Sunteți pe pagina 1din 64

CARTEA VIETII Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Introducere

In 1934 Krishnamurti a spus: De ce doriti sa studiati cartile in loc sa studiati viata? Descopera ceea ce
este adevarat si ceea ce este fals in mediul tau apropiat cu toate presiunile si cruzimile sale, si atunci vei
descoperi adevarul. In mod repetat el a subliniat ca, aceasta Carte a Vietii este mereu in schimbare, cu un
dinamism care nu poate veni din gandire, este singura lectura de valoare, toate celelalte fiind doar
informatii pasive, la mana a doua. Istoria omenirii este in voi, vasta experienta, temerile, anxietatile,
durerea, placerea si toata credinta omului acumulata si inradacinata pe parcursul mileniilor. Tu esti aceasta
carte.
Aceasta carte, Cartea Vietii - Meditatii zilnice cu Krishnamurti, este aranjata oarecum in ordinea in care
Krishnamurti si-a dezvoltat discursul de-a lungul timpului. Inspirata de credinta lui Krishnamurti ca adevarul
se gaseste prin intermediul vietii, Cartea Vietii prezinta 365 de meditatii, de zi cu zi, dezvoltate tematic pe
sapte zile, structurata ca un calendar pe tot anul. Prezinta fragmente din discursurile, scrierile si dialogurile
publicate sau inedite din perioada anilor 1933 1968.
Pentru toti cei care pretuiesc intelepciunea acestui extraordinar invatator spiritual, ca si pentru cei care il
descopera pe Krishnamurti acum, pentru prima data Cartea Vietii, este o colectie de invataturi profunde,
o comoara pentru fiecare zi.

Ascultarea sau citirea cugetarilor sale te vor pune fata in fata cu tine insuti si cu lumea, cu o prospetime
uimitoare, in fiecare dimineata.
Anne Morrow Lindbergh

Prietene, nu incerca sa afli cine sunt; nu vei sti niciodata. Eu nu vreau sa accepti nimic din ce spun, eu
nu vreau nimic de la niciunul dintre voi. Nu imi doresc popularitatea, nu vreau sa fiu flatat sau sa ma urmati.
Fiindca sunt asa de indragostit de viata, nu imi doresc nimic. Aceste intrebari nu au importanta, ceea ce
are importanta este faptul ca va supuneti si permiteti ca judecata voastra sa fie pervertita de autoritati.
Judecata voastra, mintea, afectiunea si viata va sunt murdarite de lucruri care nu au valoare si aici se afla
tristetea.
Trebuie sa intelegi semnificatia intregii vieti, nu doar o mica parte din ea. Din acest motiv este necesar
sa citesti, din acest motiv trebuie sa privesti cerul, din acest motiv trebuie sa canti si sa dansezi, sa scrii
poeme, sa suferi si sa intelegi, toate acestea la un loc inseamna viata.

J. Krishnamurti

O minte vasta si inocenta

Adevarul este adevaratul Dumnezeu, Dumnezeul real, nu cel care l-a creat pe om mincinos, distrugator,
mic, superficial, ingust. Este nevoie de o minte sanatoasa pentru intelegerea adevarului, este nevoie de o
minte cuprinzatoare dar nu plina de cunostinte, ci o minte inocenta, pe care nu exista nici o impregnare de
experienta, o minte care este libera de timp. Zeii inventati pentru propriul confort accepta tortura; ei accepta
o minte care devine monotona, plictisita, care nu cauta adevarul. Acesta vrea o fiinta totala, completa,
umana, a carei inima este plina, cuprinzatoare, clara, capabila de sentimente intense, capabila de a vedea
frumusetea unui copac, zambetul unui copil si agonia unei femei care nu a avut niciodata o masa
indestulatoare.
Trebuie sa ai acest sentiment extraordinar, aceasta sensibilitate la toate: fata de animale, fata de pisica,
care se plimba pe acoperis, fata de mizerie, mizeria din fiintele umane aflate in saracie, in disperare.
Trebuie sa fii sensibil o sensibilitate intensa, dar nu intr-o directie particulara, nu o emotie care vine si
pleaca, dar care trebuie sa fie resimtita cu tot trupul tau, cu ochii, cu urechile, prin nervii tai, prin intermediul
glasului tau. Trebuie sa fii sensibil complet tot timpul. Daca nu esti in totalitate sensibil, nu exista nici o
inteligenta. Inteligenta vine cu sensibilitatea si observarea.

Ce rol are emotia in viata?

Cum apar emotiile in fiinta? Foarte simplu. Ele vin in fiinta prin stimuli, prin intermediul cailor nervoase. Ma
intepi cu un ac, eu tip, ma flatezi si sunt incantat, ma insulti si nu-mi place. Prin simturi emotiile patrund in
fiinta noastra. Si de cele mai multe ori functionam prin intermediul emotiilor de placere, in mod evident,
domnule. Iti place sa fii recunoscut ca hindus. Apoi sa apartii unui grup, unei comunitati, unei traditii vechi si
care sa va placa, cu Gita, Upanishadele si vechile traditii. Si musulmanilor le plac toate acestea, si asa mai

1
departe. Emotiile au patruns in fiinta noastra prin stimuli din mediul inconjurator si asa mai departe. Este
destul de evident.

Ce rol au emotiile in viata? Este viata emotie? Ati inteles? Este dragostea placere? Este dorinta iubire?
In cazul in care emotia este iubire, acolo este ceva care se schimba tot timpul. Adevarat? Nu stii asta?
Deci, trebuie sa realizezi ca emotiile, sentimentele, entuziasmul, senzatia de a fi bun, si toate celelalte,
nu au nimic de-a face cu iubirea adevarata, cu compasiunea. Toate sentimentele, emotiile, au de-a face cu
gandirea, si prin urmare conduc la placere si durere. Iubirea nu are nici durere, nici intristare deoarece ea
nu este rezultatul placerii sau al dorintei.

Inteligenta sentimentelor

Primul lucru de facut - daca as putea sugera - este sa aflam de ce gandim intr-un anumit fel si de ce simtim
intr-un anumit mod. Nu incercati sa modificati, nu inceracati sa analizati gandurile si emotiile voastre,
deveniti doar constienti de gandurile care va orienteaza intr-o anumita directie si va motiveaza sa actionati.
Desi puteti descoperi motivul prin analiza, desi ati putea descoperi cate ceva prin analiza, aceasta nu va fi
realitatea; realitatea va fi doar atunci cand sunteti intens constienti in clipa prezenta a manifestarii gandului
si emotiei tale, atunci vei observa extraordinara lor subtilitate si finetea rafinamentului lor. Atata timp cat
aveti un trebuie si un nu trebuie, datorita acestei constrangeri nu veti putea descoperi cat de usor va
puteti pierde in gandire si emotie. Iar eu sunt sigur ca ati primit prin educatie acest trebuie si nu trebuie
si prin urmare ati distorsionat gandirea si sentimentul. Ati fost legat si schilodit de sisteme, metode, de catre
profesorii vostri. Deci renuntati la trebuie si nu trebuie. Acest lucru nu inseamna imoralitate, ci a deveni
constienti de o minte care spune eu trebuie si eu nu trebuie. Ca o floare care infloreste intr-o dimineata,
astfel se intampla si cu inteligenta - este acolo, functioneaza, realizand intelegerea.

Intelect vs. inteligenta

Dezvoltarea intelectului nu duce la inteligenta. Mai degraba, inteligenta apare cand fiinta actioneaza in
perfecta armonie, atat intelectual cat si emotional. Este o mare diferenta intre intelect si inteligenta.
Intelectul este doar gandire si functioneaza independent de emotie. Atunci cand intelectul este antrenat in
orice directie particulara, independent de emotie, poate deveni un intelect mare, dar lipsit de inteligenta,
pentru ca inteligenta este capacitatea inerenta de a simti si a rationa; in inteligenta ambele calitati sunt
deopotriva prezente, intens si armonios.
...Daca sunteti condusi de emotii in afaceri, va spun, afacerile nu pot fi bine si onest gestionate. Deci
veti avea mintea impartita in compartimente. Intr-un compartiment va veti mentine interesul religios, in altul
emotiile, iar intr-un al treilea interesul pentru afacerea voastra, care nu are nimic de-a face cu intelectul si
viata emotionala. Mintea orientata catre afaceri trateaza viata doar ca un mijloc de a obtine bani pentru a
trai. Deci, aceasta existenta haotica, aceasta divizare a vietii tale continua. Desi v-ati condus afacerile cu
inteligenta, adica emotiile si gandurile dumneavoastra au actionat armonios, afacerea ar putea totusi esua.
Este o probabilitate. Si probabil veti simti cu adevarat absurditatea, cruzimea si exploatarea care sunt
implicate in acest mod de viata.
Pana cand nu veti aborda intreaga viata cu inteligenta, si nu doar cu intelectul, nici un sistem din lume nu
va salva omul de la truda neincetata pentru castigarea existentei.

Sentimentele si emotiile produc cruzime

Putem vedea ca nici o emotie si nici un sentiment nu isi au locul atunci cand exista iubire.
Sentimentalismele si emotiile sunt doar reactii la ceea ce ne place sau ne displace. Imi place de tine si sunt
foarte entuziasmat. Imi place acest loc, o, este minunat, si toate celelalte, ceea ce implica faptul ca altceva
nu-mi place, si asa mai departe. Astfel, sentimentul si emotia produc cruzimea. Ati remarcat vreodata asta?
Identificarea cu acea carpa numita drapel national este un factor emotional si sentimental pentru care
sunteti dispusi sa-i omorati pe altii, si care se numeste dragoste de tara, iubirea aproapelui...? Putem
vedea ca in cazul in care sentimentele si emotiile ne coplesesc, iubirea nu exista. Sunt doar emotii si
sentimente care produc cruzime, placere si neplacere. Si se poate vedea, deasemenea, ca atunci cand
exista gelozie, nu este iubire, in mod evident. Sunt invidios ca aveti o pozitie mai buna, locuri de munca mai
bune, case mai bune, sunteti mai frumos, mai inteligent, si eu sunt gelos pe voi. Eu nu spun, de fapt, ca
sunt gelos, dar voi concura cu voi, este o forma de gelozie, de invidie. Deci, invidia si gelozia nu sunt iubire,
inlaturati-le; eu nu va spun sa le inlaturati si in acelasi timp sa continuati sa fiti invidiosi inlaturati-le
precum ploaia spala praful adunat de mai multe zile pe o frunza; doar indepartati-le.

2
Trebuie sa murim fata de toate emotiile noastre

Ce intelegem prin emotie? Este o senzatie, o reactie, un raspuns al simturilor? Ura, devotamentul,
sentimentul de iubire sau de simpatie pentru ceilalti toate acestea sunt emotii. Unele, cum ar fi iubirea si
simpatia, sunt pozitive, in timp ce altele, cum ar fi ura, sunt negative si vrem sa scapam de ele. Dragostea
este opusul urii? Iar dragostea este o emotie, o senzatie, un sentiment care este trecut prin memorie?
...Deci, ce intelegem prin iubire? Desigur iubirea nu este memorie. Aceasta este foarte dificil sa
intelegem deoarece, pentru majoritatea dintre noi, iubirea este memorie. Cand spui ca iti iubesti sotia sau
sotul, ce intelegi prin asta? Iubesti ceea ce-ti produce placere? Iubesti ceea ce ai identificat la tine si ai
recunoscut in celalalt ca apartinand tie? Te rog, astea sunt fapte, nu am inventat nimic, nu te uita asa
ingrozit!
...Aceasta este imaginea care ne place, sau credem ca ne place, simbolul sotia mea sau sotul meu,
nu viata reala a individului. Nu-mi cunosc sotia sau sotul deloc. Si nu voi putea niciodata cunoaste aceasta
persoana atata timp cat cunoasterea inseamna recunoastere. Recunoasterea se bazeaza pe memorie
memoria placerii si a durerii, memoria lucrurilor traite, chinurile indelungate, lucrurile pe care le posedam si
de care ne-am atasat. Cum pot iubi atunci cand exista frica, tristete, singuratate, umbra disperarii? Cum
poate iubi omul ambitios? Si suntem cu totii foarte ambitiosi, insa cinstiti.
Deci, pentru a afla cu adevarat ce este dragostea, trebuie sa murim fata de trecut, fata de toate emotiile
noastre bune si rele moarte fara efort, asa cum am renunta la ceva otravitor, pentru ca stim.

Trebuie sa avem sentimente minunate

In lumea moderna unde exista atat de multe probleme, ne este usor sa pierdem sentimentele minunate.
Inteleg prin cuvantul sentiment nu senzatia, nu emotivitatea, nu doar excitarea, ci acea calitate a perceptiei,
calitatea audierii, calitatea ascultarii, calitatea emotiei, o pasare cantand intr-un copac, miscarea unei
frunze in lumina soarelui. Pentru a simti acestea cu intensitate, profund, penetrant, este foarte dificil pentru
cei mai multi dintre noi, deoarece avem atat de multe probleme. Se pare ca orice atingem se transforma
intr-o problema si, aparent, nu exista ninci un sfarsit al problemelor omului, care pare a fi cu totul incapabil
sa le rezolve pentru ca, cu cat exista mai multe probleme, cu atat devine mai incapabil sa perceapa
sentimentele.
Inteleg prin a simti aprecierea unei ramuri aplecate, mizeria, noroiul de pe drum, sa fii sensibil la
durerea celuilalt, sa fii intr-o stare de extaz atunci cand vezi un apus de soare. Acestea nu sunt sentimente,
acestea nu sunt simple emotii. Emotia si sentimentul sau sentimentalismul, la randul sau, cruzimea,
acestea pot fi utilizate de catre societate, si atunci cand nu exista sentiment, senzatie, devenim sclav
pentru societate. Dar trebuie sa avem sentimente minunate. Sentimentul frumusetii, sentimentul cuvantului,
tacerea dintre doua cuvinte si ascultarea unui sunet clar toate acestea genereaza sentimente. Si trebuie
sa avem sentimente puternice, deoarece numai aceste sentimente fac mintea extrem de sensibila.

Observatia fara gandire

Nu exista nici un sentiment fara gandire, iar in spatele gandirii este placerea; asa ca aceste lucruri merg
impreuna: placere, cuvant, gand, sentiment, ele nu sunt separate. Observatia fara gandire, fara simtire,
fara cuvant este energie. Energia este disipata de cuvant, asociere, gandire, placere si de timp, prin urmare
acolo nu exista energie.

Totalitatea sentimentelor

Ce este sentimentul? Sentimentul este ca si gandirea. Sentimentul este o senzatie. Vad o floare si am
o reactie de raspuns fata de aceasta: imi place sau nu-mi place. Placerea sau neplacerea sunt dictate de
gandire, iar gandul este raspunsul de fond al memoriei. Deci, eu spun: Imi place aceasta floare sau Nu-
mi place aceasta floare, Imi place acest sentiment sau Nu-mi place acest sentiment... Deci iubirea este
legata de sentiment? Sentimentul este senzatie, in mod evident, senzatia de placere si de neplacere, de
bine si de rau, de placut la gust si toate celelalte. Aceasta senzatie are vreo legatura cu iubirea? Ai vazut
pe strada ta modul de viata al oamenilor, felul in care locuiesc, cum vorbesc? Si ai observat toti sfintii pe
care ii adora? Pentru ei pasiunea este sex si prin urmare ei neaga pasiunea, prin urmare ei neaga
frumusetea neaga in sensul de a le respinge. Deci ai respins senzatia de iubire deoarece ai spus:
Senzatiile ma fac prizonier, voi fi un sclav al dorintelor sexuale trebuie sa le inlatur. Prin urmare ati facut
din sex o imensa problema. Cand v-ati inteles sentimentele complet, nu partial, atunci cand ati inteles cu
adevarat ansamblul sentimentelor, atunci veti sti ce este iubirea. Atunci cand poti vedea frumusetea unui

3
copac, cand poti vedea frumusetea unui zambet, cand poti vedea apusul de soare la marginea orasului -
sa vezi in totalitate atunci vei sti ce este iubirea.

Sa nu numim sentimental

Cand observam un sentiment, acel sentiment are o finalitate. Dar chiar daca sentimentul are o finalitate,
daca exista un observator, un cenzor, un ganditor care ramane inafara sentimentului, atunci inca exista
contradictie. Deci, este foarte important sa intelegem cum analizam un sentiment.
Luati, de exemplu, un sentiment foarte frecvent: gelozia. Stim cu totii ce inseamna sa fii gelos. Acum,
cum iti analizezi gelozia? Cand analizezi acest sentiment, esti un observator al geloziei ca fiind ceva in
afara ta. Incerci sa schimbi gelozia, sa o modifici, sau incerci sa explici de ce se justifica sa fii gelos, si asa
mai departe. Si tot asa. Deci, exista o fiinta, un cenzor, o entitate in afara geloziei care o observa. Pentru
moment gelozia poate disparea, dar revine, se intoarce pentru ca nu realizezi ca gelozia este o parte din
tine.
...Ceea ce spun este ca in momentul in care ii dai un nume, pui o eticheta acestui sentiment, l-ai adus
intr-un sablon, ai creat un observator, o entitate separata, care este compusa din cuvinte, idei, opinii despre
ceea ce este bine si ce este rau... Dar, daca nu numim acest sentiment ceea ce necesita o constientizare
extraordinara, o reala intelegere imediata atunci veti descoperi ca nu exista nici un observator, nici un
ganditor, nici un centru care va judeca si ca tu nu esti diferit de sentiment. Nu exista nici un TU care
simte.

Emotiile nu duc nicaieri

Indiferent daca esti ghidat de emotii sau de intelect ajungi la disperare pentru ca acestea nu duc nicaieri.
Totusi iti dai seama ca iubirea nu este placere, iubirea nu este dorinta.
Stii ce este placerea, domnule? Cand percepeti ceva sau atunci cand aveti un sentiment, va ganditi la
acest sentiment, va atasati in mod constant acel sentiment, pana cand acesta va ofera placere, iar aceasta
placere doriti sa o repetati, iar si iar. Atunci cand un om este mai mult sau putin ambitios, aceasta ii ofera
placere. Cand un om cauta putere, pozitie, prestigiu in numele tarii, in numele unei idei, si altele, aceasta ii
fac placere. El nu are dragoste deloc, si prin urmare el creaza raul in lume. El aduce lupta in interior si in
exterior.
Deci realizeaza ca emotiile, sentimentul, entuziasmul, bunatatea si altele, nu au nimic de-a face cu
iubirea adevarata, cu compasiunea. Toate sentimentele, emotiile, au de-a face cu gandirea si prin urmare
conduc la placere si durere. Iubirea nu are nici durere nici intristare pentru ca ea nu este rezultatul placerii
sau dorintei.

Memoria neaga iubirea

Este posibil sa iubiti fara sa ganditi? Ce inseamna gandirea? Gandirea este raspunsul la amintirea
durerii sau placerii. Nu exista gandire fara ramasitele pe care le lasa o experienta incompleta. Iubirea este
diferita de emotie si sentiment. Iubirea nu poate fi adusa in campul gandirii, in timp ce sentimentele si
emotiile pot. Iubirea este o flacara fara fum, mereu proaspata, creativa, vesela. O astfel de iubire este
periculoasa pentru societate, in relatie. Deci, abordata treptat, modificata, ghidata, legalizata, pusa in
pericol, atunci se poate trai cu ea. Nu stii ca atunci cand iubesti pe cineva, atunci iubesti intreaga omenire?
Atunci nu exista nici o bariera, nici o nationalitate; si atunci nu exista nici o dorinta de putere si influenta si
cineva care sa-si asume valorile lor. Un astfel de om este periculos pentru societate.
Pentru a trai in iubire, procesul memoriei trebuie sa inceteze. Memoria apare doar atunci cand
experienta este pe deplin si complet inteleasa. Memoria este doar reziduul experientei; Este rezultatul
provocarii care nu este complet inteleasa. Viata este un proces al provocarii si al raspunsului. Provocarea
este intotdeauna noua, iar raspunsul este intotdeauna vechi. Acest raspuns, care este conditionat, rezultat
al trecutului, trebuie sa fie inteles si nu disciplinat sau condamnat, indepartat. Aceasta inseamna sa traiesti
fiecare zi ca fiind noua, deplina si completa. Aceasta viata completa este posibila numai atunci cand exista
iubire, cand inima ta este plina, nu cu cuvinte sau cu lucruri create de minte. Numai in cazul in care exista
iubire, memoria inceteaza; si atunci fiecare miscare este o renastere.

Nu etichetati un sentiment

Ce se intampla cand nu dai un nume? Observi o emotie, o senzatie, cat mai direct si exact si prin urmare
ai o relatie diferita cu ea, asa cum trebuie sa ai cu o floare cand nu o numesti. Trebuie sa va uitati la ea din
nou. Cand nu numiti un grup de oameni trebuie sa va uitati la fiecare individ in parte, sa nu-i tratati ca pe o

4
multime. Prin urmare esti mult mai alert, mult mai dispus sa observi, capabil sa intelegi mai mult; ai un
sentiment profund de iubire si compasiune; dar daca ii tratati pe toti ca pe o multime, aceasta este
contrariul. Daca nu etichetezi, trebuie sa observi fiecare sentiment asa cum apare. Atunci cand etichetezi,
sentimentul este diferit de eticheta? Sau eticheta trezeste sentimentul?
Daca nu numesc un sentiment, adica in cazul in care gandirea nu functioneaza pur si simplu cu cuvinte,
sau daca nu gandesc in cuvinte, imagini sau simboluri - ceea ce majoritatea o facem atunci ce se
intampla? Desigur atunci mintea nu este altceva decat un observator. Cand mintea nu gandeste in
simboluri, imagini, nu exista nici un ganditor separat de gandire, care este cuvantul. Atunci mintea este
linistita, nu-i asa? Nu a devenit linistita, este linistita. Cand mintea este cu adevarat linistita, atunci emotiile
care apar pot fi abordate imediat. Doar cand dam nume sentimentelor, prin aceasta le intarim astfel incat
sentimentele au continuitate; acestea sunt stocate intr-un centru, din care vom da ulterior etichete, fie
pentru a le intari, fie pentru a le comunica.

Mentineti un sentiment si observati ce se intampla

Niciodata nu mentinem un sentiment pur si simplu, ci intotdeauna il invaluim in accesoriile cuvintelor.


Cuvantul il denatureaza: gandirea tumultoasa din jurul lui il umbreste, il copleseste cu temeri uriase si
dorinte arzatoare. Niciodata nu vom putea permanentiza un sentiment si nimic altceva: ura, sau cu acel
sentiment straniu de frumusete. Cand apare sentimentul de ura, va spun cat de rau este; exista
constrangere, lupta pentru a o depasi, crize, tulburari de gandire despre aceasta
Incercati sa mentineti sentimentul de ura, sentimentul de invidie, gelozie, veninul ambitiei; caci la urma
urmei asta este ce ai in viata zilnica, desi ti-ai putea dori sa traiesti in iubire sau cu cuvantul dragoste.
Atunci cand aveti sentimentul de ura sau dorinta de a rani pe cineva cu un gest sau cu un cuvant, observati
daca puteti pastra acel sentiment. Puteti? Ati incercat vreodata? Incercati sa mentineti un sentiment si
observati ce se intampla. Veti constata ca este uimitor de greu. Mintea ta nu va lasa acest sentiment singur,
ea vine in graba cu amintirile sale, asociatiile sale, cu propria ei vointa cu recomandarile si palavrageala ei
vesnica. Deschide o scoica. Cand te uiti la perla din ea te poti minuna de frumusetea si delicatetea sa fara
a spune cat de frumoasa este, sau cine a facut-o? O poti observa fara miscarea mintii? Daca vei putea, vei
descoperi un lucru extraordinar, o miscare inafara timpului, o primavara eterna.

Intelegerea cuvintelor

Nu stiu daca v-ati gandit vreodata sau ati patruns in acest proces de verbalizare, creator de nume.
Daca ati facut asta, este intr-adevar cel mai uimitor lucru, foarte interesant si stimulativ. Cand dam un nume
pentru tot ce experimentam, vedem sau simtim, cuvantul devine extraordinar de important, iar cuvantul
este timpul. Timpul este spatiu, iar cuvantul este centrul acestuia. Toata gandirea este verbalizare, gandire
in cuvinte. Si poate mintea sa fie libera de cuvant? Nu intreba cum sa fiu eu pentru a fi liber?. Asta nu are
nici un sens. Insa intreaba-te singur, si vei vedea ca esti sclav al cuvintelor si sabloanelor, cum ar fi: India,
Gita, comunist, crestin, rus, american, englez, casta de jos, casta de sus. Cuvantul iubire, cuvantul lui
Dumnezeu, cuvantul meditatie ce semnificatie extraordinara au cuvintele acestea si cat de slugarnici
suntem fata de ele?

Memoria incetoseaza perceptia

Speculezi, sau experimentezi cu adevarat si mergem impreuna inainte? Nu stii ce este o minte
religioasa, nu? Din ce ai spus tu nu stii ce inseamna, poti percepe doar o frantura sau o anumita
perspectiva din ea, asa cum vezi cerul senin, albastru, minunat, printre nori; dar in momentul cand percepi
albastrul cerului, ai o amintire despre el, vrei mai mult de atat si te pierzi in memorie; mai mult, doresti sa
stochezi cuvantul ca pe o experienta, si te pierzi si mai mult in memorie.

Cuvintele creaza limitari

Exista gandire fara cuvant? Cand mintea nu este aglomerata cu cuvinte, gandirea nu este gandirea pe
care o stim, ci este o activitate fara cuvant, fara simbol; prin urmare nu are nici o frontiera cuvantul
(verbalizarea) este frontiera.
Cuvantul creaza limitarea, frontiera, si o minte care nu functioneaza prin cuvinte, nu are nici o limitare,
nu are frontiere, nu are nici o constrangere Alegeti cuvantul iubire si vedeti ce trezeste in voi, observati-
va; in momentul in care am mentionat acest cuvant ati inceput sa zambiti si ati devenit atenti, ati simtit
ceva. Deci cuvantul iubire trezeste tot felul de idei, din toate categoriile: carnale, spirituale, profane, infinite

5
si tot restul. Insa aflati ce este iubirea. Desigur, domnilor, pentru a afla ce este iubirea, mintea trebuie sa fie
libera de acest cuvant si de toata semnificatia acestui cuvant.

Mergeti dincolo de cuvinte

Pentru a ne intelege unii pe altii, cred ca este necesar ca noi sa nu fim prinsi in cuvinte, deoarece un
cuvant ca Dumnezeu, de exemplu, poate avea o semnificatie deosebita pentru tine, in timp ce pentru mine
ar putea avea o semnificatie total diferita, sau nu intreaga semnificatie. Deci este aproape imposibil sa
comunicam unul cu altul, cu exceptia cazului cand amandoi avem intentia de a intelege si a merge dincolo
de cuvinte. Libertatea cuvantului, in general, inseamna a fi liber de ceva, nu-i asa? Aceasta, de obicei
inseamna a fi liber de lacomie, de invidie, de furie, de nationalism si asa mai departe. Intrucat libertatea
poate avea cu totul alt sens, care este sentimentul de a fi liber, cred ca este foarte important sa intelegem
acest sens.
La urma urmei, mintea este formata din cuvinte, printre altele. Acum, mintea poate fi libera de cuvantul
invidie? Experimentati acest lucru si veti vedea ca aceste cuvinte, cum ar fi Dumnezeu, adevarul, ura,
invidia, au un efect profund asupra mintii. Si poate fi mintea atat din punct de vedere neurologic cat si
psihologic libera de aceste cuvinte? Daca nu este libera de ele, este incapabila sa faca fata realitatii
invidiei. Cand mintea poate percepe direct ceea ce se numeste invidie, atunci realitatea insasi actioneaza
mult mai rapid decat efortul mintii de a face ceva cu privire la realitate. Atata timp cat mintea se gandeste
sa scape de invidie prin intermediul idealului de non-invidie, este distrasa, ea nu se confrunta cu realitatea,
si cuvantul invidie este o distragere a atentiei de la realitate. Procesul recunoasterii este prin cuvant, si
momentul in care am recunoscut sentimentul prin cuvant dau continuitate acestui sentiment.

Descoperiti extraordinarul

Deci noi cercetam la inceput daca mintea poate ajunge la o perceptie extraordinara, nu periferica, din
exterior, de la granite, ci sa apara spontan, fara nici o cautare. Si aceasta este singura modalitate de a
descoperi deoarece fara cautare nu exista nici un efort, nici un scop, nici o experienta; si aceasta este
negarea totala a tuturor practicilor normale, care conduc la cristalizarea unui centru. Deci, mintea este
extrem de ascutita, foarte treaza, si nu mai depinde de nici o experienta pentru a se mentine treaza.
Atunci cand ne intrebam, putem sa o facem verbal; pentru marea majoritate a oamenilor, in mod firesc,
trebuie sa fie verbal. Si trebuie sa realizam ca un cuvant nu este acelasi lucru cu ceea ce reprezinta
cuvantul; cum ar fi cuvantul copac nu este copacul, nu este realitatea. Realitatea este atunci cand nu o
percepi prin cuvant ci doar atunci cand esti in contact cu ea. Deci aceasta e realitatea ceea ce inseamna
ca, cuvantul si-a pierdut puterea de a fascina oamenii. De exemplu cuvantul Dumnezeu este atat de
incarcat si fascineaza oamenii atat de mult incat ei il accepta sau il resping, si actioneaza precum o
veverita intr-o cusca! Deci, cuvantul si simbolul trebuie sa fie date deoparte.

Perceptia adevarului este imediata

Exprimarea verbala a fost atent construita de-a lungul secolelor, in relatia dintre individ si societate,
astfel incat cuvantul, exprimarea verbala este o conditie sociala, dar si o exprimare individuala. Pentru a
comunica asa cum facem noi, avem nevoie de memorie, avem nevoie de cuvinte, eu trebuie sa cunosc si
sa vorbesc limba engleza, care a fost dobandita si perfectionata de-a lungul secolelor. Cuvantul nu este
doar in curs de dezvoltare in relatiile sociale, ci si o reactie in relatiile sociale ale individului; cuvantul este
necesar. Intrebarea este: a fost necesar atat de mult timp, secole de-a randul, pentru a construi si acumula
experienta verbala, simbolica, dar am putea renunta la ea imediat? Vom putea scapa treptat de inchisoarea
verbala a mintii, care a fost construita de secole? Sau trebuie sa evadam imediat? Deci, puteti spune:
Trebuie sa ia timp, nu pot face acest lucru imediat. Acest lucru inseamna ca va trebuiesc mai multe zile,
acest lucru presupune o continuitate a ceea ce a fost, insa acesta este un proces de transformare, pana
cand ajungi la o etapa de unde nu poti merge mai departe. Poti sa faci asta? Deoarece ne este frica,
suntem lenesi, suntem indolenti, noi spunem: De ce sa ma deranjez pentru toate astea? Este prea greu,
Eu nu stiu ce sa fac, astfel incat amanati, amanati, si amanati. Dar trebuie sa vedem adevarul despre
continuitatea si modificarea limbajului, a cuvantului. Perceptia oricarui adevar este imediata, nu in timp.
Poate mintea rupe instantaneu aceasta mare indoiala? Poate mintea vedea bariera cuvantului, poate
intelege semnificatia cuvantului intr-o clipa, si sa aiba aceasta stare atunci cand mintea nu mai este captiva
in timp? Trebuie sa aveti aceasta experienta; doar ca este un lucru foarte rar pentru majoritatea dintre noi.

6
Adevarul subtil

Aveti o strafulgerare de intelegere, acea extraordinara rapiditate de intuitie atunci cand mintea este
foarte tacuta, atunci cand gandirea este absenta, atunci cand mintea nu este impovarata de propriul
zgomot. Deci, intelegerea oricarui lucru, a unei imagini de arta moderna, copilul sau sotia, aproapele tau,
sau a intelege adevarul care este in toate lucrurile, poate veni numai atunci cand mintea este foarte linistita.
Dar linistea nu poate fi cultivata pentru ca in cazul in care vei cultiva linistea mintii, aceasta nu va fi o minte
linistita, va fi o minte moarta.
Cu cat esti mai mult interesat de ceva, cu atat mai mult vei avea intentia de a intelege mai simplu, mai
clar, fara ajutorul mintii. Atunci verbalizarea inceteaza. Dupa gandire urmeaza cuvantul, iar acesta este cel
care interfereaza. Acesta este ecranul cuvintelor, este memoria care intervine intre cerinta si raspuns.
Acesta este cuvantul care raspunde cererii, pe care il numim intelect. Deci, mintea care se afla intr-o
continua palavrageala, care este verbalizarea, nu poate sa inteleaga adevarul, adevarul in relatie, nu un
adevar abstract. Nu exista nici un adevar abstract. Dar adevarul este foarte subtil. Este subtil deoarece
este dificil sa-l urmarim. El nu este abstract. El vine atat de rapid, atat de misterios, incat nu poate fi
perceput de minte, ca un hot in noapte, vine pe ascuns, atunci cand nu esti pregatit sa-l primesti. Admiterea
lui este doar o chemare a lacomiei. Deci, o minte care este prinsa in plasa cuvintelor nu poate sa inteleaga
adevarul.

Intreaga gandire este subiectiva

Tu si eu ne dam seama ca suntem conditionati. Daca spui ca unii oameni actioneaza si conditionarea
este inevitabila, atunci nu este nici o problema; esti un scalv, si aceasta este limita ta. Insa daca incepeti sa
va intrebati daca este cu putinta sa rupeti aceasta limitare, aceasta conditionare, atunci exista o problema;
caci va trebui sa cercetati intregul proces al gandirii, vreti cu adevarat asta? Daca pur si simplu spui
Trebuie sa fiu constient de conditionarea mea, trebuie sa cuget despre ea, sa o analizez, in scopul de a o
intelege si a o distruge, atunci tu iti manifesti forta. Gandirea, analiza ta este in continuare rezultatul
trecutului, a conditionarii tale, astfel incat prin gandire, evident, nu se poate rupe conditionarea in care esti
prins.
Observa corect doar prima problema, nu cauta raspunsul, solutia. Realitatea este ca noi suntem
conditionati, si toata intelegerea datorata gandirii va fi o intelegere conditionata si partiala, prin urmare nu
exista o intelegere totala, si doar in intelegerea totala a intregului proces al gandirii exista libertate.
Dificultatea este ca ne situam intotdeauna in domeniul de functionare a mintii, care este un instrument al
gandirii, rationala sau nerationala; si asa dupa cum am observat gandirea este intotdeauna partiala.

Libertatea de sine

Pentru a-ti elibera mintea de toate conditionarile, trebuie sa o observi in totalitate fara gandire.
Aceasta nu este o enigma. Experimentati aceasta si veti vedea. Ai vazut vreodata ceva fara a gandi? Ai
ascultat vreodata, ai cautat, fara a permite in acest intreg proces o reactie? Veti spune ca este imposibil, de
a observa fara a gandi; veti spune ca nici o minte nu poate fi neconditionata. Cand spui asta, deja esti
blocat in propria-ti gandire, si de fapt nu stii.
Deci, putem vedea daca mintea este constienta de conditionarea ei? Cred ca se poate. Va rog
experimentati. Poti fi constient de faptul ca esti hindus, socialist, comunist, de una sau alta, doar fiind
constient fara a spune ca este bine sau rau? Deoarece aceasta sarcina doar de a observa este dificila,
noi spunem ca este imposibil. Eu spun ca este posibil doar atunci cand suntem constienti de aceasta
totalitate a fiintei noastre, fara nici o reactie care duce la conditionare, totalitatea, profunzimea, care este
intr-adevar libertatea de sine.

Constientizarea poate distruge problemele

Intreaga gandire, evident, este conditionata; nu exista gandire libera. Gandirea nu poate fi libera, ea
este rezultatul conditionarii noastre, a trecutului nostru, al culturii noastre, a zonei geografice, a mediului
social, economic, politic. Toate cartile pe care le citesc si toate practicile pe care le efectuez, stabilesc un
context, si orice gandesc va fi rezultatul acestui context. Deci daca putem fi constienti si putem merge in
prezent, ceea ce inseamna sa fim constienti poate vom fi in masura sa deconditionam mintea, fara
procesul de vointa, fara determinarea de a o deconditiona. Deoarece in momentul in care stabilesti, exista
o entitate care doreste, o entitate care spune: Trebuie sa-mi deconditionez mintea. Aceasta entitate in
sine este rezultatul dorintei noastre de a obtine un anumit rezultat, asa ca acolo este deja un conflict. Deci,

7
este posibil sa fim constienti de conditionarea noastra, doar sa fim constienti, si sa nu existe deloc conflict.
Aceasta intensa constientizare, daca este permis, probabil ar putea distruge problemele.

Nu exista nici o conditionare mai buna sau nobila

Oare nevoia mintii de a se elibera din conditionarea sa o indreapta spe un alt model de rezistenta si
conditionare? Devenind constienti de sabloanele si modelele in care am fost crescuti, dorim sa ne eliberam
de acestea; dar nu aceasta dorinta de a fi liberi va conditioneaza mintea din nou intr-un alt mod? Vechiul
model insista sa te conformezi autoritatii sale, si acum este in curs de elaborare unul nou, care sustine ca
nu trebuie sa te conformezi, astfel incat vei avea doua modele unul in conflict cu celalalt. Atata timp cat
exista aceasta contradictie interioara, conditionarea continua sa existe.
Iata impulsul care produce conditionari si impulsul de a fi liber. Totusi, cu toata diferenta aparenta a
acestor doua impulsuri, nu sunt ele fundamental asemanatoare? Si daca sunt in mod fundamental similare,
atunci cautarea libertatii este in zadar, vom trece de la un model la altul, la nesfarsit. Nu exista nici o
conditionare mai buna sau nobila, aceasta este doar dorinta care trebuie sa fie inteleasa.

Libertatea fata de conditionare

Dorinta de a te elibera de conditionare favorizeaza doar conditionarea. In loc de a incerca sa suprimi


dorinta, trebuie sa constientizezi intregul proces al dorintei, in care adevarata intelegere vine din libertatea
fata de conditionare. Liberatea fata de conditionare nu este un rezultat direct. Ai inteles? Daca am stabilit in
mod deliberat sa ma eliberez de conditionare, aceasta dorinta creaza propria conditionare. Eu as putea
distruge o forma de conditionare, dar sunt prins in alta. In cazul in care exista intelegerea dorintei in sine,
care include si dorinta de a fi liber, atunci aceasta reala intelegere distruge toate conditionarile. Liberatea
fata de conditionare este un rezultat; el nu este important. Cel mai important lucru este sa intelegem ce
anume creaza conditionarea.

Simpla constientizare

Desigur, orice forma de acumulare de cunostinte sau experienta, orice ideal, orice proiectie a mintii,
orice practica determinata care sa-ti modeleze mintea - ceea ce ar trebui sa fie dar nu este toate acestea,
evident paralizeaza procesul de investigare si descoperire...
Deci, eu cred ca nu ar trebui sa cercetam cum sa rezolvam problemele noastre imediate, ci mai degraba
sa investigam daca mintea constienta, precum si mintea profund inconstienta, in care sunt stocate toate
amintirile, toata traditia si mostenirea rasiala daca toate acestea pot fi date la o parte, abandonate. Cred
ca se poate doar in cazul in care mintea are capacitatea de a fi constienta, fara nici un sentiment de
necesitate, fara nici o presiune, doar sa fie constienta. Cred ca este unul dintre cele mai dificile lucruri a fi
atat de constient deoarece suntem prinsi de problemele imediate si in solutiile imediate, astfel vietile
noastre devenind superficiale. Cu toate ca putem merge la toti analistii, putem citi oricate carti pentru a
dobandi mai multe cunostinte, putem practica diverse discipline, cu toate acestea, evident, vietile noastre
sunt foarte superficiale deoarece nu cunoastem in profunzime. Cred ca intelegerea, modalitatea de
patrundere care sa mearga foarte, foarte profund, consta in constientizare doar a fi constient de gandurile
si sentimentele noastre, fara a condamna, fara a compara, doar a observa. Veti vedea daca veti
experimenta ca este extraordinar de dificil pentru ca intreaga noastra educatie si pregatire este de a
condamna, de a accepta, de a compara.

Nu exista o parte neconditionata a mintii

Mintea ta este conditionata in intregime; nu exista nici o parte a ei care sa fie neconditionata. Aceasta
este realitatea, chiar daca va place sau nu. Poti spune ca exista o parte din tine, observatorul, sufletul,
atman care nu este conditionat; dar din cauza ca te gandesti la el este in sfera gandirii, prin urmare este
conditionat. Puteti inventa multe teorii despre aceasta, dar realitatea este ca mintea ta este conditionata
atat constient precum si inconstient, si orice efort face pentru a se elibera, este de asemenea conditionat.
Deci, ce sa faca mintea? Sau, mai degraba, care este starea mintii atunci cand stie ca este conditionata si
face efort sa se deconditioneze, ea insasi fiind conditionata? Atunci cand spui, Eu stiu ca sunt conditionat,
tu stii cu adevarat, sau este doar declaratie verbala? Poti cunoaste asta cu intensitatea cu care vezi o
cobra? Cand vezi un sarpe si-l recunosti ca fiind o cobra, aceasta recunoastere nu este imediata? O
actiune spontana? Si cand spui Eu stiu ca sunt conditionat, are aceeasi semnificatie vitala pentru tine ca
si perceptia une cobre? Cand imi dau seama de faptul ca sunt conditionat, nu este aceasta o actiune
imediata? Nu trebuie sa fac un efort sa ma deconditionez. Faptul ca sunt extrem de conditionat, si

8
constientizarea acestui fapt, aduce o clarificare imediata. Dificultatea consta in a nu realiza si intelege toate
implicatiile sale, observand totalitatea gandirii, chiar si foarte subtila si vicleana, oricat de sofisticata sau
filosofica, ca fiind totusi conditionata.

Povara subconstientului

Caracterul subconstient este povara imensa a trecutului care va impinge intr-o anumita directie... Deci,
cum putem renunta la acesta? Cum poate subconstientul sa fie curatat imediat de trecut? Analistii cred ca
subconstientul poate fi partial sau chiar complet curatat printr-o analiza prin investigatie, explorare,
confesiune, interpretarea viselor si asa mai departe astfel incat, cel putin vei deveni o fiinta umana
normala, cu posibilitate de adaptare la mediul prezent. Dar in analiza exista intotdeauna psihanalistul si
cel consiliat, observatorul care interpreteaza ceea ce observa, deci o dualitate care este o sursa de conflict.
Deci, vedem ca simpla analiza a subconstientului nu duce nicaieri. Este posibil sa ma ajute sa fiu mai
putin nevrotic, putin mai bland cu sotia mea, cu vecinul meu, sau alte lucruri superficiale de genul acesta,
dar nu despre asta vorbesc. Observ ca procesul analizei care presupune timp, interpretare, dinamica
gandirii observatorului care analizeaza lucrul observat nu poate elibera subconstientul; prin urmare
resping in totalitate procesul analitic. In momentul in care percep faptul ca analiza nu poate in nici un caz
usura sarcina subconstientului, eu parasesc analiza. Eu nu mai analizez. Deci, ce se petrece? Deoarece
nu mai exista un analizator, separat de lucrul pe care il analizeaza, el este acel lucru. El nu este o entitate
inafara ei. Atunci iti dai seama ca subconstientul are o importanta foarte mica.

Intervalul dintre ganduri

Acum, eu spun ca este cu siguranta posibil ca mintea sa fie libera de orice conditionare nu trebuie sa
acceptati autoritatea mea. Daca acceptati vreo autoritate, niciodata nu veti descoperi, va fi doar un alt
substitut care nu va avea nici o importanta...
Intelegerea acestui intreg proces de conditionare nu se realizeaza prin analiza sau introspectie,
deoarece atunci cand ai un analizator care el insusi face parte din fundal, analiza sa nu are nici o
semnificatie.
... Cum este posibil ca mintea sa fie libera? Pentru a fi libera, mintea trebuie sa observe si sa inteleaga
nu doar oscilarea, pendularea sa continua intre trecut si viitor, dar deasemenea, sa fie constienta de
intervalul dintre ganduri...
Daca priviti foarte atent veti vedea ca, desi reactia, miscarea gandirii, pare atat de rapida, exista goluri,
exista intervale intre ganduri. Intre doua ganduri exista o perioada de liniste, care nu are legatura cu
procesul de gandire. Daca observati, veti vedea ca aceasta perioada de liniste, acest interval, nu este timp,
si descoperind acest interval experimentand pe deplin acest interval, vei deveni liber de conditionare sau
mai degraba aceasta nu te elibereaza pe tine, ci este eliberarea de conditionare... aceasta are loc doar
atunci cand mintea nu are continuitate in gandire, atunci cand aceasta este intr-o liniste continua care nu
este indusa, care nu are nici o cauzalitate aceasta are loc doar atunci cand exista libertate fata de
context.

Observati modul in care se formeaza obiceiurile

Fara libertatea fata de trecut, nu exista libertate fata de nimic, deoarece mintea nu este noua,
proaspata, inocenta. Doar cand mintea este proaspata, inocenta, aceasta este libera. Libertatea nu are
nimic de-a face cu varsta, nu are nimic de-a face cu experienta; si cred ca esenta libertatii consta in
intelegerea intregului mecanism de obiceiuri, atat constiente cat si inconstiente. Nu se pune problema de a
pune capat obiceiurilor, ci de a vedea in totalitate structura acestor obiceiuri. Trebuie sa observi modul in
care se formeaza obiceiurile si modul in care prin negare sau rezistenta fata de un obicei, un alt obicei este
creat. Ceea ce conteaza este sa fii total constient de obicei; pentru ca atunci, dupa cum vei vedea, pentru
tine nu va mai exista formare de obiceiuri. A opune rezistenta obiceiurilor, a lupta, a le nega, vor da doar
continuitate acestor obiceiuri. Cand te lupti cu un anumit obicei, insufletesti acest obicei, iar apoi lupta
acerba impotriva acestuia devine un obicei in plus. Dar, daca devii pur si simplu constient, de intreaga
structura a obiceiurilor, fara rezistenta, atunci vei descoperi ca aceasta este libertatea fata de obiceiuri, si in
aceasta libertate ceva nou se produce.
Doar mintea plictisita, adormita, creaza obiceiuri si se agata de ele. Mintea care este atenta clipa de
clipa atenta la ceea ce spui, atenta la miscarea mainilor, la gandurile si sentimentele tale va descoperi
ca formarea de noi obiceiuri a luat sfarsit. Este foarte important sa intelegem, deoarece atata vreme cat
mintea reteaza de la radacina un obicei si in acest proces extrem creaza un altul, ea nu poate fi in mod
evident libera; si doar mintea libera poate percepe ceva dincolo de sine.

9
Energia creaza propria disciplina

Pentru a cerceta realitatea, este nevoie de o energie imensa; si daca omul nu face asta isi risipeste
energia in activitati creatoare de rau, si prin urmare societatea trebuie sa-l controleze. Acum, este posibil sa
se elibereze de energie cautandu-l pe Dumnezeu, sau adevarul, si in acest proces de descoperire a
adevarului sa fie un cetatean care intelege problemele fundamentale ale vietii si pe care societatea nu le
poate distruge?
Vezi tu, omul este energie, iar daca omul nu cauta adevarul, aceasta energie devine distructiva; prin
urmare societatea controleaza si indruma indivizii sa inabuse aceasta energie... Si probabil ati observat un
alt fapt interesant si foarte simplu: ca in momentul in care vrei sa faci ceva, ai energie pentru a face acel
lucru... Aceasta energie reala, devine un mijloc de a te controla tu insuti, astfel incat nu aveti nevoie de o
disciplina din exterior. In cercetarea realitatii, energia creaza propria disciplina. Omul care cauta in mod
spontan realitatea, devine tipul de cetatean care nu este in conformitate cu tiparul unei societati particulare
sau stat.

Dualitatea creaza conflictul

Conflictul de orice fel fizic, psihic, intelectual este o risipa de energie. Va rog, este extraordinar de
dificil de inteles si de a fi liber de acest lucru, deoarece cei mai multi dintre noi sunt obisnuiti sa lupte, sa
faca efort. Cand suntem la scoala, care este primul lucru care suntem invatati acela de a face un efort. Si
aceasta lupta, se desfasoara pe tot parcursul vietii adica, pentru a fi bun, trebuie sa lupti, sa te lupti cu
raul, trebuie sa rezisti, sa te controlezi. Deci, educational, sociologic, religios, fiintele umane sunt invatate
sa se lupte. Vi se spune ca pentru a-l gasi pe Dumnezeu trebuie sa actionati, sa practicati, sa va
disciplinati, sa va contorsionati si torturati sufletul, mintea, corpul, refuzand, suprimand; nu trebuie sa uitati
sa luptati si sa luptati, luptati spre asa numitul nivel spiritual care nu este deloc nivel spiritual. Apoi social,
fiecare pentru sine, pentru familia lui.
... Deci, cu totii, ne pierdem energia, si aceasta risipa de energie, in esenta este un conflict: conflictul
dintre eu trebuie si eu nu trebuie, este necesar si nu este necesar. Odata ce am creat dualitatea,
conflictul este inevitabil. Deci trebuie sa intelegem acest proces de dualitate nu faptul ca exista barbat si
femeie, verde si rosu, intuneric si lumina, inalt si scund; toate acestea sunt realitati. Dar, efortul ce duce in
aceasta separare intre realitate si idee, este risipa de energie.

Modelul unei idei

Daca spui cum pot eu sa economisesc energie?, atunci creezi un model al unei idei cum sa
economisesti si apoi iti vei desfasura viata in conformitate cu modelul; prin urmare nu incepe din nou o
contradictie. Daca vei percepe in tine insuti unde sunt irosite energiile tale, vei vedea ca principala forta
care iroseste energiile este conflictul care este o problema si nerezolvata vei trai cu memoria ucigasa a
trecutului, traiesti in traditie. Trebuie sa intelegem natura disiparii energiei si aceasta intelegere nu este in
conformitate cu Shankara, Buddha sau vreun sfant, ci cu observarea efectiva a conflictului zilnic din viata.
Deci, risipa principala de energie este conflictul ceea ce nu exclude ca stai intins si lenevesti. Conflictul
va exista mereu atata vreme cat ideea este mai importanta decat realitatea.

Unde exista contradictie, exista conflict

Veti vedea ca cei mai multi dintre noi sunt in conflict, traiesc o viata contradictorie nu numai in exterior ci si
in interior. Contradictia inseamna efort... Unde exista efort, exista risipa exista o risipa de energie. Unde
exista contradictie, exista conflict. Unde exista conflict, exista efortul de a trece peste acest conflict, care
este o alta forma de rezistenta. Si in cazul in care opuneti rezistenta, generati o anumita forma de energie
stiti ca daca opuneti rezistenta fata de ceva, tocmai aceasta rezistenta creaza energie... Intreaga actiune
se bazeaza pe acest conflict intre trebuie si nu trebuie. Si aceasta forma de rezistenta, aceasta forma de
conflict, nu producerea energiei ci energia, daca veti observa foarte atent, este foarte distructiva; Nu este
creativa... Majoritatea oamenilor sunt in contradictie. Si daca au un dar, un talent de a scrie sau picta sau
de a face ceva anume, tensiunea contradictiei le ofera energia de a se exprima, de a crea, de a scrie, de a
fi. Mai multa tensiune, un conflict si mai mare, cu atat mai mari vor fi rezultatele, si asta este ceea ce noi
numim creatie. Dar nu este deloc creatie. Este rezultatul unui conflict. Pentru a face fata realitatii
conflictului, contradictiei, trebuie sa producem energie care nu este rezultatul rezistentei.

10
Energia creativa

Acum ne intrebam: exista o energie care nu este in domeniul gandirii, care nu vine din auto-contrazicere,
energie compulsiva, din neimplinire, cum este frustrarea? Ati inteles intrebarea? Sper ca am fost destul de
clar. Pentru ca daca nu vom gasi o energie care sa aiba aceasta calitate, care nu este pur si simplu
produsul gandirii, care putin cate putin creaza energie care deasemenea este mecanica, actiunea este
distructiva, indiferent daca vom face reforme sociale, vom scrie carti excelente, suntem foarte inteligenti in
afaceri, sau pentru a crea separari nationaliste si a participa la alte activitati politice si asa mai departe.
Acum, intrebarea este daca exista o astfel de energie, nu teoretic deoarece atunci cand ne confruntam cu
realitatea, a veni cu teorii este infantil, imatur. Este ca si in cazul unui om care are cancer si trebuie operat;
nu este bine a discuta despre instrumentarul care trebuie folosit; te confrunti cu faptul ca el trebuie operat.
Deci, in mod similar, o minte trebuie sa patrunda sau sa fie intr-o asemenea stare atunci cand nu este
sclava gandirii. Dupa aceea, toate gandurile in timp devin inventii; toate dispozitivele: avioane, frigidere,
rachete, de explorare a spatiului si a atomului, toate acestea sunt rezultatul cunoasterii, al gandirii. Toate
acestea nu sunt creatii, inventia nu este creatie, nu este capacitatea de a crea, gandul nu poate fi creativ,
deoarece gandirea este intotdeauna conditionata si nu poate fi niciodata libera. Doar energia care nu este
produsa de gandire este creativa.

Cea mai inalta forma de energie

O idee cu privire la energie este cu totul diferita de realitatea energiei in sine. Avem formule sau concepte
ale modului de a produce o energie de cea mai inalta calitate. Dar formula este in totalitate diferita de
capacitatea energiei de auto-reinnoire.
... Cea mai inalta forma a acestei energii, apogeul, este acea stare a mintii cand nu are nici o idee, nici
un gand, nici o directie intr-un anumit sens sau un anumit motiv adica energia pura. Si aceasta calitate a
energiei nu mai poate fi intalnita dupa. Nu puteti spune: Bine, spune-mi cum s-o obtin, <modus operandi>,
calea. Nu exista nici o cale. Pentru a descoperi singuri natura acestei energii, trebuie sa intelegem energia
care este irosita zilnic, atunci cand vorbim, atunci cand auzim o pasare, o voce, atunci cand vedem un
izvor, vastitatea cerului, taranii murdari, bolnavi, infometati si copacul care se estompeaza seara pe masura
ce scade lumina zilei. Observati ca totul este energie. Si aceasta energie se obtine din alimente, din razele
soarelui. Aceasta energie fizica, zilnica pe care o avem, evident poate fi amplificata, crescuta prin tipul
potrivit de alimentatie si altele. Ceea ce este necesar, in mod evident. Insa aceeasi energie, devine energie
a psihicului care este gandirea din momentul in care energia are o contradictie in sine, aceasta energie
devine o energie risipita.

Actiunea de ascultare iti va elibera mintea

Cineva iti spune ceva, il asculti. Actiunea de a asculta este o actiune eliberatoare. Cand vezi realitatea,
perceptia intensa a acesteia este eliberarea de aceasta. Ascultarea intensa, vederea intensa a unei realitati
are un efect extraordinar, fara nici un efort de gandire.
... Sa luam un singur lucru sa zicem ambitia. Am analizat suficient prin ceea ce face, care sunt efectele
sale. O minte care este ambitioasa nu poate sti ce este compasiunea, mila, simpatia, nu poate sti ce este
iubirea. O minte ambitioasa este o minte cruda, nemiloasa chiar si spiritual in exterior sau in interior.
Auziti. Auziti. Atunci cand auzi, tu traduci ceea ce auzi si spui: Cum as putea trai in aceasta lume care este
construita pe ambitie? Prin urmare, nu ati ascultat. Ati raspuns, ati reactionat la o declaratie, la un fapt; prin
urmare, nu priviti realitatea. Aveti doar traducerea realitatii, sau aveti o opinie cu privire la realitate, sau un
raspuns la realitate, prin urmare, nu priviti realitatea... Daca ascultati fara nici un sentiment de reactie, de
evaluare, cu siguranta atunci realitatea creaza energia care distruge, sterge, indeparteaza, matura ambitia,
care genereaza conflicte.

Atentia fara impotrivire

Stiti ce este spatiul. Aici in aceasta camera exista spatiul. Distanta de aici pana la casa ta, intre pod si
casa ta, intre aceasta banca de pe malul raului si alta toate acestea sunt spatiu. Acum, exista
deasemenea spatiu in mintea ta? Daca in mintea ta exista spatiu, atunci in acest spatiu exista tacere si
din aceasta liniste provine orice altceva, deoarece atunci poti asculta, poti fi atent fara rezistenta. Iata de ce
este foarte important sa existe spatiu in minte. Daca mintea nu este supra-aglomerata, daca nu este mereu
ocupata, atunci putem asculta latratul cainilor, sunetul unui tren care trece pe pod la distanta si de
asemenea sa fim pe deplin constienti de ceea ce spune o persoana care vorbeste aici. Atunci mintea va fi
vie, aceasta nu va fi ceva mort.

11
Atentia fara efort

Poate exista atentie fara ca nimic sa nu captiveze mintea? Exista atentie fara concentrarea asupra unui
obiect? Exista atentie fara nici o motivatie, influenta, constrangere? Poate mintea sa mentina atentia
completa, fara nici un sentiment de excludere? Cu siguranta este posibil si este singura ipostaza a atentiei,
celelalte sunt doar indulgenta sau trucuri ale mintii. Daca putem avea atentie completa fara a fi distrasi de
ceva si fara nici un sentiment de excludere, atunci vom afla ce inseamna a medita; nu exista nici un efort in
atentie, nici o lupta, nici o separare, nu urmarim nici un rezultat. Deci, meditatia este un proces de a elibera
mintea din sisteme, si de a acorda atentie, fara a fi distrasa sau absorbita de ceva, sau de a face un efort
de a se concentra.

Atentia nu este exclusiva

Consider ca este o diferenta intre atentia fata de un obiect si atentia fara obiect. Ne putem concentra
asupra unei idei speciale, credinte sau obiect care este un proces exclusiv, dar exista de asemenea o
atentie, o constientizare, care nu este exclusiva. In mod similar, exista o nemultumire care nu are nici un
motiv, care nu este rezultatul unor frustrari ce nu pot fi canalizate, neputand accepta nici o implinire. Poate
ca nu utilizez cuvantul potrivit pentru asta, dar eu cred ca aceasta extraordinara nemultumire este
esentiala. Fara aceasta, orice alta forma de nemultumire devine un mod de satisfactie.

Atentia este nelimitata, fara frontiere

In cultivarea mintii, accentul nostru nu ar trebui sa fie pus pe concentrare, ci pe atentie. Concentrarea
este un proces de fortare a mintii, de a o restrange la un punct, in timp ce atentia este fara frontiere. In
acest proces mintea este intotdeauna limitata de frontiera, este marginita, dar atunci cand preocuparea
noastra este de a intelege totalitatea mintii, simpla concentrare a mintii devine un impediment. Atentia este
nelimitata, fara frontierele cunoasterii. Cunoasterea vine prin concentrare, si orice expansiune a cunoasterii
se afla in continuare in interiorul frontierelor proprii. In starea de atentie mintea poate sau nu sa utilizeze
cunoasterea ca o necesitate in urma procesului de concentrare; dar partea nu este niciodata intreg si
punand impreuna mai multe parti nu vom avea perceptia intregului ansamblu. Cunoasterea care este un
proces cumulativ, de concentrare, nu produce intelegerea infinitului. Totalitatea nu va fi niciodata cuprinsa
de o minte concentrata.
Deci atentia este de o importanta primordiala, dar nu o putem avea printr-un efort de concentrare.
Atentia este o stare in care mintea invata fara un centru al cunoasterii care acumuleaza experienta. O
minte care se concentreaza in sine utilizeaza cunoasterea ca un mijloc de proprie expansiune; si aceasta
activitate devine auto-contradictorie si anti-sociala.

Atentia completa

Ce intelegeti prin atentie? Este atentie atunci cand imi fortez mintea pentru a urmari ceva? Atunci cand
spun: Trebuie sa fiu atent, trebuie sa-mi controlez mintea, sa dau la o parte toate celelalte ganduri
numiti asta atentie? Desigur ca nu este atentie. Ce se intampla atunci cand mintea este obligata sa fie
atenta? Se creaza o rezistenta pentru a impiedica aparitia altor ganduri; se preocupa de aceasta rezistenta,
de inlaturarea gandurilor care apar, prin urmare este incapabila de atentie. Este adevarat, sau nu?
Pentru a intelege ceva in totalitate, trebuie sa-i acordati o atentie completa. Dar veti descoperi repede ca
este extraordinar de dificil de realizat, deoarece iti folosesti mintea pentru a fi distras, si atunci spui: Pentru
Dumnezeu, este extraordinar sa fiu atent, dar cum pot sa o fac? deoarece ai din nou dorinta de a obtine
ceva, niciodata nu vei putea avea o atentie completa... Cand vezi un copac sau o pasare, de exemplu, a le
acorda completa atentie nu inseamna a spune: Acesta este un stejar, sau Acesta este un papagal, si a
merge catre acestia. Dand un nume deja ati incetat sa mai fiti atenti... In timp ce daca sunteti in totalitate
constienti, atenti in totalitate, atunci cand priviti ceva, veti descoperi ca o transformare completa se
produce, si ca atentia totala este extraordinara. Nu exista altceva, si nu se poate obtine atentia totala prin
practica. Prin practica tu te concentrezi si asta va ridica ziduri de rezistenta care sunt concentratoare, insa
nu este atentie, este excludere.

Indepartarea fricii este inceputul atentiei

Cum poate fi obtinuta starea de atentie? Ea nu poate fi obtinuta prin convingere, comparatie,
recompensa sau pedeapsa, toate acestea fiind forme de constrangere. Eliminarea fricii este inceputul

12
atentiei. Frica exista atata timp cat nu exista o determinare de a fi sau a deveni, ceea ce presupune reusita,
cu toate frustrarile si complicatele contradictii. Puteti invata concentrarea, insa atentia nu poate fi invatata,
la fel cum nu se poate invata in vreun fel libertatea fata de frica, si pentru intelegerea acestor cauze, trebuie
eliminata frica. Deci, atentia apare spontan atunci cand imprejurul celui care urmareste sa invete exista o
atmosfera de multumire, de bine, cand exista sentimentul de siguranta, de liniste si realizeaza actiunile
constient, dezinteresat si cu iubire. Iubirea este incomparabila, si astfel invidia si chinul devenirii inceteaza.

Nu exista un loc in care sa ajungem

Poate fi practicata umilinta? Cu siguranta, sa fii constient ca esti umil, nu inseamna ca esti umil. Vrei sa
stii ca ai ajuns. Asta inseamna, nu-i asa, ca asculti in scopul de a obtine o anumita stare, un loc unde nu vei
fi deranjat, unde vei gasi fericirea vesnica, extazul permanent? Dar, asa cum am spus inainte, nu exista nici
o destinatie, exista doar miscarea de invatare si aceasta este frumusetea vietii. Daca ai ajuns, nu exista
nimic mai mult. Iar orice finalitate sau dorinta de a ajunge, nu doar in afaceri, ci in tot ceea ce faci, te va
face nemultumit, frustrat, nefericit. Domnilor, nu exista nici un loc in care sa ajungeti, exista doar aceasta
miscare de invatare, care devine dureroasa doar atunci cand exista acumulare. O minte care asculta cu o
atentie completa, nu va cauta niciodata un rezultat, deoarece acesta se desfasoara in mod constant; ca un
rau; este mereu in miscare. O astfel de minte este complet inconstienta la propria activitate, in sensul ca nu
exista nici o perpetuare a unui eu, care cauta pentru a atinge un scop.

Cunoasterea nu este constientizare

Constientizarea este acea stare a mintii care observa ceva, fara nici o condamnare sau acceptare, care
se confrunta cu lucrurile doar asa cum sunt. Cand privesti o floare, nu din punct de vedere botanic, atunci
vei vedea floarea in ansamblu, in totalitate, dar daca mintea ta este complet ocupata cu cunostinte botanice
despre floare, tu nu observi acea floare in totalitate.
Desi puteti avea cunostinte despre flori, nu puteti observa in totalitate floarea atunci cand cunostintele
acapareaza in totalitate mintea, intregul camp al mintii tale.
Deci, a observa realitatea inseamna a fi constient. In aceasta constientizare nu exista nici o alegere, nici
o condamnare, nici placere sau neplacere. Dar cei mai multi dintre noi sunt incapabili de a face acest lucru,
deoarece in mod traditional, profesional, in orice mod, noi nu suntem capabili de a infrunta realitatea fara
nici un context, sablon sau tipar. Noi trebuie sa constientizam aceste tipare, sabloane. Trebuie sa fim
constienti de conditionarile noastre si de faptul ca, conditionarea apare atunci cand observam realitatea; si
pe masura ce suntem interesati sa observam realitatea fara acest fundal al tiparelor, fundalul este inlaturat.
Atunci cand interesul principal este de a intelege realitatea, si vom observa ca fundalul ne impiedica sa
intelegem realitatea, atunci interesul extrem pentru realitate indeparteaza in totalitate fundalul.

Introspectia este incompleta


Constientizarea exista doar in prezent fiind constienti, veti vedea influenta trecutului care controleaza
in prezent si modifica in viitor. Constientizarea este un proces integral, nu un proces de separare. De
exemplu, daca ne punem intrebarea: Cred eu in Dumnezeu? in acest proces de a intreba pot observa
daca sunt constient, ce anume ma face sa ma intreb asta, daca sunt constient, pot percepe ceea ce a fost
si care sunt fortele care m-au determinat sa-mi pun aceasta intrebare. Pe de alta parte pot fi constient de
diverse forme de frica acelea ale stramosilor mei care au creat o anumita idee cu privire la Dumnezeu, si
mi-au transmis-o mie, si combinand ideile lor cu reactiile mele actuale, am modificat sau schimbat
conceptul de Dumnezeu. Daca sunt constient, eu percep acest proces al trecutului, efectul sau in prezent si
in viitor, integral, ca un intreg.
Daca suntem constienti vedem cum prin frica a aparut conceptul de Dumnezeu; sau poate a existat o
persoana care a avut o experienta initiala a realitatii sau a lui Dumnezeu si a comunicat-o altuia care in
lacomia lui si-a insusit-o si a dat impulsul procesului de imitatie. Constientizarea este un proces deplin
(total) iar introspectia este incompleta. Rezultatul introspectiei este patologic, dureros, in timp ce
constientizarea este entuziasm si bucurie.

Vedeti intregul
Cum privesti un copac? Nu-l vezi in intregime? Daca nu-l vezi ca pe un intreg inseamna ca nu vezi tot
copacul! Treceti pe langa el si spuneti: Iata un copac, ce frumos este! sau spuneti: Acesta este un arbore
de mango, sau: Eu nu stiu ce arbori sunt acestia, pot fi de tamarind. Dar cand va opriti si-l priviti ma
refer la realitate, de facto niciodata nu-l veti vedea in ansamblu, in totalitate. Si daca nu vedeti intregul,
nu vedeti copacul. La fel este constientizarea. Daca nu-ti observi actiunile mintii in totalitate, in acest sens
asa cum observati un copac nu sunteti constienti. Copacul este format din radacini, trinchi, ramuri mai

13
mari sau mai mici si foarte delicate care formeaza frunze, frunze verzi, frunze uscate, frunze moarte, frunze
care sunt comestibile, frunze urate, frunze care cad, fructe, flori tot ceea ce vezi, ca un intreg, atunci cand
observi copacul. In acelasi mod, starea in care observi activitatile care se desfasoara in mintea ta, in
aceasta stare de constientizare, exista sentimentul de condamnare, de aprobare, negare, lupta, inutilitate,
disperare, speranta, frustrare; constientizarea cuprinde totul, nu doar o parte. Deci, esti constient de mintea
ta in acest mod foarte simplu, asa cum observi intregul unui tablou nu un colt al tabloului - intrebandu-te
cine a pictat acest tablou?

Constientizarea nu se poate disciplina


Daca constientizarea este practicata, facand din aceasta un obicei, atunci ea devine plictisitoare si
obositoare. Constientizarea nu se poate disciplina. Ceea ce se practica nu mai este constientizare, practica
implica crearea unui obicei, exercitarea efortului si a vointei. Efortul distorsioneaza. Nu exista doar
constientizarea exteriorului zborul pasarilor si umbrele acestora in marea agitata, copacii si vantul,
cersetorul si masinile de lux care trec pe langa el dar, de asemenea, exista constientizarea procesului
psihologic, a tensiunilor si conflictelor interioare. Nu veti judeca o pasare in zbor; o veti observa, veti vedea
frumusetea ei. Dar, atunci cand veti analiza propriile conflicte interioare, pe acestea le veti condamna sau
justifica. Sunteti incapabili de a observa acest conflict interior, fara preferinte sau justificari.
Trebuie sa devenim constienti de gandurile si sentimentle noastre fara identificare sau negare, fara ca
acest proces sa devina plictisitor si obositor, fara urmarirea unui rezultat sau in scopul de a dobandi ceva,
fara conflictul si oboseala cauzate de lupta.

Lasati gandul sa infloreasca


Constientizarea este acea stare a mintii care cuprinde totul corbii care zboara pe cer, florile din copaci,
fetele oamenilor, culorile in care se imbraca a fi pe deplin constient necesita observatie, a observa forma
frunzelor, forma trunchiului, forma capului cuiva, ceea ce face el; a fi pe deplin constient si actionand astfel
adica sa cunoastem totalitatea a ceea ce exista. Poti avea o aptitudine limitata, sau fragmentata si va
puteti folosi de aceasta aptitudine pentru a dobandi experienta care limiteaza puterea mintii, care o face
mediocra, ingusta, limitata. Dar constientizarea totalitatii, a vedea unitatea, intelegerea prin intermediul
constientizarii fiecarui gand si fiecarui sentiment, fara nici o limitare, lasand fiecare gand si sentiment sa
infloreasca, deci fiind doar constient ceea ce este complet diferit de actiune sau de concentrare, care
este doar o aptitudine si prin urmare este limitata.
Pentru a permite inflorirea gandurilor sau a sentimentelor este necesara atentia, nu concentrarea. Vreau
sa spun ca aceasta inflorire a gandului ne ofera libertatea de a observa ce se intampla, ce se petrece in
gandirea ta, in sentimentul tau. Totul trebuie sa aiba libertatea de a inflori, trebuie sa aiba lumina. Nu poate
fi ingradit. Nu puteti evalua, nu puteti spune: asta este adevarat, asta este gresit, asa ar trebui sa fie si asa
nu ar trebui sa fie prin asta veti limita inflorirea gandului. Si este posibila inflorirea prin constientizare.
Prin urmare, daca o aprofundezi foarte mult, vei descoperi ca aceasta inflorire a gandirii este incetarea
gandirii.

Constientizarea pasiva
In constientizare nu exista a deveni, nu exista un scop sau ceva de obtinut.
Aceasta este observarea tacuta, fara alegere sau respingere din care vine intelegerea. In acest proces
cand gandul si sentimentul se deruleaza, care este posibil doar atunci cand nu exista nimic de dobandit,
nimic de acceptat, atunci se produce o constientizare intensa a tuturor straturilor ascunse si semnificatia
acestora se dezvaluie. Aceasta constientizare ne reveleaza vidul creator, care nu poate fi imaginat sau
exprimat. Aceasta constientizare profunda a vidului creator este un proces total si nu are diferite stadii.
Atunci cand observi in tacere o problema, fara a o condamna sau justifica, are loc constientizarea pasiva.
In aceasta constientizare pasiva, problema este inteleasa si dizolvata. Prin constientizare nu este
amplificata sensibilitatea, in care exista cea mai inalta forma a gandirii negative. Cand mintea formuleaza,
cand este productiva, nu exista creatie. Atunci cand mintea ramane libera, linistita, doar atunci creativitatea
nu este o problema in aceasta pasivitate alerta are loc creatia. Creatia poate avea loc doar in negare
(vid), care nu este opusul pozitivului. Deoarece nimic nu este antiteza (opozitia) la ceva. Problema apare
doar atunci cand se urmareste un rezultat. Cand urmarirea unui rezultat inceteaza atunci nu exista
probleme.

Ceea ce este complet inteles nu se va mai repeta


In autocunoastere nu este necesara confesiunea, constientizarea de sine creaza oglinda in care toate
lucrurile sunt reflectate, fara distorsiuni. Fiecare gand-sentiment este proiectat asa cum este pe ecranul
constientizarii pentru a fi observat, studiat si inteles; dar acest flux al intelegerii este blocat atunci cand
apare respingerea, judecarea, acceptarea sau identificarea. Mai mult, ecranul este privit si inteles nu ca o

14
obligatie de a practica sau pune in aplicare, ci pentru ca durerea si intristarea prezinta un interes irezistibil,
care da nastere autodisciplinei cu o intensitate mai mare prin constientizare si aceasta da nastere la
randul sau intelegerii.
... Puteti urmari un lucru care se misca incet; o masina rapida trebuie facuta sa incetineasca atunci cand
se doreste a studia miscarile ei. In mod similar, gandurile si sentimentele pot fi studiate si intelese doar
atunci cand mintea este capabila sa functioneze lent; dar odata dobandita aceasta capacitate, se poate
trece la o viteza mai mare, ceea ce o face extrem de calma. Atunci cand se rotesc la viteza foarte mare
paletele unui ventilator, acestea par a fi o folie continua de metal. Dificultatea noastra este de a incetini
procesele mintii, astfel incat fiecare gand si sentiment sa poata fi urmarit si inteles. Ceea ce este profund si
bine inteles, nu se va mai repeta.

Violenta
Ce se petrece atunci cand acordam atentie completa la ceea ce numim violenta? Violenta, nu doar ceea
ce separa fiintele umane prin credinta, conditionare, si asa mai departe, dar, deasemenea, ceea ce se
produce in fiinta atunci cand suntem in cautarea securitatii personale, sau securitatea printr-un model
social. Puteti privi violenta cu o atentie completa? Si cand o priviti astfel, ce se petrece? Cand sunteti
complet atenti la ceva a invata istoria sau matematica, privindu-ti sotia sau sotul ce se petrece? Nu stiu
daca ati facut asta posibil cea mai mare parte dintre noi nu au acordat atentie completa la ceva dar
cand o faci, ce se petrece? Domnilor, ce este atentia? Desigur, cand va pasa de cineva ii acordati intreaga
atentie, si nu va poate pasa de cineva daca nu aveti afectiune, dragoste. Si cand acordati atentie, in care
exista iubire, exista acolo violenta? Urmariti? Formal am condamnat violenta, am scapat de ea, am
justificat-o, am spus ca este naturala. Toate acestea sunt lipsa de atentie. Dar cand devenim atenti la ceea
ce numim violenta si faptul ca atentia presupune grija, afectiune, iubire mai exista loc pentru violenta?

E posibil sa punem capat violentei?


Cand vorbesti despre violenta, la ce te referi? Este o intrebare destul de interesanta, daca o aprofundezi,
cand cercetezi daca o fiinta umana, care traieste in aceasta lume, poate inceta complet sa mai fie viloenta.
Anumite societati si comunitati religioase au incercat sa nu omoare animale. Unii chiar au spus: Daca nu
vreti sa omorati animale, ce spuneti despre vegetale? Va puteti impune asta intr-un asemenea grad ca veti
inceta sa mai existati in cazul in care nu v-ati impune o limita? Exista o limita arbitrara, in functie de
idealul tau, de ceea ce-ti place, de standardele tale, de temperamentul tau, de conditionarile tale si vei
spune: voi merge pana acolo, dar nu si dincolo?. Exista o diferenta intre furia individuala cu actiuni
violente din partea individului si ura organizata de o societate care da nastere si formeaza o armata pentru
a distruge o alta societate? Unde, la ce nivel, si ce aspent al violentei se va discuta sau nu atunci cand
analizam daca omul poate fi total liber de violenta si nu doar un aspect particular pe care il numim violenta?
Noi stim ce este violenta fara a o exprima in cuvinte, in fraze, in actiune. Ca fiinta umana, in care
animalul este inca foarte puternic, in ciuda secolelor de asa numita civilizatie, de unde trebuie sa incepem?
Sa incepem de la periferie, care este societatea, sau de la centru, care sunt eu? Tu imi spui sa nu fiu
violent, pentru ca este urat. Tu trebuie sa-mi explici toate motivele, sa vad ca violenta este un lucru teribil in
fiinta umana, atat interior cat si exterior. Este posibil sa se puna capat acestei violente?

Cauza centrala a conflictului


Sa nu credeti ca daca pur si simplu va doriti pace, veti avea pace, daca in viata zilnica, in relatiile pe care
le aveti sunteti agresivi, acaparatori, cautand securitatea psihologica aici sau pentru lumea de dincolo.
Trebuie sa intelegem cauza centrala a conflictului si a durerii si apoi sa o inlaturam si nu doar sa cautam
pacea in exterior. Dar veti vedea ca cei mai multi dintre noi sunt indolenti. Suntem prea lenesi pentru a
mentine auto-observarea si a ne intelege pe noi insine, si a fi lenes este de fapt o forma de vanitate,
credem ca altii vor rezolva aceasta problema pentru noi si ne vor da pace, sau ca ar trebui distrusi oamenii
- aparent putini - care cauzeaza razboaie. Atunci cand individul este in conflict interior, in sine, el trebuie sa
creeze in mod inevitabil conflict in exterior, si numai el poate aduce pacea in sine, si astfel in lume, pentru
ca el este lumea.

Realizati ca sunteti violenti


Animalul este violent. Fiintele umane care sunt urmarea animalelor, sunt deasemenea, violente; aceasta
este o parte a fiintei lor, de a fi violente, furioase, geloase, invidioase, sa caute puterea, prestigiu si tot
restul, sa domine, sa fie agresive. Omul este violent acest lucru este demonstrat de miile de razboaie si
si-a dezvoltat o ideologie pe care el o numeste ... non-violenta ... Si atunci cand nu exista violenta reala
cum ar fi un razboi intre doua tari, toata lumea este implicata in aceasta non-violenta. Le place asta.
Acum, cand efectiv sunteti violenti si aveti un ideal al non-violentei, aveti un conflict. Incercati intotdeauna
sa deveniti non-violenti care este o parte a conflictului. Te auto-disciplinezi pentru a nu fi violent care din

15
nou este un conflict, o frictiune. Deci atunci cand sunteti violenti, chiar daca aveti idealul non-violentei,
sunteti in esenta violenti. Pentru a realiza ca sunteti violenti, primul lucru pe care trebuie sa-l faceti este sa
nu incercati sa deveniti non-violenti. Pentru a observa violenta si ceea ce este ea, nu incercati sa o
interpretati, sa o disciplinati, sa o depasiti, sa o suprimati, insa observati-o ca si cum ati vedea-o pentru
prima data, priviti-o fara nici un gand. Am explicat deja ceea ce intelegem prin a privi un copac cu inocenta
ceea ce inseamna sa-l privesti fara nici o inchipuire. In acelasi mod trebuie sa priviti violenta fara nici un
concept, care implica cuvantul in sine. Sa o privesti fara nici o miscare a gandirii, inseamna a o privi ca si
cum ai vedea-o pentru prima data, si prin urmare priveste-o cu inocenta.

Libertatea fata de violenta


Deci, putem vedea realitatea violentei, realitate care nu este doar inafara ta, dar deasemenea, in tine si
sa nu existe nici un interval de timp intre observare si actiune? Aceasta inseamna ca prin actul de a
observa cu adevarat sunteti liber de violenta. Sunteti complet liberi de violenta deoarece nu ati admis
niciodata o ideologie prin care puteti scapa de violenta. Acest lucru necesita o meditatie foarte profunda, nu
doar acordul sau dezacordul verbal. Noi nu suntem atenti niciodata, mintile noastre, celulele creierului
nostru sunt atat de conditionate unei ideologii cu privire la violenta, incat niciodata nu privim violenta reala.
Privim realitatea violentei printr-o ideologie si aceasta creaza un interval de timp. Si cand admitem timpul,
nu exista nici un sfarsit al violentei; manifesti violenta propovaduind non-violenta.

Cauza majora a violentei


Cauza majora a violentei, cred, este faptul ca fiecare dintre noi cauta securitatea interior, psihologic. In
fiecare dintre noi nevoia psihologica de securitate sentimentul interior de a fi in siguranta este
proiectarea nevoii exterioare de securitate. Fiecare in el insusi vrea sa fie in siguranta, sigur, sa aiba
certitudine. De aceea avem aceste legi pentru casatorie; in scopul de a putea poseda o femeie, sau un om,
si astfel sa avem siguranta in relatia noastra. Daca aceasta relatie este atacata, devenim violeti, care, este
o cerere psihologica, din interior, pentru a fi in totalitate siguri de relatia noastra. Dar nu exista ceva precum
siguranta, securitatea, in nici o relatie. In interior, psihologic, am dori sa existe siguranta. Dar nu exista
nimic precum securitatea permanenta...
Deci, toate aceste cauze contribuie la violenta, care este raspandita, dezlantuita in intreaga lume. Cred
ca cineva care a observat, chiar si numai putin, ceea ce se intampla in lume, si mai ales in aceasta tara
nefericita, poate, deasemenea, fara prea mult studiu intelectual, sa respecte si sa gaseasca in el insusi
acele lucruri care, proiectate in exterior, sunt cauzele acestei extraordinare brutalitati, a indiferentei, a
nesimtirii si violentei.

Realitatea este ca suntem violenti


Cu totii vedem necestitatea incetarii violentei. Si cum as putea eu, ca individ, sa fiu liber de violenta nu
doar superficial ci complet, total, launtric? Daca idealul non-violentei nu elibereaza mintea de violenta,
atunci analizarea cauzei violentei ajuta la dizolvarea violentei?
Dintre toate, aceasta este una din problemele noastre majore, nu-i asa? Intreaga lume este cuprinsa de
violenta, de razboaie; intreaga structura a acaparatoarei noastre societati este in esenta violenta. Si daca
tu si eu ca indivizi trebuie sa ne eliberam de violenta in totalitate, interior liber de violenta, nu doar
superficial sau verbal atunci cum poate cineva sa realizeze asta, fara a deveni auto-centrat?
Ati inteles problema, nu? Daca preocuparea mea este de a-mi elibera mintea de violenta si eu practic o
disciplina cu scopul de a-mi controla violenta si a o schimba in non-violenta, cu siguranta ca aceasta va
conduce la o auto-centrare in gandire si actiune, deoarece mintea mea se concentreaza tot timpul pentru a
scapa de ceva si a obtine altceva. Si totusi, eu vad necesitatea ca mintea sa fie eliberata in totalitate de
violenta. Deci, ce pot eu sa fac? Desigur, nu este vorba despre modalitatea de a nu fi violent. Realitatea
este ca noi suntem violenti si ne intrebam: Cum sa nu mai fiu violent? Pur si simplu creand un ideal, care
in opinia mea este complet inutil. Dar daca cineva este capabil sa observe violenta si sa o inteleaga, atunci
poate exista posibilitatea de a o rezolva in totalitate.

Sa distrugi ura
Vedem ca in prezent lumea este plina de ura. Aceasta lume a urii a fost creata de parintii nostri, de
stramosii nostri si de catre noi. Astfel ignoranta se intinde infinit in trecut. Ea nu a venit de la sine. Ea este
rezultatul ignorantei umane, un proces istoric, nu-i asa? Noi, ca indivizi, cooperam cu stramosii nostri care,
cu stramosii lor au creat acest proces de ura, frica, lacomie, si asa mai departe. Acum, ca indivizi,
participam la aceasta lume a urii atata vreme cat noi, ca indivizi, o toleram.
Atunci lumea este o extensie a ta. Daca tu, ca individ doresti sa distrugi ura, atunci ca individ trebuie sa
incetezi sa urasti. Pentru a distruge ura trebuie sa te disociezi de ura, in toate formele sale, brute si subtile,
si, atata vreme cat esti prins in ea, esti parte a acelei lumi de teama si ignoranta. Atunci, daca lumea este o

16
extensie a ta, te-ai duplicat si multiplicat tu insuti. Lumea nu exista inafara individului. Ea poate exista ca o
idee, ca un stat, ca o organizatie sociala, dar pentru a aplica aceasta idee, pentru a face functionale
organizatiile sociale sau religioase, trebuie sa existe individul. Ignoranta lui, lacomia si frica lui mentin
structura de ignoranta, lacomie si ura. Daca se schimba individul, aceasta schimbare afecteaza lumea,
lumea urii, a lacomiei, si asa mai departe... Lumea este extensia ta, atata vreme cat esti necugetat,
ignorant, plin de ura si lacomie, dar atunci cand esti sincer, grijuliu si constient, nu exista doar o disociere
de acele cauze urate care creaza durere si tristete, dar va exista o intelegere integrala, o implinire.

Luptandu-te cu ceva, vei deveni acel ceva


Cu siguranta, cu ceea ce te lupti, aceea vei deveni... Daca sunt nervos, si ma intampini cu furie, care este
rezultatul? Mai multa furie. Ai devenit ceea ce sunt eu. Daca eu sunt rau si tu lupti impotriva mea cu
aceleasi mijloace rele, atunci devii deasemenea rau, cu toate simtamintele tale drepte. Daca eu sunt brutal
si folosesti metode brutale pentru a ma invinge, atunci vei deveni brutal ca mine. Si acest lucru il facem de
mii de ani. Exista o alta abordare decat a raspunde la ura cu ura?
Daca eu folosesc metode violente pentru a pune capat furiei din mine, atunci eu folosind mijloace gresite
pentru un scop drept, in final scopul meu inceteaza sa mai fie drept. Prin aceasta nu exista intelegere, nu
exista transcederea furiei. Furia trebuie tolerata, studiata si inteleasa; ea nu se rezolva prin mijloace
violente. Furia poate fi rezultatul mai multor cauze si fara intelegerea lor nu exista nici o posibilitate de a
scapa de aceasta furie. Exista dusmani, raufacatori si, devenind noi insine dusmanii lor, nu exista nici o
cale spre finalul dusmaniei. Trebuie sa intelegem cauza adversitatii si sa incetam sa o hranim cu gandurile
noastre, cu sentimentele si actiunile noastre. Aceasta este o sarcina dificila care cere o constanta auto-
constientizare si o inteligenta flexibila la ceea ce este societatea, statul. Dusmania si prietenia sunt
rezultatul gandirii si actiunii. Suntem responsabili pentru producerea dusmaniei si de aceea este foarte
important sa fim constienti de propriile noastre ganduri si actiuni, mai mult decat sa fim preocupati de
dusmanie si prietenie, intrucat printr-o gandire corecta vom pune capat diviziunii, separarii. Iubirea
transcende prietenia si dusmania.

Fericire versus satisfactie


Ce cautam majoritatea dintre noi? Ce vrem cu totii? Mai ales in aceasta lume agitata, unde toti incearca
sa gaseasca o anume pace, o anume fericire, un refugiu, cu siguranta este important sa le gasim, nu-i
asa? Ce este ceea ce cautam, ce incercam sa descoperim? Probabil majoritatea cautam o anume fericire,
un fel de pace; intr-o lume framantata de crize, razboaie, dispute, certuri, ne dorim un refugiu unde este
putina liniste. Cred ca este ceea ce majoritatea dintre noi ne dorim. Prin urmare, trecem mereu de la un
lider la altul, de la o organizatie religioasa la alta, de la un invatator la altul.
Deci, ceea ce cautam este fericirea sau de fapt cautam satisfactie de un anumit fel din care speram ca
vom obtine fericirea? Exista o diferenta intre fericire si satisfactie. Puteti cauta fericirea? Poate puteti gasi
satisfactie, dar cu siguranta nu puteti gasi fericirea. Fericirea este derivativa, rezulta din altceva. Deci,
inainte sa ne oferim mintile si inimile catre ceva, care necesita o mare seriozitate, atentie, gandire, grija,
trebuie sa ne clarificam - trebuie sa o facem, nu-i asa? - ce anume cautam, fericire sau satisfactie?

Trebuie sa aprofundam, pentru a cunoaste bucuria


Foarte putini dintre noi se bucura de ceva. Foarte putini ne bucuram cand vedem apusul soarelui, sau
luna plina, sau o persoana frumoasa, sau un copac minunat, sau o pasare in zbor, sau un dans. Nu ne
bucuram cu adevarat de ceva. Ne uitam la acel ceva, suntem superficial amuzati sau incantati de acesta,
avem o senzatie pe care o numim bucurie. Dar bucuria este ceva mult mai profund, care trebuie inteleasa
si aprofundata.
Pe masura ce inaintam in viata dorim sa ne bucuram de diferite lucruri, cele mai bune trecand
neobservate; dorim sa ne bucuram de alte tipuri de senzatii pasiuni, pofte, putere, pozitie sociala. Toate
acestea sunt lucruri normale in viata, desi sunt superficiale; nu trebuie condamnate, nu trebuie sa fie
justificate, dar trebuie sa fie intelese si sa li se dea importanta cuvenita. Daca le condamni ca fiind fara
valoare, ca fiind extraordinar de proaste sau nespirituale, distrugi intregul proces al vietii...
Pentru a cunoaste bucuria trebuie sa aprofundezi. Bucuria nu este o simpla senzatie. Este nevoie de o
minte extraordinar de rafinata, dar nu rafinamentul insusi care acumuleaza tot mai mult pentru sine. Un
astfel de sine, un astfel de om, nu poate niciodata sa inteleaga aceasta stare de bucurie fara implicarea
celui care se bucura. Trebuie inteles acest lucru extraordinar; in caz contrar, viata devine foarte limitata,
marunta, superficiala din momentul nasterii, invatand cateva lucruri, suferind, avand copii,
responsabilitati, castigand bani, avand cateva distractii intelectuale si apoi moartea.

Fericirea nu poate fi urmarita

17
Ce intelegeti prin fericire? Unii vor spune ca fericirea consta in a obtine ceea ce vrei. Vreau o masina, o
obtin si suntfericit. Vreau un sari sau haine; vreau sa merg in Europa, si daca pot, sunt fericit. Vreau sa fiu
cel mai mare politician, si daca am reusit sunt fericit; daca nu reusesc sunt nefericit. Deci, ceea ce numim
fericire inseamna a obtine ceea ce vrem, realizarea sau succesul, devenind nobil, obtinand tot ce vrem.
Atata timp cat vrem ceva si putem obtine, ne simtim perfect fericiti, nu frustrati, dar daca nu putem obtine
ceva ce ne dorim, atunci incepe suferinta. Toti suntem interesati de acest lucru, nu doar cei bogati sau cei
saraci. Bogatii si saracii, toti doresc sa obtina ceva pentru ei insisi, pentru familia lor, pentru societate; si
daca acestia sunt impiedicati, opriti, vor fi nefericiti. Noi nu discutam, nu spunem ca saracii nu ar trebui sa
aiba ceea ce isi doresc. Nu asta e problema. Incercam sa aflam ce este fericirea si daca fericirea este ceva
de care esti constient. In momentul in care esti constient ca esti fericit, ca ai totul, este aceasta fericire? In
momentul in care esti constient ca esti fericit, aceasta nu este fericirea, nu-i asa? Deci nu poti urmari
fericirea. In momentul in care esti constient ca esti umil, nu esti umil. Deci, fericirea nu este un lucru care
poate fi urmarit; vine. Dar daca o cauti, se va retrage.

Fericirea nu este senzatie


Mintea nu poate gasi niciodata fericirea. Fericirea nu este un lucru care trebuie urmarit si gasit, ca
senzatia. Senzatia poate fi gasita din nou si din nou, pentru ca ea mereu se pierde; dar fericirea nu poate fi
gasita. Amintirea fericirii este doar o senzatie, o reactie pentru sau impotriva prezentului. Ce s-a incheiat nu
este fericire. Experienta fericirii care a trecut este senzatie, pentru aducere aminte, este trecut si trecutul
este senzatie. Fericirea nu este senzatie.
... Ceea ce cunosti este trecut, nu prezent; iar trecutul este senzatie, reactie, memorie. Iti amintesti ca ai
fost fericit; si trecutul poate spune ce este fericirea? Poate sa o reaminteasca, nu poate fi. Recunoasterea
nu este fericire; sa cunosti ce inseamna sa fii fericit nu este fericire. Recunoasterea este raspunsul
memoriei si poate mintea, un complex de amintiri, experiente, sa fie vreodata fericita? Recunoasterea
profunda previne experienta.
Atunci cand esti constient de faptul ca esti fericit, este aceasta fericire? Atunci cand esti fericit, esti
constient de ea? Constienta vine doar cu conflictul, conflictul de a-ti aminti cat mai mult. Fericirea nu este
mai multa aducere aminte. Unde exista conflict nu este fericire. Conflictul este acolo unde este mintea.
Gandirea la toate nivelurile este raspunsul memoriei si astfel se naste conflictul. Gandul este senzatie, iar
senzatia nu este fericire. Senzatiile nu ofera niciodata satisfactie. Senzatia are un final dar fericirea nu are
un sfarsit; nu poate fi cautata.

Fericirea poate fi gasita prin ceva?


Noi cautam fericirea prin lucruri, prin relatii, prin ganduri, idei. Deci, lucrurile, relatiile si ideile devin foarte
importante, si nu fericirea. Cand cautam fericirea prin ceva, atunci acel ceva capata o valoare mai mare
decat fericirea in sine. Cand afirmam in acest mod problema pare simpla, si este simpla. Cautam fericirea
in proprietati, in familie, in renume; apoi averea, familia, ideea, devin foarte importante, pentru ca atunci
fericirea este cautata printr-un mijloc, iar apoi mijloacele se naruie in final. Poate fi gasita fericirea prin orice
mijloace, prin orice este facut de mana omului sau prin minte? Lucrurile, relatiile si ideile sunt atat de
trecatoare, in mod evident, acestea ne aduc intotdeauna nefericirea... Lucrurile sunt trecatoare, ele se
uzeaza si se pierd; relatiile sunt un conflict constant si moartea pandeste; ideile si credintele nu au
stabilitate, nu sunt permanente. Cautam fericirea in ele si nu realizam inca impermanenta lor. Deci durerea
devine insotitorul nostru constant si depasirea ei problema noastra.
Pentru a afla adevaratul sens al fericirii, trebuie sa ne exploram prin auto-cunoastere. Cunoasterea de
sine nu este un scop in sine. Exista o sursa a unui rau? Fiecare picatura de apa de la izvor si pana la
sfarsit formeaza raul. Sa ne imaginam ca vom gasi fericirea la sursa este o greseala. Fericirea poate fi
gasita doar atunci cand va aflati pe raul auto-cunoasterii.

Fericirea nu apartine mintii


Putem face progrese de la un rafinament la altul, de la o subtilitate la alta, de la o placere la alta; dar in
centul tuturor este eu eu care se bucura, care vrea mai multa fericire; eu care cauta, investigheaza,
doreste mai multa fericire, eu care se zbate, eu care devine din ce in ce mai rafinat, dar niciodata nu are
o finalitate. Doar atunci cand eu in toate formele, chiar si cele mai subtile inceteaza, exista doar starea de
fericire care nu poate fi cautata, extazul, bucuria reala fara durere, fara coruptie...
... Cand mintea trece dincolo de ideea de eu, cel care experimenteaza, observatorul, ganditorul, atunci
exista posibilitatea unei fericiri incoruptibile. Aceasta fericire nu poate fi permanenta, in sensul in care
folosim acest cuvant. Dar, mintea noastra cauta fericirea permanenta, ceva care va dura, care va continua.
Aceasta dorinta intensa de continuitate este coruptia...
... Daca putem intelege procesul vietii fara condamnare, fara a spune daca este bine sau rau, atunci,
cred, exista o fericire creativa care nu este a ta sau a mea. Aceasta fericire creativa este ca lumina

18
soarelui. Daca doresti sa pastrezi lumina soarelui, ea nu mai este libera si datatoare de viata, nu mai este
cea oferita de soare. In mod similar, daca doriti fericirea pentru ca suferiti sau pentru ca ati pierdut pe
cineva, sau pentru ca nu ati avut succes, atunci, aceasta e doar o reactie. Dar cand mintea poate merge
dincolo, atunci exista fericirea care nu apartine mintii.
Intelegerea suferintei
De ce ne intrebam ce este fericirea? Este o abordare corecta? Este aceasta o cercetare corecta? Noi
nu suntem fericiti. Daca am fi fericiti, intreaga lume ar fi cu totul diferita; Civilizatia noastra, cultura noastra
ar fi in intregime radical diferite. Suntem fiinte umane nefericite, meschine, mizerabile, zbuciumate,
increzute, ingradite de lucruri fara valoare, inutile, multumiti cu ambitii marunte, cu bani si pozitie sociala.
Noi suntem fiinte nefericite, desi putem avea cunostinte, desi putem avea bani, case bogate, o multime de
copii, masini, experienta. Suntem nefericiti, suferinzi, si pentru ca suferim, dorim fericire, si asa ne lasam
condusi de cei care ne promit aceasta fericire sociala, economica sau spirituala...
Este bine a ma intreba daca exista fericire atunci cand sufar? Pot intelege suferinta? Aceasta este
problema mea, nu cum sa fiu fericit. Sunt fericit atunci cand nu sufar, dar momentul in care sunt constient
de ea nu este fericirea... deci, trebuie sa inteleg ce este suferinta. Pot sa inteleg ce este suferinta atunci
cand o parte a mintii mele fuge in cautarea fericirii, cautand o cale de iesire din aceasta mizerie? Deci,
daca inteleg suferinta, nu trebuie sa fiu complet una cu ea, nu sa o resping, sa o justific, sa o condamn, sa
o compar, ci sa fiu complet cu ea si sa o inteleg?
Adevarul despre ceea ce este fericirea va veni daca stiu cum sa fiu atent. Trebuie sa stiu sa ascult
suferinta; daca pot asculta suferinta, pot asculta fericirea, pentru ca aceasta este ceea ce eu sunt.

Suferinta este suferinta, nu este a mea sau a ta


Este suferinta ta, ca individ, diferita de suferinta mea, sau de suferinta unui om din Asia, America sau
Rusia? Circumstantele, incidentele pot varia, dar in esenta suferinta altui om este aceeasi ca a mea si a ta,
nu-i asa? Suferinta este suferinta, cu siguranta, nu a ta sau a mea. Placerea nu este placerea ta sau
placerea mea este placere. Cand va e foame, nu este doar foamea, este foamea intregii omeniri
deasemenea. Cand sunteti condus de ambitie, cand sunteti nemilos, este vorba despre aceeasi cruzime
care conduce politicialul, omul aflat la putere, indiferent daca este din Asia, America sau Rusia.
Vedeti, acesta este lucrul care conteaza. Noi nu vedem ca suntem cu totii omenirea, prinsi in diferite
sfere ale vietii, in diferite domenii. Atunci cand iubesti pe cineva, aceasta nu este iubirea ta. Daca este,
devine tiranica, posesiva, geloasa, anxioasa, brutala. In mod similar, suferinta este suferinta; nu este a mea
sau a ta. Eu nu spun ca este doar impersonala, abstracta. Cand cineva sufera, sufera. Cand un om nu are
mancare, nici haine, nici un adapost, el sufera, indiferent ca traieste in Asia sau in Occident. Oamenii care
acum sunt ucisi sau raniti vietnamezi si americani sufera. Pentru a intelege aceasta suferinta - care nu
este nici a voastra, nici a mea care nu este impersonala sau abstracta, dar reala, cu totii avem nevoie de
o mare putere de patrundere, de intelegere. Si finalul acestei suferinte va aduce in mod firesc pacea, nu
doar cea interioara, ci si in afara.
Intelegerea suferintei
De ce sunt eu, sau de ce esti tu insensibil la suferinta altuia? De ce suntem indiferenti fata de cei care
efectueaza munci grele sau fata de femei insarcinate? De ce suntem atat de duri? Pentru a intelege asta
trebuie sa intelegem de ce suferinta ne face insensibili. Desigur, suferinta este cea care ne face duri; pentru
ca nu intelegem suferinta, am devenit indiferenti fata de ea. Daca am inteles suferinta, atunci voi deveni
sensibil la suferinta, treaz la tot, nu numai la mine, ci si la oamenii din jurul meu, la sotia mea, la copiii mei,
la un animal, la un cersetor. Dar noi nu vrem sa intelegem suferinta, si evadarea din suferinta ne face
insensibili si prin urmare suntem indiferenti. Domnule, problema este ca suferinta, cand nu este inteleasa,
intuneca mintea si inima; si nu intelegem suferinta pentru ca vrem sa scapam de ea, prin guru, printr-un
salvator, prin mantre, prin reincarnare, prin idei, prin bautura si orice alt fel de dependenta orice pentru a
scapa de ceea ce este...
Acum, intelegerea suferintei nu consta in a afla care este cauza ei. Orice om poate cunoaste cauza
suferintei: nechibzuinta, prostia, limitarea, brutalitatea, si asa mai departe. Dar daca analizezi suferinta in
sine, fara a dori un raspuns, atunci ce se intampla? Atunci, fiindca nu evadez, incep sa inteleg suferinta.
Mintea mea este alerta, pasionata, ceea ce inseamna ca am devenit sensibil, si fiind sensibil, sunt
constient de suferinta altor oameni.

Devii credincios pentru a scapa de suferinta


Durerea fizica este o reactie nervoasa, dar durerea psihologica apare atunci cand sunt atasat de lucruri
care imi dau satisfactie, pentru ca atunci mi-e teama de ceva sau cineva care ar putea sa mi le ia.
Acumularile psihologice previn durerea psihologica atata timp cat acestea nu sunt deranjate; cum ar fi, eu
sunt un pachet de experiente acumulate, care impiedica orice forma de tulburare grava si nu vreau sa fiu
deranjat. Prin urmare ma tem de oricine care le tulbura. Astfel, frica mea este cunoscuta; mi-e teama de

19
acumulari - fizice sau psihologice - pe care le-am adunat ca un mijloc de a taia elanul durerii sau
prevenirea tristetii. Dar intristarea face parte din procesul acumularii pentru a indeparta durerea
psihologica. Cunoasterea, de asemenea, ajuta la prevenirea durerii. Si cunostintele medicale ajuta la
prevenirea durerii fizice, prin urmare, credintele ajuta la prevenirea durerii psihologice; si de aceea mi-e
teama de pierderea convingerilor mele, desi nu am o cunoastere perfecta sau o dovada concreta a realitatii
acestor convingeri. Pot sa resping unele dintre credintele traditionale care mi-au fost inoculate pentru ca
propria mea experienta imi da putere, incredere, intelegere, dar astfel de credinte si cunostinte pe care le-
am dobandit sunt in esenta aceleasi un mijloc de a taia elanul durerii.

Intelegerea integrala
Ce intelegem prin durere? Este ceva separat de tine? Este ceva inafara ta, in interior sau exterior, pe
care o observi, pe care o experimentezi? Esti doar un observator al experientei? Sau esti ceva diferit? Cu
siguranta ca esti un punct important, nu-i asa? Cand spun sufar, ce vreau sa spun prin aceasta? Sunt
diferit de suferinta? Desigur ca aceasta este problema, nu? Haideti sa aflam.
Exista durere nu am un iubit, imi moare fiul, ce se va intampla cu mine. Exista o parte din mine care se
intreaba de ce, cautand explicatii, motive, cauze. O alta parte din mine este in agonie, din diferite motive. Si
exista, de asemenea, o alta parte din mine care vrea sa fie libera de durere, care vrea sa treaca dincolo de
ea. Suntem toate acestea, nu-i asa? Deci, daca o parte din mine respinge, este rezistenta la durere, o alta
parte din mine cauta o explicatie, este prinsa in teorii, si o alta parte din mine evadeaza din realitate
atunci cum pot intelege in totalitate? Eliberarea de suferinta este posibila doar atunci cand sunt capabil de
o intelegere integrala. Dar daca sunt impartit in diferite directii, atunci nu vad acest adevar.
Acum va rog sa ascultati cu atentie; si veti vedea ca atunci cand exista un fapt, un adevar, intelegerea
acestuia are loc numai atunci cand pot experimenta totul, intregul, fara diviziune si nu atunci cand exista
o separare de mine in observarea suferintei. Acesta este adevarul.

Esti suferinta
Cand nu exista un observator, cine sufera, este suferinta diferita de tine? Tu esti suferinta, nu-i asa? Tu
nu esti inafara suferintei esti chiar suferinta. Ce se intampla? Nu exista nici o etichetare, nu exista nici o
numire si astfel, dand totul la o parte, ramanaem doar cu suferinta, doar cu sentimentul, cu chinul. Cand
am realizat asta, ce se intampla? Cand n-o numesc, cand nu mi-e frica sa o privesc, atunci sunt legat,
fuzionat de focarul sau? Daca acest focar este asociat ei, imi va fi frica de acesta. Apoi, trebuie sa actionez
si sa fac ceva cu privire la asta. Dar in cazul in care eu sunt in acel centru, atunci ce fac? Nu exista nimic
de facut. Daca sunt acel centru, si nu il resping, nu il etichetez, nu il inlatur daca pur si simplu sunt acel
lucru, ce se intampla? Cine spune ca sufera atunci? Desigur, o transformare fundamentala a avut loc.
Atunci nu mai exista Eu sufar, deoarece nu exista nici un centru al suferintei, deoarece niciodata nu mai
analizez ce este acest centru. Noi traim doar de la un cuvant la altul, de la o reactie la alta.

Este suferinta esentiala?


Exista atat de multe varietati, complicatii si grade de suferinta. Stim cu totii asta. Tu stii foarte bine, si duci
aceasta povara de-a lungul vietii, practic din momentul nasterii si pana moartea te rapune...
Daca am spune ca aceasta este inevitabil, atunci nu exista nici un raspuns; daca o acceptati, atunci ati
opriti investigarea sa. Ati inchis usa investigatiei; daca evadezi din ea, inchizi deasemenea usa. Puteti
evada cu ajutorul unui barbat sau al unei femei, in bautura, distractii, prin diferite forme de putere, pozitie
sociala, prestigiu, prin palavrageala interna despre nimic. Atunci evadarea devine foarte importanta; toate
acestea va vor conduce spre a va asuma o importanta colosala. Deci, ati inchis usa spre suferinta, din nou,
si asta facem majoritatea dintre noi... Deci, am putea opri evadarea de orice fel si sa ne intoarcem la
suferinta... Asta inseamna sa nu cautam o solutie pentru suferinta. Exista suferinta fizica durere de dinti,
de stomac, o operatie, accidente, diferite forme de suferinte fizice, care au rezolvarea lor. Exista de
asemenea teama de suferinta din viitor, fata de ce ar putea provoca suferinta. Suferinta este strans legata
de frica si fara intelegerea acestor doi factori majori in viata, niciodata nu vom intelege ce inseamna a avea
compasiune, a iubi. Deci, o minte care doreste sa inteleaga ce este compasiunea, iubirea si toate celelalte,
cu siguranta trebuie sa inteleaga ce este frica si ce este suferinta.

Suferinta constienta si suferinta inconstienta


Suferinta este... durere, incertitudine, sentimentul de totala singuratate. Exista suferinta mortii, suferinta
de a nu avea capacitatea implinirii de sine, suferinta de a nu fi recunoscut, suferinta de a iubi si a nu fi iubit
in schimb. Exista nenumarate forme de suferinta si cred ca fara a intelege suferinta nu exista nici un sfarsit
al conflictului, al nefericirii, a coruptiei si degradarii zilnice. Exista suferinta constienta si exista de
asemenea suferinta inconstienta, suferinta care nu are nici o baza, nici o cauza imediata. Cei mai multi
dintre noi cunosc durerea constienta si cunoastem de asemenea modul de abordarea a sa. Fie fugim de ea

20
prin credinta religioasa sau o rationalizam, sau luam medicamente, droguri, indiferent daca aceasta
suferinta este de natura psihica sau fizica; sau ne abandonam cuvintelor, distractiilor, diverselor
divertismente superficiale. Cu toate ca facem toate acestea, totusi nu putem scapa de suferinta constienta.
Dar exista si o suferinta inconstienta pe care am mostenit-o de-a lungul secolelor. Omul a incercat
intotdeauna sa depaseasca acest lucru extraordinar, numit durere, suferinta, nefericire; dar chiar si atunci
cand suntem fericiti superficial si avem tot ce ne dorim, adanc in subconstient exista inca radacinile
suferintei. Deci atunci cand vorbim despre sfarsitul suferintei, ne referim la incetarea tuturor suferintelor,
atat constiente cat si inconstiente.
Pentru a pune capat durerii trebuie sa avem o minte foarte clara si foarte simpla. Aceasta simplitate nu
este doar o idee. Pentru a avea aceasta simplitate a mintii este necesara o mare inteligenta si sensibilitate.

Sentimentele ranesc
...Cum ar trebui sa actionam pentru a nu-i deranja pe ceilalti? Asta doriti sa aflati? Ma tem ca atunci nu ar
trebui sa actionam deloc. Daca traiesti in totalitate, actiunile tale ar putea cauza probleme; dar ce este mai
important, aflarea adevarului sau a nu-i deranja pe altii? Asta pare atat de simplu, dar este greu de
raspuns. De ce vrei sa respecti sentimentele altor oameni si punctul lor de vedere? Ti-e frica de a avea
propriile sentimente ranite, de a-ti schimba punctul de vedere? Daca oamenii au opinii care difera de a ta,
puteti afla daca acestea sunt adevarate doar ascultandu-i, intrebandu-i, deci venind in contact activ cu ei.
Si daca veti afla ca aceste opinii si sentimente nu sunt adevarate, descoperirea poate cauza perturbari
pentru cei care le pretuiesc. Atunci ce trebuie sa faceti? Ar trebui sa va conformati acestora, sa faceti un
compromis cu ei, pentru a nu va rani prietenii?

Imaginea de sine duce la durere


De ce imparti problemele ca fiind majore sau minore? Nu este tot o problema? De ce le transformi in
probleme mici sau mari, esentiale sau neesentiale? Pentru a putea intelege o problema patrunde in ea
foarte profund, oricat de mica sau de mare este, atunci ti se va ridica valul de pe toate problemele. Nu este
un raspuns retoric. Luati orice problema: furie, gelozie, invidie, ura le stim foarte bine. Daca patrunzi in
furie foarte profund, nu doar tangential, atunci care este dificultatea? De ce este cineva furios? Pentru ca
este ranit, cineva a spus ceva neplacut, iar atunci cand cineva spune ceva magulitor esti multumit. Ce
anume a fost ranit? Importanta de sine, nu-i asa? De ce exista aceasta importanta de sine? Deoarece
cineva are o idee, un simbol despre sine, o imagine de sine, ceea ce ar trebui sa fie, ceea ce este sau ceea
ce nu ar trebui sa fie. De ce-si creeaza cineva o imagine despre sine? Deoarece nu cunoaste ceea ce este
de fapt. Noi credem ca ar trebui sa fim ceva sau altceva, idealul, eroul, de exemplu. Furia se trezeste
deoarece idealul nostru, ideea pe care o avem despre noi insine este atacata. Iar ideea noastra despre noi
insine este evadarea noastra din realitatea a ceea ce suntem. Dar atunci cand cunosti realitatea ceea ce
esti nimeni nu te poate rani. Atunci, daca cineva este mincinos si se spune despre el ca este mincinos, nu
inseamna ca este ranit, aceasta este o realitate. Dar cand te prefaci ca nu esti mincinos si se spune ca esti,
atunci te superi si devii violent. Deci, noi mereu traim intr-o lume ideatica, o lume a mitului si nu in lumea
reala. Pentru a observa ceea ce este, pentru a vedea realitatea, trebuie sa fim familiarizati cu ea, nu trebuie
sa existe nici o judecata, nici o evadare sau opinie, nici frica.

Placerea pervertita
Exista sadismul. Nu stiti ce inseamna acest cuvant? Un autor numit Marchizul de Sade a scris candva o
carte despre un om care se bucura ranind oamenii si observandu-le suferinta. De aici vine cuvantul sadism,
ceea ce inseamna obtinerea placerii din suferinta altora. Pentru unele persoane este o satisfactie aparte in
a-i vedea pe altii cum sufera. Observa-te si vezi daca ai acest sentiment. Acesta nu este foarte evident, dar
daca totusi exista veti vedea ca se exprima prin impulsul de a rade atunci cand cineva cade. Tu vrei ca cei
care sunt sus sa fie dati jos; critica, barfa involuntara despre alte persoane, toate acestea sunt expresii a
insensibilitatii, o forma de a rani oameni. Cineva poate rani pe altul in mod deliberat, ca razbunare, sau o
poate face inconstient, cu un cuvant, cu un gest, cu o privire; dar in orice caz, impulsul este acela de a rani
pe cineva, si sunt foarte putini cei care au renuntat in mod radical la aceasta forma de placere pervertita.

Educatia reala
Mintea creeaza prin experienta traditie, memorie. Poate mintea sa fie libera de stocarea a ceea ce
experimenteaza? Intelegeti diferenta? Ceea ce se cere nu este cultivarea memoriei, ci libertatea fata de
procesul de acumulare a mintii. Tu m-ai ranit, aceasta este o experienta; iar eu memorez ca sunt ranit; si
aceasta devine traditia mea; si din aceasta traditie te privesc pe tine, reactionez la aceasta traditie. Acesta
este procesul zilnic al mintii mele si al mintii tale. Acum, este posibil ca, desi m-ai ranit, procesul de
acumulare sa nu aiba loc? Cele doua procese sunt complet diferite.

21
Daca spui vorbe grele despre mine, ma doare; dar in cazul in care nu dau importanta acestei suferinte,
ea nu devine fundalul conform caruia sa actionez, astfel incat este posibil ca eu sa te cunosc din nou.
Aceasta este educatia reala, in sensul profund al cuvantului. Deoarece, atunci, desi vedem efectele
conditionarii prin experienta, mintea nu este conditionata.

Incetarea furiei
Am de toate, sunt sigur, am incercat sa stapanesc furia, dar intr-un mod care nu pare sa o dizolve. Exista
o abordare diferita pentru a disipa furia... Furia are cauze fizice sau psihologice? Cineva este furios,
probabil pentru ca este impiedicat de la ceva, reactiile sale de aparare sunt distruse, securitatea sa bine
construita este amenintata, si asa mai departe. Cu totii suntem familiarizati cu furia. Cum sa intelegem si sa
dizolvam aceasta furie? Daca considerati ca credintele, conceptele si opiniile voastre sunt de cea mai mare
importanta, atunci veti fi obligati sa reactionati violent atunci cand acestea sunt contestate. In loc sa va
agatati de credinte si opinii, incepeti sa va intrebati daca acestea sunt esentiale pentru intelegerea vietii,
apoi prin intelegerea cauzelor acesteia, furia va inceta. Astfel, incepeti sa dizolvati propriile rezistente, care
cauzeaza conflicte si suferinta. Aceasta persupune iarasi seriozitate.
Ne putem controla pe noi insine din diverse motive sociale sau religioase sau din convenienta, dar
pentru a dezradacina furia este necesara constientizarea profunda...
Spui ca esti furios cand observi o nedreptate. Oare pentru ca iubesti omenirea, pentru ca esti plin de
compasiune? Pot coexista compasiunea si furia? Poate exista dreptate atunci cand exista furia, ura?
Probabil sunteti furios la gandul de nedreptate la modul general, la cruzime, insa furia ta nu schimba
nedreptatea sau crzimea; o poate doar amplifica. Pentru a aduce ordinea, trebuie sa fii atent, plin de
compasiune. Actiunea nascuta din ura poate creea doar ura in continuare. Nu poate exista dreptate atunci
cand exista furie. Dreptatea si furia nu pot coabita.

Iertarea nu este adevarata compasiune


Ce inseamna a avea compasiune? Te rog cerceteaza pentru tine, s-o simti inafara, daca mintea care este
ranita, care poate fi ranita, poate ea ierta vreodata. Mintea, care are capacitatea de a fi ranita, poate ierta
vreodata? Si poate o astfel de minte, capabila de a fi ranita, care cultiva virtutea, care este constienta de
generozitate, poate o asftel de minte sa fie plina de compasiune? Compasiunea, ca iubirea, este ceva care
nu apartine mintii. Mintea nu este constienta de sine, ca avand compasiune, ca si iubire. Dar in momentul
in care iarta constient mintea isi consolideaza propriul centru al suferintei. Deci, mintea care iarta constient,
niciodata nu poate ierta in totalitate; ea nu cunoaste iertarea, a ierta pentru a nu fi in continuare ranita.
Deci, este foarte important sa aflam de ce mintea isi aminteste de fapt tot ceea ce a stocat. Deoarece
mintea mereu auto-exagereaza, tinde sa devina tot mai mare, sa fie ceva. Atunci cand mintea este dispusa
sa nu mai fie ceva, sa fie nimic, in totalitate, complet nimic, atunci, in aceasta stare, exista compasiune. In
aceasta stare nu exista nici iertare, nici starea de suferinta; dar pentru a intelege aceasta trebuie sa
intelegem propria dezvoltare a eu-lui...
Deci, cat timp exista cultivarea constienta a oricarei influente particulare, a oricarei virtuti speciale, nu
poate exista iubire, nu poate exista compasiune, deoarece iubirea si compasiunea nu sunt rezultatul unui
efort constient.

Atunci cand este posibila durerea, nu exista iubire


Cel care intreaba doreste sa stie cum se poate actiona in mod liber si fara auto-reprimari, atunci cand el
stie ca actiunile sale produc suferinta celor pe care ii iubeste. Tu stii ca a iubi inseamna a fi liber ambele
parti sunt libere. In cazul in care exista posibilitatea suferintei, daca exista posibilitatea de a suferi din
dragoste, nu este dragoste, este doar o forma subtila de posesie, de acaparare. Daca iubiti cu adevarat pe
cineva, nu exista posibilitatea de a-l rani atunci cand faci ceva care crezi ca este corect. Doar atunci cand
vrei ca persoana sa faca ceea ce-ti doresti tu, iar ea vrea sa faca ceea ce-si doreste, exista durere si
suferinta. Asta este, va place sa posedati; sa va simtiti in siguranta, asigurati, confortabil, desi stiti ca toate
acestea sunt trecatoare, dar va refugiati in confort chiar daca este efemer. Deci fiecare lupta pentru confort,
pentru sprijin, dar in realitate ii tradeaza lipsa de bogatie interioara. Si prin urmare o actiune separata, in
exterior catre o alta persoana, firesc, creeaza perturbari, durere si suferinta; si individul trebuie sa suprime
ceea ce simte cu adevarat, in scopul de a se adapta la ceilalti. Altfel spus, aceasta reprimare constanta,
determinata de asa-numita dragoste, distruge relatia dintre cele doua persoane. In aceasta dragoste nu
exista deloc libertate; este doar o forma subtila de sclavie.

Natura capcanei
Durerea este urmarea unui soc, este o agitatie temporara a mintii care s-a stabilizat, care a acceptat
rutina vietii. Ceva se produce un deces, pierderea unui loc de munca, indoiala cuiva drag - si mintea este
perturbata. Dar ce anume face ca mintea sa fie perturbata? Ea gaseste o modalitate de a nu mai fi

22
perturbata din nou; se refugiaza intr-o alta credinta, intr-un loc de munca mai sigur, intr-o noua relatie. Din
nou valul vietii vine si spulbera garantiile si siguranta sa, dar mintea gaseste imediat si mai multa aparare si
siguranta; si asa merge ea mai departe. Aceasta nu este calea inteligentei, nu-i asa?
Nici o forma interioara sau exterioara de constrangere nu va va ajuta. Orice constragere, chiar si subtila,
este rezultatul ignorantei. Ea se naste din dorinta pentru recompensa sau frica de pedeapsa. Pentru a
intelege integral natura acestei capcane trebuie sa devii liber de ea; nici o persoana, nici un sistem, nici o
credinta nu te poate elibera. Adevarul este singurul factor eliberator va trebui sa-l gasesti singur, si nu sa
te limitezi doar la convingeri. Va trebui sa calatoresti pe o mare neexplorata.

Sfarsitul durerii
Mergand pe drum veti vedea splendoarea naturii, frumusetea extraordinara a campiilor verzi si a cerului
albastru, si veti auzi rasete de copii. Dar, in ciuda tuturor, exista un sentiment de tristete. Este angoasa unei
femei care poarta un copil, este durerea unui deces, este intristarea care apare atunci cand astepti ceva si
aceasta nu se produce, este durere atunci cand o natiune merge in jos, si aceasta este durerea coruptiei,
nu doar colective, dar deasemenea si individuale. Este durere in propria-ti casa, daca privesti profund
tristetea de a nu avea posibilitatea implinirii, tristetea meschinariei si a incapacitatii tale, si diverse necazuri
inconstiente.
Exista deasemenea si rasul in viata. Rasul este un lucru minunat a rade fara motiv, a avea bucurie in
inima fara nici o cauza, a iubi fara a solicita ceva in schimb. Dar rareori intalnim un astfel de ras. Suntem
impovarati de tristete, viata noastra este un proces de mizerie si conflicte, o dezintegrare continua si nu
cunoastem ce inseamna sa iubim cu toata fiinta noastra...
Vrem sa gasim o solutie, un mijloc, o metoda prin care sa rezolvam aceasta povara a vietii si astfel nu
privim cu adevarat tristetea. Vom incerca sa scapam prin mituri, prin imagini, prin speculatii, sperand sa
gasim o cale pentru a evita aceasta povara, si a ramane departe de valul tristetii si durerii.
... Durerea are un sfarsit, dar nu vine printr-un sistem sau o metoda. Nu exista durere atunci cand avem
perceptia a ceea ce este.

Intalnind durerea
Cum te intalnesti cu suferinta? Ma tem ca cei mai multi dintre noi o intalnesc foarte superficial. Educatia
noastra, instruirea noastra, influentele sociale la care suntem expusi, toate ne fac superficiali. O minte
superficiala este cea care evadeaza in biserica, intr-o concluzie, concept, in unele credinte sau idei. Toate
acestea sunt un refugiu pentru mintea superficiala care este indurerata. Si daca nu puteti gasi un refugiu,
veti construi un zid in jurul vostru si veti deveni cinici, duri, indiferenti, sau veti scapa prin diferite reactii
nevrotice. Orice mijloace de aparare impotriva suferintei impiedica in continuare cercetarea.
... Va rog sa va urmariti propria minte; observati modul in care ea explica suferinta ta indepartata,
pierderea locului de munca, de exemplu, in idei, sau se agata de credinta in Dumnezeu, sau intr-o viata
viitoare. Iar daca nici o explicatie, nici o credinta nu este satisfacatoare, atunci vei evada prin bautura, sex
sau devenind cinic, dur, inversunat... Generatie dupa generatie acestea au fost transmise de parinti copiilor
lor si mintea superficiala bandajeaza aceasta rana si acestia nu sunt cu adevarat familiarizati cu tristetea.
Aceasta este o limitare, o idee despre tristete. Aceasta este o imagine, un simbol al intristarii, dar niciodata
nu atinge cu adevarat tristetea este doar cuvantul tristete.

Evadarea din durere


Cei mai multi dintre noi sufera sub diferite forme in relatie, la moartea cuiva, datorita disperarii ca nu au
realizat nimic, sau datorita incercarii de a realiza ceva, de a deveni ceva si esuand complet. Si aceasta nu
este intreaga problema a durerii, mai exista partea fizica a durerii boala, orbire, incapacitate, paralizie, si
asa mai departe. Pretutindeni exista lucrul acesta extraordinar numit durere deoarece moartea asteapta
dupa colt. Si nu stim cum sa intalnim durerea, fie ca o adoram sau rationalizam sau incercam sa fugim de
ea. Mergi la orice biserica crestina si vei vedea ca durerea este adorata; este transformata in ceva
extraordinar, sfant si se spune ca doar prin durere, prin Hristos rastignit il puteti gasi pe Dumnezeu.
Orientalii au propriile forme de evaziune, alte moduri de a evita durerea, si mi se pare un lucru extraordinar
ca extrem de putini oameni, indiferent daca sunt din Orient sau Occident, sunt cu adevarat liberi de durere.
Ar fi ceva minunat daca in procesul de ascultare, in ceea ce se spune non-emotional, non-sentimental
... ati putea intelege cu adevarat durerea si sa deveniti total liberi de ea, deoarece atunci nu te auto-
amagesti, nu ai nici o iluzie, nici o anxietate, teama si mintea ar putea functiona in mod clar, patrunzator si
logic. Si atunci, probabil, am sti ce este iubirea.

Urmariti miscarea suferintei


Ce este suferinta?... Ce inseamna aceasta? Ce inseamna a suferi? De ce aici nu exista suferinta, nu
exista cauza suferintei, dar ce se intampla de fapt? Nu stiu daca vedeti diferenta. Apoi, eu sunt pur si

23
simplu constient de suferinta, nu in exteriorul meu, nu ca un observator care priveste suferinta aceasta
este parte din mine, eu in intregime sunt suferinta. Asadar, sunt eu in masura sa urmez miscarea ei, sa
observ unde se duce? Cu siguranta daca am face asta, am avea o deschidere superioara, nu-i asa? Am
vedea ca am pus accentul pe eu (pe mine) nu pe persoana pe care o iubesc. El doar a actionat pentru a
acoperi nefericirea, singuratatea si nenorocirea din mine. Deoarece eu nu sunt ceva, speram ca el ar fi.
Dar acesta a plecat; sunt parasit, sunt pierdut, sunt singur. Fara el, sunt nimic. Asa ca plang. Nu pentru ca
el a plecat, ci pentru ca eu sunt parasit, sunt singur.
... Exista nenumarati oameni dornici sa ma ajute sa scap miile de asa-zisi oameni religiosi, cu
convingerile si dogmele lor, cu sperantele si fanteziile lor Este karma, aceasta este vointa lui Dumnezeu
stii, toti oferindu-mi o cale de a ma elibera de aceasta suferinta. Dar daca eu pot ramane cu aceasta si nu
o indepartez de la mine, neincercand sa o limitez, sa o neg, atunci ce se intampla? Care este starea mintii
mele atunci cand urmareste miscarea suferintei?

Intelegerea spontana
Niciodata nu spunem: Vreau sa vad ce este suferinta. Nu o pot vedea prin practica, prin disciplina,
trebuie s-o prvim cu interes, cu o intelegere spontana. Atunci vom observa ca ceea ce numim suferinta,
durere, pe care o evitam, o disciplinam, toate acestea au disparut. Atata timp cat nu am nici o relatie cu
lucrurile din afara mea nu este nici o problema; in momentul in care am stabilit o relatie cu cu acestea in
afara mea, apare problema. Atata timp cat traim suferinta ca pe ceva din afara suferim deoarece mi-am
pierdut fratele, pentru ca nu am bani, din aceasta sau cealalta cauza stabilim o relatie cu aceasta si
aceasta relatie este fictiva. Dar in cazul in care eu sunt acel lucru, daca as vedea realitatea, atunci totul se
va transforma, va avea o semnificatie total diferita. Atunci va exista o atentie deplina, integrata, iar ceea ce
este observat in totalitate este in totalitate inteles si dizolvat, si astfel nu mai exista frica, si prin urmare
cuvantul durere nu exista.

Centrul suferintei
Cand privesti un lucru minunat, un munte frumos, un apus de soare foarte frumos, un zambet fermecator,
un chip incantator, acest fapt te uimeste si devii tacut; nu ti s-a intamplat vreodata asta? Atunci cuprinzi
lumea in bratele tale. Dar asta este ceva din exterior care vine in mintea ta, eu vorbesc despre mintea care
nu este uimita dar care priveste pentru a observa. Acum, puteti observa fara nici o conditionare? Unei
persoane aflate in suferinta eu ii explic in cuvinte; suferinta este inevitabila, suferinta este urmarea
neimplinirii. Cand toate explicatiile s-au oprit complet, doar atunci puteti primi ceea ce inseamna ca nu
privesti din centru catre exterior. Cand privesti din centru, facultatile tale de observare sunt limitate. Daca
detin un post si doresc sa-l mentin, este o tensiune, o incordare, deci exista suferinta. Cand privesc
suferinta din centru, aceasta exista. Aceasta este incapacitatea de a observa, care creeaza suferinta. Eu
nu pot observa cand gandirea functioneaza, nu pot vedea dintr-un centru ca atunci cand spun: Nu
trebuie sa mai sufar, trebuie sa aflu de ce am suferit, trebuie sa scap. Cand observ dintr-un centru, daca
acesta este o concluzie, o idee, o speranta, disperare sau orice altceva, aceasta observatie este foarte
limitata, extrem de ingusta, foarte mica si care da nastere suferintei.

O imensitate dincolo de orice masura


Ce se intampla atunci cand pierzi pe cineva datorita mortii? Reactia imediata este un sentiment de
paralizie, si atunci cand iesi din aceasta stare de soc, este ceea ce noi numim suferinta. Acum, ce
presupune acest cuvant, suferinta? A fi impreuna, cuvintele vesele, plimbarile si multe alte lucruri placute
pe care le-ati facut sau sperati sa le faceti impreuna toate acestea ti-au fost luate si in al doilea rand
sunteti lasat fara sprijin, singur. La asta se opune, asta face ca mintea sa se revolte, sa se impotriveasca:
faptul ca deodata te simti parasit, cu totul singur, gol, fara nici un sprijin. Acum, ceea ce conteaza este sa
traiesti in acel gol, doar a trai cu acesta, fara nici o reactie, fara a rationaliza, fara a evada din acesta cu
ajutorul mediumilor, cu teoria reincarnarii si toate absurditatile fara nici un sens traiti in acesta cu intreaga
voastra fiinta. Si daca mergi pas cu pas vei descoperi ca exista un sfarsit al suferintei un final real, nu
doar unul verbal, nu un sfarsit superficial care vine prin evadare, prin identificare cu un concept sau
aderand la o idee. Atunci vom descoperi ca nu exista nimic pentru a ne proteja, deoarece mintea este
complet goala, libera si nu mai reactioneaza in scopul de a incerca sa umple acel gol; si cand intreaga
suferinta, astfel a ajuns la final, vei porni pe un alt drum, un drum care nu are nici inceput si nici sfarsit.
Exista o imensitate incomensurabila, dar nu este posibil a intra in aceasta lume fara incetarea totala a
durerii.

O imensitate dincolo de orice masura


Ce se intampla atunci cand pierzi pe cineva datorita mortii? Reactia imediata este unsentiment de
paralizie, si atunci cand iesi din aceasta stare de soc, este ceea ce noi numim suferinta. Acum, ce

24
presupune acest cuvant, suferinta? A fi impreuna, cuvintele vesele, plimbarile si multe alte lucruri placute
pe care le-ati facut sau sperati sa le faceti impreuna toate acestea ti-au fost luate si in al doilea rand
sunteti lasat fara sprijin, singur. La asta se opune, asta face ca mintea sa se revolte, sa se impotriveasca:
faptul ca deodata te simti parasit, cu totul singur, gol, fara nici un sprijin. Acum, ceea ce conteaza este sa
traiesti in acel gol, doar a trai cu acesta, fara nici o reactie, fara a rationaliza, fara a evada din acesta cu
ajutorul mediumilor, cu teoria reincarnarii si toate absurditatile fara nici un sens traiti in acesta cu intreaga
voastra fiinta. Si daca mergi pas cu pas vei descoperi ca exista un sfarsit al suferintei un final real, nu
doar unul verbal, nu un sfarsit superficial care vine prin evadare, prin identificare cu un concept sau
aderand la o idee. Atunci vom descoperi ca nu exista nimic pentru a ne proteja, deoarece mintea este
complet goala, libera si nu mai reactioneaza in scopul de a incerca sa umple acel gol; si cand intreaga
suferinta, astfel a ajuns la final, vei porni pe un alt drum, un drum care nu are nici inceput si nici sfarsit.
Exista o imensitate incomensurabila, dar nu este posibil a intra in aceasta lume fara incetarea totala a
durerii.

Traiti cu suferinta
Aveti intreaga suferinta. Nu aveti suferinta intr-o forma sau alta? Si vreti sa o cunoasteti? Facand asta,
aveti posibilitatea sa o analizati si sa explicati de ce suferiti. Puteti citi carti pe aceasta tema, puteti merge
la biserica si veti sti imediat ceva despre suferinta. Dar eu nu vorbesc despre asta, eu vorbesc despre
incetarea, despre sfarsitul suferintei. Cunoasterea nu duce la sfarsitul suferintei. Sfarsitul suferintei incepe
atunci cand te confrunti cu realitatea violentei psihologice in tine insuti si esti complet constient de toate
implicatiile acestor fapte de la un moment la altul. Asta inseamna ca niciodata sa nu evadezi din realitatea
suferintei, niciodata sa nu o rationalizezi, niciodata sa nu ai o opinie despre ea, doar traieste cu aceasta
realitate, in totalitate.
Stii, sa traiesti cu frumusetea acestor munti, si sa nu te obisnuiesti cu ea, este foarte greu... Ai vazut
muntii acestia, ai ascultat fluxul si ai vazut cum umbrele se strecoare in vale zi de zi; si ai remarcat cu cata
usurinta te obisnuiesti cu toate acestea. Vei spune, Da, este foarte frumos, si vei merge mai departe. Sa
traiesti cu frumusetea, sau sa traiesti cu ceva urat si sa nu te obisnuiesti cu acesta necesita o energie
enorma constientizeaza mereu si nu permite dezvoltarea plictiselii in mintea ta. In acelasi mod, suferinta
intuneca mintea, dar te obisnuiesti cu ea si cei mai multi dintre noi se obisnuiesc cu ea. Dar nu trebuie sa
te obisnuiesti cu suferinta.
Puteti trai cu suferinta, o puteti intelege, patrundeti in ea dar nu cu scopul de a o cunoaste. Stiti ca
exista suferinta, este o realitate, si nu exista nimic altceva de stiut. Trebuie sa traiesti.

Inima plina, mintea goala


Nu exista nici o cale spre adevar, acesta trebuie sa vina la tine. Adevarul poate ajunge la tine doar atunci
cand mintea si inima sunt simple, clare si in inima ta exista iubire; nu atunci cand inima ta este plina cu
lucruri ale mintii. Atunci cand nu exista iubire in inima ta, nu vorbi despre organizatii de fraternitate, nu vorbi
despre credinta, despre divizare sau puterile care creeaza divizarea, nu trebuie sa cauti reconciliere. Esti
pur si simplu o fiinta umana, fara o eticheta, fara o tara. Asta inseamna ca trebuie sa te dezbraci de toate
acestea si sa permiti adevarului sa vina in fiinta ta; si el poate veni doar atunci cand mintea este goala,
atunci cand mintea inceteaza a creea. Atunci adevarul va veni fara sa-l chemati. Atunci va veni repede ca
vantul si intotdeauna in mod constient. El vine neinteligibil, atunci cand nu te astepti si nu-ti doresti. Apare
la fel de brusc ca lumina soarelui, la fel de pur ca noaptea; dar sa-l primeasca, inima trebuie sa fie plina si
mintea goala. Acum ai mintea plina si inima complet goala.

Adevarul este starea de a fi


Deci, nu exista nici o cale spre adevar, si nu sunt doua adevaruri. Adevarul nu este in trecut sau in
prezent, el este atemporal; iar omul care citeaza adevarul lui Buddha, Shankara sau Hristos, sau care doar
repeta ce au spus ei, nu va gasi adevarul, pentru ca repetitia nu este adevarul. Repetitia este o minciuna.
Adevarul este o stare de a fi, care apare atunci cand mintea - care cauta sa imparta, sa fie exclusiva, care
poate gandi doar in termeni de rezultate, de realizare a ajuns la capat. Doar atunci va exista adevarul.
Atunci cand mintea face un efort, auto-disciplinandu-se, pentru a atinge un scop, nu poate recunoaste
adevarul pentru ca sfarseste in propria proiectie, si urmarirea acestor proiectii, chiar si nobile, este o forma
de auto-venerare. O astfel de fiinta se auto-venereaza si prin urmare ea nu poate cunoaste adevarul.
Adevarul poate fi cunoscut doar atunci cand vom cunoaste intregul proces al mintii, deci atunci cand nu
exista nici un conflict.

Adevarul nu are continuitate


Adevarul este realitatea, iar realitatea poate fi inteleasa doar atunci cand diverse lucruri care se interpun
intre minte si realitate sunt eliminate. Realitatea este relatia ta cu proprietatea, cu sotia, cu celelalte fiinte

25
umane, cu natura, cu ideile; si atata timp cat nu intelegi realitatea relatiilor tale, cautarea lui Dumnezeu
sporeste doar confuzia, deoarece este o inlocuire, o evadare, si prin urmare nu are sens. Cat timp iti domini
sotia sau ea te domina pe tine, atata timp cat posezi sau esti posedat, nu poti cunoaste iubirea; atata timp
cat suprimati, substituiti, atata timp cat sunteti ambitiosi, nu puteti cunoaste adevarul.
Singur trebuie sa cunosti adevarul, fara a-l cauta, fara a lupta, fara a incerca sa obtii un rezultat...
Adevarul nu este continuu, nu se reveleaza permanent, acesta poate fi vazut doar din moment in moment.
Adevarul este intotdeauna nou, prin urmare atemporal. Ce a fost ieri adevar nu mai este adevar astazi si
adevarul de astazi nu este adevarul de maine. Adevarul nu are continuitate. Mintea este cea care doreste
sa dea continuitate experientei pe care o numeste adevar, si o asemenea minte nu cunoaste adevarul.
Adevarul este intotdeauna nou; sa vezi acelasi zambet si sa vezi ca acel zambet este nou, sa vezi aceeasi
persoana si sa observi ca persoana este mereu alta, sa vezi palmele fluturand din nou, pentru a intalni din
nou viata.

Nu exista nici un ghid catre adevar


Poate fi gasit Dumnezeu, daca il cauti? Poti cauta ceva necunoscut? Pentru a gasi trebuie sa stii ceea ce
cauti. Daca veti cauta pentru a gasi ceva, ceea ce veti gasi va fi o auto-proiectie, va fi ceea ce doriti, si
concretizarea acestei dorinte nu este adevarul. Sa cauti adevarul inseamna sa negi ceea ce el nu este.
Adevarul nu are un loc fix, nu exista nici o cale si nici un ghid catre el, cuvantul nu este adevarul. Poate fi
gasit adevarul intr-un anumit context, intr-un climat special, printre anumite persoane? Este el aici si nu
acolo? Exista un ghid spre adevar si nu altul? Exista un ghid in toate? Cand este cautat adevarul, ceea ce
se gaseste poate veni doar din ignoranta, deoarece cautarea de sine este nascuta din ignoranta. Nu puteti
cauta realitatea; trebuie sa abandonati cautarea pentru realitatea de a fi.

Adevarul este descoperit clipa de clipa


Adevarul nu poate fi cumulativ. Ceea ce este acumulat va fi intotdeauna distrus, disparand treptat.
Adevarul nu poate disparea niciodata, deoarece el poate fi descoperit doar dintr-un moment in altul, in
fiecare gand, in fiecare relatie, in fiecare cuvant, in fiecare gest, intr-un zambet, in lacrimi. Iar daca tu si eu
il putem descoperi si putem trai in acord cu el a trai intens inseamna a-l descoperi atunci noi nu vom
deveni propagandisti, vom fi fiinte umane creative nu fiinte umane perfecte, ci fiinte umane creative, ceea
ce este foarte diferit.

Un adevarat revolutionar
Adevarul nu este pentru cei respectabili, nici pentru cei care-si doresc expansiunea de sine, implinirea de
sine. Adevarul nu este pentru cei ce cauta securitatea, permanenta; pentru a avea permanenta ei cauta
doar opusul impermanentei. Fiind prinsi in plasa timpului, ei cauta ceea ce este permanent, dar
permanenta pe care o cauta nu este reala, deoarece ceea ce ei cauta este produsul gandirii lor. Prin
urmare pentru a descoperi realitatea, un om trebuie sa inceteze cautarea ceea ce nu inseamna ca el
trebuie sa fie multumit cu ceea ce este. Dimpotriva, un om care are intentia de a descoperi adevarul trebuie
sa fie in interior un revolutionar total. El nu poate apartine nici unei clase, natiuni, nici unui grup sau
ideologii, nici unei religii organizate; adevarul nu se afla in templu sau biserica, adevarul nu poate fi gasit in
lucrurile facute de mana sau de minte. Adevarul patrunde in fiinta doar atunci cand tot ceea ce a facut
mintea si mainile sunt lasate deoparte si aceasta renuntare la lucrurile materiale si la proiectiile mintii nu
este o chestiune de timp. Adevarul vine la cel care este liber de timp, care nu se foloseste de timp ca mijloc
de expansiune de sine. Timpul inseamna memoria a ceea ce a fost ieri, memoria familiei tale, a
rationalitatii, memoria caracterului tau particular de acumulare a experientei care il cristalizeaza pe eu si
al meu.

Discerneti adevarul de fals


Acceptati superficial cand auziti ca nationalismul cu toata emotivitatea si interesul deosebit duce la
exploatare si creeaza dependenta unora fata de altii; dar a va elibera cu adevarat mintea de meschinaria
nationalismului este o alta problema. Pentru a fi liber, nu doar de nationalism, ci deasemenea de toate
concluziile religiilor organizate si a sistemelor politice, este esential atunci cand doresti ca mintea sa fie
inocenta, proaspata, intr-o stare de revolutie; si doar astfel mintea poate creea o lume noua nu de
politicieni, care sunt morti, nici de preoti care sunt prinsi in propriile sisteme religioase.
Deci, din fericire sau din pacate pentru tine, auzi ceva ce este adevarat; si daca doar il auzi si nu esti
perturbat in mod activ astfel incat mintea ta sa inceapa sa se elibereze de tot ceea ce o face ingusta si
stramba, atunci adevarul pe care l-ai auzit va deveni o otrava pentru tine. Cu siguranta, adevarul devine o
otrava atunci cand doar este auzit si nu actioneaza in minte, precum o rana purulenta. Dar pentru a
descoperi pentru sine ceea ce este adevarat si ceea ce este fals si pentru a discerne adevarul de fals, este
necesar a lasa ca adevarul sa opereze si sa aduca propria actiune.

26
Intelegerea reala
Realitatea nu este complicata, chiar daca ai crezut ca ar putea fi dificil de inteles. Vezi tu, noi nu incepem
cu realitatea, cu faptul, cu ceea ce gandim, facem, dorim; incepem cu ipoteze, cu idealuri, care nu sunt
actualitati, si astfel ajungem pe cai gresite. Pentru a incepe cu faptele, cu realitatea si nu cu presupuneri,
avem nevoie de o atentie deosebita; si orice forma a gandirii care nu vine din realitate este o distragere a
atentiei. De aceea este atat de important sa intelegem ceea ce este, ceea ce se desfasoara efectiv atat in
interiorul nostru, cat si in exteriorul nostru.
... Daca esti crestin, viziunile tale urmeaza un anumit model, daca esti hindus, buddhist sau musulman,
vei urma un model diferit. Il puteti vedea pe Hristos sau Krishna, in functie de conditionarea voastra, de
educatia, cultura in care ati crescut, si toate acestea determina viziunile voastre.
Care este realitatea: viziunea, sau mintea care a fost modelata intr-o anumita forma? Viziunea este
proiectia unei anumite traditii care formeaza fundalul mintii. Aceasta conditionare si nu viziunea pe care o
proiecteaza, este de fapt realitatea. Trebuie sa intelegi ca realitatea este simpla; dar este dificil de realizat
ce ne place si ce nu ne place si judecam realitatea prin opiniile si aprecierile noastre cu privire la aceasta.
Pentru a fi liber de toate aceste forme diferite de evaluare este necesar sa intelegem realitatea, ceea ce
este.

Traducerea realitatii impiedica vederea


O minte care are o opinie cu privire la realitate este o minte ingusta, limitata, distructiva... Puteti traduce
realitatea intr-un fel si eu o pot traduce intr-un alt fel. Traducerea realitatii este un blestem care ne
impiedica sa vedem realitatea si sa facem ceva cu privire la aceasta. Atunci cand discutam opiniile noastre
despre realitate, nu intreprindem nimic cu privire la realitate; putem eventual adauga ceva realitatii, putem
vedea mai multe nuante, implicatii cu privire la semnificatia realitatii, iar eu pot vedea mai putine nuante
sau semnificatii ale realitatii. Insa realitatea nu poate fi interpretata, nu putem avea o opinie cu privire la
realitate. Este asa cum este, si este foarte dificil pentru minte sa accepte acest fapt. Intotdeauna
traducerea realitatii, ne ofera sensuri diferite ale acesteia, in functie de prejudecatile noastre, conditionarile,
sperantele si temerile noastre, si tot restul. Daca tu si eu am putea vedea realitatea fara a avea o opinie,
fara interpretare, fara a da o anumita semnificatie, atunci ea devine mult mai vie nu mai vie realitatea
este aici, singura, nimic altceva nu mai conteaza; si are propria ei energie care va conduce in directia cea
buna.

Exista o singura realitate: impermanenta


Noi incercam sa aflam daca exista sau nu o stare de permanenta nu ce ne-am dori, ci realitatea,
adevarul material. Tot ce ne priveste, atat interior cat si in afara relatiile noastre, gandurile noastre,
sentimentele noastre sunt nepermanente, intr-o stare constanta de flux, de miscare continua. Fiind
constienta de acest lucru, mintea tanjeste dupa permanenta, o stare perfecta de pace, de iubire, de
bunatate, o garantie ca nici timpul si nici evenimentele n-o pot distruge; prin urmare creeaza sufletul, Atman
si viziuni ale unui paradis permanent. Dar aceasta permanenta este nascuta din nepermanenta si deci are
in ea semintele nepermanentei. Exista doar o singura realitate: impermanenta, vremelnicia, efemeritatea.

Aspiratia catre necunoscut


Tu vrei sa-ti spun ce este realitatea. Poate indescriptibilul sa fie descris in cuvinte? Poti sa masori ceva
incomensurabil? Poti prinde vantul in pumnul tau? Si daca o faci, este acesta vant? Daca masori ceea ce
este incomensurabil, este aceasta masuratoare reala? Daca formulezi aceasta, este real? Desigur nu,
deoarece in momentul in care descrii ceva ce este de nedescris, acesta inceteaza de a mai fi real. In
momentul in care traduci necunoscutul in cunoscut, acesta inceteaza a mai fi necunoscut. Cu toate acestea
avem mereu aspiratia catre necunoscut. Mereu dorim sa cunoastem deoarece atunci vom fi in masura sa
continuam, si vom putea, credem noi, sa prindem fericirea ultima, permanenta. Dorim sa stim de ce nu
suntem fericiti, deoarece ne straduim lamentabil, deoarece suntem uzati, degradati. Cu toate acestea in loc
sa realizam simplul fapt ca suntem degradati, plictisiti, obositi, in criza vrem sa ne indepartam de ceea
ce este cunoscut in necunoscut, care devine apoi cunoscut si, prin urmare, nu putem niciodata gasi
realitatea.

Suferinta este doar un cuvant sau o realitate?


Este suferinta doar un cuvant, sau este o realitate? Daca este o realitate si nu doar un cuvant, atunci
cuvantul nu are sens acum, deci nu este doar sentimentul de durere intensa. Cu privire la ce? Cu privire la
imagine, la o experienta, ceva care il ai sau nu. Daca il ai - este placere, daca nu il ai - este durere. Prin
urmare, durerea, suferinta este in relatie cu ceva. Este ceva doar verbalizat, sau o realitate? Deoarece frica
nu poate exista prin ea insasi, ci numai in relatie cu ceva: cu un individ, cu un incident, cu un sentiment.

27
Deci, sunteti pe deplin constienti de suferinta. Suferinta este in afara ta, si prin urmare esti doar un
observator care percepe suferinta, ori aceasta suferinta esti tu?

Tu si realitatea sunteti una


Tu esti nimic. Poti avea nume si titluri, proprietati si cont bancar, poti avea puterea de a fi celebru, dar in
ciuda tuturor acestor garantii, sunteti nimic. Puteti fi total constienti de acest gol, de acest neant, sau poate
nu doriti pur si simplu sa fiti constienti de acesta; dar el este aici, ce puteti face sa-l evitati? Puteti incerca
sa scapati de el prin diverse modalitati, prin ocolire, prin violenta personala sau colectiva, prin rugaciuni
personale sau colective, prin cunoastere sau distractie; dar indiferent daca sunteti treji sau adormiti acesta
este intotdeauna aici. Puteti avea propria relatie cu acest neant si cu frica fata de el, doar alegand sa fiti
constienti de evadare. Tu nu esti legat de acesta ca o entitate individuala, separata; nu esti un observator
care il priveste; fara tine, ganditorul, nu exista nici un observator. Tu si neantul sunteti una; tu si nimicul
sunteti un proces comun, nu doua procese separate. Daca tu, ganditorul, te temi de el si il abordezi ca fiind
ceva contrar si diferit de tine, atunci orice atitudine vei avea fata de acesta va duce inevitabil la iluzie, si
astfel la conflict si nefericire. Atunci cand vei descoperi experimentarea neantului ca fiind tu insuti, atunci
frica care exista doar atunci cand ganditorul este separat de gandurile sale si incearca sa stabileasca o
relatie cu acestea este complet indepartata.

Cum putem pune capat fricii?


Discutam despre ceea ce necesita atentia ta, nu despre a fi sau a nu fi de acord. Priveste viata cat mai
riguros, obiectiv, clar nu in functie de sentimentele tale, de ceea ce-ti place sau ceea ce nu-ti place.
Faptul ca ceva ne place si altceva nu ne place a creeat toata aceasta nefericire. Ne intrebam acum: Cum
sa punem capat fricii? Aceasta este una din marile noastre probleme deoarece, daca o fiinta umana nu
poate pune capat fricii ea traieste in intunericul vesnic, nu vesnic in sensul crestin ci in sensul obisnuit;
viata fiind suficient de buna. Pentru mine, ca fiinta umana, trebuie sa existe o cale de iesire si nu prin
creearea unei sperante in viitor. Pot eu ca fiinta umana sa pun capat fricii, in totalitate, nu putin cate putin?
Probabil nu ti-ai pus niciodata aceasta intrebare deoarece nu stii cum sa o rezolvi. Dar daca ne-am pus
aceasta intrebare foarte serios, cu intentia de a descoperi nu cum sa-i punem capat ci cu intentia de a afla
natura si structura fricii, in momentul in care am descoperit, acestea frica se va sfarsi, nu trebuie sa facem
nimic cu privire la ea.
... Cand suntem constienti de ea, cand intram in contact direct cu ea, observatorul este cel observat. Nu
exista nici o diferenta intre observator si obiectul observat. Cand frica este urmarita fara observator,
aceasta este o actiune, dar nu actiunea de a observa, actionand in baza fricii.

Dualitatea dintre
ganditor si gandire
Cand te uiti la ceva un copac, sotia ta, copiii tai, la aproapele tau, la stelele de pe cer, la luna
oglindindu-se in apa, pasarea pe cer, orice exista intotdeauna observatorul cenzorul, ganditorul,
experimentatorul, cautatorul si lucrul observat; observator si observat; ganditorul si gandirea. Deci exista
intotdeauna o divizare. Aceasta divizare este timpul. Aceasta divizare este esenta conflictului. Si atunci
cand exista conflict, exista contradictie. Exista observatorul si observatul care este o contradictie, exista o
separare, si prin urmare unde exista contradictie exista conflict. Si atunci cand exista un conflict, exista
intotdeauna urgenta pentru a trece dincolo de acesta, sa-l depasim, sa scapam de el, sa facem ceva cu
privire la el, si toata aceasta activitate implica timpul... Cat exista aceasta diviziune vom trece prin timp, si
timpul este suferinta.
... Si un om care doreste sa gaseasca sfarsitul suferintei trebuie sa o inteleaga, trebuie sa treaca dincolo
de aceasta dualitate dintre ganditor si gandire, experimentator si experienta. Adica, atunci cand exista o
separare intre observator si observat, exista timpul si prin urmare nu exista un final al suferintei. Atunci ce
sa faci? Ai inteles intrebarea? Eu vad, in mine insumi, observatorul este intotdeauna privitorul, judecatorul,
cel care accepta, respinge, controleaza, modeleaza. Acest observator, acest ganditor este rezultatul mintii,
al gandirii, in mod evident. Gandul este primul, nu observatorul, nu ganditorul. Daca nu ar exista deloc
gandirea, nu ar exista nici un observator, nici un ganditor; atunci ar fi doar atentia totala, completa.

Gandirea creeaza ganditorul


Gandirea este senzatie verbalizata; gandul este raspunsul memoriei, cuvantul, experienta, imaginea.
Gandirea este tranzitorie, schimbatoare, nepermanenta, dar ea cauta permanenta. Astfel gandirea creeaza
ganditorul, care apoi devine permanent, el isi asuma rolul de cenzor, ghid, controlor, formator al gandirii.
Aceasta entitate iluzorie este produsa de gandirea tranzitorie. Aceasta entitate este gandirea; fara gandire
ea nu exista. Ganditorul este format din calitati; calitatile sale nu pot fi separate de el insusi. Controlorul
este controlat, el joaca doar un joc inselator cu el insusi. Pana cand falsul nu este vazut, nu exista adevar.

28
Un zid al gandirii de necucerit
Cum poate fuziona ganditorul cu gandurile lui? Nu prin actiunea vointei, nici prin disciplina si prin nici o
forma de efort, de efort sau concentrare, si nici prin orice alte mijloace. Folosirea unui mijloc presupune un
agent care actioneaza, nu? Atata timp cat exista un actor, va exista o separare. Fuziunea are loc doar
atunci cand mintea este cu totul linistita fara a face un efort spre a fi linistita. Aceasta liniste exista nu atunci
cand ganditorul a ajuns la final ci doar atunci cand gandirea a luat sfarsit. Trebuie sa fim liberi de raspunsul
conditionarii care este gandirea. Fiecare problema este rezolvata doar atunci cand nu exista nici o idee, nici
o concluzie; concluziile, ideile, gandurile sunt agitatii ale mintii. Cum poate exista intelegerea atunci cand
mintea este agitata? Zelul mintii trebuie temperat cu jocul spontaneitatii. Veti vedea, daca ati ascultat tot ce
am spus, adevarul va veni in momentele cand nu-l asteptati. Daca pot spune asa, sa fii deschis, sensibil,
sa fii pe deplin constient de ceea ce este, de la un moment la altul. Nu va construiti un zid al gandirii de
netrecut in jurul vostru. Fericirea adevarului vine atunci cand mintea nu este ocupata cu propriile activitati si
lupte.

Cand observatorul este ceea ce observa


Spatiul este necesar. Fara spatiu nu exista libertate. Vorbim din punct de vedere psihologic... Aceasta
exista doar atunci cand esti in legatura, atunci cand nu exista spatiu intre observator si ceea ce observa,
cand observatorul este intr-o relatie totala cu un copac de exemplu. La inceput nu suntem identificati cu
copacul, floarea, femeia, barbatul sau orice altceva, atunci cand exista aceasta lipsa completa a spatiului
intre observator si ceea ce observa, apoi dupa ce ne-am identificat, va exista un spatiu vast. In acest spatiu
nu exista conflict, in acest spatiu exista libertate. Libertatea nu este o reactie. Nu se poate spune: Bine,
sunt liber. In momentul in care afirmi ca esti liber, tu nu esti liber, pentru ca esti constient de tine ca fiind
liber de ceva si prin urmare esti in aceeasi situatie ca un observator care observa un copac. El a creeat un
spatiu si in acest spatiu el da nastere conflictului. Pentru a intelege acest lucru nu este necesar un acord
sau dezacord intelectual sau a spune eu nu inteleg, ci mai degraba este necesar contactul direct cu ceea
ce este. Aceasta inseamna sa-ti observi toate actiunile, in orice moment al actiunii exista un observator si
ceea ce el observa, si in acest spatiu exista placere, durere si suferinta, dorinta de implinire, a deveni
celebru. In acest spatiu nu exista nici un contact cu ceva. Contactul, relatia are un sens destul de diferit
atunci cand observatorul nu mai este inafara a ceea ce observa. Exista acest spatiu extraordinar si exista
libertate.

Observatorul priveste singuratatea?


Mintea mea observa singuratatea si o evita, fuge de ea. Doar daca eu nu fug de aceasta, exista o
separare, exista un observator care priveste singuratatea? Sau exista doar starea de singuratate, mintea
mea insasi fiind goala, singura? Nu este un observator care stie ca exista singuratate. Cred ca acest lucru
este important de inteles prompt, nu verbalizand prea mult. Spunem acum: sunt invidios si vreau sa scap
de invidie, deci exista observatorul si ceea ce el observa. Dar este observatorul diferit de ceea ce
observa? Mintea ta este cea care a creeat invidia si deci mintea nu poate face nimic in privinta invidiei.
Deci, mintea mea observa singuratatea; ganditorul este constient de faptul ca el este singur, insa ramane in
aceasta singuratate, fiind in contact deplin cu ea, ceea ce presupune sa nu fugi de ea, sa nu o interpretezi,
atunci exista o diferenta intre observator si ceea ce observa? Sau exista doar o singura stare, care este
mintea insasi, singura, complet goala? Nu faptul ca mintea se observa ca fiind goala ci mintea in sine este
goala. Atunci, poate mintea sa fie constienta de faptul ca ea insasi este goala, si ca indiferent de efort, orice
miscare dincolo de acest gol este doar o evadare, o dependenta, poate mintea renunta la intreaga
dependenta si sa fie ceea ce este, complet goala, total singura? Si daca mintea este in aceasta stare, nu
este aceasta libertatea fata de orice dependenta, de toate atasamentele?

Ceea ce se acumuleaza nu este adevarul


Cat timp experimentatorul isi aminteste experienta, nu exista adevar. Adevarul nu este ceva pe care sa
ni-l putem reaminti, stoca, inregistra iar apoi reda. Ceea ce se acumuleaza nu este adevarul. Dorinta de a
experimenta creeaza eperimentatorul, care apoi acumuleaza si isi aminteste. Dorinta face separarea
ganditorului de gandul sau, dorinta de a deveni, de a experimenta, de a fi una sau alta; ea creeaza
separarea intre experimentator si experienta. Constientizarea cailor dorintei este auto-cunoastere.
Cunoasterea de sine este inceputul meditatiei.

Actiunea imediata
Daca esti in relatie cu ceva, cu sotia sau cu copiii tai, cu cerul, cu norii, cu orice realitate, in momentul in
care gandirea interfereaza cu acea realitate, vei pierde contactul. Gandurile izvorasc din memorie. Memoria
este imaginea, si de acolo privesti, prin urmare exista o separare intre observator si ceea ce observa.

29
Trebuie sa intelegem acest lucru foarte profund. Aceasta separare a observatorului de ceea ce observa
este cea care permite observatorului sa-si doreasca mai multa experienta, mai multe senzatii, el cautandu-
le si urmarindu-le vesnic. Trebuie inteles total si complet ca atata timp cat exista observatorul, cel care
cauta o experienta, cenzorul, entitatea care evalueaza, judeca, condamna, nu exista nici un contact direct
cu ceea ce este. Cand aveti o durere, durere fizica, exista perceptia directa, nu observatorul care simte
durerea; exista numai durerea. Deoarece nu exista un observator, aceasta este o actiune imediata. Nu
exista o idee inaintea actiunii, este doar actiune atunci cand exista durere, deoarece este un contact fizic
direct. Durerea esti tu; aceasta este durera. Atata timp cat acest lucru nu este complet inteles, realizat,
explorat si simtit profund, sesizat integral, nu intelectual sau verbal ca observatorul este ceea ce observa
toata viata este un conflict, o contradictie intre dorinte opuse, ceea ce ar trebui sa fie si ceea ce este.
Puteti face acest lucru numai daca sunteti constienti, atunci cand priviti ceva in calitate de observator, la fel
ca atunci cand privesti o floare, norii sau orice altceva.

Realitatea este in ceea ce este


In loc sa va intrebati cine l-a creeat sau ceea ce este Dumnezeu, acordati intreaga atentie si
constientizati tot ceea ce este. Atunci veti gasi necunoscutul, sau mai degraba acesta va veni la tine. Daca
intelegi ceea ce este cunoscut vei experimenta acea extraordinara liniste care nu este indusa, necreeata,
care este vidul creator in care doar realitatea poate intra. Ea nu este o devenire, o lupta; aceasta este doar
ceea ce este in prezent, intelegerea a ceea ce este. Atunci vei vedea ca realitatea nu este la distanta;
necunoscutul nu este departe, se afla in ceea ce este. Cum raspunsul la o problema se afla in problema,
astfel realitatea este ceea ce este; daca putem intelege, atunci vom cunoaste adevarul.

Infrunta realitatea
Sunt in suferinta. Psihologic sunt foarte deranjat; si am o idee despre asta: ce trebuie sa fac, ce ar trebui
sa nu fac, ce ar trebui schimbat. Aceasta idee, aceasta formula, acest concept ma impiedica sa privesc
realitatea a ceea ce este. Ideile si conceptele sunt evadari de la ceea ce este. Exista o actiune imediata
atunci cand exista un mare pericol. Trebuie sa nu aveti nici o idee. Nu trebuie sa formulezi o idee si apoi sa
actionezi in conformitate cu aceasta idee. Mintea devine lenesa, indolenta prin intermediul unei formule
care creeaza un mijloc de evadare de la actiunea cu privire la ceea ce este. Observand in noi insine
intreaga structura a ceea ce s-a spus, nu pentru ca ne-a fost aratata, este posibil sa ne confruntam cu
realitatea: realitatea ca suntem violenti de exemplu? Noi suntem fiinte umane violente, si ne-am ales
violenta ca mod de viata razboiul si tot restul. Desi vorbim vesnic - mai ales in Orient - despre non-
violenta, suntem oameni violenti. Ideea de non-violenta este o idee care poate fi folosita politic. Asta are o
semnificatie diferita, dar este o idee si nu o realitate. Deoarece fiinta umana este incapabila sa raspunda
actelor de violenta, ea a inventat idealul non-violentei, care il impiedica in abordarea realitatii.
La urma urmei realitatea este ca sunt violent; sunt furios. Care este necesitatea unei idei? Realitatea nu
este ideea de a fi furios; acum sunt furios, aceasta este realitatea, asta este important, precum faptul de a-
mi fi foame. Nu exista nici o idee despre realitatea foamei. Ideea vine apoi cu privire la ceea ce trebuie sa
mananci, iar apoi, in functie de ce-mi face placere, voi manca. Daca nu exista nici o idee cu privire la ceea
ce trebuie facut, exista doar actiune cu privire la ceea ce este, care este realitatea.

Libertatea fata de ceea ce este


Virtutea vine prin intelegerea a ceea ce este, intrucat a deveni vitruos inseamna amanarea pana cand
ceea ce este va fi acoperit cu ceea ce am dori sa fie. Prin urmare, in procesul de a deveni virtuos, se evita
actiunea directa asupra a ceea ce este. Acest proces de a evita ceea ce este, prin cultivarea idealului, este
considerata virtute; dar daca o privesti cu atentie si in mod direct, vei vedea ca nu este nimic de acest gen.
Aceasta este doar o amanare de a infrunta ceea ce este. Virtutea nu inseamna a deveni ceva ce nu esti;
virtutea este intelegerea a ceea ce este si prin urmare libertatea fata de ceea ce este. Virtutea este
esentiala intr-o societate care se dezintegreaza rapid.

Observarea gandirii
Trebuie sa iubesti foarte mult ceea ce studiezi. Daca doresti sa intelegi un copil trebuie sa-l iubesti si sa
nu-l condamni. Trebuie sa te joci cu el, sa-i urmaresti miscarile, modul lui de comportament; dar daca doar
condamni, invinuiesti, nu vei avea nici o intelegere a copilului. In mod similar, pentru a intelege ceea ce
este, trebuie sa observi ceea ce gandesti, simti, de la un moment la altul. Aceasta este realitatea.

Scapa de toate formele de conflict


De ce suntem ambitiosi? De ce dorim succesul, sa fim cineva? De ce luptam pentru superioritate? De ce
tot acest efort pentru a ne afirma - fie direct, fie printr-o ideologie sau prin Stat? Nu este aceasta auto-

30
afirmare principala cauza a conflictului si confuziei noastre? Fara ambitie am pieri? Nu putem supravietui
fizic fara a fi ambitiosi?
De ce suntem destepti si ambitiosi? Nu este ambitia un impuls de a evita ceea ce este? Este aceasta
inteligenta sau prostie? De ce suntem asa de speriati de ceea ce este? La ce bun sa fugim, daca ne aflam
intotdeauna aici? Putem reusi sa scapam, dar ceea ce suntem este in continuare acolo: falsitatea, conflictul
si mizeria. De ce suntem atat de ingroziti de singuratatea noastra sau de golul nostru? Orice activitate
exterioara fata de ceea ce este va aduce durerea si antagonismul. Conflictul este negarea sau fuga de
ceea ce este; nu exista nici un alt conflict, inafara acestuia. Conflictul nostru devine tot mai complex si
insolubil deoarece noi nu ne confruntam cu ceea ce este. Nu exista nimic complex in ceea ce este, insa ne
scapa de cele mai multe ori atunci cand il cautam.

Nemultumirea nu are un raspuns


Ce anume ne face nemultumiti? Desigur, ceea ce este. Ceea ce este poate fi ordinea sociala, ceea ce
este poate fi relatia, ceea ce este poate fi ceea ce noi suntem, lucrul pe care il reprezinta, in esenta ceea
ce este urat, gandurile ratacitoare, ambitiile, frustrarile, temerile - ceea ce suntem. Plecam de la faptul ca
vom gasi un raspuns la nemultumirea noastra. Deci, noi cautam intotdeauna o cale, un mijloc de a schimba
ceea ce este de aceasta este interesata mintea noastra. Daca sunt nemultumit si vreau sa gasesc o cale,
acesta este un mijloc de multumire, mintea mea este ocupata de acest mijloc, cu practicarea acestuia, cu
scopul de a ajunge la multumire.
Asa ca Eu nu mai sunt interesat de nemultumire cu ardoare, ca de o flacara care ma arde, pe care o
numesc nemultumire. Nu putem descoperi ce se afla in spatele nemultumirii. Suntem interesati doar de
ceea ce se intampla inafara flacarii din care ne arde anxietatea.
... Acest lucru este extrem de dificil, deoarece mintea noastra nu este niciodata multumita de ceea ce
are, in examinarea a ceea ce este. Mereu vrea sa transforme ceea ce este in altceva printr-un proces de
condamnare, justificare sau comparatie. Daca iti vei observa mintea, vei vedea ca atunci cand ea se
confrunta fata in fata cu ceea ce este, atunci ea condamna, apoi compara cu ceea ce ar trebui sa fie, sau
justifica, si asa mai departe, si astfel se indeparteaza si da deoparte ceea ce este, asta provocand
perturbari, durere, anxietate.

Efortul este distragerea atentiei


de la ceea ce este
Trebuie sa intelegem problema efortului. Daca putem intelege semnificatia efortului, atunci putem sa-l
punem in actiune in viata noastra de zi cu zi. Nu este efortul o lupta pentru a schimba ceea ce este in ceea
ce nu este, sau ce ar trebui sa fie, sau ceea ce ar trebui sa devina? Noi in mod constant dorim sa scapam
de ceea ce este, sa transformam sau sa modificam aceasta realitate. Cel care este cu adevarat multumit
este cel care intelege ceea ce este, care acorda adevarata semnificatie a ceea ce este. Adevarata
multumire nu consta in mai multe sau mai putine posesiuni, ci in intelegerea semnificatiei a tot ceea ce
este. Doar prin constientizarea pasiva gasim sensul intelegerii. Eu nu vorbesc in acest moment de lupta
fizica cu natura, cu o problema tehnica, ci de lupta psihologica. Luptele si problemele psihologice le vor
umbri mereu pe cele fizice, fiziolofice. Puteti construi foarte atent o structura sociala, dar atata timp cat
intunericul psihologic si conflictul nu sunt intelese, ele vor rasturna in mod invariabil intreaga structura,
atent construita.
Efortul este distragerea atentiei de la ceea ce este. Atunci cand acceptam ceea ce este, lupta inceteaza.
Nu exista acceptare atunci cand exista dorinta de a transforma sau modifica ceea ce este. Lupta, conflictul,
orientarea spre distrugere, trebuie sa existe atata timp cat exista dorinta de a schimba ceea ce este.

Multumirea nu este a mintii


Nu este nemultumirea esentiala? Ea nu trebuie alungata sau inabusita, ci trebuie incurajata, trebuie sa ne
faca interesati, sa cercetam, astfel ca, odata cu intelegerea a ceea ce este, va veni multumirea. Adevarata
multumire nu este cea produsa de un sistem de gandire; adevarata multumire vine odata cu intelegerea a
ceea ce este. Multumirea nu este un produs al mintii mintea care este tulburata, agitata, incompleta,
atunci cand ea cauta pacea, cand cauta o modalitate de a ne indeparta de ceea ce este. Si astfel mintea,
prin justificare, comparatie, judecare, incearca sa modifice ceea ce este si astfel spera sa atinga o stare in
care nu va fi deranjata, cand va fi pasnica, cand va avea linsite. Iar atunci cand mintea este perturbata de
conditiile sociale, de saracie, foamete, degradare si mizerie ingrozitoare, vazand toate acestea, ea vrea sa
le modifice; si se incurca in modalitatea de a modifica, in sistemul de modificare. Dar daca mintea este
capabila sa priveasca ceea ce este fara comparatie, fara judecata, fara dorinta de a o modifica in altceva,
atunci veti vedea ca vine o multumire care nu este a mintii.

31
Multumirea, care este un produs al mintii, este o evadare. Aceasta este sterila. Aceasta este moartea.
Dar exista multumirea care nu este a mintii, care vine in fiinta atunci cand exista intelegerea a ceea ce
este, in care exista o revolutie profunda, care afecteaza atat societatea cat si relatiile individuale.

Pastrati vie nemultumirea


Nu este nemultumirea esentiala in viata noastra, in orice intrebare, in orice informare, in orice sondaj,
pentru a afla ceea ce este real, ceea ce este Adevarul, ceea ce este esentialul in viata? Putem avea
aceasta inflacarata nemultumire la colegiu; apoi vom obtine un loc de munca bun si aceasta nemultumire
dispare. Sunt multumit: am luptat pentru a-mi intretine familia, pentru a avea un trai mai bun si
nemultumirea mea s-a calmat, a disparut, am devenit o entitate mediocra, multumita cu lucrurile vietii si nu
mai sunt nemultumit. Dar flacara trebuie sa fie mentinuta de la inceput pana la sfarsit, astfel incat sa existe
cu adevarat cercetarea, patrunderea acestei probleme care este nemultumirea. Deoarece mintea cauta
foarte usor un panaceu cum ar fi virtutile, calitatile, ideile si actiunile, stabileste o rutina in care este apoi
prinsa. Suntem destul de familiarizati cu asta, dar problema noastra nu este cum sa calmam nemultumirea,
ci cum sa o pastram vie, arzatoare, vitala. Toate cartile noastre religioase, toti guru-sii, toate sistemele
politice, pacifica mintea, o linistesc, urmaresc sa diminueze influenta mintii pentru a anula nemultumirea si
a o impacheta intr-o forma de multumire... Nu este esential sa fim nemultumiti cu scopul de a gasi ceea ce
este adevarat?

Sa intelegem ceea ce este


Suntem in conflict unii cu altii si lumea in care traim este distrusa. Exista criza dupa criza, razboi dupa
razboi; exista foamete, mizerie; exista unii extrem de bogati, imbracati respectabil, si altii foarte saraci.
Pentru a rezolva aceste probleme, nu este necesar un nou sistem de gandire, nu este necesara o noua
revolutie economica, ci a intelege ce este nemultumirea, a observa constant ceea ce este care va
conduce la o revolutie, care este mult mai ampla decat o revolutie de idei. Si aceasta este o revolutie, care
este atat de necesara pentru a duce la o cultura diferita, o religie diferita, o altfel de relatie intre oameni.

Credem ca suntem intelectuali


Cei mai multi dintre noi si-au dezvoltat capacitatile intelectuale asa numitele capacitati intelectuale, care
nu sunt cu adevarat capacitati intelectuale deloc am citit atat de multe carti, pline cu ce au spus alte
persoane, teoriile si ideile lor. Credem ca suntem foarte culti daca putem cita nenumarate carti de diferiti
autori, daca am citit multe si variate carti si avem capacitatea de a face corelatii si a explica. Dar nici unul
dintre noi, sau foarte putini, au o conceptie originala, intelectuala. Dupa ce s-a cultivat intelectul asa
numitul orice alta calitate, orice alt sentiment s-a pierdut si noi avem o problema: cum sa aducem un
echilibru in vietile noastre, astfel incat sa avem nu doar cea mai mare capacitate intelectuala dar sa avem
si capacitatea obiectiva de a vedea lucrurile exact asa cum sunt nu a oferi la nesfarsit opinii, teorii, si
coduri, ci a gandi noi insine pentru a vedea noi insine indeaproape ceea ce este fals si adevarat. Si aceasta
mi se pare este una din dificultatile noastre: incapacitatea de a vedea, nu doar lucrurile exterioare, dar
deasemenea si viata interioara pe care o avem, daca dorim sa intelegem totalitatea.

Toate gandurile distrag atentia


Mintea, care este competitiva, se afla in conflictul devenirii, gandeste in termeni comparativi, nu este
capabila de a descoperi realitatea. Gandul-sentiment care este profund constient, este intr-un constant
proces de auto-descoperire aceasta descoperire fiind adevarul, este eliberatoare si creativa. O astfel de
auto-descoperire duce la liberatea de cunoastere a complexitatii intelectului. Viata complexa a intelectului
este de a gasi satisfactie in dependente: curiozitate distructiva, speculatie, cunoasterea pura, barfa, si asa
mai departe, impiedicand simplitatea vietii. O dependenta, o specializare, ofera claritate mintii, un mijloc de
focalizare a gandirii, dar aceasta nu este reala inflorire a gandirii-sentiment.
Libertatea fata de distragerea atentiei este mult mai dificila, deoarece noi nu intelegem pe deplin
procesul gandirii, sentiment care, in sine, a devenit un mijloc de distragere a atentiei. Fiind mereu
incompleta, capabila de o curiozitate speculativa si formulare, are puterea de a crea obstacole proprii, iluzii,
care impiedica constientizarea realitatii. Deci aceasta devine propria distragere a atentiei, propriul sau
inamic. Faptul ca mintea are capacitatea de a crea iluzia, trebuie inteles inainte de a putea fi in intregime
liberi de propriile sale auto-create distrageri. Mintea trebuie sa fie in continuare complet tacuta. Pentru toti
gandirea devine o distragere a atentiei.

Unitatea mintii si a inimii


Antrenarea intelectului nu duce la inteligenta. Mai degraba inteligenta vine in fiinta atunci cand actionam
in armonie perfecta atat intelectual, cat si emotional. Este o mare deosebire intre intelect si inteligenta.
Intelectul este doar gandirea care functioneaza independent de emotie. Atunci cand intelectul, independent

32
de emotie, este instruit in orice directie speciala, putem avea un intelect mare, dar nu inteligenta, deoarece
inteligenta este capacitatea inerenta de a simti, precum si ratiune, intelepciune; in inteligenta ambele calitati
sunt la fel de prezente, intens si armonios.
Acum, educatia moderna dezvolta intelectul, oferind tot mai multe explicatii vietii, tot mai multe teorii
lipsite de calitatea armonioasa a afectiunii. Prin urmare, ne-am dezvoltat mintea vicleana pentru a scapa de
conflict; deci suntem multumiti cu explicatiile pe care oamenii de stiinta si filosofii ni le dau. Mintea
intelectul este satisfacuta de aceste numeroase explicatii, dar inteligenta nu; trebuie sa intelegem ca este
necesar sa existe o unitate totala a mintii si a inimii in actiune.
Intelectul corupe sentimentele
Tu stii, acesta este intelectul, acesta este sentimentul pur sentimentul pur de a iubi ceva, de a avea
sentimente mari, generoase. Intelectul calculeaza, cantareste, analizeaza. Se intreaba: Oare aceasta
merita? Voi avea beneficii? Pe de alta parte, exista sentimentele pure, extraordinare, pentru aproapele tau,
pentru sotia sau sotul tau, pentru copilul tau, pentru lume, pentru frumusetea unui copac. Cand acestea
doua sunt alaturate, intelectul omoara sentimentul pur. Ai inteles? Cand sentimentul pur este corupt de
intelect, aceasta este mediocritatea. Majoritatea dintre noi fac asta. Vietile noastre sunt mediocre deoarece
mereu calculam, ne intrebam daca merita, daca vom obtine profit, nu doar din punct de vedere financiar
dar si in asa numita lume spirituala daca fac asta, ce voi primi?

Intelectul nu ne va rezolva problemele


Cei mai multi dintre noi sunt atat de preocupati de acest extraordinar univers, dar niciodata nu vedem
frunzele unui copac miscandu-se in vant; nu vedem firul de iarba, nu-l atingem cu mana pentru a-i simti
pulsul vietii sale. Aceasta nu inseamna a fi poetic, va rog nu mergeti spre o stare speculativa, emotionala.
Eu spun ca este esential sa avem sentimente profunde in viata si sa nu fim prinsi in ramificatii intelectuale,
discutii, trecerea examenelor, citand si zugravind ceva nou la ceea ce a fost deja spus. Intelectul nu este
calea. Intelectul nu va rezolva problemele noastre, el nu ne va oferi o hrana nepieritoare. Intelectul poate
argumenta, disputa, analiza, poate ajunge la o concluzie prin deductie, si asa mai departe, insa intelectul
este limitat deoarece el este rezultatul conditionarilor noastre. Dar sensibilitatea nu este conditionata. Ea te
scoate din domeniul fricii si anxietatii. Mintea nu este sensibila la tot ce este in jurul sau muntele, stalpul
de telegraf, lampa, o voce, un zumzet, totul este incapabila de a gasi adevarul.
Insa ne petrecem zilele si anii nostri cultivand intelectul, argumentand, disputand, luptand, straduindu-ne
sa devenim ceva, si asa mai departe. Si totusi, aceasta lume atat de minunata, acest pamant care este atat
de bogat nu pamantul din Bombay, din Punjab, pamantul rusesc sau cel american acest pamant este al
nostru, al meu si al tau si nu este un non-sens sentimental, el este o realitate. Dar din pacate l-am impartit
prin meschinariile noastre, prin provincialismul nostru. Si stim de ce am facut-o pentru securitatea
noastra, pentru locuri de munca mai bune si mai multe. Acesta este jocul politic care se joaca in intreaga
lume si astfel uitam sa fim fiinte umane, sa traim fericiti pe acest pamant, care este al nostru, si sa facem
ceva din el.

Nepazitul intelect
Va puteti cunoaste pe voi insiva doar atunci cand sunteti constienti, atunci cand nu sunteti calculati, cand
nu va protejati, atunci cand in mod constant uitati a ghida, a transforma, a supune, a controla; atunci cand
te surprinzi in mod neasteptat, ca atunci cand mintea nu are idei preconcepute cu privire la sine, atunci
cand mintea este deschisa pentru a raspunde necunoscutului.
Daca mintea ta este pregatita, cu siguranta nu vei putea cunoaste necunoscutul, pentru tine va ramane
necunoscut. Daca spui Eu sunt Dumnezeu sau Eu nu sunt nimic, ci doar o masa de influente sociale sau
un pachet de calitati daca aveti orice prejudecata despre voi insiva, nu puteti intelege necunoscutul care
este spontan. Deci, spontaneitatea poate veni numai atunci cand intelectul este nepazit, atunci cand el
insusi nu este protejat, atunci cand nu mai are frica; si acest lucru se poate intampla numai din interior. Asta
este, mintea trebuie sa fie noua, necunoscuta, incalculabila, creativa, trebuie sa fie exprimata, iubita, in
care procesul intelectual de control, de directionare, nu-si are locul. Observati-va propriile stari emotionale
si veti vedea ca momentele de mare bucurie, de mare extaz sunt nepremeditate; ele au loc misterios, pe
nepregatite, in necunostinta de cauza.

Memoria nu are viata in sine


Ce intelegem prin gand? Ce credeti? Evident, gandul este rezultatul unui raspuns, neurologic sau
psihologic, nu-i asa? El este raspunsul imediat al simturilor la o senzatie sau este psihologie, un raspuns
din inregistrarea memoriei. Exista raspunsul imediat al nevoilor la o senzatie si raspunsul psihologic datorat
inregistrarilor din memorie, influenta rasei, a grupului, a gurului, a familiei, a traditiei si asa mai departe pe
toate acestea le numim gandire. Deci, procesul de gandire este raspunsul memoriei, nu-i asa? Tu nu ai

33
avea ganduri daca nu ai avea memorie si raspunsul memoriei aduce o anumita experienta procesului de
gandire in actiune.
Atunci, ce este memoria? Daca ti-ai observa memoria si cum memorezi, vei observa ca aceasta este de
fapt tehnica, avand de-a face cu informatii, cu inginerie, matematica, fizica si tot restul sau aceasta este
reziduul unei experiente neterminate, incomplete, nu-i asa? Observati-va memoria si veti vedea. Cand ati
incheiat o experienta complet, nu exista nici o memorie a acelei experiente care se acumuleaza in sensul
unui reziduu psihologic. Exista un reziduu numai atunci cand exista o experienta care nu este pe deplin
inteleasa si nu exista o intelegere a experientei deoarece privim fiecare experienta prin amintirile trecutului,
si prin urmare niciodata nu ne intalnim proaspeti, ca noi, ci intotdeauna prin intermediul vechiului ecran.
Prin urmare, este clar ca raspunsul nostru la experienta este conditionat, intotdeauna limitat.

Constiinta este din trecut


Daca urmaresti foarte atent vei vedea ca gandirea nu este constanta ci exista un interval intre doua
ganduri, desi acesta poate fi doar o fractiune infinitezimala dintr-o secunda, un interval care are o
semnificatie precum intervalul din spatele si din fata unui pendul care oscileaza. Vedem ca gandirea
noastra este conditionata de trecut, care este proiectata in viitor; atunci cand admitem trecutul, trebuie sa
admitem deasemenea viitorul, deoarece nu exista doua stari precum trecutul si viitorul, ci o singura stare
care include atat constientul cat si inconstientul, atat trecutul colectiv cat si trecutul individual. Trecutul
colectiv si individual au un raspuns, o reactie in prezent, dezvaluie anumite aspecte care creeaza constiinta
individuala; prin urmare constiinta este din trecut cum este de fapt intregul fond al existentei noastre. In
momentul in care exista trecutul exista inevitabil si viitorul, deoarece viitorul este doar continuitatea
modificata a trecutului, dar este inca trecutul; deci problema noastra este cum sa aducem o transformare in
acest proces al trecutului fara a crea o alta conditionare, un alt trecut.

De ce suntem necugetati
Ganditorul simte cum gandurile sale, prin obisnuinta, prin repetare, prin copiere conduc la ignoranta si
durere. Oare obiceiul nu este o nechibzuinta? Constientizarea creeaza ordine, dar niciodata obisnuinta.
Tendintele statornice aduc doar nechibzuinta. De ce este cineva necugetat? Deoarece a gandi este
dureros, creeaza tulburari, aduce opozitie, poate determina unele actiuni care merg contrar modelului
stabilit. A avea gandurisentiment extinse pentru a deveni mai constienti, conduce la adancimi
necunoscute si la o razvratire a mintii impotriva necunoscutului, astfel incat se muta de la ceva cunoscut la
un alt cunoscut, de la un obicei la un alt obicei, de la un model la altul. O astfel de minte nu isi
abandoneaza niciodata cunoscutul pentru a descoperi necunoscutul. Realizand durerea gandirii, ganditorul
devine necugetat prin copiere, prin obisnuinta; teama de a gandi creeaza modele de nechibzuinta. Cum
ganditorului ii este frica, actiunile sale se nasc din frica, apoi el isi observa actiunile si incearca sa le
schimbe. Ganditorului ii este frica de propriile creatii; dar fapta este faptuitorul, deci ganditorului ii este frica
de el insusi. Ganditorul este el insusi frica; ganditorul este cauza ignorantei, a durerii. Ganditorul se poate
auto-imparti in mai multe categorii de gandire dar gandurile sunt inca ganditorul. Ganditorul si eforturile sale
de devenire sunt adevarata cauza de conflict si confuzie.

Ganditorul este gandirea


Nu este necesar sa intelegem ganditorul, faptuitorul, actorul, deoarece gandirea lui, fapta sa, actiunea sa
nu poate fi separata de el. Ganditorul este gandirea, faptuitorul este fapta, actorul este actiunea. Ganditorul
se reveleaza in gandirea lui. Ganditorul prin actiunile sale creeaza propria mizerie, lupta si ignoranta.
Pictorul picteaza aceasta imagine din pasiune, din fericire, din tristete sau confuzie. Ce face ca aceasta
imagine sa produca durere? Cu siguranta, aceasta este problema care trebuie studiata, inteleasa si
dizolvata. Ce crede ganditorul ca face cu gandurile sale, din care rezulta toate actiunile sale? Este peretele
de stanca din fata, de care v-ati lovit cu capul, nu-i asa? Daca ganditorul se poate auto-transcende, atunci
orice conflict va inceta; si pentru a se transcende el trebuie sa se cunoasca. Ceea ce este cunoscut si
inteles, ceea ce este implinit si complet, nu se repeta. Repetitia este cea care da continuitate ganditorului.

Nu exista libertate a gandirii


Nu stiu daca este clar pentru fiecare dintre noi ca traim intr-o stare de contradictie. Vorbim despre pace si
ne pregatim de razboi. Vorbim despre non-violenta si suntem fundamental violenti. Vorbim despre a fi buni
si nu suntem. Vorbim despre iubire si suntem plini de ambitie, competitivitate si eficienta nemiloasa. Deci
exista contradictia. Actiunea care izvoraste doar din contradictie aduce frustrare si contradictie in
continuare...
Vedeti, domnule, intreaga gandire este partinitoare, ea nu poate fi niciodata totala. Gandirea este
raspunsul memoriei, si memoria este intotdeauna partiala, deoarece memoria este rezultatul experientei,
deci gandirea este reactia unei minti care este conditionata de experienta. Intreaga gandire, intreaga

34
experienta, intreaga cunoastere este inevitabil partiala; prin urmare, gandirea nu poate rezolva multe
probleme pe care le avem. Puteti incerca sa ganditi logic, sanatos cu privire la aceste multe probleme, dar
daca va veti observa mintea, veti vedea ca gandirea este conditionata de circumstante, de cultura in care
te-ai nascut, de alimentele pe care le mananci, de climatul in care locuiesti, de presa pe care o citesti, de
presiunile si influentele din viata ta de zi cu zi...
Deci noi trebuie sa intelegem foarte clar ca gandirea noastra este raspunsul memoriei, iar memoria este
mecanicista. Cunoasterea este mereu incompleta, si intreaga gandire nascuta din cunoastere este limitata,
partiala, niciodata libera. Deci nu exista nici o libertate de gandire, dar putem incepe sa descoperim o
libertate care nu este un proces al gandirii, in care mintea este pur si simplu constienta de toate conflictele
si de toate influentele cu care interactioneaza.

Gandirea fara ganditor


Maimuta in copac simte foamea, iar apoi apare nevoia de a lua un fruct sau o nuca. Actiunea vine prima
iar apoi ideea de a depozita hrana. Cu alte cuvinte actiunea este prima sau actorul? Ati inteles? Asta este
ceea ce ne intrebam mereu: cine este cel care vede? Cine este privitorul? Exista ganditorul inafara
gandurilor sale, observatorul exista inafara a ceea ce observa, exista experimentatorul inafara experientei
sale, actorul exista inafara actiunii?... Dar daca examinam procesul cu adevarat, foarte atent, indeaproape
si inteligent, vom vedea ca intotdeauna prima este actiunea, si ca actiunea care are o finalitate creeaza
actorul, faptuitorul. Ma urmariti? In cazul in care actiunea are in vedere o finalitate, atingerea acestui scop
duce catre un faptuitor, catre un actor. Daca ganditi foarte clar, fara a cauza prejudicii, fara conformitate,
fara a incerca sa convingeti pe cineva, fara a avea in vedere un anumit scop, in aceasta gandire intensa nu
exista nici un ganditor exista doar gandirea. Ganditorul apare doar atunci cand urmariti un scop in
gandirea voastra care devine important, mai important decat gandirea. Poate unii dintre voi au observat
acest lucru. Acesta este cu adevarat un lucru important de aflat, pentru a sti cum sa actionam. Daca
ganditorul este pe primul loc, atunci el este mai important decat gandirea, si toate filosofiile, obiceiurile si
activitatile civilizatiei actuale se bazeaza pe aceasta persupunere; dar daca gandirea este pe primul loc,
atunci gandirea este mai importanta decat ganditorul.

Perceptia imediata
Pentru mine exista doar perceptia care face sa vezi ceva ca fiind fals sau adevarat imediat. Aceasta
perceptie imediata a ceea ce este fals si a ceea ce este adevarat este factorul esential nu intelectul cu
rationamentul sau bazat pe viclenie, pe cunostintele si angajamentele sale. Cu siguranta ca uneori ati vazut
adevarul din ceva imediat, fara o analiza, fara rationament, fara toate lucrurile pe care intelectul le creeaza
in scopul de a amana perceptia. Aceasta este complet diferita de intuitie, care este un cuvant utilizat cu
usurinta si volubilitate...
Pentru mine nu exista decat aceasta perceptie directa nu rationamentul, nu calculul, nu analiza.
Trebuie sa aveti capacitatea de a analiza; trebuie sa aveti o minte buna, ascutita pentru a rationa; dar o
minte care este limitata la ratiune si analiza este incapabila sa perceapa adevarul. Daca vei fi in comuniune
cu tine insuti, vei sti motivul pentru care esti obligat sa actionezi; si daca mergi mai profund vei observa
sclavia, reducerea libertatii, lipsa demnitatii umane care atrag obligativitatea. Cand percepi toate acestea
instantaneu, esti liber, nu trebuie sa faci un efort pentru a fi liber, de aceea perceptia este esentiala.

Intelegerea clipa de clipa


Intelegerea de sine fundamentala nu vine prin cunoastere sau prin acumulare de experienta, care este
doar cultivarea memoriei. Intelegerea de sine este clipa de clipa; daca vom acumula pur si simplu
cunoasterea de sine, aceasta cunoastere impiedica apoi ca experienta si cunostintele acumulate sa devina
centrul gandirii in jurul caruia se concentreaza fiinta ta.
Cunoasterea nu este intelepciune
In cautarea noastra pentru cunoastere, in dorinta noastra de profit, ne pierdem iubirea, ne tocim
sentimentul frumusetii, sensibilitatea fata de cruzime; suntem din ce in ce mai mult specializati si tot mai
putin integrati. Intelepciunea nu poate fi inlocuita prin cunoastere si nici un fel de explicatii, nici o acumulare
de fapte nu vor elibera omul de suferinta. Cunoasterea este necesara, stiinta are locul ei, dar in cazul in
care mintea si inima sunt sufocate de cunostinte si atunci cand cauza suferintei este cautata in afara, viata
devine zadarnica si lipsita de sens...
Informatiile, cunostintele din diverse domenii, desi in continua crestere, sunt prin natura lor foarte
limitate. Intelepciunea este infinita, ea cuprinde cunoasterea si modul de actiune; insa prindem o ramura si
credem ca este intregul copac. Prin cunoasterea partii nu putem dobandi bucuria intregului. Intelectul
niciodata nu ne poate conduce la intreg, deoarece este doar un segment, o parte.
Am separat intelectul de senzatie si am dezvoltat intelectul in detrimentul simtului. Suntem ca un obiect
cu trei picioare, cu unul din picioare mult mai lung decat celelalte, si nu avem echilibru. Suntem pregatiti,

35
antrenati pentru a fi intelectuali; educatia noastra cultiva intelectul spre a deveni ascutit, viclean, receptiv si
astfel joaca rolul cel mai important in viata noastra. Inteligenta este cu mult mai mare decat intelectul
deoarece integreaza ratiunea si iubirea; insa nu poate exista inteligenta decat atunci cand exista auto-
cunoasterea, intelegerea profunda a intregului proces al sinelui.

Functia intelectului
Nu stiu daca am avut in vedere natura intelectului. Intelectul si activitatile sale sunt in regula la un anumit
nivel, oare nu este asa? Dar cand intelectul interfereaza cu simtul, cu senzatia pura, atunci da nastere
mediocritatii. A cunoaste functia intelectului si a fi constienti de senzatia pura, fara a permite ca cele doua
sa se amestece si sa se distruga reciproc, necesita o foarte clara si ascutita constientizare.
... Deci functia intelectului este sa intrebe mereu, sa analizeze, sa caute; si pentru ca vrem sa avem
siguranta interioara, psihologica, pentru ca ne este frica, suntem ingrijorati cu privire la viata, tragem unele
concluzii carora ne dedicam. De la o concluzie sau angajament trecem la un altul, si eu spun ca o astfel de
minte, un astfel de intelect care este sclavul unei concluzii, inceteaza sa mai gandeasca, sa se intrebe, sa
se intereseze.

Fii spectator
Nu stiu daca ati observat ce rol enorm joaca intelectul in viata noastra. Ziarele, revistele, tot ceea ce ne
priveste, conduc in aceasta directie. Eu nu sunt impotriva ratiunii. Dimpotriva, trebuie sa avem capacitatea
de a rationa foarte clar si ferm. Dar daca veti observa, veti descoperi ca intelectul analizeaza ce ne apartine
sau nu ne apartine, ce anume este strain in gasirea realitatii, si asa mai departe. Am invatat procesul de a
ne auto-analiza. Asa ca intelectul este cel care are capacitatea de a se intreba, de a analiza, de a rationa si
a ajunge la concluzii; iar sentimentul, sentimentul pur, este intotdeauna intrerupt, colorat de intelect. Iar
cand intelectul interfereaza cu sentimentul pur, din aceasta interferenta se naste o minte mediocra. Pe de o
parte avem intelectul, cu capacitatea sa de a motiva, bazata pe placut si neplacut, in functie de
conditionarea sa, de experienta si cunostintele sale; si pe de alta parte, avem sentimentul care este corupt
de societate, de frica. Si vor dezvalui acestea doua Adevarul? Sau exista doar perceptia si nimic altceva?

Mintea care invata


Ce putem spune despre invatare? Exista invatare atunci cand doar se cumuleaza cunostinte, cand se
strang informatii? Este acesta un mod de a invata? Ca student in inginerie veti studia matematica, si altele;
ca sa inveti te informezi despre subiect. Veti acumula cunostinte cu scopul de a le utiliza in mod practic.
Procesul de invatare este cumulativ. Atunci cand mintea doar adauga, acumuleaza, este aceasta invatare?
Sau invatarea este ceva cu totul diferit? Eu spun ca procesul de acumulare pe care noi il numim acum
invatare nu este adevarata invatare. Este doar o cultivare a memoriei, care devine mecanica; iar o minte
care functioneaza mecanic, ca o masina, nu este capabila de a invata. O masina nu este niciodata capabila
de a invata, cu exceptia sensului cumulativ al invatarii. Invatarea este ceva destul de diferit, asa cum voi
incerca sa va arat.
Mintea care invata nu spune niciodata eu stiu deoarece cunoasterea este intotdeauna partiala, intrucat
invatarea nu se termina niciodata. Invatarea nu inseamna a incepe cu un anumit bagaj de cunostinte, si a
adauga apoi noi cunostinte. Aceasta nu este adevarata invatare, invatarea totala, integrala; este un proces
pur mecanic. Pentru mine a invata este ceva cu totul diferit. Eu invat despre mine, clipa de clipa, iar eu sunt
extraordinar de important; eu sunt viata, miscarea, care nu are nici inceput si nici sfarsit. Cand spun eu
stiu invatarea se incheie cu cunostintele acumulate. Invatarea nu este cumulativa; ea este miscarea
cunoasterii, care nu are nici inceput si nici sfarsit.

Cunoasterea presupune autoritate

36
Nu exista miscarea de invatare atunci cand avem acumulare de cunostinte, cele doua sunt incompatibile,
acestea sunt contradictorii. Miscarea, libertatea invatarii, implica o stare in care mintea nu are nici o
experienta anterioara stocata sub forma de cunostinte. Cunoasterea se dobandeste, in timp ce invatarea
este o miscare continua care nu este un proces aditiv sau cumulativ, prin urmare miscarea invatarii implica
o stare in care mintea nu are nici o autoritate. Intreaga cunoastere presupune autoritate, si mintea care
este inradacinata in autoritatea cunoasterii nu are posibilitatea de a invata. Mintea poate invata doar atunci
cand procesul aditiv a incetat complet.
Este destul de dificil pentru cei mai multi dintre noi sa faca diferenta intre invatare si dobandirea
cunostintelor. Prin experienta, prin lectura, prin ascultare, mintea acumuleaza cunostinte; acesta este un
proces de adaugare la ceea ce este deja cunoscut, si cu acest fundal de cunostinte va functiona. Acum,
ceea ce numim noi in general invatare este acelasi proces de a dobandi cateva noi informatii pentru a le
adauga bagajului de cunostinte pe care le avem deja... Dar eu vorbesc despre ceva cu totul diferit.
Invatarea nu inseamna adaugarea la ceea ce stii deja. Puteti invata doar atunci cand nu exista nici un
atasament fata de trecut si de cunostinte, ceea ce inseamna ca atunci cand vezi ceva nou sa nu-l traduci in
termeni si sabloane cunoscute. Mintea care invata este o minte inocenta, in timp ce mintea care
dobandeste cunostinte este imbatranita, statica, corupta de trecut. O minte inocenta percepe instantaneu,
invata tot timpul fara a acumula, si o astfel de minte este cu adevarat matura.

Creierul produce mintea


...Ce este mintea? Cand pun aceasta intrebare va rog sa nu asteptati un raspuns de la mine. Priveste-ti
propria minte, observa modul de gandire propriu, ce am descris este doar orientativ; aceasta nu este
realitatea. Realitatea trebuie sa o experimentati singuri. Cuvantul, descrierea, simbolul, nu este ceva real.
Cuvantul usa nu este in mod evident usa. Cuvantul iubire nu este sentimentul, calitatea extraordinara pe
care o indica acest cuvant. Asa ca, sa nu confundam cuvantul, numele, simbolul, cu realitatea. Daca te
limitezi doar la nivel verbal la a discuta despre ceea ce este mintea, esti pierdut, deoarece nu vei simti
calitatea acestui lucru uimitor numit minte.
Deci, ce este mintea? Evident mintea este intreaga noastra constientizare sau constiinta; este totalitatea
existentei noastre, intregul proces al gandirii noastre. Mintea este rezultatul creierului. Creierul produce
mintea. Fara creier nu exista minte, dar mintea este separata de creier. Este produsul creierului. Atunci
cand creierul este limitat, afectat, mintea este deasemenea afectata. Creierul, care inregistreaza fiecare
senzatie, fiecare segment de placere sau durere, creierul, cu toate tesuturile, cu toate raspunsurile,
creeaza ceea ce noi numim minte, desi mintea este independenta de creier.
Nu trebuie sa acceptati acest lucru. Puteti experimenta aceasta si veti vedea singuri.

Mintea ancorata
Ne continuam zi de zi istovitoarea noastra rutina. Cu cata nerabdare mintea accepta un model de
existenta si cu cata tenacitate se agata de el! Ca un surub mintea se desfasoara impreuna cu ideea, si in
jurul ideii ea traieste si are existenta ei. Mintea nu este niciodata libera, maleabila, deoarece este
intotdeauna ancorata; se misca in interiorul unui cerc mai stramt sau mai larg fata de propriul centru. Ea nu
indrazneste sa rataceasca, iar atunci cand o face este cuprinsa de frica. Nu frica de necunoscut ci frica de
a pierde ceea ce este cunoscut. Nu teama de necunoscut starneste frica ci dependenta de cunoscut. Frica
merge impreuna cu dorinta, dorinta de mai mult sau de mai putin. Mintea, cu neincetata tesatura de
modele, este creatoarea timpului; si odata cu timpul apare frica, speranta si moartea.

Mintea este rezultatul timpului


Mintea este mereu influentata sa gandeasca intr-o anumita directie. Toate religiile organizate au vrut sa-ti
foloseasca mintea, insa acum guvernele au preluat in mare parte aceasta munca. Acestea doresc sa-ti
modeleze si sa-ti controleze mintea. La suprafata mintea poate rezista acestui control... superficial, ai un
cuvant de spus in aceasta chestiune, dar mai profund, in inconstient, exista intreaga greutate a timpului, a
traditiei, orientandu-va intr-o anumita directie. Mintea constienta poate intr-o anumita masura sa aiba
autocontrol si sa se autoghideze; dar in inconstient, ambitiile tale, problemele tale nerezolvate,
constrangerile tale, superstitiile si temerile tale asteapta sa zvacneasca, ademenindu-te.
Intregul domeniul al mintii este rezultatul timpului; este rezultatul conflictelor si modificarilor, a unei intregi
serii de acceptari fara o deplina intelegere. Prin urmare noi traim intr-o stare de contradictie, viata noastra
este un proces de lupta fara sfarsit. Suntem nefericiti si ne dorim sa fim fericiti. Suntem violenti si practicam
idealul non-violentei. Deci exista un conflict in desfasurare iar mintea este un camp de lupta. Dorim sa fim
siguri, stiind launtric, profund, ca nu exista nimic precum securitatea totala. Adevarul este ca nu dorim sa
ne confruntam cu realitatea, ca nu exista securitate totala; prin urmare cautam mereu securitatea, cu teama
de a nu avea siguranta.

37
A trai este cea mai mare revolutie
Mintea este tinuta intr-un model; insasi existenta sa este cadrul in care aceasta functioneaza si se misca.
Modelul este de trecut sau viitor, de disperare sau speranta, confuzie si utopie, ceea ce a fost si ce ar
trebui sa fie. Suntem cu totii familiarizati cu asta. Doriti sa rupeti un model vechi si sa il inlocuiti cu unul
nou, noul fiind vechiul modificat... doriti sa produceti o noua lume. Este imposibil. Te poti insela pe tine si
pe altii, insa cu exceptia cazului cand vechiul model este complet distrus nu poate exista o transformare
radicala. Va puteti juca cu asta, dar nu exista speranta pentru o noua lume. Ruperea modelului, atat a celui
vechi cat si a celui asa-numit nou, este de o foarte mare importanta in cazul in care se urmareste iesirea
din acest haos. De aceea, este esential sa intelegem caile mintii...
Este cu putinta ca mintea sa nu aiba nici un model, sa fie libera de aceasta pendulare continua a dorintei
inainte si inapoi? Aceasta este cu siguranta posibil. O astfel de actiune este viabila. Traind fara speranta,
fara grija zilei de maine; aceasta nu este deznadejde sau indiferenta. Dar noi nu traim, suntem intotdeauna
urmariti de moarte, de trecut sau de viitor. A trai este cea mai mare revolutie. Viata nu are nici un model,
insa moartea are: trecutul sau viitorul, ceea ce a fost sau utopiile. Traind pentru utopii chemati moartea si
nu viata.

Revolutia interioara
Ceea ce este adevarat poate fi gasit doar de la moment la moment, nu exista nici o continuitate, doar
mintea care vrea sa-l descopere, fiind ea insasi un produs al timpului, poate functiona doar in domeniul
timpului; prin urmare este deci incapabila sa gaseasca ceea ce este adevarat.
Pentru a sti, mintea trebuie sa se autocunoasca, pentru ca nu exista nici un eu inafara de minte. Nu
exista calitati separate de minte, la fel ca si calitatile unui diamant care nu sunt separate de diamantul in
sine. Pentru a intelege mintea, nu o poti face in functie de ideile altuia, ci trebuie sa observi cum lucreaza
mintea ta in totalitalea ei. Cand cunosti intregul ei proces care sunt motivele, ambitiile, dorintele,
preocuparile, invidia, lacomia si teama sa, atunci mintea poate merge dincolo de sine si atunci va descoperi
ceva cu totul nou. Aceasta calitate a noutatii da o pasiune extraordinara, un entuziasm extraordinar care
atrage dupa sine o revolutie interioara profunda; si aceasta revolutie interioara este singura care poate
transforma lumea, nu sistemele politice sau economice.

Doar constiinta exista


In realitate exista doar o singura stare, si nu doua precum starea de constienta si starea de inconstienta;
exista doar starea de a fi, care este constiinta - cum am putea-o imparti in constient si inconstient? Insa
constiinta este intotdeauna din trecut, niciodata in prezent; esti constient doar de lucrurile care sunt inafara
momentului prezent. Sunteti constienti atunci cand incerc sa transmit ceva si in secunda urmatoare nu mai
sunteti? Intelegeti un moment mai tarziu. Niciodata nu sunteti constienti de prezent. Observati-va mintea si
inima si veti vedea cum constiinta functioneaza intre trecut si viitor si ca prezentul este doar o trecere din
trecut spre viitor. Constiinta este prin urmare o miscare a trecutului spre viitor.
Daca observi cum lucreaza mintea ta, vei vedea ca miscarea de la trecut spre viitor este un proces in
care prezentul nu exista. Fie trecutul este un mijloc de evadare din prezent care poate fi neplacut, sau
viitorul este o speranta indepartata de prezent. Deci, mintea este ocupata cu trecutul sau cu viitorul si
elimina prezentul... Ori condamna si respinge realitatea, sau accepta si se identifica cu ea. O astfel de
minte este evident ca nu poate vedea nici o realitate ca fiind ceva real. Aceasta este starea noastra de
constiinta, care este conditionata de trecut si gandirea noastra este conditionata de raspunsul la
provocarea unui fapt, a unei realitati; mai mult, in functie de raspunsul conditionat de convingerile trecutului,
aceste convingeri consolideaza si mai mult trecutul. Deci o consolidare a trecutului este, evident, o
continuitate in sine a acestuia pe care il numim viitor, deci aceasta este starea mintii noastre, a constiintei
noastre o pendulare inainte si inapoi intre trecut si viitor.

Dincolo de timp
Mintea conditionata cu siguranta este incapabila de a afla ce se afla dincolo de timp. Asta este, domnilor,
mintea, asa cum o stim, este conditionata de trecut. Trecutul, trecand prin prezent spre viitor, conditioneaza
mintea; si aceasta minte conditionata, fiind in conflict, fiind fricoasa, nesigura, cauta ceva dincolo de
frontierele timpului. Asta este ceea ce cu totii facem in diverse moduri, nu-i asa? Dar cum poate mintea,
care este rezultatul timpului, afla vreodata ceea ce este atemporal? Adapostul cuvintelor tale, a
proprietatilor, a atasamentelor si modalitatilor de gandire, de consolare, este in permanenta distrus. Dar
mintea cauta securitate, astfel incat exista un conflict intre ceea ce doresti si ceea ce procesul vietii cere de
la tine. Aceasta este ceea ce se intampla cu fiecare dintre noi.
Nu stiu daca aceasta problema va intereseaza in totalitate. Existenta de zi cu zi, cu toate necazurile sale,
pare a fi suficienta pentru majoritatea dintre noi. Preocuparea noastra este doar de a gasi un raspuns
imediat la diferitele noastre probleme. Dar, mai devreme sau mai tarziu, raspunsurile imediate se dovedesc

38
a fi nesatisfacatoare deoarece nici o problema nu are un raspuns inafara problemei in sine. Dar daca eu
pot intelege problema, cu toate complicatiile sale, atunci problema nu mai exista.

O minte cu probleme nu este o minte serioasa

Una din principalele probleme pe care le avem cu privire la sine este aceasta: cat de departe sau cat de
adanc poate patrunde mintea in sine insusi? Aceasta este calitatea seriozitatii, deoarece implica gradul de
constientizare a intregii structuri a propriei noastre fiinte psihologice cu impulsurile, cu constrangerile sale,
cu dorinta sa de implinire si frustrarile sale, mizeriile si nelinistile sale, luptele, durerile sale si nenumaratele
probleme pe care le are. Mintea care are mereu probleme nu este deloc o minte serioasa, dar daca mintea
intelege fiecare problema imediat ce aceasta apare, si o dizolva imediat, astfel incat sa nu fie amanata
pentru ziua urmatoare o astfel de minte este serioasa...
De ce anume suntem interesati cei mai multi dintre noi? Daca avem bani ne indreptam spre asa-
numitele lucruri spirituale, intelectuale sau de divertisment, sau vom discuta despre arta sau vom incepe sa
pictam pentru a ne exprima. Daca nu avem bani ne petrecem timpul zi de zi cu castigarea lor si suntem
prinsi in aceasta nefericire, in rutina si plictiseala. Cei mai multi dintre noi sunt instruiti sa functioneze
mecanic la anumite locuri de munca, an de an. Avem responsabilitati, sotie si copii carora trebuie sa le
asiguram cele necesare, si prinsi in aceasta lume nebuna vom incerca sa fim seriosi, vom incerca sa
devenim religiosi; vom merge la biserica, vom intra intr-o organizatie religioasa despre care poate am
auzit ca organizeaza intalniri si cand suntem in vacanta mergem acolo. Dar nici una dintre acestea nu va
va conduce catre aceasta transformare a mintii.

Mintea religioasa cuprinde mintea stiintifica


O minte religioasa este libera de orice autoritate. Si este extrem de dificil de a fi libera de autoritate, nu
doar autoritatea impusa de altii, dar deasemenea si de autoritatea experientei pe care a adunat-o, care
reprezinta trecutul, care este traditia. Si mintea nu are convingeri religioase, nu are dogme; se misca de la
o realitate la alta, si prin urmare, mintea religioasa este mintea stiintifica. Dar mintea stiintifica nu este
mintea religioasa. Mintea religioasa cuprinde mintea stiintifica, dar mintea care este instruita in cunoasterea
stiintei nu este o minte religioasa.
Mintea religioasa este interesata de totalitate nu de o anumita functie, ci de funtionarea totala a
existentei umane. Creierul este interesat de o anumita functie, este specializat. Acesta functioneaza intr-o
specializare, ca om de stiinta, ca medic, inginer, muzician, artist, scriitor. Aceasta specializare restrange
tehnicile creand diviziune, nu doar in interior ci si in exterior. Omul de stiinta este, probabil, considerat ca
cel mai important om necesar de catre societatea de acum, cum este medicul, de exemplu. Deci functia
devine foarte importanta; si aceasta aduce statutul, statutul fiind prestigiul. Deci, atunci cand exista o
specializare, exista contradictii si o restrangere, si aceasta este functia cerebrala.

Timpul nu ofera nici o solutie


Toate religiile sustin ca timpul este necesar, timpul psihologic despre care vorbim. Raiul este foarte
departe si se poate ajunge in el doar prin procesul de evolutie treptata, prin suprimare, prin crestere sau
prin identificarea cu un obiect, cu ceva superior. Intrebarea noastra este daca este posibil sa fii liber de frica
imediat. In caz contrar, frica naste tulburari; timpul psihologic invariabil da nastere la tulburari, la dezordine.
Eu analizez intreaga idee de evolutie, nu doar a fiintei fizice ci si a gandirii care se identifica cu o anumita
forma de existenta in timp. Creierul (mintea) a evoluat in mod evident pentru a ajunge in aceasta etapa de
dezvoltare din prezent, si poate evolua mai mult, se poate extinde si mai mult. Dar ca fiinta umana am trait
40 sau 50 de ani intr-o lume alcatuita din tot felul de teorii, conflicte si concepte, intr-o societate in care
lacomia, invidia si concurenta au dat nastere la razboaie. Sunt o parte din toate acestea. Pentru un om aflat
in suferinta, nu are nici o importanta cautarea unei solutii in timp, a unei evolutii lente pentru urmatoarele
doua milioane de ani ca fiinta umana.

39
Asa cum suntem, este posibil sa fim liberi de frica si de timpul psihologic? Timpul fizic trebuie sa existe,
nu puteti scapa de asta. Intrebarea este daca timpul psihologic poate aduce, nu doar ordinea individuala
dar si ordinea sociala. Suntem parte a societatii, nu suntem separati. Atunci cand exista ordine intr-o fiinta
umana, acolo va fi inevitabil ordine sociala in exterior.

O stare atemporala
Atunci cand vorbim despre timp, nu ne referim la timpul cronologic, la timpul indicat de ceas. Acest timp
exista, trebuie sa existe. Daca doriti sa prindeti un autobuz, daca doriti sa ajungeti la un tren sau sa
participati la o intalnire maine, trebuie sa aveti acest timp cronologic. Dar exista un maine psihologic, care
este timpul din minte? Exista, de fapt, un maine psihologic? Sau acest maine este creat de gandire,
deoarece gandirea vede imposibilitatea schimbarii, in mod direct, imediat si inventeaza acest proces
gradual? Eu ma vad pe mine insumi ca o fiinta umana, ceea ce este foarte important pentru a realiza o
revolutie radicala in modul meu de viata, de gandire, simtire si in actiunile mele si imi spun: voi avea
nevoie de timp pentru asta; voi fi diferit maine sau peste o luna. Acesta este timpul despre care vorbim:
structura psihologica a timpului, de maine sau in viitor, si in acest timp traim. Timpul este trecutul, prezentul
si viitorul si nu cronologie. Era ieri; ieri functioneaza prin intermediul lui azi si creeaza viitorul. Acesta este
un lucru relativ simplu. Am avut o experienta cu un an in urma care a lasat o amprenta in mintea mea, si in
prezent eu traduc in functie de aceasta experienta, de cunoastere, traditie, conditionari si creez un maine.
Sunt prins in acest cerc. Aceasta este ceea ce noi numim viata; acesta este ceea ce numim timp.
Gandirea, care sunteti voi, cu toate amintirile sale, conditionarile, ideile, sperantele, disperarea,
singuratatea totala a existentei toate acestea sunt acest timp... Si pentru a intelege starea atemporala
atunci cand a sosit momentul opririi, trebuie sa te intrebi daca mintea poate fi complet libera de intreaga
experienta, care este timpul.

Insasi natura gandirii


Timpul este gandire, si gandirea este procesul memoriei care creeaza timp precum ieri, azi si maine,
precum ceva pe care il folosim ca un mijloc de a indeplini, de a realiza, ca un mod de viata. Timpul pentru
noi este extraordinar de important, viata dupa viata, o viata care sa conduca la o alta viata, care se
modifica, care continua. Desigur, timpul este chiar natura gandirii, gandirea este timpul. Si atat cat timpul
exista ca un mijloc pentru ceva, mintea nu poate trece dincolo de ea insasi capacitatea de a trece dincolo
de ea insasi face parte din noua minte, care este libera de timp. Timpul este un factor de frica. Prin timp nu
inteleg timpul cronologic, masurabil secunde, minute, ore, zile, ani ci timpul ca proces psihologic,
interior. Acesta este cel care aduce frica. Timpul este frica; timpul este gandire, si aceasta da nastere fricii;
el este timpul care creeaza frustrare, conflicte, deoarece perceptia imediata a realitatii, vederea acestei
realitati este atemporala...
Deci, pentru a intelege frica, trebuie sa fiti constienti de timp timp ca distanta, ca spatiu; ceea ce
gandirea creeaza ca ieri, astazi si maine, folosind memoria de ieri pentru a se adapta la prezent si astfel la
conditia viitorului. Deci, pentru marea majoritate, frica este o extraordinara realitate si mintea care este
stapanita de frica, de complexitatea fricii, nu poate fi libera; ea nu poate intelege frica in totalitate fara a
intelege complexitatea timpului. Acestea merg impreuna.

Timpul creeaza dezordinea


Deci, timpul inseamna trecerea de la ceea ce este la ceea ce ar trebui sa fie. Mi-e frica, dar intr-o zi
voi fi liber de aceasta frica, ca urmare, timpul este necesar pentru a fi liber de frica cel putin asa credem.
Pentru a modifica ceea ce este in ceea ce ar trebui sa fie presupune timp. Acum, timpul presupune efort
in intervalul dintre ceea ce este si ceea ce ar trebui sa fie. Nu-mi place frica si am de gand sa fac efortul
de a intelege, de a analiza, de a discerne, sau vreau sa descopar cauza ei, sau vreau sa scap cu totul de
ea. Toate acestea implica efort si efortul este cel pe care-l utilizezi. Suntem mereu in conflict intre ceea
ce este si ceea ce ar trebui sa fie. Ceea ce ar trebui sa fie, este o idee, iar ideea este fictiune, ea nu
este ceea ce sunt, care este realitatea; si ceea ce sunt poate fi schimbat doar atunci cand am inteles ca
timpul creeaza dezordine, tulburare.
Deci, este cu putinta sa scap cu totul de frica, complet, instantaneu? Daca as permite fricii sa continue,
voi creea tot timpul dezordine, prin urmare observam ca timpul este un element care creeaza dezordine si
nu un mijloc de a fi in final lipsit de frica. Deci nu exista nici un proces treptat pentru a scapa de frica, la fel
cum nu exista nici un proces treptat pentru a scapa de otrava nationalismului. Daca sunteti nationalisti, eu
va spun ca in final va exista o fraternitate umana, in acest interval vor fi razboaie, ura, mizerie, toata
aceasta ingrozitoare separare, diviziune intre oameni; asadar timpul creeaza dezordine.

Timpul este o otrava

40
Ai in baie o sticla pe care scrie otrava, si stii ca este otrava si esti foarte atent cu aceasta chiar si in
intuneric. Ai mereu grija de ea. Nu spui Cum sa pazesc aceasta sticla, cum sa fiu vigilent cu ea?. Stiti ca
este otrava, asa ca sunteti foarte atenti cu ea. Timpul este o otrava; el creeaza dezordine. Atunci cand
acest lucru este o realitate pentru tine, atunci poti incepe a intelege modul de a fi liber de frica imediat. Dar
daca ai in continuare nevoie de timp, ca mijloc de a te elibera, nu exista comunicare intre mine si tine.
Vedeti, exista ceva mult mai mult; ar putea exista un fel complet diferit de timp. Noi stim doar doua tipuri
de timp, fizic si psihologic, si suntem captivi. Timpul fizic joaca un rol important in psihic si psihicul are o
influenta importanta asupra fizicului. Suntem prinsi in aceasta lupta, in aceasta influenta. Trebuie sa accepti
timpul fizic pentru a prinde autobuzul sau trenul, dar daca respingi in totalitate timpul psihologic, atunci
putem avea un timp care este destul de diferit, timpul care nu este relationat cu nimic. Va doresc sa veniti
cu mine in acest timp! Atunci timpul nu mai este dezordine; este o ordine extraordinara.

Adevarul vine ca o strafulgerare


Adevarul sau intelegerea vine ca o strafulgerare, si aceasta strafulgerare nu are nici o continuitate; nu se
afla in domeniul timpului. Observa asta pentru tine insuti. Intelegerea este proaspata, instantanee; ea nu
este o continuitate a ceva ce a fost. Ceea ce a fost nu poate aduce intelegerea. Atata timp cat se cauta
continuitatea dorind permanenta in relatii, in iubire, dorind pacea vesnica si toate celelalte ceea ce se
urmareste este ceva care se afla in domeniul timpului, si nu apartine, prin urmare, atemporalului.

O cautare zadarnica
Atata timp cat gandim in termenii, sabloanele timpului, trebuie sa existe teama de moarte. Am studiat dar
nu am gasit finalitatea si trebuie sa o gasesc inainte de a muri, iar daca nu o voi gasi inainte de moarte, cel
putin sper ca o voi gasi in viata urmatoare, si asa mai departe. Intreaga noastra gandire este bazata pe
timp. Gandirea noastra este cunoscuta, ea este rezultatul cunoscutului si cunoscutul este un proces al
timpului; si incercam cu mintea sa aflam ceea ce este nemuritor, dincolo de timp, aceasta este o cautare
zadarnica. Aceasta nu are nici un sens, cu exceptia filosofilor, teoreticienilor si a speculatorilor. Daca vreau
sa gasesc adevarul, nu maine, ci chiar acum, in mod direct, nu trebuie ca Eu-l Eu-l, sinele, care
intotdeauna aduna, se straduieste sa dea o continuitate prin memorie sa inceteze a continua? Este
posibil sa moara in timpul vietii nu in mod artificial ca atunci cand cineva isi pierde memoria, care este
amnezie, ci de fapt sa inceteze sa acumuleze, prin memorie, si astfel sa dea continuitate Eu-lui? Traind in
aceasta lume a timpului, nu este posibil pentru minte sa produca fara nici o forma de constrangere, o stare
in care experienta si experimentatorul nu au nici un temei? Atata timp cat exista experimentator, observator,
ganditor, trebuie sa existe teama unui sfarsit si prin urmare frica de moarte...
Si astfel, daca este posibil pentru minte sa cunoasca toate acestea, sa fie pe deplin constienta de ea si
nu doar sa spuna: Da, este simplu daca mintea poate sa fie constienta de intregul proces al constiintei,
vazand intreaga semnificatie a continuitatii si a timpului si desertaciunea si inutilitatea acestei cautari prin
timp a ceea ce este dincolo de timp daca ati putea constientiza toate acestea, atunci poate exista o
moarte, care de fapt este o creativitate totala inafara timpului.

Actul perceptiei
Tu observi si eu nu observ de ce se produce acest lucru? Cred ca acest lucru se produce atunci cand
cineva este captiv in timp; tu nu observi lucrurile in acel moment, eu le observ in acel moment. Observarea
ta este o actiune a intregii tale fiinte, si intreaga ta fiinta nu este prinsa, captiva in timp; nu percepi o aparitie
treptata a lucrurilor; observi ceva imediat, instantaneu; asa actioneaza adevaratul act al perceptiei. Eu nu
observ; vreau sa aflu de ce nu observ. Ce anume ma face sa observ ceva in totalitate, integral, astfel incat
inteleg totul imediat? Observati intreaga structura a vietii: frumusetea, uratenia, tristetea, bucuria,
sensibilitatea extraordinara; observati toate acestea iar eu nu pot. Observ o parte dar nu intregul, totul...
Omul care observa ceva in totalitate, integral, care vede viata in totalitate, evident trebuie sa fie inafara
timpului. Domnule, asculta toate acestea, deoarece au ceva de a face cu existenta noastra zilnica. Nu este
ceva spiritual, filosofic, inafara existentei de zi cu zi. Daca intelegem acest lucru, atunci vom intelege rutina
noastra zilnica, plictiseala, durerile, angoasele si temerile noastre. Asa ca nu etichetati de la distanta
spunand: Ce are a face cu existenta noastra zilnica? Are. Se poate observa cel putin pentru mine este
foarte clar incat puteti taia ca un chirurg cordonul care ne leaga de intreaga suferinta, imediat. De aceea
doresc sa abordam aceasta impreuna.

La limita intregii gandiri


S-a intamplat vreodata sa spuneti sunt sigur ca asa este sa percepeti deodata ceva si in acel moment
al perceptiei nu mai aveati nici un fel de probleme? Chiar in momentul in care ati perceput problema,
aceasta a incetat complet. Intelegeti Domnilor? Ai o problema si te gandesti la aceasta, vorbesti despre ea,
te ingrijorezi cu privire la ea, vei folosi toate mijloacele, in limitele gandirii tale, pentru a intelege. In cele din

41
urma spui: Eu nu pot face mai mult. Nu exista nimeni pentru a va ajuta sa intelegeti, nici guru, nici o carte.
Esti cu problema si nu exista nici o cale de iesire. Dupa ce te-ai ocupat de problema cu toate capacitatile
tale, ai lasat-o in pace. Mintea ta nu mai este ingrijorata, nu mai este preocupata cu problema, nu mai
spune trebuie sa gasesc un raspuns; deci devine linistita, nu-i asa? Si in acea liniste veti gasi raspunsul.
Nu ti s-a intamplat uneori asta? Asta nu este ceva extraordinar. Se intampla si marilor matematicieni,
oamenilor de stiinta, oamenii experimentand asta ocazional, in viata lor zilnica. Ce inseamna asta? Mintea
si-a exercitat pe deplin capacitatea de a gandi si a ajuns la limita intregii gandiri, fara a fi gasit un raspuns;
prin urmare devine linistita nu prin oboseala sau plictis; nu prin a spune Voi deveni linistita si prin urmare
voi gasi raspunsul. Dupa ce a facut deja tot ce este posibil pentru a gasi raspunsul, mintea devine spontan
linistita. Este o constientizare, fara alegere, fara nici o cerinta, o constientizare in care nu exista nici o
anxietate; si in acea stare a mintii exista perceptia. Aceasta perceptie este singura care va rezolva toate
problemele noastre.

Constientizarea fara alegere


Marii vizionari intotdeauna ne-au spus sa dobandim experienta. Ei au spus ca experienta ne ofera
intelegerea. Insa doar mintea inocenta, mintea neumbrita de experienta, complet libera de trecut doar o
astfel de minte poate percepe ce este realitatea. Daca vedeti adevarul, doar percepandu-l pentru o
fractiune de secunda, veti cunoaste claritatea extraordinara a mintii inocente. Acest lucru presupune
inlaturarea tuturor inregistrarilor memoriei, ceea ce reprezinta abandonarea trecutului. Dar pentru a avea
aceasta perceptie mintea nu trebuie sa-si puna problema cum. Mintea ta nu trebuie sa fie distrasa de
cum, de dorinta de a obtine un raspuns. O astfel de minte nu este o minte atenta. Asa cum am spus mai
devreme in aceasta discutie, in inceput este sfarsitul. In inceput este samanta sfarsitului a ceea ce numim
durere. Incetarea suferintei are loc in suferinta insasi, nu inafara acestei dureri. A te indeparta de suferinta
inseamna a gasi doar un raspuns, a trage o concluzie, a evada; dar suferinta va continua. Atunci cand veti
acorda o atentie completa, o atentie totala, a intregii tale fiinte, atunci veti observa ca exista o perceptie
imediata, in care nu este implicat timpul, in care nu exista nici un efort, nici un conflict, si aceasta perceptie
imediata, aceasta constientizare fara alegere este cea care pune capat suferintei.

Tacerea activa a mintii


Mintea care este cu adevarat tacuta este uluitor de activa, vie, puternica nu fata de ceva particular.
Aceasta este singura minte libera de verbalizare libera de experienta, de cunostinte. O astfel de minte
poate percepe ce este adevarat, o astfel de minte are o perceptie directa, care este dincolo de timp.
Mintea nu poate fi decat tacuta atunci cand a inteles procesul timpului, care impune veghere, vigilenta,
nu-i asa? Nu trebuie o astfel de minte sa fie libera nu de ceva ci sa fie libera? Cunoastem doar
libertatea fata de ceva. O minte care este libera de ceva, nu este o minte libera; libertatea fata de ceva este
doar o reactie, si aceasta nu este libertate. O minte care cauta liberatea nu este niciodata libera. Insa
mintea este libera atunci cand intelege realitatea asa cum este, fara a o traduce, fara a condamna, fara a
judeca; si a fi astfel liber, mintea este inocenta desi traieste de 100 de zile, 100 de ani, avand toate
experientele. Este inocenta deoarece este libera, nu de ceva, ci in sine. Doar aceasta minte poate percepe
ce este adevarat, ceea ce este dincolo de timp.

Din perceptie vine energia


Sigur, problema este de a elibera mintea in totalitate, pentru ca aceasta sa fie intr-o stare de
constientizare, care nu are nici o limita, nici o frontiera. Si cum este mintea care a descoperit acea stare?
Cum este sa atingi aceasta libertate?
Sper ca voi insiva va puneti serios aceasta intrebare, deoarece nu pot sa fac eu asta pentru voi. Eu nu
incerc sa va influentez; eu doar evidentiez importanta de a-ti pune singur aceasta intrebare. Rostirea
verbala a acestei intrebari de catre un altul nu are nici un sens, daca tu nu-ti pui aceasta intrebare,
insistent, prioritar, de urgenta. Marja de libertate se restrange in fiecare zi, dupa cum stii daca esti un
observator atent la tot. Politicienii, liderii, preotii, mass-media, cartile pe care le citesti, dobandirea
cunostintelor, credintele de care te agati toate acestea ingusteaza si mai mult marja de libertate. Daca
sunteti constienti ca acest proces are loc, daca percepeti cu adevarat ingustimea spiritului, sclavia tot mai
mare a mintii, atunci veti descoperi ca din perceptie vine energia; si aceasta energie nascuta din perceptie
urmeaza sa spulbere mintea meschina, mintea respectabila, mintea care merge la templu, mintea careia ii
este frica. Deci, perceptia este calea adevarului.

Mintea care trancane


Stii ca a percepe ceva este o experienta uimitoare. Nu stiu daca ati perceput vreodata cu adevarat ceva;
daca ati perceput vreodata o floare, un chip, sau cerul, sau marea. Desigur, vezi aceste lucruri, in timp ce
treci cu autobuzul sau cu masina, dar ma intreb daca ati facut vreodata un efort sa priviti o floare... Si

42
atunci cand privesti o floare, ce se intampla? O denumesti imediat, esti preocupat carei specii ii apartine
sau spui: Ce culori frumoase are. As dori s-o cresc in gradina mea, as vrea s-o daruiesc sotiei mele sau s-
o pun la butoniera mea. si asa mai departe. Cu alte cuvinte, in momentul in care privesti o floare, mintea ta
incepe trancaneala, verbalizarea cu privire la aceasta; de aceea tu niciodata nu percepi floarea. Percepi
ceva doar atunci cand mintea este tacuta, atunci cand nu exista nici un fel de trancaneala, de verbalizare.
Daca veti putea privi stelele seara, deasupra marii, fara a avea nici o miscare a mintii, atunci cu adevarat
veti percepe extraordinara frumusete a acestora; si, atunci cand percepi frumusetea, tu nu experimentezi
de asemenea starea de iubire? Cu siguranta, frumusetea si iubirea sunt la fel. Fara iubire nu exista
frumusete, si fara frumusete nu exista iubire. Frumusetea este in forma, frumusetea este in vorbire,
frumusetea este in comportament. Daca nu exista iubire, comportamentul, conduita, sunt sterile, sunt doar
un produs al societatii, al unei anumite culturi, si ceea ce produce este mecanic, lipsit de viata. Dar cand
mintea percepe fara cea mai mica agitatie, atunci este capabila de a observa total profunzimea de sine, si
astfel perceptia este cu adevarat atemporala. Nu trebuie sa faci ceva pentru a o dobandi, nu exista nici o
disciplina, nici o practica, nici o metoda prin care sa poti invata sa percepi.

Cunoasterea distrage mintea


Ai doar un instrument, care este mintea, iar mintea este de asemenea creierul. Prin urmare, pentru a
descoperi adevarul in aceasta chestiune, trebuiesc intelese caile mintii - trebuie, nu-i asa? Daca mintea
este stramba, intortocheata, nu vei avea niciodata o perceptie corecta; daca mintea este limitata, perceptia
nu poate fi nelimitata. Mintea este instrumentul perceptiei si pentru a percepe ceea ce este adevarat,
mintea trebuie sa fie justa, sincera, curatata de toate conditionarile, de orice frica. Mintea trebuie sa fie de
asemenea libera de cunoastere deoarece cunoasterea distrage mintea si face lucruri intortocheate. Imensa
capacitate a mintii de a inventa, de a imagina, de a specula, de a crede nu trebuie ca aceasta capacitate
sa fie abandonata astfel incat mintea sa fie foarte clara si foarte simpla? Deoarece doar mintea inocenta,
mintea care a experimentat mult si totusi este libera de cunoastere si de experienta, doar o astfel de minte
poate descoperi mai mult decat creierul si o minte comuna. In caz contrar, ceea ce va descoperi va fi
colorat de ceea ce deja ati experimentat, iar experienta este rezultatul conditionarilor noastre.

Inecat de influenta
De ce imbatraneste mintea? Este invechita - nu-i asa? in sensul ca devine decrepita, deteriorata,
repetitiva, captiva unor obiceiuri sexuale, obiceiuri religioase, obiceiuri legate de locul de munca sau diferite
obiceiuri, de ambitie. Mintea este atat de impovarata de nenumarate experiente si amintiri, atat de tulburata
si speriata de tristete, ca nu poate percepe nimic proaspat, ci intotdeauna traduce ceea ce percepe in
functie de propriile amintiri, concluzii, formule, intotdeauna citeaza; are o autoritate limitata; aceasta este o
minte veche, imbatranita. Puteti observa motivul pentru care se intampla asa. Intreaga noastra educatie
presupune doar cultivarea memoriei; exista comunicarea in masa prin reviste, radio, televiziune, exista
profesori care citesc prelegeri si repeta aceleasi lucruri din nou si din nou, pana cand creierul
dumneavoastra absoarbe ceea ce ei repeta, iar voi le debitati la un examen pentru a obtine un grad, si
mergeti mai departe cu procesul, locul de munca, rutina, repetarea neincetata. Nu doar atat, mai exista de
asemenea propria noastra lupta interioara cu ambitia, cu frustrarile sale, concurenta, nu doar pentru locuri
de munca ci si pentru Dumnezeu, dorind sa fii aproape de El, cautand cel mai rapid drum care sa te
conduca spre El.
Deci, datorita presiunii, stresului, incordarii, mintile noastre sunt congestionate, imbacsite, inecate de
influente, de tristete constienta sau inconstienta... Mintea ne duce in jos, nu va folositi de ea.

Creierul arhaic, creierul nostru animalic


Cred ca este important sa se inteleaga functionarea, modul de operare, activitatea creierului arhaic. Cand
noul creier isi desfasoara activitatea, creierul arhaic nu are puterea de a intelege creierul nou. Aceasta se
petrece doar atunci cand creierul arhaic, care este creierul nostru conditionat, creierul nostru animalic,
creierul care a fost cultivat de-a lungul secolelor, cel care vesnic cauta propria securitate, propriul confort
iar atunci cand creierul arhaic este linistit, veti vedea ca exista o miscare complet diferita, si aceasta
miscare va conduce la claritate. Aceasta este miscarea care este claritatea insasi. Pentru a intelege, mai
intai trebuie sa intelegem creierul arhaic, sa fim constienti de el, sa-i stim toate miscarile, activitatile,
cerintele si preocuparile sale, si de aceea meditatia este foarte importanta. Nu ma refer la absurda cultivare
sistematic a unui obicei de gandire, si tot restul; deoarece e mult prea imatur si copilaresc. Ma refer la
intelegerea prin meditatie, modul de operare, functionarea creierului arhaic, sa-l observ, sa stiu cum
reactioneaza, care sunt raspunsurile sale, tendintele si cerintele sale, izbucnirile sale agresive sa
cunoastem integralitatea acestuia, atat partea inconstienta, precum si partea constienta a acestuia. Cand il
cunosti, cand exista constientizarea fara control, fara nici o indrumare, fara a spune Asta e bun, asta e rau;

43
voi retine asta, nu voi retine asta cand tu vei vedea intreaga miscare a vechii minti, atunci o observi in
totalitate, atunci ea devine linistita.

O minte noua
Cred ca efortul constant de a fi ceva, de a deveni ceva, este cauza reala de distrugere si imbatranire a
mintii. Priviti cat de repede imbatranim, nu doar oamenii de peste 60 de ani, ci si tinerii deasemenea. Cat
de batrani sunt ei, mental! Foarte putini dintre ei sustin sau isi mentin tineretea mintii. Ma refer la tineretea
mintii, nu la faptul ca vor sa se bucure, sa aiba o viata buna, ci la faptul ca mintea sa nu fie contaminata,
deformata, contorsionata, impregnata de accidentele si incidentele vietii, mintea sa nu fie uzata de lupta, de
suferinta, de constante nazuinte. Desigur, este necesar sa avem o minte tanara, deoarece mintea
imbatranita este atat de plina de cicatrici, de amintiri moarte, ea nu poate fi serioasa, staruitoare; ea este o
minte moarta, o minte obtuza. O astfel de minte obtuza, care traieste in conformitate cu deciziile sale, este
moarta. Dar o minte tanara este mereu determinata, alerta, proaspata si neimpovarata cu nenumarate
amintiri. Mintea care nu pastreaza nici o urma de suferinta, desi poate trece prin valea suferintei ramane
intacta, neafectata.
Nu cred ca aceasta minte tanara poate fi dobandita. Nu este ceva ce poate fi dobandit prin efort, prin
sacrificiu. Nu exista nici o moneda pentru aceasta, si nu este un lucru vandabil, insa daca realizati
importanta acesteia, necesitatea sa, daca observati acest adevar, atunci cu totul altceva se produce.

Renuntati la toate metodele


Cum poate mintea religioasa sau noua minte veni in fiinta? Printr-o metoda, intelegand un sistem, o
practica zilnica, repetitiva? Este necesara o metoda pentru a produce noua minte?... Desigur, metoda
presupune continuitatea unei practici, directionata intr-un anumit sens, spre un rezultat sigur care este un
obicei mecanic, dobandit, si prin acest obicei mecanic poti dobandi aceasta minte care nu este mecanica...
Cand spui disciplina, orice disciplina se bazeaza pe o metoda in conformitate cu un anumit model, iar
modelul promite un rezultat care este predeterminat de o minte care are deja o credinta, care a luat deja o
pozitie. Deci, o metoda, in sensul cel mai larg sau mai ingust al cuvantului conduce la aceasta minte noua?
Daca nu o face atunci metoda sau obiceiul trebuie complet abandonata pentru ca este falsa... Orice
metoda conditioneaza mintea in functie de rezultatul dorit. Trebuie sa renuntati la toate procesele mecanice
ale mintii... Mintea trebuie sa se debaraseze de toate procesele de gandire mecanice. Deci, ideea ca o
metoda, un sistem, o disciplina, o continuitate a unui obicei va aduce aceasta minte nu este adevarat. Deci,
toate acestea trebuiesc abandonate in totalitate, deoarece sunt mecanice. O minte mecanica este o minte
traditionala, ea nu poate intalni viata care este non-mecanica; deci, metoda trebuie abandonata.

O minte neancorata, fara refugiu


Ai nevoie de o minte noua, o minte care este libera de timp, o minte care nu mai gandeste in coordonate
de distanta ori spatiu, o minte fara orizont, o minte neancorata in ceva, fara nici un refugiu. Ai nevoie de o
astfel de minte pentru a administra nu doar imortalitatea, ci deasemenea si problemele imediate ale
existentei.
Prin urmare problema se pune astfel: este posibil pentru oricine sa aiba o astfel de minte? Nu treptat, nu
cultivand-o, deoarece cultivarea, dezvoltarea, procesul, presupune timp. Trebuie sa se produca imediat;
aceasta transformare trebuie sa se produca acum, in sensul atemporalitatii. Viata este moartea si moartea
va asteapta; nu poti negocia cu moartea, cum poti face cu viata. Deci este posibil sa ai o astfel de minte?
nu ca realizare, nu ca un scop, nu ca ceva pe care ai urmarit sa-l dobandesti, nu ca ceva la care trebuie sa
ajungi, deoarece toate acestea implica timp si spatiu. Avem o teorie foarte convenabila si luxoasa conform
careia trebuie timp pentru a progresa, a evolua, pentru a ajunge, a realiza, pentru a te apropia de adevar;
aceasta este o idee eronata, este complet iluzorie timpul este o iluzie in acest sens. De aceasta minte
este nevoie urgent, nu doar acum, ci mereu...
Atunci cand casa arde, nu este timp pentru a discuta daca esti hindus, musulman sau buddhist sau daca
ai citit Bhagavad-Gita, Upanishad-ele; un om care discuta aceste lucruri este total inconstient de faptul ca
arde casa. Si cand casa este in flacari nu poti sa nu fii constient de asta, poti fi plictisit sau insensibil, poti fi
obosit, molesit... daca spui ca nu este posibil, atunci nu este nimic de facut; atunci ti-ai inchis singur usa...
daca accepti ca este posibil si pentru tine aceasta, nu este doar o speranta, atunci inseamna ca este
posibil; stii asta. Intelegi diferenta intre cele doua?

Activa dar linistita


Pentru a descoperi noua minte, nu doar ca este necesar pentru noi sa intelegem reactiile creierului
arhaic, a vechii minti, dar este necesar deasemenea ca vechea minte sa fie linistita. Mintea veche (creierul
arhaic) trebuie sa fie activa, dar linistita. Urmariti ceea ce spun? Uitati, d-le! Pentru a descoperi singur,
pentru dumneavoastra nu ceea ce spune altcineva- existenta realitatii, existenta a ceea ce numim

44
Dumnezeu cuvantul lui Dumnezeu nu este realitatea vechea ta minte care a fost cultivata, saturata intr-
o anumita traditie, oricare ar fi anti sau pro Dumnezeu, intr-o anumita cultura, intr-un anumit mediu de
influenta si propaganda, prin secole de apartenenta sociala, trebuie sa fie linistita. Deoarece in caz contrar
veti avea doar propriile imagini, propriile concepte si valori, insa aceste valori, aceste concepte, aceste
credinte sunt rezultatul a ceea ce vi s-a spus sau sunt rezultatul propriilor reactii la ceea ce vi s-a spus; si
astfel tu, inconstient, spui: Aceasta este experienta mea!
Deci va trebui sa pui la indoiala chiar si veridicitatea experientelor a propriilor experiente, sau
experientele altora, indiferent cine ar fi. Apoi, prin investigare, intrebandu-te, cautand, observand, ascultand
atent, reactiile creierului arhaic, a vechii minti, se vor linisti. Insa mintea nu doarme, este foarte activa, insa
este linistita. Ea a ajuns la aceasta liniste, la aceasta stare de tacere, prin observare, prin investigare. Si
pentru a investiga, pentru a observa, trebuie sa aveti lumina; si lumina este vigilenta ta constanta,
neintrerupta.

Tacerea
Sper ca veti asculta, dar fara amintirea a ceea ce stiti deja, si acest lucru este foarte dificil de facut.
Asculti ceva, si mintea ta imediat interfereaza cu cunostintele sale, cu concluziile si opiniile sale, cu
amintirile si trecutul sau. Asculta, cautand o noua intelegere. Dar observa-ti modul in care asculti, si vei
vedea ca exact asa se intampla. Fiecare asculta prin filtrul propriilor concluzii, cunostinte, amintiri,
experiente, sau cauta un raspuns si este nerabdator. Tu vrei sa stii totul, totul despre viata si despre
extraordinara complexitate a vietii. Tu nu asculti in realitate deloc. Poti asculta doar atunci cand mintea este
linistita, cand mintea nu reactioneaza imediat, cand exista un interval intre ceea ce se spune si reactia ta.
Atunci, in acest interval, exista liniste, exista tacerea in care exista intelegerea, care nu este intelegere
intelectuala. Daca exista un interval intre ceea ce se spune si reactia ta la ceea ce se spune, in acest
interval, daca il prelungesti pentru o perioada lunga de timp sau pentru cateva secunde in acest interval,
daca observati, vine claritatea. In acest interval este noua minte. Reactia imediata este mintea veche, si
aceasta minte veche functioneaza prin vechile sale traditii, acceptand si reactionand intr-un mod animalic.
Atunci cand exista acest interval, aceasta suspendare a reactiei, atunci veti descoperi noile actiuni ale
mintii, si aceasta este noua minte, care doar ea poate intelege, nu vechea minte.

Propria noastra responsabilitate


Pentru a transforma lumea trebuie sa incepem cu noi insine; si ce este cel mai important pentru a incepe
cu noi insine este intentia. Intentia trebuie sa fie de a te intelege pe tine insuti si nu de a te lasa ca altii sa te
transforme, sau sa initiezi o schimbare, o transformare prin revolutie, nici de stanga, nici de dreapta. Este
important sa intelegem ca aceasta este responsabilitatea noastra, a ta si a mea; pentru ca, oricat de mica
ar fi lumea in care traim, daca reusim, aceasta transformare determina un punct de vedere radical diferit in
existanta noastra zilnica si atunci vom influenta intreaga lume prin relatii extinse cu ceilalti.

Atunci cand mintea este ocupata


Daca aceasta schimbare are loc constient sau inconstient nu are importanta. Schimbarea constienta
implica efort; a produce inconstient o schimbare implica deasemenea un efort, o lupta. Atata timp cat nu
exista o lupta, un conflict, schimbarea este doar o aplicatie, ceva executat, si aceasta nu aduce nici o
intelegere; si prin urmare nu mai este deloc schimbare. Deci este mintea capabila sa indeplineasca
problema schimbarii dorinta de acumulare, avaritia, de exemplu, fara a face nici un efort, observand doar
toate implicatiile avaritiei? Din aceasta cauza nu puteti vedea toate implicatiile avaritiei atata timp cat nu
exista nici un efort pentru schimbare. Schimbarea reala poate avea loc doar atunci cand mintea nu mai
revine din nou la problema, cu toate amintirile obositoare ale trecutului. Evident, nu poti avea o minte
proaspata, curioasa, daca mintea este deja ocupata. Si mintea inceteaza sa mai fie ocupata doar atunci
cand vede adevarul cu privire la faptul ca este ocupata. Nu puteti vedea adevarul daca nu sunteti in
totalitate atenti, daca traduceti ceea ce se spune in ceva care ti se potriveste, ori traducand in termeni
proprii. Tu trebuie sa vii cu ceva nou, cu o minte proaspata, si o minte nu este proaspata atunci cand este
ocupata, constient sau inconstient.

Cunoasterea este in detrimentul schimbarii


Acest lucru necesita o mare intelegere, cercetare. Daca nu sunteti de acord cu mine, patrundeti in
aceasta problema, meditati, inlatura-ti mintea, da-o deoparte pentru a afla adevarul sau falsitatea cu privire
la toate acestea. Oare cunoasterea, ceea ce devine cunoscut, aduce o schimbare? Trebuie sa ai
cunostinte pentru a construi un pod; dar mintea mea trebuie sa cunoasca ceva referitor la schimbare? Cu
siguranta, daca eu cunosc deja care este acea stare a mintii atunci cand a avut loc schimbarea, aceasta nu
mai este schimbare. O asemenea cunoastere este in detrimentul schimbarii, deoarece ea devine un mijloc
de satisfactie, si atata timp cat exista un centru care cauta satisfactia, recompensa sau securitatea, nu

45
exista deloc schimbare. Si toate eforturile noastre se bazeaza pe acest centru de recompensa, pedeapsa,
succes, castig, nu-i asa? Cu asta sunt cei mai multi dintre noi preocupati: daca ne ajuta sa obtinem ce
dorim, ne vom schimba; dar o asemenea schimbare nu este o schimbare reala. Deci mintea care doreste
sa fie fundamental profunda, in stare de schimbare, intr-o stare de revolutie, trebuie sa fie libera de
cunoastere. Atunci mintea devine uimitor de linistita, si doar o astfel de minte va experimenta transformarea
radicala care este atat de necesara.

Vidul complet
Pentru a avea loc o mutatie completa in constiinta trebuie sa negi complet analiza si cautarea si sa nu
mai fii sub nici o influenta ceea ce este extrem de dificil. Mintea, observand ceea ce este fals,
indepartand complet falsul, nu stie ce este adevarat. Daca deja stiti ce este adevarat, atunci doar inlocuiti
ceea ce considerati a fi fals cu ceea ce va imaginati ca este adevarat. Nu exista nici o renuntare daca stiti
ce veti aduce in schimbul a ceea ce inlaturati. Aceasta stare de negare este absolut necesara. Va rog sa
urmariti cu atentie, pentru ca daca veti merge destul de departe, veti vedea ca in acea stare de negare veti
descoperi ce este adevarat, deoarece negarea este golirea, eliberarea de constiinta a ceea ce este
cunoscut. La urma urmei, constiinta se bazeaza pe cunoastere, pe experienta, pe mostenirea rasiala, pe
memorie, pe lucrurile cu care s-a confruntat. Experientele sunt intotdeauna din trecut, functioneaza in
prezent, fiind modificate de prezent si continua in viitor. Toate acestea reprezinta constiinta, un mare
depozit, de secole. Aceasta are doar o utilitate mecanica in viata. Ar fi absurd sa negam toate cunostintele
stiintifice dobandite de-a lungul timpului. Dar, pentru a aduce o mutatie in constiinta, o revolutie in aceasta
structura unitara, trebuie sa existe un gol, un vid complet. Si acest gol este posibil doar atunci cand exista
descoperirea realitatii, observand ceea ce este fals. Apoi veti vedea, daca ati ajuns atat de departe, ca
acest gol aduce cu sine o revolutie completa in constiinta: ea deja a avut loc.

Schimbarea deliberata nu este deloc o schimbare


In adevarata actiune a transformarii individuale, cu siguranta va exista, de asemenea, si o schimbare
colectiva. Acestea nu sunt doua lucruri separate, opuse unul altuia - individual si colectiv - desi anumite
grupuri politice incearca sa le separe spre a obliga individul sa se conformeze asa-numitului colectiv.
Daca am putea descoperi impreuna toate aspectele referitoare la aceasta transformare, cum sa aducem
aceasta transformare, schimbare, in individ, si ceea ce implica aceasta, atunci poate ca in chiar actul
ascultarii, participand la aceasta cercetare, ar putea surveni o schimbare care se produce fara vointa
dumneavoastra. Pentru mine o schimbare deliberata, o schimbare care este obligatorie, disciplinara,
conformista, nu este deloc o schimbare. Forta, influenta, cateva noi inventii, propaganda, frica, un motiv
care va obliga sa va schimbati toate aceste nu conduc deloc la o schimbare, la transformare. Si chiar
daca intelectual puteti fi foarte usor de acord cu acest lucru, va asigur ca a intelege natura reala a
schimbarii, fara nici un motiv, este cu totul extraordinar.

In afara sferei gandirii


Ti-ai schimbat propriile idei, ti-ai schimbat gandirea, dar gandirea este intotdeauna conditionata. Fie ca
este gandirea lui Isus, Buddha, X, Y sau Z, aceasta este doar gandire, si, prin urmare, un gand poate fi in
opozitie cu un alt gand, si atunci cand exista opozitie, un conflict intre doua ganduri, rezultatul este o
modificare contiuna a gandirii. Altfel spus, schimbarea este in continuare in domeniul gandirii, si
schimbarea in domeniul gandirii nu este deloc o schimbare. O idee sau un set de idei a fost doar inlocuit cu
un altul.
Este posibil ca, vazand acest intreg proces, sa aduceti o schimbare care sa fie in afara sferei gandirii?
Cu siguranta, intreaga constiinta, fie ca este din trecut, prezent sau viitor, este in domeniul gandirii, si orice
schimbare in acest domeniu, care defineste limitele mintii, nu este o schimbare reala. O schimbare radicala
poate avea loc doar in afara sferei gandirii, nu in ea, si mintea poate parasi aceasta sfera doar atunci cand
vede limitele, limitele acestei sfere, si isi da seama ca orice schimbare in aceasta sfera nu este deloc o
schimbare, o transformare adevarata, reala. Aceasta este adevarata meditatie.

Schimbarea reala
O schimbare este posibila doar de la cunoscut la necunoscut, nu de la cunoscut la cunoscut. Va rog, nu
trebuie sa credeti ce va spun eu. In trecerea de la cunoscut la cunoscut exista autoritate, exista o
perspectiva ierarhica a vietii Tu stii, eu nu stiu; prin urmare va inchinati, creati un sistem, cautati un guru,
il urmati pentru ca va da ceea ce vreti sa stiti, va ofera o certitudine, un sistem care va produce rezultate,
succesul. Succesul este ceva cunoscut. Cunosc ce inseamna a avea succes. Asta este ceea ce doresc.
Deci, trecem de la cunoscut la cunoscut, in care autoritatea trebuie sa existe autoritate a sanctiunii, a
liderului, a guru-lui, ierarhia, cel care cunoaste si altii care nu cunosc, iar cel care stie imi garanteaza
succesul, succes in efortul meu in schimbare, asa ca sunt fericit, am ceea ce-mi doresc. Nu acesta este

46
motivul pentru care cei mai multi dintre noi isi doresc schimbarea? Va rog observati-va propria gandire si va
veti vedea propria viata si propriul comportament... Cand il privesti este el schimbat? Schimbarea,
revolutia, este ceva de la cunoscut la necunoscut, in care nu exista nici o autoritate, in care poate exista un
total esec. Dar daca aveti siguranta ca veti obtine, ca veti fi fericit, ca veti reusi, ca veti avea viata vesnica,
atunci nu este nici o problema. Apoi va continua cursul bine cunoscut al actiunii, care te va pune mereu pe
tine insuti in centrul tuturor lucrurilor.

Poate o fiinta umana sa se schimbe?


Trebuie mai intai sa te intrebi, sa cauti singur, sunt sigur de asta, daca doresti o transformare reala,
integrala. Stiu ca exterior, circumstantele se schimba; ne casatorim, divortam, avem copii; exista moartea,
un loc de munca mai bun, tensiunea unei noi inventii, si asa mai departe. Exterior exista o extraordinara
revolutie, care se produce in cibernetica, in automatizare. Mai intai trebuie sa te intrebi, sa cauti tu insuti
daca este posibil sa te transformi, sa realizezi o schimbare totala, nu in ceea ce priveste evenimentele
exterioare, nu o schimbare care este o simpla repetare sau o continuitate modificata, ci o revolutie radicala,
o mutatie totala a mintii. Cand iti dai seama ca trebuie sa te auto-observi, pentru a putea exista o adevarata
schimbare, devii foarte deprimat, ca o evadare, ca o fuga de tine insuti. Deci, apare o intrebare inevitabila:
poate exista o transformare, o schimbare totala? Sa ne intoarcem la perioada tineretii si sa ne reintoarcem
la ce suntem acum, din nou. Exista o schimbare a fiintei umane? V-ati schimbat in vreun fel? Poate exista o
schimbare periferica, marginala. Dar profund, radical, v-ati schimbat? Poate nu doriti sa va schimbati,
deoarece va simtiti foarte confortabil...
Vreau sa ma schimb. Vad ca sunt foarte nefericit, deprimat, urat, violent, cu strafulgerari ocazionale,
diferite fata de simpla existenta cotidiana; si imi voi exercita propria vointa pentru a face ceva cu privire la
aceasta. Eu afirm contrariul, trebuie sa renunt la acest obicei, la obiceiuri; trebuie sa gandesc in alt mod,
diferit; trebuie sa actionez diferit; trebuie sa fiu mai mult schimbarea si mai putin ce eram inainte. Fac un
efort extraordinar si la finele acestuia am aceleasi calitati inferioare, deprimare, uratenie, brutalitate, fara
nici un sentiment al calitatii. Apoi, ne intrebam daca exista cu adevarat o schimbare. Se poate schimba o
fiinta umana?

Transformare fara motivatie


Cum ma transform? Vad adevarul cel putin vad ceva din el ca o schimbare, o transformare, trebuie sa
inceapa la un nivel la care mintea, constienta sau inconstienta, nu poate ajunge deoarece constiinta mea
ca intreg este conditionata. Deci, ce sa fac eu? Sper sa-mi clarific aceasta problema. Daca as pune
problema in mod diferit ar putea mintea mea, constienta precum si cea inconstienta, sa fie libera fata de
societate? societatea fiind intreaga educatie, cultura, toate normele, valorile si standardele. Deoarece,
daca nu este libera, atunci orice schimbare am incerca sa aducem in aceasta stare conditionata, este inca
limitata, si prin urmare nu este deloc o schimbare.
Deci pot eu observa fara nici un motiv? Mintea mea poate exista fara nici un stimulent, fara nici un motiv
de a se schimba sau a nu se schimba? Deoarece orice motiv este rezultatul reactiei unei anumite culturi,
se naste intr-un anumit fundal, special. Deci, mintea mea poate sa fie libera de cultura in care am fost
crescuti? Aceasta este intr-adevar o intrebare importanta, deoarece daca mintea nu este libera de cultura
in care s-a dezvoltat individual, ea nu poate fi niciodata in pace, nu poate fi niciodata libera. Miturile si
zeitatile sale, simbolurile si toate stradaniile sale sunt limitate, deoarece toate acestea sunt inca in
domeniul mintii conditionate. Indiferent de eforturile pe care le face sau nu le face, in acest domeniu limitat,
sunt cu adevarat inutile, in cel mai profund sens al cuvantului. S-ar putea sa fie un confort mai bun al
inchisorii, mai multa lumina, mai multe ferestre, mancare mai buna, dar este inca inchisoarea unei anumite
culturi.

Revolutia psihologica
Este posibil ca ganditorul si gandirea, si ca urmare observatorul si ceea ce observa, sa fie una? Niciodata
nu vei afla daca doar vei privi aceasta problema si imi vei cere superficial sa explic ce vreau sa spun de
fapt prin acest lucru. Cu siguranta aceasta este problema ta, nu e problema mea; esti aici pentru a
descoperi cum sa privesti aceasta problema sau problemele lumii. Aceasta lupta constanta, care este atat
de distructiva aceasta este problema ta, nu-i asa? Si deasemenea problema este cum sa aduci o
schimbare radicala in tine insuti, nu sa te multumesti cu revolutiile superficiale in politica, in economie, in
diverse birocratii. Tu nu incerca sa ma intelegi pe mine sau modul in care eu privesc viata. Incearca sa te
intelegi si sa observi problemele cu care trebuie sa te confrunti, sa le faci fata; si analizandu-le impreuna,
ceea ce facem noi in aceste discutii, probabil ne ajuta reciproc sa le privim mai clar, sa le vedem mai
distinct. Dar, pentru a vedea mai clar, doar nivelul verbal nu este suficient. Acesta nu aduce o schimbare
psihologica, creativa. Trebuie sa mergem dincolo de cuvinte, dincolo de toate simbolurile si emotiile lor...

47
Trebuie sa lasam deoparte toate aceste lucruri si sa ajungem la centrul problemei cum sa dizolv EU-l,
care este timpul inlantuitor, in care nu exista nici iubire, nici compasiune. Este posibil sa mergem dincolo
doar atunci cand mintea nu este separata ca ganditor si gandire. Cand ganditorul si gandirea sunt una,
doar atunci exista tacere, tacerea in care nu exista nici o imagine, de a avea sau de a astepta in continuare
o experienta. In aceasta tacere nu exista nici un experimentator care experimenteaza, si doar atunci exista
cu adevarat o revolutie psihologica, creativa.

Renunta la obiceiuri
Haideti sa aflam cum sa intelegem intregul proces de formare si rupere a obiceiurilor, a obisnuintelor.
Putem lua ca exemplu fumatul, si-l puteti inlocui cu propriul obicei, cu problema ta particulara, si
experimenteaza direct cu problema ta cum experimentam acum cu problema fumatului. Este o problema,
aceasta devine o problema atunci cand vreau sa renunt; atata timp cat sunt satisfacut cu aceasta, nu este
o problema. Problema apare atunci cand trebuie sa fac ceva in legatura cu acest obicei particular, atunci
cand acest obicei devine o perturbare. Fumatul mi-a creat o perturbare, asa ca vreau sa fiu liber de el.
Vreau sa renunt la fumat, vreau sa scap de el, sa-l inlatur, deci abordarea mea cu privire la fumat este una
de rezistenta sau condamnare. Asta e, eu nu vreau sa mai fumez, deci abordarea mea este fie de a-l
suprima, condamna, sau de a gasi un inlocuitor pentru acesta de a mesteca in loc de a fuma. Acum, poti
privi aceasta problema liber, fara a o condamna, justifica sau suprima? Pot privi obiceiul meu de a fuma
fara a-l respinge? Incercati sa experimentati asta, acum cand vorbesc eu, si veti vedea ca este extraordinar
de dificil sa nu respingeti sau sa acceptati. Deoarece intreaga noastra traditie, fundalul nostru in totalitate
ne indeamna sa respingem sau sa justificam, mai degraba decat sa fim curiosi cu privire la asta. In loc de a
fi atenta in mod pasiv, intotdeauna mintea va interpreta acea problema.

Traiesc cele patru anotimpuri intr-o zi


Nu este esential sa existe o reinnoire constanta, o renastere? Atunci cand prezentul este impovarat cu
experienta de ieri nu poate exista nici o reinnoire. Reinnoirea nu este actiunea nasterii si mortii; ea este
dincolo de contrarii; doar libertatea fata de acumularea memoriei aduce reinnoire si nu exista intelegere
decat in prezent.
Mintea poate intelege prezentul doar atunci cand nu compara, nu judeca; dorinta de a modifica sau de a
condamna prezentul fara intelegere, da continuitate trecutului. Exista reinnoire doar in intelegerea reflexiei
trecutului in oglinda prezentului, fara nici o distorsiune.
... Daca ati trait o experienta total, complet, nu ati constatat ca aceasta nu lasa urme? Doar experientele
incomplete care isi lasa amprenta lor proprie, confera continuitate de sine identificare in memorie.
Consideram prezentul doar ca un mijloc pentru atingerea unui scop, astfel incat, prezentul isi pierde
semnificatia imensa pe care o are. Prezentul este eternitatea, vesnicia. Dar cum poate mintea care este
compusa, alcatuita, sa inteleaga ceea ce nu este compus, alcatuit, ceea ce este dincolo de orice valoare,
eterna?
Fiecare experienta care apare, traiti-o cat mai complet si mai profund posibil; fara gandire, constientizati-
o intens si profund; fiti constienti de durerile si placerile sale, de judecatile si identificarile voastre. Doar
atunci cand experienta este completa exista reinnoire. Trebuie sa fim capabili de a trai cele patru
anotimpuri intr-o zi, sa fim constienti sa experimentam si sa intelegem, sa fim liberi de acumularile zilnice.

Creativitatea anonima
V-ati gandit vreodata la asta? Dorim sa fim faimosi ca poeti, scriitori, ca pictori, politicieni sau cantareti,
etc. De ce? Pentru ca noua chiar nu ne place ceea ce facem. Daca iubesti sa canti, sa pictezi, sa scrii
poezii - daca intr-adevar iubesti asta n-ai mai fi preocupat de faptul daca esti sau nu celebru. A dori sa fii
celebru este strident, trivial, stupid, nu are nici un sens, dar pentru ca nu ne place ceea ce facem, dorim sa
ne imbogatim cu faima. Educatia noastra actuala este putreda, pentru ca ne invata sa iubim succesul si nu
ceea ce facem. Rezultatul a devenit mai important decat actiunea.
Stii, este bine sa-ti ascunzi stralucirea, pentru a fi anonim, sa iubesti ceea ce faci si sa nu te lauzi. Este
bine sa fii un om fara un nume. Asta nu te face celebru, nu face ca fotografia ta sa apara in ziare.
Politicienii nu vin la usa ta. Esti doar o fiinta umana creativa, traind anonim, si in asta exista o mare bogatie
si frumusete.

Tehnici goale
Nu te poti impaca cu creativitatea realizarilor tehnice. Poti canta perfect la pian si sa nu fii creativ; Poti
canta la pian in cel mai stralucit mod. Poti manevra culorile pentru a picta ingenios, si sa nu fii un pictor
creativ. Poti creea o figura, o imagine intr-o piatra, deoarece ati invatat tehnica si sa nu fiti un maestru
creator. Creativitatea este pe primul loc, nu tehnica, si din aceasta cauza suntem nefericiti toata viata.
Avem nevoie de tehnica pentru a ridica o casa, pentru a construi un pod, pentru a putea asambla un

48
motor, pentru a educa copiii intr-un sistem invatam toate aceste tehnici, dar inimile si mintile noastre
raman goale. Suntem masini de prima clasa; functionam foarte frumos dar nu ne place ceva viu. Puteti fi un
bun inginer, ati putea fi un pianist bun sau un bun scriitor, dar creativitatea nu se dobandeste prin
intermediul tehnicii. Daca ai ceva de spus, iti creezi propriul stil, dar cand nu ai nimic de spus, chiar daca ai
un stil frumos, ceea ce scrii este doar rutina traditionala, o repetare in cuvinte noi a acelorasi lucruri vechi.
... Deci, dupa ce s-a terminat cantecul, noi urmam cantaretul. Invatam de la cantaret tehnica cantecului,
dar asta nu este melodia; dar eu spun ca bucuria de a canta este esentiala, melodia este esentiala. Atunci
cand exista bucurie, tehnica nu inseamna nimic; veti inventa propria tehnica, nu va trebui sa studiati
oratoria sau stilul. Cand aveti creativitate, veti vedea ca frumusetea este cu adevarat o arta.

A sti sa nu cooperezi
Reformatorii politici, sociali si religiosi, provoaca doar mai multa suferinta omului, daca acesta nu intelege
modul de functionare a propriei minti. In intelegerea totala a procesului mintii este necesara o revolutie
radicala spre interior, si din aceasta revolutie interioara izvoraste adevarata actiune de cooperare, nu o
cooperare conforma unui model, fara autoritate, fara ceva care iti este cunoscut. Cand vei sti cum sa
cooperezi, datorita acestei revolutii interioare, atunci vei sti deasemenea cand sa nu cooperezi, ceea ce
este foarte important, poate chiar mai important. Noi cooperam acum cu orice persoana care aduce o
reforma, o schimbare, care perpetueaza doar conflictele si mizeria dar daca vom sti ce inseamna spiritul
de cooperare care ia nastere prin intelegerea procesului total al mintii in care exista libertate de sine, atunci
exista posibilitatea de a crea o noua civilizatie, o lume total diferita, in care nu exista nici o alegere, nici
comparatie sau invidie. Aceasta nu este o utopie sau teorie, dar starea actuala a mintii este constant
iscoditoare in urmarirea a ceea ce este adevarat si binecuvantat.

De ce exista criminalitate?
Vedeti, nu exista nici o revolta cu privire la modelul de societate, sau o revolutie completa in afara
societatii. O revolutie completa in afara societatii este ceea ce eu numesc revolutie religioasa. Orice alta
revolutie care nu este religioasa se afla in societate si prin urmare nu este o revolutie totala ci doar o
continuare modificata a vechiului tipar. Ceea ce se petrece in intreaga lume, cred eu, este revolta in cadrul
societatii, iar aceasta revolta adesea ia forma a ceea ce numim crima. Acest tip de revolta este obligatorie
atata timp cat educatia noastra este axata doar pe formarea tinerilor pentru a se integra in societate adica
pentru a obtine un loc de munca, pentru a castiga bani, pentru a fi consumatori, pentru a avea mi mult,
pentru a se conforma.
Asta este asa-numita noastra educatie, peste tot unde este facuta a invata tinerii sa se conformeze
religios, moral, economic; atat de fireasca, revolta lor nu are nici o semnificatie, exceptand faptul ca trebuie
sa fie suprimata, reformata sau controlata. Revolta este inca in cadrul societatii si prin urmare nu este deloc
creatoare. Dar printr-o educatie corecta am putea probabil aduce o intelegere diferita, ajutand mintea sa se
elibereze de toate conditionarile prin incurajarea tinerilor sa fie constienti de multiplele influente care le
conditioneaza mintea si-i fac sa se conformeze.

Scopul vietii
Exista multi oameni care se pronunta cu privire la scopul vietii, ei va vor spune doar ceea ce spun cartile
sacre. Oamenii ingeniosi vor inventa un scop al vietii. Un grup politic va avea un singur scop, grupul religios
va avea un alt scop, si asa mai departe. Deci, care este scopul vietii atunci cand tu insuti esti confuz? Cand
sunt confuz, eu pun aceasta intrebare: Care este scopul vietii? sperand sa gasesc un raspuns. Cum pot
gasi un raspuns adevarat atunci cand sunt confuz? Intelegeti? Daca sunt confuz, eu pot primi un raspuns
care este deasemenea confuz. Daca mintea mea este confuza, daca este perturbata, daca nu reflecta
frumusetea, daca nu este linistita, indiferent de raspunsul pe care-l primesc prin acest ecran al confuziei,
anxietatii si fricii, raspunsul va fi pervertit. Deci, nu este important sa intreb: Care este scopul existentei?
ci este important sa indepartez confuzia. Este ca si cum un orb intreaba: Ce este lumina?. Daca ii spun ce
este lumina, el va asculta in conformitate cu orbirea sa, in conformitate cu intunericul sau. Dar sa
presupunem ca el ar putea vedea, atunci el nu va intreba: Ce este lumina?. Aceasta exista.
Similar, atunci cand veti clarifica confuzia din voi, atunci veti gasi scopul vietii, nu va trebui sa intrebati,
nu va trebui sa-l cautati. Tot ceea ce trebuie sa faci este sa fii liber de cauzele care determina confuzia.

Viata este aceasta lume anonima


Este oare posibil sa traiesc in aceasta lume fara ambitie, doar fiind ceea ce sunt? Daca incepeti sa
intelegeti ceea ce sunteti, fara a incerca sa schimbati, atunci ceea ce este sufera o transformare. Cred ca
se poate trai in aceasta lume anonim, complet necunoscut, fara a fi celebru, ambitios, crud. Putem trai
foarte fericiti atunci cand nu acordam importanta de sine; si deasemenea asta face parte din adevarata
educatie.

49
Intreaga lume se inchina succesului. Ai auzit povesti despre cum un copil sarac a studiat noptile si in
cele din urma a devenit judecator sau cum cineva a inceput cu vanzarea ziarelor si a ajuns multi-milionar.
Sunteti hraniti cu glorificarea succesului. Realizarea unui mare succes presupune deasemenea o mare
durere; dar cei mai multi dintre noi sunt prinsi de dorinta de a realiza, iar succesul este mult mai important
decat intelegerea si dizolvarea durerii.

Doar o ora pentru a trai


Daca ati avea doar o singura ora pentru a trai, ce ati face? Va veti aranja cele necesare in exterior,
afacerile, hotararile, testamentul, si asa mai departe? Veti aduna familia si prietenii impreuna pentru a le
cere iertare pentru eventualele greseli pe care le-ati facut fata de ei si pentru a-i ierta pentru greselile lor
fata de tine? Nu vei muri complet fata de lucrurile mintii, fata de dorinte si fata de aceasta lume? Si daca se
poate pentru o ora, atunci poti face asta, deasemenea, pentru zilele si anii care ti-au mai ramas. Incearca si
vei afla.

Mori in fiecare zi
Ce este varsta? Este numarul de ani pe care i-ai trait? Aceasta este o parte a varstei; te-ai nascut in anul,
iar acum ai 15 ani, 40 sau 60 de ani. Corpul tau creste, se dezvolta, imbartaneste si acelasi lucru il face
mintea ta atunci cand este impovarata cu toate experientele, mizeriile si oboseala vietii; si o astfel de minte
nu poate niciodata descoperi ce este adevarul. Mintea poate descoperi doar atunci cand este tanara,
propaspata, inocenta; dar inocenta nu este o chestiune de varsta, nu copilul este inocent el nu poate fi
ci mintea care este capabila sa experimenteze fara a acumula reziduurile experientei. Mintea trebuie sa
experimenteze, asta este inevitabil. Ea trebuie sa raspunda la tot raului, animalelor bolnave, corpurilor
moarte, cadavrelor care trebuiesc duse spre a fi arse, satenilor saraci care-si transporta poverile de-a
lungul drumului, tuturor torturilor si suferintelor vietii altfel ea este deja moarta; dar trebuie sa fie capabila
sa raspunda la tot, fara a retine, fara a stoca experienta. Traditia, acumulartea experientei, cenusa
memoriei, sunt cele care imbatranesc mintea. Mintea care moare in fiecare zi pentru amintirile zilei de ieri,
fata de toate bucuriile si necazurile trecutului o astfel de minte este proaspata, inocenta, nu are varsta; si
fara inocenta, indiferent daca aveti 10 sau 60 de ani, nu-l veti gasi pe Dumnezeu.

A simti moartea
Ne este frica de moarte. Pentru a pune capat fricii de moarte trebuie sa intram in contact cu moartea, nu
cu imaginea pe care a creat-o gandirea despre moarte, noi trebuie sa simtim efectiv aceasta stare. In caz
contrar, nu exista un sfarsit al fricii, deoarece cuvantul moarte creeaza teama, si nu doresti sa vorbesti
despre asta. Fiind sanatos, normal, cu capacitatea de a rationa clar, gandind obiectiv, observand, este
posibil pentru noi sa intram in contact cu realitatea, cu intregul? Corpul fizic, organismul, prin uzura, prin
boala, va muri in cele din urma. Daca suntem sanatosi dorim sa aflam ce reprezinta moartea. Nu este o
dorinta morbida, deoarece poate prin moarte vom intelege viata. Viata, asa cum este ea acum, este tortura,
o criza fara sfarsit, o contradictie, si prin urmare, exista conflicte, mizerie si confuzie. Zilnic mergi la birou,
repetarea placerii cu suferintele sale, anxietatea, orbecairea, incertitudinea asta este ceea ce noi numim
viata. Ne-am obisnuit cu acest tip de viata. Am acceptat-o; vom imbatrani cu ea si vom muri.
Pentru a afla ce este viata precum si pentru a afla ce este moartea, trebuie sa intri in contact cu moartea.
Asta este, trebuie incheiat in fiecare zi tot ceea ce cunosti. Trebuie pus capat imaginii pe care ti-ai construit-
o despre sine, despre familie, despre relatia cu cineva, imaginea pe care ti-ai construit-o prin placere, prin
relatiile sociale, totul. Asta este ceea ce are loc atunci cand survine moartea.

Frica de moarte
De ce iti este frica de moarte? Este oare, deoarece nu stii cum sa traiesti? Daca ai sti cum sa traiesti pe
deplin, ti-ar fi frica de moarte? Daca ai iubi arborii, apusul soarelui, pasarile, frunzele cazand, daca ai fost
constient de oamenii inlacrimati, de oamenii saraci si ai simtit cu adevarat iubirea in inima ta, ti-ar fi frica de
moarte? Nu te lasa convins de mine, sa ne gandim la asta impreuna. Tu nu traiesti cu bucurie, nu esti
fericit, nu esti sensibil la lucruri, si din aceasta cauza te intrebi ce se va intampla atunci cand vei muri?
Viata pentru tine este durere, si astfel esti mult mai interesat de moarte. Simti ca probabil nu vei fi fericit nici
dupa moarte. Dar asta este o problema imensa, extraordinara, si nu stiu daca vrei sa patrunzi in ea. La
urma urmei, frica este la baza a toate acestea frica de moarte, frica de viata, frica de suferinta. Daca nu
poti intelege care este cauza fricii si sa fii liber de ea, atunci nu conteza foarte mult daca esti viu sau mort.

Mi-e frica
Acum, intrebarea mea este cum sa fim liberi de frica a ceea ce este cunoscut, care poate fi frica de a-mi
pierde familia, reputatia, caracterul, contul bancar, dorintele si asa mai departe. Puteti spune ca frica vine
din constiinta; dar constiinta ta este formata din conditionarea ta, astfel incat constiinta este inca, rezultatul

50
cunoscutului. Ce stiu eu? Cunoasterea presupune idei, opinii despre lucruri, presupune un sentiment de
continuitate in raport cu ceea ce cunosti, si nu mai mult...
Exista frica de durere. Durerea fizica este un raspuns nervos, iar durerea psihologica apare atunci cand
tin, cand ma atasez de lucrurile care imi dau satisfactie, deoarece mi-e teama de ceva sau cineva care mi
le-ar putea lua. Acumularile psihologice previn durerea psihologica, atata timp cat acestea nu sunt
deranjate; dar eu sunt un pachet de acumulari, experiente, care previn orice forma serioasa de tulburare
si eu nu vreau sa fiu deranjat. Prin urmare, mi-e teama de oricine ma tulbura. Prin urmare frica mea este
fata de cunoscut, mi-e teama de acumularile fizice sau psihologice pe care le-am adunat ca pe un mijloc de
aparare sau de prevenire a durerii...
... Cunoasterea impiedica astfel durerea. Ca si cunostinte medicale, ajuta la prevenirea durerii fizice, iar
convingerile, credintele, ajuta la prevenirea durerii psihologice; si de aceea ne este teama da a ne pierde
credintele si convingerile noastre, desi nu avem cunoasterea desavarsita sau dovada concreta a realitatii
acestor credinte.

Doar ceea ce se poate reinnoi moare


Cand vorbim de o entitate spirituala, intelegem ceva care nu se afla in domeniul mintii, evident. Acum,
EU- este o astfel de entitate spirituala? Daca acesta este o entitate spirituala, ea trebuie sa fie in totalitate
dincolo de timp; prin urmare nu poate fi renascuta sau continuata. Mintea nu poate gandi despre aceasta
deoarece gandirea provine din timp, gandirea este din trecut, de ieri, gandirea este o miscare continua,
raspunsul este din trecut, deci gandirea este in esenta un produs al timpului. Daca mintea poate gandi
despre EU, atunci este parte din tine; prin urmare EU nu este liber de timp, prin urmare nu este spiritual
ceea ce este evident. Deci, EU, TU este doar un proces al gandirii; si doresti sa stii daca acest proces
al gandirii, continuand inafara corpului fizic, va fi nascut din nou, se va reincarna intr-o forma fizica. Acum
sa mergem un pic mai departe. Ceea ce continua poate descoperi vreodata realitatea, care este dincolo
de timp, incomensurabil? Acest EU, ca entitate, care este un proces al gandirii poate fi vreodata nou?
Daca aceasta nu se poate, atunci trebuie sa existe un sfarsit al gandirii. Nu exista nimic care sa continue in
mod inerent distructiv? Ceea ce are continuitate nu se poate reinnoi. Atata timp cat gandirea continua prin
memorie, prin dorinta, prin experienta, ea nu se poate reinnoi; din aceasta cauza ceea ce continua, nu
poate cunoaste realitatea. Puteti renaste de o mie de ori, dar niciodata nu puteti cunoaste realitatea,
deoarece doar ceea ce moare, ceea ce ajunge la final, se poate reinnoi.

Sa mori fara argumente


Stii ce inseamna sa intri in contact cu moartea, sa mori fara nici un fel de argumente? Deoarece atunci
cand vine moartea nu argumentezi, nu dezbati, nu rationezi cu cineva. Pentru a o intalni, trebuie sa mori in
fiecare zi fata de tot: fata de agoniile tale, pentru singuratatea ta, pentru relatiile de care te agati, trebuie sa
mori fata de gandirea ta, sa mori fata de obiceiurile tale, fata de sotia ta, astfel incat s-o privesti de fiecare
data din nou, ca la inceput, va trebui sa mori pentru societate, astfel incat tu, ca fiinta umana, sa fii mereu
noua, proaspata, tanara si sa poti privi totul astfel. Dar nu poti intalni moartea daca nu mori in fiecare zi.
Doar atunci cand vei muri astfel in fiecare zi, va exista iubirea. O minte careia ii este frica nu are iubire, are
in schimb obiceiuri, are simpatii, se poate obliga pe sine sa fie superficial buna si grijulie. Dar frica naste
durerea, tristetea, suferinta, iar suferinta este timpul ca si gandire.
Deci pentru a pune capat suferintei trebuie sa vii in contact cu moartea in timpul vietii, murind pentru
numele tau, pentru casa ta, pentru proprietatile tale, pentru cauzele tale, astfel incat sa fii mereu propaspat,
tanar, senin, astfel vei putea vedea lucrurile asa cum sunt, fara distorsiune. Asta se va petrece atunci cand
vei muri. Dar exista si o moarte limitata la corpul fizic. Stim foarte bine asta, este logic, rezonabil ca
organismul va avea un sfarsit. Asa ca am iventat o viata pe care am rupt-o de agonia zilnica, de
insensibilitatea zilnica, de multimea problemelor si de stupiditatea acestora; aceasta viata de dupa, pe care
noi am dori sa o traim si pe care o numim sufleteasca, spirituala despre care spunem ca este ceva
sacru, o parte din divin, dar si aceasta este inca o parte din gandirea ta si prin urmare, nu are nimic de-a
face cu divinitatea. Aceasta este viata ta!
Deci trebuie sa traiesc zilnic, murind murind pentru ca apoi sa fiu in contact profund cu viata.

In moarte este nemurirea


Cu siguranta in sfarsit exista reinnoire, nu-i asa? Doar prin moarte, ceva nou se naste. Eu nu va ofer
alinare, consolare. Nu va ofer ceva care trebuie crezut sau gandit, acceptat sau examinat intelectual,
deoarece atunci veti construi, veti gasi o alta consolare, precum acum credeti in reincarnare sau in
existenta unei continuitati dupa moarte. Dar realitatea este ca ceea ce are continuitate, nu se reinnoieste.
Aceasta este nemurirea. In moarte este nemurirea nu moartea de care iti este frica, ci moartea
concluziilor, a amintirilor, a experientelor trecutului cu care esti identificat ca EU. In moartea EU-lui

51
fiecare minut este eternitatea, este nemurirea; aceasta este ceva care trebuie experimentat nu speculat
sau facand prelegeri, cum se fac despre reincarnare si tot felul de alte lucruri...
Cand nu vei mai avea teama, deoarece fiecare minut are un final - si prin urmare o reinnoire - atunci vei
fi deschis spre necunoscut. Realitatea este necunoscutul. Moartea este deasemenea necunoscutul. Dar
pentru a spune despre moarte lucruri frumoase, tu afirmi cat este de minunat ca ne vom continua existenta,
si toate aceste nonsensuri, nu au nici o realitate. Realitatea este de a vedea ceea ce este moartea un
final; un final in care exista reinnoire, o renastere, nu o continuitate. Ceea ce are continuitate degenereaza,
se descompune, si ceea ce are puterea de a se reinnoi este etern.

Reincarnarea este in esenta egoista


Doriti sa va dau asigurarea ca veti trai o alta viata, dar in aceasta dorinta nu exista nici fericire, nici
intelepciune. Cautarea nemuririi prin reincarnare este in esenta egoista si prin urmare neadevarata.
Cautarea nemuririi de catre tine este doar o alta forma de dorinta de continuitate, de auto-aparare, reactii
contrare vietii si inteligentei. O astfel de dorinta nu poate duce decat la iluzie, deci ceea ce conteaza este
nu daca exista reincarnare, ci realizarea implinirii complete in prezent. Si poti face asta doar atunci cand
mintea si inima nu se mai auto-protejeaza impotriva vietii. Mintea este vicleana si subtila in auto-aparare si
trebuie sa discearna singura natura iluzorie a auto-protectiei. Acest lucru inseamna ca trebuie sa gandesti
si sa actionezi complet nou. Trebuie sa te eliberezi din plasa falselor valori pe care mediul le-a impus
asupra ta. Trebuie sa existe o deschidere totala. Atunci exista nemurirea, realitatea, adevarul.

Ce este reincarnarea?
Sa vedem care este semnificatia reincarnarii - adevarul despre ea, nu ceea ce iti place sa crezi despre
ea, nu ceea ce spun altii sau invatatorul tau despre ea. Sigur, Adevarul este cel care elibereaza, nu
concluzia sau opinia ta... Cand spui EU - ma voi naste trebuie sa stii ce este acest EU... Este acest EU
o entitate spirituala, este acest EU ceva permanent, este acesta independent de memorie, de experienta,
de cunoastere? Este acest EU o entitate spirituala, sau este doar un proces al gandirii? Este oare ceva
dincolo de timp pe care noi il numim spritual, nemasurabil, in conditiile si raporturile timpului, sau se afla in
domeniul timpului, in domeniul memoriei, al gandirii? Nu poate fi altceva. Sa clarificam daca este dincolo de
timp. Sper ca urmariti toate acestea, sa aflam daca acest EU este in esenta ceva spiritual. Si prin
spiritual ne referim, nu-i asa, la ceva ce nu poate fi conditionat, ceva care nu este o proiectie a mintii
umane, ceva care nu se afla in domeniul gandirii, ceva ce nu moare. Atunci cand vorbim de o entitate
spirituala, inseamna pentru noi ceva care nu se afla in domeniul mintii, evident. Acum, este acest EU o
astfel de entitate spirituala? Daca este o entitate spirituala, ea trebuie sa fie dincolo de timp, prin urmare,
nu poate fi renascuta sau continuata... Ceea ce are continuitate nu se poate reinnoi. Atata timp cat
gandirea continua prin memorie, prin dorinta, prin experienta, ea nu se poate reinnoi; prin urmare, ceea ce
continua nu poate cunoaste realitatea.

Exista ceva precum sufletul?


Deci, pentru a intelege problema mortii, trebuie sa te eliberezi de frica, care inventeaza diferite teorii
despre viata de apoi, despre nemurire sau reincarnare. Asa ca, cei din Orient spun ca exista reincarnare,
ca exista o renastere, o constanta reinnoire, din nou si din nou, la nesfarsit a sufletului, asa numitului
suflet. Acum, va rog sa ascultati cu atentie. Exista asa ceva? Ne place sa credem ca exista asa ceva,
deoarece ne ofera placere, deoarece este ceva pe care l-am stabilit dincolo de gandire, dincolo de cuvinte,
dincolo; acesta este ceva etern, spiritual, care nu poate muri, si astfel gandirea se agata de acesta. Dar
exista asa ceva precum sufletul, care sa fie dincolo de timp, dincolo de gandire, ceva care sa nu fie
inventat de om, ceva dincolo de natura umana, ceva care nu este formulat de mintea vicleana? - deoarece
mintea observa aceasta imensa incertitudine, confuzia, nimic permanent in viata nimic. Relatia ta cu
sotia, cu sotul tau, munca ta nimic nu este permanent. Si astfel, mintea inventeaza ceva care sa fie
permanent, care este numit suflet. Dar din moment ce mintea se poate gandi la acesta, acesta se afla inca
in domeniul timpului firesc, nu? Daca ma pot gandi la ceva, aceasta este o parte a gandirii mele. Si
gandirea mea este rezultatul timpului, al experientei, al cunoasterii. Deci, sufletul este inca in domeniul
timpului...
Deci, ideea unei continuitati, a unui suflet care va renaste din nou si din nou, nu are nici un sens,
deoarece este inventia unei minti speriate, o minte care doreste continuitatea, permanenta, care vrea
certitudine, deoarece prin toate acestea exista speranta.

Ce intelegem prin Karma?


Karma presupune, nu-i asa, cauza si efectul: actiunea bazata pe o cauza, produce un anumit efect;
actiunea nascuta din conditionare, produce rezultate viitoare. Deci, karma implica cauza si efectul. Si este
o cauza si un efect static, dar este oare vreodata cauza si efectul ceva fix, static? Nu efectul devine

52
deasemenea cauza? Deci nu exista nici o cauza si nici un efect fix. Astazi este rezultatul lui ieri, nu-i asa?
Astazi este produsul lui ieri, cronologic, precum si psihic, iar astazi este cauza pentru maine. Deci cauza
este efectul si efectul devine cauza este o miscare continua; nu exista nici o cauza sau un efect fix. Daca
ar exista o cauza si un efect fix, ar exista doar specializare; si moartea nu este o specializare? Orice
specie specializata, in mod evident, a ajuns la final. Maretia omului este ca el nu se poate specializa. Se
poate specializa din punct de vedere tehnic, dar in structura sa nu se poate specializa. O samanta de
ghinda este specializata nu poate fi nimic altceva decat ceea ce este. Dar fiinta umana nu are un sfarsit
total. Exista posibilitatea reinnoirii constante; ea nu este limitata de specializare. Atata timp cat vom
considera cauza, dintr-un fundal conditionat, ca nu are legatura cu efectul, va exista un conflict intre
gandire si fundalul conditionarii noastre. Deci problema este mult mai complexa decat a crede sau nu in
reincarnare, deoarece intrebarea este cum sa actionam, nu daca credem in reincarnare sau karma. Asta
este absolut irelevant.

Actiunea bazata pe idee


Poate vreodata o actiune aduce eliberarea din acest lant al cauzei si efectului? Am realizat ceva in trecut;
am avut o experienta care in mod evident conditioneaza raspunsul meu de astazi, si reactia mea de astazi
ma conditioneaza maine. Acesta este intregul proces al karma-ei, cauza si efectul; si evident, desi poate da
temporar placere, un astfel de proces al cauzei si efectului, in cele din urma duce la durere. Aceasta este
esenta reala a problemei: poate gandirea fi libera? Gandirea, actiunea care este libera, nu produce durere,
nu produce conditionari. Acesta este punctul vital in toata aceasta chestiune. Deci, poate exista o actiune
care sa nu aiba nici o legatura cu trecutul? Poate exista o actiune care sa nu fie bazata pe o idee? Ideea
este continuarea lui ieri intr-o forma modificata, si care va conditiona mainele, ceea ce inseamna ca
actiunea bazata pe idee nu poate fi niciodata libera, neconditionata. Atata timp cat actiunea se bazeaza pe
idee, aceasta va produce inevitabil conflicte. Poate exista actiune fara legatura cu trecutul? Poate exista
actiune fara povara experientei, a cunoasterii de ieri? Atata timp cat actiunea este rezultatul trecutului,
actiunea nu poate fi niciodata libera; si doar in libertate puteti descoperi adevarul. Daca mintea nu este
libera, ea nu poate actiona, ea poate doar sa reactioneze, iar reactia este baza actiunilor noastre. Actiunea
noastra nu este cu adevarat o actiune, ci doar continuitatea reactiei, pentru ca este rezultatul memoriei, al
experientei si raspunsul fata de el. Deci, intrebarea este: poate fi mintea libera de conditionarea sa?

Iubirea nu este placere


Fara intelegerea placerii nu vei fi niciodata capabil sa intelegi iubirea. Iubirea nu este placere. Iubirea
este ceva cu totul diferit. Si pentru a intelege placerea, asa cum am spus, trebuie sa inveti despre ea.
Acum, pentru cei mai multi dintre noi, pentru fiecare fiinta umana, sexul este o problema. De ce? Asculta
acum foarte atent. Deoarece nu poti sa rezolvi aceasta problema, vei fugi de ea. Sannyasii fug de ea prin
luarea unui juramant de celibat, prin negare. Va rog, observati ce se intampla cu o astfel de minte. Negand
ceva, care este o parte a unei intregi structuri glandele si asa mai departe prin suprimarea acesteia o
auto-refulati si o lupta constanta are loc in interiorul dumneavoastra.
Asa cum spuneam, aparent avem doar doua modalitati de a aborda orice problema: fie suprimarea
acesteia, fie fuga de aceasta. Suprimarea este in realitate acelasi lucru cu fuga de problema si avem o
intreaga retea de scapare foarte complicata, intelectual si emotional in activitatea noastra obisnuita,
zilnica. Exista diferite forme de evadare pe care nu le vom aborda acum. Dar avem aceasta problema.
Sannyasii scapa de aceasta intr-un fel, dar ei nu au rezolvat-o. El a suprimat aceasta energie printr-un
juramant, dar aceasta problema fierbe in el. El poate afisa roba simplitatii, dar aceasta devine o problema
extraordinara si pentru el, deoarece si el este un om care traieste o viata obisnuita. Cum se rezolva
aceasta problema?

Iubirea nu se cultiva
Nu poti cultiva iubirea. Iubirea nu poate fi impartita in fizica si divina; este doar iubire nu te iubesc mai
mult decat pe altul. O alta problema absurda este sa ne intrebam: sa-i iubesc pe toti? Cunosti o floare
care este ingrijorata ca cineva vine si-i miroase parfumul, sau care se intoarce fata de acesta? Deci ce este
iubirea? Iubirea nu este o amintire. Iubirea nu este un lucru al mintii sau al intelectului. Dar ea vine natural
ca si compasiune, atunci cand toate problemele existentei ca frica, lacomia, invidia, disperarea, speranta
au fost intelese si rezolvate. Un om ambitios nu poate iubi. Un om atasat familiei sale nu are iubire.
Gelozia nu are nimic de-a face cu iubirea. Cand spui: imi iubesc sotia tu nu stii cu adevarat ce inseamna
asta, deoarece in clipa urmatoare esti gelos pe ea.
Iubirea presupune o mare libertate de a nu face ceea ce iti place. Dar iubirea vine doar atunci cand
mintea este foarte linistita, dezinteresata, nu egoista, centrata in sine. Acestea nu sunt idealuri. Daca nu
aveti iubire, nu cea care va face sa urmati toti zeii de pe pamant, sa realizati actiuni sociale, sa incercati sa
reformati saracii, politica, sa scrieti carti, poezii sunteti o fiinta umana moarta. Si fara iubire problemele

53
tale se vor amplifica, vor creste, se vor multiplica la nesfarsit; dar cu iubire, fa ce vrei, nu exista nici un risc,
nu exista nici un conflict. Iubirea este esenta virtutii si mintea care nu este in stare de iubire, nu este deloc
o minte religioasa; si doar mintea religioasa este cea care este libera de probleme si care cunoaste
frumusetea iubirii si a adevarului.

Iubirea fara stimulente


Ce este iubirea fara nici un motiv? Poate exista iubire fara stimulente, fara a dori ceva pentru sine din
aceasta iubire? Poate exista iubire in care nu exista posibilitatea de a fi ranit atunci cand iubirea nu-ti este
intoarsa? Daca ti-as oferi prietenia mea si tu o refuzi, nu m-as simti ranit? Acest sentiment de a fi ranit este
rezultatul prieteniei, al generozitatii sau al compasiunii? Cu siguranta atata timp cat ma simt ranit, atata
timp cat exista frica, atata timp cat te ajut cu speranta ca si tu ma vei ajuta care se numeste serviciu nu
exista iubire. Daca intelegi asta, raspunsul exista deja acolo.

Iubirea este periculoasa


Cum poate trai omul fara iubire? Putem doar exista, iar existenta fara iubire este control, confuzie, durere
si asta este ceea ce majoritatea dintre noi creeaza. Organizam existenta si acceptam conflictul ca
inevitabil, deoarece existenta noastra este o cerinta neincetata de putere. Cu siguranta, atunci cand iubim,
organizarea are propriul loc, locul potrivit, dar fara iubire organizarea devine un cosmar, doar mecanica si
eficienta, cum este armata; si cum societatea moderna se bazeaza pe eficienta simpla, trebuie sa existe
armate si scopul unei armate este de a crea razboi. Chiar si in asa-numita pace am devenit mai eficienti
intelectual, mai brutali, mai cruzi, mai duri. Acesta este motivul pentru care este confuzie in lume, este mai
multa birocratie si mai puternica, si tot mai multe guverne devin totalitare. Ne supunem acestor lucruri ca
fiind inevitabile, deoarece traim in mintea noastra si nu in inimile noastre, si prin urmare iubirea nu exista.
Iubirea este elementul cel mai periculos si mai nesigur in viata, si deoarece nu vreau sa fie nesigura,
deoarece nu dorim sa fim in pericol, traim in minte. Un om care iubeste traieste periculos, iar noi nu vrem
sa traim periculos, vrem sa traim eficient, vrem sa traim doar in cadru organizat, deoarece credem ca
organizatiile vor sa aduca ordine si pace in lume. Organizatiile nu au adus niciodata ordine si pace. Doar
iubirea, doar compasiunea si bunavointa pot aduce ordinea si pacea in cele din urma, si prin urmare acum.

Care este reactia ta?


Atunci cand observati aceste femei sarace care transporta o sarcina grea pentru piata, sau privesti copiii
de la tara care se joaca in noroi, care nu au educatia pe care voi o primiti, care nu au o casa adecvata, nici
curatenie, nici haine suficiente, alimentatie inadecvata atunci cand observi toate acestea - care este
reactia ta? Este foarte important sa observi tu insuti propria reactie. Va voi spune care a fost a mea.
Acesti copiii nu au un loc pentru a dormi, tatal si mama sunt ocupati pe tot parcursul zilei, fara nici o
vacanta, copiii nu stiu niciodata ce inseamna sa fii iubit, sa fii ingrijit; parintii nu stau cu ei sa le spuna
povesti despre frumusetile pamantului si cerului. Si ce societate este cea care a produs aceste imprejurari
cand exista oameni extrem de bogati care au tot ce-si doresc si in acelasi timp exista oameni care nu au
nimic? Ce fel de societate este, si cum a luat fiinta? Puteti revolutiona, puteti distruge modelul acestei
societati, dar chiar din distrugerea acesteia, se naste una noua, care este iarasi acelasi lucru intr-o alta
forma politicienii si militarii cu casele lor speciale de vacanta, privilegii, si asa mai departe in jos, la toate
clasele sociale. Acest lucru se intampla dupa fiecare revolutie, franceza, rusa, chineza, dar este posibil a
crea o societate in care toata aceasta coruptie si mizerie sa nu existe? Aceasta poate fi creata doar atunci
cand tu si eu, ca indivizi, ne detasam de colectiv, atunci cand suntem liberi de ambitie si stim ce inseamna
a iubi. Aceasta a fost reactia mea in acea clipa.

Compasiunea nu este cuvantul


Gandirea nu poate, prin nici o modalitate, cultiva compasiunea. Eu nu folosesc cuvantul compasiune in
sensul de opus, ca antiteza a urii sau violentei. Dar daca fiecare dintre noi nu are un profund sentiment de
compasiune, vom deveni din ce in ce mai brutali si inumani fata de toti ceilalti. Vom fi mecanici, precum un
calculator, care a fost programat pentru a efectua anumite functii, vom cauta securitatea, atat fizica cat si
psihica, si ne va lipsi extraordinara profunzime a frumusetii, intreaga semnificatie a vietii.
Prin compasiune nu ma refer la ceva care trebuie dobandit. Compasiunea nu este cuvantul, care este
din domeniul trecutului, ci ceva care este activ; este verb si nu doar un cuvant, nume sau substantiv. Exista
o diferenta intre verb si cuvant. Verbul este activ, prezent, in timp ce cuvantul este intotdeauna trecutul, si
prin urmare static. Puteti da vitalitate, dinamism numelui, cuvantului, dar nu va fi la fel ca verbul care este
activ, prezent...
Compasiunea nu este sentiment, nu este acea simpatie vaporoasa sau empatie. Compasiunea nu este
ceva pe care sa o puteti cultiva prin gandire, prin disciplina, prin control, suprimare, si nici prin a fi politicos,

54
bland si tot restul. Compasiunea vine in fiinta doar atunci cand gandirea a luat sfarsit, a ajuns la propria-i
radacina.

Compasiune si bunatate
Poate compasiunea, acest sentiment de bunatate, acest sentiment de sacralitate a vietii, despre care am
vorbit ultima oara cand ne-am intalnit, poate fi adus acest sentiment in fiinta prin constrangere? Cu
siguranta, atunci cand exista constrangere sub orice forma, atunci cand exista propaganda sau morala,
atunci nu exista compasiune; si exista compasiune atunci cand schimbarea determinata de necesitatea de
a face fata provocarii tehnologice are loc astfel incat fiintele umane sa ramana fiinte umane si sa nu devina
niste masini.
Deci trebuie sa existe o schimbare fara nici o cauzalitate. O schimbare care este determinata de o cauza
nu este compasiune, ci doar un troc, un schimb, asa ca este o problema.
O alta problema este: daca m-as schimba, cum va influenta asta societatea? Sau eu nu sunt interesat de
toate acestea? Deoarece marea majoritate a oamenilor nu sunt interesati despre ceea ce vorbim si nici tu
daca asculti din curiozitate, sau dintr-un anumit impuls si apoi ignori toate acestea. Masinile progreseaza
atat de rapid incat majoritatea oamenilor sunt pur si simplu luati de acest val si nu mai sunt capabili sa-si
implineasca viata cu iubire, cu compasiune, cu o gandire profunda. Si daca m-as schimba, cum va afecta
asta societatea, care va fi relatia mea cu tine? Societatea nu este o entitate mitica, extraordinara; aceasta
este relatia noastra reciproca cu ceilalti si daca doi sau trei dintre noi se schimba, cum va afecta asta restul
lumii? Sau exista o modalitate de a influenat mintea unama in totalitate?
Asta este; exista un proces prin care individul care se schimba poate atinge si influenta subconstientul
omului?

Transmiterea compasiunii
Daca eu sunt preocupat de compasiune... de iubire, de sentimentul real a ceva sacru, atunci cum poate
sa fie transmis acest sentiment? Va rog sa urmariti acest lucru. Daca il transmit prin microfon, prin mijloace
de propaganda pentru a-l convinge pe altul, inima lui va ramane in continuare goala. Flacara ideologiei va
functiuna, iar el doar va repeta, asa cum cu totii repeta, ca trebuie sa fim binevoitori, buni, liberi tot non-
sensul despre care politicienii, socialistii si toti ceilalti vorbesc. Deci vazand ca orice forma de constrangere,
chiar si subtila, nu produce aceasta frumusete, aceasta inflorire a bunatatii, a compasiunii, ce poate
individul sa faca?
Care este relatia dintre omul care are acest sentiment al compasiunii si omul a carui minte este
inradacinata in colectiv, in traditional? Cum se poate stabili o relatie intre acestia doi, nu teoretic, ci cu
adevarat, faptic? Cei care se conformeaza niciodata nu pot inflori in bunatate. Nu trebuie sa existe
libertate? Si libertatea vine doar atunci cand intelegi toata problema invidiei, a lacomiei, a ambitiei, si a
dorintei de putere. Liberatea fata de aceste lucruri permite ceva extraordinar care este numit inflorirea
caracterului. Un asemenea om are compasiune, el stie ce inseamna sa iubesti nu omul care repeta doar
o multime de cuvinte despre moralitate. Deci inflorirea bunatatii nu vine din societate, deoarece societatea
in sine este intotdeauna corupta. Doar omul care intelege intreaga structura si intregul proces al societatii -
si el insusi este eliberat din acestea - are caracter si numai el poate inflori in bunatate.

Vino spre ea cu mainile goale


este usor sa vina compasiunea din inima care nu este plina de lucrurile viclene ale mintii. Asta este
mintea, cu cerintele, temerile si atasamentele sale, cu indemnurile, negarile si determinarile sale care
distrug iubirea. Si cat de dificil este sa ramana clara si inocenta fata de toate acestea? Nu aveti nevoie de
filosofie si doctrine pentru a fi bland si bun. Eficienta si energia pamantului este suficienta pentru a hrani si
imbraca oamenii, pentru a le oferi adapost, siguranta si sanatate. Este inevitabil, cu cresterea rapida a
productiei; este functia bunei organizari intr-o societate echilibrata. Dar organizarea nu da generozitate
inimii si mainii. Generozitatea vine dintr-o sursa diferita, o sursa dincolo de orice masura. Ambitia si invidia
o distrug la fel de sigur cum arde focul. Aceasta sursa trebuie atinsa, dar trebuie sa vii la ea cu mana goala,
fara rugaciune, fara sacrificiu. Cartile nu te pot invata si nici un guru nu te poate duce la aceasta sursa. Ea
nu poate fi atinsa prin cultivarea virtutii, desi virtutea este necesara, nici prin competenta sau obedienta.
Atunci cand mintea este senina, fara nici o miscare, ea pur si simplu exista. Seninatatea este fara motiv,
fara dorinta de mai mult.

Singuratatea are o mare frumusete


Nu stiu daca ati fost vreodata singuri; atunci cand iti dai brusc seama ca nu ai nici o relatie, cu nimeni
nu ca o realizare intelectuala ci ca o realitate... si sa fiti complet izolati. Orice forma de gandire si de emotie
este blocata; nu va puteti adresa nimanui; nu exista nimeni sa vi se adreseze; Dumnezeu, ingerii, toti au
disparut dincolo de nori si, precum dispar norii, asa au disparut si acestia; esti complet izolat, solitar nu

55
voi folosi cuvantul singur. Singur presupune liniste, un inteles diferit, are frumusete. A fi singur inseamna
ceva cu totul diferit. Si tu trebuie sa fii singur. Cand omul se elibereaza din structura sociala a conditiei de
lacomie, de invidie, de ambitie, de aroganta, de dobandire atunci cand el se elibereaza de toate acestea,
atunci el este complet singur. Acesta este un lucru diferit. Atunci exista o mare frumusete, sentimentul unei
mari energii.

A fi izolat nu este singuratate


Desi toti suntem fiinte umane, am construit ziduri intre noi si vecinii nostri prin nationalism, prin rasa,
casta si clase care naste din nou izolare, singuratate.
Acum, o minte care este captiva in singuratate, in aceasta stare de izolare, nu are posibilitatea de a
intelege ce este religia. Ea poate crede, poate avea anumite teorii, concepte, formule, poate incerca sa se
identifice cu ceea ce ea numeste Dumnezeu; dar religia, consideram ca nu are nimic de a face cu nici o
credinta, cu nici un preot, cu nici o biserica sau cu asa numitele carti sacre. Starea unei minti religioase
poate fi inteleasa numai atunci cand vom incepe sa intelegem ce este frumusetea; si intelegerea frumusetii
trebuie abordata prin intermediul totalei singuratati. Numai atunci cand mintea este complet singura poate
cunoaste ce este frumusetea, si nu in oricare alta stare.
Singuratatea nu este in mod evident izolarea si nu este unicitatea. Pentru a fi unic trebuie doar sa fii
exceptional intr-un fel, dar a fi complet singur necesita o extraordinara sensibilitate, inteligenta, intelegere.
A fi complet singur implica ca mintea sa fie libera de orice influenta si prin urmare sa fie necontaminata de
societate; si mintea trebuie sa fie complet singura pentru a inteleg ce este religia ceea ce inseamna sa
descoperi tu insuti ceea ce este nemuritor, etern, dincolo de timp.

Cunoaste singuratatea
Singuratatea este complet diferita de izolare. Aceasta singuratate trebuie adoptata, asumata pentru a
putea fi singur. Singuratatea nu este comparabila cu izolarea. Omul care se afla in izolare nu va sti
niciodata sa fie singur. Ai tu aceasta stare de singuratate? Mintile noastre nu sunt structurate pentru a fi
singure. Chiar procesele mintii sunt separatoare. Si ceea ce este separat este in izolare.
Dar singuratatea nu este separatoare. Este ceva care nu este multime, care nu este influentata de
multime, care nu este rezultatul multimii, care nu este compus precum mintea; mintea este multimea.
Mintea nu este o entitate singura, fiind compusa, reunita, un produs al secolelor. Mintea nu poate fi
niciodata singura. Mintea nu cunoaste niciodata singuratatea. Dar fiind constienti de izolare atunci cand
treceti prin ea, atunci vine in fiinta singuratatea. Doar atunci poate exista ceea ce este incomensurabil. Din
pacate, cei mai multi dintre noi cauta dependenta. Ne dorim tovarasi, vrem prieteni, vrem sa traim intr-o
stare de separare, intr-o stare care aduce conflictul. Ceea ce este singur nu poate fi intr-o stare de conflict.
Dar mintea nu poate percepe, nu poate intelege acest lucru, poate cunoaste doar izolarea.

Doar in singuratate exista inocenta


Cei mai multi dintre noi nu sunt niciodata singuri. Va puteti retrage in munti si sa traiti ca un pustnic, dar
atunci cand sunteti fizic de unul singur, veti avea cu voi toate ideile, experientele voastre, traditiile si
cunostintele voastre. Calugarul crestin intr-o chilie de manastire nu este singur. El este cu Iisus, cu teologia
sa, cu conceptele si dogmele sale, cu credintele si conditionarile sale particulare. In mod similar sannyasii
din India care se retrag din lume si traiesc in izolare nu sunt singuri, deoarece ei traiesc deasemenea cu
amintirile lor.
Vorbesc despre o singuratate in care mintea este complet libera de trecut, si doar o astfel de minte este
virtuoasa, deoarece doar in aceasta singuratate exista inocenta. Poate vei spune: Ne ceri prea mult. Nu se
poate trai asa in aceasta lume haotica, in care cineva sa mearga zilnic la birou pentru a putea trai, pentru
a-si creste copiii, a suporta cicalirea sotului sau sotiei, si tot restul. Dar cred ca ceea ce se spune acum
este legat direct de activitatii vietii zilnice, in caz contrar, aceasta nu are absolut nici o valoare. Vedeti, din
aceasta singuratate vine virtutea, care este energica si care aduce o extraordinara puritate si blandete. Nu
conteaza daca cineva face greseli; asta are o importanta foarte mica. Ceea ce conteaza este a avea acest
sentiment de a fi complet singur, necontaminat, deoarece doar o astfel de minte poate cunoaste sau poate
fi constienta de ceea ce este dincolo de cuvant, dincolo de nume, dincolo de toate proiectiile imaginatiei.

Cine este singur este inocent


Unul din factorii de suferinta este extraordinara izolare a omului. Puteti avea tovarasi, puteti avea zei,
puteti avea o multime de cunostinte, puteti fi extrem de activi din punct de vedere social, discutand si
barfind fara incetare despre politica si cei mai multi politicieni barfesc tot timpul si inca va mentineti in
aceasta izolare. De aceea omul cauta sa gaseasca o semnificatie in viata si inventeaza o semnificatie, un
sens al vietii. Dar izolarea ramane in continuare. Deci o poti privi fara nici o comparatie, o poti vedea asa

56
cum este, fara a incerca sa fugi de ea, fara a incerca sa o acoperi, sa scapi de ea? Atunci vei vedea ca
singuratatea este ceva cu totul diferit.
Noi nu suntem singuri. Suntem rezultatul a o mie de influente, a o mie de conditionari psihologice,
mosteniri, propaganda, cultura. Noi nu suntem singuri, si prin urmare suntem fiinte umane uzate, invechite.
Cand cineva este singur, complet singur, neapartinand nici unei familii - desi s-ar putea sa aiba o familie -
neapartinand nici unei natiuni, nici unei culturi, nici unui angajament particular, acesta este sensul,
sentimentul de a fi un strain strain oricarei forme de gandire, de actiune, familie, natiune. Si asa este
numai cel care este complet singur, care este inocent. Aceasta inocenta este cea care elibereaza mintea
de suferinta.

Creati o noua lume, o noua civilizatie


Daca trebuie sa creati o lume noua, o noua civilizatie, o arta noua, totul nou, necontaminat de traditie, de
frica, de ambitii, daca trebuie sa creati anonim o societate noua, impreuna, a ta si a mea, in care nu
exista al tau si al meu ci doar al nostru, nu trebuie sa existe o minte care sa fie complet anonima, prin
urmare singura? Aceasta implica, nu-i asa, ca trebuie sa existe o revolta impotriva conformitatii, o revolta
impotriva respectabilitatii, deoarece omul respectabil este un om mediocru, deoarece el vrea ceva, el este
dependent de influente pentru a fi fericit, de ceea ce crede vecinul sau, de ceea ce crede guru-l sau, de
ceea ce Bhagavat-Gita sau Upanishad-ele sau Biblia sau Hristos spune; mintea sa nu este niciodata
singura. El nu merge singur, ci intotdeauna el merge ca un insotitor, insotitorul acestor idei.
Nu este important sa aflam, sa vedem intreaga semnificatie, interferenta, influenta aparitiei lui EU, care
este cauza contradictiei intre anonimi? Vazand in intregime acestea, o intrebare apare inevitabil: Este
imediat cu putinta, sa ai acea stare a mintii care nu este influentata, care nu poate fi influentata de propria
experienta sau de experienta altora, o minte incoruptibila, care este singura? Numai atunci exista
posibilitatea de a crea o lume diferita, o cultura diferita, o societate diferita, in care fericirea este posibila.

In singuratate nu exista teama


Doar atunci cand mintea este capabila sa se goleasca de toate inluentele, sa fie complet singura... exista
creativitate. In lume este mult mai mult dezvoltata tehnica tehnica de a influenta oamenii prin
propaganda, prin constrangere, prin imitatie, prin exemple, prin idolatrie, prin cultul eroului. Exista
nenumarate carti despre cum sa faci un lucru, cum sa gandesti eficient, cum sa construiesti o casa, cum sa
lucrezi cu masinile, astfel incat treptat vom pierde initiativa, initiativa de a gandi ceva original, noi insine.
Prin invatamant, prin relatia noastra cu autoritatile, prin diferite mijloace, suntem influentati sa ne
conformam, sa imitam. Si cand permitem sa fim influentati, convinsi intr-o atitudine sau actiune particulara,
in mod natural cream rezistanta fata de alte influente. In acest proces de creare a rezistentei fata de alte
influente, nu vom ceda la ceea ce este negativ?
Nu ar trebui ca mintea sa fie mereu in stare de revolta pentru a intelege influentele care intotdeauna
interfereaza, interactioneaza, controleaza, modeleaza? Una din caracteristicile mintii mediocre, care este
intotdeauna fricoasa, intr-o stare de confuzie, este de a vrea ordine, de a vrea coerenta, de a vrea o
metoda prin care sa poata fi ghidata, controlata, dar aceste metode, aceste diferite influente creaza
contradictii si confuzie in individ... Oricare alegere dintre aceste influente este desigur in continuare starea
de mediocritate...
Nu trebuie ca mintea sa aiba capacitatea de patrundere si nu de a imita sau modela si sa fie fara
frica? Nu trebuie ca mintea sa fie singura, si prin urmare creativa? Aceasta creativitate nu este a ta sau a
mea, ea este anonima.

Incepe de aici
Omul religios nu il cauta pe Dumnezeu. Omul religios este preocupat de transformarea societatii, care
este el insusi. Omul religios nu este cel care face nenumarate ritualuri, care urmeaza traditiile, care traieste
intr-o cultura moarta, din trecut, explicand la nesfarsit Bhagavad-Gita sau Biblia, facand nesfarsite
incantatii, sau a deveni sannyasi sau calugar acesta nu este un om religios; acest om incearca sa scape,
sa evadeze din realitate. Omul religios este preocupat total si complet cu intelegerea societatii, care este el
insusi. El nu este separat de societate. A aduce in sine o mutatie, o transformare completa, totala,
inseamna incetarea completa a lacomiei, a invidiei, a ambitiei; si prin urmare el nu mai depinde de
imprejurari, chiar daca el este rezultatul circumstantelor alimentelor pe care el le consuma, cartilor pe
care le citeste, filmelor pe care le vizioneaza, dogmelor religioase, credintelor, ritualurilor si toate celelalte
activitati. El este responsabil, si prin urmare, omul religios trebuie sa se inteleaga pe sine insusi, care este
un produs al societatii, pe care el insusi a creat-o. Prin urmare, pentru a descoperi realitatea, el trebuie sa
inceapa de aici, nu din templu, nu cu o imagine chiar daca imaginea este produsa de mana omului sau
de catre mintea sa. Altfel, cum ar putea el gasi ceva in totalitate nou, o conditie complet noua?

57
Mintea religioasa este exploziva
Putem descoperi singuri ce este mintea religioasa? Omul de stiinta in laboratorul sau este doar un om de
stiinta; el nu are convingerile nationalismului, fricile si vanitatile sale, ambitiile si cerintele specifice; el este
acolo pur si simplu pentru a cerceta, pentru a investiga. Dar, in afara laboratorului, este la fel ca oricare
altul, cu prejudecatile sale, cu ambitiile sale, cu cetatenia sa, cu vanitatile si invidiile lui, si tot restul. O astfel
de minte nu poate accesa mintea religioasa. Mintea religioasa nu functioneaza printr-un centru de
autoritate, indiferent daca acesta este acumulare de cunostinte ca traditie, sau este experienta, care de
fapt este continuarea traditiei, continuarea conditionarilor. Spiritul religios nu gandeste in termenii timpului,
a rezultatelor imediate, a reformarii directe a modelului societatii... Spuneam ca mintea religioasa nu este
ritualica, ea nu apartine nici unei biserici, nici unui grup, nici unui model de gandire. Mintea religioasa este
mintea care a patruns in necunoscut si nu poate ajunge in necunoscut decat printr-un salt; ea nu poate
calcula si aranja in nici un fel intrarea in necunoscut. Mintea religioasa este mintea cu adevarat
revolutionara, iar mintea revolutionara nu este o reactie la ceea ce a fost. Mintea religioasa este cu
adevarat exploziva, creativa nu in sensul acceptat a cuvantului creativ, ca intr-un poem, ca atunci cand
decorezi ceva, cand construiesti, ca in arhitectura, muzica, poezie si tot restul ea este pur si simplu in
starea de creatie.

Rugaciunea este ceva complex


Ca toate problemele fundamentale ale omului, rugaciunea este o chestiune complexa si nu poate fi
abordata in graba; este nevoie de rabdare, atentie si toleranta in aceasta explorare, fara a avea concluzii si
decizii definitive. Fara a se intelege pe sine, cel care se roaga poate, prin rugaciunea sa, sa ajunga la auto-
amagire. Am auzit uneori oamenii spunand, si mai multi mi-au spus, ca atunci cand se roaga la ceea ce ei
numesc Dumnezeu, pentru lucrurile lumesti, rugaciunile lor sunt adeseori indeplinite. Daca au credinta, si in
functie de intensitatea rugaciunii lor, ceea ce ei cer sanatate, confort, bunuri materiale ei primesc in cele
din urma. Daca cineva se complace in aceasta rugaciune-implorare isi primeste propria recompensa, ceea
ce el cere este adesea primit, iar acest lucru intareste implorarea. Apoi, exista rugaciunea care nu este
pentru lucruri sau pentru oameni, ci pentru a-l experimenta pe Dumnezeu, acesta deasemenea primeste
frecvent un raspuns; si mai exista si alte forme de rugaciune-implorare, mai subtile si mai ocolite, dar totusi
implorand, implorand si aducand ofrande. Toate aceste rugaciuni au propria recompensa, ele aduc propriile
lor experiente; dar conduc acestea la realizarea realitatii ultime?
Nu suntem noi rezultatul trecutului, si prin urmare nu avem legatura cu enorma acumulare de ura si
lacomie, cu opusul acestora? Cu siguranta, atunci cand facem o rugaciune sau o implorare, facem apel la
acest rezervor de lacomie acumulata, si asa mai departe, care are propria sa recompensa si propriul pret...
Oare rugaciunea, implorarea altuia, la ceva din afara, poate duce la intelegerea adevarului?

Raspunsul la rugaciune
Rugaciunea, care este o implorare, o cerinta, nu poate gasi realitatea care nu este efectul, rezultatul unei
cereri. Noi cerem, imploram cu fervoare, ne rugam doar atunci cand suntem in confuzie, in suferinta; si
neintelegand aceasta confuzie si suferinta ne indreptam catre altcineva. Raspunsul la rugaciune este
propria noastra proiectie; intr-un fel sau altul este intotdeauna satisfacator, imbucurator, altfel l-am
respinge. Deci, atunci cand cineva a invatat trucul de linistire a mintii prin repetare, o mentine linistita cu
acest obicei, dar raspunsul la rugaciune, la implorare trebuie sa fie in mod evident modelat in functie de
dorinta celui care implora.
Acum, rugaciunea, implorarea, cererea, nu poate niciodata descoperi ceea ce nu este o proiectie a
mintii. Pentru a gasi ceea ce nu este fabricat de minte, mintea trebuie sa fie linistita nu facuta linistita prin
repetarea cuvintelor care este o auto-hipnoza, nici prin orice alt mijloc de a induce liniste mintii.
Linistea care este indusa, produsa, nu este cu adevarat liniste. Este ca si cum un copil ar fi pus la colt
superficial el este linistit, dar in interior el fierbe. Deci, mintea care este linistita prin disciplina nu este cu
adevarat niciodata linistita si linistea care este indusa nu poate niciodata descoperi starea de creativitate in
care realitatea, adevarul vine in fiinta.

Este religia o chestiune de credinta?


Religia, asa cum in general o stim, este o serie de credinte, de dogme, de ritualuri, de superstitii, de
idolatrie, magie si guru-si care te vor duce la ceea ce doresti ca scop final. Adevarul ultim este proiectia ta,
este ceea ce tu vrei, ceea ce te face fericit, ceea ce-ti ofera o certitudine a nemuririi. Deci, mintea captiva in
aceste lucruri creaza o religie, o religie a dogmelor, a superstitiilor, a breslei preotesti, a cultului idolilor, si
astfel esti prins in inertia mintii. Este aceasta religie? Religia este o chestiune de credinta, o chestiune de
cunoastere a experientelor si declaratiilor altor oameni? Sau religia este urmarea moralitatii? Voi stiti ca
este relativ usor a fi moral a face un lucru si a nu face altul. Pentru ca este usor, puteti imita un sistem de

58
moralitate. In spatele moralitatii se ascunde sinele, EU-l, tot mai mare, in crestere, agresiv, dominator. Dar
este aceasta religie?
Va trebui sa aflati ce este adevarul, deoarece este singurul lucru care conteaza, nu daca sunteti bogati
sau saraci, nu daca aveti o casatorie fericita si aveti copii, deoarece toate acestea au un sfarsit,
intotdeauna exista moarte. Deci, fara nici o forma de credinta, trebuie sa descoperiti; trebuie sa aveti
puterea, increderea in sine, initiativa, astfel incat voi insiva sa descoperiti adevarul, ce este Dumnezeu.
Credinta nu-ti va da nimic; credinta doar corupe, te mentine in intuneric. Mintea poate fi libera doar prin
energie, prin vitalitate, prin incredere in sine.

Exista adevar in religii?


Intrebarea este: Exista oare adevar in religii, in teorii, in idealuri, in credinte? Sa examinam. Ce intelegem
prin religie? Cu siguranta nu religiile organizate, nu Hinduismul, Buddhismul sau Crestinismul care toate
sunt credinte organizate cu propaganda lor, cu convertirea si progenitismul lor, cu constrangerile lor, si asa
mai departe. Exista vreun adevar in religiile organizate? Ele pot inghiti, pot captura adevaraul, dar religia
organizata, in sine, nu este adevar. Prin urmare, religia organizata este falsa, ea separa oamenii intre ei.
Esti musulman, eu sunt hindus, altul este crestin sau buddhist avem certuri si dispute, ne macelarim intre
noi. Exista vreun adevar in asta? Noi nu discutam despre religie ca urmarire a adevarului, dar cautam daca
exista vreun adevar in religiile organizate. Suntem atat de conditionati de religia organizata, incat credem
ca exista adevar in ea si am ajuns sa credem ca noi insine, numindu-ne hindusi, suntem cineva, sau il vom
gasi pe Dumnezeu. Cat de absurd, domnule; pentru a-l gasi pe Dumnezeu, pentru a descoperi realitatea,
trebuie sa existe virtute. Virtutea este libertatea, si doar prin libertate poate fi descoperit adevarul nu
atunci cand suntem prinsi in bratele religiei organizate, cu toate credintele si dogmele sale. Si exista vreun
adevar in teorii, in ideologii, in credinte? De ce mai ai credinte? In mod evident, pentru ca credintele va dau
siguranta, confort, protectie, ghidare. Launtric esti speriat, doresti sa fii protejat, doresti sa te sprijini pe
ceva, si prin urmare creezi un ideal care te impiedica sa intelegi ceea ce este. De aceea un ideal devine o
piedica in calea actiunii.

Pentru a ajunge sus trebuie sa incepi de jos


Organizatiile religioase devin la fel de fixe si de rigide ca si gandurile acelora care le apartin. Viata este o
schimbare constanta, o devenire continua, o revolutie neincetata, si pentru ca o organizatie nu poate fi
niciodata maleabila, ea sta in calea schimbarii, ea devine reactionara pentru a se proteja. Cautarea
adevarului este individuala, nu congagretionala. Pentru a impartasi, pentru a fi in comuniune cu realitatea,
trebuie sa existe singuratatea, nu izolarea, ci libertatea fata de orice influenta si opinie. Credintele
organizate, in mod inevitabil, devin obstacole in calea gandirii.
Dupa cum si singuri va dati seama, lacomia si dorinta de putere sunt aproape inepuizabile intr-o asa-
numita organizatie spirituala, aceasta lacomie este acoperita de cuvintele oficiale, placute, insa influenta
distrugatoare, avaritia, mandria si antagonismul sunt mereu prezente si hranite. Din acest conflict se
dezvolta intoleranta, sectarismul si alte manifestari neplacute.
Nu ar fi mai intelept sa existe mici grupuri interesate, formate din douazeci sau douazeci si cinci de
persoane, fara taxe sau cotizatii de membru, care gasesc oportun a se intalni pentru a discuta si aborda
relaxat ce este realitatea si adevarul? Pentru a evita ca un astfel de grup sa devina exclusivist, oricare
membru ar putea fi din cand in cand incurajat sa se alature unui alt astfel de grup; astfel acestea ar putea fi
extensive, nu inguste si limitate.
Pentru a ajunge sus trebuie sa incepi de jos. Din acest mic inceput, oricine ar putea ajuta la crearea unei
lumi mai sanatoase si mai fericite.

Zeii vostri creaza scindare


Ce se intampla in lume? Crestinii il aveti pe Dumnezeu, hindusii au zeii lor, mahomedanii au conceptia lor
particulara despre Dumnezeu - fiecare mica secta cu adevarul ei particular; si toate aceste adevaruri devin
ca niste boli in lume, separand oamenii. Aceste adevaruri in mainile celor putini devin mijloace de
exploatare. Mergi pe la fiecare secta, una dupa alta, incercandu-le pe toate, deoarece ti-ai pierdut simtul
discriminarii, deoarece suferi si vrei un remediu, iar tu accepti orice remediu care iti este oferit de catre
orice secta, fie crestina, hindusa sau oricare alta. Deci, ce se intampla? Zeii tai scindeaza, impart,
credintele tale in Dumnezeu creaza aceasta scindare si totusi vorbim despre fraterntitatea omului, unitatea
acestuia in Dumnezeu si in acelasi timp refuzam lucrurile pe care dorim sa le descoperim deoarece ne
agatam de aceste credinte, ca si cum acestea ar fi cele mai puternice mijloace de a distruge limitarea, insa
acestea doar o intensifica. Toate acestea sunt atat de evidente.

Adevarata religie

59
Stiti ce este religia? Nu este incantatia, nu este a face puja, sau orice alt ritual, nu este inchinarea la zei
de tinichea sau statui din piatra, ea nu se afla in temple sau biserici, nu este a citi Biblia sau Bhagavat-Gita,
nu este repetarea unui nume sacru sau urmarea unor altor superstitii inventate de oameni. Nici unul din
aceste lucruri nu este religie.
Religia este sentimentul bunatatii ca iubire, care este la fel ca un fluviu viu intr-o miscare vesnica. In
aceasta stare veti descoperi ca vine un moment cand nu mai exista nici o cautare; si acest final al cautarii
este inceputul a ceva cu totul diferit. Cautarea lui Dumnezeu, a adevarului, sentimentul de a fi in totalitate
bun nu cultivarea bunatatii, a umilintei, insa cautand ceva care se afla dincolo de inventiile si trucurile
mintii, inseamna a trai in acel ceva, a fi constient de acesta aceasta este adevarata religie. Dar puteti
face asta doar atunci cand parasiti balta sapand propriul canal pentru a iesi afara in fluviul vietii. Atunci
viata are un mod uimitor, surprinzator de a avea grija de tine, deoarece atunci nu exista nici o grija din
partea ta. Viata te poarta unde vrea deoarece esti parte din ea insasi; atunci nu exista nici o problema de
securitate, sau cu privire la ceea ce oamenii spun sau ce nu spun, si aceasta este frumusetea vietii.

Un minunat refugiu
Care este imboldul din spatele cautarii lui Dumnezeu, si este reala aceasta cautare? Pentru cei mai multi
dintre noi aceasta este o evadare din realitate. Deci, trebuie sa ne fie foarte clar noua insine, daca aceasta
cautare a lui Dumnezeu este o evadare, sau daca este vorba de a cauta adevarul in tot adevarul in
relatiile noastre, adevarul in valoarea lucrurilor, adevarul ideilor. Daca suntem in cautarea lui Dumnezeu
doar pentru ca ne-am saturat de aceasta lume si mizeriile ei, atunci este o evadare. Atunci il cream pe
Dumnezeu, si prin urmare acesta nu este Dumnezeu. Dumnezeul templelor, al cartilor, in mod evident nu
este Dumnezeu este o evadare minunata. Dar daca vom incerca sa gasim adevarul, nu doar in unele
actiuni, ci in toate actiunile, ideile si relatiile noastre, daca vom cauta sa evaluam corect hrana,
imbracamintea, adapostul, atunci mintea noastra va fi capabila sa aiba claritate si intelegere si vom gasi
realitatea atunci cand o vom cauta. Atunci nu va fi o evadare. Dar daca suntem confuzi cu privire la lucrurile
lumesti alimente, imbracaminte, adapost, relatii si idei cum putem descoperi realitatea? Noi putem doar
inventa realitatea. Deci, Dumnezeu, adevarul sau realitatea nu poate fi cunoscut de o minte care este
confuza, limitata, conditionata. Cum poate o astfel de minte gasi realitatea sau pe Dumnezeu? Mai intai ea
trebuie sa se deconditioneze pe sine insasi. Ea trebuie sa se elibereze de propriile sale limitari, si doar apoi
poate sti ce este Dumnezeu evident, nu inainte. Realitatea este necunoscutul, si ceea ce este cunoscut
nu este real.

Dumnezeul tau nu este Dumnezeu


Un om care crede intr-un Dumnezeu niciodata nu-l va gasi pe Dumnezeu. Daca sunteti deschisi realitatii
nu poate exista credinta in realitate. Daca sunteti deschisi fata de necunoscut, nu poate exista credinta fata
de acesta. Pana la urma credinta este o forma de auto-protectie, si doar o minte meschina poate crede intr-
un Zeu sau Dumnezeu. Priviti credinta aviatorilor in timpul razboiului care spuneau ca erau insotiti de
Dumnezeu atunci cand lansau bombele! Tu crezi in Dumnezeu atunci cand ucizi, atunci cand exploatezi
oameni. Te inchini lui Dumnezeu si mergi sa storci cat mai multi bani fara mila, sustii armata dar spui ca tu
crezi in mila, compasiune, bunatate... Cat timp exista credinta, nu poate exista necunoscutul; nu poti gandi
cu privire la necunoscut, gandirea nu-l poate evalua. Mintea este un produs al trecutului, rezultatul lui ieri, si
o astfel de minte poate fi deschisa spre necunoscut? Aceasta poate proiecta doar o imagine, doar ca
proiectia nu este realitatea; deci Dumnezeu nu este Dumnezeu este o imagine personala creata de tine,
o imagine pentru propria-ti satisfactie. Realitatea poate exista doar atunci cand mintea isi intelege intregul
proces de sine si ajunge la final. Atunci vand mintea este complet goala, abia atunci este capabila de a
percepe necunoscutul. Mintea nu este purificata pana cand nu intelege esenta relatiei relatia sa cu
proprietatea, cu oamenii pana cand nu stabileste o relatie corecta cu totul. Pana cand nu intelege intregul
proces al conflictului in relatie, mintea nu poate fi libera. Numai atunci cand mintea este in intregime tacuta,
complet inactiva, fara nici un fel de proiectii, cand nu mai cauta si nu mai urmareste nimic fiind complet
linistita doar atunci ceea ce este etern si atemporal vine in fiinta.

Omul religios
Care este starea mintii care afirma: eu nu stiu daca exista Dumnezeu, daca exista iubire, adica atunci
cand nu exista nici un raspuns al memoriei? Va rog sa nu raspundeti imediat la aceasta intrebare, deoarece
daca o faceti raspunsul va fi doar recunoasterea a ceea ce credeti ca ar trebui sau nu ar trebui sa fie. Daca
spui: este o stare de negare, tu o compari cu ceea ce stii deja; prin urmare acea stare in care spui nu
stiu este inexistenta...
Deci mintea care este capabila a spune eu nu stiu se afla in starea unica in care orice poate fi
descoperit. Dar omul care spune: eu stiu, omul care a experimentat o infinitate de varietati de experiente
umane si a carui minte este impovarata de informatii, de cunostinte enciclopedice, poate el experiemnta

60
vreodata ceva care nu poate fi acumulat? Aceasta va fi extrem de greu. Cand mintea lasa deoparte toate
cunostintele pe care le-a dobandit, atunci cand pentru ea nu mai exista nici un Buddha, nici un Christ, nici
un maestru, nici un invatator, nici un fel de religie, nici o invatatura; atunci cand mintea este complet
singura, necontaminata, ceea ce inseamna ca miscarea ei a ajuns la final, doar atunci exista posibilitatea
unei extraordinare revolutii, a unei fundamentale schimbari... Omul religios este cel care nu apartine nici
unei religii, nici unei natiuni, nici unei rase, care este complet singur interior, intr-o stare de ne-cunoastere,
si pentru el binecuvantarea sacrului vine in fiinta.

Necunoasterea
Daca cineva poate ajunge cu adevarat la aceasta stare de a spune eu nu stiu, aceasta indica un
extraordinar sentiment de umilinta; nu exista aroganta cunoasterii, nu exista nici un raspuns dogmatic,
doctrinar pentru a impresiona. Cand pot afirma cu adevarat nu stiu, ceea ce foarte putini sunt capabili, in
aceasta stare frica inceteaza in totalitate deoarece orice sentiment de recunoastere, de cautare in memorie
a ajuns la final; nu mai exista investigare in domeniul cunoasterii. Apoi urmeaza ceva extraordinar. Daca ati
urmarit pana acum ceea ce am spus, nu doar verbal, ci ati experimentat cu adevarat, veti descoperi ca
atunci cand spuneti nu stiu orice conditionare ia sfarsit. Si care este atunci starea mintii?
Cautam ceva permanent permanent in sensul timpului, ceva de durata vesnica. Vedem ca totul in jurul
nostru este tranzitoriu, in miscare, nastere, decadenta si moarte, si noi cautam intotdeauna stabilitate, ceva
care va dainui in domeniul cunoscutului. Cunoasterea functioneaza doar prin gandire, care este un raspuns
provocat de memorie. Vazand toate acestea, daca as dori sa pun capat gandirii, ce ar trebui sa fac? Cu
siguranta, prin auto-cunoastere trebuie sa fiu constient de intregul proces al gandirii mele. Trebuie sa
observ ca fiecare gand, chiar si subtil, chiar si elevat, chiar si stupid sau oricat de josnic ar fi, isi are
radacinile in cunoscut, in memorie. Daca eu vad aceasta foarte clar, atunci cand mintea se confrunta cu o
problema imensa, va fi capabila sa spuna nu stiu deoarece nu are nici un raspuns.

Dincolo de limitele credintelor


A fi teist sau ateu pentru mine ambele sunt la fel de absurde. Daca ai sti ce este adevarul, ce este
Dumnezeu, nu ai fi nici teist nici ateu deoarece in aceasta constientizare credinta este inutila. Aceasta este
pentru omul care nu este constient, care doar spera si presupune, care priveste credinta sau necredinta sa
doar ca un sprijin care sa-l conduca spre a actiona intr-un anumit fel.
Acum, daca veti privi aceasta intr-un mod diferit, veti descoperi voi insiva, individual realitatea, ceva ce
este dincolo de toate limitarile credintei, dincolo de iluzia cuvintelor. Dar aceasta descoperirea adevarului
sau a lui Dumnezeu cere multa inteligenta, ceea ce nu inseamna a avea sau a nu avea credinta, ci
recunoasterea obstacolelor create de lipsa inteligentei. Deci, pentru a-l descoperi de Dumnezeu sau
adevarul si eu spun ca un astfel de lucru exista, deoarece l-am realizat pentru a-l recunoaste, pentru a-l
realiza, mintea trebuie sa fie purificata de toate piedicile care au fost create de-a lungul veacurilor datorita
nevoii de auto-protectie si securitate. Nu poti fi liber de nevoia de securitate pur si simplu afirmand ca esti
liber. Pentru a trece dincolo de aceste obstacole trebuie sa ai o mare inteligenta, nu doar intelect. Pentru
mine, inteligenta este atunci cand mintea si inima sunt intr-o armonie deplina; atunci vei descoperi de unul
singur fara a intreba pe cineva, ce este realitatea.

Liber de reteaua timpului


Fara meditatie nu exista cunoastere de sine; fara cunoasterea de sine nu exista meditatie. Deci, tu
trebuie sa incepi sa te cunosti. Nu poti ajunge departe fara a cunoaste imprejurimile, fara a cunoaste
procesele zilnice de gandire, simtire si actiune. Altfel spus, gandirea trebuie sa-si inteleaga propriul mod de
lucru si atunci cand vei vedea, prin auto-observare cum functioneaza, vei observa ca gandirea se misca de
la necunoscut la cunoscut. Nu poti gandi despre necunoscut. Ceea ce cunoasteti nu este real deoarece
ceea ce cunoasteti este numai in timp. A fi liber de reteaua timpului este o preocupare majora, nu sa te
gandesti la necunoscut, deoarece nu te poti gandi la necunoscut. Raspunsurile la rugaciunile voastre fac
parte din cunoscut. Pentru a primi necunoscutul, mintea insasi trebuie sa devina necunoscut. Mintea este
rezultatul procesului de gandire, rezultatul timpului, iar acest proces de gandire trebuie sa aiba un sfarsit.
Mintea nu poate gandi ceea ce este etern, atemporal; de aceea mintea trebuie sa fie libera de timp,
procesul timpului, in minte trebuie sa fie dizolvat. Doar atunci cand mintea este complet libera de ieri, si prin
urmare nu foloseste prezentul ca un mijloc pentru viitor, este capabila de a primi vesnicia... Prin urmare,
preocuparea noastra in meditatie este de a ne auto-cunoaste, nu doar superficial, ci a cunoaste intregul
continut interior, al constiintei noastre ascunse. Fara a cunoaste toate acestea si fara a fi liber de
conditionarile acestora, nu veti putea trece dincolo de limitele mintii. Acesta este motivul pentru care
procesul de gandire trebuie sa inceteze, si pentru ca acesta sa inceteze, trebuie sa existe cunoasterea de
sine. Prin urmare, meditatia este inceputul intelepciunii, care inseamna a-ti intelege propria minte si inima.

61
Meditatia
Sa abordam pas cu pas ce anume este meditatia. Va rog, nu asteptati pana la capat, in speranta ca veti
avea o descriere completa a modului de a medita. Ceea ce facem noi acum este o parte a meditatiei.
Acum, primul lucru pe care trebuie sa-l facem este sa fim constienti de ganditor, si nu sa incercam sa
rezolvam contradictia producand o integrare intre gandire si ganditor. Ganditorul este entitatea psihologica
care a acumulat experienta si cunostinte; el este legat de centrul timpului, care este rezultatul continuei
schimbari si influente a mediului, si el priveste, asculta, traieste si experimenteaza din acest centru. Atata
timp cat cineva nu intelege structura si anatomia acestui centru vor exista intotdeauna conflicte si mintea
aflata in conflict nu are posibilitatea de a intelege profunzimea si frumusetea meditatie.
In meditatie nu poate exista ganditor, ceea ce inseamna ca gandirea trebuie sa inceteze gandirea care
are dorinta si nerabdarea de a obtine un rezultat. Meditatia nu are nimic de a face cu obtinerea unui
rezultat. Nu inseamna a respira intr-un anumit fel, sau a-ti privi varful nasului, sau a-ti trezi puterea de a
realiza anumite trucuri, sau tot restul de prostii si non-sensuri... Meditatia nu este ceva inafara vietii. Cand
conducecti o masina sau sunteti intr-un autobuz, atunci cand suntenti prinsi in conversatii fara nici un tel,
atunci cand va plimbati singur printr-o padure sau urmariti un fluture in bataia vantului sa fii constient, fara
nici o alegere, de tot, face parte din meditatie.

Cunoaste un gand in totalitatea sa


A nu fi nimic este inceputul libertatii. Deci, daca sunteti capabili de a simti, de a ptrunde in aceasta, veti
descoperi, veti deveni constienti ca nu sunteti liberi, ca sunteti obligati a face diferite lucruri si in acelasi
timp mintea spera sa fie libera. Si puteti vedea ca cele doua sunt contradictorii. Deci, mintea trebuie sa
investigheze de ce se agata de ceva. Toate acestea implica o munca grea. Este mult mai dificil decat a
merge la birou, decat orice munca fizica, decat toate stiintele la un loc. Mintea umila, inteligenta este
preocupata de ea insasi fara a fi auto-centrata; prin urmare ea trebuie sa fie extraordinar de alerta,
constienta si asta inseamna o munca grea in fiecare zi, in fiecare ora, in fiecare minut... Aceasta munca
cere insistenta deoarece libertatea nu vine usor. Totul te impiedica sotia, sotul, copiii, prietenii tai, zeiii si
religia ta, traditia ta. Toate acestea vor impiedica, insa voi le-ati creat deoarece doriti securitate. Si mintea
este in cautarea securitatii pe care niciodata nu o poate gasi. Daca priviti un pic lumea, veti vedea ca nu
exista ceva precum securitatea. Sotia moare, moare sotul, fiul pleaca departe se intampla ceva. Viata nu
este statica, desi ne-ar placea sa fie asa. Nici o relatie nu este statica, deoarece intreaga viata este
miscare. Aceasta este ceva care trebuie sa fie inteles, adevarul este ceva care trebuie sa fie vazut, simtit,
si nu ceva despre care doar argumentam. Atunci veti vedea, pe masura ce incepem sa investigam, ca
acesta este cu adevarat procesul meditatiei.
Dar nu va lasati fascinati de acest cuvant. A fi constient de fiecare gand, a cunoaste sursa din care vine
acesta si care este intentia sa aceasta este meditatia. Si a cunoaste in totalitate mecanismul unui singur
gand, ne reveleaza intregul proces al mintii.

Aprinde flacara cunoasterii de sine


Daca vi se pare dificil sa fiti constienti, atunci experiemntati scriind fiecare gand si sentiment care apare
de-a lungul zilei; scrie reactiile tale de gelozie, invidie, vanitate, senzualitate, intentiile din spatele cuvintelor
tale, si asa mai departe. Rezerva-ti un timp inainte de micul dejun pentru a scrie si rezerva-ti de asemena
un timp inainte de a merge la culcare, renuntand la unele activitati sociale, etc. Daca scrii aceste lucruri ori
de cate ori poti de-a lungul zilei iar seara inainte de culcare vei revedea tot ce ai scris in timpul zilei,
studiind si examinand fara nici un fel de judecata, fara condamnare, vei incepe sa descoperi cauzele
ascunse ale gandurilor si sentimentelor tale, dorintelor si cuvintelor...
Acum, cel mai important lucru in acest sens este a studia cu o inteligenta libera ceea ce ai scris si in
acest studiu vei deveni constient de propria stare. In flacara contiintei de sine, a cunoasterii de sine,
cauzele conflictului sunt descoperite si consumate. Ar trebui sa continui sa-ti scrii gandurile si sentimentele,
intentiile si reactiile, nu o data sau de doua ori, ci pentru un numar considerabil de zile, pana cand vei fi in
masura a fi constient de ele instantaneu...
Meditatia nu este doar o constanta constiinta de sine ci este si o constanta abandonare de sine. Dincolo
de sfera gandirii se afla meditatia, din care vine linistea intelepciunii; si asa cea mai inalta seninatate este
realizata.
Scriind ceea ce gandesti si simti, propriile dorinte si reactii, determina o constiinta interioara activa,
cooperarea intre constient si subconstient, iar acest lucru la randul sau duce la integrare si intelegere.

Calea meditatiei
Este adevarul ceva definitiv, absolut, fix? Am dori sa fie absolut deoarece atunci ne-am putea refugia in
el. Am dori sa fie permanent, deoarece atunci l-am putea poseda si am putea gasi in el fericirea. Dar este
adevarul absolut, continuu pentru a-l experiemnta din nou si din nou? Repetarea experientei este simpla

62
cultivare a memoriei, nu-i asa? In momentele de liniste, am putea experimenta un anumit adevar, dar daca
ne agatam de acea experienta, prin memorie, pentru a o face fixa, absoluta mai este acesta adevar?
Este adevarul continuitatea, cultivarea memoriei? Si adevarul poate fi gasit doar atunci cand mintea este
complet linistita? Atunci cand mintea nu este prinsa in amintiri, nu cultiva memoria ca centru de
recunoastere, dar sunt constient de tot ceea ce spun, de tot ceea ce fac in relatiile si activitatile mele,
vazand adevarul in orice asa cum este clipa de clipa cu siguranta aceasta este calea meditatiei, nu-i asa?
Nu exista intelegere decat atunci cand mintea este linistita, iar mintea nu poate fi linistita atata timp cat
se ignora pe sine. Aceasta ignoranta nu este inlaturata prin nici o forma de disciplina sau prin urmarea unei
anumite doctrine antice sau moderne. Credinta creaza doar rezistenta, izolare, iar in cazul in care exista
izolare, nu exista posibilitatea linistii. Linistea vine doar atunci cand am inteles intregul proces al mintii a
diferitelor entitati aflate in conflict unele cu altele, care alcatuiesc Eu-l. Aceasta este o sarcina dificila, ne
indreptam catre altii pentru a invata diverse trucuri pe care le numim meditatie. Trucurile mintii nu sunt
meditatie. Meditatia este inceputul cunoasterii de sine, si fara meditatie nu exista cunoastere de sine.

Mintea in starea de creatie


Meditatia este golirea mintii de toate lucrurile pe care mintea le-a asezat impreuna. Daca o faci probabil
nu o s-o faci, dar nu conteaza, doar asculta acum vei descoperi ca exista un extraordinar spatiu in minte,
si acest spatiu este liber. Asa ca trebuie sa cauti libertatea inca de la inceput si nu doar sa astepti sperand
sa o dobandesti intr-un final. Trebuie sa cauti semnificatia libertatii in munca ta, in relatii, in tot ceea ce faci.
Atunci vei descoperi ca meditatia este creatie.
Creatia este un cuvant pe care cu totii il folosim atat de superficial, atat de usor. Un pictor plaseaza
cateva culori pe o panza si suntem extrem de incantati de asta. Asta este realizarea lui, modalitatea prin
care el se exprima, este ceea ce el vinde pentru a obtine bani sau reputatie si el numeste asta creatie!
Fiecare scriitor creeaza si exista scoli de creatie literara, dar acestea nu au nimic de a face cu creatia.
Aceasta este tot raspunsul conditionat al mintii care traieste intr-o anumita societate.
Creatia de care vorbesc este ceva cu totul diferit. Este mintea care se afla in starea de creatie. Ea poate
sau nu poate exprima aceasta stare. Expresia are o valoare foarte mica. Aceasta stare de creatie nu are o
cauza, si prin urmare, mintea aflata in aceasta stare in fiecare moment traieste si moare, iubeste si exista.
Totalitatea acestora este meditatia.

Aseaza fundamentul imediat


O minte linistita nu cauta nici un fel de experienta. Si deci este complet linistita, fara nici o miscare spre
trecut, si prin urmare libera de cunoscut atunci vei gasi, daca ai ajuns atat de departe, ca exista o miscare
a necunoscutului care nu este recunoscuta, care nu este traductibila, care nu poate fi redata in cuvinte
atunci vei descoperi ca existenta este o miscare imensa. Aceasta miscare este atemporala deoarece acolo
nu exista nici timp, nici spatiu, nici cineva care sa experimenteze, nici ceva de castigat sau de realizat. O
astfel de minte stie ce este creatia nu creatia pictorului, a poetului, verbalizarea; ci creatia care nu are un
motiv, care nu are nici o expresie. Aceasta creatie este iubirea si moartea.
Toata treaba asta de la inceput pana la sfarsit este calea meditatiei. Un om care mediteaza trebuie sa se
inteleaga pe sine. Fara cunoasterea de sine nu se poate merge mai departe. Oricat de mult ai incerca sa
mergi mai departe, vei putea merge doar in proiectia ta; si propria ta proiectie este foarte apropiata, este
foarte stransa si nu te duce nicaieri. Meditatia este procesul de stabilire a acestei baze imediat si realizarea
acestei stari de liniste natural, fara nici un efort. Si doar atunci mintea va patrunde dincolo de timp, dincolo
de experienta si dincolo de cunoastere.

Gasiti linistea
Daca ati investigat ce este meditatia si ati inteles intregul proces al gandirii veti descoperi ca mintea este
complet linistita. In aceasta liniste totala a mintii nu exista nici un privitor, nici un observator, si prin urmare
nici un experimentator; nu exista nici o entitate care sa acumuleze experienta, care este o activitate
specifica mintii egocentrice. Nu spune acesta este samadhi care este tot un non-sens, deoarece doar
ati citit despre el intr-o carte si nu l-ati descoperit singuri. Exista o mare diferenta intre cuvant si lucru.
Cuvantul nu este lucrul; cuvantul usa nu este lucrul numit usa. Deci, a medita inseamna a goli mintea de
activitatile auto-centrate. Si daca ati ajuns atat de departe in meditatie, veti gasi ca acolo este liniste, un vid
total. Mintea este necontaminata de societate; ea nu mai este supusa nici unei influente, nici unei presiuni,
nici unei dorinte. Este complet singura; si fiind singura, de neatins, ea este inocenta. Prin urmare, exista
posibilitatea ca ceea ce este atemporal, etern sa vina in fiinta ta.
Acest intreg proces este meditatia.

Generozitatea inimii este inceputul meditatiei

63
Vom discuta despre ceva care necesita o minte care are capacitatea de a patrunde foarte adanc. Trebuie
sa incepem de foarte aproape, deoarece nu putem ajunge departe daca nu stim cum sa incepem, cum sa
facem primul pas. Inflorirea meditatiei este bunatatea si generozitatea inimii, este inceputul meditatiei. Am
discutat multe lucruri legate de viata, autoritate, ambitie, frica, lacomie, invidie, moarte, timp, am discutat
despre multe lucruri. Daca observati, daca aveti capacitatea de patrundere, daca ascultati cu atentie,
acesta este fundamentul mintii care este capabila de a medita. Nu poti medita daca esti ambitios te poti
doar juca cu ideea de meditatie. Daca mintea ta este stapanita de autoritate, legata de traditie, acceptand-
o, urmand-o, niciodata nu vei cunoaste ce inseamna a medita, aceasta extraordinara frumusete...
Este realizarea propriei impliniri in timp, care permite generozitatea. Si ai nevoie de o minte generoasa
nu doar o minte cuprinzatoare, o minte care sa inglobeze spatiul, ci de asemenea o inima care ofera fara
gandire, fara motiv si care nu cauta nici o recompensa in schimb. Dar pentru a darui putin sau mult, este
necesara calitatea spontaneitatii de a darui fara nici o retinere, fara nici o limitare. Nu poate exista meditatie
fara generozitate, fara bunatate ceea ce inseamna a fi liber de mandrie, niciodata pentru a obtine
succesul, niciodata pentru a fi celebru; ceea ce inseamna sa mori fata de tot ceea ce ai realizat, in fiecare
minut al zilei. Doar acesta este terenul fertil in care bunatatea poate creste, poate inflori. Si meditatia este
inflorirea bunatatii.

Meditatia este esentiala in viata


Pentru a intelege aceasta intreaga problema a influentei, influenta experientei, influenta cunoasterii, a
motivatiilor interioare si exterioare pentru a descoperi ce este adevarat si ce este fals si de a vedea
adevarul in asa-numitul fals toate acestea necesita o perspectiva extraordinara, o profunda intelegere
interioara a lucrurilor asa cum sunt, nu-i asa? Acest intreg proces este, cu siguranta, calea meditatiei.
Meditatia este esentiala in viata, in existenta noastra zilnica, precum este esentiala frumusetea. Perceptia
frumusetii, sensibilitatea fata de urat precum si fata de frumos este esentiala a vedea un copac frumos,
cerul minunat al unei seri, a vedea vastul orizont unde se aduna norii cand rasare soarele. Toate acestea
sunt necesare, perceptia frumusetii si intelegerea caii meditatiei, deoarece toate acestea sunt viata, cum de
asemenea si a merge la birou, neintelegerile, mizeriile, continua incordare, anxietatea, fricile profunde,
iubirea si foametea. Acum, intelegerea acestui intreg proces al existentei influentele, necazurile,
tensiunile zilnice, conceptiile autoritare, actiunile politice si asa mai departe toate acestea sunt viata; si
procesul de intelegere a acestui tot si eliberarea mintii, este meditatia. Daca cineva intelege cu adevarat
aceasta viata, atunci exista intotdeauna procesul meditativ, intotdeauna exista procesul contemplatiei dar
nu legat de ceva. Fii constient de intregul proces al existentei, observa-l, patrunde in el fara patima si fii
liber de acesta aceasta este meditatia.

64