Sunteți pe pagina 1din 49

NTREBRI

pentru examenul de promovare la stomatologia ortopedic


anul III de studiu n anul universitar 2014-2015

1. Examenul clinic al pacientului n clinica de protetic dentar. Consecutivitatea . Importana practic.

Examenul clinic avand scopul culegerea datelor, simptomelor este obligatoriu si care apreciaza ca rezultat un dignostic
corect si respectiv o intocmire a unui plan corect de tratament protetic.
Etapel:
I. Anamneza ( datele personale, motivele prezentarii, istoricul actualei maladii);
II. Examenul exobucal (se face prin inspectie, palpare, auscultare ; se atrage atentia la configuratia si simetria
fetei, pozitia forma buzelor, se va depista inaltimea etajului inferior al fetei ; aceste simptome fiind sau nu
prezente in dependenta de gradul de pronuntare a LOC si de localizarea lor).
III. Examenul endobucal ( se urmareste gradul de deschidere si inchidere a cavitatii bucale, se apreciaza
cinematica cavitatii bucale, prin inspectie vizuala si instrumentala se va aprecia starea mucoasei
vestibulului oral, obrajilor, limbii, planseului bucal, palatului dur si moale; se trece la aprecierea fiecarui
dinte din arcade, se apreciaza forma arcadei dentare dupa necesitate aplicand metoda de inspectie,
sondare, palpare, perrcutie, apreciind gradul de mobilitate a fiecarui dinte si respectiv examinand mai ales
starea tesuturilor dintilor lezati, se apreciaza varietatea de ocluzie)

2. Examenul clinic al arcadelor dentare. Formele fiziologice i patologice ale lor. Determinarea tipului de
ocluzie. Tipurile de ocluzie fiziologic i patologic. Caracteristica.

Examenul arcadelor dentare Se executa prin inspectia separata, initial a arcadei dentare inferioare, apoi a celei
superioare evidentiind: 1) forma arcadelor dentare; 2) existenta, marimea, numarul si topografia breselor; 3) existenta,
caracterul si starea protezelor dentare care restabilesc integritatea arcadelor dentare; 4) caracterul si nivelul ariei
ocluzale; 5) raportul fiecarui dinte fata de planul de ocluzie.

Arcadele dentare vor avea diverse forme in dependenta de varietatea tipului de ocluzie. In caz de ocluzie ortognata
arcada dentara superioara, ca regula, are o forma semieliptica, iar cea inferioara- hiperbolica. La ocluzia dreapta
ambele arcade se apropie de forma semieliptica. In cazul formelot atipice se noteaza particularitatile. Apreciind
marimea, numarul si localizarea breselor, conchidem ca ele se noteaza pentru fiecare arcada in parte. Dupa marimea
bresei deosebim edentatie partiala, redusa (1-2 dinti), intinsa (3-4 dinti), subtotala ( prezenti 1-4 dinti). Bresele pot fi
localizate pe o hemiarcada sau pe ambele, in zona frontala, laterala. Fiecare bresa poate fi marginita la ambele capete
cu dinti restanti sau numai la o extremitate. Cand pe una si aceeasi arcada avem ambele varietati de brese- edentatia
este mixta. La examinarea protezelor fixe se atrage atentia asupra gradului de inchidere marginala a coroanelor de
invelis unitare si coroanelor din punti dentare si sini, la integritatea fetei ocluzale, prezenta posibilelor dezlipiri,
fracturi, raportul cu dintii antagonisti, iar la puntile dentare si cu apofiza alveolara In cazul protezelor mobile se
examineaza starea lor si particularitatile campului protetic.
La examenul arcadelor dentare evidentiem nivelul general al ariei ocluzale si nivelul suprafetei ocluzale al fiecarui
dinte fata de ea si planul de ocluzie.

Dupa examenul arcadelor dentare este necesar de a supune analizei relatiile intermaxilare si interdentare care servesc
drept criteriu important la alcatuirea si realizarea planului protetic. Aceste relatii se vor studia in plan transversal,
sagital si vertical. Pozitiile mandibulei fata de maxila pot fi centrice, excentrice cu contact intre arcadele dentare si
fara contact. Reiesind din acestea, initial se va determina tipul de ocluzie. Pacientului, la care mandibula se gaseste in
stare de postura, i se propune de a inchide cavitatea bucala in ocluzia centrica, folosind diverse probe si metode de
ghidare unimanuala sau bimanuala a mandibulei in ocluzie centrica fara a provoca presiuni asupra ei. Convingandu-ne
ca pacientul a inchis gura in pcluzia centrica examinam tipul ocluziei, conducandu-ne de semnele clinice caracteristice
fiecarui tip din cele cunoscute. Ulterior vom examina relatiile ocluzale in intercuspidare maxima pentru care este
caracteristic asa un raport interdentar cand intre suprafetele ocluzale ale dintilor se stabileste un contact intercuspidian
si fiecare dinte se gaseste in ocluzie cu doi antagonisti, afara de incisivii centrali inferiori si ultimii doi molari
superiori. Prin urmare un rol important in pozitie statica normala de intercuspidare maxima il joaca contactul
cuspizilor cu fosele ocluzale si crestele marginale.
Inregistrarea acestor contacte. Ca si a celor dinamice se efectueaza cu ajutorul hartiei de articulare sau a placutelor de
ceara ramolita. In scop stiintific pot fi folosite si alte metode, ca de exemplu, cea fotoelastica in cadrul careia se
foloseste acrilatul transparent, lumina polarizata, computerul, etc.
Dupa examenul relatiilor ocluzale statice se supun unei analize si relatiile de ocluzie dinamica. La miscarile de
propulsie se atrage atentia asupra caracterului de ghidaj anterior al ocluziei. Datorita supraacoperirii dintilor frontali
inferiori de cei superiori, la deplasarea mandibulei anterior, incisivii inferiori aluneca pe suprafetele palatinale ale
antagonistilor pana la marginea incisivala. In asa mod incisivii superiori dirijeaza miscarea de propulsie. In pozitia de
contact cap-la-cap a incisivilor, datorita ghidajului anterior, apare o inocluzie laterala, care depinde de gradul de
supraacoperire frontala. Cu cat mai mare va fi gradul de acoperire a dintilor frontali inferiori, cu atat mai mare va fi si
spatiul de inocluzie laterala.
La examenul miscarilor de lateralitate medicul propune pacientului sa deplaseze mandibula din pozitia ocluziei
centrice spre dreapta sau stanga pana la pozitia cap-la-cap a caninilor sau a cuspizilor vestibulari ai dintilor laterali. In
acest itmp este necesar de a observa caracterul de conducere al mandibulei: canina (ocluzie de protectie canina) sau de
grup (ocluzie de protectie de grup). In ocluzia de protectie canina se observa o inocluzie bilaterala, iar in caz de
ocluzie de protectie de grup, la asa un grad de lateralitate al mandibulei, se va inregistra o inocluzie pe hemiarcada
inactiva si un contact varf-la-varf a cuspizilor vestibulari dintre arcadele dentare pe hemiarcada activa.

3. Intercuspidarea maxim a arcadelor dentare dup Korber. Metoda nregistrrii. Impoprtana practic.

Criteriile unei ocluzii fiziologice dupa Krber


1. Stopurile ocluzale sa se stabileasca simultan;
2. Fortele ocluzale sa se distribuie uniform la nivelul dintilor laterali, dupa o directie cat mai apropiata de axul lor de
implantare;
3. Fortele ocluzale sa se distribuie la toti dintii laterali;
4 .Transmiterea solicitarilor ocluzale de- a lungul intregii arcade, prin prezenta ariilor de contact interdentare;
5. Intre morfologia ATM, angulatia cuspidiana si panta palatinala a incisivilor superiori sa existe o corelatie
functionala;
6. Dintii frontali sa asigure dezocluzia dintilor cuspidati in miscarile excentrice ale mandibule

4. Radiografia dento-parodontal intraoral, extraoral i radiografia panoramic. Caracteristica.


Importana practic.

Este unul din examenele complementare de baza la precizarea modificarilor tesutului osos, rapoartelor dintre diferite
segmente si elemente ale scheletului sistemului stomtognat, iar uneori si a modificarilor functionale.
Radiografia intraorala sau dentoparodontala. Studiul filmului radiografic capatat prin metoda intraorala ne da
posibilitate de a preciza starea tesuturilor dure ale dintilor, depistarea diverselor leziuni odontale, cum ar fi prezenta
cavitatilor provocate de caria dentara in zonele proximale sau a coletului ( in caz de o acoperire a dintelui cu coroane
artificiale). Importanta este informatia despre caracterul implantarii dintelui, directia axului sausi a radacinilor, a
raportului coroana-radacina nu numai in sens vertical, dar si orizontal, dereglarile caror pot duce la instabilitatea lui.
Analiza datelor obtinute ne da posibilitatea sa precizam topografia, forma, marimea camerei pulpare si starea canalelor
radiculare. In caz de abraziuni pronuntate ale tesuturilor dentare se vor constatata si modificari ale camerei pulpare, iar
canalele radiculare pot fi calcifiate partial sau total. Daca dintele a fost supus unui tratament cu extirpatia pulpei
radiculare, se va determina calitatea obturatiei, atragand atentia la zona apicala, unde pot fi observate modificari ale
tesutului osos, hipercimentoza radiculara sau osteoscleroza.
Examenul radiologic intraoral pune in evidenta si starea spatiului periodontal si a osului alveolar.

Examen radiologic intraoral:


cu film muscat ( standardizat) se evidentiaza coroanele dintilor antagonisti; depistam carii, tesuturile din jur
distruse;
retroalveolara periapicala ofera o imagine a intregului dinte pana la apex si alveola in care este ancorat; se vad
cariile dentare, abcese periapicale, modificari de densitate osoasa, starea lucrarii de restaurare, prezenta
tartrului subgingival, dintii in retentie, pozitionarea radacinilor;
ocluzala maxilara si mandibulara evidentiaza localizarea si dezvoltarea dintilor; poate cuprinde intreaga
arcada, fie cea superioara sau inferioara, mai des se utilizeaza in cazul dintilor care nu au erupt si fracturilor
maxilare.
Ortopantomografia
Acest tip de investigare radiologica se efectueaza cu ajutorul radiografiei panoramice prin proiectie desfasurata pe una
si aceeasi pelicula a celor doua arcade dentare si a maxilarelor in ocluzie centrica, stare de postura a mandibulei sau la
o deschidere maxima a gurii. Pe asa pelicula vom studia aceeasi particularitati de structura a parodontului si tresutului
osos, insa in acest caz apare posibilitatea de studiu in ansamblu, comparativ si concomitent a rapoartelor dintre
arcadele dentare si elementele articulatiei temporomandibulare.
In acest caz, insa, multe detalii, cum ar fi particularitatile de structura ale marginii osului alveolar, spatiului
dentoalveolar, caracterul de trecere a canalelor radiculare s.a. nu se evidentiaza clar pe asemenea pelicule si deci
uneori apare necesitatea de a executa un examen radiologic intraoral suplimentar in cadrul caruia aceste detalii ar
putea fi relevate mai bine.

5. Metodele de studiu a modelelor de diagnostic. Importana practic.

Examenul clinic endobucal nu intotdeauna ne permite sa depistam diverse momente de ocluzie si raport interdental, sa
precizam localizarea cantactelor dentare premature din cauza refelxelor de protectie ce apar in cadrul utilizarii acestor
metode. In cavitatea vucala este imposibil de a stabili cu precizie caracterul contactului interdentar in zona cuspizilor
orali ai dintilor lateral; intalnim de asemenea dificultati la precizarea axelor longitudinale ale dintilor, raportului
dintilor lipsiti de antagonisti fata de planul de ocluzie etc. In vederea evitarii acestor dificultati se propune aplicarea
metodei analizei modelelor de studiu care prezinta o vasta metoda complementara nu numai la stabilirea
diagnosticului, dar si la intocmirea unui plan de tratament protetic corect. Avantajul metodei respective mai consta si
in posibilitatea efectuarii examenului in absenta pacientului, in efectuarea unor masurari de precizie care nu pot fi
facute in cavitatea bucala, ca de exemplu: determinarea inaltimii spatiului edentat, pozitiei dintilor ce delimiteaza
bresele dentare, fapt ce permite alegerea corecta a variantelor de insertie a protezei, etc.
Modelele diagnostice pot fi studiate si analizate separat si in pozitie de ocluzie centrica. In acest scop modelele de
studiu se vor ghipsa in asa-numitele simulatoare cu ajutorul cheii de ocluzie obtinute in cadrul determinarii ocluziei
centrice sau a relatiei de ocluzie imediat dupa amprentare. Alegerea simulatorului va depinde de scopul investigatiei.
Daca este nevoie de un studiu al relatiilor interdentare in raport de miscarile mandibulare, modelele se vor ghipsa in
articulator, care permite imitarea acestor miscari. Examenul modelelelor de studiu pe simulatoare va permite
precizarea localizarii contactelor interdentare premature, inclinarea suprafetelor palatinale ale frontalilor superiori si
traiectoria pe care o parcurg marginile incisivale ale incisivilor inferiori pe aceasta panta, gradul de inclinare a pantelor
cuspidiene a dintilor laterali si modul de alunecare intercuspidiana, precum si celelelate relatii interdentare. Analiza
relatiilor interdentare numai in plan vertical se va face dupa ghipsarea modelelor in ocluzor, care imita miscarile
mandibulei numai in plan vertical.

6. Electroodontometria.Termodiagnosticul. Importana practic.

Termometria
Determinarea reactiei dintelui la excitanti termici (fierbinte, rece) este una dintre cele mai simple metode de
examinare a starii pulpei. Excitantii termici pot fi aplicati pe suprafata dintelui supus examenului prin irigare, insa
aceasta metoda nu ne permite sa precizam care dinte reactioneaza la excitantul termic. Mai simplu este de a aplica pe
dinte un bulete de vata imbibat cu apa fierbinte, deoarece este dovedit ca dintii sanatosi, fara leziuni ale tesuturilor
dure, reactioneaza la o temperatura de + 50 grade si mai mare, iar la rece mai jos de +10 grade. In caz de afectiuni ale
pulpei de caracter inflamator sau leziuni de tesuturi dure la aplicarea excitantilor termici se declanseaza o reactie
dolora acuta. Reactia dintilor la excitanti termici mai poate fi determinata si cu ajutorul termoodontocronometrului
care ne permite sa actionam asupra unui punct de pe suprafata coronara cu o temperatura, care usor poate fi regulata,
de la 0 grade pana la +70 grade C.

Electroodontometria

Leziunile tesuturilor dure odontale coronare, cum ar fi caria, abraziunea patologica, hipoplazia smaltului, fluoroza,
prezenta eroziunilor, etc. Ca si dintii preparati sub coroane de invelis sau traumatismul provoaca diverse afectiuni ale
pulpei dentare. Prin urmare, cand medicul pune la indoiala viabilitatea pulpei, este nevoie de un examen care ar stabili
starea ei reala. In acest scop se utilizeaza electroodontodiagnosticul care ne permite sa stabilim pragul de sensibilitate
a sistemului nervos dentar care indica starea pulpei si a periodontiului. Examenul se efectueaza de catre medic si
asistenta medicala. Dupa izolarea de saliva a dintelui, medicul amplaseaza electrodul activ pe marginea incisivala
(ocluzala) iar asistenta medicala prin rotirea lenta a butonului, pune in functiune aparatul care transmite curentul
electric la dinte. In momentul aparitiei sensibilitatii asistenta fixeaza pe cadranul aparatului cifra care indica marimea
curentului in mkA. S-a constatat ca la dintii sanatosi pragul de sensibilitate este de 2-6 mkA. La o inflamatie a pulpei
acest indice va creste pana la 40mkA. Valoarea de pana la 60mkA indica prezenta procesului de necroza pulpara; in
limitele de 60-90 mkA indica antrenarea in proces a pulpei radiculare; la antrenarea in proces a tesuturilor apicale
reactia periodontiului va fi in limitele 100-120 mkA, iar in caz de o afectiune mai profunda a periodontiului dintele va
raspunde la curenti cu o intensitate inca si mare.
7. Metodele statice i dinamice de determinare a eficienei masticatorii.Importana practic.

Metodele statice.

La baza metodelor statice au fost puse datele lui Haber obinute la determinarea presiunii masticatoare cu ajutorul
gnatodinamometrului, comparnd indicii de rezisten a diverilor dini la procesul de masticaie lunduse drept unitate
de msur valoarea celui mai slab dinte (inclusivul lateral) fiind comparat cu valoarea celorlali dini. La baza acestei
metode au fost puse de asemenea particularitile morfologice i funcionale ale fiecrui dinte:

- mrimea marginii incisivale i a suprafeei ocluzale,


- numrul i grosimea rdcinilor,
- diametrul coletului,
- numrul cuspizilor,
- particularitile anatomo-fiziologice ale periodoniului,
- rolul lui la realizarea funciei de masticaie,
- locul fiecrui dinte n arcada dentar etc.
Vustrov, Duchange . a., considernd drept unitate presiunea masticatoare a incisivului lateral i comparnd-o cu
presiunea masticatoare a celorlali dini, au determinat coeficientul fiecrui dinte de pe maxil i mandibul. Aplicarea,
ns, n practic a acestei metode prezint dificulti, din care cauz nu este utilizat.

Mamlok, Agapov, Oksman . a. au simplificat aceast metod socotind eficacitatea masticatoare a sistemului
stomatognat egal cu 100 uniti calculnd astfel coeficientul fiecrui dinte dup acest criteriu. Drept unitate de calcul
ei au luat capacitatea de rezisten a incisivului lateral egal cu 1.

De menionat c determinarea eficacitii masticatoare este posibil doar n cazul prezenei dinilor antagoniti ce s-
au pstrat. Dac ei lipsesc, capacitatea masticatoare a dintelui prezent este considerat egal cu 0, deoarece el nu
particip la actul de masticaie. Deci n cazul prezenei tuturor dinilor pe un maxilar i lipsa total pe cellalt eficiena
masticatoare va fi egal cu 0 (Agapov).

Oksman a ajuns la concluzia c afar de evidena dinilor abseni urmeaz s fie luat n consideraie i starea
funcional a dinilor restani, care poate fi determinat n raport cu gradul de mobilitate a lor. Se consider c dinii cu
o mobilitate de gradul I particip 100%. la actul de masticaie. Cei cu o mobilitate de gradul II au pstrat numai 50%
din capacitatea funcional, iar cei ce au o mobilitate de gradul III, snt socotii abseni. In legtur cu aceasta autorul
propune ca notarea strii funcionale a dinilor superiori i inferiori s se efectueze printr-o linie oblic.

Metodele dinamice (funcionale).

Lundu-se n consideraie dezavantajele metodelor statice de determinare a eficienei masticatoare i strii


funcionale a parodontului, care se reduc la un calcul aritmetic simplu al rezultatelor examenului clinic i radiografie,
i deci nu oglindesc realitatea, au fost elaborate mai multe metode funcionale. Autorii acestor metode reieeau i din
faptul c n unele cazuri dereglrile de masticaie apar chiar n lipsa unui numr mic de dini, i invers, la unii pacieni
cu prezena edentaiilor pariale ntinse, datorit funcionrii mecanismelor de compensare, dereglrile actului de
masticaie pot fi minime.

Unul dintre primii autori ai metodei funcionale de determinare a eficienei masticatoare propunnd proba de
masticaie, a fost Cristhensen. Conform metodei sale pacientului i se d un miez de nuc (alune, migdale) i dup 50
micri de masticaie masa cptat se adun ntr-o tvi, prin cltituri ale gurii, se spal i se usuc la o temperatur
de 100 n termostat timp de o or. Dup uscare masa cptat se cerne prin 4 site cu diametrul gurilor diferit.
Particulele restante n ultima sit se cntresc i dup greutatea lor se determin procentul de pierdere a eficienei
masticatoare.

Ghelman a modificat aceast metod considerabil simplificnd-o. El a constatat c sistemul stomatognat sntos
frmieaz 5 g de miez de alune timp de 50 sec. pn la aa un grad, c masa cptat, fiind uscat i cernut prin sit
cu guri de 2,4 mm n diametru, trece complet. In caz de edentaie parial sau alte afeciuni, dup cernerea probei n
sit rmri resturi. Dup cntrirea acestor resturi se calculeaz procentul pierderii eficienei masticatoare
considerndu-se c 5 g constituie 100%. Dac, de exemplu, n sit a rmas 1 g, pierderea eficienei masticatoare va fi
egal cu 20%.
Rubinov a ajuns la concluzia c proba de masticaie dup Ghelman nu corespunde indicilor fiziologici, deoarece n
condiii de norm nimeni nu rumeg odat 5 miezuri de nuc (1 miez=l g). Reieind din aceasta, Rubinov a elaborat
proba de masticaie numit fiziologic. In acest scop i se d pacientului un miez de alune (migdal), greutatea cruia
n mediu este egal cu 800 mg, marcnd timpul de la nceperea masticaiei pn la apariia actului de deglutiie. In
condiii de integritate a arcadelor dentare pentru acest act e nevoie de 14 sec. In caz de edentaie parial timpul
necesar pentru masticaie crete n raport cu ntinderea i localizarea breelor, iar mrimea particulelor la momentul
apariiei actului de deglutiie crete. Calculul acestei probe este analogic cu cel al probei dup Ghelman. Prin urmare,
aceast prob ne permite s determinm eficiena masticatoare n condiii fiziologice.

La baza calculrii gradului de pierdere a eficienei masticatorii conform metodei lui Rubinov este greutatea
resturilor din sit cntrite dup o masticaie, timp de 14 sec. De exemplu, dac la unul i acelai pacient am determina
eficiena masticatoare propunindu-i un miez de nuc cu o greutate de 800 mg, efectund masticaia pn la apariia
actului de deglutiie, iar a doua prob am efectua-o la un act de masticaie de 14 sec., greutatea resturilor rmase n sit
va fi diferit. Este clar c la prima prob greutatea resturilor rmase va fi mai mic din cauza mririi timpului de
masticaie necesar. Reieind din aceste considerente, prima prob va fi folosit la determinarea eficienei masticatoare
iar a doua la determinarea gradului de pieredere a eficienei masticatoare. Dac la aceast prob nu va putea fi folosit
miezul de nuc, se vor propune alte alimente, de exemplu pesmei, tiindu-se c durata actului de masticaie a acestui
produs pn la apariia actului de deglutiie este de 8 sec.

Prin urmare, eficiena masticatoare poate fi definit drept capacitate a sistemului stomatognat de a mastica un
produs alimentar de o anumit greutate ntr-o anumit unitate de timp.

Masticaiografia dup Rubinov. Studiind mecanismele reflexelor cavitii bucale, Rubinov a elaborat metoda de
nregistrare a funciei motorice a mandibulei n actul de masticaie cu ajutorul masticaiografului. Imaginea grafic a
micrilor mandibulare n timpul actului de masticaie a primit denumirea de masticaiogram. Prin analiza ei va fi
studiat nu numai eficiena masticatoare dar i caracterul micrilor mandibulare.

Ultimele vor fi diferite n caz de prezen a anomaliilor dento- maxilare, edentaii pariale, afeciuni ale A.T.M. i
alte procese patologice. Masticaiograma ne va da posibilitate s studiem i eficacitatea tratamentului ortopedoprotetic
i stereotipul actului de masticaie. Indiferent de scopul urmrit i particularitile individuale pe chimogram
deosebim cteva faze:

I - faza strii de repaus fiziologic relativ (postur) a mandibulei, care este nscris cu o linie dreapt;

II - faza deschiderii gurii efectuat pentru a fi introdus produsul alimentar n cavitatea bucal;

III - faza de adaptare sau orientare pentru a ncepe zdrobirea alimentelor;

IV -faza de baz a actului de masticaie;

V - faza de formare a bolului alimentar i deglutiia, dup care din nou se nregistreaz starea de repaus
fiziologic relativ.

Caracterul undelor de masticaie depinde de consistena alimentelor, de starea sistemului dentar, a A.T.M., de tipul
de ocluzie, stereotipul de masticaie etc. Cunoscnd viteza de micare a lentei de nregistrare care poate fi liniat n
milimetri sau care se nregistreaz concomitent i timpul, uor se calculeaz durata fazei de baz a actului de
masticaie, care ne indic i eficiena masticatoare.

Coeficienii dupa Agapov:

Dinii 1 2 3 4 5 6 7 8 n total

Superiori 2 1 3 4 4 6 5 - 25

Inferiori 1 2 3 4 4 6 5 - 25
8. Odontoparodontograma dup Kurleandski. Schimbrile strii funcionale a dinilor n dependen de
gradul de rezorbie a esutului osos alveolar. Importana practic.

Odontoparodontograma este o metod static de evident a strii funcionale a dinilor i nu este o parte
component a metodelor de determinare a eficientei masticatoare,ea ne red starea funcional asistemului dentar n
poziie static i medicul indirect i imagineaz eficienta funcional a sistemuluistomatognat. Parodontograma
prezint o schem a formulei dentare unde se noteaz date despre starea
fiecrui dinte.Schema este completat onform datelor examenului clinic, radiologie ignatodinamometriei prin semne
condiionale: N norma; O lipsa dintelui; 1/4 resorbia esutului osos de gradul I; 1/2 resorbia
esutuluiosos de gradul II; 3/4 resorbia esutului osos de gradul III. Dac gradul de resorbie este mai pronunat,
dintele este considerat absent.

Analiza rezultatelor incluse in parodontograma permite medicului sa compare posibilitatile functionale ale arcadelor
dentare, ale anumitor grupuri de dinti sis a intocmeaca un plan correct de tratament.

9. Metodele clinice i paraclinice de examinare a musculaturii: miotonometria, electromiografia.

Miotonometria este metoda de investigare a tonusului muscular care va fi modificat in raport cu schimbarile de functii
ale sistemului stomatognat si cele motorice ale mandibulei. Practic se determina tonicitatea muschilor ridicatori ai
amndibulei.
In acest scop se poate utiliza tonometrul Szirmai, compus dintr-o tija cu resort elastic pentru compresiune si un cadran
cu indicator. Masurarile se fac in starea de repaus si contractie musculara maxima. Pentru aceasta fotoliul in care se
afla placinetul se adduce intr-o poza orizontala. Se propune ca pacinetul sa stringa maxim arcadele dnetare, prin
palparea muschiului maseter sau temporal medical determina punctual maximal poreminent.
Apoi se propune ca pacientul sa se relaxeze si in punctual determinat pe suprafata musculara se instaleaza
miotonometrul in pozitie vertical fara a exercita preisune. In acest timp pe cadran indictaorul ne arata marimea
tonusului muscular in styare de repaus, iar in urma contractarii musculare maximemale, prin inchiderea arcadelor
dentare, pe cadran citim marimea tonusului muscular in contractie functionala. Cu ajutorul miotonometriei se vor
constata si modificarile tonusului muscular dupa un tratament protetic in dinamica. Comparind caracteristicile
tonusului muscular obtinut prin tonometry, constatam o concordanta cu rezultatele electromiografiei.

Electromiografia este o metoda paraclinica de examen a muschilor care permite depistarea afectarea neuromusculara
care de obicei insoteste disfunctiile ocluzale.
Se inregistreaza biocurentii fibrelor musculare si fasciculelor musculare care sunt inervate de aceiasi neuroni motorici.

Electromiograma este imaginea grafica a activitatii bioelectrice musculare, care insoteste toate procesele vitale si este
cel mai exact indice al functiilor fiziologice. Se utilizeaza cu ajutorul electromiografului.
Acest examen se recomanda sa fie efectuat intr-o camera linistita unde se instaleaza cusca Faraday pentru a
preintimpina perturbarile atmosferice care pot sa modifice inregistrareabiocurentilor.
La examenul muschilor sistemului stomatognat pot fi utilizati electrozi de suprafata sau de profunzime.
Cel mai frecvent se utilizeaza electrozii de suprafata care culeg potentialele din intreaga masa musculara din care
cauza se numeste electromiografie globala. Prin intermediul electrozilor profunzi care fiind introdusi aproximativ
parallel fibrelor msculare, s eva culege potentialulunei singure unitati motoriiobtining electromiograma elementara.

Electromiografia se efectueaza in conditii de repaus fiziologic relative (postural), intercuspidarea maxima, ocluzie
centrica, ocluzie cu effort, deglutitie, precum si la executarea miscarilor mandibulare de test sau functionale.

Analiza electromiografiei cere determinarea numarului miscarilor de masticatie ale unui ciclu de masticatie, timpul
unui ciclu, timpul activitatii biocentrice si repausul bioelectric in secunde , amplitude biopotentialelor in microvolti,
coraportul dintre activitatea bioelectrica si repaus.

La o proba a actului de masticatie in conditii de norma, cit si in caz de edentatie partial activitatea bioelectrica a
muschilor va creste, insa in ultimul caz in comparative cu norma va fi mult mai scazuta. Prin urmare, examenul
electromiografic in protetica dnetara ne da posibilitatea sa depistam caracterul disfunctiilor musculare cu o exactitate
inalta, ceea ce este necesar de a lua in consideratie la dioagnosticul diferentiat si intocmirea planului de tratament.

10. Diagnosticul n protetica dentar. Exemple. Indicaii i contrainidicaii generale i locale la tratamentul
protetic.

In protetica dentara diagnosticul se reduce nu numai la stabilirea formei nozologice a afectiunii, dar si la descrierea
dereglarilor morfologice, topografice, de functie, a factorilor etiologici, patogenetici, complicatiilor, dereglarilor
fizionomice si deci poarta un caracter descriptiv.
Diagnosticul e compus din 3 parti:
1)afectiunea principala
2)complicatiile provocate de afectiunea principala
3)afectiunile concomitente.
Afectiunea principala- necesita un tratament ortopedo-protetic si constituie cauza solicitarii asistentei medicale din
partea pacientului. Ea reprezinta forma nozologica cu concretizarea dereglarilor morfologice, topografice,
determinarea gradului si caracterului durerilor (acut, cronic) folosindu-se clasificarile cunoscute. Tot aici sunt incluse
si dereglarile functionale (masticatie, fonatie, deglutitie, etc) indicindu-se gradul de exprimare, apoi factorul etiologic
si patogenia leziunii (daca au fost evidentiate), terminand cu dereglarile fizionomice care au o deosebita importanta
indiferent de gen si virsta.
Daca afectiunea principala pe parcursul evolutiei sale a provocat oarecare complicatii (migrari dentare, deformatii ale
arcadelor dentare, dezocluzie, abraziune patologica a tesuturilor dure ale dintilor restanti, aparitia mobilitatii
patologice a dintilor, modificari ale dimensiunii verticale de ocluzie, trauma fibromucoasa, disfunctii ale sistemului
stomatognat etc) atunci aceste complicatii constituie partea a doua a diagnosticului urmind sa fie descrise dupa acelasi
principiu.
Partea a treia a diagnosticului o alcatuiesc maladiile concomitente care pot fi generale si stomatologice. Bineinteles ca
aprecierea starii generale a organismului are o deosebita insemnatate, deoarece ea in unele cazuri necesare va fi luata
in consideratie la alcatuirea si realizarea planului de tratament, in alte cazuri va bloca acest proces sau chiar ne va
contraindica tratamentul.
Insa maladiile generale ale organsimului nu pot fi incluse in aceasta parte a diagnosticului, deoarece despre maladiile
concomitente generale medical stomatologia ia cunostinta numai pe baza anamnezei si rareori pe baza datelor
consultative ale specialistilor din alte ramuri ale medicinei. Medicul e dator sa ia in consideratie aceste maladii la
intocmirea planului de tratament cit si la aplicarea lui. Datele se noteaza in fisa de ambulatoriu.
Maladiile concomitente stomatologice medicul le evidentiaza in timpul examenului clinic si paraclinic, ele cosntituind
partea a treia a diagnosticului (leucoplachia, lichenul rosu etc).
La baza diagnosticului stau deosebirile dintre datele tabloului clinic si rezultatele examenului paraclinic.

11. Principiul profilactic, curativ i biologic de tratament protetic.

Principiul curativ prevede refacerea integritatii morfologice si reabilitarea functional a sistemului stomatognat prin
intermediul protezelor si a diferitelor dispositive (sini, aparate). Aceste masuri pentru fiecare caz in parte vor fi
indicate in raport de caracterul leziunii: leziuni odontale coronare, edentate, etc. Insa tratamentul protetic nu poate fi
considerat finalizat o data cu cu fixarea pieselor protetice, chiar is in cazul unei interventii protetice simple, deoarece
ulterior va fi nevoie ca pe parcursul unei anumite perioade de timp numita de adaptare sa fie create noi stereoptipuri
dinamice si functionale pe baza celor vechi. Prin urmare, in fiecare caz aparte principiul fundamental curative al
tratamentului protetic va consta in refacerea functiilor de baza ale sistemului stomatognat.

Principiul profilactic a fost divizat in local si general. Daca rolulprincipiului local de profilaxie consta in tratamentul
protetic protetic de prevenire a afectiunilor orgsanelor si tesuturilor sistemului stomatognat (profilaxia stomatologica),
atunci principiul general prevede profilaxia intregului organism, care pot fi influentate sau acutizate de dereglarile
functionale si fizionomice ale sistemului stomatognat (gastrite, colite, ulcer gastric si duodenal, dezechiibrul psihic)
Principiul de profilaxie locala urmareste scopul de a preveni afectiunile sistemului stomatognat pastrand astfel
integritatea lui pe o durata de timp mai mare. Din complexul masurilor generale de profilaxie cu character local o
deosebita importanta o are educatia sanitara ce consta in respectarea igienei cavitatii bucale, tratamentul protetic
provizoriu si final efectuat in timp. Conceptia profilaxiei modern a tratamentului protetic provizoriu si definitv
prevede nu o restituire cantitavia a organelor si tesuturilor lezate, dar o reabilitare echilibrata morfofunctionala,
fizionomica si psihica orientate spre pastrarea integritatii sistemului stomatognat.
Principiul profilaxiei generale consta in prevenirea influentei negative a sistemului stomatognat asupra altor sisteme si
organe si in primul rand a celor ale tractului digestiv.

Principiul biologic este un principiu fundamental al medicine si prevede ca orice metoda de tratament sau interventie
sa aiba o influenta pozitiva asupra organelor si tesuturilor atat ale sistemului stomatognat, cat si aintregului organism.
Deci cand se stabileste si se executa planul de tratament, medical trebuie sa prevada sis a evite influenta nociva atat pe
parcurs cat si dupa finalizarea tratamentului. Acest principiu a fost pus la baza conceptiei modern de tratament
stomatologic care presupune un character economicos al interventiilor de pregatire a campului protetic, deoarece se
modeleaza tesuturi vii. Principiul biologic ne impune ca la confectionarea pieselor protetice sa fie alese material care
n-ar leza substratul organic, adica fara insusiri toxice, sa nu provoace alergii si alte influente nocive.

12. Principiul biomecanic de tratament protetic.

Principiul biomecanic este characteristic pentru protetica dentara si prevede un echilibru efficient al raportului de
rezistenta dintre substratul biologic al campului protetic si proteze sau alte dispositive. In vederea realizarii cu success
a acestui principiu trebuie cunoscute legitatile influentei fortelor ce se dezvolta in timpul functiei piesei protetice si
mecanismului de transmitere a acestor forte substratului biologic al campului protetic. Ca substratul biologic sa
suporte aceste actiuni este necesar ca amaterialul din care va fi confectionata piesa sa posede insusiri mecanice si
fizice respective. Totodata trebuie liuat in consideratie si gradul rezistentei biolgice a tesuturilor campului protetic in
vederea suportarii presiunii asupra lor.

13. Pregtirea preprotetic i proprotetic a cavitii bucale. Metodele de tratament protetic. Caracteristica.

Etapele tratamentului preprotetic - enumerare

pregatirea psihica a pacientului

reabilitarea orala

pregatiri preprotetice ale dintilor stalpi

pregatiri preprotetice ale parodontiului dintilor stalpi

pregatiri preprotetice la nivelul mucoasei crestei edentate

pregatiri preprotetice la nivelul osului bresei edentate.

Asanarea cavitatii bucale in cadrul tratamentului preprotetic

a. Calmarea durerilor provocate de:

- carii profunde,pulpite, parodontite apicale acute;

- fragmente coronare fracturate si mentinute numai de parodontiul superficial.

b. Drenajul abceselor parodontale.

c. Extractia resturilor radiculare si a dintilor nerecuperabili:

- cu distructii mari subgingivale;

- cu fracturi longitudinale;

- cu implantarea osoasa compromisa;

- cu inclinare foarte mare;


- cu malpozitii primare;

- cu retractii gingivale importante;

- molarii de minte fara antagonist.

d. Indepartarea lucrarilor protetice fracturate sau descimentate.

e. Indepartarea obturatiilor coronare mobile sau a celor debordante.

Tratamentul parodontal in cadrul tratamentului preprotetic

a. Eliminarea factorilor de iritatie parodontala:

- detartraj;

- indepartarea obturatiilor debordante;

- indepartarea microprotezelor necorespunzatoare;

b. Interventii chirurgicale:

- chiuretaj subgingival;

- gingivectomie;

- gingivo-alveoloplastie (operatia Neumann-Withmann);

c. Imobilizarea dintilor, eventual prin colaj cu rasini compozite.

d. Devitalizarea dintilor parodontotici (imbunatateste circulatia parodontala).

e. Refacerea punctelor de contact interdentar prin:

- microproteze;

- reconstituiri coronare cu rasini compozite;

- tratament ortodontic.

Pregatirea preprotetica ocluzala

a. Indepartarea contactelor premature si interferentelor in RC, IM, lateralitate, propulsie prin slefuiri selective.

b. Realizarea unui plan de ocluzie corect prin :

- slefuiri la nivelul cuspizilor;

- reduceri din inaltimea coronara, eventual cu devitalizare, cu sau fara gingivo-alveoloplastie, urmate obligatoriu de
aplicarea unei microproteze care sa se inscrie in curbele de ocluzie si sa aiba un modelaj ocluzal corect;

- amputari coronare (dupa devitalizari) cu gingivo-alveoloplastie acoperite cu microproteze agregate intraradicular si


cu relief ocluzal care sa se inscrie in curbele de ocluzie;

- indepartarea microprotezelor sau puntilor care deregleaza curbele de ocluzie;

- extractia dintilor extruzati;


- extractia dintilor cu egresiune exagerata, eventual si cu remodelare osoasa dupa extractie, in vederea obtinerii
spatiului pentru o viitoare punte;

c. Refacerea stopurilor ocluzale si a ghidajelor in cazul dintilor cu abraziune patologica, in acest scop vor fi folosite:

- la dintii laterali-onlay ocluzal sau coroane de invelis;

- la dintii frontali cu abraziune "ad-pallatum"-onlay cu pivot, coroana sau sistem colaj.

Tratamentul ortodontic preprotetic

Indicat pentru:

- desfiintarea angrenajelor inverse, mai ales cele din zona frontala

- corectarea ectopiilor dentare

- aducerea pe arcada a caninului inclus, prin tratament chirurgical-otodontic

- extruzia accelerata.

Indicatia extruziei accelerate se refera in principal la resturile radiculare ale monoradicularilor care au o implantare
osoasa suficienta, dar ale caror tesuturi dentare se afla subgingival, iar parodontiul lor superficial se inscrie in linia
armonioasa a coletului clinic al celorlalti dinti.Extruzia accelerata se obtine prin tractiuni elastice aplicate asupra unui
stift fixat in canalul radicular, dupa sectionarea ligamentului circular.

Interventiile chirurgicale din cadrul tratamentului preprotetic

- Rezectia apicala, in cazul parodontitei apicale cronice granulomatoase.

- Chiuretajul periapical cu aceeasi indicatie dar la dinti care au microproteze agregate prin pivoturi intraradiculare.

- Premolarizarea atunci cand se doreste pastrarea unei radacini si eliminarea celeilalte radacini.

- Odontectomia dintilor inclusi, in special a acelora care sunt in relatie de vecinatate cu dintii stalpi ai viitoarei punti.

- Interventii pentru chisturi si tumori.

- Regularizari de creasta.

- Frenoplastii sau frenectomii.

- Lifting de sinus sau aditie de os preimplantar, cand oferta osoasa este deficitara.

- Transfixatia - metoda indicata la dintii monoradiculari cu implantare osoasa redusa. Ea consta in introducerea unei
sarme dintr-un aliaj special, care traverseaza camera pulpara si radacina dintelui pentru a se opri la nivelul compactei
bazilare, in acest fel marindu-se parghia intraalveolara a dintelui respectiv.

Situatii care impun extirparea pulpara in scop protetic

1. Cand se alege ca element de agregare:coroana de substitutie, onlay cu pivot sau DCR;

2. Cand se impune un sacrificiu mare de tesuturi dentare;

3. In situatia lipsei de paralelism a dintilor stalpi;

4. Dinti stalpi cu leziuni carioase profunde;


5. Dinti egresati sau extruzati, antagonisti bresei, care impun coronoplastii pentru refacerea planului de ocluzie;

6. Dinti cu obturatii vechi voluminoase;

7. Dinti cu usoara mobilitate;

8. Dinti malpozitionati pentru realizarea unui DCR angulat;

9. Pentru reampartirea fizionomica a spatiului edentat.

Indicatiile tratamentului ortodontic in scop protetic

a. Refacerea punctului de contact la dintii stalpi migrati postextractional, cel mai frecvent fiind vorba de premolari.

b. Lipsa de paralelism a dintilor stalpi poate fi rezolvata prin repozitionarea ortodontica a acestora.Este cunoscuta
mezioversiunea molarului secund mandibular in cazul edentatiei molarului de 6 ani.Corectarea axului de implantare a
molarului secund se poate obtine pe cale ortodontica, mai ales in cazul in care aparatul este aplicat imediat dupa
eruptia molarului secund.

c. Extruzia accelerata, face posibila utilizarea unei radacini situate subgingival.

d. Odata cu inclinrea dintilor catre spatiul edentat in zona cervicala apar"pungi false" care, in timp, pot deveni pungi
adevarate, cu caractere patologice. Redresarea ortodontica pentru desfiiintarea acestor pungi false are un
puternic caracter profilactic.

e. Redresarea ortodontica a dintilor situati in angrenaj invers este mult mai biologica decat realizarea unor
microproteze angulate.

Pregatirea preprotetica a parodontiului dintilor stalpi

- Detartraj asociat cu tratament antiinflamator;

- Indepartarea tesuturilor patologice in afectiuni parodontale a dintilor stalpi si zona furcatiei radiculare si a septului
interradicular;

- Repozitionarea coletului clinic al dintilor egresati. Aceasta deplasare a coletului clinic in sens apical se poate obtine
fie prin gingivectomie, fie prin gingivoalveoloplastice, in ultimul caz fiind necesara si indepartarea unei cantitati
reduse de os alveolar.

- Implant osos in punga parodontala proximala (dupa chiuretaj) la dintii inclinati si migrati spre spatiul edentat cu
ajutorul hidroxilapatitei sau os liofilizat. ;

- Excizia festonului gingival hiperplazic.

Pregatirea preprotetica a mucoasei crestei edentate

a) Excizia mucoasei balante

In urma instalarii starii de edentatie se declanseaza si un proces de atrofie atat la nivelul osului bresei edentate, cat si la
nivelul mucoasei acoperitoare.In unele cazuri ritmul de atrofie difera la cele doua structuri, in sensul ca atrofia osoasa este
mai accentuata decat atrofia mucoasei, astfel incat mucoasa ramane fara substrat ferm, el prezentandu-se ca o brida
balanta.Indepartarea preprotetica a acestei mucoase balante se impune din mai multe motive:

- poate sa fie amprentata incorect, modelul nefind fidel situatiei clinice, iar fata mucozala a corpului de punte ar putea sa
se constituie intr-un factor de iritatie indirecta asupra mucoasei;

- aceasta mucoasa balanta poate sa intretina o stare de inflamatie permanenta la nivelul parodontiului marginal al dintilor
stalpi;
- limiteaza inaltimea spatiului protetic.

b) Frenotomia sau frenoplastia frenului buzei superioare inserat pe mijlocul crestei edentate pentru a evita realizarea unui
corp de punte inestetic si pentru a preveni leziunile ulcerative produse de corpul de punte in timpul mobilizarii buzei.

c) Sectionarea bridelor inserate pe mijlocul crestei in regiunea laterala, asemanatoare frenoplastiei. In unele cazuri aceste
bride inserate pe mijlocul crestei sunt urmarea unei suturi neglijente dupa extractia dintilor din aceasta zona.

d) Grefe mucoase peste refacerile de os in defectele de creasta edentata, care in cele mai multe cazuri se dovedesc mai
eficiente decat epitelizarea spontana, fiind benefice pentru aditia osoasa, dar se pot utiliza si implante de aditie (tesut osos
de la pacient, os bovin granulat, hidroxiapatita, biovitroceramica.

Pregatirea preprotetica a osului crestei edentate

a) Indepartarea dintilor, resturilor radiculare, granuloamelor reziduale in incluzie osoasa la nivelul crestei
edentate.Desi aceste incluzii osoase pot fi reci de mult timp, eventuala lor acutizare impune indepartarea lor
chirurgicala.

b) Regularizarea de creasta

Este cunoscut ca fata mucozala a corpului de punte trebuie sa fie neteda, fara anfractuozitati retentive.Acest deziderat
nu poate fi obtinut decat daca relieful bresei edentate este neted, fara ciocuri osoase.Acestea pot fi indepartate
chirurgical print-o interventie de poarta numele de regularizare de creasta.

c) Crearea de spatiu protetic vertical pentru corpul de punte apare necesara atunci cand extractia dintilor egresati nu a
fost insotita de modelare osoasa.

d) Refacerea reliefului osos cu ajutorul hidroxilapatitei, grefei de sclera conservata sau os liofilizat.

e) Interventii ajutatoare implantelor de tipul repozitionarii canalului mandibular, lift sinus

14. Clasificarea protezelor dentare dup modul de fixare ( exemple ), modul de transmisie a presiunelor
funcionale ( exemple) i modern (exemple).

Dupa modul de fixare:


a) Fixe (incrustatiile, coroanele artificiale, dintii cu pivot, puntile dentare);
b) Mobile (protezele partial mobile cu placa, protezele scheletate, protezele totale);

15. Amprenta. Definiie. Clasificri. Metoda amprentrii ntr-un timp cu un material i cu dou materiale.

Amprenta este copia negativa si fidela a campului protetic.


Din punctul de vedere al scopului urmarit amprentele se impart in documentare, auxiliare si de baza. In dependenta de
tehnica realizarii deosebim: amprente realizate intr-un timp; amprente realizate in doi timpi, amprente de corectare,
amprente in ocluzie, amprente partiale, amprente totale.
Amprenta realizata intr-un timp este obtinuta prin depunerea materialului amprentar in lingura de amprentare si
presarea lui direct pe campul protetic. Aceasta tehnica poate fi utilizata si la aplicarea a doua materiale amprentare de
diferita consistenta: unul vascos si altul fluid. In acest caz ambele materiale sunt preparate concomitent: materialul
vascos se depune in lingura amprentara, iar materialul fluid cu ajutorul unei seringi se injecteaza imprejurul dintilor
preparati, in asa mod ca sa fie inglobat in materialul vascos.

16. Metoda amprentrii n doi timpi. Etapele amprentrii cu linguri standard.

Amprenta realizata in doi timpi este obtinuta prin realizarea unei amprente intr-un timp, iar dupa ce este indepartata
de pe campul protetic este acoperita de un material amprentar fluid fiind reintrodusa in cavitatea bucala in faza a doua.
O alta varianta de realizare a amprentei in doi timpi prevede acoperirea dintilor preparati cu o pasta fluida in prima
faza si dupa priza materialului amprentar aplicarea lingurii cu un material de amprentare vascos in faza a doua.
Etapele:
1) Alegerea lingurii amprentare;
2) Prepararea meterialului de amprentare;
3) Depunerea materialului in lingura;
4) Introducerea lingurii in cavitatea bucala si presarea materialului pe campul protetic, prelucrarea marginilor;
5) Indepartarea amprentei de pe campul protetic;
6) Analiza amprentei.

17. Clasificarea materialelor amprentare dup Postolachi, Brsa. Exemple.

Materiale elastice reversibile ( hidrocoloizi reversibili Gelin, Deelastic, Coltoloid)


Materiale elastice ireversibile ( hidrocoloizi ireversibili Stomalgin, Tropicalgin; elastomeri de sinteza Sielast,
Xantopren, Optosil, Zeta Plus, Genie);
Materiale dure reversibile ( materiale termoplastice Stens, Stomaplast, Ortocor, Dentafoli);
Materiale dure ireversibile ( ghips, paste din oxid de zinc si eugenol)

18. Clasificarea leziunelor odontale coronare dup Dechaume Burlui

Clasa I. Anomalii de sediu, volum, forma, directie. Aceste anomalii nu sunt leziuni propriu-zise dar reclama aceleasi
metode ca si leziunile coronare.

Clasa II. Leziuni coronare congenitale cu specific ereditar: amelogeneza imperfecta, dentina opalescenta ereditara,
displazia Capdepond, dentina opalescenta Hodge, dentinogeneza imperfecta si displazia dentinei. Aceste afectiuni
prezinta niste tulburari de geneza a tesuturilor dure care la fel necesita un tratament protetic.

Clasa III. Leziuni odontale coronare dobandite inainte de eruptia dintilor: hipoplaziile simple ale smaltului,
hipoplaziile complexe si anomaliile dentare prin radiatiile ionizante (raze X, raze gamma, fluxuri de neutroni) in
perioada preeruptiva.

Clasa IV. Leziuni odontale coronare dobandite in perioada posteruptiva. Aceste leziuni pot afecta dentitia temporara si
permanenta. Leziunile odontale coronare ale dintilor temporari se manifesta prin urmatoarele forme clinice:
melanodontia Beltrami si Romiuex, vulnerabilitatea dentara si diferite leziuni coronare in forma de carie, traumatisme,
abraziuni etc. Leziunile coronare ale dintilor definitivi: sindromul Dubreuill- Chambardel, leziunile odontale
consecutive intoxicatiilor medicamentoase, carie simpla galopanta, lezihni prin radiatii ionizante indelungate,
discromiile dentare, uzura dentara, eroziunea chimica, eroziunea idiopatica, la fel si leziunile de natura traumatica.

19. Tabloul clinic al leziunelor odontale coronare. Examenul clinic subiectiv i obiectiv al pacienilor cu
leziuni odontale coronare.

In raport de etiopatogenie, particularitatile individuale si de evolutie au un tablou clinic variat, care consta din
simptome subiective si obiective, gradul de pronuntare al carora este manifestat in raport de forma leziunii odontale
coronare.
Tabloul clinic al LOC este alcatuit din simptome subiective si obiective. Pe primul plan adeseori va aparea durerea.
Aceasta durere va aparea mai frecvent in prezenta cariilor sau traumelor. Pe plan secundar apar tulburari fizionomice,
acest simptom poate fi si in cazul lipsei substantei tesuturilor dure dentare, mai ales in sectorul frontal. Un alt simptom
este dereglarea psihoemotionala. Tot aceste dereglari pot fi si in cazul modificarilor de structura a dintilor, pozitie a
dintelui in arcada.
LOC sunt adesea si cauza tulburarilor functiei de incizie, masticatie iar in caz de dereglari masive a structurii
tesuturilor dure a dintilor frontali provoaca dereglari fonetice.
Simptomele obective LOC care afecteaza structura prin diferite distrofii au un aspect cretos al smaltului sau/si alte
modificari de culoare. Lipsa sau dereglarea de structura a tesuturilor coronare provoaca deseori disarmonie statica si
dinamica ocluzala iar in unele cazuri duc si la aparitia diferitor dereglari ale altor verigi ale ADM.

20. Examenul clinic exobucal i endobucal al pacienilor cu leziuni odontale coronare.

Efectuand examenul exobucal, se atrage atentia la structura fetei, prezenta sau absenta asimetriei, pozitia buzelor,
comisurilor orale, inaltimea etajului inferior al fetei si alte particularitati. Aceasta este necesar, deoarece leziunile
odontale coronare insotite de lipsa de substanta dentara prezinta aspecte clinice variate. In majoritatea cazurilor la
pacientii cu LOC simptomele faciale lipsesc. Daca leziunile sunt intinse, profunde si localizate in zona dintilor
frontali, se va observa schimbarea pozitiei buzelor si in special a celei superioare, care poate fi prabusita. In leziunile
provocate de abraziunea profunda a dintilor si mai ales de caracter generalizat se va micsora si etajul inferior al fetei.
Prin urmare, examenul exobucal in cazurile de afectiuni odontale coronare poate depista diverse simptome faciale,
care vor fi luate in consideratie la alcatuirea planului de tratament.
Incipient se atrage atentia la gradul de deschidere a cavitatii bucale, dupa ce vizual cu ajutorul instrumentelor se
studiaza starea mucoasei, incepand cu vestibulul oral. Dereglarile observate, ca de exemplu, prezenta diferitor
formatiuni tumorale, ulceratii, traume provocate de dintii cu leziuni sau din alte cauze se noteaza in fisa de observatie.
Examenul arcadelor dentare va urmari stabilirea formei, simetriei, inspectand fiecare dinte prin palpare, sondare si
percutie intr-o anumita ordine, de la dreapta la stanga la maxila, iar la mandibula de la stanga la dreapta. Cu o
deosebita atentie se vor examina leziunile: localizarea lor, forma, intinderea, gradul de sensibilitate, tipul si calitatea
tratamentelor efectuate ( obturatii, microproteze); sondarea trebuie facuta cu multa prudenta.
Pentru fiecare dinte examinat se va aprecia obligatoriu vitalitatea, utilizand stimuli ce determina starea pulpei dintilor
lezati. La fel fiecarui dinte ii vom examina starea tesutului parodontal prin inspectie si palpare, apreciind starea
mucoasei gingivale ( culoarea, prezenta edemului, hiperplaziaetc. ), prezenta pungilor parodontale si profunzimea lor,
gradul de mobilitate a dintilor.
Efectuand percutia dintelui in ax, folosind manerul sondei, obtinem date privind starea parodontului apical, iar prin
percurtia orizontala a celui marginal.
Este obligatorie examinarea rapoartelor intre cele doua arcade dentare atat staic cat si in dinamica, apreciind starea de
postura si relatie centrica.
Examinarea functiilor blobale ale SS se va realiza prin efectuarea unor teste de apreciere a eficientei masticatoare, de
stabilire a stereotipului individual de masticcatie, teste fonetice si de deglutitie.

21. Examenul paraclinic al pacienilor cu leziuni odontale coronare.

22. Diagnosticul leziunelor odontale coronare. Exemple. Metode de tratament ale leziunelor odontale
coronare.Caracteristica.

Diagnosticul LOC se stabileste pe baza unui examen clinic si paraclinic complet si complex si trebuie sa cuprinda atat
aspectele privind starea locala, cat si generala.
Diagnosticul de stare locala consemneaza situatia prezenta a integritatii odontale coronare si se poate caracteriza prin
urmatoarele componente:
a) anatomo-clinic, ce consta in stabilirea existentei leziunii coronare;
b) topografic, ce consemneaza dintele si suprafata;
c) etiologic, care indica cauza aparitiei LOC (de origina carioasa, traumatica, ereditara, plurifactoriala, etc);
d) functionala, care precizeaza tulburarile functiilor SS, prin gradul de afectare a masticatiei, fizionomiei,
fonatiei;
e) complicatiile provocate de LOC (migrari dentare, etc)

Metode de tratament protetic al LOC:


1. Metoda de reconstituire coronara este aplicata in leziuni odontale nu prea intinse in suprafata si profunzime, in
scopul asigurarii rezistentei, retentiei, stabilitatii microprotezelor realizate sub forma de inlay, onlay, pinlay,
inlay-onlay.
2. Metoda acoperirii coronare consta in aplicarea microprotezelor dentare de acoperire, individualizate, ce refac
morfologia si functia coronaelor naturale. Aceasta metoda este recomandata cand leziunile odontale coronare
sunt profunde intinse ca suprafata, iar terapia de reconstituire este ineficienta. Indicatiile terapiei de acoperire
sunt de o frecventa considerabila, datorita realizarii unei morfologii coronare corecte si refacerii functionale.
3. Metoda substituirii consta in aplicarea microprotezelor ce substituie in intregime coroana naturala a dintelui.
Aceasta metoda este indicata in cazul distrugerii in intregime a coroanei dentare. Mijloacele protetice folosite
in realizarea metodei respective sunt reprezentate de coroanele de substitutie (dinti cu pivot).

23. Indicaii i contraindicaii la tratamentul leziunelor odontale coronare prin metoda reconstruirii.

la restaurarea morfologiei coronare dentare provocate de carii,


fracturi coronare,
abraziuni la care tratamentul prin obturatii este imposibil sau neeficient
ca element de agregare
ca dispozitiv de sinare a dintilor mobile
ca element de echilibrare a ocluziei realizind stopuri ocluzale

24. Clasificarea leziunelor odontale coronare dup Black, Kurilenko. Indexul ILSOD dup Milkevici i
alegerea tipului de inlay n raport de valoarea lui.

Clasificarea dupa Black


Clasa I include cavitatile situate in santurile si gropitele smaltului pe suprafata ocluzala a molarilor si premolarilor, in
santurile si gropitele vestibulare sau orale, la fel si in gropitele orale ale incisivilor superiori.
Clasa II cuprinde cavitatile de pe suprafetele proximale ale molarilor si premolarilor.
Clasa III cuprinde cavitatile de pe fetele proximale ale dintilor frontali, cand unghiul incisiv nu este compromis.
Clasa IV cuprinde cavitatile de pe fetele proximale ale incisivilor cu unghiurile incizale afectate sau care nu se pot
pastra.
Clasa V numara varietatile de cavitati situate in treimea cervicala a fetelor vestibulare sau orale ale dintilor.
Clasa VI cuprinde cavitatile situate pe marginea incizala a dintilor frontali si varful cuspizilor dintilor laterali.

Clasificarea dupa Kurilenko.


Clasa I leziunile dintilor devitalizati;
Clasa II leziunile dintilor vitali, care in dependenta de localizarea lor, se impart in 4 subdiviziuni:
a) Leziunile situate pe una sau ambele suprafete coronare proximale sau proximo-ocluzala;
b) Leziunile dintilor frontali situate pe suprafetele proximale su defecte unghiulare;
c) Toate leziunile pe orice suprafata afara de cea proximala;
d) Leziuni atipice.
V. Milikevici, pentru a determina gradul de leziune coronara pentru clasele I si a II-a dupa Black, a propus indexul
leziunii suprafetei ocluzale (ILSOD). Indexul prezinta coraportul dintre dimensiunile suprafetei atacate si toata
suprafata ocluzala. Suprafata ocluzala totala ca si cea lezata este determinata cu ajutorul unei placute elastice si
transparente gradata in mm. Daca ILSOD nu depaseste 0,2-0,3 mm2, atunci se recomanda incrustatii metalice. Daca
acest indice constituie 0,4-0,5 mm2 incrustatia se intinde si se sprijina pe cuspizii coronari. Daca acest indice este
egal cu 0,6 mm2 si mai mult, aunci se acopera toata suprafata ocluzala a dintelui.

25. Zonele periculoase a dinilor frontali dup Gavrilov, Abolmasov i a dinilor laterali dup Gavrilov,
Kliuev.

Cunostintele in ce priveste strucura tesuturilor dure ne vor permite sa formam asa o cavitate, ca prismele smaltului sa
nu piarda legatura cu dentina. Cunoasterea grosimii tesuturilor dure si a topografiei cavitatii dintelui nu permit
perforarea camerei pulpare. La prepararea dintilor pentru incrustatii trebuie sa tinem cont de zonele periculoase
(nehasurate) si nepericuloase(hasurate). E. Gavrilov si N. Abolmasov au studiat aceste zone pentru dintii frontali, iar
B. Kliuev si E. Gavrilov pentru dintii laterali. La prepararea cavitatilor in zonele periculoase trebuie sa fim foarte
atenti, deoarece stratul tesutului dur este subtire si apare pericolul perforatiei camerei pulpare, pe cand in celelalte
zone aem posibilitatea de a prepara cavitatea mai adanc.
Dupa
Gavrilov si Abolmasov Dupa Kliuev si Gavrilov

26. Etapele de pregtire a cavitilor sub incrustaii i cerinele ctre prepararea cavitilor pentru
incrustaii n leziunele de Black cl.I.-II.

Prepararea cavitatilor in leziuni de clasa I. Prepararea cavitatilor in fisuri si gropite are drept scop desfiintarea
ultimelor si extinderea marginii cavitatii pe pantele netede ale cuspizilor. Cu ajutorul excavatoarelor si frezelor sferice
se indeparteaza tesutul ramolit, iar conturul cavitatii se creeaza cu frezele fisurale, pietre cilindro-conice. Smaltul
nesprijinit de dentina sanatoasa este de asemenea indepartat. Planseul cavitatii este preparat orizontal, iar peretii
laterali sunt preparati vertical si paralel sau usor divergent in sens ocluzal formand un unghi de apropae 100 grade cu
planseul. la preparare se folosesc freze fisurale cilindrice sau cilindro-conice, cu varf sau fara si freze active la capat.
Marginile de smalt ale cavitatii se bizoteaza dupa un unghi de 45 grade. Adancimea cavitatii variaza intre 1,5 si 2 mm.
Cand pierderea de substanta este profunda se recomanda o captusire cu cement atat de planseul cavitatii cat si la
nivelul peretilor axiali.
Prepararea cavitatilor de clasa a II-a. Felul de preparare a unei cavitati depinde de leziunea coronara care poate fi mai
limitata sau mai intinsa. Pentru a asigura retentia incrustatiei in sens axial, cavitatea va trebui pregatita cu pereti plani
formand un unghi de 90 grade sau usor divergenti cu peretele gingival si treapta ocluzala. In timpul prepararii cavitatii
se are grija ca peretii sa fie suficient de grosi pentru a rezista presiunii, iar antagonistii in diversele miscari sa nu intre
in contact cu peretii vestibulari sau orali ai cavitatii pentru a evita fractura lor. In acest scop se face retusul
antagonistilor cand au cuspizii prea pronuntati sau reducerea din inaltimea peretilor dintelui cu cavitate cu 2,5-2 mm
pentru a face o incrustatie de acoperis ce se va extinde pe toata suprafata ocluzala a dintelui. Retentia in sens proximal
este asigurata de paralelismul dintre peretii gingival si pulpar, de obtinerea unei cavitati cu unghiuri netede intre peretii
axiali si cei gingivali si pulpar si de forma de retentie a treptei ocluzale cunoscuta sub numele de coada de randunica.

27. Cerinele ctre prepararea cavitilor pentru incrustaii n leziunele de cl.III.,IV,V, Black.

In cazul cavitatilor pentru leziunile de clasa a III-a, cavitatea va fi pregatita avand peretii paraleli cu axul longitudinal
al dintelui si cu retentie orala. Marginea gingivala a cavitatii va fi pregatita pana la nivelul langhetei, iar marginea
incizala va ramane la 1/3 de cea a dintelui, pentru a nu slabi rezistenta lui. Retentia va fi cu o adancime de 1,5-2 mm,
iar cea orala cu forma in coada de randunica. Bizotarea marginilor se va face numai pentru cavitatea orala.
In cazul cavitatilor pentru leziuni de clasa a IV-a. Daca este cuprinsa o mica portiune din unghiul incizal, prepararea
va fi similara ca forma si tehnica ca cea pentru leziunile de clasa a III-a, utilizand o retentivitate orala in forma de
coada de randunica si o treapta proximala. Daca leziunea cuprinde o parte mai mare din unghiul incizal, cavitatea este
intinsa catre gingie si se obtine o forma, asemanatoare cu o caseta.
Cavitatile de clasa a IV-a se considera compuse, deci contin o caseta proximala si una incizala. Pentru o retentivitate
corespunzatoare la sfarsitul cavitatii incizale la fel si pe treapta gingivala a cavitatii proximale, se creeaza canale
parapulpare cu o adancime de 1,5-2 mm in care se vor fixa pivoturile incrustatiei.
Pentru leziunile de clasa V-a, conturul cavitatii se va extinde cat mai mult posibil spre gingie, spre mezial si distal
avand o forma ovala cu plaseul convex datorita topografiei camerei pulpare. Peretii gingival si ocluzal vor fi
perpendiculari planseului cavitatii sau vor avea o usoara divergenta, iar cei proximali totdeauna se vor prepara cu
divergenta datorita curbarii fetei vestibulare si topografiei pulpei.

28. Obinerea machetei din cear la confecionarea incrustaiilor prin metoda direct i indirect.

Conform principiilor de realizare a incrustatiei dupa metoda directa, macheta viitoarei incrustatii este modelata din
ceara in cavitatea bucala de catre medic si transferata in laboratorul de tehnica dentara pentru reproducerea ei in acrilat
sau metal.
In metoda indirecta se obtine mai intai amprenta, dupa care se confectioneaza modelul si se modeleaza din ceara
incrustatia pe model.

29. Proba i cimentarea incrustaiilor. Cimenturile dentare

Inainte de a introduce incrustatia in cavitatea preparata a dintelui ea se examineaza cu atentie spre a constata daca nu
prezinta defecte ce au putut aparea la turnarea aliajului, la rdere sau plimerizare, defecte ce se manifesta fie prin exces
de metal, fie prin bule de aer sau pete de culoare.
Incrustatia se introduce in cavitatea pregatita in axul de insertie. Proba de insertie a incrustatiei metalice se va face
tinand-o de tija ramasa dupa turnare care se va sectiona dupa ce a ramas de probat doar suprafata ocluzala. Cand
incrustatia este corect executata, aplicarea ei in cavitate va fi putin dificila, fiind necesara aplicarea unei presiuni
digitale moderate.
Daca incrustatia intra prea usor inseamna ca este prea mica pentru cavitatea respectiva.
Inainte de cementare dintele va fi izolat cu rulouri de vata, uscat cu un jet de aer. Incrustatia va fi prelucrata cu etanol
si uscata cu un jet de aer. Consistenta cimentului va fi smantanoasa. Masa de ciment va fi introdusa in cavitate si
aplicata pe peretii ce vor contacta cu incrustatia. Ulterior se introduce si incrustatia iar pacientul va fi rugat sa inchida
gura in ocluzie centrica. Dupa 10-15 minute se vor indeparta surplusurile de cement.

30. Indicaii la tratamentul leziunelor odontale coronare prin metoda acoperirii.

- In tratamentul leziunilor odontale coronare provocate de lipsa de substanta sau de leziuni de structura a
tesuturilor dure cand terapia conservative sau prin incrustatii este imposibila sau neefectiva.
- In terapia LOC ce modifica culoarea dintelui
- In caz de prezenta a obturatiilor massive ce predispun coroana la fracturare.
- In tratamentul anomaliilor de volum, forma si de pozitie ca mijloace de refacere a armoniei coronare si a
arcadelor dentare
- La necesitatea restabilirii punctelor de contact interdentar.
- Ca elemente de agregare a sinelor de imobilizare in tratamentul leziunilor parodontale, ca elemente de
agregare in puntile dentare.
- Ca mijloace terapeutice aplicate in disfunctia ocluzala, contribuind la reconstituirea morfologica si functionala
a suprafetelor ocluzale le dintilor (abraziune patologica)
- La traumele dentare
- La tratamentul orthodontic in calitate de dispositive provizorii
- In tratamentul deformatiilor arcdelor dentare cand se implica slefuirea dintilor inclinati, deplasati vertical sau
alte directii.
- In scop de profilaxie a abraziunii patologice a dintilor in fazele incipiente

31. Clasificarea coroanelor de nveli conform funciei i particularitilor de construcie a aspectului


fizionomic i tehnologiei de realizare.

Conform functiei:
a) Coroane de restituire;
b) Coroane ca element de agregare a diferitor lucrari protetice;
c) Coroane cu functie mixta;
d) Coroane provizorii;

Conform particularitatilor de constructie a asectului fizionomic:


a) Coroane 3?4 confectionate pe canini sau incisivi;
b) Coroane 4/5 confectionate pe premolari;
c) Coroane ecuatoriale;
d) Coroane totale

Conform tehnologiei de realizare;


a) Prin stantare;
b) Prin turnare;
c) Din doua bucati;
d) Prin polimerizare;
e) Prin ardere

32. Cerinele fa de coroanele de nveli. Argumentai principiile generale de preparare a dinilor sub
coroane de nveli.

a) Trebuie sa reproduca intocmai morfologia si forma coroanei dintelui respective; sa armonizeze cu dintii
invecinati si cu dintele omolog; ea nu trebuie sa fie prea voluminoasa restabilind punctele de contact
interdentare;
b) Coroana trebuie sa nu fie in supraocluzie majorand dimensiunea vertical de ocluzie pentru a nu provoca
traumatismul parodontului si totodata ea nu trebuie sa fie in subocluzie, pastrand contactul uniform cu dintele
antagonist;
c) Relieful suprafetei ocluzale trebuie sa corespunda reliefului ocluzal al dintilor antagonisti, restabilind astfel o
concordanta cuspid-fosa;
d) In timpul miscarilor functionale ale mandibulei, effectuate in toate directiile, trebuie sa aiba loc o alunecare
libera, fara obstacole;
e) Coroana trebuie sa cuprinda strans coletul dintelui sau portiunea coronara unde se termina marginile ei;
f) Coroana trebuie sa restabileasca aspectul fizionomic;

Prepararea tesuturilor dure in vederea aplicarii coroanelor de invelis se realizeaza in scopul crearii spatiului necesar
pentru aplicarea microprotezei pe dinte si lichidarea convexitatilor coroanei naturale a dintelui. Prepararea testurilor
dure este considerate drept o interventie chirurgicala, deoarece are loc excizia de teusturi vii.
Prepararea se face cu instrumente abrasive cu aplicarea racirii pentru a evita supraincalzirea tesuturilor si influentarea
nociva a pulpei. De asemenea se recomanda sa se excizeze minimul de tesuturi dentare dure.

33. Instrumentarul folosit la prepararea dinilor sub coroane de nveli. Cerine.

Instrumentarul necesar folosit la preparare este foarte variat si depinde de scopul urmarit. La slefuirea tesuturilor dure
se folosesc instrumente abrasive de forme si marimi diferite, cu o forta abrasive variata: pietre din carborund sau
diamantate de dimensiuni, configuratii si granulatii diferite; discuri metalice cu carborund, diamantate, active pe o
fata, pe ambele fete sau pe muchie; freze din carborund si diamantate care pot avea forme, marimir si forta abraziva
variata si care constituie o parte component a pieselor de mana folosite pentru turatii mici si medii sau sunt anexate la
turbine cu aer ce dezvolta turatii cu viteze inalte sau foarte inalte.

Pentru prepararea suprafetelor proximale se utilizeaza discuri metalice de separare, in dependent de situatie vor fi
utilizate discuri abrasive active pe o singura parte sau pe ambele parti. In raport de necessitate discurile de diferite
dimensiuni si forme vor fi montate la piesa dreapta sau in unghi.

La prepararea suprafetelor vestibulare si orale se utilizeaza pietrele roata si alte abrasive ce vor fi ale avand un
diametru din ce in ce mai mic pentru a nu leza festonul gingival. Viteza de preparare va fi stabilita in raport cu
sensibilitatea pacientului. In cazul utilizarii tehnicii clasice de preparare, dupa folosirea pietrelor-roata sunt
intrebuintate abrasive cilindrice sau cilindro-conice.
Prepararea suprafetei ocluzale. Slefuirea se va efectua cu pietre in forma de roata de diferite dimensiuni din carborund
sau diamantate fixate la piesa dreapta sau in unghi. Pe parcursul prepararii vor fi utilizate abrasive de forma
lenticulara, sferice, cilindrice, con-invers, romboidale, cilindr-conice, etc, ce ne va permite sa pastram relieful ocluzal.

Prepararea muchiilor. Pentu slefuire sunt utilizate discuri concave, freze cilindrice, cilindroconice, con invers.
Finalizarea operatiunii se efectueaza cu abrasive cu granulatie fina.

34. Indicaii la utilizarea coroanelor de nveli metalice tanate.

In ziua de astazi coroanele metalice stantate raman ca o alternative in cazuri extreme, de exemplu atunci cand
pacientul refuza alte optiuni, preferand ceva mai ieftin.

- Pentru restaurarea portiunii coronare a dintelui la defectele survenite in urma proceselor carioase, trauma, care
nu pot fi restaurate prin obturatii sau incrustatie;
- Ca element de agregare in puntile dentare;
- Pentru imbunatatirea formei dintelui daca se preconizeaza aplicarea crosetelor pe acest dinte;
- Coroana stantata se indica aproape in orice situatie atat timp cat s-a pastrat cel putin o treime din inaltimea
initiala a coroanei dintelui si in lipsa proceselor distructive subgingivale.

35. Metoda clasic i modern de preparare a a dinilor sub coroane metalice tanate. Controlul calitii
preparrii dintelui.

1. Tehnica clasica de preparare a dintelui sub coroana metalica stantata.

Prepararea suprafetelor proximale. Aceasta operatiunea are drept scop desfiintarea punctelor de contact si
deretentivizarea lor. Prepararea se va realiza prin tehnica de slefuire progresiva sau prin tehnica de taiere in felie, cand
este nevoie de slefuirea unui strat mai gros de tesuturi dure.Tehnica clasica de preparare progresiva propune utilizarea
unui disc active pe o fata, care se introduce la nivelul punctului de contact, din partea ocluzala spre spatial interdentar
si cu miscari de rotatie se inaintaza spre colet, cautandu-se sa se invinga punctual de contact in mod progresiv. Dupa
desfiintarea punctului de contact se realizeaza prepararea definitive a suprafetei proximale miscand discul spre
vestibular si oral conform structurii coronare. Metoda clasica de preparare a suprafetelor proximale prin sectiuni in
felie se realizeaza cu discuri diamantate active pe muchie sau discuri active pe ambele fete. Aceasta metoda poate fi
aplicata cand coletul dintelui este ingust si dintele are o convexitate mare in directia meziodistala. Sectionarea unei
felii de 1-1,5 mm se efectueaza de la creasta marginala proximala a dintelui notand in prealabil un punct corespunzator
coletului dentar, insa plasat supragingival. In urma prepararii prin aceasta tehnica se realizeaza cocomitent atat
desfiintarea punctului de cotact, cat si prepararea fetei proximale. Notarea punctului supragingival prevee
preintampinarea prepararii in perimetrul coletului dintelui, deoarece in asa caz pragul creat este aproape imposibil de
corectat.

Prepararea suprafetelor vestibulare si orale.Aceasta interventie se efectueaza in vederea reducerii ecuatorului


anatomic de pe suprafetele orale si vestibulare a dintelui. Gradul de preparare depinde de convexitatea coroanei
dintelui si de grosimea viitoarei coronae de invelis. Dupa metoda clasica prepararea se incepe mereu pe fata
vestibulara. Axul de mentinere a abrazivelor in procesul prepararii trebuie sa fie tangent la axul corono-radicular al
dintelui, fiind miscate in acest scop dinspre mezial spre distal, apropiindu-ne treptat spre zona parodontului marginal,
fara a leza tesuturile vecine. Dupa terminarea procesului de slefuire suprafetele vestibule-orale trebuie sa fie paralele
cu axul dintelui.

Prepararea suprafetei ocluzale. Prepararea acestei suprafete prin metoda clasica reclama respectarea morfologiei
natural a ei, slefuind un strat corespunzator grosimii viitoarei coronae. Pentru coroana de invelis metalica se va slefui
de pe suprafata ocluzala o grosime de 0,25-0,3 mm, iar pentru coroanele din aliajele aurului de 0,5 mm. Cantitatile de
substanta de pe suprafata ocluzala se stabilesc visual dupa grosimea viitoarei coronae, cand arcadele dentare sunt in
rapoarte de ocluzie centrica.
Prepararea muchiilor. Dupa slefuirea suprafetelor descries anterior, bontul preparat va capata o forma cu muchii
dreptunghiulare care urmeaza sa fie lichidate la acest nivel, de altfel viitoarea coroana va depasi perimentrul coletului
si va trauma parodontul marginal. Prepararea dintelui la colet pentru coroanele de invelis stantate nu prevede crearea
pragului si are ca scop slefuirea tesutului dur in aceasta zona tangential festonului gingival lichidand doar
neregularitatile.

2. Tehnica moderna de preparare a dintelui sub coroana metalica stantata.

Prepararea suprafetelor proximale. Metoda moderna de preparare a suprafetelor proximale prevede utilizarea frezelor
de turbine conice, cilindrice, flacara si alte forme cu o racier continua cu apa si aer. Este recomandata prepararea
intermitenta, in aceste interval de timp mdicul va realiza un control al calitatii prepararii cu ajutorul sondei, de la colet
catre ocluzal, cu latul sondei se constata absnta punctelor retentive. Se va examina cu ajutorul oglinzii dentare si
profilul bontului care cere sa fie putin conizat.

Prepararea suprafetelor vestibulare si orale. Metoda moderna consta in crearea unui sant pe partea mediana a
suprafetei vestibulare, marcand astfel grosime stratului de smalt si de dentin ace urmeaza sa fie slefuita. Prepararea va
incepe in regiunea acestui sant, orientandu-ne spre mezial si distal. Exista si o alta metoda de orientare a profunzimii
de preparare, care consta in realizarea mai multor santuri paralele, plasate din 2 in 2 mm pe suprafata vestibulara.
Ulterior cu freza se indeparteaza portiunea de smalt si dentina dintre santurile create. Se va avea grija ca suprafata
preparata sa nu fie plana, dar rotunjita sis a se inscribe pe curbura axiala si meziodistala a coroanei dintelui.

Prepararea suprafetei ocluzale. Metoda moderna prevede o slefuire consecutiva utilizand acelasi instrumentar abraziv
insa efectuand aceasta operatiune si cu turbina. Pentru a pastra relieful suprafetei ocluzale la prima etapa in fisurile
intercuspidiene meziodistale si vestibulo-orale cu o piatra-roata de dimensiuni foarte mici sau cu o freza cilindrica se
slefuiesc santuri de ghidaj cu o adancime de aprox 1 mm. conducandu-ne de profunzimea santurilor create in etapa a
doua, se vor prepara versantele cuspidiene interne, iar in etapa a treia-externe

36. Cerinele ctre dintele preparat sub coroan metalic tanat.

Prepararea pentru o coroana de invelis metalica necesita o reducere adecvata a structurii dentare pentru a permite
restaurarea contururilor initiale ale dintelui. Reducerea va fi mentinuta la minimum, dar trebuie sa fie suficienta pentru
a permite confectionarea unei coroane cu o rezistenta acceptabila. Printr-o excizie chimrgicala de tesuturi dure, adesea
integre se deretentivizeaza coroana dintelui astfel ca bontul sa aiba diametrul maxim la colet. In acelasi timp se
reduce si dimensiunea verticala a coroanei pentru a exclude posibilitatea supraocluziei.

37. Accidente posibile la prepararea dinilor sub coroane metalice tanate.

La prepararea tesuturilor dure ale dintilor pot aparea diverse accidente, care conditional pot fi grupate in: accidente pe
parcursul prepararii, dupa preparare pana la fixarea microprotezei si dupa fixarea lucrarii (tardive). Cel mai frecvent,
chiar la inceput, apare durerea, care depinde de sensibilitatea individuala. De aceea in cazul prezentei dintilor vitali se
va aplica in mod obligatoriu anestezia.

Daca nu vom fi atenti sau nu vom avea un punct bun de sprijin al mainii din cauza derapajului instrumentelor abrasive
va fi posibila traumarea tesuturilor moi ale cavitatii bucale. Daca totusi au fost provocate asemenea trauma, in raport
cu gravitatea leziunii, se aplica badijonari cu H2O2, compresiuni pentru hemostaza sau chairs sutura chirurgicala.

In cazul cand nu se tine cont de topografia camerei pulpare, de pozitia dintelui sau grosimea tesuturilor dentare dure,
camera pulpara poate fi deschisa, fapt ce va impune de acum devitalizarea dintelui. In caz de neatentie poate fi traumat
dintele adiacent sau antagonist, iar manevrarea gresita a instrumentului, cand coroana dintelui este slabita printr-un
process pathologic, poate provoca fractura coroanei.

Nerespectarea regulilor de preparare poate provoca hyperemia vaselor sangvine pulpare, hemoragii sau chiar si
combustii, leziuni care in timpu apropiat dupa aceasta interventie chirugicala se vor manifesta prin aparitia pupitei, iar
mai tardiv- tardivea, gangrene pulpara insotita de complicatii.
38. Amprentarea ntr-un timp i n doi timpi a cmpului protetic la confecionarea coroanelor metalice
tanate.

La amprentarea campului protetic in terapia LOC se utilizeaza multiple material amprentare care asigura obtinerea
unei imagini fidele a campului protetic. Amprenta trebuie sa redea prcis zona coletului dintilor preparati sis a ofere
posibilitatea obtienrii unui model de lucru correct. Tinem sa mentionam ca una din cele mai effective metode este
amprenta realizata in doi timpi, care consta din amprenta preliminara si finala. La prima etapa cu ajutorul unui
material special (siliconat, tiocauciucat cu elasticitate redusa sau thermoplastic) introdus in lingura de amprentare se
va obtine amprentare preliminara sau portamprenta pentru materialul fluid al stratului doi. Dupa uscarea acestei
amprente in locasurile corespunzatoare se introduce materialul elastic fluid, iar amprenta din nou se introsduce in
cavitatea bucala. Dupa indepartarea amprentei, reliful coletului dintilor preparati trebuie sa apara vizibil in zona
festonului gingival.

Amprenta intr-un timp presupune aplicarea unui strat de material amprentar (alginatul de exemplu) in lingura
amprentara si pozitionarea acesteia in cavitatea bucala pe arcada dentara respective. Se asteapta timpul de priza,
ulterior se indeparteaza cu grija.

39. Metodica de evaluare a raportului marginei coroanei metalice tanate cu parodontul marginal.

In privinta raportului marginii coroanei de invelis metalice stantate cu parodontul marginal exista 3 opinii:

1) Marginea coroanei trebuie sa patrunda in sulcus cu 0,2-0,3 mm;


2) Marginea coroanei trebuie numai sa ajunga la marginea gingivala;
3) Marginea coroanei sa nu ajunga la cea gingivala cu 1,5-2 mm.

Conform primei opinii daca marginea coroanei nu este infundata in sulcus, in zona terminal ea creeaza un punct de
retentive pentru produsele alimentare. A doua opinie confirma ca marginea coroanei cu o grosime de 0,25-0,3 mm nu
poate fi introdusa in sulcus, fiind insa fortata ea provoaca leziunea tesuturilor din aceasta zona ca rezultat a careia
survin inflamatia, retractia gingiei si aparitia pungiii dento-parodontale. Autorii conceptiei a treia sustin ca marginea
coroanei trebuie sa se termine cu 1,5-2 mm pana la parodontul marginal prevenindu-se astfel actiunile nocive ale
marginii coroanei asupra PM. Ei recomanda ca marginea coroanei sa fie subtiata maximal prevenind crearea punctului
de retentive a alimentelor.

Noi consideram ca raportul marginii coroanei cu parodontul marginal trebuie sa fie apreciat individual reiesind din
particularitatile tabloului clinic, si a marginea coroanei trebuie sa cuprinda strans dintele unde ea nu se va termina. In
vederea respectarii acestui criteriu pentru efectuarea controlului respectiv se foloseste sonda in unghi.

40. Metoda probei coroanei de nveli.

Primind coroana confectionata in laborator, medical se convinge daca ea este de pe dintele dat, apreciaza daca
corespunde formei anatomice, o prelucraza cu etanol, eter si efectueaza proba. In prealabil, daca dintele a fost protejat
cu mijloace mecanice, se elibereaza de materialele de protective. In cazul in care bontul a fost pregatit correct si
coroana corespunde cerintelor necesare, proba coroanei se va efectua fara dificultati. Cand se efectueaza proba se
atrage atentia la raportul dintre marginea coroanei si parodontul marginal. Pentru a evita lezarea lui coroana trebuie
lent miscata spre colet, tinand cont de raportul ce se creeaza. Acele sectoare, care ajung primele la nivelul
parodontului marginal, se supun slefuirii, pana nu vom atinge scopul necesar.

Dupa adaptarea marginala a coroanei urmeaza verificarea contactului ocluzal, care se determina visual, cu ajutrul
hartiei de articulatie sau cu o folie de ceara, atragand atentia la contactul cuspizilor, la fel si cu dintii vecini.

41. Proba definitiv i fixarea coroanelor. Complicaii i profilacxia lor.


Proba definitiva presupune aceleasi etape ca si proba preventiva ( vezi exercitiul precedent).
Complicatii, profilaxia: Daca forma bontului clinic nu corespunde modelului sau au fost comise inexactitati la
obtinerea amprentei sau realizarea modelului apar dificultati in procesul de proba a coroanei. Adeseori si contactele
proximale modelate in surplus pot sa impiedice insertia complete a coroanei. In aces caz s fac retusari necesare pana
cand marginea coroanei ajunge peste tot la limita coletului. Tinem insa sa mentionam ca nu se admit corectari
esentiale. In primul rand se studiaza cauza care a putut sa duca la confectionarea unei coronae ce nu corespunde
cerintlor. Daca dintele este preparat correct, dar coroana stantata este ingusta, ea usor poate fi largita la nivelul
coletului cu ajutorul ciocanului si al nicovalei, cuclestele crampon sau in cioc. In cazul in care dintele este preparat
incorrect, el este supus unei preparari suplimentare. Daca coroana nu cuprinde strans coletul dintelui, ea poate fi
conturata cu clestele-crampon sau in forma de cioc.

Fixarea: Pentru a efectua manopera de fixare, care are o deosebita importanta, izolam dintele stalp cu un rulou de vata,
dezinfectam si degresam bontul si coroana cu etanol si etr, dup ace uscam bontul si coroana cu un jet de aer
cald.Fixarea se va efectua cu cement fosfat sau visfat preparat intr-o pasta omogena, fara bule de aer avand aspectul
unei paste cremoase. Cementul preparat se va plica in coroana tapetand peretii e pe toata suprafata. Indepartarea
surplusurilor de cement se efectueaza dupa prize. Se va acorda atentie deosebita curatirii resturilor de cement la
nivelul nisei papilei interdentare sial zonei parodontului marginal. Pacientului I se va recomanda sa nu manance timp
de 2 ore pentru a crea conditii favorabile in vederea prizei definitive a cementului de fixare.

42. Dezavantajele coroanelor metalice tanate.Indicaii i contraindicaii la tratamentul leziunelor odontale


coronare cu coroane metalice turnate.

- sunt foarte subtiri;


- sunt nefizionomice;
- nu redau morfologia coronara;
- nu cuprind foarte strans coletul permitand patrunderea resturilor alimentare

43. Particularitile preparrii dinilor stlpi sub coroane metalice turnate.

Particularitatile prepararii dintilor stalpi sub coroane metalice intreg turnate sunt reprezentate de: peretii dintelui se
intalnesc sub un unghi de la 2 la 8 grade, luand forma unui trunchi de con; de pe suprafata ocluzala se slefuieste 1 mm
de tesuturi dure, pastrand forma individuala anatomica a acesteia, iar de pe suprafetele verticale se slefuieste 0,5-0,8
mm; formarea unui prag de 0,5- 1mm pentru imbunatatirea proprietatilor retentive si indicilor estetici, in plus
reprezinta un punct de orientare pentru technician.

Conform Proteticii dentare: in zona coletului dintele poate fi preparat prin crearea unui prag circular, fara prag sau
mixt (partial cu prag si fara prag); prepararea fara prag in aceasta zona se va efectua in plan tangential sau putin
escavat.

44. Particularitile amprentrii cmpului protetic la aplicarea coroanelor metalice turnate i materialele
utilizate.

In cazul dintilor preparati cu prag, acesta trebuie dezgolit prin metoda retractiei (mecanice, chimice sau combinate).

Amprenta se obtine in doua faze:

In prima faza

elastomerul solid (chit) este preparat, depus in lingura universala prevazuta cu sistem eficient de retentie (orificii
de 2mm) si asezata pe campul protetic. Dupa priza materialului, amprenta este indepartata de pe campul protetic.
Amprenta reprezentata de elastomerul solid este pregatita astfel:

spalata suprafata sub jet de apa;


uscata cu jetul de aer de la unitul dentar;

taiat langhetele (materialul care a patruns in spatiile dentare proximale) cu ajutorul unei foarfeci;

decupate santuri triunghiulare (delimitate de 2 pereti) la nivelul fetelor vestibulare si orale ale indentatiilor
(amprentele dintilor) care se continua pe versantul vestibular si palatinal sau lingual (inferior). Rolul santurilor este sa
permita refularea excesului de silicon fluid la asezarea amprentei pe campul protetic. Prezenta santurilor impiedica
deformarea primei amprente prin suprapresiune. Varianta la aceasta tehnica consta in micsorarea lingurii in timpul
amprentarii cand materialul are plasticitate. Directia de deplasare a lingurii este in plan orizontal, inainte, inapoi si
lateral stanga, dreapta. Miscarea lingurii creeaza spatiul pentru materialul de amprentare fluid.

In faza a doua

este pregatit elastomerul fluid care se introduce intr-o seringa, pentru a se depune in santul gingio dentar, pe
suprafata bontului, pe dintii vecini si in impresiunile amprentei realizata in faza intai din elastomer chitos. Lingura in
care se afla amprenta si elastomerul fluid se reintroduce in cavitatea bucala pe campul protetic, in aceeasi pozitie.

Dupa priza, 2-4 min, se indeparteaza amprenta. Este spalata si uscata.

Examinarea amprentei:

materialul fluid, cu alta culoare decat cel chitos, prezinta limitele preparatiei bontului si fundurile de sac.

Fiecare indentatie este bine delimitata printr-o proeminenta inelara care depaseste suprafata amprentei cu 0,5-1 mm,
cat a patruns in santul gingiodentar.

intre impresiunea bontului dentar si dintii vecini mezial si distal, apare un perete cu grosime care arata ce spatiu
s-a creat pentru peretele viitoarei microproteze;

in partile delicve ale impresiunilor apar reliefurile negative ale fetelor ocluzale;

amprenta sa cuprinda un numar de dinti vecini, meziali si distali;

ambele materiale sa fie solidare. Materialul fluid pentru inregistrarea detaliilor se poate desprinde de pe cel solid
(chitos), daca suprafata primei amprente nu a fost foarte bine uscata defectiune posibila care impune repetarea
amprentei din faza II

45. Etapele clinico-tehnice la confecionarea coroanelor metalice turnate.

Clinic: examenul clinic, diagnosticul, planul de tratament, prepararea dintilor-stalpi, amprentarea si protectia plagii
dentinare;

Laborator: realizarea modelului de lucru si auxiliar, modelarea machete coroanei din ceara, turnarea;

Clinic: proba coroanei turnate;

Laborator: prelucrarea meccanica, slefuirea si lustruirea lucrarii;

Clinic: proba si fixarea coroanei

46. Avantajele i dezavantajele coroanelor metalice turnate. Aliajele folosite.

Aliaje nobile;

Aliaj din titan;


Aliaj Cr-Co;

Aliaj inoxidabil cu poleire;

Avantaje:
Contact intim la colet;
Rezistenta;
Restabilirea morfologiei ocluzale
Dezavantaje:
Nefizionomica;
Retractia gingiei in timp si in cazul aliajelor din Cr-Co schimbarea culorii dintelui la colet spre o nuanta
cenusie-violet;
Uzura in timp;
Posibilitatea aparitiei galvanismului

47. Metodele de protecie ale plgii dentinare a dinilor preparai sub coroane metalice turnate.

Dupa obtinerea amprentei, reiesind din principiul biologic, este obligatoriu de a menaja plaga dentinara de actiunea
nociva a factorilor mecanici, termici, chimici, microbieni, prin pansarea bontului. In acest scop pot fi utilizate mijloace
chimice (impregnare) si mecanice (diferite lacuri sau coronae provizorii de protective fixate cucementuri provizorii
sau eugenatul de zinc). Ca material de impreganre mai des utilizat este nitratul de argint folosit in forma de solutie
apoasa d 30% sau clorura de zinc 30-40%. Din lacuri cel mai frecvent este folosit lacul cu fluor sau lacul celluloid 5%
(I.Postolachi). Coroanele provizorii de protective pot fi confectionate din acrylate individual, cat si sub forma
prefabricate din celuloid transparent, policarbonat sau acrilat. Coroanele se aplica pe bontul dintelui slefuit si se
fixeaza cu ajutorul eugenatului de ainc, a cementului de zinc-fosfat sau a pastei-dentina.

48. Indicaii i contraindicaii la aplicarea coroanelor de nveli ecuatoriale.Principiu de preparare a


dinilor. Coroanele pariale 3/4 i 4/5. Onlay rile. Caracteristica. Indicaii.

Coroana metalica de invelis ecuatoriala. Acest tip de coroana prezinta o varietate a coroanelor de invelis care acopera
coroana naturala pana la ecuator. Este indicata pe molari, cand tesuturile dure ale dintelui din zona subecuatoriala nu
sunt lezate, iar indicatiile clinice nu ne permit prepararea cuvenita a dintelui fara devitalizare(migrari dentare, atrofia
apofizei alveolare cu dezgolire radiculara, etc.). particularitatile prepararii constau in slefuirea tesuturilor dure pana la
ecuator cu crearea pragului circular.
Aceste coroane pot fi confectionate prin metoda de stantare si prin metoda de turnare. Fazele clinico-tehnice, in
dependenta de metoda aleasa, sunt indentice celor de confectionare a coroanelor de invelis metalice stantate sau
respectiv turnate.

Coroanele partiale sunt varietati de proteze fixe metalice, indicate pe dintii frontali si laterali cand suprafata
vestibulara a dintelui nu este lezata. Ea va acoperi suprafetele proximala, orala si marginea incisivala a dintilor frontali
sau suprafetele ocluzala, orala si cele proximale ale dintilor laterali. Daca asa tip de coroane sunt confectionate pe
dintii frontali, ele se numesc , pe premolari ele se numesc 4/5. O conditie necesara la confectionarea acestor tipuri de
coroane este prezenta dintilor cu coroane naturale masive si fara lezari ale suprafetelor de contact cu dintii vecini. Ele
sunt utilizate ca elemente de agregare ale puntilor dentare,a sinelor si mai rar ca microproteze unitare.

49. Coroana metalic telescopic. Caracteristica. Indicaii.

Prezinta o lucrare protetica dubla, alcatuita dintr-un capacel care nu restabileste forma anatomica a dintelui dar repeta
forma bontului preparat, peste care gliseaza o coroana, care restabileste forma anatomica a dintelui si este solidarizata
cu proteza mobila. Coroanele telescopice pot fi confectionate prin stantare sau turnare. Reiesind din aceea ca ea
trebuie sa se adapteze pe capa cementata intocmai, fara spatii goale, metoda de confectionare prin turnare va fi cea mai
indicata. Marginea coroanei telescop nu patrunde in sulcusul gingival si se termina la colet. Etapele clinico-tehnice de
realizare a coroanelortelescop reies din particularitatile lor si sunt identice celor de invelis metalice realizate prin
turnare sau stantare.

50. Indicaii i contraindicaii ctre coroanele de nveli fizionomice din ceramic i acrilat.
Acrilat
Indicatii:
Coroanele de invelis fizionomice sunt indicate in terapia LOC ale dintilor frontali si premolarilor in caz de lipsa de
substanta a marginilor incisivale si a unghiurilor cand alte metode de restaurar nu sunt posibile sau eficace, in caz de
leziuni ale altor suprafete, dereglari de culoare, prezenta distrofiilor tesuturilor dure, fluoroza, anomaliile de pozitiei,
volum, directive, care pot fi corectate doar prin metoda de acoperire. Se impune o conditie importanta si anume ca
coroanele dintilor naturali sa fie inalte, voluminoase, ceea ce este necesar pentru slefuire unui strat mai mare a
tesuturilor dentare dure.

Se mai indica drept mijloc de protectie a plagii dentinare sub forma de coroana provizorie.

Contraindicatii:

In primul rand nu pot fi aplicate pe dinti cu corane mici, cand dupa preparare bontul nu ne va asigura o buna fixare a
viitoarei coronae.

Se contraindica atunci cand tesuturile dentare dure sunt fragile; pe dintii laterali din cauza fortelor mari de presiune si
rezistenta mica a materialului, la fel si din cauza dificultatilor aparute la prepararea lor.

Datorita rezistentei mici sunt contraindicate si in cazul ocluziilor adanci, traumatice, in caz de abraziune patologica a
dintilor, mai ales insotite de parafunctii musculare.

La pacientii pana la 18 ani, cand camera pulpara este larga, canaliculele dentinare deasemenea, iar prepararea ne va
crea o plaga dentinara mare, de asemenea se contraindica.

Ceramica:
Indicatii:

Coroanele de portelan pot fi de fapt utilizate la inlaturarea defectelor coroanelor tuturor dintilor. Si totusi, fragilitatea
portelanului ne impune o limitare a indicatiilor de aplicare a coroanelor in cauza. Ele se aplica in primul rand la dintii
frontali, mai ales cei de la maxilla, la premolari si mai rar la molari si sunt indicate in caz de:

Defecte partiale ale partii coronare a dintelui, provocate de carie, traumatism, defecte cuneiforme cand este
imposibila restaurarea formei anatomice si aspectului esthetic al dintelui prin obturatie sau incrustatie;
Schimbarea culorii coroanei dentare (hemoragie sau necroza pulpei, necroza acida, fluoroza, amelogeneza
imperfecta, etc);
Anomalie de forma a dintelui;
Anomalie de pozitie a dintilor ( diasteme, treme, rotire in jurul axului vertical, pozitie orala sau vestibulara);
Leziune de system a unor grupe de dinti provocata de fluoroza, hipoplazie, defecte atipice sau abraziune
patologica a dintilor frontali la adulti;
Necesitatea inlocuirii coroanelor din acrilat, celor metaloacrilice, dintilor din acrilat cu pivot si coroanelor de
metal, ale caror culoare si forma nu corespund cu cele ale dintilor naturali.

Contraindicatii:

Slabirea fortelor de rezerva a parodontiului dintilor de sprijin si antagonistilor ( parodontita, parodontoza);


Abraziune verticala localizata in prezenta unei muscaturi adanci;
Loc insuficient pentru aplicarea coroanelor de portelan de grosimea necesara;
Ocluzia adanca;
Prognatie asociata cu suprapunerea adanca incisive;
Acoperirea cu coroane ceramice a dintilor vitali la copii invarsta de pana la 16 ani in legatura cu proximitatea
pulpei de suprafata dintelui;
Dinti cu cavitati relative mari

La contraindicatiile relative se raporta acele cazuri, cand conditiile nefavorabile pot fi usor inlaturate sau cand exista
pericolul aparitiei complicatiilor in timpul prepararii dintelui de sprijin. De exemplu:

Pereti subtiri si fragile ai dintilor din cauza carora apare pericolul lezarii pulpei dentare; sunt indicate
devitalizarea, fabricarea incrustatiilor de bont cu pivot;
Incisivii mandibulei au un volum relative mic, de aceea nu intotdeauna este posibila prepararea dintelui la o
adancime suficienta aplicarii unei coroane de portelan cu rezistenta mecanica necesara; pentru a evita
deschiderea camerei pulpare, prepararea se face cu crutare, creandu-se un singur prag partial si cu o adancime
mai mica (0,5 mm) numai din partea vestibulara;
Parafunctia muschilor masticatori si bruxismul; coroanele de ceramic pot fi aplicate dupa restructurarea
functionala a musculatorii masticatoare si inlaturarea parafunctiei

Specificul de varsta impune si el un plus de atentie si unele restrictii. Astfel in timpul fromarii pragului la varsta de 18-
25 ani, e posibila deschiderea camerei pulpare, de aceea se face un prag mai mic care nu depaseste 0,8 mm.

51. Prepararea dintelui pentru coroan Jacket din ceramic..Formele favorabile a pragului la colet.

Pregatirea dintelui sub coroana de ceramic se deosebeste de cea sub coroana metalica prin faptul ca se va slefui un
strat mult mai mare de tesuturi dure cu crearea unui prag cervical de diferite forme. Luand in consideratie ca grosimea
peretilor coroanei de portelan trebuie sa fie uniforma in toate zonele si egala minimal cu 1,5 mm, este necesar de a
slefui de pe toate suprafetele dintelui-stalp un strat corespunzator din tesuturile dure.

Conform metodei clasice slefuirea se va incepe cu suprafetele proximale ale dintelui, folosind discul abraziv cu
carborund sau diamantat fixat la piesa dreapta utilizand viteze conventionale. Avansand la colet, ne vom opri la o
distanta de circa 1,5 mm de la papilla interdentara, schitand din ambele parti praguri cu olatine de 0,25-0,5 mm.
Pozitia discului in timpul prepararii va fi usor inclinata spre marginea incisivala (ocluzala) a dintelui creandu-I
viitorului bont o conicizare minima. In urmatoarea etapa, cu opiatra-roata se va reduce din marginea incisivala o
grosime de 1,5-2mm in raport cu inaltimea coroanei si topografia camerei pulpare. Slefuirea se va face intr-un plan
inclinat de 45 grade spre oral la dintii frontali superiori sis pre vestibular la cei frontali inferiori. Ulterior se prepara
fata vestibulara si cea orala, mai intai cu o piatra-roata, apoi cilindrica, al carei ax va fi tangent pe suprafata supusa
prepararii. In urmatoarea etapa se vor rotunji muchiile, fiind incomplete inlaturate, dar netezite, utilizand in acest scop
pietre-con-invers, cilindrice si diferite discuri de separate.

Metoda moderna prevede utilizarea turbine dezvoltand viteze inalte. Indifferent de metoda bontul finit trebuie sa
repete forma dintelui preparat in miniature avand pragul plasat in raport cu indicatiile clinice.

In zona coletului se prepara un prag circular in unghi de 90 grade fata de axul dintelui cu o latime de 0,8-1,2 mm pana
la nivelul insertiei epiteliale a sulcusului dentogingival. Totodata trebuie de mentionat ca importanta biologica de
pastrare a vitalitatii dintelui ce este supus prepararii si particularitatile topografiei camerei pulpare la fiecare grup de
dinti nu permit intotdeauna crearea unui prag cervical de jur-imprejur. La primii premolari superiori si incisivii
inferiori pragul va fi creat numai vestibular si oral cu o latime de 0,8 mm. In dependent de tabloul clinic, pragul poate
fi creat si numai vestibular, fiind usor schitat in celelalte zone.

52. Amprentarea modern a cmpului protetic la confecionarea coroanelor din ceramic.

Se va obtine amprenta anatomica (in concordanta cu elementele campului protetic reprezentate de bontul dentar si
parodontiul marginal). Pentru a capata imprimarea corecta a pragului cervical este nevoie de o retractie a festonului
gingival. Ulterior vom capata o amprenta dubla. Ea se obtine cu o masa plastica de consistenta chitoasa (amprenta
primara) si apoi cu o masa fluida de corectare, care se aplica in amprenta primara si va patrunde subgingival. Astfel
vom capata amprenta secundara, amprentand corect configuratia pragului cervical.

53. Etapele clinico-tehnice la confecionarea coroanelor integral ceramice dup metoda clasic i modern .

Clinic: examenul clinic al pacientului, stabilirea diagnosticului, planul de tratament, prepararea dintilor stalp,
amprentarea, determinarea ocluziei, protectia plagii dentinare;

Laborator: confectionarea modelelor si pozitionarea lor in simulator; realizarea matricei din platina pe bontul preparat;
depunerea si arderea straturilor de ceramica (stratul de baza, stratul de dentina, stratul de smalt, stratul de colet si
stratul incizal); adaptarea coroanei pe model

Clinic: proba coroanei in cavitatea bucala;


Laborator: arderea coroanei pentru glazurare;

Clinic: proba finala si fixarea coroanei in cavitatea bucala.

54. Prepararea dinilor pentru coroana tip Jacket din acrilat. Expunei cele dou tehnici.

In cazul coroanelor fizionomice, fie ele de portelan sau acrilat, se scoate aproape in intregime smaltul dintelui, iar
prepararea e insotita de senzatii dureroase acute in cazul dintilor vitali. Pentru a se evita aceasta se recomanda
prepararea sub anestezie locala. Totodata se poate produce supraincalzirea dintelui, de aceea se recomanda folosirea
pieselor turbine cu racire apa-aer cand se lucreaza in smalt, si micromotorului cand se trece in dentina. E necesara
folosirea unor freze bine ascutite. Prepararea se va face intermitent, si nu vom tine freza pentru mult timp in acelasi
punct, aproximativ 1 secunda. Regula de baza dupa care se va conduce medicul in timpul prepararii este de a slefui cat
mai econom tesuturile dure dentare, a pastra forma anatomica a dintelui cu dimensiuni micsorate pentru a crea o
coroana cu grosime uniforma.

Prima etapa va incepe cu separarea suprafetelor de contact de dintii vecini si crearea unui prag prealabil ( la 0,5 mm de
la gingie, cu adancime de 1mm) pe suprafetele meziala si distala cand e necesar. Separarea se face cu un disc metallic
de separare cu invelis de carborund sau cu unul unilateral diamantat. Discul de metal e mai subtire si pot fi scoase mai
usor unctele de contact fara a atinge invelisul de smalt al dintilor vecini, creandu-se totodata conditii bune pentru
introducerea discului diamantat.Suprafetele meziala si distala se prelucreaza in forma de con cu baza mare la colet, cu
o inclinare de 7-9 grade. La marirea conicitatii fixarea coroanei va fi mai slaba, din care cauza apare pericolul
fracturarii ei.

Etapa a doua consta in scurtarea croanei dentare si crearea unui spatiu de 1,5-2mm pe toata suprafata masticatorie
intre dintii de sprijin si antagonistii lor. Partea coronara a dintilor frontali se micsoreaza in mediu cu din lungimea
partii coronare a dintelui. Suprafata ocluzala a dintilor laterali se slefuieste in asa mod incat sa se pastreze relieful
anatomic cu o trecere rotunjita la peretii axiali ai bontului. O preparare excesiva poate duce la deschiderea cornului
pulpar.

Cea de-a treia etapa este slefuirea suprafetei palatine, cu o adancime de 0,8 mm, cu ajutorul frezei cilindrice
diamantate. Putem utiliza metoda slefuirii unui santulet ce ne va permite sa controlam profunzimea prepararii. ( in caz
de preparea cu prag, crearea unui prag prealabil la 0,5 mm de la gingie, cu o adancime de 0,8 mm)

A patra etapa cuprinde slefuirea suprafetei vestibulare, un strat de 1,2-1,5 mm. ( la preparare cu prag, crearea unui
prag prealabil la 0,5 mm de gingie cu adancime de 0,8 mm)

In etapa a cincea, efectuam rotunjirea minutioasa a unghiurilor, nivelarea suprafetei bontului.

1. Metoda prepararii dintelui la colet fara prag. Avantaje si dezavantaje.

Datorita faptului ca acrilatele nu sunt atat de fragile ca portelanul, la confectionarea coroanelor este posibila subtierea
marginii coranei pana la o terminatie pierduta. Aceasta particularitate ne permite efectuarea prepararii dintilor si fara
prag.

Tehnica prepararii dintilor fara prag cervical, prevede o slfuire tangentiala sub forma de margine pierduta. In acest
scop sunt utilizate abrazivele de forma cilindrica, cilindro-conice, con-invers, varfuri diamantate cu diametr din ce in
ce mai mici. Tinem sa mentionam ca pentru a micsora pericolul lezarii parodontului marginal prepararea se va efectua
cu viteze mici si medii.

2. Metoda prepararii dintelui la colet cu prag. Avantaje si dezavantaje.

In tehnica prepararii dintilor cu prag cervical, acesta se v area juxt sau supraginival pralel festonului gingival. Aceasta
particularitate reiese din necesitatea de a exclude contactul marginii gingivale cu protiunea cervicala a coroanei-
masura de profilaxie contra actiunii nocive a acrilatelor asupra parodontului marginal. In acest caz conform metodei
clasice, incipient, cu autorul discului de separate active pe o singura fata se vor prepara suprafetele proximale ale
dintelui, incepand totdeauna cu cea distala. Discul va fi lent miscat spre colet oprindu-ne la 0,5 mm de papla
interdentara pozitionandu-l in asa mod ca sa realizam un prag cu latimea de 0,5 mm. Dupa aceasta se vor schita
pragurile vestibular si oral. In continuare se vor prepara suprafetele dintelui. Prepararea bontului va continua cu
prepararea la colet creand un prag strict paralele festonului gingival vestibular si oral cu o latime de circa 1,0 mm, insa
uneori la incisivii laterali latimea pragului poate fi foarte mica sau chiar prezentata simbolic. Este necesar de subliniat
ca pragul mereu va fi realizat in unghi drept sau usor ascutit

55. Amprentarea cmpului protetic la confecionarea coroanelor tip jacket din acrilat. Etapele clinico-tehnice
la confecionarea coroanelor tip Jacket din acrilat. Acrilatele i compozite moderne i modul de folosire.

Amprenta este anatomica.

Se poate utiliza amprenta intr-un timp, cu un strat de material amprentar, in momentul in care prepararea dintelui se
face fara prag si nu avem nevoie de o precizie marita la nivelul coletului pentru a evidentia pragul cervical.

In cazul in care prepararea dintelui se face cu prag cervical, se recomanda amprenta in doi timpi, in doua straturi,
pentru evidentierea pragului cervical. Preventiv, se practica retractia marginii gingivale prin una din metodele
cunoscute ( mecanica, chimica, combinata) pentru a reda cu exactitate pragul gingival creat, mai ales in cazul celui
juxtagingival.

Materialele utilizate: elastice ( alginatul Stomalgin, Tropicalgin), siliconice ( Sielast, Zeta-plus, Xantopren, Optosil)

Metode amprentare cu material siliconice:

Intr-o etapa, cu un strat se utilizeaza o singura masa de amprentare de viscozitate medie sau lichida;

Intr-o etapa, cu doua straturi se utilizeaza masa amprentara de baza si de corectare in acelasi timp;

In doua etape, cu doua straturi mai intai se ia amprenta cu masa de baza, dupa care se aplica stratul de
corectare si se introduce din nou in cavitatea bucala ;

Etapele clinic-tehnice:

Clinic: Examenul clinic si paraclinic; diagnosticul, planul de tratament, prepararea dintilor; amprentarea;

Laborator: turnarea modelelor, fixarea lor in simulator, modelarea machetei viitoarei coroane din ceara; ambalarea
machete coroanei in chiuveta pentru realizarea tiparului (pentru realizarea coroanelor dupa tehnica clasica, modelul
poate fi confectionat cu bonturi fixe sau mobilizabile; in caz de utilizare a bonturilor fixe, machete modelata va fi
sectionata din model impreuna cu bontul preparat si dintii ecini si ambalata in chiuveta, in caz de utilizare a modelului
cu bonturi mobilizabile, bontul cu machete va fi inlaturat de pe model si ambalat in chiuveta); pregatirea acrilatului si
introducerea lui prin presare in tipar; polimerizarea acrilatului si dezambalarea coroanei din chiuveta; prelucrarea,
finisarea si lustruirea coroanei

Clinic: proba coroanei in cavitatea bucala, cementarea.

1. Acrilatele clasice utilizate la confectionarea coroanelor din acrilat.


Polimerizarea.

Tehnica clasica de aplicare a acrilatului consta in realizarea din ceara a machete viitoarei coroane, realizarea tiparului
si introducerii in el a acrilatului supus ulterior procesului de polimerizare. In acest scop sunt utilizate acrilatele Sinma-
74, Sinma-M, Superacril. Aceste acrylate sunt comercializate sub forma de poimer (praf) cu 7-10 culori de baza si
monomer (lichid) ambulate in flacoane si prezentate in truse sau individual ( o culoare de polimer si un monomer).
Polimerizarea acestor acrilate se realizeaza in bai de apa la temperature fierberii timp de 45-60 minute ( se citeste
instructiunea atasata)

2. Tehnica moderna de confectionare a coroanelor din acrilat. Varietati de acrilat.

Tehnica moderna de aplicare a acrilatelor consta in realizarea protezelor dentare fixe prin aditia directa a acrilatului,
strat cu strat, direct pe model si polimerizarea lor in aparate speciale. Tehnica modelarii prevede depunerea straturilor
bazal, dentina, smalt, colet si incizal, urmate de polimerizarea lor conform indicatiilor din prospectul anexat la
produsul respective.

Regimul de polimerizare poate fi realizat in chiuveta la temperature apei de 93 grade la 6 atm presiune, in mediu de
glicerina la 115 grade sau in vapori de apa la 120 grade, precum si in aparatele special de polimerizare. ( Biodent
K+B, Ivoclar, Vita K+B)

Se pot utiliza acrylate autopolimerizabile sau fotopolimerizabile.

56. Metode de confecionare a coroanelor provizorii. Acrilatele folosite.

Tehnica de copiere Scutan. este caracterizat de succesiunea


urmtoarelor intervenii:
nainte de prepararea bontului, se efectueaz amprentarea cu materiale
elastice cu vscozitate crescut din grupa elastomerilor de sintez;
prepararea dintelui, obinerea bontului dentar;
bontul este amprentat, s se confecioneze coroana indicat;
acrilatul autopolimerizabil, preparat sub form de past, se aeaz n interiorul primei amprente, fr s
ncorporeze bule de aer (ceea ce reprezint un accident frecvent) - coroana apare cu orificii (pori);
amprenta primar cu acrilat este reaezat pe cmpul protetic. ntre bont i interiorul amprentei coroanei care
s-a lefuit, acrilatul este modelat, se obine o coroan. Pereii coroanei prezint grosimea egal cu esuturile
ndeprtate prin lefuire. Prin aceast metod se constat ce cantitate de substan coronar a fost lefuit;
ndeprtarea amprentei se realizeaz dup polimerizarea pastei de acrilat;
coroana este ndeprtat de pe bont pentru prelucrare, dup care urmeaz cimentarea provizorie;

Acrilatele utilizate la confectionarea coroanelor provizorii:

Noracril, Carbodent, Duracril

Deficienele metodei sunt reprezentate de:

aciunea nociv a monomerului asupra organului pulpar la dinii vitali;

reacia de polimerizare este exoterm, cldura eliberat (40-50 grade), produce durere la dinii vitali;

aezarea amprentei cu masa acrilic se obine uor n aceeai poziie dac s-a creat un punct de reper

57. Coroana mixt metaloceramic. Varieti. Indicaii . Particularitile preparrii dinilor sub coroane m/c.
Coroana m/c reprezinta o constructie compusa dintr-o structura metalica confectionata prin metoda turnarii, fetuita cu
ceramica.
Deosebim coroane total fizionomice si partial fizionomice.

Indicatii:

- Distructia sau fractura unei parti destul de massive a coroanei dentare asa incat nu poate fi restabilita prin
obturatie;
- Anomalii de dezvoltare si de pozitie a dintilor care nu pot fi tratate orthodontic;
- Abraziune patologica a tesuturilor dure dentare;
- Fluoroza, defecte cuneiforme;
- Defecte estetice (schimbarea culorii, formei, etc.);
- Ca elemente de agregare in protezele fixe.
Pentru coroana m/c total fizionomica bontul va fi pregatit cu prag circular ca si pentru o coroana tip Jacket. In caz de
confectionare a unei coroane semifizionomice pragul va fi format numai pe suprafata vestibulara si pe jumatate din
suprafetele proximale cervicale. In cazul utilizarii acestor coroane este indicat pragul cu unghi rotunjit.

58. Particularitile amprentrii cmpului protetic la confecionarea coroanelor m/c. Metodele retraciei
gingivale. Fazele clinico- tehnice la confecionarea coroanelor m/c.
Pentru coroana metaloceramica se face o amprenta anatomica in doua straturi (pentru ca avem nevoie de o
evindentiere a pragului gingival) care se obtine fie in doi timpi (mai intai se obtine amprenta cu masa mai chitoasa,
ulterior dupa intarire se aplica stratul doi, mai fluid), fie intr-un timp (masa fluida se aplica pe bontul preparat, iar
masa mai chitoasa pe lingura amprentara, dupa care se obtine amprenta). Materialele utilizate sunt cele elastice.

Metode de retractie

1) Metoda mecanica, consta in dechiderea santului gingival cu ajutorul diferitor mijloace mecanice ( ata de
retractile si inele de retractile);

2) Metoda chimica, presupune utilizarea solutiilor de retractile care pot fi impartite in doua grupe: care contina
adrenalina si fara adrenalina. Trebuie de retinut, ca solutiile ce contin adrenalin (8% adrenalina. 8% adrenalina si 2%
clorura de zinc;), pot detrmina reactii generale ale organismului (tahicardie, hipertensiune, etc. ), la pacientii care sufra
de ischemie cardiac, boala hipertonica, aritmii. Pentru acest grup de pacienti este mai rationala folosirea solutiilor ce
nu contin adrenalina ( 4% clorura de zinc, 20% acid taninic). Solutiile se comercializeaza ca paste, geluri sau in forma
lichida.

3) Metoda chirurgicala, consta in sectionarea suprafetei interne a marginii gingivale libere cu bisturiul de
coagulare electochirurgical

4) Metoda combinata reprezinta un ansamblu din combinarile metodelor de mai sus. Cea mai frecventa metoda
este combinarea mecano-chimica de retractile cu folosirea atelor de retractile sau inelelor, imbibate cu solutie
retractiva (Gingitract- set de ate de retractie de trei marimir si solutie deretractie; Epipak set de inele si solutie de
retractile)

Clinic: examenul clinic, diagnostic, planul de tratament, prepararea dintilor, amprentare, protectia plagii, determinarea
relatiilor intermaxilare;

Laborator: confectionarea modelelor combinate cu bonturi mobilizabile, fixarea lor in simulator; modelarea machete
componentei metalice (grosimea de 0,3-0,4 mm), turnarea componentei metalice, prelucrarea ei si adaptarea pe model;

Clinic: proba componentei metalice si determinarea culorii ceramicei;

Laborator: prelucrarea componentei metalice (degazarea, sablarea); depunerea straturilor de ceramica (wash opac;
opac I; opac II; opac dentina + dentina +enamel; dentina + enamel (+ transparent la necessitate) ); adaptarea pe model;

Clinic: proba in cavitatea bucala;

Laborator: glazurarea;

Clinic: proba finala si fixarea

59. Coroana mixt metaloacrilic cu componenta metalic turnat. Indicaii. Contraindicaii.


Particularitile preparrii dinilor.

Indicatii:

Indicatiile privind aplicarea coroanelor de invelis mixte sunt destul de largi datorita rezistentei lor majore si
posibilitatilor de a fi folosite ca elemente de agregare in puntile dentare, sini, etc. Din aceste considerente coroanele
mixte sunt indicate in terapia leziunilor odontale coronare atat in zona frontal a arcadelor dentare, cat si in cele
laterale. Ca element protetic unidentar coroanele de invelis mixte sunt indicate pentru acoperirea dintilor frontali si a
premolarilor cu leziuni intinse pe care nu se mai poate aplica o coroana tip Jacket sau cand prin preparare orala e
imposibil de obtinut un spatiu sufficient cu antagonistii. La fel ele pot fi folosite ca elemente de agregare in puntile
dentare, la imobilizarea dintilor mobile, in scopul corectarii morfologiei prezentata de anomalii de volum, forma,
culoare.
Contraindicatii:

Coroanele mixte sunt contraindicate la copii si adulti pana la varsta de 18-20 ani, deoarece camera pulpara a dintilor
este voluminoasa si favorizeaza pericolul lezarii pulpei. Asa constructii la fel nu pot fi utilizate in caz de distructii prea
avansate ale coroanei dintelui cand resturile coronare nu ofera o rezistenta mecanica a bontului si o retentive
favorabila fixarii. Reiesind din particularitatile de constructive a coroanelor mixte, sunt contraindicate p dinti cu
tesuturi dure fragile sic and inaltimea si grosimea coroanei naturale nu ne permite crearea unui bont favorabil pentru
fixare.

Dintele- stalp se prepara in dependent de modul in care va fi aplicat materialul fizionomic pe suprafetele coroanei.
Stratul tesuturilor dentare slefuite, de pe suprafetele pe care se va aplica materialul fizionomic, constituie 1,5-2 mm
(0,3 mm pentru component metalica sic el putin 0,8 pentru cea fizionomica), cu realizarea pragului cervical. In cazul
suprafetelor dentare pe care nu se va aplica material fizionomic, se va inlatura din tesuturile dentare un strat de 0,5-0,6
mm. Suprafetele bontului preparat nu trebuie sa prezinte retentivitati nici pe o suprafata.

60. Tehnologia tratamentului protetic a LOC cu coroane de nveli din compozite fotopolimerizabile.
Avantaje.

61. Indicaii i contraindicaii la tratamentul leziunelor odontale coronare prin metoda substituirii.
Varietile coroanelor de substituie.

Indicatii

La determinarea indicatiilor restituirii coroanelor dintilor lezati subtotal sau total cu coroane de substitutie stau
rezultatele examenului clinic si radiographic. Aceste constructii sunt indicate in urmatoarele situatii clinice ca
microproteze unitare sau ca elemente de agregare a diverselor lucrari protetice:

Cand avem leziuni odontale coronare subtotale sau totale ca urmare a cariei dentare, deseori numaiu prezenta
partii radiculare a dintelui si restituirea nu mai poate fi rezolvata prin terapia conservative, prin incrustatii sau
cu coroane de invelis;
Incaz de fracture considerabile a coroanelor dintilor ca urmare a traumatismului;
In caz de leziuni odontale coronare subtotale sau totale, ca urmare a abraziunii patologice, a displaziilor
dentare sau a altor cause (eroziuni, leziuni chimice);
Ca elemente de agregare a puntilor dentare si protezelor dentare mobilizabile.

Coroanele de substitutie practice sunt indicate la restaurarea coroanelor tuturor dintilor, insa mai frecvent sunt
applicate in zona dintilor frontali si premolarilor superiori, precum sip e caninii si premolarii inferiori. Incisivii
inferiori sunt mai putin favorabili pentru asa o reconstruire, intrucat radacinile lor sunt subtiri, iar canalele radiculare-
inguste, din care cauza nu pot asigura rezistenta necesara. Dintii laterali fiind pluriradiculari cer crearea unui
parallelism intre pivoti, cee ace este rar posibil. In asemenea cazuri pot fi folositi doi sau chiar numai un dispozitiv
radicular.

Contraindicatii:

- Cand radacina este adanc situate in apofiza alveolara;


- In unele cazuri daca radacina este situate la nivelul gingiei, dar este acoperita partial de gingie, este posibila
diatermocoagularea sau gingivotomia, care ne va da posibilitatea sa dezgolim bontul dentar sis a efectuam
constructia necesara;
- Cand radacina dintelui nu corespunde cerintelor enumerate (ex 2);
- La pacienti cu tip de ocluzie adanca sau supraacoperire pronuntata;
- In caz de rezectie apicala confectionarea coroanei de substitutie va fi posibila numai in cazul in care radacina
corespunde cerintelor;
Dupa functie:

- Coroane de substitutie de restaurare morfofunctionala;


- Coroane de substitutie ca element de agregare;
- Coroane de substitutie cu functie mixta;

Dupa material:

- Metalice;
- Acrilice;
- Din portelan;
- Mixte;

Dupa metoda de confectionare:

- Coroane confectionate in mai multe sedinte;


- Coroane confectionate intr-o sedinta (fara participarea tehnicianului dentar;

Dupa modul de constructie:

- Cu inel (Richmond, Sargorodski, Parin, Kopeikin) sau semiinel ( Katz);


- Cu incrustatie si placuta supraradiculara sau numai cu incrustatie (Iliina Markosean, Titrin);
- Coroana mixta cu pivot (Ahmedov);
- Coroanele din portelan prefabricate de tip standard cu pivot (Logan, Davis, Norton);
- Coroanele cu pivot pentru dinti multiradiculari (Gafar);
- Coroane de invelis pe bot artificial cu pivot (Kopeikin, Grozovski, Kovaleova)

Dupa modul de consolidare a dispozitivului radicular deosebim:

- Monolite (cand pivotal este consolidate cu portiunea radiculara);


- Coroane integrante (cand dispozitivul radicular si coroana sunt fabricate standard si dupa adaptarea respective
sunt unite prin cementare;

Dupa constructia pivotului:

- Cu pivot simplu;
- Cu pivot compus ( cu inel sau semiinel si capac, cu incrustatie, cu capac, etc.)

62. Tipurile de preparare a suprafeei de seciune radicular la tratamentul cu coroane de substituie.

Aceasta operatie se va efectua in dependent de tabloul clinic (inaltimea bontului radicular si starea tesuturilor dure) si
varietatea de coroana de substitutie aleasa. Entru preparare se vor utiliza freze, abrasive din carborund sau diamantae.
Scopul prepararii este de areda suprafetei de sectiune radiculara o forma care ar asigura stabilitatea viitorului
dispozitiv coronar.

Daca conform tabloului clinic va fi aleasa o constructive simpla din portelan sau acrilat, suprafata de sectiune se
prepara cu doua versant in asa mod ca versantul de pe portiunea orala a bontului sa se plaseze deasupra gingiei cu 1-2
mm, iar cel vestibular in zona coletului sa fie slefuit la nivelul gingiei. Dupa asemenea pregatire suprafata de sectiune
radicular ava fi frmata din doua versante cu aspect de acoperis de casa. Pentru asemenea constructii suprafetei de
sectiune radiculara I se mai poate reda o forma strict oblica, cand portiunea vestibulara a bontului se va gasi la nivelul
gingiei, iar cea orala se va plasa deasupra gingiei cu 1-2 mm. pentru a asigura o grosime suficienta a materialuluise
recomanda de a infunda versantul vestibular sub festonul gingival cu 0,25-0,5 mm, creand in aceasta zona o nisa de
forma concave.

Pentru confectionarea coroanelor de substitutie de tip Richmond, mai ales cand peretii bontului radicular sunt subtiri si
este necesar de a-I intari, bontul se va plasa deasupra gingiei cu 2 mm, iar suprafetei sectiunii radiculare I se va conferi
o forma orizontala. Daca situatia clinic ava permite, se poate crea si o suprafata cu doua versante in forma de acoperis
de casa infundand versantul estibular sub festonul gingival cu 0,25-0,5 mm.

In scopul confectionarii coroanelor de substitutie, dupa Iliina-Markosean, sau confectionarea constructiilor cu pivot
simplu si dispozitiv coronar din acrilat, la nivelul suprafetei sectiunii radiculare, creeaza cavitate in forma de cub,
pastrand grosimea peretilor de cel putin 2 mm.

Daca tabloul clinic nu ne permite crearea unei suprafete dorite din cauza procesului pathologic, la preparare se va crea
o forma usor concave cu centrul corespunzator canalului radicular.

63. Pregtirea i amprentarea canalului radicular. Metode de amprentare.

La o pregatire proprotetice a cavitatii bucale canalul radicular va fi obturat la 1/3 apicala, lasand libere celelate 2/3.
Daca canalul a fost obturat complet, pregatirea va incepe cu dezobturarea celor 2/3. Se utilizeaza freze sferice la turatii
reduse. Daca canalul a fost obturat cu paste special sau materiale cu duritate redusa dezobturarea se efectueaza cu
instrumente de mana (ace Kerr). Dupa dezobturare se trece la largirea canalului si netezirea peretilor. La dintii
multiradiculari canalele vor fi paralelizate. Daca acest lucru e imposibil, canalul ce corespunde axului dintelui se va
pregati dupa toate regulile, iar celelalte se vor pregati la o adancime mai mica insa asigurand paralelismul. Canalul
trebuie sa fie centrat suprafetei bontului radicular avand o grosime uniforma a peretilor.

Sunt doua metode de amprentare:

Directa (obtinerea machete dispozitivului radicular si coronar din ceara sau alt material thermoplastic prin modelarea
directa in cavitatea bucala, urmata de transferarea in laborator pentru reproducerea in materialul dorit.

Indirecta ( obtinerea atat a conturului canalului pregatit, cat si a suprafetei bontului radicular cu redarea reliefului
santului gingival.)

Dupa tehnica obtinerii amprentei deosebim:

- Amprente obtinute pentru coroanele de substitutie confectionate prin metode clasice la care dispozitivul este
realizat din sarma de wipla ( in canal pana in portiunea apicala se introduce un pivot de sarma de wipla care
nu ajunge pana la dintii antagonisti cu 0,8-1 mm, impreuna cu pivotal se obtine amprenta anatomica);
- Amprente obtinute pentru confectionarea coroanelor de substitutie prin metoda moderna la care dispozitivul
este realizat din aliaje de turnare.

Pentru coroane de substitutie cu incrustatie tehnica de amprentare este mixta:

a) Confectionarea pivotului din sarma;


b) Plastifierea unei portiune de ceara si introducerea ei in cavitatea preparata pentru incrustatie;
c) Incalzirea pivotului si introducerea lui prin ceara in canal;
d) Indepartarea pivotului impreuna cu macheta incrustatiei din ceara;
e) Obtinerea dispozitivului radicular prin turnare;
f) Proba dispozitivului radicular si efectuarea amprentei pentru dispozitivul coronar;

Deosebim:

- Amprente in doi timpi ( in primul timp se obtine amprenta canalului radicular, iar in al doilea amprenta
intregului bont dentar si arcadei dentare) cu material elastic si termoplastice
- Amprenta intr-un timp ( concomitant sut realizate amprenta canalului radicular si imprimarile campului
protetic) cu material elastic cauciucante

64. Coroana de substituie tip Ilina Markosean. Structura. Indicaii. Etapele clinico-tehnice de
confecionare.
Iliina-Markosean: constructie alcatuita din dispozitiv radicular consolidate prin turnare cu incrustatie sub forma de
cub,se instaleaza in aseta radiculara special preparata, placuta supraradiculara si dispozitivul coronar.

Dupa pregatirea canalului radicular si prepararea suprafetei de sectiune a bontului supragingival se creeaza caseta
pentru incrustatie, ca regula in forma de cub cu laturile nu mai mult de 2,5-3 mmpentru a nu slabi peretii radiculari.
Dupa aceasta se adapteaza un pivot standard sau confectionat din sarma de otel inoxidabil cu diametrul de 1-1,2 mm,
ce se va plasa deasupra suprafetei radiculare cu 5-6 mm. in continuare pentru modelarea icrustatiei se incalzeste o
bucata de ceara care este aplicata in caseta si se creeaza placuta supraradiculara. Pivotal incalzit il introducem tinandu-
l cu clestele in canalul radicular. Dupa racire indepartam dispozitivul modelat. Ulterior acesta se transfera in laborat
unde se toarna din metal. In a doua sedinta dispozitivul radicular se adapteaza si se obtine o supraamprenta. In
laborator se realizeaza modelele, se ghipseaza in simulator realizand celelalte etape necesare in dependent de
particularitatile ei.

65. Coroana de substituie pe bont artificial.Indicaii.Etapele clinico-tehnice de confecionare.

Aceasta varietate de coroana de substitutie prezinta un dispozitiv corono-radicular alcatuit dintr-un pivot cu bont
artificial si o coroana care se cementeaza pe acest bont. Actualmente este cea mai frecvent utilizata datorita avantajelor
ce reies din particularitatile de constructive care creeaza posibilitatea confectionarii protezelor dentare modern
(metaloceramica, metaloacrilice).

Clinic: examen clinic, diagnostic, plan de tratament, prepararea intra- si supraradiculara a dintelui afectat;
amprentarea;

Laborator: Confectionarea modelelor si pozitionarea lor in simulator; modelarea machete dispozitivului corono-
radicular si transformarea ei in aliajul solicitat; prelucrarea componentei metalice si proba pe model;

Clinic: proba componentei metalice a dispozitivului corono-radicular in cavitatea bucala; determinarea culorii
materialului fizionomic;

Laborator: aplicarea materialului fizionomic; prelucrarea si lustruirea;

Clnic: proba definitive a coroanei de substitutie si fixarea

66. Metode moderne de reconstituire n LOC subtotale i totale cu utilizarea fotopolimerelor.

67. Etiologia edentaiei pariale. Caracteristica factorilor etiologici.

Factorii care duc la aparitia edentatiei partiale, pot fi impartiti in 2 grupe:

a) Factori congenitali;
b) Factori postnatali.

Edentatia partial congenitala se caracterizeaza prin lipsa mugurilor dentari sau a distructiei lor in stadiile incipiente de
dezvoltare. Daca lipsesc toti dintii avem o anodontie, iar daca cativa- hipodontie (oligodontie). In literature de
specialitate aceste varietati de lipsa a dintilor se mai numesc edentatii primare, la care se refera si dereglarile
procesului de formare si situare a mugurilor dentari si de eruptive a dintilor, care conduc la retentia dintilor in
profunzimea osului si ca rezultat la aparitia edentatiei partiale; aceasta varietate de edentatie se mai numeste si falsa.

Edentatia provocata de factorii postnatali (dobandita), care se mai numeste si edentatie secundara apare ca urmare a
afectiunilor odontale, parodontale, a proceselor inflamatoare (osteomielita, etc.), interventiilor chirurgicale (inlaturarea
tumorilor benigne sau maligne), traumatismului, etc.

68. Tabloul clinic al edentaiei pariale. Simptomele exobucale i endobucale.


Tabloul clinic in caz de edentatie partial va fi individual si se va gasi in dependent de numarul dintilor lipsa,
localizarea bresei si rolul dintilor pe care l-au indeplinit in arcada dentara, starea tesuturilor dure si a parodontiului
dintilor restanti, de tipul de ocluzie, timpul care s-a scurs de la pierderea dintilor, factorul etiologic, varsta, starea
generala a organismului, etc. Luand in consideratie legatura stransa morfofunctionala dintre toate elementele SS,
edentatia partial neaparat va provoca diverse modificari si in alte component, gradul de pronuntare al carora va
depinde tot de acesti factori. Pentru edentatia partial sunt caracteristice niste simptome, care pot fi depistate numai
prin examenul pacientului. Simptomele se impart in exobucale si endobucale. In dependent de localizarea breselor si
numarul dintilor absenti simptomele exobucale pot lipsi sau avea un grad divers de exprimare. La examenul endobucal
vom observa urmatoarele simptome: dereglari de integritate a unei sau a ambelor arcade dentare; dezintegrarea
arcadelor dentare in care apar doua grupuri de dinti: grupa functionala si nefunctionala. La examenul endobucal se
determina starea dintilor restanti, a apofiei alveolare in spatiile edentate si a mucoasei cavitatii bucale. O deosebita
atentie se acorda dintilor ce delimiteaza bresele dentare, deoarece ei vor sevi ca punct de sprijin in tratamentul
protetic.

69. Caracteristica dimensiunelor spaiilor edentate i a apofizei alveolare.

Apofiza alveolara va fi pronuntata individual in dependenta de mai multi factori, printre care si cauzele care au
determinat edentatia. Atrofia este mai pronuntata cand absenta dintilor a fost provocata de leziunile parodontale si mai
mica in cazurile de lipsa a dintilor ca urmare a cariei si complicatiilor ei. Atrofia depinde de timpul scurs de la
edentare si de traumatismul produs la nivelul peretilor alveolari in momentul extractiei. Apofiza alveolara este
examinata din punct de vedere al dimensiunii si formei.

Dupa forma apofizei alveolare edentate deosebim:

- ingusta : pana la 5,0 mm


- medie: de la 5,0 pana la 8,0 mm
- lata: mai mult de 8,0 mm

Dupa dimensiunile spatiilor edentate deosebim:

- Edentatii mici lipsesc pana la 3 dinti;


- Edentatii medii lipsesc de la 4 la 6 dinti;
- Edentatii mari lipsesc mai mult de 6 dinti;

70. Clasificarea edentaiei pariale Kennedy, Kennedy - Apllegate. Importana practic.


Clasificare Kennedy.

Include topografia breselor si caracterul de delimitare a lor fata de dintii restanti. Exista 4 clase, primele 3 clase cu cite
4 subdiviziuni.

Edentatia de clasa 1- include arcade edentate partial cu brese bilaterale terminale, adica marginite de dinti numai
mezial.

Edentatia de clasa 2- este doar o bresa terminala, adica marginita de dinti numai mezial.

Edentatia de clasa 3- este bresa bilaterala intercalata, adica marginita de dinti si mezial si distal.

Edentatia de clasa 4- bresa este doar in zona frontala.

Subdiviziunile depind de numarul breselor in zona dintilor restanti.De ex daca in aceasta zona e o bresa, edentatia e in
prima subdiviziune, daca sunt doua brese- a doua subdiviziune etc.

Clasificarea Kennedy Applegate:


Clasa I cuprinde edentatiile terminale bilaterale ale arcadei, in cadrul careia toti dintii restanti sunt plasati anterior fata
de spatiile edentate si este identica clasei I kennedy;
Clasa II include edentatiile terminale unilaterale in care dintii restanti sunt plasati anterior fata de spatiul edentat si
corespune clasei a II-a Kennedy;
Clasa III numara edentatiile laterale intercalate, bresele fiind marginite de dinti restanti anteriori si posteriori, deficitari
din punct de vedere functional, incapabili sa suporte o lucrare protetica fixa;
Clasa IV inglobeaza edentatiile in regiunea frontala a arcadei dentare, care poate sa se intinda din ambele parti ale
liniei mediane, dintii restanti fiind capabili sau nu sa ofere sprijin protezei fixe.
Clasa V cuprinde edentatiile laterale intercalate, bresele fiind marginite de dinti restanti anteriori si posteriori, dar
limita anterioara este reprezentata de un dinte care din punct de vedere functional nu poate oferi sprijin suficient de
rezistenta unei constructii protetice fixe.
Clasa VI include edentatiile laterale intercalate cu bresele marginite de dinti restanti anteriori si posteriori capabili sa
suporte sprijinul protezei fixe.

71. Consecutivitatea examenului subiectiv i exobucal al pacienilor cu edentaie parial. Motivaia.

Examen exobucal: Se executa prin inspectia regiunii maxilofaciale din fata si profil atragand atentia la starea si
culoarea pielii, a mucoasei buzelor, prezenta sau absenta asimetriei faciale, la linia de contact si pozitia buzelor,
obrajilor, comisurilor gurii, gradul de exprimare a santurilor perilabiale, pozitia mentonului, marimea unghiurilor
mandibulei, starea etajului inferior al fetei. Apoi se examineaza starea ATM si a musculaturii prin inspectie si palpare.

a) Motivatia. Atentia medicului fata de pacient, iscusinta de a audia si memoriza cele mai importante acuze, de a
concretiza si lua initiativa convorbirii, punandu-i intrebarile necesare, duce la crearea unui contact de
incredere, ceea ce se va referi favorabil la tratament. Deseori numai datorita intrebarilor adaugatoare putem
evidentia esenta motivatiei, deoarece, ca regula, pacientii se plang numai de lipsa dintilor, sau de prezenta
anomaliilor de ocluzie, de forma, de pozitie sau culoare a unor dinti, ce duc la dereglari de fizionomie, si mai
rar la dereglari de functii cum ar fi: dereglari de incisie a alimentelor, de masticatie, deglutietie, fonatie;
pacientii nu atrag atentia la aparitia durerilor in timpul actului de masticatie, care pot fi localizate in anumite
segmente ale arcadelor dentare, in regiunea ATM, a muschilor, etc, ei atrag atentia asupra dereglarilor
survenite in functia tractului gastrointestinal, slabirii organismului. Afara de aceasta medicul trebuie sa
stabileasca si gradul de influenta a maladiei asupra starii psihice, mai ales din cauza lipsei de dinti frontali la
tineri

72. Examenul endobucal a pacienilor cu edentaii pariale. Diagnosticul edentaiei pariale. Exemple.

Examen endobucal:

raportul dintre buze, gradul de deschidere a gurii si mobilitatea muschiului orbicular al buzelor;
dintii;
arcadele dentare (forma, marimea breselor, localizarea lor, starea dintilor limitroi bresei);
raportul dintre arcadele dentare (tipul ocluziei);
mucoasa cavitatii bucale;
apofizele alveolare si maxilarele.
Exista o anumita ordine a examenului dintilor si respectarea acestei ordini urmareste scopul de a nu scapa din vedere
devieri. S Kristab recomanda de a incepe examenul cu incisivii centrali la mandibula trecand in stanga, apoi in
dreapta, dupa ce trecem la maxila in aceeasi ordine. V. Kopeikin, E. Gavrilov si A. Scerbakov considera ca este mai
rational de a incepe examenul de la dintele de minte a unei hemiarcade, terminand cu dintele de minte a celeilalte
hemiarcade.

Formularea diagnosticului edentatiei partiale, nu prezinta dificulatati avand la baza rezultatele examenului clinic si
paraclinic. Diagnosticul include dereglarile morfologice (clasa breselor) si factorul etiopatogenetic (daca este
evidentiat), dereglarile functionale (de masticatie, incizie, fonatie, deglutitie, etc. ), complicatiile provocate de
edentatia partial (deformatii ale arcadelor dentare, migrari ale dintilor restanti) si alte dereglari de functie ale
sistemului stomatognat (musculare, traumatismul mucoasei cavitatii bucale etc.), precum si dereglarile fizionomice.
Include diagnosticul si maladiile stomatologice intercurente care urmeaza sa fie luate in consideratie in tratamentul
protetic si care au fost depistate in cadrul examenului medical.

73. Definiie punte dentar. Elementele componente. Caracteristica puntei dentare fixe i mobilizabil.
Puntea dentara reprezinta o constructie protetica inginereasca in forma de pod, care serveste la restabilirea integritatii
arcadelor dentare si suspendarea dereglarilor de functie provocate de edentatia partial in cazurile prezentei breselor
intercalate: reduse, intinse si multiple.

Elementele de structura ale puntii dentare sunt reprezentate de:

Elementele de agregare de care este solidarizat corpul de punte la extremitati si care contribuie la fixarea
( agregarea) de dintii-stalpi a intregii proteze;
Corpul de punte care reprezinta un dinte sau un bloc de dinti artificiali si inlocuieste dintii pierduti de pe
arcada dentara

Elementele de agregare reprezinta microproteze prin care puntea se fixeaza pe dintii stalpi. Microprotezele la fel
constituie un mijloc therapeutic protetic in caz de leziuni coronare ale dintilor stalpi. Ca elemente de agregare ale
puntilor dentare microprotezele sunt supuse unor forte suplimentare, preluate de la nivelul corpului de punte. Ca
elemente de agregare pot fi folosite toate varietatile coroanelor de invelis, de substitutie, incrustatiile, inelele, diferite
crosete. Alegerea lor depinde de urmatorii factori:

Topografia edentatiei;
Intinderea bresei;
Morfologia coronara a dintilor-stalpi si numarul lor;
Caracteristicile mecanice ale microprotezei;
Tipul puntii (fixe, mobile)

In zona frontala se recomanda a fi folosite elemente de agregare fizionomice sau partial fizionomice, pe cand in cea
laterala pot fi utilizate si elemente nefizionomice.

Corpul de punte reprezinta un bloc de dinti artificial ce inlocuiesc dintii absenti din spatial edentate care restaureaza
integritatea morfologica a arcadei dentare si functiile deregulate a sistemului stomatognat. Corpul de punte preia
fortele masticatorii de la dintii antagonisti la nivelul suprafetei ocluzale si le transmite elementelor de agregare.

Dupa modul de agregare pe dintii-stalpi puntea dentara poate fi fixa si mobila. Varianta fixa prezinta o constructie
protetica, care se fixeaza pe dintii stalpi prin cementare sau lipire a elementelor de agregare si care poate fi scoasa din
cavitatea bucala numai de catre medic. Puntea dentara mobilizabila se fixeaza pe dintii stalpi cu elementele de
agregare special (crosete, etc.) datorita zonelor de retentie a dintilor si pot fi scoase din cavitatea bucala atat de medic
cat si de pacient.

74. Caracteristica corpului puntei dentare. Clasificarea corpului de punte dup material i raportul cu
apofiza alveolar.

Corpul de punte reprezinta un bloc de dinti artificial ce inlocuiesc dintii absenti din spatial edentate care restaureaza
integritatea morfologica a arcadei dentare si functiile deregulate a sistemului stomatognat. Corpul de punte preia
fortele masticatorii de la dintii antagonisti la nivelul suprafetei ocluzale si le transmite elementelor de agregare.

Dupa material;

a) Din aliaje nobile si inobile;


b) Nemetalice confectionate din acrilate, composite sau ceramica;
c) Mixte confectionate din aliaje si acrilate sau ceramica

Dupa raportul cu apofiza alveolara:

a) Corp de punte cu raport in sa;


b) Corp de punte cu raport in semisa;
c) Corp de punte tangent linear;
d) Corp de punte cu raport punctiform;
e) Corp de punte suspendat
75. Clasificarea punilor dentare dup V.Kopeikin, dup raportul corpului de punte cu apofiza alveolar,
dup construcie.

In dependenta de aranjarea si numarul dintilor-stalpi V. Kopeikin deosebeste 5 varietati de punti:


a) Punti dentare cu doua elemente de agregare asezate pe ceidoi dinti-stalpi ce marginesc bresa;
b) Cu un element de sprijin adaugator la mijloc;
c) Cu elemente de agregare duble situate medial ori distal;
d) Cu elemente de agregare duble situate la mabele extremitati ale bresei;
e) Cu doua elemente de agregare asezate pe cei doi dinti ai bresei edentate si cu o extensie unilaterala;

Dupa raportul corpului de punte cu apofiza alveolara:


a) Cu raport in sa;
b) Semisa;
c) Tangent liniar;
d) Punctiform;
e) Suspendat;

Dupa constructie:
a) Monolite;
b) Separate (din doua bucati);
c) Pliante;
d) Atipice

76. Indicaiile i contraindicaiile ctre tratamentul edentaiei pariale cu puni dentare.

Indicatii:
- Lipsa a 1,2,3 dinti la nivelul unei brese, exceptie 4 dinti cand e vorba de incisive;
- In cazul pericolului migrarii dintilor chiar daca e vorba de un dinte lipsa;
- Edentatii multiple, intercalate, foarte rar in cele terminale;
- Majoritatea autorilor indica puntile dentare si in cazul in care dintii stalpi au mobilitate de gradul I si II, dar
nedurerosi la presiune vertical sau la mobilitate vestibule-orala;

Contraindicatii:
- Lipsa a mai mult de 5 dinti la nivelul unei brese;
- Prezenta dintilor restanti cu o mobilitate patologica de gradul III;
- Resorbia accentuat a crestelor edentate corespunztor breelor i rapoartelor ocluzale nefavorabile;
- in edentatii terminale;
- dinti cu mobilitate patologica de gradul I si II

77. Principiile biofuncional, biomecanic i profilactic la tratamentul edentaiei pariale cu puni dentare.

Planul de tratament protetic indifferent de particularitatile constructive si de tehnica de realizare, va avea in vedere
realizarea unor principia bine-cunoscute: principiul biofunctional ( include restabilirea functiilor majore ale SS:
masticatie, fonatie, fizionomie); biomecanic ( urmareste realizarea dinamicii mandibulare cu si fara contact dentar
asigurand in acest scop lucrarii protetice urmatoarele caracteristici: rezistenta fizica, chimica, insertie si stabilitate
static si dinamica a raportului dintre proteza si support), profilactic ( urmareste asigurarea unei profilaxii generale si
locale prin restabilirea unui echilibru ocluzal, evitarea modificarilor patologice a procesului trofic in formatiunile
anatomice cu care au relatii de contact dintii stalpi, dintii antagonisti, parodont, apofiza alveolara, mucoasa).

78. Biomecanica punilor dentare.Caracteristica forelor ce acioneaz asupra corpului de punte.

Puntile dentare fiind fixate pe dintii stalpi, transmit presiunea masticatoare si alte forte functionale asupra
parodontului. Prin urmare, la alegerea dintilor-stalpi este necesara cunoasterea cailor si modalitatii de repartizare a
presiunilor masticatorii pe puntea dentara, cat si modul de transmitere a lor la parodont. In scopul aplicarii rationale a
puntilor dentare si a includerii dintilor-stalpi in componenta lor, este necesara elaborarea unui system fiziologic
echilibrat, care ar permite crearea unor conditii necesare pentru adaptare a dintilor stalpi si a dintilor antagonisti.
Miscarile mandibulei in cadrul actului de masticatie sunt realizate in diferite planuri si din punct de vedere mechanic
pe puntea dentara actioneaza diferite forte, principalele dintre care sunt: forta de apasare (vertical), forta de tractiune,
fortele orizontale. Actiunea acestor forte depind de miscarile mandibulei, consistenta alimentelor, geometria puntii
dentare si de locul unde este ea fixate.

Fortele de apasare actioneaza vertical si in dependenta de gradul de extindere a puntii dentare, pot fi suportabile si
traumatice pentru parodontul dintilor-stalpi. Aceste forte actionand asupra corpului de punte, sunt preluate de
elementele de agregare si trasmise parodontului care urmeaza sa le compenseze.

Pentru a fi mai usor inteles , mecanismul actionarii fortelor de apasare asupra dintilor-stalpi, puntea oate fi asemanata
cu o bara sprijinita la extremitati, pe suprafata careia se exercita presiuni.

Analizand repartizarea presiunii conchidem ca presiunea H, care se exercita pe mijlocul corpului de punte, egal se
ransmite prin elementele de agregare dintilor-stalpi, adica a=b. prin urmare: H= P1+P2, iar P1=P2.

Daca presiunea H se deplaseaza in apropierea unuia din elementele de agregare, atunci a>b, iar forta de apasare in
regiunea aceasta va fi mai mare, adica P1>P2. In acest caz dintele stalp (p1) se adanceste in osul alveolar datorita
intinderii ligamentelor dentoalveolare si a compresiei ligamentelor apicale pana vor aparea presiuni egale celor
diametral opuse.

Pe dintele stalp P2 la inceputul actiunii fortei de apasare va apare forta de tractiune, care actioneaza diametral opus
fortei de apasare ducand la o compresie ligamentara alveolo dentara in zona treimii superioare proximodistale si
treimii inferioare proximal mediale a parodontiului si la intinderea ligamentelor in celelalte 2 zone.

Aceste forte diametral opuse, actioneaza pana in momentul producerii pozitiei de intercuspidare maxima si depind de
extinderea corpului de punte si numarul dintilor-stalpi. Este dovedit ca ingustarea corpului de punte nu favorizeaza
micsorarea presiunilor ocluzale.

Fortele orizontale actioneaza in timpul miscarilor de masticatie in sens orizontal pe suprafetele ocluzale ale dintilor
laterali sip e cele vestibulare si orale ale frontalilor. Prin urmare, fortele orizontale actioneaza in doua directtii:
orizontala-sagitala si orizontala-transversala.

79. Includerea dinilor stlpi n puntea dentar dup forele de rezerv ale parodontului. Odonto-
parodontograma.

Includerea dintilor stalpi in puntile dentare este bazata pe fortele de rezerva aparodontului. Theoretic se admite ca din
100% ale posibilitatilor functionale ale organelor se consuma 50% restul ramane in rezerva. Din acest punct de vedere
se poate conchide ca suma coeficientilor dintilor inclusi in corpul de punte trebuie sa fie egala sau mai mica decat
suma suma coeficientilor dintilor-stalpi. Aceasta metoda matematica poate fi usor determinate cu ajutorul tablitelor
concepute de Agapov, Oksman si alti autori. Insa la stabilirea sumei coeficientilor dintilor inclusi in punte, nu se tine
cont de starea parodontului si de aceea indicii respectivi nu sunt exacti.
Odontoparodontograma este o metod static de evident a strii funcionale a dinilor i nu este o parte component a
metodelor de determinare a eficientei masticatoare,ea ne red starea funcional a sistemului dentar n poziie static i
medicul indirect i imagineaz eficienta funcional a sistemului stomatognat. Parodontograma prezint o schem a
formulei dentare unde se noteaz date despre starea fiecrui dinte.Schema este completat conform datelor
examenului clinic, radiologie i gnatodinamometriei prin semne condiionale: N norma; O lipsa dintelui; 1/4
resorbia esutului osos de gradul I; 1/2 resorbia esutului osos de gradul II; 3/4 resorbia esutului osos de
gradul III. Dac gradul de resorbie este mai pronunat, dintele este considerat absent.

80. Specificul preparrii dinilor stlpi la tratamentul cu puni dentare i modul de asigurare ale acestui
specific

81. Amprentarea ntr-un timp cu un material i cu dou la confecionarea punilor dentare. Complicaiile i
profilaxia lor.

Amprenta realizata intr-un timp este obtinuta prin depunerea materialului amprentar in lingura de amprentare si
presarea lui direct pe campul protetic. Aceasta tehnica poate fi utilizata si la aplicarea a doua materiale amprentare de
diferita consistenta: unul vascos si altul fluid. In acest caz ambele materiale sunt preparate concomitent: materialul
vascos se depune in lingura amprentara, iar materialul fluid cu ajutorul unei seringi se injecteaza imprejurul dintilor
preparati, in asa mod ca sa fie inglobat in materialul vascos.

82. Variante de amprentare n doi timpi i amprentarea n ocluzie la tratamentul edentaiei pariale cu puni
dentare. Materiale de amprentare.

Amprenta realizata in doi timpi, care consta din amprenta preliminara si finala. La prima etapa cu ajutorul unui
material special (siliconat, tiocauciucat cu elasticitate redusa sau thermoplastic) introdus in lingura de amprentare se
va obtine amprentare preliminara sau portamprenta pentru materialul fluid al stratului doi. Dupa uscarea acestei
amprente in locasurile corespunzatoare se introduce materialul elastic fluid, iar amprenta din nou se introduce in
cavitatea bucala. Dupa indepartarea amprentei, reliful coletului dintilor preparati trebuie sa apara vizibil in zona
festonului gingival.

Amprenta ocluziei se ia cu un material dur. Se prepara materialul prin omogenizarea bazei, care are consistenta
chitoasa, cu catalizatorul, care este de obicei o pasta.

Apoi se plaseaza materialul preparat pe toata lungimea arcadei dentare ( superioara sau inferioara ) sau doar in partile
posterioare. Se invita pacientul sa "muste" in ocluzia corecta. Dupa priza materialului, care dureaza 1-2 minute, se
trimite inregistrarea la laboratorul dentar.

83. Caracterizai cele dou componente fundamentale ale oc.c: D.V.O i poziia neutr a mandibulei.
Pozitia neutra a mandibulei pozitia de repaos fiziologic a mandibulei; relatie intermaxilara care nu depinde de
prezenta sau absenta dintilor antagonisti.
La nivelul ATM condilii articulari se afla undeva in spatiul fosei articulare;
La nivelul muschilor muschii sunt relaxati relativ (mm mobilizatori se pot relaxa pe fascicule spre deosebire de
ceilalti mm scheletici);
La nivel dentar intre dinti apare un spatiu de inocluzie numit si spatiu de inocluzie fiziologic. Valoarea de 2-3 mm.

84. Metodele de determinare a DVO. Caracteristica.

Determinarea DVO se caracterizeaza printr-o distanta optima intre punctele subnazal si gnation (corespunde etajului
inferior al fetei).
Metode de determinare:
1) Antropometrica :
- Leonardo da Vinci imparte fata in 3 etaje care trebuie sa fie egale;
- WoodsWhite: distanta gnation-subnasion trebuie sa fie egala cu distanta de la punctul de unire al buzelor pana
la linia interpupilara.
- Egala cu distanta dintre comisurile bucale;
- Distanta dintre pupile;
2) Anatomica la o DVO corecta, tesuturile moi au o pozitionare fireasca, plicile nazogeniolabiale sunt exprimat
mediu.
3) Metoda anatomofiziologica combina metoda anatomica cu determinarea DVO a relatiei de postura care e cu
2-3 mm mai mare decat DVO in relatie centrica;
4) Metoda functionala se bazeaza pe faptul ca in relatie centrica muschii se relaxeaza maxim posibil

85. Metodele de determinare a poziiei neutre a mandibulei la aprecierea o.c. Metoda Abjean i Corbendau.

La determinarea relatiei de postura se recomanda pacientului sa se relaxeze lasand ca mandibula, sub influenta
gravitatii, sa ocupe pozitia necesara fata de maxilla. Asa pozitionare a mandibulei poate fi conditionata si prin
aplicarea testelor functionale. Pentru aceasta Wild a propus testul fonetic prin pronuntarea cuvintelor ce contin fonema
a, Silvermann s, Robinson f, sau numaratoarea de la 60 la 70. S-a constatat ca la aplicarea acestor teste
fonetice se asigura o pozitionare a mandibulei in relatie de postura. Asa relatii mandibulocraniene pot fi dobandite si
prin utilizarea testului functional al actului de deglutitie. Pacientului I se propune sa efectueze actul de deglutitie dup
ace mandibular refector ocupa pozitia de postura, cand spatial de inocluzie in mediu este egal cu 2-3 mm.

86. Metodele de determinare a R.I.C. n caz de ocluzie instabil.

R.I.C se determina cu ajutorul sabloanelor cu bordura de ocluzie care trebuie sa asigure dezintegrarea arcadelor
dentare.
Se verifica si se adapteaza sabloanele cu bordura de ocluzie vor asigura stabilitatea mandibulara (substituie dintii
lipsa);
Inducerea mandibulei in pozitia de relatie centrica (metoda unimanuala, bimanuala, Dawson, testul deglutitiei)
Inregistrarea prin:
a) Metoda rece - se aplica o bandeleta plastifiata, bordura e rece o zona va fi mai dura mandibula va
merge pe zona cu o rezistenta mai mica;
b) Metoda calda bordura se plastifica; in cazul in care DVO e pastrata;
c) Cu materiale amprentare cat mai dure in blocuri; material special Ocluzofast

87. Consecutivitatea determinrii i nregistrrii R.I.C. n caz de absen a ocluziei. Adaptarea ablonului cu
bordurile de olcuzie la maxil i determinarea planului de ocluzie.

Determinarea si inregistrarea relatiilor intermaxilare centrice in cazul absentei ocluziei impune consecutivitatea
urmatoarelor etape:

Adaptarea sabloanelor cu bordura de ocluzie;


Determinarea DVO;
Determinarea pozitiei neutre a mandibulei sau a relatiei centrice si fixarea ei.
Adaptarea sabloanelor de ocluzie la maxila urmareste doua momente: obtinerea curburii vestibulare a bordurii de
ocluzie si a planului de ocluzie. Curbura vestibulara a bordurii de ocluzie constituie reperul pe care il obtine medicul si
este folosit de catre tehnicianul dentare pentru situarea suprafetelor vestibulare ale dintilor in protezele dentare.
Obtinerea acestei curburi se efectueaza prin depunerea unui strat de ceara sau taierea ei pe fata vestibulara a bordurii
de ocluzie conform curburii vestibulare a arcadei dentare naturale. Aceasta operatiune este efectuata prin adaptarea
sablonului de ocluzie in cavitatea bucala, urmarind restaurarea aspectului fizionomic si a functiei fonetice.

Planul de ocluzie este ondulat in sens sagital si transversal, determinat de raportul de ocluzie din zona frontala si de
relieful supraftelor ocluzale ale dintilor laterali; si practic reprezinta cele trei curburi: sagitala (Spee), transversala
(Monson-wilson) si incizala. Determinarea planului de ocluzie urmareste scopul redarii acestor curburi in protezele
dentare.

Planul de ocluzie numit si plan protetic la absnta dintilor este stabilit la un nivel si o directie specifica pentru zona
frontala si zonele laterale. Obtinerea acestui plan se realizeaza cu ajutorul riglelor sau a aparatului Larin, prin
depunerea sau taierea cerii pe fata ocluzala a bordurii. In zona frontala el are o directie paralela cu linia bipupilara si
este situat la nivelul marginii libere a buzei superioare sau sub ea cu 1,0-1,5 mm. E necesar de mentionat ca lungimea
buzei superioare e diferita si in dependenta de aceasta lungime marginea bordurii de ocluzie poate fi situata sub buza
superioara la 2,0 mm, la nivelul ei sau mai jos de ea cu 2,0 mm. In cazul cand sunt prezenti dintii frontali, marginea
bordurii de ocluzie este situata la nivelul lor. In zonele laterale planul de ocluzie este paralele cu planul Camper (linia
ce uneste spina nazala anterioara cu conductul auditiv extern). Landa sustine ca distanta dintre planul camper si cel
protetic este egalcu aproximativ 26 mm. In caz ca sunt pastrati dintii laterali, planul protetic lateral este adus la nivelul
suprafetelor ocluzale.

88. Puntea dentar din dou buci. Carcteristica. Indicaii. Etapele clinico-tehnice de confecionare.

Aceste constructii sunt confectionate dupa metoda clasica, care prevede in prima etapa realizarea elementelor de
agregare, iar in a doua a corpului de punte si solidarizarea lor prin lipire. Etapele clinico-tehnice depind de
particularitatile constructive ale elementelor de agregare, metoda lor de realizare si materialele utilizate.
Ca elemente de agregare pot fi utilizate toate varietatile de microproteze, insa mai des sunt folosite coroanele de
invelis realizate prin metoda de stantare.
Indicatii: Acest tip de punti dentare practic pot fi utilizate la restabilirea integritatii arcadelor dentare in toate cazurile
cand sunt conditii de tratament cu punti dentare fixe.

89. Puntea dentar dintr-o bucat. Carcteristica. Indicaii.Etapele clinico-tehnice de confecionare.

Puntile dentare intreg turnate reprezinta o constructie protetica care serveste la restabilirea integritatii arcadei
dentare si suspendarea dereglarilor de functie provocate de edentatia partial, constituita din elemente de agregare si
corpul de punte confectionate din metal prin metoda turnarii intr-o singura bucata.

Indicatii:

- Edentatii partiale in zona laterala;


- Abraziuni dentare patologice;
- Anomalii de forma, volum, pozitie;
- Defecte ale arcadelor dentare;
- Traume, carii dentare

Contraindicatii:

Absolute:

- Lipsa a mai mult de 1 molar, 2 premolari si 4 incisivi intr-un rand;


- Osteomielita, osteoporoza oaselor maxilare;
- Dereglarea coagulabilitatii sangvine;
- Maladii oncologice;
- Pacienti instabil psihic;
Relative:

- Parafunctii musculare;
- Ocluzie patologica;
- Afectiuni ale parodontiului, forme grave;
- Procese inflamatorii acute ale cavitatii bucale;
- Igiena orala deficitara

Etape:

Clinic: examenul clinic, diagnostic, plan de tratament, prepararea dintilor-stalp, amprentare;

Laborator: obtinerea modelelor, ghipsarea in ocluzator, realizarea machete din ceara a puntii dentare, turnarea,
prelucrarea puntii dentare;

Clinic: proba in cavitatea bucala, fixarea

90. Puntea dentar m/c. Caracteristica. Varieti. Indicaii.Etapele clinico-tehnice la confecionare.

Puntea dentara metaloceramica este o constructie protetica mixta formata dintr-o component metalica intreg turnata si
una fizionomica, ceramica. Este o metoda de tratament moderna care imbina rezistenta metalului cu aspectul
fizionomic deosebit al ceramicii.

Varietati:

- total fizionomice;
- semifizionomice

Indicatii:

Edentatii partiale mici clasa III si IV;


In edentatiile frontale, daca parodontiul dintilor stalpi este intact pot fi restabiliti si 3 dinti;
Ca dispozitiv de sinare in dintii cu parodontite forma usora si medie in stadiul de remisie, dupa tratamentul
medicamentos;
Anomalii de pozitie, culoare, forma;
Leziuni odontale coronare ( in caz de leziuni massive se reface bontul dentar printr-o incrustatie metalica
turnata);

Etapele de confectionare:
Clinic: examen clinic, diagnostic, plan de tratament, prepararea dintilor-stalpi, amprentarea, determinarea relatiilor
intermaxilare;

Laborator: confectionarea modelelor, fixarea lor in articulator, modelarea machete din ceara a carcasului metallic;
turnarea ;

Clinic: proba carcasului metallic; determinarea culorii ceramicii;

Laborator: prelucrarea scheletului metallic si aplicarea ceramicii;

Clinic: proba preventiva a puntii dentare metaloceramice;

Laborator: glazurarea;

Clinic: proba definitive; cimentarea


91. Puntea dentar m/a cu componenta metalic turnat. Caracteristica. Varieti. Indicaii. Avantaje i
dezavantaje.Etapele clinico-tehnice de confecionare.

Puntea metaloacrilica este reprezentata de lucrari protetice alcatuite dintr-o portiune metalica si una acrilica. Portiunea
metalica este realizata dintr-o bucata prin metoda turnarii si include elementele de agregare si corpul de punte
semifizionomic sau fizionomic.Puntea metaloacrilica semifizionomica dintr-o bucata se caracterizeaza prin aceea ca
partea orala este realizata din aliaje metalice iar partea vestibulara este fetuita cu acrilate. Atat la coroane cat si la
nivelul corpului de punte la prima etapa sunt confectionate casete sau alte elemente de retentie iar apoi fatete din
acrilat prin metoda clasica.
Indicatii:
- Defecte ale arcadei dentare in regiunea frontala;
- Discromii dentare, anomalii de forma, pozitie, volum;
- Leziuni odontale coronare ce nu pot fi restabilite prin obturatii
Avantaje:
- Restabilirea partiala sau totala a aspectului fizionomic;
Dezavantaje:
- Slefuirea profunda a tesuturilor dentare dure;
- Dezlipirea acrilatului;
- Alergii la masele acrilice;
- Colorarea in timp a acrilatului

Etapele clinico-tehnice:
Clinic: examenul clinic, diagnostic, plan de tratament, prepararea dintilor-stalpi; amprentarea;
Laborator: obtinerea modelelor din ghips, fixarea lor in ocluzator, modelarea machetei din ceara a puntii dentare, fie
subdimensionata (pentru cele fizionomice), fie cu caseta vestibulara (pentru cele semifizionomice), crearea
elementelor de retentie; ambalarea in chiuveta; turnarea; slefuirea, lustruirea;
Clinic: proba in cavitatea bucala; determinarea culorii acrilatului;
Laborator: modelarea machetei fatetei din acrilat; ambalarea in chiuveta; schimbarea cerii in acrilat; lustruirea;
Clinic: proba finala in cavitatea bucala; fixarea

92. Puntea dentar m/c semifizionomic. Indicaii. Ipotezele de legtur dintre aliaj i ceramic.

Puntea m/c semifizionomica reprezinta o constructie protetica compusa dintr-o structura metalica confectionata prin
metoda turnarii, fetuita cu ceramica vestibular.
Indicatii:
Edentatii partiale mici clasa III si IV;
In edentatiile frontale, daca parodontiul dintilor stalpi este intact pot fi restabiliti si 3 dinti;
Ca dispozitiv de sinare in dintii cu parodontite forma usora si medie in stadiul de remisie, dupa tratamentul
medicamentos;
Anomalii de pozitie, culoare, forma;
Leziuni odontale coronare ( in caz de leziuni massive se reface bontul dentar printr-o incrustatie metalica
turnata);
In abraziune patologica;
La dintii laterali

1) Ipoteza legaturilor fizice care are la baza atractia dintre doi atomi ce se produce prin fluctuatii spontane ale
sarcinii electrice, determinata de fortele Van der Waals (legatura fizica umeda);
2) Ipoteza legaturii chimice care are la baza schimbul reciproc de ioni metalici din ceramica si ioni metalici ai
aliajului la nivelul interferentei celor doua materiale care formeaza asa numita legatura iono-covalenta.
3) Ipoteza legaturii mecanice care se reduce la aceea ca pe suprafata aliajului exista retentii mecanice, invizibile
pentru ochiul liber, intre care se insinueaza ceramica in stare pastoasa.

93. Puntea dentar din acrilat. Indicaii. Particularitile preparrii dinilor. Avantaje i dezavantaje.

Indicatii:
- Defecte mici (1-2 dinti) in zona frontala;
- Ca metoda provizorie de protectie a dintilor vitali;

Contraindicatii:

- Copii si tineri;
- Grosimea tesuturilor dentare dure este neinsemnata;
- Ocluzie adanca;
- Alergie la masele acrilice;
- Bruxism;
- Abraziuni dentare inseminate;
- Zonele laterale ale arcadei dentare

Rezistenta maselor acrilice este mai mica decat a aliajelor metalice de aceea peretii elementului de agregare trebuie sa
fie mai grosi. Respectiv, la preparare trebuie de slefuit mai mult din tesuturile dure dentare.

Prepararea se va face cu prag circular sau prag vestibular. Pragul permite crearea unei margini masie a elementului de
agregare, cee ace are o mare importanta pentru polimerii fragile. Mai mult de atat, datorita pragului, marginea
elementului de agregare nu va trauma gingia.

Pentru controlul grosimii stratului slefuit este necesara freza roata sau flacara pentru suprafata vestibulara si orala, iar
la nivelul marginii gingivale se fac santuri de adancimea stabilita.

Ulterior, cu atentie se slefuiesc tesuturile dure. Cand se va ajunge la fundul santului, obtinandu-se o suprafata de un
nivel, inseamna ca am slefuit stratul necesar. Prepararea incepe cu scurtarea marginii incizale cu 1,5-2mm. Dupa care
se slefuieste smaltul si dentina de pe suprafata vestibular si orala cu 1-1,5 mm, in asa fel ca la nivelul marginii
gingivale sa se formeze un prag. Dupa care cu o freza aciforma diamantata se separa punctele de contact cu dintii
vecini si se prepara pragul cu acceasi latime. Ulterior acesta se uneste cu pragurile de pe vestibular si oral.

Pentru evitarea traumei marginii gingivale cu ajutorul frezei cilindrice cu capat rotund (tortzevoi bor) se afunda pragul
pana la nivelul coletului clinic, sau sub marginea gingivala (in caz de punga parodontala).

Latimea pragului asigura proprietatile estetice, rezistenta elementelor de agregare si variaza de la 0,5 la 1,5 mm.
Formele de prag : in unghi drept, in unghi drept bizotat, concav, excavat, in unghi ascutit.

Dupa aceasta se netezesc usor marginile ascutite si bonturile capata o forma aproape cilindrica, slab conica.

Este important sa respectam paralelismul dintilor-stalpi intre ei.

94. Puntea dentar cu extensie. Indicaii. Biomecanica. Avantaje i dezavantaje.

Caracteristic pentru aceasta constructie este situarea elementelor de agregare pe o singura parte a corpului de punte,
deci corpul de punte nu are la ambele extremitati elementele de agregare.

Indicatii:

Puntile cu extensie meziala sunt admise pentru rezolvarea urmatoarelor edentatii:

* Absenta incisivului lateral; elementele de agregare sunt fixate pe doi dinti stalpi, caninul si primul
premolar

* Absenta primului premolar, folosind dintii stalpi, al doilea premolar si primul molar. Fata ocluzala a
extensiei (pentru primul premolar) prezinta relieful natural, cu cei doi cuspizi, santuri, fosete si pante. Este exclusa
extensie ce are margine incizala (canin) in locul fetei ocluzale fiind un plan inclinat nociv.

Puntile cu extensii distale sunt inca respinse de multe scoli, ai caror reprezentanti teoretici omit sa analizeze
complex si corelativ elementele campului protetic, ca parte a intregului organism, supus sistemului nervos, la care se
adauga psihicul ce caracterizeaza personalitatea umana.
Aceste punti in cadrul proteticii restaurative isi gasesc indicatia pentru rezolvarea edentatiei terminale in
urmatoarele situatii:

* Se restaureaza prin extensie un singur dinte absent solidarizat la doua elemente de agregare;

* Dintii stalpi pe care sunt fixate elementele de agregare sa prezinte coroane voluminoase (suprafete intinse)
cu o foarte buna implantare parodonto-radiculara;

* Arcada antagonista sa fie scurtata sau reprezentata de o proteza mobila sau mobilizabila ce nu dezvolta
presiuni ocluzale mari in masticatie si in intercuspidare;

* Pentru un premolar sau molar in extensie la o punte subtotala fixata pe un numar de dinti stalpi.

* La pacientii tineri cu edentatii molare unilaterale, ce au hemiarcada opusa integra pentru efectuarea unei
masticatii multumitoare unilaterale

Biomecanica:
In cazul puntilor dentare cu extensie parodontiul dintilor in anumite conditii este solicitat mai mult decat dublu.
Presiunea adaugatoare asupra parodontului apare in urma actiunii ryceajnoe a extensiei. In rezultat parodontul se
afla intr-o situatie mai putin favorabila. Sub actiunea fortelor orizotale dintele stalp al puntii cu extensie va fi
suprasolicitat in directie distala, in cazul fortelor verticale in directie jugo-linguala si linguo-jugala. Micsorarea sau
eliminarea suprasolicitarii parodontiului dintelui stalp se obtine prin mobilizarea adaugatoare a fortelor de rezerva de
exemplu prin utilizarea a doi dinti-stalpi. Intr-o stare favorabila se afla parodontiul dintelui-stalp si in cazul in care
antagonistii sunt slabiti dintr-o oarecare cauza: atrofia alveolei, sau sunt dinti artificiali care nu vor incarca extensia
precum in cazul dintilor naturali trainici.
In asa fel, pentru utilizarea puntilor cu extensie se tine cont ca fortele de rezerva a parodontiului sa fie capabile sa
opuna rezistenta presiunii masticatoare ce apasa pe extensie, g=1. Un caz mai bun este daca parodontiul dintilor-stapi
poate suporta o presiune mai mare decat cea care apasa, g>1.
Situatii posibile:
a) Incisivul central superior sau caninul in cazul unei bune pastrari a antagonistilor poate suporta o incarcatura
adaugatoare sub forma de extensie in loc de incisivul lateral;
b) Molarul poate sustine o extensie in forma de premolar
c) Alti dinti pot sustine presiunea masticatoare asupra vecinului sub forma de extensie in cazul in care
antagonistii nu apasa cu forta lor masticatoare naturala

Dezavantaje:

Parodontiul dintilor-stalpi va fi supus unei solicitari duble din contul efectul de parghie a extensiei, partial
acest lucru se compenseaza daca sunt utilizati doi dinti-stalpi;

Avantaje:

Lipsa modificarilor la nivelul terminatiunilor nervoase care nu pot fi evitate in cazul puntilor dentare;
Procesul de masticatie nu se deosebeste de cel efectuat cu dintii naturali;
Marimea puntii permite adaptarea ei in cavitatea bucala in scurt timp

95. Etapele clinico-tehnice de confecionare a punii dentare mobilizabile agregat pe dinii stlpi cu croete.
Clinic: examenul clinic, diagnostic, plan de tratament, amprentarea;
Laborator: obtinerea modelelor si pozitionarea lor in simulator; modelarea din ceara a crosetelor si a bazei corpului de
punte; schimbarea acestora din ceara in aliaj prin metoda turnarii, montarea dintilor din acrilat sau portelan pe baza
puntii;
Clinic

96. Puni de dentare demontabile i cu fixare fizico-chimic (adezive). Caracteristica. Indicaii la


confecionare.
Puntea demontabila face parte din grupul puntilor dentare mobilizabile (avand aceleasi indicatii), insa spre deosebire
de cele mobilizabile au corpul de punte caracteristic pentru puntile dentare fixe. Fixarea lor pe dintii stalpi se
efectueaza prin sisteme mecanice speciale. Detasarea ei de pe campul protetic si fixarea ei necesita interventia
medicului. Cel mai frecvent utilizat este sistemul surub-piulita cu ajutorul caruia se solidarizeaza fie elementele de
agregare la dintii stalpi, fie corpul de punte la elementele de agregare.
Indicatii:
Cand ocluzia este adanca si prevede confectionarea unui corp de punte in sa;
Cand pierderile de sbs osoasa in regiunea anterioara edentata trebuie restabilite prin gingie artificiala;
Cand nu se poate construi corect o punte fixa sau cand mucoasa pe care trebuie sa fie asezat corpul de punte
necesita o supraveghere atenta.

Puntea fixata fizico-chimic este alcatuita din corp de punte metalic nefizionomic, corp de punte mixt partial
fizionomic sau din corp de punt total fizionomic si din elementele de agregare in forma de prelungiri metalice ce sunt
aplicate la nivelul suprafetelor proximale orientate spre spatiul edentat al celor doi dinti stalpi si pe suprafetele orale
sau in forma de ineluse ce acopera suprafetele distala, meziala, vestibulara si orala de la nivelul ocluzal pana la
ecuator.
Fixarea acestor punti se obtine numai de la nivelul prelungirilor metalice sau al inelelor. Pentru ceasta tesuturile detare
sunt slefuite la 0,1-0,2 mm corespunzator elementelor de agegare si gravate chimic 9cu acid ortofosforic). Pe
suprafetele de contact metalice ale elementelor de agregare care vin in contact cu smaltul sunt incluse elemente
retentive.
Fixarea acestor tip de punti pe dintii stalpi se obtine prin imbinare adeziva, utilizandu-se un material din grupul
rasinilor compozite (evicrol, concise).
Indicatii:
Bresele arcadelor dentare intercalate reduse (lipsa a 1-2 dinti) cand dintii stalpi nu sunt atacati de procese
patologice si sunt conditii necesare de fixare.

97. Proba punilor dentare. Parametrii echilibrrii ocluzale i metoda realizrii. Fixarea punii dentare.
Indicai cimenturile.

Proba puntilor dentare prevede verificarea indeplinirii cerintelor catre puntile dentare. Respectiv se verifica
corespunderea morfofunctionala a elementelor de agregare si a corpului de punte cu defectul pe care trebuie sa-l
restabileasca, deci componentele trebuie sa corespunda dupa marime, forma si amplasare cu dintii vecini si omologii.
O alta cerinta este cuprinderea intima a coletului dintilor stalpi de catre marginea elementelor de agregare, acest lucru
se verifica cu sonda. Controlam punctele de contact cu dintii vecini si antagonistii, totodata stabilind daca puntea nu se
afla in supra sau infraocluzie. Daca puntea dentara este fizionomica sau semifizionomica, urmarim sa restabileasca si
aspectul estetic, deci corespunderea culorii, nuantelor.

Echilibrarea ocluzala se realizeaza cu ajutorul hartiei de articulatie, placutei de ceara si spray-uui de ocluzie, aceste
materiale ajutandu-ne sa indepartam din locurile cu surplus.

Pentru fixarea puntilor dentare se utilizeaza cimenturile. Acestea pot fi clasificate in 5 grupe: cimenturi Zn-fosfat;
cimenturi policarboxilice; cimenturi glassionomerice traditionale; cimenturi glassionomere modificate polymeric si
compozitele.
Metoda de pregatire a cimentului este descrisa in prospectul fiecarui material insa in general presupune amestecarea
pe o placuta de sticla a prafului si lichidului pana la o consistenta smantanoasa dupa care se aplica in interiorul
elementelor de agregare umplandu-le 2/3 si pe pereti, ulterior se aplica pe dintii-stalpi. Dupa 3-5 minute se
indeparteaza surplusurile cu sonda.

Materiale:
Cimenturi policarboxilice: Belocor, Adgesorcarbofain, Carboco, Selfast;
Cimenturi glassionomere traditionale: Ketac Cem, Fuji, Meron, Acvion, Acvameron;
Cimenturi glassionomere modificate polymeric: Relix Luting, Calibra, Fuji Plus, Fuji Cem;
Compozite: Relix U 100, Bifix

98. Metoda efecturii probei definitive a punilor dentare i tehnica fixrii.

Proba definitive a puntilor dentare este necesara pentru verificarea corespunderii cerintelor catre aceasta. Se verifica
daca corespunde atat morphologic cat si functional.
Consecutivitatea efectuarii probei:

I. Insertia puntii pe dintii stalpi


II. Examinarea contactelor elementelor de agregare cu dintii stalpi la nivelul coletului si contactele cu dintii vecini,
III. Examinarea raportului corpului de punte cu apofiza alveolara,
IV. Examinarea rapoartelor cu dintii antagonisti la nivelul suprafetelor ocluzale.

Elementele de agregare se curata, se prelucreaza cu eter sau alcool, se usuca, se aplica cement umpland 2/3 din
coroana si se aplica pe dintii stalpi.

99. Complicaiile posibile n timpul i dup fixarea punilor dentare. Profilaxia.

Nu se reda forma necesara a bontului dentar, luandu-se fie prea mult fie prea putin din dinte => fie nu este
spatiu necesar pentru constructia calitativa a elementelor de agregare, fie dintele stalp isi pierde din rezistenta;
Nu se reda paralelismul dintilor stalpi => nu se poate insera puntea;
Pacientul musca inainte de priza cementului cee ace poate duce la schimbarea pozitiei puntii dentare cu
ulterioara jena;
Nu se efectueaza correct proba si la colet fie e lasat spatiu cee ace duce la acumularea alimentelor, fie
marginea elementelor de agregare apasa gingia provocand ischemia acesteia

100. Metodele i tehnica secionrii i nlturrii construcilor fixe din cavitatea bucal Instrumente.
Complicaii i profilaxia.

Tehnica de realizarea ablaiei

Tehnica de realizarea ablaiei este o manoper care solicit din partea specialistului rbdare, concentrare
maxim, utilizarea unor instrunmente adecvate pentru economie de timp i energie. Etapele ablaiei protezelor dentare
trebuie s cuprind:
1.Secionarea microprotezei
2.Desprinderea microprotezei de pe dintele stlp
3.ndeprtarea de pe dintele stlp

1.Secionarea microprotezei presupune respectarea unor recomandri:


-utilizare de freze adecvate din punct de vedere al formei i al gradului de abraziune, n concordan cu duritatea
aliajului din care este confecionat coroana;
-secionarea n totalitate, pn la nivelul materialului reprezentat de ciment, a cel puin dou fee ale microportezei:
oral sau vestibular i ocluzal;
-dirijarea instrumentelor abrazive n zone precise i accesibile vizual i tactil.
Aceast manoper este uneori greu acceptat de unii specialiti datorit att inconvenientelor de ordin fizic i
financiar, ct i timpului alocat interveniei.

2.Desprinderea microprotezei de pe dintele stlp este necesar pentru a facilita desprinderea protezei, pe de o
parte, iar pe de alt parte, n vederea protejrii dintelui stlp.
Aceasta se realizeaz cu ajutorul unui instrument preferat de fiecare dentist (dalti, spatul bucal, spatul de
cear etc.), astfel nct s se descimenteze i s distaneze coroana pe o zon ct mai ntins de pe bont.

3.ndeprtarea de pe dintele stlp sau dinii stlpi se realizeaz facil dac ce s-a desprins aproape n totalitate
proteza unidentar de pe dintele stlp. Se utilizeaz un instrument special extractor (cunoscut printr-un termen
neconvenional de ciocan extractor), prin microocuri sau micri aplicate uniform n jurul protezei unidentare (oral i
vestibular) sau la toi dinii punii dentare. n cazul protezelor mixte metalo-ceramice, metalo-compozit sau metalo-
acrilice, vrful instrumentului extractor se aplic ntotdeuna n contact cu componenta metalic.
Accidentele posibile din tipul manoperelor de ablaie a lucrrilor dentare:
1. fracturarea bontului dentar;
2. fracturarea dinilor vecini sau antagoniti;
3. leziuni ale parodoniului marginal survenite n timpul secionrii coroanelor la nivel cervical sau datorit deraprii
instrumentelor abrazive;
4. Leziuni ale prilor moi prin deraparea instrumentelor;
5. subluxaia dintelui;
6. avulsia dintelui;
7. secionarea exagerat a bontului dentar, apar vizibile anuri;
8. tierea unui corp de punte;
9. coroana de substituie, fracturare sau secionarea coroanei metalice, n lipsa unei radiografi de control.