Sunteți pe pagina 1din 72

5.

PROTECIA LUCRTORILOR PRIN SERVICII MEDICALE

5.1. Supravegherea strii de sntate a lucrtorilor

Formele de supraveghere a strii de sntate a lucrtorilor:


Angajatorii sunt obligai s asigure fondurile i condiiile efecturii tuturor
serviciilor medicale necesare pentru supravegherea sntii lucrtorilor - examenul medical
la angajarea n munc, de adaptare, periodic i la reluarea activitii - acetia nefiind
implicai n costurile aferente supravegherii medicale specifice riscurilor profesionale, n
costurile mbolnvirilor profesionale, ale accidentelor de munc i ale reabilitrii dup boal
profesional sau accident de munc.

Examenul medical la angajarea n munc

Se efectueaz obligatoriu pentru:


- lucrtorii care urmeaz a fi angajai cu contract pe perioad determinat sau
nedeterminat;
- lucrtorii care reintr n activitate dup o ntrerupere de minimum 90 zile pentru
motive medicale sau de 6 luni pentru orice alte motive;
- lucrtorii care sunt transferai sau detaai n alte locuri de munc sau activiti;
- lucrtorii care i schimb meseria sau profesia.

Examenul medical la angajare se face la solicitarea angajatorului care va completa fia de


solicitare a examenului medical la angajare (anexa nr.2 din HG____) i fia de expunere la
riscuri profesionale (anexa nr.3 din HG_____).
n situaia transferului, lucrtorul este obligat s prezinte copia dosarului medical de la
serviciul medical de medicina muncii de la locul su de munc anterior.
Rezultatele examenului clinic i ale celorlalte examene medicale se nregistreaz n dosarul
medical (anexa nr.4 din HG____).
Medicul de medicina muncii, n baza:
- fiei de solicitare (anexa nr.2),
- fiei de expunere la riscuri profesionale (anexa nr.3),
- dosarului medical (anexa nr.4), i a
- examenelor medicale complementare indicate n anexa nr.1 (din HG),
completeaz fia de aptitudine (anexa nr.5 din HG), cu concluzia examenului medical la
angajare: apt, apt condiionat, inapt temporar sau inapt pentru locul de munc respectiv.
Fia de aptitudine se completeaz numai de ctre medicul de medicina muncii, n dou
exemplare, unul pentru angajator (la dosarul de personal) i cellalt pentru lucrtor.

Controlul medical de adaptare n munc


Controlul medical de adaptare n munc se efectueaz la indicaia medicului de
medicina muncii.

Controlul medical periodic


Controlul medical periodic se efectueaz obligatoriu tuturor lucrtorilor, indiferent de
tipul contractului de munc.
Periodicitatea examinrii periodice este stabilit n fiele din anexa nr.1 i ea poate fi
modificat numai la propunerea medicului de medicina muncii, cu informarea angajatorului.
Pentru lucrtorii care nu se regsesc n fiele din anexa nr.1, controlul medical
periodic se face anual.
Rezultatele controlului medical periodic se nregistreaz n dosarul medical.
Concluzia se finalizeaz prin completarea fiei de aptitudine (anexa nr.5) numai
de ctre medicul de medicina muncii, n dou exemplare, unul pentru angajator i cellalt
pentru lucrtor.

Examenul medical la reluarea activitii

Se face dup o ntrerupere a activitii de minimum 90 zile pentru motive medicale


sau de 6 luni pentru orice alte motive, n termen de 7 zile de la reluarea activitii.
Medicul de medicina muncii poate efectua acest examen ori de cte ori l consider
necesar, n funcie de natura bolii sau a accidentului pentru care lucrtotul a absentat.

Contestaia la concluzia medicului de medicina muncii

Persoana examinat poate contesta decizia medicului de medicina muncii, privind


aptitudinea de munc.
Contestaia se adreseaz autoritii de sntate public judeene, n termen de 7 zile
lucrtoare de la data primirii deciziei.
Autoritatea de sntate public judeean desemneaz o comisie de trei medici
specialiti de medicina muncii i convoac prile implicate n termen de 21 zile lucrtoare
de la data primirii contestaiei. Decizia comisiei este consemnat ntr-un proces verbal i este
comunicat n scris. Concluzia procesului verbal este consemnat n fia de aptitudine care
constituie obiectul contestaiei.

Promovarea sntii la locul de munc

Pormovarea sntii la locul de munc reprezint supravegherea activ a sntii


lucrtorilor n raport cu caracteristicile locului de munc i cu factorii de risc profesional.
Medicii specialiti efectueaz activiti specifice de promovare a sntii la locul de
munc, participnd la realizarea i implementarea programelor de informare, educare i
formare profesional cu privire la SSM pentru lucrtorii la care s-a efectuat supravegherea
sntii prin examene medicale.

Documentele specifice privind supravegherea strii de sntate a lucrtorilor

DOCUMENTE SPECIFICE:

LA SERVICIUL RESURSE UMANE:

1. FIA DE SOLICITARE a examenului nedical la angajare. anexa nr. 2 din HG..


2. FIA DE EXPUNERE LA RISCURI PROFESIONALE ..............................- anexa nr. 3 din HG.

LA CABINETUL DE MEDICINA MUNCII:

3. DOSAR MEDICAL nr.................................................................................... anexa nr. 4 din HG


4. MEDICINA MUNCII FI DE APTITUDINE NR. .......................... anexa nr. 5 din HG

(un exemplar din fia de aptitudine se trimite la angajator, iar cellalt se nmneaz lucrtorului)

Art. 17; 23 din HG/2006


Dosarul medical i fia de expunere la riscuri profesionale se pstreaz la cabinetul de
medicina muncii unde s-a efectuat examenul medical la angajare i controlul medical
periodic.
n cazul schimbrii cabinetului de medicina muncii, nregistrrile medicale se predau
noului cabinet de medicina muncii agreat de angajator.
La transferul n alt unitate, lucrtorului i se vor nmna copii ale dosarului medical i
ale fiei de expunere la riscuri profesionale, pentru a fi predate la structura de medicina
muncii a unitii respective.
La ntreruperea temporar (omaj) sau definitiv (pensionare) a activitii
lucrtorului, cabinetul de medicina muncii va preda dosarul medical al acestuia medicului
su de familie.

Medicul de medicina muncii i medicul de familie al lucrtorului se vor informa


reciproc i operativ la apariia unor modificri n starea de sntate a lucrtorului.

Dosarul medical este protejat de prevederile legislaiei n vigoare privind secretul


medical i este necomunicabil angajatorului.

Lucrtorii au acces la toate informaiile referitoare la starea lor de sntate.


5.2. Prim ajutor de baz

CAPITOLUL I

1.4.Protocoale de interventie
Prim-ajutor de baza

1.4.1. Victima nu respira si nu are puls:


Primul gest n aceasta situatie este anuntarea situatiei la 112 solicitnd ajutorul echipei medicale calificate si cu dotare corespunzatoare dupa care ncepem
resuscitarea cardio-pulmonara. Daca victima nu respira, nu are puls si esti sigur ca va sosi ajutor profesionist calificat, ncepe ventilatia artificiala si compresiunile
toracice. Ele se executa succesiv.

n cazul n care sunteti singurul salvator raportul ventilatie masaj cardiac trebuie sa fie de 2:15, acest lucru repetndu-se timp de un minut
n cazul n care sunteti doi salvatori acest raport trebuie sa fie de 1:5. Se executa 10 cicluri dupa care se face reevaluarea pacientului.

Fiecare ciclu se ncepe cu ventilatia artificiala si se termina cu ventilatie.

Tehnica ventilatiei artificiale


ngenuncheati lnga pacient. Cu capul victimei n hiperextensie se mentine gura usor ntredeschisa cu o mna, n timp ce cu cealalta se sustine fruntea si se penseaza
nasul. Inspirati profund aer

aseaza-ti etans gura pe gura victimei, si insuflati aer timp de 2-3 secunde. n acelasi timp se verifica daca toracele se ridica atunci cnd
noi insuflam .
Fiecare respiratie trebuie sa fie suficient de puternica astfel nct toracele sa se ridice. Tineti capul n hiperextensie cu barbia ridicata ndepartnd gura de la gura
victimei si lasati ca toracele pacientului sa revina. Volumul de aer pe care l insuflam este mai important dect ritmul n care l administram.
Tehnica masajului cardiac extern
Cu victima asezata pe spate pe un plan dur se localizeaza punctul de compresie situat n partea inferioara a sternului. Degetul inelar merge de-a lungul rebordului
costal pna la apendicele xifoid (locul de ntlnire a coastelor). La acest nivel lnga acest deget se aseaza alte doua degete, respectiv degetul mijlociu si cel aratator,
dupa care asezam podul palmei celeilalte mini, tangent la cele doua degete plasate pe piept, aceasta este locul n care trebuie facute compresiunile toracice.
ngenuncheati lnga victima, faceti doua ventilatii, dupa care gasiti punctul de reper cu degetul inelar, pornind din partea inferioara a rebordului costal, catre
apendicele xifoid (locul de ntlnire a coastelor). Ajungnd cu degetul inelar la apendicele xifoid, asezati degetul mijlociu si aratator lnga el, apoi asezam podul
palmei celeilalte mini, acesta fiind locul n care trebuie facute compresiunile.
Aseazam cealalta mna (cea cu care am reperat apendicele xifoid), peste mna situata pe stern fara ca degetele sa se sprijine pe torace.
Cu coatele ntinse, cu bratele perpendicular pe stern, linia umerilor sa fie paralela cu linia longitudinala a pacientului se fac compresiunile astfel nct sa nfundam
sternul cu o adncime de aproximativ 4-5 cm (numarnd cu voce tare, si 1 si
2 si 3 si 4 si 5). Frecventa compresiunilor externe trebuie sa fie de 80-100/min.

1.4.2. Victima nu respira dar are puls:


n acest caz prima etapa de actiune consta din efectuarea unui numar de 10 ventilatii artificiale dupa care vom anunta 961 solicitnd ajutor medical calificat. Ne
rentoarcem, reevaluam starea pacientului si vom actiona n functie de ceea ce vom constata. n cazul n care situatia va fi nemodificata vom continua ventilatia
pacientului verificnd periodic pulsul pacientului.
1.4.3. Victima respira si are puls:
Daca victima respira si are puls, dar este inconstienta o vom aseza n pozitia laterala de siguranta.
ngenunchind lnga victima vom elibera caile aeriene prin hiperextensia capului si ridicarea barbiei. Asezam bratul cel mai apropiat al victimei n unghi drept fata de
corp, iar antebratul se ndoaie n sus. Vom trece celalalt brat al victimei peste torace aseznd dosul palmei pe obrazul victimei.
Se ridica genunchiul ( cel opus fata de salvator) victimei, tragndu-l n sus si mentinnd piciorul pe pamnt. Cu o mna vom prinde umarul opus fata de salvator
si cu cealalta mna genunchiul pacientului. l vom ntoarce lateral spre salvator; ne asiguram ca se sprijina pe genunchi si pe cot, rearanjam capul n hiperextensie si
deschidem gura.
Anuntam la 961 solicitnd ajutor medical calificat. Ne rentoarcem apoi la victima, reevaluam situatia si supraveghem pacientul pna la sosirea echipajului medical.
CAPITOLUL I

1.5. Dezobstructia cailor aeriene superioare

1.5.1. Pacient constient:

Obstructia cailor aeriene nseamna blocarea cailor aeriene superioare cu un bol alimentar sau un corp strain. Victima se va sufoca. Obstructia poate fi incompleta
sau completa. Daca victima este constienta va indica acest lucru prin prinderea gtului cu o mna sau cu doua mini.
n cazul obstructiei incomplete respiratia este zgomotoasa, pacientul este aplecat n fata si ncurajat sa tuseasca.
Daca aceasta nu da rezultate va trebui sa ncercati o alta manevra , numita manevra Heimlich; se aplica atunci cnd obstructia devine completa. Apropiati-va de
victima din spate, cuprindeti-l pe sub brate, ndepartati picioarele, aseaza-ti o mna la mijlocul distantei dintre ombilic si apendicele xifoid, cu cealalta mna prindeti
mna nclestata si faceti miscari bruste nauntru si n sus.
Aceste miscari vor comprima diafragmul care la rndul lui va comprima plamnii si presiunea creata n bronhii va arunca corpul strain n cavitatea bucala.
Faceti aceste miscari pna eliberati caile aeriene.

1.5.2. Pacient inconstient:


Daca victima devine inconstienta, ntindeti-o pe pamnt si aplicati aceeasi manevra, ncalecnd picioarele victimei. Reperati locul, aseznd podul palmei la
mijlocul distantei dintre ombilic si apendicele xifoid. Asezati cealalta mna peste aceasta (ca la masajul cardiac) si faceti compresiuni cu miscari bruste n adncime si
n sus.
Repetati aceste miscari de 4-5 ori dupa care, ntorcnd capul victimei ntr-o parte, verificati cavitatea bucala a acesteia pentru a ndeparta bolul alimentar sau
corpul strain. Daca acesta nu este vizibil, ncercati din nou sa ventilati, observnd daca intra sau nu aerul. n caz de insucces repetati manevra Heimlich pna cnd
caile aeriene vor fi libere.
CAPITOLUL I

1.6. Aspiratia cailor aeriene

Din punct de vedere anatomic, caile aeriene sunt mpartite n cai respiratorii superioare si inferioare, limita de separare fiind corzile vocale.
Cauzele comune de obstructie a cailor repiratorii superioare includ: limba, tesuturile moi, sngele, voma, corpii straini si laringospasmul.
La nivelul cailor aeriene inferioare, obstructia poate fi cauzata de secretii, edem, brohospasm, snge si continut gastric aspirat.
Eliberarea cailor respiratorii superioare se face utiliznd un aspirator si o sonda de aspiratie dura de tip Yankauer n cazul n care cauza obstructiei este un lichid,
iar n cazul n care cauza obstructiei este un corp strain dur, cum ar fi un bol alimentar, atunci eliberarea cailor respiratorii se face cu ajutorul manevrei Heimlich.
CAPITOLUL I

1.7. Ventilatia pe balon si masca

n cazul resuscitarii cardio-pulmonare materialele de care putem dispune pentru asigurarea avansata a cailor respiratorii si a ventilatiei adecvate includ:
Pipe Guedel sau cale oro-faringiana de diferite marimi:

Pipa Guedel poate fi folosita la orice pacient inconstient, rolul ei fiind mentinerea libera a cailor aeriene superioare. Pipa de marime corespunzatoare si corect
introdusa va apasa baza limbii mpiedicnd caderea acesteia n spate, spre faringele posterior.
Alegerea marimii corespunzatoare pentru pipa se face prin masurarea distantei de la comisura bucala la unghiul mandibulei.

Introducerea pipei Gedel n cavitatea bucala se face tinnd pipa cu concavitatea n sus. Cnd vrful pipei atinge bolta palatina (cerul gurii) se roteste 180 de grade si
se continua naintarea pna ce capatul extern ajunge la nivelul arcadelor dentare.
Mastile de ventilatie gura la masca de diferite marimi, asigura protectia salvatorului n timpul ventilatiei. La folosirea mastii se asigura o marime corespunzatoare
fetei bolnavului.

Cu capul asezat n hiperextensie se aplica partea ngusta a mastii pe baza nasului, plasam ferm masca pe fata si o mentinem ferm cu degetele de o parte si de alta
a orificiului mastii cu ridicarea concomitenta a mandibulei cu celelalte degete.
Balonul de ventilatie

Balonul de ventilatie ofera posibilitatea ventilarii eficace si suplimentarea cu oxigen. Folosind balonul fara rezervor concentratia oxigenului n aerul ventilat nu
depaseste 60 %, iar cu rezervor suplimentar de oxigen (care se ataseaza la partea inferioara a balonului) se asigura o ventilatie cu oxigen de 90 % sau chiar peste.
CAPITOLUL II

2.1. Principii de baza

Defibrilarea reprezinta utilizarea n scop terapeutic a curentului electric administrat in doze mari, ntr-un interval foarte scurt de timp. Socul electric depolarizeaza
instantaneu un cord cu activitate electrica si mecanica ineficienta permitnd reluarea unei activitati contractile eficiente.
Argumentele defibrilarii precoce rezulta din urmatoarele:

ritmul cel mai frecvent ntlnit n SCR este fibrilatia ventriculara


singurul tratament eficient al FV este defibrilarea.
succesul defibrilarii depinde de rapiditatea efectuarii manevrei.
FV tinde sa se degradeze trecnd n asistola n cteva minute.

Multi dintre pacientii aflati n fibrilatie ventriculara au sansa supravietuirii fara sechele neurologice chiar daca defibrilarea s-a efectuat tardiv (6-10 minute), cu
conditia initierii si efectuarii RCP pna la sosirea defibrilatorului. Manevrele de RCP pot mentine FV si contribuie la mentinera perfuziei cerebrale si cardiace, n
acelasi timp nsa nu pot,singure converti FV la un ritm normal.
Viteza efectuarii defibrilarii este factorul determinant al succesului manevrelor resuscitarii. Studiile au aratat prezenta tahicardiei ventriculare ca ritm initial la
persoanele care au facut SCR n prespital n conditii ce exclud traumatismele. Acest ritm dureaza nsa foarte putin, trecndu-se rapid n FV, iar pentru FV singura
sansa de resuscitare este defibrilarea. n continuare proportia pacientilor care ramn n FV descreste n fiecare minut, concomitent crescnd procentul asistolei, cu
mult mai putine sanse de resuscitare. Timp de 4 pna la 8 minute aproximativ 50% din pacientii n colaps sunt nca n FV. Repetnd ca viteza efectuarii defibrilarii
ramne factorul determinant, eforturile se vor concentra pentru a scurta timpul de la aparitia SCR pna la defibrilare. Acest lucru se poate face si implementnd
utilizarea pe scara larga a defibrilatoarelor semiautomate.
CAPITOLUL II

2.2. Tipuri de defribrilatoare

Ele sunt de doua tipuri:

manuale, unde este necesara o persoana calificata cu pregatire medicala, pentru operarea lor
semiautomate, care au aparut recent, permitnd personalului fara pregatire medicala sa foloseasca aparatul cu succes.
CAPITOLUL II

2.3. Defibrilatorul semiautomat

Avantajul defibrilatoarelor semiautomate este faptul ca, personalul care le opereaza, necesita mai putina experienta, nefiind necesare cunostinte pentru
interpretarea ritmurilor cardiace.
Acest lucru permite unei game largi de persoane (politie, pompieri etc.), sa efectueze actul de defibrilare naintea sosirii echipajelor medicale.
Succesul defibrilarii depinde de trecerea unui curent adecvat n vederea depolarizarii miocardului, acest lucru fiind conditionat de pozitia electrozilor, impedanta
transtoracica, volumul corpului pacientului si energia folosita la soc.
Operatorul va lipi electrozii de defibrilare de singura folosinta pe toracele pacientului si va apasa pe butonul de analiza al defibrilatorului care la rndul sau va
efectua monitorizarea si interpretarea automata a ritmului. Daca ritmul detectat necesita defibrilare, defibrilatorul se va ncarca automat, iar operatorul va primi
instructiuni scrise si auditive pentru efectuarea socului apasnd pe un buton special aflat pe defibrilator si nu pe electrozii de defibrilare.
Energia utilizata la prima defibrilare la adult este de 200 J, n cazul insuccesului se repeta nca o data cu 200 J, iar restul socurilor n timpul resuscitarii vor fi
efectuate cu o energie de 360 J. Nu exista limita la numarul de socuri care poate fi efectuat.
Defibrilarile vor fi efectuate n grupuri de cte trei. Deoarece cele trei socuri pot fi efectuate rapid nu este necesara ntreruperea secventei de soc pentru efectuarea
masajului cardiac si a ventilatiei. Dupa cel de al treilea soc, aparatul analizeaza din nou ritmul cardiac si va indica verificarea pulsului de catre salvator si continuarea
manevrelor de resuscitare n cazul n care salvatorul nu identifica prezenta pulsului.

Principiile defibrilarii precoce

Stabilesc ca tot personalul instruit n BLS trebuie sa stie sa utilizeze un defibrilator. Conceptul a fost rapid acceptat si aplicat.
Personalul care efectueaza manevrele de BLS include: personal medical care lucreaza n spital sau prespital, pompieri, politisti, alte categorii care pot interveni ca
primi intervenienti n locuri si situatii n care poate apare stopul cardio-respirator (salvatori marini, montani, personal de nsotire sau ngrijire, echipe de prim ajutor de
pe platformele industriale, de foraj, etc.). Practic defibrilarea trebuie considerata parte integranta a BLS.
Defibrilatorul este un dispozitiv care descarca controlat soc elctric n vederea ntreruperii unei aritmii. Vorbim de defibrilare cnd aritmia este FV si de
cardioversie cnd este vorba de alte aritmii-fibrilatie atriala, flutter atrial, tahicardie ventriculara.
Principalele componente ale unui defibrilator sunt: potentiometru variabil pentru selectarea nivelurilor de energie, un transformator de conversie a curentului
alternativ n curent direct, un capacitor pentru stocarea energiei, un buton pentru comanda ncarcarii si altul pentru descarcare nchiznd astfel circuitul dintre
capacitor si electrozi. Defibrilatoarele semiautomate prezinta cteva caracteristici: legatura cu pacientul se efectueaza prin electrozi adezivi de defibrilare atasati la
cabluri flexibil, deasemenea aparatul contine un sistem de detectie si analiza a ritmului programat pentru FV/TV. La detectarea unui asemenea ritm defibrilatorul
,,indica operatorului sa administreze socul. Componenta ,,automata se refera la detectarea ritmului de catre aparat si nu de catre operator.

Energie, intensitate, tensiune

PUTEREA(WATT)=U(VOLTI) x I(AMPERI)
ENERGIA(JOULI)=P(WATT) x TIMP(SECUNDE)
ENERGIA(JOULI)=U(VOLTI) x I(AMPERI) x TIMP(SECUNDE)
I(AMPERI)=U(VOLTI) / R(OHMI)

Desi operatorul selecteaza nivelul de energie, totusi fluxul de curent masurat n amperi este cel care defibrileaza. Cu o cantitate fixa de energie stocata n
capacitor curentul administrat depinde de impedanta (rezistenta) dintre electrozii defibrilatorului.

Importanta defibrilatoarelor semiautomate

Utilizarea defibrilatoarelor a fost mult timp rezervata personalului medical. La ora actuala aceasta manevra tinde sa devina parte componenta a BLS, motiv pentru
care trebuie nsusit de personalul instruit n aceste manevre.
Termenul de semiautomat implica existenta unui sistem de detectie si analiza a ritmului .Unele dintre acestea sunt complet automate, altele fiind doar
semiautomatr. Toate prezinta doi electrozi adezivi cu dublu rol: culegerea informatiilor despre ritmul cardiac si administrarea socului electric.
Operatorul este cel care ataseaza cei doi electrozi, comanda aparatului sa analizeze ritmul si n situatia n care se impune, comanda administrarea socului. Este
importanta aceasta ultima decizie a operatorului.

Pasii operationali:

1. Porniti aparatul
2. Atasati electrozii
3. Comandati analiza ritmului
4. Urmariti instructiunile aparatului
5. Comandati descarcarea socului.
CAPITOLUL II

3.1. Notiuni de anatomie a sistemului


osteo-articular

Corpul omeneesc este mpartit n 4 segmente:

Cap
Gt
Trunchi
Membre

Capul reprezinta segmentul superior si este format din craniu si oasele fetei.
Gtul este segmentul care leaga capul de trunchi.
Trunchiul cuprinde trei regiuni:

toracele
abdomenul
bazinul

Toracele este regiunea superioara a trunchiului, delimitata napoi de coloana vertebrala, nainte de stern, lateral de cele 12 perechi de coaste si n jos de muschiul
diafragm. Cutia toracica contine plamnii, inima, vasele mari, traheea, bronhiile si esofagul.
Abdomenul este regiunea de mijloc a trunchiului, contine organele digestiei: ficat, stomac, intestin subtire si gros, pancreasul precum si splina si rinichii.
Bazinul este regiunea inferioara a trunchiului, cuprinde vezica urinara, organele genitale interne. Portiunea inferioara a bazinului este pelvisul.
Membrele sunt parti ale corpului legate de trunchi, care se clasifica n membre superioare si inferioare.
Membrele superioare cuprind patru segmente:
umar
bratul este partea dintre umar si cot
antebratul reprezinta sectiunea dintre cot si mna
mna este partea terminala a membrului superior.

Centura membrului superior formeaza scheletul umarului si asigura legatura dintre oasele membrului liber si toracele osos. Ea este constituita din doua oase: clavicula
si scapula.
Membrele inferioare cuprind:

coapsa este portiunea dintre sold si genunchi


gamba reprezinta portiunea dintre genunchi si picior
piciorul este partea terminala a membrului inferior.

Centura membrului inferior se compune din doua oase coxale. Oasele coxale se unesc inainte ntre ele, napoi cu sacrul si coccigele, formtnd peretele osos al unei
cavitati importante numita pelvis.
Aparatul locomotor ndeplineste functiile de miscare ale diverselor parti ale corpului. Este alcatuit din sistemul osteo-articular specializat pentru functia de
sustinere si sistemul muscular pentru functia de miscare. Oasele au rol n sustinerea muschilor si mentin pozitia verticala a corpului. Articulatiile permit miscarile
oaselor Ele sunt mobile, semimobile si fixe. O articulatie este formata dintr-o cavitate articulara fixa si un cap articular mobil, nconjurate de o capsula articulara.
Muschii efectueaza miscarile. Ele sunt nserati pe oase si produc miscarea lor prin contractii. Deosebim doua categorii de muschi:

Muschii scheletici fixati pe oase sau muschi striati, care dau contractii si care servesc pentru miscarile corpului.
Muschii viscerali sau muschii netezi, sunt muschii organelor interne.

Scheletul omului este alcatuit din peste 200 de oase de diverse forme:
- lungi, late, scurte.
Scheletul capului este format din oasele cutiei craniene si oasele fetei
Scheletul trunchiului cuprinde coloana vertebrala, sternul si coastele.

Coloana vertebrala este alcatuita din 33-34 de vertebre: 7 vertebre cervicale, 12 vertebre dorsale, 5 vertebre lombare, 5 vertebre sacrale sudate ntre ele
(sacrul) si 4-5 vertebre coccigiene sudate ntre ele.
Scheletul membrelor cuprinde scheletul membrului superior, scheletul membrului inferior.

Scheletul membrului superior este alcatuit din osul bratului sau humerus, oasele antebratului: cubitus sau ulna (nauntru), radius (n afara) si oasele minii.

Scheletul umarului este constituita din doua oase: clavicula si scapula.

Scheletul membrului inferior este alcatuit din osul coapsei sau femurul, oasele gambei: tibia (nauntru) si peroneul ( n afara), rotula naintea genunchiului,
oasele piciorului.

Oasele bazinului cuprind ilionul, ischionul si pubis.


CAPITOLUL III

3.2. Evaluarea primara a pacientului traumatizat

In cazul pacientilor traumatizati foarte important este sa stim exact ce trebuie si ce nu trebuie sa facem. Orice greseala comisa poate agrava starea bolnavului
punndu-i viata n pericol.
Obiectivul principal urmarit n cazul pacientilor traumatizati consta n asigurarea tratamentului precoce si corect pentru ca acest lucru poate mbunatatii
semnificativ ulterior reabilitarea bolnavului. Deci principiul fundamental care trebuie sa conduca comportamentul nostru n timpul unei urgente este:

A NU AGRAVA STAREA VICTIMEI !

Secventele urmarite n cazul acestor situatii sunt similare cu cele ntlnite la pacientii fara traumatisme.
Evaluarea zonei si siguranta salvatorului ramn n atentia noastra.

Sa devina sigur locul accidentului: semnalizare, stationarea vehiculelor


ndepartarea accidentatului de pericolul iminent sau de cauza accidentului evitnd riscurile si / sau agravarea situatiei.
1. eliberarea cailor aeriene - n acest caz nu se face hiperextensia capului ci subluxatia mandibulei.
2. verificarea respiratiei prin: simt - vad - aud
3. verificarea pulsului

Daca este necesar se ncep imediat manevrele de resuscitare exceptie fiind situatia n care se constata existenta unei hemoragii masive, situatie cnd se realieaza
hemostaza apoi se vor ncepe manevrele de resuscitare.
n toate cazurile de trauma se are n vedere posibilitatea existentei leziunii de coloana cervicala.
Suspiciunea existentei leziunii de coloana cervicala apare:

la orice pacient politraumatizat (pacientii care au mai mult de doua leziuni din care cel putin unul pune viata n pericol).
la orice pacient care a suferit un traumatism la nivelul capului
la orice pacient care prezinta traumatism la nivelul toracelui n apropierea capului
la orice pacient constient, care acuza dureri la nivelul gtului
la orice pacient care prezinta crepitatii sau deformari la nivelul gtului pacientului
la orice pacient care prezinta un status mental alterat (aflati sub influenta alcoolului...)

Infirmarea suspiciunii de leziune la nivelul coloanei cervicale se poate face numai pe baza examenului radiografic.
Atentie sporita trebuie acordata imobilizarii coloanei vertebrale cervicale. Pentru acest lucru folosim gulere cervicale.
Gulerele cervicale pot fi de mai multe tipuri: rigide, moi, dintr-o bucata, din doua bucati.

Pentru fixarea gulerului cervical ntotdeauna este nevoie minimum de doua persoane. Un salvator se aseaza la capul pacientului, va fixa capul si cu o miscare
ferma va aseza capul n ax,

cel de-al doilea salvator v-a fixa gulerul cervical. Important este sa se ndeparteze toate hainele din jurul gtului pacientului. Se ncepe cu introducerea gulerului
dinspre partea posterioara a gtului fara a-l mai misca.
CAPITOLUL III

3.2. Evaluarea primara a pacientului traumatizat

In cazul pacientilor traumatizati foarte important este sa stim exact ce trebuie si ce nu trebuie sa facem. Orice greseala comisa poate agrava starea bolnavului
punndu-i viata n pericol.
Obiectivul principal urmarit n cazul pacientilor traumatizati consta n asigurarea tratamentului precoce si corect pentru ca acest lucru poate mbunatatii
semnificativ ulterior reabilitarea bolnavului. Deci principiul fundamental care trebuie sa conduca comportamentul nostru n timpul unei urgente este:

A NU AGRAVA STAREA VICTIMEI !

Secventele urmarite n cazul acestor situatii sunt similare cu cele ntlnite la pacientii fara traumatisme.
Evaluarea zonei si siguranta salvatorului ramn n atentia noastra.

Sa devina sigur locul accidentului: semnalizare, stationarea vehiculelor


ndepartarea accidentatului de pericolul iminent sau de cauza accidentului evitnd riscurile si / sau agravarea situatiei.

1. eliberarea cailor aeriene - n acest caz nu se face hiperextensia capului ci subluxatia mandibulei.
2. verificarea respiratiei prin: simt - vad - aud
3. verificarea pulsului

Daca este necesar se ncep imediat manevrele de resuscitare exceptie fiind situatia n care se constata existenta unei hemoragii masive, situatie cnd se realieaza
hemostaza apoi se vor ncepe manevrele de resuscitare.
n toate cazurile de trauma se are n vedere posibilitatea existentei leziunii de coloana cervicala.
Suspiciunea existentei leziunii de coloana cervicala apare:

la orice pacient politraumatizat (pacientii care au mai mult de doua leziuni din care cel putin unul pune viata n pericol).
la orice pacient care a suferit un traumatism la nivelul capului
la orice pacient care prezinta traumatism la nivelul toracelui n apropierea capului
la orice pacient constient, care acuza dureri la nivelul gtului
la orice pacient care prezinta crepitatii sau deformari la nivelul gtului pacientului
la orice pacient care prezinta un status mental alterat (aflati sub influenta alcoolului...)

Infirmarea suspiciunii de leziune la nivelul coloanei cervicale se poate face numai pe baza examenului radiografic.
Atentie sporita trebuie acordata imobilizarii coloanei vertebrale cervicale. Pentru acest lucru folosim gulere cervicale.
Gulerele cervicale pot fi de mai multe tipuri: rigide, moi, dintr-o bucata, din doua bucati.

Pentru fixarea gulerului cervical ntotdeauna este nevoie minimum de doua persoane. Un salvator se aseaza la capul pacientului, va fixa capul si cu o miscare
ferma va aseza capul n ax,
cel de-al doilea salvator v-a fixa gulerul cervical. Important este sa se ndeparteze toate hainele din jurul gtului pacientului. Se ncepe cu introducerea gulerului
dinspre partea posterioara a gtului fara a-l mai misca.
CAPITOLUL III

3.4. Traumatisme osteo-articulare

Traumatismele osteo-articulare apar ca atare sau n cadrul unor politraumatisme.

3.4.1. Fracturi si imobilizarea lor


Fracturile sunt leziuni ce apar n urma actiunii unui traumatism puternic asupra osului, constnd n ntreruperea continuitatii acestuia. n functie de modul de
actiune a agentului vulnerant, de intensitatea lui fracturile pot fi de mai multe feluri:

fracturi nchise - tegumentele n jurul focarului de fractura sunt intacte


fracturi deschise - focarul de fractura comunica cu exteriorul printr-o plaga
fracturi directe - n care agentul traumatizant actioneaza chiar la locul de producere a fracturii
fracturi indirecte - traiectul de fractura apare la distanta de la locul de actiune al agentului vulnerant

De asemenea, traiectul fracturii poate avea aspecte foarte variate, dupa mecanismul de producere: fracturi spiroide, fracturi cu nfundare, deplasate. La fel pot fi
fracturi complete, interesnd ntreaga circumferinta a osului sau incomplete (partiale). La batrni sau la persoane cu diverse afectiuni osoase pot apare fracturi n urma
unor traumatisme minore, sau chiar la efectuarea unui pas gresit.
Pentru recunoasterea unor fracturi sunt doua grupe de semne:

Semne de probabilitate

durere spontana sau ntru-n punct fix, exacerbata la palpare sau mobilizare
impotenta functionala a membrului afectat
deformarea si scurtarea regiunii
echimoze tardive
tumefactie, edem, cresterea temperaturii locale

Semne de certitudine (semne sigure)

mobilitate anormala n focar


perceperea palpatorie de crepitatii osoase
netransmiterea miscarilor distal de focarul de fractura
ntreruperea evidenta ( la inspectie sau palpare ) a continuitatii osoase

METODA CEA MAI SIGURA DE DIAGNOSTIC N CAZUL SUSPICIONARII UNEI FRACTURI ESTE EFECTUAREA RADIOGRAFIEI.

Fracturile se pot nsotii de o serie de complicatii:


Complicatii imediate:

transformarea unei fracturi nchise ntr-o fractura deschisa


lezarea vaselor sau a nervilor aflate n vecinatate
infectia focarului de fractura

Complicatii tardive (ntrziate):

cicatrizarea anormala a plagii osoase (n unele boli cronice)


pseudartroza (ntrzierea consolidarii fracturii)
calusul vicios

Imobilizarea provizorie a fracturilor se face n scopul mpiedicarii miscarilor fragmentelor osoase fracturate, pentru evitarea complicatiilor care pot fi provocate
prin miscarea unui fragment osos. Mijloacele de imobilizare sunt atelele speciale sau cele improvizate, de lungimi si latimi variabile, n functie de regiunile la nivelul
carora se aplica. Pentru a avea siguranta ca fractura nu se deplaseaza nici longitudinal si nici lateral imobilizarea trebuie sa cuprinda n mod obligatoriu articulatiile
situate deasupra si dedesubtul focarului de fractura. nainte de imobilizare se efectueaza o tractiune usoara, nedureroasa a segmentului n ax. Acest lucru este valabil
numai n cazul fracturilor nchise. Fracturile deschise se imobilizeaza n pozitia gasita, dupa pansarea plagii de la acel nivel, fara a tenta reducerea lor prin tractiune.
Tipuri de atele speciale:

atele Kramer (confectionate din srma)


atele pneumatice (gonflabile)
atele vacuum

Atele improvizate: din scndura, crengi de copac...

Fracturile membrului superior:

Fracturile claviculei se produc mai frecvent prin traumatisme indirecte si mai rar directe, sediul de predilectie constituind-ul zona medie a claviculei. Pozitia n care
trebuie sa se efectueze imobilizarea provizorie este cu cotul de partea bolnava mpins catre spate si n sus.
Fracturile humerusului (bratului) se produc mai frecvent prin traumatism direct. La imobilizarea fracturii drept atela putem folosi chiar toracele de care se fixeaza
segmentul fracturat cu ajutorul unei esarfe.
Fracturile antebratului se produc mai frecvent prin traumatism direct. Imobilizarea fracturii se poate face cu oricare tip de atela speciala sau folosind atele
improvizate.
Fracturile oaselor minii se imobilizeaza pe fata palmara de la cot la degete

Fracturile membrului inferior:

Fracturile femurului se produc prin traumatism direct sau indirect. Pentru imobilizare se folosesc doua atele inegale. Atela mai lunga se aplica pe fata laterala
externa a membrului inferior si se ntinde de deasupra oaselor bazinului pna la calci. Atela mai scurta se aplica pe partea interna si se ntinde de la regiunea
inghinala pna la calci. Cnd femurul este fracturat n apropierea genunchiului imobilizarea se poate realiza folosind o singura atela trecute prin partea din spate a
membrului din regiunea fesiera pna la calci.
Fracturile gambei sunt foarte frecvente iar imobilizarea poate fi facuta cu orice tip de atela.
Fractura de rotula se produce prin cadere n genunchi, se imobilizeaza n atele posterioare.
Fracturile costale nu se imobilizeaza. Exceptie situatia voletului costal Voletul costal este minimum dubla fractura la doua coaste nvecinate. Imobilizarea se face
prin nfundarea zonei respective mpiedicnd astfel miscarile segmentelor la acest nivel. Semnele si simptomele constau n dificultatea respiratiei, miscarea
paradoxala a segmentului (n inspir cnd toracele se destinde fragmentul se nfunda; la expir cnd toracele se micsoreaza fragmentul se deplaseaza spre exterior),
durere, cianoza.
Fracturile la nivelul bazinului. Odata depistata fractura la acest nivel pacientul ramne nemiscat, nu se mai permite mobilizarea lui si se tine pe un plan dur n
pozitie culcat pe spate.

3.4.2 Entorsa
Forma minora a traumatismelor articulare, n care nu se pierde contactul permanent ntre suprafetele articulare si consta din ntinderea sau ruptura unuia sau mai
multor ligamente ale unei articulatii. Primul ajutor consta n imobilizarea provizorie acest lucru v-a ameliora durerea, care este de o mare intensitate.

3.4.3. Luxatia
Este leziunea care consta din pierderea contactului normal dintre suprafetele articulare ale oaselor care formeaza o articulatie (deplasarea capetelor osoase ale
unei articulatii). Dupa modul de producere luxatiile pot fi complete sau incomplete. Primul ajutor consta din imobilizarea provizorie a membrului afectat fara a tenta
reducerea luxatiei. Accidentatul se transporta la spital.
CAPITOLUL III

3.5. Traumatismele partilor moi

n functie de starea tegumentului traumatismele pot fi nchise - contuzii - sau deschise - plagi.

3.5.1. Contuziile
Sunt traumatisme ce rezulta din actiunea unui agent vulnerant mecanic, care produce leziuni tisulare, pastrnd nsa integritatea tegumentelor. n fuctie de forta de
actiune al agentului vulnerant, contuziile pot fi superficiale, profunde sau mixte.
Echimoza este forma cea mai simpla de contuzie, ce apare datorita ruperii vaselor sangvine din tesutul subcutanat (apare ca o zona rosie albastruie, care n cteva
zile si modifica culoarea, devenind vnata, apoi galben-verzuie).
Hematomul este o tumefiere dureroasa, de volum variabil, ce apare din cauza acumularii ntre tesuturi sau organe, a unei cantitati variabile de snge, prin ruperea
accidentala a unor vase sangvine mai mari.

3.5.2. Plagile
Plagile sunt leziuni produse de agenti mecanici, fizici, chimici. n cazul plagilor, o mare importanta prezinta intervalul dintre producerea lor si momentul aplicarii
primului tratament. Astfel, se considera o plaga recenta aceea careia i se aplica tratament ntr-un interval de 6-8 ore de la producere (plaga neinfectata), peste acest
interval majoritatea plagilor fiind infectate.
Subiectiv plagile sunt marcate prin durere, obiectiv remarcam alaturi de prezenta plagii si hemoragie de intensitate variabila, care o nsoteste.
Tratamentul plagilor urmareste prevenirea complicatiilor si obtinerea unei vindecari ct mai rapide si de buna calitate. Consta din toaleta locala a plagii si
pansarea lor.

3.5.3. Hemoragii
Hemoragia reprezinta scurgerea sngelui n afara sistemului vascular printr-una sau mai multe solutii de continuitate.
Dupa tipul vasului lezat poate fi:

arteriala: n care sngele este de culoare rosu deschis, bine oxigenat si tsneste ritmic, sincron cu bataile inimii;
venoasa: sngele de culoare rosu nchis (mai putin oxigen, mai mult CO2), se exteriorizeaza cu presiune constanta, relativ modesta;
capilara: este o hemoragie difuza, fara a se identifica un vas de calibru mai mare ca sursa principala a hemoragiei;

n functie de sediul sngerarii:

externa: sngele se scurge n afara, printr-o solutie de continuitate tegumentara ( plaga )


interna: sngele se acumuleaza ntr-una din cavitatile normale ale organismului;
exteriorizata: caracterizata prin hemoragie interna ntr-un organ cavitar, urmata de eliminarea sngelui la exterior pe cai naturale

epistaxis: hemoragia mucoasei nazale;


hematemeza: eliminarea pe gura, prin varsatura, de snge amestecat cu cheaguri si eventual resturi alimentare;
n hemoragii puternice poate fi snge rosu, proaspat, nealterat, sau n sngerari reduse poate fi varsatura cu aspect de zat de cafea (cnd sngele stagneaza n
stomac).
melena: exteriorizarea sngelui acumulat n tubul digestiv, prin defecatie. Scaunul este lucios, negru, moale, de aspectul si culoarea pacurei.
hematuria: reprezinta hemoragia la nivelul aparatului urinar, exteriorizat prin mictiune;
Dupa cantitatea de snge pierdut, hemoaragia poate fi:

mica: se pierde o cantitate de snge pna la 500 ml


medie: se pierde 500-1000 ml de snge si apar urmatoarele semne: agitatie, ameteli n ortostatism;
mari: cantitea de snge pierduta 1000-1500 ml iar semnele clinice sunt urmatoarele: paloare, tahicardie, transpiratii reci, hipotensiune arteriala, tahipnee;
cataclismice: pierderi de snge de peste 1500-2000 ml, TA nemasurabila, pacient inconstient;
3.5.4. Hemostaza
Oprirea sngerarii poarta denumirea de hemostaza.. Ea poate fi spontana n cazul unor hemoragii mici, prin interventia mijloacelor proprii organismului, dar de
cele mai multe ori este necesara interventia altor persoane, care sa realizeze hemostaza. Hemostaza poate fi provizorie sau definitiva.
Hemostaza proviorie se poate realiza prin:

compresiune digitala
pansament compresiv
garou

Compresiunea digitala. Compresiunea corect executata pe vasul ranit trebuie sa se aplice deasupra ranii n cazul unei hemoragii arteriale si sub plaga n cazul
unei hemoragii venoase, tinnd cont de sensul circulatiei. Cnd hemoragia nu poate fi stapnita prin compresiune exercitata la distanta, se poate folosi compresiune
directa n care caz compresiunea vasului ce sngereaza se face cu degetul introdus direct n plaga. Aceasta metoda nu poate fi dect de scurta durata, trebuind sa
recurgem la alta care s-o suplineasca si sa o completeze.
Cteva exemple de posibilitati de compresiune digitala:
Pansamentul compresiv este una din cele mai eficiente metode folosite pentru a realiza o hemostaza provizorie. n lipsa unui pansament steril se poate folosi
pentru a pune pe plaga o batista, o crpa curata, peste care se strnge pansamentul circular (fasa).

Aplicarea garoului este ultima varianta la care apelam. Garoul poate fi improvizat folosind curea, cravata, fular, sfoara, etc. Se foloseste doar n cazuri extreme si
n situatia n care hemoragia nu se putea controla prin alte metode (amputatie de membru). Important este oprirea hemoragiei fara a comprima excesiv tesuturile.
Garoul, odata cu oprirea sngerarii, produce oprirea circulatiei sngelui n portiunea de membru situata dedesubtul lui. Din aceasta cauza mentinerea sa mai mult de 2
ore poate duce la complicatii deosebit de grave. Totdeauna la montarea unui garou trebuie atasat un bilet, care nsoteste bolnavul, si pe care se noteaza obligatoriu
urmatoarele date: nume, prenume, ora exacta a aplicarii garoului. Din 30-30 minute se slabeste putin garoul pentru a permite irigarea segmentului de membru
subiacent.
Ridicarea garoului se face doar n conditii de spital si de personal competent.
Hemostaza definitiva se obtine prin obliterarea permanenta si definitiva a vasului care sngereaza. Cel mai folosit procedeu fiind prin ligatura cu fire.

3.5.5. Pansamente
Se aplica diferentiat dupa regiunea anatomica:
La cap, pansamentele se realizeaza cu ajutorul feselor, tipica pentru acest segment fiind capelina care ncepe cu 2 ture circulare trecute pe frunte, deasupra
sprncenelor, pavilioanelor urechii dupa care se trece succesiv nainte si napoi (spre radacina nasului si spre ceafa), de mai multe ori, pna cnd acopera tot capul.
Capetele feselor se fixeaza apoi cu cteva ture circulare.

Pentru nas, barbie, ochi si urechi se realizeaza asa numitul pansament n prastie, cu ajutorul unei fsii de tifon de 30-50 cm, despicata la capete, cu o parte
centrala nedespicata, care se aplica la nivelul plagii, legnd capetele taiate ncrucisate.
La nivelul toracelui si abdomenuluise face n functie de tipul plagii si localizare. n cazul plagilor penetrante (adnci) aflat la nivelul toracelui folosim comprese
de dimensiuni mai mari dect plaga si-l vom fixa cu benzi de leucoplast pe trei laturi. A patra latura se lasa liber, nefixata, permitnd pansamentului sa functioneze ca
o supapa. n timpul inspirului, cnd toracele se destinde, pansamentul se v-a lipi de torace nepermitnd intrarea aerului. n timpul expirului, cnd toracele revine,
pansamentul se departeaza de peretele toracelui, permitnd iesirea aerului si la acest nivel.
Daca avem o plaga abdominala vom folosi pansament pe care de aceasta data l vom fixa pe toate cele patru laturi. Daca plaga este complicata cu evisceratia
(iesirea organelor abdominale n exterior) vom folosi un pansament umed.
La membre pansamentele se realizeaza cu ajutorul feselor circulare, n spirala.
Daca plaga este produsa de un corp contondent, care se afla nca n plaga, se lasa acolo, va fi imobilizat n pozitia gasita si se transporta de urgenta la spital.
CAPITOLUL III

3.6. Mobilizarea traumatizatului

3.6.1 Degajarea pacientului traumatizat

La locul accidentului se face doar n scopul prevenirii pericolului iminent care poate sa apara. Degajarea victimei se face de persoane bine instruite stiind faptul
ca o mobilizare incorect efectuata poate agrava foarte mult situatia pacientului.

Urmatoarele situatii pot impune degajarea pacientului:

pacientul se afla ntr-o ncapere cu fum sau foc


pacientul se afla ntr-o masina instabila, ce urmeaza a se rasturna
pacientul se afla ntr-o masina cu pericol iminent de explozie

nainte de a ncepe degajarea victimei se verifica sa nu fie prinse picioarele pacientului de pedale, se desface centura de siguranta.
Salvatorul introduce o mna sub bratul victimei si va mentine capul n ax,
iar cealalta mna se introduce prin spatele victimei, se agata de cureaua victimei si cu miscari usoare se ncearca scoaterea ei din autoturism, avnd permanent grija de
mentinerea capului imobilizat de umarul salvatorului.
Odata scoasa din masina, asezarea ei pe sol impune de asemenea respectarea anumitor reguli cu foarte mare strictete si anume: capul va fi mentinut n permanenta n
ax
n cazul n care victima este gasita culcata pe burta, examinarea nu se poate face dect dupa asezarea lui n decubit dorsal (culcat pe spate). Pentru acest lucru este
nevoie de minimum trei persoane. Unul dintre salvatori se aseaza la capul victimei, l v-a pune n ax si l v-a imobiliza comandnd ntreaga operatiune de ntoarcere.
Ceilalti salvatori se vor aseza lateral de victima, ct mai aproape de ea, ridicnd bratul dinspre salvatori n sus, lnga capul victimei. La comanda celui aflat la cap, toti
salvatorii vor efectua ntoarcerea n acelasi timp, mentinnd n permanenta coloana pacientului n ax.
O data asezat pe spate se poate efectua examinarea primara si secundara a pacientului iar pentru transport se poate folosi targa metalica, de lemn sau vacuum.

3.6.2 Transportul traumatizatilor pe targi

Pentru asezarea pacientului pe targa de lemn se cunosc minimum trei modalitati:

Una din variante ar fi prin asearea targii lnga victima, la comanda celui care fixeaza capul victimei, aceasta se ntoarce lateral si un salvator va mpinge targa sub
pacient. Pentru a ne ajuta de aceasta metoda este nevoie de minimum patru salvatori. Unul din salvatori se aseaza la capul pacientului mentinndu-l n ax, ceilalti
trei salvatori se vor aseza lateral de pacient astfel: un salvator se pozitoneaza n dreptul toracelui aseznd o mna pe umarul victimei si cealalta mna la nivelul
soldului, al doilea salvator se pozitioneaza n dreptul soldului aseznd o mna la nivelul toracelui ncrucisnd mna lui cu cea a salvatorului asezat n dreptul
toracelui. Cealalta mna o va aseza pe coapsa victimei. Cel de al treilea salvator se aseaza n dreptul picioarelor victimei.
O alta varianta consta din ridicarea pacientului de cei patru salvatori, ridicare efectuata la comanda celui care fixeaza capul victimiei. Salvatorii si vor introduce
minile sub pacient cu palma orientata n sus, ei fiind asezati la acelasi nivel descris mai sus.
Cea de-a treia varianta necesita de asemenea minimum patru persoane. Unul asezat la capul victimei, fixeaza coloana si comanda miscarile. Ceilalti se vor aseza
calare peste victima si-l vor ridica din aceasta pozitie. Dupa ce este ridicat o alta persoana v-a mpinge targa sub pacient.
Targa metalica are avantajul ca este format din doua piese ceea ce usureaza foarte mult folosirea lui. Se poate regla lungimea targii n functie de lungimea
victimei. Pentru a utiliza targa este nevoie de asemenea de minimum trei persoane. Cel care sta la capul victimei si tine capul imobilizat v-a conduce operatiunea.
Ceilalti salvatori vor ntoarce victima lateral odata pe partea stg apoi pe partea dreapta, astfel nct sa se poate pozitiona targa sub pacient.
Targa vacuum este poate cea mai optima varianta de imobilizare ce se poate recomanda a se folosi pentru transportul pacientului traumatizat. Targa vacuum fiind
de fapt o saltea din care se extrage aerul, ea poate fi modelata dupa forma corpului victimei. Acest lucru asigura o imobilizare suplimentara a coloanei cervicale,
nepermitndu-i nici miscarea de lateralitate miscare care era totusi posibila prin simpla folosire doar a gulerului cervical.
CAPITOLUL
IV

4.1. Arsuri

Arsurile sunt accidente provocate de caldura sub diferite forme, agenti chimici, electricitate si iradiatii.
Arsurile termice se datoresc caldurii, care poate actiona prin: flacara, lichide cu temperatura nalta, metale ncalzite, gaze sau vapori suprancalziti, corpi solizi
incandescenti.
Arsurile chimice sunt produse de unii acizi ca: acid azotic, clorhidric, sulfuric, oxalic, etc sau de substante alcaline: hidroxid de sodiu, de potasiu, de calciu,
amonia gazos, etc.
Arsurile electrice se datoresc contactului cu un conductor electric aflat sub tensiune.
Arsurile prin radiatii - produse de razele solare, raze ultraviolete, etc.
Bilantul lezional al pacientului ars se face n functie de suprafata arsa si de gradul de profunzime al arsurii. Pentru calcularea suprafetei arse se foloseste regula lui
Wallace numita si regula lui 9.
Prin aceasta regula se poate exprima n procente suprafata arsa a fiecarui segment de corp, care sunt exprimate cu cifra 9 sau multiplu de noua.
De exemplu: arsura unui brat reprezinta 9% iar a ntregului membru inferior este de 18%. Total arsura a afectat 27% din suprafata corpului. Evaluarea suprafetei arse
la nou-nascuti si copii este mult diferit deoarece la aceasta categorie de pacienti capul reprezinta suprafata cea mai mare si anume 18%, iar membrele inferioare sunt
reprezentate de un procentaj mai mic comparativ cu adultul.
Localizari periculoase si arsuri grave sunt:

fata, gtul pentru ca arsurile la acest nivel pot fi urmate de complicatii la nivelul aparatului respirator
toate arsurile care sunt n apropierea fetei (pleoape), minii, peroneului, zonele de flexie ale membrelor, leziuni circulare la nivelul membrelor.
arsurile care depasesc mai mult de 30% din suprafata arsa indiferent de gradul de arsura
arsurile de gradul III si care depasesc 10 % din suprafata corpului
arsurile complicate cu fracturi si cu distrugeri masive de tesuturi moi
arsuri profunde cauzate de substante acide sau de curent electric

n functie de gradul de distrugere al tesuturilor si profunzimea arsurii se descriu patru grade:


Arsura de grad I intereseaza numai stratul superficial al pielii, epidermul. Se manifesta prin roseata pielii, edem local, durere, frisoane. Arsura tipica de gradul I
este eritemul solar, produs prin expunerea ndelungata si nerationala la soare. Dureaza 3-4 zile, dupa care roseata scade fiind nlocuita de o pigmentatie bruna urmata
de descoamatie.
Arsura de grad II intereseaza epidermul pe care-l decoleaza de derm provocnd aparitia flictenelor, vezicule (basici) pline cu lichid galbui, care nu este altceva
dect plasma sangvina extravazata. Acest tip de arsura este provocat de lichide fierbinti sau metale incandescente, care au actionat o durata scurta asupra pielii. Este
cea mai dureroasa pentru ca sunt atinse terminatiile nervoase de la acest nivel.
Arsura de grad III intereseaza dermul n totalitatea lui. Flictenele au continut sangvinolent. Durerea nu mai este att de intensa, poate sa si lipseasca deoarece
terminatiile nervoase pot fi sau sunt distruse complet.
Arsura de grad IV intereseaza toate straturile pielii, apare necroza (moartea celulelor).

Primul ajutor n cazul pacientilor care au suferit o arsura respecta princiipiile deja discutate. Siguranta salvatorului este primul lucru de care trebuie sa ne
asiguram. Controlul nivelului de constienta si evaluarea functiilor vitale conform protocolului ABC sunt si ele valabile.

Caracteristici:
n cazul arsurilor provocate de flacara. Important n aceste situatii este oprirea ct mai rapida a arderii cu jet de apa. Acest lucru este valabil si pentru situatiile
cnd flacara este deja stinsa, deoarece n acest moment arsura se poate propaga n continuare n profunzime. Se ndeparteaza hainele pacientului cu conditia ca acestea
sa nu fie lipite de piele iar manevra de dezbracare sa produca distrugeri tisulare. Odata cu dezbracarea pacientului se va asigura protectia acestuia de hipotermie.
n cazul arsurilor provocate de substante chimice. Spalarea suprafetei arse cu jet de apa n aceste situatii trebuie sa fie de o durata mai mare, pentru a fi siguri ca
se ndeparteaza orice urma de substanta cauzatoare. Profunzimea arsurii este direct proportionala cu timpul de contact, de concentratia substantei si proprietatile
substantei.
n cazul arsurilor provocate de curentul electric important este ndepartarea pacientului de sursa de curent (sau invers). Totdeauna se are n vedere posibilitaea
leziunii la nivel de coloana cervicala (datorita mecanismului actiunii). Arsurile electrice produc leziuni att la suprafata ct si n profunzimea organismului. Tesuturile
sunt distruse prin mecanism termic. Se cauta poarta de intrare si poarta de iesire a curentului electric. Acest lucru este important pentru ca ne furnizeaza informatii
privind traseul urmat de curent prin organism. Distrugerea tisulara este maxima la punctul de intrare. Daca sunt interesate vase importante apar gangrene iar daca
traseul intersecteaza inima pot aparea tulburari n activitatea inimii deosebit de grave chiar moartea.

Generalitati:

Jetul de apa trebuie folosit numai pentru regiunile afectate


Este interzisa folosirea cremelor, ungventelor, substantelor uleioase
Se folosesc pe ct posibil pansamente sterile sau crpe foarte curate, umezite. Nu se pune gheata n contact direct cu tegumentul.
Se acopera pacientul pentru a preveni pierderea de caldura.
CAPITOLUL
IV

4.2.
Hipotermia

O temperastura centrala mai mica de 350 C se numeste hipotermie. Valoarea normala a temperaturii corpului este cuprinsa ntre 36-370C
Categoriile de persoane cu risc la hipotermie sunt: batrni, copii mici, traumatizatii, alcoolicii, drogatii, necatii. Temperatura corpului se pierde mai repede n apa
dect n aer. n functie de severitatea hipotermiei semnele pot fi: puls slab palpabil, bradicardie, tensiunea arteriala scazuta sau nemasurabila, nivelul de constienta
alterata sau coma.
Primul ajutor n aceste situatii respecta principiile de evaluare si ABC. Specific cazului este atentia deosebita ce trebuie acordata la mobilizarea hipotermicului.
Orice miscare mai brusca sau necoordonata poate agrava situatia sau poate duce la stop cardiac. n cazul pacientilor aflati n stop cardiac masajul cardiac este mai
dificil de efectuat deoarece toracele hipotermicului este mai rigid.

HIPOTERMICUL NU POATE FI DECLARAT DECEDAT PNA CE NU ESTE RENCALZIT.

Rencalzirea hipotermicilor se face lent, 10C / ora. Din acest motiv resuscitarea acestor pacienti este de durata mai lunga, pna la atingerea temperaturii normale a
corpului. Defibrilarea nu poate fi folosita dect dupa ce temperatura corpului este peste 30 de grade C.
Metode cunoscute si folosite pentru rencalzire sunt:

rencalzire externa pasiva, consta din nvelirea pacientului cu paturi si pastrarea lui n mediu ambiant cald. Acest tip de rencalzire se foloseste pentru pacientii cu
hipotermii usoare sau eventual medii cu temperatura centrala de peste 32 grade C.
rencalzirea externa activa, se efectueaza prin imersia totala a pacientului n baie cu apa ncalzita la 40 grade C sau prin folosirea de paturi ncalzite sau pungi cu
apa calda. Aceasta tehnica este potrivita pentru pacientii aflati n hipotermie medie cu o temperatura centrala pna la 31 grade C sau cel mult 30 grade C. Imersia
n apa calda se foloseste atunci cnd dorim sa rencalzim pacientul rapid, acest lucru fiind aplicabil la cei care au pierdut temperatura n mod rapid.
rencalzirea activa centrala - folosite n unitati spitalicesti.
CAPITOLUL
IV

4.3. Inec

necul poate fi asociat cu alcoolul, hipotermia, tentativa de suicid, trauma, criza de epilepsie, etc.

Siguranta salvatorului capata aspecte deosebit de importante n aceste situatii. Salvatorul trebuie sa evite orice fel de risc n cazul n care nu stie sa noate sau n
cazul n care nu detine echipamentul potrivit pentru intrarea n apa rece. Orice pacient nnecat este suspicionat de existenta leziunii de coloana cervicala, victima se
pastreaza n pozitie orizontala, fara a ncepe manevrele de resuscitare naintea scoaterii victimei din apa. Indiferent carui fapt se datoreaza necul, din punct de vedere
fiziologic nti se instaleaza stopul respirator apoi apare stopul cardiac. Acest lucru apare ca urmare a nchiderii cailor aeriene (spasm laringian) ceea ce duce la stop
respirator si ca urmare a hipoxiei se instaleaza stopul cardiac. Ca urmare a acestui mecanism plamnii pacientilor nu sunt inundati de apa. Din punct de vedere al
primului ajutor nu are importanta faptul ca necul este n apa dulce sau n apa sarata. n cazul n care victima revine complet la starea de constienta dupa scoaterea ei
din apa, ea trebuie sa fie transportata la spital, indiferent daca la momentul respectiv este fara simptomatologie semnificativa, aici se tine sub observatie pentru
minimum 6 ore.
CAPITOLUL
IV

4.4.
Intoxicatii

Intoxicatiile cu CO
Monoxidul de carbon este un gaz incolor, inodor, fara gust, degajat de toate combustiile incomplete. Este o intoxicatie de cele mai multe ori colectiva si de obicei
accidentala.
Acuzele prezentate de pacienti sunt: astenie, cefalee, ameteli, greturi, varsaturi, pierderea constientei, aspect visiniu al pielii.
Conduita de urmat: siguranta salvatorului. Nu este permisa intrarea n zona cu emanari de gaze fara echipament de protectie.
n toate cazurile pacientul trebuie scos imediat din mediul toxic, transportat ct mai rapid la o unitate spitaliceasca. Daca este posibil administram oxigen ct mai
precoce n concentratii mari.

Intoxicatiile cu medicamente
Apar n doua circumstante: accidental mai ales la vrstele extreme si voluntar cel mai frecvent fiind intoxicatii polimedicamentoase.
Semne generale prezentate: agitatie sau somnolenta, tulbari de constienta, poate exista o halena specifica, dureri abdominale, varsaturi, diaree.
Conduita de urmat: Protocolul de evaluare al nivelului de constienta si al functiilor vitale (ABC) ale pacientului se respecta. Totdeauna se cauta cutiile de
medicamente, flacoane, folii din jurul pacientului si ele vor fi transportate mpreuna cu pacientul la spital. Daca pacientul este constient se poate tenta provocarea de
varsatura, iar n cazul victimei inconstiente se va transporta n pozitia laterala de siguranta.

Intoxicatia cu substante caustice


n grupul substantelor caustice sunt cuprinse o serie de acizi (azotic, clorhidric, sulfuric, etc.) sau baze puternice (amoniac), sau mai slabe (amoniu), care pot
produce n raport cu natura lor si gradul de toxicitate leziuni ale mucoaselor de la simplul eritem la necroza.
Manifestari clinice (dupa ingestie): constau din senzatia de arsura a mucoasei bucale, dureri la nghitire, varsaturi mucoase apoi sangvinolente, colici abdominale,
dureri retrosternale. Starea de soc se poate instala foarte rapid, chiar la cteva ore dupa ingestie.
Conduita de urmat:
Protectia personala este deosebit de importanta. Evaluarea nivelului de constienta si a functiilor vitale (ABC). n cazul stopului cardio respirator la efectuarea
ventilatiilor gura la gura se evita contactul direct dintre gura salvatorului si gura pacientului. Se poate folosi o bucata de tifon sau batista salvatorului. Este interisa
provocarea de varsaturi si neutralizarea substantei corozive. Exemplu: n cazul intoxicatiei cu acizi nu se administreaza lapte sau uleiuri.

Intoxicatia cu ciuperci
Apare cel mai frecvent n mod accidental.
Manifestari clinice: colici abdominale, greturi, varsaturi, stare generala alterata.
Conduita de urmat: Prezentare ct mai rapid la medic. Cu ct se ntrzie nceperea tratamentului adecvat situatiei, cu att urmarile pot fi mai grave. Se tenteaza
provocarea de varsaturi, se administreaza substante purgative (sare amara).

Intoxicatia cu fum
Deseori integrate ntr-un tablou asociat cu arsuri si traumatisme, intoxicatia cu fum de incendiu este cauza cea mai frecventa de mortalitate si morbiditate a
victimelor de incendiu.
Manifestari clinice: cefalee, agitatie, tulburari de constienta, depozite de funingine la nivelul orificiilor nazale, a gurii si a faringelui, tuse, dispnee, voce ragusita.
Conduita de urmat: Protectia personala este deosebit de importanta. Evaluarea nivelului de constienta si a functiilor vitale (ABC), dupa ce victima a fost scoasa
din mediul toxic. Transportul ct mai urgent la spital cu administrare de oxigen ,precoce, in concentratii crescute. Pacientii inconstienti se transporta n pozitia laterala
de siguranta.
CAPITOLUL
IV

4.5.
Electrocutarea

Accidentele datorate curentului electric apar n urma trecerii acestuia prin corpul uman sau ca urmare a producerii unui arc electric. n raport cu intensitatea
curentului pot apare urmatoarele manifestari:

senzatie de tremuratura a corpului


contracturi musculare generalizate
pierderea constientei si chiar moartea.

La locul de contact al curentului, victima prezinta arsura, a carei ntindere , profunzime si gravitate se datoresc transformarii la exteriorul sau interiorul corpului a
energiei electrice n energie calorica. Voltajul arde si intensitatea omoara.
Conduita de urmat:
Siguranta salvatorului. Nu atingeti victima nainte de a ntrerupe curentul electric. Se ntrerupe sursa de curent. Se ndeparteaza victima de sursa de curent
utiliznd un obiect uscat ca de exemplu o coada de matura, haine uscate, avnd grija sa va plasati pe o zona uscata. Evaluarea nivelului de constienta si a functiilor
vitale (ABC) este pasul urmator cu mentiunea ca se considera posibilitatea existentei leziunii de coloana cervicala. Daca victima nu respira si nu are puls se ncep
imediat manevrele de resuscitare cardio-pulmonara dupa ce a fost solicitat ajutorul unui echipaj calificat. Toti pacientii electrocutati se transporta la spital.