Cuantica, Principiul incertitudinii si . . . .

Dumnezeu

Motto: "Calitatea unei teorii nu sta in rigoarea sa matematica, ci in

masura in care aceasta traduce mai exact sau mai putin exact realitatea fizica." -
Louis De Broglie

Niciodata nu as fi crezut ca am sa comentez fizica cuantica si Dumnezeu

impreuna, 2 subiecte care in mintea mea, nu au nici o tangenta. Candva
promiteam sa dezvolt pe site subiectul teoriei evolutiei si iata ca sunt inca la
momentul zero! Ca si acest subiect neglijat dar totusi drag mie, o tratare a
interpretarilor mecanicii cuantice ar putea sa ia ani multi, fara exagerare. Caci in
contrast cu situatia din biologie, acesta este un subiect aflat inca in disputa, in
contrast cu aplicatiile si utilizarile formalismului acestei discipline, care nu
trezesc deloc mari pasiuni, fiind considerate ca "chestiuni rezolvate", cel putin de
catre o majoritate dintre fizicienii contemporani. Pe un forum torontez, anul
acesta, mi s-a pus prima oara problema asta, in cadrul unei parca infinit de largi
serii a ignorantei, de catre o echipa de fratzi-romani inimosi si piosi, posibil
"born-again"-i, softisti pesemne de meserie, asta dupa nivelul de cultura dar si
dupa "virulenta" gargaunului informatic care mi-a distrus in doi timpi si trei
miscari HDD-ul de o astfel de maniera, ca baietii de la FutureShop s-au uitat
crucis o vreme luuuunga la paradeala care a fost candva memoria permanenta a
bietului meu Compaq, inainte de a-mi spune, spasiti, ca se dau batuti. Au urmat
200 de "taleri" factura pentru mine, avantaj "Oastea Domnului" de la Toronto. :)
Eu nu pot decat sa le multumesc totusi pentru acest clasic gest crestin si amical al
compatriotilor mei intru aducerea la zi a dimensiunii discului meu magnetic,
acesta trecand de curand de la 30 de GB la 80 de GB. E de altfel in buna si

1
"constructiva" traditie legionara de distrugere a tot ce nu ne seamana si nu
intelegem, dar si in mai recenta tehnica "bushista" de a "bushi" tot ce misca da
n-are stele-n coltul stanga sus. N-am mai apucat, cum ziceam, sa completez sirul
de "instructie la seral" pentru prietenii mei iritabili si nervosi tare, insa subiectul
mi-a trezit oarecum apetit, cu atat mai mult cu cat fizica a fost candva, de mult, o
prima pasiune a mea. Mai sunt niste detalii totusi, care m-au determinat sa vreau
sa scriu acest material: pe netul romanofon exista cateva mentiuni inepte ale
cuanticii ca argument suprem pentru religie sau superstitii in general; una,
amuzant, se afla pe o pagina de astrologie. :) Care daca nu stiti inca, este cu
totul alta mancare de peste decat astronomia: DEX-ul va explica ca ultima este o
stiinta, prima nu, fiind doar o superstitie ce tine mental mai mult de antichitate si
evul mediu . . . . Indraznesc pe de alta parte sa-mi inchipui ca macar sensul
acestui text n-ar displace fizicianului si refugiatului roman cu destin tragic Mihai
Georgescu, care candva, demult in Franta, a incercat sa "sparga" misterele
comportamentului, aparent bizar, al particulelor elementare. Inainte sa purcedem,
vreau sa precizez ca textul va suferi permanente modificari, in sensul adaugirilor
dar si al schimbarilor de forma a materialului, caci cum spuneam, subiectul este
amplu, judecand asta fie si numai dupa ce am reusit eu, biet amator, sa strang ca
material de inspiratie. Adica: "Certitudinile si incertitudinile stiintei, Louis De
Broglie, Filozofia mecanicii cuantice, Richard Healey, Introducere in mecanica
cuantica, Bransden & Joachain, Plenitudinea lumii si ordinea ei, David Bohm,
plus o suma de articole in reviste americane si franceze de fizica aparute intr-o
perioada de timp de 25 de ani. Vor fi amintite in bibliografia finala. Prima
observatie pe care trebuie sa o fac: aducerea in discutie a cuanticii in sprijinul
teismului este fara sens, intrucat aceasta nu arata nicicum nici ca Dumnezeul
biblic, sa zicem, exista, nici ca ceva "mistic" se gaseste cumva prin fizica.
Cuantica, cum ziceam, este un domeniu al fizicii a carei interpretare exacta inca

2
lipseste, asa cum au spus de la inceputuri creatorii acestei stiinte, dar si mari
fizicieni ca Einstein sau daca vreti celebrii fizicieni de azi, din orice scoala de
interpretare ar proveni ei. Voi exemplifica COPIOS aceasta afirmatie, doar un pic
mai incolo. Acum insa, sa pornim cu . . . . inceputul: mi s-a pus problema
"principiului de incertitudine al lui Heisenberg", ca dovada a hazardului care cica
ar domni la nivelul microfizicii, aceasta chestie in vederea naiva a partenerilor
mei de discutie, tragand toaaata cunoasterea stiintifica din fizica in "mocirla"
derizoriului: Adio determinism, adio triumf al ratiunii, ziceau dansii . . . . caci
daca e sa fie totusi vreo cauza a bizarelor comportamente la nivel micro, atunci
acestea tin de intentii divine pe care mintea umana nu le poate patrunde nicicand,
daramite prevedea vreodata. Prima chestie pe care tot superstitiosul trebuie sa o
retina in legatura cu mecanica cuantica, este ca ecuatiile aceasteia sunt
deterministe ca orice ecuatie a mecanii clasice: legea dupa care evolueaza starea
unui sistem cuantic este determinista, aceasta fiind ecuatia lui Schroedinger
dependenta de timp. Conform acestei ecuatii, vectorul de stare cuantica al unui
sistem izolat, incluzand si un sistem compus izolat format din obiect + aparat,
evolueaza intotdeauna continuu si determinist. Hazardul (caracterul
probabilistic) apare in discutie doar in momentul tranzitiei clasic-cuantic.
Revenind: Citind elucubratiile partenerilor de dialog, ca un baiat care am facut
deja liceul si mi-am pastrat cartile cu (am putea spune) religiozitate, ma repezii
brusc la biblioteca sa caut despre ce e vorba. In cartea de fizica de clasa a 12-a, la
pagina 38, gasim amintita "relatia de nedeterminare a lui Heisenberg". Numit
prin alte parti si "principiul de reducere a pachetului de unde". Acolo ni se
explica ca intr-un experiment mental de determinare a pozitiei unui electron,
pentru "masurare" folosim, inevitabil, o cuanta de energie, un foton; il
"iluminam", cum spun dansii. Cum interactia probabila a "instrumentului de
masura" (fotonul adica) cu electronul, se produce dupa logica efectului Compton

3
(care devine mai probabil mai ales daca energia fotonului este importanta
/depaseste UV, as adauga eu ca sa evit comentariile "la glezna broastei"), actul de
masurare a pozitiei electronului va duce inevitabil la o modificare necontrolabila
a miscarii ulterioare a acestuia, intrucat directia impulsului de recul al
electronului post-interactiune poate avea valori foarte largi, pe masura valorilor
pe care unghiul teta de imprastiere a fotonului le poate lua (- u, + u) (Altii, vad
chiar in natura ondulatorie a particulei de observat, cauza incertitudinii). A
"lumina" un electron, inseamna asadar a petrurba miscarea sa printr-un
"bombardament" cu fotoni. Pozitia corpusculului va fi cu atat mai bine precizata
cu cat radiatia luminoasa exploratoare va avea o lungime de unda mai mica, dar
aceasta inseamna marirea in acelasi timp a energiei si cantitatii de miscare
transmise corpusculului de studiat. Insusi faptul observatiei face deci ca
observarea faptului sa esueze. Iata deci cum ne explica manualul de fizica
"incertitudinea" si mai ales natura si cauza ei, pe intelesul subretei. Aceasta este
una pur explicabila, naturala, de asteptat si care se inscrie in intelesul corect al
notiunii de hazard, si anume aceea stiintifica de incapacitate practica de
previzibilitate. Astfel, un mare creator al cuanticii (Louis de Broglie), definea
determinismul astfel: "exista determinism atunci cand cunoasterea unui numar de
fapte obsevate in clipa de fata sau in momente anterioare, combinate cu
cunoasterea anumitor legi ale naturii, ii permite fizicianului sa prevada riguros ca
un anumit fenomen observabil va avea loc in cutare moment posterior." Prin
urmare, "indeterminsmul", "hazardul", ar fi imprevizibilul, nu ne-inteligibilul, nu
lipsitul-de-cauze, nu ne-naturalul si cu atat mai putin miraculosul. Baruh Spinoza
spunea si el: "Intamplarea nu inseamna absenta necesitatii, ci necunoasterea ei."
"Hazardul", "intamplarea", desemneaza deci un fapt pe care nici o putere
omeneasca nu-l poate determina dinainte, ceea ce nu inseamna ca faptul atribuit
intamplarii. este un fapt fara cauza. De exemplu, castig o mare suma de bani la

4
Loto; este cert, o intamplare! Chestiune de hazard . . . . Aceasta nu inseamna insa
ca bilele pe care este inscris numarul trecut de mine pe bilet, ar fi incetat in seara
extragerii sa se supuna legilor naturii. Un fenomen intamplator nu este asadar
lipsit de cauze determinante, numai ca acestea sunt prea numeroase si prea
complexe pentru a ingadui previziunea. Citand un alt filozof, Andr Vergez:
"Departe de a insemna absenta unor relatii si legi necesare, hazardul este,
dimpotriva, expresia faptului ca ele sunt prea multe, prea complexe in raport cu
posibilitatile noastre de informare si de prevedere." Alt exemplu: arunc in aer o
moneda; nu pot ghici dinainte daca va cadea "cap" sau "pajura" si oricare ar fi
rezultatul, voi spune ca el se datoreaza intamplarii; hazardului adica. Rezultatul
este intr-adevar imprevizibil, dar nu-i lipsesc cauzele determinante, pentru ca
rezultatul este in functie de o multime de conditii: pozitia initiala a monedei,
unghiul fata de sol, forta intiala aplicata, evolutie in prezenta vantului sau nu,
natura locului in care cade, etc. Posibilitatea de a prevedea nu este asadar
singurul criteriu care permite verificarea principiului determinsmului. Se poate
arata ca in experienta datului cu banul, exista totusi determinism, prin reluarea
experientei de un numar foarte mare de ori: daca arunci moneda de 10.000 de ori,
poti constata ca una din fete iese de aproximativ 5000 de ori, iar cealalata la fel.
La un numar mare de aruncari, conditiile care variaza de la o aruncare la alta se
anuleaza si procentajul rezultatelor nu mai depinde decat de ceea ce este constant
in toate experientele, adica numarul de fete ale monedei. Cu cat sunt mai
numeroase aruncarile, cu atat se va apropia mai mult raportul real de cel teoretic,
atunci fiind posibila anularea reciproca a acelor conditii ce variaza de la o
aruncare la alta. Aceasta se datoreaza legii numerelor mari. Este clar ca
determinismul statistic nu ar putea fi obeservat daca fiecare aruncare in parte nu
ar fi determinata. O suma de contingente nu s-ar traduce printr-o lege statistica
globala. Paul Mouy, autorul si a unor carti de filozofia stiintei, spunea: "Calculul

5
probabilitatilor nu este decat calculul unui determinism partial cunoscut, cu
ajutorul elementelor ce pot fi cunoscute." Peste tot in mecanica clasica,
"probabilitatea" si "incertitudinea" este inteleasa de o astfel de maniera: Ea nu
corespunde deloc unei nedeterminari reale, fizice, a starii universului fizic, stare
presupusa a exista si a fi bine definita chiar atunci cand ignoram partial detaliile
ei; ca exemplu cel mai potrivit poate fi luat cazul teoriei cinetice a
gazelor.Asemeni, si in mecanica cuantica determinismele exista, chiar in absenta
cunoasterii lor, adica a ignorarii acestor determinisme: Daca pozitia sau viteza
unui corpuscul nu sunt determinabile cu exactitate in starea actuala a stiintei, asta
nu inseamna neaparat ca acestea ar fi prin ele insele nedeterminate. Faptul ca nu
se pot cunoaste concomitent pozitia unui corpuscul si viteza (impulsul) sa, nu ne
da nicium dreptul sa spunem ca nu exista cauze care determina acesti parametrii.
Asa au gandit Langevin, Einstein, Planck si Louis de Broglie. Pe aceeasi logica
dupa care statistica se impune aruncarii monezii, pentru a fi totusi capabili sa
prevedem cat de cat ce se intampla in cazul acestui caz de hazard, tot asa, in
mecanica cuantica apelam la statistica: cand efectuam o singura masurare a unei
observabile P, rezultatul este una dintre valorile proprii p n ale lui P. Daca
sistemul nu se afla intr-o stare proprie a lui P, atunci este imposibil sa prezicem
intr-o masurare particulara, care dintre valorile proprii pn va fi obtinuta. Insa daca
masurarea se repeta de multe ori pe un set de sisteme identic preparate, putem
prezice freceventa de obtinere a valorii proprii pn. Altii insa, printre care si piosii
mei parteneri de discutie, nu vad "cauze", ci "intentii"; nu natura ci Dumnezeu. A
cauta insa intentii acolo unde nu-s, tine mai mult de prostie decat de atitudinea
unui individ educat, traitor in aceste timpuri. Bergson spunea: "mentalitatea
primitiva nu cunoaste hazardul (cu intelesul precizat de mine mai sus), tocmai
pentru ca ea proiecteaza peste tot intentii; daca o piatra cade si loveste un
trecator, aceasta se intampla pentru ca a desprins-o de la locul ei un spirit rau." In

6
afara "problemei" nedeterminarii, mecanica cuantica prezinta insa si o alta
caracteristica bizara care o face greu de acceptat pentru bunul simt comun, dar si
cel al unui Einstein, Schroedinger sau de Broglie: e vorba despre atributul de
"nelocalitate"; in fapt chiar cautarea acestor cauze ale hazardului (seriile de
interpretari cu variabile ascunse) au participat la impamantenirea constatarii
atributului de nelocalitate. De Broglie, dar mai ales alti sustinatorii ai
interpretarilor cu variabile ascunse, s-au lovit finalmente de problema
nelocalitatii, care vrea sa insemne o actiune transmisa instantaneu (cu vit. > c) la
distanta. Viziunea lor a fost respinsa pe logica "briciului lui Occam", intrucat
aceasta "suferea" de aceleasi neajunsuri ca interpretarea copenhagheza, insa era
mult mai complexa. Teorema lui Bell, si el un adept al sperantelor lui Einstein de
"clasicizare" a meacanicii cuantice, cuplata cu experimentele lui Aspect si
succesorii, vor da, aparent, o lovitura de gratie sperantelor de a avea o
interpretare acceptabila a formalismului cuantic. Judecand, lucrurile stau asa:
avem o interpretare inacceptabil-aberanta a meacanicii cuantice (viziunea
copenhagheza) dar totusi adoptata de o majoritate dintre fizicieni in lipsa de
altceva mai bun si multe alte interpretari, fiecare cu meritele sale, insa cu multe si
mari probleme si ele. Putem zice in acest stadiu ca lucrurile sunt rezolvate?
Nicicum! Filozoful si fizicianul Richard Healey spunea in 1989 in cartea sa
"Filozofia mecanicii cuantice" (in fapt ea insasi o noua propunere de interpretare,
si ea cu probleme, dupa cum recunoaste si detaliaza insusi autorul): "Cred ca nu
numai ca nu exista o interpretare a mecanicii cuantice, ci ca nu exista astazi nici
un mod satisfacator de intelegere a acestei teorii." Ca toti fizicienii, cei din
interpretarea clasica (copenhegheza) inclusiv, el arata acuzator spre ceea ce se
numesc paradoxurile mecanicii cuantice, anume cel al "pisicii lui Schroedinger"
si paradoxul Einstein-Podolsky-Rosen. In 1959, fondatorul istoric al fizicii
cuantice, Erwin Schroedinger, declara referindu-se la interpretare lui Bohr:

7
"Aceasta stupida si complet nefilozofica tmpenie de la Copenhaga". Intr-o
scrisoare, acesta adauga: "Stiu ca nu este vina lui Niels Bohr, doar ca nu si-a
gasit niciodata timp sa studieze filozofia; insa regret profund ca prin autoritatea
sa, creierele unei, a doua sau trei generatii, au fost rasturnate cu fundul in sus si
li s-a interzis sa reflecteze la problemele pe care "El" a pretins ca le-a rezolvat."

In acest context al impunerii viziunii quasi-ezoterica a lui Bohr, Einstein si el,

declara ca "Dumnezeu nu joaca zaruri cu lumea", avand convingerea ca fizica
cuantica este incompleta si ca o teorie mai profunda si determinista va emerge
candva.
De atunci, altii, ca Healey dar si Nobelul pentru fizica Feynamn, gasesc si
alte scaderi inacceptabile ale interpretarii mec.cuantice: este vorba despre "veriga
lipsa" intre mecanica clasica si cea cuantica; dupa expresia acestor fizicieni,
"natura nu poate fi schizofrena", afisnd o realitate la nivel macro si o alta, total
opusa, la nivel micro. Aceasta enigma a tranzitiei de la cuantic la clasic, se pare,
ca va da finalmente si "cheia" intelegerii teoriei empirice care este mecanica
cuantica.
George Muser in ultimul numar (sept. 2004) al revistei "Scientific American"
spune: "Contrar aproape tuturor contemporanilor sai, Albert Einstein gandea ca
mecanica cuantica va face loc unei teorii clasice. Unii cercetatori contemporani
sunt inclinati sa il aprobe." Christopher Fuchs de la Bell Labs declara: "Tipu
asta a vazut mai repede si mai adnc problemele centrale ale mecanicii cuantice,
decat multi l-au crezut capabil." Raphael Bouso de la University of California at
Berkeley adauga, indicand ca accepta punctul de vedere al lui Einstein ca teoria
mecanicii cuantice va debusa intr-o teorie mai fundamentala: "Nu trebuie sa ne
inchipuim ca mecanica cuantica va rezista neschimbata.

8
 De ce cred acesti oameni ca e ceva putred in Danemarca lui Bohr? La
originea unei bune parti ale bizareriei cuantice se afla "principiul superpozitiei".
Un sistem cu mai multe stari posibile, ii poate fi atribuita o stare suplimentara
care este suma tuturor acestor stari posibile; in cuantica asta se numeste
superppozitia starilor. Gratie acestei gaselnitze se afirma in mecanica cuantica ca
o particula "poate ocupa" mai multe pozitii in acelasi timp sau ca un atom poate
sa se gaseasca intr-o superpozitie de stari energetice (de energii); ca sa fac o
analogie cu povestioara monedei descrisa mai sus, e ca si cum in afara celor 2
"stari" cunoscute - fatza / pajura - am imagina o a treia care sa fie suma lor: si
fata si pajura. :) Sau in cazul unui zar, in afara de cele 6 "stari" reprezentate de
fetzele acestuia, mai imaginam noi una, care sa fie suma lor, adica o "fatza" care
se se zgiasca spre noi cu 1, 2, 3, 4, 5, si 6-le afisate in acelasi timp! Aceste
bizarerii tin NUMAI de interpretarea schiloada a cuanticii: nu ai sa vezi asa ceva
in realitate, cum nici nu ai sa vezi o masina ruland pe strada avand superpuse 2
viteze in acelasi moment. Nici nu ai sa iti gasesti cheile ratacite prin casa, in 2
locuri concomitent.
De altfel interpretarea coepenhagheza a mecanicii cuantice ne explica ca
atunci cand vrem, de ex., sa masuram energia unui atom care se gaseste in
superpozitie de stari energetice, nu o sa fim nicicand capabili sa detectam aceasta
superpozitie, ci doar una dintre energiile seriei. Ca printr-o atingere de bagheta
magica, actiunea masurarii - ne explica savant copenhaghezii - face ca
superpozitia de energii sa dispara, spre profitul doar a unei dintre energii. Si in
alte exemple de disparitie miraculoasa a superpozitiei la masurare, se vorbeste
despre "colapsul pachetului de unde asociate". La intrebarea care dintre starile
sumei de stari va apare la masurare, se raspunde statistic, indicandu-se o
probabilitate de obtinere a fiecarei stari. Prin masurari multiple, obtinem
finalmente proportiile prezise de teorie, chiar daca fiecare masurare in parte este

9
imprevizibila. Facnd din cuantica o teorie liniara, populata de entitati bizare ce
se comporta conform solutiei-suma a solutiilor unor ecuatii particulare
fundamentale, o teorie in care avem o unda reala despre care vorbim rar daca
vorbim vreodata si una virtuala, matematic-statistica, "evolund" in spatii
virtuale, matematice (spatiul functional Hilbert) a carei unice semnificatii nu este
una fizica, ci una statistica, fizicienii scolii de la Copenhaga fac ce pot, insa pot
extrem de putin in raport cu pretentiile de interpretare coerenta pe care le
afiseaza. Nimeni nu contesta validitatea procedeelor matematice de prognoza, ci
interpretarea fenomenelor fizice doar pe baza lor.
Insa s.c. foloseste spatiul configuratiilor a carei definitie insasi, introduce
coordonatele corpusculilor, refuzand totodata sa admita ca corpusculii au in mod
constant o localizare in spatiu.
Am sa arat mai jos cateva din criticile aduse de adversarii scolii
copenhagheze (prescurtata s.c. de acum incolo). De Broglie: "Ideea clasica clara
si inteligibila de unda este ca ea e un proces fizic ce evolueaza in spatiu in cursul
timpului dupa o anumita ecuatie de propagare. Aceasta unda in fiecare punct si in
fiecare moment o amplitudine fiziceste bine determinata si nu avem in nici un fel
dreptul de a impune acestei amplitudini o valoare aleasa arbitrar. Or, in
interpretarea actuala ortodoxa a mecanicii cuantice, functia de unda (PSI) nu mai
este decat o solutie a ecuatiei undelor (a lui Schroedinger, in cazul cel mai
simplu), a carei singura semnificatie este de a reprezenta probabilitatea
rezultatului diverselor masuratori pe care le putem efectua pe corpuscul si pentru
ca sa poata juca acest rol, se determina arbitrar amplitudinea sa prin procedeul
numit normalizare. Unda PSI din mecanica cuantica nu este asadar o unda fizica
reala si proprietatile ei ridica paradoxuri ingrijoratoare. Mai intai, ea apare ca
determinand fenomene fizice cum sunt: interferente, difractie, energii ale starilor
stationare ale unui sistem cuantificat, etc. Ori cum ar putea determina o simpla

10
reprezentare de probabilitati, care are in mod necesar un caracter virtual,
fenomene fizice observabile? Ca sa fac o comparatie usor de inteles, e ca si cum
un simplu tabel de mortalitate, ar putea fi cauza mortilor individuale. Prin ce
stranie coincidenta, o reprezentare de probabilitati ar putea sa se propage in
spatiu in cursul timpului ca o unda fizica reala, susceptibila de a se reflecta,
refracta, difracta?
Aceeasi nebuloasa si in cazul corpusculului in viziunea ortodoxa: Prin
definitie, acesta este un obiect localizat permanent in spatiu si avand o anumita
structura. Or, dupa Max Born, ar trebui sa admitem ca corpusculul este prezent
"in stare potentiala" pe toata intinderea undei sale asociate si aceasta afirmatie
trebuie inteleasa nu ca una care exprima prezenta corpusculului in fiecare clipa
intr-un punct necunoscut de pe intinderea undei sale, ci omniprezenta lui pe toata
intinderea undei sale. Cum s-ar putea concepe ca un foton, ale carui dimensiuni
nu sunt decat la nivel atomic, s-ar putea afla "raspandit" intr-o unda luminoasa a
carei dimensiune/lungime este, in general, de ordinul metrului!? Cum s-ar putea
imagina ca energia relativ considerabila transportata de un corpuscul (foton), s-ar
putea brusc concentra intr-o regiune foarte mica, de exemplu pe o foarte mica
zona a unei si asa finite celule fotoelectrice, provocand acolo ejectia unui
electron? O conceptie care nu foloseste decat conceptul de unda omogena (de
altfel, dupa cum deja am vazut, si aia fictiva), fara nici o concentrare locala a
energiei, nu poate explica realmente dpdv fizic, astfel de fenomene.
O scadere importanta a fizicii cuantice in interpretarea s.c. este confuzia
totala intre probabilitate actuala si probabilitate prevazuta, lucru inadmisibil si
care nu se intampla in mecanica clasica. Probabilitatea actuala se refera la o
situatie pe care o ignoram partial dar care este actualmente realizata.
Probabilitatea prevazuta se refera la o situatie ce ar putea fi realizata dupa o
anumita modificare a situatiei actuale. Sa exemplificam: Un om are in fata o

11
ruleta de joc care se invarteste si comporta un numar egal de patratele rosii si
negre. Stim ca acest om are o bila intr-una din mainile sale, dar nu stim in care
dintre ele. Aceasta necunoastere introduce pentru pozitia bilei o probabilitate care
in situatia actuala are urmatoarele valori:
Repartitia A: mana dreapta 0,5; un patratel rosu al ruletei 0 mana stanga 0,5; un
patratel negru al ruletei 0
Daca omul ar lansa bila pe ruleta si aceasta s-ar opri pe un patratel a carei
culoare nu am remarcat-o inca, probabilitatea pentru pozitia bilei ar fi:
Repartitia B: mana dreapta 0; patratelul rosu 0,5 mana stanga 0; patratelul negru
0,5
Dar atat timp cat omul pastreaza bila in mana, repartitia A de probabilitati este
actuala, iar repartitia B nu este decat prevazuta si poate sa nu devina niciodata
actuala.

12