîntâmpinarea apariţiei eforturilor suplimentare sau a interpretărilor
eronate, ce generează reacţii întârziate, decizii întârziate,respingere etc;

♦ pregătirea continuă a omului, perfecţionarea lui permanentă, pentru a,« face faţă cu
uşurinţă noilor intervenţii, în noile condiţii evoluate, ca efect al dezvoltării;

♦ interacţiunea reciprocă a tuturor elementelor de intervenţie, precis,


pe punctele nodale ale sistemului, conturând o formă a procesului care Impulsionează
continua creştere a amplitudinii buclei de reacţie.
Ca efect în timp se va ajunge la o perfectă suprapunere în punctul (maxim de reflecţie,
a curbei capacităţii de reacţie cu curba reflecţiei şi curba efortului.
Atunci când interferenţa elementelor de intervenţie se realizează într-un singur punct,
reflecţia omului este pozitivă, fără ca însă comportamentul Omului » »A atingă starea deplină de
satisfacţie, el acomodându-se treptat în sistem.
Când nu se realizează nici o interferenţă a elementelor de intervenţie, fie iniţiale, fie
ulterioare, cadrul relaţional din sistem (prin mediu, prin mijloc, prin pregătirea omului) având o
proiectare segmentată, fără o viziune unitară de ansamblu, omul reflectă negativ, comportându-
se ca atare, rezultând o neînţelegere, un disconfort, un consum mare de efort, o respingere
totală.
Realizarea unui cadru de interferenţă a elementelor de intervenţie în sistem, cadru care,
prin completările ulterioare (datorate progresului), permite o creştere a gradului de reflecţie
(imaginativ nişte cercuri concentrice) este absolut necesară. Ea face ca omul să reflecte
pozitiv, înţelegând imediat întreaga formă a procesului, acomodându-se rapid în proces,
realizându-se chiar o autointegrare, cu un grad mare de satisfacţie şi o armonie perfectă a
desfăşurării procesului muncii (dezideratul ergoesteticii industriale).

~ 8 ~
CAPITOLUL III

TIPURI DE REFLECTIE IN SISTEMUL ERGONOMIC

Aşa-numitele elemente ale gândirii sunt constituite sub forma unor concepte de relaţii. Pe
plan psihologic, prin reflecţie, acestea se vor manifesta ca o expresie a reacţiei subiectului faţă
de obiectivele pe care le-a reflectat, exprimând diversele intensităţi ale acţiunii. Pe plan logic,
această asimilare activă se traduce printr-o echivalenţă calitativă a tuturor elementelor
reflectate.
Receptivitatea la schimbare a structurilor intelectuale, respectiv a calităţii reflecţiei, se
datorează, după cum este demonstrat, participării subiectului la un program de perfecţionare
(învăţare).
Apare astfel problema raportului dintre asimilare şi acomodare, cu formarea unor noi
posibilităţi de asimilare, a unor noi structuri, prin dirijarea sistematică a acomodării.
Cea mai importantă observaţie care rezultă, din cele expuse mai sus, este că relaţiile
dintre subiect şi realitatea externă solicită intervenţia operaţii/or intelectuale.
Orice element ce poate genera o impresie, generează de fapt o stare, un comportament, în
urma relaţiilor de „dialog mutual" ce se realizează între subiect şi realitatea externă.
Astfel, comportamentul este simbolul rezultat al nivelului de acomodare - acceptare, iar
instrumentul de acţiune eficace - forma de impresie.
Ca factor de intervenţie reprezintă pentru noi raportul dialectic, direct, dintre funcţie şi
formă, dintre metodă şi stare. Prin urmare, modul de realizare a perceptelor ergoesteticii
trebuie să vizeze, în cadrul sistemului ergonomie extins - om-solicitare, intervenţii directe
atât asupra tehnologiei cât şi asupra formei obiectului, cu viziunea relaţională dintre fiecare
funcţie şi formă, fiecare element de utilitate şi ansamblu sarcină - solicitare psiho -
fiziologică, în aşa fel încât să creăm mediul propice unei capacităţi reactive, care să
stimuleze, să influenţeze favorabil capacitatea productivă.
Cu cât stilul de realizare permite crearea unei armonii între fiecare funcţie şi formă, cu
atât această armonie poate conduce, în final, la obţinerea unor cadre organizatorice propice,
funcţionale, în care mijloacele de muncă să fie concepute simplu, fără intervenţii tehnice
împovărătoare, fără complicarea procesului tehnologic, fără îngreunarea coordonării.
Impresia subiectului, în cadrul procesului muncii astfel format, se transformă din impresie
de dominare, de dezarmonie, de disconfort şi oboseală, într-o stare în care armonia procesului

~ 9 ~
cu cadrul organizatoric şi mijlocul de muncă care va da acea frumuseţe simbolizată care
acţioneaza favorabil asupra desfăşurării întregului proces de muncă, iar modul de reacţie, prin
tipul de reflecţie format, va acţiona favorabil SI ia capacităţii reactive.
Punctul de plecare în intervenţie pentru realizarea şi menţinerea unui Just echilibru între
progres şi pregătire, între concepţie şi producţie, între încetare şi analiză, trebuie să fie reflecţia
individului.
Pentru explicarea problemei privind modul de acomodare a omului în realizarea procesului
muncii, a gradului de participare la fiecare intervenţie în sistem, a modului cum se comportă
ţinând seama de o serie de consideraţii fundamentale cât mai adecvate a cercetării, s-au
stabilit trei tipuri de reflecţie:
• reflecţia „nelabilă";
• reflecţia ,Jabilă";
• reflecţia „abila".
Aceste trei tipuri de reflecţie corespund celor trei situaţii prezentate, privind modul de
realizare a interferenţei relaţionale a elementelor de intervenţie cu scopurile, interesele şi
potentele umane.
Structurarea făcută nu pierde din vedere importanţa deosebită pe care o are psihologia de
reflecţie şi mediul de formare, deci şi tipul de reflecţie realizat. Din contră, se cunoaşte că
fiecărui tip de reflecţie îi corespunde o psihologie caracteristică, manifestată practic prin
comportamentul factorului uman în proces. Nivelele atinse de capacitatea reactivă şi deci şi de
capacitatea productivă, individuală, prin intervenţia elementelor estetice în conceperea
sistemului ergonomie, demonstrează astfel în detaliu efectele ergoesteticii industriale.
Frumuseţea procesului se va ridica, în acest caz la nivelul interesului social şi cel general.
Subiectul poate înţelege în profunzime fenomenul şi mişcările sale, poate suprapune rapid starea
psihică peste forma procesului, „dialogul mutual" - realizându-se rapid, cu lejeritate.
în acest moment putem spune de fapt că s-a realizat o reflecţie abilă (autoimpus - sinceră), care,
ca şi autodeterminarea muncii, se formează intelectiv, dar al cărui efect este multiplu faţă de
autodeterminarea muncii -prin automodelare şi autoasimilare. Rezultat al unui grad de reflecţie
ridicat al procesului muncii, dând naştere Ia o acomodare imediată, reflecţia abilă implică
comportamentul uman care se manifestă prin:
• satisfacţie deplină;
• trăire interioară intensă;
• efort fizic redus;
Intr-un cuvânt armonie între elementele ce definesc sistemul ergonomie, solicitarea fiind

~ 10 ~
conformă cu interesul, în limitele normale, şi chiar mobilizatoare.

Celelalte două tipuri de reflecţii, reflecţia labilă şi nelabilă, sunt reflecţii opuse.

Reflecţia labilă (sinceră) se formează în timp, prin acomodare, în momentul înţelegerii


unui fenomen (proces) şi a acceptării sale parţiale sau totale, fără realizarea unei armonii
deosebite a procesului muncii.

Reflecţia nelabilă (nesinceră) apare când subiectul nu înţelege sau nu vrea, din anumite
motive specifice, sa înţeleagă fenomenul (procesul), respingându-1 ca necorespunzător,
nerealizarea interferenţelor elementelor din sistem fiind în acest caz generator de disfuncţii.
Dintre aceste două tipuri de reflecţie, reflecţia labilă este, oarecum, cea favorabilă (fiind cea mai
des întâlnită), numai că nivelul intensităţii de stimulare a intelectului individului este mediu.
Stimulând creşterea nivelului gradului de reflecţie în procesul muncii, prin realizarea cadrului
optim de interferenţă în sistem, se poate obţine transcederea reflecţiei labile în reflecţie abilă.
Posibilităţile ample de mutaţie perpetuă prin dezvoltarea cognitivă, perfecţionare şi
organizare, dau naştere astfel la mobilizare, armonie, Înţelegere, acceptare, asimilare şi
satisfacţie deplină, adică la o realizare a omului în procesul muncii.
In ceea ce priveşte reacţia, aceasta ca un element generativ al lanţului, apare în urma
reflecţiei. Omul, reflectând, reacţionează la impulsuri, şi, conform funcţiilor neuropsihice
caracteristice, trage concluziile necesare asupra posibilităţilor sale, a capacităţilor sale de
producţie. Amplitudinea curbei raţiune depinde, deci, de nivelul atins de reflecţie şi de
calitatea ei, iar aceasta de gradul de reflecţie generat de sistem.
Nivelul atins de reflecţie va depinde şi de capacităţile intelectuale ale Individului şi de
aptitudinile sale. Calitatea reflecţiei depinde de armonia realizării sistemului, a formei sale
pure, printr-o proiectare funcţională care să determine şi schimbări în comportament. Astfel:
♦ la reflecţia labilă (sinceră) individul, înţelegând fenomenul, se comportă ca atare,
crescând în timp atât funcţia capacităţii respective (Kr) (prin bucle de reacţie) - cât şi calitatea
stării raţiunii;
♦ la reflecţia nelabilă (nesinceră) individul nu înţelege fenomenul, ceea ce influenţează
negativ asupra stării raţiunii, şi, de aici, asupra concluziilor trase, adoptând un comportament
adecvat situaţiei;
la reflecţia abilă (autoimpus sinceră) în schimb - de care trebuie să ţinem seama în procesul de
creaţie (proiectare) şi execuţie - individul înţelege perfect şi imediat fenomenul, trăind intens,
starea de armonie şi acomodare productivă fiind totală. Capacitatea reactivă creşte, generând
corespunzător o capacitate productivă de un înalt nivel, cu un efort fizic în continuă scădere a

~ 11 ~
pregătirii profesionale, individuale.
Exprimată matematic, funcţia complexă apare ca un raport dintre efortul neuropsihic,
corespondent reflecţiei realizate şi efortul energetic (cheltuiala musculară) în procesul muncii,
corectat cu raportul de creştere a intelectului corespunzător gradului de complexitate a
lucrărilor, după raţionalizare, valoare din care se deduce factorul de rezistenţă socială, adică:

f
EH
1
E0
G,

♦ EH = efortul neuropsihic; (prin prisma raţiunii), calculat în % din efortul energetic;
♦ EG = efortul energetic; (cheltuială musculară), exprimat în kcal.; Gr = gradul de reflecţie;
♦ K = rezistenţa socială; K>0 - situaţie negativă; K=0 - situaţia ideală, (valorile funcţiei
sunt orientative, trebuie privite ca atare)

♦ Reprezentată grafic, funcţia apare ca o rezultantă a trei curbe (variabile interne,


dependente de o mulţime de variabile externe - vezi „Teoria catastrofelor" şi
„Ergoestetica industrială").
♦ Rezistenţa socială (K) reprezintă un fenomen ce trebuie luat în consideraţie,
având o acţiune diferită de inerţia evenimentului, deoarece se opune forţei interne de
dezvoltare, de creştere. Ea apare mai ales atunci când este vorba de ceva foarte nou, unii
indivizi privind creaţia cu suspiciune, de cele mai multe ori neglijând-o. Aceasta are
repercusiuni directe asupra executantului, el fiind primul oponent.

♦ Adaptarea în cadrul procesului muncii ergoestetice


După cum am putut constata din cele prezentate, funcţionalitatea procesului muncii depinde de
funcţionalitatea fiecărui element şi a relaţiilor ce coexistă între ele. Fiabilitatea sistemului
ergonomie este ln fncţie de menţinere a capacităţii forţei de muncă, iar stimularea
capacităţii de muncă un supliment necesar pentru menţinerea performanţei /ţi a echilibrului
permanent.
Procesualitatea muncii, ce se prezintă, de altfel, ca o conjugare a eforturilor energetice şi a
circulaţiei informaţionale (eforturi psihice), între ilubiect şi mijloc, într-o anumită ambianţă,
impune, pentru atingerea (scopului, cunoaşterea laturilor psihice care amplifică sau
diminuează efortul obiectiv cât şi modul şi gradul de stimulare în acest sens a efortului

~ 12 ~
subiectiv".
Conştiinţa efortului depinde de numeroşi factori, care îi determină;
 Conţinutul;
 Intensitatea;
 Tonalităţile;
 Evoluţia.
Chiar dacă este obiectiv - prin aprecierea eronată a dificultăţilor reale a sarcinii, efortul se
obiectivizează prin efectele pe care le are asupra performanţei în muncă. Realizarea perfectă a
situaţiei de muncă, formativă şi „intelectivă", procesuală şi ambientală, se prezintă subiectului
drept o evoluare cantitativă şi calitativă a elementelor ce construiesc, conturează şi se implică
în procesul muncii. Modernitatea utilajului, a ramurii de activitate, a gradului de impresie
realizat prin formă, funcţie, aspect, confort etc, vor genera impulsuri stimulative, satisfacţii
individuale legate de muncă, starea motivaţională necesară unei bune desfăşurări a întregului
proces.
In relaţia subiect-mijloc, sau mai direct în relaţia subiuect-proces-muncă, se produce,
simultan cu efortul psihic şi fizic, legat direct de îndeplinirea sarcinii, un efort de adaptare a
subiectului la mijloc, la ambianţă, Ia solicitare. Astfel, mijlocul de muncă poate produce
zgomot, vibraţii, trepidaţii, care impun efortul de adaptare organică conştientă sau inconştientă.
în ambianţa fizică, asemenea eforturi sunt solicitate de temperatură, umiditate, iluminat etc.
Efectele acestor condiţii constituie prin ele însele solicitări, care se adaugă celor ale sarcinii de
muncă sau se cumulează cu ele. La acestea am mai putea adăuga o serie de factori inadecvati
privind forma, funcţia produsului, forma procesului, modul de organizare a lui. Poluarea
inestetică, ca şi factorii fizici, prin implicaţiile psihice create, produce altercaţii, cu influenţe
specifice asupra gradului de adaptare a subiectului în procesul muncii, amplificând efortul şi
reducând potenţa - (diminuându-se productivitatea muncii) - randamentul întregului sistem, în
ultimă instanţă.
Factorii de solicitare auxiliari ai mijloacelor şi cei principali ai ambianţei se adaugă, prin
urmare, la solicitările ce impun modificări de comportament şi de capacitate, generându-se o
adaptare improprie.
De fapt, ce înseamnă mecanismul de adaptare şi cum se realizează ei în procesul muncii?
Dupa Septimiu Chelcea, într-un studiu de detaliu „adaptarea înseamnă viaţă; inadaptarea -
moarte. Evoluţia omului de la apariţia sa şi până în prezent nu constituie altceva decât un
continuu proces de adaptare la mediul fizic şi social. în acelaşi timp, mediul fizic a influenţat
evoluţia omului, care reflectă, în însăşi structura organismului său, condiţiile naturale în care

~ 13 ~
trăieşte. Adaptarea umană nu poate fi altfel înţeleasă decât în unitatea dialectică bio-psiho-
culturală a răspunsurilor omului faţă de stimulii din mediul natural şi social în permanentă
transformare.
Procesul de modificare concomitentă a subiectului şi a structurii în raport cu care se
realizează adaptarea parcurge treptele intermediare ale asimilării şi acomodării, pentru a
ajunge la nivelul superior de echilibru rezultat de adaptarea propriu-zisă.
Asimilarea (As), fenomen larg întâlnit la nivelul biologicului, prezent în toate actele
comportamentale şi de cunoaştere de la cele mai elementare, senzorio-motorii şi până la formele
superioara logico-matematice-presupune încorporarea, reducerea situaţiei noi la ceva cunoscut,
conferirea unei semnificaţii, includerea în schemă de acţiune. Exemplu - asimilarea unui reper
în construcţia de maşini indică introducerea în fabricaţie a noi ansambluri care nu modifică
structural fluxul tehnologic. La fel, asimilarea normelor în organizare, semnifică includerea lor
în schema comportamentelor, concomitent cu conservarea acestor scheme. Nu au loc, deci,
modificări de structură. „Orice schemă de tipul stimuli - răspuns (S-'R) include în realitate şi
momentul asimilării (S-'A-^R). Putem considera schema (S-'A-'R) ca având o valoare
biologică şi culturală, marcând prima treaptă în procesul adaptării umane."
♦ Acomodarea (Ac) desemnează modificarea schemelor, sub influenţa
mediului înconjurător, modificare care nu provoacă doar simple copii şi
amprente mecanice asupra organismului, ci declanşează ajustarea activă la
schemele de asimilare. Fiind solidară cu asimilarea, acomodarea presupune
asimilarea unui element nou , care transformă, modifică schema de acţiune,
nu o elimină, (au loc deci modificări de structură)
♦ Adaptarea propriu-zisă (Ad) - constituie sinteza asimilării şi -a acomodării, cele
două momente fiind condiţiile constuitive, inseparabile, şi
Adaptarea presupune atât schimbarea elementelor exterioare în vederea includerii lor în
scheme comportamentale preexistente, cât şi modificarea acestor scheme în raport cu
elementele exterioare. In acest sens, odaptarea implică activismul subiectului, nu suportarea
pasivă a presiunii mediului exterior. Individul uman, ca sistem multistabil, păstrează
echilibrul, se adaptează în principal prin schimbarea condiţiilor de mediu
Mergând mai departe, pe această filieră, putem concluziona că solicitările de efort şi de
adaptare se constituie, în fapt, prin legătura intrinsecă care există între sarcină, mijloc şi
ambianţă. Orice intervenţie calitativă asupra procesului, mijlocului sau ambianţei poate
influenţa raportul care există între solicitare şi adaptare, între efortul fizic şi psihic, în ultimă
instanţă.

~ 14 ~
Modificarea gradului de impresie, prin intervenţia elementelor estetice, ergonomice sau de
altă natură, în procesul muncii, (organizaţional şi proiectiv) va contribui de fapt asupra
adaptării rapide, prin crearea ambianţei necesare stimulării capacităţilor omului de adaptare în
procesul muncii. Astfel, forma întregului proces (de la asimilare până la acomodare), prin
stimularea capacităţii de reflecţie, va căpăta valenţe pure de impresie, valenţe care vor influenţa,
în fapt, prin echilibrarea capacităţilor, realizarea echilibrului întregului sistem ergonomie.
Cunoscând mecanismul adaptării, orice intervenţie calitativă în sistemul ergonomie, ne
apare prin influenţele ce le generează asupra raportului care există între efortul fizic şi
efortul psihic.

CONCLUZII:

BIBLIOGRAFIE

~ 15 ~
TRATAT DE ERGONOMIE - IURCU MIHAIL;IURCU EMIL VALENTIN

~ 16 ~