Sunteți pe pagina 1din 98

SUBIECTE TESUT EPITELIAL

1. Tesutul epitelial caractere generale


Tesutul epitelial este tesutul cel mai raspandit in organism. Principalele caracteristici ale sale sunt:

Aspect de mase celulare compacte


Spatiile intercelulare sunt foarte reduse (au putina substanta extracelulara)
Celulele sunt unite prin jonctiuni
Prezinta 2 suprafete:
o Libera orientata catre mediul extern
o Atasata ancorata la tesutul conjunctiv subiacent printr-o masa acelulara bogata in
proteine si glicozaminoglicani sulfatati care formeaza membrana bazala

Din punct de vedere al formei celulare prezinta o mare diversitate.


Celulele epiteliale au mai multe fete plane datorita aranjamentului de mase compacte, rezultand diverse
forme:
Turtite se mai numesc scuamoase (forma de solzi de peste) sau pavimentoase
Cubice
Cilindrice
Cubo-cilindrice (forma combinata)

Forma nucleilor difera si ea:


Turtit in celulele pavimentoase
Ovoidal in celulele cilindrice
Rotund in celulele cubice

Limitele dintre celule sunt invizibile la microscopul optic, dar examinarea nucleilor ofera informatii atat
despre forma cat si numarul celulelor din preparat.

Tesutul epitelial are o mare diversitate de forme si functii:

Formeaza invelisuri membranare (epiderm, cavitatile inchise ale organismului: pleura,


peritoneu, pericard, peretii cailor de comunicare cu mediul extern: arborele traheo-bronsic,
tubul digestiv, caile genito-urinare etc.).
Asigura transportul selectiv de molecule intre mediul intern si extern sau intre doua
compartimente ale organismului
Intra in structura unor organe solide si a unor glande, unde realizeaza unitatea secretorie si ajuta
la formarea sistemului canalicular, deci formeaza parenchimul glandei (parenchimul glandular
este format din unitatile secretorii si canaliculele secretorii)
Rol senzorial, in organele de simt (mugurii gustativi, organul Corti, crestele ampulare, aparatul
otolitic)
Rol contractil importanta minora; acestea sunt populatii aparte de celule epiteliale, care se
numesc celule mioepiteliale (un tesut epitelial care prezinta miofilamente contractile in
citoplasma) si sunt localizate in epiteliile glandulare
Un tesut epitelial poate realiza una sau mai multe functii. Rolul sau de baza este asemanator cu al
membranei celulare, dar relativ la organ si anume separa selful de non-self si monitorizeaza,
controleaza si modifica substantele care il traverseaza.
Caracterul ubicuitar al tesutului epitelial este determinat de originea embriologica a sa care este din
oricare dintre cele trei foite embrionare:
Ectoderm:
o Epidermul si derivatele sale (par, unghii)
o Glandele tegumentare (sudoripare si sebacee)
o Epiteliul cavitatii bucale, nazale si anale
o Unele glande endocrine ex: adenohipofiza
Endoderm:
o Epiteliul tubului digestiv si al aparatul respirator
o Parenchimul glandelor anexe digestive
o Glandele endocrine (paratiroida, tiroida si timusul)
Mezoderm:
o Corticosuprarenala
o Endoteliile
o Mezoteliile

Vascularizatie Tesutul epitelial este lipsit de vase sangvine si limfatice (este avascular). Vasele sangvine
aflate in tesutul conjunctiv nu traverseaza MB (membrana bazala), iar tesutul epitelial estehranit prin
difuziune.
* Exista si un epiteliu vascularizat, stria vasculara, care se gaseste in urechea interna, pe peretele lateral
al canalului cohlear.

Inervatie Este bine inervat, prin terminatii nervoase libere, distribuite in mod neuniform. Anumite
epitelii nu au terminatii nervoase libere pentru durere, ceea ce permite efectuarea anumitor manevre
fara anestezie (raclarea epiteliului gastric si intestinal pentru biopsie, cauterizarea colului uterin).

Regenare Tesutul epitelial are capacitatea de regenerare (proces fiziologic prin care sunt inlocuite
celulele uzate, prin activitate mitotica neintrerupta a unor celule nediferentiate din epiteliu, numite
celule stem). Rata de inlocuire a unui epiteliu variaza in limite foarte largi epiteliul intestinal se
inlocuieste in 2-5 zile (cel mai rapid) iar epidermul se inlocuieste in 30 zile (cel mai lent).
Inlocuirea se poate face in trei moduri:

1. Pe seama unor celule bazale izolate, intercalate intre celulele epiteliale apare in cazul unor
epitelii unistratificate cilindrice (epiteliul trompelor uterine, epiteliul cailor genitale masculine
epididim si canal deferent)
2. Pe seama unor celule bazale grupate (de obicei intr-un strat numit strat germinativ)
3. Pe seama unor zone numite zone germinative apare in cazul glandelor intestinale si al celor
gastrice (in fundul criptelor gastrice apar aceste zone germinative)

Metaplaziaeste procesul de transformare a unui tip de epiteliu intr-un alt tip de epiteliu. Spre exemplu,
epiteliul unistratificat se transforma in epiteliu pluristratificat. Metaplazia apare sub actiunea cronica a
unor factori nocivi de mediu. Spre exemplu, sub actiunea substantelor toxice din fumul de tigara,
epiteliul pseudostratificat ciliat din caile respiratorii se transforma in epiteliu pluristratificat si isi pierde
functia.Daca actiunea nociva inceteaza, procesul se poate reversa.
Tesutul epiteloideste un tesut foarte asemanator cu cel epitelial, cu exceptia ca nu are suprafata libera.
Spre exemplu, in corticosuprarenala, apar celule secretorii atasate prin jonctiuni la MB dar care nu au
suprafata libera.

2. Epiteliile de acoperire unistratificate descriere, localizare, rol


Se mai numesc epitelii simple. Dupa forma celulelor, acestea se impart in:

Epitelii simple pavimentoase


Epitelii simple cubice
Epitelii simple cilindrice
Epiteliul simplu pavimentos

Este formata dintr-un singur strat de celulele pavimentoase, numite asa deoarece privite de deasupra au
aspectul unor pietre de pavaj. Se mai numeste epiteliu simplu scuamos, deoarece seamana cu solzii unui
peste. Celulele au nuclei alungiti si turtiti, deci acest tesut apare la M.O. (microscop optic) ca un sir de
nuclei turtiti. Acest epiteliu actioneaza ca o bariera simpla permeabila, asigurand un tranzit selectiv de
gaze si metaboliti.

Exemple epiteliul alveolei pulmonare, ramura descendenta a ansei Henle, foita parietala a capsulei
Bowman.

Mezoteliile si endoteliile sunt tot epitelii simple scuamoase. Endoteliul este epiteliul care captuseste
orice tip de vas. Mezoteliile intra in structura seroaselor, alcatuind membrana ce captuseste cavitatile
inchise ale organismului (pleura, pericard sau peritoneu).

Epiteliul simplu cubic

Este format dintr-un singur strat de celule cubice. Latimea si inaltimea celulelor este aproximativ egala.
Nucleul este rotund si situat central de regula. Din punct de vedere functional, acest epiteliu este
destinat absorbtiei sau secretiei. Exista si locuri unde are rol de protectie.

Exemple ramura ascendenta a ansei Henle si segmentul distal al tubului urinifer (rol de
absorbtie/secretie), epiteliul de acoperire al ovarelor (rol protector).

Epiteliul simplu cilindric

Este format dintr-un rand de celule cilindrice, inalte (inaltimea este de 2-3 ori mai mare decat latimea).
Nucleii sunt alungiti si ovalari, asezati de obicei spre MB,dar exista si cazuri cand sunt asezati central sau
chiar apical. Poate avea specializari la nivel apical (cili, microvili, sau stereocili).

Are 2 functiii:

Transport transcelular al moleculelor secretie si absorbtie (absorbtia este marita datorita


prezentei microvililor); exemple - tubul digestiv (stomac, intestinul subtire si cea mai mare parte
a intestinului gros)
Transport al moleculelor de-a lungul celulei (realizat de catre bataile ritimice ale cililor); exemple
caile genitale feminine (trompele uterine si uterul)

3. Epiteliile de acoperire stratificate - descriere, localizare, rol


Epiteliul stratificat se caracterizeaza prin prezenta mai multor randuri de celule. Nucleii din acelasi rand
sunt similari ca forma, marime si structura, dar se disting diferente structurale intre nucleii din diferite
randuri:

Nucleii profunzi sunt de tip activ, mai mari, eucromi, nucleolati, uneori in mitoza
Nucleii superficiali sunt de tip inactiv, mai mici, condensati, hipercromi, adesea picnotici (nucleul
picnotic prezinta cromatin intr-o stare de condensare ireversibila, ce precede necroza)
Intre aceste doua aspecte extreme, se gasesc aspecte nucleare intermediare.

Forma celulelor din stratul superficial determina tipul epiteliului cilindric, cubic sau pavimentos, acesta
din urma fiind cheratinizat sau necheratinizat.

Epiteliul stratificat pavimentos (scuamos)

Este alcatuit din mai multe randuri de celule. Doar stratul superficial este scuamos, nucleii fiind turtiti
numai la suprafata, in rest fiind rotunzi. Este de doua tipuri:

cheratinizat (cornos)
necheratinizat (moale)
Deosebirile intre cele doua tipuri apar la nivelul stratului superficial.

In cazul epiteliului cheratinizat, celulele de la suprafata acumuleaza proteine (cheratine) si astfel ele isi
pierd nucleii. Acesta este cazul epidermului, care este impermeabil pentru apa si are un rol protector
impotriva factorilor fizici, chimici si infectiosi. Acest epiteliu este format din 3 straturi bazal (germinativ
la acest nivel se formeaza celule epiteliale noi prin diferentiere din celule stem), intermediar (spinos) si
superficial (cornos).

In cazul epiteliului necheratinizat, celulele superficiale au si ele in citoplasma granule de cheratina dar ele
isi pastreaza nucleii. Acest epiteliu este localizat in primele segmente ale tubului digestiv (cavitate
bucala, faringe, esofag), epiteliul anterior al corneei si epiteliul vaginal. Acest epiteliu are un rol protector
dar este permeabil pentru unele molecule mici si pentru apa.

Epiteliul stratificat cubic

Este slab intalnit la adult. Epiteliul stratificat cubic se gaseste la adult in peretele canalului de secretie a
glandelor sudoripare, in peretele foliculilor ovarieni.

Epiteliul stratificat cilindric


Este slab intalnit la adult. La embrion se gaseste frecvent epiteliul stratificat cilindric. La adult, epiteliul
stratificat cilindric se gaseste pe suprafata respiratorie a epiglotei si in peretele ductului excretor al
glandei salivare.

4. Epiteliul pseudostratificat descriere, localizare, rol


Este o forma de epiteliu simplu. Toate celulele au raport direct cu MB, dar sunt de inaltimi diferite, astfel
incat doar unele ajung la suprafata. Prin urmare, si nucleii ajung la inaltimi diferite, creand unfals aspect
de stratificare.

Poate prezenta la nivelul membranei apicale specializari (cili sau stereocili).

Epiteliul pseudostratificat cilindric ciliat se mai numeste si epiteliu de tip respirator deoarece se gaseste
numai in arborele traheobronsic, unde are rolul de a deplasa mucusul ce contine particule straine
organismului catre laringofaringe, pentru inghitire sau expectoratie.

Epiteliul pseudostratificat cilindric cu stereocili se gaseste in caile genitale masculine, in epididim si


canalul deferent.Stereocilii acestui epiteliu nu prezinta motilitate.Rolul lor este de a mari suprafata de
absorbtie. Initial, la nivelul tubilor seminiferi, spermatozoizii nu se pot deplasa. Odata ajunsi la nivelul
epididimului spermatozoizii incep sa capete motilitate, iar cantitatea mare de lichid secretata pentru a-i
propulsa pana aici va trebui reabsorbita. Stereocilii faciliteaza aceasta absorbtie.

Stereocilii se vad individual atat la microscopul electronic cat si la cel optic, fiind putin mai lungi decat
cilii. Cilii se vad si ei la M.O., dar doar ca o structura continua (margine in perie).

5. Epiteliul de tranzitie descriere, localizare, rol


Se mai numeste si uroteliu deoarece se gaseste numai in caile urinare (calice mici, calice mari, bazinet,
ureter, vezica urinara, partea proximala a uretrei). Se mai numeste si polimorf deoarece este format din
celule care au diferite forme:

Celule cubice
Celule in racheta
Celule umbeliforme - in forma de umbrela
Acest epiteliu este o forma speciala de epiteliu stratificat, prezentand 3 straturi bine definite:

Stratul bazal celule cubice, cu rol germinativ


Stratul intermediar celule in racheta, care prezinta un pol latit, indreptat spre stratul celulelor
umbeliforme si un pol efilat (ingustat) indreptat spre stratul bazal
Stratul superficial celule umbeliforme, care sunt uni- sau binucleate si acopera 2-3 celule in
racheta
Epiteliul de tranzitie are 2 proprietati aparte isi modifica forma celulelor si numarul de straturi.
Modificarea numarului de straturi se datoreste faptului ca (probabil) toate celulele acestui epiteliu sunt
ancorate la MB. Atunci cand se exercita o presiune, celulele gliseaza unele pe langa altele si se reduce
numarul de straturi de celule.

Modificarea formei celulare se realizeaza in special la celulele umbeliforme.Prin studii de microscopie


electronica s-au observat pe membrana acestor celule arii dense ale celulelor umbeliforme. Acestea
reprezinta niste invaginari ale membranei care constituie rezerve membranare. Cand celula urinara
estegoala, ariile se vad clar, iar cand celula este plina, ariile dispar, ca urmare a intinderii membranei
celulare, proces care se produce cu ajutorul miofibrilelor din citoplasma.

Epiteliul este impermeabil, constituind o bariera osmotica. Aceasta functie este data de organizarea
aparte a membranei celulare, care are o compozitie chimica bogata in sfingolipide, molecule foarte
hidrofobe.

6. Epiteliile glandulare exocrine definitie, clasificare


Epiteliul glandular este un grup de celule epiteliale specializate pentru procese de secretie. Epiteliile
glandulare alcatuiesc structuri numite glande.

Glandele exocrine isi varsa produsii de secretie in mediul extern (la suprafata pielii sau in cavitati ale
organismului). Pentru epiteliile glandulare exocrine, este caracteristica prezenta unui canal excretor.

Glandele exocrine prezinta 2 parti componente:

Adenomer partea profunda a glandei, cu rol secretor; pastreaza legatura cu suprafata libera a
epiteliului prin intermediul canalului de excretie; vine in raport cu vase limfatice si sangvine si cu
membrana bazala
Canal excretor face legatura intre adenomer si suprafata libera a epiteliului, transportand
produsii de secretie catre aceasta
Glandele exocrine pot fi clasificate dupa:

Structura
o Numarul de celule
o Aspectul adenomerului
o Aspectul sistemului canalicular
Natura produsului de secretie
Mecanismul de excretie
Clasificarea glandelor exocrine dupa numarul de celule

Unicelulare
Multicelulare
Exista un singur tip de glanda exocrina unicelulara celula caliciforma (in forma de calice sau cupa), care
se gaseste in epiteliul respirator sau in epiteliul digestiv si prezinta secretie mucoasa. Restul glandelor
exocrine sunt multicelulare.

Clasificarea glandelor exocrine dupa aspectul adenomerului


Tubulare
o Drepte adenomer unic si drept
o Ramificate adenomer unic dar ramificat
o Glomerulare adenomer unic si contort
Acinoase sau alveolare adenomerul acinar seamana cu cel alveolar, cu precizarea ca cel
alveolar are un scurt canal prin care se varsa in canalul excretor, canal care la adenomerul acinar
lipseste
Tubuloacinoase sau tubuloalveolare

Clasificarea glandelor exocrine dupa aspectul sistemului canalicular

Simple canal unic, neramificat


Compuse canal unic dar ramificat
Pentru definirea corecta a structurii unei glande exocrine se folosesc doua adjective unul referitor la
forma canalelor si al doilea referitor la forma adenomerului. Exista astfel urmatoarele tipuri de glande:

Simplatubulara dreapta (glanda intestinala - glanda Lieberkhn)


Simplatubulara ramificata (glandele fundice si pilorice ale stomacului si glandele duodenale
Brnner)
Simplatubulara glomerulara (glanda sudoripara)
Simplaalveolara sau alveolara ramificata (glanda sebacee)
Simplaacinoasa (glanda lacrimala)
Compusaacinoasa (glanda parotida)
Compusatubuloacinoasa (glandele sublinguale si submandibulare)
Compusatubuloalveolara (glanda mamara)

Clasificarea glandelor exocrine dupa natura produsului de secretie

Seroase secretie cu aspect apos, care contine enzime


Mucoase secreta mucus; mucusul contine proteine inalt glicozilate numite mucine; drept
urmare, celulele acestor glandeau un continut ridicat de glicozil transferaze (necesare glicozilarii
proteinelor), care se gasesc in aparatul Golgi
Mixte
o Muco-seroase secretie predominant mucoasa; glanda sublinguala
o Sero-mucoase secretie predominant seroasa; glanda submandibulara

Clasificarea glandelor exocrine dupa mecanismul de excretie

Merocrine isi elimina produsii prin exocitoza


Apocrine isi acumuleaza produsii de secretie la polul apical si pentru excretie se rupe
membrana care se pierde, impreuna cu o parte din citoplasma apicala; exemple glanda
mamara si glandele ceruminoase, care produc ceara si se gasesc in conductul auditiv extern
Holocrine produsii de secretie invadeaza toata celula, ceea ce duce la moartea celulei;
eliminarea produsilor de secretie se va face prin eliminarea intregii celule moarte; exemplu
glanda sebacee

7. Membrana bazala - caracteristici, metode de evidentiere la microscopul optic,


ultrastructura, functii
Membrana bazala este un strat distinct al matricei extracelulare, acelular, amorf (fara o forma bine
definita), compact si dens. Se afla la baza epiteliilor. Are in componenta proteoglicani (PG) si
glicozaminoglicani (GAG) sulfatati.

*** Glicoproteine, proteoglicani si glicozaminoglicani sulfatati glicozaminoglicanii (GAG) sunt


polizaharide neramificate. Glicoproteinele sunt macromolecule formate dintr-o componenta proteica si
una glucidica, componenta proteica fiind cea predominanta. Proteoglicanii (PG) reprezinta o clasa
speciala de glicoproteine, foarte glicozilate. Datorita glicozilarii excesive, raportul de proteine la
carbohidrati se inverseaza in cazul proteoglicanilor, de aceea si modificarea denumirii. In cadrul matricei
extracelulare, proteoglicanii reprezinta glicoproteine la care s-au atasat molecule de GAG. ***

Principalele caracteristici ale membranei bazale sunt:

Grosime variabila (aproximativ cateva zeci de microni)


Aspect variat in mod obisnuit apare ca o structura liniara, uneori insa are un aspect ondulat
datorita unor proiectii ale tesutului conjunctiv spre epiteliu, proiectii numite papile conjunctive
Compozitie chimica variata (in functie de localizarea epiteliului) in orice MB exista 5
componente chimice majore (permanente), toate fiind secretate de celulele epiteliale sprijinite
pe membrana, cu exceptia fibronectinei:
o Colagen tip IV (proteina fibroasa)
o Laminina (glicoproteina)
o Entactina (glicoproteina)
o Heparansulfat (GAG sulfatat)
o Fibronectina (glicoproteina) secretata de fibroblaste
Evidentiere:

Se evidentiaza la microscopul optic, care are o rezolutie de 0,2. In coloratii uzuale MB nu se vede la
microscopul optic. Pentru evidentiere se folosesc metode histochimice:

PAS MB apare in rosu purpuriu, datorita continutului ridicat de glucide


Impregnare argentica MB apare neagra datorita continutului crescut de fibre de reticulina
Ultrastructura la M.O. se observa doar membrana bazala ca atare. La M.E. se pot distinge
componentele sale. Dinspre polul bazal al celulelor epiteliale supraiacente spre matricea extracelulara,
acestea sunt:

Lamina bazala compusa din:


o Lamina lucida zona electronotransparenta, situata imediat sub polul bazal; grosime de
50nm; alcatuita din domeniile extracelulare ale moleculelor de adezivitate (integrine,
distroglicani) si molecule glicoproteice ce apartin matricei extracelulare (laminina,
entactina)
o Lamina densa zona electronodensa, situata sub lamina lucida; grosime de 30-70nm;
alcatuita dintr-o retea de filamente fine de colagen tip IV acoperit de perlecan (PG)
Lamina reticulara - retea de fibre ce contine un alt tip de colagen, colagen tip III, care se
organizeaza formand fibre de reticulina
Functiile membranei bazale:

Interfata de adezivitate intre epiteliu si matricea extracelulara celulele epiteliale se ancoreaza


la membrana bazala care, la randul ei, are contact cu celulele tesutului conjunctiv
Bariera permeabila si selectiva permeabilitatea este asigurata de glicozaminoglicanii (GAG)
sulfatati, care, prin multiplele lor sarcini negative, se organizeaza in pori cu diametrul variabil.
Asigura mentinerea in straturi (citoarhitectonica) si polaritatea epiteliului
Controleaza diferentierea, proliferarea si organizarea celulelor epiteliale mediaza interactiunea
dintre receptorii de suprafata ai celulei epiteliale, si diverse molecule cu rol de semnalizare din
matricea extracelulara

8. Polaritatea celulei epiteliale


Polaritatea celulara este o trasatura fundamentala a mai multor tipuri de celule. Implica existenta la nivel
membranar a 2 domenii distincte, ce difera din punct de vedere biochimic, structural si functional:

Domeniul apical vine in raport cu lumenul unui organ sau cu compartimentul extern
Domeniul latero-bazal alcatuit din membrana plasmatica bazala si cele 2 membrane
plasmatice laterale
Aceste 2 domenii sunt realizate cu ajutorul mai multor factori:

1. Distributia caracteristica a proteinelor si lipidelor membranare, ce determina o asimetrie


biochimica a domeniilor
2. Formarea de jonctiuni stranse intre celulele adiacente
3. Distributia asimetrica la nivel citoplasmatic a componentelor celulare
4. Stabilirea unor interactiuni celulare prin intermediul moleculelor de adezivitate celulara

1. Asimetria biochimica:

Cele 2 domenii difera prin compozitia proteica si lipidica. Diferente in distributia proteinelor:

o Domeniul apical set caracteristic de proteine implicate in absorbtie si secretie:


Proteine cu rol enzimatic, din categoria enzimelor hidrolitice
Canale ionice, pompe si transportori
Domeniul latero-bazal:
o Proteine implicate in recunoasterea semnalelor la nivel celular
o Proteine cu rol de receptori (pentru insulina, PTH si EGF insulina si PTH fac ceva la nivelul
epiteliului?)
o Proteine cu rol de adezivitate (caderine, integrine)
o Enzime marker pentru membrana latero-bazala (ATP-aza Na/K)
Diferente in distributia lipidelor:

Apical concentratie crescuta de colesterol, sfingomielina


Latero-bazal concentratii mari de fosfatidilcolina, fosfatidilinozitol
Aceste diferente in distributia proteinelor si lipidelor duc la particularitati fizico-chimice deosebite ale
celor 2 domenii.

2. Formarea de jonctiuni stranse (zonula occludens zonula = centura)

Jonctiunile stranse leaga citoscheletul a 2 celule invecinate si sunt responsabile de polaritatea celulei,
delimitand suprafata apicala de cea laterobazala (nu permit difuzia laterala a proteinelor membranare)

Jonctiunea stransa este formata din siruri de proteine membranare (claudina si ocludina). Cele 2 sunt
proteine integrale cu cate 4 domenii transmembranare si ambele capete (N-terminal si C-terminal)
orientate spre citoplasma. Se realizeaza interactiuni homofile intre domeniile extracelulare ale celor 2
proteine.

Jonctiunile stranse sunt foarte bine reprezentate in celulele implicate in procese de absorbtie si secretie.
Ele formeaza o bariera impermeabila, mentinand echilibrul osmotic. Gradul de impermeabilitate al
epiteliului depinde de numarul de interactiuni homofile (un numar mare determina formarea unei
bariere complet impermeabile, precum epiteliul vezicii urinare).

3. Distributia componentelor citoscheletului si a organitelor

Componentele citoscheletului sunt microtubulii, microfilamentele si filamentele intermediare.


Microtubulii, asezati paralel cu directia apico-bazala, pot participa la transportul intracitoplasmatic a
unor vezicule intre cele 2 domenii. Microfilamentele si filamentele intermediare, alcatuite din
citokeratina, formeaza tonofilamente conectate diferitelor jonctiuni.

Distributia organitelor evidentiaza succesiunea evenimentelor in sinteza si secretie. In celula epiteliala


exocrina, RER si mitocondriile se afla spre polul bazal, iar aparatul Golgi si granulele de secretie spre polul
apical. Nucleul este central.

4. Interactiuni celulare

Celulele epiteliale sunt foarte bine unite intre ele, fiind nevoie de forta mare pentru a le separa.
Interactiunile celulelor epiteliale pot fi de doua tipuri

Celula-celula cu celule epiteliale adiacente


Celula substrat matricea extracelulara
9. Celule epiteliale specializate pentru transport
Aceste celule pot transporta ioni, molecule mici si macromolecule.

Prototipul acestui tip de celula epiteliala este nefrocitul din segmentul proximal al tubului urinifer.
Aceasta este o celula cubica sau usor columnara, cu nucleu central si al carei aspect depinde de
activitate. La M.O. se observa citoplasma acidofila in coloratie HE, marginea in perie la polul apical si
aspectul striat al citoplasmei spre polul bazal. Aceasta celula are mai multe particularitati:

Invaginari citoplasmatice la nivelul membranei polului bazal acestea maresc suprafata activa
membranara; la nivelul lor se gasesc pompele cu activitate ATP-azica; ansamblul invaginarilor se
numeste labirintul bazal al nefrocitului
Compartimente la nivelul membranei polului bazal - apar ca urmare a numeroaselor invaginari
citoplasmatice; in aceste compartimente exista mitocondrii alungite ce prezinta numeroase
criste; ele realizeaza aportul crescut de ATP necesar pompelor
Jonctiuni stranse la nivelul membranei laterale, in partea sa apicala impiedica retrodifuzia
ionilor pompati (directioneaza fluxul de ioni)
Microvili la nivelul membranei apicale maresc suprafata de absorbtie de 20 ori.

Rolurile celulelor epiteliale specializate pentru transport:

Bariera activa prin care se controleaza tranzitul de ioni si diverse molecule


Concentrarea unor medii prin deplasarea apei

In functie de sensul de deplasare al ionilor si molecule au loc procese de absorbtie sau secretie. Atunci
cand deplasarea se face in sens apico-bazal au loc procese de absorbtie, iar cand deplasarea se face in
sens bazo-apical au loc procese de secretie.

Exemple de locuri unde au loc procese de absorbtie:

Nefrocitele din segmentul proximal al tubului urinifer


Nefrocitele din segmentul distal al tubului urinifer
Celulele din ductele striate
Epiteliul tubului digestiv
Peretii colecistului

Exemple de locuri unde au loc procese de secretie:

Procesele ciliare - ghemuri de capilare care intra in alcatuirea tunicii medii a globului ocular
Plexurile coroide - formatiuni din SNC ce reprezinta invaginari ale pia mater spre ventriculii
cerebrali; responsabile de secretia LCR
Celulele din glandele sudoripare

10. Celule epiteliale specializate pentru sinteza si secretia de proteine


Sunt celule de tip exocrin sau endocrin. Proteinele sintetizate pot fi:

Enzime digestive
Proteine plasmatice hepatocitul secreta albumine, globuline, fibrinogen
Hormoni

Procesul de sinteza e urmat de secretie, care poate fi de 2 tipuri:

Continua produsul de sinteza nu se acumuleaza in celula si astfel nu exista granule de secretie


Intermitenta presupune depozitarea temporara a proteinelor in granule
Prototipul celulei care sintetizeaza si secreta proteine este celula din acinul pancreatic. Aceasta este o
celula de forma piramidala, care examinata prin coloratie HE prezinta polaritate tinctoriala. Polul bazal,
ce contine organite implicate in sinteza de proteine, este bazofil, iar cel apical, plin de granule de
secretie, este acidofil. La M.E. se observa urmatoarea dispunere a organitelor RER in zona subnucleara,
numeroase mitocondrii printre canaliculele RER, aparat Golgi supranuclear si bine dezvoltat, granule de
secretie la polul apical (delimitate de endomembrana, electronodense si de marimi variabile).

Etapele ciclului secretor (ciclul lui Palade, 1960) in celula pancreatica sunt urmatoarele:

1. Asimilarea aminoacizilor de catre celula epiteliala. Celula poate sintetiza proteine numai pe baza
aminoacizilor preluati din mediul intern.
2. Sinteza lantului polipeptidic la nivelul ribozomilor atasati la reticulul endoplasmic rugos.
3. Moleculele proteice sintetizate patrund in lumenul RE unde va avea loc segregarea (inlaturarea
moleculei semnal).
4. Acumularea in aparatul Golgi. Transportul de la reticulul endoplasmic la fata convexa a
cisternelor golgiene se face cu ajutorul veziculelor sau microveziculelor de transport ce iau
nastere prin inmugurire din cisternele reticulului endoplasmic. In aparatul Golgi are loc
condensarea si agregarea moleculelor proteice.
5. Formarea granulelor de secretie. Granulele se formeaza prin inmugurirea cisternelor aparatului
Golgi.
6. Transportul granulelor de secretie. Se realizeaza cu ajutorul elementelor de citoschelet
(microtubuli si microfilamente). Procesul de migrare este dependent si de consumul energetic.
7. Eliminarea produsului de secretie care are loc prin exocitoza. Exocitoza are loc numai la polul
apical si niciodata prin membrana bazala sau laterala. Are loc o interactiune intre proteinele din
endomembrana granulelor cu proteinele din membrana apicala a celulei. Apoi are loc o
rearanjare structurala a celor doua membrane care vor fuziona. Granula de secretie se deschide
astfel spre exterior si continutul sau este eliminat din celula.

11. Celule epiteliale specializate pentru sinteza si secretia de amine si polipeptide mici
Initial, se mai numeau si celule APUD (Amine Precursor Uptake and Decarboxilation). Actualmente,
notiunea de celule APUD a fost inlocuita de conceptul de Sistem Neuroendocrin Difuz. Se numesc sistem
neuroendocrin deoarece aceste celule au proprietati care amintesc atat de neuron cat si de celula
endocrina clasica:

Sub actiunea unui stimul specific, este eliberat mesagerul chimic care actioneaza in vecinatate
sau la distanta (caracter decelula endocrina)
Celula prezinta activitate electrica ce creste in timpul eliminarii produsului (caracter de celula
nervoasa)
Aceste celule sintetizeaza epinefrina, norepinefrina, serotonina.

Aminele folosite la sinteza produsilor pot fi preluate din circulatie sau pot fi sintetizate din precursori.
Aceste celule au un continut mare in aminoacid-decarboxilaza (prin decarboxilarea unui aminoacid
rezulta o amina).

Localizare sunt celule endocrine sau paracrine, au distributie difuza si sunt de obicei localizate
intraepitelial, izolate sau in grupuri mici. Celulele APUD se gasesc:

De-a lungul tubului digestiv de la esofag pana la canalul anal si in structura canalelor care se
varsa in intestin (canalul coledoc si canalul Wirsung), alcatuind axa gastro-entero-pancreatica
Epiteliul respirator
Structura glandelor tiroida si paratiroida
Aparatul urogenital
Piele
Aspect la M.O. forma piramidala cu baza latita, iar polul bazal are raport apropiat cu capilarul sanguin.
Citoplasma este bazofila si celulele sunt greu de diferentiat de alte tipuri de celule. Sunt necesare
metode speciale de diferentiere:

1. Precipitarea cu saruri de argint (solutie amoniacala de AgNO3), rezultand un precipitat negru


celulele pot fi:
a. Argentafine retin Ag care precipita direct din solutie
b. Argirofile necesita un reducator din mediul extern pentru a putea retine Ag
2. Oxidarea cu dicromat de potasiu (K2Cr2O7) pentru celulele cromafine (celule care pot fi
vizualizate prin colorare cu saruri de crom; sarurile de crom oxideaza catecolaminele, produsul
reactiei avand culoare maronie)
3. Imunocitochimie metoda cea mai folosita actual. Se folosesc:
a. Anticorpi monoclonali, cu ajutorul carora se fac determinari foarte precise ale tipului de
celule APUD studiate
b. Markeri, prin intermediul carora se pune in evidenta o populatie de celule APUD.
Markerii pot fi:
Enolaza neuronala enzima specifica sistemului neuroendocrin, dar care se
gaseste si in sistemul nervos
Proteina PG P9.5 (Protein Gene Product 9.5 ) proteina solubila ce apare in
celulele APUD cu exceptia celor intestinale si careia nu i se cunoaste functia
Cromograninele si secretograninele (initial se gasesc in medulosuprarenala)
proteine solubile ce contribuie la descarcarea granulelor de secretie.
4. Hibridizare in situ celulele sunt identificate dupa continutul in ARNm specific
Aspect la M.E. celulele APUD apar sub doua forme:

Deschise polul apical vine in contact direct cu lumenul; uneori au si microvili


Inchise au polul apical acoperit de o alta celula epiteliala, deci nu intra in raport direct cu
lumenul
Polul bazal al celulelor APUD vine in raport cu un capilar sanguin. RER si aparatul Golgi sunt slab
dezvoltate in aceste celule, deoarece se sintetizeaza cantitati mici de polipeptide. Granulele de secretie
au forme variate si un diametru de 50-500nm, sunt delimitate de o endomembrana, miezul este dens si
prezinta un halou clar. Depoziteaza amine, peptide, ATP, ioni, secretogranine si cromogranine. Granulele
sunt aglomerate spre polul bazal, ceea ce demonstreaza ca eliminarea se realizeaza in general prin
polul bazal, spre deosebire de alte celule secretoare. Procesul de secretie se realizeaza discontinuu, ca
rezultat al stimularii nervoase sau chimice.

12. Celule epiteliale specializate pentru sinteza si secretia de glicoproteine


Sunt celule endocrine sau exocrine. Celulele exocrine sunt celulele mucoase celula caliciforma, celulele
gastrice, celulele din acinii mucosi. Celulele endocrine sunt celulele din adenohipofiza care secreta
hormoni tropi.

Prototipul celulelor specializate pentru sinteza si secretia de glicoproteine este celula caliciforma. Ea
este localizata intraepitelial. La microscopul optic, in coloratie uzuala (hemalaun-eozina), celula
caliciforma are un pol apical dilatat, palid, cu aspect vacuolar (deoarece prin coloratie HE se pierd
glucidele) si un pol bazal efilat (ingustat). Prin coloratie PAS, glucidele se pastreaza si poate fi examinat
polul apical.

In microscopia electronica, dispozitia organitelor explica procesul de sinteza si secretie:

Reticulul endoplasmic rugos se gaseste la polul bazal


Mitocondriile se gasesc intre cisternele RE rugos
Aparatul Golgi se gaseste supranuclear si are o extindere mare
Granulele de secretie se acumuleaza la polul apical pe care il destind, datorita faptului ca sunt
foarte multe si mari
Exista si cativa microvili (rar, cu rol in secretie si absorbtie)

Procesul de sinteza al glicoproteinelor incepe cu asimilarea aminoacizilor din mediul extern, apoi
urmeaza sinteza lantului polipeptidic in ribozomii atasati RE rugos. Lantul trece apoi in lumenul RE rugos
unde are loc segregarea, dupa care este transportat prin microvezicule la aparatul Golgi. Aici are loc
elaborarea si atasarea componentei glucidice la lantul polipeptidic. De asemenea glicoproteina este
apoi sulfatata rezultand o glicoproteina sulfatata. De aici, dupa ambalarea in granule de secretie are loc
transportul spre membrana apicala cu ajutorul elemnetelor de citoschelet si apoi exocitoza.

Practic, se urmeaza pasii ciclului secretor pentru proteine, la care se adauga etapele de glicozilare si
sulfatare, ce au loc la nivelul aparatului Golgi.

Granulele de secretie din celula caliciforma sau alte celule mucoase sunt granule de mucina. Atunci cand
are loc fuzionarea endomembranei granulei de secretie cu membrana celulara are loc o modificare a
permeabilitatii pentru apa, care va patrunde in granula de secretie si va hidrata continutul acesteia.
Astfel se formeaza mucusul. Mucusul este deci mucina hidratata.
13. Celule epiteliale specializate pentru sinteza si secretia de lipide
Pot fi celule endocrine sau exocrine. Celulele exocrine sunt cele din glanda sebacee unde secretia este o
mixtura de lipide cu celule dezintegrate. Celulele endocrine sunt celulele care sintetizeaza steroizi
celulele gonadale (celulele Leydig la barbat si celulele foliculare si luteale la femeie) si celulele din
corticosuprarenala.

Prototipul celulelor specializate in sinteza si secretia de lipide este celula care secreta steroizi.

Aspect la M.O.:

Forma poligonala
Nucleu central, eucromatic
Citoplasma acidofila si cu aspect vacuolar datorat picaturilor de lipide pline cu precursor al
hormonilor steroici (colesterol esterificat); cu cat activitatea secretorie este mai redusa, cu atat
numarul de vacuole lipidice este mai mare
Aspect la M.E. se observa un continut mare de reticul endoplasmic neted (REN) si mitocondrii cu criste
tubuloveziculare. Intre mitocondrii si REN exista stranse relatii functionale si structurale. Relatia
structurala este data de faptul ca mitocondriile se afla printre cisternele REN. Relatia functionala este
data de cooperarea dintre enzimele REN cu enzimele mitocondriale (unele din enzimele necesare
procesului de sinteza apartin REN iar altele apartin mitocondriilor). Astfel, sinteza colesterolului din
acetat este catalizata de enzime din REN, transformarea colesterolului in pregnenolona (prima etapa in
procesul de sinteza propriu-zisa a hormonilor steroici) este catalizata de enzime mitocondriale iar restul
etapelor pana la obtinerea diversilor hormoni steroici se parcurg datorita enzimelor din REN.

14. Celule mioepiteliale


Sunt localizate intre membrana polului bazal al unei celule epiteliale si membrana bazala (MB) a tesutului
epitelial. Se gasesc la nivelul adenomerilor (alveolari sau acinari) si al ductelor din anumite glande
exocrine glandele salivare, lacrimale, sudoripare si mamare. Au origine ectodermica.

Aspect la M.O. stelate sau fuziforme, cu prelungiri care incercuiesc alveolele, acinii sau ductele.
Prezinta putina citoplasma.

Aspect la M.E. in citoplasma se observa:

Filamente intermediare de citocheratina in cantitati mari, fapt care atesta originea lor epiteliala
Proteine contractile (actina, miozina si tropomiozina), organizate in mod asemanator cu cele din
fibra musculara neteda
Jonctiuni gap se formeaza intre celulele mioepiteliale alaturate si permit transferul rapid al
variatiilor de potential de la o celula la alta, fapt care asigura actiunea sincrona a celulelor
mioepiteliale
Desmozomi se formeaza intre celule epiteliale si celulele din unitatile secretorii sau din ducte si
astfel se produce o tensiune asupra unitatii secretorii ce ajuta la eliminarea granulelor de
secretie
SUBIECTE TESUT CONJUNCTIV

1. Matricea extracelulara (conjunctiva) organizare moleculara


Unui tesut conjunctiv i se descriu celule conjunctive, fibre conjunctive si substanta fundamentala.
Fibrele si substanta fundamentala alcatuiesc matricea extracelulara, componenta obligatorie, care initial
era considerata doar o masa inerta doar cu rol structural. In prezent, se stie ca in matrice au loc
procesele de proliferare, migrare si definire a formei si functiei celulelor. Este foarte importanta pentru
morfogeneza, etapa in care se definitiveaza forma celulara si organizarea spatiala a celulelor. Pe
macromolecule matricei se fixeaza factori de crestere si hormoni, care formeaza un ansamblu masiv de
semnale pentru celulele conjunctive.

Compozitia chimica a matricei depinde de tipul de celula prezenta in tesut (secretorie sau nu), de gradul
de diferentiere al celulei si de statusul metabolic al acesteia. Nu toate celulele conjunctive sunt implicate
in secretie.

Compozitia moleculara difera de la un tesut la altul. Componentele de baza ale matricei sunt proteinele
fibroase, glicozaminoglicanii si proteoglicanii.

Proteinele fibroase alcatuiesc fibrele matricei conjunctive si structurile de adezivitate. Colagenul intra in
compozitia fibrelor de colagen si de reticulina iar elastina alcatuieste fibrele elastice. In componenta
structurilor de adezivitate intra fibronectina si laminina si aceste structuri mediaza legatura dintre
matrice si celule si stabilizeaza tesutul conjunctiv.

Proteoglicanii au o structura ramificata pe cand GAG sunt neramificati. GAG sunt structuri polizaharidice
cu o incarcatura negativa mare, data de radicalii sulfat si carboxil. Incarcatura negativa este responsabila
de atragerea ionilor de Na+ care sunt osmotic activi care vor atrage la randul lor si apa; deci se va realiza
o structura de gel puternic hidratat in care faza lichida a gelului este un mediu de vehiculare a
hormonilor si metabolitilor pana la nivelul celulei conjunctive. Prin hidratarea matricei de catre GAG si
proteoglicani se realizeaza turgescenta tesutului conjunctiv (turgescenta reprezinta umplerea cu apa a
unui tesut).

GAG confera matricei rezistenta la compresie iar fibrele conjunctive confera rezistenta la tractiune.

2. Molecule ale matricei conjunctive care intervin in adezivitatea de tip celula-matrice


Aceste molecule sunt impartite in doua categorii:

Glicoproteine structurale (proteine de ancorare)


o Fibronectina
o Laminina
o Tenasceina
o Entactina
o Trombospondinina
o Condronectina
Receptori de membrana
o Integrine
o Integrin-like
o Non-integrine proteoglicani ce contin heparan-sulfat (nicaieri nu sunt mentionate
aceste molecule ca avand rol de receptori de membrana, decat in cursurile catedrei... fie)

Fibronectina

Este un dimer proteic, elaborat si secretat de fibroblaste, cu greutatea moleculara de aprox. 400-500kD,
format din doi monomeri A si B care au fiecare masa moleculara cuprinsa intre 220 si 250 kD. Fiecare
monomer este formatla randul luii din trei subunitati repetitive (I, II si III).

Unitatea I are intre 45 si 50 de aminoacizi, unitatea II contine 60 de aminoacizi iar in unitatea III se gasesc
90 de aminoacizi.

Unitatile I si II alcatuiesc impreuna la capatul N-terminal, orientat spre matrice, un locus specific pentru
legarea colagenului de tip IV din laminele bazale. Unitatile II si III formeaza impreuna la capatul C-
terminal, orientat spre celule, un domeniu de legare la integrine sau la proteoglicani ce contin heparan-
sulfat.

La capatul C-terminal dimerul are subunitatile A si B legate prin punti disulfurice. Partea centrala a
moleculei contine mai multe unitati de tip I la nivelul carora vor exista radicali -SH liberi ce vor media
polimerizarea dimerilor de fibronectina. Prin polimerizarea dimerilor ia nastere forma multimerica a
fibronectinei. Forma dimerica se gaseste doar in plasma iar forma multimerica se gaseste in matricea
conjunctiva.

Joaca rol in adeziune, crestere, migrare si proliferare celulara.

Laminina

Este un trimer proteic cu masa moleculara de 900kD, format din trei subunitati: o subunitate A cu masa
moleculara de aprox 400kD si doua subunitati B cu masa moleculara de 200-250kD.

Aceste subunitati se asambleaza intr-o molecula cu aspect de cruce. Subunitatea A formeaza bratul lung
in intregime, atat domeniile globulare de la capete cat si axul central. Cele doua subunitati B realizeaza
cele doua brate scurte. Ele se continua in jurul subunitatii A, dispunandu-se sub forma unui dublu helix in
jurul axului central al bratului lung.

Molecula prezinta locusuri speciale. La capatele globulare alecelor 3 brate scurte exista situsuri pentru
legarea colagenului IV. La capatul globular al bratului lung se afla un situs special pentru legarea
integrinelor sau a proteoglicanilor ce contin heparan-sulfat.

Laminina formeaza lamina bazala. Grosimea laminei bazale reprezinta lungimea moleculei de laminina.

Pentru tenasceina, entactina, trombospondinina si condronectina nu exista receptori specifici pe


membrana celulara. Rolul lor in adezivitatea celula-matrice este secundar, mediat, ele legandu-se direct
de componentele matricei conjunctive si indirect de celule, prin intermediul fibronectinei si lamininei. Ca
atare, cred ca nu este necesar sa fie mentionate, subiectul fiind complet si fara mentiunea lor. Totusi,
pentru pasionatii de histologie:

Tenasceina

Este un hexamer format dintr-o componenta globulara in jurul careia se dispun radiar 6 subunitati cu
domeniu globular si fibrilar. Se ataseaza la celula prin proteoglicani si la fibrele de colagen ale matricei.
Prezenta in embrion, cu rol important in dezvoltarea acestuia. La adult persista doar in tendoane.

Entactina

Are aspectul unui bat de tobosar. Se ataseaza la celule prin laminina si la fibrele de colagen ale matricei.
Intra in structura membranei bazale.

Trombospondinina

Este un trimer secretat de trombocite. Se ataseaza la celula prin laminina sau fibronectina si la fibrele de
colagen ale matricei. Joaca rol in agregarea plachetara.

Condronectina

Este prezenta in matricea cartilaginoasa. Se ataseaza la celula prin laminina sau fibronectina si la fibrele
de colagen ale matricei. Faciliteaza atasarea condrocitelor si a condroblastelor.

3. Molecule ale matricei conjunctive care asigura hidratarea si consistenta acesteia


Acestea sunt glicozaminoglicanii (GAG).

GAG sunt molecule polizaharidiceneramificate formate din unitati dizaharidice repetitive care au pe
suprafata lor numeroase sarcini negative date de radicalii sulfat si carboxil. O unitate repetitiva este
formata dintr-un glucid aminat (N-acetil-galactozamina sau N-acetil-glucozamina) si un acid uronic.
Incarcatura negativa este responsabila de atragerea ionilor de Na+ care sunt osmotic activi care vor
atrage la randul lor si apa; deci se va realiza o structura de gel puternic hidratat in care faza lichida a
gelului este un mediu de vehiculare a hormonilor si metabolitilor pana la nivelul celulei conjunctive. Prin
hidratarea matricei de catre GAG se realizeaza turgescenta tesutului conjunctiv (turgescenta reprezinta
umplerea cu apa a unui tesut). Astfel, GAG confera matricei rezistenta la compresie.

Marea majoritate a GAG, cu exceptia acidului hialuronic, se leaga covalent de miezuri proteice, formand
proteoglicani.

Clasificarea GAG se face in 5 clase, in functie de tipul unitatii repetitive, numarul de grupari sulfat si
localizarea lor.

1. Acidul hialuronic (hialuronan) format din acid glucuronic si N-acetil-glucozamina; este singurul
nesulfatat, deci sarcinile sale negative vor proveni doar de la gruparile carboxil
2. Condroitin sulfatul format din acid glucuronic si N-acetil-galactozamina
3. Dermatan sulfatul format din acid iduronic si N-acetil-galactozamina
4. Heparina (heparan sulfatul) format din acid iduronic si N-acetil-glucozamina
5. Keratan sulfatul este o exceptie, el fiind format din galactoza si N-acetil-glucozamina

Acidul hialuronic are cea mai mare molecula (cuprinde aprox. 50.000 unitati dizharidice). Molecula are
un aspect de bastonas cu lungimea de aprox. 1 m. Acidul hialuronic nu se leaga covalent de un miez
proteic. Este singurul nesulfatat. Prin urmare sinteza sa nu are loc in aparatul Golgi. Sinteza sa are loc in
membrana celulara, alungirea moleculei facandu-se prin adaugarea de oligozaharidice la capetele
reduse. In spatiul extracelular, acidul hialuronic ramane in apropierea plasmalemei, alcatuind
glicocalixul. Prin incarcatura negativa mare acidul hialuronic participa la hidratarea mediului extracelular
si astfel la migrarea, proliferarea si nutritia celulelor conjunctive. Acidul hialuronic se gaseste in cantitati
mari in tesutul embrionar iar la adult se gaseste in corpul vitros, in lichidul sinovial si in gelatina Wharton.

Ceilalti GAG au molecule mai mici (contin aprox. 300 unitati dizaharidice). Ei se sintetizeaza in aparatul
Golgi, unde se sulfateaza, se epimerizeaza si formeaza legaturi covalente cu miezuri proteice, dand
nastere la proteoglicani.

4. Biosinteza colagenului
Cuprinde doua mari etape, etapa intracelulara si etapa extracelulara.

Etapa intracelulara
1. Formarea veziculelor de endocitoza prin care isi preia prolina si lizina
2. Transcriptia si translatia Lanturile 1 si 2 sunt codificate de gene de pe cromozomii 17,
repsectiv 7. Ele sunt copiate pe molecule de ARNm care vor ajunge in citoplasma la nivelul
ribozomilor atasati RE. Ribozomii sunt atasati reticulului endoplasmic deoarece se produc
proteine de export. Aici are loc traducerea in urma careia rezulta lanturile pro1 si pro2 care
sunt foarte lungi si foarte grele (au o greutate moleculara de aprox. 154kD). Lanturile pro au o
portiune centrala, colagenica si doua capete necolagenice (capatul N-terminal si capatul C-
terminal). Cele doua capete alcatuiesc peptidele de extensie. La capatul N-terminal peptida de
extensie se numeste peptida semnal. La capatul C-terminal peptida de extensie se numeste
peptida extra.
3. Modificari postranslationale
a. Peptida semnal va fi scindata enzimatic dupa patrunderea in lumenul RE cu ajutorul
unei proteaze. Peptida extra are rol in initierea si controlarea spiralizarii lanturilor in
jurul unui ax propriu si in formarea triplului helix.
b. Hidroxilarea reziduurilor de prolina si lizina. Procesul este catalizat de doua enzime:
peptidil-prolin hidroxilaza si peptidil-lizin hidroxilaza. Se formeaza 3-hidroxi-prolina, 4-
hidroxi-prolina, 3-hidroxi-lizina si 4-hidroxi-lizina. In afara de aceste enzime mai sunt
necesare vitamina C (care are un rol foarte important), ionii Fe, -ceto-glutaratul si
oxigenul.
c. Glicozilarea polipeptidului, care are loc la hidroxilizina. Se face cu ajutorul enzimelor
galactozil transferaza si glucozil transferaza. Se transfera galactoza si glucozil-galactoza la
resturile de hidroxilizina.
d. Formarea triplului helix de procolagen, proces care este initiat de peptida extra (capatul
C-terminal al lantului pro). Lanturile se spiralizeaza in jurul unui ax propriu iar apoi se
spiralizeaza unul in raport cu celalalt si rezulta triplul helix. Intre lanturi apar legaturi
covalente si de hidrogen care vor stabiliza molecula nou formata, procolagenul. Aceasta
molecula are doar partea centrala organizata in triplu helix, partile laterale fiind paralele
si spiralizate doar in jurul axei proprii.
e. Impachetarea procolagenului in macrovezicule golgiene
f. Deplasarea macroveziculelor in ectoplasma periferica care se face cu ajutorul
microfilamentelor si al microtubulilor.
4. Exocitoza procolagenului

Etapa extracelulara
1. Formarea tropocolagenului are loc din molecule de procolagen care, ajunse in spatiul
extracelular, sunt clivate sub actiunea unor procolagen peptidaze. Clivarea are loc la capetele
nespiralizate in triplu helix, unde se indeparteaza jumatate din capetele nespiralizate si rezulta
astfel tropocolagenul.
2. In situatia colagenului fibrilar, mai departe va avea loc polimerizarea (asamblarea in fibrile si
apoi in fibre). Polimerizarea se desfasoara in felul urmator: la nivelul hidroxilizinei actioneaza o
enzima, liziloxidaza care dezamineaza oxidativ hidroxilizina si va rezulta o aldehida reactiva. Apoi
se stabilesc legaturi transversale, cross-linkuri, intre moleculele apropiate. Moleculele de colagen
se dispun in fibrile cu diametrul intre 20 si 200 nm.

5. Tipuri de colagen clasificare


Fiecare tip de colagen are in componenta tipuri specifice de lanturi 1 sau 2 (in colagenul de tip I avem
lanturi 1(I), in colagenul de tip II avem lanturi 2(II) etc.).Colagenul este de 25 de tipuri care reprezinta
combinari ale lanturilor 1 si 2. Dintre acestea, 15 tipuri sunt foarte bine cunoscute d.p.d.v. molecular si
functional, iar din acestea, 5 tipuri sunt cele mai raspandite.

O prima clasificare este:

Colagen fibrilar se organizeaza in fibrile si formeaza fibre de colagen sau reticulina


Colagen afibrilar nu formeaza fibrile deoarece atat la capul N-terminal cat si la cel C-terminal
prezinta domenii globulare, care impiedica polimerizarea in fibrile

Colagenul fibrilar

Este colagenul de tip I, II, III, V, IX, X si XI. Colagenul de tip I, II, III, V si XI formeaza fibrile omogene
(contin doar molecule de tip I, doar molecule de tip II etc.). Colagenul de tip IX si X formeaza fibrile
heterogene cu fibrele tip II. Colagenul afibrilar se va atasa periodic la fibrilele de colagen si va forma
retele bidimensionale in structura laminelor bazale (ex colagenul de tip IV).

Colagenul de tip I
o Alcatuit din doua lanturi 1(I) si un lant 2(I) sau trei lanturi 1(I)
o Cea mai larga raspandire (aprox. 90% din tot colagenul) localizat in tesutul conjunctiv
din piele, tendon, ligament, dentina, sclera, fascia musculara, capsula organelor
o Rezistent la intindere si tensiune
Colagenul de tip II(colagenul cartilajului)
o Alcatuit din trei lanturi 1(II)
o Se gaseste in cartilajul hialin si elastic, notocord si discurile intervertebrale
o Asiguraforma si rezistenta la deformare
Colagenul de tip III
o Alcatuit din trei lanturi 1(III)
o Se gaseste in stroma conjunctiva a unor organe: uter, ficat, splina, rinichi, plaman, in
structura muschiului neted, a vaselor sangvine si in pielea fetala
o Intra in componenta fibrelor de reticulina
o Rol structural si elasticitar
Colagen de tip IV
o Alcatuit din trei lanturi de tip 1(IV) sau din trei lanturi de tip 2(IV)
o Reprezinta colagenul amorf din laminelebazale ale epiteliilor, endoteliilor vasculare,
epiteliilor din glomerulii renali si din cristalin
o Rol de suport si de bariera de filtrare
Colagen de tip V
o Alcatuit din doua lanturi de tip 1(V) si un lant de tip 2(V)
o Reprezinta colagenul din laminele bazale ale celulelor musculare striate si netede,
laminele bazale ale celulelor Schwann, celulelor gliale si epiteliului placentar.
o Rol in principal de suport

6. Fibra de colagen - aspectul la microscopul optic, ultrastructura


Subunitatile liniare de tropocolagen, fiecare cu lungimea de 280nm, se suprapun sub forma de trepte.
Acest aranjament conduce la aparitia unor regiuni alternante lacunare (spatiul liber dintre 2 molecule de
tropocolagen situate in acelasi sir) si de suprapunere (unde se suprapun molecule de tropocolagen din
toate treptele). Aceasta alternanta determina aspectul de striatii transversale caracteristice fibrilelor de
colagen precum si periodicitatea la 64nm a benzilor clare si intunecate, atunci cand fibrila este observata
la M.E. Fibrilele individuale se unesc si formeaza fibre, care se agrega si formeaza fascicule, denumite de
obicei fibre de colagen. Colagen de tip III, ce intra in componenta fibrelor de reticulina, nu formeaza
fascicule.

Fibrele de colagen sunt formate din colagen de tip I, II, V, IX, X, XI. Ele sunt cele mai groase fibre ale
tesutului conjunctiv si au un diametru de aproximativ 20 m. Ele nu se ramifica si nu se anastomozeaza.
Se dispun sub forma de fascicule, bandelete sau manunchiuri cu fibre paralele care se pot aseza fie in
toate directiile formand retele, fie paralel formand tesutul conjunctiv ordonat.

Tehnici de colorare:

coloratie universala(hemalaun-eozina ) colagenul apare roz


coloratii topografice:
o Van Gieson colagenul apare rosu
o AZAN colagenul apare albastru
o Mallory colagenul apare albastru
o Masson colagenul apare verde

7. Fibra de reticulina
Fibra de reticulina este formata din molecule de colagen tip III. Acest tip de colagen este alcatuit din trei
lanturi 1(III)si se gaseste in stroma conjunctiva a unor organe (uter, ficat, splina, rinichi, plaman), in
structura muschiului neted, a vaselor sangvine si in pielea fetala. Colagenul de tip II are rol structural si
elasticitar.
Fibrele de reticulina sunt cele mai subtiri, avand un diametru de 1 m. Se ramifica si se anastomozeaza
formand retele. Nu se vad in coloratie HE deoarece exista foarte multe fragmente oligozaharidice care
nu fixeaza nici hemalaunul, nici eozina. Fibrele de reticulina se vad in coloratie PAS(acid per-iodic si
reactiv Schiff) unde apar rosu-violet. Se mai evidentiaza si prin impregnare argentica deoarece sunt fibre
reactiv Schiff) unde apar rosu-violet. Se mai evidentiaza si prin impregnare argentica deoarece sunt fibre
argirofile.

Aceste fibre sunt argirofile si PAS-pozitive datoria continutului ridicat de zaharide. Fibrele de reticulina
contin 6-12% hexoze, pe cand cele de colagen doar 1%.

Datorita diametrului mic si distributiei laxe, fibrele de reticulina formeaza retele flexibile in jurul
structurilor supuse la modificari de forma si volum.

8. Fibra elastica
Elastina, molecula cu greutate de 72kD reprezinta 6% din proteinele structurale. Molecula are
urmatoarea compozitie:

Aminoaczi nepolari de genul dezmozinei si izodezmozinei 50-60%


Glicina 33%
Prolina 10-13%
Lizina putina

Dezmozina si izodezmozina sunt responsabile de caracterul puternic hidrofob al moleculei si de


caracterul sau elastic.

Biosinteza elastinei

Cuprinde doua etape, intracelulara si extracelulara. Sinteza este realizata de aceleasi celule ca si sinteza
colagenului.
Etapa intracelulara decurge la fel ca la colagen, doar ca nu are loc hidroxilarea, glicozilarea si
spiralizarea. Molecula rezultata se numeste tropoelastina si are un aspect neregulat, rasucit.
In etapa extracelulara, tropoelastina va polimeriza. Este nevoie mai intai de o dezaminare a lizinei
realizata cu ajutorul liziloxidazei. Rezulta astfel aldehide reactive intre care se vor forma punti covalente
si necovalente. Puntile covalente mentin distantate moleculele de elastina in polimer, atat in intindere
cat si in relaxare.

Sistemul fibrele elastice este alcatuit din fibre de oxitalan, fibre de elaunina si fibre elastice. Fibrele de
oxitalan si cele de elaunina reprezinta precursori ai fibrelor elastice mature, dar ele se gasesc atat in
tesutul embrionar, cat si in cel adult. Cele 3 tipuri de fibre se formeaza in succesiune.

Fibre de oxitalan

Reprezinta prima etapa a formarii fibrelor elastice. Fibrele oxitalanice se gasesc in zone de maxima
rezistenta in ligamentul alveolo-dentar, in zonula lui Zinn, in dermul pielii. Ele sunt alcatuite din
numeroase fibrile de fibrilina (glicoproteina care se sintetizeaza in paralel cu tropoelestina) si nu contin
deloc fibrile de elastina. Drept urmare, aceste fibre sunt foarte rezistente la tractiune, dar nu prezinta
proprietati elastice.
Fibre de elaunina

Reprezinta a doua etapa a formarii fibrelor elastice. Fibrele de elaunina se gasesc in dermul pielii, in
special in jurul glandelor sudoripare. Sunt alcatuite din microfibrile de fibrilina si cantitati variabile de
elastina polimerizata, care se dispune sub forma de spoturi policiclice, disociind microfibrilele de fibrilina.
Fibrele de elaunina contin mai multa fibrilina decat elastina.

Fibre elastice

Pe masura ce elastina creste si este eliminata extracelular, microfibrilele de elastina formate conflueaza
si se dispun in mijlocul fibrei. Atunci microfibrilele de fibrilina se dispun radial si atfel se formeaza fibra
elastica matura, ce contine mai multa elastina decat fibrilina.
Fibrele elastice au un diametru de 5 m (intermediar intre fibrele de reticulina si cele de colagen). Ele se
ramifica si se anastomozeaza. In coloratie HE apar roz. Cu orceina se coloreaza in brun-roscat, cu
aldehid-fuxina Gmori in negru, iar cu resorcin-fuxina Weigert in rosu.

9. Clasificarea celulelor conjunctive, mecanisme de cooperare intercelulara, exemple


Celulele conjunctive, spre deosebire de cele epiteliale nu prezinta polaritate. Ele intervin activ atat in
procesul de secretie al matricei cat si in procesul de degradare a acesteia. Celulele conjunctive secreta
enzime lizozomale care vor degrada matricea, care se reinnoieste permanent. Cele mai multe celule
conjunctive stabilesc contacte cu matricea conjunctiva.

***Cred ca o singura clasificare e suficienta.***

Clasificarea celulelor conjunctive din punct de vedere al provenientei

Celule fixe - stabilesc contacte stranse cu matricea conjunctiva. Componentii au proprietatea de


interconvertibilitate (un component se poate transforma in altul), proces care se realizeaza pe
orizontala sau pe verticala. Procesul realizat pe verticala nu este reversibil (ex.: fibroblastul se
transforma in fibrocit, iar fibrocitul rezultat se poate transforma inapoi in fibroblast; fibroblastul
se poate diferentia in condroblast, dar acesta nu se pot transforma inapoi in fibroblast)
o Fibroblast fibrocit
o Condroblast condrocit
o Osteoblast ostocit
o Celula adipoasa
o Celula musculara neteda (mai ales in peretii vaselor) miofibroblast cu echipament
contractil (microfilamente de actina si miozina)
Celule libere - nu stabilesc jonctiuni focale cu matricea
o Leucocitele granulare (neutrofile, eozinofile, bazofile) trec prin diapedeza prin peretele
capilarelor sau venulelor si ajung in tesutul conjunctiv lax
o Limfocitele B ajung prin diapedeza in tesutul conjunctiv lax si reticulat si la acest nivel
se transforma in plasmocite, celule care intervin in raspunsul imun mediat umoral
(secreta anticorpi)
o Limfocitele T circulante - trec prin diapedeza, ajung in tesutul conjunctiv lax si reticulat.
Ele sunt localizate in anumite zone, timodependente, care nu coincid cu zonele ocupate
de limfocitele B. La nivelul tesutului conjunctiv lax si reticulat, limfocitele T intervin in
imunitatea celulara. Exista mai multe subclase de limfocite T:
Limfocite Thelper
LimfociteT supresoare
Limfocite T citotoxice
Limfocite T cu memorie
Limfocite T natural killer
o Monocitele trec prin diapedeza in tesutul conjunctiv lax, dens si reticulat si la acest
nivel se transforma in macrofag
o Mastocitele
o Celulele pigmentare origine nervoasa, in crestele neurale

Clasificarea celulelor conjunctive din punct de vedere functional

Celule implicate direct in producerea si degradarea matricei conjunctive extracelulare -


fibroblastul - celula cea mai activa
Celule cu functie metabolica:
o Adipocitul brun
o Adipocitul alb
o Adipocitul hepatic - celula Ito, care intervine in sinteza si depozitarea vitaminei A
Celule reactive (imune)
o Celule efectorii:
Celule implicate in fagocitoza:
tip microfag PMN (neutrofile), bazofile, eozinofile
tip macrofag celule provenite din monocite care formeaza SFM
(sistemul fagocitar mononuclear)
Celule implicate in raspunsul imun mediat umoral - limfocitele B si T helper,
supresoare si cu memorie
Limfocite T citotoxice
Limfocite natural killer
o Celule imune accesorii celule care prezinta antigen (celule dendritice, macrofage,
limfocite B)

Clasificarea celulelor conjunctive din punct de vedere al originii

Celule care se formeaza din celula mezenchimala nediferentiata


o Fibroblastul fibrocitul
o Adipocitul
o Condroblastul condrocitul
o Osteoblastul osteocitul
o Celulele musculare netede
o celulele endoteliale (celule epiteliale)
o celulele mezoteliale (celule epiteliale)
Celule care se formeaza din celula stem pluripotenta hematopoietica
o Mastocitele
o PMN (neutrofilele - au un singur nucleu segmentat in mai multi lobi, eozinofilele,
bazofilele)
o Hematiile
o Megacariocitele (celule care se vor fragmenta si vor da nastere trombocitelor =
plachetele sangvine)
o Limfocitele care se vor transforma in plasmocite
o Monocitele care se vor transforma in macrofage si vor alcatui sistemul fagocitar
mononuclear, alcatuit din:
osteoclaste
macrofagele libere din tesutul conjunctiv (histiomacrofage)
macrofagele fixe (histiocitele)

Exemplu de mecanism de cooperare intercelulara raspunsul imun umoral

Cooperarea celular ncepe cu preluarea antigenelor de ctre celulele prezentatoare de antigen


reprezentate de macrofage i celulele dendritice. Apoi, CPA vor prelucra antigenele respective, vor
extrage epitopii i i vor prezenta mpreun cu moleculele MHC II ctre limfocitele T helper, pe care le
activeaza. Limfocitele T helper vor migra n ariile burso-dependente din organele limfoide secundare i se
vor transforma n limfoblati T helper. Unele antigene timo-dependente nu sunt preluate de ctre CPA
astfel nct ele vor ajunge n circulaia limfatic a organismului care le va transporta pn la ariile burso-
dependente din organele limfoide secundare (splin i ganglioni limfatici). Aici, antigenele vor fi
recunoscute de ctre limfocitele B antigen-specifice care se vor activa parial i se vor transforma n
limfoblati B. Limfoblatii B nu vor migra din ariile bursodependente. Dup ce se produce activarea
limfocitelor B se va produce cooperarea dintre limfoblatii T helper i limfoblatii B. Drept urmare,
limfoblastii B se vor activa complet, transformandu-se in plasmocite secretoare de anticorpi specifici.

10. Clasificarea tesuturilor conjunctive (exemple)


Tesuturi conjunctive propriu-zise
tesuturi conjunctive laxe
propriu-zis corionul mucoaselor, adventicea tubului digestiv, dermul papilar
special:
lamelar fasciile superficiale si profunde ale muschiilor
areolar (fenestrat) epiploon
spinocelular corticala ovarului, endometru
tesuturi conjunctive fibroase (dense):
semiordonat capsula conjunctiva a unor organe, dermul reticular, dura mater
ordonat aponevroze si tendoane
Tesuturi conjunctive cu functii speciale
tesut conjunctiv reticulat
mieloid maduva rosie hematogena
limfoid organele limfoformatoare (amigdale, pulpa alba a splinei)
tesut conjunctiv elastic ligamentele articulare
tesut conjunctiv adipos
alb
brun
tesut mucoid cordonul ombilical, corpul vitros
tesuturi conjunctive scheletale:
tesut cartilaginos:
hialin cartilaje costale, suprafete articulare
elastic epiglota, urechea externa
fibros discurile intervertebrale
tesut osos
lamelar haversian diafiza oaselor lungi
lamelar trabecular epifizele oaselor lungi, interiorul vertebrelor
articulatii

11. Tesutul conjunctiv lax


Poate fi:
Propriu-zis
Special:
o Lamelar (fasciile)
o Areolar sau fenestrat (epiploon)
o Spinocelular (corticala ovarului, endometru)

Tesutul conjunctiv lax propriu-zis

Este tesutul cel mai raspandit in organismul uman:

Formeaza mucoasele impreuna cu epiteliile de acoperire si cele glandulare. In structura


mucoaselor el reprezinta corionul
Stroma conjunctiva a organelor parenchimatoase (tesutul conjunctiv lax reprezinta scheletul iar
umplutura este reprezentata de celulele epiteliale)
Axul conjunctivo-vascular al seroasei peritoneale
Axul conjunctivo-vascular al vilozitatilor intestinale
Adventicea tubului digestiv si a vaselor de sange
Regiunea superficiala a dermului (dermul papilar)
Structura capilarului
Endotenoniu
Peritenoniu
Endomisium
Perimisium
Endonerv
Perinerv

In structura lui se gasesc in proportii egale fibre, celule si substanta fundamentala.

Celulele pot fi fixe sau mobile. Celulele fixe sunt fibroblastele si fibrocitele. Celulele mobile sunt celule
imune reactive sau accesorii, provenite din sange. Prin aceste celule mobile tesutul intervine in
imunitate, in apararea locala, atat in raspunsul imun celular cat si cel umoral.

Fibrelesunt de toate categoriile (colagen, elastina, reticulina) in proportii aproximativ egale. Fibrele de
colagen se dispun in benzi sau panglici. Ele sunt acidofile si se coloreaza in roz. Benzile sunt formate din
fibre de colagen dispuse paralel intre ele. Benzile se dispun ulterior in diferite ungiuri fara sa se ramifice
sau sa se anastomozeze. Fibrele de elastina se ramifica si se anastomozeaza formand retele cu ochiuri
neregulate. Si ele sunt acidofile si se coloreaza in roz. Fibrele de reticulina nu se vizualizeaza in coloratie
HE datorita resturilor zaharidice. Ele se pot evidentia prin impregnare argentica sau reactie PAS pozitiva.
Aceste fibre sunt ramificate si anastomozate. In ochiurile retelei se dispun celule si substanta
fundamentala.

Substanta fundamentala are un procent mare de GAG nesulfatati. De asemenea mai contine si PG mai
ales cei cu heparan sulfat si cei cu condroitin sulfat, keratan sulfat si dermatan sulfat. Datorita
continutului mare in GAG si PG ea se coloreaza palid in HE. Substanta fundamentala mai contine
glicoproteine de adezivitate (fibronectina, entactina si tenasceina).

Vascularizatia este foarte bogata, se face prin vase de calibru minim (capilare, arteriole, venule).

Inervatia este bogata, prin fibre vasomotorii si fibre senzitive, sub forma de terminatii nervoase libere
sau terminatii incapsulate.

Tesutul conjunctiv lax lamelar

Este bogat in fibre de colagen si elastina dispuse in lamele paralele. Au celule de tip fix (fibroblaste si
fibrocite). Se gaseste in fascia superficiala si profunda a muschilor.

Tesutul conjunctiv lax areolar (fenestrat)

Este bogat in fibre de colagen care formeaza o retea cu ochiuri foarte largi (de 2-3 ori mai largi decat in
tesutul conjunctiv lax propriu-zis). Celulele suntfixe sau mobile. Se gaseste in epiploon.

Tesut conjunctiv lax spinocelular (celule in vartejuri)

Se gaseste in corticala ovarului, in jurul foliculilor ovarieni, in endometru si in jurul glandelor uterine. Se
caracterizeaza printr-o predominanta celulara (celule mezenchimale si fibroblaste). Au putina substanta
fundamentala si fibre subtiri de reticulina. Celulele se dispun in vartejuri in jurul formatiunilor foliculare.

12. Tesuturile conjunctive dense ordonate - tendonul si aponevroza


Aceste tesuturi intra in structura aponevrozelor si tendoanelor. Ambele formatiuni sunt inextensibile si
asigura insertia muschiului pe os. Aponevroza este pentru muschii lati iar tendonul este pentru muschii
lungi (ai membrelor).

Aponevroza

Aponevroza poate fi:


Simpla alcatuita din 2 foite conjunctive suprapuse
Compusa alcatuita din 3 foite conjunctive suprapuse

Organizare - predomina fibrele de colagen care sunt paralele intre ele intr-o foita si sunt perpendiculare
pe fibrele din foitele supra si subiacente. Substanta fundamentala este putina si celulele sunt
reprezentate de fibroblaste cu forme extrem de variate datorita spatiilor mici dintre fibrele conjunctive.

Au o structura avasculara (hranirea se face prin difuziune) iar inervatia este senzitiva si se face prin
terminatii nervoase libere.

Tendonul
Tendonul primar pe sectiune longitudinala se observa ca fibrele de colagen sunt dispuse paralel in
benzi care la randul lor sunt dispuse paralel. Spatiile dintre fibre sunt mici si contin substanta
fundamentala si celule. Celulele sunt fibroblaste si fibrocite si se numesc tenocite. Ele au niste prelungiri
in forma de aripioare si se mai numesc celule aliforme. Ele apar dispuse metameric, in siruri paralele. Ele
sunt extrem de aplatizate si mai au o caracteristica: bigeminismul (doua celule fiice rezultate prin
diviziune sunt asezate una langa alta datorita imposibilitatii de deplasare).

Pe sectiune transversala tendonul primar are forme ovalare sau poligonale. Aici se observa aspectul
celulelor aliforme. Prelungirile lor imbraca fibrele de colagen marind rezistenta. Fiecare tendon primar
este invelit la periferie de endotenoniu(tesut conjunctiv lax propriu-zis avascular).

Mai multe tendoane primare formeaza tendonul secundar care este invelit de peritenoniu, care este
foarte bine vascularizat. Hranirea tendonului se face pe seama peritenoniului cu rol de asemenea in
cresterea in lungime si in grosime. In peritenoniu se mai gasesc corpusculii incapsulati Pacini.

Mai multe tendoane secundare formeaza tendonul compus (tertiar). Epitenoniul inveleste la exterior
tendonul compus. Este tesut conjunctiv dens semiordonat. Intre tendonul tertiar si epitenoniu mai exista
o lama de tesut conjunctiv lax, iar in afara epitenoniului se afla mezotenonul. Mezotenonul este format
din tesut conjunctiv lax si mezoteliul. Mezoteliul este o teaca sinoviala care se dedubleaza din loc in loc si
formeaza bursele sinoviale in care se afla lichidul sinovial. Lichidul sinovial contine apa, ioni, proteine,
GAG si PG.

13. Tesutul conjunctiv dens neordonat


Se mai numeste tesut conjunctiv dens semiordonat sau fibros.
Localizare:

Dermul pielii (in partea profunda - dermul reticular)


Capsulele conjunctive ale organelor
Structura scleroticii si a corneei
Epitenoniu
Epimisium
Epinerv
Structura durei mater
Submucoasa organelor tubului digestiv

Organizare predomina fibrele de colagen si elastina. Are putina substanta fundamentala si putine
celule.

Fibrele de colagen sunt organizate in benzi (panglici) care contin fibre de colagen paralele si apoi benzile
sunt dispuse in toate directiile si chiar sunt ondulate. Fibrele elastice se dispun si ele in toate directiile
ramificandu-se. Ele constituie o pasla pentru fibrele de colagen.

Substanta fundamentala este putina si nu se coloreaza in HE datorita prezentei abundente a GAG si PG,
cu continut bogat de oligozaharide, care nu leaga colorantul.

Celulele sunt fibroblaste si fibrocite (celule fixe) dar si macrofage, mastocite, plasmocite, neutrofile.
Vascularizatia este bogata si se face prin vase de calibru minim.

Inervatia este bogata si se face prin fibre vasomotorii si fibre senzitive (terminatii nervoase libere dar
mai ales terminatii nervoase incapsulate).
Rolul acestui tesuteste de a asigura rezistenta la tractiuni

14. Tesutul conjunctiv elastic


Are o raspandire extrem de restransa si anume:

ligamentele galbene de la nivelul cefei


ligamentele articulare
ligamentul suspensor al penisului

Structura predomina fibrele elastice dispuse in retea. Mai contine substanta fundamentala si celule
conjunctive (in special celule fixe). Elemente elastice le vom gasi larg raspandite in peretele vaselor,
format din lamele elastice dispuse concentric. Tot elemente elastice apar si in stroma conjunctiva a
plamanului, dubland peretele alveolar.

Datorita fibrele elastice abundente, acest tesut are culoare galbena.

Evidentiere In coloratie HE, fibrele elastice ale tesutului apar roz. Cu orceina se coloreaza in brun-
roscat, cu aldehid-fuxina Gmori in negru, iar cu resorcin-fuxina Weigert in rosu.

15. Tesutul conjunctiv reticular


Este de doua feluri:

1. Mieloid maduva rosie hematogena


2. Limfoid in organele limfoformatoare:
a. Ganglioni limfatici
b. Pulpa alba a splinei
c. Placile Peyer din intestin
d. Amigdale

Organizare fibre de reticulina care se dispun sub forma unui fibroreticulsi celule conjunctive (o parte
din ele vor forma citoreticul care se va suprapune peste fibroreticul). In ochiurile celor doua retele se
gasesc substanta fundamentala si celule conjunctive libere.

Tipuri de celule:

Fibroblastoide aceste celule sunt de fapt fibroblastispecializat numiti celule reticulare, cu mai
multe prelungiri care se unesc cu prelungirile altor celule reticulare prin jonctiuni gap. Aceste
celule formeaza citoreticulul. Celula are nucleu central eucromatic, citoplasma bazofila si este
implicata in secretia matricei conjunctive si are rol structural (formeaza citoreticulul).
Histoidecelule ale sistemului fagocitar mononuclear. Au rol fagocitar si pinocitar. Pot fi fixe sau
libere si se sclerozeaza de regula in mansoane perivasculare, unde monitorizeaza fluxul lent de
substante si indeparteaza microorganismele. De asemenea, ele colaboreaza cu limfocitele B si T
in realizarea raspunsului imun umoral si celular. Limfocitele T sunt localizate in zonele
timodependente iar limfocitele B sunt localizate in zonele bursodependente.

Evidentiere fibrele de reticulina se vad in coloratie PAS(acid per-iodic si reactiv Schiff) unde apar rosu-
violet. Se mai evidentiaza si prin impregnare argentica deoarece sunt fibre argirofile.

16. Tesutul adipos alb


Celula acestui tesut se numeste adipocit sau lipocit. Adipocitul alb are diametru de 100-120 m si are
forma ovalara de sine statatoare sau poligonala in tesut. Prezinta o incluziune lipidica unica si de aceea
se mai numeste adipocit unilocular. La ME se observa ca incluziunea nu este invelita de endomembrana
si ocupa cea mai mare parte a celulei impingand nucleul la periferie. Drept urmare, celula apare ca un
inel cu pecete, nucleul reprezentand pecetea inelului.Nucleul este alungit, eucromatic. Citoplasma este
acidofila iar organitele sunt mitocondrii cu criste tubulare si RE neted.

Membrana celulara este dublata la exterior de o lamina bazala care la randul ei este dublata de o retea
fibroreticulara. Aceasta lamina bazala este comuna pentru mai multe adipocite.

Intre adipocite exista substanta fundamentala, fibre de reticulina, capilare si filete nervoase adrenergice
si colinergice care se opresc la nivelul laminei bazale unde-si varsa mediatorul, acesta ajungand in celula
prin difuziune.

Adipocitele se organizeaza in lobuli separati de septuri formate din tesut conjunctiv lax ce aduce vase de
sange in apropierea adipocitelor. Un capilar corespunde la 2-3 adipocite albe. Tot astfel ajung
terminatiile nervoase adrenergice si colinergice.

Evidentiere se evidentiaza cu colorant Sudan III adipocitele se coloreaza portocaliu.

Rolul acestui tesut este in metabolismul lipidelor lipogeneza si lipoliza.

Lipogeneza se face din glicerol si acizi grasi (1 molecula de glicerol si 3 molecule de acizi grasi formeaza 1
molecula de triglicerid). Glicerolul se obtine prin aport exogen sau prin glicoliza, iar acizii grasi pot fi
sintetizati de novo sau provin din sursa endohepatica.

Acizii grasi proveniti exogen sunt absorbiti fie direct in circulatia sangvina fie in circulatia limfatica sub
forma de chilomicroni. Chilomicronii au diametrul de 3 m, au un miez central format din trigliceride si
colesterol esterificat si o parte periferica formata din colesterol liber, proteine si fosfolipide.

La nivelul capilarelor chilomicronii se desfac sub actiunea lipoproteinlipazei secerata de celulele


endoteliale. Acizii grasi rezultati raman legati de proteine si astfel vor traversa lamina bazala a
adipocitului alb si apoi membrana celulara si ajung in citoplasma unde formeaza din nou trigliceride.
Depozitele adipoase sunt permanent reinnoite. Cel mai lipogenetic hormon este insulina care
permeabilizeaza membrana adipocitului pentru glucoza. Lipoliza este controlata de glucagon.
17. Tesutul adipos brun
Adipocitul brun este mult mai mic - are un diametru de 30-40 m.La M.O. celula are forma poligonala cu
nucleul dispus central. In adipocit exista mai multe bule lipidice, nedelimitate de endomembrane, care
nu conflueaza datorita prezentei unor septuri citoplasmatice, adipocitul brun numindu-se si adipocit
multilocular. In restul citoplasmei exista mitocondrii cu criste si REN cu rol in sinteza lipidelor. Membrana
adipocitului brun este dublata de o lamina bazala inconjurata de o retea fibroreticulara. Lamina bazala
este proprie fiecarui adipocit.

Organizarea tesutului adipocitele brune sunt asezate in lobuli separati de septuri conjunctive formate
din tesut conjunctiv lax cu foarte multe vase de sange (1 capilar la 1 adipocit) si terminatii nervoase.
Terminatiile nervoase sunt de tip adrenergic. Exista putina substanta fundamentala si putine fibre de
reticulina.

Vascularizatia este mai bogata ca la tesutul adipos alb (1 capilar la 1 adipocit).

Acest tesut ocupa 5-6% din greutate la nastere. Este intalnit doar in viata fetala si in primele 5 luni de la
nastere. El este localizat:

Cervical
Retrosternal
Subscapular
Retrosimfizar
In mediastinul profund
In regiunea inghinal

Acest tesut are rol de protectie termica.Filetele nervoase adrenergice strabat lamina bazala si vin in
contact direct cu membrana adipocitului. Cand scade temperatura mediului inconjurator se descarca
norepinefrina, care prin cuplare cu receptori specifici cuplati cu proteina Gs, va stimula adenilat ciclaza.
Aceastaduce la crestera cantitatii de AMPc, care stimuleaza protein kinaza A. PKA va determina ardera
acizilor grasi in ciclul Krebs, ceea ce duce la formarea de energie. Tot odata este inhibata ATP sintetaza si
astfel toata energia formata este disipata sub forma de caldura.

Evidentiere In adipocitele brune citocromii sunt numerosi (exista mitocondrii multe, cu rol de a ). Astfel
se explica culoarea bruna. Drept urmare, tesutul are culoare maronie caracteristica si nu necesita
aplicarea unui colorant pentru a se evidentia.

18. Celula mezenchimala


Este prezenta in principal in tesutul embrionar, dar si in tesuturile conjunctive adulte in apropierea
vaselor de sange. Are origine in mezodermul embrionar, sau in mezoectoderm in cazulcelulelor din
extremitatea cefalica.

Aspect la M.O.:

Diametru de 20-30 m
Forma neregulata cu prelungiri
Nucleu rotund sau ovalar si eucromatic (palid colorat) caracteristic celulelor active din punct de
vedere al sintezei proteice
Citoplasma bazofila, datorita prezentei RE si a ribozomilor foarte dezvoltati ca urmare a sintezei
intense de proteine
Nucleul ocupa mai mult de jumatate din citoplasma raport nucleu:citoplasma supraunitar

Particularitati observate la M.E.:

Nucleul este incarcat cu eucromatina si are un nucleol excentric


Nucleul prezinta 1-2 incizuri (identatii) la nivelul lor se dezvolta organitele celulare (RE si
mitocondrii)
In citoplasma apar grupari poliribozomale bine dezvoltate
Mitocondriile, RE rugos si aparatul Golgi din citoplasma sunt slab reprezentate

Roluri:

Reprezinta originea celor mai multe celule conjunctive fixe


Secreta matricea conjunctiva extracelulara, care este lipsita de fibre in acest stadiu
Induce diferentierea epiteliilor

19. Fibroblastul
Cea mai activa si cea mai raspandit celulaa tesutului conjunctiv. Areoriginea in celula mezenchimala.
Prezinta doua stari functionale activa si latenta, cu morfologie diferita. De obicei, celula activa este
denumita fibroblast, iar cea latenta fibrocit. Exista si o forma aparte, denumita miofibroblast.

Aspect la M.O. ale fibroblastului:

Forma alungita dar neregulata, cu numeroase prelungiri


Nucleul are forma ovalar-alungita, este palid colorat si prezinta un nucleol evident localizat in
zona mai bombata a celulei
Citoplasma este puternic bazofila
Raportul nucleo-plasmatic supraunitar

Particularitati observate la M.E.:

Celula stabileste contacte focale cu matricea dar si jonctiuni gap cu alte celule
Intreg aparatul de sinteza proteica este foarte bine dezvoltat exista foarte multe mitocondrii,
aparatul Golgi este bine reprezentat, se evidentiaza foarte multi ribozomi liberi (poliribozomi) si
RE rugos
Citoscheletul este de asemenea bine dezvoltat, format din microfilamente de actina si miozina,
microtubuli si filamente intermediare de desmina si timetina

Roluri ale fibroblastului:

Secreta toate macromoleculele matricei conjunctive tropocolagen, tropoelastina, fibrilina,


glicozaminoglicani si proteoglicani precum si toate cele sase proteine de adezivitate
Secreta proenzimele lizozomale de tipul colagenazei, elastazei, hialuronidazei, glucuronidazei si
catepsinei C care intervin in digestia matricei conjunctive.
Secretafactorul de proliferare (stimuleaza dezvoltarea microcirculatiei)
Intervine in secretia de interferon , care este mult mai activ decat interferonul secretat de
macrofage. El intervine in apararea antivirala si antitumorala.
Modulatia fibroblastele sunt interconvertibile atat pe orizontala cat si pe verticala.
Nonechivalenta fibroblastele difera intre ele in functie de tipul de tesut conjunctiv caruia ii
apartin si chiar in cadrul aceluiasi tip de tesut conjunctiv, in functie de localizare. O dovada in
acest sens avem daca se transplanteaza bucati de derm din pielea palmara sau plantara in pielea
de la nivelul trunchiului. Pielea trunchiului se va ingrosa ca urmare a fibroblastelor care sunt
diferite si induc diferentele epiteliale.

Particularitati ale fibrocitului Fibroblastii care nu prezinta activitate intensa se transforma in forma
latenta de fibrocit. Acestia sunt prezenti in numar redus si se disting de fibroblasti prin urmatoarele
particularitati morfologice:

Prezinta mai putine prelungiri, avand aspect fusiform


Este mai mic
Nucleul este mai mic, alungit si heterocromatic (condensat)
Citoplasma este acidofila (bazofilia era determinata de prezenta in proportie mare a RE si
ribozomilor; datorita activitatii scazute de sinteza proteica a fibrocitului, aceste organite sunt
slab reprezentate)

Capacitatea de regenerarea a tesuturilor rolul miofibroblastului

In cazul distrugerilor tisulare, spatiile postlezionale aparute in tesuturile care nu se divid (ex.: miocard)
sunt ocupate de tesut conjunctiv, ceea ce determina aparitia unei cicatrice. Principalul tip de celula
implicat in procesul de cicatrizare este fibroblastul.

In cursul procesului de vindecare se observa un alt tip de celula, miofibroblastul, care prezinta atat
caracteristici ale fibroblastului cat si ale celulei musculare netede (cantitati mari de microfilamente de
actina si miozina). Aceasta celula are activitate contractila similara celulei musculare netede. Rolul
miofibroblastelor este de a inchide leziunea dupa agresiunea tisulara, proces denumit contractia plagii.

20. Mastocitul
Despre originea mastocitului s-au emis doua teorii. Prima teorie sustine ca mastocitul provine din
bazofile circulante, teorie care a aparut ca urmare a numeroaselor similitudini structurale si functionale
care exista intre cele doua celule. Cea de-a doua teorie, cea care este acceptata de majoritatea
oamenilor de stiinta in zilele noastre, sustine ca originea mastocitului este in celula stem pluripotenta
din maduva rosie hematogena, celula care se va diferentia pe linie mastocitara, dand nastere
mastoblastului care ulterior se va transforma in mastocit.

Mastocitele sunt localizate in dermul pielii sau in mucoasa si submucoasa tubului digestiv sau a cailor
respiratorii.Mastocitele mai sunt denumite si celule paracrine deoarece actioneaza local prin produsul de
secretie eliberat in afara celulei.

Aspect la M.O.:
Diametrul de 20-30 m
Forma rotunda sau ovalara
Nucleul este rotund, excentric, palid colorat, veziculos si prezinta un nucleol evident
Citoplasma putina si slab acidofila. Acidofilia este mascata de prezenta in citoplasma a
numeroase granule mastocitare. Granulele pot fi ortocromatice (se coloreaza in aceeasi culoare
pe care o are si colorantul folosit) sau metacromatice (atunci cand se coloreaza prezinta alta
culoare decat colorantul folosit - schimba culoarea colorantului). Se folosesc coloranti cationici
de anilina (ex.: albastru de toluidina) granulatiile ortocromatice se vor colora in albastru iar
granulatiile metacromatice se vor colora in rosu-violet.

Particularitati observate la M.E.:

Nucleu incarcat cu eucromatina


Citoplasma are organitele comune slab reprezentate, intreaga citoplasma fiind ocupata de
granule opace la fluxul de electroni ce au dimensiuni variate (intre 0,2-2 m)
Granulele mastocitare au urmatorul continut:
o Proteoglicani cu heparan sulfat (subpopulatie a heparinei cu rol anticoagulant) sau cu
condroitin sulfat (mastocitele cu condroitin sulfat se numesc mastocite mucoase)
o Histamina(stimuleaza cresterea permeabilitatii vasculare)
o Proteaze neutre
o Factorul chemotactic al eozinofilelor (ECF-A), responsabil de socul anafilactic
Membrana celulara prezinta pseudopode cu citoschelet alcatuit din filamente de actina
(capacitate de a strabate peretele capilar prin diapedeza)
La nivelul membranei s-au identificat receptori IgE (reagine). Aceeasi receptori se identifica si in
membrana bazofilelor.
La nivelul membranei mastocitelor se evidentiaza sinteza leucotrienelor, care ajuta la formarea
complexului antigen-anticorp [Ag-Ac] pe suprafata mastocitului.

Mastocitele au mai multe roluri, in special in reactiile de hipersensibilizare imediata, dintre care cea mai
de temut este socul anafilactic, o urgenta medicala. Intr-un soc anafilactic se realizeaza un edem insotit
de bronhospasm. Substante care induc socul sunt veninul de viespe, penicilina sau antitoxina
antitetanica.

Etapele urmate in anafilaxie sunt:

1. Primul contact cu un antigen se induce secretia de IgE de catre plasmocite. IgE au receptori
specifici in membrana mastocitelor si a bazofilelor.
2. Al doilea contact al organismului cu acelasi antigen antigenele vor gasi anticorpi deja formati
si se vor fixa pe ei. Deci, pe membrana mastocitului vor exista complexe [Ag-Ac], care vor
determina urmatoarele 2 reactii.
3. Degranulare mastocitara cu sau fara mastocitoliza Este o urmare a faptului ca nou formatele
complexe [Ag-Ac] din membrana mastocitara vor declansa un lant de mecanisme dupa cum
urmeaza: este activata adenilat ciclaza care va duce la fomarea de AMPc. AMPc activeaza o
proteinkinaza care va determina deschiderea unor canale de calciu. Ca urmare a deschiderii
canalelor de calciu, creste influxul de calciu fapt care determina fuzionarea granulelor
mastocitare intre ele si apoi cu membrana celulara. Astfel granulele isi vor varsa continutul la
exterior, fapt care poate sa duca sau nu la degradarea celulei in intregime.
Histamina determina cresterea permeabilitatii capilare. Astfel, prin peretele capilar va exista un
aflux mare de eozinofile si neutrofile care sunt atrase prin chemotactism pozitiv de catre factorul
chemotactic al eozinofilelor care se afla in granulele mastocitare si care acum a fost imprastiat in
lichidul interstitial. Neutrofilele si eozinofilele genereaza mastocitoliza in lant care va duce la
eliberarea a si mai multe granule mastocitare.
Alt efect consta in contractia muschilor netezi din peretii bronhiilor si bronhiolelor mergand pana
la bronhospasm si moarte daca nu se intervine cu un bronhodilatator puternic (adrenalina).
4. Formare de leucotriene in membrana mastocitului complexul [Ag-Ac] stimuleaza fosfolipaza
din membrana celulara care va induce sinteza de acid arahidonic din care se sintetizeaza
leucotriene. Leucotrienele pe masura ce se produc se elibereaza in matricea extracelulara. Ele au
un rol antagonic histaminei relaxeaza musculatura neteda. Cam la 1-2 ore dupa reactie,
histamina este anihilata prin leucotriene de catre mastocit si prin histaminoxidaza de catre
eozinofile.

21. Histiomacrofagul
Macrofagul are originea in monocitele circulante. Totalitatea macrofagelor formeaza sistemul fagocitar
mononuclear care prezinta trei compartimente:

Medular format din celule stem pluripotente care se diferentiaza pe linie monocitara in
monoblast promonocit monocit
Sangvin format din totalitatea monocitelor circulante
Tisular format din doua tipuri de celule:
a. macrofagul liber (histiomacrofag)
b. macrofagul fix (histiocit)

La nivel tisular, aceste celule se afla in dermul pielii, in mucoasa digestiva si in cea respiratorie. Ele se
grupeaza de regula in apropierea vaselor de sange.

Histiomacrofagul aspect la M.O.:

Diametru de 30-40m
Nucleu veziculos excentric, cu nucleol evident
Citoplasma acidofila si puternic granulata

Particularitati observate la M.E.:

Nucleu reniform, situat excentric, incarcat cu eucromatina si cu nucleoli evidenti


Citoplasma contine organite comune mitocondrii, RE rugos, complex Golgi, lizozomi
Citoplasma mai contine numeroase vezicule clare (pinozomi) sau opace (fagozomi), in functie de
tipul antigenului continut (lichid sau solid)
Prezinta fagolizozomi si pinolizozomi
Prezinta de asemenea corpi reziduali

Functii:
Fagocitoza si pinocitoza macrofagul fagociteaza particule mari. Fagocitoza poate fi specifica
sau nespecifica. Ea este mediata de receptori.
Secreta proenzime lizozomale de tipul colagenazei, elastazei, erochinazei, hialuronidazei sau
glucuronidazei. Enzimele intervin in digestia matricei conjunctive.
Secreta citokine care activeaza la randul lor alte celule (sunt un fel de secretii paracrine). Dintre
citokine, interleukina 1 activeaza limfocitele Th (helper), care vor interveni in cooperarea din
cadrul raspunsului imun mediat umoral. Interleukina 1 mai activeaza si celulele cu citotoxicitate
specifica sau nespecifica.
Secreta interferonii , , . Interferonul este cel mai important, avand rol in apararea antivirala
si antitumorala.
Secreta factorul de proliferare al fibroblastelor, inducand fibroza in tesuturile in care se gasesc.

22. Sistemul monocitar macrofagic


Cuprinde monocitul si toate macrofagele ce deriva din acesta. Se mai numeste sistem fagocitar
mononuclear.

Macrofagul are originea in monocitele circulante. Totalitatea macrofagelor formeaza sistemul fagocitar
mononuclear care prezinta trei compartimente:

Medular format din celule stem pluripotente care se diferentiaza pe linie monocitara in
monoblast promonocit monocit
Sangvin format din totalitatea monocitelor circulante
Tisular format din doua tipuri de celule:
a. macrofagul liber (histiomacrofag)
b. macrofagul fix (histiocit)

La nivel tisular, aceste celule se afla in dermul pielii, in mucoasa digestiva si in cea respiratorie. Ele se
grupeaza de regula in apropierea vaselor de sange.

Componentele sistemului fagocitar mononuclear:

Macrofagele de tip histiomacrofag si histiocit din tesutul conjunctiv lax si dens aflat in dermul
pielii si mucoasele digestiva si respiratorie
Celulele Kupffer din ficat
Macrofagele alveolare, numite celule cu praf sau prafoase, din plaman
Macrofagele din tesutul conjunctiv reticulat din splina, foliculii limfatici, maduva rosie
hematogena si timus
Macrofagele pleurale si peritoneale din seroasele cavitare
Osteoclastele din tesutul osos
Celulele gliale din SNC, numite microglii
Celulele Langerhans din epiderm

Functiile macrofagelor:

Fagocitoza si pinocitoza macrofagul fagociteaza particule mari. Fagocitoza poate fi specifica


sau nespecifica. Ea este mediata de receptori.
Secreta proenzime lizozomale de tipul colagenazei, elastazei, erochinazei, hialuronidazei sau
glucuronidazei. Enzimele intervin in digestia matricei conjunctive.
Secreta citokine care activeaza la randul lor alte celule (sunt un fel de secretii paracrine). Dintre
citokine, interleukina 1 activeaza limfocitele Th (helper), care vor interveni in cooperarea din
cadrul raspunsului imun mediat umoral. Interleukina 1 mai activeaza si celulele cu citotoxicitate
specifica sau nespecifica.
Secreta interferonii , , . Interferonul este cel mai important, avand rol in apararea antivirala
si antitumorala.
Secreta factorul de proliferare al fibroblastelor, inducand fibroza in tesuturile in care se gasesc.

23. Plasmocitul
Are originea in limfocitele B circulante.Se gaseste in dermul pielii si in mucoasele si submucoasele
digestive si respiratorii.

Aspect la M.O.:

Diametru de 30 m
Forma ovalara
Nucleu rotund sau ovalar dispus excentric, cu nucleoli evidenti
Citoplasma este abundenta si in cea mai mare parte bazofila. O mica zona din apropierea
nucleului ramane mai palid colorata sau acidofila
In zonele in care citoplasma este bazofila, exista mici vacuole mai palid colorate sau cu tenta
acidofila. Aceste zone sunt corpusculii lui Russel (lanturi polipeptidice aflate in trecere prin RE
rugos)

Particularitati observate la M.E.:

Membrana plasmocitara prezinta microvili


Nucleul are aspect de spite de roata sau cadrane de ceas, prezentand o alternanta regulata de
heterocromatina (spitele rotii) si eucromatina (spatiile dintre spite)
In citoplasma abundenta se afla RE rugos responsabil de bazofilie. Unde RE rugos lipseste
citoplasma este acidofila (in jurul nucleului unde se gasesc aparatul Golgi, mitocondrii si
elemente de citoschelet).

Rolul plasmocitului este de a sintetiza anticorpi denumiti imunoglobuline. Imunoglobulinele secretate de


plasmocit sunt:

IgG imunoglobulina libera in plasma, care se fixeaza pe receptori specifici de pe suprafata


limfocitelor B
IgM prezenta pe suprafata limfocitelor B unde se fixeaza pe receptorii specifici
IgA secretata de plasmocite in forma dimerica si apoi este transferata celulelor epiteliale din
epiderm unde se fixeaza pe receptori specifici, intervenind in procesele de aparare locala la
nivelul pielii
IgD se fixeaza pe receptori specifici de pe suprafata limfocitelor B
IgE (reagine) are receptori specifici pe mastocite si bazofile si intervine in reactiile de
hipersensibilizare imediata
24. Melanocitul
Melanocitul, numit si celula pigmentara, este o celula producatoare de pigmenti. Celula melanofora este
o celula care depoziteaza pigmentii produsi de melanocite.

Aspect la M.O.:

Aspect de fulg de nea sau floare de gheata


Nucleul este rotund si dispus central
Citoplasma are granulatii brune care nu necesita coloratie speciala (melanozomi)

Sinteza de melanina porneste de la aminoacidul tirozina:


Sinteza de melanina porneste de la aminoacidul tirozina:

Tirozina 3,4-dihidroxifenilalanina (DOPA) Melanina

Prima etapa a sirului de reactii este catalizata de enzima tirozinaza. Lipsa acestei enzime duce la
incapacitatea de a sintetiza melanina si aparitia diverselor forme de albinism.

Melanozomii cu granule de melanina pot fi primari, secundari, tertiari sau cuaternari. Melanozomii
primari, secundari si tertiari se gasesc in celula pigmentara. Melanozomii cuaternari se gasesc in
cheratinocite (celulele melanofore). Trecerea pigmentului din celula pigmentara in cheratinocit se face
prin secretie citocrina. Dispersia pigmentului este stimulata de ACTH.

SUBIECTE TESUT OSOS SI CARTILAGINOS

1. Matricea osului haversian (lamelar) - organizare microscopica


Unitatea structurala a osului haversian este osteonul, numit si sistem Havers. Acesta are un diametru de
200-300m si este format din lamele concentrice de tesut osos ce contin osteocite asezate in cavitati
numite lacune. Lamelele, in numar de 4-20, sunt dispuse concentric in jurul unui canal vascular
longitudinal cu diametrul de 50-90m. Acest canal vascular se mai numeste si canal haversian si contine
un capilar fenestrat sau o venula. Canalele haversiene sunt marginite de celule turtite (celule
mezenchimale, osteoblaste, osteocite). Aceste celule sunt asezate probabil in strat continuu, unite prin
jonctiuni gap cu osteocitele din lacune. Lamelele prezinta si canalicule anastomozate ce contin
prelungirile osteocitelor. La intalnirea prelungirilor a doua osteocite se formeaza jonctiuni gap.

In cadrul unei lamele, fibrele de colagen sunt paralele intre ele si dispuse helicoidal. Lamela adiacenta
are fibrele rotite in sens opus.

Osteoanele sunt marginite la periferie de catre linia de ciment, care are o compozitie aparte, continand
mai putin colagen si mai mult sulf decat restul matricei osoase. Aceasta compozitie o face capabila de a
se deforma, rolul liniei de ciment fiind de a limita extinderea fisurilor osoase.
Lamele intre osteoane se afla lamele interstitiale, incomplete, formate ca rezultat al distrugerii unor
osteoane in timpul procesului de remodelare osoasa. De asemenea, osul haversian mai prezinta lamele
circumferentiale externe, situate imediat sub periost, si interne, in numar mai mic, in jurul cavitatii
medulare.

Matricea osului haversian mai prezinta si un al doilea tip de canale, canale Volkman, oblice pe canalele
Havers, care leaga aceste canale Havers intre ele precum si de periost, prezentand in interiorul lor
anastomoze ale vaselor sanguine din canalele Havers. Canalele Volkman sunt tapetate de celule turtite,
la fel ca si canalele haversiene, dar spre deosebire de acestea, nu sunt inconjurate de lamele.

Periostul, situat la periferie, este alcatuit din doua straturi:

Extern alcatuit din fibre si bogat vascularizat


Intern osteogenic, alcatuit din celule osteoprogenitoare, care au capacitatea de a se divide prin
mitoza si de a se diferentia in osteoblaste

Endostul tapeteaza toate cavitatile interne (medulare) ale structurilor osoase si este alcatuit dintr-un
singur strat de celule osteoprogenitoare aplatizate si o cantitate foarte redusa de tesut conjunctiv. Ca
urmare, este mult mai subtire decat periostul.

2. Substanta organica a matricei osoase


Din greutatea osului 92% este substanta solida (uscata) iar 8% este apa. Din greutatea uscata, 65% este
substanta minerala iar 35% este substanta organica, care reprezinta insa 95% din volum.

Substanta organica intra in alcatuirea fibrelor si a substantei fundamentale. Ea da reactii PAS pozitive,
este acidofila si se poate evidentia prin incorporare de sulf.

Substanta fundamentala este amorfa. Ea contine proteine necolagenice specifice tesutului conjunctiv
dar si proteine necolagenice specifice tesutului osos osteocalcina, osteopontina, sialoproteina osoasa.
Osteocalcina si osteopontina se leaga de hidroxiapatita (componenta a substantei anorganice).
Sialoproteina se leaga de celulele tesutului osos. Sunt importante 1,25-dihidroxi-D3, cu rol in sinteza
proteinelor necolagenice si vitamina K, ce permite activarea prin carboxilare a osteocalcinei.

Fibrele (colagenul) reprezinta 90% din totalul de substanta organica. Colagenul este de tip I, bogat in
lizina hidroxilata. Fibrele au diametru de 50-70nm si o periodicitate de 67nm. Prezinta numeroase
legaturi transversale, avand o mare rezistenta mecanica si la agenti acizi.

Fibrele au un aranjament bine orientat. In cadrul unei lamele, fibrele de colagen sunt paralele intre ele si
dispuse helicoidal. Lamela adiacenta are fibrele rotite in sens opus.

Duritatea si rezistenta tesutului osos sunt determinate de asocierea mineralelor cu fibrele de colagen.
Dupa decalcifiere, osul isi pastreaza forma dar devine la fel de flexibil ca un tendon. Forma osului se
pastreaza si dupa indepartarea componentei organice, alcatuita predominant din colagen, insa osul
devine fragil si se poate rupe sau fragmenta cu usurinta.
3. Substanta minerala a matricei osoase
Substanta minerala reprezinta 65% din totalul de substanta uscata. Ea apara ca depozite
submicroscopice de fosfat de calciu care se transforma in hidroxiapatita. La ora actuala exista o disputa
cu privire la starea substantei anorganice in os. Nu se stie daca substanta este de la inceput sub forma de
cristale sau fosfatul de calciu este amorf in timp ce hidroxiapatita este cristalina.

Cristalele de hidroxiapatita sunt de forma unor bastonase cu lungimea de 40nm si diametrul de 1,5-3nm,
distribuite in lungul fibrelor de colagen. Aranjarea colagenului este astfel facuta incat sa dea nastere
unor goluri in interiorul unei retele ordonate. Golurile au dimensiuni de 40nm/2,5nm si aici sunt dispuse
cristalele.

Substanta anorganica mai contine ioni citrat (la suprafata cristalului), ioni carbonat, substante fosfatice,
fluor (inlocuieste OH), magneziu, potasiu si sodiu. Mai este prezent plumbul, strontiul, radiul.

Hidroxiapatita are formula Ca10(PO4)6(OH)2.

Duritatea si rezistenta tesutului osos sunt determinate de asocierea mineralelor cu fibrele de colagen.
Dupa decalcifiere, osul isi pastreaza forma dar devine la fel de flexibil ca un tendon. Forma osului se
pastreaza si dupa indepartarea componentei organice, alcatuita predominant din colagen, insa osul
devine fragil si se poate rupe sau fragmenta cu usurinta.

4. Celulele osteogeneratoare
Celulele tesutului osos sunt de doua feluri: celule osteogeneratoare (celule osteoprogenitoare,
osteoblaste, osteocite) si osteoclaste.

Celulele osteogeneratoare sunt de fapt aceeasi tip de celula dar in faze functionale diferite.

Celulele osteoprogenitoare () provin din celula mezenchimala primitiva si dau nastere condroblastilor
si osteoblastilor. Ele se gasesc la nivelul suprafetelor osoase libere (endost, periost, trabecule, cartilaj
calcifiat, metafiza osului in crestere).

Celulele osteoprogenitoare se diferentiaza in osteoblaste.

Osteoblastele () depun osteoidul (matricea osoasa necalcifiata). Ele sunt celule columnare care se
gasesc exclusiv la suprafata osului, unde sunt asezate una langa cealalta, asemanator celulelor epiteliale.
Cand sunt inactive au un aspect scuamos. Depunerea de osteoid, proces numit apozitie osoasa, are loc
intre osteoblaste si tesutul osos anterior format. Apozitia osoasa este urmata de depunerea de saruri de
calciu la nivelul matricei nou formate.

Osteoblastele sunt celule sintetizatoare de proteine,produc factori de crestere care actioneaza autocrin
sau paracrin si contin fosfataza acida. Se leaga de osteoblastele vecine prin jonctiuni gap si prezinta
receptori pentru hormoni, vitamine, citokine. Spre exemplu, parathormonul actioneaza asupra
osteoblastelor, determinand producerea de factori de stimulare a osteoclastelor.

Osteoblastele nu sunt responsabile numai de formarea tesutului osos. Au si un mic rol in resorbtia
osoasa, resorbind o portiune mica de osteoid, dupa care intervin osteoclastele. Osteoblastele secreta
procolagenaza din care rezulta colagenaza care lizeaza osteoidul, potentand activitatea osteoclastelor.
Unele osteoblaste sunt inconjurate treptat de matricea nou sintetizata si se transforma in osteocite.

Osteocitele () se gasesc in cavitati numite lacune (cate un osteocit in fiecare lacuna) si prezinta
prelungiri care patrund in niste canalicule cilindrice din matricea osoasa si se anastomozeaza cu
prelungirile osteocitelor vecine prin jonctiuni gap, la nivelul carora se realizeaza transferul intercelular de
molecule. Aceste prelungiri formeaza un fel de retea.

Osteocitele prezinta o activitate redusa, asigurand mentinerea matricei osoase. Ele au organite in
regresie RER si complexul Golgi slab dezvoltate, cromatina condensata.

5. Osteoclastele
Osteoclastele sunt celule mobile, ramificate, cu dimensiuni foarte mari (diametru de 150 m). Regiunile
dilatate ale corpului celular contine intre 5 si 50 nuclei. In ariile de resorbtie osoasa, se gasesc in
interiorul unor depresiuni din matricea osoasa formate prin mecanism enzimatic, numite lacune
Howship.

Originea osteoclastelor se afla in precursori comuni cu monocitele si granulocitele, in maduva osoasa.


Osteoclastele se obtin prin fuzionarea precursorilor mononucleari, proces care este dependent de un
factor necunoscut.

Celulele sunt polarizate nucleii se afla la polul opus frontului osos, iar inspre frontul osos osteoclastul
prezinta o margine in perie (margine dantelata), care in repaus dispare. In jurul marginii in perie se
gaseste o regiune citoplasmatica numita compartiment subosteoclastic, bogata in filamente de actina si
care nu contine organite celulare. Aceasta regiune este o zona de adeziune intre osteoclast si matricea
osoasa si reprezinta mediul local in care are loc resorbtia osoasa. Compartimentul subosteoclastic are pH
foarte acid si este echivalent unui lizozom secundar. Mediul acid din acest compartiment este obtinut cu
ajutorul unei pompe protonice ATP-dependenta care pompeaza in zona subosteoclastica protonii
obtinuti din descompunerea acidului carbonic cu ajutorul anhidrazei carbonice. Spre periferie mai exista
si o zona clara, situata intre compartimentul subosteoclastic si marginea in perie, care este bogata in
actina si mai este numita si zona filamentoasa. Osteoclastul prezinta si numerosi lizozomi primari, cu
diametrul de 0,5-3 m, care contin fosfataza acida rezistenta la tartrat si diverse enzime proteolitice (ex.:
colagenaze).

Resorbtia osoasa osteoclastele secreta colagenaze si alte enzime si pompeaza protoni in


compartimentul subosteoclastic, realizand digestia locala a colagenului si dizolvarea cristalelor formate
din saruri de calciu.

Controlul activitatii osteoclastice activitatea osteoclastica este controlata de citochine si hormoni.


Osteoclastele au receptori pentru calcitonina dau nu si pentru hormoni. Stimularea receptorilor pentru
calcitonina inhiba activitatea osteoclastelor. Osteoclastele nu prezinta receptori pentru parathormon,
dar ele sunt sensibile la factorul de stimulare a osteoclastelor, secretat de osteoblaste la actiunea
parathormonului.
6. Osificarea endomembranara generalitati
Osificarea de membrana, prin care se formeaza majoritatea oaselor late, se produce in regiunile de
condensare ale tesutului mezenchimal.

Prin osificare de membrana se formeaza oasele frontal, parietale si portiuni ale oaselor temporale,
occipital, mandibular, maxilare, precum si corpii claviculelor. De asemenea, procesul contribuie la
cresterea oaselor scurte si la ingrosarea oaselor lungi.

Locul unde incepe osificarea se numeste centru primar de osificare. Procesul de osificare
endomembranara se desfasoara in 2 etape.

Etapa de inlocuire a tesutului conjunctiv cu tesut osos debuteaza prin gruparea unor celule
mezenchimale si formarea unui blastem osos. Celulele mezenchimale de la nivelul blastemului se
diferentiaza in osteoblastele. Osteoblastele depun osteoidul.

Osteoidul depus se mineralizeaza prin depunerea de saruri de calciu, formandu-se substanta osoasa. Pe
parcursul formarii matricei osoase, unele osteoblaste devin incapsulate de aceasta si isi pierd capacitatea
secretorie, transformandu-se in osteocite.

Insulele de tesut osos astfel formate in tesutul mezenchimal dau nastere unor pereti ce delimiteaza
cavitati alungite ce contin capilare, celule ale maduvei osoase si celule mezenchimale nediferentiate.

La nivelul centrului primar de osificare se formeaza mai multe astfel de insule, iar prin fuzionarea
peretilor, osul dobandeste o structura spongioasa. In tesutul conjunctiv care persista intre peretii ososi
patrund vase sanguine si celule mezenchimale nediferentiate, care dau nastere celulelor maduvei
osoase.

Din tesutul conjunctiv aflat la periferie se formeaza periostul si endostul.

Cand are loc fuzionarea tuturor centrelor de osificare se formeaza osul primar, spongios.

Etapa de remaniere poate avea loc un proces de compactare, prin care se formeaza osul compact, sau
umplerea spatiilor libere, rezultand osul trabecular.

7. Osificarea encondrala generalitati


Se produce la nivelul cartilajului hialin, care constituie un model la scara redusa al osului care se va
forma. Prin acest tip de osificare se formeaza cea mai mare parte a oaselor scurte si lungi. De asemenea,
se realizeaza cresterea in lungime a oaselor lungi.

Osificarea encondrala (pe model cartilaginos) Initial, in jurul portiunii centrale a modelului
cartilaginos, viitoare diafiza, se formeaza o structura osoasa de forma cilindrica, denumit manson osos.
Acesta se formeaza prin osificarea de membrana a pericondrului local. Tesutul cartilaginos din interiorul
mansonului degenereaza prin moarte celulara programata, iar matricea cartilaginoasa se calcifica.
Ulterior, prin mansonul osos patrund vase sanguine care aduc celule osteoprogenitoare. Osteoblastele
adera de matricea cartilaginoasa calcificata si incep sa produca tesut osos primar, care se depune in jurul
structurilor restante ale matricei cartilaginoase. Se formeaza astfel centrul primar de osificare. In
aceasta etapa intermediara, cartilajul calcificat este bazofil, iar osteoidul este acidofil. Ulterior, la nivelul
extremitatilor dilatate ale modelului cartilaginos, viitoare epifize, apar centrii secundari de osificare.
Dupa formarea osului primar, urmeaza un proces de remaniere, in care actioneaza osteoclastale. In
urma procesului de remaniere se formeaza tesutul osos secundar, matur, reprezentat de lame osoase
obtinute prin resorbtie..Pe parcursul proceselor de osificare si remodelare, centrii de osificare primari si
secundari dau nastere unor cavitati care sunt ocupate de maduva osoasa.

La nivelul centrilor secundari, 2 zone raman cartilaginoase:

Cartilajul articular persista pe tot parcursul vietii, nu contribuie la cresterea in lungime a


oaselor
Cartilajul epifizar se mai numeste placa epifizara; uneste fiecare epifiza cu diafiza

Cresterea in lungime a oaselor rolul placii epifizare Dinspre epifiza spre diafiza, cartilajul epifizar este
impartit in 5 zone:

Zona de rezerva contine cartilajul hialin de repaus, unde nu au loc modificari celulare
Zona de proliferare condrocitele din aceasta zona se divid rapid si formeaza coloane celulare
paralele intre ele si cu axul lung al osului
Zona de hipertrofiere condrocitele cresc in volum, datorita acumularii de glicogen, iar matricea
este resorbita si persista numai sub forma unor septuri subtiri intre sirurile de condrocite
Zona de calcificare condrocitele sunt distruse iar septurile matricei cartilaginoae sunt
calcificate prin depunerea de osteoid
Zona de osificare in cavitatile ocupate anterior de condrocite patrund vase sanguine, celule
osteoprogenitoare si celule stem hematopoietice; celulele osteoprogenitoare dau nastere
osteoblastelor, care se distribuie sub forma unui strat discontinuu ce tapeteaza septurile
matricei cartilaginoase calcificate; osteoblastele depun matrice osoasa peste matricea
cartilaginoasa calcificata si astfel se formeaza tesutul osos primar; in urma remanierii rezulta
tesutul osos matur

Procesele de proliferare si distrugere se desfasoara cu rate aproximativ egale, astfel incat grosimea
cartilajului epifizar ramane nemodificata, dar acesta se indeparteaza de diafiza, realizand cresterea in
lungime a osului.

8. Modelarea si remodelarea osoasa generalitati


Osul este supus in mod continuu unor procese de resorbtie si depunere de tesut. In functie de echilibrul
dintre aceste procese, poate avea loc crestere sau remodelare osoasa.

Modelarea osoasa, denumita si crestere sau organogeneza osoasa, consta in cresterea in lungime,
cresterea in grosime (in diametru) si asigurarea formei conice a epifizelor.In cazul procesului de
modelare, rata de depunere depaseste rata resorbtiei.
Cresterea in lungime implica osificare encondrala la nivelul placii epifizare, unde se desfasoara atat un
proces de condrogeneza, in interiorul cartilajului epifizar, cat si unul de osteogeneza, la limita dintre
epifiza si diafiza.

Cresterea in grosime consta in adaugare de os (osificare) la nivel periosteal, in zona interna, osteogena a
periostului, care produce neincetat osteoblaste. Prin acest proces se asigura si cresterea cavitatii
medulare.

Concomitent cu aceste procese de depunere, are loc si un proces mai lent de resorbtie osoasa, la nivel
endosteal.

Cresterea oaselor boltii craniene - La nivelul boltii craniene osteogeneza are loc la nivelul periostului
dintre suturi si partii externe iar osteoresorbtia are loc in regiunea interna. Aceasta distributie a
proceselor asigura forma de bolta si adaptarea dimensiunii craniului la dimensiunile creierului.

Remodelarea osoasa consta in inlocuirea osului primar, fibros, cu os secundar, lamelar, care poate fi de
2 tipuri:

Trabecular prezinta lamele incomplete asezate aleator in jurul unor cavitati de marimi variabile
Haversian prezinta lamele complete dispuse circumferential in jurul unor canale centrale

Un sistem haversian este depus in 4-5 saptamani in primele zile are loc mineralizarea in proportie de
70% iar apoi, in cateva luni, are loc mineralizarea completa.

Prin remodelare osoasa 10% din intreaga masa osoasa a organismului se inlocuieste in fiecare an la
individul tanar. La copii mici, procesul este de 200 ori mai rapid ca la adulti. Rolul procesului de
remodelare este de a organiza structura osoasa in unitati regulate, ce maresc rezistenta tesutului osos la
fortele mecanice ce actioneaza asupra lui.

9. Organizarea microscopica generala a tesuturilor cartilaginoase


Tesutul cartilaginos prezinta doua compartimente:

Compartimentul celular contine doua tipuri de celule:


o Condroblaste celule tinere, active secretor, cu activitate mitotica intensa; rolul lor este
de a sintetiza si secreta componentele matricei cartilaginoase
o Condrocite prezinta capacitate mitotica si secretorie redusa, rolul lor fiind de a
mentine matricea cartilaginoasa; sunt mai slab reprezentate; ocupa compartimente
numite lacune, in care sunt asezate fie izolat fie in grupuri izogene
Compartimentul matricial este compus din:
o Fibre conjunctive colagen tip I sau II sau elastina; prezenta acestor molecule flexibile in
cantitati variabile determina diversele grade de flexibilitate ale tesutului cartilaginos
o Substanta fundamentala constituita din proteoglicani ce contin condroitinsulfati tip
A/C (condroitin-4/6-sulfat) si acid hialuronic; rezistenta la compresie a cartilajului este
determinata de legaturile electrostatice formate intre fibrele de colagen si
condroitinsulfati, precum si de atasarea moleculelor de apa la acidul hialuronioc si
condroitinsulfati, care sunt molecule incarcate negativ

Pericondrul reprezinta un strat de tesut conjunctiv dens neordonat ce inveleste la exterior toate tipurile
de tesut cartilaginos, cu exceptia tesutului cartilaginos hialin de tip articular si a celui fibros. Este format
din doua straturi:

Strat extern fibros; contine fibroblasti producatori de colagen


Strat intern celular, condrogenic; contine celule mezenchimale nediferentiate din care se
formeaza condroblaste; pe seama stratului intern se realizeaza cresterea in grosime a cartilajului

Pericondrul prezinta de asemenea vase de sange, limfatice si nervi. Restul tesutului cartilaginos este
avascular, iar nutrientii difuzeaza prin matricea cartilaginoasa pana la celule.

10. Condrocitele din tesutul cartilaginos hialin


Condrocitele reprezinta celulele mature ale tesutului cartilaginos. Rolul lor este de a mentine si repara
matricea cartilaginoasa, prin sinteza si secretia in ritm lent dar constant a componentelor acesteia, care
in cazul tesutului cartilaginos hialin sunt colagen, acid hialuronic si proteoglicani. Condrocitele sunt
asezate in compartimente numite lacune, formate prin inglobarea treptata a condroblastelor in matricea
secretata de acestea. In cadrul unei lacune se poata afla un singur condrocit izolat, sau un grup izogen
format din mai multe condrocite. Celula sau celulele ocupa intreaga lacuna.

Origine si evolutie celula mezenchimala nediferentiata -> condroblast -> condrocit

Caracteristici structurale si morfologice Forma condrocitelor depinde de localizarea acestora:

Cele dispuse la marginea lacunei au forma elipsoidala, avand membrana celulara paralela cu
marginea lacunei
Cele situate in profunzimea lacunei au forma hemisferica sau rotunjita

Condrocitul prezinta incluzii de glicogen si lipide si are aparat Golgi si reticul endoplasmic rugos, care
sunt mai dezvoltate in perioadele de sinteza.

La periferie prezinta un invelis matricial pericelular format din proteoglicani, cu aspect de pasla si cu
grosimea de 1-3m. Urmatorul strat este inelul lacunar, format din fibrile de colagen, ca un cosulet.
Pe suprafata condrocitul prezinta caveole (invaginari ale membranei) si microvili. Ambele tipuri de
structuri au rolul de a mari suprafata celulara pentru absorbtie de nutrienti si secretie de elemente ale
matricei cartilaginoase.

In cadrul procesului de osificare encondrala (pe model cartilaginos), condroticele cresc foarte mult,
devenind condrocite hipertrofice.

11. Matricea cartilajului hialin


Componentele principale ale matricei cartilajului hialin sunt fibrele de colagen si substanta
fundamentala.

Colagenul reprezinta 40% din greutatea uscata a cartilajului. El este de tip II, dar pot fi prezente si
cantitati mici de colagen tip I, IX, X, sau XI. Colagenul de tip IX sau XI se gaseste asociat cu fibre de
colagen de tip II iar colagenul de tip I sau X se gaseste numai in zona de cartilaj hipertrofic.

Diametrul fibrilelor de colagen din matricea cartilajului hialin este de 15-45nm. Aceste fibrile nu se
asambleaza in fascicule groase, ci formeaza o retea in matrice. Datorita dimensiunilor submicroscopice
ale fibrilelor, precum si indicele lor de refractie aproape egal cu cel al substantei fundamentale, ele nu se
pot vedea pe preparatele histologice obisnuite.

Substanta fundamentala este un gel ferm, hidratat. Contine proteoglicani (PG) formati dintr-un miez
proteic numit agrecan si aproximativ 50 GAG, care pot fi condroitin 4-sulfat, condroitin 6-sulfat sau
keratan sulfat, atasati agrecanului. Din punct de vedere structural, proteoglicanii pot fi asemanati unor
perii miezul proteic liniar constituie tija periei, iar lanturile de GAG dispuse perpendicular pe acesta
reprezinta perii.

Pana la 200 astfel de PG se leaga prin intermediul unor proteine de legatura de o molecula lunga de acid
hialuronic.

Dispunerea acestor elementele in matrice este urmatoarea GAG se aseaza paralel cu fibrele de
colagen, cu care stabilesc interactiuni electrostatice. Drept urmare, miezurile proteice ale PG sunt
perpendiculare cu aceste fibre, iar la capetele se leaga de molecule de acid hialuronic.

Matricea cartilajului hialin prezinta si o cantitate semnificativa de apa solvatata molecule de apa legate
de regiunile incarcate negativ ale proteoglicanilor. Aceasta actioneaza ca un amortizor sau arc
biomecanic, contribuind la rezistenta la compresie a cartilajului. Apa reprezinta 60-80% din greutatea
neta a cartilajului hialin.

O alta componenta importanta este condronectina, o macromolecula care se leaga de GAG si de


colagenul de tip II si mediaza aderenta condrocitelor la matricea extracelulara.

Aspect si evidentiere Are o structura omogena, aspect sticlos (de aceea si numele hyalos = sticla in
greaca) si este de culoare alb-albastruie. Este bazofila si se evidentiaza fie cu HE, fie prin colorare
metacromatica cu coloranti cationici (ex: albastrul de toluidina devine roz pe cartilaj)

Organizare Matricea cartilajului hialin este de 2 tipuri:


Matrice teritoriala in jurul grupurilor izogene; mai intens bazofila, datorita concentratiei mai
mari de PG si GAG
Matrice interteritoriala intre grupurile izogene; bazofilie mai putin intensa

12. Cartilajul elastic


Localizare in urechea externa, peretii cailor auditive, trompa lui Eustache, in epiglota, si cartilajele
corniculate si cuneiforme ale laringelui.

Aspectul sau macroscopic este mai opac si galbui.

Compartimentul celular contine doua tipuri de celule:

Condroblaste celule tinere, active secretor, cu activitate mitotica intensa; rolul lor este de a
sintetiza si secreta componentele matricei cartilaginoase
Condrocite prezinta capacitate mitotica si secretorie redusa, rolul lor fiind de a mentine
matricea cartilaginoasa; sunt mai slab reprezentate; ocupa compartimente numite lacune, in
care sunt asezate fie izolat fie in grupuri izogene

Compartimentul matricial substanta fundamentala este relativ redusa, compusa din fibre de colagen,
proteoglicani, acid hialuronic si apa solvatata, aranjate la fel ca in matricea cartilajului hialin.

Pe langa acestea, cartilajul elasic mai contine si o cantitate semnifcativa de fibre elastice subtiri, care
formeaza o retea extensiva, ce confera acestui cartilaj un grad crescut de elasticitate. Aceste fibre sunt
evidentiate prin coloratii speciale (ex.: cu orceina se coloreaza in brun-roscat, cu aldehid-fuxina Gmori
in negru, iar cu resorcin-fuxina Weigert in rosu).

In cadrul cartilajului elastic, spatiul dintre grupurile izogene este mai mic, drept urmare acest contine un
numar mai mare de celule.

La fel ca si cartilajul hialin, cartilajul elastic este invelit la periferie de pericondru. Pericondrul reprezinta
un strat de tesut conjunctiv dens neordonat,format din doua straturi:

Strat extern fibros; contine fibroblasti producatori de colagen


Strat intern celular, condrogenic; contine celule mezenchimale nediferentiate din care se
formeaza condroblaste; pe seama stratului intern se realizeaza cresterea in grosime a cartilajului

Pericondrul prezinta de asemenea vase de sange, limfatice si nervi. Restul tesutului cartilaginos este
avascular, iar nutrientii difuzeaza prin matricea cartilaginoasa pana la celule.

13. Fibrocartilajul
Este un tesut intermediar intre tesutul conjunctiv dens si cartilajul hialin. Fibrocartilajul se aseamna
foarte mult cu tesutul conjunctiv dens si se asociaza intotdeauna cu aceasta, iar delimitarea intre aceste
tesuturi nu este clara, deoarece tranzitia se realizeaza treptat.
Fibrocartilajul se gaseste la nivelul discurilor intervertebrale, in zonele de insertie a anumitor ligamente
pe suprafata cartilaginoasa a oaselor si la nivelul simfizei pubiene.

Organizare compartimentul celular prezinta condrocite, izolate sau organizate in grupuri izogene,
dispuse de obicei in siruri lungi intre fibrele de colagen.

Compartimentul matricial contine o cantitate crescuta de fibre de colagen tip I, dispuse in fascicule
neregulate sau aranjate in benzi groase intre sirurile de condrocite. Fibrele sunt paralele intre ele in
cadrul benzilor, dar se afla la unghi cu fibre din alte benzi, ceea ce ii confera fibrocartilajului un aspect
microscopic de pene. Orientarea fibrelor de colagen poate varia si depinde de fortele mecanice care
actioneaza asupra acelui cartilaj la un moment dat. Fibrele se aseaza paralel cu directia rezultantei
acestor forte.

Substanta fundamentala este prezenta in cantitate redusa si are aceeasi compozitie si dispunere a
elementelor ca si in cadrul cartilajului hialin.

Datorita continutului ridicat de colagen tip I, matricea cartilajului fibros este acidofila.

O particularitate a cartilajului fibros este ca acesta nu este invelit de pericondru.

Fibrocartilajul este avascular.

Rol in vindecare In cazul in care cartilajul hialin se rupe, iar aceasta ruptura se intinde pana la tesutul
osos subiacent, aport sanguin de la nivelul osului poate stimula vindecarea cartilajului. Aceasta se
realizeaza prin formarea de fibrocartilaj ce umple zona rupta. Desi tesutul cartilaginos se vindeca,
fibrocartilajul depus nu este un inlocuitor ideal pentru tesutul cartilaginos hialin, datorita proprietatilor
diferite (fibrocartilajul este mai rezistent la compresie, dar mai putin deformabil).

SUBIECTE HEMATOPOIEZA

1. Hematopoieza prenatala etape


Hematopoieza este procesul care asigura formarea si reinnoirea continua a celulelor sangelui periferic.
In general se pastreaza un numar relativ constant de celule circulante, iar hematopieza permite
ajustarea necesitatilor organismului de anumite tipuri celulare la un anumit moment dat.

Hematopoieza este realizata mai intai prin procese de multiplicare a celulelor stem si a celulelor
precursoare. Apoi urmeaza procesele de diferentiere, cand se intrerup diviziunile iar celulele exprima
proteine specifice pe membrana. In final are loc eliberarea celulelor mature in circulatie.

Hematopoieza este un proces autointretinut. Mecanismele de reglare a hematopoiezei sunt multe si


complexe, fiind implicate diverse molecule semnal si factori de crestere.

Hematopoieza prenatala are loc in 3 etape, in functie de locul unde se desfasoara:


Etapa mezoblastica (mezenchimala, prehepatica) Reprezinta perioada L1-L3 de viata
intrauterina (I.U.). Hematopoieza are loc in insulele sangvine din peretele sacului vitelin. Apar
primii precursori ai celulelor liniei rosii, care au doua particularitati sunt nucleate si contin
hemoglobina embrionara Gower (HbE tetramer format din 2 subunitati proteice si 2
subunitati 22).
Etapa hepatosplenica se suprapune partial peste prima etapa, avand loc in L2-L9I.U. La un
anumit moment este cea mai importanta (in L4-L5 I.U.), dupa care scade ca importanta datorita
etapei mieloide. Are loc in ficat si splina. In L3-L4 apar granulocitele iar in L5 apar limfocitele. In
aceasta etapa, precursorii liniei rosii au HbF(fetala) - 22. Productia de HbF scade treptat, la
nastere fiind de 2% din totalul de Hb pentru ca mai tarziu sa dispara complet.
Etapa mieloida debuteaza semnificativ la sfarsitul L3 - inceputul L4 I.U. Ea creste ca importanta
in a doua jumatate a sarcinii. Are loc in maduva hematogena, care raman singurul sediu
hematopoietic dupa nastere. In aceasta etapa, precursorii liniei rosii au HbA(adult - 2 2).

2. Eritropoieza caractere generale, etape


Modificari aparute de-a lungul eritropoiezei:

Diametrul scade,de la un diametru initial de 20m pana la cel final al eritrocitului matur, de
aproximativ 7-8m
Cantitatea de ARN scade, datorita scaderii ratei de sinteza proteica
Citoplasma trece treptat din bazofila in acidofila

Reguli generale la care se supun toate celulele seriei rosii:

Toti blastii au nucleu


Nicio celula din seria rosie nu are granulatii in citoplasma
Nucleu este rotund

Etape:

Celula stem proeritroblast eritroblast bazofil eritroblast policromatofil eritroblast acidofil


eritrocit

Tipul celulei Diametru Aspectul nucleului Raport nucleu : Aspectul citoplasmei


citoplasma
Proeritroblast 20m Eucromatic, cu multi Supraunitar Intens bazofila
nucleoli
Eritroblast bazofil 18m Eucromatic, nucleolii se Mai putin intens
vad uneori bazofila
Eritroblast 15m Heterocromatina Coexista bazofilia si
policromatofil abundenta (nucleu acidofilia, datorita
oarecum condensat) scaderii numarului de
ribozomi (ce determina
bazofilie) si aparitia
hemoglobinei (ce
determina acidofilie)
Eritroblast 10m Heterocromatic Acidofila, datorita
ortocromatofil (condensat la maxim), cantitatii crescute de Hb
(aceeasi culoare cu fara nucleoli
celula adulta) sau
eozinofil
Reticulocit 7m Inexistent Acidofila

In stadiul final, eritroblastele ortocromatofile isi expulzeaza nucleul, apoi membrana celulara se reface si
se formeaza reticulocitul. Nucleii eliminati de eritroblasti sunt fagocitati de macrofagele din MRH. De
aceea exista o asociere intre hematopoieza si aceste macrofage.

Reticulocitele reprezinta 1% din elementele circulante. Ele raman in circulatie 12-48 ore, dupa care sunt
eliminate. Un numar crescut de reticulocite arata o anemie.

Timpul necesar este de 20 ore pentru primele etape, pentru ca ultimele etape sa se desfasoare lent.

Pentru seria rosie, maduva nu este un compartiment de depozit, toate elementele liniei rosii fiind
eliberate in circulatie, spre deosebire de celulele granulocitare, ce pot fi stocate in maduva pana atunci
cand organismul le necesita.

In maduva, raportul intre precursorii liniei rosii si precursorii linie granulocitareeste invers fata de cel din
sange, in maduva existand de 3-4 ori mai multi precursori ai granulocitelor decat ai eritrocitelor.

3. Granulocitopoieza caractere generale, etape


Reguli generale la care se supun toate celulele seriei granulocitare:

Blastii au nucleu cu nucleol vizibil


Citele au nucleu fara nucleol vizibil

Etape:

Celula stem mieloblast promielocit mielocit (neutrofil, eozinofil sau bazofil) metamielocit
(neutrofil, eozinofil sau bazofil) granulocit nesegmentat (neutrofil, eozinofil sau bazofil) granulocit
segmentat (neutrofil, eozinofil sau bazofil)

Mielobast

Diametru de 20m
Nucleu mare, eucromatic, cu multi nucleoli
Raport nucleu : citoplasma supraunitar
Citoplasma este putina, are tenta bazofila si nu are granule

Promielocit

Diametru de 10-20m
Nucleu heterocromatic, cu cativa nucleoli
Raport nucleu : citoplasma supraunitar
Citoplasma este mai multa (nucleul se micsoreaza, volumul celular fiind constant) si se
detecteaza primele granulatii (granulele primare, nespecifice, azurofile)

De la acest punct mai departe cele trei linii granulocitare se diferentiaza.

Linia neutrofila Tranzitia se face de la promielocit catre neutrofilul matur, segmentat. Diametrul scade
treptat, nucleul isi modifica forma, raportul nucleu : citoplasma scade pana ajunge sa fie subunitar,
citoplasma se transforma din bazofila in slab acidofila si apar granulatiile specifice.

Tipul celulei Diametru Aspectul nucleului Raport nucleu : Aspectul citoplasmei


citoplasma
Mielocit neutrofil 18m Heterocromatic, Supraunitar Nuanta tranzitorie intre
rotund bazofila si acidofila;
prezinta atat granule
primare cat si secundare
Metamielocit 12-18m Heterocromatic, in 1:1 Tranzitorie sau slab
neutrofil forma de potcoava acidofila; prezinta
(prefigureaza forma ambele tipuri de granule
nucleului la neutrofilul
matur, segmentat)
Neutrofil Pana la Heterocromatic, in 1:1 Slab acidofila; prezinta
nesegmentat 16m forma de potcoava ambele tipuri de granule

Linia eozinofila - Tranzitia se face de la promielocit catre eozinofilul matur, segmentat. Diametrul scade
treptat, nucleul isi modifica forma, raportul nucleu : citoplasma scade pana ajunge sa fie unitar,
citoplasma se transforma din bazofila in acidofila si apar granulatiile specifice.

Tipul celulei Diametru Aspectul nucleului Raport nucleu : Aspectul citoplasmei


citoplasma
Mielocit eozinofil 18m Heterocromatic, in Supraunitar Nuanta tranzitorie intre
potcoava bazofila si acidofila;
(prefigureaza forma prezinta granule
nucleului la eozinofilul eozinofile
matur, segmentat)
Metamielocit 12-18m Heterocromatic, 1:1 Acidofila; prezinta
eozinofil reniform sau in granule eozinofile
potcoava
Eozinofil Pana la Heterocromatic, in 1:1 Acidofila; prezinta
nesegmentat 16m forma de potcoava granule eozinofile
Linia bazofila - Tranzitia se face de la promielocit catre bazofilul matur, segmentat. Diametrul scade
treptat, nucleul isi modifica forma, raportul nucleu : citoplasma scade pana ajunge sa fie unitar, iar in
citoplasma apar granulatiile specifice. Citoplasma ramane bazofila.

Tipul celulei Diametru Aspectul nucleului Raport nucleu : Aspectul citoplasmei


citoplasma
Mielocit bazofil 18m Cromatina usor Supraunitar Bazofila, cu tenta
condensata, nucleu albastruie; prezinta
ovalar sau indentat granule bazofile, intens
colorate in albastru
Metamielocit 12-18m Heterocromatic, in 1:1 Bazofila, cu tenta
bazofil forma de potcoava albastruie; prezinta
(prefigureaza forma granule bazofile, intens
nucleului la bazofilul colorate in albastru
matur, segmentat)
Bazofil Pana la Heterocromatic, in 1:1 Bazofila, cu tenta
nesegmentat 16m forma de potcoava albastruie; prezinta
granule bazofile, intens
colorate in albastru

4. Trombocitopoieza caractere generale, etape


Modificariaparute de-a lungul trombocitopoiezei:

Diametrul creste progresiv


Nucleuleste foarte mare si creste in dimensiuni de-a lungul liniei deoarece precursorii isi
multiplica numarul de cromozomi fara diviziune; se obtin astfel celule cu grad inalt de ploidie
Apar granule azurofile in citoplasma

Etape:

Celula stem megacarioblast promegacariocit megacariocit trombocitogen trombocite

Tipul celulei Diametru Aspectul nucleului Raport nucleu : Aspectul citoplasmei


citoplasma
Megacarioblast 50m Eucromatic, cu mai Supraunitar Bazofila
multi nucleoli
Promegacariocit 80m Eucromatic Supraunitar Bazofila; prezinta mici
granule azurofile
Megacariocit Pana la Heterocromatic, Subunitar Bazofila (palid
trombocitogen 160m lobulat, fara nucleoli albastruie); prezinta
granule azurofile
distribuite uniform
La sfarsitul perioadei de diferentiere megacariocitele se ataseaza de peretele vascular, iar membrana lor
emite prelungiri plicaturate carestrabat endoteliu. Fluxul sangvin detaseaza din citoplasma
megacariocitului plachete.

5. Limfocitopoieza etape
Modificari aparute de-a lungul limfocitopoiezei:

Diametrul scade
Cromatina se condenseaza, nucleul trecand din eucromatic in heterocromatic

Celula stem limfoblast limfocit tanar limfocit adult

Nu toate etapele de diferentiere au loc in maduva rosie hematogena, unele limfocite diferentiindu-se si
in timus (limfocitele T timodependente).

Tipul celulei Diametru Aspectul Raport nucleu : Aspectul citoplasmei


nucleului citoplasma
Limfoblast 20m Eucromatic, cu Supraunitar Putina si bazofila; nu
1-2 nucleoli prezinta granule
Limfocit tanar 9-18m (in functie de Heterocromatic Supraunitar Putina si bazofila; nu
populatia morfologica prezinta granule
careia ii apartine
mari, intermediare,
mici)

6. Monocitopoieza etape
Modificari aparute de-a lungul monocitopoiezei:

Nucleul capata aspectul sau caracteristic


Apar granule azurofile in citoplasma

Etape:

Celula stem monoblast monocit tanar monocit adult

Tipul celulei Diametru Aspectul Raport nucleu : Aspectul citoplasmei


nucleului citoplasma
Monoblast 12-20m Heterocromatic Supraunitar Putina si bazofila; nu
prezinta granule
Monocit tanar 12-20m Heterocromatic Supraunitar Putina si bazofila; prezinta
granule fine, azurofile,
vizibile la limita de rezolutie
a M.O.

7. Celulele stem caractere generale, clasificare


Caractere generale:

Nediferentiate
Se diferentiaza sub actiunea unor stimuli specifici
Raspund la mecanisme de control complexe
Capacitate de autointretinere(self-renewal)
Capacitate migratorie
Morfologie asemanatoare cu a limfocitului si/sau monocitului
Stau la originea tuturor liniilor hematopoietice
Pot coloniza maduva osoasa, splina, sau ficatul

Clasificare se poate face in functie de potentialitate, care reprezinta capacitatea de a se diferentia in


diferite tipuri de celule. Astfel, celulele stem pot fi:

Totipotente- pot da nastere unui organism


Pluripotente- dau nastere mai multor tipuri de tesuturi
Multipotente- dau nastere multor tipuri celulare din acelasi tesut

Clasificarea se mai poate face si in functie de perioada vietii in care sunt prezente in organism. Astfel,
exista 2 tipuri de celule stem:

CS embrionar derivate din embrioni in stadiul de blastocist (ziua 7). Se multiplica indefinit in
cultura. Se pot diferentia in celule derivate din toate cele 3 straturi embrionare. Astfel, sunt
celule totipotente.
CS adulte (somatice) fac parte din tesuturile si organele post-natale. Capacitatea de
diferentiere este limitata la tipurile celulare specifice tesutului sau organului in care se afla. Sunt
de mai multe tipure, spre exemplu:
o Hematopoietice
o Mezenchimale
o Neurale
o Musculare
o Hepatice

SUBIECTE SANGE

1. Granulocitul neutrofil aspect la M.O., ultrastructura, functie


Aspect la M.O.:

Forma sferica
Diametru de 12-15m
Nucleul este format din 2-5 (de obicei 3) lobi uniti prin filamente subtiri de cromatina (de aceea
se mai numesc polimorfonucleare)
La persoanele de sex feminin se poate observa uneori cromozomul X inactiv sub forma unui
apendice la nivelul unuia dintre lobi, apendice numit corpuscul Barr
Raportul nucleu : citoplasma este de 1 : 1
Citoplasma prezinta 2 tipuri de granule:
o Primare sau nespecifice azurofile (se coloreaza albastru deschis in coloratie Giemsa), cu
diametrul de 0,5m
o Secundare sau specifice de dimensiuni mici, aproape de limita de rezolutie a M.O.; se
coloreaza roz sau rosu-portocaliu

Ultrastructura Gradul de segmentare al nucleului indica varsta neutrofilului. Neutrofilele imature,


patrunse recent in circulatie, prezinta nuclei nesegmentati, in forma de potcoava. Neutrofilele mature
prezinta 2-5 lobi, iar cele senescente mai mult de 5.

Granulele sunt de 2 tipuri, cu continut diferit:

Granule primare, nespecifice fosfataza acida, elastaza, colagenaza, 5-nucleozidaza, lizozim,


proteine cationice antibacteriene
Granule secundare, specifice fosfataza alcalina, colagenaza, lizozim, proteine bazice
antibacteriene

Neutrofilele mai contin si rezerve de glicogen, care este scindat in glucoza, ce parcurge calea glicolitica,
principalul mecanism de generare de energie implementat de neutrofil. Numarul redus de mitocondrii se
atribuie importantei redusa a ciclului Krebs. Faptul ca neutrofilul isi procura cea mai mare parte a
energiei necesare din glicoliza permite supravietuirea acestuia in medii anaerobe, un mare avantaj,
deoarece neutrofilul poat distruge bacterii chiar si in regiuni unde concentratia oxigenului este scazuta
arii inflamatorii sau tesuturi necrozate.

Functie Neutrofilele sunt celule cu durata scurta de viata, timpul de injumatatire (durata de timp pe
care o celula o petrece in sistemul circulator) fiind de 6-7 ore, iar durata de viata in tesuturile
conjunctive de 1-4 zile. Sunt prezente in sange in numar de 3000-6000/mm3, reprezentand 60-70% din
granulocitele circulante. Neutrofilele fagociteaza bacterii si particule de mici dimensiuni.

Etapele distrugerii microorganismelor sunt:

1. Identificarea in mediu a unor factori chemotactici (molecule eliberate de mastocite si bazofile


sau diverse componente ale sistemului complementar)
2. Neutrofilele se ataseaza de peretii vaselor sanguine, proces numit marginatie, prin intermediul
unor molecule de adeziune. Pe urma strabat peretele endotelial la locul de jonctiune intre doua
celule endoteliale, distrugand membrana bazala cu ajutorul unei enzime numite colagenaza.
3. Neutrofilele trec apoi in tesutul conjunctiv prin miscari amoeboidale si ajung la locul unde
concentratia de factori chemotactici este maxima.
4. Ingestia microorganismelor este precedata de procesul de opsonizare (bacteria este acoperita
din loc in loc de proteine de tip Ig sau elemente componente ale sistemului complement). Rolul
opsonizarii este de a reduce mobilitatea microorganismului si de a permite recunoastere sa de
catre neutrofil.
5. Fagocitarea microorganismului.
6. Distrugerea microorganismului - veziculele de fagocitoza fuzioneaza cu granulele neutrofilului si
are loc o degranulare (eliberarea continutului granular spre vezicula de fagocitoza). Enzimele
continute in aceste granule degradeaza microorganismul sau particula fagocitata. Pentru
neutrofile, degranularea are loc in citoplasma celulei, spre deosebire de bazofile si eozinofile
unde degranulare are loc extracelular, uneori cu efecte toxice asupra organismului propriu.
7. Prelucrarea materialului rezultat din liza.

2. Granulocitul eozinofil aspect la MO, ultrastructura, functie


Aspect la M.O.:

Forma sferica
Diametru de 12-15m
Nucleul este bilobat
Raportul nucleu : citoplasma este de 1 : 1
Citoplasma prezinta in jur de 200 granule specifice (eozinofile) alungite si voluminoase
In coloratie HE, citoplasma se coloreaza rosu-portocaliu

Ultrastructura Granulele au in centru un miez cristaloid caracteristic, numit internum, ce contine


proteina bazica majora sau proteina cationica eozinofila, care reprezinta 50% din continutul proteic al
granulelor si este responsabila de eozinofilia granulelor. La periferia granulelor se afla un material mai
putin dens, numit matrice sau externum, format dintr-o serie de hidrolaze lizozomale fosfataza acida,
arilsulfataza, histaminaza, fosfolipaza, ribonucleaza, catepsina, peroxidaza eozinofilica.

Functie Eozinofilele au durata de viata mai mare decat neutrofilele, de cateva saptamani. Se gasesc in
sange in numar de 450/mm3, reprezentand 2-5% din granulocitele circulante. Au urmatoarele roluri:

Fagocitoza si liza bacteriana eozinofilele prezinta slabe performante fagocitare, dar odata ce
au ingerat microogranismele, le pot distruge
Aparare in infectiile cu paraziti multicelulari infectiile parazitare determina elaborarea unui
raspuns specific ce are ca rezultat cresterea numarului de eozinofile si de anticorpi tip IgE.
Moleculele de IgE se ataseaza de parazit. Eozinofilele au receptori ce recunosc IgE si prin
intermediul lui se atasaza de celula parazitara. Apoi are loc procesul de degranulare care este
citotoxic pentru celulele parazitare. Procesul de degranulare se face in spatiul extracelular si prin
urmare el poate provoca un raspuns si din partea celulelor proprii ale organismului. Pot aparea
astfel asa numitele boli alergice, caracterizate printr-o hipersensibilitate a propriilor celule la
actiunea eozinofilelor asupra parazitilor. Aceasta hipersensibilitate se poate manifesta chiar in
absenta parazitului si prezenta doar a antigenului.
Limitarea procesului inflamator degranularea mastocitara determina eliberarea unui factor
chemotactic al eozinofilelor (ECF-A), care determina migrarea eozinofilelor spre locul inflamatiei.
Eozinofilele se vor degranula la randul lor, eliberand molecule de aril-sulfataza si histaminaza,
inactivatorii substantelor pro-inflamatorii eliberate de mastocite

3. Granulocitul bazofil - aspect la M.O., ultrastructura, functie


Aspect la M.O.:

Forma sferica
Diametru de 12-15m
Nucleul este in forma de potcoava la bazofilele tinere si bilobat la cele adulte, insa granulele
specifice mascheaza prin suprapunere aceasta impartire
Raportul nucleu : citoplasma este de 1 : 1
Citoplasma este abundenta si are tenta bazofila
Citoplasma contine granule specifice (bazofile), cu diametru de 0,5m, in numar mai redus si de
forma mai variata ca la restul granulocitelor, care se coloreaza metacromatic cu coloranti bazici
(ex.: se coloreaza purpuriu cu albastru de toluidina)

Ultrastructura granulele specifice sunt foarte neuniforme din punct de vedere al conturului.
Metacromazia se datoreaza continutului de heparina. Acestea mai contin si histamina, peroxidaza, si
factorul chemotactic al eozinofilelor (ECF-A). Nu contin enzime lizozomale. Citoplasma bazofilelor
prezinta, pe langa aceste granule, aparat Golgi, RE, mitocondrii si incluziuni de glicogen.

Functie Bazofilele au o durata scurta de viata. Numarul lor in sange este de 15-50/mm3, ele
reprezentand 0,5% din totalul granulocitelor circulante.

Bazofilele sunt foarte asemanatore din punct de vedere functional cu mastocitele. Ambele prezinta
granule metacromatice, cu acelasi continut. Ambele elibereaza continutul granulelor ca raspuns la
anumite antigene. Ambele participa la raspunsul inflamator si ambele pot actiona in cadrul reactiilor de
hipersensibilizare imediata.

Rolul lor este de a participa la raspunsul inflamator. Bazofilele prezinta pe suprafata membranei
receptori specifici pentru IgE. Legarea IgE de antigeni specifici si de receptori de suprafata ai bazofilelor
determina degranularea bazofilelor, cu eliberarea continutului in mediul extern. Heparina este un
anticoagulant, histamina induce vasodilatatie si cresterea permeabilitatii vasculare, iar ECF-A atrage
eozinofile spre locul inflamatiei. Mediatorii eliberati induc simptomele clinice specifice inflamatiei.

Rol in hipersensibilizarea imediata cand o persoana hiperreactiva produce IgE, acestea pe de o parte
circula in sange, pe de alta parte se leaga de bazofile. La reexpunerea acelei persoane la acelasi antigen,
bazofilele cu anticorpii deja atasati fixeaza imediat antigenul respectiv si se degranuleaza mult mai
repede.
Astfel, raspunsul inflamator este exagerat si se pot produce diferite tipuri de reactii alergice, de la astm
bronsic pana la urticarie acuta si chiar soc anafilactic, care este cel mai grav dintre bolile alergice.

4. Monocitul aspect la M.O., ultrastructura, functie


Aspect la M.O.:

Diametru de 12-20m
Nucleul este oval, reniforma sau in forma de potcoava, plasat de obicei excentric, iar alternanta
de eucromatina si heterocromatina ii confera aspectul de tabla de sah
Raportul nucleu : citoplasma este de 2 : 1
Citoplasma este bazofila si apare colorat albastru intens
De obicei nu prezinta granulatii, fiind agranulocit, desi se pot observa uneori mici granule
colorate roz palid (lizozomi), acestea fiind la limita de rezolutie a M.O.

Ultrastructura Nucleul prezinta 1-2 nucleoli. In citoplasma sunt prezente RER, de mici dimensiuni,
poliribozomi, numeroase mitocondrii mici, precum si un aparat Golgi bine dezvoltat, responsabil de
formarea granulelor lizozomale. Membrana celulara prezinta microvili, iar in apropierea acesteia se
observa vezicule de pinocitoza.

Functie Monocitele sanguine nu sunt celule capat de linie, ci precursoarele celulelor sistemului
fagocitar mononuclear (SFM). In sange, sunt in numar de 300-500/mm3, reprezentand 5% din totalul
leucocitelor circulante. Dupa ce petrec 12-24 ore in circulatia sanguina, traverseaza peretii capilarelor
sau venulelor si patrund in tesuturile conjunctive, unde se diferentiaza in macrofage.

Rolurile celulelor SFM:

Endocitoza endocitoza poate fi specifica sau nespecifica. Este mediata de receptori.


Macrofagele ingera celule imbatranite, resturi celulare, microorganisme, particule straine sau
produsi fiziologici formati in exces (factori de coagulare). Mecanismul de transport poate fi
pinocitoza (pentru faza fluida) sau fagocitoza (pentru particulele solide sau microorganisme).
Secreta proenzime lizozomale de tipul colagenazei, elastazei, erochinazei, hialuronidazei sau
glucuronidazei. Enzimele intervin in digestia matricei conjunctive.
Secreta citokine care activeaza la randul lor alte celule (sunt un fel de secretii paracrine). Dintre
citokine, interleukina 1 activeaza limfocitele Th (helper), care vor interveni in cooperarea din
cadrul raspunsului imun mediat umoral. Interleukina 1 mai activeaza si celulele cu citotoxicitate
specifica sau nespecifica.
Secreta interferonii , , . Interferonul este cel mai important, avand rol in apararea antivirala
si antitumorala.
Secreta factorul de proliferare al fibroblastelor, inducand fibroza in tesuturile in care se gasesc.

5. Limfocitul aspect la M.O., M.E.


Aspect la M.O.:

Forma sferica
Dupa diametru, se disting 3 categorii:
o Mici 6-8m
o Intermediare 8-12m
o Mari 12-18m
Nucleul este rotund sau indentat, situat excentric, fara nucleoli vizibili
Raportul nucleu : citoplasma este de 3 : 1 sau 4 : 1
Nucleul apare intens colorat bazic, precum o pata de cerneala, pe cand citoplasma se coloreaza
albastru deschis si are aspectul unui inel perinuclear
Aspect la M.E.:

Citoplasma contine putine mitocondrii si un aparat Golgi slab dezvoltat


Se observa nucleoli
Limfocitele B si T par identice in stare inactiva, insa in stare activata apar anumite diferente:
o Limfocitele B activate au diametru mult mai mic ca cele inactive, iar citoplasma este
plina cu RER, datorita rolului de producere de anticorpi ai stadiului final de diferentiere al
limfocitelor B plasmocitul
o Limfocitele T activate au diametru mai mare ca cele inactive, nucleul mai putin
condensat, iar in citoplasma apar cateva cisterne ale RE si cativa ribozomi liberi

6. Clase de limfocite, functii


Sistemul imun cuprinde milioane de clone (familii) de limfocite. Limfocitele din fiecare familie poseda un
receptor de suprafata unic care apartine doar acelei familii. Acest receptor permite legarea unui
determinant antigenic specific.

Cele trei mari populatii de limfocite sunt limfocitele B, T si NK.

Limfocite B - Reprezinta 2-12% din limfocitele circulante. Originea lor este maduva rosie hematogena, la
nivelul careia o celula stem pluripotenta se diferentiaza in celula stem limfoida, care ulterior se
diferentiaza in limfocit B. Tot in maduva, limfocitele B devin imunocompetente, capatand capacitatea de
a distinge self-ul de nonself. Se mai gasesc si in organele limfoide secundare ganglioni limfatici, splina,
amigdale. Limfocitele B prezinta pe suprafata receptori antigenici specifici.

Limfocitele B sunt stimulate de catre contactul cu un antigen specific. Drept urmare, se diferentiaza in
una din urmatoarele:

Plasmocit secreta anticorpi specifici antigenului ce a determinat diferentierea


Limfocit B cu memorie celule cu viata lunga, care prezinta pe suprafata receptori specifici
pentru antigenul ce a determinat diferentierea, cu sensibilitate mult mai mare; astfel, limfocitele
B cu memorie sunt responsabile de producerea unui raspuns imun umoral mult mai rapid la un
contact ulterior cu acel antigen
Limfocite T Reprezinta 60-70% din limfocitele circulante. Originea lor este timusul, la nivelul caruia o
celula stem pluripotenta se diferentiaza in celula stem limfoida, care ulterior se diferentiaza in limfocit T.
Tot in timus, limfocitele T devin imunocompetente, capatand capacitatea de a distinge self-ul de nonself.
Se mai gasesc si in organele limfoide secundare. Limfocitele T prezinta pe suprafata receptori antigenici
specifici. Exista urmatoarele tipuri de limfocite T:
T helper (Th) alcatuiesc o subpopulatie de limfocite care dupa interactiunea cu un antigenu
specific stimuleaza limfoblastele B si limfocitele Tc, precum si macrofagele
T supresoare (Ts) limiteaza expansiunea clonala a limfocitelor B si T stimulate antigenic,
participand la reglarea intensitatii raspunsului imun (etapa a II-a a raspunsului imun umoral)
T citotoxice (Tc) = T Killer stimulate prin antigene exprimate la suprafata unor celule modificate
sau celule-gazda pentru diversi factori patogeni; distrug celule infectate de virusi, celule
tumorale sau celule infectate cu microbi cu habitat intracelular
T cu memorie au mai intalnit antigenul specific si prezinta receptori cu sensibilitate mult mai
mare, producand astfel un raspuns imun mult mai rapid; se formeaza in timpul raspunsului
primar, ele avand o viata de aproximativ 40 de ani; memoria lor imunologica insa se intinde pe o
perioada de 10-15 ani; sunt responsabile de raspunsul imun secundar
Natural Killer T cells prezinta proprietati atat ale limfocitelor T cat si ale limfocitelor Natural
Killer; raspund rapid la celule infectate viral sau celule tumorale
Limfocite Natural Killer limfocite mari, granulare, ce distrug celule tumorale sau infectate viral. Se
diferentiaza in maduva rosie hematogena, timus, ganglioni limfatici, splina sau amgidale, din acelasi
precursor ca si limfocitele B si T.

7. Trombocitul structura, functii


Structura:

Diametru de 2-4m (cel mai mic element figurat al sangelui)


Forma ovalara
Anucleat
Citoplasma prezinta o zona centrala, intunecata, care contine granule purpurii, numita granulomer si una
periferica, clara, care se coloreaza albastru-deschis, numita hialomer.

Granulomerul contine granule de diverse marimi, inconjurate de endomembrane, precum si cateva


organite celulare, in numar mic mitocondrii, vezicule Golgiene sau ale RE, ribozomi liberi. Granulele
sunt de trei tipuri:

Granule dense, cu diametrul de 250-300nm; contin ioni de calciu, ATP, ADP; de asemenea,
capteaza din plasma si stocheaza serotonina, epinefrina si norepinefrina
Granule ceva mai mari, cu un diametru de 300-500nm; sunt implicate direct in coagulare;
contin fibrinogen, factor de crestere derivat din plachete (PDGF), trombospondinina,
prostaglandine, tromboxan A2 si factorul VIII (factorul anti-hemofilic)
Granule mici, cu diametrul de 175-250nm; contin enzime lizozomale

Hialomerul prezinta 3 sisteme canaliculare, care de la exterior spre interior sunt:

Fascicul marginal inel de microtubuli care mentin forma celulei


Sistemul canalicular deschis tubi care comunica cu invaginarile membranei plachetare,
favorizand schimbul dintre mediul intern si mediul extern
Sistem tubular dens tubului electronodensi dispusi neregulat
Toate aceste structuri stau asezate pe citoscheletul format din microfilamente de actina si miozina si
microtubuli. Microfilamentele formeaza un sistem contratil implicat in miscarile plachetelor si agregarea
plachetara.

Membrana trombocitului este invelita de un strat gros de 15-20nm, bogat in GAG si glicoproteine, cu rol
in adeziunea celulara. Poate emite prelungiri sub forma unor valuri ondulate cu ajutorul carora se
deplaseaza. La exterior se gasesc receptori pentru factorii plasmatici cu rol in coagularea sangelui.

Functii - Trombocitele sau plachetele sanguine sunt prezente in sange in numar de 200.000-
400.000/mm3. Durata lor de viata este de aproximativ 5-10 zile, dupa care parasesc vasul si patrund in
tesuturile conjunctive unde sunt fagocitate de macrofage.

Trombocitele intervin direct in coagularea sangelui. Aderarea trombocitelor are loc in momentul in care
se lizeaza peretele vasului. Ele intra in actiune in trei etape:

Aderarea la peretele lezat se lipesc de endoteliul vaselor langa locul lezat; lipirea este
favorizata de colagenul din peretele vasului cu care stabilesc legaturi
Agregarea la locul leziunii plachetele adera unele la celelalte, asamblandu-se in grupuri la locul
leziunii; aceasta asamblare este favorizata de colagen si alte componente eliberate de plachete
tromboxan A2, ADP; astfel se formeaza un dop plachetar
Metamorfoza vascoasa trombocitele isi modifica forma si structura, acumuleaza apa,
endomembranele se rup si continutul veziculelor se raspandeste in toata citoplasma dandu-i un
aspect vascos, astructurat; apoi membrana plachetara se rupe si intreg continutul citoplasmic se
raspandeste, incepand procesul de coagulare

Plachetele mai au si alte functii decat cele din coagularea sangvina:

Intervin in procesele inflamatorii si elibereaza substante care stimuleaza chemotactismul


neutrofilelor la locul de invazie microbiana
Pot endocita bacterii si virusuri dar nu le pot distruge deoarece au un continut redus de
hidrolaze acide
Pot interveni in procesul imun prin emiterea de substante care stimuleaza producerea de
imunoglobuline (in special IgG)
Pot interveni in vindecarea ranilor eliberand substante care stimuleaza miogeneza si
angiogeneza (formarea de noi capilare)

8. Hematia structura
Dimensiuni - are un diametru de 7-8m (hematia uscata, pe frotiu, are un diametru mediu de 7,5m). In
cazul hematiilor normale, in forma de disc biconcav, grosimea este de 2,6m in portiunile marginale si
0,8m in centru. Pot exista abateri de la aceste dimensiuni, care insotesc diverse boli ale sangelui:

Microcite diametru sub 6m; intalnite in anemii


Macrocite diametru peste 9m
Megalocite diametru peste 12m, forma ovalara
Anizocitoza hematii de diametre diferite

Forma - forma normala este de disc biconcav, hematia fiind numita discocit. Pot aparea modificari de
forma, unele dintre ele fiind ireversibile:

Sferocit rotunjita; forma de balon


Echinocit sferica, dar membrana prezinta prelungiri de forme si lungimi diferite, echidistante;
apare datorita scaderii concentratiei de ATP intra/extracelular
Stomatocit rotunjita; prezinta o infundatura; apare datorita scaderii pH-ului mediului
Ovalocit ovalara
Acatocit sferica, dar membrana prezinta prelungiride forme si lungimi diferite, situate la
distante diferite; modificarea poate fi ireversibila in unele boli, precum ciroza hepatica
Drepanocit turtita, in forma de secara; apare in siclemie; modificare ireversibila
Leptocit turtita; apare in thalassemii sau icter; modificare ireversibila

Alte aspecte structurale:

Anucleata
Citoplasma prezinta doar microfilamente si microtubuli care formeaza citoscheletul* si mentin
forma celulei
Pot persista membrana nucleara, formand un inel, sau resturi de cromatina sub forma de
granule bazofile

Citoscheletul hematiei prezinta o proteina numita spectrina, care se leaga de multe alte componente ale
citoscheletului si formeaza aranjamente pentagonale sau hexagonale. Rolul acestora este pe de o parte
de a creste rezistenta membranei si pe de alta parte de a permite deformarea hematiei atunci cand
aceasta strabate capilarele sanguine, unele dintre acestea avand un diametru de doar 4m. De
asemenea, faptul ca eritrocitele nu sunt rigide inseamna ca vascozitatea sangelui ramane in mod normal
scazuta.

9. Hematia functii
Hematia sau eritrocitul are origine in maduva rosie hematogena. Numarul hematiilor circulante este de
3,9-5,5 x 106/mm3 pentru femei si 4,1-6 x 106/mm3 pentru barbati. Durata de viata a unei hematii este
de 120 zile. Hematiile imbatranite ajung in ficat sau splina unde sunt fagocitate de macrofage si sunt apoi
atacate de lizozomi care contin hidrolaze acide. Hematia se descompune si se elibereaza Fe care reintra
in circulatie si ajunge in maduva rosie hematogena, ajutand la formarea de noi hematii. Astfel se
realizeaza circuitul Fe in organism.
Rolul principal al hematiilor este de transport al gazelor. Hematiile contin cantitati semnificative a unei
proteine numite hemoglobina (Hb). Aceasta poate lega rapid O2, formand oxihemoglobina, si CO2,
formand carbaminohemoglobina. Reversibilitatea acestor asocieri sta la baza capacitatii hemoglobinei
de a transporta gaze. Hemoglobina mai poate lega monoxid de carbon, formand carboxihemoglobina.
Aceasta asociere este ireversibila si duce la scaderea capacitatii de transport a O2.

Hemoglobina ocupa 33% din greutatea hematiei. Este formata dintr-o parte proteica, globina si o parte
prostetica, hem, care este alcatuita din protoporfirina IX si Fe2+.

In formarea hemoglobinei exista mai multe etape:

1. Formarea globinei in RER


2. Formarea protoporfirinei IX
3. Formarea hemului legarea Fe2+ de protoporfirina IX
4. Formarea hemoglobinei unirea globinei cu hemul

Pe langa hemoglobina, hematia mai contine si alte proteine cu rol enzimatic:

Lactat dehidrogenaza enzima a glicolizei anaerobe (lipsa mitocondriilor inseamna ca hematia


nu isi poate obtine necesarul energetic prin ciclul Krebs; astfel, se bazeaza pe cai alternative
glicoliza, suntul pentozo-fosfatilor)
Enzime ale suntului pentozo-fosfatilor
Anhidraza carbonica intervine in legarea CO2
Methemoglobin reductaza transforma methemoglobina, ce nu poate lega oxigen, inapoi in
hemoglobina
Catalaza disociaza peroxidul de hidrogen in O2 si apa

10. Formula leucocitara, semnificatie functionala


Formula leucocitara reprezinta exprimarea atat procentual cat si in valori absolute a numarului de
leucocite circulante din fiecare din cele 5 categorii.

Formula leucocitara normala


Tip de celula Numar aproximativ per mm3 Procentaj aproximativ
Leucocite totale 6.000-10.000 100%
Neutrofile 5000 60-70%
Eozinofile 150 2-4%
Bazofile 30 0,5%
Limfocite 2400 28%
Monocite 350 5%

Formula leucocitara este efectuata automat de catre analizor. Exista anumite situatii insa in care este
necesara efectuarea manuala a formulei leucocitare

Numar de leucocite prea mic/prea mare


Prezenta de celule anormale semnalizata de analizor prin anumite mesaje de avertizare
Esecul analizorului de a indica formula leucocitara
In aceste cazuri se efectueaza numaratoarea microscopica.

Leucocitoza Reprezinta un numar crescut de leucocite. Este subclasificata in 5 tipuri, in functie de


leucocitul prezent in numar mare. Daca se cunosc rolurile specifice si originea fiecarui tip de leucocit,
este usor de intuit ce afectiuni vor duce la cresterea proportiei clasei leucocitare respective. Un individ
poate prezenta mai multe tipuri de leucocitoza simultan. Cele 5 tipuri, impreuna cu cauzele lor, sunt:

Neutrofilie cresterea numarului de neutrofile circulante; determinata de:


o Infectii bacteriene
o Necroza a tesuturilor infarct miocardic, arsuri
o Procese inflamatorii
Eozinofilie cresterea numarului de eozinofile circulante; determinata de:
o Reactii alergice
o Infectii parazitare
Bazofilie cresterea numarului de bazofile circulante; foarte rara; determinata de bolile ce induc
leucocitoza generala
Monocitoza cresterea numarului de monocite circulante; determinata de:
o Infectii cronice
o Boli inflamatorii intestinale
o Boli autoimune sistemice
Limfocitoza cresterea numarului de limfocite circulante; determinata de:
o Infectii cronice
o Infectii virale
o Limfoame
Leucocitoza generala Reprezinta cresterea numarului de leucocite din toate clasele. Este determinata
in general de splenectomie, stress, leucemii sau tratamente cu diverse medicamente (epinefrina,
aspirina, heparina, corticosteroizi).

Leucopenie Reprezinta scaderea numarului total de leucocite. Printre cauze se numara:

Insuficienta maduvei osoase hematogene anemie aplastica


Lupus eritematos sistemic (boala autoimuna)
Tratament cu medicamente imunosupresive, antibiotice, anticonvulsante, antipsihotice,
barbiturice, citostatice, diuretice
Tratament radioterapeutic sau chemoterapeutic
Splenomegalie
Cancer
Intoxicatie cu arsenic

Leucopenia nu se subdivide precum leucocitoza, deoarece de obicei scade numarul tuturor tipurilor de
leucocite simultan. In general, termenul de neutropenie este folosit ca sinonim pentru leucopenie,
deoarece cea mai mare proportie a leucocitelor circulante este reprezentata de neutrofile.

Pseudoleucopenie La debutul unei infectii, un numar semnificativ de leucocite parasesc circulatia


pentru a ajunge la locul infectiei si a participa la apararea organismului. Aceasta migrare stimuleaza
producerea de noi leucocite de catre maduva, dar exista un decalaj intre parasirea circulatiei sanguine de
catre leucocite si restabilirea numarului initial. Mostrele de sange preluate in acest interval vor contine
un numar redus de leucocite, determinand un rezultat fals de leucopenie.

SUBIECTE MUSCULAR

1. Muschiul scheletic organizare histologica


Muschiul scheletic este alcatuit din celule musculare, numite si fibre musculare. Celulele sau fibrele
musculare au lungimi foarte mari, de ordinul mm sau cm, putand ajunge pana la 30cm. Raportul lungime
: latime este unic in fiecare organ. Grosimea unei fibre este de 25-100m.

Celulele musculare sunt asezate paralel cu axul lung orientat de-a lungul directiei de miscare a
muschiului respectiv. Celulele sunt de forma cilindrica, neramificate si asezate paralel una cu alta.
Celulele sunt multinucleate iar nucleii sunt asezati in imediata vecinatate a membranei si au o dispozitie
foarte ordonata, alternanta. Cea mai mare parte a citoplasmei este ocupata de o structura ce apare sub
forma de striatii. Aspectul striat este dat de dispunerea caracteristica a miofilamentelor de actina si
miozina in cadrul unor structuri cu rol contractile numite miofibrile. In sectiune transversala, fibrele
musculare au forma poligonala. In functie de locul unde s-a efectuat sectiunea, se pot vedea 1, 2 sau
chiar 3 nuclei. Citoplasma contine miofibrilele sectionate transversal ce apar sub forma unor puncte
separate de fante citoplasmatice. Se mai obesrva raportul cu celulele conjunctive si vasele sangvine.

Fiecare celula musculara este imbracata de un tesut conjunctiva laxa numit endomisium. Acest tesut
este format in principal din lamina bazala a celulelor musculare si fibre de reticulina, colagen, vase
sangvine si fibre nervoase.

Mai multe fibre musculare alcatuiesc un fascicul. Fiecare fascicul este imbracat de un tesut conjunctiv lax
numitperimisium, care este format din vase sangvine si fibre nervoase de calibru mai mare. Intreg
muschiul este imbracat de epimisium, tesut conjunctiv dens semiordonat prin care se ataseaza de
structurile invecinate.
2. Miofibrila striata scheletica organizare ultrastructurala
Sarcoplasma fibrelor musculare scheletice contine fascicule filamentoase cilindrice denumite miofibrile,
care reprezinta unitatea contractila a muschiului. Miofibrilele au un diametru de 1-2m si sunt asezate
paralel cu axul lung al fibrei musculare. Miofibrilele sunt alcatuite dintr-o dispunere organizata
longitudinala a miofilamentelor, care sunt de doua tipuri:

Subtiri (5-6nm grosime si 2m lungime) formate din proteina actina


Groase (10-12nm grosime si 1,5m lungime) formate din proteina miozina

Astfel, miofibrilele au aspect striat, prezentand:

Banda luminoasa (banda I - izotropica) alcatuita din miofilamente subtiri de actina care se
extind in banda intunecata pana la limitele zonei H; banda I este strabatuta transversal la mijloc
de catre linia Z (Zwischenscheibe = discul dintre), la care se ancoreaza miofilamentele de actina
Banda intunecata (banda A - anizotropica) alcatuita din miofilamente groase de miozina intre
care se interpun miofilamente subtiri de actina; prezinta in mijloc zona H, care contine numai
filamente groase; aceasta este strabatuta transversal la mijloc de catre linia M (Mittelscheibe =
disc mijlociu), la care se ancoreaza miofilamentele de miozina

Pe sectiune transversala se observa un inalt grad de ordonare al miofilamentelor. Filamentele sunt


asezate in asa fel incat alcatuiesc un aranjament hexagonal. La nivelul benzii A, unde filamentele se
interdigiteaza, fiecare filament gros este inconjurat de 6 filamente subtiri, iar fiecare filament subtire de
6 filamente groase. Distanta dintre 2 filamente groase este de 30-45nm, iar intre un filament gros si unul
subtire se afla un spatiu de 13nm.
Pe suprafata filamentelor groase se observa punti transversale, perpendiculare pe axa filamentului, late
de 4-5nm si lungi de 6-13nm, care se extind catre filamentele subtiri si par sa le atinga. Fiecare filament
gros contine 200-220 punti transversale. Pe suprafata fiecarui filament subtire face contact cate o punte
transversala la fiecare 14,3nm. Puntile transversale lipsesc in portiunea filamentelor groase ce
corespunde benzii H.

3. Mecanismul contractiei in tesutul muscular striat scheletic


Are la baza formarea complexului acto-miozinic.

Contractia propriu-zisa este precedata de excitatia fibrei musculare si cuplarea excitatie-contractie.


Depolarizarea fibrei musculare determina deschiderea unor canale de calciu de la nivelul reticulului
sarcoplasmic, care reprezinta un rezervor de calciu pentru fibra musculara. Deschiderea acestor canale
este urmata de efluxul ionilor de calciu si difuziunea acestor in citosol. Odata ajunsi la nivelul
sarcomerilor, ionii de calciu se vor lega de situsurile specifice de pe TnC, inducand o modificare
conformationala a complexului troponinic. Astfel, TnT deplaseaza tropomiozina, aceasta nu mai
mascheaza situsurile de legare ale miozinei de la nivelul filamentelor de actina, iar complexul acto-
miozinic se poate forma, initiand contractia.

Mecanismul contractiei cuprinde 5 faze:

1. Cuplarea miozinei cu actina. Capul miozinic, angulat la 90 fa de partea fibrilar a proteinelor


contractile se leag strns de monomerul de actin. n situsul catalitic se gseste o molecul de
ADP (adenozindifosfat) i una de Pi (fosfat anorganic), care cresc afinitatea captului miozinic
pentru situsul actinic.
2. Eliberarea Pi. Disocierea restului fosfat (Pi) de pe capul miozinic determin o modificare
conformaional a capului, care se anguleaz cu 45 fa de poziia iniial i tracioneaz
filamentul de actin cca. 11 nm ctre coada filamentului de miozin (11nm reprezinta lungimea a
2 monomeri de actina). Aceast modificare este responsabil de producerea forei motrice a
miofilamentelor.
3. Eliberarea ADP. Disocierea moleculei ADP de pe capul miozinic las cuplul actomiozinic ntro
stare rigid, cu capul angulat la 45.
4. Legarea ATP. Cuplarea unei noi molecule de ATP n situsul catalitic al capului miozinic reduce
afinitatea miozinei pentru actin, determinnd prsirea moleculei de actin de ctre capul
miozinic. Dac toate capetele miozinice ale unui muchi ar fi concomitent n acest stadiu,
muchiul ar fi complet relaxat.
5. Hidroliza ATP. Scindarea ATP n ADP i Pi se produce la nivelul capului miozinic. Ca urmare a
hidrolizei, capul miozinic pivoteaz la nivelul colului si se anguleaz la 90 fa de partea fibrilar
a miofilamentelor. Aceast rotaie permite capului miozinic s se repoziioneze cu cca. 11 nm
fa de filamentul de actin, cu doi monomeri mai departe de cel legat anterior. La fel ca la
punctul anterior, i n acest moment dac toate capetele miozinice ar fi sincronizate n acest
stadiu, muchiul ar fi complet relaxat. Din acest moment, odat cu hidroliza ATP ciclul se reia.

Acest ciclu va conduce la scurtarea sarcomerului. Miofilamentele de actina si miozina isi pastreaza
lungimea initiala, dar gliseaza una peste cealalta. Astfel, cele 2 linii Z se apropie una de cealalta, iar
discurile clare se scurteaza. In acelasi timp, banda H dispare, datorita suprapunerii complete a
miofilamentelor de actina si miozina.

4. Celulele musculare striate cardiace si scheletice - deosebiri ultrastructurale si functionale


Deosebiri ultrastructurale:

Dispunerea fibrelor fibrele musculare scheletice sunt paralele intre ele, pe cand cele cardiace
se ramifica si se anastomozeaza
Numarul nucleilor fibrele musculare scheletice sunt multinucleate, cele cardiace uninucleate
Forma nucleilor nucleii fibrelor musculare scheletice sunt alungiti si situati la periferie, imediat
sub sarcolema; nucleii fibrelor musculare cardiace sunt rotunzi si situati central
Diametrul fibrelor musculare scheletice este mai mare ca cel al fibrelor musculare cardiace
Aspect in sectiune transversala fibrele musculare scheletice pot prezenta chiar si 2-3 nuclei, in
functie de nivelul la care s-a facut sectiunea; in cazul sectiunii prin tesutul muscular cardiac, nu
toate fibrele prezinta nucleu, deoarece nu toti nucleii sunt situati la acelasi nivel
Discurile intercalare structuri in zig-zag specifice fibrelor musculare cardiace, ce unesc
extremitatile a doua fibre; discurile intercalare lipsesc la nivelul tesutului muscular scheletic

Deosebiri functionale Rolul discurilor intercalare Acestea reprezinta legatura structurala si


functionala dintre doua miocardiocite. Sunt formate din jonctiuni gap, ce permit transferul rapid
intercelular al variatiilor de potential, permitand astfel functionarea sincrona a fibrelor miocardice, si
desmozomi, ce asigura aderenta fibrelor.

Cuplarea excitatie-contractie In cazul fibrelor scheletice, receptorii dihidropiridinici (canalele voltaj-


dependente de calciu de la nivelul tubulilor T ai sarcolemei) activeaza direct receptorii ryanodinici
(canalele de calciu de la nivelul reticulului sarcoplasmic). In fibra miocardica, receptorii DHP permit influx
de calciu, iar acest calciu este cel care activeaza receptorii ryanodinici, mecanismul fiind numit calciu-
cheama-calciu. Astfel, fibra scheletica se poate contracta si in absenta calciului din mediul extracelular,
pe cand cea miocardica necesita o sursa dubla de calciu intra- si extracelulara. Mecanismul calciu-
cheama-calciu este prezent si functional si in fibra scheletica, dar nu indispensabil.

Particularitati metabolice Datorita activitatii sale neintrerupte, miocardul, spre deosebire de muschiul
scheletic, nu are perioada de relaxare prelungita. Pe langa aceasta, metabolismul sau este predominant
aerob. Drept urmare, miocardul nu isi permite sa oboseasca sau sa ramana fara rezerve energetice sau
de oxigen. In acest scop, celule musculare cardiace prezinta anumite particularitati fata de cele
scheletice:

Prezinta o cantitate marita de mioglobina (proteina asemanatoare hemoglobinei, cu rolul de a


lega oxigen la nivelul tesuturilor), astfel incat poate stoca mai mult oxigen
Substratul energetic preferat este reprezentat de AG, care pot fi metabolizati doar aerob; in
acelasi timp, miocardiocitul poate obtine energie prin metabolizarea aeroba sau anaeroba a
glucozei, precum si metabolizarea lactatului, a piruvatului sau a corpilor cetonici
Are un numar mare de mitocondrii, ce reprezinta peste 40% din volumul celulei; este astfel bine
pregatita pentru a realiza respiratie aeroba (ce consta in ciclul Krebs si fosforilarea oxidativa,
ambele procese avand loc la nivel mitocondrial)
Capacitatea de regenerare Fibrele musculare scheletice pot fi regenerate partial, datorita actiunii
celulelor satelite. Fibrele musculare cardiace, in schimb, isi pierd aproape complet capacitatea de
regenerare dupa primii ani de viata.

Inervatia motorie fibrele musculare scheletice sunt inervate somatic. Miocardul nu primeste inervatie
motorie, celulele musculare cardiace fiind responsabile atat de contractie cat si de generarea si
propagarea impulsurilor excitatorii ce determina contractia.

5. Diagnosticul diferential microscopic intre tesutul muscular cardiac si scheletic


Tesutul muscular striat scheletic sectiune longitudinala:

Celule foarte lungi (pana la 30cm), de forma columnara/cilindrica, multinucleate (20-40


nuclei/cm)
Nuclei alungiti, situati la periferie, imediat sub sarcolema
Citoplasma acidofila, cu aspect striat, datorita dispozitiei ordonate a miofibrilelor in benzi clare si
intunecate
Fibrele sunt paralele intre ele
Intre fibre apare tesut conjunctiv ce contine vase sanguine

Sectiune transversala:

Diametru mare al celulelor (10-100m)


Nuclei situati la periferie; in aceeasi celula pot fi surpinsi mai multi nuclei
Citoplasma acidofila, cu aspect punctat, datorita prezentei miofibrilelor
Se observa tecile conjunctive:
o Endomisium inveleste fiecare fibra; tesut conjunctiv lax
o Perimisium inveleste fiecare fascicul; tesut conjunctiv lax
o Epimisium inveleste intreg muschiul; tesut conjunctiv dens semiordonat

Tesutul muscular striat cardiac - sectiune longitudinala:

Celule lungi (85-100m), de forma cilindrica


Nucleu unic, rotund, situat central, eucromatic, cu nucleol evident
Zona perinucleara este lipsita de striatii si contine granule brune de lipofuscina
Citoplasma acidofila, cu aspect striat, datorita dispozitiei ordonate a miofibrilelor in benzi clare si
intunecate
Fibrele se ramifica si se anastomozeaza
Se observa prezenta discurilor intercalare, linii negre in zig-zag, ce reprezinta legatura dintre
doua miocardiocite; contin jonctiuni gap ce transmit variatiile de potential membranar si
desmozomi ce asigura aderenta celulelor

Sectiune transversala:

Diametru intermediar (15m) intre cel al fibrelor striate scheletice si cel al fibrelor netede
Nuclei centali, rotunzi, eucromatici
Nu se observa nuclei la toate fibrele (depinde de planul de sectiune)
Citoplasma acidofila, cu aspect punctat, datorita prezentei miofibrilelor

6. Sarcomerul definitie, organizare, ultrastructura


Sarcomerulreprezintaunitateacontractila a fibreimusculare.Mai multi sarcomeridispusi longitudinal, in
serie, formeaza o miofibrila.Sarcomerulestedelimitat de 2 linii Z.

Organizareasiultrastructurasarcomerului au fostabordate la organizareasiultrastructuramiofibrilei,


iardetaliidespreproteinelecealcatuiescsarcomerul se gasesc la miofilamentelesubtirisigroase.

Alteproteinece intra in structurasarcomerului cu rol structural saureglator

Titinaeste o proteina gigant (2990 kDa) care ndeplinete cteva funcii extrem de importante. Titina
ancoreaza miozina de linia Z, asigur rectitudinea i paralelismul miofilamentelor de actin, facilitnd
astfel glisarea i interaciunea corect intre actin i miozin. Fiind o protein cu proprieti elastice,
asigur repartiia uniform a tensiunii dezvoltate n sarcomerele aceleiai miofibrile. Confera elasticitate
muchiului genernd un plus de energie cinetic la iniierea micrii.

Nebulina(600900 kDa) este o proteina accesorie actinei care controleaz lungimea filamentului de
actin n cursul dezvoltrii sarcomerului. Mutaii ale acestei proteine conduc la apariia unei miopatii
autozomal recesive.
7. Miofilamentele subtiri si groase
Miofilamentele subtiri Sunt formate din lanturi de actina, precum si 2 proteine reglatoare troponina
si tropomiozina.

Actina este o proteina globulara (actina G) care polimerizeaza in lanturi lungi, formand actina F. Doua
lanturi lungi spiralate formeaza miofilamentul subtire.
Momomerul de actina globulara are structura asimetrica, astfel incat extremitatea anterioara a unei
molecule de actina G se uneste cu extremitatea posterioara a altei molecule, iar lantul rezultat prezinta
polaritate. Aceasta polaritate joaca rol important in dispunerea moleculelor de actina in cadrul
sarcomerului. Astfel, la nivelul liniei Z, miofilamentele de actina prezinta polaritate diferita de o parte si
de alta a acesteia. Fiecare momomer de actina G prezinta un situs de legare al miozinei.
Filamentele de actina se ancoreaza la linia Z prin intermediul unei proteine numita -actinina. Aceasta,
impreuna cu desminina, proteina care intra in structura filamentelor intermediare ale citoscheletului,
asigura coeziunea sarcomerelor adiacente si alinierea miofibrilelor.

Tropomiozina este o molecula subtire, lunga de 40nm, formata din 2 lanturi polipeptidice. Moleculele
de tropomiozina se unesc cap-coada, formand un filament ce se aseaza paralel cu filamentul de actina, la
nivelul santului delimitat de cele 2 lanturi de actina F spiralate. Tropomiozina mascheaza situsurile de
legare ale miozinei de la nivelul filamentelor de actina, blocand formarea complexului actina-miozina.
Fiecare tropomiozina este asociata cu 7 molecule de actina si are atasat pe suprafata un complex
troponinic. Acesta este format din 3 subunitati:

TnT prezinta un situs de legare pentru tropomiozina


TnC prezinta 4 situsuri de legare pentru ioni de calciu
TnI inhiba interactiunea actina-miozina

Miofilamentele groase Acestea contin doar molecule de miozina.

Miozina este o proteina contractila responsabila de generarea fortei. Este alcatuita din trei domenii:

Cap globular prezinta situsuri de legare pentru actina si pentru ATP, avand capacitatea de a
genera forta prin hidroliza ATP; capul formeaza puntea transversala a miofilamentelor groase si
se afla la unghi fata de restul moleculei
Col serveste ca parghie de transductie a fortei generate la nivelul capului
Coada participa la polimerizarea filamentelor de miozina, formand astfel miofilamentul gros

Miozina, proteina cu masa de 500kD, este formata din 2 lanturi grele si 4 lanturi usoare. Fiecare lant greu
prezinta o portiunea liniara, lunga si subtire, si o proeminenta globulara la unul dintre capete. Astfel, prin
spiralarea portiunilor liniare a celor 2 lanturi grele se formeaza coada miozinei, iar cele 2 capete
globulare, asezate unul langa celalalt, formeaza capul. Lanturile usoare se leaga de capetele globulare ale
lanturilor grele si au rol reglator.

In cadrul unui miofilament gros, moleculele de miozina sunt dispuse in seturi antiparalele, astfel incat pe
o parte a miofilamentului gros, toate capetele globulare privesc intr-o directie (spre un anumit filament
subtire), iar pe partea opusa a miofilamentului, capetele privesc in directia opusa. Astfel, fiecarui
filament gros ii corespund 2 filamente subtiri.
8. Reticulul sarcoplasmic si sistemul tubulilor T - asemanari si deosebiri intre celulele
musculare scheletice si cardiace
Asemanari Ambele tipuri de celule prezinta invaginari ale membranei citoplasmatice, numite tubuli T
(transversali). Acesti tubuli extind spatiul extracelular spre interiorul fibrei musculare si au rol dublu de
a conduce potentialul de actiune in celula si de a oferi calciu extracelular. Tubulii T atrag ionii de calciu
prin electronegativitatea lor, rezultat al continutului ridicat de mucopolizaharide. Acesti tubului T
prezinta canale de calciu voltaj-dependente, numite si receptori dihidropiridinici (DHP), datorita faptului
ca sunt blocate de 1,4-dihidroxipiridina. Depolarizarea celulei determina deschiderea acestor canale.

Ambele tipuri de celule prezinta de asemenea reticul sarcoplasmic (RS), cu rol de depozitare a ionilor de
calciu. Membrana RS prezinta si ea canale de calciu, de data asta numite receptori ryanodinici (numite
asa deoarece prezinta afinitate mare pentru rianodina).

Aici se opresc asemanarile.

Particularitatile sistemului RS-TT la nivelul celului musculare scheletice Tubulii T formeaza o retea
anastomotica foarte complexa, formata din tubuli dispusi in jurul jonctiunilor dintre discurile A si I.
Aceasta retea se asociaza sarcomerelor din componenta tuturor miofibrilelor celulei musculare
scheletice.

De o parte si de alta a fiecarui tubul T se afla cisterne ale RS. Acest complex, alcatuit dintr-un tubul T si
doua portiuni laterale ale RS, poarta denumirea de triada. La nivelul triadei are loc transmiterea undei de
depolarizarea de la tubulii T la membrana RS.

La nivelul fibrei musculare scheletice, receptorii DHP activeaza in mod direct receptorii ryanodinici.
Mecanismul calciu-cheama-calciu, discutat la celula miocardica, este prezent si functional, dar nu
indispensabil. Astfel, muschiul scheletic se poate contracta si in absenta calciului extracelular.

Particularitatile sistemului RS-TT la nivelul celulei musculare cardiace Sistemul nu prezinta organizare
atat de regulata precum in musculatura striata. Tubulii T de la nivelul miocardului ventricular au
diametru de 5 ori mai mare ca cei ai muschiului scheletic. Acest lucru prezinta semnificatie functionala,
ce va fi explicata imediat. De asemena, tubulii T sunt localizati la nivelul benzilor Z, nu la jonctiunile A-I.

RS este mai slab dezvoltat si are dispunere neregulata printre miofilamente. Aceasta se datoreaza
faptului ca fasciculele miofibrilare ale miocardului nu sunt bine delimitate.

Triadele sunt foarte rare. De obicei, fiecare tubul T este asociat cu cate o singura prelungire laterala a RS.
Astfel se formeaza diade.

9. Celulele sistemului excitoconducator miocardic organizare la M.O. si M.E.


Celulele tesutului excitoconductor sunt de 3 tipuri.

Celulele P (pacemaker) genereaza impulsuri in nodulul sinoatrial si nodulul atrioventricular; aspect la


M.O.:

Fusiforme
La nivelul nodului AV, celulele prezinta prelungiri citoplasmatice care se ramifica in diferite
directii, formand o retea
Mai mici decat miocardiocitele
Nucleu mare, situat central

Aspect la M.E.:

Aparat contractil slab reprezentat


Putine mitocondrii si cisterne ale RS
Stabilesc jonctiuni desmozomale cu alte celule P
Sunt legate de celulele T prin discuri intercalare

Celule T (de tranzitie) preiau si raspandesc impulsurile; stabilesc jonctiuni cu celulele P si cu


miocardiocitele de lucru; aspect la M.E.:

Mai multe mitocondrii si cisterne ale RS ca celulele P


Sunt legate de celulele P prin discuri intercalare

Celulele Purkinje alcatuiesc sistemul excitoconducator de la nivelul miocardului ventricular; aspect la


M.O.:

Mai mare decat o celula musculara cardiaca


Prezinta unul sau doi nuclei localizati central
Citoplasma clara, palida in jurul nucleilor (acumulare de glicogen)

Aspect la M.E.:
Mai multe mitocondrii ca celelalte celule ale sistemului excitoconducator
Lipsesc tubulii T
In vecinatatea membranei se observa materiale contractile orientate paralel cu axul longitudinal
al celulei
Stabilesc jonctiuni gap sau desmozomale
Nu prezinta discuri intercalare

10. Organite celulare comune si specifice in celula musculara cardiaca lucratoare -


enumerare, roluri
Organite comune:

Nucleu contine informatia genetica necesara functionarii celulei


Mitocondrii sediul ciclului Krebs si a fosforilarii oxidative, adica a respiratiei aerobe. Cea mai
mare parte a necesarului energetic al celulei musculare cardiace este furnizata de metabolizarea
prin respiratie aeroba a acizilor grasi
Reticul sarcoplasmic rezervor de ioni de calciu necesari pentru mecanismul de cuplare
excitatie-contractie
Ribozomi sediul sintezei proteice

Organite specifice:

Miofibrile reprezinta aparatul contractil al fibrei musculare cardiace


Granule galben-maronii incluziuni de lipofuscina. Lipofuscina este un reziduu al digestiei
lizozomale, produs prin oxidarea acizilor grasi nesaturati. Lipofuscina se acumuleaza in urma
unor leziuni ale membranei celulare, mitocondriilor sau lizozomilor. Prezenta acestor granule
semnifica imbatranirea celulara sau diverse procese degenerative (cardiomiopatii). Granulele
mai contin, pe langa lipofuscina, si anumite metale Mg, Al, Fe, Cu, Zn
Granule atriale apar doar la miocardiocitele atriale. Contin un precursor al unui hormon numit
factorul sau peptidul natriuretic atrial (PNA), care este eliberat ca raspuns la hipervolemie sau
hipertensiune. Distensia exagerata a peretelui atrial determina degranularea miocardiocitelor
atriale. Odata ajuns in circulatie, PNA determina, prin diverse mecanisme, scaderea volemiei si a
presiunii arteriale. Scade reabsorbtia distala a sodiului, scade secretia de ADH, aldosteron si
renina la nivel renal si determina relaxarea musculaturii netede vasculare.

11. Discurile intercalare ultrastructura, rol


Ultrastructura Reprezinta complexe jonctionale situate la unirea extremitatilor a 2 celule musculare
cardiace. Sunt formate prin alipirea membranelor plasmatice a doua celule invecinate. Au aspectul unor
linii in zig-zag. Fiecare disc intercalar este format din alternarea succesiva a 2 tipuri de regiuni:

Regiune transversala dispusa perpendicular pe fibra musculara; strabate o miofibrila intre 2


benzi I
Regiune longitudinala dispusa paralel cu axul longitudinal al fibrei musculare; situata intre
miofibrile

Discurile intercalare contin trei tipuri de jonctiuni:

Fascia adherens situata la nivelul regiunilor transversale; ancoreaza de plasmalema filamentele


de actina ale sarcomerelor terminale; practic, reprezinta hemibenzi Z (pe cand banda Z, situata
intracelular, avea ancorate de ambele parti miofilamente de actina, fiecare jumatate a fasciei
adherens, fiind situata la extremitatea celulei, ancoreaza miofilamente de actina pe o parte a sa,
cealalta parte venind in contact cu cealalta jumatate a fasciei adherens, care apartine celulei
invecinate)
Macula adherens (desmozom) situata tot la nivelul regiunilor transversale; uneste celulele
musculare cardiace intre ele si impiedica indepartatea lor reciproca in timpul activitatii
contractile
Jonctiune gap situata la nivelul regiunii longitudinale; uneste citoplasma celor 2 celule,
asigurand continuitatea ionica si astfel transferul rapid al variatiilor de potential; astfel, celulele
se depolarizeaza si se contracta simultan; jonctiunile gap sunt formate din structuri numite
conexoni.

Conexonul este un canal format din 6 proteine transmembranare identice, numite conexine, care se
dispun hexagonal. Domeniile extracelulare ale proteinelor formeaza legaturi homofile cu conexinele
celulei invecinate. Astfel, fiecare conexon formeaza un hemicanal sau o jumatate din jonctiunea gap, iar
prin suprapunerea a doi conexoni apartinand 2 celule invecinate se formeaza jonctiunea gap completa.
Prin conexoni pot trece ioni si molecule cu masa mai mica de 500 daltoni (ex.: ioni de Ca2+, molecule de
IP3 ). Capacitatea conexonilor de a transfera calciu joaca rol important in functionarea simultana a
celulelor musculare.

12. Cuplarea excitatie-contractie in miocardiocitele lucratoare rolul calciului


Variatiile locale de potential membranar determina deschiderea canalelor voltaj-dependente de Ca2+ de
la nivelul tubulilor T. Drept urmare, are loc un influx de ioni de Ca2+ in celula. Cresterea concentratiei
citosolice de Ca2+ determina deschiderea canalelor de Ca2+ de la nivelul membranei sarcoplasmatice.
Acest fenomen poarta numele de calciu-cheama-calciu . Deschiderea acestor canale permite efluxul
ionilor de Ca2+ din reticulul sarcoplasmic. Cresterea in continuare a concentratiei citosolice de Ca2+ duce
la difuziunea acestor ioni in citosol. Odata ajunsi la nivelul sarcomerilor, ionii de calciu se vor lega de
situsurile specifice de pe TnC, inducand o modificare conformationala a complexului troponinic. Astfel,
TnT deplaseaza tropomiozina, aceasta nu mai mascheaza situsurile de legare ale miozinei de la nivelul
filamentelor de actina, iar complexul acto-miozinic se poate forma, initiand contractia.

Miocardiocitele lucratoare necesita doua surse de ioni de Ca2+ - mediul extracelular si RS. In absenta
calciului in mediul extracelular, celula musculara cardiaca nu se poate contracta.

13. Forma, dimensiunile si dispunerea in tesut a fibrelor musculare netede. Localizarea


muschiului neted in organism exemple
Fibrele musculare netede aspecte morfologice:

Fusiforme, de obicei; unele pot prezenta numeroase prelungiri (ex.: in iris, in tunica medie a
aortei); cele fusiforme prezinta o portiune centrala, dilatata, la nivelul careia se afla nucleu, si
doua extremitati efilate
Lungime de 20m 1mm (lungime maxima atinsa la nivelul stomacului sau a uterului gravid)
Diametru de 5m
In cadrul tesutului, fibrele se asaza in asa fel incat portiunea dilatata a unei fibre se afla in
vecinatatea portiunii efilate a fibrei adiacente, ceea ce ii confera muschiului neted caracterul sau
compact

Dispunerea in tesut este de trei tipuri principale, adaptate la diferite roluri fiziologice:

Adaptata pentru executarea miscarilor peristaltice exista doua straturi de muschi unul
extern, longitudinal, si unul intern, circular. Aceste doua straturi musculare cu directie
perpendiculara una pe alta se contracta automat, concomitent sau consecutiv, pentru a asigura
progresia continutului. Stratul intern poate forma sfinctere (ex.: pilorul, sfincterul anal intern). In
caile urinare, stratul extern este circular iar cel intern este longitudinal. Uneori poate fi prezent si
un al treilea strat, oblic, situat sub cel circular (ex.: stomacul).
Adaptata pentru golirea continutului in timp scurt fibrele sunt spiralate in jurul axului principal
al organului (ex.: uterul gravid, vezica urinara)
Adaptata unor miscari precise fibrele sunt dispuse caracteristic, radiar sau circular, si sunt
bogat inervate. Muschii netezi cu aceasta dispunere a fibrelor pot realiza contractii precise si
progresive (ex.: irisul, muschii ciliari)

Localizarea muschiului neted in organism:

Organe cavitare constituie una dintre tunicile peretilor acestora; exemple:


o Arborele respirator de la traheepana la ductul alveolar
o Arborele vascular- intreg arborele, cu exceptia capilarelor si venulelor, care nu prezinta
tunica, ci celule musculare netede izolate numite pericite, cu rol in deplasarea coloanei
de sange
o Tubul digestiv de la cea de-a doua treime a esofagului pana la rect
o Aparatul urinar de la ureter pana la uretra
o Aparatul genital masculin epididim, canal deferent, canal ejaculator, prostata, penis
o Aparat genital feminin de la tubele uterine pana la vagin
o Glande exocrine
Ductele excretoare
Adenomerele glandulare sunt inconjurate de celule mioepiteliale
Organe de simt muschii piloerectori ai pielii, muschii irisului si muschii ciliari ai globului ocular
Tesut conjunctiv la acest nivel se prezinta sub forma unor celule izolate sau a unor fascicule
foarte mici; exemple:
o Pleura viscerala
o Ligamentele largi ale uterului
o Capsulele unor organe ganglioni limfatici, splina
o Tesutulconjunctivsubcutanat, in unele zone speciale zonamamelonara, perineu, scrot,
orbita

14. Sarcolema fibrei musculare netede specializari ultrastructurale


O prima particularitate este absenta tubulilor T. In schimb, sarcolema fibrei musculare netede prezinta
trei tipuri de zone specifice.

Caveole Reprezinta invaginari cvasipermanente ale membranei plasmatice, stabilitatea lor fiind data de
citoschelet. Adancimeaeste de 120nm, latimea maxima este de 70nm iardeschidereaeste de 35nm.
Desisuntprelungiri ale mediulextracelularspreinteriorulcelulei, mediul din interiorulcaveoleiestediferit
fata de cel din spatiulextracelular, mai ales in ceeaceprivestecalciul, concentratiasafiind de 2-3
orimaiconcentratdecat in mediulextracelular. In concluzie, caveoleleparticipa la traficulionilor de Ca,
ceeace le aseamana cu tubulii T.
Arii dense sau corpi densi Reprezinta densificari ale membranei cu dimensiuni de 100-400nm. Contin
in principal 2 proteine ale citoscheletului membranar cu rol de legare a actinei vinculina si talina. Astfel,
rolul ariilor dense este de a realiza legatura intre filamentele de actina din citosol si citoscheletul
membranei celulare.

Jonctiuni intercelulare Sunt de trei tipuri:

Fascia adherens ancoreaza de plasmalema filamente de actina.


Jonctiune digitiforma este o jonctiune simpla, la nivelul careia distanta dintre membranele a
doua celule invecinate este de 30nm. Cele 2 membrane trimit prelungiri care se intrepatrund,
ducand la cresterea stabilitatii jonctiunii. Are rol de a creste aderenta dintre doua celule
musculare netede invecinate si de a asigura ca acestea nu se distanteaza reciproc in timpul
activitatii contractile.
Jonctiune gap uneste citoplasma a 2 celule invecinate, asigurand continuitatea ionica si
transferul rapid al variatiilor de potential. Astfel, celulele se depolarizeaza si se contracta
simultan. Jonctiunile gap sunt formate din structuri numite conexoni.

Conexonul este un canal format din 6 proteine transmembranare identice, numite conexine, care se
dispun hexagonal. Domeniile extracelulare ale proteinelor formeaza legaturi homofile cu conexinele
celulei invecinate. Astfel, fiecare conexon formeaza un hemicanal sau o jumatate din jonctiunea gap, iar
prin suprapunerea a doi conexoni apartinand 2 celule invecinate se formeaza jonctiunea gap completa.
Prin conexoni pot trece ioni si molecule cu masa mai mica de 500 daltoni (ex.: ioni de Ca2+, molecule de
IP3 ). Capacitatea conexonilor de a transfera calciu joaca rol important in functionarea simultana a
celulelor musculare.

15. Organizarea ultrastructurala a aparatului contractil in fibra musculara neteda


La nivelul fibrei musculare netede, filamentele de actina si miozina nu prezinta aranjamentul caracteristic
intalnit in fibrele musculare striate. Fasciculele de miofilamente au traiect oblic prin celula si se
intersecteaza, formand o retea asemanatoare unui grilaj. Aceste fascicule sunt alcatuite din filamente
subtiri de actina, cu o grosime de 6-8nm, si filamente groase de miozina, cu o grosime de 12-16nm.

Filamentele citoplasmatice se insera la nivelul unor corpi densi, cu dimensiuni de 100-400nm, prezenti
atat in membrana celulara cat si in citoplasma. Acesti corpi densi contin -actinina, o proteina de legare
a actinei, fiind asfel similari liniilor Z din fibrele musculare striate. Corpii densi citoplasmatici mai contin
de asemenea desmina si vimentina (vimentina este prezenta doar la nivelul muschiului neted vascular),
2 proteine componente ale filamentelor intermediare ce alcatuiesc citoscheletul citosolic, iar corpii densi
membranari mai contin vinculina si talina, 2 proteine componente ale citoscheletului membranar. La
nivelul acestor corpi densi, filamentele de actina ale aparatului contractil sunt ancorate atat de elemente
ale citoscheletului cat si de alte filamente de actina, fiind astfel solidarizate intre ele.

Filamentele de actina se pot insera doar la un capat, la nivelul corpilor densi citoplasmatici sau
membranari, celalalt capat ramanand liber, sau se pot insera la ambele capete, intinzandu-se intre doi
corpi densi citoplasmatici sau unul citoplasmatic si unul membranar.
Datorita acestui aranjament complex, in retea, contractia determina reducerea dimensiunilor celulare in
toate cele trei axuri, nu doar longitudinal, ca la fibrele musculare striate. Astfel, in urma contractiei,
celula capat aspect tirbusonat, iar nucleul se deformeaza.

Contractia se realizeaza, ca la muschiul scheletic, prin glisarea filamentelor de miozina printre


filamentele de actina.

Observarea ultrastructurii la M.E. Recunoasterea diverselor tipuri de filamente se face pe sectiune


transversala, in functie de dimensiuni:

Actina 5-6nm
Filamente intermediare 9-11nm
Miozina 12-16nm

16. Organizarea moleculara a filamentului subtire si a filamentului gros in fibra musculara


neteda
Filamentul subtire este format din lanturi de actina, precum si o proteina reglatoare numita
tropomiozina.

Actina este o proteina globulara (actina G) care polimerizeaza in lanturi lungi, formand actina F. Doua
lanturi lungi spiralate formeaza miofilamentul subtire. Tropomiozina este o molecula subtire, lunga de
40nm, formata din 2 lanturi polipeptidice. Moleculele de tropomiozina se unesc cap-coada, formand un
filament ce se aseaza paralel cu filamentul de actina, la nivelul santului delimitat de cele 2 lanturi de
actina F spiralate. Tropomiozina mascheaza situsurile de legare ale miozinei de la nivelul filamentelor de
actina, blocand formarea complexului actina-miozina. Fiecare tropomiozina este asociata cu 7 molecule
de actina.

Filamentul gros este format din mai multe molecule de miozina. Miozinaeste o proteina contractila
responsabila de generarea fortei. Este alcatuita din trei domenii:

Cap globular prezinta situsuri de legare pentru actina si pentru ATP, avand capacitatea de a
genera forta prin hidroliza ATP; capul formeaza puntea transversala a miofilamentelor groase si
se afla la unghi fata de restul moleculei
Col serveste ca parghie de transductie a fortei generate la nivelul capului
Coada participa la polimerizarea filamentelor de miozina, formand astfel miofilamentul gros

Miozina, proteina cu masa de 500kD, este formata din 2 lanturi grele si 4 lanturi usoare. Fiecare lant greu
prezinta o portiunea liniara, lunga si subtire, si o proeminenta globulara la unul dintre capete. Astfel, prin
spiralarea portiunilor liniare a celor 2 lanturi grele se formeaza coada miozinei, iar cele 2 capete
globulare, asezate unul langa celalalt, formeaza capul. Lanturile usoare se leaga de capetele globulare ale
lanturilor grele si au rol reglator.

Filamentul gros de la nivelul muschiului neted prezinta punti transversale pe toata lungimea sa, spre
deosebire de cel de la nivelul muschiului striat, care nu are punti transversale in portiunea ce corespunde
benzii H. De asemenea, lungimea filamentului gros la muschiul neted este de 3 ori mai mare decat la
muschiul striat. De aceea interactiunea actina-miozina are loc pe o distanta mai mare si prin urmare
muschiul neted se scurteaza mai mult.

In muschiul neted, unui filament gros ii corespund 8-15 filamente subtiri, spre deosebire de doar 2
filamente subtiri la nivelul muschiului striat. Drept urmare, o punte transversala trage mai multe
filamente la nivelul muschiului gros si deci forta de contractie este mai mica. Lucrul acesta, scris in curs,
mi se pare lipsit de logica. Moleculele de actina alaturate sunt ancorate la aceeasi arie densa, deci
rezistenta care se opune contractiei este aceeasi, indiferent de numarul de filamente de actina de care se
leaga miozina. Prin analogie, e ca si cum ai avea de tras o sanie la care sunt legate doua sfori. Fie ca tragi
de o singura sfoara, fie de ambele sfori simultan, forta pe care o dezvolti este aceeasi. Spre deosebire,
alte surse spun ca forta generata de muschiul neted este comparabila cu cea a muschiului scheletic.

17. Histiofiziologia muschiului neted, particularitatile contractiei, substratul structural si


molecular al acesteia
Contractia fibrei musculare netede consta in formarea complexului acto-miozinic si glisarea filamentelor
de miozina printre filamente de actina cele de miozina, datorita puntilor transversale.

Initierea contractiei Pentru a se forma complexul acto-miozinic cu activitate contractila, este necesara
deplasarea tropomiozinei, care in pozitie de repaus mascheaza situsurile de legare ale miozinei de pe
filamentele de actina. La nivelul fibrei musculare netede, lipseste troponina, care indeplinea acest rol in
fibra musculara striata. Astfel, la nivelul muschiului neted, aceasta modificare conformationala se
realizeaza pe seama unei proteine numita caldesmona. Aceasta este activata la randul ei de catre o alta
proteina, solubila in citosol, numita calmodulina. Legarea a 4 ioni de Ca2+ la o molecula de calmodulina
determina activarea acesteia, care la randul ei activeaza caldesmona. Caldesmona, atasata de actina si
de tropomiozina, odata activata determina deplasarea tropomiozinei, cu eliberarea situsului de
interactiune actina-miozina.

Totusi, eliberarea acestor situsuri nu este suficienta pentru a initia contractia. Miozina din structura
filamentelor groase ale fibrelor musculare netede prezinta afinitatea foarte redusa pentru actina,
neputandu-se lega de aceasta. Aceasta afinitate poate fi insa marita semnificativ prin fosforilare. Aici
intervine o alta proteina citosolica, MLCK (myosin light-chain kinase), care fosforileaza unul din lanturile
usoare reglatoare din structura miozinei, ceea ce duce la activarea miozinei, legarea sa de actina si
formarea complexului contractil. MLCK este activata la randul ei de acelasi complex Ca2+-calmodulina ce
activa caldesmona.

Particularitatile contractiei la nivelul muschiului neted:

Forta de contractie este semnificativ mai mica decat cea a muschiului striat?? vezi subiectul 16
Viteza de contractie este scazuta, datorita activitatii ATP-azice scazute a miozinei din fibra
musculara neteda
Capacitatea de scurtare este crescuta, datorita existentei puntilor transversale pe toata
lungimea filamentului gros, ceea ce permite o suprapunere mai completa a filamentelor subtiri si
groase
Activitate electrica spontana determina o activitate contractila spontana, care poate fi:
o Ritmica cu frecventa si amplitudine constante, ce difera de la un muschi la altul (ex.:
undele peristaltice de la nivelul tubului digestiv); muschii cu acest tip de activitate
contractila se numesc muschi fazici
o Sustinuta stare de contractie permanenta; muschii cu acest tip de activitate contractila
se numesc muschi tonici si mentin un tonus constant (ex.: sfincterele)
Contractia poate fi modulata de diversi liganzi neurotransmitatori, hormoni, prostaglandine,
ce actioneaza la nivelul unor receptori membranari. Actiunea lor este de tip elastic acelasi
ligand poate exercita efect stimulator sau inhibitor asupra contractiei, in functie de receptorul la
care se leaga

18. Clasificarea functionala a muschilor netezi


Clasificarea functionala a muschilor netezi se face in functie de modul in care se contracta fibrele
acestora:

Muschi netezi unitari Prezinta activitate electrica si contractila ritmica, spontana. Activitatea
electrica este initiata in anumite celule pacesetter, care se depolarizeaza spontan. Intre fibre se
afla multe jonctiuni gap, care asigura raspandirea rapida a PA. Drept urmare, fibrele se contracta
simultan, ca o unitate (de aceea si numele). Inervatia muschilor unitari este slaba o terminatie
nervoasa inerveaza un fascicul de 100-300 fibre, si are doar rol modulator. Exemple sunt muschii
viscerali si vasculari.
Muschi netezi multiunitari Nu prezinta activitate spontana. Fiecare fibra este inervata de o
terminatie nervoasa libera si se contracta independent. Prezinta putine jonctiuni gap. Formeaza
muschii irisului, muschii ciliari, muschii piloerectori si tunica medie a vaselor mari. De obicei,
muschii care prezinta activitate tonica sunt multiunitari.
Muschi netezi intermediari Nu prezinta activitate spontana. Au un numar moderat de jonctiuni
gap si o terminatie nervoasa inerveaza un numar mic de fibre. Exemple sunt muschii de la nivelul
veziculei seminale sau a canalului deferent.

Muschii netezi mai pot fi clasificati si in functie de durata perioadelor de contractie:

Muschi netezi fazici se contracta periodic, aflandu-se in stare relaxata majoritatea timpului;
acesti muschi sunt responsabili de generarea undelor peristaltice
Muschi netezi tonici prezinta o stare de contractie aproape permanenta, relaxandu-se doar
pentru perioade scurte de timp si rareori complet (ex.: muschiul neted vascular, care nu se
relaxeaza niciodata complet, sfincterele)

19. Fenotipurile contractil si secretor ale fibrei musculare netede adulte


Rolul principal al muschiului neted vascular este de a controla diametrul vaselor sanguine, prin contractie
sau relaxare. Totusi, acesta poate exprima si o capacitate secretorie, de importanta semnificativa in
timpul proceselor de generare de noi vase sau de regenerare in urma unor leziuni vasculare. Muschiul
neted vascular nu poate avea rol contractil si secretor in acelasi timp. Astfel, se evidentiaza doua
fenotipuri, care difera intre ele prin actiune, morfologie, rata de proliferare, raspunsul la anumiti factori,
precum si expresia unor markeri de suprafata diferiti. De importanta deosebita este faptul ca trecerea de
la un fenotip la celalalt este un proces reversibil.

Fenotipul contractil Celula este considerata oarecum imatura, deoarece este oprita intr-un anumit
stadiu al dezvoltarii sale, numit G1. Aceasta stare este mentinuta de anumiti inhibitori ai proliferarii,
pentru care celula prezinta receptori specifici. De asemenea, in acest stadiu celula raspunde la agenti
care determina contractia (ex.: angiotensina II). In aceasta etapa, celula nu are capacitatea de a sintetiza
matricea extracelulara. Celula contractila este fusiforma, cu nucleu alungit, si prezinta corpii densi si
caveolele caracteristice fibrelor musculare netede. Contine multe miofibrile si putine organite comune.
Markerul specific al fenotipului contractil este SM-MHC (smooth muscle myosine heavy chain lantul
greu miozinic din muschiul neted).

Fenotipul secretor Anumiti factori de crestere (ex.: PDGF platelet-derived growth factor factorul de
crestere eliberat de plachete), prezenti in cantitate mare, se leaga de receptori specifici de pe suprafata
celulei musculare netede si determina proliferarea acesteia in fenotipul secretor. In acest stadiu, celula
isi pierde capacitatea contractila, dar poate sintetiza componentii matricei extracelulare. Celula
secretorie este ovalara, cu nucleu rotund, central, si nu prezinta corpi densi sau caveole. Contine multe
organite implicate in procesele de sinteza si secretie (ribozomi, RE, aparat Golgi). Markerul specific al
fenotipului secretor este NM-MHC (tipul de lant greu miozinic ce nu intra in structura fibrelor
musculare).

Aceste doua fenotipuri sunt foarte bine exprimate la muschiul neted vascular. Atfel se explica
ateroscleroza, boala a celulelor musculare netede, in care creste numarul celulelor secretoare. Initial,
dintr-un motiv oarecare, are loc lezarea endoteliului vascular, ceea ce determina expunerea matricei
extracelulare aflate sub endoteliu la fluxul sangvin. Are loc aderarea plachetelor si se formeaza un
trombus plachetar, ceea ce duce la eliberarea PDGF si a altor factori existenti in granulele plachetelor.
Daca creste concentratia PDGF sunt stimulate celulele musculare netede. Acestea devin capabile sa
secrete PDGF si concentratia acestuia creste si mai mult. Concentratia PDGF crescand din ce in ce mai
mult, are loc cooptarea celulelor din tipul contractil in cel secretor. Celulele secretorii migreaza in intima
vasului lezat unde secreta matrice extracelulara ce determina placa de aterom. La toate acestea se
adauga si faptul ca celulele secretorii au si receptori pentru LDL (low density lipoproteins carausii
colesterolului). Atunci LDL sunt internalizate in celula si acestea se blocheaza, ceea ce duce la crestera
volumului placii de aterom.

20. Regenerarea tesutului muscular striat scheletic


Fibrele musculare scheletice pot fi regenerate partial, datorita actiunii celulelor satelite. Acestea
reprezinta o populatie redusa de celule fusiforme, mononucleate, aproape lipsite de citoplasma,
localizate in lamina bazala din jurul fiecarei fibre musculare mature. Aceste celule satelite sau
miosatelite sunt precursori ai fibrelor musculare scheletice. Sunt considerate mioblaste inactive care
persista dupa finalizarea diferentierii musculare.

In cazul leziunii unor fibre musculare sau dupa actiunea anumitor stimuli, aceste celule satelite se
activeaza, prolifereaza si fuzioneaza intre ele, dand nastere la noi fibre musculare. Se presupune ca
aceste celule satelite stau si la baza hipertrofiei musculare. Prin fuzionarea cu fibre musculare adiacente,
determina cresterea masei musculare dupa o activitate fizica intensa.

Datorita dimensiunilor mici si faptului ca se afla in contact strans cu membrana fibrelor musculare,
celulele satelite se pot observa numai la M.E.

In pierderi musculare masive, regenerarea se face prin tesut cicatricial, de natura conjunctiva.

Capacitatea de regenerare a musculaturii scheletice este limitata insa in cazul afectiunilor degenerative.

SUBIECTE TESUT NERVOS

1. Clasificarea neuronilor dupa criterii morfologice si functionale - localizare, exemple


Clasificarea neuronilor dupa numarul de prelungiri:

Unipolari prezinta o singura prelungire. Exista doar in viata intrauterina (I.U.). In aceasta
perioada, neuronii migreaza dintr-un loc in altul, iar axonul este indreptat spre directia miscarii si
ajuta la deplasare.
Bipolari prezinta 2 prelungiri (o dendrita si un axon), situate de obicei la poluri opuse ale
corpului celular. Sunt foarte rari si de natura senzitiva. Exemple neuroni bipolari retinieni,
neuroni olfactivi.
Pseudounipolari prezinta o singura prelungire ramificata. Provin din neuroni care au fost
bipolari in viata I.U., iar apoi cele doua prelungiri au fuzionat partial, formand un trunchi comun
care se ramifica in T. Prelungirea joaca rol dublu, de axon si dendrita. Exemple neuroni din
ganglionii spinali senzitivi.
Multipolari prezinta mai mult de doua prelungiri, dintre care una este axonul iar restul sunt
dendrite. Pot avea diverse forme stelati, fusiformi, piramidali. Corpul are forma stelata,
datorita dendritelor care proemina din acesta. Exemple neuroni din coarnele anterioare ale
maduvei spinarii, neuroni din scoarta cerebrala.

Clasificarea neuronilor dupa invelisul axonului:

Mielinici axonul este invelit de o teaca de mielina. Acesti neuroni au viteza mare de conducere,
proportionala cu grosimea axonului si grosimea tecii de mielina.
Amielinici axonul nu este invelit de o teaca de mielina. Acesti neuroni au viteza mica de
conducere.

Clasificarea neuronilor in functie de rolul pe care il indeplinesc:

Motori (eferenti) controleaza organele efectoare fibrele musculare si glandele endocrine si


exocrine
Senzitivi (aferenti) asigura receptia semnalelor din mediul extern si din interiorul organismului
Interneuroni (de asociatie) stabilesc legaturi intre primele doua tipuri de neuroni, contribuind
la formarea unor retele sau a unor circuite functionale

2. Soma neuronala aspect la M.O., ultrastructura si functie


Aspect la M.O.:

Forma variata, in functie de tipul de neuron rotunda sau ovalara la neuroni bipolari, stelata la
neuroni multipolari
Nucleu sferic, voluminos, eucromatic, cu un nucleol evident, datorita sintezei crescute de
proteine. Nucleul poate fi central sau periferic. Exista si neuroni cu doi nuclei (ex.: in ganglionii
simpatici). Nucleul fiind eucromatic, la femei se poat observa corpusculul Barr, atasat de nucleol
sau de membrana nucleara.
Corpii Nissl arii granulare bazofile ce contin RER si ribozomi liberi. Cele doua tipuri de organite
sunt foarte bine dezvoltate. RER se dispune sub forma de agregate de cisterne paralele si are
rolul de a stoca si elibera ioni de Ca2+, necesari transmiterii impulsului nervos. Numarul de corpi
Nissl variaza in functie de tipul neuronului si starea sa functionala (ex.: foarte multi in neuroni
mari si foarte activi, precum neuronii motori).
Aparatul Golgi este foarte bine dezvoltat.
Lizozomi in functie de dimensiuni, pot fi observati la M.O. sau M.E.

Ultrastructura elemente observabile la M.E.:

Vezicule sinaptice se formeaza la la acest nivel pentru ca mai apoi sa migreze pana la
terminatia axonala. Acestea sunt putine. Miezul este electronodens. Au diametrul de 60-80nm.
Vezicule de neurosecretie - au dimensiuni de 100-300nm, se gasesc in hipotalamus si sunt dense
la fluxul de electroni. Contin hormoni hipotalamici(vasopresina si ocitocina) si neurofizine
(proteine carrier ale acestor hormoni) care sunt eliberate impreuna in capilare. Complexele
formate din peptide si neurofizine suntapoi captate si depozitate in neurohipofiza de unde sunt
eliberate ulterior in circulatie.
Incluziuni pigmentare inconstante. Pot contine melanina sau lipofuscina. Lipofuscina este un
pigment rezidual alcatuit din resturi ce nu pot fi digerate in lizozomi.
Centrioli - prezenti in toti neuronii, avand rol in organizarea fusului nuclear si a microtubulilor.
Cil unul singur, inconstant. Rolul sau este inca necunoscut se considera ca moduleaza
neurogeneza, directionarea axonului sau functionarea somei.
Neurofilamente filamente intermediare cu diametrul de 10nm. Sunt prezente atat in corpul
neuronal cat si in prelungirile acestuia. Sub actiunea anumitor agenti de fixare, se pot asocia,
formand fascicule vizibile si la M.O. (ex.: prin impregnare argentica se asambleaza in
neurofibrile).
Microtubuli

Functii:

Rol trofic intretine axonul.


Rol de transmitere a impulsului nervos receptioneaza si integreaza semnalele primite la nivelul
dendritelor. RER reprezinta un rezervor de ioni de Ca2+, pe care ii elibereaza ca raspuns la
depolarizare. Ionii de Ca2+ joaca rol dublu, atat de propagare a PA cat si de mesager intracelular,
determinand eliberarea de neurotransmitator la nivelul terminatiei presinaptice.
Sintetizeaza si stocheaza neurotransmitatorii, urmand ca acestia sa fie transmisi catre
terminatiile axonice presinaptice. Unii dintre acesti neurotransmitatori pot fi eliberati si in
circulatie, functionand ca hormoni in restul organismului ex.: norepinefrina.
Sintetizeaza hormoni ex.: neuronii din hipotalamus.

3. Dendritele aspectul la M.O., ultrastructura si functie


Aspect la M.O.:

Foarte ramificate diametrul scade pe masura ce se ramifica


Citoplasma asemanatoare cu cea a somei neuronale contine corpi Nissl (arii granulare bazofile
formate din RER si ribozomi liberi) si mitocondrii, dar se observa absenta aparatului Golgi.
Organitele sunt abundente la baza dendritei si mai rare in varf.
Spini dendritici structuri cvasipermanente care de obicei au forma de ciuperca (prezinta o
regiune dilatata unita cu corpul dendritei printr-un col ingust). Sunt lungi de 1-3m si au un
diametru <1m.

Ultrastructura elemente observabile la M.E.:

Microtubuli
Neurofilamente la fel ca in soma, se pot asambla sub actiunea anumitor agenti de fixare
Spinii dendritici sunt electronodensi si prezinta microtubuli si aparatul spinului. Acesta este
alcatuit din cisterne paralele unite prin material electronodens. Se observa ca numarul spinilor
pe fiecare dendrita variaza.

Functii:

Realizeaza receptionarea si procesarea impulsurilor


Participa la procesele de adaptare, invatare si memorie spinii, datorita unor modificari plastice,
stau la baza acestor procese. Datorita citoscheletului pe baza de actina, spinii sunt dinamici,
putandu-si modifica forma, dimensiunea sau numarul intr-un interval de secunde sau minute.

4. Axonul - aspectul la M.O., ultrastructura si functie


Aspect la M.O.:
Prelungire unica, de forma cilindrica
Lungime de pana la 40cm
Prezinta mai multe segmente:
o Con de emergenta sau hil face legatura intre pericarion si axon. Aici lipsesc corpusculii
Nissl (arii granulare bazofile formate din RER si ribozomi liberi), dar sunt prezenti
numeroase neurofilamente (devin vizibile la M.O. dupa impregnare argentica)
o Segment initial in cazul axonilor mielinizati, se intinde de la conul de emergenta pana
la punctul in care incepe teaca de mielina
o Segment de conducere poate fi mielinic sau amielinic
o Terminatie axonala este formata din dilatatii numite butoni terminali. La acest nivel
predomina mitocondriile.
Intrega citoplasma axonala (axoplasma) prezinta mitocondrii, neurofilamente si cateva cisterne
ale REN. Absenta totala a corpusculilor Nissl subliniaza dependenta functionala a axonului de
soma neuronala.
Colaterale ramificatii axonale emise la scurta distanta de la originea sa. Sunt inconstante.

Ultrastructura elemente observabile la M.E.:

Vezicule sinaptice prezente la nivelul butonilor terminali, unde se acumuleaza in apropierea


zonei de contact a butonului terminal cu terminatia postsinaptica a celulei invecinate. Au un
diametru de 60-80nm, sunt invelite de endomembranasi sunt dense la fluxul de electroni. Contin
diversi mediatori sinaptici.
Microtubuli prezinta un aranjament specific, paralel cu axul longitudinal al axonului. Permit
transportul unor organite si molecule de-a lungul axonului, in ambele sensuri:

Transport anterograd Macromolecule si organite sintetizate la nivelul corpului neuronal sunt


transportate in mod continuu catre terminatiile axonului. Acest transport anterograd se desfasoara cu
trei viteze diferite:

Lent cativa milimetri pe zi proteine si filamente de actina.


Intermediar 100mm pe zi mitocondrii.
Rapid 400mm pe zi vezicule cu mediatori sinaptici.

Transport retrograd Transporta catre corpul celular diverse molecule, inclusiv materiale care au fost
captate prin endocitoza (ex.: virusuri si toxine). Se desfasoara cu o viteza de 100-200mm pe zi.

Transportul se face de-a lungul microtubulilor cu ajutorul proteinelor motorii care sunt de doua feluri
kinezina, care efectueaza transportul anterograd, si dineina, care efectueaza transportul retrograd.

Functii:

Sumarea algebrica a tuturor stimulilor, excitatori sau inhibitori, care vor determina generarea
sau nu a unui PA are loc la nivelul hilului.
Declansarea potentialului de actiune are loc la nivelul segmentului initial.
Propagarea PA are loc de-a lungul axonului.
Transmiterea impulsului la nivelul sinapsei prin eliberarea de neurotransmitatori.

5. Polarizarea dinamica definitie, baze morfofunctionale


Legea polarizarii dinamice Un neuron primeste semnale la nivelul dendritelor si a corpului celular si le
transmite, sub forma de potentiale de actiune, de-a lungul neuronului, intr-o singura directie
anterograd, catre terminatiile presinaptice.

Bazele morfofunctionale ale polarizarii dinamice:

Dendritele acestea prezinta receptori specifici pentru diversi mediatori sinaptici. Cuplarea mediatorilor
la receptori are ca rezultat modificarea potentialului de membrana la nivelul dendritei si generarea unui
potential postsinaptic excitator sau inhibitor. In schimb, dendritele nu prezinta vezicule cu mediatori
sinaptici, astfel incat ele nu pot transmite semnale, ci doar le primesc.

Soma neuronala membrana acesteia contine un numar redus de canale canale voltaj-dependente de
Na+ (1 canal per m2), astfel incat la acest nivel are loc transmiterea lenta, electrotonica, a potentialelor
postsinaptice, dar ele nu se pot suma.

Hilul neuronal prezinta cea mai mare densitate de canale voltaj-dependente de Na+ (pana la 200 canale
per m2).

Segmentul initial al axonului Are o lungime de aproximativ 25m. Este un segment, gros, nemielinizat,
ce prezinta o densitate foarte mare de canale voltaj-dependente de Na+si K+. Singurul segment al
neuronului ce prezinta mai multe canale de Na+ este hilul axonal.

Hilul neuronal si segmentul initial al axonului sunt considerate ca fiind o unitate functionala, la nivelul
careia sunt sumate toate potentialele postsinaptice excitatorii sau inhibitorii si odata depasit un anumit
prag de depolarizare, are loc generarea PA. Canalele de Na+ de la acest nivel se deschid in avalansa,
datorita unui mecanism de feedback pozitiv.

Teaca de mielina in cazul in care este prezenta, joaca rol major in transmiterea rapida si unidirectionala
a PA catre terminatiile axonale. Teaca de mielina este un invelis cu rol de izolator electric, formata din
mai multe straturi suprapuse, a caror componenta principala este o substanta de natura lipidica numita
mielina. Teaca de mielina inveleste membrana axonala (axolema), fiind discontinua, dispusa sub forma
de segmente cu lungimi de pana la 1,5mm. Intreruperile tecii se numesc noduri Ranvier si au o lungime
de 1-2m. La nivelul nodurilor Ranvier, lipsa tecii de mielina precum si densitatea mare de canale de Na+
permite transmiterea saltatorie a PA de la un nod la altul. Transmiterea are loc unidirectional deoarece
unda de depolarizare, odata ajunsa la un nod Ranvier, se poate propaga doar spre urmatorul nod, cel de
la care a pornit fiind in stare refractara.

Un alt aspect ultrastructural cu rol important este prezenta in cantitate mare la nivelul hilului, a
segmentului initial si a nodului Ranvier a unei proteine numite ankyrina. Aceasta prezinta situsuri de
legare pentru actina si spectrina, componente ale membranei celulare, precum si pentru diverse
proteine integrale membranare, precum canale ionice, pompe ionice sau transportori. La nivelul
axonului, are rolul de a ancora canalele de Na+ la membrana, asigurand densitatea mare a acestora.

Butonii terminali la nivelul butonilor terminali sunt stocate veziculele de mediator sinaptic. Membrana
butonilor terminali prezinta o densitate mare de canale voltaj-dependente de Ca2+. Deschiderea acestora
este determinata de sosirea undei de depolarizare la nivelul butonilor. Influxul de Ca2+ ce urmeaza
determina fuzionarea veziculelor sinaptice cu membrana butonilor si eliberarea mediatorilor in fanta
sinaptica.

6. Sinapsele chimice - ultrastructura, clasificare morfofunctionala, mecanismul exocitozei si


reciclarii veziculelor sinaptice
Ultrastructura sinapsa chimica are trei parti componente:

Componenta presinaptica - buton terminal dilatatie a terminatiei axonale. La acest nivel


predomina mitocondriile. Mai prezinta REN si cel mai important, vezicule sinaptice. Acestea se
acumuleaza in apropierea zonei de contact a butonului terminal cu terminatia postsinaptica a
celulei invecinate. Veziculele au un diametru de 60-80nm, contin diversi mediatori sinaptici,
sunt invelite de endomembranasi sunt dense la fluxul de electroni.
Fanta sinaptica spatiu de 20-30nm intre cele doua membrane pre- si postsinaptica.
Componenta postsinaptica un neuron poate forma sinapsa cu un alt neuron sau cu o celula
efectoare, adica o fibra musculara sau o celula secretoare. In cazul sinapsei neuron-neuron,
componenta postsinaptica este reprezentata de spini dendritici structuri cvasipermanente ale
membranei postsinaptice care de obicei au forma de ciuperca (prezinta o regiune dilatata unita
cu corpul dendritei printr-un col ingust). Sunt lungi de 1-3m si au un diametru <1m. Spinii
dendritici sunt electronodensi si prezinta microtubuli si aparatul spinului. Acesta este alcatuit
din cisterne paralele unite prin material electronodens. Se observa ca numarul spinilor pe fiecare
dendrita variaza. Membrana spinilor prezinta diversi receptori pentru mediatorii sinaptici, cuplati
cu proteine G sau canale ionice.

Clasificare morfofunctionala:

Sinapse excitatorii sunt asimetrice (materialul electronodens presinaptic este mai mare decat
cel postsinaptic), iar veziculele presinaptice sunt predominant sferice. Efectul pe membrana
postsinaptica este de depolarizare (cresterea PR) se declanseaza un potential postsinaptic
excitator (EPSP).
Sinapse inhibitorii sunt simetrice (materalele electronodense presinaptic si postsinaptic au
dimensiuni aproximativ egale) iar veziculele presinaptice sunt predominant turtite. Efectul este
de hiperpolarizare (scaderea PR) se declanseaza un potential postsinaptic inhibitor (IPSP)

Mecanismul exocitozei Exocitoza este declansata de cresterea Ca2+ intracelular. Ionii de Ca2+ se leaga
de o proteina citosolica numita calmodulina, iar complexul Ca2+calmodulina activeaza o protein-kinaza
citosolica (PK-II). Aceasta fosforileaza sinapsinele I si II. Sinapsele sunt proteine a caror rol este de a limita
numarul de vezicule ce pot fuziona cu membrana presinaptica prin ancorarea acestora de catre
citoscheletul citosolic. Sinapsinele prezinta un situs de legare a actinei la unul dintre capete si un situs de
legare a proteinele din structura endomembranei veziculelor. Fosforilarea sinapsinele duce la
desprinderea veziculelor sinaptice, care se deplaseaza catre membrana presinaptica.

Urmatoarea etapa este fuziunea membranei veziculei sinaptice cu membrana presinaptica. Pentru ca
aceasta fuziune sa aiba loc, vezicula trebuie sa se afle la o distanta de cativa nm de membrana, distanta
care permite schimbul de lipide intre cele doua membrane.Odata ce vezicula se afla in pozitie, urmatorul
pas este mediat tot de prezenta ionilor de Ca2+. Acesta se leaga de alte doua proteine, sinaptotagmina si
sinaptofizina, activandu-le. Aceste proteine mediaza fuziunea celor doua membrane si eliberarea
continutului veziculei in fanta sinaptica.

Reciclarea veziculelor sinaptice In urma exocitozei, vezicula fie fuzioneaza complet cu membrana
presinaptica, ducand la cresterea suprafetei acesteia, fie ramane atasata de membrana, formand o
invaginare a acesteia spre citosol. In cazul in care ramane atasata, vezicula migreaza de-a lungul
membranei presinaptice, indepartandu-se de zona activa. Pe urma, este invelita de o proteina numita
clatrina. Moleculele de clatrina se dispun in toate directiile, formand o retea ce inveleste vezicula. O alta
proteina numita dynamina se spiraleaza in jurul colului veziculei, acolo unde aceasta este fuzionata cu
membrana presinaptica. Dynamina se contracta in jurul colului, determinand desprinderea veziculei de
membrana. Pe urma endomembrana veziculei se reinchide, invelisul de clatrina se disociaza in monomeri
ce se raspandesc in citoplasma, dynamina se desprinde si ea iar vezicula este gata pentru a participa din
nou la exocitoza.

7. Substante neuroactive - definitie, clasificare, exemple, principii de functionare in sinapse


Definitie Reprezinta substante care actioneaza asupra neuronilor la nivelul terminatiilor sinaptice. Pot
fi neurotransmitatori sau neuromodulatori. Neurotransmitatorii sunt substante chimica care prin
asocierea cu un receptor proteic determina deschiderea sau inchiderea unor canale ionice sau initiaza
reactii in cascada ce conduc la formarea de mesageri secundari. Neuromodulatorii sunt mesageri chimici
care nu actioneaza direct la nivelul sinapselor, ci modifica sensibilitatea neuronilor la stimularea sau
inhibitia sinaptica. Intre neurotransmitatori si neuromodulatori nu exista o distinctie neta, rolul lor fiind
dependent de tipul de receptor asupra caruia actioneaza.

Clasificarea substantelor neuroactive se impart in doua mari categorii:

Cu actiune rapida - se organizeaza in subclase, in functie de natura chimica:


o Clasa I molecule mici (acetilcolina, ATP)
o Clasa II amine (adrenalina, noradrenalina, dopamina, histamina, serotonina)
o Clasa III aminoacizi (acid gamma-aminobutiric sau GABA, glicina, glutamat, aspartat)
o Clasa IV gaze (oxidul nitric sau NO, CO)
Cu actiune lenta (neuropeptide) au actiuni mai prelungite. Drept urmare, de obicei joaca rol de
neuromodulator. Se divid in trei subcategorii:
o Hormoni de eliberare hipotalamici TRH, LRH, somatostatina
o Peptide hipofizare ACTH, -endorfina, prolactina, LH, tirotropina, STH, vasopresina,
oxiocina
o Peptide care actioneaza pe intestin si creier encefalina, substanta P, gastrina,
colecistokinina, VIP, factor de crestere a neuronilor (NGF), neurotensina, insulina,
glucagon

Principii de functionare in sinapse Prin cuplarea la receptori specifici de pe membrana sinaptica,


activeaza diverse mecanisme, neurotransmitatorii determina depolarizarea (efect excitator) sau
hiperpolarizarea (efect inhibitor) celulei postsinaptice. Neurotransmitatorul in sine nu are efect excitator
sau inhibitor. El doar se leaga la receptor si initiaza un lant de reactii. Totul depinde de tipul de receptor
la care se leaga. Excitatia postsinaptica se realizeaza in principal prin deschiderea unor canal cationice,
urmata de influx de cationi si depolarizarea celulei postsinaptice. Inhibitia postsinaptica poate implica
inchiderea unor canale cationice sau deschiderea unor canale anionice, urmata de influx de anioni si
hiperpolarizarea celulei postsinaptice.

Neuromodulatorii actioneaza asupra unor receptori cuplati cu proteine G, inducand modificari ale
metabolismului celulei postsinaptice, urmate de schimbarea pe termen lung a numarului de receptori,
deschiderea sau inchiderea pe termen lung a unor canale ionice sau schimbarea numarului sau a
dimensiunii sinapselor.

8. Sinapsa glutaminergica - sinteza si circuitul mediatorilor chimici


Sinapsa glutaminergica este cea mai raspandita sinapsa excitatorie din sistemul nervos uman.

Sinteza si circuit acidul glutamic este sintetizat din glutamina. Apoi este eliberat in fanta sinaptica si
interactioneaza cu receptori specifici de pe membrana postsinaptica sau autoreceptori de pe membrana
presinaptica, ce controleaza sinteza si eliberarea acestuia. Molecule in exces sunt preluate printr-un
transport specific din membrana celulara a butonului terminal si a celulelor gliale. Molecule captate in
butonul terminal sunt reintroduse in veziculele sinaptice, iar cele captate in celulele gliale sunt
transformate in glutamina care apoi este transformata la randul ei in acid glutamic.

Receptorii pentru glutamat sunt de trei tipuri:

Receptor AMPA receptor ionotrop excitator. Este legat de un canal cationic neselectiv (doar
pentru Na+ si K+), care se inactiveaza rapid. Astfel, potentialele excitatorii mediate de receptori
AMPA incep si se termina rapid. Drept urmare, receptorii AMPA mediaza majoritatea
transmisiilor excitatorii rapide din creier. Numele sau deriva de la faptul ca poate fi activat si de o
substanta artificiala, analoaga glutamatului, numita AMPA.
Receptor NDMA receptor ionotrop excitator. Poate induce atat efecte de scurta durata cat si
de lunga durata. Prin deschiderea unor canale cationice neselective (pentru Na+, K+ si Ca2+),
determina depolarizare rapida. Influxul de Ca2+determina eliberarea de Ca2+ din depozite
intracelulare, prin mecanism calciu-cheama-calciu. Acest Ca2+ functioneaza ca un mesager
secund, modificand activitatea unor canale sau a unor proteine citoscheletice.
mGluR receptor metabotrop. Poate fi cuplat cu diverse proteine G, determinand cresterea
cantitatii de IP3 si DAG sau scaderea cantitatii de AMPc. De obicei, modifica activitatea altor
tipuri de receptori, cum ar fi cel NDMA.
9. Teaca de mielina in SNC si SNP - aspect la MO, ultrastructura, functiile mielinei
La nivelul SNP este secretata de celulele Schwann. Fiecare celula Schwann produce mielina pentru un
singur axon. La nivelul SNC este secretata de oligodendrocite, care au capacitatea de a se ramifica si a se
dispune in jurul mai multor axoni, secretand teaca de mielina a acestora. Fiecare oligodendrocit produce
mielina pentru cate un segment a mai multor axoni invecinati.

Aspect la M.O.:

Fiind de natura lipidica, nu se coloreaza in HE in sectiune longitudinala apare ca o banda


incolora, de grosime variabila, ce inconjoara fibra nervoasa, colorata.
Grosimea tecii de mielina variaza proportional cu grosimea axonului pe care il inveleste (teaca
groasa de 0,5m pentru un axon gros de 0,5m, teaca de 2,5m grosime pentru un axon gros de
15m).
Colorantul specific al tecii de mielina este OsO4(tetraoxidul de osmiu) coloreaza teaca de
mielina in negru.
Se pot observa intreruperi ale tecii de mielina (noduri Ranvier) cu lungime de 1m, situate la
intervale variabile, lungi de pana la 1,5mm, dar cu o medie de 100m. La nivelul acestor
intreruperi, axonul se ingroasa.

Ultrastructura particularitati observate la M.E. Teaca de mielina prezinta o structura lamelara,


avand pe sectiune longitudinala aspectul unor inele alternante electronodense (straturi proteice) si
electronotransparente (straturi lipidice). La nivelul SNP, se observa ca teaca de mielina este complet
inconjurata de citoplasma unei celule Schwann.

Compozitia chimica a mielinei este urmatoarea 40% apa, 60% masa uscata, din care 70-85% lipide si
15-30% proteine. Printrele proteinele specifice tecii de mielina se enumera proteina bazica mielinica si
glicoproteina mielinica oligodendrocitara. Lipidul principal este un glicolipid numit galactocerebrozida.

Functiile tecii de mielina:

Izolator electric Creste rezistenta si scade capacitanta membranara, nepermitand fluxul de ioni
intre mediul extracelular si axoplasma. Astfel, transferul de ioni poate avea loc doar la nivelul
nodurilor Ranvier, zone cu rezistenta foarte mica. Astfel, teaca de mielina asigura o propagare
saltatorie a impulsurilor de-a lungul axonului, marind viteza de transmisie, aceasta putand
ajunge pana la 120m/s in axonii mielinizati, spre deosebire de cei nemielinizati, unde
transmiterea se face cu o viteza de 1m/s.
Asigura nutritia axonului, deoarece mediaza raporturile cu exteriorul.
Regenerare in urma retezarii unui axon, teaca de mielina indruma regenerarea, formand un
traiect de-a lungul caruia creste axonul. Aceasta crestere se poate desfasura cu o rata de
1mm/zi.

10. Celulele Schwann structura, ultrastructura, functii


Structura:
Forma cilindrica
Nucleu alungit, dispus paralel cu axul longitudinal al axonului pe care celula il inveleste
Lungime medie de 100m un axon lung de 1m necesita 10.000 celule Schwann. Exceptional,
pot atinge lungimi de pana la 1,5mm.
Spatiul dintre doua celule Schwann alaturate ce invelesc un axon este de 1,5m

Ultrastructura:

In timpul dezvoltarii SNP, celula Schwann se spiraleaza in jurul axonului, putand forma pana la
100 spire, cu straturi de mielina intre fiecare spira. Astfel, spirele interne, formate predominant
din material membranar, intra in structura tecii de mielina. Spirele externe contin nucleul,
organitele si majoritatea citoplasmei.
La nivelul nodurilor Ranvier, celula Schwann emite prelungiri ce se interpatrund cu cele ale
celulei Schwann adiacente

Functii:

Realizeaza invelisul de mielinala nivelul substantei albe a SNP. Sintetizeaza proteina bazica a
mielinei. Fiecare oligodendrocit produce mielina pentru un singur axon.
Regenerare in urma lezarii unui nerv,celulele Schwann digera axonii acestuia prin fagocitoza.
Pe urma, impreuna cu teaca de mielina, indruma regenerarea, formand un traiect de-a lungul
caruia cresc noi axoni. Aceasta crestere se poate desfasura cu o rata de 1mm/zi.
Suport metabolic produc o serie de factori numiti neurotrofine, ce joaca rol in supravietuirea si
mentinerea functionalitatii neuronilor. De asemenea, celulele Schwann transfera nutrienti din
mediul extracelular catre axon.

11. Astrocitele - aspectul la M.O., ultrastructura, localizare, tipuri


Astrocitele sunt de doua tipuri, care prezinta particularitati morfologice si ultrastructurale si au localizare
diferita. Totusi, cele doua tipuri prezinta cateva trasaturi comune:

Forma stelata
Nucleu sferic, eucromatic, central
Contin fascicule de filamente intermediare, cu un diametru de 8nm, alcatuite din molecule de
proteina gliala fibrilara acida (GFAP), care are o masa de 51kD. Rolul acestor proteine este de a
consolida structura astrocitelor.
Contin granule de glicogen
Prezinta lamina bazala

Diferentele morfologice, ultrastructurale si de localizare sunt:

Tipul astrocitului Astrocit fibros Astrocit protoplasmatic

Numarul si aspectul Putine, lungi, subtiri, Numeroase, scurte, groase,


prelungirilor putin ramificate foarte ramificate

Aspectul citoplasmei Heterogena, prezinta gliofibrile, Omogena


ce se evidentiaza prin
impregnare argentica

Numar de organite Putine Multe

Aspect la M.E. Prezinta numeroase filamente Filamentele intermediare sunt


intermediare (care se foarte rare
organizeaza in fibrile in urmarii
impregnarii argentice)

Localizare Predominant in substanta alba. Predominant in substanta


cenusie.

Alte tipuri de astrocite:

Glia limitans situata la periferia SNC, sub pia mater. La acest nivel prelungirile astrocitelor
formeaza un strat continuu, iar datorita aspectului astrocitele de la acest nivel se numesc celule
penate sau celule in candelabru
Glia radiala formata din astrocite prezente in timpul formarii SNC, cu morfologie bipolara.
Acestea produc proteine de adeziune si ale matricei extracelular. Postnatal, persista sub forma
celulelor velate de la nivelul gliei Bergmann din cerebel, sau celulele Mller din retina

12. Functiile astrocitelor


Astrocitele au numeroase roluri:

Structural sunt cele mai numeroase celule din creier, participand la organizarea si structurarea
acestuia in timpul dezvoltarii, ghidand prin prelungirile lor migrarea neuronilor.
Suport metabolic prin intermediul terminatiilor podocitare, care se ataseaza pe suprafata
celulelor endoteliale ce tapeteaza vasele sanguine, astrocitele asigura transferul de molecule si
ioni intre neuroni si sange. De asemenea, astrocitele contin rezerve de glicogen si sunt capabile
de glicogenogeneza. Ele pot transfera neuronilor glicogenul din depozitele intracelulare,
furnizandu-le acestora energia necesara pentru perioade de activitate intensa si sustinuta.
Astrocitele produc si factori trofici pentru neuroni NGF, BDNF (brain-derived neurotrophic
factor), GDNF (glial-derived neurotrophic factor).
Regenerare in urma unei leziuni a SNC, astrocitele prolifereaza si se asociaza la nivelul leziunii,
formand o cicatrice gliala.
Reglator al concentratiei ionice extracelulare neuronii elibereaza mult K+ in timpul activitatii.
Astrocitele, fiind foarte permeabile pentru ionii de K+, indeparteaza foarte repede excesul
extracelular, mentinand o concentratie constanta in mediul din jurul axonilor.
Absorbtie si eliberare de neurotransmitator membranele astrocitelor prezinta receptori
pentru numerosi neurotransmitatori. Cand acestia sunt eliberati in cantitate excesiva de catre
terminatiile presinaptice ale neuronilor, astrocitele absorb surplusul. Pe urma astrocitele pot
elibera acesti neurotransmitatori, pentru a fi recaptati de catre terminatia presinaptica a
axonului invecinat. De asemenea, pot sintetiza precursori ai glutamatului si GABA.
Modularea transmiterii sinaptice elibereaza substante neuroactive glutamat, taurina, ATP,
encefaline, endoteline. Aceasta eliberare este indusa de influx de Ca2+.
Formarea invelisului subpial - astrocitele si celulele ependimare alcatuiesc un invelis in jurul SNC
numit invelis subpial, care se gaseste sub pia mater. Astrocitele se interpun intre neuroni si
vasele de sange sau tesutul conjunctiv.
Participa indirect la formarea barierei hematoencefalice bariera hematoencefalica este
formata de celulele endoteliale ale capilarelor cerebrale, unite prin jonctiuni stranse. Ele
participa la geneza celulelor endoteliale, influentand diferentierea lor spre fenotipul caracteristic
ce asigura competenta de bariera hematoencefalica (nu permit trecerea oricarei substante).

13. Oligodendroglia - aspectul la MO, ultrastructura, localizare, rol


Aspect la M.O.:

Forma ovala
Prelungiri putine, groase, putin ramificate, care se dispun in jurul axonilor neuronilor invecinati
Nucleu rotund, heterocromatic
Citoplasma contine mitocondrii si RER

Ultrastructura aspect la M.E.:

Citoplasma electronodensa
Nu prezinta lamina bazala

Localizare:

Substanta cenusie in apropierea corpilor neuronali


Substanta alba dispuse in siruri intre fasciculele de fibre nervoase

Roluri:

Realizeaza invelisul de mielina la nivelul substantei albe a SNC. Sintetizeaza proteina bazica a
mielinei. Fiecare oligodendrocit produce mielina pentru cate un segment a mai multor axoni
invecinati. Un singur oligodendrocit isi poate extinde prelungirile sa inconjoare pana la 50 axoni,
formand aproximativ 1m din lungimea tecii de mielina a fiecarui axon.
Reglarea continutului lichidului extracelular acest rol este indeplinit de un tip aparte de
oligodendrocite, numite oligodendrocite satelite, care nu produc mielina. Aceasta se afla la
nivelul substantei cenusii, in apropierea somelor neuronale.

14. Bariera sange-creier - structura, rol


Structura capilarele cerebrale sunt continue. Peretii capilarelor sunt formati din celule endoteliale,
unite prin jonctiuni stranse, care sunt foarte selective. La formarea barierei sange-creier mai participa si
astrocitele. Acestea participa la geneza celulelor endoteliale, influentand diferentierea lor spre fenotipul
caracteristic ce asigura competenta de bariera hematoencefalica (nu permit trecerea oricarei substante).

Rol Rolul principal este de a regla continutul lichidului extracelular cranian.Transportul prin bariera
sange-creier se face prin transcitoza redusa, fiind foarte selectiv. Permeabilitatea difera in functie de
substanta:

Mare pentru H2O, CO2 si O2


Mica pentru glucoza, Na+, K+, Mg2+, Cl-, HCO3-, HPO32- si uree
Foarte mica pentru saruri biliare si catecolamine circulante
Extrem de mica, aproape 0, pentru proteine

Datorita acestei selectivitati, bariera protejeaza creierul de toxinele circulante si previne patrunderea
neurotransmitatorilor in circulatia generala.

De asemenea, bariera hematoencefalica protejeaza creierul impotriva diverselor infectii bacteriene.


Drept urmare, infectiile creierului sunt foarte rare. Totusi, cand acestea apar, sunt foarte greu de tratat,
deoarece anticorpii sunt prea mari pentru a traversa bariera, la fel si majoritatea antibioticelor.

15. Celulele ependimare - structura, tipuri, roluri. Bariera lichid cefalorahidian-creier


Structura Sunt celule cilindrice sau cuboidale, asezate pe un singur rand, dand aspect de epiteliu (acest
aranjament se numest epiteliu ependimar sau glia epiteliala). Celulele ependimare prezinta polaritate:

Domeniul apical prezinta microvili si cili


Domeniul laterobazal este turtit, sprijinit pe membrana bazala

Aspect la M.E.:

Citoplasma contine multe mitocondrii, RER bine dezvoltat si un aparat Golgi situat apical. Acest
aranjament este caracteristic celulelor implicate in procese secretorii.
Intre celulele ependimare se observa jonctiuni gap si zonule adherens. Jonctiunile stranse
lipsesc, cu exceptia celulelor plexului coroid.

Roluri:
Formeaza plexurile coroide acestea sunt structuri speciale de la nivelul ventriculilor cerebrali,
care contin populatii modificate de celule ependimare, unite prin jonctiuni stranse. Rolul
plexurilor coroide este de a secreta lichidul cefalorahidian (LCR). Domeniul apical al acestor
celulele prezinta microvili, cu rol in marirea suprafetei de secretie.
La nivelul ventriculilor si al canalului medular central, formeaza o bariera intre LCR si creier,
permitand tranzitul selectiv de ioni si molecule. Proprietatea de permeabilitate a acestei bariere
este folosita pentru administrarea unor medicamente ce nu depasesc bariera hematoencefalica
administrarea se face prin punctie. In caz de meningita sau encefalita, se administreaza
antivirale in acest mod. Domeniul apical al celulelor ependimare de la acest nivel prezinta
microvili, cu rol in marirea suprafetei de absorbtie si secretie, si cili, cu rol in deplasarea LCR.

16. Plexurile coroide si bariera sange-lichid cefalorahidian


Plexurile coroide sunt structuri speciale de la nivelul ventriculilor cerebrali, care contin populatii
modificate de celule ependimare, unite prin jonctiuni stranse. Rolul plexurilor coroide este de a secreta
lichidul cefalorahidian (LCR). Lichidul cefalorahidian este filtrat de 4 ori pe zi, pentru a elimina resturile
metabolice si eventualele toxine. Drept urmare, plexurile coroide prezinta o rata constanta de secretie a
LCR, de 500mL pe zi (14-36 ml/h). Volumul total al LCR este 150mL. Aceste plexuri sunt formate din doua
straturi suprapuse:

Pia mater cu vase sanguine


Epiteliul ependimar

Suprafata plexurilor coroide este cudata, ajungand astfel la 200cm2. Pliurile formate se numesc vilozitati
coroide. O vilozitate coroida este formata din:

Epiteliul ependimar
Vase piale aferente
Retea capilara
Vase piale eferente

Celulele ependimare coroidiene sunt cuboidale, cu nucleu sferic, mitocondrii multe si RE abundent.
Domeniul apical prezinta marginea in perie formata de microvili bulbosi.

Bariera sange-LCR Spre deosebire de capilarele ce formeaza bariera hemato-encefalica, cele de la


nivelul barierei sange-LCR sunt fenestrate si nu prezinta jonctiuni stranse. Astfel, rolul de bariera le
revine celulelor ependimare, strans unite intre ele prin numeroase zonule occludens. Pentru majoritatea
ionilor si moleculelor, rata de transport prin bariera sange-LCR este aceeasi ca prin bariera sange-creier.
Totusi, exista unele exceptii:

Ca2+ Rata de influx este de 10 ori mai mare la nivelul barierei sange-LCR
Unii hormoni (ex.: IGF-II, tiroxina) traverseaza bariera sange-LCR
Bariera sange-LCR prezinta sisteme de transport specializate pentru ioni tiocianat si acizi slabi
anorganici, pe care ii elimina din LCR

17. Meningele
Reprezinta invelisul encefalului si a maduvei spinarii. Sunt formate din trei membrane conjunctive:
Dura mater tesut conjunctiv dens, slab vascularizat, ce adera la structurile osoase ce protejeaza
organele nervoase (craniu si coloana vertebrala).
Arahnoida tesut conjunctiv dens, avascular, aderent la dura mater. Intre arahnoida si pia mater
subiacenta se afla spatiul subarahnodian, plin de lichid cefalorahidian (LCR).
Pia mater tesut conjunctiv lax, bine vascularizat.

Dura mater Dura mater difera ca structura in functie de localizare:

Dura mater spinala este un cilindru fibros, ce prezinta raport extern cu spatiul epidural, care
contine tesut conjunctiv lax, tesut adipos si plexuri venoase epidurale, si raport intern cu pia
mater, de care se leaga prin ligamente denticulate
Dura mater cerebrala Nu prezinta spatii. Un eventual spatiu subdural aparut este creat prin
disocierea stratului intern. Prezinta doua straturi:
o Strat extern dura mater periosteala este formata din periostul craniului. Contine fibre
de colagen, vase sanguine si fibroblaste
o Strat intern dura mater meningeala contine celule-bariera marginale, care sunt
fibroblaste modificate, turtite, cu prelungiri intricate, unite intre ele prin jonctiuni gap si
desmozomi, precum si o matrice extracelulara omogena, fara fibre

Arahnoida Prezinta doua straturi:

Strat extern - este alcatuit din epiteliu simplu pavimentos. Celulele sunt unite prin jonctiuni
stranse si desmozomi, formand o bariera
Strat intern este alcatuit din celule trabeculare fibroblaste rare, cu prelungiri interconectate
prin jonctiuni gap si desmozomi, care delimiteaza un spatiu trabeculos, subarahnoidian; Celulele
trabeculare sunt asezate spre interior pe o lamina bazala

Spatiul subarahnoidian Se afla intre stratul extern al arahnoidei si pia mater. Este traversat de
trabecule. Contine LCR. Are largime variabila si prezinta cisterne. La acest nivel, arahnoida prezinta
proiectii numite vilozitati arahnoidiene ce patrund in sinusurile venoase ale durei mater, in care varsa
LCR.

Pia mater Adera strans la tesutul nervos. Contine:

Fibroblaste modificate, asemanatoare celulelor trabeculare


Fibre de colagen si elastina
Vase sangvine
Macrofage si limfocite perivasculare

Pia mater este intricata cu arahnoida. Vine in raport in exterior cu LCR din spatiul subarahnoidian si in
interior cu glia limitans.
18. Lichidul cefalorahidian formare, circulatie, roluri
Lichidul cefalorahidian (LCR) LCR este in cantitate de 150mL, dintre care 30mL se gasesc in ventriculi,
iar 120mL se gasesc in spatiul subarahnoidian. LCR este secretat de catre celulele ependimare ale
plexurilor coroide, situate la nivelul ventriculilor cerebrali. Rata de secretie a LCR este de 14-36mL/ora
sau 500mL/zi. LCR curge din ventriculii I, II, III si IV in spatiul subarahnoidian. Din spatiul subarahnoidian,
o mica parte se scurge prin spatiile perineurale din jurul radacinilor nervilor spinali si cranieni, iar cea mai
mare parte se scurge prin specializari ale arahnoidei, numite vilozitati arahnoidiene, in sinusurile
venoase mari din grosimea durei mater (ex.: sinusul sagital). LCR este filtrat de 4 ori pe zi, pentru a
indeparta toata deseurile metabolice si eventualele toxine.

Functiile LCR:

Asigura flotabilitatea creierului, astfel incat acesta nu isi suprima propriul flux sanguin prin
comprimarea arterelor sub greutatea sa. Creierul are o masa de aproximativ 1400g, dar datorita
imersiei in LCR, forta gravitationala ce actioneaza asupra creierului este proportionala cu o masa
de 25g.
Protectie amortizeaza socurile mecanice. Aceasta capacitate de protectie este limitata.
Supot metabolic realizeaza trafic de nutrienti in jurul creierului. De asemenea, indeparteaza
metabolitii creierului. LCR comunica usor cu mediul extracelular al tesutului nervos, deoarece
bariera LCR-creier este permeabila.

19. Histologia si ultrastructura nervilor periferici


Fibrele nervoase din SNP sunt grupate in fascicule si formeaza nervi. Cu exceptia unor nervi foarte
subtiri, alcatuiti din fibre nemielinizate, toti nervii au culoare alba omogena si aspect lucios, determinate
de prezenta mielinei si a colagenului.

Nervul prezinta trei teci conjunctive, cu dispunere si compozitie diferita:

Epinerv tesut conjunctiv dens semiordonat ce inveleste intreg nervul. Este format din fibre de
colagen si elastina groase, dispuse longitudinal. Mai contine fibroblasti, adipocite si vase
sanguine mici (vasa nervorum). Distal dispare, iar proximal se continua cu dura mater.
Perinerv tesut conjunctiv lax ce inveleste fasciculele de fibre nervoase si umple spatiile dintre
fascicule. Este format din 8-12 straturi de fibroblaste aplatizate, asemanatoare celulelor
epiteliale. Celulele din fiecare strat sunt unite la nivelul domeniilor laterale de jonctiuni stranse.
Celulele sunt asezate pe o membrana bazala. Datorita acestui aranjament, perinerv are rol de
bariera sange-nerv ce delimiteaza compartimentul perineural. Aceasta bariera are rol foarte
important in protejarea fibrelor nervoase impotriva agresiunii. Perinervul mai contine si fibre de
colagen si elastin. Distal dispare, iar proximal se continua cu pia mater si arahnoida.
Endonerv tesut conjunctiv lax ce inveleste fibrele nervoase individuale. Este localizat intre
membrana bazala a celulelor Schwann si perinerv. Este alcatuit dintr-un strat subtire de fibre de
reticulina, produs de celulele Schwann. Mai contine fibroblaste, mastocite, si corpusculi Renaut.
Acestia din urma sunt aglomerari ale fibrelor de colagen din structura endonervului. La nivelul
lor, fibrele de colagen sunt dispuse paralel cu axul lung al nervului. Se presupune ca au rol in
protejarea fibrelor nervoase de stres mecanic.
20. Histologia maduvei spinarii
Maduva spinarii contine substanta cenusie, in care se afla predominant some neuronale, si substanta
alba, in care predomina fibrele nervoase. In sectiune transversala, substanta cenusie este dispusa in
centru, sub forma literei H, inconjurata de substanta alba.

Substanta cenusie dispusa sub forma de coarne anterioare, posterioare si, la nivelul vertebrelor C8-L2,
laterale. Substanta cenusie contine corpi neuronali inconjurati de o retea de prelungiri neuronale si
celule gliale. Prelungirile neuronale sunt in principal dendrite si portiunile initiale, nemielinizate ale
axonilor. La nivelul substantei cenusii se realizeaza sinapsele. In centrul substantei cenusii se afla canalul
ependimar, tapetat de un singur strat celular cu aspect de epiteliu, numit glia epiteliala, format din
celule ependimare.

Substanta alba Este dispusa in cordoane anterioare, laterale si posterioare. Substanta alba contine in
principal axoni mielinizati si oligodendrocite producatoare de mielina. Elementul de diagnostic pozitiv
este prezenta neuronilor motori multipolari, de talie mare, in coarnele anterioare. Somele neuronilor
multipolari au un diametru de 50-80m.

Privita cu ochiul liber, maduva are aspect de tesut parenchimatos sau spongios. Este invelita la exterior
de meninge dura mater, arahnoida si pia mater.

21. Histologia scoartei cerebeloase


Cerebelul prezinta substanta alba in interior si substanta cenusie situata atat in interior, formand nucleii
cerebelosi, cat si la exterior, formand cortexul cerebelos, cu cele trei straturi ale sale. Acestea sunt,
dinspre exterior spre interior:

Stratul molecular
Stratul celulelor Purkinje
Stratul granular
Stratul molecular Acesta contine in principal prelungiri neuronale dendritele celulelor Purkinje si
axonii neuronilor granulari. De asemenea, contine celule gliale si doua tipuri de interneuroni inhibitori,
celule stelate si celule in cosulet, usor de identificat dupa formele caracteristice. Aceste celule au some
mici, multe dendrite scurte si un axon fin, nemielinizat. Axonii celulelor stelate se extind catre suprafata
si fac sinapsa cu dendritele celulelor Purkinje. Axonii celulelor in cosulet se ramifica in jurul somelor
neuronale a celulelor Purkinje.

Stratul celulelor Purkinje Este un singur strat de celule mari, cu dimensiuni de 60x30m, numite
celule Purkinje. Au forma de para, cu baza orientata spre stratul granular. Aceste celule prezinta un
nucleu veziculos cu un nucleol proeminent si numerosi corpi Nissl in citoplasma. Dendritele celulelor
Purkinje proemina la nivelul apexului neuronului si patrund in stratul molecular. Aici se ramifica rapid,
capatand aspectul unor ramuri de copac. Axonul neuronului Purkinje se formeaza la baza acestuia, este
mielinizat si strabate stratul intern, granular, al cerebelului pentru a face sinapsa in nucleii cerebelosi
profunzi. La nivelule stratului celulelor Purkinje se mai afla si somele unor celule gliale specializate,
numite celule Bergmann. Procesele neuronale ale acestor celule se extind in stratul molecular. Rolul lor
este de a absorbi glutamatul eliberat de interneuronii inhibitori ai stratului molecular, pentru a preveni
acumularea acestuia in spatiul extracelular.

Stratul granular Acesta se asaza pe substanta alba si este cel mai gros si dens strat, cu cele mai multe
celule. Celulele se numesc celule granulare si sunt de dimensiuni mici (4-5m) si hipercromatice, datorita
granulelor citoplasmatice. In coloratie HE, stratul granular apare ca o condensare de nuclei bazofili. Acest
strat mai contine si neuroni Golgi de tip I si II. Neuronii Golgi I prezinta axon lung, ce se extinde in
profunzimea cerebelului, pe cand neuronii Golgi II prezinta un axon scurt.